FUNDAŢIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ

„Tempus DacoRomânia ComTerra“

MIHAI ȘERBAN
Doctor în dacoromânistică al Academiei DacoRomâne

Manifest
Cartea neagră
a României

1
 S.C. TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA S.R.L.
Bucureşti, Drumul Taberei nr.26/119; Tel.: 40214138434; 0721034081, 0722972522,
geostroe@gmail.com, Cod poştal 061355; www.tempusdacoromania.ro, www.academiadacoromana.ro
https://www.setthings.com/ro/fundatia-academia-dacoromana/
Copyright 2017  All rights reserved
MIHAI ȘERBAN
ŞI
TEMPUS DACOROMÂNIA
COMTERRA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Mihai, Șerban– Manifest. Cartea neagră a României
Șerban, Mihai. - Bucureşti :
Editura DacoRomână T.D.C., 2017
ISBN 978-606-601-137-2
821.112.2-96

Ediţie îngrijită cu postfață de dr. Geo Stroe

Redactor de carte Vasile I. Zărnescu

Lucrările membrilor ACADEMIEI DACOROMÂNE precum și ale celor care îmbrățișează studii și cercetări
privind curentul dacist din cultura moșilor și strămoșilor noștri care are drept precursori pe Nicolae
Densușianu, Mihai Eminescu, B.P. Hasdeu etc. se distribuie, în mod special, numai prin Librăria Mihai
Eminescu din București. Sunt tipărite la Editura DacoRomână TDC a Fundației Academia DacoRomână
TDC. Situată în inima Bucureştilor, în vecinătatea Pieţii Universităţii, Librăria Mihai Eminescu, lîngă
Universitatea București, una dintre cele mai vechi și prestigioase librării din România, cu o tradiţie în
domeniu de peste 50 de ani, este un adevărat paradis al iubitorilor de carte. Cu cea mai mare varietate de
titluri disponibile în prezent pe piaţa românească, librăria se adresează atît iubitorilor de cultură și
educaţie, cât și specialiştilor din diferite alte domenii ale cunoașterii.
Bd. Regina Elisabeta 16, Sector 3, București, România. Program: Luni-Vineri 9-20, Sâmbăta 10-16.
office@librariaeminescu.ro, comenzi@librariaeminescu.ro, www.librariaeminescu.ro, 021-3142383, 021-
3158761
***
Cititorul este rugat să opteze pentru ca 2la sută din impozitul care se plăteşte statului să fie trimis direct de
fisc în Contul FUNDAȚIEI ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“. Conform
art.57 alin.(4) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit,
contribuabilii pot solicita direcţionarea unei sume prin completarea formularului 230 denumit Cerere
privind destinaţia sumei reprezentînd pînă la 2la sută din impozitul anual, cod 14.13.04.13. Cereţi acest
formular care se completează de către persoanele fizice care au realizat venituri din salarii, pensii în
fiecare an pînă la 15 mai de la organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul dvs. şi păstraţi
copia. Formularul este gratuit şi se poate depune direct sau prin scrisoare recomandată. FUNDAȚIA
ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“ are Cont CECBank, Agenţia Drumul
Taberei, Bucureşti, sect. 6, Cod fiscal nr.4929150 Cod IBAN R096CECEB60430RON4156049, Bucureşti.
Completați adresa şi codul numeric personal, denumirea şi codul IBAN pentru fișa dvs., a soţului, soţiei
etc. Dacă nu optaţi pentru FADRTDC 2la sută din impozitul datorat statului, acesta se varsă, ca şi pînă
acum, tot la stat. Administrația financiară deține formularele oficiale.

TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA -

o editură dacoromânească pentru timpul dumneavoastră!
Printed în Romania

2
 MIHAI ȘERBAN
Doctor în dacoromânistică al Academiei DacoRomâne

MANIFEST
Cartea neagră a României

București, 2017
3
„Trei ani, trei oameni, început, soare, sfârșit. Trei ani, doi
oameni, o licărire, un nou început. Mă ținea de mână, mă
strângea tare să nu mă scape, câteodată îmi dădea drumul și
eu mă îndepărtam, respiram. Prima veste: de alb imaculat în
ochi mă țintea, era rece, ca ea să plece i-am închis, s-a stins.
Într-o zi el nu m-a strâns destul de tare și plecat am fost! Din
doi, m-am făcut o sută, o mie, dispăream, mă sufocam. Pe
drum, încă de la început, am mers cu ochii larg deschiși, de
ce mă întrebam, de ce? Dar am mers, nu m-am oprit și
tatonând pe întuneric am tot continuat, m-am îndepărtat, și
dintr-o mie m-am făcut din nou unul, pe urmă doi, și unul
din nou... A doua veste: în noapte lumina s-a aprins,
orbitoare, minunată, din mii de culori, am știut cine este și
dintr-unul m-am făcut patru. Fericirea ajunge, nu-i aşa? Am
continuat să avansez cu ochii larg închiși de data asta, și
totuși... de ce, mă întrebam, de ce? Într-un timp, am fost cât
pe ce să mă obișnuiesc cu ideea, dar când deschideam ochii
strâns închiși, în surdină tot muzica aceea trepida... de ce, de
ce? Într-o duminică, obosit de prea multe întrebări, istovit m-
am oprit, sleit am privit înspre zadar când pe o piatră m-am
sucit! Ochii larg deschiși, liniște mare spre albastru, liniște
orbitoare... extraordinar, de ce, de ce, dispăruse într-o clipă.
Ultima veste sosise: aflasem, astăzi am înțeles de ce și din
patru am devenit infiniți. În prezent, eu ţin de mâini, dar nu
prea strâns și când se îndepărtează de mine, plec și eu să
respir cu ei...“
„Mesajul celor cinci martori veșnici“ Man Malv’Levi,
Alhambra de Granada, SPANIA, 1491.

4
 Cuvânt înainte

Suntem în plin război silențios... timpul ne scapă

printre degete, de aproape 30 de ani suntem supuși unui
oximoron brevetat în urmă cu peste 200 de ani. Sistemul
profită de naivitatea noastră și, pentru asta, ne-a dăruit
instrumentul discordiei − prețul acestui cadou, milioane de
morți și milioane de sclavi. Creștere economică sau pământul
făgăduinței pentru bănci, ce mai contează. Mâncăm televizor
pe pâine, după care, goliți de rațiune și în întregime
depolitizați, alergăm la urne să ne alegem stăpâni democrați!
Trădătorii ne spun că avem capacitatea să facem haz de
necaz... Când ne ascundem să plângem, nu mai e nimeni în
jur! Dar timpul nu se oprește și ne îndepărtăm din ce în ce mai
mult de moștenirea și de idealurile celor care s-au jertfit
pentru Neamul Românesc. Chiar am uitat, nu ne mai
cunoaștem trecutul sau poate că un anume lucru a
scurtcircuitat transmisiunea – a fost cumva bruiată și nu mai
știm încotro mergem? Ce a mai rămas astăzi din moștenirea
lor, cât respect mai arătăm astăzi celor care și-au dat viața
pentru generațiile viitoare, cine mai duce astăzi lupta pentru
aceste idealuri înălțătoare: bătrânii, tinerii sau i-am delegat pe
cei morți? În 1987, Mihail Gorbaciov, „țarul roșu
transatlantic“, vine la București să anunțe sfârșitul recreației
și să dea vestea virajului internaționalist! Nicolae Ceaușescu
este prevenit, Cortina de Fier o să cadă în curând, iar liderii
din Estul Europei vor trebui să facă loc reformelor „anglo-
saxone“. Dar Ceaușescu nu se arată impresionat și nu înțelege
să abdice în favoarea noului regim capitalist anunțat. Pentru

5
dictator, Perestroika și Glasnost sunt denumiri care ascund o
altă formă de dictatură, care, de data aceasta, venea dinspre
Occident. Călăul a avut dreptate, însă colaboratorii și infiltrații
„adevărați români de buletin“ aveau alte directive. Scenariul
necesar pentru justificarea noului regim de ocupație au fost
evenimentele din ’89, iar, de atunci și până astăzi, România a
rămas o adevărată enigmă. Fostele surori comuniste afișează o
situație economică și politică nu doar stabilă, ci profund
orientată spre interesul popular; cu o preferință național-
suverană și un patriotism revendicat fără niciun fel de
complexe. Vecinii noştri nu se uită spre occidentali așa cum o
facem noi, au știut să-și reconstruiască țările după valori
proprii și fără influențe atlantiste; între timp, noi ne amăgim,
visăm și așteptăm cu mâna întinsă.
În decembrie 2019, vom fi la 30 de ani distanță de
evenimentul care a urmat destrămării U.R.S.S-ului. Începând
cu primăvara lui 1989, uitații iudelor de la Yalta deveniră
martori ai noului început care avea să sufle peste Europa de
Est. Vântul înghețat al schimbării avea să reanime partea
obscură a Europei – cel puțin aceasta a fost promisiunea. Unii
specialiști gândesc că obscuritatea s-a destrămat, dar într-un
mod foarte complex și imperceptibil?! Viitorul nostru nu este,
totuși, compromis: avem atuuri deosebite, atât de puternice
încât se duce o luptă bine disimulată împotriva acestora. Totul
este la îndemâna noastră, trebuie doar să lăsăm deoparte
himerele de care am fost agățați... Pentru a avansa în viață nu
este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită.
Dumnezeu este alături de cei care luptă pentru adevăr!

6
 Introducere

Datorită instinctului, omul are capacitatea să-și dea

seama de existența unei probleme din cauza frustrărilor
generate, dar acest lucru nu este suficient pentru a permite
definirea sursei reale. Orice problemă generează efecte
negative de două feluri: cele imediate și cele care se dezvoltă
în timp. Din obișnuiță, dar mai ales fiindcă așa am fost
programați de societate, primul instinct pe care îl avem atunci
când suntem confruntați cu o problemă este adaptarea sau
ocolirea efectelor negative pe care le generează. Această
adaptare eronată ne îndepărtează de sursa reală a necazurilor
noastre și, fără să ne dăm seama, devenim parte activă la
dezvoltarea și întreținerea necazurilor. În timp, prin
adaptarea graduală la tot mai multe efecte nocive, de la o
generație la alta, ne îndepărtam atât de mult de sursa
problemelor, încât însăşi sursa dispare, transformându-se
într-o fatalitate sau, cum le place sociologilor să spună, ceva
specific românesc, trăsătură națională... etc. Iată cum
injustițiile sociale, care sunt întotdeauna rezultatul unor
interese bine disimulate, dispar urmând niște concepte
manipulatoare.
Asemenea unui avion, România s-a prăbușit de
nenumărate ori, mulți au pierit, dar de fiecare dată au
supraviețuit destui pasageri pentru a fi chemați frățește la
peticirea aeronavei (doar viața trebuie să-și urmeze cursul cu
frenezie și fără rațiune). Pasagerii rămași în viață au fost
induși în eroare de fiecare dată, uitând să ceară analiza

7
cutiilor negre, pentru a determina, o dată pentru totdeauna,
cauzele acestor prăbușiri repetate. Tipicul românesc să fie de
vină sau pilotul este incompetent?! Dar dacă, prin studierea
cutiilor negre, am afla că, de fapt, pilotul este un excelent
profesionist și că acesta ne trădează, disimulându-se după
condiții neprielnice, specificul pasagerilor sau perturbările
prin care trecem? Dacă pilotul este la comanda altor interese
și, de fapt, în cabina avionului național se află întotdeauna
trădători de neam? Dacă vrem cu adevărat să aflăm adevărul,
trebuie să ne îndepărtăm de problemele noastre imediate.
Pentru a reuși acest lucru și înainte de a ne apuca de cazul
nostru – care este central în această carte –, trebuie să facem
o călătorie înapoi în timp, pentru a survola geneza și
dezvoltarea enigmei.
Din aceste motive vă invit într-o călătorie dirijată de
un om care a căutat și a găsit cutiile negre ale aeronavei
româneşti! Pentru a putea analiza și înțelege conținutul lor,
trebuie să facem o călătorie peste mări și oceane, ţări și
continente, dar și prin evoluțiile care ne-au îndepărtat de
originile și tradițiile noastre. Zborul va fi dificil și foarte agitat,
uneori infernal, vom avea întâlniri pe cât de neplăcute, pe atât
de neașteptate, vom trece prin zone foarte perturbate și vom
zbura prin secolele trecute. În călătoria noastră vom survola
Statele Unite, America Latină, Orientul Apropiat, Islanda,
Franța, Anglia și, în general, Europa. Spre sfârșit vom reveni
în România, cu înțelegerea și armele necesare pentru a da
lupta decisivă cu sursa surselor. Decolarea este iminentă, vă
rog să poftiți în aeronavă...

8
 Capitolul I

Faptele istorice sunt încăpățânate

În urma unui simulacru de proces, dictatorul și soția

acestuia au fost împușcați în Ziua de Crăciun; președintele
instanței de judecată a fost găsit mort câteva luni mai târziu,
verdictul oficial dat de anchetatori fiind sinuciderea cu
pistolul din dotare! Noi, cei care suntem ortodocși, cunoaștem
semnificația acestei zile sfinte de Crăciun. Pentru cei care nu
vedeau totul prin perdeaua emoțiilor orbitoare care
cuprindeau în acele momente toată țara, se înțelegea că noua
istorie a României își scria primul act în mod regretabil.
Aveau românii în acele momente nevoie de sânge și de
răzbunare sau de adevăr și dreptate? Astăzi sunt mulţi cei care
au aflat răspunsul la această întrebare, însă este mult prea
târziu. Tonul dat în noul început din decembrie 1989 a fost și
a rămas cel al partiturii din care s-au inspirat și au compus
conducătorii noştri în ultimele șapte decenii. Nu trebuie să
uităm un fapt istoric legat de destinul nostru, în urmă cu 70 de
ani: în anul 1947, P.C.R accede la Putere ca singurul partid
politic și dăinuie ca atare până în 1989. Unii lideri ai P.C.R, cu
vesta întoarsă și lozinca „salvării naționale“, orchestrează
evenimentele din decembrie 1989 și pun bazele continuității
după anularea fostului regim – înfățișându-se sub diferite
straie și denumiri, astăzi tot ei ne conduc destinele! Crima la
care am asistat, la televizor, în ’89 nu s-a oprit nici până
astăzi, iar poporul român este hăituit și deposedat în
9
continuare de aceeași mână criminală de care nu mai reușește
să scape.

În 1996, după șapte ani de la revoluție, am trăit

impresia că, în sfârșit, am prins trenul istoriei! Mahmureală
și dureri de cap... ne-am trezit, ca după o beție cruntă, la
durerosul adevăr. Obligați de realități să facem constatarea că
am rămas cu un vid absolut, după euforizantul moment din
balconul din Piața Universității, despre care auzeam cu
emoție, de la liderii P.N.Ț.C.D, că poporul român a făcut o
alegere istorică prin care avea să i se schimbe destinul! Ce
moment am trăit atunci, cu lacrimi în ochi, unii de față la
București, alţii la televizor, împrăștiați prin toată țara și totuși
atât de legați unii de alții în acel elan democratic. Hélas, lipsa
totală de inițiativă, slăbiciunea proiectelor înaintate,
neinițierea unei campanii de înlăturare a trădătorilor de țară,
cum a făcut la vremea lui, în Statele Unite, Joseph Raymond
McCarthy, în campania „red-scare“, au făcut ca foștii
demnitari comuniști, încă în funcție, să se împotrivească unor
adversari mult prea slăbiți de închisorile ocupației. Nu uităm
vremea în care Președintele ales Emil Constantinescu ne
anunța, cu multă patimă și o voce sugrumată, că urmează o
etapă grea și plină de sacrificii, în care vom strânge cureaua și
ne vom îndoi spinarea, așteptând docili să apară rezultatele
reformelor.

Din păcate, nici măcar semicadavrele reanimate din

epoca „terorii roșii“, dopate în bloc de victoria asupra
destinului, nu au reușit să facă absolut nimic! Nu știu cât de

10
mărețe au fost luptele lor, cât de mult s-au implicat în
încercarea de a rescrie Istoria României și, până la urmă, cât
din spiritul marilor predecesori, precum Iuliu Maniu sau
Corneliu Coposu, mai curgea prin venele lor? Poate că, până la
urmă, alegerea foștilor martiri ai ocupației a fost mai mult un
premiu înmânat de popor pentru întreaga lor activitate, o
recunoştinţă a suferințelor trăite din dragoste pentru patria
lor și poate că, totuși, chiar meritau această distincție... cine
știe?! Noi, în schimb, am încercat și, cu un gust amar, am
rămas, ba chiar am devenit mai vulnerabili decât eram. Acest
sentiment de resemnare și dezamăgire a contribuit la faptul că
am fost tot mai neatenți la cancerul care avea să ne
îmbolnăvească societatea.

Îndeosebi de la începutul mileniului al treilea, tot mai

mulți români au plecat din țară, cei rămași acasă au devenit
martorii unui spectacol mortuar, în care, fără să-și dea seama,
asistau la îngroparea propriei ţări. De mai bine de 17 ani
observăm, fără prea multă înțelegere și cu stupefacție, cum ne
pleacă forțele vii în Vestul îndepărtat. Exodul spre mirajul
occidental și minele lui de aur imaginare și-a atins apogeul în
anul 2007, când peste 458 de mii de români și-au părăsit țara.
Totalul românilor care au părăsit România în acești 28 de ani
este de aproape 5 milioane de persoane: români prigoniți de
arhitecții apocalipsei, pe care elita mediatico-politică s-a
grăbit, din dispreț față de neamul nostru, să-i batjocorească
numindu-i „căpșunari“! Sigur că putem înțelege toată această
populație migratoare, care și-a îndreptat energia și speranțele
către ţările din Vest și care, în general, a făcut-o cu gândul de

11
a-și finanța proiecte viitoare în țară și, bineînțeles, în ideea
susținerii celor de acasă. Dar din păcate, această situație este
deplorabilă din mai multe privințe și foarte periculoasă în
timp pentru țara noastră, deoarece nu este circumstanțială, ci
planificată... Dar vom reveni asupra acestei situații, în mod
detaliat, pe parcursul capitolelor care urmează.

La televizor, în presa scrisă, și dinspre tribuna

politică, toți ne spun la unison (de parcă ar face repetiții) că
ar trebui să fim recunoscători acestei generații, care, prin
sacrificiul și jertfa sa, aduce o economie sănătoasă în țara
noastră! Interesant, din punct de vedere social și politic, să
constatăm cum lipsa locurilor de muncă, a salariilor și a
condițiilor de viață decentă (adică rezultatul dezastruos și
criminal al activității conducătorilor noştri!), din cauza unui
discurs diversionist, trista realitate a devenit ceva pozitiv și
lăudabil. Să fie vorba, oare, de sutele de mii de români care ne
pleacă din țară, în fiecare an, să se umilească prin Occident,
confruntându-se cu aristocrația șovinismului, ocupând
posturile pe care civilizațiile de dincolo binevoiesc să le dea,
plătindu-i cu salarii mizerabile sub pretextul că sunt români?
Lăsând în urma lor neveste, copii, părinții, obiceiuri, tradiții...
prigoniții democrației au plecat din România și, în urma lor,
au lăsat un gol social și sufletesc, care cu greu poate fi descris
în cuvinte. Fără nici un fel de stânjeneală, prin diversiune
continuă și manipulare mediatică, politicienii noştri au
intensificat sărăcia și frustrările oamenilor, furându-le, astfel,
tinerilor speranța că pot realiza ceva în țara lor. Întrebarea
care se impune, în mod firesc, este: care ar fi motivul pentru

12
care mediul social-politic și economic în care trăim este atât
de precar, de nociv, încât reușește să-și pună populația pe
fugă? Suntem într-un război atipic și, din lipsa curajului de a
lupta cu dușmanul, ne părăsim țara?! Sincer nu cred, faptele
istorice sunt încăpățânate și neamul nostru a demonstrat, încă
de pe vremea lui Decebal, că românii au avut întotdeauna
capacitatea de a lupta împotriva dușmanilor și au făcut-o cu
mult curaj în decursul istoriei. Trecând peste această calitate
care ne caracterizează, dar care pare astăzi mai adormită ca
oricând și chiar contestată de anumiți revizioniști, trebuie să
ne continuăm zborul. – Știu, însă, că la momentul potrivit,
atunci când Domnul nostru va hotărî printr-un mecanism
știut numai de El: conjuncțiunea memoriei neamului și
dragostea față de pământul nostru se vor declanșa într-o forţă
incredibilă, care va străpunge ceața în care ne aflăm, pornind
adevărata revoluție a poporului român!

Vă dați seama în ce absurditate trăim de la „revoluție“

încoace, în care unii și-au atribuit posibilitatea de a guverna o
țară, fără să-și pună niciodată problema eficienței sau a
rezultatelor în concordanță cu așteptările și, mai ales, cu
motivele pentru care au fost aleși? În nici un moment din
mandatul lor, diferiții politicieni care au trecut pe la Putere,
indiferent de tâlhăriile săvârșite, nu au fost niciodată chemați
cu adevărat în fața poporului pentru a da socoteală! Am fost
educați (programați) de la „revoluție“ încoace să fim de-a
dreptul imuni la acest fiasco permanent, înghițim, ca niște
bulimici, toate realitățile nefaste fără niciun fel de opoziție
reală. Condiționarea cerebrală a maselor prin falsul limbaj,

13
amuzamentul îndobitocitor, exacerbarea vulgarității și
stimularea creierului reptilian, ne-au adus în situația de a fi
totalmente sedați în fața eșecului național. Prin aceste tehnici
perfecționate de-a lungul timpului şi testate pe populațiile
occidentale încă din anii care au urmat Primului Război
Mondial, a rezultat deturnarea atenției noastre, prin
înăbușirea ei cu evenimente diversioniste de mâna a treia.
Mass media dezbat la nesfârșit „teoria chibritului“
lansată de politicieni și alte așa-zise personalități publice, care
ne influențează toată ziua de pe ecrane cu un tupeu
nemărginit. Acești oameni dubioși ne explică, printre altele, ce
complexă și interesantă e viața maneliștilor, a curvelor de tot
soiul, a „Columbenilor“, a primarului din Constanța și a altor
inculți cu creierul murat de saramura dolarilor. În timp ce țara
arde, avem talk-show-uri în care jurnaliști agramați mimează
că au păreri divergente în raport cu acelea ale demagogilor
reprezentanți ai poporului, certându-se „artistic“ pe subiecte
absolut inutile pentru ţară... anii trec necruțători, ne
înfundăm și „baba se pieptănă“ mai departe! Dar mai grav
decât acest lucru este faptul că manipularea politico-mediatică
îndepărtează atenția oamenilor de la realitățile nocive în care
se scaldă astăzi și se vor îneca mâine! Prin urmare, toată
această gâlceavă urât mirositoare ne ocupă spațiu vital în
creier și ne împiedică să păstram „loc“ pentru o analiză
constructivă și rațională a realității. Ceea ce face ca un om să
fie stăpân pe destinul său este dat de gradul de atenție pe care
o acordă vieții, căutând în permanență (din păcate) cauzele
care îl împiedică să trăiască în liniște, siguranță, decență. În
mod firesc, toate aceste nedreptăți ne îndeamnă să credem că

14
poate ar mai fi loc de o revoluție și, dacă am risca să stricăm
dinamica actuală, sincer nu cred că am distruge ceva! Până la
urmă nu am mers la alegeri pentru a ajunge în această
situație, mai ales după revoluția din 1989, în care oameni
nevinovați au murit pentru idealuri de libertate și democrație.

Din păcate am uitat de unde am pornit și am

participat la dezastrul național prin pasivitatea noastră; prea
bine, dar nu ne-am trezit într-o dimineață cu gândul la
supunere totală, la sărăcie și cu voința arzătoare de a ne
distruge țara și neamul! Nu răspicat, nu am votat în ultimii
ani ca să fim striviți și umiliți într-un asemenea hal, în care
disperarea și frustrarea poporului român i-a adus pe mulți în
ipostaza în care să regrete etapa socialistă. Atât de jos am
ajuns încât ne-am lipsit, din ignoranță și lașitate (...), de o
mare parte dintre compatrioții noştri. Mânia noastră este cu
atât mai mare întrucât toate aceste crime împotriva neamului
s-au comis și se comit în continuare în timp ce, sfărâmând
viitorul copiilor noştri, politicienii noştri se îmbogățesc
încontinuu furându-ne țara, în simbioză cu interese străine!
După această constatare (inițială), sentimentul că suntem
într-o situație catastrofală se evidențiază și probabil că mulţi
sunt deja conștienți de acest lucru. Călătorind prin țară și
discutând cu oameni din toate straturile sociale, am constatat,
în primul rând, faptul că „speranța“ a dispărut din privirea și
vocabularul românilor, preschimbându-se într-un fel de
resemnare națională, care în nici un caz nu mai poate
alimenta idealul unui nou început – fiind foarte greu, în aceste
condiții, să mai privim spre viitor cu încredere. Dar sărăcia la

15
care am fost aduși, umilința și fatalitatea pe care ne-o servesc
zilnic trâmbițele politico-mediatice nu sunt decât condiționări
dictate din afară, pentru a obosi, îmbolnăvi și îngenunchea
poporul român. Știm, însă, din experiență, că am supraviețuit
oricărei dictaturi, iar poporul român mai are încă zile... cu
condiția să se trezească la timp!

Vrem, nu vrem, pe ardelenește vă spun: musai trebuie

să începem de undeva, fiindcă timpul nu curge tocmai în
favoarea noastră. Avem nevoie de o valoare comună în care să
credem, care să nască din nou speranță, dragoste, curaj,
dorință și voință; un ideal măreț care să ne unească pe toţi
într-o singură legiune! Dumnezeu a fost întotdeauna alături
de cei drepți – mare va fi Aliatul nostru în această încleștare
decisivă dacă înțelegem chemarea destinului și facem alegerile
potrivite... Singurul lucru care mai poate să întruchipeze
aceste valori este ȚARA, pământul nostru sacru, îmbogățit
atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor!
Acest ideal național, atacat în permanență de toate instanțele
„marii înlocuiri“, a rămas ultimul lucru capabil să cristalizeze
această stare de recucerire și de edificare a noului început
românesc. Suntem, cred eu, invitați de istorie să străbatem
împreună un drum pe parcursul căruia să ne regăsim neapărat
„busola“. Un drum anevoios, pe care va trebui să înaintăm cu
gândul la strămoși, care au știut la vremea lor să biruie
destinul cu vitejie, lăsând în urma lor o moștenire, și aceasta
indiferent de încercările la care au fost supuși și de
privațiunile suferite.

16
 Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în
care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală... nu mai
putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a
treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam, care
urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea
cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și
poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut
din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele,
antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor
politice, mizeriei umane (...). Trebuie să ne reorientăm
privirea spre plaiurile mioritice, singurele sănătoase și
biocompatibile cu fibra românească, și să nu mai tindem
prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc
doar în aparență sub perfuzia perfidă a finanțelor
transnaționale, captive în „arhipelagul capitalist“.

Acest Occident bolnav, care se află în plină decadență

morală, destrămare identitară și descompunere a întregului
său patrimoniu istoric, chiar genetic – nu scrisese Oswald
Spengler Declinul Occidentului?! –, Occidentul își trădează
popoarele colaborând în taină cu ocupantul, pregătind
omenirea pentru cea mai mare dictatură din toate timpurile.
Locul României nu este alături de acest monstru hidos, în care
popoarele consumatoriste, luate ostatice de politicienii corupți
pentru a fi puse la dispoziția băncilor, a încheiat un ciclu
morbid în care „ultra-liberalismul“ postcapitalist, înaintea
ultimei metamorfoze, precum un vierme malefic, își consumă
gazdele cu moderație, pregătindu-le încet pentru o nouă
ordine, un nou început... ultimul sfârșit.

17
18
 Capitolul II

Occidentul, un model periculos!

Înainte de apariția Uniunii Europene sub forma sa

actuală, pe vremea când fiecare țară avea un specific propriu,
o lege suverană, o mândrie națională, iar preocuparea
principală a politicienilor era securitatea și prosperitatea
națiunilor pe care le guvernau, am fi avut, eventual, un motiv
să credem că Occidentul ar putea reprezenta un model de
urmat. Dar acel model, în care Europa era un curcubeu
îmbogățit de atâtea culturi milenare, care conviețuiau
respectându-și diferențele și, totodată, încercând să se
întreacă într-o sănătoasă competiție socio-economică a încetat
de mult. Astăzi, idealul european, care, vreau să subliniez, nu
a fost niciodată plebiscitat de popoarele europene, ci exclusiv
de politicienii acestora, a ajuns să semene mai mult cu o epavă
în derivă, care începe să se scufunde și din care oamenii luați
ostatici nu mai știu cum să scape cu viaţă. Este interesant de
știut pentru noi, care am aderat cu bucurie la acest club
pseudo-elitist, că această „uniune“ nu mai are nimic de-a face
cu democrația.
Mare a fost naivitatea și dezinformarea politico-
mediatică la care am fost supuşi, de am ajuns să credem că,
după 40 de ani de ocupaţie iudeo-bolșevică, ar fi potrivit să
ne dăm, de bună voie și nesiliți de nimeni, cheile țării unei
dictaturi postcapitaliste, care, ghidată de o doctrină
mizantropică, privilegiază profitul și acumularea capitalului
corporatist în detrimentul ființelor umane! O lume scoasă
19
parcă din cartea lui George Orwell 1984, în care omul nu mai
reprezintă nimic, o lume în care singurul interes este ghidat de
aviditatea unei oligarhii ultrabogate, care taie și spânzură
după bunul plac. Iadul în care toate valorile noastre
multimilenare – religia, tradițiile, patria, strămoșii, familia,
crezurile, cultura, limba, pământul – nu mai însemnă nimic...
sunt călcate în picioare, ridiculizate și batjocorite în fața
noului zeu mondial. Acest „zeu“ al banului nu este chiar atât
de nou, ci doar mai puternic ca oricând, fiind reprezentat în
Vechiul Testament sub forma Vițelului de Aur, în fața căruia
Aaron a zidit un jertfelnic strigând: „Mâine este sărbătorea
Domnului“! Această idee profană, care susține că aurul ar
trebui să fie valorificat chiar și prin sacrificii umane, a fost
ținută în frâu de Biserică, atâta timp cât aceasta a avut
capacitatea să o facă. Astăzi, însă, din cauza unui fals ideal
indus, a vulgarizării modului de viață și a societăților, Biserica
a fost slăbită într-un asemenea hal încât nu mai este capabilă
să dejoace tendința elitei de a perpetua sacrificiile umane pe
altarul lui Mamona (Matei, 6, 24).
Pentru a exemplifica lipsa de considerație pentru
democrație și popoare a acestui conglomerat corporatist
anglo-saxon, e bine de știut că țări precum Franța, Olanda,
Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la
referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției
Europene! Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze,
establishement-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv,
a ratificat prin forţă proiectul inuman în data de 13 decembrie
2007, la Lisabona (în corelare perfectă cu aşa-zisa „criză
financiară“)! Prin acest abuz s-a demonstrat atât

20
nelegitimitatea Uniunii Europene, cât și disprețul total al elitei
financiare pentru democrație și popor!
Dar ce înseamnă, până la urmă, această Uniune Europeană și
de ce am vrut din tot sufletul să facem parte din ea: oare am
avut destule informații sau mass media ne-au dezinformat
printr-un scenariu care a format „consensul“ popular în
detrimentul rațiunii naţionale?

Islanda i-a întors spatele și Anglia a ieșit din ea

mâncând pământul, italienii și-au exprimat și ei, prin
referendum, un răspicat „Basta Europa“, în urma căruia
premierul italian Matteo Renzi și-a dat demisia. Grecii, care
sunt strămoșii Europei civilizate și fondatorii democrației,
sunt actualmente vânduți pe bucăți la corporații și bănci
anglo-saxone (Goldman Sachs/Lazard), ca să nu mai spunem
că și-au pierdut dreptul suveran, nemaiavând nici un cuvânt
de spus în privința reformelor și legilor impuse. Zeci de
mișcări populare s-au ridicat în Europa pentru a striga în cor
că nu mai suportă acest sistem dictatorial, care i-a sufocat, i-a
sărăcit și i-a deposedat „legal“ pe cetățeni de tot ce aveau pe
plan național în favoarea multinaționalelor (bineînțeles, sub
vălul greu al tăcerii impuse de toate mass media). Abia când
mișcările de stradă au început să devină mult prea masive și
tot mai hotărâte, am început să le vedem și noi pe ecrane și în
presă: „Nuit debout“, în Franța; „Podemos“, în Spania;
mișcările din Grecia; mișcarea „Cinci Stele“ din Italia, dirijată
de Beppe Grillo... etc. Formulele folosite de cenzura mass
media pentru a acoperi aceste proteste care, după cum bine
știm, sunt foarte obiective și imparțiale, au fost, de fiecare

21
dată, sloganuri caricaturale și diversioniste de genul: „Aceste
grupuri violente și necivilizate se năpustesc în orașele
noastre distrugând totul în calea lor; unde sunt forțele de
ordine?“ Vă invit să profităm de această ocazie ca să evocăm
etica și profesionalismul cu care jurnaliștii își achită obligația
de a dezinforma!
Dar de ce acest balaur economic se prăbușește
precum pereții unei clădiri vechi lovită de cutremur? Cum s-a
reușit cacealmaua prin care au fost luați ostatici peste 510
milioane de oameni? Ce s-a întâmplat de sistemul ignoră
Declarația universală a drepturilor omului și a cetățeanului
din 1789, care stipulează, la articolul doi, că: „Țelul oricărei
asocieri politice este conservarea drepturilor naturale și
imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea,
proprietatea, siguranța, și rezistența împotriva opresiunii“.
Ce libertăți reale mai avem în afara dreptului de a
consuma? – Care mai este proprietatea noastră atunci când
țările nu mai au frontiere, fiind pregătite la pachet pentru
mondializare? – Unde este siguranța atunci când, în ultima
vreme, milioane de emigranți presărați cu teroriști ne
invadează țările? – Prin ce se manifestă rezistența în fața
opresiunii, când politicienii sunt în solda corporațiilor
transnaționale, statele sunt pilotate de la Bruxelles și poporul
abuzat are dreptul doar la tăcere? – Cine naiba este, cu
adevărat, acest monstru prădător, autoproclamat democratic
și numit generic „uniunea“ Europeană?

