Universitatea ,,Valahia” din Târgoviște Facultatea de Teologie

Ortodoxă și Științele Educației

Master:
Doctrina Socială și Ecumenică a Bisericii în Contemporaneitate
Anul: II

Disciplina : Principii Și Obiective Ale Teologiei Sociale

Tema Lucrării:
Biserică și societate: Iconomia mântuirii și viața socială

Coordonator Științific:
Pr. Lect. Dr. Arion Alexandru Masterand:
Pr. Oprea Constantin

Târgoviște
2021
Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt în iconomia mântuirii:

Prin Întruparea, Moartea pe cruce, Învierea şi Înălţarea la cer, Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu întrupat, a realizat în trupul Său îndumnezeit întreaga iconomie a mântuirii noastre
obiective şi care devine bun al nostru subiectiv prin sălăşluirea lui Iisus Hristos Însuşi în noi,
cu trupul Său înviat şi înălţat, prin Duhul Sfânt. Aşadar prin sălăşluirea sau extinderea
trupului îndumnezeit a lui Hristos în noi, prin lucrarea Duhului Sfânt ia fiinţă în chip văzut
Biserica şi se realizează în acelaşi timp mântuirea noastră subiectivă, de aici legătura strânsă
între lucrarea Fiului lui Dumnezeu întrupat şi lucrarea Duhului Sfânt în iconomia mântuirii
noastre, lucrarea unuia pregătind şi continuând lucrarea celuilalt.
Astfel în Vechiul Testament, Duhul Sfânt este Cel Care pregăteşte trimiterea şi
venirea ,,în trup” a Fiului lui Dumnezeu, ia parte la Întruparea Fiului, Care S-a născut după
trup ,,de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”(Matei I, 18, 20), iar în Noul Testament, Fiul
lui Dumnezeu întrupat pregăteşte coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, spre a continua şi
actualiza, până la fârşitul veacurilor lucrarea mântuitoare a lui Hristos în noi. Aşa încât, după
Cincizecime, relaţia oamenilor cu Hristos cel înviat şi înălţat, Răscumpărătorul şi Mânuitorul
lumii, nu se poate efectua decât în şi prin ,,Duhul Fiului”(Galateni IV, 6),,Şi pentru că sunteţi
fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care striga: Avva, Părinte!”.1
Duhul Sfânt ni se descoperă astfel a fi ,,loc” al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, cu Hristos; al
comuniunii, al împărtăşirii cu El. Întrupându-se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi
instituind naşterea noastră din apă şi din Duh Hristos ne primeşte într-un fel de ,,obârşie”
comună, harică cu El. Duhul Sfânt este tocmai acest ,,spaţiu”, sân şi locaş spiritual
comun.,,Unire lui Dumnezeu cu oamenii se face prin Duhul Sfânt” învaţă Sfântul Ioan
Damaschin, iar după Sfântul Vasile cel Mare Duhul Sfânt este ,,locul celor sfinţiţi”. Tot
Sfântul Vasile cel Mare zice ,,Locul pe care-L indică Tatăl, locul propriu contemplării este în
Duhul Sfânt”. Dar cum s-a anticipat deja, Duhul Sfânt este templu pentru Hristos, pentru
,,Sântul Sfinţilor”(Daniel IX, 24),,Şaptezeci de săptămâni sînt hotărâte pentru poporul tău şi
pentru cetatea ta ce sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui
păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi
proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor”, şi mai profund pentru că El din veci
odihneşte peste Fiul (Isaia 61, 1),,Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să
binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită ,să propovăduiesc celor
1
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean ,,Teologia Dogmatică”, Editura Renașterea, Cluj-
Napoca , 2000.
robiţi slobozire, şi celor prinşi în război libertate”. Din veci purcezând din Tatăl, Duhul
odihneşte peste Fiul, care îi este deci ,,locul odihnei” şi totodată reciproc Duhul Sfânt îi este
,,loc” odihnă Fiului. Aşa cum Fiul este în faţa Tatălui Arhiereul nostru ceresc(Evrei VII) care
prin Răscumpărarea şi Învierea Sa a mântuit lumea de păcat tot aşa şi Duhul Sfânt este
prototipul ceresc al Bisericii care ne conduce spre sfinţire şi mântuire (Apoc. XXI, 3),,Şi am
auzit, din tron, un glas puternic care zice: Iată cortul, lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va
sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei”. Fiul se întrupează de la
Duhul Sfânt şi este în acelaşi timp Vistiernic al Duhului Sfânt al darurilor lui iar toată lucrarea
Sa mântuitoare o face în Duhul prezent în Biserică prin credincioşi. Toate actele lui Hristos
sunt vizibil semne ale prezenţei Duhului Sfânt de aceea în lumina Duhului noi luăm
cunoştinţă de ele şi prin ele de Hristos 2 Căci acolo unde este Duhul Sfânt este şi Fiul, şi unde
este Fiul acolo este şi Duhul Sfânt, de aceea harul ni se împărtăşeşte de Duhul Sfânt prin
Hristos, adică prin umanitatea îndumnezeită a lui Hristos slăvit prin înviere şi înălţat întru
slavă la ceruri de-a dreapta Tatălui(Romani VI, 23),,Pentru că plata păcatului este moartea,
