Plângerile lui

Ieremia
- profetul lacrimilor -
Capitolul 1 – Imaginea Ierusalimului pedepsit
și reacția prorocului

Capitolul 2 – Dumnezeu este Cel ce a pedepsit

și reacția prorocului

Capitolul 3 - Prorocul cheamă poporul care

l-a respins la mărturisire și pocăință

Capitolul 4 – Anul 586 î.Hr. - grozăvia păcatului

și a pedepsei

Capitolul 5 – Rugăciune de mărturisire și

mijlocire
SCOPUL CĂRȚII:

”Să luăm seama la umbletele

noastre, să le cercetăm și să ne
întoarcem la Domnul!”(3:40).
 Plângerile lui Ieremia
gr.- ”Lacrimile”

- un poem, o cântare de jale pe care profetul o

compune ca urmare a tragediei Ierusalimului
transformat în ruine, altădată ,,de mare preț între
neamuri, fruntașă printre țări“

- citită în fiecare an în sinagogi pe data de 9 Abib

(Iulie), când este comemorată ziua în care
Babilonul a dărâmat Templul și Ierusalimul.
 Plângerile lui Ieremia

Cartea aduce în lumină trăirile, sentimentele,

atitudinile și reacțiile prorocului la dezastrul adus
de Dumnezeu Ierusalimului, transformat în ruine
de armata Babilonului

Raportarea prorocului față de

nenorocirea și necazul poporului
 Raportarea prorocului față de
nenorocirea poporului
1. Recunoaște că tot dezastrul este consecința
neascultării poporului de Dumnezeu și a respingerilor
repetate a chemărilor Domnului

închinarea la
dumnezeii străini neascultarea de
Ier. 2:10-21 poruncile Domnului
Ier. 22:21
apelarea la ajutorul
oamenilor
respingerea continuă a
chemărilor la pocăință
Ier. 6:16-17
”Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui;
copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. S-a dus
de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au
ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără
putere înaintea celui ce-i gonește. În zilele necazului și
ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate
bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a
căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a
venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de
prăbușirea lui. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a
ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum
văzându-i goliciunea, și el însuși se întoarce în altă parte și
oftează. Necurăția sta lipită pe poala hainei lui, și nu se
gândea la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l
mângâie.”  (Plângeri 1:5-9)
 2. Dumnezeu a pedepsit cum a promis - El
este autorul dezastrului venit asupra
Ierusalimului
"Vai! În ce întunecime a aruncat Domnul în mânia Lui pe fiica
Sionului.” (Plângeri 2:1)

”a nimicit ”Și-a disprețuit

fără milă” altarul și Și-a
”a nimicit pe
Israel” lepădat locașul”
”a dărâmat” ”a făcut de
ocară”
”a prăvălit la ”a umplut pe
pământ” ”a cufundat
”a prăpădit fiica lui iuda de
în jale”
tot” jale și suspin”
 ”Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a
aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.” (Plângeri 4:11)

”Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât

păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să
fi pus cineva mâna pe ea.” (Plângeri 4:6)

”Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile

celor răi, așa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea
lui, toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, și locuitorii
Ierusalimului, ca Gomora." (Ieremia 23:14)
 3. Se identifică cu poporul, cu durerea și
păcatul acestuia

"Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!” […] "Uită-
Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!“ O! voi, care treceți pe lângă
mine, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu
care m-a lovit Domnul în ziua maniei Lui aprinse! Mi-a azvârlit de sus în
oase un foc care le arde; mi-a întins un laț sub picioare și m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire și o lâncezeală de toate zilele! Mâna Lui a legat jugul
nelegiuirilor mele, care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt
puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau
împotrivă. […] ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. De
aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce
trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt
zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit.” […] Domnul este drept, căci m-am
răzvrătit împotriva poruncilor Lui.[…] Doamne, uită-Te la necazul meu.
Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost
neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea.” (Pl. 1:9-22)
”Moștenirea noastră a trecut la niște străini, casele noastre, la cei din
alte țări! Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște
văduve. Apa noastră o bem pe bani, și lemnele noastre trebuie să le
plătim. Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire și, când obosim, nu ne
dau odihnă. Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm
de pâine. Părinții noștri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le
purtăm păcatele. Robii ne stăpânesc, și nimeni nu ne izbăvește din
mâinile lor. Ne căutam pâinea cu primejdia vieții noastre, căci ne
amenință sabia în pustiu. Ne arde pielea ca un cuptor de frigurile
foamei. Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare, în cetățile lui
Iuda. Mai marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor; bătrânilor
nu le-a dat nicio cinste. Tinerii au fost puși să râșnească, și copiii
cădeau sub poverile de lemn. Bătrânii nu se mai duc la poartă, și
tinerii au încetat să mai cânte. S-a dus bucuria din inimile noastre, și
jalea a luat locul jocurilor noastre. A căzut cununa de pe capul
nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!”  (Plângeri 5:2-16)
 4. Plânge și jelește pe iubita inimii sale -
Ierusalimul doborât la pământ

"Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă

ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din
pricina copiilor și pruncilor de țâță leșinați pe ulițele cetății. […] Cu
ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine
să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci
rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?” (Plângeri 2:11, 13)

”Șuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei
poporului meu. Mi se topește ochiul în lacrimi, necurmat și fără
răgaz, până ce Domnul va privi din cer și va vedea. Mă doare ochiul
de plâns pentru toate fiicele cetății mele.” (Plângeri 3:48-50)
5. Cunoaște atât de profund inima Lui Dumnezeu –
Domnul poate schimba blestemul în binecuvântare

"Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag

nădejde: bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, indurările Lui nu sunt
la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este
atât de mare! - "Domnul este partea mea de moștenire", zice sufletul
meu; de aceea nădăjduiesc in El. Domnul este bun cu cine
nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aștepți în
tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în
tinerețea lui. Să stea singur și să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe
grumaz; să-și umple gura cu țărână și să nu-și piardă nădejdea; să
dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de ocări. Căci Domnul nu
leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură
iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjește cu
plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor. (Plângeri 21-33)
 6. Cunoscând inima Lui Dumnezeu, cheamă
poporul la smerenie, mărturisire și pocăință

"Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne

întoarcem la Domnul! Să ne înălțăm inimile cu mâinile spre
Dumnezeu din cer, zicând: "Am păcătuit, am fost îndărătnici!””
(Plângeri 3:40-42)

”Adu-ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi-ne

ocara! […] A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am
păcătuit! Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii, este din
pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă
șacalii prin el. Dar Tu, Doamne, împărătești pe vecie; scaunul Tău de
domnie dăinuie din neam în neam! Pentru ce să ne uiți pe vecie și să
ne părăsești pentru multă vreme? Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne
vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!”  (Plângeri 5:1, 16-21)
Raportarea lui Ieremia la situația grea a
Ierusalimului
- mânia lui Dumnezeu s-a declanșat împotriva păcatului
poporului, după ce acesta L-a respins în repetate rânduri;

- este afectat de distrugerea Ierusalimului și starea

poporului, plânge și se jelește pentru ruina fizică și
spirituală în care acesta a ajuns;
- continuă să cheme poporul la smerenie, mărturisire și
pocăință, ca și înainte de revărsarea pedepsei;

- cunoscând inima lui Dumnezeu, mijlocește pentru

reabilitarea poporului, identificându-se cu păcatul
acestuia.
 Aplicații pentru credincioși privind viața
și lucrarea prorocului Ieremia
- păcatul aduce inevitabil judecata Lui Dumnezeu, dacă
refuz permanent cercetarea Duhului Sfânt și pocăința;

- doar implicat pe deplin în planurile Domnului mă pot

asemăna Lui Dumnezeu, pot simți cum simte inima Lui;

- interesat de mântuirea oamenilor din popor cu care

interacționez zi de zi;

- chemat să plâng pentru oamenii care resping cercetarea

Duhului Sfânt și să nu mă bucur de pedepsirea lor;

- nu rezultatul lucrării de slujire contează, ci credincioșia

pe care am dovedit-o în fiecare zi a vieții de slujire.
 Viața prorocului Ieremia prefigurează
foarte bine viața Celui mai iubit dintre
oameni, Isus Hristos
- ”a venit la ai Săi, dar ai Săi nu l-au primit” 
Plângeri 3:52  Ev. Ioan 1:11
- ”disprețuit de popor și obișnuit cu suferința” 
Ieremia 18: 18; 20:2; 26:8-15; 37:15-16 Plângeri 3:53-55
 Evangheliile

- ”ca un miel (blând) pe care îl duci la măcelărie”

 Ieremia 11:19  Isaia 53:7
 - plânge pentru Ierusalimul care nu vrea să
se pocăiască;

”Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns

pentru ea și a zis: "Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în
această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum,
ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când
vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și
te vor strânge din toate părțile: te vor face una cu
pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor
lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut
vremea când ai fost cercetată.„  15 august 70 d. Hr.
 - S-a identificat cu păcatul omenirii – a purtat
păcatele noastre, ispășindu-le pe cruce;

 ”Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile

noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este
pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era
străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru
fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut
peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53:4,5)

”El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn,

pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru
neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.” (1 Petru 2:24)
 - sfârșitul misiunii Sale – un eșec aparent, dar
curând a văzut rodul muncii sufletului Său.

”Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul

cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și
despre casa lui Iuda. În zilele acelea și în vremurile
acelea voi face să răsară lui David o Odraslă
neprihănită care va înfăptui dreptatea și judecata în
țară. În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, și Ierusalimul
va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: "Domnul,
Neprihănirea noastră”. Ieremia 33:14-16