Monahiei Eupraxia

Să fii sănătoasă, Domnul să te binecuvânteze şi să te îndrume! Să nu fii grosolană cu nimeni...

poţi să îţi spui părerea, dar să nu insişti cu tărie. Cere de la Domnul înţelepciune şi stăpânire de
sine. Să nu fii înţeleaptă cu mintea ta, altfel te vei face de ruşine. Apostolii şi sfinţii se lepădau de
toate ale lor ca să dobândească ale lui Dumnezeu. Noi avem mintea lui Hristos, spunea
Apostolul Pavel, poruncind să urmăm lui. Iar tu ai trăsătura asta: hop întruna cu ale tale! Peste
tot, cu toţi, să te smereşti. Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar oamenii cu atât mai mult.

De pildă, scrii: „Imi place D.” - dar de ce îţi place? Iţi place fiindcă are un pic de smerenie, şi asta
are înrâurire asupra oamenilor, pe când asprimea, grosolănia, ţipetele, insistenţa sunt semne nu
ale smereniei, ci ale trufiei vădite. Subliniez „vădite”, fiindcă există şi o trufie ascunsă, de care nu
ne dăm seama imediat. Străduieşte-te să fii nebăgată în seamă peste tot, să îţi frângi inima
pentru neajunsurile tale cele vădite şi cele tainice. Frângerea inimii acoperă neajunsurile din
lucrarea poruncilor - de altfel, nici îndeplinirea lor nu îi place lui Dumnezeu dacă nu avem
frângere de inimă. Omul poate împlini şi din trufie aproape toate poruncile, fiind totodată vrăjmaş
al lui Dumnezeu.

Iartă-mă! Osteneşte-te pentru mântuirea ta! Zilele rele sunt, şi nu ştim ce va aduce ziua de
mâine.

Monahiei Eupraxia

Scrii: „Mi se pare că nu credeţi nimic din ce spun.” Tu nu mă crezi pe mine, în schimb te crezi
prea mult pe tine. Orice păcătos este orb. Oarbă eşti şi tu. Mai mult decât atât: când îţi vorbeşte
omul despre boala ta, nu pui preţ pe ce spune. Eşti oarbă, iar când ţi se arată drumul nu crezi, ci
preferi să mergi aşa cum îţi place ţie.

Care va fi sfârşitul? Este limpede şi aşa. Nu numai că va fi, ci a şi început deja. Ai nimerit deja în
groapă, şi stai în ea, şi tot nu faci nimic ca să ieşi din ea şi ca să nu mai ajungi acolo. Te slăveşti
în deşert şi eşti trufaşă. De aici vin toate celelalte rele. De aceea îi osândeşti pe toţi, dai vina pe
toţi, iar pe tine te îndreptăţeşti, de aici vin toate păcatele şi bolile tale. Domnul te avertizează prin
boli şi prin neplăceri, ca să te uiţi la tine şi să te smereşti, dar tu devii tot mai împietrită.
Dezmeticeşte-te!

Ce trebuie făcut? Iată ce:

1) Impacă-te cu toţi sincer, nu doar cu limba.

2) Intotdeauna să te socoţi vinovată pentru toate ciocnirile, chiar dacă eşti nevinovată; să-ţi spui:
„Pentru nedreptăţile mele dinainte primesc acum ceea ce am meritat!”

3) Incetează să te îngrijeşti peste măsură de trup şi ţine posturile nu doar în ce priveşte felul, ci şi
în ce priveşte cantitatea mâncării. Trebuie să slăbeşti, nu să te îngraşi.

4) Neapărat, dimineaţa şi seara, rugăciunile rânduite şi o sută de Rugăciuni ale lui Iisus.

5) In fiecare zi, măcar o jumătate de oră, să cugeţi şi să-ţi închipui că astăzi sau cel mai târziu
mâine vei muri, şi ce te aşteaptă atunci? Citeşte scrierile pe care le vei găsi cu privire la moarte.

Iar principalul este smerenia. Nu ridica vocea la nimeni. Adu-ţi aminte nestrămutatul cuvânt al
Domnului: Dumnezeu celor mândri le sta împotrivă. Asta înseamnă că în nici o privinţă nu vei
avea parte de reuşită - nici în viaţa lăuntrică, nici în cea exterioară. In viaţa lăuntrică vezi deja
răceală, lene- vire, nerodire. Acelaşi lucru va fi şi în cea exterioară: vei îndura ruşine, ocară,
sărăcie, boli. Nu se va împlini nici o dorinţă şi aşteptare a ta, vei fi călcată în picioare, cu faţa în
noroi, până te vei smeri. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că te rabdă atât de îndelung, dorind
întoarcerea ta, ca să te miluiască după moarte.

