Toate invataturile lui Isus: Zac Poonen

1. Marea Trimitere a lui Isus are de fapt doua parti complementare. Prima si cea mai cunoscuta si utlizata
este
in Marcu 16:15-16, unde se pune accentul pe a deveni membru in Biserica (Trupul) lui Hristos Universala, prin
credinta si botez. A doua, foarte neglijata, este in Matei 28:19-20, unde accentul cade pe a face ucenici, nu doar
simpli membri, prin a-i invata sa pazeasca, sa aplice nu doar sa cunoasca poruncile lui Isus. Si cele trei conditii
necesare pentru a fi un ucenic adevarat al lui Isus sunt redate in Luca 14:26-33. De aceea, este de preferat un anumit
timp de cateheza inainte de botez, pentru a informa candidatul despre cerintele Domnului Isus, de a accepta sa fie
ucenic activ si nu doar membru pasiv.
In paragraful din Marcu 16 se vorbeste de slujba de evanghelist, iar in cel din Matei 28 de celelalte slujbe
de apostol, profet, pastor, invatator, conform Efes. 4:8-12. Evanghelistul este cel care ii aduce pe oameni la Hristos,
le prezinta iertarea si mantuirea prin credinta in jertfa Sa. Dar apoi, celelalte slujbe trebuie sa intre in actiune, pentru
a creste noul membru si a-l aduce la statutul de ucenic, care mai departe la randul lui sa poata sa „zideasca Biserica”.
Cei 12 apostoli ai lui Isus au fost numiti, unsi de Hristosul de pe Pamant. Apostolii, adica cei care
intemeieaza Biserici noi si formeaza pastori noi, din ziua de azi sunt unsi de Hristosul din Cer. Evanghelistul Il
descopera pe Hristos oamenilor si-i aduce la El, apostolul planteaza noi Biserici si formeaza noi slujitori, pastorul se
ingrijeste de cei din Biserica, profetul descopera Bisericii problemele si solutiile la acestea, invatatorul ii ajuta pe
credinciosi sa creasca spiritual pe baza cunostintei tot mai adanci a lui Dumnezeu.
-Ilustratie: Modul in care se imbina cele 5 slujbe din Biserica poate fi inteles astfel: ca sa te hranesti trebuie
sa-ti folosesti mana pentru a pune mancarea in gura – slujba Evanghelistului, care aduce pe om in Biserica. Dar, mai
apoi ai nevoie de activitatea dintilor, a limbii, a stomacului pentru a prelucra mancarea si a o face o parte din trup –
slujbele celelalte, care il face pe om madular activ si de folos in trupul lui Hristos.
In versetul din Matei 28:20, este de remarcat expresia „tot ce v-am poruncit”. Isus ne invata ca exista
porunci
mai mari, mai importante si altele mai mici: Matei 5:19. Insa trebuie sa le implinim pe toate, fara sa tinem cont de
preferinta sau interesul nostru personal, pentru ca toate vin din aceeasi sursa, Divinitatea. Si cine nu va pune
accentul pe anumite asa-zise porunci mici, nu va merge in Iad, dar va fi mic in fata lui Dumnezeu in Raiul Sau. Spre
deosebire de cei care se vor stradui sa le implineasca si predice pe toate, mici si mari: Marturia lui Isus despre Ioan
Botezatorul din Matei 11:11.
In acest „tot”, Isus cuprinde nu numai invataturile date de El personal, ci si cele ce aveau sa fie date de
apostolii Sai in epistolele, ce au succedat evangheliile, dupa inaltarea Lui. Ne confirma aceasta in Ioan 16:12-14,
cand le spune ucenicilor ca mai are multe sa-ii invete, dar atunci ei nu putea pricepe aceste aspecte mai profunde.
Aveau nevoie de intelepciunea si calauzirea Duhului Sfant, care avea sa ajute atat viitorii autori ai Bibliei sa le scrie,
cat si credinciosii sa le inteleaga.
Este foarte important de remarcat, ca in Matei 28:20 ne spune „invatati-i sa pazeasca (sa faca)”, nu doar
„invatati-i”. Adica, trebuie sa ne asiguram ca cei carora le predicam au inteles cum sa puna in practica ceea ce le
spunem din Biblie, nu doar sa fie informati. Si mai mult, sa nu predicam niciodata ceva ce nu am pazit, facut,
experimentat noi mai intai. In Fapte 1:1 apare din nou acesta expresie „tot ce a inceput Isus sa faca si sa invete”.
Adica, mai intai Isus a practicat, a facut si mai apoi a putut sa impartaseasca cu ceilalti invataturile si poruncile Sale.
Si apostolii „au continuat sa faca si sa invete”, si la fel trebuie sa facem si noi. De exemplu, nu putem sa predicam
despre un anumit pacat si noi sa fim biruiti de el, despre o anumita lucrare misionara si noi sa nu o facem niciodata.
In acelasi context, in Fapte 10, citim despre ingerul care vine la sutasul Corneliu, un om temator de
Dumnezeu, macar ca era un roman prozelit si nu evreu. Si se pune intrebarea, de ce nu i-a predicat ingerul
Evanghelia despre iertarea pacatelor si rascumpararea in moartea si invierea lui Isus? De ce i-a spus lui Corneliu sa-l
cheme pe Petru, pentru a-l invata Scriptura? Pentru ca ingerul nu experimentase aceasta invatatura, dar Petru a trait
experienta iertarii de pacate si a implinirii poruncilor divine, in vederea pocaintei si sfintirii. De asemenea, este un
indiciu ca nu ingerii, ci noi oamenii credinciosi avem datoria si obligatia sa proprovaduim si misionam. De observat
ca din v. 4, putem intelege ca Dumnezeu asculta rugaciunile si celor care nu sunt crestini, daca se straduiesc sa faca
voia Lui.
Daca nu cautam sa implinim aceste conditii, nu putem sa revendicam promisiunea din Matei 28:20f. E ca si
cum am spune ca poti sa fi iertat chiar daca nu te marturisesti (1 Ioan 1:9), sau ca poti sa fi mantuit fara sa crezi in
jertfa Domnului Isus (Rom. 10:9).

2. Primele cuvinte de invatatura ale lui Isus sunt redate in Matei 3:15; 4:4. In primul verset, Isus afirma
inca
de la inceput importanta si cerinta ca toate cuvintele si poruncile Sale sa fie ascultate si puse in practica. Apoi, in al
doilea verset, Isus ne explica importanta invataturilor Sale din Biblie. Spre deosebire de restul creatiei, omul este
format din mult mai mult decat un trup, un ambalaj, o structura materiala, precum animalele, plantele, stelele, etc.
Omul a fost creat dupa „Chipul lui Dumnezeu”, adica avand un suflet (sentimente, ratiune si vointa) si un duh
(canalul de comunicare cu Divinitatea). Si asa cum trupul are nevoie de hrana fizica pentru a exista, sufletul si duhul
au nevoie de hrana spirituala, care este Cuvantul lui Dumnezeu. Numai atunci cand toate cele 3 parti ale omului sunt
mentinute in viata, alimentandu-le cu cele necesare, omul poate spune ca traieste cu adevarat, si nu doar exista pe
Pamant ca si celelalte vietuitoare.
