Sunteți pe pagina 1din 14

RELAȚIILE RM-NATO

AGENDA
• Introducere
• Etapele colaborării RM cu NATO
• Cadrul pentru cooperare
• Principalele domenii de cooperare
• Oficiul de legătură NATO în RM
Introducere
• Primele contacte ale Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică au
fost stabilite după declararea independenţei. La 20 decembrie 1991,
la Bruxelles, a avut loc reuniunea Consiliului de Cooperare Nord-
Atlantică (CCNA), creat în urma hotărârii reuniunii la nivel înalt a
ţărilor membre ale NATO de la Roma din 7-8 noiembrie 1991.

• La prima reuniune a CCNA a participat Ministrul Afacerilor Externe al


Republicii Moldova. Scopul creării CCNA a fost de a institui un
organism permanent de consultări între adversarii de altă dată în
problemele primordiale de securitate general-europeană.

• La 6 ianuarie 1994, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a Alianţei Nord-


Atlantice, la care a fost examinată iniţiativa americană „Parteneriatul
pentru Pace”, Preşedintele Republicii Moldova a exprimat
disponibilitatea ţării noastre de a adera la acest Program.
Etapele colaborării
RM cu NATO
1992 Aderarea Republicii Moldova la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic.
1994 Aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul pentru Pace (PfP).
1997 Aderarea Republicii Moldova la Procesul de Planificare şi Analiză a Parteneriatului.
2002 Un pluton din Moldova participă la un exerciţiu civil de ajutor in situaţii de urgenţă în Rusia,
cu aliaţii şi in ţările partenere.
2005 Moldova găzduieşte o plenară a Comitetului pentru Protecţie civilă în
septembrie.Preşedintele Voronin vizitează Cartierul General al NATO în iunie.
2006 Republica Moldova aproba primul său Plan Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP)
împreuna cu NATO.Moldova găzduieşte exerciţii de instruire a PfP „Cooperative Longbow” şi
„Cooperative Lancer”.Preşedintele Voronin vizitează Cartierul General al NATO în iunie.
2007 Evaluarea IPAPPreşedintele Voronin vizitează Cartierul General al NATO în decembrie.
2008 Moldova găzduieşte evenimentul „Caucazul de Sud şi Moldova Clearing House”,care
coordonează programele de asistenţă ale aliaţilor şi statelor partenere.Secretarul General al
NATO, în timpul vizitei sale în Republica Moldova, a oferit un discurs la Universitatea din
Chişinău, a vizitat Centrul de Informare şi Documentare privind NATO, şi a întreţinut discuţii
cu preşedintele Voronin, ministrul de externe şi ministrul apărării.
Etapele colaborării
RM cu NATO
2009 Prim-ministrul Vlad Filat şi ministrul de externe Iurie Leancă vizitează NATO.Moldova găzduieşte un
workshop internaţional în Chişinău, care se axează pe modalităţile de îmbunătăţire a cooperării dintre
autorităţile publice, mass-media şi a societăţii civile în domeniul combaterii terorismului.
2010 Iurie Leancă, Viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi ministrul Apărării
Vitalie Marinuţa, se întâlnesc cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen,şi au avut o adresare
în faţa Consiliului Nord-Atlantic. Un nou IPAP a fost convenit cu Republica Moldova la 20 august 2010.
2011 Prim-ministrul Vlad Filat şi ministrul de externe Iurie Leancă vizitează NATO.Moldova găzduieşte un
workshop internaţional în Chişinău, care se axează pe modalităţile de îmbunătăţire a cooperării dintre
autorităţile publice, mass-media şi a societăţii civile în domeniul combaterii terorismului.Moldova
găzduieste exercițiul CODRII 2011 al EADRCC.
2012 Primul ministru, Vlad Filat, vizitează Cartierul General al NATO si are loc o întrevedere cu Secretarul
General.
2013 La Chisinău este organizată o zi dedicată Programului NATO Stiință pentru Pace si Securitate în vederea
unor domenii de cooperare suplimentară.În luna iulie a aceluiasi an este lansată Etapa a treia din cadrul
Trust Fund ce vizează distrugerea pesticidelor si substanțelor chimice periculoase.
2014 La 10 februarie Ministrul Afacerilor Externe si Integrării Europene, N. Gherman a avut o întrevedere cu
Secretarul General al NATO, A.F. Rasmussen.
2017 La 08 decembrie în orașul Chișinău a fost inaugurat Oficiul de legătură NATO.
Cadrul pentru
cooperare
Domeniile de cooperare, planurile de reformă şi procesele dialogului politic
sunt prevăzute detaliat în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) al
Republicii Moldova, care este convenit de comun acord cu NATO pentru o
perioadă de doi ani. IPAP-ul revizuit a fost adoptat în august 2010. Principalele
domenii de cooperare includ: pregătirea documentelor strategice pentru
reformare, planificarea bugetului apărării şi consolidarea instruirei și educaţiei
militare în Republica Moldova.
Dincolo de susţinerea reformelor, un alt obiectiv-cheie al cooperării NATO cu
Republica Moldova este de a dezvolta capacităţile efectivului AN pentru a
conlucra cu forţele din ţările NATO, în special în domenii de gestionare a crizelor
şi operaţiuni de menţinere a păcii, dar și să elaboreze un nou program de
pregătire a forţelor armate. De asemenea, Moldova cooperează cu statele
membre NATO şi cele partenere într-o gamă largă de alte domenii prin
intermediul Parteneriatului pentru Pace (PfP) şi a Consiliului Parteneriatului
Euro-Atlantic (EAPC).
Principalele domenii
de cooperare
Cooperarea în domeniul păcii şi securităţii
• Republica Moldova participă sistematic la exerciţiile militare în cadrul PpP. De-a
lungul anilor, Moldova a făcut paşi importanţi în vederea implementării
criteriului interoperabilităţii unor elemente ale forţelor sale cu cele ale statelor
aliate şi partenere. În acest sens trebuie menţionată participarea Republicii
Moldova la operaţiunile post-conflict din Irak în perioada 2003-2008 cu un
efectiv total de 107 militari, constituit din ofiţeri de stat major, infanterişti şi
genişti. Tot aici poate fi trecută şi participarea Forţelor Armate ale Moldovei la
misiunea ONU în Afganistan, sau mai recent, alăturarea începînd cu 8 martie
2014 a efectivului AN la misiunea internaţională KFOR, în Kosovo.
• În cadrul Parteneriatului pentru Pace şi respectînd prevederile Planului
Individual de Acţiuni, Moldova îşi aduce contribuţia la efortul internaţional de
combatere a terorismului prin intermediul cooperării cu NATO în sfera
perfecţionării şi eficientizării capabilităţilor antiteroriste şi îmbunătăţirii
securităţii frontierei şi a infrastructurii naţionale. Republica Moldova
colaborează cu NATO în vederea consolidării mecanismelor de control asupra
mărfurilor cu dublă destinaţie, a combaterii traficului de persoane şi droguri,
spălării de bani, a crimei organizate şi protecţiei împotriva atacurilor
cibernetice.
Principalele domenii
de cooperare
Reforma în domeniul apărării şi securităţii

