Trandafir Diana-11M3

Analiza hermeneutica

Prologul Evangheliei dupa Ioan

Io. 1, 1-18
1
 La început era Cuvâ ntul şi Cuvâ ntul era la Dumnezeu şi Cuvâ ntul era
Dumnezeu. 2 Acesta era la început la Dumnezeu. 3 Toate au luat fiinţă prin el şi fă ră el nu
a luat fiinţă nimic din ceea ce există . 4 În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, 5 iar
lumina în întuneric luminează , dar întunericul nu a cuprins-o. 6 A venit un om, trimis de
Dumnezeu, al că rui nume era Ioan. 7 Acesta a venit spre mă rturie, ca să dea mă rturie
despre lumină , pentru ca toţi să creadă prin el. 8 Nu era el lumina, ci a venit să dea
mă rturie despre lumină . 9 [Cuvâ ntul] era lumina adevă rată  care, venind în lume,
luminează pe orice om. 10 Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a
cunoscut. 11 A venit la ai să i, dar ai să i nu l-au primit. 12 Însă celor care l-au primit, celor
care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, 13 care nu din
sâ nge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bă rbatului, ci din Dumnezeu s-au
nă scut. 14 Ş i Cuvâ ntul s-a fă cut trup şi a locuit între noi, iar noi am vă zut gloria lui, glorie
ca a unicului nă scut din Tată l, plin de har şi de adevă r. 15 Ioan a dat mă rturie despre el şi
a strigat: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a ajuns înaintea
mea pentru că era mai înainte de mine”. 16 Într-adevă r, noi toţi am primit din plină tatea
lui har după  har. 17 Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevă rul au venit prin
Isus Cristos. 18 Nimeni nu l-a vă zut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre pieptul
Tată lui, el l-a revelat.

Prologul Evangheliei după Ioan , textul capital al creștinismului primitiv, constituie incipitul
Evangheliei după Ioan și este numit și Imnul Logosului, deoarece că rturarii și exegeții acestui
text au ajuns la concluzia că este o refacere efectuată de Ioan însuși și de discipolii să i ai unui
„Imn că tre Logos” preexistent. În orice caz, această scriere și scrierile legate de ea și-au avut
leagă nul nașterii într-o comunitate foarte specifică a creștinismului primitiv, cea stabilită în Asia
Mică la Efes și în localită țile învecinate conduse de îndrumă torul Ioan și Maria din Nazaret . îl
urmase pe Ioan la sfatul lui Iisus însuși, fugind de persecuții în Ierusalim, unde se baza
comunitatea mamă a creștinismului timpuriu.

Evanghelia după Ioan a fost scrisă inițial în limba greacă . Textul conține totuși latinisme și
iudaisme. Această Evanghelie este foarte diferită de celelalte: există mult mai puține pilde, mai
puține minuni, nu se menționează Euharistia, Tată l nostru , Fericirile. În schimb, apar noi
expresii care îl indică pe Isus.
Conform tradiției, autorul este unul dintre cei doisprezece apostoli, cel preferat. Probabil, însă,
textul provine din cercurile johanine, a fost scris de mai mulți oameni și în momente diferite,
pentru a fi finalizat în jurul anului 100.

Tema principală tratată de Ioan este, fă ră îndoială, concepția sa originală elenistică ebraică
despre Mesia identificată cu logosul care pentru Ioan este comparabil cu acel arhe pe care,
începâ nd cu cinci secole mai devreme, fondatorii filozofiei l- au tratat deja înaintea lui și pe care
l-au vă zut din timp în timp identificat în apă ( Thales ), în ápeiron ( Anaximandru ), aerul
( Anaximenes ), focul sau logosul în concepția proprie a lui Heraclit , numă rul ( Pitagora ), zeul-
tot al Xenofanului sau din nou Ființa lui Parmenide , dragostea și ura în concepția lui Anaxagoras
, mișcarea atomilor în Democrit sau în cele din urmă lumea ideilor lui Platon pâ nă la doar trei
secole înainte de Logos. Astfel, Ioan, cu concepția sa originală despre Hristos , constituie, de
asemenea, o punte între două lumi culturale și civilizații diferite: evreiasca și greaca.
 Trandafir Diana-11M3