Remarcam folosirea expresiei „care iese din gura lui Dumnezeu” si nu „care este scris, afirmat”. Asta ne
face sa intelegem ca „Cuvantul lui Dumnezeu” este „viu si lucrator” (Evrei 4:12a), astfel incat de fiecare data cand
recitesti acelasi verset, el poate sa-ti vorbeasca altceva, Dumnezeu iti reveleaza tot timpul ceva nou, diferit, tot mai
profund, mai adanc. De aceea invatatura Bibliei este vesnica si nesecata, si niciodata nu vei putea ajunge sa intelegi
si sa cunosti pe deplin toata revelatia lui Dumnezeu. Am putea sa ne gadim ca si in Rai se vor face studii biblice,
pentru ca si ingerii si chiar si Diavolul se uita in Biblie, pentru a cunoaste si intelege Planul si Voia lui Dumnezeu: 1
Petru 1:12f. Nu ne vom mai ruga, pentru ca vom sta fata in fata cu Isus Hristos, dar vom canta cantari de lauda la
adresa Lui.
Este foarte bine sa slujesti pe Dumnezeu, sa te implici in tot felul de lucrari de ajutorare, misionare, de
evanghelizare: 1 Cor. 15:58. Dar mai presus de aceastea, si inainte de acestea trebuie sa fie hranirea zilnica din
Cuvantul Scripturii si trairea acestor porunci, in pocainta si sfintire: Matei 4:4f. Inainte sa faci, sa spui, sa mergi in
Numele Domnului, trebuie sa fii cum vrea Dumnezeu, sa calci pe urmele lui Isus. Exemplul Mariei si Martei din
Luca 10:38-42. Marta se preocupa de slujire, si facea un lucru bun, dar Maria punea pe primul loc ascultarea
cuvintelor Domnului Isus, si facea un lucru mai bun. Si apoi, a trecut si Maria la slujire, in Matei 26:6-13 (sau
Marcu 14:3-9 sau Ioan 12:1-8; diferit de intamplarea din Luca 7:36-50), cand a turnat mirul scump de 300 dinari
(salariul pe un an al unui soldat roman) pe capul lui Isus.
De fapt foamea dupa Cuvantul lui Dumnezeu este un semn al unei nasteri din nou autentice si sanatoase:
Matei 5:6. Asa cum un bebelus nou-nascut sanatos plange imediat si in fiecare zi dupa laptele material, tot asa si
convertitii autentici trebuie sa tanjeasca permanent dupa laptele duhovnicesc: 1 Petru 2:2. Asa cum pe bebelus nu-l
invata nimeni sa ceara de mancare, sa planga dupa laptele matern, ci este un instinct natural, tot asa si omul nascut
din nou nu are nevoie sa-l indemne, sa-l impinga de la spate nimeni sa citeasca Biblia continuu. Daca un bebelus nu
cere de mancare inseamna ca este bolnav, tot asa un credincios care nu simte necesitatea Cuvantului s-ar putea sa fi
avut o nastere din nou deficitara, incompleta.

3. A doua invatatura a lui Isus o gasim in Matei 4:7, ca raspuns la propunerea Diavolului din v.6. Isus ne
spune ca dupa ce am citit Cuvantul Sau si l-am intiparit in mintea si inima noastra, trebuie sa fim foarte atenti.
Pentru ca Diavolul va veni la noi chiar citand din Biblie („este scris”), dar va incerca sa deformeze Cuvantul, sa
scoata diferite versete din context, pentru a ne scuza dorintele, pacatele noastre. Isus ne invata ca trebuie sa
cunoastem „orice Cuvant” (v.4), nu doar o parte din Scriptura, pentru a nu cadea in invataturi si interpretari false ale
Scripturii. De altfel, Petru ne spune ca fiecare verset se interpreteaza in lumina celorlalte, si nu de unul singur: 2
Petru 1:20-21. Daca alegem versetele, putem gasi baza Biblica pentru orice pofta si parere a noastra personala, ca de
exemplu: „Domnul rade” (Ps. 37:13); „Nu ce intra in gura spurca pe om” (Mt. 15:11), etc.
 La „este scris” al Diavolului noi trebuie sa raspundem cu „de asemenea este scris” al lui Isus. Numai cele
doua versete la un loc v. 6,7 formeaza adevarul complet al lui Dumnezeu. De aceea, se impune o studiere amanuntita
si atenta, sub calauzirea Duhului Sfant, a Bibliei. Ce inseamna „sa nu ispitesti pe Dumnezeu”? Sa incercei sa-L
testezi pe Dumnezeu, sa invoci fagaduintele si minunile Lui atunci cand nu este cazul, doar pentru a crea un
spectacol, ceva neobisnuit. Exemplul lui Filip, care prima data a trebuit sa alerge el personal pentru a ajunge carul
famenului etiopian (Fapte 8:29-30), dar apoi a fost transportat supranatural de Duhul lui Dumnezeu (Fapte 8:39).
Cand Dumnezeu ne pune la dispozitie anumite mijloace pamantesti (masina, medicamente), El se asteapta sa le
folosim, si sa cerem interventia lui miraculoasa atunci cand este necesar, cand se impune, cand resursele omenesti se
sfarsesc. Prin aceasta atidudine de ispitire a lui Dumnezeu, noi nu cautam altceva decat sa atragem atentia oamenilor
asupra noastra, sa primim noi slava si lauda. Dorinta de a primi onoare, inaltarea este adanc inradacinata in fiinta
umana, de aceea Isus ne avertizeaza in mod repetat cu privire la aceasta: Matei 6:2,5,16.
Este extrem de important, ca viata de credinta sa aiba la baza un echilibru al invataturilor biblice: un
tandem „scris” – „de asemenea este scris”. Sa nu cadem nici intr-o extrema (permisivitate, liberalism), nici in
cealalta (religiozitate, legalism). Ioan spune in Ioan 1:14, ca Isus avea acest echilibru in viata Sa: „plin de har si de
adevar”. Adica pe de-o parte plin de mila, de rabdare, bunatate, ingaduinta, dar fara a compromite adevarul, fara a
face o exceptie de la sfintenia, dreptatea Sa. Ce e mai important sa ai, roada Duhului sau Darurile Duhului, iar
raspunsul este ca ambele sunt la fel de necesare. Ce este mai important, faptele sau credinta, si din nou ambele
formeaza un tot unitar, sunt interdependente. Exemplul femeii preacurve din Ioan 8:1-11: Adevarul legii lui Moise o
condamna la moarte (v.5), dar Harul lui Isus i-a oferit o a doua sansa a iertarii (v. 7). Insa, fara a diminua gravitatea
pacatului ei sau a-l accepta, ci poruncindu-i sa nu mai pacatuiasca (v. 11).

