O intrebare inevitabila

R.C.Sproul

Imi amintesc cand eram in liceu, am citit o carte despre al doilea razboi mondial si
despre razboiul din Pacificul de Sud unde Marinarii americani au fost chemati pentru
a asalta front dupa front. In locuri ca Guadalcanal, Tarawa, Iwo Jima si asa mai
departe. Si imi amintesc si un mic detaliu din cartea pe care o citeam care spunea ca in
timpul acestor aterizari in Pacificul de Sud timpul mediu cat se astepta sa traiasca un
locotenent in Marina ce trebuia sa-si conduca trupele in zona de lupta, era de
aproximativ 5 minute si jumatate. Si nu stiu de ce acest detaliu mi-a ramas in minte
atat de multi ani, dar dupa ce am devenit profesor de seminar am ajustat aceasta
statistica putin. Am spus ca timpul mediu de care are nevoie un student de seminar
pentru a se implica intr-o dezbatere sau o contrazicere despre predestinare, dupa ce
soseste in campus, este 5 minute si jumatate. Deci, poate ca ar trebui sa-i ordinam
locotenenti in misiune mai degraba decat pastori.

Dar, evident nu exista nici o doctrina in credinta crestina care starneste mai multe
dezbateri si mai multe contraziceri decat cea a predestinarii. Asa cum spun, cand
veniti in campusul unui seminar teologic, veti gasi o anumita placere rautacioasa, un
fel de fascinatie innascuta pe care studentii o au cu aceasta doctrina specifica si care a
alimentat atat de multe discutii nocturne cu privire la credinta.
Acum, oamenii nu numai ca sunt impartiti semnificativ pe baza vederilor lor cu
privire la aceasta chestiune, dar sunt de asemenea profund divizati fata de cum ar
trebui tratata aceasta doctrina. Unii sunt convinsi, ca religia in general si politica, nu
ar trebui sa fie discutata niciodata in companie politicoasa; ca predestinarea este doar
una dintre acele probleme controversate care sfarseste intotdeauna in contrazicere
neevlavioasa si discutie sau dezbatere inutila ce nu are nici o valoare de zidire
spirituala pentru oamenii care sunt angajati in ea. Altii, pe cealalta parte, adopta
pozitia ca doctrina predestinarii este profund importanta pentru perspectiva completa
pe care o avem in legatura cu relatia noastra cu Dumnezeu si cu mantuirea noastra,
incat ar fi o chestiune de neglijare rautacioasa sa ignori sau sa minimalizezi in orice
fel importanta ei. Acum, eu nu iau pozitia aceasta. Eu as spune, impreuna cu Martin
Luther, ca doctrina predestinarii este, ceea ce Luther a numit, cor ecclesia. Aceste
cuvinte latine inseamna... cuvantul cor este in latina pentru inima si ecclesia este
cuvantul latin pentru biserica. Si astfel, ceea ce spune Luther aici numind
predestinarea cor ecclesia este ca doctrina predestinarii este inima bisericii. Acum,
daca cunoasteti cat de cat ceva despre Martin Luther, veti sti ca el a existat in timpuri
de extravagante si afirmatii exagerate si hiperbole si poate va ganditi ca acesta este un
exemplu clar a implicarii reformatorilor in hiperbole.

Ma intreb cati oameni astazi, daca ii intrebati daca predestinarea este inima bisericii,
chiar miezul ei, cati oameni ar fi de acord cu aceasta? Ce ati spune despre asta? Ati
crede, de exemplu, ca doctrina predestinarii este chiar in centrul credintei crestine?
Cred ca mi-am descoperit deja pozitia mea. Mi-am dat cartile pe fata. Cred ca este. Nu
stiu despre o alta doctrina care demonstreaza mai clar dependenta noastra stransa de
harul si mila divina cum o face doctrina predestinarii. Nu stiu o alta doctrina mai

1
mangaietoare pentru lupta personala a credintei pe care o induram fiecare decat
doctrina alegerii.
Acum, sunt de acord, preaiubitilor, cu Luther si Edwards si Calvin si Augustin si
sfintii din istorie care cred ca doctrina predestinarii nu a fost un lucru periferic,
secundar sau tertiar, ci apartine chiar in inima intelegerii noastre despre crestinism. Ca
imediat ce au afirmat cu putere acest lucru, ei au oferit sfaturi intelepte despre grija pe
care o necesita aceasta doctrina. Pentru ca aceasta doctrina poate fi atat de usor
distorsionata. Este atat de usor sa fie inteleasa gresit. Si neintelegerile care apar in
urma doctrinei predestinarii pot fi neintelegeri care ne conduc intr-o vedere atat de
distorsionata despre Dumnezeu incat Dumnezeu devine aproape demonic. Sau aceasta
doctrina ne poate conduce intr-o vedere atat de exaltata a omului incat omul devine
demonic in cautarea lui de a fi Dumnezeu. Se risca multe lucruri aici in aceasta
doctrina. Si cum am spus, sunt momente cand e dificil sa fim extraordinari in
sensibilitatea si in grija noastra in tratarea acestei probleme.

Nu stiu de cate ori ma aflu in situatii in care, la fel ca si la interviurile de la radio,

programe in care publicul suna si asa mai departe, unde stau intr-un studio radio si au
aceste linii deschise unde oamenii pot suna si pune diferite intrebari. Si aceasta
intrebare a aparut chiar cand ceasul intrase in zona rosie (adica, atunci cand mai
ramasesera mai putin de 60 de secunde), si am stiut ca orice raspuns voi da, trebuia
prin natura cazului, sa fie extrem de scurt. Nu stiu de cate ori am fost in aceasta
situatie cand ultima persoana ce suna ma intreba despre predestinare. Si stiu ca am
mai putin de 60 de secunde. Si stiu ca acea persoana a asteptat rabdatoare pentru
ocazia de a pune aceasta intrebare si ultimul lucru pe care vor sa-l auda de la mine e
ca nu pot raspunde sau ca incerc sa evit raspunsul. Uneori trebuie sa o fac. Si toti cei
ce ma cunosc stiu ca eu sunt foarte binevoitor sa discut aceasta doctrina atat timp cat
este necesar si asa mai departe. Dar, daca trebuie sa dau o explicatie referitoare la
predestinare in 60 de secunde sau mai putin sau sa fiu perceput ca cineva care
incearca sa evite sa raspunda la intrebare, aleg a doua varianta decat prima. Si eu le
spun oamenilor, prefer sa nu spun nimic, sa nu dau nici un raspuns intrebarii tale
datorita constrangerii timpului, decat sa dau un raspuns superficial care ar ridica mai
multe intrebari decat ar putea raspunde si care te-ar conduce intr-o serioasa confuzie.

Si astfel, la inceputul acestei serii in care vom studia doctrina predestinarii, vreau sa
fie clar ca vom parcurge cu mare grija si nu vom trage concluzii pripite. Inca vad
imaginea lui Lance Ito in mintea mea. Dupa fiecare sesiune a procesului lui O. J.
Simpson cand dadea pauza juriului pentru pranz sau altceva, le dadea instructiuni
specifice juratilor, stiti, sa nu discute aceste lucruri intre ei, sa nu traga concluzii si asa
mai departe. Si nu puteam sa uit de cate ori aceasta responsabilitate era data juriului.
Acum, va voi da si eu o responsabilitate. Daca va veti imbarca alaturi de mine pentru
urmatoarele zile in acest studiu al predestinarii, va consider raspunzatori de aceasta, sa
aveti grija si daca pierdeti o sesiune, sa incercati sa obtineti o inregistrare a acesteia
sau ceva pentru ca sa nu facem acest lucru incomplet, in bucatele si fragmente si sa
ajungem in tot felul de dificultati. Pentru ca studiem ceva ce, cred eu, este profund
important pentru intelegerea noastra cu privire la caracterul lui Dumnezeu si harul lui
Dumnezeu si mantuirea noastra. Si totusi, este o problema usor inflamabila. Si una
prin care multi oameni au ajuns la ruina prin lipsa de grija si discernamant in
ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu.

2
Deci, cu aceste principii de baza, haideti sa incepem aceasta prelegere, mai inainte de
a intra in definitiile predestinarii. Permiteti-mi sa spun aceasta, ca din punct de vedere
istoric, fiecare denominatiune, fiecare biserica de fapt, care s-a format vreodata, care a
avut o marturisire de credinta sau crez, si-a dezvoltat o doctrina anume referitor la
predestinare. Dati-mi voie sa reformulez. Fiecare crestin care a trait vreodata are o
anumita doctrina a predestinarii. Nu putem spune, "pai prezbiterienii cred in
predestinare si metodistii nu. Sau episcopalienii cred in predestinare si romano-
catolicii nu cred." Nu asa stau lucrurile. Fiecare biserica are o anumita doctrina a
predestinarii. Acum, nu fiecare biserica are aceeasi doctrina a predestinarii. Nu fiecare
crestin e de acord cu toti ceilalti crestini in ceea ce priveste intelegerea pe care o au
despre predestinare. Dar, motivul pentru care spun ca toate bisericile au o anumita
doctrina a predestinarii si toti crestinii au o doctrina a predestinarii este pentru ca
Biblia are o doctrina a predestinarii. Si orice trup bisericesc sau orice crestin care
incearca sa ia in serios continutul Noului Testament, mai devreme sau mai tarziu
trebuie sa se confrunte cu doctrina predestinarii. Pentru ca, la inceput, cuvantul
"predestinare" nu a fost inventat de Sfantul Augustin, sau de Luther sau Calvin. Este
un cuvant care se gaseste in Noul Testament. Deci nu este ceva care a aparut in mod
ciudat in vreo miscare din istoria bisericii separat de era apostolica. Cuvantul in sine,
"predestinare", este un concept biblic. Si daca te lasi convins de autoritatea Scripturii,
atunci recunosti ca daca te vei supune cuvantului apostolic, atunci si tu trebuie sa ai o
anumita intelegere a doctrinei predestinarii. Acesta este primul punct.

Al doilea este, ca aceasta doctrina nu este invatata intr-un colt. Va amintiti atunci cand
Pavel a fost judecat pentru viata sa in fata imparatului Agripa si Festus? Si Pavel a
depus marturie pentru convertirea sa si pentru adevarul crestinismului si a chemat pe
imparat sa creada in Hristos si in invierea Sa? Si Pavel a spus, "Stiu ca tu crezi ca
aceste lucruri pentru ca aceste lucruri nu au fost facute in ascuns." Crestinismul nu
este o religie misterioasa care are anumite ritualuri ascunse pe care numai cei initiati
le cunosc si toti ceilalti nu au nici o idee despre ce se intampla in aceste societati
secrete. Si cand este vorba de doctrina predestinarii aici, vorbim despre o doctrina
despre care nu numai Biblia vorbeste si invata dar o face deschis. Nu numai deschis,
iubitilor, ci frecvent. Si nu numai frecvent ci, in parerea mea, clar. Deci, daca este
deschisa, daca este frecventa si daca este clara, atunci cu siguranta trebuie sa o luam
in serios si sa o cercetam minutios.

Dati-mi voie sa va indrept atentia spre o sectiune din Noul Testament unde se
mentioneaza acest concept al predestinarii. Deschideti va rog Bibliile la epistola lui
Pavel catre biserica din Efes, Epistola catre Efeseni, la primul capitol. Dati-mi voie sa
citesc la inceputul acestui capitol introducerea pe care apostolul o face. Va voi ruga sa
va folositi imaginatia. Sa presupunem ca sunteti membru al unei comunitati crestine,
nu din America secolului douazeci, ci ca sunteti un credincios din primul secol. De
fapt, chiar tanjesti dupa un cuvant de la Hristos; o invatatura plina de autoritate. Si ca
stii faptul ca apostolul principal al neamurilor este Saul din Tars. Acum, cuvantul
tocmai a venit la tine din partea pastorului bisericii tale din Efes ca un predicator
calator tocmai a sosit in oras cu un manuscris, adresat tuturor crestinilor din Efes, care
vine chiar de la apostolul Pavel. Si astfel, se organizeaza o adunare speciala in
comunitate unde va fi citita aceasta epistola. Esti si tu in acest grup si o auzi pentru
prima oara. Nu ai avut niciodata vreo contrazicere despre predestinare. Nu ai fost
niciodata implicat intr-o discutie teologica. Esti doar un crestin nou-nout din Efes.
Foloseste-ti imaginatia. Ce doresc este un raspuns direct. Ascultati cum incepe.

3
"Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, catre sfintii care sunt in
Efes si credinciosii in Hristos Isus:
Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos."
Cum numim noi aceasta? Introducerea. Salutul in care Pavel se identifica, salutarile
sale. Si acum incepem textul.
"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a
binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos.
In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii..."
Amintiti-va ca sunteti in Efes si ca prima afirmatie din cuprinsul epistolei pe care
tocmai ai auzit-o de la apostolul insusi, face o referinta la faptul ca tu ai fost ales de
Dumnezeu inainte de intemeierea lumii. Asta chiar ca iti atrage atentia. Pavel nu va
include acest lucru chiar la sfarsitul epistolei sale ca si cum ar fi un post script
conclusiv, nestiintific. El il include chiar la inceput. Ei bine, el nu a terminat.
"ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui..."
Punct. Ai auzit? "...Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti
si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui..."
Punct. Ce nu e in regula cu imaginea asta? Nu e punct aici. V-am pacalit. Este o
virgula. Versetul cinci.
"ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voiei
Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui."
Haideti sa ne mutam la versetul 11.
"�In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa Hotararea
Aceluia, care face toate dupa sfatul voiei Sale..."

Vedeti ca la fiecare pasaj al acestei epistole, Pavel se avanta in adancimile si bogatiile

doctrinei predestinarii. Si el o face punctul central al invataturii sale. Pentru ca
continutul acestei predestinari nu consta in cursul stelelor. El nu vorbeste aici in
termenii generali ai supravegherii providentei asupra universului in suveranitatea Sa
peste legile naturale. El vorbeste despre mantuire. El vorbeste despre o mantuire
predestinata prin care, de la intemeierea lumii, noi care suntem credinciosi, am fost
ordonati de Dumnezeu ca sa fim mantuiti.
Acum, ce concluzie trebuie sa tragem noi din asta? Acesta este subiectul la care vom
privi in zilele ce urmeaza. Doream doar sa stabilesc regulile de baza astazi, ca sa
intelegem ca aceasta este o doctrina importanta, ca este o doctrina periculoasa, dar ca
este un concept biblic pe care trebuie sa-l abordam daca dorim sa crestem in
maturitatea in Hristos.

Cat de importanta este doctrina predestinarii pentru credinta ta sau pentru gandirea ta?
Stiu ca atunci cand am devenit crestin, nu era prea importanta pentru mine. Credeam
ca aceasta era ceva ce doar teologii trebuie sa discute. Simteam ceva ca si acel orb din
nastere care isi depunea marturia. Nu stiam nimic despre teologie. Spuneam si eu ca si
el, tot ce stiu este ca odata am fost orb si acum vad. Doream sa pastrez lucrurile
simple. Dar intrebarile continuau sa apara, de ce unii oameni cred in Hristos si altii nu
vin la credinta? Si asta ma deranja. Si cu cat citeam mai mult Scripturile si cu cat ma
loveam tot mai mult de aceasta doctrina a predestinarii, cu atat mai mult ma luptam.
Si trebuie sa va marturisesc, ca in primii cinci ani ai vietii mele crestine, am urat
aceasta doctrina. Si m-am luptat cu ea. Si cand eram la seminar, am avut un mic
cartonas pe biroul meu si am scris pe acest cartonas urmatoarele cuvinte. "Ti se cere
sa crezi si sa predici si sa inveti ceea ce Biblia spune ca este adevar. Nu ceea ce crezi
tu ca trebuie sa fie." Aceasta era o nota pentru mine pentru a permite Bibliei sa il

4
supuna pe R. C. Sproul la critica decat R. C. Sproul sa critice Scriptura. Si in final, cu
greu, m-am conformat doctrinei predestinarii. Dar nu imi placea. Am spus, "Bine
Doamne, daca acest lucru e adevarat, voi face exceptie dar nu trebuie sa imi placa."
Dar imediat ce am vazut-o, am inceput sa-i vad dulceata. Excelenta si mangaierea sa.
Si acum trebuie sa-mi petrec viata pocaindu-ma pentru cei cinci ani de rezistenta pe
care i-am avut. Dar sper ca in acest studiu veti ajunge sa priviti aceste doctrine de har
ca pe o mare mangaiere si o dulceata minunata pentru buzele voastre.

Ce este predestinarea
R.C.Sproul

Ne-am angajat acum in studierea uneia poate dintre cele mai controversate doctrine
din Biblie, si anume, doctrina predestinarii. In prima noastra sesiune am facut
observatia ca fiecare biserica si fiecare crestin care a trait vreodata a trebuit sa aiba o
anumita doctrina cu privire la predestinare intr-un efort de a lua in serios multiplele
referiri biblice la acest concept. Dar astazi vrem sa incepem aceasta prin a intreba, "ce
este predestinarea?" Acum, ar fi foarte frumos daca v-as putea spune ca desi exista tot
felul de neintelegeri cu privire la aceasta doctrina, despre importanta ei, despre
veridicitatea ei si asa mai departe, cel putin putem cadea cu totii de acord despre ceea
ce vorbim atunci cand discutam despre ce inseamna doctrina si ce este. Din pacate, nu
pot face aceasta pentru ca se pare ca exista tot atatea definitii ale predestinarii pe cate
doctrine sunt despre ea. Astfel, va trebui sa construim cumva incet pe asta. Si modul
in care imi place sa abordez problemele cum sunt aceasta este mai intai sa privesc la
cuvintele in sine.

Si bineinteles, conceptul predestinarii... cuvantul, predestinare, am spus, exista in

Biblie. Am spus ca acest concept exista acolo dar Biblia nu a fost scrisa in limba
engleza si deci cuvantul englezesc "predestinare" (predestination), nu poate fi gasit in
Biblie. Avem un cuvant grecesc acolo si mai mult decat un cuvant grecesc care este
folosit pentru acest concept. Proorizo este unul dintre ele si ideea aici este asa cum
prefixul pro in greaca corespunde cu prefixul englezesc pre, ideea ca ceva este pre sau
pro, asa cum era cazul in greaca, inseamna ceva care are loc in avans, in fata sau
inainte, in timp, ceva care urmeaza mai tarziu. Deci, cand vorbim despre predestinare,
vorbim despre ceva care se intampla inainte, sau inainte de altceva in timp.
Acum, daca privim doar la cuvantul englezesc, avem cuvantul destinatie (in engleza -
destination). Acum, noi utilizam acest cuvant deseori in limba noastra, nu? Si
destinatia este un loc in care incercam sa ajungem in cele din urma. Este sfarsitul
calatoriei noastre. Este capatul drumului. Cand ma urc in tren sau in avion, sau daca
cumpar bilete, ti se cere sa cunosti destinatia. Adica, spre ce loc te indrepti? Unde
incerci sa mergi? Acum, daca vreau sa merg la Los Angeles, si aceasta este destinatia
mea, si daca merg cu trenul, s-ar putea sa trebuiasca sa trec prin Phoenix. Dar ideea
aici este ca daca merg si cumpar bilete, si ma intreaba care este destinatia mea, eu nu
spun Phoenix. Eu spun Los Angeles, chiar daca voi trece prin Phoenix. Phoenix este o
oprire intermediara. Nu este destinatia mea. S-ar putea sa fie penultima oprire, dar nu
este locul unde ma indrept eu. Eu ma indrept spre Los Angeles.
Si astfel vorbim aici despre destinatie ca un punct pe o linie pe care incercam sa il

5
atingem.
Noi avem un alt cuvant derivat in engleza din acest cuvant care este putin mai
profund, si anume cuvantul destin (in engleza - destiny). Cand vorbim despre destinul
nostru, vorbim despre mai mult decat doar o locatie geografica care se intampla sa fie
o destinatie. Vorbim despre destinul nostru, este ceea ce se intampla cu noi in cele din
urma.

