Din rândul profeţilor mari, cel care a prezis cel mai precis naşterea, minunile şi patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, încât citindu-le îţi pare a fi luat parte la ele, a fost proorocul
Isaia.

Dintre oamenii lui Dumnezeu cărora le-au fost descoperite lucruri cu privire la venirea lui
Mesia, Isaia este cel căruia i s-a dat cel mai mult. Pentru aceasta, proorocul Isaia a fost
supranumit „Evanghelistul Vechiului Testament”.

Cu şapte sute de ani înainte, el a profeţit că Mântuitorul se va naşte dintr-o fecioară: „Iată
fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuel (ce se tălmăceşte:
cu noi este Dumnezeu)” (Isaia 7, 14).

Tot proorocul Isaia s-a referit la seminţia din care se va naște Pruncul minunat: „Căci Prunc s-
a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui:
Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului
ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi
peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de
acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Isaia 9, 5-6)

El a profeţit şi despre minunile ce le va face Mântuitorul: „Atunci şchiopul va sări ca cerbul şi

slobodă va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 5-6).

Capitolele 9, 11 și 53 sunt cele mai detaliate descoperiri cu privire la venirea

Răscumpărătorului. Isaia a trăit și a lucrat în poporul lui Dumnezeu înainte de exilul asirian
(anii 700 î.Hr.). În acea perioadă de întuneric, în care profetul este trimis cu un mesaj al judecății
și pedepsei, el primește și cele mai clare descoperiri din Vechiul Testament cu privire la venirea
lui Mesia.

Poporul lui Dumnezeu este descris ca un popor care umblă în întuneric și care locuiește în latura
şi în umbra morții. Exilul a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare și idolatrie. Poporul
L-a părăsit pe Dumnezeu și a urmat și s-a închinat zeităților popoarelor vecine. Persistarea în
această rătăcire a adus pedeapsa lui Dumnezeu asupra lor.

În acea perioadă întunecată omul lui Dumnezeu primește și descoperirea cu privire la venirea
lui Mesia. Nici întunericul, nici moartea nu au ultimul cuvânt în planul lui Dumnezeu, ci râvna
sau zelul lui Dumnezeu pentru poporul său. După pedeapsă va veni izbăvirea, o izbăvire care
are de-a face cu întunericul și cu moartea. Cel care va veni este văzut de către popor ca o lumină,
ca un soare care răsare. Cel care va veni dă la o parte întunericul și aduce zorii unei zile noi.
Copilul care se va naște va purta nume pe care doar Dumnezeu le poartă. Acestea descriu
calitățile sale deosebite: înțelepciune, tărie, purtare de grijă, aducător de pace. Poporul a ajuns
să umble în întuneric pentru că împărații pe care i-a avut au fost răi și neascultători. Împăratul
care va veni va dovedi calitățile necesare pentru a fi conducătorul poporului lui Dumnezeu.

În capitolul 11 se completează acest portret cu rolul pe care îl va avea Duhul lui Dumnezeu în
viața acestuia. Raportarea la Dumnezeu și la cei din poporul lui Dumnezeu, mai ales la cei
săraci și slabi, trebuie făcută în termenii neprihănirii/ dreptății și ai credincioșiei. Acestea
trebuie să fie hainele pe care le poartă un om care se teme de Domnul.

Apoi, în capitolul 53, ni se arată lucrarea mântuitoare a Robului Domnului, Ebed-Iahve.

Nelegiuirile, păcatele, bolile, suferințele, durerile sunt purtate de El. Pedeapsa care aduce pacea
a căzut peste el, iar pentru păcatele noastre a fost străpuns. În acest fel se plătește pentru
întuneric și se dă la o parte întunericul: prin suferința și moartea înlocuitoare a Robului
Domnului, Ebed-Iahve.

Lui Isaia îi sunt arătate toate aceste lucruri cu privire la venirea lui Mesia. Și totuși, conducătorii
poporului din vremea în care a venit Mesia nu L-au acceptat.