4. Al treilea cuvant de invatatura al lui Isus il gasim in Matei 4:8-10. Aici, Diavolul ii propune sa-i dea
toate
bogatiile si imparatiile Pamantului, peste care el era stapan: Luca 4:6f. Dar, cum intrase in posesia lor? Din Geneza
1:26, observam ca atunci cand Dumnezeu l-a creat pe Adam, l-a facut pe el stapan peste tot Pamantul. Dar prin
neascultarea lui de Dumnezeu si facerea voii Diavolului, Adam si-a pierdut acest drept, care i-a revenit Satanei, din
cauza pervertirii intregii Naturi prin pacat. Si Diavolul Ii cere lui Isus, ca sa Se inchine in fata lui, pentru ca acesta a
fost scopul lui dintotdeauna. Citim in Isaia 14:12-15 si in Ezechiel 28:13-17, ca Lucifer (= fiul zorilor) a fost cel mai
mare dintre ingeri, creat perfect, desavarsit, dar a vruit sa fie el Dumnezeu. Aceasta este obarsia pacatului, dorinta de
a primi inchinarea, prin razvratire fata de adevaratul si unicul Dumnezeu. Primul pacat din Univers nu a fost crima
sau preacurvia, ci mandria, dorinta de a primi slava, lauda oamenilor, un avertisment pentru fiecare dintre noi.
Si Domnul ii raspunde in v. 10, ca „numai Domnului Dumnezeu trebuie sa ne inchinam”, dandu-ne o
invatatura care ar trebui sa fie la capataiul vietii noastre de credinta. Noi nu trebuie sa ne inchinam sau sa adoram pe
oameni, fie ei cat de mareti sau de sfinti, sau vreo alta faptura din Univers ca ingerii. Apostolul Ioan, dupa o viata
intreaga de credinta si relatie cu Dumnezeu, la 95 de ani a facut aceasta greseala: Apoc. 22:8-9. De ce este periculos
sa admiri total un om al lui Dumnezeu, predicator sau profet? Pentru ca risti sa-l transformi intr-un mijlocitor,
intermediar, punct de legatura intre tine si Dumnezeu. Si daca in V.T. Dumnezeu se folosea de anumiti oameni
speciali pentru a-si revela voia si poruncile, in N.T. stim ca „exista un singur Mijlocitor intre om si Dumnezeu,
Omul Isus Hristos”: 1 Tim. 2:5. Atitudinea predicatorilor, pastorilor sau sfintilor ar trebui sa fie ca cea a ingerului,
care a refuzat vehement sa primeasca slava lui Ioan, directionandu-i inchinarea catre Isus Domnul. Noi putem sa-l
descoperim, sa-L cunoastem si sa ne apropiem de Dumnezeu intr-un mod personal: Evrei 8:11. Si Biblia incepe in
Matei 4 si se termina in Apoc. 22 cu acest indemn „sa te inchini numai lui Dumnezeu”, nu sfintilor, nu ingerilor, pe
care trebuie sa-i cinstim si sa-i respectam, dar nu sa-i facem dumnezei.
- Ilustratie: Dupa o predica foarte puternica a lui Spurgeon, in care mii de oameni au fost cercetati de
Cuvantul lui Dumnezeu, a venit la Spurgeon o doamna si a inceput sa-l laude si sa-l felicite pentru predica lui. L-a
intrebat cum reuseste sa faca o predica asa de profunda si de eficienta. La care, Spurgeon i-a raspuns, ca pana sa
vina sa-l laude a fost puternica, dar acum si-a pierdut orice efect, ungere divina.
Prin Isus, Marele Preot al Noului Legamant, noi putem comunica direct cu Dumnezeu, pentru ca relatia
dintre noi si El s-a schimbat, El devenind Tatal nostru si noi copiii Lui. In V.T. Dumnezeu era doar Stapanul si
oamenii erau robii, si trebuiau sa apeleze la preoti, profeti pentru a descoperi voia Domnului. Dar dupa Rusalii,
Dumnezeu locuieste in noi prin Duhul Sfant, si ne vorbeste fiecaruia in parte dinlauntrul nostru. Ce inseamna
„inchinarea si lauda” in lumina N.T.? Se refera doar la cantari de lauda, de multumire sau doar la rugaciuni de
adorare, de preamarire, asa cum era cazul in V.T.? Isus ne da raspunsul in discuta cu femeia samariteanca la fantana:
Ioan 4:23-24. Adevarata inchinare este in „duh si adevar”, si Isus a fost primul astfel de inchinator („a si venit”), iar
dupa coborarea D.S. va trebui sa fie si fiecare credincios („vine ceasul”). „Inchinarea in adevar” se refera la a
respecta normele, poruncile si indicatiile Bibliei, pentru ca sa fie primita de Dumnezeu. Dar ce semnifica
„inchinarea in duh”?
Biblia spune ca noi suntem formati din trup, suflet (ratiune, sentimente, vointa) si duh: 1 Tes. 5:23.
Inchinarea din V.T. implica doar trupul (ridicarea mainilor, asezarea in genunchi) si sufletul (gandirea, emotia,
dorinta), dar nu si duhul. Acestea erau simbolizate si in constructia Cortului Intalnirii sau Templului: curtea, locul
sfant si locul preasfant (Sfanta Sfintelor), unde locuia numai Dumnezeu. Dar dupa umplerea cu D.S., in Noul
Legamant noi ne putem inchina folosind si duhul, un nivel mult mai profund, mai adanc si mai direct, pentru ca noi
am devenit templul lui Dumnezeu. Asadar in inchinarea in duh (intrarea in locul preasfant) suntem numai noi cu
Dumnezeu, facand abstractie de tot ce este in jurul nostru, implicandu-ne cu intreaga noastra fiinta, indiferent
oricand si oriunde ne-am afla. Ne putem verifica daca suntem inchinatori in duh, folosind Psalmi 73:25. Un
inchinator adevarat nu-si doreste nimic altceva mai mult, decat sa ajunga sa-L intalneasca pe Dumnezeu in Cerul
Sau. Si datorita acestui aspect, aici pe Pamant este multumit cu tot ceea ce Dumnezeu ii daruieste si pune la
dispozitie, fara sa dea din coate pentru a avea tot mai mult si mai mult: sotia (sotul), casa, slujba, banii, familia,
posesiunile: 1 Tim. 6:6 (evlavie=(engl.) godliness, adica asemenea sau din Dumnezeu). Pentru ca daca Il are pe
Dumnezeu pe Pamant, proprietatul si datatorul tuturor lucrurilor, are totul si este deplin multumit.
- Ilustratie: Un fr. pastor a mers in vizita la un alt pastor, si sotia lui i-a spus ca se roaga. Primul frate a
asteptat vreo ora si nu a iesit, apoi a intrat in camera unde se ruga, dar nici nu l-a auzit. S-a pus si el sa se roage, dar
dupa jumatate de ora a obosit. S-a ridicat si a mai stat inca vreo doua ore pana ce al doilea frate si-a terminat
rugaciunea.
- Ilustratie: Daca va veni vremea cand sa nu mai ai nimic decat pe Dumnezeu, vei realiza ca de fapt
Dumnezeu ti-e mai mult decat suficient. Poti sa pierzi totul, dar daca inca Il ai pe Dumnezeu, nu ai pierdut nimic.