Sotia mea si cu mine am crescut in aceeasi comunitate si am frecventat aceeasi scoala

elementara, am absolvit acelasi liceu. Deci, avem in comun multe cunostinte pe care
le stim de cand eram copii. Acum, deseori cand mergem cu masina undeva si
discutam intr-un fel nostalgic, despre zilele tineretii noastre, ne punem intrebari cu
privire la acesti oameni pe care i-am cunoscut odata. Si, de fiecare data cand vorbim
despre ei, formulam intrebarea exact in acelasi fel. Folosim exact aceiasi termeni. Si
banuiesc ca si voi folositi aceiasi termeni. Noi vorbim despre Judy Zello, si intrebarea
va fi care? "Ma intreb ce s-o fi intamplat cu Judy Zello?" Nu e doar un fel particular
de discutie in care eu si sotia mea ne inscriem. Noi toti vorbim asa. "Ma intreb ce s-o
fi intamplat cu Eddy Martin?" "Oare ce s-o fi intamplat cu Jeanie Cunningham?"
Intelegeti ce spunem aici? Nu spunem, "Ma intreb unde sunt ei. Oare ce fac?" Poate
ca ne intrebam si aceste lucruri. Dar este interesant ca folosim fraza, "s-a intamplat."
Pentru ca atunci cand spun, "Ma intreb ce s-a intamplat cu Judy Zello?", presupun ca
intr-un fel, Judy Zello este o victima sau un receptor pasiv a ceva ce i s-a intamplat. Si
speculez de fapt cu o presupunere despre vreun fel de soarta. Nu sunt un fatalist. Nu
caut norocul. Nu urmaresc ghidurile astrologice si horoscopul sau ceva de felul acesta.
Dar cred ca eu am un destin si ca tu ai un destin si ca Judy Zello are un destin. Si in
providenta lui Dumnezeu acest destin este in mana Lui si in planul Lui vesnic. Mai
inainte ca eu sa ma nasc a existat un destin care a fost scris de catre Dumnezeu inainte
de intemeierea lumii.
Acum, aceasta nu inseamna, in si din sine insusi pana acum, ca totul in viata mea a
fost programat sau preordonat sau ordonat mai dinainte sau predestinat de Dumnezeu.
Adica, doctrina nu spune intru totul asta. Aceasta doctrina trateaza cu destinul nostru
ultim. Asa cum spun, aceste intrebari apartin mai degraba doctrinei providentei. Si ar
trebui sa spun repede, mai inainte sa va luati creionul si sa-mi scrieti o scrisoare si sa
credeti ca am devenit arminian in ultimele 5 minute, ca R. C. Sproul crede cu adevarat
de la intemeierea lumii ca fiecare detaliu al vietii sale a fost sub supravegherea
providentiala si guvernarea lui Dumnezeu si a fost stabilit de catre Dumnezeu din
vesnicie. Deci nu ma intelegeti gresit. Eu spun pur si simplu ca atunci cand intalnim
doctrina predestinarii in forma ei initiala aici, ea nu include toate aceste lucruri intr-un
scop particular. Si astfel aceasta este cu mult dincolo de granitele aspectelor la care
privim acum. Dar spun ca predestinarea are de-a face cu destinul tau. Destinul tau
final. Unde mergi tu. Si cred ca putem cu totii cadea de acord asupra acestui fapt. Dar
aceasta este cam cel mai departe unde putem ajunge. Ei bine, poate mai putem face
vreo doua lucruri in plus.

Din nou, cuvantul proorizo inseamna sa alegi inainte sau sa ordonezi in avans. Si cred
ca putem face ca toti crestinii sa cada de acord ca Dumnezeu nu este pur si simplu un
spectator la evenimentele umane. O carte a fost publicata recent de catre un grup de
eruditi numita "Dumnezeul deschis", in care ei au incercat sa imprime in mintile
noastre o vedere despre Dumnezeu in care cunostinta lui Dumnezeu este limitata;
puterea Lui este limitata; caracterul Lui se schimba; El nu este neschimbat; El nu este
omnipotent; El nu este omniscient, ci mai degraba El este deschis. El raspunde la

6
lucrurile din istorie in timp ce ele se desfasoara. Si toate acestea sunt create pentru a
evada de sub ideea unui Dumnezeu, care, in providenta si suveranitatea Sa,
guverneaza marginile lucrurilor omenesti. Eu personal cred ca aceasta carte,
"Dumnezeul deschis", este, in judecata mea, o carte fara Dumnezeu. Este o carte fara
Dumnezeu pentru ca Il goleste pe Dumnezeu de atributele Sale si de caracterul Sau si
inalta omul in locul lui Dumnezeu. Si eu cred ca cei care au fost implicati in scrierea
ei si cei care au promovat-o ar trebui sa le fie rusine de ei insisi.

Dar in orice caz, acest concept, aici, al lui Dumnezeu care alege in avans... cred ca cei
mai multi crestini ar fi de acord cel putin cu privire la unele lucruri, Dumnezeu
hotaraste in avans. Si cred ca cei mai multi dintre noi vom fi de acord ca intr-o
anumita masura, Dumnezeu are, ceea ce numim noi, "cunostinta in avans." Pentru ca
acesta este de asemenea un concept adanc inradacinat in paginile Scripturii.
Acum, "cunostinta dinainte"... din nou, "dinainte" este doar un alt cuvant pentru "pre."
Este "dinainte" in timp. Si "cunostinta", acum, are de-a face cu faptul ca Dumnezeu
este constient de lucruri care sunt in viitor si pe care El le cunoaste dinainte si le
cunoaste perfect. Asa cum spun, mai multi crestini cred si afirma ca Dumnezeu are
cunostinta dinainte. Imediat ce incepi sa probezi granitele acestei cunostinte si bazele
acestei cunostinte dinainte, vei gasi crestini care se impart in tabere opuse si dezbateri
filosofice vor fi initiate de ea. Dar faptul ca, intr-un anume fel, Dumnezeu cunoaste
viitorul in avans este in general admis de catre majoritatea crestinilor.

Acum, cand am spus la inceput ca toti crestinii si toate bisericile crestine trebuie sa
abordeze doctrina predestinarii pentru ca ea este atat de des mentionata in Noul
Testament, am spus ca nu avem intotdeauna un acord asupra a ceea ce este aceasta
predestinare. Acum, cea mai mica parte de acord ar fi aceasta. Ca, in cele din urma,
Dumnezeu in suveranitatea Sa, intr-un fel predestineaza cine ajunge in cer si cine nu.
Aceasta este cea mai simpla definitie a predestinarii pe care v-o pot da. Este ca din
toata vesnicia, Dumnezeu cumva, intr-un anume fel, determina mai inainte cine merge
in rai si cine nu merge. Adica, destinul sau destinatia care se are in vedere cu privire la
doctrina predestinarii nu este daca eu merg la Los Angeles sau Chicago, ci daca eu
merg in rai sau in iad. Punctul focal, aici, al predestinarii este doctrina alegerii,
eklektos, din Noul Testament. Si aceasta are de-a face cu alegerea lui Dumnezeu si
luarea deciziei cu privire la rai sau iad. Acum, asa cum am spus, practic, toti crestinii
cred atat de mult cu privire al predestinare. Acum, cum ia Dumnezeu aceasta decizie
in avans despre destinul nostru ultim nu este, nici pe departe, o chestiune de acord
universal intre crestini sau in crezurile istorice. Exista multe doctrine diferite despre
predestinare. Nu avem timp sa analizam toate subtilitatile si particularitatile unora
dintre cele mai esoterice dintre ele. Dar ce vom face, cel putin, este ca vom mentiona
unele dintre cele mai viabile si mai frecvente vederi conflictuale asupra predestinarii
pe care le gasim in istoria bisericii.

Prima... poate vom avea timp doar sa o analizam pe prima astazi... Vom vedea asa
dupa cum ceasul avanseaza si vom afla in sase minute si jumatate care a fost planul
providential al lui Dumnezeu pentru mine. Nu vom sti pana atunci. Una dintre cele
mai intalnite, si probabil vederea majoritara, asupra predestinarii in lumea crestina de
astazi se numeste "conceptia prestiintei alegerii sau predestinarii." Prestiinta se
sfarseste cu cuvantul "stiinta", la fel ca stiintele pe care le-ai studiat cand erai la
scoala. Si ne amintim ca acest cuvant "stiinta" vine din cuvantul latin pentru ce? Ce
inseamna stiinta? Scio / Scanta inseamna "cunostinta", "a cunoaste." Si astfel,

7
"prestiinta"... si din nou avem acest prefix "pre" care inseamna a merge inainte. Deci,
"prestiinta" inseamna "stiinta inainte sau cunostinta inainte." Inseamna exact acelasi
lucru ca si cuvantul "precunoastere." Este pur si simplu un sinonim al cuvantului
"precunoastere." Astfel cuvintele "prestiinta" si "precunoastere" pot fi folosite
interschimbabil.
Acum, conceptia prestiintei predestinarii sau alegerii functioneaza cam asa. Ideea
fiind, ca Dumnezeu, din toata vesnicia, are abilitatea sa priveasca in coridoarele
istoriei, sa priveasca in tunelul timpului si sa stie in avans cine va raspunde pozitiv la
invitatia lui Hristos si a Evangheliei Sale si cine nu va raspunde pozitiv. Astfel el
cunoaste, de exemplu, ca Evanghelia va va fi predicata voua si altora si ca unii dintre
voi veti spune "da" lui Hristos si altii dintre voi vor spune "nu" lui Hristos. Si din
intreaga vesnicie Dumnezeu stabileste ca fiecare persoana despre care El stie ca va
spune "da" Evangheliei lui Hristos, El a determinat ca fiecare persoana care vine la
credinta adevarata si mantuitoare va ajunge, intr-adevar, destinatia cerului. Si astfel El
predestineaza credinciosii pentru rai. Vedeti asta? El predestineaza pe cei pe care El
stie ca, de fapt, vor crede si nu vor respinge Evanghelia, pentru cer. Aceasta este
conceptia prestiintei.

Vederea "Augustiniana", care mai este numita si "vederea reformata", merge dincolo
de asta. Si aceasta vedere despre alegere spune ca Dumnezeu, din vesnicie, nu numai
predestineaza pe cei ce vor crede pentru a fi mantuiti, dar El de asemenea
predestineaza pe cei ce vor crede, sa creada. Ca daca nu ar exista harul predestinator
al lui Dumnezeu, spune aceasta vedere, nimeni nu ar crede vreodata. Si ca oamenii nu
sunt predestinati pentru rai pentru ca ei cred, ci ca oamenii sunt predestinati sa creada
pentru a merge in rai. Vedeti diferenta? Vederea Augustiniana priveste lucrurile de la
intemeierea lumii, mai inainte ca cineva sa se fi nascut, mai inainte ca cineva sa fi
facut ceva, ca Dumnezeu a decis atunci, mai inainte ca tu sa te fi nascut, daca te va
aduce la credinta sau nu te va aduce la credinta. Ca destinul tau vesnic era inradacinat
in harul predestinator al lui Dumnezeu. Si daca nu erai predestinat de la intemeierea
lumii, in realitate, nu vei veni la credinta si destinatia ta nu va fi cerul.

Acum, vreau sa vedem diferenta dintre aceste doua vederi. In prima vedere, decizia
cea mai cruciala care determina destinul ultim al unei persoane este in noi. In cea de-a
doua vedere, cea mai importanta decizie dupa care se determina destinul nostru vesnic
este luata de Dumnezeu. Aceasta este o diferenta uriasa, nu-i asa?
Acum, evident, cei ce vor aborda vederea cea din urma trebuie sa raspunda la tot felul
de intrebari despre corectitudinea si dreptatea lui Dumnezeu, despre vointa libera a
omului si toate celelalte, si vom privi la aceste lucuri.
Oamenii care adopta prima pozitie de asemenea trebuie sa elucideze intrebari dificile
cum ar fi, de ce vede Dumnezeu pe unii oameni spunand da si pe alti oameni spunand
nu? Este aceasta datorita faptului ca unii oameni sunt mai neprihaniti decat altii? Sau
unii oameni sunt mai inteligeti decat altii? Sau unii oameni sunt mai merituosi decat
altii? Acestea sunt intrebari foarte dificile cu care trebuie sa se lupte daca vor sa
mentina aceasta pozitie. Problema mea este ca conceptia prestiintei predestinarii, care
este oferita ca o explicatie pentru doctrina biblica a predestinarii... voi spune acum...
imi dau cartile pe fata... desi stiu ca este foarte atractiva pentru multe persoane... eu nu
cred ca aceasta doctrina explica predestinarea. Eu cred ca o neaga. Este fundamental o
negare a conceptului biblic. Acum, de ce spun asta, va trebui sa lasam pana data
viitoare pentru a vedea cand vom continua straduintele noastre cu doctrina
predestinarii.

8
Concluzie
Tu ai o doctrina a predestinarii? Cat de mult te-ai gandit la aceasta? Cat de adanc ai
cautat invatatura biblica a alegerii? Este aceasta oare un lucru pe care mai degraba l-ai
ignora si nu te-ai ocupa de el? Este aceasta ceva, pentru tine, care arunca o umbra
asupra bunatatii si dreptatii lui Dumnezeu? Este un lucru care te tulbura, un lucru
greu? Ei bine, daca oricare dintre aceste lucruri este adevarat pentru tine, sper ca vei
continua sa privesti la aceasta doctrina si vei sapa cat mai adanc vei putea pentru ca
daca nu e nimic altceva de castigat din studiul acestei doctrine, este o doctrina care ne
forteaza sa privim mai indeaproape la caracterul lui Dumnezeu si la propria noastra
stare de pacat. Eu sincer nu cred ca putem petrece prea mult timp studiind caracterul
lui Dumnezeu. Eu nu cred ca putem avea o intelegere prea dezvoltata a harului lui
Dumnezeu. Nu cred ca putem avea vreodata o vedere exagerata asupra maretiei lui
Dumnezeu. Nici nu pot crede ca va fi daunator pentru noi sa exploram adancimile
slabiciunii noastre umane. Si cum ma gandesc ca practic toate erorile care
contamineaza biserica si doctrina sa se inrudesc cu una sau doua erori. Fie o
subestimare a maretiei lui Dumnezeu, fie o supraestimare a maretiei omului.

Lantul de aur
R.C.Sproul

In timp ce continuam, acum, cu studiul nostru dificilei si dezbatutei probleme a

predestinarii, ne amintim ca in ultima noastra sesiune am facut o descriere scurta a
doua dintre cele mai importante conceptii concurente asupra doctrinei predestinarii.
Este vorba despre conceptia pe care am numit-o conceptia prestiitei predestinarii. Si o
voi rezuma rapid pentru voi. Prestiinta sau pre stiinta este simplu un sinonim al
expresiei "precunoastere" si este numita conceptia prestiintei predestinarii pentru ca
arata cam asa. Ideea este ca Dumnezeu priveste de-a lungul tunelului timpului,
coridorului istoriei si cunoaste in avans cine va raspunde pozitiv la oferta Evangheliei
lui Hristos. Si pe baza acestei precunoasteri, El alege pe aceia care El stie ca vor
spune da Evangheliei, pentru viata vesnica. Si astfel, alegerea sau predestinarea se
bazeaza fundamental pe precunoasterea lui Dumnezeu.
Cealalta conceptie, conceptia augustiniana, este ca Dumnezeu predestineaza oamenii
sa creada. Adica, daca nu ar fi fost harul alegerii nimeni nu ar veni de buna voie la
Hristos. Si numai aceia care au fost predestinati sunt cei care, de fapt, raspund pozitiv
la Evanghelie. Dar acestea sunt cele mai importante doua conceptii concurente.

Si vreau sa petrec un timp astazi privind asupra acestei idei a prestiintei si

precunoasterii pentru ca poate cel mai important text biblic ce este folosit pentru a
sustine doctrina prestiintei, sau ideea ca alegerea este bazata pe precunoasterea lui
Dumnezeu, se gaseste in scrisoarea lui Pavel catre Romani in capitolul al optulea
incepand cu unul dintre cele mai renumite versete din aceasta carte, Romani 8:28.
Citim textul dupa cum urmeaza:
"De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati (sau alesi) dupa planul
Sau."
Si versetul 29 este locul unde gasim locatia clasica pentru acest concept al prestiintei.

9
"Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie
asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai-nascut dintre mai multi
frati."
Si apoi avem in versetul 30 acest faimos text:
"Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a
chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si
proslavit."

Versetul pe care tocmai l-am citit este deseori numit in limbaj popular, "lantul de aur"
pentru ca este un lant de actiuni rascumparatoare sau evenimente rezumate aici. Acei
pe care El i-a predestinat, El de asemenea i-a chemat; aceia pe care El i-a chemat, El i-
a justificat; cei pe care El i-a justificat, pe aceia El i-a si glorificat. Ceea ce avem aici
este deasemenea numit o versiune prescurtata a, din nou, ceea ce in teologie este
denumit tehnic, ordo salutis. Ma intreb cati dintre voi ati auzit aceasta expresie
vreodata, "ordo salutis". Voi ruga audienta mea sa ridice mainile daca au auzit
vreodata aceasta fraza, aceasta mica fraza in limba latina, "ordo salutis". Haideti sa va
vad mainile; ridicati-le ca sa le pot vedea. Stiti, aceia care ascultati la radio ar trebui sa
ii vedeti pe prietenii mei de aici ce sunt adunati. Sunt atat de timizi. Ridicati mainile
sa le vad. Asta e aproximativ o treime din cei ce suntem aici. Deci ar trebui sa
presupun ca nici cei ce ascultati la radio de asemenea nu ati auzit aceasta fraza "ordo
salutis". Dar cam asa e, R. C. nu poate parcurge nici o sesiune fara un pic de latina.
Deci trebuie sa avem si putina latina. Ordo salutis... nu e asa de greu de tradus.
"Ordo" inseamna "ordine." Si "salutis" este termenul in limba latina pentru
"mantuire." Ati auzit cu totii fraza "planul mantuirii." Si "ordinea mantuirii" are de-a
face cu vechea intrebare despre "gaina si ou." Ce vine mai intai, cel putin logic? Si ce
avem aici este o ordine ce incepe in versetul 29 cu precunoasterea pentru ca "aceia pe
care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte... si aceia pe care i-a hotarat
mai dinainte, i-a si chemat; (vedeti ordinea aici) si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si
socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit." Deci,
exista o ordine aici. Si primul pas in aceasta ordine este "precunoasterea." Cei ce
sustin conceptia prestiintei predestinarii considera acest lucru extrem de semnificativ.
Cei ce sustin ca alegerea lui Dumnezeu se bazeaza pe precunoasterea Lui despre
evenimentele din viitor si pe ceea ce noi, de fapt, vom face in viitor.