22
 Uniunea Statelor Unite din Europa

Spre sfârșitul lunii iunie a anului 1967, când la

Montreal (Canada) avea loc marea „Expoziţie Universală“,
eram la doi ani de la capitularea catolicismului în favoarea
francmasoneriei internaţionale, prin înșelătoria istorică
numită generic „Conciliul Vatican II“. La Ottawa (Canada) se
pregătea „Centenarul Confederațiilor“ și, în aceleași timp, în
Statele Unite aveau loc contestațiile împotriva războiului din
Vietnam iar, în mod general, în S.U.A. erupea revoluția
„Flower Power“. Ne aflam foarte aproape de evenimentele din
mai 1968, din Franța, care aveau să sune sfârșitul erei lui
Charles de Gaulle și a patriotismului hexagonal, de explozia
naționalismului în provincia Quebecului și de zilele
festivalului destrăbălării „Woodstock“, care a servit, printre
altele, la inaugurarea în tot Occidentul așa zisei „eliberări“ a
sexului compulsiv, a drogurilor dure, a conflictului
intergenerațional; explozia structurii familiei, avortul ca o
nouă jucărie a femeilor și, în general, începutul sfârșitului
pentru moralitatea și integritatea societăților occidentale.
Paralel cu aceste evenimente sulfuroase, în Toronto, la
sfârșitul lui iunie 1967, se făceau ultimele aranjamente pentru
marea întâlnire: „prăbușirea națiunilor“, ținută de înaltele
instanțe ale francmasoneriei internaţionale. Această mare
reuniune ocultă și strict confidențială i-a avut ca invitați
speciali pe proprietarii celor mai mari corporații mondiale:
cartelul bancar, conglomeratele energetice (Petrol-Gaze),

23
giganții conglomeratelor agro-alimentare, giganții resurselor
naturale și cartelul chimico-farmaceutic. Această adunare a
elitei mondiale, care domina și dirija deja sistemul financiar
global, avea să definească, în amănunt, o strategie criminală
prin care să pună stăpânire pe comerțul planetar, pe arma
energetică (poarta de intrare în secolul XXI), pe controlul
absolut al industriei agro-alimentare, impunerea semințelor
OMG (organismele modificate genetic... cu „Monsanto“ în
frunte), pe controlul absolut al sănătății prin dezvoltarea
substanțelor de perturbare endocrină (aditivi, E-uri, și alte
substanțe cancerigene), și pe otrăvirea populaților prin
contribuția companiilor aeriene (Chemtrails), prin crearea
dependenței de produsele medicamentoase și, implicit, prin
comerțul mondial cu vaccinuri dăunătoare (cancer, autism,
Alzheimer...). Un asemenea proiect bineînțeles că nu ar fi
putut să se lipsească de peste 510 milioane de europeni (albi),
programați să dispară (planul Kalergi).

Instituțiile europene au fost dorite încă din anii ’20 ai

secolului XX, între cele două războaie mondiale. Ideea s-a
născut în mintea conducătorilor marilor corporații
multinaționale (Carteluri, cum se numeau în aceea vreme), și
„Majore“ sau „Trusturi“, cum le numim noi astăzi. Aceste
minți strălucite care sunt liderii elitei mondiale considerau că
Republicile (care, în fapt, deja nu mai erau prea
democratice) reprezentau, totuși, un microcosmos prea
reglementat și protejat în fața marelui capital prădător.
Majorele aveau ca ambiție îndeplinirea unei agende strategice,
care urma să controleze integral puterea, structurile politice și

24
popoarele. Încercările au fost multiple, au arătat, de exemplu,
că preferau un Hitler stabil, în defavoarea unui front popular
de tip naționalist, deoarece se temeau de ridicarea maselor pe
fondul nemulțumirilor sociale, care, datorită alegerilor libere,
putea să-i pună în mare dificultate (... s-au înșelat!). Astăzi nu
mai este un secret că regimul nazist a fost puternic finanțat de
elita anglo-saxonă. Din aceste motive a trebuit ca elita
mondialistă să imagineze un sistem în care puterea suverană a
națiunilor pe plan politic să fie transferată către o instituție
supranațională, gândită în aşa fel încât omul de rând să
creadă, în continuare, că a rămas stăpân pe viața lui, la el
acasă și într-un sistem democratic întreținut prin iluzia
alegerilor.
Însă nu au reușit de la prima încercare; în anii ’20
opozițiile erau încă vii și puternice, deoarece la vremea aceea
liderii patrioți și naționaliști țineau cetatea milenară cu o
mâna de fier. Dar voința elitei a făcut ca soarta să i se arate
favorabilă, chiar dacă a încercat în zadar cu regimul nazist și
alte sisteme totalitare. În cele din urmă, cei care i-au vrut și i-
au finanțat pe Cromwell, pe Lenin, sau pe Hitler au vrut și au
finanțat și Uniunea Europeană, iar perspicacitatea lor până la
urmă a dat rod. Uniunea Europeană nu este nimic altceva
decât o mare piață de desfacere, reglementată de o Constituție
scrisă de marele capital anglo-saxon. Mai pe românește spus,
o instituție coruptă, sub papucul cămătarilor internaționaliști,
care, prin aceasta, au ajuns mai puternici decât națiunile,
voința politică și sărmanele popoare. Nimic altceva decât
forma de continuitate a „marelui vis“ exprimat de primul
guvern sovietic, susținut de protagoniști care doar și-au mutat

25
centrele de interes, transformând în „hoteluri“ alte națiuni!
Probabil că unii îşi aduc aminte de celebra frază a lui Mayer
H. Rothschild, care spunea: „Dați-mi controlul monetar al
unei națiuni și prea puțin îmi va mai păsa de cei care fac
legile!“

Când vorbesc despre bănci, nu mă refer la cele mici, ci

la Majore; cele mici și încă independente sunt, oricum,
înghițite la fiecare criză programată de cele mari, care, de
astfel, își consolidează poziția dominantă ori de câte ori
situația o cere. Dacă am vrea să ne permitem un minimum de
larghețe în gândire și să fim avangardiști, am putea spune că
nu mai există în lume decât o singură bancă, una, care
planifică din umbră activitatea financiară globală! Sistemul
economic din ultimii 200 de ani ne-a arătat că toate legile
propuse de „ocultă“ și votate de politicieni în parlamente
privilegiază fără complexe acumularea masivă și nelimitată a
capitalului de către o infimă minoritate, în defavoarea
interesului comun și al națiunilor, în general.
Lipsa pluralității economice este încurajată, în mod pervers,
de un sistem în care democrația este doar reprezentativă, iar
acest lucru pune în primejdie poporul, care devine o simplă
vacă de muls. Mecanismul prin care o țară este deposedată de
tot ce are, după care este amanetată băncilor, este greu
perceptibil de către populație, dar sunt semne care ne arată că
această analiză este reală. Cel mai elocvent exemplu sunt așa-
zisele crize financiare programate în vârful piramidei, când
acțiunile societăților în bursă se prăbușesc dramatic.

26
Haosul creat și nesiguranța mediului financiar în perioadele
de criză (adică mai tot timpul de când a luat fiinţă „Federal
Rezerve“) duc la falimentul masiv al firmelor mijlocii,
independente și naţionale, și, în acel moment oportun când
victimele crizei se golesc de sânge agonizându-și ultimele
clipe, Majorele vagaboande ies din umbră precum hienele și
vin să se înfrupte din festinul mortuar. În urma acestor
manevre criminale, de fiecare dată milioane de oameni rămân
fără serviciu, îşi pierd casele, se sinucid... etc. Într-un interviu
televizat din 1998, cinicul amator de hoituri, psihopatul
George Soros, declara următoarele: „Ador crizele, le iubesc
din tot sufletul, pe timp de criză sunt ca un copil într-
un magazin de dulciuri unde totul este gratuit... !“

Când vine vorba de Majore, trebuie să știm un lucru

esențial, marile corporații cunoscând faptul că poporul are în
general neplăcutul obicei să fie lipsit de încredere și temător
în fața sistemelor centralizate, pun totul în aplicare pentru a
da impresia unei pluralități în mediului economic. Pentru a
întreține această iluzie, se folosesc printre altele de holdinguri
(Societăți Portofoliu); spre exemplificare Banca Română de
Dezvoltare (B.R.D.) are ca acționar majoritar Société
Générale, în timp Banca Comercială Română (B.C.R.) are ca
acționar majoritar Erste Bank... etc. Acest procedeu legal este
folosit în toate departamentele economice și face ca, în
aparență, marile societăți naționale, care se bucură de
încrederea oamenilor, să pară independente (româneşti) –
prin acest procedeu de expatriere profanul nu poate constata
evoluția centralizării capitalului, care distruge în întregime

27
țesutul economic național. Așa s-a ajuns în lume în situația în
care Majorele au ajuns mai bogate decât ţările care le
găzduiesc cu ospitalitate, întru jefuirea populațiilor cu
concursul politicienilor corupți.
Raportul de forță între capitalul privat și națiune s-a
inversat; de aici putem să deducem forța de influenţă și
presiunea de care este capabil. Instituțiile europene au fost
elaborate și organizate de la bun început de capitalul
transnațional, lucru care se observă prin faptul că națiunile nu
mai au nici o putere împotriva Majorelor, care au avut grijă ca,
utilizând șantajul datoriilor suverane, să-și poată scrie propria
Constituție! În primul act, Majorele (băncile anglo-saxone) au
reușit să pună mâna pe Statele Unite, provocând și finanțând
războiul de secesiune (1861-1865), care le-a permis, în cele din
urmă, înfiinţarea „Rezervei Federale“ – care este o bancă
privată, dar lasă iluzia că ar fi banca națională a S.U.A.! În
actul doi, după conflicte centenare, culminând cu Al Doilea
Război Mondial, Majorele au reușit să pună mâna și pe
Europa.

Instituțiile cunoscute de toţi ca fiind naționale,

precum guvernele, parlamentele, Justiția... etc, au fost
deposedate de sens, în favoarea instituțiilor supranaționale,
care dirijează cu măiestrie realitatea (iluzia) cotidiană în care
trăim. Ca să mergem la obiect și fără ocolișuri, cei dintre voi
care mai cred că sunt reprezentați în țară sau pe la
Bruxelles/Strasbourg de politicienii lor, ei bine, se înșală
amarnic și, pe undeva, chiar îşi merită soarta. Trebuie să
înțelegem un lucru esențial: sunt două feluri de politicieni.

28
Prima categorie începe în politică, fiind deja vânduți altor
interese (trădătorii de neam și slugi de casă). A doua
categorie, dacă au avut la începutul carierei ceva gânduri
nobile, ori sunt striviți de tăvălugul sistemului, care-i
împiedică să întreprindă orice inițiativă în favoarea ţării lor, și
renunţă, devenind şi ei simplii figuranți – ori îşi intră în „rol“
pe de-a întregul și devin trădători de neam și slugi de casă în
solda intereselor străine.
La Bruxelles ori Strasbourg se întâmplă exact aceleași
lucru: demnitarii ori sunt deja vânduți cosmopolitismului, ori
se vor vinde în curând, din cauza sistemului de lobby-iști
(mercenarii Majorelor), care o să năvălească peste ei, 24 de
ore din 24, în instituţii, la birou, pe holuri, acasă, la telefon,
pe mail, pe contul din Elveția sau cel din Delaware. Cei care se
încăpățânează, neavând pe nimeni de partea lor, sfârșesc prin
a renunța la luptă; unii mai și mor de cancer...

29
 Pericolul instituțiilor europene

Toate ţările integrate în U.E. sunt condamnate la

șomajul de masă... bineînțeles acest lucru nu este scris nicăieri
în Constituția Europeană. În schimb, se menționează într-un
limbaj foarte tehnic că principalul lucru urmărit este o inflație
quasi nulă; ori se știe din experiență că, în decursul ultimilor
100 de ani, de câte ori s-a dus o luptă împotriva inflației a
crescut șomajul și invers, când s-a luptat împotriva șomajului
a crescut inflația. Cele două componente, șomajul și inflația,
interacționează după un principiu al balanței. Foarte rar, ca să
nu spunem niciodată în istorie, cele două valori nu s-au aflat
în echilibru; până la urmă este foarte logic ca și capitalul să
acționeze întotdeauna după interesul stăpânilor.

La nivel național, discuțiile politice în jurul inflației

nu mai sunt posibile, deoarece Puterea a fost transferată la
Bruxelles, unde dezbaterile în jurul subiectului „naţiune“ au
fost definitiv anulate. Banca Centrală Europeană este o
entitate independentă, nici o administrație națională și niciun
reprezentant al poporului nu poate interfera productiv cu
acest monstru. Când știm că misiunea principală a Băncii
Centrale Europene este menținerea unei inflații minime și
nimeni nu poate face presiuni pentru a schimba ceva în acest
sens, înțelegem mai bine de ce suntem condamnați la șomaj și
la menținerea creșterii economice în bernă. Ceea ce se omite
intenționat în dezbaterea publică este faptul că o soluție

30
există, și anume „indexarea“; o procedură foarte simplă care
a fost testată timp de peste 30 de ani și care are rolul de a
proteja populația de inflație, îndeosebi păturile cele mai
sărace. În fapt, indexarea este adaptarea puterii de cumpărare
a poporului; în mod sistematic indexarea ajustează salariile,
chiriile, prestațiile sociale și pensiile în funcție de inflație,
menținând în acest fel un echilibru protector în fața
fluctuaților economice. Ceea ce s-a întâmplat în Franța și pe
urmă la Bruxelles este că tocmai grupul socialist (care ar fi
trebuit să-i protejeze pe cei slabi) a anulat siguranța pe care o
reprezenta indexarea. Astăzi observăm că, în Uniunea
Europeană, nemulțumirile în legătură cu veniturile
insuficiente (stagnante) în raport cu costul vieţii sunt cauzate
tocmai de acest fapt. Chiar dacă salariile în aparență cresc
procentual la fiecare nou mandat, nemaifiind indexate
conform inflației, acestea rămân în urma realităților
economice, în detrimentul majorității oamenilor, care acuză
din ce în ce mai vehement starea de precaritate generalizată;
în timp ce băncile și multinaționalele înregistrează venituri
anuale tot mai amețitoare.

Articolul 123 (TFUE), modificat din articolul 104 de la

Maastricht, stipulează că statele membre nu au voie să emită
propria masă monetară (...), ceea ce înseamnă că, pentru
nevoile lor, sunt forțate să împrumute cu dobândă de la
capitalul cosmopolit. Băncile sunt întotdeauna săritoare
atunci când vine vorba să ofere împrumuturi statelor în
dificultate, care, de astfel, ajung în deficit tocmai din cauza
Majorelor (datoria suverană) și normelor impuse de U.E., care

31
asfixiază economia autohtonă, spoliind statele de tot ce au, și
capcana se închide!
În cele din urmă, statele trebuie să ramburseze.
Neavând nici un elan patriotic, politicienii încep să vândă
ţările pe bucăți prin privatizarea structurilor strategice:
resursele naturale, telefonia, rețeaua de drumuri, industria,
transportul, pământul; dar mai și cresc și impozitele, îngheață
salariile, pensiile, serviciile, cresc taxele, stagnează plățile...
etc. Faptul că s-a reușit înfăptuirea actului criminal prin care
li se interzice statelor emiterea propriei mase monetare este
un lucru de o gravitate inimaginabilă. Trădarea politicienilor
care au procedat la amanetarea propriilor popoare poate fi
asemănată unui genocid cu întârziere, în care oamenii sunt
menținuți în viață doar pentru a fi exploatați de capitalul
internațional.
Libera circulație a bunurilor în Uniunea Europeană
este un drept înscris în Constituție. Nici un stat nu se poate
proteja de această hoție, cu atât mai puțin să i se opună.
Libera circulație a mărfurilor reprezintă cel mai frumos cadou
pentru Majore, deoarece ocolește, în totală legalitate,
principiul economic vital conform căruia concurența neloială
ar trebui interzisă. Bunuri venite din medii mai avantajoase,
cu costuri de producție inferioare, materie primă mai ieftină,
taxe și impozite mai mici... etc. pot intra în concurență directă
cu structura economică națională a țărilor mai dezvoltate.
Această concurență neloială produce în timp falimentul masiv
al producătorilor autohtoni, care, la rândul lor, sunt forțați de
conjunctură să falimenteze masiv, îngroșând astfel tot mai
mult rândurile șomerilor.

32
 Precaritatea organizată de la Bruxelles se instalează
adânc în societăți, favorizând deturnarea și pe urmă
expatrierea economiei naţionale, prin crearea unei
dependențe față de produsele importate. Altă hemoragie
cauzată de Bruxelles dă posibilitate Majorelor de a-și instala
sediul filialelor acolo unde consideră că mediul e mai propice
dezvoltării din punct de vedere fiscal. Din acest motiv, a
rezultat în Luxemburg și în Belgia o epidemie de cutii poștale
agățate pe clădiri dubioase. Aceste cutii poștale, care sunt
semnătura evaziunii fiscale, se mai regăsesc din abundență și
în Delaware (U.S.A.) sau în Panama. Aceste societăți
transnaționale, fără rădăcini, parazitează națiunile și profită
de slăbiciunile acestora, ele fiind împiedicate de administrația
de la Bruxelles să se apere împotriva acestei forme de
„aspirare economică“ și a evaziunii fiscale. Numai în Europa
evaziunea fiscală se ridica, în anul 2013, la incredibila sumă de
o mie de miliarde de euro, în acelaşi an înregistrându-se peste
22 de milioane șomeri, în timp ce 84 de milioane de oameni
trăiau sub pragul sărăciei. Când mă gândesc la asta, îmi
imaginez că, prin aderare, membrii U.E. au devenit atât de
vulnerabili în fața capitalului transnațional, precum sunt oile
printre lupi.

Un alt efect nociv al U.E. este „dumpingul social“

mijlocit de libertatea de mișcare a forței de muncă în spațiul
european. Asaltul muncitorilor din ţările mai sărace către cele
mai bogate a creat dezechilibrul favorabil stagnării sau
scăderii salariilor și a prestațiilor sociale. Muncitorul autohton
este pus în concurență directă cu muncitorul străin, care este

33
dispus să accepte salarii mai mici și condiții de muncă mai
precare. În concluzie, „dumpingul social“ este creat de libera
circulație a capitalului, a bunurilor și a persoanelor într-un
spațiu economic comun, dar unde standardele sociale și
salariale sunt foarte diferite de la o țară la alta! Pornind de la
această bază de funcționare, competiția dintre întreprinderi,
salariați și țări, în general, nu se mai bazează pe criteriul
calității sau al inovării, ci mai degrabă pe capacitatea de a
propune un cost al muncii tot mai scăzut. Din cauza acestui
fapt, alegerile pieței interne nu se mai bazează pe valoarea
adăugată a bunurilor de bună calitate, ci pe valoarea scăzută a
bunurilor de calitate inferioară.
În consecință, țările trebuie să-și adapteze
standardele sociale la nivelul competiției externe. Prin
urmare, se încurajează scăderea standardelor înalte
(Germania) și menținerea standardelor scăzute (România); în
ceea ce privește ţările mai sărace, nu există nici o voință reală
din partea elitei de la Bruxelles pentru a ridica standardele
economice naţionale din moment ce tocmai această diferență
a nivelurilor între statele membre favorizează competiția
neloială; deci, slăbirea organizată a națiunilor prinse în
ghearele administrației U.E.!

Ca să pună cireașa pe tort și să fie siguri că reușesc să

distrugă până la capăt tot ce a mai rămas din economiile
autohtone, se concentrează, din zorii zilei și până pe înserate,
la elaborarea de abuzuri criminale împotriva popoarelor.
Măsurile luate sunt orientate spre distrugerea totală a
structurii economice naționale (independente) a tuturor

34
membrilor, orice activitate care scapă de sub controlul
caracatiței bancare fiind pur și simplu dezintegrată prin
emiterea continuă a unor legi anti-naţionale. Agricultura
independentă și națională este una dintre țintele cele mai
vizate și se face totul pentru a distruge acest sector absolut
strategic pentru bunăstarea și identitatea unei națiuni.
Rezultatul urmărit prin acest război economico-financiar
împotriva agricultorilor independenți este un pericol fără
precedent pentru națiuni și, mai ales, pentru țări precum
România.
Țăranii, agricultorii, crescătorii de animale,
producătorii au avut întotdeauna pricepere și dragoste față de
meseria lor și au știut, de-a lungul timpului, să întrețină și să
transmită această cultură a pământului, care a avut rolul său
în bunăstarea națiunii și, mai ales, în siguranţa acesteia. Orice
om are nevoie și se bucură atunci când găsește pe tarabele
piețelor și în magazinele din țară fructe, legume, lactate,
produse din carne... etc. Dar calitatea, prospețimea și,
îndeosebi, prețul acestor bucate sunt posibile numai în cazul
în care produsele au un circuit intern (național) de producție
și distribuție. Această legătură esențială între țărani și popor
este garanția independenței unei națiuni care se vrea
suverană. Fără agricultori, fără producție autohtonă, fără
preferință națională, o naţiune îşi pierde libertatea și devine
dependentă. Această legătură sănătoasă, care a participat
întotdeauna la o economie echilibrată (patriotică), dar și la
mândria și fericirea națiunilor, reprezintă astăzi un obstacol
major pentru multinaționale, care fac totul împreună cu

35
administrația de la Bruxelles, pentru a distruge cât mai repede
toate rețelele de agricultori independenți din Europa.
În Franța, la fiecare două zile un agricultor se
sinucide, iar bineînțeles că sursa acestei drame umane fără
precedent poartă semnătura birocraților de la Bruxelles, care,
cu timpul, acumulează din ce în ce mai mult sânge pe mâinile
lor. Agricultorii au fost obligaţi de legile impuse în U.E. să-și
pună activitățile la norme: adică să recurgă obligatoriu la
împrumut bancar! După ce agricultorii s-au împrumutat de la
bănci, garantând de cele mai multe ori cu tot ce aveau:
pământ, animale, case, patrimoniu; după ce băncile au realizat
jefuirea organizată a agricultorilor prin complicitatea cu
administrația U.E., aceasta din urmă a început să emită
directive noi (alte norme), care pur și simplu i-au împiedicat
pe agricultori să lucreze liniștiți și să genereze destule venituri
pentru a trăi decent... apoi să-și onoreze datoriile contractate
la bănci! Falimentul a început să dea târcoale, scrisorile
recomandate au precedat vizitele executorilor judecătorești...
frânghiile au curmat suferința multora, în timp ce băncile îşi
numărau capetele și hectarele „executate“, care urmau să fie
exploatate de (propriile) multinaționale. Astăzi, după ce
agricultorii și crescătorii de animale, în majoritatea lor, au fost
uciși de sistem, o pulpă de pui otrăvită cu hormoni și plină de
perturbatori endocrini poate parcurge, înainte să ajungă în
farfuria noastră, chiar și 12.000 de kilometri.
Poftă bună, Europa!
Al doilea aspect urmărit de aceste măsuri colonialiste
și, totodată, cel mai periculos lucru în privința falimentului
organizat al agricultorilor este următorul: un agricultor care

36
este lăsat să lucreze liber are în posesia lui și exploatează
suprafețe mari de pământ pentru a produce alimente
sănătoase și a hrăni populația la un preț care este convenabil
atât pentru producători, cât și pentru consumatori. În timp ce
un agricultor care este împiedicat să lucreze ajunge inevitabil
în situația falimentului, trebuind să-și vândă pământul pe
nimic sau să-l piardă în urma lichidării patrimoniului pentru
plata datoriilor contractate. Aşa s-a ajuns ca în România peste
4,5 milioane de hectare să fie vândute pe nimic unor firme
străine. Firmele și fondurile de investiții care vin la pomană să
ne fure pământul țării ascund în spatele lor mari grupuri
bancare, fonduri de pensii, grupuri farmaceutice, grupuri
agro-industriale, precum Monsanto Company din SUA... etc.
Aşa s-a ajuns ca 40 la sută din pământul arabil din România,
de cea mai bună calitate, să nu ne mai aparțină! Suprafața
pământurilor înstrăinate, cu complicitatea trădătorilor din
guvern, este egală cu următoarele șapte județe adunate la un
loc: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui și Vrancea.
Practic, o suprafață de pământ egală cu zona Moldovei nu ne
mai aparține, fiind expropriată în defavoarea copiilor noştri și
generațiilor viitoare!
Faptul că societăți străine au devenit proprietarele a
peste 20 la sută din suprafața totală a României înseamnă că
ne aflăm sub influența unei forme disimulate de ocupaţie.
Dacă mai adăugăm la acest lucru cererile antinaționale de
independență teritorială, revendicate de partidele ilegale din
țară, înțelegem că în România se practică spolierea fără jenă a
pământului strămoșesc chiar la lumina soarelui!

37
 Hectar după hectar, fărădelege după fărădelege, țara
noastră este deposedată de ce are mai scump și devine o
colonie sub ocupația transnaționalelor. A-ți vinde pământul
străinilor înseamnă a-ți vinde identitatea și libertatea; ceea ce
se întâmplă în România nu este nimic altceva decât o
declarație disimulată de război împotriva poporului român.
Adăugați la asta izgonirea compatrioților din țară, precaritatea
și jaful organizat, scandalurile de sănătate publică, aditivii din
mâncare, explozia îmbolnăvirilor de cancer din ultimii ani,
închiderea spitalelor și parcă genocidul împotriva poporului
român începe să se contureze, nu-i aşa? În tabăra
dușmanilor, din păcate, se află și guvernul României, în frunte
cu filo-„germanul“ de serviciu, care nu este decât un
îngenuncheat subversiv la ordinul Germaniei. Dacă nu se ia în
considerare această urgență și nu se impun măsuri imediate
pentru a recupera cel puţin 80 la sută din pământurile
vândute corporațiilor străine, dacă nu se emit de urgență legi
împotriva înstrăinării pământului, românii, într-o singură
generaţie, vor deveni chiriași în propria țară și vor fi în
întregime dependenți din punct de vedere alimentar, și nu
numai alimentar, de străinii care ne colonizează pământurile
cu acte în regulă.
Oameni buni, treziți-vă până mai aveți pământ
românesc sub picioare!

38
 Conflictul de interese la nivel înalt

Goldman Sachs Group Inc., bancă de origine anglo-

saxonă, creată în 1869 de Marcus Goldman și Samuel Sachs,
prezentă din culise pe tot mapamondul, a ajuns „acționarul
majoritar“ al Uniunii Europene. Domnul Peter Sutherland,
cunoscut ca fiind „Părintele Mondializării“, este fostul
președinte al băncii Goldman Sachs și președintele pentru
Europa al „trans-atlantic policy network“, care este un grup de
gândire (think tank) având ca obiect principal elaborarea
acordurilor comerciale transatlantice (crearea imperiului
comercial euroatlantic, patronat de capitalul cosmopolit
anglo-saxon), în care statele-națiuni sunt sortite dispariției,
urmând ca societățile și națiunile să fie transformate într-o
masă compactă, fără identitate, de consumatori sub
autoritatea (tutela) Majorelor.
Peter Sutherland l-a numit pe Mario Draghi, în 2011,
la direcția Băncii Centrale Europene (B.C.E.), în locul lui J.C.
Trichet. Înainte de asta, Mario Draghi ocupa postul de
vicepreședinte la Goldman Sachs. Făcând uz de influenţa pe
care o are Goldman Sachs, „Super-Mario“ nu s-a oprit aici și a
făcut în așa fel încât, la Președinția Consiliului Italiei, în locul
lui Silvio Berlusconi să fie ales Mario Monti, fără ca acesta să
treacă prin alegeri! Ca și cum în România ne-am trezi, într-o
dimineață, și am afla că membrii consiliului de administrație
al Coca-Cola ar fi decis să ne schimbe președintele fără ca
acesta să fie supus alegerilor! Este important de precizat că

39
chiar dacă Silvio Berlusconi nu este ușă de biserică, nici un
scandal privat, public sau financiar, nu i-au afectat de nici un
fel cariera politică. În schimb, când dictatorii mondialiști
precum Peter Sutherland și Manuel Barroso au decis că
Berlusconi trebuia să fie răsturnat din cauza unui
comportament suspectat de a fi prea patriotic..., Berlusconi nu
a mai rezistat nici măcar zece zile! Înaintea promovării în
fruntea Consiliului Italiei, Mario Monti a fost consultant la
Goldman Sachs și comisar european.
Acelaşi procedeu a fost aplicat și în Grecia, unde
Giorgos Papandreou, primul ministru, a decis să organizeze
un democratic referendum în problema condițiilor impuse de
Uniunea Europeană și B.C.E. cu privire la datoria publică față
de creanțierii privați, adică Goldman Sachs. În urma acestei
inițiative, considerată ca fiind „colaboraționistă“, Giorgos
Papandreou, considerat și el prea legat de poporul său și
nesănătos de apropriat sufletește de acesta, a devenit imediat
victima unui linșaj mediatic... după o săptămână de teroare,
având elanul democratic serios avariat, domnul Papandreou a
renunțat la referendum, pretextând: „probabil că până la
urmă acest referendum nu este o idee chiar atât de bună!“

Imediat după linșaj, mediul mafiot cosmopolit l-a

doborât din funcție pe Papandreou, după care, tot fără să
treacă prin alegeri, în locul lui a fost numit prim-ministru
ireproșabilul Loukas Papadimos. În CV-ul domnului
Papadimos observăm legătura absolut inocentă pe care o
întreținea cu mafia bancară transnațională. Printre altele,
Loukas Papadimos a fost consilier federal al băncii din Boston

40
(S.U.A.), guvernator al Băncii Centrale din Grecia
(proprietatea familiei Rothschild) în anii 1994-2002 și,
bineînțeles, a trecut și prin B.C.E., unde a fost vicepreședinte
până în 2010. Acest domn distins este cunoscut ca fiind,
împreună cu Goldman Sachs, falsificatorii conturilor Băncii
Centrale din Grecia pentru a forța aderarea poporului grec la
U.E.
Cred că avem o imagine destul de explicită, care
permite fiecăruia să înțeleagă pericolul pe care îl reprezintă
Uniunea Europeană pentru națiunile și popoarele pe care le
are în subordine. Uniunea Europeană arată, prin toate
pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le
impune prin forţă, indiferent de sectorul vizat, că este doar o
instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în
serviciul marelui capital privat transnațional. Faptul că
politicienii se arată ori neputincioși, ori în acord total cu acest
sistem mafiot și fascist, demonstrează caracterul dominant și,
mai ales, dimensiunea antidemocratică disimulată în spatele
acestei temnițe care s-a impus prin forţă, șantaj financiar,
manipulare și dezinformare globalizată!

Identitatea națională, religia, familia și frontierele

sunt ultimele obstacole care mai stau în fața mondializării și
împotriva cărora se duce o luptă extrem de agresivă. Nici
politicienii și nici mass media nu vorbesc despre această
agresiune permanentă împotriva oamenilor, libertății și
democrației. Anumiți intelectuali, atâta timp cât au mai putut
fi văzuți, auziți și publicați, au avut curajul să scrie și să
vorbească despre această stare de fapt numind-o „războiul

41
silențios împotriva națiunilor“. Dar, după linșajul mediatic,
atacurile ad hominem, procesele și cenzura... intelectualii care
deranjau, „complotiștii“, au fost interziși de televiziuni, de
ziare și de alte publicații, nemaiputând nici măcar să-și
tipărească lucrările! Astăzi puţin sunt cei care mai au curajul
să critice sistemul și, totuși, nivelul de stres, conflictele
sociale, insecuritatea, năvălirea populațiilor musulmane,
șomajul, lipsa încrederii în viitor, imposibilitatea
occidentalilor de a mai fonda o familie și a avea copii
demonstrează, într-un fel deloc „silențios“, că, măcar din
punct de vedere instinctual, oamenii au început să-și dea
seama că în „paradisul“ european ceva nu este în regulă.