Profetul Ieremia Îl zugrăveşte pe Iisus ca pe păstorul turmei, pe care o va mântui. Profetul

Ieremia ne spune că Fiul lui Dumnezeu se va naşte din seminția lui David: „Iată vin zile, zice
Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune;
va face judecată şi dreptate pe pământ, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte. Iată numele
cu care-L vei numi: «Domnul dreptatea noastră»” (Ieremia 23, 5-6).

Ieremia este, de asemenea, primul profet care vesteşte încheierea unui nou legământ, care va
înlocui pe cel încheiat cu Moise pe muntele Sinai: „Iată, zice Domnul, vin zile când voi încheia
cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Nu însă ca legământul pe care l-am încheiat
cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului… Voi pune
legea Mea înlăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei îmi vor fi
popor”(Ieremia 31, 31-34). De aici vine denumirea de Noul Testament pe care o utilizează
prima dată Sfântul Pavel în Epistola către Evrei 8, 8-12, citând pe prorocul Ieremia.

Uciderea pruncilor din Betleem a fost proorocită tot de profetul Ieremia: „Aşa zice
Domnul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahila plângea pe fiii săi şi nu
vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt»” (Ieremia 31, 15).

Profetul Iezechiel a profeţit nu numai despre Domnul, ci şi despre cei patru evanghelişti.
Profetul Iezechiel se referă la Pruncul minunat ca Păstorul cel Bun şi împărăţia viitoare: „Voi
pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi
el va fi păstorul lor” (Iezechiel 34, 23).

Profetul Daniel a arătat precis timpul când Se va naşte Mântuitorul, cu aproape şase sute de
ani înainte de venirea Acestuia (Daniel 9, 24-27), despre care vom vorbi mai departe.

Profetul Daniel se referă la împărăţia dreptăţii şi a păcii adusă de Fiul Lui Dumnezeu „Am privit
în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până
la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi
toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care
nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7, 13-14).