Observati, mai inainte de toate, ca textul nu spune explicit ca cei pe care El i-a stiut
mai dinainte, pe baza cunostintei Lui mai dinainte, El i-a predestinat. Acest lucru nu
este in text. Textul nu o spune. Tot ce spune este ca aceia pe care El i-a stiut mai
dinainte El i-a si predestinat. Aceasta conceptie presupune ca predestinarea se
bazeaza, intr-un fel, pe cunostinta mai dinainte. Intelege toata lumea acest lucru?
Bine, dar este o implicatie. Este o implicatie rezonabila. Nu este neaparat o implicatie
dar este o posibila implicatie chiar din ordinea modului in care apar aceste lucruri.
Uneori gasim ca apostolul Pavel mentioneaza multe lucruri intr-o lista in care le
enunta in serie. Adica, el da o serie de idei cum ar fi roadele Duhului sau darurile
Duhului. Si este o treaba periculoasa, privind la listele care apar in Scriptura si
transformandu-le in liste ce comunica o prioritate daca textul nu stabileste o prioritate
explicita a importantei acestor idei. Si de asemenea este periculos sa presupunem ca
ideile apar intr-o ordine succesiva, doar pentru faptul ca apar intr-o lista. Dar in acest
caz, cred ca este o presupunere prudenta. Si in special daca mergem la sfarsitul acestei
liste, la sfarsitul evenimentelor care sunt descrise aici in ordine si parcurgem invers
sirul, ultimul lucru din aceasta lista care este mentionat in Romani 8 care este?

10
Glorificarea. Si in termenii succesiunii desfasurarii mantuirii noastre, mai intai avem
credinta; si dupa ce avem credinta suntem indreptatiti; si indreptatirea produce
sfintire; si pasul final al sfintirii este glorificarea. Noi nu suntem glorificati si apoi
indreptatiti. Glorificarea urmeaza dupa sfintire. Sfintirea urmeaza dupa indreptatire.
Si, bineinteles, una dintre intrebarile pe care le voi pune lui Pavel cand voi ajunge in
cer este, de ce nu mentioneaza sfintirea in aceasta lista. Dar, in orice caz, cred ca este
prudent sa presupun aici in acest text ca avem o anumita ordine de vreme ce incepe cu
cunostinta dinainte si se sfarseste cu glorificare.

Mai sunt si alte presupuneri care se fac atunci cand ne apropiem de acest text. Textul
nu spune ca toti aceia care sunt cunoscuti mai dinainte sunt predestinati si ca toti cei
care sunt predestinati sunt chemati si toti cei care sunt chemati sunt indreptatiti si toti
cei ce sunt indreptatiti sunt glorificati. Nu spune aceasta explicit. Totusi, daca am
aduce o suta de persoane care interpreteaza cartea Romani in aceasta sala, eruditi ai
Noului Testament din diferite medii teologice si grupuri confesionale, cred ca as putea
spune corect ca cel putin 95 dintre ei, poate chiar toti, ar admite ca desi cuvantul "toti"
nu se gaseste explicit in acest text, acest text este eliptic si implica aceasta idee in mod
tacit. Pentru ca ceea ce spune textul este "aceia care au fost cunoscuti sunt de
asemenea predestinati; aceia care sunt predestinati sunt chemati; aceia care sunt
chemati sunt indreptatiti; aceia care sunt indreptatiti sunt glorificati." Si cu siguranta
exista motive sa credem, presupun, ca toti cei care sunt indreptatiti sunt cu siguranta
glorificati si ca acest "toti" este o implicatie necesara a acestui text.
Totusi, daca este, atunci ridica probleme serioase pentru conceptia prestiintei. Pentru
ca este o mica legatura in acest lant aurit care iese in evidenta ca o mare problema
daca anticipam semnificatia lui "toti" in acest text. Dati-mi voie sa explic. Ni se spune
ca aceia care sunt predestinati sunt chemati; si aceia care sunt chemati sunt
indreptatiti. Acum, haideti sa presupunem ca acest cuvant "toti" nu este corect sa il
introducem in intelegerea noastra asupra acestui text si sa punem cuvantul "unii" in
locul sau. Unii din cei ce sunt cunoscuti mai dinainte sunt predestinati; unii dintre cei
ce sunt predestinati sunt chemati; unii dintre cei chemati sunt indreptatiti; unii dintre
cei indreptatiti sunt glorificati. Incepeti sa simtiti problema aici? Aceasta este o
problema foarte serioasa in ceea ce priveste tot ceea ce invata Biblia despre destinatia
finala a oamenilor indreptatiti si destinatia finala a oamenilor predestinati. Ar exista
unii dintre cei predestinati care nu sunt indreptatiti. Si unii dintre cei alesi care nu sunt
glorificati. Distruge si conceptia clasica augustiniana a predestinarii si de asemenea
distruge si conceptia prestiintei predestinarii. Vedeti ca, daca punem cuvantul "unii"
aici, acest lucru s-ar intampla? Deci, este mult mai bine sa intelegem ca vorbim aici
despre categorii universale in mod consistent de-a lungul acestui lant de aur. Astfel ca
toti cei care sunt cunoscuti mai dinainte, in orice sens este inteleasa aceasta cunostinta
aici, sunt predestinati, si dintre cei predestinati toti sunt chemati si toti cei care sunt
chemati sunt indreptatiti si toti cei ce sunt indreptatiti sunt glorificati.

Problema apare cu acest cuvant "chemare." Ce vrea Pavel sa spuna? La ce se gandeste

el cand vorbeste despre aceia care sunt chemati si care in consecinta sunt indreptatiti?
Stiti, Biblia foloseste acest cuvant "a chema" in mai multe moduri. Isus, de exemplu, a
spus "multi sunt chemati, dar putini sunt alesi." Si distingem in teologie, dintre
chemarea externa a lui Dumnezeu si chemarea interna a lui Dumnezeu. Acum,
chemarea externa este proclamarea primara a Evangheliei care este predicata
oamenilor. Unii oameni raspund pozitiv la aceasta si unii o resping. Va amintiti cand a
vorbit Pavel in Areopag filosofilor care erau adunati acolo. Unii l-au batjocorit si i-au

11
respins invatatura. Altii au acceptat cu bucurie acest anunt al invierii. Si totusi o a treia
categorie de oameni doreau sa se mai gandeasca o vreme si sa analizeze lucrurile mai
mult. Ideea este ca Pavel, in acel moment, a chemat in mod deschis pe toti cei ce erau
prezenti sa se pocaiasca si sa Il primeasca pe Hristos. Toti cei ce erau acolo au auzit
chemarea cu urechile lor dar nu toti au crezut in chemarea externa. Si noi intelegem
aceasta. Evanghelia este predicata multor oameni care nu se supun chemarii lui
Dumnezeu sau raspund pozitiv la chemarea lui Dumnezeu la Hristos. Aceasta este
chemarea externa.

Chemarea interna are de-a face cu operatiunea secreta a Duhului Sfant care cheama
barbati si femei in interior. Care schimba dispozitia inimii lor; care ii grabeste la
credinta si ii trezeste din somnul lor ingust si ii impinge spre credinta. Aceasta vrem
sa spunem prin chemarea interna a lui Dumnezeu.

Intrebarea este care din acestea, daca este vreuna, se are in vedere in acest text cand
Pavel spune "aceia pe care El i-a chemat, El i-a indreptatit?" Care este cerinta absoluta
pentru indreptatire, conform lui Pavel si conform Noului Testament? Ce trebuie sa ai
pentru a fi indreptatit? Trebuie sa ai credinta. Deci numai cei care au credinta sunt
indreptatiti. Si daca vorbim despre chemarea externa aici, numai cei care raspund la
chemarea externa in credinta sunt indreptatiti. (Trebuie sa va mentineti mintea treaza
aici o clipa.) Daca aceasta chemare este chemarea externa, atunci aceasta ar insemna
ca toti cei ce aud chemarea externa sunt indreptatiti. Aceasta ar insemna ca toti cei ce
aud evanghelia au credinta. Dar noi stim ca nu acesta este cazul. Deci nu se poate sa
se refere la chemarea externa, nu-i asa? Se poate referi doar la chemarea interna.
Pentru ca numai cei ce raspund in interior la chemarea din exterior a Evangheliei sunt
indreptatiti. Deci presupunerea mea, privind la acest text, este, atunci cand spune, "cei
pe care El i-a chemat, i-a justificat", ca referinta de aici este la chemarea interna.
Acum, observati ca aceasta chemare interna, in acesta ordine si in aceasta secventa,
vine dupa cunostinta mai dinainte si dupa predestinare.
Acum, ceea ce spune conceptia prestiintei este asta: ca Dumnezeu cunoaste in avans
pe toti cei care vor raspunde la chemarea externa a Evangheliei. Si pe baza acestora pe
care El stie ca vor primi chemarea, El apoi ii predestineaza spre indreptatire si
glorificare. Acum noi schimbam ordinea acestui lant cu totul pentru a se potrivi cu
asta. Si mai important, conceptia prestiintei are in vedere oameni despre care
Dumnezeu cunoaste din vesnicie ca vor raspunde la o chemare la care toti raspund
dintre cei ce primesc aceasta chemare.

Si pozitia clasica este ca Dumnezeu predestineaza oameni pentru a fi chemati in

interior de catre Duhul Sfant. Si toti cei pe care Dumnezeu ii predestineaza sa fie
chemati sunt de fapt indreptatiti. Si cei care sunt indreptatiti sunt apoi glorificati.
Deci, conceptia augustiniana este aceasta: ca Dumnezeu nu poate predestina pe
nimeni pentru nici un motiv spre ceva despre care El nu are cunostinta. Dumnezeu nu
predestineaza oameni necunoscuti. Evident, cunostinta mai dinainte trebuie sa aiba loc
intai in orice succesiune de decrete ale lui Dumnezeu pentru ca el nu hotaraste nimic
pentru cineva despre care nu stie nimic. Si ordinea naturala aici in acest lant de aur
este ca predestinarea urmeaza dupa cunostinta mai dinainte, nu in sensul ca se bazeaza
pe cunostinta lui Dumnezeu despre ceea ce vom face noi cand vom fi lasati de capul
nostru, ci cunostinta mai dinainte trebuie sa vina inainte de orice hotaraste Dumnezeu
in legatura cu persoanele. Sper ca intelegeti asta si ca este clar. Si Biblia nu spune ca
predestinarea se bazeaza pe cunostinta dinainte a lui Dumnezeu referitor la ceea ce

12
vor face oamenii, ci este pur si simplu cunoasterea lui Dumnezeu in avans a acestor
oameni. Ca cei alesi, care sunt alesi pentru un anume lucru, si in acest caz ei sunt
predestinati sa fie chemati, si toti cei care sunt predestinati sa fie chemati sunt chemati
si toti cei care trebuie sa fie chemati sunt indreptatiti si toti cei ce urmeaza sa fie
indreptatiti sunt glorificati.
Nu exista un grup al celor care au fost avuti in vedere in mod specific privitor la
aceasta cunoastere dinainte care nu sunt indreptatiti. Tot ceea ce spune textul este ca
predestinarea lui Dumnezeu include o cunostinta in avans a obiectelor lucrarii Sale
predestinatoare. Unii traducatori traduc aceasta diferit. Ei spun, "acelora pe care
Dumnezeu ii iubeste mai dinainte, pe care El ii cunoaste intr-un mod rascumparator,
El le da harul predestinarii, spre harul chemarii interioare, inspre lucrarea de
indreptatire, inspre mantuirea ultima care se gaseste in glorificarea noastra."

Si astfel, ceea ce spun eu este ca daca privim cu atentie la lantul de aur, la care se
apeleaza din nou si din nou de catre cei ce doresc sa bazeze predestinarea pe
cunostinta mai dinainte in sensul raspunsului uman cunoscut mai dinainte, acest lant
de fapt intoarce acest argument invers si este unul dintre cele mai puternice versete
din intreaga Scriptura in favoarea conceptiei augustiniene.

Concluzie
Am parcurs cateva lucruri foarte dificile astazi si am facut-o destul de rapid. Ca un
rezumat, dati-mi voie sa va spun acelora dintre voi care ati urmarit acest proces dificil,
ca vom continua sa exploram unele dintre celelalte chestiuni care se refera la aceasta
idee a cunostintei mai dinainte si cele similare. Dar vreau sa va rog sa faceti o mica
tema de a medita la aceasta analiza pe care v-am dat-o astazi despre lantul de aur. Si
sa intelegeti ca Pavel spune aici ca aceia pe care Dumnezeu ii cunoaste mai dinainte,
toti, toti cei alesi sunt cunoscuti mai dinainte de Dumnezeu. El nu poate avea alegerea
separata de cunostinta in avans. Dar ceea ce face predestinarea este ca ea
predestineaza oameni pentru a fi chemati inspre a fi indreptatiti pentru a fi glorificati.
Si mi se pare interesant ca acest lant aurit urmeaza imediat dupa acest verset minunat
cu care toti ne mangaiem, "ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele (nu al
tuturor) ci pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt
chemati dupa planul Sau." Adica, ceea ce spune Pavel in cuvinte simple este, ca toate
lucrurile lucreaza impreuna prin mana divina a providentei pentru cei alesi. Pentru ca
este planul vesnic al lui Dumnezeu sa asigure rascumpararea completa a acelora pe
care El i-a predestinat.

Alegerea divina
R.C.Sproul

Continuam acum studiul controversatei doctrine a alegerii sau predestinarii. In ultima

noastra sesiune am privit la lantul de aur al lui Pavel in capitolul al optulea din
Romani in care el vorbea despre secventa in care exista precunoastere, apoi
predestinare, apoi chemare, apoi justificare, apoi glorificare. Aceasta este ordinea
mantuirii asa cum am examinat-o. Si am incercat sa indic cateva dintre problemele
inerente ce se gasesc in acest text cu cei ce vor sa afirme ca tot ceea ce implica

13
predestinarea tine de cunostinta dinainte a lui Dumnezeu cu privire la ce vom face noi
cand ajungem la oportunitatea de a auzi Evanghelia si sa raspundem intr-un fel sau
altul.
Problema de baza in aceasta dezbatere este urmatoarea: in analiza finala, care este
factorul decisiv pe baza caruia mantuirea unei persoane depinde in cele din urma?
Este oare bazata pe decizia umana, pe raspunsul uman pe care Dumnezeu il cunoaste
in avans sau pe alegerea suverana a lui Dumnezeu prin care El aduce oamenii in mod
suveran la credinta in Isus Hristos? In asta consta dezbaterea.

Eu am un prieten care preda la un seminar reformat si care timp de multi multi ani a
fost conducatorul departamentului de teologie la Seminarul Gordon Conwell, un om
din Elvetia, marele teolog baptist francez, Roger Nicole. Si Doctor Nicole a facut
odata un comentariu fata de mine. El a spus, "R. C., toti oamenii sunt nascuti, in mod
natural, Pelagieni.", asta insemnand ca toti cred, in mod natural, ca omul in mod
fundamental nu este inrobit de pacat ca si rezultat al caderii lui Adam si Eva si inca au
putere asupra propriei naturi cazute, daca sunt cazuti, pentru a face aceasta miscare
decisiva indreptandu-se spre credinta si luand aceasta hotarare pentru Hristos.
Aproape toti evanghelistii contemporani presupun ca pacatosii au abilitatea morala de
a-si indrepta propriile suflete si inimi spre un raspuns pozitiv fata de Evanghelie. Si
Nicole a continuat, spunandu-mi, "regenerarea sau convertirea nu elimina in mod
automat acest mod de gandire din mintile noastre." Si cand mi-a spus aceasta, am fost
putin jenat pentru ca a trebuit sa spun, "vinovat," caci atunci cand am devenit crestin,
in experienta mea crestina, am presupus ca eu am fost cel ce a fost responsabil. Stiti,
eu stiam ca nu pot fi rascumparat fara harul lui Dumnezeu sau fara lucrarea lui Isus
Hristos. Dar am presupus ca motivul pentru care am crezut si pentru care prietenii mei
(care persistau in necredinta) ramaneau necredinciosi era pentru ca eu am luat decizia
corecta si ei au luat decizia gresita. Si nu sunt sigur de ce dar am realizat ca actiunea
decisiva a fost in mine, nu in planul lui Dumnezeu. Si cand am citit Noul Testament
pentru prima oara si am citit toate aceste aspecte ale alegerii si predestinarii si a
suveranitatii lui Dumnezeu si toate acestea, am fost confuz de ele si nu imi placea idea
unei alegeri divine, ca Dumnezeu alege anumiti oameni pentru a fi obiectele milei
Sale vesnice si trece cu vederea pe altii. Parea atat de necinstit pentru mine si
degradant. Si am pus intrebarile care sunt puse de obicei. Cum ar fi, ce inseamna acest
lucru pentru vointa libera si ce inseamna asta pentru caracterul lui Dumnezeu? Este
Dumnezeu arbitrar? Este El capricios? Hotaraste El la intamplare, si asa mai departe?
Si fundamental, este El drept? Acestea erau intrebarile pe care le puneam si voi
raspunde la ele, apropo, cu voia lui Dumnezeu, inainte ca aceasta serie sa se incheie.

Dar daca cineva s-a luptat cu aceasta doctrina a alegerii cu forta si ferocitate, acela am
fost eu. Timp de cinci ani, si impotriva unor invatatori foarte competenti. Am avut un
profesor in colegiu care avea un doctorat in filosofie de la Universitatea Pennsylvania
cat si un masterat in teologie la un seminar reformat. Si el mi-a predat conceptia
augustiniana a predestinarii timp de patru ani in colegiu si i-am rezistat in toti acesti
patru ani si am absolvit inca crezand conceptia prestiintei si nu cea augustiniana. Si
apoi am mers la seminar. Si am ajuns fata in fata cu regele calvinistilor, John Gerstner,
care este probabil cel mai bun aparator al conceptiei augustiniene ce traieste in vremea
noastra. Si am avut indrazneala de a-i rezista lui Gerstner pentru o vreme destul de
lunga.

14
Si apoi, doua lucruri s-au unit pentru a ma dobori. Unul era expus in lucrarea lui
Jonathan Edwards si capodopera sa, "Libertatea Vointei", un volum foarte profund ce
trateaza aceasta chestiune. A fost, cu adevarat, in timp ce studiam "Libertatea Vointei",
momentul cand m-am razgandit. Dar nu a fost doar datorita lui Jonathan Edwards sau
doar datorita lui Gerstner; a fost vorba despre amandoi si m-au fortat sa tratez textul
biblic si, cel mai important, Romani capitolul noua. A fost al noualea capitol din
Romani, nu al optulea capitol, la care ne-am uitat deja, peste care pur si simplu nu
puteam trece. Si eu, in final, cu greu, am cazut de acord cu doctrina dar nu cu bucurie.
Am spus, "Bine, daca asta invata Biblia, atunci, e in regula, o voi inghiti. Dar nu
trebuie sa-mi placa." Dar apoi, asa cum am mentionat mai tarziu, nu a durat mult pana
cand am inceput sa vad dulceata doctrinei si am inceput sa ma bucur in ea.

Dar exista o dreptate ironica aici, pentru ca de atunci, am predat teologie timp de 30
de ani si am predat aceasta doctrina timp de 30 de ani si a trebuit sa ma lovesc in viata
de zi cu zi de oameni care rezista puternic la ceea ce predau si imi dau aceleasi
argumente pe care le-am folosit si eu pentru a contrazice in trecut si am spus, o merit.
Am dobandit aceasta dilema in care ma aflu. Dar ceea ce incerc sa spun aici cu
adevarat este, daca te lupti cu aceasta, vei primi simpatie din partea mea pentru ca si
eu m-am luptat cu ea timp indelungat. Si sunt sigur ca unii dintre voi veti fi convinsi
ca eu nu m-am luptat cu ea suficient de mult si ca inca ar trebui sa ma mai lupt cu
doctrina pe care am imbratisat-o.