42
 Pericolul marii înlocuiri

Renaud Camus, scriitor, romancier și eseist francez,

mare patriot și intelectual de primă clasă, a făcut o analiză
care rezumă cu mare acuratețe sentimentul popular actual din
spațiul european:
„Este foarte simplu: Aveți un popor și, aproape dintr-
o dată, în decurs de o generație, aveți în locul acestuia unul
sau mai multe neamuri înlocuitoare. Este transpunerea în
realitate a ceea ce la Bertold Brecht părea o butadă:
«schimbarea poporului». Marea Înlocuire (Le Grand
Remplacement), schimbarea poporului, pe care o face posibilă
doar Marea Deculturalizare, este fenomenul cel mai
considerabil din istoria Franței de secole încoace și, probabil,
dintotdeauna. Un popor care își cunoaște clasicii nu se lasă
aruncat fără să se opună la gunoiul istoriei. Cultura
îndobitocirii, industria uitării, pusă tot mai mult în asociere cu
industria amuzamentului, favorizează uniformizarea, la
nivelul cel mai de jos, a maselor“.
În concluzie, înțelegem foarte clar următorul lucru:
dacă poporul nu mai e mulțumit de conducătorii săi, într-o
inversare perversă a logicii, conducătorii ar putea schimba
poporul! Atunci când un instrument, o sculă, un aparat se
strică sau nu-și mai îndeplinește funcțiile, este pur și simplu
aruncat la gunoi și înlocuit. În capitalism, unealta este omul
și, dacă acesta, dintr-un motiv său altul, nu-și îndeplinește
funcțiile sau începe să aibă revendicări nepermise, poate fi

43
aruncat la gunoi (șomaj-sărăcie-indemnizații-moarte
socială...) și înlocuit cu „scule“ mai puţin pretențioase și, mai
ales, lipsite de deranjanta memorie a civilizației europene...
adică oameni din Lumea a Treia, de exemplu!

Pentru a slăbi, fractura și dilua cultural națiunile

occidentale, s-a impus, în mod treptat, strategia imigrației
masive a populațiilor musulmane. Pentru a preîntâmpina
orice fel de rezistență, s-a organizat, în prealabil, o campanie
de învinovățire a europenilor pentru etapa colonială, când
elita, și, cu riscul de a mă repeta, numai elita occidentală a
abuzat și a jefuit în toate colțurile lumii țări și oameni
nevinovați.

Nota Bene: Un lucru foarte important de menționat

legat de aceste campanii colonialiste care, de altfel, sunt
practicate în continuare, doar că prezența fizică a omului a
fost înlocuită cu prezența capitalului vagabond, este că vechii
colonialiștii nu au intenționat niciodată să modifice irevocabil
structura rasială a popoarelor abuzate și jefuite. Ceea ce
observăm astăzi la această presupusă inversare „firească“ a
istoriei, sunt, mai degrabă, ideile: Africa pentru africani și
arabi, Asia pentru asiatici și indieni, Orientul pentru orientali,
și Europa pentru toţi; împotriva voinței și intereselor
populare, semănând mai degrabă cu genocidul fenotipului
rasei albe, fenomen care în S.U.A. se află, deja, într-un stadiu
de ireversibilitate!
Pentru a cimenta sentimentul de vinovăție și pentru
a obtura din fașă orice fel de revendicare identitară a

44
europenilor nativi, s-au introdus în societăți falsele teze și
concepte legate de rasism. Practic orice om care nu se supune
standardelor fasciste de gândire dictate de elită, în materie de
imigrație și multiculturalism (numele de cod al genocidului
alb), devine un potențial rasist sau xenofob1, termenii fiind
utilizați aleatoriu, în funcție de nivelul simptomatic al
subiectului. Dincolo de manipularea ideologică remarcată,
acest lucru demonstrează, în mod surprinzător, că elita
conducătoare, în Occident cel puţin, arată ură etnică
împotriva neamurilor albe. De ce?
Conceptele manipulatoare au fost introduse în
societățile occidentale cu succes în anii ’80-’90, prin
intermediului asociațiilor subversive, precum SOS Rasism. De
la înființarea lor, aceste false oficine transnaționale și
precursoare ale propagandelor LGBT, nu au făcut altceva
decât să instrumentalizeze campanii de denigrare și
calomniere împotriva populațiilor indigene. Pe lângă
manipularea neîncetată a opiniei publice, aceste oficine
teroriste au inventat și instrumentalizat situații false, care au
fost ulterior prezentate de mass media ca fiind dovezi clare de
acte rasiste, xenofobe și antisemite. Victimele acestor
campanii de denigrare și acuzare au, în general, un profil din
care reies cinci defecte majore: sunt albi, îşi iubesc țara și

1 Cuvîntului „xenofob“ i s-a dat un sens greșit, sub aspect

etimologic, de către dicționarele franțuzești. Pentru argumente suplimentare,
vezi: Alexandra-Iulia Zărnescu, „Cuvântul xenofobie trebuie scos din uz“, pe
https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/01/10/cuvantul-xenofobie-
trebuie-scos-din-uz/ (n. red.).

45
tradițiile, sunt patrioți, sunt creştini și, cel mai grav,... sunt
familiști convinși!

În regretata epocă în care băncile finanțau atât

corăbiile care plecau după mirodenii, cât și pe cele care plecau
de la Bordeaux spre Lumea Nouă; încărcate cu sclavi care,
dacă nu mureau pe drum, mureau pe culturile de bumbac,
cuvântul rasism, în mod surprinzător, nu era deloc folosit.
Motivul era unul foarte simplu: comerțul cu sclavi aducea
profituri uriașe atât pentru bănci, cât și pentru viitoarele
generații de superbogați, care se aflau, la vremea aceea, încă
în starea embrionară. Nu era încă timpul ca umaniștii
internaționaliști să se preocupe de soarta sărmanilor
dezrădăcinați, ba chiar erau încurajate comportamentele
dușmănoase la adresa sclavilor, care nu aveau absolut nici un
drept, în afara celui de a fi umiliți și de a munci în schimbul
loviturilor de bici. Lucrurile au evoluat inevitabil, banul nu stă
pe loc și băncile au înțeles repede că o „marfă“ care a adus la
un moment dat profituri atât de importante și care s-a mai și
înmulțit exponențial, fără nici un fel de investiţie, putea fi
reinstrumentalizată în alte scopuri subversive, mult mai
profitabile.

Dar să revenim la treburile noastre, fiindcă timpul

trece în defavoarea noastră: suntem între anii ’50-’70, ne
aflăm în plină epocă a mișcărilor pentru drepturile civile din
Statele Unite (Civil Rights Movement); acest moment din
istoria „noii lumi“ se deosebește mai ales prin luptele afro-
americanilor pentru obținerea de drepturi egale cu albii. În

46
paralel cu mișcarea afro-americană, s-au mai corelat alte
minorități, declanșând mișcări revendicative, cele mai
importante fiind: American Indian Movement, Chicano
Movement, Black Panther Party, Black Feminism și Gay
Liberation (...). Când se vorbește despre etapa mișcărilor
(Civil Rights Movement), înțelegem luptele date pentru a
pune capăt segregației populației negre din Statele Unite. În
aparență mișcarea a fost non-violentă și, totuși, a atras după
sine o reprimare foarte severă din partea poliției.
Personalitatea care s-a evidențiat prin reprezentarea
populaţiei negre a fost Martin Luther King „pastorul negru“.
Mișcarea a avut un succes destul de limitat și a fost mult
exagerată de presă și mass media. Sintagma „luptă pentru
drepturile civile“ este utilizată pentru a desemna anul 1955,
când s-a produs boicotarea autobuzelor din Montgomery
(Alabama), în care afro-americanii revendicau dreptul de a
ocupa scaunele rezervate până atunci populaţiei albe.
Mișcarea se încheie cu inițierea „Civil Rights Act“, legea din
1964 care interzicea orice formă de discriminare în locurile
publice. Această paranteză istorică a Americii are două fațete
care se opun radical: în primul rând este vorba de
recunoașterea, în aparență cel puţin, a suferințelor la care a
fost supusă populația afro-americană, care, după
dezrădăcinarea de pe pământurile sale natale, a fost supusă la
cel mai josnic lucru pe care îl poate îndura un om, și anume
comerțul de carne vie și sclavagismul. Acest comerț inuman a
creat averile unei infime minorități de speculanți
transnaționali, cei care au pus bazele viitoarei oligarhii care a

47
întărit rândurile elitei ce avea să dirijeze lumea spre visul
„Republicii Mondiale“.
Drepturile câștigate de membrii comunității afro nu
au schimbat cu nimic viața zilnică a acestora: dreptul de a se
așeza pe scaune în autobuze, dreptul de a vota, dreptul de a
„respira“ și a exista fără a fi biciuiți; faptul că s-a înscris în
lege interzicerea discriminării în spațiile publice nu i-a ajutat
să-și găsească de lucru sau să iasă din sărăcie, nici să se poată
trata, să aibă un cămin decent, să-și trimită copiii la facultate
sau să nu fie tratați de poliție precum niște criminali. În
schimb și fără prea mult efort, li s-a permis imediat să asigure
gradul necesar de ocupare al închisorilor americane!
Cacealmaua a fost bine regizată și cei care au avut minte să
înțeleagă au avut ocazia să observe cât de mult înseamnă și cât
de mult cântăresc drepturile date de sistem – dar ori de câte
ori un reprezentant al comunității negre s-a evidențiat prin
voința reală de a schimba ceva din interior în cunoştinţă de
cauză, pentru a schimba cu adevărat ceva în viaţa
afroamericanilor, a fost imediat eliminat de sistem (Martin
Luther King, Malcom X). Semnalul dat a fost foarte clar:
sistemul, și numai el, își atribuie în mod exclusiv
intervenționismul față de popor, el decide momentul, obiectul,
cantitatea și, mai ales, natura drepturilor acordate. Orice om
care s-ar împotrivi acestei reguli interne este anihilat fără
întârziere! Nu cred că visul lui Martin Luther King sau
revendicările lui Malcom X, dacă aceştia ar fi supraviețuit
sistemului, ar fi fost atât de lipsite de sens și ideal.

48
 Dincolo de aceste lucruri, a doua întrebare rămâne
fără răspuns – oare presupusul rasism atribuit poporului
american este cel care a generat comerțul cu sclavi și oare
americanul de rând a profitat de acest comerț satanic? Istoria,
în schimb, ne-a arătat că poporul american a devenit victima
unui fenomen pe care nu l-a creat, dar care s-a înrădăcinat
profund în societate. După abolirea sclavagismului, americanii
au asistat neputincioși la exodul populaților negre de pe câmp,
acestea pornind, inevitabil, spre marile orașe americane,
formând adevărate ghetouri la periferie.
Incapabili să se integreze în societate și fiind
abandonați de sistemul care i-a lăsat fără adăpost, hrană,
îngrijire medicală, neajunsurile și dificultățile tot mai mari
întâmpinate pentru supraviețuire i-au împins inevitabil pe cei
mai mulți spre infracționalitate. Acest fenomen la care asistau
neputincioși indigenii era tot mai îngrijorător și, bineînțeles,
nici conflictele nu au întârziat să apară în societatea
americană. Din acel moment, din cauza nepăsării sistemului
față de popor (în general), prăpastia care s-a creat în
societatea americană a crescut în mod exponențial, dăinuind
chiar și până în zilele noastre. Rasismul atribuit, în mod
abuziv, americanilor de rând nu este nimic altceva decât
rezultatul nociv al politicilor corupte și manipulatoare, care s-
au aflat, de la începutul comerțului cu sclavi și până în zilele
noastre, în slujba avidității marelui capital!

49
 Date care contrazic propaganda

Oare americanii au inventat sclavagismul? Din

necesitatea de a învinovăți populația indigenă pentru
mârșăvia sclavagismului, studiourile din Hollywood au dus o
campanie masivă de dezinformare în legătură cu sclavagismul.
Această măsluire a istoriei, organizată de elită, a modificat
puternic percepția oamenilor în legătură cu realitățile
comerțului cu sclavi. Astăzi, încă, imaginea sclavului ostenind
pe câmp sub loviturile biciului rămâne profund înrădăcinată
în memoria oamenilor de pretutindeni ca fiind un fenomen
exclusiv american. Ceea ce s-a omis în această falsă
propagandă este faptul că, la bază, sclavagismul a reieșit din
comerțul cu ființe umane și că, timp de 315 ani și peste
20.000 de mii de călătorii în Oceanul Atlantic și milioane de
vieți furate, americanii au jucat un rol absolut neînsemnat.
Oricum, de acest comerț nu au beneficiat niciodată oamenii de
rând!
„De la începutul comerțului cu sclavi, în secolul al
XVI-lea, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, comercianții de
carne vie au transportat majoritatea sclavilor în două locuri
distincte: Caraibele și Brazilia. Din cei peste 11 milioane de
sclavi ajunși la destinații, 388.747, deci mai puțin de 4 la sută
din total, au ajuns în America de Nord. În comparație cu 1,3
milioane de sclavi ajunși în America Centrală, care aparținea
pe vremea aceea Spaniolilor – 4,8 milioane de sclavi au ajuns
în coloniile Britanice, Franceze, Olandeze, Daneze, în Caraibe
– și 4,8 milioane de sclavi au ajuns în Brazilia. Tendințele care

50
se evidențiază sunt următoarele: la începutul comerțului
transatlantic cu sclavi, Spania și Portugalia au fost fruntașele
clasamentului cu milioane de sclavi duși în coloniile din
America Centrală, de Sud, și în Caraibe. Rolul portughezilor
crește exponențial în importanță de-a lungul secolelor al
XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea. În secolul al XVIII-lea, se
observă o scădere în activitatea spaniolilor în favoarea Angliei,
Franței și a Olandei. În vremea secolului cuprins între 1725-
1825, punctul culminant a fost atins și europenii reușiseră să
trimită peste 8 milioane de sclavi în Lumea Nouă, spre muncă
silnică, boli și, bineînțeles, moarte. La sfârșitul comerțului cu
sclavi, peste 13 milioane de africani fuseseră deportați spre
lagărele de muncă și peste 2 milioane de sclavi au murit în
timpul transportului. Principalii profitori al comerțului cu
sclavi sunt portughezii, spaniolii, francezii și britanicii. Printre
aceste națiuni vinovate de perpetuarea celui mai josnic comerț
din toate timpurile, comunitatea jidănească a avut un rol
invers proporțional ponderii acesteia în cadrul populaților
creștine, mai puțin de 0,3 la sută. Rabinul Marc Lee Raphael,
specialist în istoria jidanilor și profesor de studii jidănești la
Colegiul William & Mary, a publicat un studiu al implicării
acestora în comerțul cu sclavi2. În cartea sa Jidanii și
iudaismul în Statele Unite, o poveste documentată, Rabinul
Marc Lee Raphael, relatează următoarele lucruri:

„Jidanii au avut un rol foarte activ în comerțul cu

sclavi. Statutele congregațiilor de recif, Brazilia și Maurice

2
Marc Lee Raphael, Jews and Judaism in the United States: A documentary
historie (Ed. Berham House, 1983).
51
(1648), cuprindea o Imposta (Taxa jidănească), în valoare de 5
Soldos, pentru fiecare sclav vândut jidanilor din Brazilia, de la
Compania Indiilor. Vânzările de sclavi la licitații erau anulate
și reprogramate în zilele sărbătorilor jidănești. În Curaçao,
Barbude și Jamaica, în secolul al XVIII-lea, jidanii au jucat un
rol activ în comerțul cu sclavi. În toate coloniile Americane,
fie ele britanice, franceze sau olandeze, jidanii dominau în
mod frecvent comerțul cu sclavi. De asemenea, în Statele
Unite în secolul al XVIII-lea, jidanii participau la comerțul
triangular, care importa sclavi în America, pe care-i schimba
cu melasă trimisă în Anglia, unde era transformată în rom,
pentru a fi apoi vândut în Africa“. Isaac Da Costa de
Charleston, în anul 1750, și David Franks de Philadelphia (cel
mai influent jidan din America în secolul al XVIII-lea) au
dominat, cu o mână de fier, comerțul de sclavi între anii 1760
și 1770, adunând de pe urma acestor atrocități fără nume averi
fenomenale!

52
 Rasismul și Antirasismul

În Dicționar, definiția dată rasismului este: teorie

ideologică social-politică, ce susține inegalitatea biologică și
intelectuală a raselor. Prin urmare, mai dezvoltat, rasismul
reprezintă un grup de atitudini, practici și acțiuni, care își au
sursa în convingerea că diferențele sociale și culturale se
explică prin diferențe biologice și ereditare, dintre rase. Prin
faptul că rasismul este menționat ca fiind o teorie social-
politică, dezvăluie, în parte, misterul manipulării acestui
concept subversiv, care avea să schimbe radical percepția
societăților în privința identității, începând din secol al XIX-
lea.

Părinții acestui monstru al logicii sunt: Jules Soury,

Joseph Arthur de Gobineau și Charles Maurras. Rasismul este
utilizat, astăzi, pentru a acuza orice atitudine de prezervare
sau apărare identitară a indigenilor în fața pericolului pe care
îl reprezintă multiculturalismul (genocidul alb) și „marea
înlocuire“, fiind puternic denunțat de sistem și înscris în lege
ca un comportament discriminatoriu, deci condamnabil.
Problema majoră a conceptului este că pare mai mult să
încurce decât să ajute populațiile care sunt victimele invaziilor
induse și, în general, a dezechilibrului creat de aviditatea
elitei. În schimb, conceptul născut de umaniștii secolului al
XIX-lea, urmașii zeloși ai teoriilor subversive și dușmanii
înveterați ai poporului liber și ai bisericii, avea să destabilizeze
serios poporul rămas orfan după eradicarea parțială a

53
monarhiilor europene. Nou-născutul concept emanat din
mințile bolnave ale francmasoneriei a fost și a rămas nul în
fata rațiunii, gol de sens în fața bunului simț și absolut absurd
în fața normalității. Nimeni nu poate nega existența raselor,
iar această distincție trebuie să fie păstrată și respectată
pentru a putea recunoaște și proteja diversitatea
extraordinară a neamului uman.

Ceea ce deosebește realmente diferitele neamuri,

dincolo de specificul fizic, sunt: limba, religia, cultura,
obiceiurile și tradițiile. Aceste valori sunt cele mai mari
mărturii ale diversității și bogăției oamenilor. Aceste valori
sunt astăzi puse în pericol de „calul troian“ strecurat prin
societăți, care ne anunță că deosebirea diferențelor evidente
dintre neamuri, respectarea lor prin recunoaștere și
diferențiere ar fi o atitudine negativă, care ar trăda un
comportament de-a dreptul inuman și ascunde după sine aşa-
zisul rasism. Această hoție intelectuală face din ce în ce mai
multe victime, mai ales în rândurile tinerilor, care se cred
liberi, rebeli, moderni și care, în pofida acestor calități
extraordinare, în mod ciudat, au devenit clienții perfecți ai
sistemului!

Manipularea ideologică înlesnită de acest hold up

semantic facilitează măsluirea cuvântului rasă și înlocuirea
acestuia cu cuvântul rasism, care se trădează a fi un concept
de opoziție a diversității umane. Dacă mergem mai departe în
analiză, ar trebui ca după modelul impus de miliția gândirii în
societăți, să acceptăm ideea conform căreia un om care nu ar

54
vrea să-și vadă moștenirea istorică înecată într-un ocean
multiculturalist, care, de altfel, ar deveni în scurt timp extrem
de omogen, ar fi un dușman al clasei umane, deci un rasist
înveterat de care sistemul şi societatea în stare avansată de
boală s-ar „dezice“.

Rasismul este o cochilie vidă și, totuși, a devenit un

instrument de șantaj intelectual atât de puternic încât a reușit
să anestezieze curajul, rațiunea și logica occidentalilor. Acest
lucru nu ar fi fost posibil fără complicitatea culturii „Doxa“, a
educației trunchiate și, mai ales, a televiziunii. Toate aceste
eforturi pentru a impune rasismul ca unealtă de șantaj și
marginalizare a indigenilor (care, să nu uităm, sunt încă
majoritari) emană dintr-o o strategie a sistemului, pentru a
permite multiculturalismului să se impună în societățile
occidentale ca unic model acceptabil. Dar realitatea care stă în
spatele acestui abuz rasist este introducerea în societăți a
„calului troian“, care disimulează, de fapt, „antirasismul“.
Acest concept subversiv este, fără nici un fel de
exagerare, baza celei mai periculoase ideologii aplicate din
toate timpurile, deoarece urmărește pur și simplu distrugerea
pluralității raselor umane și memoriile acestora. Ceea ce
încearcă teoreticienii „antirasismului“ să anihileze este
protecția naturală a oamenilor în fața pericolului de a-și
pierde țara, limba, identitatea, cultura, tradițiile și
patrimoniul istoric. „Antirasismul“ după modelul păpușilor
rusești este, la rândul lui, „calul troian“ al metizării
(amestecul de rase) și este susținut la ora actuală cu frenezie

55
de toate departamentele Puterii, care au inițiat o luptă
agresivă împotriva identității neamurilor și a națiunilor.
Și, totuși, dacă dăm dovadă de puțină atenție,
observăm cu ușurință că, dincolo de ipocrizia discursului
universalist, metizarea este orientată în aşa fel încât să
dilueze în mod exclusiv identitatea creștinilor de culoare albă,
de ce... oare identitatea și memoria creștinilor europeni
reprezintă o piedică pentru cineva, pentru ceva?

Diluarea raselor și identităților este foarte bine

disimulată după mesaje subliminale care ne îndeamnă să fim
deschiși, lipsiţi de prejudecăți, și mai ales moderni... mesajele
fiind gândite să se grefeze cu mare ușurință pe tineret,
care, în prealabil, a fost pregătit de subterfugiul „conflictului
generațional“ Practic, s-a ajuns într-un stadiu în care
propaganda conflictului între generații, care, de astfel, a
debarcat în Europa în 1945 împreună cu yankeii și s-a
accentuat cu apariția grupului rock din Liverpool, The Beatles,
a reușit să creeze generații de mutanți, care suferă fără să-și
dea seama de sindromul peștișorului roșu – care din cauza
pierderii spontane de memorie la fiecare zece minute, nu
poate conștientiza faptul că se învârte o viață întreagă într-un
acvariu.

La oameni, într-un mod mult mai distrugător,

transmiterea experienței a fost scurtcircuitată de acest
pseudoconflict, prin care tinerii sunt aruncaţi în viață fără
beneficiul și avantajul experienței părintești (strămoșești),
obligându-i să repete la infinit greșelile care-i împing

56
inevitabil în brațele otrăvitoare ale sistemului! Puterea
extraordinară a propagandei multiculturaliste stă și în faptul
că toate departamentele „istorice“, care fabricau opinia
publică, au ajuns astăzi în proprietatea elitei, iar acest lucru a
dus la centralizarea ideologiilor propagate în societăți.
Centralizarea ideologică a favorizat ineluctabil
formarea unui model dominant și autoritar de gândire:
filmele, muzica, publicitatea, industria modei, presa,
televiziunea, artiștii și chiar literatura au ajuns să ne vândă
sub diferite forme și ambalaje exact acelaşi mesaje
subliminale, care ne îndeamnă la centralizarea absolută a
gândirii, a comportamentelor, a societăților, a oamenilor
(marele colhoz uman); o societate în care orice formă
embrionară de atitudine sau opinie contestatară va fi ucisă din
fașă chiar de sclavii sistemului, oamenii din jurul nostru!
Obiectivul acestor monștri ai neamului uman constă
în distrugerea totală a diversității și a culturilor, pentru că
reprezintă mărturia incontestabilă și milenară a moștenirii
civilizației (memoria, moralitatea, rațiunea, experiența...) și,
implicit, baza tuturor națiunilor. Dacă prin forța extraordinară
cu care s-au întrebuințat toate departamentele elitei,
multiculturalismul și metizarea, ar reuși să treacă limita
punctului de ruptură, menținut de barajul instinctului
identitar de prezervare a popoarelor europene, acest lucru va
duce în mod irevocabil la diluarea și dispariția identităților
care s-au forjat de-a lungul milenariilor de civilizație.
Anularea trecutului nostru prin privilegierea unei societăți
seculare, dacă nu chiar semi-seculară, tot mai pregnantă, de
astfel, și înlocuirea valorilor creștine cu o societate orientată

57
numai pe consum și pe individul-rege (individualism) vor
duce încet și sigur la o stare de nou început, în care omul,
nemaiavând nici o referință, va fi reeducat pentru a accepta
fără opoziție orice sistem impus. De aici până la extrema în
care omul va deveni un simplu număr într-o turmă plină de
capete anonime, calea nu va fi foarte lungă. Câtă dreptate
și clarviziune avea părintele Arsenie Boca!

Nu este prima oară când un sistem totalitar încearcă

spălarea masivă de creiere în rândul populațiilor. Sigur,
metodele folosite sunt adaptate posibilităților și, până nu s-a
descoperit șantajul financiar și binomul mediatico-politic, a
fost nevoie de forța brută pentru a ajunge la aceleași rezultate.
Comunismul a vrut la vremea lui să creeze „Omul Nou“, un fel
de zombi născut din amestecul fricii și lipsei de orizont, care,
într-o oarecare măsură, a ajuns să-și mintă propriul instinct
justificând cel mai criminal regim din toate timpurile –
regimul care a dus la genocidul fără precedent în istoria
omenirii a peste 100 de milioane de oameni, care au decis să
nu se travestească de dragul liniștii.
În Romania, centrul de reeducare de la Pitești a fost
și el un laborator al modificării comportamentului și a felului
de a gândi. Diferența dintre regimurile totalitare și regimurile
așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și
condiționare a maselor: comuniștii privilegiau terorismul
intelectual prin utilizarea forței brute – de aici a și rezultat
lipsa de încredere și siguranță a maselor. Strategia
terorismului intelectual a dat rezultatele așteptate și se
ajunseseră într-un stadiu în care chiar membrii aceleași

58
familii se turnau între ei la Miliție, astfel nimeni nu mai avea
curajul să emită vreo părere împotriva doctrinei de partid. De
partea cealaltă a cortinei, democrațiile occidentale, fiind
obligate să adopte o antiteză, au folosit metoda de
condiționare pavloviană (reflexe condiționate ale
comportamentului).
Condiționarea a fost realizată prin șantajul financiar,
care a dus inevitabil la dezvoltarea sindromului „Stockholm“,
care descrie comportamentul unei victime răpite sau captive și
care, din lipsa alternativelor, sfârșește prin a se obișnui și a
simpatiza cu tiranul său. Prin acest procedeu, s-a reușit, fără
nici o violență aparentă, crearea unui sistem ultratotalitar în
care masele au devenit sclavele mafiei bancare. Din cauza
acestui procedeu extrem de pervers nu a mai fost nevoie de
folosirea forței brute, deoarece omul devenea sclavul
propriilor dorinţe și prizonierul propriilor posesiuni (credit).

După ce toate structurile morale și naturale sunt

distruse, singura metodă de exprimare posibilă rămâne cea
materială, adică recunoștința interumană și socială, care se
face în funcție de averea pe care o posedă fiecare. Pentru a
putea exista în sistemul capitalist, fiecare om este obligat
să se autoclasifice în societate după criteriul avuției. Din
cauza acestui complex, subtil întreținut de sistemul statelor
înfeudate, oamenii au devenit absolut dependenți de
capacitățile lor de a consuma. Strategia a dat rezultatele
urmărite, iar mutilarea sufletească aducătoare de profit a
provocat: dezechilibrul permanent în societății, exacerbarea
individualismului, opoziția înverșunată contra valorilor

59
creștine, criza identitară, criza morală, dezagregarea
țesutului familial și, prin urmare, scăderea masivă a
natalității!
În concluzie, putem spune că avem la comuniști o teză
a terorii gălăgioase, iar la democrați o antiteză a terorii
silențioase, prin aservirea omului la capital. Aceste două
metode de guvernare reprezintă sinteza politică a elitei
mondialiste.

Sinteza este o metodă științifică de cercetare a

fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de
la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare:
îmbinarea a două său a mai multor elemente care pot forma
un tot. În cazul de față putem vorbi de mondializarea și
centralizarea întregii omeniri. Metizarea și propaganda
antirasistă nu sunt o traducere a toleranței politice, ci
demonstrația manifestă a fascismului și intoleranței față de
diversitatea omului. Această abordare ideologică aparține
minților bolnave avortate (pe cur) de Secolul Luminilor, care
au însămânțat revoluția franco-masonică din 1789, pentru a
revărsa această ideologie subversivă de dominare pe întreg
mapamondul. Conceptul lor despre un presupus „om nou“
fără trecut, fără memorie, care nu ar mai avea nici o latură
spirituală, ci doar una emoțională dictată de impulsuri
exterioare, i-a adus la concluzia că omul poate fi condus în
exclusivitate de dorința inoculată de acumulare materială;
ca și cum omul ar putea trăi doar din pâine! Pornindu-se în
prealabil atacul final împotriva bisericii și sfârșind cu triumful
diavolului asupra Vaticanului în 1964 (Vatican II); cetatea

60
care garanta identitatea creștină în Occident fusese distrusă.
Aşa s-a ajuns la înfeudarea statelor corupte, în timp ce latura
spirituală și sufletească a oamenilor a fost îngropată,
facilitându-se, astfel, impunerea modelului de captivitate
consumatoristă. „Omul Nou“ devenise un simplu produs
anonim, fără apartenență, care putea, în sfârșit (după 2.000
de ani), să fie restructurat psihologic și emoțional, pentru a fi
rentabilizat într-un spațiu aservit prădătorilor capitaliști!

61
 Biopsia organelor și autopsia cadavrului

În concluzie, rasismul este un concept fals, gol de

sens și manipulator. Rasismul este un monstru lingvistic,
programat să mijlocească terorismul intelectual. Rasismul a
fost introdus în societăți în mod subversiv, pentru a învinovăți
poporul pentru sclavagismul și colonialismul din care s-a
îmbogățit doar elita. Rasismul este un derivat financiar al
speculanților internaționaliști, pentru a rentabiliza o „valoare
adormită“. Rasismul este „calul troian“ folosit pentru
introducerea în societăți a antirasismului. Antirasismul este
arma ideologică folosită pentru distrugerea diversității omului
și a națiunilor. Antirasismul este o unealtă de eradicare a
tuturor valorilor milenare și a întregului patrimoniu uman.
Antirasismul este, la rândul său, „calul troian“ al metizării
creștinilor de culoare albă (genocidul alb). Metizarea este
ideologia care are ca obiectiv omogenizarea totală a
neamurilor. Prin această omogenizare, care ascunde, de fapt,
diluarea și anularea în timp a tuturor reperelor din trecut
(rațiunea) se urmărește, în final, ca toți oameni să creadă la
fel, să se comporte la fel, să se sperie la fel, să gândească la fel,
să producă la fel, să mănânce la fel... etc. În definitiv, să fie cât
mai ușor de manipulat, marele colhoz uman devenind o
entitate goală și anonimă, care integrează orice informație la
comandă! Atât rasismul cât și antonimul acestuia sunt
produse de marketing derivate din mercantilismul
malthusianist. Secularizarea societăţii este, pe scurt, ideea că

62
toate reperele tradiționale nu mai contează și trebuie să fie
șterse din memoria colectivă. Secularizarea are ca obiectiv:
distrugerea definitivă a bisericii din exterior, în timp ce
ecumenismul are ca misiune, distrugerea ultimei „Biserici“
din interior (Sinodul din Creta). Secularizarea are ca obiectiv
ultim crearea „Omului Nou“, care va fi programat în aşa fel
încât nu o să mai privească decât spre viitor; devenind astfel
un amnezic al trecutului său; un om care o să privească numai
spre necunoscutul care o să-i provoace nesiguranță, frustrare,
dependență și, prin urmare, o stare permanentă de
vulnerabilitate.
Părinții secularizării sunt îngroziți de moștenirea
spirituală și culturală a oamenilor. Conflictul generațional
este o capcană întinsă tinerilor, pentru că reprezintă anularea
memoriei strămoșești, întrerupătorul transmiterii valorilor și
a experiențelor, ducând inevitabil la repetarea în ciclu
continuu a acelorași greșeli înrobitoare. Pentru partizanii
secularizării moștenirea milenară (tradițiile) reprezintă o
realitate Divină care trebuie distrusă cu orice preț, pentru că îl
face pe om puternic și sigur pe el și, prin urmare, devine:
imperturbabil, incoruptibil și incontrolabil. Prin moștenire,
omul a primit educația milenară, care îl ajută să-și croiască
drumul în viață luminându-i viitorul și dându-i un punct de
sprijin temeinic, în baza valorilor care trebuie transmise
generațiilor viitoare; transmiterea valorilor milenare,
moștenite de la o generaţie la alta, este singura și adevărata
garanție a libertăților universale!