iar harul lui Dumnezeu,viaţă veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Iar dacă în timpul
slujirii pământeşti a lui Hristos relaţia oamenilor cu Duhul Sfânt nu se efectua decât prin şi în
Hristos, după Cincizecime relaţia cu Hristos nu se efectuează decât prin şi în Duhul Sfânt.
După Sfinţii Părinţi, trimiterea Fiului în lume de către Duhul Sfânt(Isaia 61, 1), ca şi
trimiterea Duhului Sfânt de către Fiul la Cincizecime(Ioan XVI, 17),, Puţin şi nu Mă veţi mai
vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu mă duc la Tatăl” sunt lucrări în afară,
comune Persoanelor Treimice, şi s-au făcut spre a arăta că Tatăl şi Duhul Sfânt nu sunt străini
de lucrarea mântuitoare a Fiului ci participă la ea cu bunăînvoirea şi conlucrarea Lor. De
asemenea, se spune că Duhul este trimis în lume de Tatăl şi Fiul ca să se arate că Tatăl şi Fiul
nu sunt străini sau detaşaţi de lucrarea sfinţitoare şi desăvârşitoare a Duhului Sfânt. Deşi se
vorbeşte de ,,iconomia” proprie a Fiului în realizarea mântuirii obiective şi de ,,iconomia”
Duhului Sfânt în mântuirea şi sfinţirea noastră subiectivă, ca Cel Care ne împărtăşeşte harul
dumnezeiesc sfinţitor câştigat de Iisus Hristos, Duhul Sfânt iese în prin plan pentru sfinţirea
noastră după Înălţarea Mântuitorului la cer dar nu ia locul lucrării lui Hristos în lume, ci
dimpotrivă Duhul Sfânt ca ,,Duh al Fiului”(Galateni IV, 6), Care purcede din Tatăl şi
odihneşte în Fiul, este Cel Care Îl aduce şi sălăşluieşte pe Hristos în noi, ceea ce înseamnă
înduhovnicirea sau hristoformizarea noastră prin ,,Duhul lui Hristos” (Filipeni I, 19),, Căci
ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui
Iisus Hristos” Relaţia strânsă între iconomia Duhului şi iconomia Fiului se vede clar deoarece
2
Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt este Cel Care ne împărtăşeşte harul sfinţitor, îndumnezeitor şi mântuitor câştigat
de Iisus Hristos (IICorinteni XIII, 13 ),,Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui
Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi.” Fiul si Duhul sunt cele două
Persoane divine care efectuează Revelaţia in mod solidar. Amândouă revelează pe Tatăl si se
revelează una pe alta ca şi in viaţa internă dumnezeiască. Dar Cuvântul si Duhul Sfânt sunt
prezenţi şi lucrători împreună in iconomia mântuirii noastre. Căci Duhul Sfânt si Cuvântul lui
Dumnezeu nu erau despărţiţi in perioada in care Duhul Sfânt pregătea întruparea Cuvântului
şi în cea în care Cuvântul întrupat pregătea venirea personala a Duhului in lume, precum nu
sunt despărţiţi nici în cea prezentă în care Duhul Sfânt ne deschide accesul la Cuvântul înălţat
cu trupul la cer3. Subliniind ideea, P. Evdokimov spune: <<Cincizecimea restituie lumii
prezenţa interiorizată a lui Hristos şi Îl revelează acum nu înaintea, ci înăuntrul ucenicilor>>4
Este adevărat că Cel care Îl revelează în chip desăvârşit pe Dumnezeu este Fiul,
Cuvântul lui Dumnezeu prin Întrupare. Însă Cel care Îl arată în mod evident ca Fiul şi
Cuvântul cel unic a lui Dumnezeu, care şi-a asumat firea noastră omenească, Cel prin care
Acesta se face evident aşa cum era în starea de dinainte de Întrupare şi după modelul
Cincizecimii este Duhul Sfânt. Sfântul Duh face transparent pe Fiul lui Dumnezeu şi cuvintele
Lui datorită faptului că El însuşi se revelează astfel, ca o transparenţă, prin puterea Lui.
Hristos este dumnezeirea revelată ca lumină, ca adevăr, ca fundament al existenţei noastre;
Duhul este dumnezeirea revelată ca suflare de viaţă, ca dinamism de viaţă făcător, ca adevăr,
ca fundament şi normă a existenţei create. Duhul ne dă puterea, ne dă elanul de a realiza ceea
ce ne-a fost descoperit prin Cuvântul întrupat, urmând căii trasate de El. Ne dă puterea să ne
încadrăm în Hristos şi să ne facem asemenea Lui. ,,Hristos este fundamentul zidirii în toată
complexitatea structurii ei e << matca stilistică>> pentru toţi împreună şi pentru fiecare în
parte, ca să folosim o expresie a lui Lucian Blaga (dar într-un sens cu totul diferit), iar Duhul
este aburul sau umezeala care, iradiind din fundament şi pătrunzând în noi, ne lipeşte de El,
ne articulează în El, făcând să crească Biserica, Trupul tainic al Domnului noua creaţie”.5
Prezenţa lui Hristos este marcată întotdeauna de o odihnă a Duhului asupra Sa. Prezenţa
Duhului înseamnă şi prezenţa lui Hristos asupra căruia se odihneşte. Duhul străluceşte
asemeni unei lumini deasupra lui Hristos, iar Hristos este pus în lumină de Duhul. ,,Între Fiul
şi Duhul există o relaţie de eternă strălucire a Duhului prin Fiul, care se deosebeşte de
purcederea sau de venirea Lui la existenţă din Tatăl… O relaţie strânsă există şi între