Mi-am amintit alte câteva condiţii:

6) Incetează să-i osândeşti pe alţii. Dacă vei vedea că cineva face rău, să nu-l osândeşti, ci să-ţi
pară rău pentru el şi să te rogi pentru el în gând ca Domnul să-l ierte.

7) Incetează să mai vorbeşti în deşert, lasă-te de râsete, glume.

8) Seara să ceri iertare din toată inima pentru toate călcările de poruncă din timpul zilei, pe care
le-ai săvârşit cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul.

Străduieşte-te să dobândeşti inimă înfrântă şi n-o lăsa să se răcească.

Iarăşi îl judeci pe părintele Serghie: „Iar o să mă oprească de la împărtăşanie, şi ce vrea de la

mine ?” El vrea acelaşi lucru pe care-l vrem eu şi toţi cei care îţi vor binele: smereşte-te,
încetează să ai o părere înaltă despre tine însuţi, nu porunci, ci cere, ascultă de el, acoperă-i
neajunsurile, potrivit poruncii: Purtaţi-vă neputinţele unii altora!

Dacă nu vei asculta de mine, ci vei rămâne la fel ori te vei smeri cu făţărnicie, pe dinafară, vei
vedea singură ce va fi. Există legi duhovniceşti nestrămutate, potrivit cărora vei fi supusă tuturor
lucrurilor de care am scris mai sus dacă nu te vei pocăi de trufia dinainte, şi nu te vei smeri
sincer, şi nu vei arăta cu fapta smerenia ta.

Eu voi fi curat înaintea lui Dumnezeu. Şi când trăiam acolo ţi-am arătat întotdeauna că te slăveşti
în deşert, iar acum slava deşartă s-a transformat în trufie şi dă roade: care anume, vezi şi
singură.

Dacă te vei spovedi, să nu dai vina pe nimeni şi să nu te plângi, fiindcă asta va fi din nou
îndreptăţire de sine, iar spovedania ta va fi fără folos. Pe Dumnezeu nu-L poţi amăgi. Nu-l amăgi
pe duhovnic şi nu te amăgi pe tine însăţi!

Să nu începi să-ţi spui că eu te arunc în deznădejde, aşa cum faceţi aproape toate! In loc să
primiţi mustrarea, începeţi iar să daţi vina pe altcineva, şi prin aceasta vă lipsiţi de folos cu totul.

Să ai în vedere că toţi, afară de cei ce te linguşesc, te osândesc pentru îngâmfarea şi trufia ta -

iar tu nu vrei să vezi asta.

Doresc din tot sufletul ca Domnul să te ajute să te vezi pe tine însăţi şi să faci pocăinţă cu roade
vrednice.

Să nu te superi că scriu aspru! Cred că este de datoria mea să fac asta. Domnul să te
înţelepţească şi să te ajute!

Monahiei Eupraxia

Dragă Eupraxia! Pace ţie şi mântuire!

Iată ce scrie Ioan Scărarul în Cuvântul 4, cap. 44: „Dacă cineva va lepăda mustrarea dreaptă sau
nedreaptă, de mântuirea sa se va lepăda, iar cine primeşte mustrarea, cu durere sau fără durere,
va primi degrabă iertarea păcatelor.” E limpede că tu te-ai supărat din pricina scrisorii mele. A
trecut jumătate de an, şi n-ai răspuns nici un cuvânt.

Crezi că ai fost jignită pe nedrept, sau că ai fost mustrată pe drept, dar nu îţi poţi călca pe inimă?

Incă o dată te previn: trufia e însuşirea fundamentală a diavolului. Pentru trufie a devenit satană
cel mai înalt înger. Şi oamenii, în locul asemănării cu Dumnezeu, dobândesc prin trufie
asemănarea cu diavolul. Iată de ce s-a şi zis că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă! Domnul
însuşi porunceşte să învăţăm nu de la oricine, ci de la El însuşi smerenia şi blândeţea. Şi Maica
Domnului a dat mărturie că pentru smerenie a primit harul preaînalt de a fi aleasă din toate
neamurile.

Dacă nu suntem în stare să nu încălcăm poruncile lui Dumnezeu, trebuie să ne pocăim sincer
pentru aceste încălcări şi prin asta să dobândim la început inimă înfrântă, iar când aceasta se va
frânge destul va deveni şi smerită.

