CĂUTARE

Cartea:
Despre Rugaciunea lui Iisus vol.II
Cărți
Un cuvânt asupra cărţii fericitului Părinte Nil Sorschi
« Capitolul precedent Urmatorul capitol »
Un cuvânt asupra cărţii fericitului Părinte Nil Sorschi1(Cuviosul Nil Sorschy, nevoitor rus din
secolul. XV, care a călătorit câţiva ani în Orient, prin mănăstirile din Athos şi Constantinopol,
înapoindu-se în Rusia, a devenit săditorul lucrării minţii vieţii monahale de schit cu o riguroasă
neagonisire. Pentru ucenicii săi el a scris o carte care se numeşte „Predanie către ucenicii săi despre
viaţa de schit“ (poate ar fi mai bine „ascetică“). Această carte e recomandată de povăţuitorii
rugăciunii minţii, ca o îndrumare neapărat trebuincioasă pentru nevoitorii începători. Noi nu cităm
extrase din ea, însă o recomandăm să o citească toţi acei care se interesează de lucrarea minţii. Ea e
scrisă în limba veche slavă, bisericească. Însă este redată amănunţit şi în limba rusă de Episcopul
Justin: „Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul, părintele nostru Nil, nevoitorul de la Sora şi
aşezământul lui pentru viaţa ascetică.“ Ed. Mănăstirii Sf. Pantelimon din Athos, Moscova, an. 1902)
Sfinţii Părinţi învăţându-ne să învingem patimile şi să ne curăţim inima de cugetele cele rele, numai
prin poruncile lui Hristos, hotărăsc ca lucrătorii să aibă drept două arme din cele mai puternice
următoarele: frica de Dumnezeu şi aducerea aminte de prezenţa lui Dumnezeu, după cele spuse: „de
frica Domnului e îndepărtat orice rău“, şi „Văzut-am pe Domnul pururea înaintea mea, ca să nu mă
clatin“. Ne mai sfătuieşte să ne aducem aminte de moarte şi de gheenă, precum şi de citirea Sfintelor
Scripturi.
Toate acestea sunt bune pentru bărbaţii plini de virtuţi şi evlavioşi; însă asupra celor nesimţitori şi
împietriţi şi gheena însăşi şi chiar arătarea pipăită a lui Dumnezeu Însuşi nu va aduce nici o frică. Pe
lângă aceasta şi mintea însăşi la monahii cei începători se toceşte în curând de amintirea acestora şi
fuge de ele ca albina de mirosul fumului.
Iar dacă amintirea despre ele e bună şi folositoare în ceasul luptei, însă în afară de acest lucru bun,
cei mai înduhovniciţi şi încercaţi părinţi au descoperit un altul mult mai mare şi neasemănător mai
bun, care poate să-i ajute chiar şi pe cei neputincioşi.
Şi asemănare şi chip al binelui celui dintâi sunt cei ce macină la râşniţă cu mâinile şi puterea lor; iar
al binelui celui de al doilea, cei ce macină la moară cu ajutorul apei şi a feluritelor născociri; după
cum apa singură de la sine pune în mişcare roţile şi piatra, aşa şi preadulcele nume al lui Iisus, unit
cu aducerea aminte de Dumnezeu cel prezent, Cel ce vieţuieşte în toată plinătatea în Iisus, înalţă
mintea spre rugăciune, lucru despre care mărturiseşte marele în teologie Isichie, zicând: „sufletul
ajutat şi îndulcit de Iisus, cu o oarecare bucurie şi dragoste şi mărturisire, înalţă laudă
Binefăcătorului, mulţumind şi chemându-L cu veselie“. Şi încă: „cum e cu putinţă să petreci viaţa de
acum fără de mâncare şi băutură, la fel e cu neputinţă fără paza minţii să ajungă sufletul la ceva
duhovnicesc şi plăcut lui Dumnezeu, sau să scape de păcatul cel de gând, deşi cineva ar fi şi silit de
frica chinurilor să nu mai greşească“. Şi încă: „cugetele, care împotriva voinţii noastre, au pătruns,
s-au întărit şi stau în inimă, le poate alunga numai rugăciunea lui Iisus făcută din adâncul inimii.“
Marele Stareţ, cuviosul părintele nostru Nil pustnicul de la Sora, care prin încercare, a pătruns taina
unei astfel de rânduieli şi a deprinderii rugăciunii din minte, a alcătuit această carte, arătând în ea
începutul lucrării minţii şi biruinţa noastră şi înfrângerea potrivnicilor nevăzuţi. Căci prin cel dintâi
mijloc (fără lucrarea minţii), deşi s-ar înfăptui un succes oarecare, însă foarte încet şi cu osteneală.
Iar prin acest al doilea mijloc, ostenitorul degrabă şi uşor se apropie de Dumnezeu, a spus Sfântul
Grigorie Sinaitul. Acolo e o rugă, o învăţătură şi o lucrare a poruncilor numai pe dinafară, iar aici e
şi una şi alta: pază pe dinafară şi de dinlăuntru.
Deci, când un monah începător, după ce s-a lepădat de lume şi a săvârşit păcatele cele mari şi de