• Aspectul cel mai important al cooperării Republicii Moldova cu NATO


în această direcţie îl constituie nivelul foarte avansat de expertiză pe
care statele Alianţei îl posedă în acest sens şi beneficiile pe care
aceasta le poate aduce Moldovei. Beneficiind de consultanţă din
partea experţilor NATO, Republica Moldova a adoptat o serie de
documente strategice necesare în vederea dezvoltării unei analize
strategice a apărării naţionale. În acelaşi context, Republica Moldova
lucrează în comun cu NATO pentru asigurarea transparenţei în
domeniul planificării cheltuielilor militare, a bugetului pentru apărare
şi în ce priveşte asigurarea controlului democratic asupra Forţelor
Armate.
Principalele domenii
de cooperare
Planificarea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea consecinţelor
dezastrelor natural
• Cooperarea cu NATO în domeniul planificării situaţiilor de urgenţă şi a lichidării
consecinţelor dezastrelor naturale constituie o prioritate pentru Republica
Moldova. Instituţiile abilitate ale Republicii Moldova au acumulat în acest sens o
vastă experienţă de-a lungul anilor de colaborare cu NATO. Astfel, Moldova s-a
bucurat de susţinere în ce priveşte în ce priveşte lichidarea consecinţelor
îngheţurilor deosebit de puternice din anul 2000, sau a inundaţiilor ce au avut loc
în 2008 şi respective 2010. Chişinăul a participat la mai multe exerciţii ale
Centrului Euroatlantic al NATO de Coordonare a Răspunsurilor la Dezastre
(EADRCC), iar pe unele le-a şi găzduit. Aici putem menţiona, participarea unei
unităţi militare moldoveneşti la un exerciţiu de ajutor civil din Rusia în 2002, sau
organizarea de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din
Republica Moldova în comun cu NATO a exerciţiului international “CODRII 2011”.
Acesta s-a remarcat mai ales prin proporţiile sale, la el participînd peste 1300 de
persoane din 22 de ţări aliate şi partenere, precum şi 40 de observatori străini.
Principalele domenii
de cooperare
Cooperarea în domeniul ştiinţei şi mediului
• Începînd cu 1997, perspectiva de colaborare dintre cei doi actori este lărgită prin
aderarea R. Moldova la programul „Ştiinţă pentru pace” (SPS). O dimensiune în cadrul
acestui program este cea care se referă la securitatea mediului înconjurător. Aici au
fost şi sunt implementate în continuare o serie de proiectecum ar fi identificarea,
reambalarea şi depozitarea corespunzătoare a peste 3250 tone de substanţe chimice
periculoase şi a pesticidelor învechite, sau crearea unui laborator modern pentru
analiza substanţelor chimice şi a produselor agricole; „Evaluarea Susceptibilităţii
Alunecărilor de Teren în Moldova Centrală”, un proiect ce presupune elaborarea în
comun, de către experţii moldoveni şi cei ai NATO, a unei hărţi de susceptibilitate a
teritoriului Republicii Moldova la alunecări de teren; „Armonizarea reducerii riscului
seismic în zona Vrancea” ce presupune întocmirea unei hărţi seismologice regionale şi
identificarea terenurilor şi a clădirilor seismic vulnerabile, sau proiectul „Apele
Moldovei” ce ţine de managementului reţelei hidrografice a Republicii Moldova şi
vizează implementarea unui mecanism de monitorizare şi testare continuă a nivelului
de poluare a apelor.
Principalele domenii
de cooperare
Distrugerea minelor antipersonal şi a surplusului de muniţie