Domnul să te înveţe la tot binele! împărăţia lui Dumnezeu se ia cu silinţă. Trebuie să ne silim la
tot binele: atunci Domnul va trimite şi harul Său spre mântuirea noastră.
Domnul să te binecuvânteze! Salutare şi binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor!

Nici un om, orice nevoinţe ar săvârşi, nu se va mântui dacă nu se va lupta cu trufia şi cu

îngâmfarea. Diavolul e trufaş, şi după moarte oamenii trufaşi vor merge la el. Nu degeaba s-a
zis: Dumnezeul celor mândri le stă împotrivă. De vreme ce Dumnezeu e împotriva trufaşului, cine
îl va putea ajuta cu ceva? Dacă nu poţi birui în tine trufia, mustră-te pe tine însuţi (nu pe alţii) şi
plângi, frânge-ţi inima la rugăciune, ca Domnul să te ierte şi să te smerească, să nu îngăduie să
pieri.

Citeşte şi aplică la tine însăţi cele citite! Fără citire şi rugăciune omul se face stâlp de sare.
Pentru fiecare păcat făcut învinuieşte-te pe tine însăţi înaintea lui Dumnezeu, cere iertare, nu
amâna pocăinţa. Dacă vei supăra pe cineva, în aceeaşi zi străduieşte-te să te împaci cu el, altfel
Domnul nu va primi rugăciunile tale. Ştii şi singură toate astea.

Fie-ţi milă de tine, nu pierde vremea spre propria pierzare! Un sac cu nisip mărunt îl trage pe om
la fund la fel ca o piatră mare. Fii raţională, adu-ţi aminte pentru ce trăieşti! Chiar mă îngrozesc
să-ţi citesc scrisorile şi să văd cum te porţi. Ceilalţi n-au decât să facă ce vor, nu tu vei da
socoteală pentru ei. Gândeşte-te ce răspuns îi vei da tu Domnului la Judecată, atunci când se va
hotărî pe vecie soarta ta! Domnul să te lumineze şi să te mântuiască!

Olgăi C.
Mă voi strădui să răspund la nedumeririle dumneavoastră.

1) „Gândurile şi simţămintele” dumneavoastră sunt în mod vădit de la vrăjmaşul. Cel mai puternic
mijloc pentru a scăpa de ele este să le descoperiţi duhovnicului.
2) Când apar, să spuneţi neîncetat: „Doamne, miluieşte!” sau Rugăciunea lui Iisus, până când
vor pieri aceste insuflări drăceşti. Amintiţi-vă cuvintele: înconjurat-m-au (dracii), şi întru numele
Domnului i-am înfrânt pe ei. Inconjuratu-m-au ca albinele fagurele, şi întru numele Domnului i-am
înfrânt pe ei. Aşa trebuie să facă fiecare. Cu puterile noastre nu putem face nimic. Trebuie să ne
smerim în toate.

In starea de deplină răcire şi întunecare a sufletului trebuie neapărat să împlinim pravila, în

pofida răcelii, răspândirii şcl. „Dă sânge şi primeşte duh!”

De fiecare dată când îşi dezvăluie păcatele cu căinţă sinceră, păcătosul devine mai apropiat şi
mai drag duhovnicului. Acesta este un fenomen general. Vrăjmaşul caută să-l sperie pe om cu
gândul că lucrurile stau pe dos.

In ce priveşte lucrarea exterioară, din afară e greu de spus. Dacă nu slăbiţi trupeşte, înseamnă
că puteţi s-o îndepliniţi; dacă slăbiţi în mod evident, puteţi să scădeţi din sarcină şi să adăugaţi la
mâncare.

In nici un fel de împrejurări să nu cădeţi în deznădejde: aceasta este mai cumplită decât orice
păcat! Ea duce la moartea duhovnicească, iar câteodată la sinucidere. „Nu e păcat de neiertat,
afară de păcatul nepocăit.” De aceea, trebuie să cerem iertare de la Domnul, Care nu doreşte
moartea păcătosului, ci a venit să-i mântuiască pe cei pierduţi. Pe deasupra, nemincinos este
cuvântul lui Dumnezeu, care spune: Celor ce îl iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre
bine. Aşadar, de ce să ne descurajăm? „Ai căzut? Scoală-te! Iar ai căzut? Iar scoală-te, şi tot aşa
până la moarte!” Acestea sunt cuvintele Sfântului Sisoe cel Mare. Căderile îl smeresc pe om, iar
fără smerenie nu se poate primi nici un dar aici. „Celui smerit Domnul îi dă har”, că a căutat spre
smerenia roabei Sale.

