APOCALIPSA LUI IOAN

Capitolul 17
1 Apoi unul* din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis:
„Vino să-ţi* arăt judecata curvei* celei mari, care* şade pe ape mari.
Curva este o femeie necinstită, care înșeală pe soțul ei. În profeția biblică, femeia cinstită
reprezintă pe poporul lui Dumnezeu, credincios Lui prin ascultarea de poruncile Lui, iar curva îi
reprezintă pe aceia care au fost cândva parte din poporul lui Dumnezeu, însă, pe parcurs, au
renunțat la a fi credincioși lui Dumnezeu prin ascultare de poruncile Sale, devenind idolatri. În
profețiile pe care Dumnezeu le face în Vechiul Testament cu privire la regatele Israel și Iuda, El
folosește această simbolistică.
Dar cine poate fi curva despre care e vorba aici, în Apocalipsa 17? Ea este judecată în vremea
urgiilor. A fost cândva parte din poporul lui Dumnezeu, dar, dedându-se la idolatrie, a devenit
necredincioasă. Tot capitolul 17 vorbește despre ea, fapt pentru care vom da răspunsul la final.
2 Cu* ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au* îmbătat de vinul curviei ei!”
Curvia se referă la infidelitate spirituală, la idolatrie. Precum spune textul, idolatria începe cu
această fostă biserică credincioasă, dar care pretinde a fi biserică credincioasă – precum o curvă
pretinde a fi nevastă – continuă cu conducătorii laici ai lumii și ajunge în final a fi generalizată
la nivelul întregii lumi.
3 Şi m-a dus, în Duhul, într-o* pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe* o fiară de culoare stacojie,
plină cu nume* de hulă, şi* avea şapte capete şi zece* coarne.
Expresia de la începutul versetului 3 se mai regăsește și în Matei 4,1, unde Duhul Sfânt duce pe
Domnul Isus Christos în pustie, să fie ispitit de Satana. Ideea este că peste tot pe unde se
manifestă prezența Satanei, locul devine pustiu. Fiara din versetul 3 este într-un pustiu, adică
într-un loc în care Satana este la el acasă. Pustiul este locul în care Dumnezeu nu este dorit.
Numărul capetelor și al coarnelor fiarei din versetul 3 ne arată că este vorba despre aceeași fiară
din Apocalipsa 13,1 și Daniel 7,7. Dacă este să înțelegem că pustiul este un loc nelocuit, ca în
Apocalipsa 13,11, putem ajunge la concluzia că fiara din Apocalipsa 13,1 – Biserica Catolică – a
căpătat puteri depline în cadrul fiarei din Apocalipsa 13,11 – Statele Unite ale Americii.
4 Femeia aceasta era* îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită* cu aur, cu pietre scumpe şi
cu mărgăritare. Ţinea* în mână un potir de aur plin* de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
Purpura și stacojiul sunt culori care se regăsesc și la Sanctuar, la Cortul Întâlnirii despre care a
poruncit Dumnezeu lui Moise să fie ridicat în pustie. Stacojiul e culoarea focului - „Dumnezeu
este un foc mistuitor” - purpuriul e culoarea sângelui (roșu aprins), sângele răscumpărător și
ispășitor. Aurul este un simbol al sfințeniei, iar pe pietre scumpe și mărgăritare erau scrise
numele semințiilor lui Israel și purtate pe piept de marele preot. Aceasta este semnificația
culorilor, aurului și mărgăritarelor în cadrul Cortului lui Dumnezeu. Femeia din vervetul 4 are
aceste elemente, dar pervertite în simbolistica lor. Astfel, purpura este un simbol pentru sângele
martirilor, al acelor oameni credincioși lui Dumnezeu nimiciți de această teribilă autoritate
politico-religioasă – Biserica Catolică – a se vedea și versetul 6; stacojiul, culoarea focului, e un
simbol pentru focul persecuției îndreptat împotriva Bisericii lui Christos; aurul, pietrele scumpe
și mărgăritarele arată aroganța și bogăția obținută prin asuprire de către această monstruozitate
care este Biserica Catolică. Relația dintre potir și curvie (idolatrie) dă de înțeles că spurcăciunile
reprezintă jertfele aduse idolilor.
5 Pe frunte purta scris un nume, o taină*: „Babilonul cel* mare, mama* curvelor şi spurcăciunilor
pământului”.
Această imagine este descoperită lui Ioan de către unul dintre îngerii purtători ale urgiilor lui
Dumnezeu împotriva ultimei generații a lumii. Cetatea Babilon a fost nimicită cu multe secole
înainte de ultima generație a lumii. Ceea ce înseamnă că entitatea despre care este vorba în
această descoperire seamănă cu cetatea Babilon. Geneza 11,1-9 ne poate ajuta să înțelegem că o
fostă biserică creștină a ajuns să fie un amestec a tot ceea ce înseamnă rebeliune împotriva lui
Dumnezeu. Mai mult chiar, liderul mondial, sub steagul căruia se adună toți călcătorii de Lege.
6 Şi am văzut pe* femeia aceasta îmbătată de* sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor* lui Isus.
Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
Nimeni nu a reușit să omoare mai mulți credincioși ai lui Dumnezeu decât Biserica Catolică.
7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care
are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8 Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are* să se ridice din adânc şi are să* se ducă la
pierzare. Şi locuitorii pământului ale* căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea
vieţii se* vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este şi va veni.
Fiara care era, nu mai este și va veni este lumea păgână, care era, până la impunerea
creștinismului ca religie de stat, a încetat să mai fie, până la revoluția franceză, și a reapărut
odată cu revoluția franceză și scoaterea creștinismului în afara legii.
9 Aici* este mintea plină de înţelepciune: cele* şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.
Roma e construită pe șapte coline.
10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă şi, când va veni, el va
rămâne puţină vreme.
Imperiile prin care Satana și-a manifestat și își manifestă împotrivirea față de poporul lui
Dumnezeu se desfășoară în istorie astfel: Egipt, Asiria, Babilon, Medo-Persia, Grecia, Imperiul
Roman și Imperiul religios al Bisericii Catolice. Momentul versetului 10 era cel al Imperiului
Roman.
11 Şi fiara, care era şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte şi*
merge la pierzare.
Se repetă ideea din versetul 8, ceea ce înseamnă că este foarte important de știut că lumea, în
ultima generație, va fi păgână.
12 Cele* zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţia, ci vor
primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13 Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14 Ei* se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că* El este Domnul domnilor şi
Împăratul împăraţilor. Şi* cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea, îi vor
birui.”
Versetele 12-14 vorbesc despre o lume împărțită în zece regiuni, care supun autoritatea lor unui
guvern mondial, timp de un ceas profetic.
Clubul de la Roma planifică împărțirea lumii în zece regiuni.

