APOCALIPSA

STUDIU BIBLIC VERSET

CU VERSET

Acest studiu este întocmit de George Dinu,

pe baza studiului biblic personal.

Contact – gdinu76@gmail.com
tel. +40 764 663 182
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 1

1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care*
au să se întâmple* în curând. Şi le-a făcut-o cunoscută trimiţând* prin îngerul Său la robul Său
Ioan,
Ce este Apocalipsa? Descoperirea lui Isus Christos. Ea vine din partea
lui Dumnezeu și are scopul de a arăta robilor Lui lucrurile care au să se
întâmple în curând. Dacă în vremea lui Ioan împlinirea Apocalipsei era
în curând, noi, în vremea noastră, trebuie să căutăm să vedem împlinirea
Apocalipsei în istorie, din vremea lui Ioan până în vremea noastră și mai
departe, până la revenirea Domnului Christos.
2 care* a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot*
ce a văzut.
Ioan se declară a fi martor ocular la tot ceea ce este descoperit în
Apocalipsa.
3 Ferice* de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea!
Căci vremea* este aproape!
Apocalipsa este o sursă de fericire, deoarece împlinirea ei e aproape,
fericirea constând în însăși împlinirea Apocalipsei. De aici putem
înțelege că Apocalipsa se împlinește în timpul vieții cititorului, aducând
fericire celor credincioși. A păzi lucrurile scrise în carte înseamnă a le
împlini, ceea ce înseamnă că Apocalipsa conține anumite învățături care
trebuie împlinite de cei credincioși și care, de asemenea, aduc fericire
celor care le împlinesc.
4 Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia:
Expeditorul Apocalipsei este Ioan. Destinatarul este format din cele
șapte Biserici din Asia. Dar în Asia nu erau numai șapte Biserici.
Aceasta înseamnă că cele șapte Biserici din Asia reprezintă, prin ceea
ce sunt ele, un model și un simbol pentru Biserica lui Christos, de la Ioan
până la revenirea Lui. Expresia „cele șapte Biserici”, având în vedere că
cifra șapte este un simbol pentru desăvârșire, mai poate fi înțeleasă sub
forma „Biserica desăvârșită”.
Har şi pace vouă din partea Celui* ce este, Celui ce era* şi Celui ce vine şi* din partea celor şapte
duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie
5 şi din partea lui Isus Hristos, Martorul* credincios, Cel* Întâi Născut din morţi, Domnul*
împăraţilor pământului!
Conjuncția „și” desparte în versetele 4 și 5 expresii ce caracterizează
Persoanele diferite și distincte ale Dumnezeirii. Astfel, Cel ce este, Cel
ce era și Cel ce vine este Tatăl Ceresc, Cele Șapte Duhuri care stau
înaintea scaunului Său de domnie reprezintă în viziune pe Duhul Sfânt –
numărul șapte fiind un simbol pentru sfințenie și desăvârșire, având
drept motivație pentru această simbolistică crearea lumii în șapte zile –
iar în versetul 5 Îl putem identifica cu claritate pe Domnul Isus Christos,
Căruia I Se atribuie și alte Nume, prin care se arată lucrarea și
demnitatea Lui înaltă.
Faptul că Duhul Sfânt e menționat în cadrul salutului lui Ioan între Tatăl
și Fiul arată divinitatea Lui și egalitatea dintre El, Tatăl și Fiul.
Ale Lui, care ne iubeşte*, care ne-a* spălat de păcatele noastre cu sângele Său
Domnul Isus Christos ne iubește. El ne-a arătat dragostea Lui prin tot
ceea ce a făcut cu privire la noi, dar mai ales, așa cum insistă Ioan în
versetul 5, prin jertfa Sa răscumpărătoare.
6 şi a făcut* din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său,
Toți credincioșii lui Christos sunt preoți ai lui Dumnezeu și cetățeni ai
împărăției Sale.
ale Lui* să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Slava și puterea se cuvin de drept Domnului Christos, datorită lucrării
minunate de răscumpărare pe care a împlinit-o pentru noi.
7 Iată* că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei* ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile
pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Revenirea Domnului Christos va fi pe nori și va fi văzută de toți oamenii.
Faptul că revenirea Domnului va fi văzută și de cei ce L-au străpuns
arată spre o înviere specială a celor ce L-au străpuns, pentru ca ei să
vadă răul pe care l-au făcut.
8 „Eu* sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce* este, Cel ce era
şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Alfa este prima literă a alfabetului grecesc, iar omege este ultima.
Prima expresie are același înțeles ca a doua. Aceeași idee e reluată în
finalul versetului. Această întreită exprimare a eternității lui Dumnezeu
arată că tot ceea ce se întâmplă în istorie este cunoscut de El și sub
controlul Lui.
9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş* cu voi la* necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus
Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina* Cuvântului lui Dumnezeu şi din
pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Ioan povestește împrejurarea în care a primit viziunea.
10 În ziua* Domnului eram în Duhul*.
Care dintre zilele săptămânii este ziua Domnului, despre care vorbește
Ioan? Răspunsul îl găsim în Biblie.
13 Dacă îți vei* opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile
tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să
sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale,
neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, 14
atunci* te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui* pe înălțimile
țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov”, căci* gura
Domnului a vorbit.

Ziua binecuvântată și sfințită de Domnul de la creațiune este însoțită de

o promisiune cu împlinire sigură.
Cum trăia Ioan în ziua Domnului? Ioan, în ziua Domnului, adică Sâmbăta,
era în Duhul, ceea ce înseamnă că, punându-se la dispoziția lui
Dumnezeu, Duhul Sfânt îl luase în stăpânire.

Şi am auzit înapoia mea un glas* puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,

Un astfel de glas nu aparține unui om obișnuit.
11 care zicea: „Eu* sunt Alfa şi Omega, Cel* dintâi şi Cel de pe urmă.
Se repetă expresia din versetul 8, ceea ce înseamnă că Acela care
vorbește este Dumnezeu.
Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes,
Filadelfia şi Laodiceea.”
Deoarece suntem în cadrul unei profeții și am înțeles că cele șapte
Biserici sunt reprezentative pentru Biserica lui Christos, începând cu
vremea lui Ioan până la revenirea Domnului, am căutat să descopăr, cu
ajutorul unui dicționar de nume biblice, semnificația numelor celor șapte
Biserici. Astfel am găsit că:
 Efes înseamnă „De dorit”;
 Smirna este esența parfumată a mirtului, conținând în sine
ideea vechitestamentală a jertfei de miros plăcut;
 Pergam înseamnă „Înălțare”;
 Tiatira înseamnă „Sacrificiu în lucrare”;
 Sardes înseamnă „Prințul bucuriei”;
 Filadelfia înseamnă „Dragoste frățească”;
 Laodiceea înseamnă „Judecata poporului”.
12 M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am* văzut şapte sfeşnice de aur.
13 Şi* în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul* omului,
Acela care a strigat cu glas de tr\mbiță, vorbind despre Sine ca
Dumnezeu, este Fiul omului, adică Domnul Isus Christos. El este
Începutul și Sfârșitul, la fel ca Tatăl și împreună cu El.
îmbrăcat* cu o haină lungă până la picioare şi încins* la piept cu un brâu de aur.
Îmbrăcămintea Domnului și aspectul Lui vorbesc despre demnitatea,
lucrarea și caracterul Lui. Elementele prezentate au valoare simbolică.
Efeseni 6,14 Stați gata dar, având mijlocul încins* cu adevărul,
îmbrăcați* cu platoșa neprihănirii,
Brâul de aur arată valoarea nespus de mare a Adevărului.
14 Capul şi părul* Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii* Lui erau ca para focului,
Albul este un simbol pentru curăție, pentru sfințenie:
Isaia 1,18 Veniți totuși să* ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele
voastre cum e cârmâzul, se vor face* albe ca zăpada; de vor fi roșii ca
purpura, se vor face ca lâna.
Despre ochii Domnului găsim următoarele versete:
Psalm 5,5 Nebunii* nu pot să stea în preajma ochilor Tăi;

Psalm 11,4 Domnul* este în Templul Lui cel sfânt, Domnul Își are
scaunul* de domnie în ceruri.
Ochii* Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
Psalm 66,7 El stăpânește pe vecie prin puterea Lui.
Ochii* Lui urmăresc pe neamuri,
ca cei răzvrătiți să nu se mai scoale împotriva Lui! (Oprire)
Versetele de mai sus ne pot ajuta să înțelegem ce semnificație au ochii
Domnului asemănători cu focul.

15 picioarele* Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul* Lui era ca vuietul unor ape
mari.
Iată două texte care ar putea să ne arate semnificația acestor picioare:
Psalm 110,1 Domnul* a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea
până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”
Efeseni 6:15
având picioarele încălțate* cu râvna Evangheliei păcii.

16 În* mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din* gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi* faţa
Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
Sabia ascuțită cu două tăișuri care iese din gura Domnului reprezintă
Cuvântul, Legea și voia lui Dumnezeu exprimate în scris sau oral. Evrei
4,12 și Efeseni 6,17 explică lucrul acesta.
12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu* și lucrător, mai* tăietor decât
orice sabie* cu două tăișuri: pătrunde* până acolo că desparte sufletul
și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.

17 Luați* și coiful mântuirii și sabia* Duhului, care este Cuvântul lui

Dumnezeu.

17 Când L-am văzut*, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus* mâna dreaptă peste mine şi a
zis: „Nu te teme! Eu* sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18 Cel* viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu* în vecii vecilor. Eu ţin* cheile morţii şi ale Locuinţei
morţilor.
Singura Persoană care poate să spună despre Sine cuvintele din versetul
18 este Domnul Isus Christos.
19 Scrie dar lucrurile* pe care le-ai văzut, lucrurile* care sunt şi cele care* au să fie după ele.
Ioan nu a scris din mintea lui, ci doar ceea ce i s-a poruncit să scrie.
20 Taina celor* şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor* şapte sfeşnice de
aur: cele şapte stele sunt îngerii* celor şapte Biserici şi cele* şapte sfeşnice sunt şapte Biserici.
Biserica e reprezentată de un sfeșnic. Această reprezentare poate avea
motivație dublă, atât în cuvântul Domnului, care spune că cei credincioși
sunt lumina lumii, cât și în coborârea Duhului Sfânt asupra Bisericii,
având ca reprezentare vizibilă făcliile de foc.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 2

1 Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi
Cel ce umblă* prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
Cu alte cuvinte, Domnul Se recomandă ca fiind Acela care ține în mâna
Lui pe îngerii celor șapte Biserici și umblă prin mijlocul celor șapte
Biserici – a se vedea Apocalipsa 1,20.
La o primă citire a acestui capitol, observăm că îngerii Bisericilor au
calități și defecte. Este cunoscut că îngerii din cer nu au defecte, iar
îngerii căzuți, demonii, nu au calități pentru care Dumnezeu să îi laude.
Singurele ființe din univers cu calități și defecte sunt oamenii. Mai
putem observa că Dumnezeu cere socoteală acestor îngeri ai Bisericilor
ca unora care sunt responsabili de bunul mers al Bisericilor, ca unor
conducători. Aceasta înseamnă că îngerii sunt, de fapt, conducătorii
Bisericilor.
Având în vedere că cele șapte Biserici sunt reprezentative pentru toată
Biserica lui Christos, în diferitele ei perioade istorice, înțelegem că
îngerii celor șapte Biserici sunt, de fapt, conducătorii Bisericii lui
Christos în diferitele ei perioade istorice.
Acum, pentru că am înțeles cine sunt îngerii celor șapte Biserici, putem
înțelege introducerea la Biserica din Efes astfel:
„Iată ce zice Cel ce ține pe conducătorii Bisericii în mâna Lui dreaptă și
umblă prin mijlocul Bisericii Sale!”
2 «Ştiu* faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai* pus la încercare
pe cei ce* zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.
3 Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai* obosit.
4 Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
Expresia „ți-ai părăsit dragostea dintâi” arată că întâi era dragoste.
Este vorba, deci, de două perioade ale acestei Biserici, una cu dragoste,
în care sunt valabile laudele pe care Domnul le adresează Bisericii,
urmată de alta, fără dragoste, probabil în generația următoare, în care
calitățile lăudate de Domnul se estompează.
Prima perioadă istorică a Bisericii lui Christos, Biserica din vremea
apostolilor, e reprezentată în profeție de Biserica din Efes. Numele Efes
înseamnă „De dorit”. Biserica din vremea apostolilor este idealul pentru
toate celelalte perioade istorice ale Bisericii.
5 Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel* , voi
veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
Luarea sfeșnicului din locul lui înseamnă îndepărtatea Duhului Sfânt din
Biserica aceea, deoarece Duhul Sfânt este reprezentat prin sfeșnic, atât
în Cortul lui Dumnezeu din pustie, în Locul Sfânt, cât și la revărsarea
Duhului Sfânt peste ucenici.
6 Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor* , pe care şi Eu le urăsc.»’
A urî ceea ce urăște Dumnezeu este un lucru bun.
7 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să* mănânce
din* pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.’
Singurul Îndrumător al Bisericii este Duhul Sfânt.
8 Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi
a înviat:
Biserica din Smirna este, potrivit numelui ei, Biserica aceea din care
străbate către Dumnezeu parfumul jertfei de miros plăcut. Este vorba
despre perioada istorică următoare celei apostolice, perioada
persecuției romane. Acestei Biserici pline de martiri, Domnul Se
prezintă ca fiind Biruitor asupra morții.
9 «Ştiu* necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat)* şi batjocurile din partea celor* ce zic că sunt iudei
şi nu sunt, ci* sunt o sinagogă a Satanei.
Sărăcia materială contrasta cu bogăția spirituală.
Domnul arată că are cunoștință despre necazurile pricinuite Bisericii de
către evrei, căci Biserica suferea o prigoană dublă, atât din partea
romanilor, cât și din partea evreilor.
10 Nu te teme nicidecum* de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din
voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii* credincios până la moarte şi-ţi voi da
cununa* vieţii.»’
O zi din profeție înseamnă un an istoric. Zece zile de necaz înseamnă
zece ani de necaz.
Numeri 14, 34 După cum* în patruzeci de zile* ați iscodit țara, tot așa,
patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an
de fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.

11 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum nu va fi
vătămat de a* doua moarte.’
Moartea în lumea aceasta nu e o problemă, dacă acela care moare este
biruitor în lupta de a rămâne credincios Domnului, deoarece la înviere va
trăi veșnic împreună cu Domnul.
12 Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i:
Numele Pergam înseamnă „Înălțare”. Biserica din Pergam este Biserica
din vremea împăratului roman Constantin cel Mare. El a făcut din
creștinism religie de stat în imperiu.
‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
Domnul Se adresează Bisericii din această perioadă istorică atrăgând
atenția asupra sabiei ascuțite cu două tăișuri, adică asupra Cuvântului
Său scris, asupra Legii Sale. Aceasta înseamnă că Biserica din vremea
împăratului Constantin avea probleme cu privire la respectarea
Cuvântului lui Dumnezeu.
13 «Ştiu* unde* locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai
lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la
voi, acolo unde locuieşte Satana.
În acea perioadă istorică Satana și-a schimbat strategia de atac asupra
Bisericii. Astfel, sub pretextul libertății și oportunităților materiale și
sociale ce decurgeau din această libertate, a fost introdusă idolatria în
Biserică. Membrii Bisericii s-au împărțit în două tabere: unii închinându-
se împăratului – învățătura nicolaiților – soarelui și celorlalți idoli aduși
în Biserică sub pretextul că reprezintă chipurile sfinților, iar ceilalți,
dorind să rămână credincioși Domnului, ajung să fie prigoniți atât de
stat, cât și de Biserică. Este perioada cea mai cruntă de până acum
pentru credincioși, deoarece prigoana lor vine din partea alianței stat-
biserică.
Numele Antipa înseamnă „împotriva tuturor”. Aceasta era situația
credincioșilor Domnului în acea perioadă, erau singuri împotriva tuturor.
Împotriva lor erau și statul, și biserica.
14 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam* , care a
învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să* mănânce din
lucrurile jertfite idolilor şi* să se dedea la curvie.
15 Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor* , pe care Eu o urăsc.
Laudele sunt pentru cei credincioși și prigoniți. Mustrările sunt pentru
restul Bisericii, care se complace în idolatrie.
16 Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând şi* Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.»’
În capitolele care urmează, Apocalipsa prezintă împlinirea acestui
verset, adică pedepsirea și nimicirea Imperiului Roman și a bisericii
idolatre din cadrul acestuia.
17 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din
mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume* nou, pe care nu-l ştie
nimeni decât acela care-l primeşte.’
18 Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i:
Numele Tiatira înseamnă „Sacrificiu în lucrare”.
‘Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care* are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama
aprinsă:
Domnul Se arată a fi înfricoșător pentru această Biserică.
19 «Ştiu* faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că
sunt mai multe decât cele dintâi.
20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela* , femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi
să amăgească pe robii Mei să* se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
Din nou avem de a face cu o Biserică împărțită, de data aceasta fiind
vorba despre Biserica Catolică medievală – anii 538-1798 – născută din
compromiterea Bisericii din vremea împăratului Constantin. Laudele
sunt pentru aceia care păstrează credința curată în vremea aceea,
precum și pentru reformatorii de la sfârșitul acestei perioade. Mustrările
sunt pentru biserica oficială, aceasta fiind numită de Domnul cu numele
nevestei idolatre a lui Ahab, Izabela, care a omorât pe proorocii
Domnului. În vremea aceea, cei care doreau să fie credincioși Domnului
erau omorâți în public.
21 I-am dat vreme să* se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
Curvia înseamnă idolatrie.
22 Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare,
dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ‹Eu* sunt Cel ce cercetează
rărunchii şi inima›: şi voi* răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
În capitolele următoare, Apocalipsa descoperă împlinirea acestor
versete.
24 Vouă însă, tuturor celorlalţi din Tiatira care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut
‹adâncimile Satanei›, cum le numesc ei, vă zic: Nu* pun peste voi altă greutate.
25 Numai ţineţi cu tărie ce* aveţi până voi veni!
26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările* Mele îi voi da* stăpânire peste
neamuri.
Acelor credincioși care nu știau cum să se ferească mai bine de tirania
Bisericii Catolice, care stăpânea peste toată Europa, Dumnezeu le
promite stăpânire peste neamuri.
27 Le* va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu
putere de la Tatăl Meu.
28 Şi-i voi da luceafărul* de dimineaţă.»’
29 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 3