moarte, ca făgăduinţă în faţa lui Dumnezeu, să se abată nu numai de la păcatele cele mici de fiecare
zi şi iertabile, despre care Însuşi Domnul ne-a poruncit să ne rugăm neîncetat, ci şi de lucrarea însăşi
a patimilor celor păcătoase şi cugetelor celor rele şi intrând cu mintea sa înlăuntrul inimii, va începe
să cheme pe Domnul Iisus asupra întregii puteri a vrăjmaşului şi asupra oricărui rău cuget; sau dacă
din neputinţa sa va primi îndemnul vrăjmaşului, însă călcând poruncile lui Hristos, va cădea către
Domnul cu o rugăciune din inimă, căindu-se, ocărându-se şi va petrece în această stare chiar până la
sfârşitul său, căzând şi ridicându-se, învingându-se şi învingând şi cerând zi şi noapte apărare
împotriva potrivnicului său – unuia ca acesta oare nu-i va fi dată o nădejde neruşinată ca să capete
mântuirea? Căci sunt, după cum ne învaţă cercarea, la cei ce se nevoiesc căderi (nu spre moarte)
gândite şi simţite, precum: cu gândul, cu iuţimea şi pofta, de la întocmirea cea în trei părţi a
sufletului; sau prin simţirile trupului, adică: văzul, auzul, cuvântul, gustul, pipăitul şi mirosul. Şi chiar
celor mai mari bărbaţi nu le este cu putinţă să scape până la sfârşit, de aceste păcate de fiecare zi, ce
nu sunt spre moarte, începutul cărora e în cuvânt, gând, neştiinţă, uitare, nevoie, voie, întâmplare,
care se iartă de harul lui Hristos cel de toate zilele, după cum a spus Sfântul Casian. Iar dacă cineva
din puţinătatea de duh, va spune că Sfântul Casian gândeşte astfel numai dintre sfinţi, care se curăţă
cu harul lui Hristos, de păcatele zilnice, iar nu despre cei începători şi pătimaşi, apoi lasă să aibă loc
şi o astfel de părere. Însă trebuie a judeca şi a rezolva acest lucru mai cu seamă pe temeiul Sfintelor
Scripturi, care lămuresc în ce fel fiecare începător şi pătimaş e osândit pentru aceste păcate şi patimi
de toate zilele, supunându-se chinurilor celor de veci şi cum poate din nou să capete iertare prin
harul lui Hristos ca şi toţi sfinţii, prin pocăinţa şi mărturisirea înaintea lui Dumnezeu, cea de fiecare
clipă.
Este câte unul, zice Sfântul Dorotei, care lucrează din patimă, care auzind un cuvânt, se supără şi
răspunde cu cinci sau zece cuvinte la unul şi duşmăneşte şi se mânie şi după ce a trecut amărăciunea,
continuă să gândească răul asupra celui de i-a zis un cuvânt jignitor şi ţinând minte răul asupra lui,
se întristează că nu i-a zis mai mult, decât îi spusese deja, şi-şi pregăteşte cuvinte mult mai aspre, ca
să i le spună şi tot timpul îi pare rău: de ce nu i-am răspuns aşa, şi încă am să-i mai spun aşa şi
mereu se mânie. Aceasta este o întocmire când a ţine o răutate ajunge un obicei. Dumnezeu să ne
scape de o astfel de întocmire: căci ea e vinovată de chinurile cele veşnice. Dar este şi un altul, care
se supără de un singur cuvânt şi la fel răspunde cu cinci sau zece cuvinte la unul singur şi se
întristează că n-a zis încă alte trei cuvinte usturătoare şi se întristează şi ţine minte răul. Însă trec
câteva zile şi el se schimbă: altul petrece într-o astfel de stare câte o săptămână şi apoi încetează; iar
altul se mărgineşte numai cu o zi; iar altul batjocoreşte, duşmăneşte, se mânie şi mânie pe alţii şi
îndată se schimbă. Iată câte întocmiri osebite, şi ele toate se află sub osânda iadului, atâta timp cât
continuă să lucreze.
Din toate exemplele acestea, precum şi din altele, se poate vedea limpede, de ce cel pătimaş nu se
poate curăţi, prin harul cel de toate zilele al lui Hristos, de păcatele socotite mici şi nu de moarte.
Trebuie de hotărât acum, în ce fel de împrejurări sunt iertate astfel de păcate celor începători şi
pătimaşi. Acelaşi Avva Dorotei a zis: se întâmplă că unul se mâhneşte în sine când aude ceva de
ocară, însă nu pentru că a primit ocara, ci pentru că n-a răbdat ocara. Unul ca acesta are întocmirea
celor ce se nevoiesc, care se împotrivesc patimii. Altul se nevoieşte şi se osteneşte, iar la urmă e
biruit de puterea patimii. Unul nu vrea să răspundă cu rău, însă e târât de obişnuinţă. Altul îşi ia
asupra sa nevoinţa să nu vorbească nimic rău, însă se necăjeşte de ocara primită şi se mustră pe sine,
