PR.

CONSTANTIN MOISIU: Cuvant duhovnicesc vesnic actual

«Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu ne învaţă şi ne dă semnele sale» (Isaia VIII,

20)

Toată lumea se plânge de greutatea vremu rilor pe care le trăim, dar nimeni nu
vrea să recunoască şi partea lui de vină în această răsturnare şi răvăşire a valorilor
morale.

Observăm cu toţii cum aproapele nostru este stăpânit de cel mai sălbatic egoism, dar
nu ne dăm seamă că şi noi înşine în acelaş păcat hălăduim. Ne revoltăm de zgârcenia
altora, fără să o lepădăm pe a noastră. Măreţi şi trufaşi suntem, dar ne turbură numai
mândria şi semeţia celorlalţi. Hulim neîncetat pe Dumnezeu, dar ne scârbim când
auzim pe alţii luând în deşert numele lui. Suntem îndărătnici şi neascultători de părinţi,
nerecunoscători şi nemulţumitori faţă de binefăcătorii noştri, lipsiţi de cuviinţă, şi
de dragoste în raporturile cu semenii noştri, dar grozav ne supărăm când alţii ne
întorc cu aceeaşi măsură . Neînduplecaţi când e vorba să trecem cu vederea greşala şi
supărarea ce ne-a căşunat-o vecinul nostru, dar suntem cuprinşi de mânie şi dor de
răzbunare, când el se poartă la fel cu noi. Grăim de rău pe alţii, cu gândul vrăjmaş de
a le strica numele cel bun, dar să nu auzim pe cineva clevetindu-ne, că-i punem mâna în
gât. Trăim o viaţă uşuratică şi fără frâu, dar nu găsim cuvinte cât mai tari pentru ca să
înfierăm pe nesocotitorii bunelor moravuri. Ne supără nedreptatea dar noi întrecem
măsura. Cruzi până la vărsare de sânge şi haini până la crimă, cerem totuşi milă şi
omenie dela alţii. Ne bucurăm cu drăcească bucurie când vedem pe fratele nostru în
suferinţă şi strâmtorare, dar vai şi amar de el dacă s-ar purta la fel cu noi.

Vedem adică paiul din ochiul aproapelui, dar nu vedem bârna din ochiul nostru.

Fiecare doreşte de istov şi aşteaptă cu în frigurare schimbarea vremurilor şi a

oamenilor, dar nici unul nu încearcă să înceapă cu el însuşi această prefacere . Ne
mulţumim doar cu înfăţişarea adevăratei credinţe, dar prin purtarea noastră
nechibzuită, tăgăduim puterea ei.

Pentru astfel de păcate şi alte multe fărădelegi, despre care ruşine este a şi grăi, din pri-
cina nesupunerii faţă de Tatăl Ceresc şi a nesocotirii poruncilor lui, viaţa a ajuns o
povară strivitoare, iar zilele pe care le trăim crunte şi apăsătoare până la
deznădejde.

«De aceea s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva acestei ţări, ca să aducă peste ea tot
blestemul scris în cartea aceasta». (Deuteronom XXIX 26).

1
«Purtarea ta şi ale tale fapte rele au pricinuit aceasta» (Ier. IV 18).

«Regele fără rânduială prăpădeşte pe poporul său» (Sirah X 3).

Şi fiindcă am lepădat legiuirile lui Dumnezeu am călcat în picioare rânduelile lui şi

nu ne-am trezit la pocăinţă, valurile mâniei dumnezeeşti încă nu s-au potolit.

Am semănat zadarnic sămânţa noastră şi în deşert ne-am ostenit frământând

pământul cu sudoarea frunţii, căci duşmanii au mâncat roadele muncii noastre.

Dar cum nici după aceasta nu ne-am înţelepţii, urgia mâniei lui Dumnezeu s-a
arătat şi sub altă înfăţişare.

S-a închis cerul şi pământul s-a făcut ca arama şi silinţele noastre s-au sleit în deşert, căci
ogoarele n-au mai rodit şi pomii din livezi n-au mai făcut fructe. Am ajuns să plătim kg.
de mere şi de pere de la 5-10 lei kg.

De vreme ce însă nici după toate acestea nu ne-am întors şi nu ne-am pocăit, ci ne-
am pus de-a curmezişul şi n-am ascultat legea Domnului, a adus Dumnezeu sabia
străină în ţară, ca să sfărâme semeţia puterii noastre şi pâinea o mâncăm cântărită
cu cântarul. (Vezi pentru toate acestea Levitic XXVI 16, 19, 20, 25, 26), iar foametea
rânjeşte ameninţătoare la uşa fiecăruia, întrucât nici odată nedreptatea şi lăcomia de
câştig n-a înflorit mai mult ca acum.

«De la cel de rând până la cel mai de frunte toţi sunt lacomi de câştig» (Ieremia VI,
13).

Şi în această dorinţă după înavuţire nimeni nu mai ţine seamă de lege şi dreptate, de
milă şi iubire. Nu-i zi lăsată dela Dumnezeu în care să nu apară în jurnale nume de
negustori, care pierzând simţul ruşinei şi omeniei speculează fără îndurare pe cel
aflat la ananghie, deşi dumnezeiasca învăţătură porunceşte:

«Să nu faceţi strâmbătate în judecăţi, la măsurătoare la cântar şi la măsuratul bucatelor,

ci să aveţi cântar drept, greutăţi drepte» (Levitic XIV 35-36).

Iar de vei nesocoti cuvântul lui Dumnezeu,

«Vei mânca, zice Domnul, dar nu te vei sătura şi foamea ta va roade, vei pune la o parte,
dar nu vei putea să scapi nimic de mâna vrăjmaşului şi ceia ce vei scăpa eu voi trece prin
ascuţişul săbiei» (Miheia VI, 13-14).

2
Cu toate aceste ameninţări înspăimântătoare însă, toţi s-au abătut, împreună
netrebnici s-au făcut.

Pentru aceste mari neorânduieli şi grele nele giuiri, alte ameninţări încă şi mai
cumplite atârnă deasupra capului nostru. Căci nu numai că Dumnezeu ne va lipsi de
orice sprijin şi ajutor, dar

«voi pune pe copii căpetenii peste ei şi nerozii vor domni peste ei», zice Domnul
Atotţiitorul. (Isaia III, 4).

Iar această mânie a lui Dumnezeu s-a arătat şi se arată încă, în multe feluri şi în multe
chipuri: în potop de ape multe sau în secetă cumplită, în molimă ucigătoare sau în
crâncene războaie, în groaznice semne cereşti sau în înfricoşătoarea cutremurare
de pământ.

Căci, dacă deschide Dumnezeu mâna sa toate se umplu de bunătăţi, iar

ascunzându-şi el faţa, toate se înspăimântă.