Sunteți pe pagina 1din 2

Imbunatatirea solului argilos

http://gradina.acasa.ro/gazon-248/imbunatatirea-solului-argilos-169311.html

Solul argilos este o adevarata pacoste pentru gradinarul care isi doreste o recolta bogata de
fructe si legume, dar si o gradinita de flori. Din fericire, acest tip de sol poate fi ameliorat in asa
fel incat sa ai parte de rezultatele scontate. Iata ce trebuie sa stii despre imbunatatirea solului
argilos!

Ce este solul argilos?


Un sol argilos este compus in cea mai mare parte din particule de lut. Pentru a determina ce fel de sol
exista in gradina ta, poti incerca un test rapid: ia un pumn de sol umed si strange-l cu putere in palma.
Daca la deschiderea pumnului remarci o formatiune compacta de pamant, ce se lipeste de palma ta,
este foarte posibil sa ai de-a face cu solul argilos.

De altfel, solul argilos este simplu de identificat si in absenta acestui test. Un astfel de sol se lipeste de
incaltari si de uneltele de gradina, se grupeaza in bulgari mari de pamant, greu de sfaramat, si formeaza
crapaturi serioase pe timp de seceta.

Avantaje si dezavantaje ale solului argilos


Desi pare o adevarata pacoste, solul argilos prezinta si o serie de caracteristici pozitive. Datorita
densitatii sale sporite, pamantul argilos retine eficient umezeala in interior. In plus, cel mai adesea
contine o cantitate mai mare de substante nutritive, precum calciu, potasiu si magneziu, decat alte
tipuri de soluri.

Din pacate, avantajele sunt contrabalansate de dezavantaje evidente. Astfel, solul argilos se incalzeste
greu primavara, nu ofera un drenaj bun al apei, formeaza bulgari compacti de pamant cu multa usurinta
(fenomen care impiedica dezvoltarea radacinilor plantelor) si, cel mai adesea, este alcalin.

Metode de imbunatatire a solului argilos


Solul argilos poate fi ameliorat cu destul de multa usurinta, prin adaugarea de materie organica.
Aceasta se refera la ramasitele de plante ori animale si vine sub multiple forme: gunoi de grajd,
compost, compost de frunze, compost de coaja de copac etc.

Pentru a imbunatati calitatea solului argilos, imprastie materie organica pe suprafata de pamant pe care
intentionezi sa o ameliorezi, dupa care asigura-te ca materia intra in sol. Insereaz-o in pamant cu o
lopata pana la o adancime de circa 30 cm.

Odata finalizata operatiunea, plantele deja existente sau cele pe care intentionezi sa le cultivi in
continuare se vor dezvolta armonios. Calitatea solului se va imbunatati si mai mult in timp, pe masura
ce materia organica se va descompune si va infiltra substante nutritive in pamant.

Pentru a mentine calitatea solului candva argilos, aplica o data sau de doua ori pe an un strat de materie
organica la suprafata solului. In acest fel, te asiguri ca procesul de ameliorare este unul permanent si ca
eviti reinstalarea solului argilos.

La finalul unui sezon de dezvoltare, ideal ar fi sa realizezi o testare specializata a solului din gradina.
Aceasta iti va dezvalui pH-ul solului si eventualele deficiente de substante nutritive. Raportul pe care il
vei obtine te va ajuta sa adaugi in pamant ingrasamantul necesar pentru ca plantele tale sa creasca
armonios urmatorul sezon.

Citeste mai mult pe: http://gradina.acasa.ro/gazon-248/imbunatatirea-solului-argilos-


169311.html#ixzz2CqFKVRnI

S-ar putea să vă placă și