Ținerea de minte a răului și judecarea celorlalți – o boală

sufletească gravă, care are remediu

 

Un cuvânt puternic și iluminator al Sfântului Ioan Gură de Aur spune că nu

săvârșirea răului ne face mai puternici, ci îndurarea lui. Să nu fugim de
suferirea răului, ci de facerea răului.
Nimic nu urăște mai mult Dumnezeu decât pe omul care pomenește răul și ține
mânie în sufletul său pentru fratele lui, căci El Însuși fiind învinuit și mustrat,
batjocorit, scuipat și răstignit pe nedrept, nu a ripostat, ci ne-a arătat pildă de
smerenie, de îndreptățire a celuilalt și de dragoste – “Părinte, iartă-le, că nu știu
ce fac.”

Învățătura Mântuitorului nostru constă așadar în iertarea celor care ne fac rău, și
neținerea de minte a răului. Atunci când răspundem cu rău la rău nu suntem cu
nimic mai presus de cei care ne-au pricinuit răul. Îndurarea răului cu răbdare
însă, ne face asemănători lui Hristos – Care este Însuși modelul viețuirii
creștinești autentice, după poruncile Domnului.

Ținerea de minte a răului este considerat mai grav decât orice alt păcat deoarece
nu ne dă posibilitatea să ne pocăim și să atrage asupra noastră iertarea lui
Dumnezeu. El împiedică totodată iertarea celorlalte păcate.
Sfântul Efrem Sirul numește ținerea de minte a răului o boală gravă, un cancer
care cuprinde sufletul și ne face să lucrăm permanent păcatul. Atunci când
ascundem această patimă în suflet, devenim lăcaș al mâniei, al gândurilor rele și
al amărăciunii.

Cauza ținerii de minte a răului

Ținerea de minte a răului își află cauza în mândrie, îndreptățire de sine, invidie,
răutate, ură și mânie. Pomenirea răului este insuflată de diavol – tatăl minciunii,
al mândriei și al dezbinării dintre oameni. El este cel care ne alimentează propria
mândrie, făcându-ne să gândim că dacă nu luăm atitudine împotriva celor care
ne jignesc, ne vom pierde reputația. El ne insuflă riposta, îndemnându-ne să
reacționăm urât atunci când suntem insultați.

Cel mândru se crede mai bun decât ceilalți, și de aceea se îndreptățește pe sine.
El va vedea mereu păcatele celorlalți, iar pe ale lui le va micșora, le va trece cu
vederea sau chiar le va uita, precum fariseul din Evanghelie. Neluarea aminte la
propriile păcate aduce cu sine lenevirea în lupta contra lor. Dimpotrivă, cel smerit
își vede mereu propriile păcate și neputințe, iar pe ale celorlalți le consideră mai
mici ca ale sale.

După cum spune Scriptura, cel mândru se întristează de multe, pe când cel
smerit (care primește toate relele) se bucură mereu de Domnul și se răcorește
sufletește, având binecuvântarea Lui.

Sfaturi în lupta cu acest păcat

Deși ni se pare un lucru injust și chiar inuman să suporți răul și ura celor din jur,
acest lucru ne ajută să ne păstrăm noi înșine sufletele neatinse de rău.

Așa cum spune Sfântul Efrem Sirul, ținerea de minte a răului se dizolvă prin frica
de Dumnezeu și aducerea de minte a Judecății, când vom da seama pentru orice
lucru și orice cuvânt rostit sau nerostit.

De asemenea, ne putem feri de memorarea răului dacă atunci când vedem pe

cineva păcătuind, să nu spunem la nimeni, să nu-l judecăm și să nu-l urâm, ca să
nu cădem și noi în același păcat. Căci după cum zice Domnul, cu judecata cu
care judecăm, vom fi judecați. Ne vom izbăvi de judecarea aproapelui și de păcat
înaintea Domnului dacă vom zice în sinea noastră: „Sunt mai rău decât acesta.”

“Cuvântul Care Zidește” – Preotul Narcis Stupcanu, Radio Trinitas