Dar haideti sa lasam putin la o parte istoria si experienta mea personala. Si haideti sa
privim la acest text. Este atat de important in Noul Testament, in legatura cu aceasta
chestiune a alegerii, ceea ce gasim in al noualea capitol din Romani. Este interesant ca
Pavel incepe al noualea capitol din Romani facand un juramant. Sa faci un juramant,
ceea ce este un lucru foarte serios pentru un apostol. Cititorii sai vor prinde impactul
acestui lucru, ca Pavel isi risca integritatea aici cand face acest juramant. Si acest
juramant priveste sentimentele sau atitudinile sale fata de cei care nu sunt mantuiti. Si
in mod concret el este preocupat de aceia din Israel din primul secol care L-au respins
pe Hristos. Si el jura ca ar fi dispus sa isi piarda propria mantuire daca aceasta ar
insemna mantuirea celor din neamul sau, Israel. Nu exista loc in inima, sufletul sau
mintea nimanui, care crede ca a primit mila lui Dumnezeu prin har, sa aiba o atitudine
triumfala sau aroganta in legatura cu ea. Daca intelegem doctrina alegerii, intelegem
ca aici vorbim despre faptul ca noi suntem recipientele harului care este un har pur si
absolut. Nu exista nimic in har cu care eu ma pot lauda. Eu nu pot spune, "priveste-
ma; Dumnezeu m-a ales datorita unui lucru pe care l-am facut sau datorita unui lucru
pe care El stia ca il voi face." Eu nu am absolut nici un merit pe care sa-l aduc inaintea
Lui in asta. Doctrina alegerii, daca este inteleasa ca un concept biblic, ar trebui sa
insemne sfarsitul oricarei arogante. Si cu siguranta a fost asa in cazul apostolului
Pavel.

Dar dupa plangerea sa la vederea esecului neamului sau de a veni la credinta, el spune
in versetul trei,

"Caci aproape sa doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii
mei, rudele mele trupesti. Ei sunt Israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea
Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup,
Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci.
Amin!"

15
Acest pasaj ar fi trebuit sa fie suficient, in Cuvantul lui Dumnezeu, pentru a reduce la
tacere orice anti-semitism in inima fiecarui crestin care a trait vreodata. Pentru ca in
ciuda tuturor lucrurilor, mantuirea vine de la evrei. Prin legamantul pe care L-a facut
Dumnezeu cu Israel vin promisiunile rascumpararii noastre la noi. Si ca noi sa
dispretuim pe cei ce au purtat mesajul rascumpararii de-a lungul secolelor este de-a
dreptul absurd. Si cu siguranta, Pavel a inteles asta.
Dar apoi el continua,

"Dar aceasta nu inseamna ca a ramas fara putere Cuvantul lui Dumnezeu. Caci nu
toti cei ce se coboara din Israel, sunt Israel; si, macar ca sunt samanta lui Avraam,
nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris: 'In Isaac vei avea o samanta, care-ti va
purta numele.' Aceasta insemneaza ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu;
ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta. Caci cuvantul acesta este o fagaduinta:
'Pe vremea aceasta Ma voi intoarce, si Sara va avea un fiu.'"

Acum ce face el este ca le reaminteste prietenilor sai despre istoria Israelului. Nu toti
cei ce sunt copii ai lui Avraam au fost alesi de Dumnezeu pentru a primi
binecuvantarea. Ismael a fost nascut din Avraam. Ismael a fost un copil al lui Avraam
dar el nu a primit binecuvantarea. Isaac a primit binecuvantarea rascumpararii. Si am
putea merge si mai inainte sa privim la Avraam insusi. V-ati oprit vreodata sa va
intrebati de ce a venit Dumnezeu la Avraam pe cand el inca era pagan? Traia intr-o
tara de pagani. Practica o religie pagana. Si Dumnezeu, in mod unilateral, suveran, S-
a descoperit pe El Insusi lui Avraam si l-a mutat din acest mediu si l-a folosit pentru a
crea o samanta cu totul noua a rascumpararii. De ce nu a facut El acest lucru cu
Hammurabi? De ce a aparut Hristos lui Saul din Tars, care era declarat inamic al
Bisericii, si care sufla foc pe nari intr-o misiune de a extirpa comunitatea crestina? De
ce i-a aparut Hristos lui in glorie si l-a schimbat chiar acolo, instantaneu, pe drumul
spre Damasc? De ce nu a facut Isus asta pentru Pilat din Pont? De ce nu a facut asta
pentru Caiafa? De ce nu pentru Anania? Evident ca nu a facut-o, nu-i asa?
Ceea ce vreau sa spun este, ca este clar, din istoria rascumpararii, ca Avraam a primit
o masura de har de care alti oameni nu au avut parte si ca Pavel a primit o masura de
har pe care alti oameni nu au primit-o. Deci, Pavel acum isi continua afirmatiile aici si
ajunge la cea mai deosebita parte. Versetul 10,

"Ba mai mult; tot asa a fost cu Rebeca. Ea a zamislit doi gemeni numai dela parintele
nostru Isaac. Caci, macar ca cei doi gemeni nu se nascusera inca, si nu facusera nici
bine nici rau, -- ca sa ramana in picioare hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu,
prin care se facea o alegere..."

Acum, aceasta clauza, in greaca, este la modul subjunctiv. Si spune, "hotararea." Si

Pavel spune aici clar ca ceva s-a intamplat inainte ca acesti copii sa se fi nascut. Mai
inainte ca ei sa faca bine sau rau. Pentru ce scop? Pentru ca hotararile lui Dumnezeu,
conform alegerii sa ramana in picioare.

"s-a zis Rebecii: 'Cel mai mare va fi rob celui mai mic.', dupa cum estes scris: 'Pe
Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat.'"

Si apoi, mai tarziu el spune in versetul 17,

16
"Fiindca Scriptura zice lui Faraon: 'Te-am ridicat inadins, ca sa-Mi arat in tine
puterea Mea, si pentru ca Numele Meu sa fie vestit in tot pamantul.' Astfel El are mila
de cine vrea si impietreste pe cine vrea."

Acum, Pavel in alta parte spune ca aceste lucruri sunt facute pentru a indica faptul ca
nu este la latitudinea celui ce alearga sau a celui ce vrea, ci a lui Dumnezeu care are
mila. (Romani 9:16).
Si acum, ceea ce vrea conceptia prestiintei sa credem noi este ca Dumnezeu priveste
inainte ca Esau si Iacov sa se fi nascut. Dar El stie ce vor face ei. Si, ca pe baza acestei
cunostinte despre cum se vor purta ei, El alege pe Iacov si nu pe Esau. Vedeti ca acest
lucru vine impotriva invataturii clare a Apostolului? Apostolul subliniaza aici ideea ca
alegerea noastra nu se bazeaza pe ceea ce facem. Nu se bazeaza pe alegerea noastra.
Nici pe vointa noastra. Nici pe bunatatea noastra. Nici pe rautatea noastra. Ci mai
inainte de a ne naste, si fara vreo importanta fata de ce facem sau nu facem, pentru ca
hotararile alegerii lui Dumnezeu sa ramana in picioare, Dumnezeu alege pe unul si nu
pe altul. Si este fascinant ca El nu face o distinctie simpla aici doar intre doi oameni
diferiti si doua culturi diferite, doua tari diferite si doua religii diferite. Ci el vorbeste
despre fii ai aceluiasi tata, in aceeasi familie. Si, de fapt, ei nu sunt doar fii, ei sunt
gemeni. Si ca si gemeni, ei sunt colegi de camera, sa zicem asa. Si Pavel foloseste
aceasta ilustratie pentru a clarifica ideea ca acest lucru a fost facut pentru a arata
scopurile alegerii lui Dumnezeu si ale milei Sale. Si pentru a face absolut clar ca
alegerea noastra nu este bazata pe cine alearga sau cine voieste, ci mai degraba, pe
suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este ideea critica pe care Paul o transmite aici.

Acum, unii oameni incearca sa ocoleasca acest text spunand ca Pavel nu vorbeste aici
despre alegerea individului. El vorbeste aici despre alegerea natiunilor. Ca din Iacov
provine natiunea Israel si din Esau provin Edomitii sau natiunile Arabe care au fost
opuse crestinismului. Ei bine, raspunsul la asta este usor si rapid. Nu exista natiuni, ci
doar grupuri alcatuite din indivizi. Ceea ce Pavel vrea sa spuna aici este ca se refera la
indivizi. O persoana a fost aleasa si alta nu. Iacov a fost ales, Esau nu a fost. Si nici
unul nu a fost ales pentru ca s-a vazut vreun lucru pe care vreunul din ei l-a facut sau
il va face. Alegerea lor, reia apostolul, se bazeaza pe scopurile suverane ale lui
Dumnezeu pentru a-Si arata harul Sau.

Acum, celalalt lucru care cred ca este foarte important de vazut in acest text este ceva
la care vom privi in amanunt mai tarziu. Dar doar acum, in incheiere, este raspunsul
pe care Pavel il da imediat. Pavel anticipeaza intrebarea care apare de fiecare data
cand se invata aceasta doctrina. Prima intrebare pe care o avem este, "Dar cat de
cinstit este acest lucru daca Dumnezeu alege pe o persoana si nu pe alta, si de ce nu pe
baza a ceea ce facem noi?" Daca s-ar baza pe ceea ce facem noi, am putea vedea cat
este de cinstit. Corect? Dar Pavel anticipeaza aceasta cand face urmatoarea afirmatie.

14 "Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate in Dumnezeu?"

Si ce raspuns da el la intrebarea proprie? Unele traduceri spun, "Nicidecum!" Altele

spun, "Doamne, fereste!" Motivul pentru asta este cuvantul folosit aici in limba greaca
care este cel mai puternic termen de negare posibil in aceasta limba. Si raspunsul pe
care Pavel il da la intrebarea, "Exista nedreptate in Dumnezeu?" este, "Absolut, nu!"

17
Acum, dati-mi voie sa va intreb ceva. Fiti sinceri. Cine a adus aceasta obiectie sau
protest impotriva conceptiei prestiintei, sau arminiene? Unul din lucrurile care
confirma convingerea mea ca eu inteleg ceea ce spune Pavel aici este ca el anticipeaza
o anumita obiectie, care nu ar fi aparut daca el ar fi invatat ideea ca alegerea lui
Dumnezeu se bazeaza pe ceea ce facem noi. Pentru ca daca alegerea Lui s-ar baza pe
ceea ce facem, nimeni nu ar mai protesta spunand, asta nu este cinstit, daca, intr-
adevar, s-ar baza pe faptele noastre. Noi avem o idee fundamentala a corectitudinii ca
oamenii sunt judecati pe baza comportamentului lor, conform actiunilor lor, conform
raspunsurilor lor, dupa merit, apoi pedeapsa, si toate celelalte. Pavel stie ca oamenii se
vor lovi de aceasta pentru ca ei vad ca ceea ce spune apostolul este, ca in cazul lui
Iacov si Esau, mantuirea lor a fost planificata de la intemeierea lumii de catre
Dumnezeu in alegerea Sa suverana fara vreo consideratie a ceea ce ei au facut
vreodata.

Concluzie
De fiecare data cand privesc la captolul noua din Romani sau invat din acest pasaj,
apar imediat persoane care raspund spunandu-mi (si poate si voi va ganditi la asta),
"Ei bine, eu nu sunt credincios acum, de ce ar trebui sa ma preocupe aceste lucruri.
Pentru ca daca nu sunt ales, nu voi fi mantuit si de ce ar trebui sa ma mai ingrijorez?
Cred ca am ratat la loterie si am pierdut decizia din vesnicie."
Vreau sa va spun acelor dintre voi care nu aveti credinta in Isus Hristos acum, ca daca
nu aveti credinta in Hristos in acest moment, nu exista nici un motiv sa presupuneti ca
nu ati fost alesi. Pentru ca fiecare persoana care a venit la credinta in Hristos a avut o
perioada in viata care a precedat acest moment al credintei si ca toti cei alesi care vin
la credinta, au fost necredinciosi odata. Si poti sa te numeri printre cei alesi si nu ai
realizat inca acest lucru. Si una dintre cele mai importante intrebari pe care le ridica
Noul Testament sau indemnuri este sa ne asiguram de alegerea si chemarea noastra. Si
daca nu stii daca te numeri printre cei alesi, nu ma pot gandi la o intrebare mai
importanta asupra careia sa iti concentrezi atentia pana cand afli raspunsul, decat asta.
Si iata vestile bune. Daca te lupti cu intrebarea asta, aceasta nu este o dovada pozitiva
ca esti ales, dar este un semn bun pentru ca celor mai multi dintre cei ne-alesi nu le-ar
putea pasa mai putin daca sunt impacati cu Dumnezeu sau nu.
Dar vom privi mai departe la aceste intrebari dificile in sesiunea urmatoare.

Dreptate, mila si har

R.C.Sproul

Am mentionat data trecuta, in timp ce priveam la Romani 9, ca Pavel anticipeaza cea

mai mare obiectie pe care o aduc oamenii impotriva doctrinei alegerii. Si anume, ca
aceasta va umbri dreptatea lui Dumnezeu. Ar face pe Dumnezeu sa para, cumva,
nedrept. Si Pavel ridica aceasta intrebare in Romani 9, "Nu cumva este nedreptate in
Dumnezeu?" Si el raspunde propriei intrebari spunand, "Nicidecum!" Si apoi, versetul
15 din Romani capitolul 9 spune aceasta:

"Caci El a zis lui Moise: Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila; si Ma voi
indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur.

18
Asa dar, (aceasta este concluzia) nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci
de Dumnezeu care are mila."

Acum, in cercurile in care calatoresc eu si aud discutii cu privire la doctrina

predestinarii sau a alegerii, uneori jargonul, limbajul, nomenclatura pe care o aud este
ca doctrina augustiniana a alegerii (observati ca nu o numesc doctrina calvinista a
alegerii pentru ca aceea irita mereu, Calvin fiind judecat nedrept. Dar din nou, vreau
sa stiti ca nu Calvin a scris atat de mult despre aceasta doctrina, si ceea ce a scris
fusese deja scris mai detaliat de catre Luther si mai devreme de Augustin. Si este mai
potrivit sa identificam aceasta pozitie istorica cu Augustin decat cu Calvin)... dar atat
de des in terminologia celor care discuta aceasta doctrina, ei se refera la doctrinele ce
inconjoara conceptul alegerii cu numele de "doctrinele harului." Imi place aceasta
numire pentru ca pune accentul acolo unde-i este locul. Pentru ca punctul focal al
doctrinei Biblice a alegerii este conceptul harului lui Dumnezeu.

Acum, haideti sa incepem aici astazi. Despre ce vorbim atunci cand discutam despre
har? Harul este definit cel mai simplu prin fraza "favoare nemeritata." Adica, atunci
cand primim har de la Dumnezeu, noi primim o binecuvantare sau favoare sau
beneficiu din mana Lui pe care nu l-am meritat, nu l-am castigat, nu l-am dobandit
prin eforturile proprii. Vine gratuit, pur si simplu din largimea milei Lui fata de noi.
Acum, din nou, aici ne directioneaza Pavel gandirea cand apare intrebarea, "Este
nedreptate in Dumnezeu?" si el spune, "Cu siguranta ca nu" si apoi imediat le
aminteste crestinilor romani, care urmeaza sa primeasca aceasta scrisoare si epistola
din mana lui, despre ceea ce Dumnezeu a descoperit deja in Vechiul Testament lui
Moise cand El a spus, "Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila si Ma voi
indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur." Primul lucru pe care trebuie sa il
intelegem despre harul lui Dumnezeu este ca harul este suveran. Harul este ceva pe
care Dumnezeu nu este niciodata obligat sa il ofere. Dumnezeu nu ii datoreaza
nimanui har. Ganditi-va la acest lucru un moment. Daca Dumnezeu ne-ar fi datorat
harul, nu ar mai fi fost har. Ar fi fost dreptate. Dreptatea este ceva care se cuvine ca
rasplata sau ca pedeapsa pentru anumite forme de comportament. Harul nu este
implicat. Si Dumnezeu, intotdeauna si pretutindeni, Isi rezerva dreptul la ceea ce eu
numesc "clementa cosmica executiva." Acesta este un privilegiu executiv din partea
Lui. El poate fi plin de mila cu cine vrea sa fie plin de mila si Isi poate retrage mila
sau harul Sau de la cine decide el sa le retraga pentru orice motiv doreste El sa faca
acest lucru, pentru a-Si indeplini scopurile, nu programul nostru.

Acum, Pavel, cel putin in traducerea din limba engleza din care citesc, pune aceasta
intrebare. Si vom privi din nou la ea. "Este nedreptate in Dumnezeu?" Si punerea
acestei intrebari cere si un raspuns. Raspunsul este, "Absolut, nu. Nu exista nedreptate
in Dumnezeu." Dar dati-mi voie sa ma joc putin cu acest lucru, sa il sucesc putin si sa
pun intrebarea cumva diferit. "Exista non-dreptate in Dumnezeu?" Raspunsul la
aceasta intrebare este "Da." Exista non-dreptate sau mai specific, non-justitie in
Dumnezeu.
Acum, observati, nu am spus, "nedreptate" sau "injustitie." Am spus, "non-dreptate"
sau "non-justitie." Nu joc jocuri aici dar vreau sa rezerv un timp pentru a explica
despre ce vorbesc aici.

Ma duc la tabla. Si voi cere studentilor mei care asculta la radio sa isi foloseasca
imaginatia acum. Si incercati sa va imaginati un om chipes ducandu-se la tabla si am

19
o bucata de creta. Si voi desena un cerc (ca si cum urmeaza sa desenez o fata vesela).
Si voi pune acest cuvant in acest cerc; "Justitie." Sau, daca vreti, voi pune in paranteze
in cerc, "Dreptate." Acum, acest cerc, in care am pus cuvantul "Justitie" sau
"Dreptate," reprezinta un concept. Conceptul justetei sau al dreptatii, daca doriti.
Acum, daca avem o categorie intitulata Justitie sau Dreptate, atunci toate lucrurile
care nu fac parte din acest cerc; orice lucru care este in exteriorul acestui cerc ar fi,
ceea ce numim, non-justitie sau non-dreptate. Este simplu, nu-i asa? Avem aceste
doua categorii Justitie si Non-justitie sau Dreptate si Non-dreptate. Aceste categorii se
exclud reciproc. Aceste cercuri nu se pot suprapune sau intersecta. Pentru ca non-
justitia se refera la tot ceea ce este in afara cercului sau categoriei justitie. Ati inteles
pana aici? Acum, voi mai desena un al doilea cerc pe tabla. Doar ca de data asta voi
pune acest cerc in afara perimetrului primului cerc, astfel incat primul cerc se afla in
interiorul celui de-al doilea. Acum, tot ce este in interiorul celui de-al doilea cerc,
cercul exterior, este inca non-justitie sau non-dreptate. Acum, voi mai crea inca putina
arta. Voi desena o linie verticala peste cele doua cercuri care imparte in doua cercul
exterior. Doar o linie scurta ce divide jumatatea superioara a cercului exterior. Sper ca
este destul de descriptiv ca sa puteti vizualiza. Si apoi, in partea de jos voi desena o
alta linie verticala ca aceasta. Astfel ca acum, cercul meu exterior a fost impartit in
doua jumatati de cerc. Arata ca o luna in crestere.
Acum, am facut toate acestea cu un motiv. Chiar daca acest cerc exterior reprezinta
categoria non-justitiei, exista diferite tipuri de non-justitie. Doua feluri de non-justitie
care sunt importante pentru gandirea noastra. In partea din dreapta, adica, o jumatate
din acel cerc exterior, voi scrie cuvantul "Injustitie". In cealalta parte, pe stanga, voi
scrie "Mila" sau "Har." Acum, daca puteti vizualiza aceasta mica diagrama pe care v-
am desenat-o, haideti sa vorbim despre ea cateva clipe. Intreaga idee a acestei imagini
este sa explice acest concept simplu. Ca exista diferite feluri de non-justitie si diferite
feluri de non-dreptate. Injustitia sau nedreptatea; aceste categorii sunt rele. Si sunt
absolut contradictorii dreptatii sau justitiei. Daca Dumnezeu ar fi facut ceva care a
fost injust sau nedrept, daca El ar fi comis o injustitie impotriva cuiva, El nu ar mai fi
un Dumnezeu drept. Nu ar mai fi bun, nu-i asa?
Acum, cealalta parte a celui de-al doilea cerc are categoria mila sau har. Este ceva
gresit intr-un Dumnezeu sfant, drept, care este plin de har sau este milostiv? Acest
lucru nu ar fi rau pentru o Fiinta dreapta si fara vina sa acorde mila sau har pentru ca
harul si mila sunt lucruri bune. Ele nu sunt lucruri negative; in timp ce nedreptatea
este rea.