1 Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i:

Numele Sardes înseamnă „Prințul bucuriei”.
Cel mai mare motiv de bucurie pentru Biserica din vremea aceea era că
dispăruse persecuția, deoarece papa fusese arestat de armata
împăratului Napoleon Bonaparte.
‘Iată ce zice Cel ce* are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele:
Domnul Se adresează acestei Biserici asemănător felului în care Se
adresează Bisericii din Efes, punând însă accent deosebit pe Duhul Sfânt
prezent în mijlocul Bisericii.
«Ştiu* faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar* eşti mort.
2 Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea
Dumnezeului Meu.
Moartea aceasta nu se datorează bolii sau bătrâneții, ci lipsei de
consacrare, lipsei de colaborare cu Duhul Sfânt, care este în mijlocul
Bisericii, dar nu primește răspuns de la credincioși. Pentru a înțelege
mai bine care e problema, poate fi studiată lucrarea Duhului Sfânt
descrisă în Ioan 16.
3 Adu-ţi* aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te* ! Dacă* nu veghezi, voi veni ca un
hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
Îndemnul este asemănător celui adresat Bisericii din Efes.
4 Totuşi ai în Sardes câteva* nume care nu şi-au mânjit hainele* . Ei vor umbla împreună cu Mine,
îmbrăcaţi în* alb, fiindcă sunt vrednici.
Din nou avem de a face cu o Biserică împărțită. Sunt unii membrii ai
Bisericii care trăiesc ca și cum nu ar fi membrii ai Bisericii, iar alții
trăiesc doar pentru Christos. Doar celor din urmă li se promite că vor fi
împreună cu Christos, deoarece sunt vrednici.
Hainele mânjite înseamnă viață păcătoasă, iar hainele albe înseamnă
viață trăită în ascultare de Legea lui Dumnezeu.
În vremea acestei Biserici au apărut societățile biblice, cu misiunea de a
tipări Biblia în toate limbile omenești cunoscute. Au fost continuate
reformele începute încă din vremea Bisericii Tiatira. Au apărut
misionarii, care au mers să ducă Cuvântul lui Dumnezeu acelor popoare
care nu îl cunoșteau.
5 Cel ce va birui va fi* îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge* nicidecum numele din cartea*
vieţii şi voi* mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.»’
În Cartea Vieții sunt scrise numele acelora care au intrat în legământ cu
Dumnezeu prin jertfa Domnului Christos și care, deoarece s-au lăsat
transformați de Duhul Sfânt, trăiesc conform Legii lui Dumnezeu.
6 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
7 Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i:
Numele Filadelfia înseamnă „Dragoste frățească”.
‘Iată ce zice Cel* Sfânt, Cel* Adevărat, Cel ce ţine cheia* lui David, Cel ce* deschide şi nimeni nu
va închide, Cel ce închide* şi nimeni nu va deschide:
Acest fel de recomandare a Domnului față de Biserică poate fi înțeles
mai bine odată cu înțelegerea perioadei istorice despre care este vorba.
Cunoașterea Bibliei în toată lumea a condus la cunoașterea profețiilor
biblice. Oamenii au înțeles în vremea aceea că, pe baza profeției din
Daniel 8,14, Domnul Isus urma să revină în vremea aceea. Calculul
profetic era corect făcut, însă înțelegerea evenimentului era greșită.
Totuși, această înțelegere a condus pe credincioși la sfințire și pregătire
pentru Împărăția lui Dumnezeu, precum și la studierea lucrării Domnului
Christos după dezamăgirea acelei perioade.
8 «Ştiu* faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă* deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai
puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
Puțină putere înseamnă puțină cunoștință, și nu e de mirare, având în
vedere că erau la doar câțiva zeci de ani de întunericul spiritual
medieval, dominat de Biserica Catolică represivă.
Domnul apreciază credincioșia celor din Filadelfia.
Ușa deschisă este cunoașterea profeției și, prin aceasta, cunoașterea
planului lui Dumnezeu cu Biserica și cu lumea, plan prin care omul poate
colabora cu Dumnezeu și poate fi mântuit.
9 Iată că îţi dau* din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că
îi* voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să ştie că te-am iubit.
Credincioșii din Biserica Filadelfia au fost inițial membrii în diverse
comunități creștine, dar s-au unit în jurul înțelegerii profeției din Daniel
8,14.
10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te* voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină
peste lumea întreagă* , ca să încerce pe locuitorii pământului* .
Ceasul încercării este tocmai dezamăgirea care a apărut în acea
perioadă, în toamna anului 1844. Profeția din Daniel 8,14 se referă la
curățirea Sfântului Locaș, nu la revenirea Domnului, cum au crezut acei
credincioși. Curățirea Sfântului Locaș înseamnă împlinirea sărbătorii
Yom Kipur, din Vechiul Testament, adică judecarea Bisericii de către
Dumnezeu, dar și refacerea Bisericii după modelul și învățătura Bisericii
apostolice.
11 Eu vin* curând. Păstrează* ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa* .
12 Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp* în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el.
Voi* scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim* ,
care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, şi* Numele Meu cel nou.»’
Conform acestui text, Templul lui Dumnezeu este format din oamenii
credincioși Lui.
13 Cine* are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
14 Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i:
Numele Laodiceea înseamnă „Judecata poporului”. Este Biserica din
vremea judecății. Așa cum am putut observa, fiecare perioadă a
Bisericii are legătură cu perioada anterioară și influențează perioada
care urmează. În urma dezamăgirii de la 1844 au rezultat mai multe
formațiuni religioase, însă doar una a ajuns să fie împlinirea profeției din
Daniel 8,14, adică refacerea Bisericii conform învățăturii Bisericii
apostolice.
‘Iată* ce zice Cel ce este Amin, Martorul* credincios şi adevărat, Începutul* zidirii lui Dumnezeu:
Domnul Se recomandă Bisericii din Laodiceea conform învățăturii pe
care această Biserică o susține. Domnul este Amin, adică Același
pentru totdeauna, Neschimbător. Domnul este Martorul credincios și
adevărat, ceea ce presupune o judecată în desfășurare. Domnul este
Începutul zidirii lui Dumnezeu, adică Creator. Singura Biserică ce
susține aceste învățături este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
15 «Ştiu* faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
Laodiceanul este derutant, deoarece este un amestec de trăsături
creștine și lumești, astfel înșelând pe alții și înșelându-se și pe sine.
16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
A fi vărsat din gura Domnului înseamnă a nu mai fi mărturisit înaintea
Tatălui de către Christos. Înseamnă că Christos nu mai mijlocește
pentru noi, iar noi apărem înaintea Tatălui ca niște păcătoși care trebuie
nimiciți.
17 Pentru că zici: ‹Sunt bogat* , m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic›, şi nu ştii că eşti ticălos,
nenorocit, sărac, orb şi gol,
Pentru această Biserică adevărul este doar o teorie, o poveste
frumoasă, viața practică fiind departe de adevăr, chiar lumească:
Ticăloșie – fapte păcătoase
Nenorocit – nefericit
Sărac – strânge comori în lumea asta, nu în cer
Orb – nu se lasă condus de Duhul Sfânt, ca să vadă
Gol – nu caută mântuirea prin Christos.
18 te sfătuiesc să* cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti,
Laodiceanul e invitat să nu mai trăiască pentru sine, ci să trăiască doar
pentru Christos.
şi haine* albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale,
Laodiceanul este sfătuit să caute mântuirea prin credința în jertfa
ispășitoare a Domnului Christos.
şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
Laodiceanul este chemat să se lase condus de Duhul Sfânt.
19 Eu mustru* şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!
20 Iată, Eu stau* la uşă şi bat. Dacă* aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi* intra la el, voi
cina cu el, şi el, cu Mine.
Domnul vorbește îngerului (conducerii) Bisericii din Laodiceea
(Adventiste de Ziua a Șaptea) despre o lucrare pe care El o face, prin
Duhul Sfânt, în dreptul fiecărui credincios. Desigur, conducerea e
chemată la pocăință. Domnul împlinește lucrarea de chemare a fiecărei
persoane la o relație personală cu El, fie că cei din conducerea Bisericii
se pocăiesc, sau nu.
21 Celui ce va birui îi* voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am
biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.»’
22 Cine* are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 4

1 După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul* cel dintâi, pe care-l
auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te* aici şi-ţi* voi arăta ce
are să se întâmple după aceste lucruri!”
Glasul cel dintâi este glasul Domnului Christos. Domnul îl poartă pe Ioan
într-o viziune cerească, cu scopul de a-i arăta ceea ce urmează să se
întâmple.
2 Numaidecât am* fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun* de domnie, şi pe scaunul
acesta de domnie şedea Cineva.
3 Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era
înconjurat cu un curcubeu* ca o piatră de smarald la vedere.
Prima descoperire din viziune este tronul lui Dumnezeu și, simbolic,
Însuși Dumnezeu. Ceea ce vede Ioan este o combinație de iaspis (alb
strălucitor) și sardiu (roșu sângeriu). Albul strălucitor este un simbol al
sfințeniei lui Dumnezeu, iar roșul sângeriu e simbolul dragostei care se
jertfește pe sine. Sfințenia și dragostea, Legea și harul, judecata și
îndurarea sunt îngemănate în caracterul lui Dumnezeu, ele fiind pe
Tronul universului.
Ioan mai vede un curcubeu – simbolul legământului lui Dumnezeu cu
lumea.
4 Împrejurul* scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste
scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi* în haine albe şi* pe capete aveau
cununi de aur.
Numărul douăzeci și patru face parte din acele numere ce au o
semnificație simbolică în Biblie. La baza formării lui sunt cifrele trei și
patru, trei fiind un simbol pentru desăvârșire, iar patru fiind un simbol
pentru întreg. 24 = 3 x 4 x 2.
Când Iosif a explicat visul lui Faraon, a spus că repetarea (de două ori) a
visului înseamnă că împlinirea lui este hotărâtă de Dumnezeu. Deci,
cifra doi înseamnă hotărâre.
Despre cei douăzeci și patru de bătrâni am putea înțelege, dacă ținem
cont de valoarea simbolică a cifrelor care compun numărul, că sunt
oameni sfințiți pe deplin prin hotărâre divină.
5 Din scaunul de domnie ieşeau fulgere*, glasuri şi tunete.
Fulgerele, glasurile și tunetele care ies din scaunul de domnie pot arăta
puterea și mânia divină. Totuși, pe tron sunt neprihănirea și dragostea.
Înaintea scaunului de domnie ardeau* şapte lămpi de foc, care sunt cele* şapte Duhuri ale lui
Dumnezeu.
Cifra șapte este compusă din patru și trei – 7=4+3 – și simbolizează
sfințenia, desăvârșirea. Cele Șapte Duhuri înseamnă Duhul Sfânt.
6 În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare* de sticlă, asemenea cu cristalul. În* mijlocul
scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe
dinainte şi* pe dinapoi.
7 Cea* dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui
om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
Aceste patru făpturi vii apar și în viziunea lui Ezechiel, cu anumite
diferențe. Existența diferențelor dă de înțeles că ele nu există chiar în
forma aceasta, dar ni se înfățișează în aceste forme care simbolizează
ceva ce poate fi oarecum înțeles. Asemănarea cu leul arată putere,
asemănarea cu vițelul arată dragostea jertfitoare – vițelul era animal de
jertfă – asemănarea cu omul arată Legea, iar asemănarea cu vulturul
care zboară arată siguranța și viteza cu care Dumnezeu poate interveni
când e chemat.
8 Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase* aripi şi era plină cu ochi de jur împrejur şi pe
dinăuntru*. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt*, Sfânt, Sfânt este Domnul* Dumnezeu, Cel*
Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9 Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi
care* este viu în vecii vecilor,
10 cei* douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi* se
închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi* aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi
ziceau:
11 „Vrednic* eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci* Tu ai
făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Versetele 8 – 11 arată închinarea ființelor din cer înaintea Tatălui
Ceresc. Acest tablou este un exemplu de urmat pentru orice credincios.
 Apocalipsa lui Ioan

Capitolul 5
[1]Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe
dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceţi.

Pentru a înțelege ce scrie în această carte, trebuie să vedem ce se

întâmplă atunci când sunt rupte pecețile cărții, adică ceea ce este descris
în capitolul următor. Citind capitolul următor, putem observa
desfășurarea unor evenimente istorice care sunt declanșate de ruperea
peceților de către Christos.
[2]Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea
și să-i rupă peceţile?”

Nu oricine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile.

[3]Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide
cartea, nici să se uite în ea.
[4]Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în
ea.
Negăsirea cuiva vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile este un
motiv de jale, deoarece, precum vom vedea în capitolul următor,
deschiderea cărții înseamnă continuarea istoriei acestei lumi.
Nedeschiderea cărții însemna sfârșitul.
[5]Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui
David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceţi ale ei.
[6]Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în
picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri
ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

Domnul Christos este Leul din Iuda și Mielul lui Dumnezeu, ceea ce
arată dreptatea și bunătatea Lui. Imaginea de final arată, asemeni
profețiilor din cartea Daniel, cum lucrarea Lui e continuată de Duhul
Sfânt.
[7]El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie.
[8]Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la
pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt
rugăciunile sfinţilor.
[9]Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi peceţile, căci ai
fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie,
de orice limbă, din orice norod și de orice neam.

Istoria lumii noastre continuă doar în baza jertfei Domnului Isus

Christos, prin care El a răscumpărat pe oameni din robia păcatului.
[10]Ai făcut din ei o împărăţie și preoţi pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăţi pe pământ!”