Si daca nu ai aceasta atitudine a inimii, in care sa-ti gasesti toata placerea si implinirea in faptul ca Il ai pe
Dumnezeu, poti sa manifesti emotii, sa plangi, sa te bucuri in rugaciune sau cantare, sa rostesti cuvinte deosebite, nu
esti inchinator adevarat. Si in momentul in care suntem inchinatori adevarati, atunci aceasta va conduce in mod
automat la „slujire” (Matei 4:10f) pentru Dumnezeu. Vei avea o slujire mult mai eficienta, mult mai puternica si
durabila, ca a apostolilor sau Isus, care au fost mai intai inchinatori in „duh si adevar”. In legatura, comuniunea
noastra cu Dumnezeu, exista 4 trepte, nivele: prima este rugaciunea (cerem de la Dumnezeu), a doua este
multumirea (Ii multumim Lui pentru ceea ce El face), a treia este lauda (Il slavim, adoram pentru ceea ce El este), si
a patra este inchinarea (cea mai inalta treapta). Si aceasta inchinare poate fi exprimata, realizata prin cuvinte de
rugaciune, de cantare, dar cel mai profund prin tacere, cand sunt atat de coplesit de gloria lui Dumnezeu ca nu-mi
mai gasesc cuvintele potrivite. Cand esti strapuns de lumina sfinteniei si slavei lui Dumnezeu, sa cazi la Pamant
inmarmurit, cutremurat, fara sa mai poti zice sau face nimic, ca Ioan in Apoc. 1:16-17 sau Daniel in Daniel 8:18.
Daca vrei numaidecat sa obtii ceva material pe acest Pamant, cu orice pret, calcand peste cadavre, atunci tu
esti un inchinator al Diavolului, pentru ca El este stapanul lucrurilor materiale din lumea aceasta. Dar, daca pui pe
primul loc inchinarea pentru Dumnezeu, El iti va da pe deasupra si cele necesare pentru trupul si viata aceasta
pamanteasca: Matei 6:33. Pentru ca noi putem dori multe lucruri, care ne pot face rau, pot fi un blestem pentru noi si
familia noastra, tocmai de aceea ar trebui sa-L lasam pe El sa hotarasca ce, cand, cum si cat sa ne dea. Isus Insusi a
spus ca „Imparatia Lui nu este din lumea aceasta”, si ca slujitorii Lui nu se lupta in primul rand pentru lucrurile
materiale, ci pentru cele spirituale: Ioan 18:36. Aceasta a fost mentalitatea si felul de a trai al apostolului Pavel, care
a fost un inchinator adevarat: Fil. 4:11-13. In concluzie, intelegem din Matei 4:9-10, ca cei care cauta gloria sau
slava Pamantului, fie prin pozitie, statut, avere, resurse, faima, prestigiu sunt inchinatori ai Diavolului si nu ai lui
Dumnezeu. Sa cautam gloria si slava Numelui lui Dumnezeu, nu a numelui nostru, asa cum spunem in rugaciunea
„Tatal nostru” – „Sfinteasca-Se Numele Tau”. Inconstient, fara sa-ti dai seama, poti sa-ti deturnezi, denaturezi
inchinarea ta.
 5. A patra invatatura a lui Isus o gasim in Matei 4:17, o propovaduire si o chemare la pocainta. Aceasta este
preluata si extinsa de Isus de la inainte-mergatorul Sau, Ioan Botezatorul, ultimul profet al V.T.: Matei 3:1-2. Ce
semnifica „pocainta”? Sa te pocaiesti inseamna sa te intorci la 180 de grade, astfel incat sa stai cu spatele la
lucrurile la care altadata stateai cu fata. Ex. comanda de stanga-imprejur folosita in armata. In limba greaca, pocainta
inseamna „metanoia”, adica schimbarea si innoirea mintii, o intoarcere totala a atitudinii si mentalitatii. Timp de
2000 de ani, promisiunile si binecuvantarile poporului Israel erau pamantesti si materiale, si Israel privea la o
Imparatie din lumea aceasta (Canaanul Pamantesc): Deut. 28:13-14. Insa, Ioan le spune ca acum este momentul sa-si
intoarca fata catre o Imparatie Cereasca (Canaanul Ceresc), in care binecuvantarile si bogatiile spirituale sunt mai
importante decat cele materiale: neprihanirea si sfintenia sunt prioritare fata de sanatatea trupului sau properitatea
financiara. In ceea ce priveste partea materiala, Dumnezeu vrea sa avem ceea ce ne este necesar, nu abundenta, sa
satisfaca nevoile noastre, nu placerile si dorintele noastre. Isus le spunea oamenilor ca „Imparatia Cerurilor este
aproape”, dar nu venise inca, pentru ca avea sa coboare la Rusalii, o data cu pogorarea Duhului Sfant. Isus a preluat
aceasta stafeta a indemnarii la pocainta de la Ioan, si apoi mai tarziu Petru o preia de la Isus in Fapte 2:38, incluzand
si lucrarea Duhului Sfant, care simbolizeaza Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru: Luca 17:20-21.
Sa retinem ca Imparatia lui Dumnezeu nu are in centru prosperitatea materiala, Evanghelia prosperitatii, ci
roada si darurile Duhului Sfant: Rom. 14:17-18. Iar Imparatia Cerurilor si Imparatia lui Dumnezeu sunt sinonime, nu
diferite cum sugereaza unii pentru a-si argumenta invataturile false: Marcu 1:15. Imparatia lui Dumnezeu semnifica
„neprihanire”, daruita, transferata noua de Hristos in momentul convertirii si nasterii din nou, si apoi izvorand din
interiorul nostru dupa botezul cu Duhul Sfant. Si aceasta stare de neprihanire, de impacare cu Dumnezeu duce la o
„pace” interioara (lipsa ingrijorarii, fricii, deznadejdii, depresiei, stresului), ce se va manifesta si in exterior in relatia
cu oamenii. Si apoi, ca un ultim nivel, vom fi plini de „bucurie”, in orice situatie a vietii noastre, in Duhul Sfant.
Asadar, Imparatia lui Dumnezeu intre noi reprezinta viata cereasca inlauntrul nostru aici pe Pamant. In acest context
al venirii Imparatiei lui Dumnezeu in inimile noastre la Rusalii trebuie inteles versetul din Marcu 9:1. Acesta nu se
refera la a doua venire a lui Hristos pentru rapirea Bisericii, ci la momentul botezului cu Duhul Sfant. De observat
folosirea cuvantului „cu putere”, reluat de Isus si in cadrul anticiparii pogorarii Duhul Sfant: Fapte 1:8, implinirea
versetului din Marcu. Unii dintre oamenii care il ascultau pe Isus au murit pana in ziua Cincizecimii, altii au ramas
in viata. Similar, versetul din Matei 16:28 poate fi inteles in aceeasi termeni.
Ce semnifica „Evanghelia Imparatiei” din Matei 24:14? Noi punem accent numai pe Evanghelia iertarii
pacatelor, obtinerii vietii vesnice, dar trebuie sa propovaduim si Imparatia Cerurilor pe Pamant, asa cum este
descrisa in Rom. 14:17. In primul caz avem numai beneficii, drepturi, dar in a doua situatie avem si obligatii,
responsabilitati, cerinte. Ilustratie: Cand vrem sa bem lapte, mai intai curatim, spalam paharul foarte bine si apoi nu-l
lasam gol, ci il umplem cu lapte. Tot asa cand venim la Isus, El prima data ne spala sufletul de pacatele noastre, dar
apoi nu-l lasa gol, ci il umple cu Duhul Sfant. De aceea foarte multi crestini nu sunt impliniti, nu sunt insetati si
flamanzi dupa neprihianire, nu se implica in slujire pentru ca sunt ca un pahar curat dar gol.