Si acum, iata ce se intampla. Vom sterge aceasta imagine. Si vom desena o alta pe
tabla. Aceasta va fi foarte simpla. Voi desena cateva schite de oameni pe tabla si imi
voi arata indemanarile artistice sau lipsa lor. Unde avem un grup de, sa spunem, sapte
sau opt omuleti mici pe tabla. Si aceste figurine reprezinta un grup de oameni. Acum,
cand vorbim despre doctrina alegerii, intelegem ca unii oameni primesc harul alegerii
si altii nu. Deci, voi lua bucata de creta si voi desena un cerc in jurul a patru din acesti
oameni din grup. Si apoi voi pune un cerc in jurul celorlalti. Si acum, in primul cerc
sunt cei care primesc harul. Celalalt grup primeste, din mana lui Dumnezeu, dreptate.
Adica, alesii primesc harul lui Dumnezeu. Cei ne-alesi primesc dreptatea lui
Dumnezeu. Merg prea repede? Alesii primesc har sau mila. Ne-alesii primesc
dreptate. Acum, pana aici, a fost cineva din imaginea mea o victima a nedreptatii sau
injustitiei lui Dumnezeu? Bineinteles ca nu.

20
Si aici ajunge Pavel cand pune intrebarea, "Este nedreptate in Dumnezeu?" Intrebarea
este pusa pentru ca harul lui Dumnezeu nu este dat in mod egal tuturor. Si de vreme ce
Dumnezeu ii da un dar plin de har lui Iacov pe care nu il da lui Esau, se pare ca acest
lucru nu este cinstit. Pentru ca protestul este in felul urmator, "daca eu dau har unei
persoane, atunci trebuie sa dau har tuturor." Corect? Nu asa gandim noi? Acesta este
felul american. Acesta este felul democratic.
Dar haideti sa facem o analogie cu prizonierii care au fost condamnati pentru crima de
gradul intai. Si guvernatorul statului decide sa exercite clementa executiva si sa ierte
pe unul dintre acesti criminali. Acum, acest criminal nu merita sa fie iertat. El merita
sa fie executat. El a scapat de dreptate si a primit mila. Acum, presupuneti ca
guvernatorul nu alege sa ierte pe ceilalti criminali condamnati si ei sunt pedepsiti. Au
fost ei pedepsiti in mod nedrept? Bineinteles ca nu. Ei au primit dreptatea. Cealalta
persoana a primit har. Acum, va voi intreba: Este necesar ca daca guvernatorul iarta pe
unul, in consecinta, sa ii ierte pe toti? Va intreb. Prin ce lege se spune ca daca o
persoana primeste mila, toata lumea trebuie sa primeasca mila? Aceasta ar fi adevarat
numai daca dreptatea o cere. Dar noi nu vorbim despre dreptate aici. Vorbim despre
non-justitie. Vorbim despre mila. Vorbim despre har. Si acest lucru le reaminteste
Pavel romanilor in mod foarte direct. Ca Dumnezeu a spus deja lui Moise, "Voi avea
mila de cine vreau sa am mila si voi avea indurare pentru cine vreau sa am indurare."
Acesta este unul dintre cele mai cruciale concepte pe care trebuie sa le intelegem
despre crestinismul biblic. Si este unul pe care putini dintre noi il cuprindem cu
adevarat. Asa cum am spus si mai inainte, nu am intalnit nici un crestin care sa-mi
spuna ca nu crede in suveranitatea lui Dumnezeu. Si fiecare crestin ar spune, "Da, eu
cred in suveranitatea lui Dumnezeu." Dar cand incepi sa pui oamenii la incercare si ii
intrebi cum inteleg ei suveranitatea lui Dumnezeu, le ia cam cinci minute pana cand
nu mai ramane prea multa suveranitate. Oamenii vor sa spuna, prin faptul ca ei afirma
suveranitatea lui Dumnezeu, ca ei cred ca Dumnezeu are autoritate peste creatia Lui.
Sau ca El are putere asupra creatiei Lui. Si acestea sunt aspecte ale suveranitatii lui
Dumnezeu. Dar in momentul in care pui intrebarea referitoare la suveranitatea harului,
atunci oamenii incep sa sara din barca. Pentru ca ei nu vor sa creada ca Dumnezeu are
autoritatea sau dreptul sa acorde mila Sa si harul Sau asa cum vrea El. Si aceste
lucruri sunt la bataie aici in aceasta discutie.
Acum, daca Dumnezeu ar comite vreo nedreptate in toate acestea, as putea intelege
vaicareala si protestul. Si daca Dumnezeu ar privi la o lume plina de oameni inocenti
si s-ar hotari sa salveze pe unii si sa piarda pe altii, atunci ar exista nedreptate in
Dumnezeu. Ar exista nedreptate in Dumnezeu. Dar doar o singura data in toata istoria
Dumnezeu a pedepsit un om nevinovat. Si aceasta s-a intamplat numai dupa ce acel
om nevinovat, cu propria vointa, de dragul celor alesi, si-a asumat vina pacatului
poporului Sau. Si odata ce pacatul tau si pacatul meu a fost transferat asupra lui Isus,
Isus, in ochii lui Dumnezeu, nu mai este nevinovat. El este nevinovat in si din El
Insusi. Dar prin imputare El este acum cea mai densa intruchipare a rautatii. Intr-un
sens, cea mai obscena concentrare a rautatii care a aparut vreodata pe aceasta planeta
a fost pe cruce cand Hristos a luat pacatele milioanelor de oameni asupra propriei
persoane, pe spatele Lui: si doar dupa acest transfer, pentru care El S-a supus in mod
voit, Dumnezeu L-a pedepsit. Deci, in realitate, Dumnezeu nu a pedepsit niciodata o
persoana nevinovata. Pentru ca ar fi nedrept ca Dumnezeu sa faca asta. Dumnezeu nu
face asa ceva.
Si astfel, cand ne gandim la aceasta chestiune dificila a alegerii si a selectiei lui
Dumnezeu, trebuie sa intelegeti ca atunci cand Dumnezeu ia hotararea si El contempla
pe aceia pe care ii va salva sau nu ii va salva, El ii contempla ca pe oameni cazuti.

21
Intrebarea lui Dumnezeu nu este, "Voi salva niste oameni nevinovati si voi permite ca
alti oameni nevinovati sa piara?" Ci intrebarea Lui este, ca si cea a guvernatorului,
"Voi exercita har si mila asupra unor oameni vinovati si pe restul oamenilor ii voi lasa
sa primeasca dreptatea Mea?" Vedeti, frumusetea in aceasta este ca in alegerea
suverana a lui Dumnezeu si harul Sau minunat si mila Lui sunt manifestate dar si
dedicarea Lui neobosita pentru dreptate este de asemenea manifestata.

Concluzie
Harul este un concept usor de definit. Este favoarea Sa nemeritata. Dar pentru a
transporta aceasta idee din creierele noastre in arterele principale este una dintre cele
mai dificile sarcini in viata crestina. Si ca sa o facem sa ramana acolo, sa se lipeasca
acolo, este chiar si mai dificil. Si imi place sa le spun studentilor mei de la seminar ca
in clipa in care incepi sa gandesti ca Dumnezeu iti datoreaza mila sau datoreaza oricui
mila, suna un clopotel in creierul tau. Suna o alarma. O avertizare care iti spune,
"ATENTIE! Nu te mai gandesti la mila pentru ca, din nou, mila care este pretinsa nu
mai este mila." Daca ne gandim ca Dumnezeu ne datoreaza har, nu ne mai gandim la
har. Acum ne gandim la dreptate. Si celalalt lucru pe care il spun studentilor, si pe care
vi l-am spus si voua, este ca niciodata sa nu Ii ceri lui Dumnezeu dreptate; s-ar putea
sa o primesti. Pentru ca cel mai rau lucru care mi s-ar putea intampla vreodata ar fi sa
primesc intreaga masura a dreptatii lui Dumnezeu din mana Lui. Singurul mod in care
pot respira in lumea aceasta, si singurul mod in care pot spera vreodata sa ajung in cer,
este numai prin harul Sau suveran.

Pentru buna Sa placere

R.C.Sproul

Cand am inceput studiul nostru despre doctrina predestinarii si a alegerii, va amintiti

ca am inceput cu paginile scrisorii lui Pavel catre Efeseni, pentru ca acolo Apostolul
foloseste acest cuvant "predestinare". Am explicat atunci ca, daca vrem sa luam Biblia
in serios, trebuie sa avem o doctrina a predestinarii, intr-un fel sau altul. Pentru ca
ideea predestinarii n-a fost inventata de Calvin, de Luther sau de Augustin. E un
cuvant din Noul Testament si e un concept din Noul Testament. Dar, pe masura ce ne
luptam cu intrebarea "De ce Dumnezeu ii alege pe unii oameni iar pe altii nu? Cum se
face ca unii oameni primesc harul Sau iar altii primesc dreptatea Sa?", am vazut, sper,
ca nimeni nu primeste nedreptate din mainile lui Dumnezeu si ca e privilegiul suveran
al lui Dumnezeu sa-Si reverse mila Sa, harul Sau, peste cei pe care El ii considera
potriviti, indiferent care ar fi motivul pentru care o face.
Vreau sa ne intoarcem acum la acel capitol de inceput din Efeseni pentru a explora
aceasta idee, de ce Dumnezeu acorda har unora iar altora nu. Care e motivul? Pavel
ne-a spus deja ca nu se bazeaza pe vreun lucru facut de noi. Nu atarna nici de cine
vrea, nici de cine alearga, nici de cine face ceva, ci depinde in totalitate de scopul lui
Dumnezeu. Haideti sa vedem ce ne spune Pavel inca o data in primul capitol din
Efeseni. Privim din nou la versetul 3 din capitolul 1 al cartii Efeseni:

"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a
binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos.

22
In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara
prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte (aici gasim
cuvantul) sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, spre lauda
slavei harului Sau, pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui."

Care e scopul aici? Sa demonstreze slava harului Sau. Asta ni se descopera aici.
Pentru ca prin harul Sau El ne-a acceptat in Prea Iubitul Lui. Iar apoi citim mai
departe in versetul 7:

"In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile
harului Sau, pe care l-a raspandit din belsug peste noi, prin orice fel de intelepciune
si de pricepere; caci a binevoit sa ne descopere taina voii Sale, (din nou) dupa planul
pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea
vremurilor, spre a-Si uni iarasi intr-unul in Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, si
cele de pe pamant. In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte,
dupa hotararea Aceluia, care face toate dupa sfatul voii Sale, ca sa slujim de lauda
slavei Sale, noi, care mai dinainte am nadajduit in Hristos."

Nu vad cum ar fi putut Apostolul sa clarifice mai mult lucrurile. Nu pot nicidecum sa
inteleg de ce controversele privitoare la suveranitatea harului continua si azi in istoria
Bisericii. Dar apoi privesc in urma la propria mea experienta si vad cum m-am luptat
cu acest lucru atat de multi ani. Insa nu cred ca e o idee obscura. Nu vad cum ar fi
putut Pavel sa o explice cu mai multa claritate decat o face aici in Efeseni si mai tarziu
in Romani.
Din nou, insa, intrebarea este: "Daca Dumnezeu ii alege pe unii oameni sa fie
obiectele harului Sau mantuitor, dar nu da aceeasi binecuvantare, acelasi favor altor
oameni, si daca ii alege pe unii sa primeasca acest beneficiu imens iar altii nu-l
primesc, fiind lasati deoparte, nu e evident atunci ca Dumnezeu e arbitrar, sau
capricios, sau cu toane? Poate ca nu e nedrept, dar cu siguranta aici pare sa fie
arbitrar."

Dati-mi voie sa raspund la aceasta intrebare - si nu vreau sa vin cu jocuri de cuvinte

inaintea voastra - dar haideti sa ne oprim o clipa ca sa definim ce intelegem prin
cuvinte ca "arbitrar", sau "capricios", sau "a fi cu toane". O persoana care e arbitrara
face ceea ce face fara vreun motiv anume. Pur si simplu o face. Daca ii intrebi pe
acesti oameni de ce au facut acel lucru, iti vor raspunde: "N-am avut nici un motiv.
Am facut-o dintr-o toana." A fost un capriciu, o dispozitie de moment. Nu avem prea
mult respect pentru oamenii capriciosi, care fac lucruri fara vreun motiv anume. De
fapt, daca intr-adevar o fac fara motiv, atunci ar trebui sa fie internati intr-un ospiciu.
Pentru ca ne-am confrunta cu o forma de nebunie.
Ii vom atribui lui Dumnezeu acest fel de comportament viciat, lipsit de virtute? Vom
spune despre El ca e arbitrar si capricios? Unii vor raspunde: "Trebuie s-o faci,
Sproul, pentru ca te-ai straduit sa demonstrezi ideea ca Dumnezeu ii alege pe oameni
fara sa vada in ei vreun motiv, cunoscut mai dinainte sau de alt fel." E adevarat. Ne
trudim sa aratam ca motivul pentru care sunteti alesi de Dumnezeu nu se gaseste cu
nici un chip in voi. Privind in mine, Dumnezeu nu va putea gasi vreun motiv pentru
care sa ma mantuiasca, nu-i asa? Doar daca va gasi in mine un merit sau o neprihanire
pe care o am in mai mare masura decat alti oameni. Si asa ne-am intors din nou la
mantuirea prin fapte, inapoi la legalism. Nu, nu. Noi afirmam in mod clar ca harul Sau
ne este dat nu pe baza vreunui motiv care se gaseste in noi. Dar faptul ca in mine nu

23
se gaseste nici un motiv nu inseamna ca in spatele actiunilor lui Dumnezeu nu exista
nici un motiv. Pe de o parte, Biblia afirma cu tarie ca motivul pentru alegerea noastra
nu se gaseste in noi, dar, in acelasi timp, asta nu inseamna ca Dumnezeu e cu toane,
capricios sau arbitrar, pentru ca ni se repeta din nou si din nou ca Dumnezeu are un
motiv pentru aceasta.

Exista doua cuvinte care se repeta in aceasta privinta. Unul este "sfatul voii Sale".
Acest cuvant, "sfat", are de-a face cu intelepciunea, sau planul, sau modul de gandire
al lui Dumnezeu. In sfatul lui Dumnezeu, chiar cuvantul "sfat" sugereaza inteligenta si
o motivatie inteligenta pentru actiune. Dumnezeu nu voieste nimic in afara sfatului
voii Sale. O persoana complet arbitrara nu are un sfat - nu accepta nici un sfat - nu
asculta de nici un sfat - pur si simplu o face. De aceea, chiar cuvantul "sfat" ar trebui
sa ne atraga atentia ca ideea biblica de aici, a harului suveran al lui Dumnezeu, este
inradacinata in intelepciunea lui Dumnezeu - in gandirea Sa, care e desavarsita. Nu e
irationala, ci este rationala in cel mai inalt grad - departe de a fi arbitrara.

Un alt cuvant pe care Biblia il foloseste frecvent referitor la predestinare si alegere

este cuvantul "scop" [tradus in versiunea Cornilescu prin "plan", "hotarare" - n.trad.].
In limba greaca folosim cuvantul telos. Unii poate studiati filozofia si stiti ca filozofia
studiaza mai multe subdiviziuni diferite ale gandirii. Una este metafizica. Alta este
cosmologia. Alta este epistemologia. Alta este etica. Dar una din subdiviziunile
studiului filozofiei este stiinta teleologiei. Teleologia vine din cuvantul grecesc telos
care inseamna "rezultat, scop sau tel". Poate ca ati auzit de diversele argumente pentru
existenta lui Dumnezeu. Argumentul cosmologic - care incepe cu universul
(cosmosul) pentru a dovedi existenta lui Dumnezeu. Dar unul dintre clasicele
argumente persistente pentru a dovedi existenta lui Dumnezeu a fost numit
argumentul teleologic - acela ca universul, asa cum il cunoastem, prezinta o anume
ordine, un anume model, o anume simetrie care sugereaza ca e opera unui planificator
inteligent. Cuvantul "telos" se refera la rezultate, teluri, sau, daca vreti, scopuri.
Cineva care face ceva intr-un mod complet arbitrar nu urmareste vreun scop.

Noul Testament ne arata clar ca alegerea facuta de Dumnezeu este departe de a fi

lipsita de scop; dimpotriva, exista un scop divin in alegerea facuta prin harul lui
Dumnezeu. Iar scopurile mentionate sunt, mai intai, sa arate bogatiile harului Sau, sa
arate indurarea Sa - adica sa descopere ceva despre caracterul Sau minunat, si harul
Sau face intr-adevar acest lucru. El declara extraordinara, uimitoarea, minunata Sa
indurare.
Mai exista si un alt scop, si anume de a-L onora pe Hristos. Amintiti-va promisiunea
facuta lui Hristos, ca va vedea rodul muncii sufletului Sau si se va inviora. Vechea
teorie pelagiana sustinea ca Isus a murit pe cruce sperand ca cineva va profita de
aceasta si va fi mantuit. El a spus: "Eu fac lucrarea de ispasire, dar depinde de voi sa
va hotarati destinul." In aceasta schema ar fi teoretic posibil ca Hristos sa fi murit
degeaba - nimeni sa nu fi raspuns vreodata pozitiv la Evanghelie. Hristos ar fi murit si
n-ar mai fi fost cel dintai nascut dintre mai multi frati. Dar, conform sfatului hotarat al
lui Dumnezeu - Dumnezeu a hotarat de la intemeierea lumii ca crucea lui Hristos isi
va aduce rodul prevazut. Si ca Hristos va vedea rodul muncii sufletului Sau si se va
inviora. Observati ca, atunci cand Noul Testament vorbeste despre alegere si despre
predestinare, el vorbeste intotdeauna despre noi ca fiind alesi in Prea Iubitul - in
Hristos.