Clubul de la Roma
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 Emblema Clubului de la Roma

Clubul de la Roma este o organizație de tip bazin gândirist (reuniune de creiere - think
tank) și o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției
întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.

Clubul de la Roma este compus din oameni de știință, economiști, oameni de afaceri, înalți
funcționari publici, șefi de stat și foști șefi de stat de pe toate cele șase continente locuite
permanent.

„Dacă Clubul de la Roma are vreun merit, acesta este întâietatea în a se răzvrăti
împotriva ignoranței sinucigașe a omenirii cu privire la adevărata ei condiție.” afirma
fondatorul Clubului, Aurelio Peccei.

Cuprins

 1Obiective
 2Istoric
 2.1Fondare
 2.2Raportul Limitele creșterii
 2.3Membri anilor 1970 - 1980
 2.4Model propus în 1973
 2.5După decesul lui Aurelio Peccei
 2.61992 și NAFTA
 2.7Clubul de la Roma după 2001 - tt30
 3Componență
 3.1Președinți
 3.2Membri notabili (aranjați alfabetic)
 4Vezi și
 5Referințe
 6Legături externe
Obiective[modificare | modificare sursă]
Scopul inițial principal al grupului, la fondare, a fost acela de a rezolva problemele legate
de industria națională și internațională, conform resurselor planetei noastre. Cercetările pe
care inițiatorii Clubului de la Roma le-au întreprins cu privire la viitorul industriei și al
economiei, ignorarea unor tendințe mondiale nefaste, în special cele legate de risipa de
resurse și de poluare, care sunt principala cauză a crizei actuale, au dus la acuzarea lor că
urmăresc regionalizarea și unificarea întregii lumi.

S-au înființat centre, instituții, organisme orientate spre câte o singură temă: mediul,
populația, hrana, apa, educația. Au fost identificate problemele globale ale omenirii, de la
climă și resurse naturale, până la marile dezechilibre economice între societățile
privilegiate și cele în curs de subdezvoltare, foamete, sărăcie și boli.

Încă de la începutul activității, Clubul de la Roma a sugerat soluția unor investiții masive în
educație, care este un factor cheie în soluționarea acestor probleme.