63
64
 Capitolul III

Vendeta împotriva identității creștine

A crede său nu în Dumnezeu este o alegere personală

și nimeni nu ar trebui să-și impună punctul de vedere prin
forţă. Oile rătăcite, dacă au sufletul curat, își vor găsi la timpul
potrivit drumul înapoi spre turmă. Ceea ce contează mai mult
este să înțelegem că tot ceea ce ne înconjoară, cunoaștem și
simțim se datorează unei evoluții care are la baza creația
Divină. Faptul că trăim de ceva vreme într-o lume pe care nu o
mai putem înțelege și simțim că ne este din ce în ce mai
străină este rezultatul nociv a peste 2.000 de ani de război
împotriva Bisericii. A nu crede că această confruntare între
bine și rău, dusă de organizațiile oculte și falși predicatori este
vinovată pentru lipsa de coerență a civilizației moderne este o
naivitate ucigașă. Din păcate, după un drum lung, elita a ajuns
la faza finală, în care viața așa cum am cunoscut-o, în care
omul era ghidat de patrimoniul lăsat de strămoși, o să
dispară! Din acest motiv, fiecare om care nu crede în
prăbușirea civilizațiilor libere ar trebui să facă următoarea
analiză: ce făcătură ar fi putut să-și urmărească țelul cu
atâta perseverență, supraviețuind tuturor obstacolelor:
nașterea lui Iisus, Noul Testament, Marea Schismă din anul
1054, cruciadele, inchiziția... dacă lucrarea urmărită nu ar fi
însăși sursa răului?
Etapa contemporană se află la o mare răscruce de
drumuri și trebuie să fim conștienți de această realitate
65
dincolo de crezurile personale. Singura cale de supraviețuire
este dorința arzătoare de a caută adevărul, oriunde s-ar afla și
indiferent de confortul și liniștea aparentă în care trăim.
Generația noastră are obligația și datoria să facă totul pentru a
putea transmite idealurile strămoșilor noştri, care, cu prețul
vieţii, s-au luptat să apere moștenirea vitală generațiilor
viitoare. Războiul împotriva credinței și a Bisericii nu este
nimic altceva decât o luptă dusă de elită împotriva
înțelepciunii și a echilibrului moral al oamenilor.
În epoca modernă războiul silențios se glorifică cu tot
mai multe succese, acest lucru este cauzat de lipsa de analiză
și rațiune a epocii pe care o trăim. Chiar dacă nu suntem în
mod direct răspunzători pentru eșecul la care a ajuns
societatea noastră, din păcate am devenit parte integrantă a
armelor folosite împotriva propriului interes. Dacă nu găsim
puterea și rațiunea necesară pentru a ne ridica împotriva
răului, și asta cât mai repede, atunci ne vom trăda istoria,
strămoșii, părinții și, mai ales, copiii noştri, pe care-i vom
arunca în viață precum iezii în gura lupilor! Neamul omenesc,
aşa cum îl cunoaștem, va fi condamnat la dispariție și vom
deveni o masă amorfă de hibrizi supuși unui sistem care ne va
instrumentaliza fără milă.

66
 Cheia principală de înțelegere

De pe timpul lui Adam și Eva, „Răul“ este în luptă

constantă cu binele. Răul a atacat omul pentru că reprezintă
creația divină prin excelență și cea mai iubită dintre ființe. De
atunci răul nu a făcut altceva decât să corupă, să deturneze, să
murdărească, să ducă la dezbinare, la ură și războaie între
oameni. Pentru a crea confuzie, fiind și motivul tuturor
luptelor încă din prima zi, în epoca modernă se recurge la
caricaturizarea Textelor Sacre. Fel și fel de emisiuni, reportaje,
personalități la modă și scriitori s-au angajat și se întrec în
batjocorirea și mistificarea adevărului, vorbind despre Textele
Sacre ca și cum ar fi o bază de date secrete, încurcate și
imposibil de decifrat. Această blasfemie este susținută cu
frenezie pentru a îndepărta omul și mai mult de adevăr și a-l
împiedica să-și găsească uneltele necesare de înțelegere
pentru a putea defini cine este și unde se află adversarul său
milenar.
Răul are multe fațete, o vorbă străveche ne spune că
Iuda se află în detalii, nimic mai adevărat, însă acest lucru din
păcate nu este suficient pentru a ajuta un profan, un grăbit al
timpurilor moderne, să înțeleagă încotro să-și orienteze
privirea și când să strângă pumnul sau dinții. Dacă acceptăm
ideea conform căreia răul s-ar afla în detalii care ne
influențează existența zi de zi, atunci înseamnă că sursa răului
se află și ea printre noi! De la începutul timpurilor, răul a fost
condiționat și influențat de aceeași sursă și de aceeași
protagoniști: banii (capitalul) au fost întotdeauna sursă

67
principală de conflict între oameni. Dar capitalul nu a fost
niciodată proprietatea comună a tuturor oamenilor în aceeași
măsură, întotdeauna o mână de aşa-ziși privilegiați au
stăpânit, cu aviditate și sânge pe mâini, capitalul (aurul
milenar) și l-au folosit pentru a instrumentaliza majoritatea
sărăcăcioasă.

Când Iisus Hristos a dezavuat, sus și tare, murdăria,

minciuna și păcatul iudelor care transformaseră Casa Tatălui,
dintr-un locaş al rugăciunii, într-o peșteră de tâlhari, de
negustori și hoți schimbători de bani – mesajul fusese livrat
întregii omeniri, sursa tuturor necazurilor prezente și
viitoare fusese dezvăluită! Pentru acest adevăr, Domnul
nostru Iisus Hristos a fost răstignit și ucis sub presiunile
aristocrației jidănești, reprezentată la vârful ei piramidal de
către mârșavul Caiafa!

Aceleași lucru s-a perpetuat până în zilele noastre,

puținii aleși care stăpânesc capitalul sacrifică neîncetat ființa
cea mai iubită dintre toate pe altarul murdar al vițelului de
aur. În zilele pe care le trăim, și nu numai acum, în aparență,
răul pare să acapareze tot mai mult teren. Încetul cu încetul s-
a întins aproape pe tot globul și pare să conducă cu o mână de
fier peste civilizația noastră: frustrările, neajunsurile
permanente, suferința, impresia că ne sacrificăm viaţa într-o
luptă permanentă împotriva morilor de vânt, neînțelegerea
măsurilor politice care ne zdrobesc capacitatea de a mai privi
spre viitor cu încredere, imposibilitatea de a clădi un viitor și o
viată mai sigură pentru copiii noştri... etc.

68
 Toate aceste realități indezirabile nu sunt cauzate de
o simplă întâmplare incontrolabilă, ci de un vicleșug milenar
împotriva creației cerești; dușmanii fiinţei iubite nu au
semnat acelaşi contract spiritual, nu au studiat aceleași
Texte pline de iubire, ei nu l-au recunoscut nici pe Fiu, nici pe
Tatăl acestuia și din cauza această nu-l pot recunoaște nici
pe om. De aici izvorăște lipsa totală de considerație pentru
viaţa oamenilor!

Pentru mai multă precizie explicativă, „Răul“ o să fie

înlocuit pe parcursul cărții, după caz și cerințe, cu următoarele
sinonime de conveniență: elita; cosmopoliți; internaționaliști;
oligarhie; mizantropi; noul val; canibali; și, bine înțeles,
capitaliști... pentru că până la urmă tot despre „vițelul de aur“
este vorba, capitalul fiind arma crimei universale de mai bine
de două mii de ani! Această minoritate înverșunată, care
parazitează societatea creștină de peste 2.000 de ani,
reprezentând sub 0,3 la sută din populația globului, este
deocamdată stăpâna incontestabilă al capitalului global. Elita
se organizează într-o ierarhie structurată care cuprinde
aproape toate sectoarele de care suntem sau, mai bine zis, am
fost constrânși să devenim dependenți. Influenţa lor stă la
baza scenariului după care ne trăim viaţa convențională,
fiecare părticică din aceasta fiind subtil organizată. Elita, care,
de astfel, nu are nici un fel de legitimitate, nefiind aleasă, este
prezentă în majoritatea structurile globale din cauza
șantajului financiar pe care îl exersează, profitând de această
poziție dominantă pentru crearea, influențarea și dominarea

69
următoarelor concepte și instituţii în detrimentul majorității:
manualele de istorie; literatura dominantă (doxa); educația
trucată (Marele Mihai Eminescu vorbea deja despre acest
lucru); showbiz; cinema; muzică. Conceptele și ideologiile
societăţii seculare. Sistemele de control și de dominare
populară: guvernele și partidele politice. Manipularea politică
are mai multe fațete în funcție de specificul populației, epoca
și interesul pe care îl oferă fiecare zonă geografică:
comunismul este varianta dură a opresiunii; socialismul este
varianta înșelătoare a opresiunii; capitalismul este varianta de
opresiune prin șantajul financiar; democrația deturnată
(reprezentativă) este varianta teatrală a opresiunii;
liberalismul este varianta anti-identitară și sălbatică a
opresiunii (sloganul liberalismului fiind „avansezi sau
mori!“); libertatea este manipularea de vârf; egalitatea este
manipularea intermediară; conflictul generațional este
manipularea de bază. Iluziile umaniste: drepturile omului;
drepturile individuale; libertatea de gândire; libertatea de
exprimare, manipulările ideologice, exaltarea egocentrismului
și a individualismului; industria deculturalizării și exportul
globalizat al subculturii americane prin intermediul industrial
al Hollywood-ului, mirajul materialismului (credit); crizele
financiare, șomajul de masă, războaiele pentru destabilizarea
țărilor neînfeudate și mirajul drepturilor pentru minorități și
teritorii (fragmentarea națiunilor).
Organizarea societăților pentru a împiedica cu
desăvârșire evoluția celor drepți, independenți, puternici și
incoruptibili, care nu și-au vândut nici sufletul, nici
moralitatea. Instituțiile și administrațiile publice sau private,

70
care funcționează în mod inconștient (până la un anumit
nivel) după un cod unic de „recunoaștere“ și organizare, în
care dacă cei „buni“ nu integrează docili ideologia dominantă,
nu vor putea trece de barierele invizibile.

Începând de aici putem spune că am ajuns în zona

intermediară a piramidei, unde justiția este aparatul represiv
prin excelentă, fiind, de fapt ciomagul, totalitarismului
ideologic dominant și călăul rebelilor nesupuși. Autoritatea
supremă în fața celor care nu compun rândurile clasei
dominante, justiția este garantul și gardianul ultimei granițe
împotriva celor buni și drepți. Bineînțeles că amestecul de
genuri este foarte bine întreținut pentru a disimula
cacealmaua, pe aici trecând și criminalii, hoții, drogații,
flămânzii... și alții. Balaurul este foarte selectiv și nu afectează
interesele și viaţa celor care îl compun (membrii elitei pot să
omoare, să fure, să violeze copii și chiar să-i mănânce fără
nici un fel de restricție...). Justiția are mai multe înfățișări
pentru a crea și menține confuzia în rândul populației: poate
fi oarbă, echitabilă, morală, furioasă, exemplară,
disproporționată, laxistă, idealistă, răzbunătoare,
convenabilă... dar, mai ales, represivă la comandă!
Aceste măști pe care justiția și le pune cu multă
ipocrizie la balul instanțelor sunt în funcție de apartenența
socială a inculpatului, a contextelor contemporane, reacția
comunității, importanta strategică a cazului și relevanța
acestuia. Sentințele se dau în favoarea sistemului sau pentru
a mulțumi poporul, care, din când în când, îşi mai evacuează
frustrările acumulate cu câte-un cap tăiat. Interesant

71
de observat că, în ambele cazuri, subiectul (inculpatul) nu
reprezintă niciodată principala preocupare a justiției.
De la acest nivel penetrăm în zona de vârf a
piramidei: organizarea și întreținerea urii între diferitele clase
sociale (anarhie), organizarea subtilă a dezgustului popular
pentru politică prin întreținerea corupției primare la vedere;
mass media (aparatul principal de diversiune); organizarea
înstrăinării națiunilor; fragmentarea teritorială a națiunilor
prin manevrarea grupurilor etnice; crearea republicilor
(răpitorul națiunilor); organizarea discordei prin sindicatele
muncitorești, asociațiile de tot soiul, ONG-urile... etc.;
capitalul privat prin cartelul bancar, băncile centrale, băncile
naţionale, bursele de valori, F.M.I, Banca Mondială,
multinaționalele și Majorele (falimentul națiunilor, prin
aspirarea economilor autohtone); guvernarea supranațională,
organizațiile globale, continentale, teritoriale: O.N.U,
N.A.T.O., W.T.O (O.M.C.), U.E.; Francmasoneria și
organizațiile internaţionale, Bilderberg Group, Comisia
Trilaterală; C.F.R... etc.

Vârful piramidei este format din elita mondială, iar

aceasta este compusă din câteva familii (sub 15), care se află în
spatele capitalului care influențează și condiționează politica
și economia mondială. Printre aceste familii „extraordinare“
figurează următoarele: Rothschild, Kuhn, Loeb, Rockefeller,
Sachs, Goldman, Schiffs, Lehmans, Lazard, Warburg, Israel
Moses Sieff... și altele.

72
 Dacă ar fi să privim lista mai sus menționată ca pe un
ansamblu structurat vertical, asemenea unei piramide, la baza
ei inferioară totul pare să ne indice că se află poporul
nedreptățit și abuzat. Dacă unii cred ca nu mai e loc pe lângă
elita dominantă din vârful piramidei, în care doar câțiva
sălbatici stăpânesc mulțimea... ei bine, au dreptate, din
moment ce structura în care trăim este controlată de elită!
Însă aș dori să reamintesc următoarele revelații din
Matei, Marcu și Luca: „Cei din urmă vor fi cei dintâi și cei
dintâi vor fi cei din urmă“. Acest lucru se poate înțelege în
două feluri diferite, totul depinde de voința și așteptările
fiecăruia; merită să ne luptăm pentru libertatea noastră în
timpul vieţii și să facem ordine, dreptate și rânduială pentru
generațiile viitoare sau lăsăm totul în seama Divinității,
așteptând cuminți să se întâmple de la sine?

Fiindcă în cele din urmă, când timpurile se vor sfârși,

alături de Dumnezeu și în Împărăția Cerului, omul cel
nedreptățit și abuzat va ședea deasupra tuturor privind
eliberat cum ard bestiile în flăcările Iadului... cu siguranță că
aşa va fi! Totuși, dacă unii se mai gândesc să facă ceva în
timpul vieţii în încercarea, fie ea și disperată, de a pune capăt
acestei stări de slugărnicie sub autoritatea cosmopolitismului
financiar, atunci să ne continuăm zborul către un exemplu
încurajator de curaj, luptă, iubire și voință populară!

73
 „Intermezzo“ islandez

Înaintea denunțului încercării de corupere în

profunzime și de distrugere a Bisericii Ortodoxe, prin
chemarea mieroasă a bestiilor ecumeniste, sub tutela
Antihristului Iezuit de la Roma și voința de îndepărtare a
Ortodocșilor, de la principiile fundamentale – un fel de
Intermezzo se impune, pentru a mai descreți frunțile
cititorilor. Dată fiind situația prezentată, cititorul ar putea să
creadă că scenariul eliberării e tot mai îndepărtat. Din acest
motiv, sunt convins că am ajuns în momentul potrivit pentru a
introduce lupta incredibilă dusă de islandezi împotriva
evidențelor dominatoare.
O lupta mare și curajoasă, care a generat o inversiune
istorică a puterii, în care poporul a reușit să resusciteze
adevăratul sens al cuvântului de origine greacă, democrație.

74
 Lupta poporului și conspirația tăcerii

„În anul 2011, Islanda termina anul cu o creștere

economică de 2,1 la sută și după previziunile Comisiei
Europene, ar fi trebuit să înregistreze, în 2013, o creștere de
2,7 la sută, printre altele acest lucru s-a datorat locurilor de
muncă create. Islanda este singura țară din Europa care a
respins prin referendum salvarea băncilor private, lăsând să
se prăbușească unele dintre ele, reușind să aducă în fata
instanței bancherii vinovați de săvârșirea crimelor financiare
împotriva poporului Islandez. Fără prea multă mirare,
sistemul corupt mediatico-corporatist a inițiat imediat o
cunoscută Silenzio Stampa. Din acest motiv, mai nimeni nu a
auzit nimic despre războiul pe care l-au dat vikingii împotriva
bestiei. Nu a existat o cenzură oficială în sânul organului de
dezinformare, deoarece rolul lor nu a fost niciodată acela de a
prezenta o realitatea necontrolată, ci, mai degrabă, efectele
generate de scenariile programate de elită.
Acești pseudoziariști, care arată un interes atât de
mare pentru așa-zisele dictaturi din Irak, Iugoslavia, Egipt,
Libia și, actualmente, din Siria3 – adică, toate ţările suverane
care încurcă ambițiile imperialiste și refuză înfeudarea
capitalistă. Interesant de observat cum „Jihadul“ capitalist se
împotmolește de fiecare dată când curajul este la el acasă și
credința în Dumnezeu e de neclintit.

3
Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen“ (luni 16 aprilie 2012).
75
 Nici sfera politică nu a profitat de ocazie să vorbească
despre repoziționarea Islandei în fata destinului, chiar dacă în
vremea care a succedat evenimentelor din Islanda în Europa
aveau loc alegeri. Ar fi putut oare aceste evenimente să se
transforme într-un izvor de idei eliberatoare pentru restul
codeținuților din închisoarea capitalistă?! Oare administrația
penitenciară de la Bruxelles a simțit cum revolta populară ar
putea să distrugă lucrarea milenară?

Poporul islandez, cu un „P“ mare, a ejectat în

întregime și fără drept de apel întreg guvernul din Rejkiavik.
Principalele bănci au fost naționalizate și s-a decis neplata
datoriei contractată sub conducerea trădătorilor de țară
corupți, care au recurs la procedeul „Rotschild and Co.“, și
anume amanetarea poporului și viitorul acestuia drept
garanția împrumuturilor suverane.

„În 2008, Băncile Glitnir, Landsbankinn și Kaupthing

au fost naționalizate pentru a evita falimentul. Acest lucru s-a
făcut în defavoarea procedeului „Rotschild and Co.“, care
constă în injectare necondiționată din banii populaţiei
(impozit), așa cum obișnuiesc să facă ţările aflate sub ocupaţie
bancară: Franța, Germania, Spania, Grecia, Italia... etc.
Totalul datoriei Islandei era de 9 ori echivalentul PIB-ului.
Moneda lor s-a prăbușit imediat și bursa își încheiase
activitatea după o scădere de 76 la sută. În 2009, F.M.I.-ul,
după procedeul obişnuit, începe șantajul (Ajustărilor) și cere
imediat ca guvernul să taie din cheltuielile publice (Statul să
scadă sau să suprime serviciile asigurate populației, violând

76
contractul social, care, până la urmă, e finanțat prin
impozitele prelevate). Această cerere a elitei internaționaliste
reușește să aprindă scânteia care avea să declanșeze un
incendiu colosal, care a precedat prăbușirii guvernului și
alegerilor anticipate. Partidul de stânga câștigă majoritatea
absolută, în detrimentul partidului așa-zis independent și
conservator și Johanna Siguroardottir este aleasă pentru a
dirija noul guvern. Dar situația economică persistă și, prin
intermediul unei legi dubioase, se decide în favoarea băncilor
din Marea Britanie și a Olandei, plata datoriei de 3,5 miliarde
de euro, suma urmând a fi achitată de popor cu rate lunare
timp de 180 de luni și cu un procentaj de dobândă prohibitiv
în valoare de 5 la sută. Dar poporul nu se lasă antrenat de
guvern în această hoție și coboară din nou în stradă pentru a
cere un referendum pe această chestiune. Martie 2010,
președintele refuză să ratifice legea care prevedea amanetarea
poporului și viitorul acestuia și anunță decizia de consultare a
poporului. Martie 2010, referendumul are loc și Islanda
votează NU, într-o proporție covârșitoare de peste 93 la sută.
În acelaşi timp, guvernul începe pe plan juridic să încadreze
vinovățiile trădătorilor de țară. Foarte repede se întâmplă
inimaginabilul: Interpolul, forțat de împrejurări, lansează o
anchetă generală și vedem primele capete corupte ale
caracatiței bancare, dar și înalți responsabili trimiși direct
după gratii. În urma acestei prime acțiuni de justiție firească,
în lumea elitelor se dă alarma generală și toți bancherii care
se știau vinovați părăsesc Islanda cu repeziciune. În acest
context de criză, o adunare este aleasă pentru a redacta o nouă
constituție, cea veche și plebiscitată de trădători fiind o simplă

77
copie a Constituției daneze. Pentru a privilegia voințele
populare, au fost aleși 25 de cetățeni, din cei 522 care se
prezentaseră, condiția fiind să nu aibă nici un fel de
apartenentă politică, să fie majori și să strângă 30 de
semnături de susținere.
Septembrie 2010, fostul ministru Geir Haarde este
pus sub urmărire pentru neglijență în gestionarea crizei.
Interpolul emite un mandat internațional de arestare pe
numele lui Sigudur Einarsson, fostul președinte al băncii
Kaupthing. Februarie 2011, Adunarea Constituțională îşi
începe lucrările pentru a putea prezenta poporului proiectul
inițiat. Aprilie 2011, Vikingii, votează NU, din nou la
referendumul pentru plata datoriei, asta după ce președintele
Olafur Ragnar Grimsson a refuzat să contrasemneze legea din
16 februarie 2011, cunoscută sub numele „Ice Save“. Noul
guvern de centru stânga menționa că acordul Ice Save a fost
mai bine negociat decât precedentul acord, dar se pare că
poporul își menținea în continuare refuzul categoric de a fi
sacrificat pe altarul finanței internaționaliste.
Iulie 2011, pe baza raportului emis de Comitetul
constituțional și Forumul național (poporul), Consiliul
constituțional adoptă în unanimitate Proiectul constituțional,
și este remis Parlamentului pe data de 27 iulie“4.

4 Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen“ (luni 16 aprilie 2012).

78
 Principalele propoziții din noua Constituție

„Din totalul de 114 articole și 9 capitole, următoarele

măsuri au reținut în mod deosebit atenția:
Articolul 15 – Dreptul informației, informațiile și documentele
deținute de autoritățile publice trebuie să fie întotdeauna
disponibile cetăţenilor, fără nici o excepție și accesul acestora
trebuie să fie garantat de lege.
Articolul 63 – Crearea unui comitet de control în privința
răspunderii guvernului. Deschiderea unei anchete în privința
măsurilor și deciziilor luate de guvern poate fi cerută oricând
de către 1/3 dintre membrii Althingi-ului (Parlamentul
Islandei).
Articolul 65 – Dreptul la consultare directă, 10 la sută dintre
votanți sunt suficienți pentru a cere un referendum în
legătură cu legile votate în Parlament.
Articolul 66 – Posibilitatea de a interpela direct Parlamentul,
2 la sută dintre votanți sunt suficienți pentru a supune
întrebări directe Parlamentului și un proiect de lege poate fi
depus dacă este susținut de cel puțin 10 la sută din populație.
Articolul 99 – Independența tribunalelor trebuie să fie
garantată și aplicată prin lege.
Articolul 105 – Autonomia colectivităților teritoriale. Sursele
de venit ale colectivităților locale trebuie să fie garantată de
lege și în aceeași măsură folosirea acestor resurse sunt
determinate în exclusivitate de colectivitățile teritoriale“5.

5
Albert Ricchi, „Agora VOX, le media citoyen” (luni 16 aprilie 2012).

79
 Aceste fragmente din noua Constituție Islandeză sunt
doar câteva exemple pozitive pe care le poate genera voința
unei națiuni sudată, curajoasă și conștientă că interesul ei
trebuie să prevaleze întotdeauna în fața oricărui interes
internaționalist. Chiar dacă Islanda este o țara mică și
desconsiderată în acest „caz“ pe plan internațional de mass
media corporatistă, totuși, a știut să arate că are o inimă mai
mare decât întregul conglomerat de îngenuncheați din U.E.

Curajul, inițiativa și unitatea populară de care au

făcut dovadă acești oameni îndrăgostiți de patria lor constituie
exemplele care trebuie urmate pentru eliberarea noastră din
închisoarea de sticlă în care ne aflăm deja de prea multă
vreme! Faptul că nu au acceptat democrația trucată a redat un
sens cuvintelor: Demos (Poporul) și Kratos (Puterea),
democrația adevărată este numai aceea în care poporul își
decide fără întrerupere și în mod direct cursul istoric.
Mișcarea populară inițiată în Islanda a generat în toată țara
sentimentul că fiecare om a redevenit liber și este din nou
stăpân pe destinul său într-o țară suverană, într-o țară care-i
aparține. Acest lucru extraordinar și extrem de rar în istoria
modernă i-a făcut să se simtă mândri, fericiți și mai apropiați
ca niciodată. Fiecare om s-a simțit investit de o misiune unică,
străveche și totuși atât de firească. Peste 320.000 de mii de
oameni deciși au fost de ajuns să dărâme propaganda
dominantă și mitul „cetății invincibile“ a sistemului
capitalisto-necrofag.

80
 – Noi, Românii, suntem aproximativ 22 de milioane
de suflete înșelate și amăgite de 70 de ani... dragi români,
imaginați-vă ce putere de eliberare am putea genera dacă am
înțelege să ne inspirăm din acest fenomen, care va rămâne în
vecii vecilor bătut în marmură și cunoscut ca fiind, „lupta
vikingilor împotriva evidențelor“... ce popor!

81
 Prăpastia în care ortodocșii nu trebuie să cadă

Înainte de a începe analiza capcanei spre care tind

ecumeniștii să ne atragă, iată mesajul clarvăzător și limpede al
mult regretatului nostru I.P.S. Bartolomeu Anania, cu ocazia
Pastoralei de Paști din anul 2005. Mesajul stârnește mirarea
pe care o resimțim numai atunci când lumina pură a cerului
străpunge întunericul din interiorul nostru, limpezindu-ne
astfel gândurile și îndreptându-ne calea rătăcită înapoi spre
siguranța turmei lui Hristos.

„Iubiții mei fii sufletești,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment
istoric, ci și un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste
tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă
trădarea. Printre noi, cei care beneficiem de civilizație, de
cultură, de progres științific, de libertate, de bunurile
pământului și de harurile Cerului, printre noi se instaurează,
încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile și
pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine
virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine
profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare
comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten,
prietenă se degradează în conotații dubioase, pervertirea
tineretului se intitulează program de sănătate anti Sida,
destrămarea familiei se numește planificare familială, crimele
ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase,
prostituția se legitimează prin libertatea femeii de a face ce

82
vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de
meditația transcendentală, sărăcirea spiritului devine
globalizare, invadarea unei țări se cheamă război
preventiv, terorismul își reclamă valente divine, înfeudarea
economică se numește credit bancar, pomana politică devine
act de caritate și multe altele.
Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria
omenirii, dar și prin Creștinătate. Isprava lui cea mai mare
este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe (nu
că ar fi în mod real mai multe, ci că asta vrea să dea
impresia că nu ar fi o singură Biserică, ci mai multe – vezi și
mai departe – n.a.). Din mai multe a făcut o puzderie. Și
continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie,
orgoliu. Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele. Lucrează
la lumina nopții și comunică prin unde hertziene. E un iscusit
importator de religie, oferind-o concurențial pe piața
bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu
lucrează pe furiș, te invita la dialog frățesc. Dacă-l refuzi sau
dacă te aperi, te pomenești intolerant, conservator,
fundamentalist, retrograd. Cunoaște bine Biblia, are studii
universitare, vorbește câteva limbi străine.
El știe că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece
care au ascultat și memorat învățătura lui Iisus. Dacă ar fi
avut curăție și talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de
bogată ca a lui Matei. A scris-o postum, în cheia sărutării
perverse. Iuda e un excelent teolog, așa cum este și patronul
său din Qarantania, care îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.
Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul
dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla.

83
 Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat și numai
după aceea nimicit. Iuda își abordează semenul cu grația
cobrei, care, întâlnind o vipera în junglă, o invita la un dans
aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu
precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al
crimei perfecte“6.

I.P.S. Bartolomeu Anania – 18 martie 1921-31 ianuarie 2011.

Bartolomeu Anania ne descrie foarte clar, în acest

mesaj, sursa răului, drumul parcurs, păcatul lui, munca
rămasă de făcut și soluția finală. Erezia ecumenismului și
calea spre care ne îndreaptă elita este deconspirată în câteva
fraze bine alese, erudismul și clarviziunea nealterată de fumul
înșelător al contemporanității, i-au permis venerabilului
mitroolit o sinteză epurată și chirurgicală a realității.
Dar, pentru a putea înțelege pericolul la care este
supusă întreaga răsuflare Ortodoxă, se cere o analiză metodică
și foarte precisă. Minciuna are o istorie străveche și a știut de-
a lungul timpului să se cațere în vârful structurilor de putere,
dar și acolo unde se fabrică memoria, curentele culturale și
mult prețuita opinie publică sau consensul (colhozul mintal).
Faptul că, la aproape 30 de ani de la revoluție,
România se zbate în continuare în sărăcie, faptul că s-a făcut
totul pentru a încuraja exodul din țară a milioane de
compatrioți, faptul că în conducerea țării avem numai oameni
care ne amăgesc și ne trădează de fiecare dată, faptul că la

6Cuvântarea I.P.S. Bartolomeu Anania, cu ocazia Pastoralei de Paști din anul

2005.
84
vârful statului Ortodox ne-am pricopsit cu un etnic sas
luteran, care stă în genunchi în fața Apocalipsei anunțate de
vârful protocolarilor din Bruxelles (Luteranismul este erezia
care a distrus Biserica catolică și creștinătatea într-un sens
mai larg. Luteranii fiind, de asemenea, mari duşmani ai
Ortodoxiei!), faptul că există o tendință foarte activă și bine
disimulată de desolidarizare a poporului român, faptul că
mass media duc o campanie disimulată de denigrare a
credinței, tradițiilor și a valorilor strămoșești ale Neamului
Românesc, faptul că ne pierdem încrederea în țară și flacăra
patriotismului, care pe vremea voievozilor urca până la cer –
toate aceste fapte constituie tragedia zilelor noastre și doar
patriotismul a rămas, astăzi, o simplă lumină de veghe în
bătaia vântului. Oare toate aceste nedreptăți sunt simple
întâmplări?

Fiecare român care se pretinde a fi un bun creștin, cu

frică de Dumnezeu, să facă o introspecție profundă a sufletului
său și dacă mai găsește vreo urmă de românism și de dragoste
de neam, dincolo de durerea care izbește în acele momente, să
se gândească la următorul lucru: situația în care se află
România este oare opera unor români adevărați, credincioși,
cu frică de Dumnezeu și care îşi iubesc neamul cu sinceritate...
sau cei care ne conduc țara de 30 de ani sunt doar „slugi de
casă“, manevrați de un grup de inși „românizați“ doar cu
numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi îndepărtate?

Tot ei ne jefuiesc țara și ne otrăvesc sufletele sub

influenţa dictatelor cosmopolite și, în același timp, lucrează

85
vădit la organizarea metodică a dezgustului „național“,
încurajând exodul peste hotare, mijlocind fără rușine
înstrăinarea pământurilor strămoșești – întreținând
încontinuu sentimentul declasării, complexele și lipsa
speranței, impresiile fataliste necesare pentru a-i îndepărta
pe oameni de sursa adevărului..., iar pentru tineretul rebel,
totul se face pe fondul unor mesaje de supunere totală, în
genul refrenului „nu ne-am născut în locul potrivit“ al
formației „Guess Who“. Problema zilelor noastre nu este
incapacitatea conducătorilor noştri sau lipsa soluțiilor, ci
clandestinitatea acestora și impostura instituţiilor pe care le
gripează intenționat în detrimentul poporului!

Invitațiile la dialog frățesc și împăciuitor, vorbele

dulci, invocarea frăției și a uniunii nu reprezintă decât sărutul
dulce al trădării înaintea crimei. Bolșevicii au încercat prin
comunismul lor hidos să ne distrugă credința cu forţă, însă
Dumnezeu ni s-a alăturat și i-am supraviețuit. În acelaşi timp,
în Vest, geamănul său capitalismul înregistra succese după
succese, culminând amețitor cu Conciliul Vatican II (1964),
care a marcat sfârșitul catolicismului, prin trădarea
fenomenală adusă (din nou) lui Iisus Hristos. După 53 de ani
de la schimbarea veșmintelor, Bestia ne arată că nu a stat
degeaba, muncind laborios la crearea unei noi prăpastii în
care ne invită mieros să dispărem și noi.
În Occident, rezultatul reformelor inițiate de bestie
sunt multiple, complexe și susținute de multe mâini
parfumate, care, pentru câțiva arginți, precum Iuda, îşi
trădează în fiecare zi popoarele. Nu are rost să le enumerăm,

86
decadența abisală în care s-a înecat civilizația occidentală
întruchipează cel mai bine reușita acestei opere funebre.
Francmasoneria a infiltrat și a distrus la vârf Biserica Catolică
și faptul că o menține în viață este doar fumul necesar pentru
a corupe din interior ceea ce a mai rămas din sufletele curate,
dar, mai ales, pentru a introduce subtil în societăți
mecanismele de confuzie, dezorientare și transformare
(distrugere) a întregii civilizații creștine.
Invitația lansată ortodocșilor și insistențele neobosite
ale ecumeniștilor, toate acestea sunt doar niște subterfugii
reeditate pentru a pune gheara lor murdară pe ultima cetate
dreaptă în lume, ultimul obstacol creștin și moral în fața Pan-
Ereziei iudeo-creștine. Acest lucru extraordinar de grav
trebuie să fie perceput de fiecare Ortodox în parte ca pe o
declarație oficială de război împotriva neamului nostru! Când
spun că fiecare Ortodox în parte trebuie să se simtă implicat și
mai ales pregătit să se apere, o fac cu părere de rău, însă nu
cred că în stadiul în care s-a ajuns în lume (...) – Biserica
Ortodoxă ar fi scutită de groparii săi interni! Răspunsul
nostru trebuie să fie unul net și tăios, cu prețul vieții trebuie să
ne apărăm cetatea milenară, nici un sacrificiu nefiind prea
mare atunci când vine vorba de ce avem mai scump pe lumea
asta – destinul neamului nostru care este în primejdie! Pentru
a înțelege lucrarea înșelătoare a demonului, trebuie să
cunoaștem originea ecumenismului și situația reală în care se
află astăzi sărmanii catolici.