Ilustratie: Diferenta dintre Vechiul Legamant si Noul Legamant. In V.T. oamenii lui Dumnezeu erau ca un
pahar cu gura in jos. Iar Duhul Sfant era peste ei, lucra cu ei, dar nu era inauntrul lor ci doar deasupra lor. De aceea
nu aveau puterea sa se impotriveasca pe deplin pacatului si ispitelor: Moise s-a maniat si a rupt Biblia, David a
preacurvit, Solomon s-a inchinat la idoli, Ioan s-a indoit de Hristos, Petru s-a lepadat de Isus, etc. In N.T.,
credinciosii sunt ca un pahar cu gura in sus, iar Duhul Sfant ne umple pe deplin in interiorul nostru, pana ce da pe
dinafara, si aduce Imparatie lui Dumnezeu in noi. Si astfel, putem sa traim o viata cereasca aici pe Pamant, curata si
fara pacat.
Este vorba de profetia facuta de Isus in Ioan 7:37-39. Aceasta umplere de raul de apa vie nu a fost posibila
decat la pogorarea Duhului Sfant, dupa ce Hristos a fost proslavit. Isus a trebuit sa moara, sa invieze si sa se prezinta
la Tatal cu sangele Sau sfant, iar apoi sa trimita Duhul Sau cel Sfant, pentru a putea sa se produca curatirea inimii
oamenilor de pacatul adamic. Pana la acest moment, credinciosii nu erau pe deplin curatiti de pacatul originar,
mostenit prin natura umana si firea pamanteasca, acesta fiind doar acoperit, iertat, dar nu spalat, sters: Psalmi 32:1f;
103:2-3. In V.T. sangele animalelor nu puteau decat sa acopere pacatul, dar nu si sa curete inima omului, de aceea
Duhul Sfant nu putea sa locuiasca in oameni, ci era doar cu oamenii. Dar in sangele Mielului Divin, am primit
spalarea totala de pacatele noastre si astfel dreptul sa fim „Templu al Duhului Sfant”. Sangele lui Hristos iarta orice
pacat, cu o singura exceptie. Pacatul care nu este marturisit si parasit nu poate fi iertat, este pacatul care duce la
moarte: 1 Ioan 5:16. Si acest rau al Duhului Sfant in noi ne da puterea sa facem voia lui Dumnezeu, si apoi curge in
afara noastra, imputernicindu-ne sa trecem la slujire si la propovaduire.
Si primul pas in a ajunge la acest nivel, standard al N.T. este „sa te pocaiesti” (Matei 4:17), adica sa te
intorci de la lucrurile pamantesti si de la pacat, catre lucrurile duhovnicesti si catre sfintire. Fara Duhul Sfant noi nu
vom putea sa biruim pe deplin slabiciunile firii noastre pamantesti si ispitele Diavolului, la fel ca si slujitorii V.T. Si
chiar daca vom mai gresi, vom mai schiopata, totusi atitudinea noastra trebuie sa fie in permanenta in directia
separarii si fugii de pacat, luptei de a ne pastra curati, cu ajutorul Duhului Sfant. In Evrei 12:1-2, ne spune ca viata
de credinta este ca o cursa, in care trebuie „sa alergam cu staruinta”, iar linia de start este pocainta prin intoarcerea
de la pacat. De aceea evanghelizarea prin predica, prin cantare trebuie sa aiba in centru mesajul pocaintei si caintei
de pacat, pentru ca altfel nu poti sa te califici pentru startul acestei curse. Predicam si cantam foarte mult despre
credinta in Isus, care te poate mantui, dar aici vorbim deja de parcursul cursei. Insa daca nu te-ai pocait mai intai,
credinta nu te ajuta la nimic, ca tu nici nu te-ai inscris la alergare. Ex. unei cantari: „Cel mai ticalos criminal care
crede cu-adevarat / Primeste din acel moment iertare de la Isus”. Dar aceasta este FALS, pentru ca iti lipseste primul
pas, al pocaintei, care te inscrie in cursa, si mai pe urma credinta te ajuta sa-ti sfarsesti alegarea. Credinta in Isus si
in jertfa Sa nu iti aduce automat iertarea de pacate, ci aceasta precedata de marturisirea, cainta si parasirea pacatului.
Aceasta e ceea ce a predicat Petru in Fapte 2:38, iar Pavel a spus ca el predica exact aceste doua aspecte: pocainta si
credinta in Fapte 20:20-21; 1 Tes. 1:9-10. Si numai pocainta insotita de credinta duce la adevarata convertire si la
nasterea din nou autentica.

6. A cincea inavatatura a lui Isus o gasim in Matei 4:19a – „Veniti dupa Mine”, unde ii cheama la ucenicie
pe Andrei si Petru. Asadar, primul pas la care ne cheama Isus este pocainta (Matei 4:17), adica intoarcerea stanga-
impejur de la viata pacatoasa la o viata noua in Hristos, iar apoi la a-L urma pe El ca ucenici, la a ne inscrie la
alergarea cursei in spatele Lui: Evrei 12:1-2. Isus nu ne cere sa facem ceva ce nu a facut El mai intai. El a finalizat
inaintea noastra aceasta alergare, coborand din Cer, dezbracandu-Se de Dumnezeirea Sa (Fil. 2:6-7). Asta nu
inseamna ca a incetat sa mai fie Dumnezeu, pentru ca asta e imposibil, asa cum noi nu putem sa nu mai fim fiinte
umane. Isus a primit inchinarea celorlalti ( de 7 ori in Evanghelii) spre deosebire de Petru sau de ingeri care au
refuzat-o, a iertat pacatele, ceea ce numai lui Dumnezeu i se cuvine. Dar S-a dezbracat de privilegiile pe care le avea
ca Dumnezeu: de exemplu in Iacov 1:13 spune ca Dumnezeu nu poate fi ispitit, dar Dumnezeu intrupat a fost ispitit,
i-a fost foame, sete, a obosit, a adormit. Putea sa cheme „mai mult de 12 legiuni de ingeri” (72.000) dar nu a facut-o,
ci a renuntat la resursele, privilegiile, puterea, cunostinta Dumnezeiasca, spunand ca nu stie ziua revenirii Sale
pentru rapirea Bisericii. Si Isus-Dumnezeu a facut aceasta, pentru ca numai asa putea sa devina un model pentru
oameni si sa spuna „Urmati-Ma”, „Veniti dupa Mine”.