Iar noi toţi avem trufie cu duiumul. Cu vorbe nu putem fi smeriţi - şi iată că Domnul îngăduie să
cădem în toate lucrurile de ruşine, ca omul să ajungă, măcar fără voie, să-şi dea seama de
nimicnicia şi necuviinţa sa. Toată frumuseţea noastră, tot binele nostru sunt în Domnul şi prin
Domnul. „Depărtaţi-vă de pământ, apropiaţi-vă de Domnul”, şi El vă va mângâia şi aici, şi în viaţa
viitoare!

Vă felicit cu prilejul praznicelor ce se apropie! Domnul să vă învrednicească a le petrece în pace

sufletească, în recunoştinţă faţă de El, Cel care ne iubeşte atât de mult, cu hotărârea
nestrămutată de a nu-L trăda niciodată, de a nu-L jigni prin păcate, ci de a arăta prin împlinirea
cuvintelor (poruncilor) Lui că aveţi şi dumneavoastră măcar puţină dragoste pentru El! Amin.

Domnul să vă păzească de tot răul şi de năpastele vrăjmaşilor! Faceţi din partea dumneavoastră
ce puteţi, iar Domnul va face tot ce trebuie pentru mântuirea dumneavoastră.
Unui student de la Academia teologică din Moscova

Studiul istoriei Bisericii trebuie însoţit de studiul, măcar pe scurt, al istoriei civile şi mai ales al
vieţilor acelor Sfinţi Părinţi care au trăit şi au lucrat în epoca studiată, precum şi al scrierilor lor.
Numai atunci studiul va fi viu şi rodnic - iar a studia numai scheme seci este lucru şi plicticos, şi
de puţin folos.

In fiecare situaţie trebuie să lucrăm în aşa fel încât să facem placul Domnului, spre mântuirea
sufletului. Dacă vom respecta această regulă, toate celelalte vor merge bine. Celor ce îl iubesc
pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine. Fiecare situaţie, chiar şi căderea în păcate mari,
poate sluji spre mare folos. Dimpotrivă, postirile, rugăciunea, privegherea şi celelalte osteneli pot
fi nu doar vătămătoare, ci îl pot duce la pierzare pe om dacă sunt făcute în mod greşit - şi greşită
va fi lucrarea care duce la înalta părere despre sine şi la trufie. Dimpotrivă, dacă prin căderi omul
ajunge la smerenie, ele îi aduc, în cele din urmă, mai mult folos decât nevoinţele. Totul trebuie
făcut cu dreaptă socotinţă, cu băgare de seamă, cu sfat, verificând totul după îndreptarul Sfintei
Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi.
Unui student de la Academia teologică din Moscova

Fără luptă conştientă, sistematică, de toată viaţa, „eul” omenesc căzut creşte până la dimensiuni,
ca să zic aşa, aparent enorme, care nu rabdă nici cea mai mică critică şi nesocotire. „Eul” nu
poate să se împace cu faptul că nu e recunoscut aşa cum ar vrea.

Sigur, după pilda dată de Domnul Iisus Hristos, Dătătorul de lege, se poate răspunde la toate
părerile şi învinuirile lor prin tăcere, fiindcă ce răspuns se poate da la o minciună vădită? Pe de
altă parte, Sfinţii Părinţi sfătuiesc să ne dovedim în linişte nevinovăţia, ca cealaltă parte să nu se
poată îndreptăţi prin neştiinţă. A lipsit cel cuvios, s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.

Un duh străin pătrunde şi învăţământul teologic. Invaţă-te să vezi şi să simţi şi să deosebeşti

lucrurile cu adevărat creştine de surogate! „Cei dinafară” nu înţeleg şi nu deosebesc deloc
lucrurile acestea. La cursuri să nu faci critici la persoană, şi părerile să nu ţi le exprimi ca şi cum
ţi-ar aparţine, ci făcând trimitere la Sfinţii Părinţi sau la alte autorităţi, ca să nu-l pui pe profesor
într-o situaţie incomodă. După aceea poţi, între patru ochi, să-ţi exprimi îndoielile sau părerile
care diferă de ale profesorului, iar pentru ceilalţi studenţi lasă problema deschisă. Fiţi înţelepţi ca
şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii!

Ce bucuros aş fi dacă Domnul ţi-ar da să simţi creştinismul adevărat, să guşti şi să vezi din
proprie experienţă că bun este Domnul Caută împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui: atunci
toate ţi se vor adăuga, toate se vor aranja, toate (şi bune, şi rele) vor fi spre folosul tău. Fericiţi
veţi fi când vă vor ocări pe voi, şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră,
minţind pentru Mine... că plata voastră multă este în ceruri!