87
88
 Originea Ecumenismului

Developându-se la sfârșitul secolului al XIX-lea,

Ecumenismul se concretizează în zilele noastre prin existența
acordurilor, instanțelor oficiale de dialog și întreprinderea
traducerilor (a măsluirilor) textelor Sfinte. Printre pionerii
Ecumenismului îi putem regăsi pe: Charles Brent (anglican
american), Willem Visser’t Hooft (pastor reformat olandez),
Yves Congar (preot catolic), Nathan Soderblom (luteranul
Suedez), și John Raleigh Mot (laic).

Nota Bene. Într-un mod mai mult sau mai puţin

surprinzător, unii dintre pionerii ecumenismului au primit
Premiul Nobel drept recompensă serviciilor deosebite aduse
cauzei Umaniste, care, după cum bine știe orice creștin avizat,
este cultul „luminiștilor“! Negustorul de moarte, Alfred Nobel,
inițiatorul distincției internaționaliste, era mândrul proprietar
al fabricii de armament Bofors și inventatorul dinamitei!
Gândindu-se, probabil, la răscumpărare, spre sfârșitul vieţii
și-a lăsat prin testament întreaga avere creării premiului care
îi poartă numele. Oare câți oameni nevinovați au fost omorați
pentru a clădi averea acestui mizantrop egocentrist, 10, 20,
50, 100 de milioane? De a lungul istoriei, Premiul Nobel a fost
atribuit cu predilecție francmasonilor și reprezentanților elitei
cosmopolite, pentru a recompensa meritele deosebite ale celor
care au participat activ la uciderea fizică, spirituală,
sufletească, literară și culturală în lume de mai bine de un
secol.

89
 Dar să revenim la cele ce ne privesc îndeaproape: în
mod oficial obiectul anunțat de ecumeniști este să găsească o
rezoluție acceptată la diferendele doctrinale care sunt la
originea diviziunii Bisericilor: Ortodoxă, Catolică, Anglicană și
cele născute din Reformă (cultele protestante și
neoprotestante). După ecumeniști, trei puncte importante de
ruptură au existat în istoria Creștinismului și care au
accentuat puternic divergențele.

1. Conciliul de la Efes (Turcia), din 22 iunie 431,

convocat de Teodosie al II-lea. Conciliul condamnă
Nestorianismul ca Erezie. Sinodul a luat această poziție fiind
opus ideii că în Iisus Hristos s-ar afla două persoane, una
Divină și una umană. În urma Conciliului, Nestorie (patriarh
al Constantinopolului) se retrage într-o mănăstire unde îşi va
petrece ultimii ani din viață.

2. A doua criză se articulează în jurul Conciliului de

la Calcedon (Turcia), în anul 451, unde se încearcă
concilierea tradițiilor de la Apus și a celor Răsăritene,
afirmându-se plina umanitate și plina divinitate a lui Iisus
Hristos și că Prea Curata Fecioară Maria este Născătoare de
Dumnezeu. Chiar dacă acest Conciliu este adoptat de
Patriarhiile Constantinopolului și a Romei, în schimb este
respins de Bisericile Egiptului, de Siria Orientală, Armenia,
Etiopia, și Biserica Syro-Malankara. Pe lângă diferențele
Hristologice, diviziunile culturale au fost și ele invocate. Acest
Conciliu determină prima și cea mai importantă Schismă.

90
 3. Următoarea criză aduce Orientul Bizantin și
Biserica Romană în dezacord și marchează o separație lentă
între secolul al IX-lea și secolul al XV-lea. Chestiunea
abordată este repartizarea Bisericii Slave, sub jurisdicția
Bizanțului sau a Romei. S-a reținut în mod deosebit anul 1054
(Marea Schismă), care a marcat despărțirea dintre cele două
Biserici, un proces lung și complex care a avantajat istoric
evenimentele din 1204, când a patra cruciadă lansată de latini
pune în dificultate Constantinopolul. În afara diferențelor de
organizare ecleziastică regională, diferendele teologice opun
cele două Biserici. Alterarea simbolului de la Conciliul din
Niceea, impus în Occident de Charlemagne, a fost respins de
orientali. Alte încercări de apropriere au fost încercate, dar
fără succes: al doilea Conciliu de la Lyon (Franța), în 1274, și
cel din Florența (Italia), în 1434. În secolul al XIII-lea se
developează fenomenul UNIATE care traduce voința
catolicilor de a se reatașa canonic, dar nu liturgic, la Biserica
Romană comunitățile orientale. Acest fapt, care a fost
considerat de Biserica Ortodoxă ca un act de prozelitism
roman, a constituit o îndepărtare suplimentară între cele două
tradiții.
Mai pe fond, iată principalele diferențe care-i despart
pe ortodocşi de catolici: catolicii susțin că ar exista un
Purgatoriu și revendică faptul că între Rai și Iad ar fi un fel de
foc mare continuu, unde se îndreaptă sufletul morților timp
de câteva sute de ani pentru curățire, după care se șterg toate
păcatele lumești și sufletul reîntregit îşi poate relua drumul
spre Rai... Ortodocșii consideră că acest lucru nu există în

91
Sfânta Scriptură! Noi (Ortodocșii) avem Evanghelia
Judecații, pe care, de astfel, o au și ei și în aceasta nu se face
nici o referire despre „trei locuri”, ci numai despre două și
anume Raiul pentru cei drepți și Iadul pentru cei care nu s-au
lepădat de cel rău. Mântuitorul, când va sta pe scaunul Slavei
Sale, va aduna toate popoarele de la zidirea lumii să le judece,
îi va despărți pe dânșii, precum desparte păstorul oile de
capre. Și îi va pune pe drepți de-a dreapta Sa, iar pe păcătoși
de-a stânga Sa. – Și vor merge păcătoșii în munca veșnică, iar
drepții în viață veșnică. Deci nu poate nimeni pretinde la un al
treilea loc imaginar sau suspendat undeva între bine și rău, ci
numai două: muncă veșnică, sau viață veșnică... Doamne
ajută!

Cei mai mari dușmani ai catolicilor sunt protestanții,

calvinii (Vatican II a dovedit acest lucru), ei s-au rupt de
Biserica catolică în anul 1517, prin Martin Luther „omul
multora“, fiind urmat de Ulrich Zwingli, Jean Calvin și Jan
Hus. Învățăturile principale care ne despart dogmatic și
canonic de catolici sunt: întâi este filioque, catolicii pretind că
Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul, această
greşeală dogmatică este de departe cea mai grea. Sfântul
Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și
este trimis în lume prin Fiul (Ioan).
– Un alt punct de dezacord este supremația papală:
Papa este considerat de Catolici ca fiind capul suprem al
Bisericii creştine, mai mare decât toţi patriarhii, adică
locțiitorul direct a lui Iisus Hristos pe pământ... uitând,

92
probabil, din prea multă trufie drăcească faptul că Papa se
numește urmașul Sfântului Petru!
– Infaibilitatea papală: catolicii pretind că Papa nu
poate greși ca om (e perfect, absolut desăvârșit) și în materie
de credinţă atunci când predică, ceea ce este iarăşi o dogmă
nouă și, bineînțeles, respinsă de Biserica Ortodoxă.
– Azimile, catolicii nu slujesc cu pâine dospită, ci cu
azime, ca și jidanii.
– Alt punct de dezacord îl reprezintă faptul că ei,
catolicii, mai au o dogmă nouă, și anume imaculata
concepție: ei pretind că Maica Domnului ar fi născută de la
Duhul Sfânt. Acest lucru nu-i adevărat, Maica Domnului este
născută în chip firesc din dumnezeieștii Părinți, Ioachim și
Ana, ca rod al rugăciunii.
– La sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac
rugăciunea de invocare a Sfântului Duh, cum facem noi, la
Sfânta Epicleză. Catolicii pretind că Darurile se sfințesc
singure, când se zice: Luați, mâncați... și celelalte (...). Nu au
rugăciunea de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri.
– Celibatul preoților: preoții catolici nu se căsătoresc.
Sunt celibatari, împotriva Sinoadelor Ecumenice, care au
hotărât ca preoții de mir să aibă familie.
– Catolicii au și indulgențele papale, altă rătăcire.
Papei, dacă i se dă mulţi auriți, omul poate să facă oricâte
păcate, el îl va ierta și te va dezlega (Doamne, iartă-mă!...),
dar să înțelegem din asta că Sfinții lor au prea multe fapte
bune, n-au ce face cu ele și le dau Papei, iar el vinde aceste
merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care
nu au destule fapte bune?

93
 – Mai este un punct important de dezacord, și anume
mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat după Botez, ci
la şapte-opt ani, și numai arhiereii îi miruiesc. Noi, ortodocșii,
avem liturghiile constantinopolitane ale Sfântului Vasile cel
Mare, Grigorie Dialogul și Sfântului Ioan Gură de Aur, iar
catolicii au liturghia romană și cea ambroziană.

Acestea sunt punctele dogmatice și canonice

principale care despart Biserica Ortodoxă de cea Romano-
Catolică. Iar cu protestanții nu avem absolut nimic în comun.
Ei au reformat în totalitate dogmele stabilite de Sfinții Părinți
și au renunțat la cele Şapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie și
taine și nu se pot mântui, din cele Şapte Taine mai au doar
două, Botezul și Euharistia, pe care o fac cu pâine nedospită,
precum catolicii. Din protestanți s-au născut toate sectele neo-
protestante care atacă neîncetat ţările Ortodoxe, dacă mai
punem la socoteală insistențele frățești de la Vatican, cetatea
bandiților cosmopoliți din Bruxelles și preferința acestora
pentru un viitor înrobit, alb-înnegrit și, chipurile, european...
Înțelegem mai bine originea dușmanilor noştri, centralitatea
acestora, dar mai ales pericolul la care este supusă întreaga
suflare Ortodoxă!

94
 Vatican II sau înstrăinarea Bisericii Catolice

Puțini cunosc cum anume Conciliul ecumenic Vatican

II a fost infiltrat și influențat pentru a se ajunge la acest viraj
inimaginabil sau, mai bine zis, al acestei trădări fenomenale,
care i-a spulberat pe credincioși din interior, reabilitând
neamul jidovesc pentru uciderea lui Iisus Hristos și declarând
că de atunci jidanii au fost persecutați pe nedrept de creştini!
Nemairecunoscând vinovăția jidanilor, au anulat pur și simplu
2000 de ani de istorie și adevăr repetând DEICIDUL, însă de
data aceasta în numele catolicismului!

Printre cei mai de seamă păgâni care au infiltrat

Biserica Catolică, pentru a influenţa luarea deciziei conform
căreia vinovăția Deicidului ar aparține, de fapt, întregii
omeniri, se regăsesc următorii: cardinalul Augustin Bea (iezuit
și francmason sub influenţa B’Nai B’rith!?), Mgr John
Oesterreicher (jidan prosionist!?), Mgr Gregory Baum (jidan,
homosexual, umanist și considerat distrugătorul Bisericii din
Canada!?), Episcopul Walter Kempe (jidan!?), Episcopul
„Roșu“ Sergio Mendez Arceo (jidan sefarad și fervent
susținător al mișcării comuniste – căutați d-voastră
greşeala!?), cardinalul Leon Joseph Suenens (mare protector
al ereziei Penticostale, înscăunat francmason în 15 iunie
1966!?), cardinalul Julius Doepfner (critic înverșunat al
Bisericii tradiționale și progresist înveterat!?); cardinalul
Joseph Frings (omul lui Ratzinger...) și controversatul Joseph
Ratzinger (Benedict al XVI-lea).

95
 Aceștia sunt cei mai importanți protagoniști ai
Conciliului Vatican II și inițiatorii ideii de reabilitare a
jidanilor. Conciliul a mai avut doi controlori de seamă, care
au avut mare grijă la interesul general al credincioșilor:
sionistul Label A. Katz (Președintele B’Nai Brith!?) și sionistul
bis, Nahum Goldmann, unul din arhitecții statului Israel și
președintele Congresului Mondial al Jidanilor!? Cererile și
propozițiile au fost prezentate la Conciliu în luna iunie 1962,
de cardinalul Augustin Bea, documentele erau de origine
nord-americană, mai precis din New York (B’Nai Brith). La
primirea documentelor, ca în cazul unei piese de teatru bine
regizate, imediat mai multe curente orientate s-au manifestat
foarte pozitiv vizavi de cererile prezentate.
Manevra masonică a fost imediat susținută sub formă
scrisă și orală de către Cardinalii și Episcopii care au
intervenit personal la discuții. Este adevărat că mulți dintre
cei prezenți și-au arătat dezacordul față de manevra
cardinalului Bea, dar ofensiva francmasonilor a fost atât de
„spontană“, puternică și bine organizată, încât s-a creat o stare
generală de derută, confuzie și frică insurmontabilă. Atunci
când li s-a cerut votul, fiind sub presiune și luați prin viteză,
fără timpul necesar de gândire pentru a evalua și cântări
consecințele catastrofale pe care le implica votul lor, pur și
simplu au cedat! În acel moment apocaliptic Biserica catolică
îşi semnase condamnarea la moarte, în timp ce infiltrații se
îngrămădeau frenetici la întocmirea actului de deces.

96
 În urma acestei catastrofe subapocaliptice au rămas
orfani spirituali peste un miliard de oameni! Vatican II este
trofeul a peste 2.000 de ani de război neîncetat împotriva
Bisericii. Francmasonii se folosesc în acest moment de această
cochilie vidă pentru a-și materializa poftele milenare, traduse
prin înfiinţarea guvernului și religiei mondiale. Poate că ar fi
reușit mult mai repede dacă Rusia Ortodoxă nu ar fi renăscut
ca mare naţiune, iar orientalii nu s-ar fi ținut tare în
fața ofensivei imperialisto-criminale nord-atlantice, în mod
special Iranul și Siria. Sunt motive tot mai clare să credem că
dinamica bestiei este pusă în dificultate din această cauză. Dar
pentru cât timp?... Asta este altă întrebare!

97
 Profețiile de la Fatima şi Vatican II

Suntem în dimineața zilei de 13 octombrie 1917 și un

eveniment incredibil avea să se petreacă: ploaia torențială
cădea neîncetat din cer pe Cova Da Iria (Portugalia). Cei 70 de
mii de oameni prezenți au venit să vadă minunea anunțată în
iulie 1917: în asistență, creștini, atei, curioși, scientiști și
jurnaliști. Cei trei ciobănași sunt în extaz, la ora precizată de
profeție, doisprezece și jumătate, Sfântă Fecioară coboară din
Cer, așezându-se în fața mulțimii și a ciobănașilor. Intrând în
contact cu cei trei clarvăzători: Jacinta Marto, Francisco
Marto și Lucia Dos Santos, Fecioara transmite mesajul (...). La
sfârșitul contactului Divin, copiii strigă tare către adunare
„priviți spre soare, priviți spre soare“!
În acel moment a început deznodământul care a
rămas înscris în istorie ca fiind: „dansul soarelui“. – Ploaia
torențială a încetat instantaneu, cerul s-a înseninat într-un
albastru imaculat, strălucirea soarelui nu mai orbea și putea fi
privit neîncetat. Dintrodată soarele a început să se agite dând
impresia că vibrează, executând mișcări bruște, învârtindu-se
pe propria axă cu viteză și aruncând fascicole de lumină
de diferite culori, care încălzeau trupurile mulțimii. Speriată,
mulțimea a început să se arunce în genunchi, strigând
către Dumnezeu: credință, pocăința și iertare.
Creând spaima mulțimii, soarele a început să se
îndrepte în mișcări dezordonate spre mulțime, toropeala era
insuportabilă, din pământ ieșeau aburi, totul era numai apă și

98
mulțimea era udă până la piele. Subit, soarele își schimbă
traiectoria, trece de mai multe ori pe deasupra mulțimii,
înainte să se reașeze stabil în cer, recăpătându-și strălucirea
orbitoare. Mulțimea constatase cu stupoare că hainele și solul
se uscaseră instantaneu. Acest eveniment extraordinar s-a
repetat de mai multe ori și a durat un sfert de oră, toți cei
prezenți fiind marcați pe viață de acest eveniment incredibil.

Următoarele relatări au fost analizate de părintele

Michel al Trinității micilor frați de la Sacré-Cœur și din
această cauză trebuie să fie interpretate cu multă înțelepciune,
inclusiv recul. Complexitatea unei profeții constă în faptul că
nu numește niciodată direct și explicit un eveniment, ci dă
elementele conducătoare care trebuie urmate pentru a
înțelege adevărul. Secretele profeției de la Fatima au fost
ocultate de Vatican și de întregul aparat de dezinformare mass
media, folosindu-se o campanie masivă de denaturare și
mistificare a Adevărului Mărturisit. Însă, forța evenimentului
la care au fost martori peste 70 de mii de oameni avea să scape
de sub controlul cenzurii, iar particulele de adevăr s-au
răspândit precum razele de soare pe tot globul. Analiza
acestor particule Divine de lumină a permis înțelegerea
evenimentelor din ultimii o sută de ani. Chiar dacă ceea ce s-a
aflat a înghețat inimile creștinilor avizați, s-a ridicat definitiv
perdeaua de fum de pe lucrarea Vrăjmașului antic.

Anul 1864 nu a marcat începutul dezordinii anunțată

la Salette (Franța), de Maica Domnului cu 18 ani mai
devreme. Biserica cunoștea un impuls misionar nemaivăzut în

99
secolele trecute și credința ce lumina locurile Sfinte
mărturisea această realitate. Dar ce se întâmplă atunci cu
profeția? – Diavolul și un număr mare de demoni s-au
desprins din iad, în anul 1864 (în 28 septembrie la Londra
are loc înfiinţarea I.W.A, prima internațională socialistă, de
către Marx și Engels), iar revelațiile Papei Leon al XIII-lea ne
indică pista care trebuie urmată. Se pare că pentru a ajunge la
finalitate, forțele Vrăjmașului au avut nevoie de un răgaz mai
mare pentru a corupe sufletele a cât mai multor creștini.
Revelația Papei Leon ne oferă explicația cea mai logică, pentru
a înțelege de ce potopul avea să cadă pe Biserică și Occident
un secol mai târziu.

După versiunea cea mai acceptată a celor prezenții la

eveniment, iată ce s-a petrecut în ziua de 13 octombrie 1884,
în Capela Vaticanului: Papa Leon al XIII-lea terminase slujba
de dimineață, înconjurat de câțiva cardinali și membri ai
personalului, se pregătea de retragere, când, subit și fără nici
un motiv aparent, se oprește în fața altarului și rămâne de
marmură în fața acestuia, timp de zece minute: tenul a
început să i se albească și, căpătând o culoare pământie,
prevestitoare de moarte, deodată, se prăpădește la pământ...
preț de câteva minute rămâne pe jos nemișcat. Spre
surprinderea celor prezenți, neavând timp să înțeleagă ce se
întâmplă, Papa îşi revine, se ridică de parcă nu s-ar fi
întâmplat nimic, părăsește capela și se îndreaptă în pas alert
spre biroul său. Ajuns la birou se închide, apoi se apucă fără
întârziere de compunerea rugăciunii Sfântului Mihail
Arhanghelul. Odată încheiată rugăciunea, îşi cheamă toţi

100
colaboratorii și dă ordinul ca aceasta să fie recitată în toate
Bisericile după slujba mică (Missa lecta). Ordinul Papei Leon
al XIII-lea a fost respectat cu sfințenie până în anul 1963,
după care, fără nici o explicație a fost retrasă. Credincioșii
avizați, cei care cunoșteau Sfânta Scriptură și care auziseră
rugăciunea Papei Leon al XIII-lea, înțeleseră de ce aceasta
fuseseră anulată și, mai ales, de cine rămaseră orfani...
Iată și rugăciunea originală și integrală a Papei Leon
al XIII-lea:

„Glorioase sfinte arhanghel Mihail, prinț al Oștirii

Cerești, apără-ne în lupta grea care o ducem împotriva
puterilor şi domniilor, conducătorilor acestei lumi de
întuneric, împotriva duhurilor răului. Vino în ajutorul
omului, pe care Dumnezeu l-a făcut veșnic, după chipul
fiinţei Sale, și l-a răscumpărat cu preţ scump de sub
tirania Diavolului. Luptă-te azi, împreună cu oştirea
îngerilor sfinţi, lupta Domnului, aşa cum ai luptat odinioară
împotriva lui Lucifer, căpetenia trufiei și a îngerilor lui
răzvrătiţi; aceştia nu au izbutit să ţi se împotrivească şi nici
nu a mai fost loc pentru ei în cer.
Acest șarpe din vechime care amăgește lumea
întreagă, cel numit Diavol și Satana, a fost aruncat în abis și
îngerii lui au fost aruncaţi cu el. Iată, vrăjmaşul antic şi
ucigaşul de oameni a prins curaj. Prefăcut în înger al
luminii, împreună cu toată hoarda duhurilor rele, în lung şi
în lat a înconjurat și a cotropit pământul, ca să șteargă de pe
el numele lui Dumnezeu şi al Cristosului Său, iar sufletele
menite cununii slavei veşnice să le răpească, să le nimicească

101
și să le piardă în pieirea veşnică. În oamenii cei depravaţi cu
mintea și stricaţi în inimă, balaurul varsă ca pe un râu
necurat veninul răutăţii lui: duhul minciunii, al nelegiuirii și
al pângăririi și suflarea ucigătoare a desfrânării, a tuturor
viciilor şi nedreptăţilor.
Aceşti duşmani vicleni au umplut și au ameţit
de amărăciuni Biserica, Mireasa Mielului fără de pată;
pe posesiunile ei cele mai sacre au pus mâinile lor
pângăritoare. Chiar în locul sfânt, unde a fost statornicit
tronul preasfântului Petru și scaunul adevărului spre
lumina neamurilor, au ridicat jeţul impietăţii lor
îngrozitoare, cu scopul ticălos ca bătând păstorul, să poată
risipi și turma.
Arată-te, deci, prinţ invincibil, poporului lui
Dumnezeu și dă biruinţă împotriva duhurilor răutăţii care
năvălesc. Pe tine te cinsteşte Biserica drept ocrotitor şi
păzitor; pe tine te preamăreşte ca apărător împotriva
puterilor nelegiuite ale Iadului; ţie ţi-a încredinţat Domnul
sufletele celor răscumpăraţi spre a le aşeza în fericirea
Cerului. Roagă-te Dumnezeului păcii să zdrobească pe
Satana sub picioarele noastre, ca să nu-i mai poată ţine
prinşi pe oameni și să nu mai dăuneze Bisericii. Oferă
rugăciunile noastre înaintea Celui Preaînalt, ca să ne
întâmpine degrabă îndurările Domnului; şi să-l înşfaci pe
balaur, pe şarpele din vechime, care este Diavolul și Satana,
să-l arunci din nou în abis, ca să nu mai amăgească
neamurile. Amin. Iată Crucea Domnului, fugiţi, puteri
vrăjmașe. Biruit-a Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui
David. Fie, Doamne, mila ta spre noi, precum și noi

102
nădăjduim în tine. Doamne, ascultă rugăciunea mea, și
strigarea mea la Tine să ajungă. Să ne rugăm. Dumnezeule,
Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, chemăm sfântul tău
nume şi ne rugăm stăruitor şi cu smerenie îndurării tale,
pentru ca, prin mijlocirea neprihănitei și pururea Fecioare
Maria, Mama noastră și a fericitului sfânt Arhanghel Mihail,
să binevoieşti a ne da ajutor împotriva Satanei și a tuturor
celorlalte duhuri necurate, care, căutând să dăuneze
neamului omenesc şi să ducă sufletele la pieire, bântuie prin
lume. Amin!“

Atunci când anturajul său și, mai precis, cardinalii, l-

au întrebat pe Leon al XIII-lea ce s-a întâmplat în ziua aceea
în fata altarului, răspunsul lui a fost următorul: „Atunci când
am trecut în fața Altarului am auzit două voci, una blândă și
ocrotitoare, era a lui Iisus Hristos, și una gravă și
înfricoșătoare, era Diavolul. Vocile se auzeau dinspre
Tabernacol, am ascultat, și am auzit:

Vocea gravă – Pot să distrug Biserica ta!

Vocea blândă – Poți să o faci? Atunci fă-o!
Vg. – Dar pentru asta am nevoie de mai mult timp și mai
multă putere.
Vb. – Cât timp îți trebuie?
Vg. – Între șaptezeci și cinci și o sută de ani și îmi trebuie o
forță mult mai mare asupra celor ce mi se vor închina!
Vb. – Ai timpul și vei avea puterea, fă ce vrei din ea!“

103
 Această mărturie este conformă cu cele ce au precedat
și ne oferă explicația cea mai logică în legătură cu cutremurul
pe care avea să-l cunoască Biserica Catolică la Conciliul
Vatican II. Anul 1864 începe să-și dezvăluie sensul său
profetic în 1939 și în 1964. Acesta este răgazul de care au avut
nevoie forțele răului pentru a compromite sufletele oamenilor
și pentru a le atrage de partea diavolului. Din acest moment
totul capătă mai mult sens și claritate.

Haosul diabolic în care se scufundă Biserica Catolică

datează din acel an, mai precis cu alegerea împotriva tuturor
așteptărilor a lui Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli,
inițiat francmason în Turcia, „Ordinul Rosicrucianism“ prin
anul 1936), care anunță, pe 24 ianuarie 1959, convocarea unui
Conciliu ecumenic. Conciliul se inițiază sub conducerea lui în
11 octombrie 1962, dar nu-i supraviețuiește și moare în 3 iunie
1963 (99 de ani, după revelațiile lui Leon al XIII-lea).
Arhiepiscopul din Milano, Giovanni Montini (francmason)‚
devenit Paul al VI-lea, îi succedă în scaunul Apostaziei în plin
Conciliu. Sub autoritatea sa, profeția anunțată în urmă cu 100
de ani de Maica Domnului, la Saleta, începea să se realizeze.
Conciliul, suprainfectat de francmasoni, era, într-adevăr,
întrebuințat la distrugerea Bisericii din interior. Confirmând
astfel confidențele lui Leon al XIII-lea, care mărturisea în
1884: „Francmasoneria nu-și mai dă osteneală să-și
disimuleze intențiile, totul e la lumina zilei, nu se mai sfiesc de
inițiativa de distrugere pe care au întreprins-o împotriva
Bisericii Domnului nostru“. Nu este de mirare, „având în
vedere circumstanțele, că Vaticanul nu a dorit să facă publice

104
autenticitatea celui de al treilea secret de la Fatima. Motivul
lesne de înțeles, fiind acela că, dacă s-ar fi aflat adevărul,
acesta ar fi ridicat dubii serioase în privința convocării
Conciliului Vatican II. De astfel, cei care cunoșteau mârșăvia
personajului au considerat declarația din 1999 a Papei
Benedict al XVI-lea, la vremea aceea cardinal: „Trăim o
ipostazie a bisericii“, ca fiind chinuitorul strigăt al adevărului
în fața sfârșitului!

În confidențele sale clarvăzătoare, surioara Lucia,

într-un dialog cu părintele Fuentes, din 26 decembrie 1957,
face referire la aluziile legate de al treilea secret de la Fatima:

„Numai Sfântul Părinte și Episcopul de la Fatima, ar

putea să-l știe, prin voința Sfintei Fecioare, dar nu îl vor
pentru a nu fi influențați, eu am scris... Da Silva a primit! Și
adaugă: demonul dă o luptă decisivă cu Fecioara, multe
națiuni o să dispară de pe suprafața pământului. Rusia va fi
folosită ca pedeapsă a Cerului, dacă nu obținem la timpul
potrivit conversiunea acestei sărmane“.

„Sfânta Fecioară nu mi-a spus că ne aflăm la începutul

sfârșitului, dar mi-a arătat acest lucru prin trei lucruri –
Demonul dă o luptă decisivă cu Fecioara (...) din care vom afla
unde este binele și unde este răul, unde se află victoria și unde
se află înfrângerea. Din acel moment vom afla dacă suntem ai
lui Dumnezeu sau suntem ai Satanei. Nu există cale de mijloc.
– Ultimele remedii pe care le dă Domnul Dumnezeu lumii
sunt: Sfântul Rozariu și Devoțiunea la Imaculata inimă a

105
Sfintei Fecioare. Acestea sunt ultimele două, nu vor mai fi
altele. – Atunci când Domnul Dumnezeu va pedepsi lumea va
recurge, în prealabil, de toate celelalte recursuri. Or, când a
văzut că lumea nu a recurs la nici unul (...), Dumnezeu ne-a
oferit cu o oarecare teamă ultimul mijloc de salvare, Prea
Sfânta lui Mamă. Motivul fricii fiind sfidarea și respingerea
acestei ultime șanse, care ne-ar închide definitiv șansa iertării
Cerului (...). Să ne amintim că Iisus Hristos este fiul bun și
iubitor, care nu ar permite să fie ofensată și meprizată Sfânta
Mamă. Iată de ce misiunea mea nu este să spun lumii
pedepsele care, fără pocăire și rugăciune, se vor întâmpla.
Misiunea mea este să spun tuturor pericolul în care ne aflăm,
de a ne pierde sufletul dacă ne obstinăm în păcat“.

Analiza autorului – Una din tainele mesajului face

referire de convertirea Rusiei. Dar despre ce convertire ar
putea fi vorba? Rușii sunt Ortodocşi, ca și noi, de astfel, și
știm că Biserica Ortodoxă nu s-a adaptat niciodată la
evoluțiile timpului. Biserica Ortodoxă a rămas întotdeauna
fidelă și nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevărului
revelat și cuprins în Sfântă Scriptură și mărturisit prin Sfântă
Tradiție apostolicească! Însă mai devreme făceam referire la
impostura și clandestinitatea celor care ne conduc de o bună
vreme destinele... dacă acceptăm integralitatea acestei teze,
care ar putea să ridice definitiv vălul conspirației la care
suntem supuşi, atunci putem să credem că convertirea la care
se face referire în al treilea secret de la Fatima nu-i privește pe
Ruși stricto sensu, ci pe „trădătorii milenari“; care, în anul în

106
care s-a petrecut minunea de la Fatima (1917), reușiseră să
pună gheara pe poporul Rus și nu numai pe el...

Confidența nu mai permite nici un dubiu în privința

viziunilor Papei Leon al XIII-lea și demonstrează că i-a trebuit
Bestiei între 75 și 100 de ani, pentru a câștiga sufletele
consacrate lui Dumnezeu. Dacă secretul de la Fatima ar fi fost
dezvăluit lumii de către Vatican în 1960, așa cum s-a cerut,
totul ar fi fost foarte clar! Dar maica Lucia ne avertiza deja în
1957: „Vaticanul nu va dezvălui adevărul“. În consecință,
putem să deducem și să afirmăm că Congregația pentru
doctrina credinței a prezentat lumii un fals secret, pentru a nu
revela creștinilor în ce hal de Apostazie s-a scufundat
Vaticanul.

„Dar la sfârșit, Inima mea Imaculată va triumfa“.