Ilustratie: Pentru ca un inger sa te poate invata sa inoti, trebuie mai intai ca sa renunte la aripile sale, sa ia
un trup de om care se scufunda in apa, pentru ca altfel el va trece in zbor pe deasupra apei. Tot asa Isus nu putea sa
vina cu resursele Sale de Dumnezeu pe Pamant si sa ne spuna sa facem ca El, pentru ca era imposibil pentru noi, ci a
trebuit sa se asemene in toate lucrurile cu fiinta umana: Evrei 2:17-18; 4:15-16. Omul este atat de slab, de vulnerabil
in fata celor mai mici ispite: de la o privire la o femeie, la o minciuna la un examen, la o semnatura falsa, ca si cum
cu un fulg de pana ai putea sa-l dobori pe om la Pamant. Isus a fost asemenea cu noi, a fost ispitit in toate lucrurile si
totusi nu a facut pacat, de aceea are dreptul sa ne spuna sa-L urmam. Nu putem sa-I spunem, Doamne Tu nu intelegi
problema mea? Problema multor crestini este ca Il vad pe Isus ca 100% Dumnezeu, dar uita ca El a fost si 100% Om
si deci un exemplu pentru noi. Isus nu a fost 50% Dumnezeu si 50% Om, si deci expresia „Dumnezeu-Om” nu
exista in Biblie. Cand a fost pe Pamant, Isus nu a incetat sa fie niciodata Dumnezeu, tot asa cand s-a inaltat la Cer,
Isus nu a incetat sa fie Om: 1 Tim. 2:5. De aceea trebuie si noi sa ne lepadam de eul nostru cum a facut-o si El, sa
ne luam Crucea ca si El, sa biruim ispitele ca si El. E adevarat ca biruim pacatele evidente, ca crima, curvia, dar cele
mai subtile, ca gandurile si cuvintele murdare, mania, mandria, lacomia ne prind asa de usor.
Multi cred ca lui Isus I-a fost mai usor decat noua sa biruiasca pacatul, pentru ca avea ceva deosebit fata de
noi, dar oare sa fie asa? Ilustratie: Cui ii este mai greu sa traiasca intr-un mediu foarte mizerabil, plin de sobolani,
gandaci? Unui om care a trait totdeauna acolo, care s-a nascut si a copilarit intr-un sat infect si uitat de lume, sau
unui om care a trait in cel mai curat, igienic si luxos mediu si oras, unde nu a vazut niciodata vreo murdarie? Omul
care a venit din mediul igienic va avea probleme chiar si sa poata trai in acel mediu murdar, daramite sa se mai
pastreze curat de situatiile murdare. Tot asa, Isus a venit din puritatea si neprihanirea Cerului, pe acest Pamant plin
de murdaria pacatului, si deci I-a fost mult, mult mai greu decat noua sa nu pacatuiasca, care suntem obisnuiti cu
aceasta stare intinata. Pentru El a fost o lupta mult mai mare, pentru ca El nu avea voie sa pacatuiasca nici macar o
data, pentru a putea sa fie o jertfa de ispasire pentru lume. Si noi nu putem sa ne ferim de pacatele la nivel de
ganduri, sentimente, atitudine, motivatie nici macar o zi. De aceea, in rugaciunea „Tatal Nostru”, Isus ne-a invatat sa
ne cerem iertare in fiecare zi de la Dumnezeu (Matei 6:10-11). Tot asa, dupa cum cerem painea in fiecare zi.
Si atunci, cum ramane cu biruinta tuturor ispitelor din viata noastra, dupa exemplul Domnului Isus, daca
pacatuim in fiecare zi? Trebuie sa facem diferenta intre pacatele facute cu voia, constient, si cele fara voie, in mod
inconstient. Partea constienta a noastra reprezinta cam 10%, iar de restul nu suntem in control, si pacatuim in multe
feluri la nivelul subconstientului. De aceste pacate involuntare trebuie sa ne cerem iertare zilnic (Ps. 19:12; 139:23-
24), iar pe celelalte nici sa nu indraznim sa le facem, ca ne vor duce la moarte (1 Ioan 5:16-20; 3:8-10). Asadar, noi
putem sa traim in biruinta totala asupra pacatului constient si voluntar: 1 Cor. 4:4-5, dar asta nu inseamna ca sunt
neprihanit, fara vina, pentru ca am pacate inconstiente, ale inimii, pe care numai Dumnezeu le vede si cunoaste. De
aceea, trebuie sa ma rog pentru iertare zilnic, si ca Dumnezeu sa-mi dea lumina in aceste zone ascunse, sa pot sa
incep sa biruiesc si aceste lucruri, ceea ce va duce la procesul de sfintire.
In concluzie, in aceasta porunca „Veniti dupa Mine” din Matei 4:19a, Isus ne cheama sa pasim pe o cale
minunata a sfintirii progresive, din aproape in aproape. In momentul convertirii si nasterii din nou, Isus ne-a facut
neprihaniti, indreptatindu-ne si justificandu-ne in jertfa Lui. Dar, noi trebuie sa crestem tot mai mult in aceasta
neprihanire in mod personal, prin stradania si practica noastra zilnica: Prov. 4:18-19. Intunericul reprezinta viata de
pacat, rasaritul Soarelui este nasterea din nou, dar nu trebuie sa ramanem cu Soarele la orizont, ci sa crestem in
neprihanire, pana ce lumina Soarelui va ajunge la apogeu, la mijlocul zilei, si aceasta se va intampla cand Isus va
reveni si „vom fi ca El” (1 Ioan 3:2-3). Atunci vom fi ca El, dar astazi noi putem sa traim si sa umblam ca El si cu El
(1 Ioan 2:6). Pe Pamant, noi trebuie sa avem aceeasi atitudine fata de pacat, de ispite, de oameni ca si Isus, in zonele
constiente, iar in Cer vom fi ca El pe deplin, si in zonele inconstiente. Insa, inca de pe Pamant trebuie sa lasam pe
Duhul Sfant sa ne descopere progresiv lucrurile ascunse ale fiintei noastre si sa incepem sa le curatam si pe acelea.
In 1 Ioan 1:7 spune ca Isus ne iarta de pacatele necunoscute, iar in 1 Ioan 3:3 spune ca noi trebuie sa ne curatam de
pacatele cunoscute.
Isus a parcurs toata aceasta cale, cursa a sfintirii, a curatirii inaintea noastra, de aceea ca Om El este
„inainte-mergatorul” nostru: Evrei 6:20, iar ca Dumnezeu este Mantuitor, „Painea vietii”, „Pastorul cel bun”, „Calea,
Adevarul si Viata”. Noi trebuie sa-L urmam pe El, sa biruim ca si El, si nu exista nicio scuza pentru a nu putea sa
renuntam la pacatul constient si voluntar (Evrei 12:1-2). Doar daca nu „suntem flamanzi si insetati dupa
neprihanire”, nu suntem dornici sa fim plini de Duhul Sfant si sa ducem o viata de pocainta. „Veniti dupa Mine”
inseamna sa implinim tot ceea ce gasim scris in Biblie, Cuvantul care este una cu Hristos (Ioan 1:1; Apoc. 19:13). Si
cand nu intelegem un anumit cuvant sau verset, nu trebuie sa intram in contraziceri teologice, ci trebuie sa apelam la
un dictionar, si acesta este felul de viata al lui Isus, ca Om pe Pamant, felul in care El a procedat in acea situatie.
Daca vrei sa intelegi ce este smerenia, iubirea de Dumnezeu, dragostea pentru oameni, nu trebuie sa cauti intr-un
dictionar roman, grec sau ebraic, ci doar sa te uiti la viata lui Hristos. De aceea, noi nu suntem chemati sa urmam
niste porunci, pentru ca s-ar putea sa nu le intelegem si sa gresim, ci sa-L urmam pe Isus, in modul Lui de a implini
aceste porunci. In V.T., evreii aveau 613 porunci de respectat in legea lui Moise, dar nu si un exemplu de urmat. Dar
in N.T., Duhul Sfant a simplificat acest sistem, punandu-ni-L in fata tot timpul pe Isus Hristos, ca model de viata de
pocainta si credinta.