24
Oamenii ma intreaba: "R.C., de ce tu esti mantuit si altcineva nu este?" Inca o data,
vom explora aceasta intrebare mai tarziu, in mai mare profunzime. Dar atunci cand
privesc in inima mea si in sufletul meu, atunci cand privesc la viata mea, nu pot veni
cu un raspuns satisfacator de ce Dumnezeu s-a deranjat sa mantuiasca un nenorocit ca
mine. As vrea sa credem cu adevarat cuvintele din "Maretul Har". As vrea sa fim cu
adevarat uimiti de harul lui Dumnezeu. Dar ce ne uimeste in schimb este dreptatea Sa.
Harul il luam ca pe ceva meritat. Asa cum am mai spus, am schimbat cantecul lui
Henry Higgins [din My Fair Lady - n.trad] doar un pic, in loc de "M-am obisnuit cu
fata ta..." noi cantam "M-am obisnuit cu harul Sau...". Il presupunem ca subinteles, si
presupunandu-l astfel incepem sa abuzam de el. De aceea, cum am mai spus, trebuie
sa porneasca alarma in mintea noastra atunci cand incepem sa credem ca meritam
harul. Nu ma pot gandi la nici un motiv pentru care R.C. Sproul este un taciune scos
din foc. Daca Dumnezeu S-ar fi hotarat sa ma trateze potrivit cu dreptatea Sa... asa
cum spunea David, "Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar
putea sta in picioare?" Eu n-as putea ramane in picioare. Singurul mod in care pot
ajunge in Imparatie, sau in care cineva poate ajunge in Imparatie, este prin harul
suveran al lui Dumnezeu. Si numai prin acel har. Sola gratia a fost laitmotivul
Reformei - prin har si numai prin har.
Singurul motiv pe care il gasesc in Noul Testament pentru ca cineva sa fie crestin este
acela ca Dumnezeu Tatal sa Isi poata revarsa gloria Sa si dragostea Sa si afectiunea Sa
peste Dumnezeu Fiul. Singurul motiv pentru care noi suntem rascumparati, in cele din
urma, nu este din cauza valorii noastre, ci din cauza valorii lui Hristos. Dumnezeu se
indura de mine pentru a-L rasplati pe Cel ce merita rasplata, pe singurul Sau Fiu.
Observati ciudata intersectare a harului si dreptatii. E drept ca Hristos sa primeasca o
mostenire - iar noi suntem acea mostenire. Faptul ca suntem o mostenire inseamna har
pentru noi - dreptate pentru Hristos. Acesta e scopul.
Noul Testament spune: "De ce alege Dumnezeu? De ce ne-a ales pe noi?" Pentru ca
scopul lui Dumnezeu, potrivit cu harul Sau, sa poata ramane in picioare. Noi facem tot
ce ne sta in putere ca sa daramam acel har care sta in picioare si sa eliminam aceasta
doctrina din gandirea noastra. Dar scopul lui Dumnezeu e sa intelegem indurarea
harului. Sa-l lasam sa ramana in picioare. Sa avem curajul sa il proclamam in viata
Bisericii in mijlocul poporului lui Dumnezeu.

Celalalt lucru asupra caruia as vrea sa va indrept atentia este ceva ce am citit poate
prea repede aici in Efeseni. In versetul 5: "Ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati
prin Isus Hristos, dupa..." Dati-mi voie sa ma opresc aici. "Dupa." Ce inseamna
aceasta expresie, - "dupa", sau "potrivit cu"? Inseamna "pe baza". Nu e potrivit cu
lucrarea noastra cunoscuta mai dinainte, sau potrivit cu meritul nostru, cu neprihanirea
noastra, cu alergarea noastra, cu vointa noastra, cu credinta noastra sau cu vreun alt
lucru al nostru. Baza alegerii este, conform acestui text, "dupa buna placere a voii
Sale... dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi".
Haideti sa vorbim despre aceasta expresie pentru o clipa. Ne intoarcem la arbitrar. Eu
fac ceva ce pare sa fie arbitrar sau capricios, si voi intrebati: "De ce ai facut asta?" Eu
raspund: "Pai, nu stiu. Am facut-o pentru ca mi-a placut s-o fac." Ei bine, si acesta e
un motiv pentru a face ceva, nu-i asa? O faci pentru ca iti place. Chiar ii numim
capriciosi sau cu toane pe oamenii care fac ce vor, fara sa tina cont de ce e bine. Ei isi
fac placerea. Fac acel lucru pentru ca le place sa-l faca.
Acesta e un raspuns pe care Biblia il ofera la intrebarea "De ce" cu privire la alegere.
Motivul alegerii este potrivit cu placerea lui Dumnezeu. Dumnezeu alege sa se indure
de anumiti oameni pentru ca Ii face placere sa fie indurator fata de unii oameni si nu

25
fata de toti. Dumnezeu gaseste ca alegerea Ii face placere. Atunci spun: "OK, acum
am aflat secretul. Dumnezeu e capricios si arbitrar intr-un fel demonic, diabolic,
pentru ca tot acest joc pe care il joaca - alegandu-i pe unii, respingandu-i pe altii,
mantuindu-i pe unii si condamnandu-i pe altii - nu e altceva decat o divina comedie."

Din nou, avem tendinta sa intunecam planurile prin cuvantari fara pricepere,
apropiindu-ne in acest punct periculos de mult de hula impotriva Duhului Sfant.
Pentru ca am scos un cuvant din text - acela ca Dumnezeu face aceasta alegere dupa
ce fel de placere? Dupa "buna" placere a voii Sale. Acest cuvant schimba totul. Pentru
ca nu exista notiunea de placere rea a voii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-Si gaseste
placerea in rautate. Noua ne place sa facem raul. De fapt, de aceea pacatuim - pentru
ca e atat de placut pentru noi. Daca n-ar fi placut, nu am fi ademeniti si ispititi sa-l
facem. Dar in Dumnezeu nu exista o voie rea. Singurul lucru care I-a placut
intotdeauna lui Dumnezeu este bunatatea. Si singura placere pe care a avut-o vreodata
este o buna placere. Iar singurul scop pe care l-a avut vreodata este un scop bun. De
aceea, sa nu sugeram vreodata ca, in misterul harului Sau, El e cu toane, capricios sau
arbitrar. Doar pentru ca motivul mantuirii noastre nu se gaseste in noi, asta nu
inseamna ca motivul e nerezonabil, irational, sau ca Dumnezeu este fara scop, fara
sfat, sau fara bunatate.

Ganduri la incheiere
Uneori aceasta doctrina dificila a alegerii devine foarte usoara, nu-i asa? Cat de greu
ne este sa ne imaginam ca ceea ce Ii place lui Dumnezeu e intotdeauna bun? Sau ca
scopurile Lui sunt intotdeauna bune? Sau ca, indiferent care ar fi motivul pentru care
El acorda har unora si nu altora, acest motiv trebuie sa fie bun? Nu-i greu deloc, nu-i
asa? Ce e greu de conceput este o placere rea in Dumnezeu. Sau o actiune arbitrara a
lui Dumnezeu - sa-ti imaginezi Creatorul suveran facand ceva fara vreun scop anume.
Sau facand ceva fara sa ia in calcul propria Sa omniscienta, infinita Sa cunoastere,
intelegerea Sa desavarsita a tuturor lucrurilor. Desigur, misterul ramane si va exista
cata vreme vom privi intr-o oglinda, in chip intunecos. Dar acest lucru nu mai este un
mister in acest punct. Stim, si eu cred ca intelegem, ca Dumnezeu nu este arbitrar,
Dumnezeu nu actioneaza fara un scop si Dumnezeu nu face nimic nedrept sau intinat.
Problema e ca nu intotdeauna ne plac deciziile lui Dumnezeu. Nu suntem intotdeauna
de acord cu sfatul lui Dumnezeu. Iar uneori m-am surprins spunandu-mi: "Daca eu as
fi Dumnezeu, as face asa sau asa." Dar apoi trebuie sa ma opresc din drum si sa spun:
"Ia stai putin, ce gand arogant!" Pe de alta parte, nu e oare un lucru bun acela ca nu eu
sunt Dumnezeu? Lucrurile ar fi cu mult mai rele decat par sa fie acum in aceasta
lume.

Siguranta mantuirii
R.C.Sproul

In Olanda secolului al 17-lea s-a iscat o controversa din cauza doctrinelor referitoare
la conceptul predestinarii. Un grup de oameni, membri ai Bisericii Reformate
Olandeze, numiti "Protestatari" pentru ca au protestat, s-au ridicat impotriva doctrinei
Reformate a predestinarii, au creat aceasta controversa care a fost rezolvata in final

26
prin Sinodul de la Dordrecht. Din acea controversa ne-au ramas cele cinci puncte ale
calvinismului, asa cum sunt cunoscute ele, pentru ca cele cinci puncte de divergenta
intre teologii din acele zile au fost rezumate mai tarziu prin faimosul acrostih TULIP.
Nu vreau sa intru in amanunte referitor la cele cinci puncte, vreau doar sa va amintesc
de cele cinci puncte reprezentate prin initialele T-U-L-I-P. Pentru moment ma
intereseaza doar litera U din TULIP, care reprezinta alegerea neconditionata.

Lucrul avut in vedere aici era controversa despre care am vorbit in aceasta serie de
studii in legatura cu disputa dintre conceptia augustiniana clasica referitoare la
predestinare si conceptia prestiintei predestinarii. Voi defini acest termen. Conceptia
prestiintei predestinarii afirma ca Dumnezeu priveste prin coridorul timpului si stie
mai dinainte cine va raspunde in mod pozitiv la Evanghelie si Il va accepta pe Hristos,
iar pe baza acestei cunostinte Dumnezeu ii alege pe cei despre care stie ca vor
raspunde chemarii Evangheliei, ca sa-i mantuiasca. In alte cuvinte, Dumnezeu ii alege
doar pe cei care indeplinesc conditia pentru mantuire, si anume credinta. De aceea,
aceasta conceptie referitoare la alegere ar putea fi numita "alegere conditionata", spre
deosebire de conceptia istorica augustiniana, care e neconditionata. Ea spune ca
Dumnezeu, fara sa ia in considerare mai dinainte anumite conditii indeplinite de noi,
in mod suveran si din vesnicie ne alege pentru mantuire. Asta nu inseamna ca nu
exista conditii pentru mantuire. Aceste conditii exista. Trebuie sa ai credinta ca sa poti
fi indreptatit. Dar alegerea neconditionata inseamna ca Dumnezeu, intr-un mod
neconditionat, alege sa asigure sau sa creeze in cei alesi credinta care indeplineste
conditia necesara pentru mantuire.

Am auzit doua metafore de la evanghelisti proeminenti care vor sa se mentina cu grija

intre cele doua concepte periculoase. Ei nu vor sa invete ca omul se poate mantui
singur. Nici nu vor sa spuna ca mantuirea depinde in totalitate de Dumnezeu. De
aceea, cele doua imagini sau metafore pe care le-am auzit frecvent sunt urmatoarele.
Mai intai insa, evanghelistii spun ca Dumnezeu face 99% din lucrarea mantuirii, dar
noi trebuie sa facem 1%, acest 1% fiind absolut decisiv pentru mantuirea noastra. Iar
metaforele pe care le folosesc sunt urmatoarele.
Prima este cea a unui om care se ineaca. Acesta nu mai poate inota, e acoperit de ape
si se scufunda pentru ultima oara, chiar si capul fiindu-i acoperit de valuri. Singura
care inca se mai ridica la suprafata e mana sa, dar omului ii e imposibil sa se salveze
singur daca Dumnezeu nu-i arunca un colac de salvare. Dumnezeu arunca acest colac
de salvare exact unde omul are nevoie cel mai mult, deasupra mainii. Asa ca
Dumnezeu a facut tot ce putea face ca sa il salveze. Dar in ultima clipa, omul fie
apuca acel colac de salvare, fie il lasa sa treaca mai departe. Trebuie sa-si intinda
degetele si sa apuce colacul, altfel va ajunge pe fundul marii. Omului i-a mai ramas
insa aceasta putere sau tarie morala, fie sa apuce colacul, fie sa nu-l apuce.
Cealalta metafora pe care am auzit-o frecvent este cea a unei persoane pe patul de
moarte, suferind de o boala incurabila, o boala fatala, care a ajuns deja in faza finala
iar persoana e aproape sa intre in coma. Dumnezeu intra in camera cu un medicament,
singurul medicament care poate sa-l salveze pe acest om de la moarte. Dumnezeu
toarna medicamentul in lingura si apropie lingura de buzele muribundului. Tot ce
trebuie sa faca acest om este sa-si deschida buzele si sa primeasca medicamentul care
ii va reda sanatatea. Acel om insa are puterea fie sa-si inclesteze buzele, fie sa-si
deschida gura ca sa primeasca medicamentul. Din nou, ideea e ca Dumnezeu, in harul
Sau, face 99% din lucrare, fara acel har neexistand vreo speranta de salvare, dar acel
1% este lasat in puterea omului, fiind un factor esential si decisiv.

27
Motivul pentru care afirm ca aceasta conceptie difera dramatic de cea augustiniana
clasica, si unul din motivele pentru care Augustin a invatat ca alegerea sau
predestinarea e neconditionata, este din cauza ca, inainte de a aborda doctrina
predestinarii, Augustin a fost foarte preocupat de studierea modului in care Biblia
prezinta caderea omului si adancimea acestei caderi. In ce masura natura noastra
umana a fost corupta? Augustin a ajuns la concluzia ca aceasta cadere a omenirii este
atat de mare incat, desi inca putem face alegeri, totusi toate alegerile noastre pornesc
dintr-o inima incatusata in sclavia pacatului, asa ca ne gasim intr-o stare de
incapacitate morala. Ideea pe care o invata Augustin era aceasta. Pacatosul nu are nici
o inclinatie sau dorinta in inima sa pentru lucrurile lui Dumnezeu, daca Dumnezeu nu-
i schimba mai intai sufletul - daca nu ii schimba dispozitia inimii prin lucrarea
supranaturala a regenerarii. Desigur, Augustin mai invata si ca toti cei regenerati de
Duhul Sfant vin la credinta. Efectul acestei regenerari este exact cel intentionat. Daca
o persoana nu e regenerata, atunci aceasta persoana, lasata in voia ei, nu se va apropia
niciodata de lucrurile lui Dumnezeu. Daca pacatosul nu a fost regenerat, acel pacatos
nu Il va accepta niciodata de bunavoie pe Hristos. Prin urmare, esenta lucrarii lui
Dumnezeu de regenerare este aceea ca Dumnezeu nu planuieste doar rezultatul final
al mantuirii, El pregateste si mijloacele prin care aduce mantuirea in vietile oamenilor,
El hotaraste in mod suveran sa-i trezeasca la viata spirituala pe cei pe care i-a ales. Iar
toti cei treziti in felul acesta vin la credinta. Altfel spus, Dumnezeu asigura conditia
necesara pentru ca pacatosul sa raspunda.

Am folosit adesea urmatoarea ilustratie simpla in discutiile cu oamenii. Dupa ce

trecem prin toate abstractiile dezbaterii referitoare la alegere, eu ii spun persoanei: "Tu
esti credincios, dar cunosti oameni care iti sunt prieteni si nu sunt credinciosi. As vrea
sa imi explici simplu cum se face ca tu ai raspuns pozitiv Evangheliei iar prietenii tai
nu au facut-o. Ce ai facut tu ca sa implinesti acel 1%? De ce ti-ai deschis buzele ca sa
primesti medicamentul? De ce ai apucat colacul de salvare?" Am avut recent o
conversatie de genul acesta cu o persoana. Inainte sa apuce sa-mi raspunda la aceste
intrebari, l-am mai intrebat ceva. Am spus: "Ai raspuns Evangheliei pentru ca ai fost
mai neprihanit decat prietenii tai?" El a raspuns: "Nu, nu, nu, nu a fost asta." Apoi l-
am intrebat: "Atunci ai facut-o pentru ca ai fost mai inteligent decat prietenii tai care
au spus nu?" Desigur ca daca ar fi raspuns afirmativ, l-as fi intrebat de unde a primit
acea inteligenta. Dar el a inceput sa simta greutatea acestor intrebari. Si-a dat seama
incotro bateam. A incercat sa evite un raspuns direct, iar in final mi-a spus: "Eu mi-am
inteles nevoia mai bine decat ceilalti oameni." L-am intrebat: "De ce ti-ai inteles
nevoia? Sa fie oare pentru ca esti mai smerit decat ceilalti?" Intr-un tarziu a raspuns:
"Da." I-am spus: "Nu este oare aceasta o virtute?" Din nou a raspuns: "Ba da."
Rezultatul final a fost ca persoana credea intr-adevar ca a facut un lucru virtuos, pe
care prietenii sai nu l-au facut. El a dat raspunsul corect, raspunsul virtuos, iar
prietenii sai au raspuns intr-un mod gresit. Atunci i-am spus: "Ei bine, cred ca ai ceva
cu ce sa te lauzi, insa Noul Testament exclude in mod clar acest lucru."

Noul Testament ne invata ca lucrarea de mantuire este realizata in intregime prin harul
suveran al lui Dumnezeu. Am privit mai devreme in trecere la unul din cele mai
controversate texte in aceasta privinta, dar as vrea sa va indrept din nou atentia catre
el. In capitolul 6 din cartea Sfantului Ioan, Isus face urmatorul comentariu. El spune:
"Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu i-a fost dat de Tatal Meu." Am analizat pe
larg acest text, dar vreau sa o mai fac o data.
Haideti sa-l luam pe bucati. El incepe spunand: "Nimeni...". In aceasta frazeologie

28
avem ceea ce in stiinta logicii se numeste o declaratie definita ca o declaratie negativa
universala. Ea spune ceva negativ despre toti oamenii. "Nimeni...". Acest cuvant e
absolut universal. Cuvintele ce urmeaza insa sunt absolut cruciale - "...nu poate sa
vina...". Isus nu spune ca nimeni nu vine, sau ca nimeni nu va veni. El spune ca
nimeni nu poate veni. Cuvantul "poate", daca va amintiti, este un cuvant care descrie
nu permisiunea, ci capacitatea. Va amintiti de pe vremea cand erati la scoala, cand ati
ridicat mana intreband: "Domnule invatator, pot sa-mi ascut creionul?" Fiecare
invatator din America raspunde la aceasta intrebare in acelasi fel: "Sunt sigur ca poti,
intrebarea e daca ai voie." Apoi invatatorul se straduieste sa explice diferenta dintre
cuvintele "a putea" si "a avea voie". "A avea voie" inseamna permisiune. "A putea" se
refera la capacitatea de a face ceva. Aici, in acest text, Isus spune ca exista un lucru pe
care nimeni nu are puterea sau capacitatea sa-l faca. Care e acesta? "Nimeni nu poate
sa vina la Mine."

Atunci cand o analizam cu grija si in profunzime, conceptia prestiintei se reduce in

cele mai multe cazuri la o conceptie prescurtata si nedezvoltata cu privire la caderea
omului in pacat. Ea considera ca omul cazut inca are in suflet ceea ce eu numesc o
insula de neprihanire, insula care poate fi folosita si care poate manifesta capacitatea
de a veni la Hristos in absenta regenerarii date de Duhul Sfant. Din nou, evanghelistul
va spune: "Vino in fata, primeste-L pe Hristos, alege-L pe Hristos, ia o decizie pentru
Hristos si vei fi nascut din nou." Dar Isus spune ca daca nu te nasti mai intai din nou,
nu vei veni niciodata - aceasta nastere din nou e conditia necesara, premisa obligatorie
pentru a avea capacitatea sa vii. Isus spune: "Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca
nu i-a fost dat de Tatal Meu."

Vedem acest lucru inca o data in al doilea capitol din Efeseni. In primul verset,
capitolul doi din Efeseni, Pavel scrie aceste cuvinte:
"Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre, in care traiati odinioara, dupa
mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum
in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii
noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre, si
eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in
indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in
greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti).
El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos
Isus..."
Iar apoi, in versetul 8:
"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este
darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem
lucrarea Lui, si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit
Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele."