107
 Pentru răsuflarea Ortodoxă din România

«Ortodoxia și neamul nostru au coexistat încă din

primele veacuri ale Creștinismului și de atunci Ortodoxia a
fost sufletul acestui neam. De aceea noi am și dăinuit în
istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioșilor
noştri voievozi și tuturor mărturisitorilor și rugătorilor acestei
țări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă
credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei și au fost
totdeauna conștienți că aceasta este cinstea și puterea
neamului și nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa
nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.
Dragi credincioși, vă aduc în atenţie faptul că de noi
depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe
care o vor moșteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea
acestui neam. Învățați de la eroii și martirii noştri cum s-au
luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învățătura strămoșilor
noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme
de mărturisire, când vrăjmașii Ortodoxiei năvăleau asupra
credinței noastre. Chiar dacă mulți au tăcut, mari oameni de
stat, mari fețe bisericeşti și poporul credincios nu au tăcut,
totdeauna s-au găsit oameni de valoare, învestiți cu putere
de sus, care să mărturisească adevărul.
Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră
bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de
importanță. Nu trebuie să trecem indiferenți pe lângă
problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinții
părinți aşa ne învață, că atunci când credinţa ne este

108
primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea
și nimeni nu este îndreptățit să zică „Dar, ce, eu sunt prea
mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele bisericii?“ Nu,
dragii mei, Sfinții Părinți ne învață că dacă noi vom rămâne
nepăsători și vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să
ne cunoaștem catehismul, canoanele și învățătura Bisericii
noastre»7.
Dacă luăm cu băgarea de seamă ceea ce se cuvine în
momentele de cumpănă, pozițiile și multiplele intervenții ale
adevăraților reprezentanți ai Ortodoxiei, oameni precum
Iustin Popovici, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu,
Bartolomeu Anania... ca să-i numim doar pe câțiva, ne putem
da seama cu ușurință și cu groază în acelaşi timp de motivele
pentru care neamul Ortodox trebuie să știe și să se ferească de
păgânii din Vest! Biserica Ortodoxă nu are nevoie să se
reinventeze după bunul plac al umaniștilor și al politicii
mârșave pe care o generează aceştia, care a reușit deja
incredibila lucrare de distrugere a Bisericii Catolice. Singura
reînnoire pe care o poate accepta biserica Ortodoxă este
trăirea întru Hristos, iar singura reînnoire posibilă este
amplificarea credinței fiecărui ortodox.
Faptul că tocmai cei fără biserică înmulțesc
demersurile ca să pună gheara pe a noastră Sfântă, prin
infiltrarea falșilor predicatori, trebuie să stârnească la noi o
stare de îngrijorare foarte alarmantă. A crede că vin spre noi
din respect pentru marea noastră biserică, ce și-a păstrat
miraculos timp de două mii de ani credința cu aceeași tărie,

7
Cuvântarea părintelui Justin Pârvu, la Mânăstirea Petru Vodă, în 8 iunie
2008.
109
este o naivitate foarte primejdioasă. Ei știu adevărul și cunosc
măreția cetății Ortodoxe, care a stat la baza spiritualității nu
numai în România, ci și în întreaga Europa – ce s-ar fi
întâmplat cu Occidentul dacă marii noştri Voievozii nu ar fi
arătat împotrivire în fața invaziilor barbare? Dar Vrăjmaşul
mai și știe că a reușit să distrugă Biserica Catolică și
Creștinismul în Occident. Pentru a putea repeta isprava și a
duce la sfârșit lucrarea luciferică, trebuie să distrugă cetatea
Ortodoxă din interiorul ei.
Așa-zisa Biserică unică, acest palat global al Ereziei,
scaunul consacrat Diavolului, este unealta de infiltrare
folosită pentru a compromite Biserica Ortodoxă. Așa cum au
reușit să infiltreze toate monarhiile și, apoi, națiunile
vechiului continent, pentru a îmbolnăvi toate structurile
societății, a le distruge din temelii, tot așa vor face și cu liantul
spiritual ce-i leagă pe Ortodocși de adevăratele valori.
A înțelege acest lucru este imperativ întru salvarea
noastră, deoarece stă la baza strategiei de distrugere a
neamului nostru, prin parazitare, infectare și înlocuire a
singurei adevărate Biserici, Una, Sfântă Sobornicească și
Apostolească Biserică Ortodoxă.
– Aşa să rămână, aşa să păstrăm și aşa să ne ajute
Dumnezeu!

110
 Capitolul IV

Islamizarea fostelor teritorii creștine

Nu are rost să ne apucăm să enumerăm cifrele legate

de imigrație în Europa, cu atât mai puțin să numărăm
diferitele valuri de imigrare masivă la care a fost supusă și
care au dus la diluarea identității culturale și religioase a
populațiilor indigene. Începând cu anii ’70, trei ani după
întâlnirea de la Toronto (...), ofensiva împotriva vechiului
continent începuse. Terenul roditor era deja pregătit și
întreținut de efectele celor „30 glorioase’, care au reprezentat
în Europa o perioadă de mare belșug material, în care
societățile occidentale au fost adormite de un fals sentiment
de stabilitate economică. Fenomenul celor „30 glorioase“ a
fost un proiect al cartelurilor bancare, care trebuia neapărat să
estompeze decalajul dintre S.U.A. și Europa care „suferea“
încă de un deficit al societății de consum, al divertismentului
îndobitocitor și al deculturalizării de masă. Creditul ascuns
acordat populației fără nici un fel de contract semnat a fost
calculat să se transforme într-o bulă financiară, care avea să
falimenteze Occidentul în etapa următoare, ceea ce înseamnă
că după cele „30 glorioase“ a venit și timpul celor „40
belicoase“. Această epocă de anestezie generalizată a fost,
bineînțeles, conjugată cu tot soiul de așa-zise mișcări de
eliberare a vechilor mentalități (și noi care credeam că pe
111
vremea aceea trăiam sub dictatură): într-o singură generație,
se reușise anularea tuturor valorilor morale și eradicarea
aproape totală a Creștinismului pe niște fonduri muzicale
„bestiale“. Fenomenul tranchilizant, cunoscut din Antichitate
sub lozinca „Panem et circenses“, a permis lupului să intre la
oi pe neobservate. Perioada celor „30 glorioase“ a dat naștere
ateismului de masă și a eliberat fluviul încins al imoralității în
care s-a scufundat mai târziu tot Occidentul. Acest lucru a
agravat atât de mult starea pacienților încât n-au mai fost
capabili să observe că vrăjmașii unelteau de zori împotriva
lor.

Timpul invaziei începuse cu primele legi adoptate

pentru reîntregirea familiei din anii ’70, un singur emigrant
economic sau politic se putea multiplica cu 2-4-6-10... etc.
Reîntregirea familiei dădea dreptul unui singur om să-și
expatrieze legal întreaga familie. Proiectul era bine susținut,
circularele ministeriale curgeau gârlă și toate robinetele erau
largi deschise. Rezultatul imediat al acestor legi au fost
primele invazii legale (milioane de oameni) susținute de
populațiile nord-africane. Haosul creat de imigranți a fost atât
de violent pentru indigeni, încât au fost constrânși de
năvălitori să-și părăsească cartierele populare de la periferia
marilor orașe, lăsând locul liber creatorilor de ghetouri
criminale și insalubre. „Aportul“ cultural anunțat cu fervoare
pe toate posturile de televiziune, pe care, de astfel, nu-l ceruse
nimeni, era în plină metamorfozare... marea înlocuire
începuse!

112
 Dar se părea că elita nu era mulțumită de viteza cu
care se dilua țesutul european. Era nevoie de ceva mult mai
amplu, ceva în genul unei inundații biblice, un tsunami de
mare anvergură. Mințile bolnave ale imperiului O.N.U-sian au
înțeles că puteau să mărească fluxul invaziei europene,
folosind un procedeu extrem de vicios de inversare a invaziilor
imperialiste din ţările Orientului Apropiat și Africa.

Instrumentalizarea care a urmat a fost inimaginabilă,

dând dovada unui geniu pe care omul neinițiat în arta marilor
diversiuni nu o percepe și nici nu poate s-o înțeleagă. Ofensiva
în Orientul Apropiat și Nordul Africii a culminat cu
„primăvara arabă“ și s-a agravat cu începutul iernii islamice.
Această mișcare regizată cu măiestrie de C.I.A. a dus la
destabilizarea treptată a regimurilor independente din
Orientul Apropiat, trecând prin Nordul Africii și întinzându-se
până în extremitatea Oceanului Atlantic, în zona Saharei
Occidentale: sub deviza instalării „democra-dictaturilor“
imperialiste. După asasinarea sau înlocuirea cu forța a
liderilor s-au privilegiat pentru conducerea zonelor ocupate,
crearea și finanțarea organizațiilor teroriste, precum Al-
Qaeda, Daesh și filiale ale acestora. Aceste organizații radicale
au început să inițieze procedeul de „invazie inversată“,
instaurând regimul terorii, și începând guerilla împotriva
populațiilor, folosindu-se înșelător la nevoie și de cascheta
rebelilor. Climatul de teroare generalizată a dus la părăsirea
țărilor ocupate a milioane de oameni, care, deloc întâmplător,
au luat drumul Europei. Cei care au organizat totul fiind,
bineînțeles, bolnavul de serviciu și supozitorul acestuia!

113
Restul poveștii o cunoaștem cu toții: Marea Mediterană avea
să devină un imens acvariu în care peștii erau hrăniți cu carne
de om.
– Potopul antieuropean putea să înceapă!

Din România este destul de greu să înțelegem această

situație de invazie legală, nici o declarație de război și, totuși,
țara e invadată de dușmani! Pentru a înțelege unde s-a ajuns
și pentru a avea o imagine a situației din Vest raportată la
nivelul țării noastre, să ne folosim de exemplul Parisului și să
ne închipuim că în București ar fi în jur de cinci sute de mii de
negri și arabi: concentrați din cauza comunitarismului indus,
în zonele și cartierele mărginașe coroanei centrale din
București. Cartiere precum, Vitan, Ferentari sau Ghencea ar fi
populate în cvasitotalitate de străini de alte confesiuni,
cartiere în care cu greu am mai putea găsi urmă de român.

Haideți să ne imaginăm că într-o frumoasă dimineață

de primăvară luăm metroul din Piața Universității, pentru a
merge în Ghencea. Când ajungem la destinație, stupoare,
avem impresia că am ajuns în Algeria sau în Somalia! În jurul
nostru numai negrii și arabi, devenim martorii unei lumi în
care nu ne mai recunoaștem țara de origine, în doar 20 de
minute de călătorie, ajungând străini în propria țară. Nu
înțelegem ce scrie pe firmele magazinelor și cu atât mai puţin
limbile vorbite în jurul nostru. Înaintând și căutând repere de
care să ne mai agățăm, crezând, totuși, împotriva tuturor
aparențelor că poate mai suntem în România noastră dragă,
începem să ne simțim din ce în ce mai amenințați de privirile

114
ascuțite din jur, care ne săgetează tot mai insistent, pentru că
avem ghinionul să purtăm pe față culoarea statului care i-a
îngrămădit ca pe niște șobolani, în ghetourile pe care le-au
transformat demult în vagi amintiri româneşti!

Ce am simți dacă acest fenomen de înstrăinare a

pământului strămoșesc ar fi favorizat de politici sociale
impuse de la Bruxelles, care recurg legal la toate abuzurile
posibile, pentru a favoriza această invazie în detrimentul
identității, libertății și siguranţei populației autohtone?
Această mostră de adevăr reprezintă infima parte a realității
pe care o trăiesc astăzi cei din Vest. Intelectualii independenți
și integri care nu vor neapărat să depindă de recunoașterea
doxei, fiind din această cauză extrem de marginalizați,
mărturisesc următoarele: „Ceea ce se întâmplă în Europa prin
această invazie islamică pilotată de la Bruxelles și secundată
cu efervescență de trădătorii interni este mai gravă decât cele
două războaie mondiale! Acest fenomen de înlocuire
reprezintă un genocid legalizat al identității, culturii și a
poporului european. Preferința musulmană instituționalizată
și practicată de elite este o unealta agresivă de epurare etnică,
pentru nimicirea memoriei creștine și a originilor noastre
civilizate“.

Într-un discurs din iunie 2012, ținut în fața Camerei

Lorzilor din Londra, Peter Sutherland aducea următoarele
analize: „Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce-i stă în
putință pentru a distruge omogenitatea internă a națiunilor
europene“.

115
 – Mă întreb de ce iezuitul Sutherland nu arată
aceeași gentilețe și ospitalitate, îndreptând fluxul migrațiilor
musulmani spre diluarea omogenității din vârful minții sale...
că doar la bază sunt vecini?

Pentru a nu alarma populațiile care trăiesc în zonele

extraurbane, semirurale și rurale, numărul musulmanilor este
trunchiat de toate recensămintele. Numărul lor fiind în
general împărțit în 2/3, pentru a favoriza dezbaterile
televizate unde jurnaliștii vânduți, pseudo-intelectualii și
marii sociologi fără temei privilegiază mai degrabă pistele
rasismului, xenofobiei și al paranoiei generalizate, care ar
emana dintr-o nevroză primară a civilizaților indigene, fiind
frustrate de propriul lor declin! Orașe în care cu greu mai vezi
un autohton sunt cu sutele în jurul marilor aglomerații
occidentale și, totuși, s-ar părea că europenii de viță
(înlocuiții), îndeosebi cei patrioți, creştini și de culoare albă,
suferă în colectivitate de o maladie a ochilor care împiedică
deosebirea culorilor, diagnosticul dat de doxă fiind
„Acromatopsia generalizată“, agravată de un complotism
cronic!

Nota bene. Apropo de teoreticienii aşa-zisei „teorii

conspiraționiste“, istoria ne-a arătat de nenumărate ori că
omul a avut întotdeauna tendința de a străpunge adevărul
trecutului său. Fără să facă nici o excepție, omul a pus sub
semnul întrebării existența lui Dumnezeu, a lui Iisus,
construcția piramidelor, strămoșii săi și chiar a patrimoniului
său genetic. În altă ordine de idei, de ce ar trebui ca anumite

116
zone să fie interzise? Zone în care nu am putea să emitem
dubii, fără a fi acuzați de obscurantism, complotism sau
conspiraționism? Sunt, oare, minciuni care ne ţin curați și
adevăruri care ne murdăresc? Chiar istoria ne-a invitat de
nenumărate ori să înțelegem că atunci când faptele sunt
determinate de interese oculte, însăşi istoria nu mai există
pentru muritorii de rând: ca și cum istoria ar fi condensată
într-un nor invizibil, care influențează, totuși, evenimentele
într-o anumită direcție. – Cine sunt, atunci, complotiștii?
Întrebarea pe care o ridică teza susținută de Doxa, în legătură
cei care nu vor să se supună gândirii dominante, este
următoarea: să ne explice dânșii cum se poate ca un interes
care este împotriva civilizației creştine să parcurgă
nestingherit istoria omenirii, dacă nu ar fi fost planificat în
amănunt și organizat de-a lungul secolelor de adevărații
complotiști? Latinii Romei Antice spuneau, pe bună dreptate,
„Nemo judex în causa sua“.

Pentru a putea accepta un fapt istoric într-o manieră

definitivă, trebuie dovedite și cercetate toate cauzele și pe
urmă analizate toate consecințele. Dacă acceptăm principiul
„nihil sine causa“, chestiunea este tranșantă definitiv și
munca de cercetare poate să înceapă. Faptele istorice sunt
întregite doar atunci când sunt precedate și pe urmă succedate
de evenimente cunoscute. Orice fapt se naște dintr-o cauză
care evoluează în timp sub diferite forme, dar studiul acestor
forme, uneori trunchiate și modificate după anumite interese,
nu pot fi luate în considerare pentru a determina gradul de
adevăr, din care s-a născut un fapt istoric oficial. Pentru a

117
accepta un adevăr oficial, coeziunea evenimentelor ante et
post, ca și suma lor finală, trebuie să fie în coerență cu faptul
istoric. Faptele istorice care nu cad în picioare și nu respectă
aceste elemente logice trebuie să trezească dubii și să fie
supuse neîncetat studiului, până la rezultatul final din care să
reiasă sau nu veridicitatea lor. Nici un fapt istoric nu poate fi
bătut în marmură dacă este orfan de aceste elemente
fundamentale!

În lumina acestor particule elementare de logică, cei

care îşi pun întrebări și emit anumite dubii în privința
variantelor oficiale să-și continue liniștiți drumul în căutarea
adevărului, lăsându-i pe teoreticienii „teoriei conspiraționiste“
să producă mai departe concepte, gândire și memorie
conformă, pentru abonații de drept comun ai penitenciarului
capitalist.

118
 Atenţie, dușmanul stă cu noi în casă

Din ce în ce mai mulți oameni au început să înțeleagă

că industria dezinformării prezintă o informație din ce în ce
mai trunchiată și indusă de interese particulare. Interesele
care controlează informația sunt în primul rând economice,
politice, ideologice, istorice și societale. Importanța pe care o
exersează mass media în societatea zilelor noastre este
nepermis de mare și a devenit un pericol pentru sănătatea
mentală și perenitatea oamenilor în sânul neamurilor istorice.
Putem spune fără nici un fel de dubiu că noua dictatură este
înfăptuită prin controlul și fabricarea informației, din moment
ce aceasta ne ține sub control și ne influențează viaţa printr-
un viciu de putere.

Sigur, metoda de constrângere este diferită de

represiunea politică sub forma ei dură, dar rezultatele sunt
identice, dacă nu chiar și mai devastatoare! Comuniștii
foloseau un scenariu care era cunoscut de populație, forța cu
care își impuneau doctrina nu era un secret pentru nimeni. În
cazul democrațiilor – aparatul represiv fiind disimulat –, au
nevoie să prelucreze și să condiționeze mentalitatea oamenilor
pentru a crea controlul necesar. Se poate spune că metoda
folosită de comuniști era cu cărțile la vedere, folosind forța
directă și teroarea – în timp ce opresiunea democratică joacă
cu cărțile ascunse pentru a ajunge la aceleași rezultate.

119
Interesele celor care produc războaie în cele patru colțuri ale
lumii coincid perfect cu interesele celor care vând arme,
dirijează mass media și, în acelaşi timp, sunt în deplină
concordantă cu interesele majorelor financiare, care investesc
atât în crearea conflictelor, cât și în menținerea iluziei
contradicțiilor politico-ideologice și sociale.

Dictatura mentală exersată de mass media are ca

obiect crearea consensului generalizat al opiniei și al
echivocului în locul rațiunii. Ca să simplificăm acest fenomen
în plină expansiune, care, dacă nu va fi anihilat în scurt timp,
va deveni partea nevăzută a dictaturii: trebuie să știm că
gândirea inoculată de elită prin mass media și toate sectoarele
acesteia – filmele, televiziunea, muzica, literatura, manualele
școlare... – este menită să reformeze în integralitate gândirea
colectivă, pentru ca, apoi, să fie reciclată în folosul elitei.
Procesul de transformare mentală este de o agresivitate
extremă. Din acest motiv nu se ezită deloc când vine vorba de
stigmatizarea persoanelor sau a grupurilor care nu se supun în
mod natural matricei dominante. Dacă cineva ridică dubii în
privința curentului dominant de gândire, este imediat
pedepsit și redus la tăcere prin folosirea terorismului
intelectual, înlesnit de creațiile lingvistice de genul:
complotist, conspiraționist, obscurantist, intolerant,
retrograd, rasist, antisemit... etc.

Din păcate, ideea este că hoțul are întotdeauna un pas

înaintea noastră și a înțeles cum să echilibreze balanța
procesului de transformare spre „colhozul gândirii“, pentru

120
ca acesta să treacă pe nevăzute. Pentru a disimula
manipularea s-a recurs la îmbunătățirea tranchilizantului
antic și anume bine cunoscutul divertisment diversionist
pentru îndobitocirea și deculturalizarea masivă a poporului.
Nu degeaba oamenii care mai sunt încă independenți din
punct de vedere intelectual și ceva mai cultivați nu se mai
regăsesc în societatea zilelor noastre, simțindu-se din ce în ce
mai prigoniți! Mass media constituie cele mai puternice arme
din toate timpurile! Un glonţ la ceafă te omoară pe loc și, pe
undeva, ai scăpat definitiv de suferinţă; în schimb,
manipularea subliminală exercitată de elită prin mass media,
mai ales prin intermediul televizorului, te transformă într-o
singură generaţie într-o legumă incapabilă să mai discearnă
diferența dintre bine și rău! Din toate aceste motive și pentru
că subiectul este foarte complex, analiza trebuie să fie
profundă și foarte serioasă, astfel riscăm să alunecăm foarte
repede în mistificarea propriului declin!

121
Cinci filtre de control și zece tehnici de manipulare

După studiile celor doi specialiști anunțați în mass

media, Edward Herman și Noam Chomsky, au pus la zi în
cărțile lor, Manufacturing consent, cele cinci mari filtre care
induc atât alegerea subiectelor abordate de mass media, cât și
amploarea și calitatea informațiilor, înainte ca tratarea
acestora să fie date jurnaliștilor. Din aceste studii au reieșit
următoarele analize.

În primul rând, toate informațiile selecționate și

difuzate sunt transmise după orientările proprietarilor mass
media, care sunt, să reamintim, oameni foarte bogați, care au
o agendă corporatistă și politică foarte developată. Legat de
acest subiect, să nu uităm că linia editorială a televiziunilor și
a ziarelor reflectă gândirea vehiculată de proprietarii acestora
în funcție de interesele lor: susținerea unui candidat politic,
propagandă pentru adoptarea unei legi, manipulări sociale,
economice... etc.

Urmează dependența față de marile surse de venit

publicitar pentru a asigura echilibrul financiar, dar și
dependența directă față de sursele de informație, cele mai
mari fiind în sfera politică, după care urmează marile
întreprinderi și, în ultimul rând, comerțul de detail.

122
 Al treilea filtru îl reprezintă marile întreprinderi, care
folosesc firmele de relații publice, deloc obiective și
însărcinate cu fabricarea consimțământului la consumatori.
Jurnaliștii se folosesc de aceste conținuturi „preambalate“
pentru alimentarea comunicatelor de presă și nu de puține ori
jurnaliștii folosesc aceste conținuturi în integralitatea lor, fără
a mai recurge la verificarea obiectivității acestor informații,
gata împachetate. La sfârșitul listei avem grupurile de
presiune (lobby-știi) și agențiile de presă, care, la rândul lor,
fragmentează informațiile după interesele de agendă.

La aceste filtre trebuie adăugate criticile

intelectualilor, specialiștilor de tot soiul, omenilor de afaceri...
și alții Aceste persoane uzează de influenţa lor mediatică
pentru a emite opinii de ordin personal, care, apoi, sunt
prezentate ca adevăruri incontestabile.

Al cincilea filtru este ostilitatea mass media vizavi de

grupurile sau persoanele independente, care sunt angajate în
diverse lupte împotriva puterii stabilite (establishment).
Aceste grupuri, mișcări sau persoane izolate sunt prezentate
în mod negativ, caricatural, și vor fi discreditați încontinuu
de specialiști invitați să dezbată în mod subiectiv despre
aceste „dizidențe“!

Din analiza celor doi autori putem deduce

următoarele: mass media sunt aparatul care fabrică și emite
informații pentru a produce consimțământul publicului și
pentru a favoriza justificarea acțiunilor angajate de elită. Iar

123
acestea, indiferent că vorbim despre o pastă de dinți, o
reformă a vârstei de pensionare, o campanie de isterizare
pentru acceptarea docilă a legilor liberticide, o campanie
masivă de vaccinare ucigașă; sau pur simplu justificarea unui
război imperialist! Această coeziune și corelare a celor care
fabrică și emit informația demonstrează cu claritate
centralizarea și interesele unui sistem care se află sub ghearele
unei elite foarte restrânse.

Jurnaliștii au uitat de mult funcția lor istorică, de

paznici ai libertăților. Oricum, nu ar mai putea să o facă în
modelul actual, din moment ce informația a devenit o unealtă
folosită împotriva interesului comun; acest lucru
demonstrând că jurnaliștii sunt, de fapt, mercenarii acestui
război împotriva popoarelor. Cetatea mass media a fost
cucerită și reformată în profunzime, acest lucru nu ar fi fost
posibil dacă nu s-ar fi întâmplat la fel și cu democrațiile
occidentale.
În ceea ce privește lozinca: „Un guvern al poporului,
de către popor și pentru popor...“ – Mai bine să uităm de
această lozincă, din moment ce democrațiile din Vest se
îndepărtează tot mai mult de acest principiu, dovedind-o prin
loviturile chirurgicale la care recurg pentru a exporta prin
forţă supraexpirata democra-dictatură occidentalizată, în
permanentă căutare de noi piețe de desfacere!

Capcana laterală pe care o propagă sistemul mass

media, bineînțeles în mod duplicitar, este miraculoasa
alternativă pe care ar oferi-o salvatorul internet. Dincolo de

124
obiectivitatea conținutului, precum și încrederea pe care o
putem investi informațiilor prezente pe internet, întrebarea pe
care o ridică această șansă, care în mod surprinzător este
plebiscitată chiar de mass media tradiționale, ar fi
următoarea: din moment ce doar o mână de inițiați sunt
capabili să înoate în oceanul internetului, în căutarea
informațiilor mai mult sau mai puţine obiective, în timp ce
oamenii, în marea lor majoritate, se îneacă și rămân ostatici în
pușcăriea mass media „main stream“ – oare acest lucru nu
duce la fragmentarea coeziunii în societate, mai general spus
la scurtcircuitarea interdependenței opiniilor? Fiecare să-și
pună aceste întrebări și să se gândească bine dacă nu cumva a
greșit lupta! În orice caz, ceea ce este vizibil este faptul că
opoziția creată de pseudoconflictul întreținut între mass
media și internet, ridică ziduri tot mai înalte între oameni,
ziduri după care unii au tendința să se închidă crezându-se
privilegiați fiindcă ar domina o informație alternativă. Astfel,
ar putea gândi „liber“ – în timp ce ceilalți, neinițiații, care sunt
ultramajoritari, sunt obligaţi să se autoexcludă din societate
crezând că ar fi depășiți de situație. Deci, nu mai are nici un
rost să gândească, iar dacă, dintr-un sentiment de rezistență,
unii mai practică acest sport extrem, o fac în liniștea
anonimatului mult prețuit de sistem!
Acest lucru este extraordinar de grav pentru oameni
în general, dar mai ales pentru națiunile acestora. Dezbinarea
creată îi împiedică pe oameni să se unească într-o luptă
comună pentru binele lor și al națiunii. Din acest motiv, tinerii
nu trebuie să se îngrămădească sau să se izoleze în nișa
internetului, crezând că participă individual la vreo formă de

125
rezistentă ideologică. Toţi oamenii, de la cei mai tineri și până
la cei mai vârstnici, trebuie să formeze o singură legiune și să
lupte împreună pentru dreptul lor la adevăr, libertate și
siguranță, să stârpească acest cancer al falsei informații de la
rădăcină acestuia, în cetatea diversiunilor „main-stream“.

Am văzut cele cinci filtre analizate de Edward Herman

și Naom Chomsky, publicate în lucrarea lor intitulată
Manufacturing consent, în care, forțați de împrejurări, ne
transmit frățește o micropărticică de adevăr, după cunoscutul
principiu al piromanilor milenari: „strigă sus și tare la
incendiu și poate scapi fără ca lumea să-și dea seama că ești
unul din cei care au dat foc...“.
Din moment ce tot mai mulţi oameni încep să
conștientzeze că sunt manipulați de informație, haideți să
mergem mai departe și să vedem partea cu adevărat
înfiorătoare a acestui monstru devorator de creiere, care a
devenit media în ultimii 40 de ani. În următoarele zece
puncte, o să înțelegeți tehnicile de manipulare folosite de elită
prin utilizarea uneltelor mass media și cu siguranță nu veți
mai privi niciodată televizorul cu aceiași ochi.

– Strategia diversiunii. Element primordial pentru

controlul societății, strategia diversiunii constă în deturnarea
atenției de la problemele importante și de la mutațiile
hotărâte de elită. Diversiunea are loc prin potopul continuu de
informații fără nici o relevantă, combinată cu divertisment
„reptilian“. Strategia diversiunii este indispensabilă pentru a
împiedica publicul să-și îndrepte atenția către adevăratele

126
probleme sociale, politice, dar și de la descoperirile în
domeniile științei, economiei, biologiei sau ciberneticii.

„Păstrați atenția publicului într-o distracție continuă,

departe de problemele reale din societate, captivați de
subiecte fără importantă. Păstrați publicul ocupat, ocupat,
ocupat, cu lucruri fără nici un sens! Și înapoi la fermă cu
celelalte animale“. William Cooper.

– Crearea problemelor și găsirea soluțiilor. Această

metodă se numește: „Problemă-Reacție-Soluție“. Se creează o
problemă calculată să stârnească în prima fază interesul
publicului, după care treptat publicul este indus în ipostaza de
a cere rezolvarea problemei. Sistemul intervine salvator și
propune spre soluționare o lege, un decret, pe care, de fapt, îl
urmărea de la bun început, dar care avea nevoie de justificarea
maselor. Exemplu tipic de manipulare prin acest procedeu: se
lasă să se dezvolte în societate un climat prielnic pentru un
atentat sângeros; publicul, șocat și îngrozit, cere imediat
măsuri suplimentare de protecție și siguranță.
Odată adoptate, aceste legi liberticide se întorc
împotriva cetățenilor prin îngrădirea drepturilor și a
libertăților individuale. Alt exemplu este crearea unei false
crize economice pentru a constrânge poporul să accepte legi și
măsuri de tăiere a bugetului în legătură cu dotări; servicii
sociale; sănătatea; salarii; pensii... etc. Banii rezultați din
aceste operațiuni sub drapel fals ajung întotdeauna în
seifurile băncilor!

127
 – Strategia graduală. Pentru a face acceptată o
măsură inacceptabilă de către popor se folosește metoda
graduală, pe o etapă cuprinsă, în general, între 5 și 10 ani. În
acest fel, în Occident au fost impuse măsurile radicale socio-
economice din anii 1980-1990, din care a rezultat: șomajul
masiv organizat, precaritatea, flexibilitatea muncii,
delocalizarea producției în ţările din Lumea a Treia, salariile
stagnante... etc. Dacă toate aceste măsuri nu ar fi fost
introduse gradual, fiecare dintre ele ar fi provocat o revoluție
sângeroasă.

– Strategia amânării. Pentru a convinge poporul să

accepte o măsură nepopulară, aceasta este prezentată ca fiind
dureroasă și necesară în viitor. În acest mod se obţine acordul
prezent pentru o măsură care va fi luată numai în viitor. Este
întotdeauna mai ușor pentru oameni să accepte un sacrificiu
viitor, decât unul prezent. Este cunoscut faptul că omul are
tendința să creadă că în viitor va fi mai bine și că o măsură
impopulară poate că în viitor nu va mai fi necesară, iar dacă
nu, o să aibă timpul necesar pentru a se acomoda cu ideea. Un
exemplu este trecerea la moneda unică (Euro) și renunțarea la
suveranități naţionale, în favoarea unei puteri supranaționale
(Bruxelles), care a fost anunțată ca fiind necesară încă din
anul 1994. Oamenii și-au arătat opoziția fermă, au ieșit în
stradă manifestând împotriva acestor măsuri, însă, după
câțiva ani de revolte, au început să obosească, capitulând în
favoarea imperiului de la Bruxelles, în 2001.

128
 – Să se vorbească publicului ca unor copii. Cea mai
mare parte a campaniilor publicitare utilizează un discurs,
argumente și personaje care folosesc o mimică, un ton și un
comportament infantil, ca și cum toți oamenii ar avea vârsta
de 12 ani sau ar fi adulți cu handicap mintal. Specialiștii în
psihologie au înțeles din studiile lor că, dacă te adresezi unui
adult ca unui copil de 12 ani, prin puterea sugestiei, va avea
tendința să dea un răspuns gol de sens critic, asemenea unui
copil de 12 ani.

– Privilegierea emoțiilor în detrimentul rațiunii. A

face apel la emoțiile oamenilor este o tehnică clasică pentru a
scurtcircuita procesul de analiză rațională și simțul critic.
Utilizarea registrului emoțional permite deschiderea ușilor de
acces ale inconștientului pentru a implanta subliminal idei,
concepte, dorinţe, frici, pulsiuni sau comportamente.

Un exemplul extrem de edificator este reprezentat de

instrumentalizarea morbidă care s-a realizat în jurul
sărmanului Aylan Kurdi, naufragiat pe o plajă din Turcia.
Corpul lui a fost selectat din mulțimea de cadavre aflate între
stâncile de la țărm, a fost reașezat pe plajă cu capul în bătaia
valurilor și cu mâinile pe lângă corp, poziția fiind lipsită de
naturalețe, dar imaginea era teribil de „bună“. Copilul fiind
poziționat fotogenic, reporterii groazei lansează salvele de
clișee... opinia publică de pe întreg mapamondul fiind în stare
de șoc. Aylan Kurdi face prima pagina a ziarelor, devenind
oficial victima egoismului și rasismului tipic european. Emoția
generată de această imagine și sentimentul de culpabilitate

129
provocat prin dezgroparea amintirilor legate de alte crime
istorice, lovise rațiunea poporului cu forța unui cutremur de
gradul 9 pe scara Richter, uitând că la bază era vorba de
intensificarea procesului de epurare a poporului alb și, în
aceleași timp, de o invazie islamică presărată cu o puzderie de
teroriști. Inteligența poporului german, cunoscut îndeosebi
pentru stabilitatea ei, capitulează în favoarea emoțiilor. Dintr-
o mișcare a încheieturii, Angela Merkel a lăsat peste un milion
două sute de mii de aşa-ziși refugiați să intre în Germania, iar
poporul resemnat a început să se roage (Alles gut, danke
schon... frau)!