În fruntea textelor mesianice ale Vechiului Testament stau celebrele cuvinte pronunţate de către
Dumnezeu ca pedeapsă a protopărinţilor noştri: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între
sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Acest
text este numit de Sfinții Părinți Întâia veste bună, precum şi Protoevanghelia Vechiului Testament.
Din comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Fericitului Augustin, ale lui Procopie din Gaza, ale lui
Teodoret reiese că tradiţia vede în şarpe un instrument al răului.
Semnificative sunt spusele Fericitului Augustin: „ceea ce se zice despre şarpe se referă la acela care a
lucrat prin şarpe”. Şarpele care a sedus pe om nu-i decât un „porte parole - adică vorbitor, purtător de
cuvânt”.
Fericitul Augustin continuă: „Lucrând prin fiara aceea vicleană, a înşelat-o pe femeie cu sfatul; n-a silit-
o, nici n-a forţat-o, ci prin sfatul cel pierzător a prefăcut în faptă înşelăciunea”. Că în spatele şarpelui
este, de fapt, diavolul se vede din faptul că el dispare din scenă şi apare abia după săvârşirea păcatului,
când Eva îl acuză de a o fi amăgit.
Creat după chipul lui Dumnezeu cel iubitor şi nemuritor, omul era chemat să devină nemuritor dacă Îl
iubeşte pe Dumnezeu – Izvorul şi Dăruitorul vieţii veşnice. Însă, fiind ispitit de Satana, care luase forma
şarpelui, omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar despărţit de Dumnezeu, prin încălcarea poruncii lui
Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Dar de ce se cheamă Hristos sămânţa femeii? Apostolii spun că
Hristos din sămânța femeii S-a născut. Pentru ce? Pentru că El nu este sămânță de bărbat după trup. Căci
zice dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în Cuvânt teologic la întruparea lui Dumnezeu şi în Capetele
Cunoștinţei: „Sufletul Mântuitorului în persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din
sângele Preasfintei și Preacuratei Fecioare Maria”.
A doua parte a textului profetic cuprinde locul în care apare verbul şuf, care are mai multe sensuri: a
sfărâma, a înţepa, a urmări. Aici verbul exprimă la modul simbolic faptul că, pe de o parte, şarpele poate
muşca numai partea inferioară a corpului omenesc, picioarele, muşcătură care nu e totdeauna mortală,
iar pe de altă parte, sfărâmarea capului indică nimicirea totală a şarpelui (vrăjmaşului).
b) Binecuvântarea lui Noe
„A zis: «Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie fraţilor săi! Apoi a zis: Binecuvântat să fie Domnul
Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască
acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă».” (Facere 9, 25-27)
c) Urmaş al lui Avraam
Privind genealogia umană a lui Mesia Cel făgăduit, Dumnezeu ni-L prezintă ca urmaş al lui Avraam în
Care se vor binecuvânta toate neamurile.
Făgăduințele făcute lui Avraam:
1) prima făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam atunci când îl cheamă din localitatea Haran:
„După aceea a zis Domnul către Avram: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi
vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta,
voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar
pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”
(Facerea 12, 1-3);
2) a doua făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam după teofania de la stejarul Mamvri, atunci când
Dumnezeu se hotărăște să nu ascundă de Avraam ceea ce urma să facă în Sodoma și Gomora (Facere
18, 18);
3) urmașul Mesia: – a treia făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam prin încercărea credinței sale
de a-l jertfi pe Isaac pe muntele Moria: ...(de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău
fiu, pentru Mine), de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău,
ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor
săi; și se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu
(Facere 22: 17, 18).
d) Urmaş al lui Isaac
El, Hristos, este urmaş şi al lui Isaac, fiul lui Avraam, căruia Dumnezeu îi spune la fel: „Voi înmulţi pe
urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru
urmaşii tăi toate popoarele pământului.” (Facerea 26, 4).
Sfântul Evanghelist Matei prezintă genealogia Naşterii după trup a lui Iisus în chipul cel mai detailat în
primul capitol al Evangheliei sale începând astfel: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul
lui Avraam…” etc. (Matei 1, 1-17). Apoi culminează, zicând: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:
Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece
de la Duhul Sfânt.” (Matei 1, 18).
e) Urmaş al lui Iacov
În acelaşi timp, Mesia este în continuarea genealogiei Sale şi urmaş al lui Iacov, fiul lui Isaac. Iar în
genealogia după Matei (1, 2) zice: „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut
pe Iuda şi pe fraţii lui...”.
Sfântul Evanghelist Luca (3, 24-38) prezintă la fel genealogia naşterii după trup a lui Iisus, dar de la
sfârşit, de la Maria, mama lui Iisus, din care S-a născut, prin zămislire de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1,
18). Evanghelistul Luca porneşte spre început, ajungând la Avraam, cu care începe genealogia
Evanghelistul Matei (1, 1-17), mergând chiar mai departe în rădăcinile genealogiei lui Iisus, încheind
astfel: „fiul lui Enoh, fiul lui Set, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu" (Luca 3, 38).
Profeţia lui Iacob
Iacob, părintele celor 12 neamuri ale lui Israel, între care s-a împărţit Canaanul după întoarcerea lor din