Descoperă-te Domnului aşa cum eşti, cu cele bune şi cele rele ale tale, cere de la El iertare şi
vindecarea neputinţelor tale, pune asupra Lui mântuirea ta, căci fără El nimic nu putem face.
Dospeşte-te cu frământătura cea nouă, înăbuşind, pe cât îţi stă în putere, omul cel vechi.

Domnul să te înveţe la tot binele, să te ferească de adevăratul rău, care vatămă mântuirea
sufletului, iar necinstirile şi prigoanele să le primeşte ca pe un dar de la Dumnezeu, ca pe un
semn al alegerii, fiindcă strâmtă este poarta şi îngustă este calea ce duce în viaţă, şi puţini sunt
cei ce o află pe ea.

Unui student de la Academia teologică din Moscova

Domnului Ii este milă de P.: îi trimite necazuri, ca să-l smerească şi să-l facă mai milostiv faţă de
ceilalţi. Dacă nu-Şi va atinge astfel scopul, cu zăbală de fier va strânge Domnul fălcile celor ce
nu se supun Lui, dar încă lasă loc pentru nădejdea de mântuire.

Am primit o scrisoare aberantă de la T.I. Dacă e să procedăm aşa cum sfătuieşte Mântuitorul,
Care spune că după roade se cunoaşte pomul, după scrisorile ei ne putem da seama în ce
neorânduială sufletească se află ea. S-a învechit în părerea înaltă (poate chiar foarte înaltă)
despre sine şi nu suportă să i se arate nici cel mai mic neajuns al ei. Pentru un fleac, izbucneşte
în mii de cuvinte de îndreptăţire de sine şi de înşiruiri ale defectelor celor care au arătat că are
cutare sau cutare minus. Aceasta este o dispoziţie groaznică, iar ea nu vede asta, ci respinge
orice încercare de a-i deschide ochii. S-a obişnuit să fie lăudată şi s-a înrădăcinat în îngâmfare.
Domnul s-o lumineze!

Unui student de la Academia teologică din Moscova

Am primit nu prea plăcuta ta scrisoare. Ar fi vremea să ştii în ce condiţii te afli şi să te porţi în

mod corespunzător.

Aşa cum tu nu poţi străpunge cu pumnul pereţii Lavrei ori opri cu palma apa din râu, nici unul
dintre oameni nu poate schimba cursul lucrurilor. Totul este pătruns de duhul acestei lumi. Duhul
acesta lucrează prin oameni chiar în Biserică, nu numai în învăţământul teologic. Despre viaţa
lumească ce să mai vorbim?!
Don Quijote a devenit ridicol atunci când au trecut vremurile cavalerismului. Dacă Don Quijote ar
fi apărut în domeniul religiei sub Inchiziţie, ar fi fost ars pe rug. Tu nu te comporţi corect. Poţi să
exprimi felul în care înţelegi o problemă sau alta, dar liniştit şi în nici un caz cu atacuri la
persoană. Cea mai mică înţepătură adusă orgoliului cuiva, şi chiar cele mai adevărate cuvinte
ale tale vor fi respinse, iar în continuare se va desfăşura o dispută dăunătoare, jignitoare pentru
Adevăr. Tu nu ştii să porţi o dispută. Tu, la fel ca aproape toţi (inclusiv eu), transformi discutarea
problemei în dispută stearpă şi adeseori în ostilitate. Iar Adevărul Se depărtează de un
asemenea mediu.

„Port dispute la nesfârşit cu Gleb.” Procedezi foarte iraţional. Dacă vezi că n-are dreptate într-o
problemă importantă, spune liniştit că la cutare Părinţi sau în Sfânta Scriptură perspectiva e alta
(să nu zici: „A, după părerea mea...” - acesta e un lucru foarte ieftin şi lezează orgoliul celuilalt,
adică obţine efectul contrar). Dacă va fi interesat, îi poţi arăta şi explica în ce constă această
perspectivă. Dacă o acceptă sau nu este treaba lui. Totodată, poţi să-ţi verifici şi propria
perspectivă, să-ţi explici de ce n-o acceptă Gleb, să îţi dai seama ce-l împiedică să accepte
perspectiva corectă. Asta îţi poate aduce mare folos - pe când disputele sau osândirea nu se
potrivesc slujitorului adevărului sau luptătorului pentru adevăr. Trufia e patima cea mai adâncă,
cea mai ascunsă.

Cuviosul Nikon Vorobiov

Fragment din cartea "Cum sa traim in ziua de astazi"

Cumpara cartea "Cum sa traim in ziua de astazi"