Cei răscumpărați sunt preoți ai lui Dumnezeu și cetățeni ai împărăției

Sale.
[11]M-am uitat și, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii și în jurul bătrânilor,
am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii.
[12]Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea,
bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!”
[13]Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în
aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie
lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!”
[14]Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la
pământ și s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 6

1 Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am* uitat şi am auzit pe una* din cele patru
făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
2 M-am uitat şi iată că s-a arătat un* cal alb. Cel ce* sta pe el avea un arc; i* s-a dat o cunună şi a
pornit biruitor şi ca să biruiască.
Cheia înțelegerii acestui capitol o găsim în versetele 9-11, unde este
vorba despre poporul lui Dumnezeu prigonit. Luând ca reper aceste
versete, putem înțelege că în tot capitolul este vorba despre poporul lui
Dumnezeu – Biserica – într-o descriere cronologică a evenimentelor,
asemeni capitolelor 2 și 3.
Cai asemănători sunt și în Zaharia 6.
Singurul care este biruitor din start este Domnul Christos. Biserica este
biruitoare din start, cu condiția să rămână credincioasă Domnului. Am
putea înțelege că acest cal alb reprezintă Biserica din vremea
apostolilor – Biserica din Efes.
3 Când a rupt Mielul a doua pecete, am* auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi!”
4 Şi* s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ,
pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.
Calul roșu ia pacea de pe pământ – este vorba despre perioada Bisericii
din Smirna, prigonită de Roma păgână.
5 Când a rupt Mielul pecetea a treia, am* auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am
uitat şi iată că s-a arătat un* cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă.
6 Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un
leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul* şi vinul!”
Calul negru este opusul calului alb. Calul alb însemna biruință. Calul
negru înseamnă înfrângere.
Grâul e materie primă pentru pâine. Se poate face pâine și din orz, dar
nu de aceeași calitate. Pâinea spirituală a Bisericii este Cuvântul lui
Dumnezeu, Biblia.
Aici este vorba despre perioada Bisericii din Pergam, când a apărut un
creștinism oficial, de stat, unit cu statul și conducător al statului, dar
compromis prin adoptarea idolatriei. Pentru ca lumea să fie convinsă să
practice idolatria – sfințirea duminicii, închinarea la sfinți, la soare, la
cruce etc. - poporului i s-a interzis accesul la Biblie.
Grâul este simbol pentru Biblie. Orzul este simbol pentru fragmente din
Biblie care se mai puteau găsi la acei credincioși izolați, desprinși de
Biserica devenită oficială.
Untdelemnul e simbol pentru Duhul Sfânt, care nu poate fi oprit de
oameni, iar vinul e simbol pentru sângele ispășitor al Domnului Christos,
care nu poate fi anulat de oameni.
7 Când a rupt Mielul pecetea a patra, am* auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”
8 M-am uitat* şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el
venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să* ucidă cu
sabia, cu foamete, cu molimă şi* cu fiarele pământului.
Moarte peste tot, atât în Biserică, printre cei cu adevărat credincioși,
din pricina prigoanei care venea din partea Bisericii Catolice – căci
despre acea vreme este vorba – cât și printre popoarele așa-zis creștine,
din cauzele menționate în versetul 8, venite ca o pedeapsă din partea lui
Dumnezeu pentru idolatria și răutatea manifestată împotrive celor cu
adevărat credincioși.
Geneza 2,7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna* pământului, i-a*
suflat în nări* suflare de viață, și omul s-a făcut* astfel un suflet viu.

Deci, conform acestui text, sufletul este un om viu, în carne și oase.

Acum să înțelegem corect versetul 9:
Când a rupt Mielul pecetea a cincea am văzut la Biserică - Biserica
însemnând grup de credincioși, nu o clădire anume - pe credincioși
rugându-se,...
10 Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până* când, Stăpâne, Tu, care* eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti
să* judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
Prigonirea credincioșilor atinsese apogeul...
11 Fiecăruia din ei i s-a dat o haină* albă şi i s-a spus să* se mai odihnească puţină vreme, până se
va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.
Faptul că li s-a dat o haină albă Înseamnă că, în dreptul acelor
credincioși care și-au dat viața pentru credința lor, a fost rostită
judecata și au fost găsiți a fi neprihăniți și sfinți. Acest verset vorbește
despre vremea judecății celor credincioși, eveniment profetizat în Daniel
8,14.
12 Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată* că s-a făcut un mare cutremur de pământ.
Soarele* s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele
13 şi* stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de
un vânt puternic.
Versetele 12-13 s-au împlinit în sec.XIX.
14 Cerul* s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi* munţii şi toate ostroavele s-au
mutat din locurile lor.
15 Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi
oamenii slobozi s-au* ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
16 Şi* ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe
scaunul de domnie şi de mânia Mielului,
17 căci* a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi* cine poate sta în picioare?”
Versetele 14-17 nu s-au împlinit încă.
Timpul în care noi trăim este între versetele 13 și 14.
A mai rămas de împlinit revenirea Domnului.

a v.6 Greceşte: dinar

 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 7

1 După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului.
Ei ţineau* cele patru vânturi ale pământului, ca* să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici
peste vreun copac.
Ceea ce putem înțelege din acest verset este că Dumnezeu ține în frâu
vânturile – războaiele și tulburările sociale care oricând sunt gata să
izbucnească printre oameni (vezi Ieremia 49,36 și Daniel 7,2).
2 Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea
Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme
pământul şi marea,
În 2 Timotei 2,19 găsim că pecetea lui Dumnezeu este Legea Lui.
3 zicând: „Nu* vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea* pe
fruntea* slujitorilor Dumnezeului nostru!”
Având în vedere că viziunea din capitolul 7 are loc în cadrul ruperii de
către Miel a peceții a șasea, putem înțelege că punerea pe frunte a
peceții lui Dumnezeu este o consecință a judecății care are loc în
această perioadă cu privire la poporul lui Dumnezeu, anume o sigilare a
credincioșilor, conform alegerii lor, astfel încât ei să nu mai poată cădea
pradă ispitelor celui rău.
4 Şi* am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o* sută patruzeci şi patru de mii din toate
seminţiile fiilor lui Israel.
Ioan aude numărul celor pecetluiți, fără să îi vadă, deocamdată.
Numărul, așa cum ne-am obișnuit în Apocalipsa, este simbolic. De
asemenea, numele amintite sunt simbolice, adică nu este vorba despre
semințiile lui Israel, ci despre persoane care au în caracterul lor acele
însușiri descrise de numele semințiilor lui Israel.
Numărul 144000 se descompune astfel – 12 x 12 x 1000.
12 înseamnă pe deplin sfânt.
Repetarea înseamnă hotărâre divină.
1000 este cel mai mare multiplu al lui 10 la evrei, un simbol pentru
veșnicie.
Numele „Israel” înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”.
Textul de mai sus spune, cu alte cuvinte, că vor fi pecetluiți toți aceia
care luptă împreună cu Dumnezeu să fie sfințiți pe deplin, prin hotărâre
divină, pentru totdeauna.
În sprijinul înțelegerii simbolice a acestui capitol vin și două probleme
ale textului, în înțelegerea lui literală, de care trebuie să ținem cont.
Prima problemă este că pecetluirea, care este echivalentă cu mântuirea,
nu e doar pentru poporul Israel, ci pentru toți aceia care cred în
Christos. A doua problemă este că, așa cum se poate vedea din
versetele care urmează, deși sunt douăsprezece, nu sunt toate
semințiile lui Israel. Lipsește seminția lui Dan.
Vom vedea mai departe ce simbolizează numele fiecărei seminții.
5 Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece
mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
Iuda înseamnă „laudă”. Ruben înseamnă „fiu”. Gad înseamnă „favoare”.
6 din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din
seminţia lui Manase, douăsprezece mii;
Așer înseamnă „fericire”. Neftali înseamnă „luptele lui Dumnezeu”.
Manase înseamnă „uitare” (a necazului).
7 din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din
seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
Simeon înseamnă „ascultare”. Levi înseamnă „alipire”. Isahar înseamnă
„răsplătire”.
8 din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din
seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi.
Zabulon înseamnă „locuință”. Iosif înseamnă „adăugire”. Beniamin
înseamnă „fiu de drept”.
Conform semnificației numelor și a numerelor, versetele de la 4 la 8 ne
învață că cei pecetluiți sunt toți aceia care luptă cu Dumnezeu să fie
sfințiți prin hotărâre divină – prin har – pentru veșnicie. Ei vor aduce
totdeauna laudă desăvârșită Domnului, vor fi pentru totdeauna fiii Lui
desăvârșiți, datorită harului Său desăvârșit, care ține pe vecie. Ei vor fi
totdeauna fericiți, căci sunt biruitori pe vecie în purtarea luptelor lui
Dumnezeu. Ei vor uita cu desăvârșire și pentru totdeauna greutățile prin
care au trecut. Deoarece s-au dovedit a fi ascultători în toate și mereu,
ei vor fi perfect alipiți de Dumnezeu și pentru totdeauna și vor primi o
răsplată deplină și nepieritoare. Vor primi o locuință desăvârșită și
veșnică atunci când vor fi adăugiți pentru totdeauna la familia lui
Dumnezeu, fiind pe vecie fii de drept ai lui Dumnezeu.
9 După aceea m-am uitat şi iată că era o mare* gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din*
orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea
scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi* în haine albe, cu ramuri de finic în mâini,
10 şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea* este a Dumnezeului nostru, care* şade pe
scaunul de domnie, şi a Mielului!”
11 Şi* toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul
celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au
închinat lui Dumnezeu
12 şi au zis*: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile,
cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.”
Abia când Ioan îi vede pe cei mântuiți, înțelege despre cine este vorba.
13 Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine* albe,
cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
14 „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia* vin din necazul cel mare; ei şi-
au spălat* hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
Necazul cel mare este viața de pe acest pământ.
15 Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte
în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde* peste ei cortul Lui.
16 Nu* le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici* soarele, nici vreo altă
arşiţă.
17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor*, îi va duce la
izvoarele apelor vieţii şi* Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Iată cum înțelegerea pe care o avem din prima parte a capitolului, prin
semnificația numerelor și a numelor, se repetă în a doua parte a
capitolului. Faptul că se repetă înseamnă că împlinirea capitolului este
sigură.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 8

1 Când a rupt* Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
Aici este finalul peceților. De ce este în cer tăcere? Pentru că acolo nu
mai este nimeni. Ruperea peceții a șaptea marchează momentul în care
toată lumea din cer însoțește pe Domnul Christos în călătoria spre
pământ, cu scopul de a-i aduce în cer pe cei răscumpărați.
O jumătate de ceas înseamnă a 48-a partea dintr-o zi. Având în vedere
că suntem într-o profeție, o zi profetică este un an istoric (calendaristic).
Deci, aproape o jumătate de ceas este aproape a 48-a parte dintr-un an,
adică o săptămână.
2 Şi* am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi* li s-au dat şapte trâmbiţe.
Trâmbița se folosea la război. Sunetul de trâmbiță vestește războiul.
3 Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie
multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile* tuturor sfinţilor, pe altarul* de aur, care este
înaintea scaunului de domnie.
Altarul despre care este vorba aici este altarul de tămâiere din Locul
Sfânt, de dinaintea intrării în Locul Prea Sfânt, așa cum îl regăsim în
cortul lui Dumnezeu din pustie. Așa cum am explicat la capitolul 6,
altarul este o reprezentare simbolică a credincioșilor care se roagă,
tămâia reprezentând meritele Domnului Christos în Numele căruia
credincioșii se roagă, iar fumul de tămâie rugăciunile sfinților.
Faptul că i s-a dat îngerului tămâie multă arată că Dumnezeu răspunde
doar la rugăciunile care sunt făcute în Numele Domnului Christos, fără a
se găsi în ele ceva din mândria omenească.
4 Fumul* de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu
rugăciunile sfinţilor.
5 Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-
au* stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur* de pământ.
Rugăciunea ajunge la Dumnezeu, iar Dumnezeu răspunde. Tot ceea ce
urmează în capitolul acesta și în capitolul următor constituie răspunsul
lui Dumnezeu la rugăciunile Bisericii prigonite, adică pedepsirea
prigonitorilor Bisericii.
6 Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.
7 Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi* au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au
fost aruncate pe* pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars şi a treia parte din* copaci au
fost arşi şi toată iarba verde a fost arsă.
Studiind textul biblic în paralel cu istoria, începând din vremea lui Ioan,
putem afla despre invazia popoarelor gotice, din nord, grindina arătând
proveniența lor, asupra Imperiului Roman de Apus.
8 Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi* ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în
mare; şi* a treia parte din mare s-a* făcut sânge.
Aici e vorba despre vandalii din nordul Africii, care au atacat Imperiul
Roman pe Mediterana.
9 şi* a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit şi a treia parte din
corăbii au pierit.
10 Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi* a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a*
căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
11 Steaua* se chema „Pelin”; şi* a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au
murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
Hunii au năvălit în partea de nord a imperiului. Ei au venit din zona
Europei Centrale, de unde izvorăsc majoritatea fluviilor de pe continent.
12 Al* patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare şi a treia parte
din lună şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi
piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea.
Lovitura capitală a fost dată Imperiului Roman de heruli și armatele
bizantine, care au desființat orice autoritate civilă a imperiului – soarele,
luna și stelele simbolizează pe împărat, consulii și senatul.
Este vorba despre Imperiul Roman de Apus – era doar o treime din ceea
ce fusese cândva Imperiul Roman.
13 M-am uitat şi am* auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai*,
vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care
au să mai sune!”
Dacă primele patru sunete de trâmbiță au vestit distrugerea Imperiului
Roman, umătoarele sunete de trâmbiță vestesc răspunsul lui Dumnezeu
la rugăciunile Bisericii prin pedepsirea lumii în decursul istoriei ce mai
rămâne de trăit până la revenirea Domnului.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 9

1 Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiță. Și* am văzut o stea care căzuse din cer
pe pământ. I s-a dat cheia fântânii* adâncului
Sunetul de trâmbiță este un sunet de război. Steaua, asemeni celorlalte
stele din Apocalipsa 1, este un conducător religios. Spre deosebire de
stelele din Apocalipsa 1, care erau în mâna Domnului, acest conducător
religios seamănă cu Satana, prin faptul că este „o stea care căzuse din
cer pe pământ” (Isaia 14,12 și Apocalipsa 12,9).
2 și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a* ridicat un fum ca fumul unui
cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Din nou apare simbolul fumului, dar, de data aceasta, fumul nu mai este
rugăciunea care vine de pe altar, adică din Biserică, așa cum era în
Apocalipsa 8,3-4, ci este o altă rugăciune, care întunecă lumina lumii,
adică întunecă Evanghelia. Este vorba despre un alt sistem religios,
care își are originea în adânc, adică în păgânism, în Satana (vezi
Apocalipsa 20,1-3).
Religii păgâne au existat și înainte de întruparea lui Christos, fără ca ele
să aibă puterea să întunece Evanghelia. Această nouă religie, ca să
aibă puterea să întunece Evanghelia, trebuie să aibă destule asemănări
cu Evanghelia încât să devină o alternativă la Evanghelie.
Având în vedere toate acestea, precum și vremea apariției acestui nou
sistem religios – după căderea Imperiului Roman de Apus – putem
înțelege clar că este vorba despre islamism.
3 Din fum au ieșit niște lăcuste* pe pământ. Și li s-a dat o putere ca* puterea pe
care o au scorpiile pământului.
Imediat ce arabii au trecut la islamism, au pornit să cucerească lumea.
4 Li s-a zis să* nu vatăme iarba* pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac,
ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea* lui Dumnezeu.
Chiar dacă lumea islamică întunecă Evanghelia, ea are de îndeplinit o
misiune din partea Domnului, anume să vatăme pe oamenii care nu au
pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5 Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci* să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era
cum e chinul scorpiei când înțeapă pe un om.
6 În acele zile, oamenii vor căuta* moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și
moartea va fugi de ei.
Cinci luni profetice înseamnă 5x30 de zile profetice, adică 150 de ani.
În anu 674 are loc primul asediu arab asupra zidurilor
Constantinopolelui, condus de califul Muawiyah. În anul 823 are loc
ultimul asediu arab asupra Constantinopolelui, condus de generalul
bizantin Toma Slavul. Astfel se încheie timpul profetic de 150 de ani de
asediu arab asupra Constantinopolelui, fără ca acesta să fie cucerit, dar
chinuitor.
7 Lăcustele acelea semănau* cu niște cai pregătiți de luptă. Pe* capete aveau un
fel de cununi care păreau de aur. Fețele* lor semănau cu niște fețe de oameni.
8 Aveau părul ca părul de femeie și dinții* lor erau ca dinții de lei.
9 Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor
era ca* vuietul unor care trase de mulți cai care se aruncă la luptă.
Avem aici descrierea armatelor arabe.
10 Aveau* niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe
care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
Conform cu Isaia 9,15, coada este profetul – în cazul de față, Mahomed.
Religia lui Mahomed este ceea ce îi ținea pe arabi uniți și puternici.
11 Peste ele aveau ca împărat* pe îngerul* adâncului, care pe evreiește se cheamă
„Abadon”, iar pe grecește, „Apolion”.
Adevăratul conducător spiritual al arabilor era Satana, el fiind, conform
cu Apocalipsa 20, îngerul din adânc. Numele Abadon și Apolion
înseamnă Distrugătorul.
12 Cea dintâi* nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
13 Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne
ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu
Faptul că glasul vine din cele patru coarne ale altarului arată că și
această trâmbiță vestește războiul, răspunzând astfel rugăciunilor
sfinților – altarul de aur este un simbol pentru Biserica credincioasă.
14 și zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă pe cei patru îngeri
care sunt legați la* râul cel mare Eufrat!”
15 Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au
fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni.
Timpul profetic din versetul 15 este de 391 de ani. Acest timp a început
în anul 1443, când a fost ultima cruciadă prin care se încerca salvarea
Imperiului Bizantin de sub amenințarea otomană, și s-a sfârșit în anul
1833, când armatele ruse au intervenit în Anatolia pentru salvarea
Imperiului Otoman de sub amenințarea Egipteană.
16 Oștirea* lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți*; le-am*
auzit numărul.
17 Și iată cum mi s-au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul,
iacintul și pucioasa. Capetele* cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor
ieșeau foc, fum și pucioasă.
Avem aici descrierea armatelor otomane. Focul, iacintul și pucioasa
arată culorile pe care le aveau uniformele militare otomane. Focul,
fumul și pucioasa care ieșeau din gurile cailor arată că aceste armate
foloseau armele de foc.
18 A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și
de pucioasa care ieșeau din gurile lor.
Expresia „a treia parte din oameni” se referă la Imperiul Bizantin, care a
fost nimicit cu desăvârșire de Imperiul Otoman.
19 Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile* lor erau ca niște șerpi
cu capete și cu ele vătămau.
Dacă gurile cailor reprezintă brațul înarmat al Imperiului Otoman, cozile
îl reprezintă pe profetul mincinos, adică pe Mahomed. Vătămarea adusă
de islamism este mult mai mare decât vătămarea adusă de oștile
otomane înarmate, deoarece islamismul înseamnă propovăduirea unui
dumnezeu fals, folosindu-se de anumite relatări biblice. Astfel se
creează confuzie printre creștini, care au impresia că musulmanii se
închină aceluiași Dumnezeu.
20 Ceilalți oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu* s-au pocăit de faptele
mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor* și idolilor* de aur, de argint, de aramă,
de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21 Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile* lor, nici de curvia lor, nici
de furtișagurile lor.
Creștinii (falși) care nu au fost nimiciți de invazia otomană, adică
Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, au continuat închinarea lor la
icoane, la statui, la cruci, la fecioară, la sfinți, la îngeri, la morți...
Închinarea pe care omul nu o adresează lui Dumnezeu e primită de
Satana. Da asemenea, nelegiuirile „creștinilor” din acea vreme sunt
notorii.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 10