Acest capitol vine imediat dupa ce Pavel introduce conceptul predestinarii in capitolul
unu. El elaboreaza acum ideea ca Dumnezeu ii aduce la viata pe oameni pe cand ei
sunt inca morti din punct de vedere spiritual. Ei sunt inca morti in pacat si faradelegi.
De aceea nu sunt de acord cu metafora pe care o aud atat de des la evanghelizari.
Ideea omului care se ineaca. Acel om care se ineaca, indiferent cat de disperata ar fi
situatia in care se gaseste, fiind gata sa se scufunde pentru ultima oara, doar degetele
mai ridicandu-se deasupra valurilor, acel om este inca viu. Nu aceasta e metafora din
Scriptura. Metafora folosita in Scriptura este cea a unui om deja inecat. Se gaseste pe

29
fundul oceanului. E mort. Dar eu citesc in Noul Testament ca Dumnezeu, Duhul
Sfant, coboara pana pe fundul oceanului, il ridica pe acel om mort de pe fundul
oceanului si sufla viata in acel om, pentru ca el sa se trezeasca la viata si apoi sa apuce
colacul de salvare oferit.
La fel stau lucrurile si in cazul muribundului din spital, care trebuie sa-si deschida
gura ca sa primeasca medicamentul. Daca ai duce medicamentul la morga si l-ai oferi
unui cadavru, ar fi in zadar. Nici un cadavru nu-si poate deschide gura ca sa primeasca
medicamentul vindecator. Pozitia biblica este ca acel om nu e doar disperat de bolnav,
intr-o stare critica; el e mort. Numai Dumnezeu il mai poate invia.

Problema pe care o am cu conceptia precunoasterii, cu conceptia prestiintei asupra

alegerii este urmatoarea: ea afirma ca Dumnezeu priveste prin coridorul istoriei la
oamenii morti care raspund vietii spirituale. Atunci pun intrebarea: "Daca Dumnezeu
ar privi la oamenii morti in pacat, daca ar privi cat de mult ar vrea, pe cati i-ar vedea
raspunzand pozitiv la Evanghelie? N-ar avea pe cine sa aleaga, pe cine sa
predestineze, pentru ca i-ar vedea pe toti pierind in necredinta lor. Isus i-a spus lui
Nicodim, daca un om nu se naste din Duh, nici macar nu poate vedea Imparatia lui
Dumnezeu, daramite sa mai si intre in Imparatia lui Dumnezeu.

Inca o data, dati-mi voie sa va indrept atentia spre capitolul 6 al Evangheliei dupa
Ioan, unde in versetul 61 citim: "Isus, care stia in Sine ca ucenicii Sai carteau
impotriva vorbirii acesteia, le-a zis: "Vorbirea aceasta este pentru voi o pricina de
poticnire? Dar daca ati vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai inainte?...
Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic..."
Apoi, in versetul 65:
"Tocmai de aceea v-am spus ca nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu i-a fost dat
de Tatal Meu."

Luther, in disputa avuta cu Erasmus, a citat acest text in care Isus i-a spus lui
Nicodim: "Ce este nascut din carne este carne." Oamenii cazuti, care nu au fost
regenerati, sunt doar in carne, in firea pamanteasca, iar Isus spune: "Carnea nu
foloseste la nimic..." Luther a spus ca "nimic" nu inseamna "doar putin". Nu e nici
macar 1%. Harul mantuirii noastre ii apartine 100% lui Dumnezeu.

Ganduri la incheiere
Am spus adesea ca, daca Biblia nu ar fi mentionat niciodata cuvantul "predestinare",
daca nu ar fi mentionat niciodata cuvantul "alegere", cred ca am fi concluzionat acest
concept pur si simplu din abundenta de referiri pe care le gasim in Scriptura cu privire
la starea noastra de coruptie morala in lipsa harului mantuitor, in lipsa regenerarii.
Cred ca cel mai mare obstacol pe care il avem, cea mai mare piedica peste care trebuie
sa trecem inainte sa fim gata sa atribuim deplinatatea harului pentru mantuirea
noastra, este bariera gandului ca noi inca avem o insula de neprihanire ramasa in
suflet, care nu a fost afectata de cadere, care nu a fost poluata de pacat, asa ca nu
suntem cu adevarat morti in pacate si faradelegi; suntem doar bolnavi din cauza
pacatului si faradelegilor, dar inca avem capacitatea sa revenim la viata odata ce
auzim Evanghelia. Eu nu cred ca intelegem pacatosenia pacatului si indurarea harului.
Dar trebuie sa le intelegem daca vrem sa trecem vreodata peste aceste piedici.

Imi amintesc de o scena din piesa MacBeth a lui Shakespeare, in care vrajitoarele se
aduna si declara: "Dubla, dubla, cazna si napasta. Foc si clocot in caldare." Nu stiu de

30
ce aceste cuvinte imi revin intotdeauna in minte atunci cand ma gandesc la una din
controversele care insotesc fiecare discutie despre doctrina predestinarii si alegerii.
Ma refer la problema asa-numitei "duble predestinari". Dubla, dubla, cazna si napasta.
Dubla predestinare.
Iata intrebarea. E predestinarea dubla in sensul, ca are un revers, o parte ascunsa? E
un lucru sa ne gandim la minunea harului si indurarii lui Dumnezeu in care El scoate
taciuni din foc si, intr-un mod unilateral si monergistic, invadeaza viata pacatosului
aducand in siguranta acea persoana acasa in cer, asa cum a facut Isus atunci cand l-a
oprit pe Saul in drum spre Damasc si l-a mantuit acolo in desert. Dar trebuie sa ne
punem intrebarea: Cum ramane cu cei ce nu primesc acel dar? Cum ramane cu cei ce
nu primesc regenerarea? De ce n-a aparut Dumnezeu inaintea lui Caiafa sau inaintea
lui Pontius Pilat in acelasi fel plin de indurare in care Hristos S-a aratat lui Saul din
Tars?

Aceasta e intrebarea. Cum ramane cu cei ce nu sunt alesi? Raspunsurile au fost

diverse. Unii argumenteaza ca predestinarea e singulara, in sensul ca din vesnicie
Dumnezeu a ales sa intervina in vietile unor oameni pentru a-i aduce la credinta
printr-un act special de har. Dar totusi, celorlalti oameni, care nu sunt inclusi in
aceasta categorie a alesilor sau a celor predestinati, li se ofera posibilitatea sa fie
mantuiti. In alte cuvinte, nu trebuie sa fii ales ca sa fii mantuit. Toti cei alesi vor fi cu
siguranta mantuiti. Dar daca nu faci parte dintre cei alesi, asta nu inseamna ca nu vei
fi mantuit. Inca ai posibilitatea sa raspunzi Evangheliei, daca vrei s-o faci.

Imi amintesc de un incident care a avut loc pe cand eram la seminar (am mentionat
intamplarea mai devreme, intr-un alt context). Cursul era predat de presedintele
seminarului. S-a intamplat sa fie un seminar presbiterian. Din punct de vedere istoric,
Biserica Presbiteriana a luptat in linia intai a celor ce afirmau doctrina augustiniana a
predestinarii. In timpul acestei ore, unul dintre studenti l-a intrebat pe presedintele
seminarului, "Credeti in predestinare?" Profesorul s-a suparat brusc si a raspuns taios:
"Nu, nu cred." Apoi si-a manifestat ostilitatea, spunand: "Nu cred intr-un Dumnezeu
care ii aduce pe unii oameni in Imparatia lui Dumnezeu impotriva vointei lor, desi
acestia se zbat si tipa ca nu vor sa fie acolo, iar in acelasi timp ii impiedica pe altii sa
intre in Imparatie, desi acestia vor cu adevarat sa fie acolo."
Am fost uimit la culme. As fi fost uimit daca unul dintre studenti ar fi venit cu o astfel
de caricatura ingrozitoare a doctrinei biblice, dar nu m-as fi asteptat ca un presedinte
al unui seminar presbiterian sa aiba o intelegere atat de distorsionata a acestei
doctrine. El credea ca doctrina afirma ca Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa intre in
Imparatia Lui tipand si zbatandu-se, impotriva vointei lor.

Doctrina augustiniana a alegerii spune asa: Nimeni nu-L vrea pe Hristos. Nimeni nu
vrea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Inima e de deznadajduit de rea. Intocmirile
gandurilor din inima omului sunt indreptate in fiecare zi numai spre rau. Nu este nici
unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu, nici unul macar, spune Apostolul.
Deci, daca am fi lasati in voia dorintelor noastre si in voia propriilor noastre inclinatii,
nici unul dintre noi nu am alege sa venim la Hristos.
Da, Dumnezeu intra intr-adevar si ne regenereaza pe cand noi suntem inca morti in
greselile si faradelegile noastre. Dar care e rostul regenerarii? Care e scopul trezirii la
viata? De ce are loc renasterea? Nasterea din nou nu ii forteaza pe oamenii care nu vor
sa vina la Hristos sa o faca. Dimpotriva, regenerarea schimba dispozitia inimii - astfel
incat, daca inainte nu-L vroiam pe Hristos, acum Il vrem. Dumnezeu, Duhul Sfant

31
creeaza acea dorinta in inima. Intr-un fel, El ne face sa-L dorim pe Hristos, pentru ca
apoi sa-L alegem, si Il alegem pe Hristos pentru ca Il dorim pe Hristos. Il dorim pe
Hristos pentru ca Dumnezeu, lucrand prin Duhul Sau Sfant, a creat in inimile noastre
aceasta dorinta dupa Hristos.

A doua parte a denaturarii presedintelui a fost aceea ca Dumnezeu ii tine departe de

Imparatie pe cei ce doresc cu disperare sa intre in ea. Adevarul este insa ca nimeni nu
doreste cu disperare sa intre. Toti fugim de Dumnezeu si nu Dumnezeu este Cel ce le
spune oamenilor: "Daca vrei sa vii la Hristos, nu-ti este permis sa o faci, pentru ca nu
esti pe lista." De fapt, daca vrei sa vii la Hristos, la Hristosul biblic, daca acea dorinta
e reala, aceasta e cea mai sigura dovada pe care o poti avea ca te numeri printre cei
alesi, cu siguranta nu esti dintre cei respinsi.

De cealalta parte insa exista problema dublei predestinari, care se refera nu doar la
partea pozitiva a medaliei, care e alegerea, ci si la partea negativa a medaliei, pe care
o numim respingerea. Respingerea. Respingerea e exact opusul alegerii. Respinsul e
cel ce nu a fost ales, cel ce nu primeste binefacerile harului mantuitor. Cred ca
argumentul dublei predestinari se bazeaza in mare masura pe confuzie si pe o grava
neintelegere. Trebuie sa spun ca, daca nu credem ca Dumnezeu predestineaza si ii
alege pe toti cei din lume pentru mantuire (daca nu suntem universalisti), daca credem
catusi de putin in predestinare, si daca suntem particularisti, daca spunem ca nu toti
sunt predestinati pentru mantuire, atunci nu avem alta optiune decat sa afirmam un fel
de dubla predestinare. Caci daca exista unii oameni care sunt alesi pentru mantuire si
nu toti oamenii primesc acest dar, atunci e evident ca exista unii care nu sunt alesi.
Daca asa stau lucrurile, daca nu sunt toti alesi, atunci avem doua categorii - cei alesi si
cei nealesi. Cata vreme avem doua categorii, avem un fel de dubla predestinare.

Intrebarea e, cum intelegem aceasta doctrina a dublei predestinari. Exista diferite

feluri de dubla predestinare. Unul se numeste "pozitia simetrica a predestinarii".
Pozitia simetrica. Stiti ce inseamna a fi simetric. Stiti ce e simetria. Un lucru simetric
este proportionat si echilibrat. Pozitia simetrica a predestinarii invata ca Dumnezeu
lucreaza in acelasi fel in vietile celor respinsi ca si in vietile celor alesi. In ce-i
priveste pe cei alesi, prin puterea Sa si prin intermediul Duhului Sfant El in mod
unilateral creeaza credinta in inimile celor alesi. El le invadeaza sufletele, le aduce la
viata. Ii re-creeaza, ii regenereaza si produce credinta mantuitoare in sufletul lor. In
acelasi fel, conform acestei pozitii simetrice a alegerii, Dumnezeu, in cazul celor ne-
alesi sau in cazul celor respinsi, creeaza rautate in sufletele lor si ii forteaza direct si
imediat sa respinga Evanghelia, pentru ca nu-i vrea in Imparatia Lui. Pe de o parte,
Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa pacatuiasca, prin interventia Sa directa prin care
creeaza rautate in inimile lor. Aceasta pozitie este cateodata numita "doctrina
finalitatii egale". Finalitate egala. Final inseamna sfarsit, incheiere. Finalitatea egala
inseamna ca Dumnezeu lucreaza la fel de fundamental in inimile celor respinsi pentru
a crea rau acolo, la fel cum lucreaza in inimile credinciosilor pentru a crea acolo
credinta pentru cei alesi. Evident, destinele celor respinsi si a celor alesi au o finalitate
egala, pentru ca in final unii ajung in iad iar ceilalti ajung in cer. Dar finalitatea egala
inseamna mai mult decat destinatia finala, ea descrie mai degraba modul in care
Dumnezeu lucreaza in inimile celor respinsi.

Pozitia augustiniana a dublei predestinari e asimetrica. Nu e doctrina finalitatii egale.

Trebuie sa facem cateva precizari aici. As vrea sa priviti la tabla de aici, din sala. Am

32
pus o mica diagrama pe tabla. De o parte a liniei am scris cuvantul "pozitiv", iar de
cealalta parte a liniei am scris din nou cuvantul "pozitiv". Sub linie, in stanga, sub
cuvantul "pozitiv", am scris iarasi cuvantul "pozitiv". Apoi, de cealalta parte, in
dreapta, de data asta scriu "negativ". Ca la o baterie - pozitiv si negativ, pozitiv si
pozitiv. Pozitia simetrica a predestinarii este ceea ce eu numesc "pozitia pozitiv-
pozitiv". Pe scurt, asta inseamna ca Dumnezeu actioneaza si lucreaza intr-un mod
pozitiv in inimile celor alesi pentru a-i aduce la credinta si la mantuire. El
interactioneaza pozitiv si cu inimile celor respinsi pentru a crea rautate in ele. Aceasta
e pozitia finalitatii egale - pozitia simetrica a alegerii, pe care eu o resping. E un fel de
dubla predestinare pe care nu cred ca vrem sa o avem. Dati-mi voie sa mentionez intr-
o scurta paranteza, adesea atunci cand oamenii pun intrebari despre dubla
predestinare, la asa ceva se gandesc. Asta inteleg ei ca inseamna dubla predestinare.
Din nou, un echilibru pozitiv-pozitiv al lucrarii divine in inimile oamenilor.

Sub aceasta eu fac deosebirea dintre pozitiv si negativ, care, dupa mine, este pozitia
istorica, pozitia augustiniana. Pozitiv-negativ inseamna ca, in doctrina predestinarii, in
vietile celor alesi, Dumnezeu face o lucrare pozitiva, prin care El intervine ca sa ne
salveze de moartea spirituala, aducandu-ne la viata si creand viata si credinta in
sufletele noastre. Altfel spus, El lucreaza intr-un mod pozitiv. In ce-i priveste pe cei
respinsi, sau pe cei ne-alesi, nu putem spune ca Dumnezeu coboara si creeaza rautate
in inimile lor, fortandu-i sa-L respinga pe Hristos. Mai degraba, El trece pe langa ei.
La fel ca la Pastele din Vechiul Testament. El face ceea ce in Noul Testament este
descris ca o pedeapsa divina. E genul de pedeapsa despre care vorbeste Scriptura, de
exemplu, la judecata finala, cand Dumnezeu ii va abandona pe pacatosi in voia
pacatelor lor - ii va lasa in voia inclinatiilor lor pacatoase. Nu-i va mai opri din caile
lor rele. Dumnezeu nu are nevoie sa creeze necredinta in inimile celor respinsi.
Aceasta e deja acolo. Dumnezeu nu are nevoie sa creeze rautate in inima
necredinciosului. Aceasta e deja acolo. Amintiti-va ca atunci cand Dumnezeu alege,
El alege dintr-o masa de oameni care e in totalitate cazuta, in totalitate moarta in pacat
si faradelegi. Prin harul Sau, El intervine si face o lucrare de mantuire in inimile
unora, lucrare pe care n-o face pentru ceilalti. Nu are nevoie sa-i impiedice pe ceilalti
sa vina la Hristos - ei se impiedica singuri pentru ca ei nu doresc sa vina la Hristos. Ei
sunt deja despartiti de Dumnezeu. Sunt morti in pacatele si faradelegile lor, de aceea
nu putem spune ca Dumnezeu ii forteaza sa spuna nu. Ei spun nu pe baza propriilor
lor dorinte si pe baza propriilor lor vointe.
Iata ca in sfarsit a iesit cuvantul la suprafata. Pentru ca nu exista nici o discutie
referitoare la predestinare care nu devine, mai devreme sau mai tarziu, si aproape
intotdeauna mai devreme, o discutie despre libera vointa. Oamenii cred ca, daca eu
cred in alegere, daca eu cred in predestinare, cumva trebuie sa abandonez ideea de
liber arbitru uman. Daca doctrina augustiniana a alegerii este adevarata, se pare, nu-i
asa, ca ea zdrobeste complet libertatea vointei. Cred ca aceasta problema este cea mai
mare cu care ne confruntam in legatura cu doctrina predestinarii. De fapt, cred ca e
asa de mare si asa de importanta incat m-am hotarat sa nu avem o lectie separata
despre subiectul liberei vointe in cadrul acestei serii de studii despre predestinare, ci
mai degraba, la o data ulterioara, intr-un viitor nu prea indepartat, as vrea sa avem o
intreaga serie de studii despre libera vointa si legatura dintre ea si aceasta problema,
dar si alte probleme ale credintei noastre. In alte cuvinte, doctrina libertatii umane este
atat de controversata si este atat de important ca noi sa intelegem pe deplin harul lui
Dumnezeu si mantuirea noastra incat vreau sa rezervam o intreaga serie de studii
pentru acest subiect.

33
Asa ca am sa va rog sa aveti rabdare deocamdata si sa tineti minte ca, in pozitia
pozitiv-negativ a dublei predestinari, nu Dumnezeu ii forteaza pe oameni sa-L
respinga pe Hristos. Ei Il resping pe Hristos datorita propriilor lor inclinatii, datorita
inimilor lor si datorita propriilor lor vointe. Ei nu vin la Hristos pentru ca nu vor sa
vina la Hristos. De aceea, cred ca trebuie sa intelegem aceasta schema pozitiv-negativ.
Ea ne trimite inapoi exact in punctul in care eram acum cateva lectii, cand am vazut ce
spune Pavel despre acest subiect si am avut un mini-exemplu despre persoane alese si
ne-alese in Iacov si Esau. E clar ca Iacov a primit binecuvantarea harului lui
Dumnezeu iar Esau n-a primit-o. "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat." Iacov a
primit acea binecuvantare nu pentru ca a facut ceva sau a vrut sa faca ceva. Hotararea
a fost luata de Dumnezeu inainte ca vreunul din ei sa se nasca si sa faca vreun lucru,
bun sau rau. Ca raspuns la acest exemplu de persoana aleasa si ne-aleasa, Iacov fiind
ales iar Esau nefiind ales, Pavel le aminteste cititorilor sai de autoritatea suverana a lui
Dumnezeu si de dreptul Sau de a folosi harul Sau asa cum considera potrivit,
Dumnezeu spunand: "Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila." Dubla
predestinare inseamna pur si simplu ca cei alesi primesc indurare, iar cei respinsi
primesc dreptate. Nimeni nu primeste nedreptate.

