Psalmul 103

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

2. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
3. Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6. Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12. Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16. Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17. Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20. Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22. Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de
zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30. Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe
Domnul.
Fericitul Teodoret – Tâlcuirea psalmului 103, 1-6
„Tâlcuire a celor o sută de cincizeci de psalmi ai

Proorocului Împărat David”

Fericitul Teodoret al Cirului

Sf. Mănăstire Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2003

Psalmul lui David.

Darul Preasfîntului Duh aduce oamenilor nu numai învăţătură morală şi dogmatică, ci îi învaţă
cu de-adinsul şi cum se cuvine a lăuda pe Făcătorul. Pentru aceasta a scris Psalmul acesta,
folosindu-l ca slujitor pe Fericitul David, ca toţi să ne învăţăm cu ce laude se cuvine a-I răsplăti
Făcătorului de bine. Iar aici povesteşte facerile de bine cele de obşte şi-L arată pe Dumnezeul
tuturor Făcător şi Ocîrmuitor al tuturor.

1.Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul!

Pe fiecare ucenic al bunei-credinţe îl învaţă să laude pe Făcătorul de bine Dumnezeu.

Doamne Dumnezeul meu, cum Te-ai mărit foarte

Şi aici, acest „cum” este al întinderii, iar acest „Te-ai mărit” nu este arătător de creştere, ci
însemnător al nemăsuratei mărimi, că aşa l-a tălmăcit şi Simmah: „Dumnezeul meu, mare eşti
foarte!” Că nu S-a mărit fiind mic, ci, fiind mare din fire, a arătat mărimea aceasta celor bine-
credincioşi; şi nu toată mărimea, ci cîtă o încape firea oamenilor.

2. Întru mărturisire şi întru mare cuviinţă Te-ai îmbrăcat,

Iar Simmah, aşa: „Întru laudă şi întru bună-slavă Te-ai îmbrăcat.” Că cei ce au dobîndit ale Tale
faceri de bine au ajuns să Te cunoască, şi nu mai aduc a Ta cinste idol ilor, ci pe Tine Te laudă şi
Ţie-Ţi întind datoria slavosloviei.

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Şi Apostolul a zis lucruri împreună-glăsuitoare cu acestea: „… Cel ce singur are nemurirea şi

întru lumina neapropiată locuieşte.” Că atîta este de mare şi de multă lumina aceea, cît nimeni
nu îndrăzneşte să se apropie, că îi întunecă vederile covîrşirea ei. Că, dacă soarele cel simţit
sileşte a face aceasta pe cei ce se ispitesc a-l privi cu nesaţ, cine va fi vrednic şi putincios întru
privirea acelei neapropiate lumini? Deci El este lumină adevărată, dar Se şi îmbracă cu lumina
ca şi cu o haină şi locuieşte întru lumină neapropiată; iar împrejurul Lui este nor şi negură, şi
ascunderea Lui a pus întuneric. Şi acestea nu sînt împotrivnice unele altora, pentru că lumina
cea neapropiată este acelaşi lucru cu negura şi cu întunericul pentru cei ce nu pot să o privească.
Că nu este cu putinţă a le vedea pe cele din negură şi întuneric, prin care înţelegem că
dumnezeiasca fire e cu neputinţă de văzut.

Cel ce întinzi cerul ca o piele;

Prin acestea ne-a învăţat lesnirea zidirii: că, precum omului îi este lesne să întindă piele şi să
facă cort, aşa şi Dumnezeul tuturor a întins boltele cele mari ale cerurilor numai zicînd cu
cuvîntul.

3. Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;

Aceasta ne-a învăţat şi Fericitul Moisi, zicînd că a zis Dumnezeu: „Facă-se tărie între apă şi să
fie despărţind între apa cea de deasupra tăriei şi apa cea dedesubtul tăriei!”
Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vînturilor;

Prin acestea a arătat purtarea de grijă ce străbate pretutindeni. Că El – zice – stă peste vînturi şi
peste nori, şi le ocîrmuieşte, şi le chiverniseşte şi dă în bună vreme trebuinţa ce răsare de aici. Şi
ne învaţă totodată că dumnezeiasca fire este pretutindeni de faţă şi zboară peste toţi: că – de
vreme ce firea vînturilor este mai prea-iute decît toate cele simţite, că aleargă într-o clipeală de
la apus către răsărit şi de la răsărit către apus – neaflînd între cele simţite altă icoană a iuţimii
făcută mai cu de-amănuntul, a zis că Dumnezeu Se poartă peste aripile vînturilor, arătînd prin
acestea că El este de faţă pretutindeni. Totodată aflăm că Dumnezeul tuturor S-a arătat în nor şi
fiilor lui Israil, că prin nor a făcut a Sa arătare în Cort, şi în nor a acoperit casa cînd o tîrnosea [1]
Solomon. Şi Stăpînul Hristos, în munte, le-a arătat celor trei Apostoli nor luminat împrejurul
Său, iar cînd S-a înălţat, un nor luminos L-a luat de la ochii lor pe dedesubt.

4.Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri, şi pe slujitorii Tăi foc arzînd;

L-a arătat pe El că este ziditor nu numai al celor văzute, ci şi al celor nevăzute. Iar „duhuri” şi
„foc” i-a numit pe aceiaşi, prin amîndouă învăţîndu-ne vîrtutea şi grăbnicia lor, că iute este firea
duhului şi tare lucrarea focului. Şi, folosindu-i pe Îngeri ca slujitori, Dumnezeul tuturor face
bine celor vrednici, şi munceşte pe cei împotrivnici. Pentru aceasta a şi pomenit focul,
însemnînd lucrarea cea mîntuitoare.

5.Cel ce întemeiezi pămîntul peste întărirea lui,

Iar Achila şi Simmah [au zis]: „peste şederea lui”.

şi nu se va pleca în veacul veacului.

Pentru că, întemeindu-l pe dînsul peste sine însuşi, i-a dat lui nemişcarea, şi aşa va ramîne cîtă
vreme va voi El. Aşa zice şi aiurea: „Cel ce spînzuri pămîntul pe nimic.”

6. Adîncul ca o haină este îmbrăcămintea lui.

Pe acest „lui”, nu îl pune la altcineva, ci la pămînt, că aşa a tălmăcit şi Achila, şi Teodotion: „Cu
adîncul ca şi cu o îmbrăcăminte l-ai îmbrăcat (adică pămîntul).” Iar dumnezeiasca Scriptură
numeşte „adînc” firea cea umedă. Aşa a zis şi Fericitul Moisi întru începutul zidirii: „Iar
pămîntul era nevăzut şi negătit, şi întuneric era deasupra adîncului.” Deci – de vreme ce
pămîntul este înconjurat cu ape de pretutindeni, şi noianurile cele mari şi neînotate îi sînt
margini, iar prin mijloc sînt altele mai multe care îl taie – după cuviinţă a zis că adîncul este ca o
haină asupra pămîntului.