1 Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra
capului lui era curcubeul*; faţa* lui era ca soarele şi picioarele* lui erau ca nişte stâlpi de foc.
Prezența curcubeului și aspectul Acestui Înger puternic arată că El nu
este un înger oarecare, ci Însuși Domnul Christos. Înfățișarea este
asemănătoare cu cea din Apocalipsa 1.
2 În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul* drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ
În comparație cu Apocalipsa 5, unde, în mâna lui Dumnezeu, era o carte,
aici, în mâna Îngerului, era o cărticică. Cartea reprezenta istoria
Bisericii și a lumii, de la Ioan până la revenirea Domnului. Cărticica
reprezintă ultima parte din această istorie.
Faptul că Îngerul Și-a pus picioarele pe mare și pe pământ arată că El
are stăpânire asupra mării și a pământului. Acest aspect arată că
Îngerul este Domnul Christos.
3 şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte* tunete au făcut să se
audă glasurile lor.
4 Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am
auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte* ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au
spus!”
Această viziune este plasată în timp după trâmbița a șasea, adică după
căderea Imperiului Otoman. Iov 40,9 și Ioan 12,29 ne învață că glasul lui
Dumnezeu este ca un tunet. Cele șapte tunete ar putea fi glasul
(mesajul) desăvârșit al lui Dumnezeu. Dar acest mesaj desăvârșit nu e
cunoscut de oameni. După căderea Imperiului Otoman creștinii au fost
uniți în susținerea unui mesaj bazat pe un calcul profetic bine făcut, dar
greșit înțeles. Versetele 3 și 4 sunt o profeție cu privire la mișcarea
milerită, al cărei mesaj era bazat pe un calcul corect făcut cu privire la
profeția din Daniel 8,14, dar greșit înțeles.
5 Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a* ridicat mâna dreaptă
spre cer
6 şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care* a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi
lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă*,
7 ci că, în* zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui
Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.
Avem aici o dovadă că viziunea se referă la o perioadă istorică de după
căderea Imperiului Otoman.
8 Şi glasul* pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica
deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
9 M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”*, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi
va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
10 Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura* mea a fost dulce ca mierea,
dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune*.
11 Apoi mi-a zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi
împăraţi.”
Ceea ce urmează să se întâmple după dezamăgirea milerită este
prorocie cu privire la multe noroade, neamuri, limbi și împărați. După
mileriți au apărut adventiștii care, studiind profețiile din Daniel și
Apocalipsa, descoperă înțelesul și înplinirea istorică a acestor profeții în
desfășurarea imperiilor lumii. Versetul 11 este o profeție despre
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 11

1 Apoi mi s-a dat o trestie* asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te* şi măsoară Templul
lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
Măsurarea înseamnă evaluarea și emiterea unei judecăți de valoare –
este conform, sau nu este conform cu cerințele. Aceia care au nevoie
să fie măsurați nu sunt îngerii din cer, deoarece ei sunt fără păcat, ci
sunt oamenii, deoarece ei sunt singurii din univers care se pot lupta
împreună cu Christos împotriva păcatului.
Faptul că Templul lui Dumnezeu trebuie măsurat dă de înțeles că
Templul înseamnă Adunarea credincioșilor.
Suntem, deci, într-o vreme a judecății, în care sunt judecați doar aceia
care fac parte din Biserica lui Dumnezeu.
2 Dar curtea* de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci* a fost dată neamurilor,
care vor călca* în picioare sfânta cetate patruzeci* şi două de luni.
Versetele 1 și 2 ne ajută să înțelegem simbolistica Cortului lui
Dumnezeu din pustie – preluată și de Templul lui Dumnezeu făcut în
vremea regelui Solomon. Astfel, curtea din afară a Templului reprezintă
lumea în care a fost răstignit Christos. Locul Sfânt, cu sfeșnicul, altarul
de tămâiere și masa cu pâini, reprezintă Biserica lui Christos de pe
pământ, luminată de Duhul Sfânt, din care se înalță ca un fum continuu
rugăciunea credincioșilor în Numele lui Christos, și în care credincioșii
se hrănesc cu pâinea spirituală – Cuvântul scris al lui Dumnezeu.
„Neamurile”, adică necredincioșii, nu intră la această judecată,
deoarece ei sunt vrăjmașii poporului lui Dumnezeu, care au arătat cine
sunt ei timp de 42 de luni profetice, adică 1260 de ani – 538-1798,
perioada de supremație a Bisericii Catolice.
3 Voi da celor doi martori* ai Mei să prorocească* îmbrăcaţi în saci o* mie două sute şaizeci de
zile.”
Din nou apare perioada de 1260 de ani, explicată în comentariul de la
versetul anterior. Cine sunt cei doi martori îmbrăcați în saci din acea
perioadă ?
Deut. 31,26 „Luați cartea aceasta a legii și puneți-o* lângă chivotul
legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră*
împotriva ta.
1 Samuel 12:5
El le-a mai zis: „Domnul este martor împotriva voastră și unsul Lui este
martor în ziua aceasta că n-ați* găsit nimic în* mâinile mele.” Și ei au
răspuns: „Sunt martori!”
4 Aceştia sunt cei doi* măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului.
Martorii sunt măslini și sfeșnice. Despre măslini și sfeșnice mai găsim
scris în Zaharia 4.
1 Îngerul* care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit ca pe un* om pe
care-l trezești din somnul lui. 2 El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am
răspuns: „M-am uitat și iată că este un sfeșnic* cu totul de aur și,
deasupra lui, un vas cu untdelemn și, pe el, șapte* candele, cu șapte
țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. 3 Și lângă el sunt
doi măslini*, unul la dreapta vasului și altul la stânga lui.” 4 Și, luând
iarăși cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă
lucrurile acestea, domnul meu?” 5 Îngerul care vorbea cu mine mi-a
răspuns: „Nu știi ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul
meu.” 6 Atunci, el a luat din nou cuvântul și mi-a zis: „Acesta este
cuvântul Domnului către Zorobabel și sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se
va face nici prin putere*, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul
oștirilor.
12 Am luat a doua oară cuvântul și i-am zis: „Ce înseamnă cele două
ramuri* de măslin care sunt lângă cele două țevi de aur prin care curge
uleiul auriu din el?” 13 El mi-a răspuns: „Nu știi ce înseamnă?” Eu am zis:
„Nu, domnul meu.” Și el a zis: 14 „Aceștia sunt cei doi unși* care stau*
înaintea Domnului* întregului pământ.”
Referindu-se la Scriptură, Pavel îi scrie lui Timotei că „16 Toată*
Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos* ca să învețe, să
mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, 17 pentru ca*
omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic* pentru orice
lucrare bună”.
În a doua sa epistolă, Petru scrie „
2 Petru 1:21
Căci nicio* prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci* oamenii au
vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.
Cei doi martori și cei doi măslini sunt Cuvântul lui Dumnezeu exprimat
prin Duhul Sfânt în Vechiul Testament și Noul Testament. Faptul că cei
doi martori umblă îmbrăcați în saci arată că, în perioada celor 1260 de
ani de supremație a Bisericii Catolice, Biblia nu a fost disponibilă pentru
popor, deoarece Biserica Catolică a interzis poporului să citească Biblia.
5 Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc* care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi
dacă* vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
Imperiul Roman de Apus, care a lucrat împotriva Bibliei, a fost nimicit.
Imperiul Bizantin, care a lucrat împotriva Bibliei, a fost nimicit. Biserica
Catolică, care a lucrat împotriva Bibliei, a fost nimicită.
6 Ei au* putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor, şi au* putere să
prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie ori de câte ori vor voi.
Toate nenorocirile care au avut loc în perioada 538-1798 au fost
pedepse din partea lui Dumnezeu împotriva acelora care au interzis
Biblia.
7 Când îşi vor* isprăvi mărturisirea lor, fiara* care se ridică din* adânc va* face război cu ei, îi
va birui şi-i va omorî.
Conform cu Daniel 7, în profeție, o fiară reprezintă o împărăție.
Proveniența fiarei îl descoperă pe acela care este în spatele acestei
națiuni și care îi dă putere, adică pe Satana.
8 Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii* celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se
cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde* a fost răstignit şi Domnul lor.
9 Şi* oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile
şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi* nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse
vîn mormânt.
10 Şi* locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri* unii
altora, pentru că* aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
La sfârșitul perioadei de 1260 de ani, reoluția franceză a interzis orice
fel de manifestare religioasă, inclusiv Biblia.
11 Dar*, după cele trei zile şi jumătate, duhul* de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au
ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
După trei ani și jumătate, văzând că poporul este fără frâu, aceiași
revoluționari francezi au redeschis bisericile și au dat voie oamenilor să
citească Biblia, deoarece au înțeles că doar teama de Dumnezeu îi poate
ține pe oameni în frâu.
12 Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi* s-au suit într-un nor* spre
cer, iar* vrăjmaşii lor i-au văzut.
Imediat în vremea aceea au început să apară societățile biblice, care
aveau drept scop răspândirea Bibliei în toată lumea. Suirea spre cer se
referă la acest lucru.
13 În clipa aceea s-a* făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a* zecea parte din
cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au
îngrozit şi au* dat slavă Dumnezeului cerului.
A zecea parte din cetate înseamnă una dintre cele zece națiuni în care a
fost împărțit Imperiul Roman de Apus – aceste zece națiuni funcționau
ca o cetate datorită autorității absolutiste pe care o avea în ele Biserica
Catolică.
Cutremurul din versetul 13 e cunoscut sub numele de „cutremurul de la
Lisabona”.
14 A doua* nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
15 Îngerul* al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi* în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau:
„Împărăţia* lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi* El va împărăţi
în vecii vecilor.”
16 Şi cei* douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de
domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu
17 şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, care* eşti şi care erai şi care
vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi* ai început să împărăţeşti.
18 Neamurile* se mâniaseră, dar a venit* mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să
răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici* şi mari, şi să*
prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
19 Şi Templul* lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului
Său, în Templul Său. Şi au* fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi* o grindină
mare.
A șaptea trâmbiță se referă la finalul istoriei omenirii păcătoase, final în
care cei răi vor fi judecați, iar cei credincioși vor fi răsplătiți. Judecata
va avea loc conform Legii din chivotul din Templul lui Dumnezeu din cer,
adică conform Celor Zece Porunci.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 12

1 În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o
cunună de douăsprezece stele pe cap.
2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin* ca să nască.
3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un* mare balaur roşu, cu* şapte capete, zece
coarne şi* şapte cununi împărăteşti pe capete.
4 Cu coada* trăgea după el a treia parte din* stelele cerului şi* le arunca pe pământ.
Balaurul a stat înaintea* femeii care stătea să nască, pentru ca* să-i mănânce copilul, când îl va
naşte.
5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El* are să cârmuiască toate neamurile cu un
toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
Acesta este textul cheie, care ne ajută să înțelegem despre ce este
vorba în acest capitol. Copilul este Christos. Femeia care a născut
copilul este Maria, sau este Biserica – înțelegem că Biserica este
poporul credincios lui Dumnezeu, atât din Vechiul Testament, cât și din
Noul Testament ? Dacă era vorba despre Maria, ea ar fi apărut ca în
Evanghelii. Dar aici avem de a face cu imagini simbolice. Femeia este
învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece
stele pe cap.
Soarele este un simbol pentru Dumnezeu.
Psalmii 84:11
Căci Domnul Dumnezeu este un soare* şi un scut*, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de
niciun* bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Luna este un simbol pentru Legământul făcut de Dumnezeu cu David - 35
Am jurat odată* pe sfinţenia Mea:
să mint Eu oare pe David?
36 Sămânţa* lui va dăinui în veci;
scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca* soarele;
37 ca luna va dăinui pe vecie
şi ca martorul credincios din cer.” (Oprire)
Cununa de douăsprezece stele de pe capul femeii este un simbol pentru
cei credincioși, numărul 12 arătând desăvârșirea lor, iar stelele arătând
strălucirea lor.
Daniel 12:3
Cei înţelepţi* vor străluci* ca strălucirea cerului şi cei* ce vor învăţa pe mulţi să umble în
neprihănire vor străluci ca stelele* în veac şi în veci de veci.
Versetul 9 ne spune că balaurul este Satana. Dar în versetele de mai
sus e înfățișat ca având șapte capete, zece coarne și șapte cununi
împărătești pe capete, ceea ce înseamnă că Satana nu se descoperă în
mod direct, ci lucrează prin influențarea sau posedarea minților unor
conducători de împărății omenești. Aici se referă la națiunile care au
rezultat din divizarea Imperiului Roman de Apus.
Versetul 4 vorbește despre răul pe care l-a făcut Satana în cer, când a
atras după sine o treime dintre îngeri.
Aici, pe pământ, el a pierdut bătălia împotriva lui Christos.
6 Şi femeia* a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o* mie
două sute şaizeci de zile.
Acest verset spune răspicat că, în perioada celor 1260 de ani de
supremație a Bisericii Catolice, Biserica lui Dumnezeu era fugită în
pustie într-un loc pregătit de Dumnezeu. Deci, potrivit acestor versete,
Biserica Catolică e condusă de Satana, iar Biserica lui Dumnezeu e
nevoită să se ascundă.
7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail* şi îngerii lui s-au luptat cu* balaurul. Şi balaurul cu
îngerii lui s-au luptat şi ei,
8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
Numele Mihail înseamnă „Cel ce este ca Dumnezeu” - este un alt nume
al lui Christos.
Biruința lui Christos în cer este o garanție și o asigurare pentru
credincioșii care luptă împreună cu El aici pe pământ.
9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi*, numit diavolul şi Satana, acela care* înşală întreaga
lume, a fost* aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost* aruncaţi şi îngerii lui.
10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum* au venit mântuirea, puterea şi împărăţia
Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi
noapte îi* pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
11 Ei* l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu* şi-au iubit viaţa
chiar până la moarte.
12 De aceea bucuraţi-vă*, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai* de voi, pământ şi mare! Căci
diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă* ştie că are puţină vreme.”
Satana știe că are puțină vreme. Și asta este bine de știut pentru cei
credincioși, căci asta înseamnă că Domnul revine curând.
13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe* femeia care născuse
copilul de parte bărbătească.
14 Şi* cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca* să zboare cu ele în*
pustie, în locul ei, unde este hrănită o* vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa
şarpelui.
15 Atunci, şarpele a* aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l
aruncase balaurul din gură.
17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a* dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care*
păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia* lui Isus Hristos.
Versetele 13-17 descriu în mare istoria Bisericii lui Christos prigonite.
Versetul 17 arată că, în final, din Biserică a mai rămas o rămășiță de
urmași. Este important, deoarece este menționat, să cunoaștem
calitatea acestei rămășițe – păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin
mărturia lui Isus Christos – după Cuvântul Domnului, cei care umblă cu
Christos sunt conduși de Duhul Sfânt în ascultare de Cele Zece Porunci
și se cunosc după dragostea pe care o au unii pentru alții.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 13