căci se necăjeşte şi se căieşte de aceasta. Altul însă, deşi nu se necăjeşte că a primit ocară, însă nici
nu se bucură. Toţi aceştia sunt din cei ce se împotrivesc patimilor; ei cu voia lor se luptă cu patima,
nu vor să lucreze după hatârul ei şi se necăjesc şi se nevoiesc. Iar Părinţii au zis că orice lucru, pe
care nu-l voieşte sufletul, e foarte trecător. Vă voi spune şi o pildă, cui se aseamănă cel ce lucrează
după patimă şi o primeşte pe ea; el e asemenea unui om, care fiind lovit de vrăjmaşul său cu o
săgeată, o ia cu mâinile sale şi şi-o înfige în inimă. Iar cel ce se împotriveşte patimii, e asemenea
celui împroşcat de săgeţile vrăjmaşului rău, însă fiind îmbrăcat într-o platoşă nu primeşte rane. Unul
ca acesta, deşi e pătimaş, însă poate să capete iertare prin harul lui Hristos, de acele păcate de fiecare
zi, care se fac fără de voie şi nu cu intenţie şi despre care Domnul a poruncit Sfântului Petru să ierte
până la „şaptezeci de ori câte şapte“ în fiecare zi.
Întărind acestea, Sfântul Atanasie Sinaitul zice: cunoaştem şi cugetăm despre cei ce primesc Sf. Taine
ale Trupului şi Sângelui Domnului, că dacă cu unele păcate mici şi uşor de iertat, ca: cele cu limba,
sau auzul, sau cu văzul fiind amintiţi sau de iuţime, sau de altceva asemănător, căindu-se de aceasta
şi mărturisindu-se lui Dumnezeu şi astfel primesc Sfintele Taine, credem că spre curăţirea păcatelor
le este lor primirea Sfintelor Taine. Acelaşi lucru l-a spus şi Sf. Pimen: prefer pe omul care a păcătuit
şi se pocăieşte celui ce nu păcătuieşte şi nu se pocăieşte.
Dar fiindcă la început s-a vorbit despre o învingere meşteşugită a patimilor, prin rugăciunea minţii şi
poruncii, apoi se cuvine să expunem cât mai clar, chiar mersul însuşi al luptei din minte cu patimile.
Deci, de vine ispita vrăjmaşului sub chipul unei patimi sau al unui cuget rău, lucrătorul cheamă pe
Hristos împotriva lui şi piere diavolul cu momeala lui. De cade cineva, din neputinţă, cu gândul, cu
cuvântul, cu iuţimea sau cu pofta trupească, – îl roagă pe Hristos, mărturisindu-se şi căindu-se
înaintea lui. De este cuprins de trândăvie sau întristare, care îi strâmtorează mintea şi inima, se
întoarce spre aducerea aminte de moarte şi gheenă şi de Dumnezeu cel ce este pretutindenea şi
ostenindu-se puţin cu acestea, Îl cheamă pe Hristos. După aceea, scăpând de război, din nou roagă
pe Hristos să fie milostiv cu el, pentru păcatele cele de voie şi cele fără de voie şi cu inimă curată şi
în vreme de război şi de pace sufletească aleargă către Hristos, şi Hristos pentru el e totul, în toate
întâmplările, atât cele bune cât şi cele rele. Şi unul ca acesta nu e momit de părerea că el face o
nevoinţă oarecare, rugându-se sau plăcând lui Dumnezeu: căci toată ruga lui îşi are ca începutul şi
sfârşitul său, frica de chinuri şi pocăinţa de păcate: căci unul este înţelesul rugăciunii celei de dinafară
şi altul al celei de dinlăuntru. Acela împlinind cântarea după cantitate, nădăjduieşte spre Dumnezeu,
iar părăsind-o, se osândeşte pe sine; iar acesta, rănit de conştiinţă pentru păcatele din fiecare clipă,
despre care s-a spus şi suferind năvălirea ispitelor vrăjmaşului, totdeauna strigă către Hristos; purtând
în minte vorba următoare: „dacă vei sui chiar întreaga scară a desăvârşirii, roagă-te pentru iertarea
păcatelor“. Şi încă: „vreau să rostesc cinci cuvinte cu mintea, decât o mie cu limba“. Şi astfel, în
afară de orice îndoială, îndeplineşte cele spuse de Sfântul Dorotei, în ce priveşte împotrivirea la
patimi; ba chiar ceva mai mult fiindcă numai un sfânt statorniceşte împotrivirea patimilor înainte de
necaz, aducându-şi aminte de pilda că unii ca aceştia sunt, asemenea celor săgetaţi de vrăjmaşi, însă
fiind îmbrăcaţi în platoşă nu capătă răni. Iar acestea, Sfântul le-a primit de la Proorocul: iată, zice,
s-a necăjit şi a plecat trist şi voi vindeca rănile lui. La fel şi Gură de Aur a spus: dacă te vei necăji
pentru păcate, apoi şi tu vei căpăta o mare uşurare. Iar aici nu e numai necazul, ci şi rugăciunea şi
zdrobirea şi pocăinţa şi intenţia bună de a păzi poruncile, şi suspinarea, şi mărturisirea. La fel ne
învaţă şi însăşi rugăciunea celor ce merg spre somn, zicând: „de m-am jurat cu numele Tău, sau l-am