Datorită capacită ții sale extreme de sinteză , el urmă rește istoria întregului univers plecâ nd
tocmai de la logosul care era la început în proverbialul „Prolog” al Evangheliei sale. Ș i aici nu
omite să precizeze că acest logos este acel mesia deja anunțat de vechii profeți ai Israelului , iar
acest mesia este Hristosul care, fă ră a ră mâ ne vag, îl cheamă pe nume și prenume: Isus din
Nazaret, mai cunoscut ca învă ță torul scripturilor, al că rui elev însuși a fost elev, fă câ nd parte din
anturajul să u cel mai apropiat dintre numeroșii apostoli și discipoli. Și din nou, el se va reafirma
ferm împotriva acestei concepții abstracte concepția sa despre logosul care se afla în principiu
format din corp și sâ nge. Pentru Ioan, de fapt, misterul întrupă rii logosului care pentru el nu este
un mister, deoarece și el, într-un anumit sens, la fel ca oamenii de știință moderni legați de
experiența simțurilor, aproape că va spune: nu vorbesc despre abstractiză ri, ci despre .. „ceea ce
am auzit, ceea ce am vă zut cu ochii noștri, ceea ce am contemplat și ceea ce au atins mâ inile
noastre” .. „viața a devenit vizibilă ” . Într-un cuvâ nt, el semnează la sfâ rșitul relată rii experienței
sale directe și vii ale Logosului: Eu, Ioan, „martorul” , așa cum îi plăcea mai simplu să fie numit
( Prima scrisoare a lui Ioan ). Ani mai tâ rziu și începâ nd de la Sfâ ntul Ieronim Ioan, utilizarea
termenului „Logos” este redată cu traducerea latină „Verbum”; de atunci, de asemenea, în
italiană, conceptul greco-johanin de Logos este asimilat „Cuvâ ntului”. După cum se poate vedea,
mă rturia-relatare a veștii bune raportată în interpretarea pe care Ioan o dă în lumina marii sale
capacită ți de reflecție începe cu aceleași cuvinte cu care începe interpretarea istoriei universale
raportată de Biblia ebraică : „ Bereshit ” termen ebraic care în greacă înseamnă „En Archè” (Ἐν
ἀ ρχῇ ) sau „La început”. În acest fel, prologul ioanin care anunță tema principală a viziunii
ioanine a logosului care era la început, repetă schema „ Geneza ”, prima carte a Torei ( Legea ),
reconectâ ndu-se astfel la întreaga tradiție a iudaismului antic . Testamentul , dar re-elaborâ ndu-l
din punctul de vedere al ceea ce el a experimentat în cursul existenței sale fructuoase și
îndelungate, și în această continuitate reflectivă introduce ceea ce este tema centrală a celui de-
al patrulea evanghelia sau întruchiparea acestui logos care a fost la început adevă ratul novum
istoric al timpurilor noi, care la râ ndul său este un preludiu al apocalipsei care trebuie înțeles ca
un eveniment care, dacă este încă să se întâmple, a avut loc deja simultan ca prezența în istorie a
persoanei concrete a lui Isus, prezență acum ireversibilă și de neșters, este deja prezența
sfâ rșitului istoriei în cadrul istoriei însă și. Cu alte cuvinte: prima întrupare a logosului care a fost
la început, adică omul Iisus, prezent în omul Ioan însuși, aceasta este apocalipsa .
1 Ἐν ἀ ρχῇ ἦ ν ὁ λό γος,
Dó minus vobíscum. R /. Et cum spíritu your. R /. Gló ria tibi, Dó mine.
καὶ ὁ λό γος ἦ ν πρὸ ς τὸ ν θεό ν,
În princípio erat Verbum, și Verbum erat apud Deum, și Deus erat Verbum.
καὶ θεὸ ς ἦ ν ὁ λό γος.
Hoc erat in princípio apud Deum. Ó mnia per ipsum facta sunt: et sine ipso
2 οὗ τος ἦ ν ἐν ἀ ρχῇ πρὸ ς τὸ ν θεό ν.
factum est nihil, quod factum est: in ipso vita erat, et vita erat lux hó minum:
3 πά ντα δι 'αὐ τοῦ ἐγένετο,
et lux in ténebris lucet, et ténebræ eam non comprehendérunt. Fuit homo
καὶ χωρὶς αὐ τοῦ ἐγένετο οὐ δὲ ἕν. ὃ
missus a Deo, cui nomen erat Ioá nnes. Hic come in testimó nium, ut
γέγονεν
testimonó nium perhibéret de lú mine, ut ó mnes créderent per illum. Non erat
4 ἐν αὐ τῷ ζωὴ ἦ ν, καὶ ἡ ζωὴ ἦ ν τὸ
ille lux, sed ut testimonionium perhibéret de lú mine. Erat lux vera, quæ
φῶ ς τῶ ν ἀ νθρώ πων ·
illú minat ó mnem hó minem veniéntem in hunc mundum. In mundo erat, et
5 καὶ τὸ φῶ ς ἐν τῇ σκοτίᾳ φαίνει,
mundus per ipsum factus est, et mundus eum non cognó vit. In pró pria vénit,
καὶ ἡ σκοτία αὐ τὸ οὐ κατέλαβεν.
et sui eum non recepérunt. Quotquot autem recepérunt eum, dedit eis
(Din Evanghelia după Ioan 1,1-5) potestá tem fílios Dei fíeri, his qui creditunt in nó mine eius: qui non ex
sanguínibus, neque ex voluntá te carnis, neque ex voluntáte viri, sed ex Deo
nati sunt. (The Priest and all genuflect) Et Verbum caro factum est, (și
ridicâ ndu-se el continuă :) et habitá vit in nobis; et vídimus gló riam eius,
gló riam almost Unigéniti a Patre, plenum grá tiæ et veritá tis.
Text liturgic latin