1 Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o* fiară cu* zece coarne şi
şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă.
Ce este fiara ?
17 ‘Aceste* patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe
pământ. 18 Dar* sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni
împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie.’
Fiarele din profeția biblică sunt înpărățiile efemere ale acestei lumi, care
apar rând pe rând ca instrumente omenești în mâna celui rău, prin care
el luptă împotriva Bisericii lui Christos.
Fiara se ridică din mare. Apocalipsa 17:15
Apoi mi-a zis: „Apele* pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt* noroade, gloate, neamuri şi
limbi.
Împărăția despre care este vorba aici se ridică din mijlocul popoarelor.
Observăm o asemănare între fiară și balaurul din capitolul 12, având
același număr de capete și același număr de coarne. Practic este
aceeași entitate, anume Imperiul Roman de Apus și națiunile care apar
din dezmembrarea acestuia. Numărul de coarne este cu trei mai mare
decât numărul de capete, deoarece din Imperiul Roman de Apus au
rezultat zece națiuni, trei dintre acestea – herulii, vandalii și ostrogoții –
fiind nimicite la scurtă vreme după apariția lor.
2 Fiara* pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe* ca de urs şi gură ca o gură* de
leu. Balaurul i-a* dat puterea lui, scaunul* lui de domnie* şi o stăpânire mare.
În Daniel 7 găsim o profeție în care patru imperii mondiale sunt descrise
prin patru fiare – Babilonul e descris ca un leu înaripat, Medopersia e
descrisă ca un urs cu trei coaste în gură, Grecia, imperiul lui Alexandru
Macedon, e descrisă ca un pardos cu patru capete, iar Imperiul Roman
ca o fiară înfiorătoare.
Fiara din acest capitol este tocmai fiara a patra din Daniel 7, adică
Imperiul Roman, urmat de națiunile în care acesta s-a divizat. Este bine
de știut că, chiar și după divizarea Imperiului Roman de Apus, statele
care au rezultat au funcționat asemenea unei confederații, datorită
autorității pe care o exercita asupra lor Biserica Catolică.
Avem de a face, deci, cu trei faze mari ale Imperiului Roman: Imperiul
Roman păgân, Imperiul Roman creștin și Roma catolică (538-1798).
Asemănările cu imperiile anterioare sunt astfel:
 și-a bătut joc de tot ce este sfânt, asemenea babilonienilor;
 a căutat exterminarea Bisericii lui Christos, așa cum a căutat
Haman, în vremea lui Ahașveroș, exterminarea poporului
evreu;
 este idolatră asemenea grecilor, transformând Biserica
Catolică într-un templu păgân.
Conform versetului 2, Biserica Catolică și-a primit domnia, puterea și
stăpânirea de la Satana. Este vorba aici despre schimbarea de
aparență, de la imperiu păgân la imperiu creștin, urmând ca, ulterior,
toate națiunile să-l caute pe Dumnezeu prin intermediul Bisericii
Catolice.
3 Unul din capetele ei părea rănit* de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot*
pământul se mira după fiară.
Rana de moarte a fost primită de Biserica Catolică în anul 1798, când
papa a fost arestat de armata lui Napoleon Bonaparte. Vindecarea ranei
de moarte este un semnal de alarmă pentru zilele noastre, deoarece
aceasta înseamnă o revenire a autorității, a puterii și a tiraniei Bisericii
Catolice. Finalul versetului 3 arată că revenirea tiraniei Bisericii
Catolice va avea loc cu acordul maselor.
4 Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se
închine fiarei, zicând: „Cine* se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
Biserica Catolică este un intermediar prin care Satana își atrage
închinarea oamenilor.
5 I s-a dat o gură* care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci* şi două
de luni.
Hulele sunt acele cuvinte rostite de un om care se potrivesc doar în
dreptul lui Dumnezeu. Pretențiile emise de papalitate se referă la
însușirea de către aceasta a unor atribute dumnezeiești – infailibilitatea,
stăpânirea supremă, etc. Din nou se arată perioada de timp a
supremației papale – 42 de luni înseamnă 1260 de zile profetice, adică
1260 de ani.
Suveranul Pontif poartă următoarele titluri, în ordinea lor: Episcop al Romei, Vicar al lui Isus
Hristos, Succesor al Sfântului Petru, Prinț al Apostolilor, Pontif Suprem al Bisericii
Universale, Primat al Italiei, Arhiepiscop și Mitropolit al Provinciei Romane și Servitorul
Servitorilor lui Dumnezeu. La începutul anului 2006 papa Benedict al XVI-lea a renunțat la titlul
de Patriarh al Occidentului.
Din 1929 titlul temporal (lumesc) al papei a fost cel de Suveran al Statului Vatican.
 Ce este un vicar?
VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de
rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.
 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni

 +1 definiție identică

Titlul de vicar al Domnului pe care și-l arogă papa de la Roma înseamnă

locțiitor al Domnului, ceea ce este o hulă împotriva Duhului Sfânt,
deoarece, conform cu Ioan 16, Duhul Sfânt este Locțiitorul Domnului.

Lucrarea Mângâietorului
5 Acum Mă duc* la Cel ce M-a trimis şi nimeni din voi nu Mă întreabă: ‘Unde Te duci?’ 6 Dar,
pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea* v-a umplut inima. 7 Totuşi vă spun adevărul: Vă
este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul* nu va veni la voi, dar, dacă*
Mă duc, vi-L voi trimite. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul,
neprihănirea şi judecata. 9 În ce priveşte* păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; 10 în ce priveşte
neprihănirea* , fiindcă* Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; 11 în ce priveşte* judecata,
fiindcă stăpânitorul* lumii acesteia este judecat. 12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar* acum
nu le puteţi purta. 13 Când va veni Mângâietorul, Duhul* adevărului, are să vă* călăuzească în
tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile
viitoare. 14 El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. 15 Tot* ce
are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Rostirea hulelor îl face pe papă nepotrivit pentru a fi episcop într-o
biserică creștină.
Titlul de succesor al sfântului Petru este bazat pe minciuna că sfântul
Petru ar fi fost temelia și primul conducător al Bisericii.
Titlul de prinț al apostolilor este o hulă, deoarece prințul apostolilor este
Christos.
Titlul de pontif suprem al bisericii universale este o hulă, deoarece
supremația în Biserică Îi aparține Domnului Christos.
Și celelalte titluri ale papei sunt vorbe mari (de mărire) și hule, deoarece
Singurul care merită a fi înălțat între credincioși este Domnul Christos.
6 Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească
Numele, cortul* şi pe cei ce locuiesc în cer.
7 I s-a dat să facă* război cu sfinţii şi* să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie,
peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
Versetul acesta arată împlinirea versetului 12 din Daniel 8:
Traducerea corectă a acestui text este astfel:
„Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris în Cartea Vieții
Mielului junghiat de la întemeierea lumii”.
De ce „junghiat de la întemeierea lumii”? Pentru că, de la păcătuirea lui
Adam și a Evei încoace, lumea există doar în virtutea promisiunii
Domnului că El Însuși va rezolva problema păcatului – Geneza 3,15.
9 Cine* are urechi, să audă!
10 Cine* duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine* ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu
sabie. Aici* este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
Textul acesta s-a împlinit odată cu arestarea papei.
11 Apoi am văzut ridicându-se* din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel
şi vorbea ca un balaur.
O altă fiară, conform cu Daniel 7, este o altă națiune. Singura mare
națiune care apare în perioada arestării papei este Statele Unite ale
Americii. Aceasta începe ca o națiune creștină – două coarne ca ale
unui miel – dar sfârșește prin a fi un instrument al Satanei – vorbea ca un
balaur.
12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se
închine fiarei dintâi, a* cărei rană de moarte fusese vindecată.
13 Săvârşea* semne mari, până acolo* că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în
faţa oamenilor.
14 Şi amăgea* pe locuitorii pământului prin* semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa
fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi* trăia.
15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi* să facă să fie
omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
O icoană, adică o imagine, o asemănare cu Biserica Catolică, ceea ce
înseamnă o religie ca a Bisericii Catolice – folosirea crucii și
respectarea duminicii ca zi de odihnă sunt esențiale în Biserica Catolică,
acestea fiind preluate din cultul păgân al închinării la soare. Ele sunt
elemente comune în închinarea catolică și protestantă.
16 Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să* primească un semn pe
mâna dreaptă sau pe frunte
17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele* fiarei,
sau* numărul numelui ei.
18 Aici* e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul* fiarei. Căci* este un număr
de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.
Semnul fiarei este opusul semnului lui Dumnezeu. Conform cu Ezechiel
20,12 și Ezechiel 20,20, semnul lui Dumnezeu este respectarea Sâmbetei
ca zi de odihnă. Deci, impunerea semnului fiarei va însemna impunerea
duminicii ca zi de odihnă.
Numărul 666 înseamnă impunerea voinței omului în locul voinței lui
Dumnezeu – este un număr în care cifra 6 (omul a fost creat în ziua a
șasea) e cuprinsă de trei ori (cifra 3, la evrei, este un simbol pentru
sfințenie), mesajul numărului fiind „omul este sfânt”.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 14

Apoi m-am uitat şi iată că Mielul* stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o* sută
patruzeci şi patru de mii, care* aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

Cine sunt aceşti 144000? Înţelegem din Apocalipsa 7 că cei 144000 sunt 9 După aceea m-am
uitat şi iată că era o mare* gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din* orice neam, din
orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de
domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi* în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. Şi aici, ca şi
în capitolul 7, ei au pe frunte o pecete, un semn, Numele Mielului şi al Tatălui Său. Iată
pecetea: 8 Adu-ţi* aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi* şase zile şi să-ţi faci
lucrul tău. 10 Dar ziua a* şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să
nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita
ta, nici străinul* care este în casa ta. 11 Căci în şase zile* a făcut Domnul cerurile, pământul şi
marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua
de odihnă şi a sfinţit-o.

2 Şi am auzit venind din cer un glas ca* un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi
glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta* şi cântau* din alăutele lor.

Dacă Mielul, împreună cu cei 144000, erau pe Muntele Sionului, de ce glasul lor se aude din
cer? Mesajul ce se vrea a fi transmis este că aceia care cântă nu au niciun merit personal pentru
minunea răscumpărării cântate de ei, ci tot meritul este al lui Dumnezeu.

3 Cântau o cântare* nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi
înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru
de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

O cântare nouă – oare despre ce cântau? Cântatea era cu dedicaţie, adică spre slava lui
Dumnezeu. Unicitatea acestei cântări constă în faptul că ea reflectă experienţa celor ce cântă,
experienţa lor de oameni răscumpăraţi de pe pământ prin Isus Christos.

4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci* sunt verguria, şi* urmează pe Miel oriunde merge El. Au
fost* răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod* pentru Dumnezeu şi pentru Miel. 5 Şi în*
gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt* fără vină înaintea scaunului de domnie al lui
Dumnezeu.

Întinarea cu femei este pusă în contrast cu urmarea Mielului, ceea ce înseamnă că nu e vorba
despre nişte bărbaţi care să nu fi avut niciodată vreo relaţie cu vreo femeie, ci e vorba despre
oameni – bărbaţi şi femei – care nu au fost infideli Domnului Christos. ATENŢIE! Familia este
o instituţie înfiinţată de Dumnezeu, fapt pentru care este o aberaţie a spune că relaţiile conjugale
corecte ar putea fi păcătoase.

6 Şi am văzut un alt înger, care zbura* prin mijlocul cerului cu o* Evanghelie

veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui* neam, oricărei
seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7
El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă* de
Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă* Celui ce
a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

Conjuncţia „şi” pune în legătură textul precedent cu textul următor. Asta

înseamnă că este o legătură între cei 144000 şi îngerii care vestesc Evanghelia.
Pornind de la înţelegerea că cei 144000 sunt Biserica, putem vedea în îngerii care
duc Evanghelia lucrarea Bisericii.
Intervalul de timp în care se încadrează Apocalipsa 14 începe din vremea celor
două fiare din Apocalipsa 13 – Biserica Catolică şi Statele Unite ale Americii – şi
se termină la revenirea Domnului Isus. În aceeaşi perioadă istorică se încadrează
şi Apocalipsa 10 – 11, şi Apocalipsa 7, şi Apocalipsa 3,14-22. Studierea acestor
texte ne poate ajuta să cunoaştem cum arată Biserica lui Christos din zilele din
urmă şi să o identificăm în peisajul religios de astăzi. Pentru mai multe amănunte,
a se vedea studiul biblic asupra capitolului 38 din Ezechiel, urmând link-ul
următor:
https://dinugeorge.wordpress.com/

Dacă înţelegem Apocalipsa 7 şi Apocalipsa 14,1-5 în funcţie de Daniel 8,14, putem

ajunge, fără teama de a greşi, la concluzie că cei 144000 reprezintă poporul lui
Dumnezeu rezultat în urma judecăţii începute de Dumnezeu la împlinirea profeţiei
din Daniel 8,14, în toamna anului 1844.

Evanghelia este vestită oricărei naţiuni de pe pământ. Acesta este semnul că

revenirea Domnului este aproape - 14 Evanghelia* aceasta a Împărăţiei va* fi
propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni
sfârşitul.

Ce înseamnă să te temi de Domnul?

18 Când se va aşeza* pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o
copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii* din neamul leviţilor. 19 Va trebui* s-o aibă cu el
şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul lui, să
păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, 20 pentru
ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată* de la poruncile acestea nici
la dreapta, nici la stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui
Israel.
Ce înseamnă să dai slavă Domnului? Dăm slavă Domnului împlinind voia Lui.
18 Am trimis cu el şi pe fratele* a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin
toate Bisericile. 19 Mai mult, el a fost ales* de Biserici să meargă împreună cu noi
în această lucrare de binefacere, pe care o săvârşim spre* slava Domnului şi ca o
dovadă de bunăvoinţa noastră.

Proclamarea sosirii ceasului judecăţii Domnului a început în secolul XIX, odată

cu apropierea împlinirii profeţiei din Daniel 8,14.
Cum să mă închin Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor?
8 Adu-ţi* aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi* şase zile şi să-ţi
faci lucrul tău. 10 Dar ziua a* şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului
Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta,
nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul* care este în casa ta. 11 Căci
în şase zile* a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în
ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a
sfinţit-o.

8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A* căzut, a căzut Babilonul,
cetatea* cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