Ganduri la final
Una din dificultatile pe care le avem in studiul doctrinei alegerii si a predestinarii este
aceea ca noi cunoastem gandurile ascunse ale lui Dumnezeu doar in masura in care El
binevoieste sa ni le descopere in Sfanta Scriptura. Nu stim de ce El nu alege sa-I
aleaga pe toti oamenii. Stim ca nu o face. Nu stim de ce se indura de unii, de ce are
mila de unii intr-o masura pe care n-o imparte tuturor. Dar, asa cum remarca un teolog
in istorie, "Unde Dumnezeu Isi inchide sfanta gura, eu ma opresc din cercetare." Inca
o data, poate ne irita aceasta idee si protestam, deoarece inclinatia noastra
fundamentala democratica este sa spunem, daca Dumnezeu da har unora, trebuie sa
dea la toti. Dar noi nu punem intrebarea corecta. Aceasta este: "De ce da Dumnezeu
acest dar cuiva?" Nu are nici o obligatie sa mantuiasca vreun pacatos - sa intervina in
inima unei persoane pacatoase si sa o salveze de moartea spirituala. Cel putin, in
aceasta doctrina, Dumnezeu se indura intr-o anumita masura. In doctrina prestiintei,
Dumnezeu ii lasa pe toti in voia lor inauntrul lor si doar in exterior ii cheama, dar nu
intervine direct prin harul Sau ca sa schimbe ceva in inimile lor. E o pozitie foarte
pesimista, daca o studiati cu atentie.

Picioare frumoase
R.C.Sproul

Ori de cate ori aducem in discutie subiectul predestinarii si alegerii, nu trece mult
pana se ajunge la problema evanghelizarii. Doua din obiectiile pe care le aud tot
timpul la adresa doctrinei predestinarii sunt urmatoarele: Daca predestinarea e
adevarata, atunci nu mai trebuie sa ne implicam in evanghelizare - pentru ca cei ce
sunt alesi vor fi mantuiti pana la urma intr-un fel sau altul, iar cei ce nu sunt alesi nu
vor fi mantuiti, indiferent de efortul pe care l-am depune in sfera evanghelizarii.
Aceasta e una din obiectii si ma voi ocupa de ea in cateva clipe.
Cealalta e acuzatia ca oamenii care cred in doctrina predestinarii sau a alegerii sunt

34
caracterizati de o lipsa de interes in domeniul evanghelizarii si, intr-o masura mai
mare sau mai mica, desconsidera misiunea Bisericii in aceasta privinta.

Dati-mi voie sa raspund la a doua obiectie mai intai, pentru ca e mai usor de raspuns
la ea, si voi raspunde spunand pur si simplu ca nu e adevarata. Istoria e martora ca
aceasta obiectie nu e adevarata. Daca privim la propria noastra istorie in America, a
existat o perioada de activitate fara precedent in evanghelizarea Coloniilor, aceasta
nefiind egalata nici pana in prezent, si care a avut ca rod ceea ce istoricii numesc
"Marea Trezire". In timpul Marii Treziri, in care Dumnezeu a turnat din belsug din
Duhul Sau Sfant, in special in Noua Anglie, au existat trei predicatori principali pe
care Dumnezeu i-a folosit in acea vreme ca instrumente de evanghelizare. Unul dintre
ei a fost John Wesley, care nu a acceptat pozitia augustiniana a alegerii. Dar ceilalti
doi au fost George Whitefield si Jonathan Edwards, amandoi imbratisand din toata
inima doctrina alegerii si predestinarii.
Daca privim chiar la perioada Reformei, in secolul al 16-lea, nu cred ca a existat vreo
trezire in toata istoria Bisericii cum a fost cea din secolul al 16-lea prin slujirea
Reformatorilor - Luther, Calvin, Knox si Zwingley - in care Evanghelia s-a raspandit
in intreaga lume, fiind o perioada de evanghelizare fara precedent. Toti acesti barbati
au fost dedicati total formei augustiniene a predestinarii.
Chiar si in zilele noastre, cunosc o organizatie care s-a raspandit in fiecare natiune, cu
exceptia cred a 9 din 210 natiuni existente astazi in lume. Aceasta organizatie exista in
200 sau 201 din ele si cred ca e singura organizatie crestina care activeaza in atat de
multe natiuni din lumea noastra de azi. Numele acestei organizatii este "Evangelism
Explosion", conceputa, proiectata si invatata de Doctor D. James Kennedy, el insusi
un puternic avocat al pozitiei augustiniene si, credem noi, al pozitiei biblice a
predestinarii. Charles Spurgeon e un alt barbat care a avut aceeasi masura de dedicare
in aceasta privinta. Astfel, inregistrarile istoriei ne arata ca atunci cand Biserica
sustine aceasta doctrina, acest lucru nu inhiba in mod necesar extinderea
evanghelizarii.

Totusi, ramane prima obiectie. Ea ar putea fi ridicata chiar cu privire la a doua,

spunand: "Da, desigur, Jonathan Edwards a fost un evanghelist inflacarat, la fel ca
George Whitefield. Dar aceasta a fost o fericita lipsa de consecventa in teologia lor.
Daca si-ar fi analizat in profunzime doctrina, nu s-ar mai fi deranjat cu
evanghelizarea, pentru ca ar fi vazut ca nu e de nici un folos."
Imi amintesc, in aceasta privinta, o experienta cat se poate de neplacuta pe care am
avut-o pe cand eram student. Eram la seminar si studiam lucrarea lui Jonathan
Edwards, "Libertatea vointei". Cred ca eram 22 in acea clasa, iar profesorul ne-a
aranjat intr-un semicerc in fata biroului lui. Ii placea metoda lui Socrate de invatare,
pe care o numea dialectura. Noi spuneam ca el preda si noi murim. Pentru ca in mod
constant ne punea pe jar cu intrebari dificile. In acea zi ne-a spus: "Ei bine, domnilor,
daca e adevarat ca Dumnezeu, din vesnicie, a ales sa salveze pe anumiti oameni si nu
pe ceilalti, de ce sa ne mai implicam in lucrarea de evanghelizare?" Am rasuflat
usurat, pentru ca s-a intamplat sa stau in extrema dreapta a semicercului de studenti,
iar el l-a intrebat pe studentul din extrema stanga. Obiceiul lui era sa ne ia pe rand.
Stiam deci ca sunt 21 de persoane care vor trebui sa se lupte cu aceasta intrebare
inainte sa ajunga la mine. Am fost incantat datorita acestui lucru. A inceput deci cu
primul student si l-a intrebat: "Domnule cutare, daca alegerea divina e adevarata, de
ce sa ne mai implicam in evanghelizare?" Studentul a raspuns imediat cu sinceritate
spunand: "Nu stiu, domnule profesor. Si eu mi-am pus adesea aceasta intrebare." A

35
continuat cu urmatorul din linie: "Tu ce crezi?" Acesta a ridicat din umeri si a spus:
"Habar n-am!" Dintr-o data, situatia a devenit tot mai infioratoare, pe masura ce
inainta in linie, intrebandu-l pe fiecare student si fiecare raspunzand ca n-are nici cea
mai mica idee cum sa raspunda la aceasta intrebare. In cele din urma degetul a aratat
catre mine. Trebuie sa va marturisesc ceva. Sper ca nu ma veti intelege gresit. Dar in
aceste discutii de la seminar, existau anumite momente cand colegii mei studenti se
asteptau de la mine sa-i salvez cand venea vorba de probleme spinoase. Intr-un fel, ei
imi acordau rolul pe care Plato i l-a dat lui Socrate in dialogurile in care se ridicau
astfel de intrebari spinoase si fiecare trebuia sa vina cu un raspuns. In cele din urma,
Socrate lamurea intreaga problema.
Astfel, simteam cum tensiunea creste pe masura ce profesorul se apropia de mine. In
cele din urma a ajuns la mine si m-a intrebat: "Ei bine, domnule Sproul, daca
Dumnezeu hotaraste din vesnicie pe cine sa salveze, de ce sa ne mai implicam in
lucrarea de evanghelizare?" Eram foarte emotionat si am raspuns cu sfiala: "Pai,
domnule Profesor, stiu ca nu raspunsul acesta il asteptati. Nu e un motiv prea mare,
dar totusi, un motiv pentru care trebuie sa ne implicam in evanghelizare este...", si aici
am inceput sa ezit si sa ma balbai, "...stiti, Dumnezeu ne-a poruncit sa o facem, nu-i
asa?" Profesorul s-a napustit asupra mea ca o racheta. M-a privit si a inceput sa se
joace cu mine si sa ma sfideze, intr-un mod politicos, dar totusi a facut-o. A spus, "O,
da, domnule Sproul, ce lucru ar putea fi mai mic decat acela ca Domnul Dumnezeul
Atotputernic, care domneste, sa-ti porunceasca sa faci ceva? Acesta nu-i un motiv
serios sa faci vreun lucru, nu-i asa? Cand Domnul tau, care Si-a varsat sangele pentru
pacatele tale, iti porunceste sa faci evanghelizare, ai putea sa consideri aceasta o
sarcina cat de cat serioasa, domnule Sproul. Pentru ca, pana la urma, El totusi ti-a
mantuit sufletul pentru vesnicie si de-asta ai putea macar sa-ti ridici palaria inaintea
Lui din respect pentru ce a facut." Profesorul a continuat si a continuat, iar eu ma
simteam din ce in ce mai mic si mai mic si mai mic. In cele din urma insa a spus:
"Desigur, acesta e un motiv suficient ca Biserica sa se implice in evanghelizare."

Apropo, acesta nu-i singurul motiv, ne vom ocupa imediat de un altul. Dar cum poate
cineva sa creada in alegere si sa nu creada in suveranitatea lui Dumnezeu? Si cum
poate crede cineva in suveranitatea lui Dumnezeu, dispretuind in acelasi timp
mandatul unui Dumnezeu suveran? Dumnezeu nu e suveran doar in harul Sau; El e
suveran si in poruncile Sale. El ne porunceste sa predicam Evanghelia la orice faptura.
Intelegem ca aceasta porunca nu se bazeaza pe presupunerea ca noi suntem
instrumente de care Dumnezeu are nevoie disperata, fara contributia noastra El
neputandu-si aduce la indeplinire planul de mantuire. Dimpotriva, eforturile pe are noi
le depunem in predicarea Evangheliei, in lucrarea de evanghelizare, sunt eforturi care
pot aduce roade doar prin harul Sau suveran. Pavel a clarificat acest aspect, nu-i asa,
in Noul Testament, atunci cand a spus: "Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a
facut sa creasca." Daca am medita la acest lucru, am vedea imediat ca Dumnezeu
putea face sa creasca fara ca Pavel sa planteze si fara ca Apolo sa ude.

Dar unul din lucrurile pe care trebuie sa le intelegem cu privire la predestinare este
acela ca Dumnezeu nu predestineaza doar sfarsitul, adica scopul sau telul final al
mantuirii, El predestineaza si mijloacele prin care acel scop va fi adus la indeplinire.
Si care sunt mijloacele principale de care se foloseste Dumnezeu ca sa aduca la
indeplinire mantuirea celor alesi? Scriptura ne spune ca Dumnezeu a ales nebunia
propovaduirii pentru a mantui lumea. Insusi Pavel a declarat la inceputul scrisorii
catre Romani... Pavel, marele predestinarian al tuturor timpurilor, a spus despre el

36
insusi: "Eu sunt dator si grecilor si evreilor. Vai de mine daca nu vestesc Evanghelia,
fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire." Ni se mai spune si ca credinta
vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Dumnezeu. Acest Cuvant a fost
incredintat Bisericii Sale iar misiunea Bisericii este sa-L proclame si sa-L
propovaduiasca - sa-L planteze si sa-L ude, stiind tot timpul ca Dumnezeu este Cel ce
va aduce rodirea.

Pana acum am accentuat ideea ca e de datoria crestinului sa se implice in

evanghelizare, in ciuda doctrinei predestinarii si alegerii. Lucrul pe care profesorul
acelui curs de la seminar ni l-a spus, mie si intregii clase, a fost ca nu ne putem limita
la acest principiu al datoriei, asa cum am facut eu cand am raspuns intrebarii si am zis:
"Pai, pana la urma, ni se porunceste sa o facem." Profesorul a raspuns: "Nu e doar o
datorie, lucrarea de evanghelizare este un privilegiu." E un lucru incredibil acela ca
Dumnezeu ne alege sa ne foloseasca drept cauze secundare, instrumente in Mana Lui,
pentru a proclama Evanghelia, pentru a fi folositi de Duhul Sfant la raspandirea
Cuvantului care, atunci cand e insotit de lucrarea Duhului Sfant, produce credinta.
Chiar si plantarea si udarea pe care le putem face noi sunt folosite de Dumnezeu ca
parte a planului de rascumparare a poporului Sau. El s-ar descurca si fara noi. El nu
are nevoie de mine. Si totusi, imi acorda privilegiul nespus de mare sa particip si eu in
acest plan.

Haideti sa ne indreptam atentia catre invatatura lui Pavel in legatura cu acest subiect.
Al 10-lea capitol din Romani, in versetul 10: "Caci prin credinta din inima se capata
neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire, dupa cum zice
Scriptura: 'Oricine crede in El, nu va fi dat de rusine.' In adevar, nu este nici o
deosebire intre Iudeu si Grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare
pentru toti cei ce-L cheama. Fiindca 'oricine va chema Numele Domnului, va fi
mantuit.'" Sunt cuvinte foarte incurajatoare. Stiu ca nimeni nu va chema Numele
Domnului daca Domnul nu-l cheama mai intai inauntrul lui, dar totusi promisiunea
este ca toti cei ce cheama Numele Domnului vor fi mantuiti. Eu nu cunosc gandurile
tainice ale lui Dumnezeu. Nu pot sti ai cui inima e pregatita de Duhul Sfant ca sa
cheme Numele Domnului.
Dar Pavel continua si spune: "Dar cum vor chema pe Acela in care n-au crezut? Si
cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit? Si cum vor auzi despre El fara
propovaduitor? Si cum vor propovadui, daca nu sunt trimisi?" Acesta e textul clasic
pentru misiune, pentru ca acest cuvant, "misiune", vine din latinescul "misio", care
inseamna "a trimite". Un misionar este cineva care a fost trimis. El e trimis de un
grup. E trimis de catre Biserica. Si e trimis cu un scop - sa proclame Evanghelia, astfel
incat oamenii sa o poata auzi - si sa poata veni la credinta -, ei sa aiba o Evanghelie in
care sa creada. Dumnezeu nu a pus in mainile noastre puterea sa schimbam inima de
piatra a persoanei necredincioase intr-una de carne. Dar avem capacitatea sa ne
deschidem gurile, sa ne marturisim credinta, sa citim si sa proclamam Scripturile,
lucruri de care Dumnezeu se foloseste pentru a aduce credinta la poporul Sau. Acesti
oameni nu pot avea credinta daca nu au ceva in ce sa creada. Ei nu pot crede in ceva
in care nu au auzit niciodata si nu pot auzi numai daca cineva le spune. Nu exista
auzire fara predicator si nu exista predicator care sa nu fie trimis.

Apoi Pavel citeaza un pasaj foarte important din Vechiul Testament. "Dupa cum este
scris: 'Cat de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc
Evanghelia!'" Avem aici rezumatul unui pasaj din Vechiul Testament, "Ce frumoase

37
sunt pe munti picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea!"
Imi amintesc ca eram in scoala primara cand am auzit de marile razboaie ale grecilor
din lumea antica - cele trei razboaie. Razboiul trecatorii de la Termopile. Razboiul de
pe mare la Salamina. A mai fost un al treilea razboi, razboiul de la Marathon. Batalia
de la campie. De-atunci maratoanele de azi se numesc maratoane. Pentru ca dupa
lupta de la campie, unde atenienii au fost victoriosi, pe atunci nu se obisnuia ca CNN
sa transmita stirea in direct la televizor. Intreaga cetate astepta rezultatul bataliei, de
aceea era trimis un mesager de pe campul de lupta, care trebuia sa alerge tot drumul
pana la cetate si sa anunte acel rezultat. In acest caz, batalia de la campie a fost la
mare distanta de Atena, iar mesagerul a trebuit sa alerge toata aceasta distanta si a
facut-o fara oprire.
De la acea batalie am imprumutat cuvantul maraton. Alergatorii de maraton de azi
trebuie sa alerge aproximativ 42 de kilometri. Dar, in orice caz, cetatea punea
santinele pe ziduri care sa vesteasca apropierea alergatorului. Inainte sa poata vedea
fata alergatorului, ei puteau spune din felul in care isi misca picioarele daca aduce
vesti bune sau vesti proaste. Ati vazut cum alearga o persoana descurajata? Purtatorul
de vesti rele nu alearga plin de bucurie. Insa cand alergatorul de la Marathon s-a
apropiat de portile cetatii, se putea observa cum picioarele lui de-abia atingeau
pamantul si acest lucru era suficient pentru a sti ca aducea vesti bune.
Isaia imprumuta aceasta imagine pentru ca si in Vechiul Testament vestile erau
transmise tot prin mesageri. Isaia spune: "Ce frumoase sunt pe munti, picioarele celui
ce aduce vesti bune, care vesteste pacea!"

Eu am devenit crestin in 1957, cand la colegiu un jucator de fotbal dintr-o clasa mai
mare s-a asezat cu mine la o masa si mi-a explicat identitatea lui Hristos. Acea seara
mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Aceeasi persoana a fost cavaler de onoare la
nunta mea. Ii voi fi vesnic recunoscator pentru rolul pe care l-a avut in viata mea.
Pentru mine, picioarele lui sunt frumoase. Si-a luat din timpul sau ca sa-mi vorbeasca
despre Hristos. Desigur, inteleg din punct de vedere teologic ca Dumnezeu ar fi putut
folosi pe altcineva ca sa ma aduca la credinta mantuitoare. El nu era obligat sa se
foloseasca de marturia prietenului meu. Si mai stiu ca, in ultima instanta, nu
prietenului mei ii datorez mantuirea mea, ci lui Dumnezeu, pentru ca mantuirea vine
de la Domnul. Si totusi, la acest nivel pamantesc, pe plan orizontal, in aceasta sfera a
activitatilor omenesti, eu am o profunda afectiune si o profunda recunostinta pentru
cei ce sunt folositi de Dumnezeu ca instrumentele Sale pentru evanghelizare. Ce mare
privilegiu sa fii folosit de Dumnezeu pentru a aduce pe cineva la Hristos!

Ganduri la incheiere
Daca esti crestin, as vrea sa-ti cer astazi sa te gandesti la persoana sau oamenii din
viata ta pe care Dumnezeu i-a folosit ca sa te aduca la Hristos sau ca sa te ajute sa
cresti in credinta. Gandeste-te la ei. Scrie-le numele pe o hartie. Roaga-te pentru ei. Si
ar fi cu adevarat frumos din partea ta sa-ti faci un pic de timp astazi ca sa le scrii un
scurt mesaj prin care sa le multumesti. Pentru ca de multe ori nici macar nu stim ca
Dumnezeu ne-a folosit in felul acesta in vietile altor oameni. Din cauza ca slujirea
mea e publica, sunt la radio, vorbesc in public, scriu carti si altele de felul acesta,
primesc sute si sute de astfel de scrisori. Uneori oamenii vin la mine si-mi spun: "Stiu
ca auziti des astfel de lucruri si n-as vrea sa va plictisesc, dar..." Atunci le raspund:
"Stiti ce, niciodata nu voi auzi astfel de lucruri suficient de mult." Uneori devii atat de
descurajat in slujire. Probabil pastorul tau e una din persoanele cele mai descurajate
din intreaga lume. Astfel de oameni au nevoie de incurajarea ta. Astazi deci, dati-mi

38
voie sa va rog sa scrieti acele mesaje de multumire si sa le trimiteti oamenilor pe care
Dumnezeu i-a folosit in viata voastra ca sa va deschida ochii pentru bogatiile lui
Hristos.

39