• Alianţa Nord-Atlantică oferă suport tehnic şi instruire inginerilor


militarimoldoveni în distrugerea în siguranţă a mai bine de 12000 bucăţi de mine
antipersonal, contribuind astfel la îndeplinirea angajamentelor pe care guvernul
Republicii Moldova şi le-a asumat prin semnarea Convenţiei de la Ottawa.
Experienţa în acest domeniu a geniştilor şi militarilor moldoveni s-a făcut
remarcată şi în timpul participării lor la misiunea din Irak, cînd aceştia au
dezamorsat aproximativ 400000 de obiecte explozibile.Tot în cadrul acestei
direcții de colaborare au fost distruse peste 362 tone de carburant lichid oxidant
ce prezenta riscul unei catastrofe ecologice în cazul unei potenţiale scurgeri şi tot
atunci au fost create locuri speciale pentru stocarea corespunzătoare a acestor
materiale.
Principalele domenii
de cooperare
Informarea publică şi accesul cetăţenilor la informaţie
• Accesul cetăţenilor la informaţia referitoare la cooperarea Republicii Moldova cu NATO se
face în conformitate cu prevederile Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului
Republica Moldova-NATO. Conform acestor prevederi a fost înfiinţat şi Centrul de Informare
şi Documentare privind NATO în Republica Moldova (CID NATO). Centrul a fost inaugurat pe
data de 3 octombrie 2007 cu sprijinul Diviziei pentru Diplomaţie Publică a NATO, Ambasada
României la Chişinău şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a Republicii
Moldova. De la înfiinţarea sa, CID NATO a implementat zeci de proiecte ai căror beneficiari
au fost reprezentanţi ai instituţiilor de stat, mediului academic, mass-media şi, desigur,
cetăţenii de rînd din întreaga republică. Printre activităţile de diplomaţie publică pe care
CID NATO le desfăşoară cu regularitate se numără emisiuni radio, organizarea conferinţelor,
seminariilor, lecţii publice,  cluburilor de presă, expoziţii de fotografii deschise publicului
larg, campanii de informare şi sensibilizare a populaţiei cu privire la cele mai stringente
probleme de securitate şi apărare, dezvoltarea studiilor de securitate în mediul academic
din Republica Moldova, exerciţii de simulare a procesului de negociere şi luare a deciziilor
în cadrul structurilor Alianţei.
Oficiul de legătură
NATO în RM
Prim-ministrul Pavel Filip şi Secretarul General Adjunct NATO, Rose
Gottemoeller, aflată într-o vizită oficială în ţara noastră, au participat în data de
08 decembrie 2017 la inaugurarea Oficiului de Legătură NATO în Republica
Moldova. Ceremonia a fost precedată de întrevederea bilaterală dintre cei doi
oficiali. În cadrul dialogului, părţile au menţionat că deschiderea Oficiului
constituie o etapă importantă în relaţiile Republicii Moldova cu  Alianța Nord-
Atlantică, care va contribui la consolidarea în continuare a dialogului politic şi a
cooperării practice cu NATO, fără însă a aduce atingere principiului neutralităţii
constituţionale a Republicii Moldova.  Biroul de legătură NATO are misiunea de
a facilita și consolida cooperarea practică dintre NATO și RM. Acest birou are
scopul de a furniza consultanță autorităților RM și NATO privind planificarea și
punerea în aplicare a programelor și activităților de cooperare. De asemenea,
efectuează legătura cu RM, NATO, țările membre și partenere NATO pentru a
consolida cooperarea și înțelegerea în vederea realizării obiectivelor NATO.
Biroul de legătură NATO are obiectivele de a intensifica dialogul pe marginea
reformelor demarate, de a sprijini transformarea guvernării democratice a
sectorului de apărare și de securitate, de a asigura supravegherea
parlamentară și executivă; de a pune în aplicare strategia de securitate
națională, precum și de a îmbunătăți sistemul național de securitate.

S-ar putea să vă placă și