Babilonul antic s-a distins prin distrugerea templului lui Dumnezeu de la

Ierusalim şi profanarea vaselor templului, prin folosirea lor în cinstirea zeilor
păgâni. Creştinismul de stat, începând cu Constantin cel Mare şi continuând cu
Biserica Catolică, a comis aceleaşi păcate, în sens mai profund şi mai grav. Astfel,
Biserica a fost păgânizată, aceia care s-au opus acestei acţiuni fiind prigoniţi,
închinarea de la Biserică ajungând a fi, de fapt, o idolatrie. Prin suprimarea
Scripturii, oamenii au fost conduşi în misticism, idolatrie, superstiţie, spiritism şi
îndobitocire, toate acestea avându-şi rădăcinile în anticul Babilon. Păcatele fără
de număr ale acestei teribile entităţi politico-religioase atrag strigătul îngerului,
care vesteşte o decădere iremediabilă.
Cum adică a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei?
Vinul e un simbol pentru învăţătură. Curvia nu se referă la infidelitate conjugală,
ci la infidelitate faţă de Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că necredincioşia Bisericii Catolice a determinat toate
neamurile să manifeste necredinţa în Dumnezeu. Şi aceasta se vade într-o paletă
foarte largă de manifestări, începând de la comunităţi creştine care respectă doar
parţial învăţătura Scripturii, până la masonerie, capitalism, comunism şi satanism,
care au la bază repulsia faţă de creştinismul catolic.
9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină
cineva* fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
Când cineva se închină unei persoane sau unui obiect, atunci recunoaşte
autoritatea şi stăpânirea absolută a acelei persoane sau al acelui obiect. Cum se
poate recunoaşte autoritatea şi stăpânirea absolută a lui Dumnezeu? Prin
respectarea poruncii a patra, în cadrul căreia sunt menţionate Numele, autoritatea
şi stăpânirea. Aici este şi semnul distinctiv al celor credincioşi Lui. Autoritatea
fiarei – a Bisericii Catolice constă în încumetarea de a schimba Legea lui
Dumnezeu cu legi omeneşti. Îngerul al doilea vorbeşte despre curvie spirituală,
adică despre idolatrie. Idolatria este practicată de către fiară – Biserica Catolică –
prin încălcarea primei porunci – infailibilitatea papei – a celei de-a doua porunci –
închinarea la statui, cruci etc. - a celei de-a treia porunci – papa e numit vicarul
lui Christos – şi a celei de-a patra porunci – închinarea la soare prin sfinţirea
duminicii.
Icoana fiarei, adică asemănarea fiarei, este protestantismul american – fiara a
doua din Apocalipsa 13. Ceea ce o aseamănă cu Biserica Catolică este sfinţirea
duminicii. Iată de ce bătălia finală se va da cu privire la ziua de odihnă, călcarea
poruncii a patra fiind singura nelegiuire care îi uneşte.
Semnul pe frunte înseamnă convingere – păcătoşii sunt convinşi că ceea ce fac ei e
bine – iar semnul pe mână e frica – păcătoşii sunt convinşi că ceea ce fac ei nu e
bine, dar, de frica autorităţilor omeneşti, calcă porunca lui Dumnezeu.
10 va bea* şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat* neamestecat în* paharul
mâniei Lui, şi va fi chinuit* în foc* şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi
înaintea Mielului.
Vin contra vin – Legea lui Dumnezeu contra călcării de Lege – mânie contra
mânie – mânia lui Dumnezeu contra mâniei fiarei. Neamestecat înseamnă fără
milă – în timpul îndelungei răbdări a lui Dumnezeu, El a avut milă de păcătoşi,
chemându-i la pocăinţă. Alt timp de pocăinţă nu mai există. La împlinirea acestui
verset, timpul de milă e încheiat.
Chinul e executarea sentinţei, ca urmare a judecăţii finale.
11 Şi fumul* chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-
au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui
ei
Fumul, aşa cum am înţeles din Apocalipsa 8,4 şi 9,2-3, este un simbol pentru
credinţă, învăţătură, fie ea bună sau rea. În cazul acestui text, fumul care se suie
sus, în vecii vecilor, reprezintă o lecţie veşnică, pentru întreg universul, învăţată
din chinul celor răzvrătiţi, despre până unde poate ajunge cineva care se
răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu.
Faptul că nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei şi icoanei ei
– adică Bisericii Catolice şi protestantismului american - nu înseamnă chin veşnic,
ci înseamnă doar că aceia care se închină unor oameni nu au cum să găsească
odihnă, deoarece numai Dumnezeu, care a instituit Sâmbăta ca zi specială de
odihnă, poate să dea odihnă.
12 Aici* este răbdarea sfinţilor, care* păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa
lui Isus.”
Expresia „răbdarea sfinţilor” are în sine mesajul că, până la împlinirea acestor
profeţii, sfinţii vor avea de trecut prin multe evenimente, o lungă perioadă de timp.
Este însă şi o făgăduinţă în acest mesaj, anume că, la vremea sfârşitului, vor exista
sfinţi. Şi aceşti sfinţi sunt caracterizaţi ca fiind cei care păzesc poruncile lui
Dumnezeu – Exod 20 – şi credinţa lui Isus – Ioan 3,16.
13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice* de acum încolo de morţii
care* mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei* se vor odihni de ostenelile lor, căci
faptele lor îi urmează!”
Versetul 13 ne învaţă că, în perioada vestirii celor trei solii îngereşti, mai există
credincioşi care să moară. Asta înseamnă că solia celor trei îngeri este vestită de
cel puţin două generaţii de credincioşi.
14 Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna* cu un
fiu al omului; pe cap avea* o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită.
15 Şi un alt înger a* ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor:
„Pune secera* Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul
pământului* este copt.”
16 Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost
secerat.
Versetele 14+16 vorbesc despre Domnul Isus, care vine Personal să Îşi ia poporul
credincios de pe pământ.
17 Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor
ascuţit.
18 Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit* din altar şi a strigat
cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune* cosorul tău cel ascuţit şi
culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat
strugurii în teascul* cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20 Şi teascul* a fost călcat în picioare afară* din cetate; şi din teasc a ieşit sânge
până la zăbalele cailor*, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Versetele 17-20 descriu simbolic nimicirea celor răi.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 15

1 Apoi am* văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte* îngeri care aveau
şapte urgii, cele din urmă, căci* cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
De ce manifestarea mâniei lui Dumnezeu este un semn mare şi minunat? Este un semn mare
pentru că este manifestarea lui Dumnezeu. Este un semn minunat pentru că urgiile care
urmează să aibă loc nu au cauze naturale, ci reprezintă reacţia lui Dumnezeu la răutatea
demonico-umană de pe pământ.
2 Şi am văzut ca o* mare de sticlă amestecată* cu foc şi* pe marea de sticlă, cu* alăutele lui
Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.
Despre marea de sticlă ni se spune încă din capitolul 4 al Apocalipsei că se găseşte înaintea
tronului lui Dumnezeu. Probabil că doar când vom fi în cer şi o vom vedea, vom şti ce
reprezintă. Cert este că poporul lui Dumnezeu biruitor este văzut stând pe această mare de sticlă.
Pentru că imaginea aceasta ne este furnizată înainte de descrierea urgiilor, s-ar putea crede în
mod eronat că, înainte de desfăşurarea urgiilor, cei mântuiţi vor fi în cer. Însă Biblia nu învaţă
aşa. Este vorba despre un procedeu folosit de Dumnezeu şi în cartea Daniel, care constă în a
arăta finalul fericit pentru poporul lui Dumnezeu pe parcursul descrierii evenimentelor
profetice, ca o făgăduinţă repetată.
3 Ei cântau cântarea* lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari* şi
minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte* şi adevărate sunt
căile Tale, Împărate al neamurilor!
Ce au în comun cântarea lui Moise şi cântarea Mielului? Moise, împreună cu tot poporul evreu,
au cântat o cântare de biruinţă după ce au ieşit din Egipt şi au trecut Marea Roşie pe uscat,
lăsând în urmă, înecaţi în Marea Roşie, pe urmăritorii egipteni. Era şi biruinţa lor, dar, în
primul rând, era biruinţa lui Dumnezeu împotriva Satanei, care pusese stăpânire pe Egipt.
Ultima cântare a Domnului Isus a fost după Cina dinaintea prinderii Lui, împreună cu ucenicii.
Putem fi convinşi că a fost o cântare de biruinţă, deoarece cuvintele spuse de El ucenicilor au
avut în vedere biruinţa câştigată de El prin viaţa Lui de slujire şi prin jertfa răscumpărătoare pe
care urma să o aducă.
4 Cine* nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi
toate* neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost
arătate!”
Această cântare are loc după judecată, ceea ca înseamnă că judecata pe care Dumnezeu o face
asupra locuitorilor pământului ente motiv de cântare, de laudă şi închinare.
5 După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul* cortului mărturiei.
În Templul lui Dumnezeu se află Legea lui Dumnezeu.
6 Şi* din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi* în in
curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
Faptul că cei şapte îngeri au ieşit cu urgiile din Templu, înseamnă că judecata îndeplinită prin
aceste urgii este cerută de Legea lui Dumnezeu, care a fost nesocotită de oameni.
Aspectul acestor îngeri este asemenea cu aspectul Domnului Christos, arătat în Apocalipsa 1.
7 Şi* una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de mânia lui
Dumnezeu, care* este viu în vecii vecilor.
Dumnezeu, care este dragoste, Se mânie pe oamenii care nu respectă Legea Lui şi trimite urgii
asupra lor.
8 Şi Templul* s-a umplut de fum din* slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să
intre în Templu până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Aşa cum am putut observa şi din capitolele anterioare ale cărţii Apocalipsa, fumul este un simbol
pentru credincioşi, credinţa şi învăţătura lor. Faptul că Templul s-a umplut de fum şi că nimeni
nu mai poate să intre în Templu înseamnă că toţi credincioşii de pe pământ au fost sfinţiţi şi
făcuţi desăvârşiţi şi niciunul dintre păcătoşii rămaşi nu se mai poate pocăi. În timpul urgiilor,
sfinţii rămân sfinţi, iar păcătoşii rămân păcătoşi.
Expresia „fum din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui“ înseamnă că învăţătura şi credinţa
credincioşilor nu este rezultatul eforturilor lor personale, ci este darul lui Dumnezeu primit de ei
în viaţa lor.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 16

1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor* şapte îngeri: „Duceţi-vă şi
vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei* lui Dumnezeu!”
Porunca despre potirele mâniei lui Dumnezeu vine din Sanctuar, ceea ce înseamnă că ele sunt
consecința călcării Legii de către oameni.
2 Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe* pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit* pe
oamenii care* aveau semnul fiarei şi care* se închinau icoanei ei.
Dumnezeu Își revarsă mânia asupra celor ce au semnul fiarei și se închină icoanei ei. Având în
vedere că semnul fiarei este opusul semnului lui Dumnezeu și că asemănarea cu fiara este
sfințirea duminicii și nemurirea sufletului, putem înțelege importanța Sabatului, ca semn al lui
Dumnezeu.
3 Al doilea a vărsat potirul lui în* mare. Şi marea s-a* făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi*
a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
4 Al treilea a vărsat potirul lui în* râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au* făcut sânge.
5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept* eşti Tu, Doamne, care* eşti şi care erai! Tu eşti
Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
6 Fiindcă aceştia au* vărsat sângele sfinţilor* şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge*. Şi
sunt vrednici.”
7 Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne* Dumnezeule, Atotputernice, adevărate* şi drepte
sunt judecăţile Tale!”
Această urgie a făcut parte și dintre plăgile Egiptului, ceea ce înseamnă că oamenii se fac
vinovați de păcatele Egiptului, adică de uciderea urmașilor lui Christos.
8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste* soare. Şi* soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu
focul lui.
9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au* hulit Numele Dumnezeului care are
stăpânire peste aceste urgii şi* nu s-au pocăit ca să-I* dea slavă.
Sfințirea duminicii și folosirea semnului crucii, atât de către falșii creștini, cât și de către păgâni,
sunt elemente ale închinării la soare. Aceia care se închină la soare și nu lui Dumnezeu sunt
săturați de soare.
10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste* scaunul de domnie al fiarei. Şi* împărăţia fiarei a fost
acoperită de întuneric. Oamenii îşi* muşcau limbile de durere.
11 Şi au* hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor* lor rele şi*
nu s-au pocăit de faptele lor.
Întunericul spiritual voluntar este pedepsit printr-un întuneric fizic dureros. Însă durerea
intensifică răzvrătirea oamenilor împotriva lui Dumnezeu.
Această urgie este de asemenea repetarea uneia dintre plăgile Egiptului.
12 Al şaselea a vărsat potirul lui peste* râul cel mare, Eufrat. Şi* apa lui a secat, ca* să fie
pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
Este posibil ca semnificația numelui să ne ajute la înțelegerea acestei urgii.

Etimologia numelui[modificare | modificare sursă]

Numele Eufrat ar putea proveni din Ufratu în persana veche,[1] sau din avestană *hu-perethuua,
însemnând "potrivit pentru traversat" (din hu-, însemnând "bun", și peretu, însemnând "vad")[1]. O altă
origine ar putea fi kurdă.[necesită citare] În această limbă, fere înseamnă "lat", re înseamnă "apă
curgătoare" iar hat, "curgătoare", astfel fererehat ar însemna "apă curgătoare lată". Numele kurd
actual, Ferat, este poate o contracție a numelui mai vechi. Totuși, etimologia indo-europeană a numelui
este disputată din cauza numelor sumeriene și akkadiene, respectiv Buranun și Pu-rat-tu; Buranun fiind
atestat într-o inscripție[necesită citare] a regelui Gudea (secolul al XXII-lea î.Hr.). Pare astfel probabil că
numele în persana veche a apărut prin etimologie populară, pe baza numelui preiranian al râului.
Acceptând semnificația „vad bun”, expresie folosită și în comerț, putem înțelege că această urgie
este de natură economică, idee care este repetată într-unul dintre capitolele următoare.
13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului* şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos*
trei duhuri necurate*, care semănau cu nişte broaşte.
14 Acestea sunt* duhuri de draci, care fac* semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii
pământului întreg*, ca să-i strângă pentru războiul* zilei celei mari a Dumnezeului celui
Atotputernic.
Balaurul este însuși Satana – vezi cap. 12 - dar balaurul mai poate fi și un simbol pentru
păgânism. Fiara este fiara întâi din cap. 13 – Biserica Catolică – ea fiind menționată explicit și
în Daniel, capitolele 2, 7 și 8, iar proorocul mincinos este fiara a doua din Apocalipsa 13.
America de Nord a fost inițial un refugiu pentru protestanții prigoniți de Biserica Catolică în
Europa. Cu timpul însă, influența catolică a apărut, și a crescut, și va crește până la
asemănarea cu Roma Catolică. Părăsirea principiilor protestante de către Statele Unite ale
Americii face din această națiune „proorocul mincinos”.
Potrivit acestui text, unirea națiunilor împotriva lui Dumnezeu se împlinește în timpul urgiei a
șasea, care este o vreme de criză economică mondială, folosită de Satana în acest scop. Această
unire a națiunilor are la bază motive religioase, lucru înțeles din versetele 13 și 14.
15 „Iată* , Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca* să nu umble gol
şi să i se vadă ruşinea!”
Despre ce fel de haine este vorba? Adam și Eva au ajuns să fie goi după ce au păcătuit, adică
după ce au nesocotit Legea lui Dumnezeu, făcând ceea ce Dumnezeu le-a zis să nu facă. În
cadrul acestui raționament, hainele înseamnă sfințenia. A ne păzi sfințenia înseamnă a trăi
conform Celor Zece Porunci, așa cum le putem cunoaște din Exod 20.
16 Duhurile* cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
Semnificația numelui Armaghedon este „Muntele mulțimilor”. Având în vedere versetul
următor -
8 Şi toţi locuitorii pământului i* se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la*
întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat

– din Apocalipsa 13, putem înțelege că locul în care vor fi adunate toate națiunile de către
duhurile demonice este Biserica Catolică.

17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un
glas tare, care zicea: „S-a* isprăvit!”
„S-a isprăvit”! Această expresie a fost rostită de Domnul Isus Christos pe cruce. Atunci această
expresie marca sfârșitul oricărei îndoieli ce ar fi putut să apară printre ființele cerești cu privire
la caracterul rău al Satanei și cu privire la neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. De data
aceasta, expresia menționată mai sus marchează sfârșitul istoriei păcatului. Satana și urmașii
lui urmează a fi nimiciți pentru totdeauna.
18 Şi au urmat* fulgere, glasuri, tunete şi s-a* făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare
cum*, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
19 Cetatea* cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi
Dumnezeu Şi-a* adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i* dea potirul de vin al furiei mâniei
Lui.
20 Toate* ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit.
21 O* grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni.
Şi oamenii* au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei* grindinei, pentru că această urgie era
foarte mare.
Ultimele patru versete din acest capitol descriu sumar răsplătirea pe care Dumnezeu o dă celor
răi și atitudinea oamenilor. Se vede clar cum oamenii, în starea de sălbăticie pe care le-o dă
păcatul, arată, prin răzvrătirea lor, că nu mai este nicio posibilitate de recuperare pentru ei.
Tabloul este nespus de trist, iar gândul că aceste evenimente se vor petrece cu adevărat este
înspăimântător, deoarece robia păcatului, în care oamenii se afundă de bună voie, refuzând
răscumpărarea prin Christos, este teribilă.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 17