3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Sfântul Duh în revelaţie și în Biserică, în ,,Ortodoxia”, XXVI (1974), nr. 2
pag: 220-221.
4
P. Evodokinov, L'Esprit Saint dans la Tradition orthodoxe, Paris, Les Editions du Cerf, 1969, p. 90.
5
P.G., t. 120, col. 507-509, apud. V. Lossky, op. Cit., pag. 144-145.
strălucirea eternă a Duhului prin Fiul şi trimiterea Lui în lume prin Fiul. Duhul strălucind
prin Fiul cu Duh Sfânt şi Fiul făcându-l cunoscut în calitate de Fiu este cu neputinţă să
cugeţi la Duhul Sfânt fără să te gândeşti la Fiul prin care străluceşte şi nici Fiul fără Duhul
pe care Îl manifestă. Sfântul Vasile cel Mare afirmă: ,,Fiul este Cel ce face cunoscut prin
Sine şi cu Sine pe Duhul care purcede din Tatăl” 6. Duhul Sfânt şi Mântuitorul Iisus au o
lucrare comună iar roadele ei se văd în Biserică trupul lui Hristos şi lăcaşul Duhului Sfânt.
Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a îmbrăcat natura, firea noastră dumnezeiască, a îndumnezeit-
o şi a înălţat-o la cer, făcându-se pe Sine întâiul rod şi cap al Bisericii. Duhul Sfânt
prelungeşte prin Biserică, prin Sfintele Taine, întruparea Domnului, îndumnezeind de acum
înainte fiecare mădular, fiecare persoană în parte după chipul lui Hristos. ,, Noi nu putem
primi pe Duhul Sfânt fără a fi membrii ai trupului lui Hristos şi nu putem numi pe Hristos
Domn, adică a avea conştiinţa divinităţii Sale, decât prin Duhul Sfânt. Opera lui Hristos este
într-adevăr inseparabilă de cea a Duhului. Sensul Bisericii ca trup a lui Hristos este să
constituie locul unei Cincizecimi perpetui ca unitate organică şi substanţială a Trupului,
căreia Hristos îi este totodată Capul. În Hristos şi prin El, Duhul Sfânt deschide fiecărui
credincios către Tatăl o cale unică de îndumnezeire”. 7 Hristos devine chip unic firii comune
a omenirii, iar Duhul este Cel care dă fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu
posibilitatea de a realiza asemănarea în firea comună. Duhul este chipul Fiului prin calitatea
Sa de desăvârşitor al lucrării divine, prin care Însuşi Fiul lucrează în sufletul nostru, făcându-
ne după chipul Său. Fiind chip al Duhului, fiecare dintre noi este chip al Fiului, prin
raportarea noastră ca fii ai Tatălui ceresc dar şi chip al Duhului prin raportarea la Hristos, ca
măsură a deplinătăţii vieţii noastre. Sfântul Grigorie de Nyssa exprimă foarte plastic la
reciprocitatea existentă între Fiul şi Duhul Sfânt, prin raportul între mir şi suprafaţa trupului:
,,Iar sensul ungerii este să semnifice în chip tainic lipsa oricărei distanţe între Fiul şi Sfântul
Duh. Căci precum între suprafaţa trupului şi ungerea mirului, nici raţiunea, nici simţirea nu
află nimic la mijloc, aşa în unirea Sfântului Duh cu Fiul nu este ni o distanţă încât cine
voieşte să se atingă prin credinţă de Fiul trebuie să ia întâi contact cu mirul. Căci nu este
8
vreo parte (a Fiului), care să fie goală de Duh”. După Sfântul Vasile cel Mare: ,,Duhul
Sfânt este în cer, în slavă, împreună-şezător cu Fiul şi în acelaşi timp în intimitatea
conştiinţei noastre sau mai bine zis în intimitatea subiectului nostru ţinându-ne legaţi de Fiul,

