Sistemul Jertfelor
în
Vechiul Legământ
Cuprins
Introducerea ……………………………………………………..2
I. Jertfa de ispăşire……………………………………………….3
Concluzii………………………………………………………...10
Bibliografia…………...…………………………………………11
2
Introducere
Încă de la începutul istoriei omeniri, putem vedea în cartea Genezei, cum primi
oameni şi-au ratat menirea pentru care au fost creaţi de către Dumnezeu, acea de al
recunoaşte pe El ca Dumnezeu suveran şi de ai aduce Lui toata slava şi lauda,
răzvrătinduse împotriva Lui prin păcat. Iar prin această răzvrătire relaţia dintre Dumnezeu
şi oameni s-a schimbat radical.1 Iar acesta răzvrătire a primilor oameni este moştenită de
fiecare om în parte, fiecare om fiind de la Adam încoace depravat total. 2 Prin păcatul lor
au dispreţuit toate atributele sfinte a lui Dumnezeu. Acesta face atât de îngrozitoare
căderea omului.
Aici ajungem la necesitatea jertfelor, atât pentru Dumnezeu cât şi pentru păcătos.
Pe o parte stă Dumnezeu care a fost dezonorat de oameni, de cealaltă parte stau oameni
care au devenit păcătoşi pierduţi. Dumnezeu care este Dragoste dar în acelaşi timp şi
Dreptate şi Sfinţenie, nu putea să-şi exercite Dragostea Sa fata de oameni nesocotind
Sfinţenia şi Dreptatea Lui.3 Iar pentru a satisface Dreptatea şi Sfinţenia Lui Dumnezeu
era nevoie ca păcatul sa fie pedepsit, iar pedeapsa păcatului este moartea. Cineva trebuia
să plătească această plată şi pentru că nu era nimeni care să o poată plăti a plătito însuşi
Dumnezeu, prin faptul ca la împlinirea vremi a trimes pe Fiul Său ca sa fie jertfa care
avea să plătească o data pentru totdeauna plata păcatului. Şi pentru aduce la împlinire
planul de răscumpărare Dumnezeu a ales un popor prin care avea sa vină Fiul Său în
lume şi anume poporul care avea să se nască din Avraam, poporul Israel. Iar acestui popor
Dumnezeu ia dat o Lege şi un sistem de jertfe, jertfe care îndreptau privirea spre măreaţa
jertfă de la Calvar a însuşi Dumnezeului întrupat. Sângele acestor jertfe doar acoperea
problema păcatului până avea să fi adusă jertfa supremă o dată pentru totdeauna. Prin
aceste jertfe omul putea din nou să intre în relaţie cu Dumnezeu. Iar aceste jertfe acoperea
întreaga necesitate a omului, iertarea păcatelor şi închinarea în faţa unui Dumnezeu:
jertfele de ispăşire şi vină, arderile de tot şi jertfele de mâncare.4
1
Heijkoop H.L, Slava Lui Hristos în jerfe, CBV, pag 4
2
Flozd H. Barackman, Teologie Creştină Practică , Multimedia, Arad 2003, pag 300
3
Heijkoop H.L, Slava Lui Hristos în jerfe, CBV, pag 7-8
4
Heijkoop H.L, Slava Lui Hristos în jerfe, CBV, pag 26
3
I. Jertfa de ispăşire
( Levetic 4:1-35)
La toate celelalte jertfe, pentru toţi deopotrivă, există un singur set de porunci. În
cazul jertfei de ispăşire sau a jertfei de păcat, Dumnezeu împarte poporul în patru
categorii: Preotul care a primit ungerea; adunarea lui Israel(ca personaj colectiv);
căpetenie; cineva din poporul de rând. Diferenţierea între aceste patru categorii de
oameni se face atât prin mărimea jertfei cât şi prin modul în care se aducea jertfa şi prin
cea ce se făcea cu trupul animalului şi cu sângele lui.5
1. Preotul şi adunarea
Între primele doua categorii nu există diferenţe esenţiale în cea ce priveşte felul jertfei şi
modul în care acesta era adusă. Fie că era preotul care a primit ungerea, fie că era toată
adunarea lui Israel trebuia adus ca jertfa de ispăşire un viţel fără cusur. Să aducă viţelul la
uşa cortului întâlniri înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului ( preotul sau
bărbaţi adunări) şi să-l înjunghie înaintea Domnului. Preotul care a primit ungerea,
trebuia să ia sângele viţelului, şi să-l aducă în cortul întâlniri, unde să-şi moaie degetul în
sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului în faţa perdelei ce despărţea sfântu
locaş. Apoi preotul ungea coarnele altarului pentru tămâiere, iar sângele rămas era vărsat
la picioarele altarului pentru arderile de tot ce se afla la uşa cortului Întâlniri. Iar pe urmă
preotul „să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care
acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe
ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să ia
aceste părţi, cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţămire, şi să le ardă pe altarul
pentru arderile de tot.”(Lev 4:8-10) Iar ce rămânea din viţel trebuia scos afară din tabără,
într-un loc curat şi trebuia ars cu lemne de foc.