1 Apoi unul* din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis:
„Vino să-ţi* arăt judecata curvei* celei mari, care* şade pe ape mari.
Curva este o femeie necinstită, care înșeală pe soțul ei. În profeția biblică, femeia cinstită
reprezintă pe poporul lui Dumnezeu, credincios Lui prin ascultarea de poruncile Lui, iar curva îi
reprezintă pe aceia care au fost cândva parte din poporul lui Dumnezeu, însă, pe parcurs, au
renunțat la a fi credincioși lui Dumnezeu prin ascultare de poruncile Sale, devenind idolatri. În
profețiile pe care Dumnezeu le face în Vechiul Testament cu privire la regatele Israel și Iuda, El
folosește această simbolistică.
Dar cine poate fi curva despre care e vorba aici, în Apocalipsa 17? Ea este judecată în vremea
urgiilor. A fost cândva parte din poporul lui Dumnezeu, dar, dedându-se la idolatrie, a devenit
necredincioasă. Tot capitolul 17 vorbește despre ea, fapt pentru care vom da răspunsul la final.
2 Cu* ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au* îmbătat de vinul curviei ei!”
Curvia se referă la infidelitate spirituală, la idolatrie. Precum spune textul, idolatria începe cu
această fostă biserică credincioasă, dar care pretinde a fi biserică credincioasă – precum o curvă
pretinde a fi nevastă – continuă cu conducătorii laici ai lumii și ajunge în final a fi generalizată
la nivelul întregii lumi.
3 Şi m-a dus, în Duhul, într-o* pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe* o fiară de culoare stacojie,
plină cu nume* de hulă, şi* avea şapte capete şi zece* coarne.
Expresia de la începutul versetului 3 se mai regăsește și în Matei 4,1, unde Duhul Sfânt duce pe
Domnul Isus Christos în pustie, să fie ispitit de Satana. Ideea este că peste tot pe unde se
manifestă prezența Satanei, locul devine pustiu. Fiara din versetul 3 este într-un pustiu, adică
într-un loc în care Satana este la el acasă. Pustiul este locul în care Dumnezeu nu este dorit.
Numărul capetelor și al coarnelor fiarei din versetul 3 ne arată că este vorba despre aceeași fiară
din Apocalipsa 13,1 și Daniel 7,7. Dacă este să înțelegem că pustiul este un loc nelocuit, ca în
Apocalipsa 13,11, putem ajunge la concluzia că fiara din Apocalipsa 13,1 – Biserica Catolică – a
căpătat puteri depline în cadrul fiarei din Apocalipsa 13,11 – Statele Unite ale Americii.
4 Femeia aceasta era* îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită* cu aur, cu pietre scumpe şi
cu mărgăritare. Ţinea* în mână un potir de aur plin* de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
Purpura și stacojiul sunt culori care se regăsesc și la Sanctuar, la Cortul Întâlnirii despre care a
poruncit Dumnezeu lui Moise să fie ridicat în pustie. Stacojiul e culoarea focului - „Dumnezeu
este un foc mistuitor” - purpuriul e culoarea sângelui (roșu aprins), sângele răscumpărător și
ispășitor. Aurul este un simbol al sfințeniei, iar pe pietre scumpe și mărgăritare erau scrise
numele semințiilor lui Israel și purtate pe piept de marele preot. Aceasta este semnificația
culorilor, aurului și mărgăritarelor în cadrul Cortului lui Dumnezeu. Femeia din vervetul 4 are
aceste elemente, dar pervertite în simbolistica lor. Astfel, purpura este un simbol pentru sângele
martirilor, al acelor oameni credincioși lui Dumnezeu nimiciți de această teribilă autoritate
politico-religioasă – Biserica Catolică – a se vedea și versetul 6; stacojiul, culoarea focului, e un
simbol pentru focul persecuției îndreptat împotriva Bisericii lui Christos; aurul, pietrele scumpe
și mărgăritarele arată aroganța și bogăția obținută prin asuprire de către această monstruozitate
care este Biserica Catolică. Relația dintre potir și curvie (idolatrie) dă de înțeles că spurcăciunile
reprezintă jertfele aduse idolilor.
5 Pe frunte purta scris un nume, o taină*: „Babilonul cel* mare, mama* curvelor şi spurcăciunilor
pământului”.
Această imagine este descoperită lui Ioan de către unul dintre îngerii purtători ale urgiilor lui
Dumnezeu împotriva ultimei generații a lumii. Cetatea Babilon a fost nimicită cu multe secole
înainte de ultima generație a lumii. Ceea ce înseamnă că entitatea despre care este vorba în
această descoperire seamănă cu cetatea Babilon. Geneza 11,1-9 ne poate ajuta să înțelegem că o
fostă biserică creștină a ajuns să fie un amestec a tot ceea ce înseamnă rebeliune împotriva lui
Dumnezeu. Mai mult chiar, liderul mondial, sub steagul căruia se adună toți călcătorii de Lege.
6 Şi am văzut pe* femeia aceasta îmbătată de* sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor* lui Isus.
Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
Nimeni nu a reușit să omoare mai mulți credincioși ai lui Dumnezeu decât Biserica Catolică.
7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care
are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8 Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are* să se ridice din adânc şi are să* se ducă la
pierzare. Şi locuitorii pământului ale* căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea
vieţii se* vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.
Fiara care era, nu mai este și va veni este lumea păgână, care era, până la impunerea
creștinismului ca religie de stat, a încetat să mai fie, până la revoluția franceză, și a reapărut
odată cu revoluția franceză și scoaterea creștinismului în afara legii.
9 Aici* este mintea plină de înţelepciune: cele* şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.
Roma e construită pe șapte coline.
10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va
rămâne puţină vreme.
Imperiile prin care Satana și-a manifestat și își manifestă împotrivirea față de poporul lui
Dumnezeu se desfășoară în istorie astfel: Egipt, Asiria, Babilon, Medo-Persia, Grecia, Imperiul
Roman și Imperiul religios al Bisericii Catolice. Momentul versetului 10 era cel al Imperiului
Roman.
11 Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi*
merge la pierzare.
Se repetă ideea din versetul 8, ceea ce înseamnă că este foarte important de știut că lumea, în
ultima generație, va fi păgână.
12 Cele* zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor
primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13 Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14 Ei* se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că* El este Domnul domnilor şi
Împăratul împăraţilor. Şi* cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor
birui.”
Versetele 12-14 vorbesc despre o lume împărțită în zece regiuni, care supun autoritatea lor unui
guvern mondial, timp de un ceas profetic.
 Clubul de la Roma planifică împărțirea lumii în zece regiuni.

Clubul de la Roma
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Emblema Clubului de la Roma

Clubul de la Roma este o organizație de tip bazin gândirist (reuniune de creiere - think
tank) și o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției
întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.

Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți
funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele șase continente locuite
permanent.

„Dacă Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este întâietatea în a se răzvrăti
împotriva ignoranței sinucigașe a omenirii cu privire la adevărata ei condiție.” afirma
fondatorul Clubului, Aurelio Peccei.

Cuprins

 1Obiective
 2Istoric
 2.1Fondare
 2.2Raportul Limitele creșterii
 2.3Membri anilor 1970 - 1980
 2.4Model propus în 1973
 2.5După decesul lui Aurelio Peccei
 2.61992 și NAFTA
 2.7Clubul de la Roma după 2001 - tt30
 3Componență
 3.1Președinți
 3.2Membri notabili (aranjați alfabetic)
 4Vezi și
 5Referințe
 6Legături externe

Obiective[modificare | modificare sursă]

Scopul inițial principal al grupului, la fondare, a fost acela de a rezolva problemele legate
de industria națională și internațională, conform resurselor planetei noastre. Cercetările pe
care inițiatorii Clubului de la Roma le-au întreprins cu privire la viitorul industriei și al
economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de
resurse și de poluare, care sunt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că
urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi.

S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul,
populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la
climă și resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile
privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli.

Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în
educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.

Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării,
plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele
planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt
nelimitate.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Fondare[modificare | modificare sursă]
Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, industriaș, fost
președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian.

În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali,

savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde
complexelor subiecte asupra viitorului planetei.
 Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de cercetători de la Massachusetts Institute of
Technology să fie angajat spre a alcătui un proiect esențial pentru viitoarea activitate a
Clubului de la Roma. Au fost puse câteva condiții esențiale pentru alegerea cercetătorilor
ce vor lucra precum și a modului de lucru. Astfel, numărul celor implicați în proiect să fie
redus, în jur de 100 de personalități, să nu aibă nevoie de finanțări mari, pentru a-și putea
păstra independența; să fie apolitică, dar transculturală și în sfârșit, să fie neoficială, în
sensul că nu se dorea să beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizații
internaționale.

Raportul Limitele creșterii[modificare | modificare sursă]

Clubul de la Roma a intrat în atenția publicului odată cu publicarea în anul 1972 a
raportului Limitele creșterii, scris de către Dennis Meadows de la MIT (Massachusetts
Institute of Technology). Acest raport, care s-a vândut în 30 milioane de exemplare, fiind
tradus în mai mult de 30 limbi, este considerat cel mai bine vândut volum despre mediul
înconjurător. Raportul preciza - printre altele - că,

„Dacă se mențin tendințele actuale de creștere ale populației mondiale, ale industrializării,
contaminării ambientale, producției de alimente și epuizării resurselor, această planetă va
“ atinge limitele creșterii în următorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scădere ”
subită și incontrolabilă atât a populației cât și a capacității industriale.” (Dennis Meadows
- Limitele creșterii, 1972)
Membri anilor 1970 - 1980[modificare | modificare sursă]
La acea vreme, Clubul de la Roma era constituit ca un grup informal alcătuit din șase
persoane, neavând o existență corporativă. Grupul era format din:

 Aurelio Peccei
 Alexander King
 Hugo Thiemann, Director al Institutului Batelle din Geneva
 Max Kohnstamm (Olanda), fost Secretar General al CECO (Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului)
 Saint Jean-Geours
 Erich Jantsch

Model propus în 1973[modificare | modificare sursă]

La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele de Model regional și adaptiv
al sistemului global al lumii (conform, Regionalized and Adaptive Model of the Global
World System) în care se prezenta planul grupului pentru a împărți țările lumii în zece
 regiuni socio-economice, care mai apoi urmau a fie conduse de către un singur guvern
global. Regiunile socio-economice propuse atunci erau următoarele:

1. SUA, Canada și Mexic

2. Uniunea Europeană
3. Japonia
4. Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Israel și Insulele Pacificului
5. Europa de Răsărit
6. America Latină, Centrală și de Sud
7. Africa de Nord și Orientul Mijlociu
8. Africa Centrală
9. Asia de Sud și de Sud-Est
10. Asia Centrală.

S
a
rO zi literală din profeție înseamnă un an istoric. Dar cum înțelegem un ceas din profeție?
Cuvintele
i Domnului ne dau ajutor:
9 Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă* umblă cineva ziua, nu se
l
poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia,
a
Procedând ca în textul de mai sus, înțelegem că un ceas ar însemna o lună. Dacă socotim și
noaptea, un ceas înseamnă două săptămâni.
cn
Asta
ăa înseamnă că lumea se va uni și va lupta împotriva lui Dumnezeu și împotriva urmașilor Săi
timp
uv de două săptămâni, apoi va veni Domnul.
15 ti Apoi mi-a zis: „Apele* pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt* noroade, gloate, neamuri şi
ag
limbi.
ra
Se er vede clar că această curvă, această biserică necredincioasă, are susținere și influență pe toată
întinderea pământului, în toate națiunile lumii.
e
16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor* urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală*.
Carnea i-o vor mânca şi o* vor arde cu foc.
17 Căci* Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin
şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până* se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
Conform versetelor 16-17, lumea, împărțită în zece regiuni administrative și sub comanda unui
guvern mondial, va nimici Bisirica Catolică, împlinind astfel planul lui Dumnezeu.
18 Şi femeia pe care ai văzut-o este* cetatea cea mare, care* are stăpânire peste împăraţii
pământului.”
Stăpânirea asupra împăraţilor pământului în timpul Evului Mediu o avea Papa de la Roma.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 18

1 După* aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi* pământul s-
a luminat de slava lui.
Un alt înger, un alt vestitor al judecății lui Dumnezeu, acesta ar putea
desemna nu doar pe îngerii din cer, ci și pe oamenii credincioși uniți cu
îngerii în proclamarea soliei lui Dumnezeu.
2 El a strigat cu glas tare şi a zis: „A* căzut, a căzut Babilonul cel mare! A* ajuns un locaş al
dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare* a oricărei păsări necurate şi urâte,
3 pentru că toate neamurile au* băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu
ea şi negustorii* pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
Versetele 2 și 3 sunt în relație de cauzalitate unul față de celălalt.
Astfel versetul 3 ne arată motivul pentru care a căzut Babilonul cel
mare, care nu e altul decât curva din capitolul 17, fosta biserică, cu
pretenția că este biserică, așa cum o curvă are pretenția că este
nevastă, cunoscută sub numele de Biserica Catolică. Motivul decăderii
iremediabile a acestei biserici este adoptarea idolatriei de la toate
națiunile la care a ajuns, închinarea la idoli fiind de fapt o închinare la
draci.
4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi* din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi
părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
Conform versetului 4, până aproape de vremea urgiilor, o parte din
poporul lui Dumnezeu va fi încă în Biserica Catolică. Înainte de
revărsarea mâniei lui Dumnezeu asupra acestei biserici decăzute,
Dumnezeu va scoate pe poporul Său din mijlocul ei, printr-o solie
puternică.
5 Pentru că* păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu* Şi-a adus aminte de
nelegiuirile ei.
În vremea aceea poporul lui Dumnezeu din Biserica Catolică va
cunoaște păcatele bisericii din care face parte și va ieși din mijlocul ei.
6 Răsplătiţi-i* cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i* îndoit în
potirul în care a amestecat* ea!
7 Pe cât* s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că
zice în inima ei: ‘Şed ca împărăteasă*, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!’
S-a slăvit pe sine în locul lui Dumnezeu.
8 Tocmai pentru aceea într-o* singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi
arsă de tot în* foc, pentru că* Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9 Şi împăraţii* pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când* vor vedea fumul
arderii ei, o* vor plânge şi o vor boci.
10 Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: ‘Vai!* vai! Babilonul, cetatea cea
mare, cetatea cea tare! Într-o* clipă ţi-a venit judecata!’
11 Negustorii* pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12 marfă* de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi
de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de
lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13 nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici
untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii,
nici sufletele* oamenilor.
Sufletele oamenilor, și ale robilor... nu valorează mai mult decât poate fi
măsurat în bani. Pentru Biserica Catolică omul nu are decât valoare de
piață. Christos plătește cu propria-I viață pentru răscumpărarea omului.
14 Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt
pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi.
15 Cei ce fac negoţ* cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de
frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui
16 şi vor zice: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare, care* era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu
stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17 Atâtea bogăţii într-un* ceas s-au prăpădit!’ Şi* toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare,
marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe
18 şi*, când au văzut fumul arderii ei, strigau: ‘Care* cetate era ca cetatea cea mare?’
19 Şi îşi aruncau* ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: ‘Vai! vai! Cetatea cea mare,
al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă* a fost
prefăcută într-un pustiu!’
20 Bucură-te de ea, cerule!* Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că*
Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”
Dreptatea lui Dumnezeu constă în faptul că El nimicește acea entitate
politico-religioasă – Biserica Catolică – care, la rândul ei, a nimicit o
mare parte din poporul lui Dumnezeu.
21 Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare
şi a zis: „Cu* aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu* va mai fi găsit!
22 Şi* nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din
fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug
oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23 Lumina* lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui* şi al miresei,
pentru că negustorii* tăi erau mai-marii pământului, pentru că* toate neamurile au fost amăgite de
vrăjitoria ta
24 şi pentru că* acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost
înjunghiaţi* pe pământ.”
Din nou este scos în evidență principalul motiv al nimicirii Bisericii
Catolice – nimicirea poporului lui Dumnezeu.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 19

1 După aceea, am auzit* în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale
Domnului Dumnezeului nostru sunt mântuirea*, slava, cinstea şi puterea!
„După aceea”, adică după descoperirea judecății divine asupra curvei
celei mari – asupra Bisericii Catolice – din capitolul precedent, se
dezlănțuie laudele la adresa lui Dumnezeu.
2 Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate* şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica
pământul cu curvia ei, şi a răzbunat* sângele robilor Săi din mâna ei.”
3 Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul* ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
Așa cum am înțeles din capitolele anterioare ale Apocalipsei, fumul este
un simbol ce desemnează o învățătură spirituală, sau un anume fel de
închinare. În cazul din Apocalipsa 19,3, fumul curvei celei mari, care se
ridică în sus, în vecii vecilor, reprezintă o lecție despre nivelul la care
pot ajunge aceia care se răzvrătesc împotriva guvernării lui Dumnezeu.
Dumnezeu a îngăduit existența Bisericii Catolice pentru ca toate ființele
inteligente create de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui să
înțeleagă cât de mult se poate strica acela care se împotrivește
guvernării lui Dumnezeu.
4 Şi cei* douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat
lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin!* Aleluia!”
5 Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi* pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui,
voi, care vă temeţi de El, mici şi* mari!”
6 Şi* am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete
puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul* Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să
împărăţească.
7 Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a* venit nunta Mielului; soţia Lui s-a
pregătit
Mielul este Christos. Soția Lui – în puternic contrast față de curva cea
mare – reprezintă adevărata Biserică a lui Christos. Nunta Mielului
reprezintă evenimentul care are loc după nimicirea Bisericii Catolice (a
curvei celei mari care nimicea pe robii lui Dumnezeu) și constă în unirea
pentru veșnicie dintre Christos și Biserica Sa.
8 şi i s-a dat* să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul* subţire sunt faptele neprihănite
ale sfinţilor.)
Simbolul inului subțire era folosit și în Vechiul Testament, ca un element
al sfințeniei. Hainele preoților, din in subțire, erau de un alb strălucitor.
9 Apoi mi-a zis: „S crie: Ferice* de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis:
„Acestea* sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
10 Şi m-am* aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te* să faci una ca
aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care* păstrează mărturia lui Isus. Lui
Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)
Omul trebuie să se închine doar lui Dumnezeu.
11 Apoi* am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un* cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel
credincios”* şi „Cel adevărat” şi El judecă* şi Se luptă cu dreptate.
12 Ochii* Lui erau ca para focului; capul* îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi* purta
un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.
13 Era* îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul* lui Dumnezeu”.
14 Oştile* din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate* cu in subţire, alb şi curat.
15 Din gura* Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care* le va cârmui cu un
toiag de fier. Şi* va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16 Pe haină şi pe coapsă avea* scris numele acesta: „Împăratul* împăraţilor şi Domnul domnilor”.
Versetele 11-16 vorbesc despre Domnul Christos apărând în splendoarea
Lui cerească. Sunt prezente elemente ale descrierii Sale din capitolul 1.
17 Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor*
păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi*, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui
Dumnezeu,
18 ca* să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a
călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19 Şi* am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce
şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20 Şi* fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei
semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi* se închinaseră icoanei ei. Amândoi
aceştia* au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care* arde cu pucioasă.
În versetul 20 este redat sfârșitul celor două fiare din Apocalipsa 13, a
doua fiind numită „proorocul mincinos”, ea fiind cândva instrumentul lui
Dumnezeu pentru avertizarea lumii, dar, deoarece și-a trădat misiunea și
a întors spatele Domnului, a ajuns să fie asemenea fiarei dintâi. Fiara
dintâi reprezintă lumea catolică. A doua fiară, numită și „proorocul
mincinos”, reprezintă lumea protestantă americană.
21 Iar ceilalţi au fost ucişi* cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate*
păsările s-au săturat din carnea* lor.
Uciderea celor necredincioși este descoperită a fi răsplata meritată de
aceia care au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu în timpul vieții trăite pe
acest pământ.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 20

1 Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care* ţinea în mână cheia adâncului şi un lanţ mare.
Deși poate părea a fi doar o exprimare simbolică, vom vedea că, în
realitate, puterea acestui înger este nespus de mare și este exercitată
împotriva aceluia care era cândva cel mai mare dintre îngeri.
2 El a pus mâna pe balaur*, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o
mie de ani.
3 L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit* intrarea deasupra lui, ca* să nu mai înşele
neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină
vreme.
Ce este adâncul?
Geneza 1,2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era
întuneric, și Duhul* lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.