6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Relaţii treimice şi viaţa Bisericii în ,,Ortodoxia”, nr. 4, pag. 523.
7
Drd. Ioan Şurubaru, Relaţiile între Hristos şi Duhul Sfânt în viaţa Bisericii în ,,Studii Teologice”, nr. 9-10,
1968, pag. 737.
8
Adversus Macedonianos. P.G XLV, col. 1321 A, apud Pr. Prof. D. Stăniloae, Criteriile prezenţei…, pag. 108.
de viaţa Lui, de slava Lui, prin calitatea Lui de punte vie între noi şi Hristos şi cu Tatăl. Prin
aceasta nu va face să ne împărtăşim de învierea lui Hristos”.9
Cincizecimea marchează încă o formă a filantropiei divine, fiind de fapt un act chenotic
al Celei de-a Trei Persoane a Prea Sfintei Treimi. Prin chenoza Sa, Duhul comuniunii a unit
cu Dumnezeu pe toţi cei care au crezut Cuvântului, i-a unit între ei înşişi constituind astfel
Biserica, instituţie teandrică, având o misiune eternă şi universală, capabilă să revalorizeze
lumea. Cincizecimea apare ca sfârşitul ultim al iconomiei trinitare a mântuirii. Sfinţii Părinţi
îndrăznesc chiar să spună: ,, Hristos este Marele Înaintemergător al Duhului Sfânt”. Venirea
personală a Duhului la Cincizecime cu o plinătate dumnezeiască, este pentru suflet preludiul
luminii primordiale şi eterne, o rază şi o strălucire a fericirii nesfârşite. 10 Duhul Sfânt este
cel care ne deschide inima, ne deschide ochii sufletului, pentru a-L vedea şi a-l simţi pe
Hristos în noi şi între noi. Mai mult, prin Duhul Sfânt, suntem înfiaţi de Dumnezeu Tatăl, în
Dumnezeu Fiul şi astfel devenim fii a Celui Preaînalt, după har. Dumnezeu Fiul, este Fiu după
natură, iar noi devenim prin lucrarea prin lucrarea Sfântului Duh , fii înfiinţaţi de Dumnezeu
Tatăl. De aceea Sf. Ap. Pavel, spunea că Dumnezeu Tatăl a trimis Duhul Fiului Său în inimile
noastre. Deci, noi vieţuim în Hristos prin Duhul Sfânt, şi unde este Hristos, acolo este şi
Duhul Sfânt şi tot ce se face de Hristos, după Cincizecime, se face prin El. 11 Legătura aşa de
strânsă între lucrarea lui Hristos şi ce a Duhului Sfânt în iconomia mântuirii noastre, se
evidenţiază profund şi între Patima Mântuitorului pe Cruce şi Cincizecime. Pe Cruce, Trupul
Domnului a rămas fără viaţă biologică, dar El are acum o putere prin Duhul Sfânt, care se află
din momentul morţii, în umanitatea lui Hristos, într-un mod cu totul deosebit. Aceasta o
subliniază Triodul zicând: ,,Ci răsai Hristoase al meu mai strălucit”. Pe Cruce Golgotei, stă
iubirea răstignită a lui Dumnezeu, pe Cruce şade Viaţa şi izvorul Vieţii. Iubirea răstignită a
dumnezeirii faţă de umanitate se vede din faptul că Hristos îşi întinde braţele pe lemnul crucii,
îmbrăţişând umanitatea dar prin aceasta, El invocă o epicleză permanentă asupra întregii
creaţii.12
Aşadar prin Întruparea, Moartea şi Învierea Sa Hristos Domnul a recâştigat pe seama
firii omeneşti, Duhul Sfânt pierdut de acesta, prin căderea protopărinţilor omenirii în
neascultare, faţă de Creatorul lor. Mântuitorul Hristos a readus Duhul Sfânt în firea
omenească, restabilind-o prin acest act, în modul ei original şi adevărat de existenţă, căci
,,omenescul îşi actualizează întreaga lui virtualitate, numai şi prin Duhul Sfânt.
9
Pr. Prof. Dr. Dumotru Stăniloae, Sfântul Duh în Revelaţie…, pag 237.
10
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, XX, 170-174, apud Pr. Drd. Ilie Moldovan, Teologia Sfântului Duh
după Catehezele Sf. Simeon Noul Teolog în ,, Studii Telogice” nr. 7-8, pag 423.
11
Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Jertfă şi Răscumpărare, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, pag.251.
12
Pr. Prof. Dr. Constantin Necula, Paştele Crucii, Editura Bunavestire, Bacău, 2003, pag 68.
 Concluzii