7. (Partea 9) A sasea invatatura a lui Isus o gasim in Matei 4:19b – „Va voi face pescari de oameni”. E
important sa citim Biblia de cat mai multe ori, dar mai important e ca Biblia sa treaca prin noi si sa ramana in noi.
Ar trebui sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne ajute, ca pana la sfarsitul vietii nostre, sa implinim toate poruncile lui si sa
putem astfel sa ne insusim toate fagaduintele Lui, fie ele mici sau mari. Nu scolile teologice, misionare, nici macar
studiul Bibliei nu te face „pescar de oameni”, ci Hristos, cu conditia sa raspunzi afirmativ la chemarea „veniti dupa
mine”. Primii crestini nu aveau Scripturile, si totusi au devenit misionari, evanghelisti, mergand pe urmele lui Isus,
fiind chemati de El. Ce inseamna sa fi „pescar de oameni”? Este similar cu pescarul care se duce pe mare si isi
arunca mrejele, pentru a prinde pestii si a-i aduce pe Pamant. Sa observam ca mediul natural al pestelui este apa, dar
el este adus intr-un mediu total nenatural, nou, diferit, pe Pamant. Nu este ca si cum a-i prinde un leu si l-ai pune
intr-o cusca, el ramane intr-un mediu familiar, natural. Asadar, pescarii de oameni trebuie sa scoata oamenii din
imparatia pamantesca, mediul natural al pacatului, si sa ii aduca in imparatia cereasca, mediul natural al sfinteniei. Si
chiar daca la inceput li se pare greu, insuportabil, cu ajutorul Duhului Sfant descopera ca de fapt acesta este mediul
natural pentru care ne-a creat Dumnezeu. Si acestor pesti – oameni trebuie sa li se spuna mesajul lui Isus din Matei
4:17f.
Numai Hristos te poate face, ajuta, chema sa fii un pescar de oameni, care cu adevarat sa schimbi oamenii,
si nu doar sa-i manipulezi, impresionezi. Si cheia este sa copiem modelul lui Isus, sa mergem dupa El, sa procedam
la fel ca si El. Isus Hristos i-a chemat pe cei 12 apostoli din imparatia pamanteasca in cea cereasca, insa doar 11 au
ramas, au inteles cu adevarat mesajul. De aceea sa nu descurajam, daca nu toti cei convertiti vor ramane in Biserica,
daca vom avea si credinciosi falsi, neautentici, ca Iuda Iscarioteanul. Rata de succes nu va putea fi de 100%, pentru
ca Isus nu forteaza, nu obliga pe nimeni, ci lasa la libera vointa si alegere: „Cine are urechi de auzit sa auda”. La fel
si apostolul Pavel, a avut frati care l-au parasit, l-au tradat, ca Dima, Alexandru. Insa totdeauna va fi o ramasita,
putin numeroasa, care va constitui Biserica adevarata si biruitoare a lui Hristos: Matei 7:14; 16:18; 20:16. Hristos Isi
alege vasele de lucru, uneltele Sale, ca in exemplul lui Ieremia in casa olarului: Ieremia 18:1-10.
Crestinii firesti se vor uita la oceanul lumii acesteia, si vor cauta locurile unde pot sa castige mai multi bani,
oamenii cu care sa faca afaceri prospere. Insa crestinii duhovnicesti vor privi lumea aceasta din perspectiva castigarii
a cator mai multi oameni pentru impratia lui Dumnezeu. Noi trebuie sa indreptam copiii nostri si generatia tanara
catre Isus, si sa-L rugam pe El sa-i faca pescari de oameni, ca noi nu putem face asta. Isus ne da 2 exemple despre
pescuirea oamenilor, unul la inceputul lucrarii Sale (Luca 5:1-11) si celalalt la sfarsitul misiunii Sale (Ioan 21:1-14).
i) Ce ii invata Isus pe ucenici despre a fi pescari de oameni in Luca 5? Isus este in corabie, si ii spune lui
Petru, in v. 4 sa arunce mrejele la adanc si sa prinda peste. Dar Petru ii raspunde ca toata noaptea s-au trudit si nu au
prins nimic (v. 5). Aceasta ne invata, ca oricat ne-am chinui noi, ne-am zbate noi sa mantuim oamenii, fara ajutorul
si insotirea plinatatii Duhului Sfant („apa adanca”) vom esua lamentabil. De asemenea, chiar daca Petru nu a prins
nimic, este dipsus sa asculte de porunca si Cuvantul Domnului. Asta, ne invata sa urmam planul si voia lui
Dumnezeu, chiar si atunci cand nu ni se pare rational, ca face sens, prin credinta care este mai presus de mintea
omeneasca („la Cuvantul Tau”). V. 7 ne vorbeste despre cum am putea colabora, intr-o unitate a dragostei,
credincios cu credincios, Biserica cu Biserica, pentru a chema la pocainta cat mai multi oameni. Noi nu suntem in
competitie unii cu altii, ci toti impreuna suntem in competitie cu imparatia Diavolului. Petru realizeaza ca este vorba
de o minune, un miracol divin, si isi vede propria neputinta, slabiciune, nimicnicie in comparatie cu atotputernicia
lui Dumnezeu (v. 8). Acelasi sentiment ii incearca si pe ceilalti ucenici, iar in v. 10, Isus le transmite mesajul de a fi
pescari de oameni. Principiul fundamental aici, este sa intelegem ca nu putem sa face nimic singuri, bazati pe
resursele noastre, ci doar prin harul si puterea Duhului Sfant: v. 11. De aceea, oricat de inzestrati am fi, nu trebuie sa
mergem decat numai unde si cand ne spune Domnul: Fapte 16:6-10. Dar si cand ne cheama, sa trecem peste orice
frica, logica si sa mergem (v. 10f).
ii) Ce ne invata Isus despre misiune in Ioan 21? Aici, Isus este dupa Invierea Sa, in trupul de glorie.
Aceasta
este ultima minune facuta de Isus pe Pamant, inainte de Inaltarea Sa. De data aceasta, Isus nu este in corabie, ci pe
tarm (v. 4), dar ucenicii se aflau tot in barca, si din nou nu au prins niciun peste. Dupa 3 ani de zile, ucenicii repeta
aceeasi greseala, si primesc din partea Domnului aceeasi lectie. Ucenicii vor sa faca voia lor, sa asculte de
intelepciunea lor (v. 3a), sa decida ei cand si cum sa procedeze. Si Isus ii lasa toata noaptea sa incerce din rasputeri,
pana ajung la capatul resurselor pamantesti. Asa procedam si noi de multe ori, ne epuizam toate optiunile si puterile
noastre, pentru ca mai apoi sa intelegem ca singura noastra sansa si solutie este El: Luca 8:43. Fara nasterea din nou
produsa de Duhul Sfant, cei pe care ii vom converti noi, vor ramane niste oameni lumesti, cu vicii pacatoase,
dominati de poftele firii pamantesti, si nu condusi de Duhul Sfant: Gal. 5:16-17.
