Lupta pentru mântuire

Nu există oameni mai fericiţi decât cei care

moştenesc Împărăţia cerurilor. Şi nu există oameni
mai nefericiţi decât cei care o pierd.  Cu toţii suntem
vrednici de plâns, pentru că am căzut din fericire,
din bucurie, din slavă, sau aşa cum spune Apostolul
Pavel, din cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a
auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a
gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El . Dumnezeu
L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu pentru
mântuirea noastră, chiar dacă noi eram vrăşmaşii
Săi.

Păcatul îndreptat împotriva oamenilor nu este la

fel de mare ca acelaşi păcat îndreptat împotriva lui
Dumnezeu. Cu cât este Dumnezeu mai presus faţă de
oameni, cu atât mai mare este şi păcatul pe care îl
săvârşim împotriva lui Dumnezeu. Şi cu toate
acestea, ne temem, respectăm şi ne este ruşine mai
mult de oameni decât de Dumnezeu.
 Cel care se hotărăşte să săvârşească păcatul
preacurviei, cu toate că ştie că este văzut de
Dumnezeu, Îl dispreţuieşte pe Creatorul său. Dar
dacă ştie că îl vede un om, nu mai săvârşeşte acest
păcat. La fel şi hoţul – el ştie că răpind lucruri ce
sunt ale altuia, este văzut de Dumnezeu. Cu toate
acestea, nu îi pasă. Face însă tot ce poate ca fapta sa
să nu fie văzută de oameni. La fel face şi cel care
vorbeşte de rău, ucigaşul sau orice alt om fără de
lege. De aceea Sf Ioan Gură de Aur, tot timpul ne
îndemnă şi ne rogă să ne pocăim şi să ne luptăm
pentru mântuirea noastră. Să avem dragoste şi
bunătate în suflete. Să-i iertăm pe cei care ne fac rău
sau ne vorbesc de rău. Să-i ajutăm pe cei care au
nevoie. Să fim smeriţi. Să ne curăţim des de
murdăria păcatelor, prin spovedanie. În felul acesta,
ne vom mântui sufletele. În felul acesta vom câştiga
Împărăţia cerurilor.