Conform cu Geneza 1,2, adâncul reprezintă pământul nepopulat, fără a

avea pe el elementele create de Dumnezeu în zilele creației. În situația
din Apocalipsa, pământul este un adânc deoarece elementele creației au
fost distruse fie de acțiunea distructivă a omului, fie de manifestarea
mâniei lui Dumnezeu asupra păcătoșilor. Asta înseamnă că Satana
urmează să fie izolat, împreună cu îngerii căzuți, pe un pământ fără
oameni, deoarece oamenii credincioși vor fi luați la cer, iar cei
necredincioși vor fi morți pe pământ.
4 Şi am văzut nişte scaune* de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata*. Şi am văzut
sufletele* celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu şi ale celor ce* nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei* şi nu primiseră semnul ei pe frunte
şi pe mână. Ei au înviat şi au* împărăţit cu Hristos o mie de ani.
Niște scaune de domnie... Iată că Dumnezeu nu judecă de Unul Singur!
Cine să mai fie împreună cu Dumnezeu la judecată? Cei credincioși,
care vor împărăți cu Christos o mie de ani, vor judeca lumea împreună
cu Dumnezeu.
ÎNTÂIA EPISTOLĂ A LUI PAVEL CĂTRE CORINTENI

Capitolul 6

Judecăţile în Biserica din Corint

1 Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la
cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? 2 Nu ştiţi că sfinţii* vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată
de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? 3 Nu ştiţi că noi
vom judeca* pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia?

Textul biblic aduce din nou în atenție, prin contrast, pe fiară și icoana
fiarei. Atât de teribilă este această fiară – lumea catolică – și icoana
fiarei – lumea protestantă care seamănă cu lumea catolică – încât a te
împotrivi fiarei și icoanei ei înseamnă a fi credincios Domnului și a fi
mântuit.
5 Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
Din nou e menționat timpul de o mie de ani, în care pământul va fi fără
oameni, Satana nemaiavând pe cine să ispitească. Acesta este timpul
ce separă învierea celor drepți de învierea păcătoșilor nepocăiți.
6 Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte* n-are nicio
putere; ci vor fi preoţi* ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi* vor împărăţi cu El o mie de ani.
A doua moarte n-are nicio putere, adică vor trăi veșnic. Faptul că vor fi
preoți înseamnă că vor participa împreună cu Dumnezeu la judecata
lumii, conform cerințelor Legii lui Dumnezeu.
7 Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana* va fi dezlegat
Învierea celor nelegiuiți înseamnă dezlegarea Satanei.
8 şi va ieşi din temniţa lui ca să* înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe
Gog* şi pe Magog, ca să-i* adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Cine sunt Gog și Magog? Aceste nume se mai găsesc în Biblie la
Ezechiel 38, Gog fiind conducătorul rebeliunii lumii împotriva poporului
lui Dumnezeu, iar Magog fiind numele țării lui Gog. Având în vedere că,
până acum, găsim, în Apocalipsa, fiara și proorocul mincinos în poziția
de conducători ai revoltei împotriva lui Dumnezeu, nu greșim dacă
susținem că Gog și fiara reprezintă o singură entitate, cunoscută astăzi
sub numele de Biserica Catolică, singura în mod direct vinovată de
nimicirea a mare parte din poporul lui Dumnezeu, și indirect vinovată de
multe alte atrocități apărute ca reacție la autoritatea ei despotică sau
finanțate din banii ei.
9 Şi* ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer
s-a coborât un foc care i-a mistuit.
La învierea păcătoșilor nepocăiți, Satana are de a face numai cu oameni
de acest fel. El reușește să îi amăgească cu gândul că pot cuceri
cetatea lui Dumnezeu. Dar sfârșitul lor este nimicirea prin foc.
10 Şi* diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde* sunt fiara şi
prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi* zi şi noapte în vecii vecilor.
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au*
fugit dinaintea Lui şi* nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari* şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte* cărţi
au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă* carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi
după* faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea* şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe
morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după* faptele lui.
14 Şi Moartea* şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul* de foc este moartea a
doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat* în iazul de foc.
Nimeni nu este nimicit fără o judecată dreaptă.
 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 21

1 Apoi am* văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că* cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră,
şi marea nu mai era.
După trecerea celor o mie de ani dintre învierea celor drepți și învierea
păcătoșilor nepocăiți și după judecarea celor din urmă, după nimicirea
Satanei și eradicarea oricărei urme de păcat de pe pământ, Domnul
recreează și cerul, și pământul.
2 Şi eu am văzut* coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită* ca
o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Noul Ierusalim, coborât din cer, urmează să fie cetatea de domnie a
Domnului Christos. Expresia folosită în versetul 2 este asemănătoare cu
cea din Apocalipsa 19,7-8, arătând nu atât către zidurile cetății, cât, mai
ales, către oamenii care locuiesc această cetate.
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul* lui Dumnezeu cu
oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi
Dumnezeul lor.
Glasul ieșea din Scaunul de Domnie. În Cortul lui Dumnezeu din pustie,
Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu era reprezentat în mod simbolic de
chivotul din Locul Prea-Sfânt, în care era Legea lui Dumnezeu scrisă pe
tablele de piatră de Însuși Dumnezeu. Păcatul poporului era ispășit prin
stropirea sângelui jertfei de ispășire pe capacul care acoperea Legea
din acest chivot. Faptul că se aude un glas tare, din Scaunul de Domnie,
care mărturisește în favoarea oamenilor, înseamnă că acești oameni
îndeplinesc condițiile pentru ca Christos să mijlocească pentru ei și
Duhul Sfânt să îi transforme conform cerințelor Legii lui Dumnezeu.
4 El* va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi* moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici* tânguire,
nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Lucrurile dintâi sunt inentificate în versetul 4 cu vremea durerii și a
morții. Acestei vremi Dumnezeu îi va pune capăt.
5 Cel ce* şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată*, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie,
fiindcă aceste* cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Făgăduința din versetul 5 este ceea ce însuflețește pe poporul lui
Dumnezeu dintotdeauna. Dumnezeu reafirmă iar și iar acest adevăr,
pentru întărirea credinței oamenilor în împlinirea promisiunii Lui.
6 Apoi mi-a zis: „S-a* isprăvit! Eu* sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete
îi voi* da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Expresia „s-a isprăvit” este pentru a doua oară rostită de Dumnezeu în
Biblie aici, prima dată fiind rostită de Christos pe cruce. Dacă la cruce
Satana a fost dovedit înaintea întregului univers a fi vrăjmașul lui
Dumnezeu și a tot ceea ce ar putea fi bine, la finalul istoriei păcatului și
omenirea e convinsă de acest adevăr, și de dreptatea și dragostea lui
Dumnezeu.
7 Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu* voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.
Dumnezeu promite celui ce va birui că va face parte din familia lui
Dumnezeu. Cel ce va birui este cel care luptă pentru aceasta. El va
moșteni, grație unei relații de familie cu Dumnezeu, prin Isus Christos.
8 Dar* cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi
toţi mincinoşii, partea lor este în iazul* care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Încă o dată Dumnezeu ne arată lucrurile care nu Îi sunt plăcute, pentru
ca, aceia care vor, să știe cum să trăiască după voia lui Dumnezeu.
9 Apoi unul din cei* şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a
venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa*, nevasta Mielului!”
10 Şi m-a dus, în* Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea* sfântă, Ierusalimul, care
se cobora din cer, de la Dumnezeu,
11 având* slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis,
străvezie ca cristalul.
Ca o piatră de iaspis este înfățișat și Dumnezeu în Apocalipsa 4,3. Iată
la ce asemănare cu Dumnezeu urmează a fi aduși oamenii credincioși
Lui!
12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece* porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri.
Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13 Spre* răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi şi spre apus, trei
porţi.
14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele* erau cele douăsprezece nume ale celor
doisprezece apostoli ai Mielului.
Apostolii sunt temeliile Cetății Sfinte, deoarece Christos i-a făcut pe ei
mijlocul prin care oamenii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu.
15 Îngerul care vorbea cu mine avea* ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile
şi zidul ei.
16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit
aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
12000 este un număr simbol al perfecțiunii. Dar lângă el este cuvântul
aproape, ceea ce arată nu o perfecțiune meritorie, ci una prin har.
17 I-a măsurat şi zidul şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu
măsura aceasta măsura îngerul.
144 este de asemenea un simbol al perfecțiunii, dar după măsura
oamenilor, ceea ce înseamnă că această măsură a perfecțiunii poate fi
atinsă de orice om, fiind la îndemâna oricui. Standardul cerinței lui
Dumnezeu e reglat pe măsura putinței omului.
18 Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19 Temeliile* zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de
iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald;
20 a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a
zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur
mărgăritar. Uliţa cetăţii* era de aur curat, ca sticla străvezie.
22 În cetate n-am văzut niciun* Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi
Mielul sunt Templul ei.
Templul nu este casa lui Dumnezeu, ci este Însuși Dumnezeu.
23 Cetatea* n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui
Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.
Lumina Cetății e Dumnezeul cetății.
24 Neamurile* vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în
ea.
25 Porţile* ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi* noapte.
Pentru că lumina lui Dumnezeu, care luminează cetatea, nu se stinge
niciodată.
26 În ea vor aduce* slava şi cinstea neamurilor.
27 Nimic întinat nu* va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei
scrişi în cartea* vieţii Mielului.
Din nou este amintit contrastul dintre cei mântuiți și cei pierduți, dintre
spurcăciune și curăție, dintre minciună și adevăr.

a v.16 Greceşte: stadii.

 APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 22

1 Şi mi-a arătat un râu* cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui
Dumnezeu şi al Mielului.
Din scaunul de domnie al lui Dumnezeu ;i al Mielului iese însăși viața.
Aceasta înseamnă că domnia lui Dumnezeu și a Domnului Christos este
garanția și sursa vieții pentru toată creația.
2 În* mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul* vieţii, rodind douăsprezece
feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la* vindecarea neamurilor.
„Vindecarea neamurilor” nu înseamnă că neamurile vor fi cu păcat în
cer. Expresia ne arată că, deși vor fi în cer, fără păcat, neamurile vor
avea anumite daune în ființa lor, pricinuite de păcat, care nu pot fi
reparate decât cu frunzele pomului vieții. Necunoscând ce înseamnă
starea la care Dumnezeu vrea ca omul să ajungă ca urmare a acestei
vindecări, nu avem cum să cunoaștem despre ce daune este vorba în
text.
3 Nu* va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul* de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului
vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4 Ei vor* vedea faţa Lui şi* Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5 Acolo nu va mai fi noapte*. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui,
pentru că Domnul* Dumnezeu îi va lumina. Şi* vor împărăţi în vecii vecilor.
Cuvintele privitoare la împărăția viitoare depășesc capacitatea de
înțelegere a minții omenești. Și totuși, am putea înțelege prin a avea
Numele lui Dumnezeu pe frunte o preocupare permanentă a minții umane
cu înțelegerea caracterului lui Dumnezeu. A fi robul lui Dumnezeu în
împărăția viitoare înseamnă a împărăți în vecii vecilor împreună cu
Dumnezeu.
6 Şi îngerul mi-a zis: „Aceste* cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul Dumnezeul
duhurilor prorocilor a* trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în
curând.”
Este repetată iar și iar asigurarea veridicității acestei profeții, pentru ca
nimeni să nu aibă vreun motiv de îndoială. Este reamintită și trimiterea
de la începutul cărții Apocalipsa.
7 „Şi, iată* , Eu vin curând ! Ferice* de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
Se repetă fericirea din primul capitol.
8 Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am*
aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
Ca și în primul capitol, Ioan vorbește despre calitatea lui de martor
ocular. Din mărturisirea lui se vede și uimirea pe care a avut-o și care l-
a condus la a se închina îngerului.
9 Dar el mi-a zis: „Fereşte-te* să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu
fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”

Îngerul mărturisește cu privire la calitatea lui de egal în slujire cu

credincioșii de pe pământ. Doar Dumnezeu merită închinare.
10 Apoi* mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea* aceasta. Căci vremea este
aproape.
Spre deosebire de cuvintele spuse lui Daniel, când era vorba despre
vremuri îndepărtate, lui Ioan i se spune să nu pecetluiască cuvintele din
această carte, deoarece vremea împlinirii lor este aproape. Pentru noi,
acest îndemn înseamnă să căutăm împlinirea acestei profeții în istorie,
începând din vremea lui Ioan până în zilele noastre.
11 Cine* este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe;
cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai
departe!”
Aceasta este sentința înfricoșătoare, care spune că, din momentul
rostirii ei, niciun păcătos nu se mai poate pocăi. De asemenea este o
veste bună, care spune că, din momentul rostirii ei, niciun credincios nu
mai poate cădea.
12 „Iată* , Eu vin curând şi răsplata* Mea este cu Mine, ca să* dau fiecăruia după fapta lui.
Domnul Își anunță venirea cu răsplata. El cercetează faptele fiecărui om
și răsplătește pe fiecare potrivit faptelor lui.
13 Eu* sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
Din nou se repetă versete din capitolul întâi.
14 Ferice* de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la* pomul vieţii şi* să intre pe porţi în cetate!
Spălarea hainelor (în sângele Mielului), hainele albe simbolizând faptele
bune ale sfinților.
15 Afară* sunt câinii* , vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna
şi trăieşte în minciună!
Câinii sunt acei oameni care, fără vreun motiv, îi atacă pe semenii lor.
Vrăjitorii sunt aceia care, unindu-se cu demonii, caută să-i înrobească pe
oameni demonilor. Curvarii, disprețuind sfințenia căsătoriei, strică
planul lui Dumnezeu cu oamenii. Ucigașii iau ceea ce nu pot nici să dea
înapoi, nici să folosească pentru ei, anume viața oamenilor. Închinătorii
la idoli nu sunt închinători la Dumnezeu, ci la draci. A iubi minciuna
înseamnă a urâ adevărul, adică pe Christos, care Se numește pe Sine
Adevărul.
16 Eu* , Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu* sunt
Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul* strălucitor de dimineaţă.”
Pline de semnificație sunt numele pe care le are Christos! Isus
înseamnă Dumnezeu este Mântuitor. Toată Apocalipsa este Cuvântul
Său, transmis de El printr-un înger, la fel cum Matei 5 reprezintă
Cuvântul Său. Rădăcina și sămânța lui David înseamnă că Christos este
și Tatăl, și Fiul lui David. Luceafărul strălucitor de dimineață înseamnă
că poziția înălțată din cer, de ocrotitor, pe care Lucifer a părăsit-o, a fost
preluată de Christos, prin El fiind ocrotite și cerul, și pământul.
17 Şi Duhul şi Mireasa* zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi* celui ce îi este sete să vină;
cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!
Mireasa este Biserica, iar Duhul este Duhul Sfânt, Acela promis de
Christos ucenicilor, pentru înființarea și susținerea în viață a Bisericii.
Mesajul nu e doar pentru Biserică, ci și pentru oricine aude și vrea.
18 Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă* va adăuga cineva ceva la
ele, Dumnezeu îi va* adăuga urgiile scrise în cartea* aceasta.
19 Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui
de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.
Mesajul Apocalipsei trebuie păstrat intact.
20 Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da* , Eu vin curând.” Amin!* Vino*, Doamne Isuse!
Aici este un dialog între Christos și Ioan, Christos fiind Cel ce
adeverește.
21 Harul* Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

a v.7 Sau: repede.