Clubul de la Roma a scos în evidență două aspecte de importanță crucială ale globalizării,
plecând de la faptul că planeta se află în fața unor mari contradicții: în timp ce resursele
planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt
nelimitate.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Fondare[modificare | modificare sursă]
Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, industriaș, fost
președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian.

În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali,

savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde
complexelor subiecte asupra viitorului planetei.

Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de cercetători de la Massachusetts Institute of

Technology să fie angajat spre a alcătui un proiect esențial pentru viitoarea activitate a
Clubului de la Roma. Au fost puse câteva condiții esențiale pentru alegerea cercetătorilor
ce vor lucra precum și a modului de lucru. Astfel, numărul celor implicați în proiect să fie
redus, în jur de 100 de personalități, să nu aibă nevoie de finanțări mari, pentru a-și putea
 păstra independența; să fie apolitică, dar transculturală și în sfârșit, să fie neoficială, în
sensul că nu se dorea să beneficieze de sprijinul vreunui stat sau organizații
internaționale.

Raportul Limitele creșterii[modificare | modificare sursă]

Clubul de la Roma a intrat în atenția publicului odată cu publicarea în anul 1972 a
raportului Limitele creșterii, scris de către Dennis Meadows de la MIT (Massachusetts
Institute of Technology). Acest raport, care s-a vândut în 30 milioane de exemplare, fiind
tradus în mai mult de 30 limbi, este considerat cel mai bine vândut volum despre mediul
înconjurător. Raportul preciza - printre altele - că,

„Dacă se mențin tendințele actuale de creștere ale populației mondiale, ale industrializării,
contaminării ambientale, producției de alimente și epuizării resurselor, această planetă va
“ atinge limitele creșterii în următorii 100 de ani. Rezultatul cel mai probabil ar fi o scădere ”
subită și incontrolabilă atât a populației cât și a capacității industriale.” (Dennis Meadows
- Limitele creșterii, 1972)
Membri anilor 1970 - 1980[modificare | modificare sursă]
La acea vreme, Clubul de la Roma era constituit ca un grup informal alcătuit din șase
persoane, neavând o existență corporativă. Grupul era format din:

 Aurelio Peccei
 Alexander King
 Hugo Thiemann, Director al Institutului Batelle din Geneva
 Max Kohnstamm (Olanda), fost Secretar General al CECO (Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului)
 Saint Jean-Geours
 Erich Jantsch

Model propus în 1973[modificare | modificare sursă]

La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele de Model regional și adaptiv
al sistemului global al lumii (conform, Regionalized and Adaptive Model of the Global
World System) în care se prezenta planul grupului pentru a împărți țările lumii în zece
regiuni socio-economice, care mai apoi urmau a fie conduse de către un singur guvern
global. Regiunile socio-economice propuse atunci erau următoarele:

1. SUA, Canada și Mexic

2. Uniunea Europeană
3. Japonia
4. Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Israel și Insulele Pacificului
5. Europa de Răsărit
6. America Latină, Centrală și de Sud
7. Africa de Nord și Orientul Mijlociu
8. Africa Centrală
9. Asia de Sud și de Sud-Est
10. Asia Centrală.

S
a
rO zi literală din profeție înseamnă un an istoric. Dar cum înțelegem un ceas din profeție?
Cuvintele
i Domnului ne dau ajutor:
9 Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă* umblă cineva ziua, nu se
lpoticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia,
aProcedând ca în textul de mai sus, înțelegem că un ceas ar însemna o lună. Dacă socotim și
noaptea, un ceas înseamnă două săptămâni.
cn
Asta
ăa înseamnă că lumea se va uni și va lupta împotriva lui Dumnezeu și împotriva urmașilor Săi
timp
uv de două săptămâni, apoi va veni Domnul.
ti15 Apoi mi-a zis: „Apele* pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt* noroade, gloate, neamuri şi
aglimbi.
ra
Se
er vede clar că această curvă, această biserică necredincioasă, are susținere și influență pe toată
întinderea
e pământului, în toate națiunile lumii.
16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor* urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală*.
Carnea i-o vor mânca şi o* vor arde cu foc.
17 Căci* Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin
şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până* se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
Conform versetelor 16-17, lumea, împărțită în zece regiuni administrative și sub comanda unui
guvern mondial, va nimici Bisirica Catolică, împlinind astfel planul lui Dumnezeu.
18 Şi femeia pe care ai văzut-o este* cetatea cea mare, care* are stăpânire peste împăraţii
pământului.”
Stăpânirea asupra împăraţilor pământului în timpul Evului Mediu o avea Papa de la Roma.