Egipt, când era pe patul de moarte, a chemat la sine pe Iuda, fiul său mai mare şi binecuvântându-l i-a
spus: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni
Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele" (Facere 49, 10) Mântuitorul e numit, aşadar,
Împăciuitorul, Shilo, adică Acela care va împăca pe om cu Dumnezeu.
În altă parte, la Betel, atunci când Iacov, de frica fratelui său Esau, fuge în Mesopotamia; pe drum, într-
o noapte, visează o scară ce leagă pământul de cer, iar Dumnezeu, arătându-i-Se în capul scării, îi
promite că pământul pe care doarme i-l va da lui și urmașilor săi: „Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea
pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi se vor binecuvânta
întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământulu” (Facerea 28, 14).
Vrăjitorul păgân Valaam, solicitat de regele moabiţilor Balaac ca să blesteme poporul Israel cu care era
în război, în loc să blesteme, de la Duhul Sfânt el l-a binecuvântat şi a profeţit astfel: „Îl văd, dar acum
încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi
pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.” (Numerii 24,17).
f) Din seminţia lui Iuda
Iacov a avut 12 copiii, din care se trag cele 12 seminţii sau triburi ale poporului Israel, iar continuarea
genealogiei naşterii lui Hristos îl prezintă venind din seminţia lui Iuda, unul din fiii lui Iacov, după
Scriptura care zice: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va
veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele şi de El vor asculta neamurile” (Facere 49, 10). Iar
în genealogia de la Luca este confirmată naşterea lui Iisus din seminţia lui Iuda (cf. Luca 3, 33).
g) Urmaş pe tronul lui David
Isaia vorbeşte din partea lui Dumnezeu poporului, zicând: „Cuvânt va trimite Domnul peste Iacov şi El
se va pogorî peste Israel” (Isaia 9, 7).
Iar in Evanghelia vestirii naşterii lui Iisus din partea îngerului, Mariei i se vesteste din nou pe Domnul
ca urmaş pe tronul lui David: „Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi
iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui
Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi
peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1, 30-32).
h) Profeţia lui Moise
Moise, cel ales de Dumnezeu ca să conducă pe poporul iudeu la întoarcerea din Egipt şi în conştiinţa
căruia făgăduinţa făcută de Dumnezeu protopărinţilor şi reînnoită era mereu vie, profeţeşte poporului
venirea Mântuitorului astfel: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, asemenea mie, îţi va ridica ţie
Domnul Dumnezeul tău dintre fraţii tăi, pe Acela să-L ascultaţi." (Deuteronom 18, 15).
Regele David. Profeţii din Psalmi
Regele David a proorocit în psalmii pe care i-a scris despre multe momente din viaţa Mântuitorului.
Profeții mesianice în Cartea Psalmilor:
 psalmi direct mesianici: 2, 15, 21, 44, 71, 109, etc.;
 și psalmi indirect sau tipic mesianici: 8, 33, 39, 68, 117, etc. (se referă la David sau alt rege,
chiar la bărbatul cel drept în general, dar prefigurează pe Hristos și împărăția Lui);
 Nașterea din veci: Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere
de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului. Le vei
paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi! (Psalm 2, 6-9) – originea divină
a regelui mesianic (Fiul Meu ești Tu...) este confirmată și în Faptele Apostolilor 13, 33, precum
și în Evrei 1, 5;
 „Zis-a Domnul către mine: Tu eşti Fiul meu, Eu astăzi Te-am născut. Cere de la Mine şi-Ţi voi
da neamurile moştenire şi marginile pământului în stăpânirea Ta.” (Psalmul 11);
 când va veni Împăratul mesianic va aduce pacea, prin virtuțile sale alese de conducător iubitor
de adevăr, blând și drept; Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate
toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine,
Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi (Psalm 44, 8-9) –
versetele 8 și 9 ale psalmului sunt redate ca adresate Fiului în Epistola către Evrei (1, 8-9);
 Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalm 44,
11) – Hristos este mirele Bisericii;
 Mesia, ca împărat și preot: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi
pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Psalm 109, 1) – egalitatea și consubstanțialitatea
Fiului cu Tatăl, deoarece Fiul este numit Domn, ca și Tatăl, și stă de-a dreapta Tatălui (Evrei 1,
3; 1, 13); Hristos Însuși amintește acest verset vrând să arate existența Sa înaintea lui David, al
cărui fiu este (Matei 22, 44, Marcu 12, 36, Luca 20, 42); Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite
Domnul din Sion, zicând: Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi (...).
 Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut (Psalm 109, 2-3) – nașterea din veci din Tatăl;
Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec
(Psalm 109, 4);
 arhieria veșnică a Mântuitorului Hristos, așa cum afirmă și apostolul Pavel (Evrei 5, 6; 7, 17);
Melchisedec, rege al Salemului (rege al păcii, căci melek=rege, salem=șalom=pace), preot
veșnic al lui Dumnezeu, fără început și sfârșit, conform Epistolei către Evrei;
 Piatra din capul unghiului: Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în
capul unghiului (Psalm 117, 22);
 Cei trei magi de la răsărit, închinarea magilor și aducerea de daruri: „Împăraţii Tarsisului şi
insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce. Şi se vor
închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui.” (Psalmul 71,10).