hulit pe el în gândul meu, sau am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau am întristat
sau m-am mâniat pentru ceva“ şi celelalte aduceri aminte de păcatele iertabile şi fără de voie, care li
se întâmplă celor care învaţă lucrarea minţii. Văzând aceste căderi în păcat de fiecare ceas şi socotind
că în fiecare care învaţă această sfinţită lucrare, trebuie să fie curat de unele ca acestea, mulţi nu vor
chiar nici ochii să-şi îndrepte spre lucrarea minţii: însă acest lucru nu e aşa, după cum a şi fost arătat
deja. Dar numai că fiecare e slobod să lucreze şi după patimile sale, şi atunci aceleaşi patimi şi păcate
le sunt unuia spre viaţă, iar altuia spre moarte; unul din pricina lor ajunge la smerenie şi la
cunoaşterea neputinţei sale şi la pocăinţă, iar altul din obrăznicia sa la împietrire şi la pieirea veşnică.
Iar dacă cineva va zice că se poate curăţi de păcate de acest fel şi fără lucrarea minţii, prin harul lui
Hristos, prin pocăinţă, aceluia, repetând toate cele scrise aici, i se dă un astfel de răspuns: O, tu,
astfel de om, pune înaintea mea pe de o parte poruncile lui Hristos, iar pe de altă parte şi rugăciunea
neîncetată pentru lăsarea păcatelor noastre. Dă-mi şi gândul sincer să nu mai calci chiar nici o
singură poruncă, adică să nu pofteşti, să nu te mânii, să nu osândeşti, să nu cleveteşti; să nu minţi, să
nu vorbeşti în deşert, să iubeşti pe vrăjmaşi, să faci bine celor ce te urăsc, să te rogi pentru cei ce-ţi
fac strâmbătate; de asemenea să te fereşti de iubirea de plăceri, iubirea de argint, de gânduri
desfrânate, de întristare, de slavă deşartă şi neascultare şi pur şi simplu de toate păcatele şi cugetele
cele rele. Şi, cu astfel de intenţie apropie-te ca să deprinzi lucrarea minţii şi ia aminte cu stăruinţă de
câte ori, în fiecare zi, vei călca poruncile împotriva voinţei tale, şi de câte păcate, patimi şi cugete
rele vei fi rănit. Ia-ţi de pildă şi pe văduva aceea, care zi şi noapte cădea înaintea judecătorului, şi
începe a striga către Hristos, în fiecare ceas, pentru fiecare poruncă călcată de tine şi pentru fiecare
patimă şi cuget rău de care eşti învins. Pe lângă toate acestea, ia-ţi Sfânta Scriptură drept sfătuitor
bun. Şi petrecând un timp oarecare în astfel de îndeletniciri evlavioase, vino şi-mi încredinţează ce
vei vedea în sufletul tău. Oare nu vei recunoaşte şi tu că e un lucru cu neputinţă la o astfel de luare
aminte numai prin rugăciunea de dinafară, fără singura lucrare a minţii? Căci ea îl învaţă pe lucrătorul
său astfel de taine şi-i vesteşte sufletului lui, că lăsând cântarea multă de Psalmi, canoanele şi
troparele şi îndreptând toată silinţa numai spre rugăciunea minţii, el nu-şi pierde pravila sa, ci
dimpotrivă o înmulţeşte. Şi fiindcă legea avea putere şi scopul (de gând) ca să-i aducă pe toţi către
Hristos, deşi prin aceasta ea parcă se micşora singură, astfel şi cântarea multă îl trimite pe lucrător la
rugăciunea minţii, iar nu se extinde asupra întregii vieţi monahale. Ba chiar şi încercarea unei astfel
de cântare îl învaţă pe om când el, rugându-se, simte o oprelişte oarecare între sine şi Dumnezeu, ca
un zid de aramă după prooroc, care nu-i îngăduie minţii lui să privească limpede către Dumnezeu în
rugăciune, nici să-şi adune luarea aminte în inimă, în care s-au sălăşluit toate puterile sufletului şi
izvorul cugetelor bune şi rele.
Făcându-vă cunoscute predosloviile Stareţului Vasilie Schimonahul, mai aduc:
Capetele Stareţului Paisie Velicicovschi despre
rugăciunea minţii
Cuvinte cheie: Atanasie, Athos, Constantinopol, Diavolul, Dumnezeu, Eva, Grigorie, Hristos, Iisus,
Paisie, Pimen, rugăciune, Rugăciunea lui Iisus, Rusia, Sf. Taine, Sfânta Scriptură, Sfântul Grigorie,
Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfintele Taine, Sfinţii Părinţi
« Capitolul precedent Urmatorul capitol »
Patericul atonit
Patericul Solovetului
Patericul georgian
Patericul de la Optina
Patericul sfintilor batrini
Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev
Patericul secolului XX
Despre Rugaciunea lui Iisus vol.II
Despre Rugaciunea lui Iisus vol.I
Filocalia sfintelor nevointe ale desavirsirii 1
Patericul egiptean