În cele două cazuri, sângele jertfei se ducea în cortul Întâlnirii şi se stropea înaintea
perdelei dinlăuntru. Ori de câte ori păcătuia adunarea sau ori de câte ori acesta se încărca cu
vinovăţie din pricina păcatelor preotului care a primit ungerea, însăşi existenţa poporului lui
Dumnezeu era în pericol. Problema trebuia rezolvata direct cu Dumnezeu. Altfel Dumnezeu
5
Henry W. Soltau, The Tabernacle The Priesthood and the Offering, Kregel Publications, Grand Rapids
Michigan 1972, pag 363
4
ar fi fost obligat să împlinească ceea ce fusese gata să facă la Sinai din pricina viţelului de
aur: să nimicească întreaga adunare. 6
În ziua de Yom Kippur preotul care a primit ungerea (marele preot) intra în prezenţa lui
Dumnezeu şi făcea curăţirea pentru întregul popor. După cum printr-unul singur iertarea
venea pentru toţi, tot aşa prin acelaşi singur om moartea trecea asupra tuturor. Sfera
responsabilităţii trebuia să fie pe măsura sferei harului. În baza acestei legi a putut face
Isus curăţirea păcatelor tuturor.
2. O căpetenie sau cineva din poporul de rând
Dacă preotul şi întreaga adunare trebuia sa aducă un viţel cea dea doua categorie
trebuia sa aducă un Ţap fără cusur. Dar în cazul acesta Ţapul trebuia înjunghiat în locul
unde se înjunghia arderile de tot şi nu în faţa uşi cortului ca şi la jertfele pentru preoţi şi
întreaga adunare. Cu sângele ţapului preotul ungea coarnele altarului pentru arderi de tot (
cel aflat în faţa cortului) iar sângele ce rămânea se vărsa la picioarele aceluiaşi altar. Iar
grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire.
În cele din urmă două cazuri, modul de aducere a sângelui jertfei era diferit, pentru că
adunarea continua să rămână adunarea lui Dumnezeu, chiar dacă a păcătuit o căpetenie
sau cineva din poporul de rând, în cazul în care persoana în cauză nu şi-ar fi ispăşit
păcatul pe calea substituţiei oferi te de Dumnezeu, acea persoană ar fi trebuit să fie tăiată
afară din mijlocul adunării, în timp ce adunarea ar fi continuat să existe ca popor al lui
Dumnezeu.7
6
Vern S. Poythress, The Shadowof Chist in the Law of Moses, Presbyterian and Reformed Publishing
Companz, pag45
7
William Brown, The Tabernacle, Hendrickson Publishers, 2002, pag 124
5
pentru cei ce nu aveau avuţi şi nu îşi permiteau o capră fără cusur sau doi porumbei
permite ca jertfă de ispăşire chiar şi o jertfă de mâncare şi anume a zecea parte dintr-o
efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea şi să n-
adauge nici tămâie, căci este un dar de ispăşire ... S-o aducă la preot, şi preotul să ia din
ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar ... Astfel va face preotul pentru
omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut fată de unul din aceste lucruri, şi i se va
ierta.8
8
William Brown, The Tabernacle, Hendrickson Publishers, 2002, pag 125
9
The JPS Torah Commentarz EXODUS, Jerusalem 1991, pag 65
6
Aici este interesant faptul că iertarea era mai întâi oferită de Dumnezeu şi doar după acea
despăgubea pe cel păgubit.10
Ştim din cartea Exod că toate lucrurile materiale care mediau relaţia dintre
Yahweh şi Israel purtau în sine un mesaj pe care poporul trebuia să-l înţeleagă şi să-l
trăiască în viaţa de zi cu zi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cartea Levitic. 13 Prin jertfele
descrise, Dumnezeu doreşte să comunice celor din poporul Său adevăruri despre Sine,
despre ei înşişi şi despre relaţia lor cu EI, relaţie în care Îi invitase Domnul pe fiecare
dintre ei. Şi după cum spuneam la început, această jertfă nu era o jertfă pentru păcate ci
pentru păcat(păcatul strămoşesc). Prin acesta înţelegem că cel care îşi aducea arderea de
10
William Brown, The Tabernacle, Hendrickson Publishers, 2002, pag 125
11
Wilfred Hopkins, The Tabernlcle and its Teaching. p. 108.
