Sunteți pe pagina 1din 3

APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 21
1 Apoi am* văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că* cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră,
şi marea nu mai era.
După trecerea celor o mie de ani dintre învierea celor drepți și învierea
păcătoșilor nepocăiți și după judecarea celor din urmă, după nimicirea
Satanei și eradicarea oricărei urme de păcat de pe pământ, Domnul
recreează și cerul, și pământul.
2 Şi eu am văzut* coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită* ca
o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Noul Ierusalim, coborât din cer, urmează să fie cetatea de domnie a
Domnului Christos. Expresia folosită în versetul 2 este asemănătoare cu
cea din Apocalipsa 19,7-8, arătând nu atât către zidurile cetății, cât, mai
ales, către oamenii care locuiesc această cetate.
3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul* lui Dumnezeu cu
oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi
Dumnezeul lor.
Glasul ieșea din Scaunul de Domnie. În Cortul lui Dumnezeu din pustie,
Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu era reprezentat în mod simbolic de
chivotul din Locul Prea-Sfânt, în care era Legea lui Dumnezeu scrisă pe
tablele de piatră de Însuși Dumnezeu. Păcatul poporului era ispășit prin
stropirea sângelui jertfei de ispășire pe capacul care acoperea Legea
din acest chivot. Faptul că se aude un glas tare, din Scaunul de Domnie,
care mărturisește în favoarea oamenilor, înseamnă că acești oameni
îndeplinesc condițiile pentru ca Christos să mijlocească pentru ei și
Duhul Sfânt să îi transforme conform cerințelor Legii lui Dumnezeu.
4 El* va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi* moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici* tânguire,
nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Lucrurile dintâi sunt inentificate în versetul 4 cu vremea durerii și a
morții. Acestei vremi Dumnezeu îi va pune capăt.
5 Cel ce* şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată*, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie,
fiindcă aceste* cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Făgăduința din versetul 5 este ceea ce însuflețește pe poporul lui
Dumnezeu dintotdeauna. Dumnezeu reafirmă iar și iar acest adevăr,
pentru întărirea credinței oamenilor în împlinirea promisiunii Lui.
6 Apoi mi-a zis: „S-a* isprăvit! Eu* sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete
îi voi* da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Expresia „s-a isprăvit” este pentru a doua oară rostită de Dumnezeu în
Biblie aici, prima dată fiind rostită de Christos pe cruce. Dacă la cruce
Satana a fost dovedit înaintea întregului univers a fi vrăjmașul lui
Dumnezeu și a tot ceea ce ar putea fi bine, la finalul istoriei păcatului și
omenirea e convinsă de acest adevăr, și de dreptatea și dragostea lui
Dumnezeu.
7 Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu* voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.
Dumnezeu promite celui ce va birui că va face parte din familia lui
Dumnezeu. Cel ce va birui este cel care luptă pentru aceasta. El va
moșteni, grație unei relații de familie cu Dumnezeu, prin Isus Christos.
8 Dar* cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi
toţi mincinoşii, partea lor este în iazul* care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Încă o dată Dumnezeu ne arată lucrurile care nu Îi sunt plăcute, pentru
ca, aceia care vor, să știe cum să trăiască după voia lui Dumnezeu.
9 Apoi unul din cei* şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a
venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa*, nevasta Mielului!”
10 Şi m-a dus, în* Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea* sfântă, Ierusalimul, care
se cobora din cer, de la Dumnezeu,
11 având* slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis,
străvezie ca cristalul.
Ca o piatră de iaspis este înfățișat și Dumnezeu în Apocalipsa 4,3. Iată
la ce asemănare cu Dumnezeu urmează a fi aduși oamenii credincioși
Lui!
12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece* porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri.
Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13 Spre* răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi şi spre apus, trei
porţi.
14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele* erau cele douăsprezece nume ale celor
doisprezece apostoli ai Mielului.
Apostolii sunt temeliile Cetății Sfinte, deoarece Christos i-a făcut pe ei
mijlocul prin care oamenii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu.
15 Îngerul care vorbea cu mine avea* ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile
şi zidul ei.
16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit
aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
12000 este un număr simbol al perfecțiunii. Dar lângă el este cuvântul
aproape, ceea ce arată nu o perfecțiune meritorie, ci una prin har.
17 I-a măsurat şi zidul şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu
măsura aceasta măsura îngerul.
144 este de asemenea un simbol al perfecțiunii, dar după măsura
oamenilor, ceea ce înseamnă că această măsură a perfecțiunii poate fi
atinsă de orice om, fiind la îndemâna oricui. Standardul cerinței lui
Dumnezeu e reglat pe măsura putinței omului.
18 Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19 Temeliile* zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de
iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald;
20 a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a
zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur
mărgăritar. Uliţa cetăţii* era de aur curat, ca sticla străvezie.
22 În cetate n-am văzut niciun* Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi
Mielul sunt Templul ei.
Templul nu este casa lui Dumnezeu, ci este Însuși Dumnezeu.
23 Cetatea* n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui
Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.
Lumina Cetății e Dumnezeul cetății.
24 Neamurile* vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în
ea.
25 Porţile* ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi* noapte.
Pentru că lumina lui Dumnezeu, care luminează cetatea, nu se stinge
niciodată.
26 În ea vor aduce* slava şi cinstea neamurilor.
27 Nimic întinat nu* va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei
scrişi în cartea* vieţii Mielului.
Din nou este amintit contrastul dintre cei mântuiți și cei pierduți, dintre
spurcăciune și curăție, dintre minciună și adevăr.

a v.16 Greceşte: stadii.