 rofeţii mici au prorocit momente şi fapte din viaţa lui Iisus, care s-au adeverit întocmai,
fiecare la timpul său.
 Osea a profeţit chemarea Pruncului din Egipt: „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam, şi
din Egipt am chemat pe fiul Meu” (Osea 11, 1). E vorba de fuga şi întoarcerea din Egipt
a Pruncului Hristos. Apoi scrie despre întâietatea iubirii: „Milă voiesc, iar nu jertfă”
(Osea 6, 6), despre întoarcerea evreilor către credinţă şi către Domnul (Osea 3, 5).
 Ioil vede în Mesia pe Învăţătorul dreptăţii şi prooroceşte despre pogorârea Sfântului
Duh, fapt împlinit în ziua Cincizecimii (Ioil 3, 1).
 Iona este un simbol mesianic al morţii şi învierii lui Hristos, prin vieţuirea de trei zile
în pântecele chitului.
 Miheia arată că Mântuitorul Se va naşte în Betleemul Iudeii şi că obârşia Lui este din
început, din zilele veşniciei: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda,
din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele
veşniciei” (Miheia 5, 1).
 „Popoare multe se vor îndrepta spre el zicând: «Veniţi să ne suim în muntele Domnului,
în templul Dumnezeului lui Iacov, şi El ne va învăţa căile Sale, şi să mergem pe cărările
Sale, că din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim!»”. El va fi
judecător al multor popoare şi dreptate va împărţi la neamuri puternice până departe.
Acelea vor preface săbiile lor în fiare de plug şi lăncile lor în cosoare. Şi niciun neam
nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu se vor mai învăţa cum să se lupte; Ci fiecare
va sta liniştit sub via şi smochinul lui şi nimeni nu-i va înfricoşa, căci gura Domnului
Savaot a grăit!»” (Miheia 4, 2-4).
 Zaharia a profeţit despre intrarea Domnului în Ierusalim de Florii, ca un împărat smerit
şi călare pe asin Legământul cuprinzând promisiunea mesianică făcută regelui David
urmează a fi împlinit în oraşul Ierusalim: „Bucură-te, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica
Ierusalimului, căci, iată, împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor; smerit, şi călare pe
măgar (asin), pe mânzul asinei" (Zaharia 9, 9). Profeţia se va împlini cuvânt cu cuvânt
în intrarea solemnă a lui Iisus în oraşul sfânt, Ierusalim. Asinul, prin contrast cu calul
folosit în război, simbolizează mesajul de pace al regelui Mesia. El a prorocit şi despre
Iisus ca Păstorul cel bun, Care a fost vândut cu treizeci de arginţi (Zaharia 11, 12-13).
 În zilele noastre putem vedea mormântul lui Zaharia, care este un măreţ monument
funerar aşezat pe malul de răsărit al Văii Cedrilor, numită şi Valea lui Iosafat, la baza
Muntelui Măslinilor, fiind aşezat cu faţa spre Ierusalim, lângă mormântul lui Absalom
şi Mormântul lui Bnei Hezir (spre sud). Acesta este construit în întregime din piatră,
fiind tăiat în peretele de stâncă din acel loc.
 Maleahi – despre instituirea jertfei noi (Euharistia) şi despre venirea
Înaintemergătorului lui Mesia: „«Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea
feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul
legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată, vine!», zice Domnul Savaot” (Maleahi 3, 1).