Ceea ce este important de reținut în acest exemplu

macabru de manipulare este faptul că, asemenea trădătorilor,
mass media joacă întotdeauna pe mai multe fronturi. În cazul
de față, ele încep prin a iniția campanii agresive de
propagandă în favoarea bombardării Siriei și pentru
înlocuirea președintelui ales democratic, Basar el-Assad –
susține mediatic mișcarea rebelilor, care sunt de fapt teroriști
finanțați de elită, folosiți pentru răsturnarea lui Assad –
creând haosul cunoscut și omorând civili. Sirienii fiind prinşi
la mijloc în această manevră internaționalistă, își părăsesc
țara. Marea Mediterană devine un uriaş cimitir plutitor. Pe alt
front, mass media manipulează opinia publică folosindu-se de
registrul emoțional, iar, în paralel, insultă europenii pentru
protecționismul de care dau dovadă în fața invaziei, folosind
falsele concepte rasiste și xenofobe, scoase de la rechizite și
fluturate în exces pe platourile de televiziune, în ziare și la
radio. În cele din urmă, după ce opinia publică a fost bine

130
frăgezită, mass media transmit, prin toate căile lor,
fotomontajul lacrimogen al sărmanului Aylan Kurdi – magia
operează, seiful rațiunii este spart și poporul acceptă cu
resemnare necesitatea unei invazii islamice. Jocul se încheie
machiavelic, elita ridică întreaga miză, iar edificiul național
mai ia o lovitură de grație, în timp ce camionul morții lovește
din plin o piață de Crăciun din Berlin, plină de familii creştine
nevinovate (Alles gut, danke schon... frau, bis)!

– Menținerea publicului în ignoranță și prostie. Se

procedează în așa fel încât publicul să nu-și dea seama de
tehnologiile și procedeele psihologice folosite pentru controlul
mintal și emoțional, care transformă masele descreierate... în
vaci de muls.

„Calitatea educației predate celor mici trebuie să fie

cât mai săracă cu putință. În acest fel prăpastia ignoranței
care izolează clasele sociale inferioare de cele superioare să fie
și să rămână de neînțeles de către cei din clasele inferioare“.

– Încurajarea publicului pentru ca acesta să se

complacă în mediocritate. În câteva cuvinte, acest concept
favorizează și încurajează publicul să se complacă în ideea că
este recomandat să se îmbibe de subcultura americană pentru
a fi considerat modern: să fii prost, nerespectuos, în conflict
cu părinţii, rebel fără cauză, antipatriot, incult, iconoclast,
vulgar, infantil, deresponsabilizat... etc. Această manipulare
stă la baza conceptului de deculturalizare și de sălbăticire a

131
poporului, prin folosirea programelor celor patru „S“: show
business-sex-sport-sânge.

– Înlocuirea revoltei cu sentimentul de culpabilitate.

Să-i faci pe indivizi să creadă că sunt singurii vinovați pentru
nefericirea și nemulțumirile lor. Se organizează tot feluri de
emisiuni, unde sunt scoși de la vechituri așa-zișii specialiști în
comportamentele indiviziilor: medici, psihologi, oameni de
știință și, din când în când, câte-un cântăreț de manele...
pentru a ne explica că motivele principale pentru care omul o
duce rău sunt: nu face destule eforturi pentru a reuși, nu
muncește destul, nu este destul de inteligent, nu înțelege
lumea în care trăiește, nu are capacitați de adaptare, e prea
orgolios... etc.
Prin această propagandă, oamenii nu se mai
concentrează pe adevăratele probleme care îi împiedică să
trăiască decent în țara lor, iar sistemul poate să doarmă
liniștit. Efectul pe care îl vizează acest procedeu este
autodevalorizarea oamenilor, pierderea încrederii de sine și
provocarea depresiei generalizate. În urma acestor simptome,
oamenii devin total dezarmați, pierzându-și, astfel,
capacitatea de a se revolta împotriva sistemului.

– A cunoaște publicul mai bine decât se cunoaște

publicul pe el însuşi. În cursul ultimilor 50 de ani, progresele
enorme pe care le-a făcut știința au dus la crearea unei
prăpăstii uriașe între cunoștințele publicului larg și elita
conducătoare. Datorită evoluțiilor făcute în biologie,
neurobiologie și psihologia aplicată, sistemul a înțeles cum să

132
manipuleze omul fără ca acesta să-și dea seama. Am ajuns
într-un stadiu în care sistemul ne cunoaște mai bine decât ne
cunoaștem noi, ceea ce înseamnă că elita are mai mult control
asupra noastră decât avem noi înșine.

133
 Donald Trump, iluzie sau derapaj istoric?

Mirare, incredibil, „Unbelievable“, „Amasing“ sunt

cuvintele cele mai auzite în jurul alegerii lui Donald J. Trump.
Dar ce s-a întâmplat în atelierul Establishment-ului, de a
reușit să străpungă personajul înspre care întreg sistemul își
îndreptase tunurile? Știm că ordinea stabilită este reticentă, ca
să nu spunem chiar alergică schimbărilor spontane și
necalculate după o regie a intereselor multiple. După fișa
postului, s-ar părea că Trump se află în paralel cu sistemul
actual, adevărat O.Z.N. politic, iluzie sau derapaj fenomenal?!

Să încercăm o analiză rațională, dincolo de emoțiile

orbitoare ale acestui moment aparent istoric. Sistemul, pentru
că despre el este vorba, acest tiran întotdeauna flămând de
mizeria umană, s-a trezit într-o bună dimineață cu gândul la
pocăința și reconcilierea cu poporul oprimat... cel puțin pe
vreo patru ani. De la Abraham Lincoln și până la John
Fitzgerald Kennedy, nici un președinte ales nu a dat impresia
că ar avea de gând să reprezinte cu adevărat interesele
poporului american: amândoi au plătit cu viața! Abraham
Lincoln a fost ucis la Teatrul Ford din Washington, în timpul
unei piese care avea să se termine tragic. Împușcat în ceafă, se
prăbușește și moare a doua zi. Criminalul a fugit de la locul
faptei strigând Sic semper tyrannis (Aşa sfârșesc tiranii).
Trump a declarat în campanie că este cel mai bun creator de
134
slujbe pe care l-a inventat vreodată Dumnezeu! Un adevărat
Mesia al forței de muncă, cu puteri supranaturale! Pentru a fi
ales, s-a poziționat de la bun început în opoziție cu
establishment-ul de la Washington, declarând că miza
adversarilor corupți este uriașă, calculându-se în trilioane de
dolari, și că sistemul este capabil de orice josnicie numai să nu
fie el ales la Casa Albă. Pe lângă siguranța afișată în timpul
campanie, parcă deja ales, Trump declară: „Măsurile pe care
le voi lua odată ajuns la Casa Albă vor zgudui întreg
mapamondul, nu doar America. O să redau Americii măreția
de altă dată, poporul este principala mea preocupare, voi
dărâma poziția dominantă a elitei care ne-a sărăcit țara și voi
reda puterea celor de drept, poporului american“.
Alarmele s-au declanșat fără întârziere, din San
Francisco trecând pe la Los Angeles, New York, dar și în
Europa... Lupta dintre elită și posibila voință a poporului
american trebuia să fie inițiată cât mai repede! Așa cum ne-a
obişnuit Puterea, prima armă aruncată pe câmpul de luptă au
fost câinii turbați ai mass media. Dezlănțuite și însetate de
manipulare, acestea au început de îndată lupta împotriva
poporului cu forță și metodă. În primă fază încearcă
discreditarea miliardarului, caricaturile în fel și chip sunt
declanșate, metoda utilizată nu surprinde: declarații scoase
din context, comparații mincinoase, fotomontaje, zvonuri
calomnioase, dezbateri subiective, sex, pistoale și trandafiri...
dar nici un rezultat! Atacurile se dovedesc sterile și nu
împiedică mitingurile miliardarului, care înregistrează succese
după succese. Metodice, mass media încep dezgroparea
morților, găsind ceva materie de defăimare printre oseminte,

135
încearcă din nou... dar tot degeaba! Poporul e de neclintit și
nimic nu destabilizează accesiunea spre Casa Albă a
miliardarului. E nevoie de mai multă putere de manipulare,
batalionul sondajelor primește ordin și intră în luptă. Surpriză
generală, se pare că Trump se află departe în urma lui Hillary
Clinton, care o să câștige detașat alegerile, salvând onoarea
democrației de acest dictator, care, cică, apucă femeile de
vagin?! Mass media preiau ștafeta și încep să explice că
rezultatul sondajelor este absolut normal și reflectă în
totalitate realitatea terenului. Nu se poate ca un om atât de
caricatural și fără substanță să încarneze funcția prezidențială
a celei mai mari democrații din lume (...)! Hillary profită de
dinamică și lansează o adevărată bomba atomică: „Donald
Trump este un mincinos, minte de îngheață apele și asta de
dimineața până seara!“ (Având în vedere bogăția
argumentației și puterea verbului folosit, se pare că, în ziua
aceea, Hillary nu îşi luase steroizii potriviți). Oricum... nu
contează, vasalii europeni recuperează tirul și confirmă:
Merkel, Hollande, Cameron, Renzi, Junker, Iohannis,
„Marțienii“ își exprimă dezacordul vizavi de Trump, motivând
la unison că alegerea lui ar reprezenta un cataclism pentru
ordinea din lume, evoluția economică și democrația mondială!
– Ordinea cui, care evoluție economică și a cui
democrație?
Franța, infestată de francmasoni, îmbătată de prea mult
Luminism arată cel mai mare dispreț la adresa miliardarului.
Jurnaliștii Republicii, mercenari bine antrenați, de astfel, o
iau razna în direct pe platourile de televiziune, iar în lipsa
argumentelor cât de cât realiste încep seria atacurilor ad

136
hominem: e nebun, incult, amator în politică, nu are respect
pentru femei, homosexuali, negri, hipopotami, are părul prea
portocaliu, e periculos pentru stabilitatea internațională... și,
în plus, cei care vor să-l voteze nu sunt tocmai un model de
urmat fiind în general: albi, conservatori, credincioși,
familiști, rasiști și șomeri!
– Nefiind destul de inspirat la această oră târzie... am
să vă las pe dumneavoastră să căutați defectele revelate din
profilul acestor oameni.
Dar susținătorii nu se dezic și rezistă, rândurile se
îngroașă tot mai mult, oamenii cred în steaua lor și o susțin.
Se trece la viteza superioară și se scoate registrul emoțional,
până la urmă visul american s-a construit și prin intermediul
Hollywood-ului, fiecare om trebuie să aibă un actor preferat,
un model în care să se recunoască și de care să asculte... nu?!
Toată clica botoxată de inculți și absolut paralelă cu realitățile
oamenilor de rând este chemată la ordin. Fără introduceri,
situația este critică: scenariul și dialogurile sunt prezentate...
actorii acceptă cu solemnitate rolul vieții lor. Pe rând, actorii
își fac apariția pe la televiziuni ca specialiști în politică și încep
să-și exprime părerile în fața unor jurnaliști de-a dreptul
fermecați, uimiți și impresionați de justețea analizelor și
inteligența de care dau dovadă acești mari actori americani.
Comedia continuă și, spre surprinderea fanilor, incredibilul
avea să se întâmple: Jack la Motta, alias taurul din Bronx, este
scos de la naftalină! – Foarte nervos, stând pe un scaun,
probabil din cauza artritei, cu o privire amenințătoare începe
tirada amenințându-și adversarul: „Acest om este stupid, este
un derbedeu, un câine, un porc, un rahat de vacă, care nu știe

137
ce vorbește, nu-și face lecțiile, se crede puternic, dar nu-și
plătește taxele, este un dezastru național, o rușine pentru țara
noastră. Sunt atât de nervos că acest păcălici a ajuns unde
este. Vrea să se bată? Să știe că dacă îl prind pe stradă, o să-i
dau eu un pumn în gură!“ Neobosit, în ciuda vârstei, „taurul
din Bronx“ înlănțuie cu o serie la ficat: „Ceea ce mă
interesează este ca țara mea să meargă în direcția care trebuie
și mi-e tare frică că (sic!) dacă trece Donald Trump, totul o să
plece în direcția greșită“! – Cam atât cu mitul Robert De
Niro... păcat, am pierdut unul din actorii mei preferați!
Alții duc talentul actoricesc la extrem, plâng în direct,
și se roagă literalmente de popor să nu aleagă acest monstru
care a promis: retragerea soldaților din Orientului Apropiat,
anularea acordurile comerciale care au secat economia
Americii, repatrierea întreprinderilor care și-au delocalizat
producțiile în Lumea a Treia, ridicarea unei frontiere
împotriva invaziei „Latinos“ , scoaterea americanilor din
șomaj; reconstruirea întregii infrastructuri... și toate acestea
pe fondul unui sănătos protecționism, precum și un asumat
„America First“! Poporul este prins în mijlocul unei dileme
existențiale majore: americanii au de ales între stima și
recunoașterea lui Lady Gaga și a lui George Clooney... sau
promisiunile lui Donald Trump?! – Americanii au ales repede
și Trump devine al 45-lea Președinte al Americii. Mătușa
Hillary este făcută KO în picioare, actorii și cântăreții se întorc
învinși la necazurile lor cotidiene, iar mass media iau o palmă
magistrală... o pagină din istoria lumii a fost întoarsă... sau?
Totuși, care este mesajul pe care îl transmit mass
media? Încercând să disimuleze mizeria pe sub covor, ne

138
prezintă o teză demnă de spitalul de nebuni: „Sondajele de
opinie au fost păcălite de popor, care și-a disimulat intenția
de vot, păcălind astfel justețea și corectitudinea acestora“...
Am zis! De atunci se îngrămădesc fel de fel de specialiști care
analizează post factum cele întâmplate și care vor fi
repercusiunile – de zici că americanii l-ar fi ales pe Pol Pot,
fostul lider al Khmerilor Roșii, la Casa Albă. Analiza cea mai
răspândită de mass media este că alegerea lui Trump este
revelația prăpastiei uriașe dintre popor și elită, menționând că
au fost și ele surprinse de acest lucru! – Măi să fie,
„unbelievable“?
Sistemul, cu toate metodele lui de manipulare și de
supraveghere a maselor, nu a simțit mâhnirea poporului,
uitând, parcă lovit de amnezie, de existența prăpastiei ce-i
separă pe oameni, de normalitatea unei vieți decente... și,
totuși, o întrebare subzistă: oare nu sistemul a creat această
prăpastie sau a fost doar în străfundul imaginației noastre?
Din respect pentru voința populară exprimată de
americani și pentru forța cu care au știut să dea de pământ cu
manipularea (aparentă) la care au fost supuși, nu voi merge
mai departe în această analiză belicoasă! Dar un lucru să fie
foarte clar, dacă Donald Trump alege poporul, o să rămână
numele lui în veci bătut în marmură, va intra în clubul select
al celor mai providențiali oameni din toate timpurile. Dar
dacă alege Vițelul de Aur și pactul milenar al șarpelui, atunci o
să ajungă și el în marele gunoi încins al istoriei cu toți ceilalți,
acolo unde-i mai putem găsi pe trădători ai omenirii din speța
lui Mayer Amshel Rothschild, Adam Weishaupt, Marx, Lenin,
Troțki, Stalin, Soros, Clinton, Bush, Obama... Iliescu,

139
Constantinescu, Băsescu, Iohannis... ș.a. Ceea ce a arătat
poporul în cazul de față este infima parte a ceea ce se va
întâmpla dacă este trădat pentru a mia oară, iar restul lumii va
urma pentru că oamenii încep să se trezească, să înțeleagă!

140
 Capitolul V

Întărirea frontului estic

Iată că, ajunși la acest capitol, avem o imagine de

ansamblu mult mai precisă, iar acest fapt ne permite o analiză
mult mai lucidă. Din acest motiv, cred că putem începe
întoarcerea spre meleagurile noastre, dar nu înainte să
analizăm ultimul și, totodată, cel mai dureros subiect care încă
ne mai împiedică să conștientizăm care este interesul nostru
în conjunctură actuală. În România am crescut cu ideea că
toate necazurile ni se trag de la ruși, acest colos care a
influențat negativ destinul României și care ne-a adus
teroarea bolșevică. Etapa a fost teribilă pentru țara noastră,
deformată din temelie, călcată în picioare fără milă. Pentru
generații întregi, Rusia este dușmanul feroce al libertății,
ucigașul Bisericii, mama tribunalului torționar, tatăl terorii
oarbe și gardianul închisorilor noastre. Toate aceste lucruri
sunt tot atât de adevărate, precum soarele care strălucește în
cer! Cine ar nega aceste realități incontestabile ar da dovadă
de revizionism istoric, înaltă trădare și, totodată, de probleme
grave de ordin psihiatric. Însă pentru a nu cădea din nou în
capcana din 1989, trebuie să fim în cunoştinţă de cauză, să nu
fim tentați de amalgam și să fim foarte atenți la judecățile pe
care le facem!
Rusia bolșevică nu este începutul sfârșitului pentru
estici, ci, mai degrabă, sfârșitul unui nou început, care îşi
găsește sursa în Anglia secolului al XVII-lea, care, după multe
războaie în Europa Occidentală și un popas revoluționar în
141
Franța (1789), și-a continuat seria criminală culminând în
Rusia, cu revoluția din octombrie 1917. Această conspirație
luciferiană îşi găsește originea încă din zilele lui Adam
Weishaupt, Karl Marx, Lenin, Leon Troțki, Bela Kuhn, Rosa
Luxemburg și Ema Goldman... Bineînțeles că această evoluție
nu ar fi fost posibilă fără sprijinul deținătorilor resurselor
financiare anglo-saxone, care, în 1917, erau, deja, mândri
proprietari ai Angliei, Franței și a Statelor Unite, pentru a cita
doar achizițiile cele mai importante.
După crima rituală săvârșită împotriva Romanovilor
și apropiaților lor de către jidanul Iakov Lourovski, în
noaptea dintre 16 și 17 iulie 1918, valul de sânge s-a răspândit
cu rapiditate scufundând întreg poporul rus în adâncurile
infernului.
Primul guvern sovietic a fost compus în proporție de
85 la sută din jidani, iar aceştia nu s-au dezis de la nici o
josnicie pentru a perpetua cea mai masivă și violentă
campanie de epurare etnică văzută vreodată pe suprafața
pământului.

Genocidul care a fost gândit și comandat în primă fază

de Lenin și Troțki a fost pus la punct în amănunt, semnat în
19 și 20 decembrie 1917, în urma cărei date s-a înființat
teribila „CEKA“. Măcelul din Rusia a fost inaugurat sub
conducerea jidanlui Gerinkh Yagoda, ferocitatea acestui
monstru a dus la perpetuarea și perfecționarea celui mai
prolific instrument de exterminare din istoria omenirii.
Cosmopoliții care au ocupat Rusia sub diferite pseudonime –
ca și în România, de astfel – au dus o vendetă ucigașă

142
împotriva reprezentaților Bisericii Ortodoxe, a creștinilor, a
țăranilor, care, de astfel, au arătat cea mai mare opoziție, a
minorităților etnice, a intelectualilor... etc.
Dincolo de formele concrete ale genocidului, regimul
cosmopolit, aşa cum o face și în zilele noastre, a distrus în
adâncime societatea, gândirea, cultura și tradițiile acestei țări.
Foametea, sărăcia, frica, violurile și execuțiile pe bandă
rulantă deveniseră cotidianul în viața rușilor. Numai Gerinkh
Yagoda a fost autorul moral a peste 12 milioane de crime.
Bineînțeles că acest coșmar nu ar fi fost posibil fără o
organizare amănunțită și fără oameni cu predispoziții
deosebite pentru a duce la îndeplinire această lucrare
luciferică. Faptul că acest genocid a fost susținut politic și
finanțat de anglo-saxoni constituie un argument revelator,
care trădează dimensiunea cosmopolită a coșmarului prin
care au trecut rușii, și, în acelaşi timp, ne dezvăluie de ce
zecile de milioane de oameni masacrați cu sălbăticie, de cel
mai radical regim din toate timpurile, nu este recunoscut
oficial ca genocid de către occidentali – și nici în România, de
când a trecut legea Wiesel-Iohannis, Legea nr. 217/2015!
A pretinde că rușii au ocupat România începând cu
anii ’40 sau că rușii au impus comunismul în România și ne-
au privat de libertate nu numai că este fals, dar atunci ar
echivala cu a spune că Ana Pauker și mentorii ei cosmopoliți
ar fi fost etnici suedezi! Nu poporul Rus a adus teroarea în
România, ci „iudeo-comunismul exportat prin cominterniștii

143
celei de-A Treia Internaționale, care au preluat puterea și și-
au făcut de cap sub protecția ocupantului sovietic“8.
Această nuanțare este absolut fundamentală dacă
vrem să înțelegem cu adevărat istoria ultimelor decenii și să
înțelegem de ce, chiar și în 2017, România se află în
continuare sub ocupaţie străină, în timp ce adevărații urmași
ai dacilor sunt împinși să-și părăsească țara! Dacă un neam a
suferit de pe urma bolșevismului, dacă o țară și-a văzut copiii
masacrați, dacă o țară și-a văzut pământurile scufundate într-
un ocean de sânge, dacă un popor a crezut ca a sosit
Apocalipsa lui Ioan..., ei bine!, atunci în capul listei și pe
primul loc, înaintea tuturor, se află poporul rus!
Pentru a putea exemplifica cu elemente obiective rolul
agenturii cosmopolite în Rusia și, pe urmă, în restul țărilor din
Estul Europei, este foarte important să cunoaștem structura
inițială din care s-a compus partidul bolșevic. După anchetele
duse de jurnalistul și scriitorul englez Robert Wilton și
publicate în cărțile The Last Days of the Romanovs și Russia’s
Agony, iată ce putem afla despre componența etnică a
structurilor bolșevice.

– Componența comitetului central între anii 1917-

1919: din totalul de 62 de membri, sunt 5 Ruși, 1 Ucrainian, 6
Letoni, 2 Nemți, 1 Ceh, 2 Armeni, 3 Georgieni și 42 de Jidani.
– Din 556 de funcționari al statului bolșevic,
incluzându-i și pe cei mai sus menționați, sunt 17 Ruși, 2
Ucraineni, 11 Armeni, 35 Letoni, 15 Nemți, 1 Ungur, 10

8
Ion Coja, „Planul ocupării României de către evrei?“, 1 noiembrie 2010, pe
http://ioncoja.ro/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/
144
Georgieni, 3 Poloni, 3 Finlandezi, 1 Ceh, 1 Karaim și 457
de Jidani.
– Componența guvernului sovietic: din totalul de 23
de membri, sunt 1 Rus, 1 Rus-jidănit, 1 Georgian, 1 Armean, 19
Jidani.
– Componența Comisiei Extraordinare „CEKA“: din
totalul de 36 de membri, sunt 7 Letoni, 1 German, 1 Armean,
26 Jidani.
– În guvern, puterea reală era reprezentată de
Comitetul Central al Partidului Bolșevic; acest organism avea
12 membri, dintre care 9 erau jidani; Bronstein (Troțki),
Apfelbaum (Zinoviev), Lurie (Larin), Uritsky, Volodarski,
Rosenfeld (Kamenev), Smidovitch, Sverdlov (Yankel) și
Nakhamkes (Steklov); cei trei ruși sunt: Ulianov (Lenin9),
Krylenko și Lunacharsky.
„Trebuie să înțelegeți că liderii bolșevici care au luat
puterea în Rusia nu erau ruși. Cei care au luat puterea aveau
ură pe ruși. Aveau ură pe creștini. Conduși de ură etnică, au
torturat și ucis milioane de ruși fără nici un fel de sentiment
uman. Acest lucru nu poate fi uitat. Bolșevismul a comis cel
mai mare măcel din toate timpurile. Faptul că majoritatea
omenirii este ignorantă în această privință și nepăsătoare în
fața acestei enorme crime este dovada că mass media globale
sunt în mâna autorilor“. Alexandr Issaievici Soljenițîn

9Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) nu era rus, ci era o corcitură care avea în sînge
genele mai multor etnii: jidovească, elvețiană, germană, suedeză, slavă etc.
Dar, preponderent, era jidan și a dat un decret în baza căruia cine se
manifesta ca antisemit să fie împușcat pe loc. Bunicul lui după tată se numea
Moișe Ițkovici Blank. Străbunica lui se numea Anna Alexeevna Smirnova, o
calmîcă botezată. De aceea Lenin avea ochii foarte oblici, specifici unor
asiatici. Cf. Dmitri Volkogonov, LENIN, O nouă biografie. Editura Orizonturi,
București, pag. 40-45.
145
 După căderea U.R.S.S, dezideratul unui nou model
economic Euro-Atlantist, dictat și organizat de Washington, a
dus la dezmembrarea colosului, după care Rusia a fost din
nou prăduită în totalitate de elita cosmopolită care a fost
reprezentată și dirijată, în primul act, de Mihail Sergheievici
Gorbaciov, iar în actul al doilea de bețivanul Boris Elțîn.
Populația a fost părăsită și aruncată într-o criză fără
precedent. Din cauza lipsei banilor, a slujbelor, lipsei
alimentelor, a medicamentelor, a căldurii... oamenii s-au
îmbolnăvit atât fizic, cât și psihic, și alcoolismul devenise o
problemă de proporții naționale. Jaful masiv la care a fost
supusă Rusia după destrămare a fost semnul clar că turiștii
cosmopoliți se pregăteau să părăsească vasul care începea să
se scufunde, lăsând în urma lor întreg poporul rus să se înece
în suferinţă. Parazitul își consumase gazda... din nou!

Toate aceste relatări, bineînțeles, nu diminuează cu

nimic suferința la care a fost supus poporul român, nimic nu
va putea șterge vreodată din memorie crimele și ororile
săvârșite în România de teroarea regimului comunist. Dar
dacă vrem să redăm un sens viitorului nostru, dincolo de
faptul că nu trebuie să uităm niciodată ceea ce s-a întâmplat,
mai important pentru noi este să găsim capacitatea de a ne
detașa de aceste amintiri dureroase, pentru a lasă loc rațiunii
naţionale! Rațiunea este singurul lucru care poate înlesni o
analiză obiectivă pentru a ne ghida deciziile viitoare, în
interesul nostru și în acord cu adevăratele valori ale Neamului
Românesc. În epocile de grea încercare, un popor trebuie

146
întotdeauna să-și orienteze deciziile în funcție de valorile sale,
acestea sunt singurele elemente care trebuie să influențeze
orientările strategice ale unei națiuni, pentru că doar acestea
pot garanta existenta, sănătatea, libertatea, fericirea și
prosperitatea pe termen lung unui popor!
Din această cauză este extrem de important să
reamintim, încă o dată, atât pentru români, cât și pentru
străini că, contrar neobositei propagande antinaționaliste,
dusă în mod agresiv de mediul politico-mediatic, dictată și
finanțată de interesele străine... cele mai înalte valori ale
poporului român sunt originea, Ortodoxia, limba, tradițiile și
pământul iubit pe care s-a născut! Cine crede că poate păcăli
său chiar anula aceste valori multimilenare, indiferent că
vorbim de români mai mult său mai puțin naivi sau străini
mârșăviți cu buletine româneşti se înșeală amarnic...
– Cât de curând, praful se va alege de voi,
trădătorilor!

Astăzi ne aflăm într-o conjunctură internațională în

care va trebui să facem alegerile cele mai potrivite, fiindcă
viitorul nostru ca naţiune a devenit incert și extrem de
complicat, din cauza dezvoltării fenomenale și fără precedent
a influenței nocive pe care o generează concentrarea
capitalului deținut de elita mondialistă. Am ajuns într-un
stadiu nemaivăzut în istoria omenirii, în care mai puțin de
0,3 la sută din populația globului deține echivalentul bogăției
celorlalți 99,7 la sută! Averea celor 0,3 la sută cei mai bogați
este în totalitate deținută de cei care controlează cartelul
bancar. Ei condiționează toate evenimentele actuale:

147
războaiele, criza refugiaților, crizele financiare, dezagregarea
națiunilor europene, terorismul internaționalizat, sărăcia
cumplită în care este menținut continentul african,
propaganda mincinoasă a încălzirii globale; distrugerea
agriculturii clasice, impunerea forțată a organismelor
modificate genetic... etc.

Această dinamică luciferiană nu se va opri până când

elita nu o să reușească să impună robia fizică și ideologică pe
întreg mapamondul. Multe națiuni sunt deja condamnate
crezând că se află în tabăra câștigătoare, a celor aleși, altele
vor pieri în timp..., dar unele se vor împotrivi printr-o luptă
încrâncenată, în care parteneriatele vor fi absolut decisive!
Vreau să cred că România se va afla în a treia
categorie și va ști să-și aleagă aliații în jurul adevăratelor
valori și nu cele orientate subliminal de falși predicatori!
Independența unei națiuni trece prin alegerea alianțelor
potrivite, mai ales în vremuri de cumpănă. Fiecare om trebuie
să știe că, indiferent cât de dureros este adevărul și câte
sacrificii ar cere acesta, tot mai bine este să-l cunoaștem.

„Cel mai greu păcat al omului, veșnic fără iertare,

este starea omului împotriva adevărului“.
Arsenie Boca

148
 Rusia dincolo de propaganda capitalistă

Ura viscerală pe care o întreține Occidentul împotriva

Rusiei se poate observa prin acțiunile și metodele folosite. Să
luăm câteva exemple explicite: sancțiunile economice luate de
către administrația Obama, cu complicitatea dictată vasalilor
europeni, motivul oficial invocat fiind, printre altele, așa-zisa
anexare a Crimeii, știind că marea majoritatea a populației
este rusofilă și că a cerut intervenția Rusiei și revenirea la
patria-mamă prin referendum, știind, de asemenea, că, la
bază, această regiune a fost dată la repezeală Ucrainei de către
„filantropul“ Nikita Hrușciov. Pentru a destabiliza economia
Rusiei, mașinăria de război a bugetului american, prin
intermediul agențiilor de credit de pe Wall Street, a ales ca
țintă moneda națională (rubla). Aceste agenții, care sunt sub
influenţă cosmopolită, au degradat până la extrem datoria
externă a Rusiei, declarând că aceasta ar fi putrezită. Prin
acest procedeu financiar subversiv, s-a încercat descalificarea
Rusiei vizavi de partenerii ei, inducând ideea conform căreia
Rusia ar fi o economie speculativă și că sunt posibilități
serioase ca aceasta să nu-și mai poată onora datoriile.
– Arabia Saudită (vasalul oriental), la comanda
americanilor, a provocat scăderea prețului la barilul de petrol,
știind că Rusia depinde de un preț stabil al petrolului și, prin
urmare, această scădere de preț va pune în mari dificultăți
economia Rusiei.
– Sabotajul vasalilor europeni cu privire la oleoductul
South Stream, care trebuia să ajungă până în Europa, este un

149
alt exemplu care dovedește slugărnicia conglomeratului U.E.,
vizavi de intransigența imperialistă americană.
– Chaosul din Ucraina organizat de cosmopoliți
pentru a favoriza escaladarea tensiunilor cu Rusia, prin
instrumentalizarea puciului din piața Maidan, dar și
apropierea tot mai agresivă a Alianței Nord-Atlantice de
frontiera rusă și denigrarea constantă a președintelui ales, ne
arată că diavolul nu se află acolo unde mass-media
corporatiste încercă să ne orienteze atenția!

Ceva mai la Sud, în Turcia, președintele Recep

Erdogan și-a dat seama la timp de manevra care i se pregătea
și a schimbat la timp orientarea politicii externe a Turciei; dar
mai ales poziția în privința situației din Siria, punând bazele
unui parteneriat strategic cu Moscova. Ceea ce a urmat știm
cu toții, americanii au organizat Puciul împotriva lui Recep
Erdogan, folosindu-se de grupul „Hizmet“ și de aliații lor
islamiști „Gulen”, fără prea multă mirare aflându-se ceva mai
târziu că acești mercenari locuiesc chiar în S.U.A. și
colaborează în strânsă legătură cu Serviciile Secrete
americane!
– Important de reținut din această încleștare: Turcia
este o putere militară de prim rang în lume, ocupând locul 8,
în timp ce România ocupă abia locul 56...
În altă ordine de idei, poate cineva să mai creadă că
este în interesul României să găzduiască pe solul ei fără
înștiințarea și acordul poporului „tehnologie militară“ despre
care specialiștii spun că, în viitorul apropiat, vor putea fi
adaptate pe acestea capete nucleare americane destinate

150
Rusiei? – Americanii, acești mari asasini internaționali, să-și
țină mortul la ei acasă, iar trădătorii de la guvern să aibă
mare grijă cu cine au uneltit împotriva siguranței naţionale,
pentru că într-o bună zi... de popor nu vor mai scăpa nici
măcar în morminte!

Multe alte exemple pot fi enumerate la nesfârșit. Ca

modus operandi, atât americanii, cât și europenii folosesc
tehnicile cele mai mârșave, acțiunile lor fiind întotdeauna
deformate, rearanjate sau chiar ocultate în integralitate de
mass media. În procesul de spălare masivă a creierelor,
pentru formarea consimțământului globalizat, se reeditează
încontinuu argumentele ispititoare, inspirate din textul
capcană făurit de francmasoni în 1789. Se încearcă totul
pentru a pune „ursul siberian“ cu botul pe labe, dar, probabil,
contrar așteptărilor și speranțelor, „ursul siberian“ e mai
puternic decât vițelul oriental, fie el și de aur!
Vladimir Putin a decis să reprezinte cu adevărat
voința populară, să nu facă compromisuri, să lupte până la
capăt pentru libertatea, liniștea, independența poporului său,
a Bisericii Ortodoxe și a statului suveran care nu vrea să
dispară în imensitatea nimănui. Din păcate, puțini
conducători din U.E. se pot laudă cu aceste calități, dovadă
cota de popularitate istoric de joasă a liderilor europeni, în
timp ce cota președintelui Putin explodează toate contoarele,
culminând în 2016 cu peste 86 la sută de păreri favorabile.