Pavel dorea ca rodul evanghelizarii lui sa fie bine primit si pe placul lui Dumnezeu: Rom. 15:16. De
asemenea lupta lui era pentru a pastra toti credinciosii intr-o stare de sfintenie, pregatiti de a-L intampina pe Hristos,
ca o mireasa curata pe mirele ei: 2 Cor. 11:2; Col. 1:28-29. Asadar, ce inseamna sa prinzi peste? Sa mergi, sa
muncesti, sa te implici, sa colaborezi impreuna cu altii, pentru a stramuta oamenii din imparatia pamanteasca in cea
cereasca, prin ungerea Duhului Sfant. Si dupa convertirea lor, sa te lupti, sa te straduiesti sa-i aduci cat mai aproape
de standardul si desavarsirea Domnului Isus: Evrei 12:2a; Efes. 4:15, pentru a ne infatisa inaintea Lui cu o jertfa
placuta si acceptata de El. Si felul in care trebuie sa facem aceasta este sa-L urmam pe Isus si sa ne lasam modelati
de El, asa cum olarul modeleaza lutul, pana obtine un vas de cinste si folositor: 2 Tim. 2:19-20.

8. (Partea 10) A saptea invatatura a lui Isus o gasim in Matei 4:23-24. Isus ii vindeca pe toti cei care
veneau
la El, chiar si din afara Israelului, ca Siria. Orice fel de neputinta, de boala, de durere disparea pe loc, in fata marii
puteri a lui Hristos. Cele mai multe campanii de vindecare de astazi sunt inselatorii, iar cele autentice de-abia daca
reusesc sa vindece o persoana dintre o mie. Nimeni nu a mai facut lucrarile savarsite de Isus, tocmai prin aceasta
dovedind si confirmand ca este Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii: Fapte 2:22-23. Il vedem pe Pavel care l-a
inviat din morti pe Eutih, dar care nu l-a putut vindeca pe Timotei de o durere de stomac sau pe Trofim din Milet.
Insarcinarea principala a lui Isus pentru noi, ucenicii sai, nu este sa mergem in toata lumea si sa-i vindecam pe toti
bolnavii, ci sa mergem sa propovaduim Evanghelia la toti oamenii. Iar semnele si minunile vor fi ceva ce vor insoti
aceasta misiune, pentru a o intari, a o face mai credibila: Marcu 16:15-20. Sarcina propovaduirii ii revine fiecarui
credincios, insa nu si cea a vindecarii miraculoase.
E adevarat ca in Matei 10:1-10, Isus pare sa le dea tuturor ucenicilor atributia de a vindeca orice neputinta,
insa aici este un caz special, pentru ca versetele 5-6 ne spune ca i-a trimis la oile pierdute ale lui Israel, si nu la
neamuri. Asadar nu se aplica modului de evanghelizare, pe care ar trebui sa-l facem noi astazi printre popoarele
lumii. Tot aici Isus le spune sa nu ia niciun lucru material cu ei: bani, haine, mancare, pentru ca le vor fi date de cei
la care merg, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Isus vorbeste aici inca din cadrul Vechiului Legamant. Insa, in
Luca 22:35-28 Isus le da instructiuni credinciosilor din Noul Legamant, care sunt total diferite de cele anterioare.
Vedem ca acum nu se mai pun propovaduirea si vindecarea pe plan de egalitate, ci accentul cade pe prima lucrare.
Hristos le spune ucenicilor sa-si ia haine, mancare si chiar o sabie. Aici, Isus ne spune ca daca suntem atacati de
cineva avem dreptul sa ne aparam, insa noi sa nu atacam pe cineva niciodata (Matei 26:51-52). Sa nu fim mai
spirituali decat Hristos, si sa ne anulam singuri acest drept. Daca cineva te da in judecata, ai dreptul sa mergi sa te
aperi, dar tu sa nu dai pe nimeni in judecata. Isus ne-a spus sa mergem sa facem tot ceea ce El ne-a poruncit, nu tot
ceea ce El a facut.
Cand Isus ne spune „Veniti dupa mine”, nu se refera la a face lucrarile Sale intru-totul, ci mai degraba la a
urma stilul Lui de viata, modul de a trai in neprihanire si slujire (1 Cor. 11:1). Ilustratie: E ca si cum ar trebui sa
urcam pe un munte foarte inalt, iar Isus este in varf. Pavel poate este pe la jumatarea lui, eu poate sunt pe la un sfert,
altul pe la o zecime si tot asa, calcam unii pe urmele altora, pana vom ajunge la varf, adica sa fim ca Isus . Si aici din
nou accentul cade pe viata spirituala si nu numaidecat pe semne si minuni. Pavel el insusi de multe ori a fost in
nevoie, i-a fost foame, a fost inchis, neputand sa de-a la o parte orice neajuns in mod miraculos. Trebuie sa separam
urmarea lui Isus in ceea ce priveste lucrarea Lui si in ceea ce priveste viata Sa. Isus a spus ca El a venit sa faca voia
Tatalui. Si la fel si noi trebuie sa descoperim voia lui Dumnezeu pentru noi. In ceea ce priveste viata noastra, este
accea de a trai ca Isus, in privinta lucrarii este de a ne indeplini sarcina particulara, de a folosi talantul special dat
noua si nu de a face toata lucrarea lui Isus sau a lui Pavel.
Atunci cum am putea interpreta versetul din Ioan 14:12? Trebuie sa intelegem corect care au fost lucrarile
facute de Isus. Daca ne gandim numai la vindecari, manifestari spirituale, acestea reprezinta 10% din viata Sa de 30
de ani, in cei 3 ani. Insa in 90% din viata Sa El S-a supus voii Tatalui pe viata Lui, biruind pacatul, stand in
rugaciune si post, supunandu-se parintilor (Ioan 6:38). Iar semnele supranaturale au facut si ele parte dintr-o anumita
faza a vietii Lui. Pavel nu a mers pe apa, nu a inmultit painile, in schimb a plantat Biserici, a scris o mare parte din
Scriptura, ceea ce Isus nu a facut. Fiecare trebuie sa ne gasim voia lui Dumnezeu pentru viata noastra. Aceste lucrari
mai mari se refereau la ceea ce va face Duhul Sfant cand va veni peste credinciosi (Ioan 14:16), in special la
infiintarea Bisericii, ca trup al lui Hristos. Se referea la unitatea care ii va caracteriza pe crestini, si pe care cei 12
ucenici nu au avut-o, pentru ca ii vedem certandu-se chiar inainte de moartea lui Isus, referitor la cine este cel mai
mare. Isus s-a rugat pentru realizarea acestei cele mai mari lucrari, care nu Ii revenea Lui sa o faca, ci Duhului Sfant
care avea sa vina ca Inlocuitor: Ioan 17:21-23. Asadar, zidirea trupului lui Hristos, contribuirea la cresterea Bisericii
crestine este cea mai mare lucrare pe care o poate face un ucenic al Domnului, sub imputernicirea Duhului Sfant.
Aceasta include si vindecari divine, eliberare de demoni, insa partea principala este vestirea Cuvantului mantuirii.

9. (Partea 11) A opta invatatura a lui Isus o desprindem din Matei