Împărtășește
1.1K
Like
Tweet
Calendar ortodox
Vineri, 13 septembrie
SFINTII ZILEI

• Pomenirea Înnoirilor dumnezeiescului locas a

Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru
• Sf. Sfintit Mucenic Cornelie sutasul
• Sf. Mucenici Cronid, Leontie, Serapion,
Straton si Seleuc
• Sf. Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic,
Lucian si Valerian
• Sf. Cuvios Petru cel din Agreia si a
Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul

Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click

aici pentru sinaxarul in format audio mp3

Taguri
AntonieCruceDiavolulDuhul SfântDumnezeuEgiptEvaEvanghelieGrigorieHristosIerusalimIisusIisus
HristosIoanIosifManastirea LavraminuniMoiseMântuitorulNilrugăciuneRugăciunea lui IisusSchitSfântul
Munte

LIBRĂRII ONLINE REVISTE ȘI ZIARE BLOGURI CUNOAȘTERE ALTE SITEURI

» Yorick » Nemira Blog » Proverbe » Nemira Media
 » Librăria Online » Nautilus SF&F » Mistica Blog » Pateric » Valentin Nicolau
Nemira » CPSFA » Molitfelnic
» Editura Mistica » Philemon.ro » Psalm
» Nemi » Acatist
» Ceaslov

© 2008 - 2019 Pateric.ro