12
Vern S. Poythress, The Shadowof Chist in the Law of Moses, Presbyterian and Reformed Publishing
Companz, pag 48
13
The JPS Torah Commentarz EXODUS, Jerusalem 1991, pag 195
7
tot înaintea Domnului părea să fie într-o relaţie buna cu Dumnezeu. De acea venea de
bună voie, venea să celebreze această relaţie. Dar nici un om nu poate intra în prezenţa
Dumnezeului Sfânt fără jertfă de ispăşire. Iată de ce una din funcţiile arderi de tot este şi
ispăşirea. Israelitul trebuia să pună mâinile pe capul animalului cea ce simboliza
transferul păcătoşeniei lui animalului, făcând astfel posibilă intrarea acestuia în prezenţa
lui Dumnezeu.
Jertfa era adusă nu în vederea câştigării unui favor, ci era un răspuns la marele
favor pe care Dumnezeu l-a făcut poporului şi de fapt, fiecărui israelit în parte, prin faptul
că l-a chemat la o relaţie personală cu Sine. În relegile păgâne ce înconjurau Israelul cu
cât era o jertfă mai scumpă cu atât era mai primită şi primeai favoruri mai mari din partea
zeităţi, dar la Dumnezeu era altfel, atât timp cât jertfa se încadra în cerinţele Lui era
primită la fel, fie ca era vite, oi sau păsări.14
14
Alfred Edersheim, The Temple, WM. B. Publishing Companz, Grand Rapids Michigan 1990, pag 126
8
aluat sau miere şi întotdeauna să fie cu sare (sarea "este semnul legământului
Dumnezeului tău"- 2:13). Preotul trebuia să ardă o parte ca aducere aminte şi trebuia să
păstreze restul ca un lucru prea sfânt. Dacă jertfa de mâncare era din cele dintâi roade, ea
trebuia să fie din boabe noi, o parte din boabe trebuiau prăjite, iar cealaltă parte, pisate şi
amestecate cu untdelemn şi tămâie.15
Ca prin toate jertfele şi prin acesta Dumnezeu a vrut să transmită un mesaj
israeliţilor prin elementele acesteia. Este important să reţinem că floarea făinii putea fi
adusă şi ca jertfă pentru ispăşirea păcatelor, atunci când cineva era din cale afară de sărac.
Dar la acesta precizează să nu pui untdelemn pe ea şi nici să nu o amesteci cu tămâie.
Prin acesta înţelegem ca undelemnul şi tămâia aveau semnificaţi speciale. Este suficient
să întoarcem doar câteva pagini în Levitic şi vom vedea că untdelemnul este semnul
punerii deoparte pentru Dumnezeu, semnul Împuternicirii divine. Atât Aaron şi fiii săi,
cât şi Întregul cort au fost sfinţiţi prin ungere cu untdelemn (Lev. 8:1-13). Iar atunci când
Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului pentru păcatul lor, Moise i-a spus lui Aaron:
"Voi să nu ieşiţi din uşa cortului întâlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii
Domnului este peste voi" (Lev. 10:7, s.n.). Această împuternicire specială, simbolizată
prin ungerea cu untdelemn, o făcea de fapt Duhul lui Dumnezeu. În Întreaga Scriptură,
untdelemnul este simbolul prezenţei Duhului Sfânt. însă atunci când în sărăcia lui
israelitul aducea ca jertfă pentru păcat "a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii", el nu
avea voie să adauge untdelemn. Iar lipsa untdelemnului arăta că, prin păcat, legământul a
fost călcat şi deci relaţia cu Dumnezeu era ruptă. Deci prezenţa undelemnului în jertfa de
mâncare era atât o celebrare a prezenţei lui Dumnezeu şi a legământului în care
Dumnezeu îl invitase pe cel ce aducea, cât şi o specială punere deoparte a acestuia pentru
Dumnezeu. Acest adevăr este subliniat şi de prezenţa sării care nu trebuia să lipsească de
pe jertfa de mâncare, sare care era semnul Legământului Dumnezeu tău.16
Tămâia, în schimb, este strâns legată de slujba celui care a fost uns în preoţie şi,
deci, acceptat în prezenta lui Dumnezeu. Nu la întâmplare, altarul pentru tămâie este
aşezat imediat în fata chivotului, dincoace de perdeaua din lăuntru. În Biblie, tămâia mai
este menţionată alături de rugăciunea celor din poporul lui Dumnezeu, aşa cum vedem în
15
William Brown, The Tabernacle, Hendrickson Publishers, 2002, pag 121
16
Andrew Jukes, The Law of the Offering, Kregel Publications, pag 85
9
cartea Apocalipsei, atunci când Ioan este dus în prezenţa lui Dumnezeu, în acel cort
ceresc după al cărui chip a fost făcut cortul Întâlnirii din pustie (Apocalipsa 8:1-4.s.n.)