Fiul lui Dumnezeu a primit a Se înomeni de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria
revelând taina lui Dumnezeu cea din veac ascunsă, primind a pătimi pentru mântuirea noastră
chiar moartea pe Cruce, înălțându-Se la dreapta lui Dumnezeu Tatăl și trimițându-ne de la
Dumnezeu Tatăl pe Duhul Său cel Sfânt, care ne face cunoscut toate cele ale Domnului nostru
Iisus Hristos. Astfel, revelația s-a împlinit prin Domnul nostru Iisus Hristos și s-a descoperit
minții omenești prin lucrarea Duhului Sfânt, Care ia din cele ale Fiului Înomenit și dăruiește
spre folosință tuturor celor ce împlinesc voia lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere este
imposibil de a descoperi ceva nou în istoria mântuirii sub aspect general, ci putem descoperi
doar personal, experiind în propria viață ,,ceea ce s-a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți”,
învățături de credință pe care altfel mintea omenească nu le-ar fi cunoscut și împropriat fără
de experierea vieții Bisericii prin mijlocirea harului necreat și prin curăția și luminarea minții
până la contemplarea lui Dumnezeu prin actul sinergic. Este demn de subliniat, de asemenea,
că deși Persoanele Preasfintei Treimi S-au revelat persoanelor umane, totuși umanitatea nu
este în măsură să cunoască realitatea ființială a dumnezeirii, ci doar să deosebească prin
lucrările dumnezeiești și relațiile Lor personale cu credincioșii aspecte ce țin de Persoanele,
relațiile și lucrările Lor asupra creației.

Bibliografie:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1988.
2. Galeriu, Pr. Prof. Dr. Constantin, Jertfă şi Răscumpărare, Editura Harisma,
Bucureşti, 1991, pag.251.
3. Galeriu, Pr. Prof. Dr. Constantin , Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt.
4. Isidor, Pr. Prof. Dr. Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean ,,Teologia Dogmatică”,
Editura Renașterea, Cluj-Napoca , 2000.
5. Necula, Pr. Prof. Dr. Constantin, Paştele Crucii, Editura Bunavestire, Bacău, 2003.
6. Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, XX, 170-174, apud Pr. Drd. Ilie Moldovan,
Teologia Sfântului Duh după Catehezele Sf. Simeon Noul Teolog în ,,Studii Telogice”
nr. 7-8, pag 423.
7. Staniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfântul Duh in revelaţie si in Biserica, în
,,Ortodoxia”, XXVI (1974), nr. 2 pag: 220-221.
8. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfântul Duh în Revelaţie…, pag 237.
9. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Relaţii treimice şi viaţa Bisericii în ,,Ortodoxia”, nr.
4, pag. 523.
10. Şurubaru, Drd. Ioan, Relaţiile între Hristos şi Duhul Sfânt în viaţa Bisericii în ,,Studii
Teologice”, nr. 9-10, 1968, pag. 737.