Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om

Creat ultimul în ordinea facerii lumii, omul este şi cea mai înaltă dintre toate
creaturile, aflându-se în punctul de mijloc în creaţie şi făcând legătura între lumea sensibilă şi
cea inteligibilă. Având o structură psiho-somatică, alcătuit din trup şi din suflet, el reuneşte în
sine aceste două lumi şi participă în general la toate sferele lumii create, căci: „omul după
partea raţională e în legătură cu puterea aceea negrăită şi dumnezeiască; iar după trup se
înrudeşte cu dobitoacele”1.
El vine în creaţie ca un rege în cămara sa, fiind „împărat al lucrurilor văzute care
poartă în el trăsăturile celor două lumi, în latura cea văzută şi cugetată” 2. Pentru aceasta omul
este cea mai desăvârşită, cea mai excelentă dintre toate făpturile, coroană a creaţiei, căci nu a
fost introdus ultimul între creaturi pentru că ar fi fost de dispreţuit, ci „ ca unul care încă din
clipa naşterii se cădea să fie împărat peste supuşii săi”3 .
Întreaga lume a fost creată pentru om, în care el a fost introdus ca într-un rai, în care
trebuia să stăpânească „ca un domn şi împărat al întregii lumi văzute” 4. Dar nu numai lumea
aceasta este gătită ca un palat pentru om- împăratul ce avea să apară după aceea, ci şi
Împărăţia cerurilor s-a gătit pentru el, înainte de el, căci el trebuia să privească spre ea de la
începutul existenţei sale după cum arată Sfântul Grigorie Palama: „Astfel la facere s-a zidit
întâi un lucru dintre făpturi, după cel dintâi altul, după aceasta iarăşi altul, iar după toate omul.
Acesta s-a învrednicit de atâta cinste din partea lui Dumnezeu, încât toată lumea aceasta
văzută a fost făcută înainte de el, pentru el. Iar Împărăţia cerurilor a fost gătită îndată după
întemeierea lumii, tot pentru el, înainte de el”5.
Din acest motiv, din perspectiva filosofiei eline, omul era socotit un microcosmos în
macrocosm, o lume mică care uneşte în el două lumi: spirituală şi materială. Această expresie
a fost preluată de Părinţii Bisericii, începând cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, spunând că
omul nu este lumea mică ci lumea mare, deoarece cuprinde întreaga lume în sine, prin
cugetare. În acest sens, Cuviosul Nichita Stithatul zice: „Dumnezeu, după ce a adus lucrurile
la fiinţă din nimic, făcând pe om la început, ca pe o lume mare, l-a aşezat în această lume, ca

1
Sfântul Antonie cel Mare, Învăţătura despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de
capete, (42), în „Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii” vol. I, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 24.
2
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, (22), în „Filocalia”, vol. VI, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 56.
3
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, în „Pârinţi şi Scriitori Bisericeşti, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p.21.
4
Idem, Întâia cuvântare morală a Sfântului Simneon Noul Teolog, în „Filocalia”, vol. VI, p.117.
5
Sfântul Grigorie Palama, 150 de capete despre cunoştinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre
viaţa morală şi despre făptuire, (24), în „Filocalia”, vol. VII, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 432.
într-una mică, creându-l ca pe un chip al Său şi arătându-l ca pe un împărat al tuturor celor de
pe pământ”6.
Desăvârşirea omului nu constă însă în faptul că el este asemenea cu totalitatea
creaturilor, ci în ceea ce-l deosebeşte de cosmos şi-l face asemănător cu Creatorul, căci omul,
care prin apartenenţa sa la lumea spirituală domină lumea sensibilă fiind şi împărat al lumii, e
chipul lui Dumnezeu. Revelaţia ne învaţă în acest sens că omul a fost creat „după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu” (Fac.1,26-27) iar în alt loc arată că omul nu este numai „după”
chipul lui Dumnezeu ci chiar „chipul lui Dumnezeu”: „căci Dumnezeu a zidit pre om spre
nestricare, şi chip fiinţei Sale a făcut pre el” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23)7.
Toţi Sfinţii Părinţi au recunoscut în crearea omului „după chipul” lui Dumnezeu
măreţia unică şi negrăită a Lui, văzând în aceasta „un accord primordial între fiinţa omenească
şi fiinţa dumnezeiască”8. De aceea Sfântul Grigorie Palama zice: „Singur omul dintre toate
cele pământeşti şi cereşti a fost zidit după chipul Ziditorului, ca să privească spre El şi să-L
iubească, şi să fie cunoscătorul singur al Aceluia iar prin credinţă, prin înclinarea şi dragostea
faţă de El să-şi păstreze frumuseţea sa”9.
La Părinţii Bisericii nu întâlnim însă o concepţie perfect coerentă despre chip. Chipul
are la ei un conţinut foarte bogat, de aceea îl recunoaştem în diferitele facultăţi ale omului,
fără ca să-l epuizăm total. Iată ce zice în acest sens Sfântul Ioan Damaschinul: „Numai omul,
această vieţuitoare mentală şi raţională este dintre toate „după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu”, pentru demnitatea minţii şi a sufletului, adică pentru necuprinsul, necuprinsul,
nevăzutul, nemurirea şi libertatea voii, ca şi pentru însuşirea de stăpânitor, născător de prunci
şi ziditor”10; iar Avva Dorotei zice: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa,
adică nemuritor, liber, împodobit cu toată virtutea”11.
Mulţimea acestor definiţii referitoare la chip arată că Sfinţii Părinţi nu vor să reducă
„după chipul” la vreo parte a fiinţei umane. Părinţii văd „chipul lui Dumnezeu” manifestându-
se în toate funcţiile şi mişcările fiinţei omeneşti. Toate se împărtăşesc de chipul lui
Dumnezeu, de capacitatea relaţiei cu Dumnezeu şi de aspiraţia după comuniunea cu El. Nu
numai sufletul dar şi trupul participă la chip, căci chipul se referă la omul total, alcătuit din
trup şi suflet. Cuviosul Nichita Stithatul zice în acest sens că omul „chipul zidit de El

6
Cuviosul Nichita Stithatul, Vederea duhovnicească a raiului, în „Filocalia”, vol. VI, p. 351.
7
Această expresie o găsim în Biblia de la Bucureşti din 1688, p. 653.
8
Vladimir Losky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 1998, p. 101.
9
Sfântul Grigorie Palama, Despre cunoaşterea naturală…, în „Filocalia”, vol. VII, p. 434.
10
Sfântul Ioan Damaschinul, Cuvânt minunat şi de suflet folositor, în „Filocalia”, vol. IV. Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2000, p. 191.
11
Avva Dorotei, Învăţături, în „Filocalia”, vol. IX, p. 453.
[Dumnezeu] este văzut în trei părţi: în suflet, în minte şi în cuvânt…Din acestea se vede în noi
chipul şi prin ele suntem icoana lui Dumnezeu, deşi sunt amestecate cu lutul”12.

12
Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, suta a III-a
(7), în „Filocalia”, vol. VI, p. 293.