Deci untdelemnul, tămâia şi sarea sunt legate de celebrarea prezentei lui
Dumnezeu, precum şi de libertatea intrării noastre în prezenţa Lui şi de consacrarea
noastră în slujba Lui.17
17
Andrew Jukes, The Law of the Offering, Kregel Publications, pag 88
10
Concluzii
În prezenţa Dumnezeu de trei ori Sfânt nu poate intra nici un om afara de omul
Isus Hristos, fără o jertfă de ispăşire. Toţi oameni suntem păcătoşi şi decăzuţi, iar păcatul
nu poate sta în prezenţa lui Dumnezeu şi noi oameni nu putem face absolut nimic pentru
a rezolva problema păcatului din viaţa noastră. Primi oameni au încercat, dar o simplă
haină din frunze de smochin nu poate rezolva şi nici măcar ascunde problema păcatului.
De acea Dumnezeu însuşi sa ocupat de această problemă trimiţând pe propriul Său Fiu,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat să fie jertfa de ispăşire pentru păcatele
oamenilor. Iar jertfele Vechiului Legământ pe care Dumnezeu la încheiat cu poporul din
care avea să se nască Fiul Său arătau spre jertfa finala de la calvar, ce sa dus o dată pentru
totdeauna după cum spune Scriptura în Evrei 9:10-14.
Jertfa de ispăşire şi cea de vină ne arată faptul că avem un Dumnezeu în faţa
căruia nu te poţi înfăţişa oricum şi că dacă vrem să intrăm în prezenţa Lui trebuie să fim
sfinţi ca El, dar această sfinţire noi nu o putem dobândi prin noi înşine şi de acea a fost
nevoie să vină Hristos so dobândească în locul nostru ca apoi să-neo impute şi nouă. Şi la
fel cum israelitul prin punerea mâinilor pe capul animalului transfera vinovăţia lui
dobitocului aşa şi noi prin pocăinţă şi credinţă trebuie să ne transferăm vinovăţia noastră
asupra lui Hristos cel ce a ispăşito pe cruce.
Arderea de tot ne arată că Dumnezeu doreşte să comunice celor din poporul Său
adevăruri despre Sine, despre ei înşişi şi despre relaţia lor cu EI, relaţie în care Îi invitase
Domnul pe fiecare dintre ei. Faptul că noi nu avem cu ce să-l îmbunăm pe Dumnezeu,
pentru că noi nu avem nimic săi oferim. Chiar şi prin darul nostru El ne aduce aminte că
ce avem, avem tot de la El prin bunătatea Lui ce şi-o arată faţă de noi.
Prin jertfa de mâncare Dumnezeu aducea aminte poporului Său în vechime de
legământul la care îi invitase pe fiecare din ei şi de ungerea specială pe care o aveau ca
popor ales, iar tămâia simboliza acceptarea lor în prezenţa Dumnezeu sfânt.
11
Bibliografie
Barackman Flozd H., Teologie Creştină Practică , Multimedia, Arad 2003
Brown William, The Tabernacle, Hendrickson Publishers, 2002
Edersheim Alfred, The Temple, WM. B. Publishing Companz, Grand Rapids Michigan
1990
Heijkoop H.L, Slava Lui Hristos în jerfe, CBV
Hopkins Wilfred, The Tabernlcle and its Teaching
Jukes Andrew, The Law of the Offering, Kregel Publications
Poythress Vern S., The Shadowof Chist in the Law of Moses, Presbyterian and Reformed
Publishing Companz
Soltau Henry W., The Tabernacle The Priesthood and the Offering, Kregel Publications,
Grand Rapids Michigan 1972
The JPS Torah Commentarz EXODUS, Jerusalem 1991
12