Sunteți pe pagina 1din 24

14.

Apoi m-am
uitat, şi iată un nor
alb; şi pe nor
şedea cineva care
semăna cu un fiu
al omului; pe cap
avea o cunună de
aur; iar în mână, o
secere ascuţită.
15. Şi un alt înger a
ieşit din Templu, şi
striga cu glas tare
Celui ce şedea pe
nor: „Pune secera
Ta şi seceră: pentru
că a venit ceasul să
seceri, şi secerişul
pământului este
copt.”
16. Atunci Cel ce şedea pe nor,
Şi-a aruncat secera pe pământ.
Şi pământul a fost secerat.
25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi
pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri,
care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării
şi al valurilor;
26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în
aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe
pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
27. Atunci vor
vedea pe Fiul
omului venind
pe un nor cu
putere şi slavă
mare.
28. Când vor
începe să se
întâmple aceste
lucruri, să vă uitaţi
în sus, şi să vă
ridicaţi capetele,
pentru că izbăvirea
voastră se apropie.”
12. Când a rupt Mielul pecetea a şasea,
m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare
cutremur de pământ. Soarele s-a făcut
negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată
ca sângele,
13. şi stelele au căzut din cer pe pământ,
cum cad smochinele verzi din pom, când
este scuturat de un vânt puternic.
1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în
Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi
aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă
voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu,
să fiţi şi voi.
12. Iată, Eu
vin curând; şi
răsplata Mea
este cu Mine,
ca să dau
fiecăruia după
fapta lui.
14. Cerul s-a strâns ca o carte de
piele, pe care o faci sul. Şi toţi
munţii şi toate ostroavele s-au
mutat din locurile lor.
15. Împăraţii pământului,
domnitorii, căpitanii oştilor, cei
bogaţi şi cei puternici, toţi robii
şi toţi oamenii slobozi s-au
ascuns în peşteri şi în stâncile
munţilor.
16. Şi ziceau munţilor şi
stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi
ascundeţi-ne de Faţa Celui ce
stă pe scaunul de domnie şi de
mânia Mielului;
17. căci a venit ziua cea mare a
mâniei Lui, şi cine poate sta în
picioare?”
9. În ziua aceea, vor zice:
„Iată, acesta este
Dumnezeul nostru, în care
aveam încredere că ne va
mântui. Acesta este
Domnul, în care ne
încredeam, acum să ne
înveselim, şi să ne bucurăm
de mântuirea Lui!
4. Spuneţi celor slabi de
inimă: „Fiţi tari, şi nu vă
temeţi! Iată Dumnezeul
vostru, răzbunarea va veni,
răsplătirea lui Dumnezeu;
El însuşi va veni, şi vă va
mântui.”
5. Atunci se vor deschide
ochii orbilor, se vor
deschide urechile surzilor;
6. atunci şchiopul va sări
ca un cerb, şi limba mutului
va cânta de bucurie; căci în
pustie vor ţâşni ape, şi în
pustietate pâraie;
17. „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ
nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte
de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni
în minte.
19. Eu însumi Mă
voi înveseli
asupra
Ierusalimului, şi
mă voi bucura de
poporul Meu; nu
se va mai auzi în
el de acum nici
glasul plânsetelor,
nici glasul
ţipetelor.
21. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii, şi le
vor mânca rodul.
22. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu
vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci
zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii
Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.
25. Lupul şi mielul vor
paşte împreună, leul
va mânca paie ca
boul, şi şarpele se va
hrăni cu ţărână. Nici
un rău, nici o vătămare
nu se va face pe tot
muntele Meu cel sfânt,
zice Domnul.”
1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou;
pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi
marea nu mai era.
2. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la
Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o
mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de
domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu
oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi
Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea
nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici
durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
10. Şi m-a dus, în Duhul,
pe un munte mare şi înalt.
Şi mi-a arătat cetatea
sfântă, Ierusalimul, care
se pogora din cer de la
Dumnezeu,
11. având slava lui
Dumnezeu. Lumina ei era
ca o piatră prea scumpă,
ca o piatră de iaspis,
străvezie ca cristalul.
18. Zidul era zidit
de iaspis, şi cetatea
era de aur curat, ca
sticla curată.
19. Temeliile
zidului cetăţii erau
împodobite cu
pietre scumpe de
tot felul
1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care
ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
2. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era
pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în
fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de
domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor
sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de
lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va
lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor

S-ar putea să vă placă și