Lovitura de stat din Kiev, provocată și organizată de

administrația Obama și ceva cosmopoliți specializați ca

151
Bernard Henry Levy, Raphael Glucksmann..., care după un
casting foarte interesant, dirijat în colaborare cu
controversatul guvernator al provinciei Dnepropetrovsk, Ihor
Kolomoisky (oligarh jidan prosionist) a instalat un regim de
naziști autoproclamați, criminali, inclusiv un membru al
Comisiei Trilaterale, fost bancher și presupus scientolog,
Arseni Yatseniouk, ajuns prim-ministru după lovitura din
Ucraina, fiind ales foarte democratic de Departamentul de
Stat american (parcă eram în Ucraina, nu?!). Lovitura de
stat organizată de C.I.A. a provocat în Moscova o mare
manifestare la care au participat în jur de 50 de mii de
oameni. Manifestarea a strâns studenți, profesori, muncitori
și pensionari. Protestul nu a avut un caracter negativ vizavi de
pozițiile politice ale președintelui Putin, care, de astfel, au și
provocat sancțiunile economice internaționale, ci, dimpotrivă,
oamenii au ieșit în stradă pentru a striga sus și tare dezacordul
lor categoric la intervenția Statelor Unite și Europei în
Ucraina!

Aceste lovituri neîncetate duse de occident împotriva

Rusiei nu sunt noi, acțiunile au început în anii ’90. După
studiile lui William Engdahl, absolvent în științe politice,
consultant în strategia riscurilor internaţionale și
conferențiar, sunt dovezi clare care arată că Washingtonul a
organizat, finanțat și dirijat teroarea din Cecenia și Caucazul
rus, pentru slăbirea și căderea Uniunii Sovietice.

În 2004, a avut loc drama tragică din Beslan, în care

un grup de teroriști ceceni au luat ostatici o mie de adulți și

152
copii în Școala Nr. 1 din Beslan. După trei zile de asediu și
negocieri cu Serviciile Speciale ruse, teroriștii au început să
execute ostaticii. Până la neutralizarea teroriștilor de către
forțele speciale ruse, 334 de ostatici au fost uciși, dintre care
186 erau copii. În urma acestui măcel, Vladimir Putin
organizează o operațiune de eliminare a principalilor lideri ai
mujahedinilor jihadiști din Caucazul de nord.
Forțele Speciale ruse reușesc neutralizarea câtorva
teroriști, iar pe unul dintre liderii acestora, pe nume Chamil
Salmanovitch Bassaiev (cunoscut ca fiind unul din cei mai
importanți jihadiști mondiali susținuți de C.I.A., fiind un
apropriat al teroristului saudit Ibn al-Khattab, aliatul lui
Ossama Ben Laden, cunoscut la rândul lui pentru relația
privilegiată pe care o întreținea cu George W. H. Bush).
Continuând acțiunea de căutare a teroriștilor, Forţele Speciale
ruse realizează cu stupoare că teroriștii ceceni fugiseră în
Turcia (țară membră a N.A.T.O.), în Azerbaidjan (în tratative
avansate la vremea aceea), în Germania (membră a N.A.T.O.),
în Dubai și în Qatar, ultimele două state fiind aliații (vasalii)
strategici ai Washingtonului. În urma anchetei, a reieșit că
statele membre N.A.T.O. și aliații lor privilegiați găzduiesc și
protejează teroriști activi, care au conexiuni internaţionale și
pot activa oriunde în lume în mod organizat!

Rusia așa cum am cunoscut-o nu mai există, în

schimb se pare că minciuna, propaganda și manipularea
fanaticilor Nord-Atlantiști au dăinuit și după încheierea
Războiului Rece. Probabil că această ură a occidentalilor
vizavi de ruși nu ar mai fi existat dacă elita internaționalistă ar

153
fi reușit, după căderea U.R.S.S, să îngenuncheze încă odată și
până la capăt acest popor încercat!

„Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“

Matei, 24, 28

Agentul însărcinat de Administrația din Washington,

Gorbaciov (Gorby, cum îl alintă americanii), și groparul
alcoolic Boris Elțîn au organizat omorul, jaful și
dezmembrarea Rusiei. Oligarhia internaționalistă era în extaz
și saliva din abundență, F.M.I-ul venise și el repede la
priveghi, lăsând impresia că, totuși, mai erau ceva resturi pe
carcasa fumegândă a mastodontului. Pe stradă, în vremea
aceea, puteau fi zăriți băieți precum suedezul Anders Aaslund,
necrofagul George Soros, dar și băieții de la Harvard, precum
Jefrey Sachs (omul lui George Soros) și inițiatorul „terapiei de
șoc“ aplicată fostelor țări din Pactul de la Varșovia..., mai pe
românește, infiltrații (clandestinii) preiau puterea pentru a
favoriza jaful organizat al țărilor aflate în agonie, după care
inițiază: distrugerea industriei, a independenței energetice,
sărăcirea poporului, distrugerea serviciilor sociale, prăduirea
generală a bogățiilor și a resurselor naturale, privatizarea pe
trei surcele la străini și, în cele din urmă, amanetarea
populaţiei și viitorului acesteia drept garanție împrumuturilor
masive acordate de F.M.I. și alte organisme mafiote,
antinaționale (parcă sună cunoscut, nu-i aşa?).
Numai în Rusia terapia de șoc a mizantropului Jefrey
Sachs (omul lui Soros) a făcut peste trei milioane de victime,
(dar aceasta, cică, nu e genocid, nu se pune...!), datele fiind

154
transmise de Comitetul Internațional de Salvare (I.R.C.).
După balul vampirilor, tot ce a mai rămas a fost neantul
absolut din ochii populației, privirea oamenilor părea scursă
de orice urmă de vitalitate, expresia fețelor descompuse de
durere, amărăciune, și disperare, bântuind fără vlagă străzile
Moscovei, completând imaginea acestui trist balet morbid!

Dar epoca aceea a trecut. Împreună cu Biserica

Ortodoxă, Rusia s-a ridicat din genunchi și astăzi stă din nou
în picioare, puternică, unită și cu dorința arzătoare de a trăi
liberă. Însă, după mai bine de două decenii, Rusia este din
nou confruntată cu un dușman extern, singura diferența fiind
că astăzi dușmanul este mondializat, are veleități umaniste,
este mare prescriptor de democrații generice și se
autodefinește ca protector al drepturilor omului. N.A.T.O –
unealta de agresiune internațională a elitei – nu vrea doar să-i
umilească sau să-i intimideze pe ruși, ci să-i distrugă ca
națiune liberă! Motivul acestei vendete este faptul că, la ora
actuală Rusia, descotorosită de cosmopoliți, este singura țară
din lume capabilă să se opună, ba poate chiar să destabilizeze
pe termen lung finalizarea operațiunii de înrobire a noului
ordin mondial, urmărit cu disperare de elita cosmopolită.
Doar în ultima vreme această elită financiară și-a desfășurat
activitățile în spatele războaielor din Ucraina, Mali, Siria, Irak,
Africa de Nord și America Latină (Venezuela).
Contrar mesajului vehiculat de mass media
occidentale, care încearcă din răsputeri să-l prezinte pe
Vladimir Putin ca fiind un dictator fără milă, care îşi
terorizează poporul, rușii sunt fericiți, echilibrați, îşi susțin

155
Președintele și politica acestuia cu o majoritate covârșitoare.
Dar mai mult decât atât, Rușii arată din nou mândrie și
patriotism, iar acest lucru demonstrează faptul că acești
oameni biruitori din fire trăiesc din nou într-o țară în care se
simt reprezentați cu adevărat, în deplină siguranță.
Din păcate, acest lucru nu poate fi spus despre
majoritatea țărilor din spațiul U.E., unde oamenii, în marea
lor majoritate, se simt subjugați de Bruxelles, dovada acestor
nemulțumiri fiind succesul crescând al partidelor de extremă
dreaptă și nu numai a acestora, care promit, în unanimitate,
ieșire imediată de sub robia impusă de U.E. și N.A.T.O. În
Occident, precaritatea și sentimentul tot mai mare de
nesiguranță crește exponențial, în timp ce factorii de încredere
și de mulțumire scad vertiginos, în ultimii ani folosirea
antidepresivelor explodând în U.E.
Nici un partid tradițional, indiferent că este de stânga
sau de dreapta, nu mai reușește să convingă alegătorii, de vină
fiind prăpastia abisală dintre clasa conducătoare și popor. Din
ce în ce mai multe sondaje independente arată că marea
majoritatea a celor întrebați se consideră admirativi în
privința politicilor duse de Vladimir Putin și că ar fi dorit și ei
să aibă un lider independent, nesupus dictatelor impuse de
mondialiști – care să arate poziții hotărâte, care să aibă o
considerație deosebită pentru popor și tradiții, mai ales ideea
măreață și intangibilă a suveranității naţionale.

Luând în considerare situația reală din Rusia, nu

mai este de mirare să vedem un asemenea angajament din
partea liderilor din Vest și a mass media globaliste împotriva

156
lor. Edificiul minciunii, de manipulare globală, este serios
amenințat de revelațiile care ar putea emana din renașterea
Rusiei și a Bisericii Ortodoxe. Înțelegem prea bine că aceste
lucruri pune multă lume pe gânduri...
Doamne ajută!

157
 Capitolul VI

Momentul întoarcerii a sosit

Călătoria ideatică pe care am făcut-o ne-a oferit

prilejul unei viziuni mai largi asupra desenului istoric și ne-a
permis identificarea parțială a surselor care stau la baza
problemelor noastre. Studiul acestor surse ne arată că ceea ce
se întâmplă în România este rezultatul unui proces îndelung
care s-a dezvoltat în timp, care nu are nici o legătură cu
specificul unei țări, ci este mai degrabă un fenomen răspândit
pe întreg mapamondul. Din această cauză, sentimentul de
înstrăinare a avutului nostru primordial, națiunea, nu poate fi
negat de nimeni și nu va exista niciodată un om sau un
argument destul de puternic pentru a înăbuși pe termen lung
această resimțire a subconștientului popular.
Politica și lucrătorii ei, atât infiltrații, cât și slugile de
casă autohtone, prezentați pe undele hertziene ca fiind Alfa și
Omega societăţii, nu mai reprezintă de mult soluția pentru
nici un neam creștin, deoarece aceştia au renunțat la luptă, la
independența națiunilor (fără nici o delegare în acest sens) și
la popor, lăsându-se infiltrați, dominați și reformați, pentru a
fi orientați de către interesele străine – legea „Elie Wiesel“,
217/2015, este un exemplu cât se poate de elocvent.
Atâta timp cât vom rămâne sub perfuzia acestui
sistem ticăloșit, vom fi sclavi, bolnavi, săraci și secați de
putere. Fiecare român trebuie să înțeleagă: ceea ce se
întâmplă cu țara noastră este rezultatul unui proces de
158
otrăvire națională, cu un virus administrat de elita
cosmopolită fiecărui națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea
dependență și a controla destinul popoarelor după interesele
lor!
Virusul letal este prezentat sub forma unor mari
promisiuni de prosperitate și siguranță, oferite în dar de
„binecunoscutul“ altruism capitalist, pentru țările în curs de
dezvoltare. Însă darurile dezinteresate la acest nivel nu există!
Viața omului nu are absolut nici o valoare pentru ei. Ideologia
lor este exemplificată în Vechiul Testament, în povestea
Exodului, când unii au crezut cu putință că un obiect din aur
se poate substitui lui Dumnezeu, meritând ca pe altarul
acestuia să se facă jertfe, „arderi de tot“ și fără a-și da seama
că, în cele din urmă, se vor ticăloși.
Din păcate acest exemplu a rămas motorul principal
în evoluția societăților din ultimele trei secole. În fața acestui
fenomen care va sfârși prin a distruge în totalitate cursul
natural al omenirii, trebuie să fim în cunoştinţă de cauză,
mobilizați și foarte hotărâți! Din păcate, timpul ne presează
tot mai mult, deoarece distanța care ne desparte de interesul
nostru real a ajuns nepermis de mare.
În astrofizică se spune că în spațiu un fragment care
se detașează de un obiect în urma unei explozii capătă în timp
ce se îndepărtează de acesta o viteză tot mai mare, dat fiind
lipsa gravitației. Aceleași lucru s-a întâmplă și cu noi,
evenimentele care au urmat exploziilor din trecut (1940, 1947,
1989, 1996...) ne-au îndepărtat de la valorile și interesele
noastre reale, dar acest lucru s-a operat în timp, iar lipsa

159
noastră de acțiune (gravitația) ne propulsează cu o viteză tot
mai mare spre înrobirea finală.
Vă spun acest lucru pentru că chiar în aceste
momente cei care conduc România ne trasează un drum care
o să ne ducă direct spre pierzanie. O zicală cunoscută ne-a
transmis că „poporul își merită conducătorii“, cu siguranță că
există o anume vinovăție a poporului, din moment ce acesta
participă activ la întreținerea sistemului... Însă ceea ce a uitat
proverbul să mai adauge este că nimeni nu face acest lucru în
cunoştinţă de cauză, prin urmare, nemulțumirea populară
este conseccința unui abuz comis de conducători!
Istoria civilizațiilor ne-a arătat că, de-a lungul
timpului, de fiecare dată trădătorii au fost impuși și au
acaparat puterea prin forță și înșelăciune. Ușurința cu care
păpușarii fac acest lucru este cauzată de faptul că ei, liderii
oculți, cunosc foarte bine și domină situația haotică pe care au
creat-o colegii predecesori, spre netezirea eventualelor
opoziții pe care le-ar putea întâlni în drumul lor spre tronul
Puterii, acolo sus, departe de popor. Lozinca cea mai
plebiscitată de sistem, repetată neîncetat de la revoluție
încoace pentru noi, de aproximativ două secole în Occident,
este următoarea: „Dacă un om vrea să-și schimbe cu adevărat
destinul, să facă ceva pentru viitorul copiilor săi și pentru țara
sa, atunci trebuie să-și exprime această voința prin vot. Votul
este privilegiul pe care l-a câștigat poporul datorită
democrației. A vota nu este doar un drept, ci este o obligație
cetățenească fundamentală, pentru o societate care se vrea
liberă“.

160
 Desigur, acest scenariu pare bine legat și perfect logic,
cel puțin așa este prezentat în cărți, în presă, în manualele
școlare, în gura tuturor privilegiaților, la televizor... etc. Dar
haideți să vedem ce rămâne din corpus-ul acestui concept
frumos împachetat și legat cu cordeluță aurie, atunci când este
supus la o analiză amănunțită. – A merge la votare odată la
cinci ani, într-o democrație de tip reprezentativ, să fie oare un
instrument puternic, care protejează poporul de abuzuri,
și care permite alternanța reală la putere? – A doua chestiune,
vitală pentru noi, este: să ne gândim foarte serios dacă nu
cumva am avea tot interesul să ne considerăm mai degrabă ca
fiind un popor și un neam, în loc să ne lăsăm definiți de către
sistem, ca fiind o societate plină de „cetățeni“ anonimi sau
„indivizi“ izolați!

Medicul Hipocrat, unul din cei mai mari gânditori ai

Greciei antice, spunea că atunci când ești bolnav nu are rost
să-ți pierzi timpul ocupându-te de consecințele unei boli,
fiindcă oricum nu vei rezolva nimic. Nici de cauze nu are rost
să te ocupi, fiindcă acestea sunt multiple și multifactoriale.
Soluția este să te ocupi de sursa care determină atât cauzele,
cât și consecințele acesteia. Dacă plecăm de la analiza
implacabilă a marelui Hipocrat, putem iniția procesul de
cercetare pentru a afla „cauza cauzelor“ care determină toate
dificultățile din țară și stă la sursa injustițiilor la care este
supus neamul nostru.

Dar înainte de acest lucru, fiecare să-și supună

următoarele cugetări: ce vrem noi cu adevărat, care anume

161
este țelul nostru ca naţiune, cum înțelegem să ne proiectăm în
viitor ca popor, dacă noi, urmașii geto-dacilor, mai avem
vreun ideal pe lumea asta? Dacă aceste întrebări îşi găsesc
răspunsul, atunci urmează întrebarea primordială: ce anume
vom fi pregătiți să facem pentru aceste idealuri, cât de
încrâncenată va fi lupta pe care o vom da, pentru a reînnoi cu
adevăratul nostru destin?
Acestea sunt singurele întrebări pe care trebuie să și le
pună oamenii, atunci când se află în deznădejde, suferințe,
simțind greutățile, injustițiile, tristețea, înstrăinarea și
abuzurile la care sunt supuşi!

Pentru a începe șantierul masiv de renovare a

României, trebuie să cunoaștem următoarele aspecte ale
democrației reprezentative și exercițiul ei în condițiile actuale
al sistemului globalizat. Prin filialele locale, guvernele și
partidele politice, sistemul creează în mod intenționat toate
conflictele sociale cunoscute, forțând astfel populația să dea
lupte extraordinar de mari, pentru câștiguri extraordinar de
mici – provocând în rândul populației o stare generală de
oboseală, de lipsă de încredere și de resemnare, de lehamite.
Această stare generalizată de resemnare îi aduce pe oameni în
situația – dorită de păpușari – de a fi extrem de docili. Prin
acest procedeu subtil, poporul este indus de sistem într-o
stare care-i afectează enorm atenția, nemaiputând
conștientiza impostura liderilor impuși de Ocultă și efectele
devastatoare ale sistemului politic. Fiecare trebuie să înțeleagă
că această stare de semiconștiență populară este absolut

162
necesară pentru buna funcționare a democrației
reprezentative.
Deci, prima cauză a problemelor noastre este faptul că
politicienii se află într-un conflict major de interese cu
poporul, deoarece rolul lor adevărat nu este acela de a-i
reprezenta pe oameni sau interesele acestora. Agenda
politicienilor este organizată și definită de cei care-i pun în
funcție, iar aceia, contrar opiniei generale, nu suntem noi!
– Dar cum se poate ca un candidat validat prin
sufragiul universal să nu fie alesul și reprezentantul
poporului? Contrar tuturor așteptărilor, cacealmaua folosită
de sistem este foarte simplă și se bazează tocmai pe natura
cinstită și buna credință a oamenilor, în general. Pentru a lovi
de nulitate votul popular, elita („mâna invizibilă“ de care
vorbea Adam Smith), prin intermediul unui casting intern, îşi
alege, în funcție de contextul social intern și cel extern (marile
curente strategice), diferite personalități din interiorul
partidelor politice, desemnînd candidații care se vor prezenta
la alegeri. Bineînțeles că toate aceste manevre sunt
agrementate de manipularea circului mediatic, pentru a da
impresia că deznodămintele sunt absolut firești și sunt
rezultatele unor evoluții identificabile.

După ce s-au desemnat „aleșii” care se vor prezenta la

alegeri, fiecare candidat primește două agende (programe)
diferite: una din agende va fi oficializată și va deveni
programul politic asumat în campania electorală. A doua
agendă va fi neoficială, ea va reprezenta interesele oculte care
vor fi materializate în timpul mandatelor de către politicienii

163
care vor „câștiga“ alegerile – care, toate, cum s-a dovedit în
ultima vreme, au fost falsificate!
Agendele oficiale sunt alcătuite în așa fel încât, pe
perioada campaniei electorale, fiecare candidat va putea să
prezinte și să „apere“ un program de guvernare diferit –
pluralitatea ideilor și a proiectelor fiind unul dintre
ingredientele secrete ale democrației reprezentative. În ceea
ce privește agenda neoficială, aceasta este absolut identică la
toți candidații aruncaţi în festivalul alegerilor. Agenda ocultă
și cea oficială se află în contradicție, cea ocultă fiind
programul real de guvernare, în timp agenda oficială este
doar o iluzie pentru a flata poporul și a stârni fervoarea
necesară magiei pseudodemocratice.
După euforia iluziei democratice, materializată de
consimțământul național, exprimat prin sufragiul universal,
poporul începe să-și dea seama, nu fără mirare, că aleșii lor
nu-și respectă promisiunile din campanie și nici programul
pentru care au fost aleși! Pentru a calma poporul care se află
oricum, într-o stare de semiconștiență, „aleșii poporului“
evocă în acele momente de frământare că țara trece printr-o
etapă dificilă, contextul internațional este deocamdată
neprielnic, urmând ca, în etapa următoare (de Paștele
cailor!)... să intervină luarea măsurilor care se vor impune.
În acel moment de deziluzie, agenda oficială
(promisiunile), care oricum nu au servit decât interesele
alegerilor, se află de mult la gunoi, aleșii poporului lucrând
deja la actul doi. După un timp, poporul constată cu
dezamăgire că aleșii lor încep să aplice măsurile pe care le-au
combătut cu înverșunare în campania electorală. Oamenii

164
devin din ce în ce mai derutați și nu prea mai înțeleg ce se
întâmplă!
– Unii vor ieși în stradă, alţii se vor lupta din fotoliu în
fața televizorului, iar majoritatea o să doarmă în continuare,
în timp ce șantierul agendei oculte se află în plină desfășurare.
Zilele preced săptămânile... și, în cele din urmă, resemnarea
subtil menținută prin oboseala generată de haosul constant,
reia încet controlul societăţii, care redevine docilă,
întorcându-se ușor și în sir indian înapoi spre colhozul vieţii
cotidiene!
În consecință, când votăm, indiferent cine câștigă
alegerile, rezultatul este aceleași, fiindcă ne desfășurăm într-
un sistem analog, care are doar aparența unei democrații și
care, de fapt, ascunde o plutocrație. Nu se întâmplă absolut
nimic de la o votare la alta, deoarece candidații pe care-i
votăm au obiective stabilite de interese oculte, iar acestea se
află la antipodul intereselor noastre. Participând la această
piesă tragică, fără să ne dăm seama justificăm și ne întreținem
propriul jug. Din acest motiv spuneam că oamenii au partea
lor de vinovăție. Alegerile sunt forma palpabilă a iluziei
democratice, în timp ce reprezentativitatea acesteia este
fondul de comerț al elitei, mâna invizibilă.
Deci, nota bene: indiferent pe cine votăm, tot degeaba
o facem, iar jocul alegerilor se încheie de fiecare dată în
favoarea sistemului, care își vede liniștit mai departe de
obiectivele sale, iluzionându-ne temporar cu victoria și
promisiunile celor votați. Poporul care, din păcate, este
conștient numai atunci când suferă, pierde la acest joc de
fiecare dată.

165
 Mai în glumă, mai în serios, după alegeri, pacienții
sunt (re)conduși de fiecare dată către blocul de terapie
„mediatică intensivă“, tratamentul aplicat respectă protocolul
clinic de diversiune freudiană. În primă fază, pentru a
disimula realitatea și pentru a favoriza uitarea dezamăgirilor,
se administrează, în cascade succesive, false probleme,
dezbateri sterile, proiecte viitoare fără nici un sens, ceva
mișcări de stradă, un virus inexistent, dar care necesită o
vaccinare neîntârziată, ceva războaie preventive ale Unchiului
Sam, o planetă nouă locuibilă... asta dacă nu s-ar afla la cinci
miliarde de ani lumină... etc. Toate acestea în paralel cu ceva
doze de divertisment TV de calitate certă, o reformă ucigașă și
ceva pauze publicitare!
În partea a doua a tratamentului: se inițiază
protocolul de fabricare a consimțământului național în
vederea pregătirii pacienților pentru marea iluzie a alternanței
politice. Pentru acest tratament, pacienților li se
administrează, pe cale intravenoasă, serul pluralității ideilor și
propozițiilor care-i distinge pe viitorii candidați. Acest ultim
tratament însănătoșește miraculos pacienții, care redevin
operaționali și pregătiți să participe din nou la mascarada
contradicțiilor democratice, la festivalul promisiunilor de
campanie.
Dar să ne gândim că, în urma unei mișcări spontane,
un om integru este propulsat la putere, cu voința reală de a
face ceva pentru popor... ar fi extraordinar nu-i aşa? Din
păcate acest scenariu a fost deja prevăzut de elita
conducătoare, care a ridicat preventiv o perdea de fum.
Aceasta acționează asemenea unui zid de siguranță între

166
putere și voința necontrolată a poporului. Acest zid de
siguranță, oricât de surprinzător ar părea, este materializat
tocmai prin Constituția țării! Constituțiile programează toate
neajunsurile noastre, textul acesteia constituie un fel de
regulament pentru a evita, în totalitate, atât intervenția
spontană a poporului, cât și accesiunea unui om providențial
propulsat de voința directă a poporului. Peste tot în lume
Constituțiile programează în profunzime neputința populară,
în timp ce formele acestora (textele) sunt încărcată cu lozinci
plagiate din privilegiile Divine: omul are dreptul la viață,
nimeni nu este mai presus de lege, omul are dreptul să se
exprime liber, dreptul la justiție (cu mai multe viteze), la
egalități (antagoniste) și la multă fraternitate (invizibilă). –
Mai lipsea să menționeze: orice bărbat are dreptul să respire
cât consideră de bună cuviință – sau de ce nu: orice femeie are
dreptul, prin naștere, să privească spre orizont cât de departe
dorește, fără ca vreun bărbat să-i se opună!
Această himeră universalistă a fost dezvoltată de cei
care au decapitat regii, pentru a-i elibera pe oameni de
drepturile lor divine și a-i pune forţat în custodia capitalului
privat internaționalist. Acești filosofi ai mizeriei umane au
răpit sensul democrației, au înlocuit-o cu o plutocrație
mascată, care a reușit, prin vărsare de sânge, privatizarea
națiunilor și, prin minciună, etatizarea tuturor drepturilor și
libertăților fundamentale. Inspirații lui Adam Weishaupt (...),
plagiind din privilegiile divine, au aranjat textele în aşa
manieră încât au devenit o sursă de incompatibilitate cu
condiția naturală și creștină a oamenilor: „Declaration des
droits de l’homme et du citoyen“ (1789), perfecționată de

167
O.N.U., în 1948, devenind „Declarația Universală a
Drepturilor Omului“10. Prin aceste himere, francmasoneria
internațională a reușit să pună bazele unui sistem în totală
contradicție cu democrația stricto sensu, bazându-se pe lipsa
informației (presa controlată), pe naivitatea oamenilor care au
crezut că votul lor va putea controla atât accesul la putere, cât
și respectarea voinței și a idealurilor populare.
Pentru a pune la punct Constituțiile, elita face apel la
profesioniști ai politicii, arhitecți zeloși ai mizeriei umane,
pseudofilozofi și alți juriști: adevărații rechini care știu cu
precizie cum să întocmească textele care o să țină poporul
departe de putere, de prosperitate și de siguranță... dar în
permanență aproape de injustiție!
Protocolul de întocmire respectă cu strictețe tehnicile
subversive ale marilor cabinete de cercetare a produselor de
asigurare sau a celor din industria bancară, care, indiferent de
context, nu își asumă niciodată un risc real. Diferența este că
aceia care fac Constituțiile aplică un principiu mult mai
agresiv, deoarece produsele lor de asigurare (drepturile
noastre) nu au absolut nici o șansă să interfereze vreodată cu
principalul obiectiv al Constituției, și anume alcătuirea unui
zid care protejează în exclusivitate interesele celor care
stăpânesc cu adevărat sistemul. Pe vremuri, locomotivele
aveau nevoie de cărbuni pentru a putea funcționa. În aceeași
măsură, sistemul are nevoie de o populație cât mai îngrădită
ca să poată funcționa „corect“. Din păcate, realitatea arată
celor care au ochi să vadă și minte să înțeleagă că suntem

10Cf. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-
universala-a-drepturilor-omului.php
168
cărbunii, arși de vii, pentru întreținerea elitei conducătoare.
Rolul anunțat al Constituției, cel oficial, este acela de a fi o
bază solidă pentru a proteja poporul de interesele meschine,
condiționând exercițiul Puterii, astfel încât politicienii să nu
poată face abuz de putere. Prin urmare, poporul ar fi protejat,
sună bine nu-i aşa...? Din păcate, Constituția nu a fost
redactată de către mama și nu putem să ne așteptăm la fapte
altruiste, din partea celor care fac „arderi de tot“, sacrificii și
jertfe pe altarul lui Mamona!
Înțeleptul filozof francez Alain spunea: „Semnul
distinctiv al oamenilor drepți și cinstiți este acela că nu caută
neapărat să-i conducă pe alții, ci doar pe ei înșiși“.
Această analiză, dacă este aprofundată, face trimitere
la faptul că cei care vor puterea cu orice preț sunt într-o
măsură covârșitoare necinstiți și nu pot avea intenții credibile.
Dacă adăugăm la această analiză unealta subversivă pe care o
reprezintă democrația reprezentativă, înțelegem mai bine de
ce aceasta favorizează accesul la putere al trădătorilor de
neam. Timp de două sute de ani de democrație ateniană, pe
vremea lui Pericle Olimpianul, se organiza tragerea la sorți a
celor care urmau să reprezinte poporul pe o etapă definită.
Timp de două sute de ani, săracii și cinstiții au fost la putere și
au vegheat asupra interesului popular. În ultimele două sute
de ani de democrație reprezentativă, după decapitarea regilor,
numai bogații au fost la putere, veghind asupra elitei care se
îmbogățea fără limite, în detrimentul poporului care suferea
tot mai multe abuzuri, injustiții și sărăcie!

169
 Paranteza comică a scandalurilor de corupție

Dacă sistemul nu ar fi creat și întreținut de-a lungul

timpului posibilitatea actelor de corupție și terenul propice
conflictelor de interese, nu am fi avut nici corupți, nici
corupție. Însă, pentru a putea dăinui, elita trebuie să rămână
invizibilă, fiind obligată să recurgă la figuranți (politicieni)
pentru ocuparea pozițiilor de conducere, prin urmare au tot
interesul să păstreze aceste tentații ademenitoare. Trei motive
stau la baza acestei strategii machiavelice.

Politicienii (figuranții sistemului) nu sunt conștienți

atunci când își încep carierele politice că sistemul în care o să
evolueze a subminat parcursul politic cu o mulțime de tentații
compromițătoare. Elita știe foarte bine că, mai devreme său
mai târziu, Puterea reușește să corupă! Pe timpul evoluției lor,
figuranții (politrucii) sunt obligați să cadă la învoială cu
diferite personalități. Acestea pot fi alți figuranți sau persoane
care reprezintă interese private. Pentru a putea continua
evoluția politică, figuranții sunt constrânși să cadă la învoială
și să împace favorabil aceste situații. Încetul cu încetul,
figuranții sunt antrenați de dinamica parcursului politic să
recurgă la din ce în ce mai multe compromisuri, implicându-
se, astfel, în tot mai multe acte de corupție. În schimb, dacă
figurații nu se arată cooperativi (fiind cinstiți), nu arată
supunere și fidelitate acestor reguli interne, nemaiavând

170
nevoie de ei, sistemul le stopează net evoluția politică. Cei care
reușesc să meargă mai departe în acest labirint ocult al
tentațiilor aurite, acumulează în timp tot mai multe nereguli...
dar acest lucru nu reprezintă nicidecum un defect în cariera
politică, ci tocmai o calitate încurajată și apreciată de sistem,
care muncește cu mare sârguința la crearea condițiilor cât mai
propice compromiterii. Figuranții care au arătat o evoluție și
un parcurs exemplar sunt decorați cu steaua galbenă a
corupției, după care sunt avansați către râvnitele poziții
superioare.

După ce figuranții acced în partea superioară a

sistemului, ajung într-o lume unde alegerile populare nu mai
au nici o relevanță, posturile fiind multiple, variate și
disponibile, cu condiția ca figuranții să arate supunere și
respect valorilor interne. Acesta este și momentul în care
figuranții sunt sfătuiți să se întoarcă la 180 de grade și să uite
tot ceea ce au crezut până atunci, pentru a deveni adversari
înverșunați și investiți împotriva interesului popular și
național. În general, această schimbare de orientare trece
foarte bine și nu dezorientează deloc figuranții, care, oricum,
în evoluția lor politică, au beneficiat de dinamica și timpul
necesar pentru a renunță la orice urmă de patriotism și
morală!
În general, figuranții, în majoritatea lor covârșitoare,
sunt foarte disciplinați și îşi îndeplinesc obligațiile împotriva
poporului cu multă silință și un devotament exemplar. În
schimb, dacă după un timp anumiți figuranții, îmbătați de
mirajul Puterii încep să devină „nepermis“ de ambițioși,

171
rebeli și nerespectând regulile interne, nici ierarhia stabilită,
încep să facă valuri necontrolate, alianțe nepotrivite, să ia
decizii contraindicate, să facă declarații în presă urmate de
scandaluri... etc.
În acest caz precis, sistemul își scoate ghearele și
începe șantajul: trecutul figurantului și toate neregulile
acumulate pe parcurs sunt scoase la iveală și trântite în față.
În general, această întâlnire spontană cu trecutul este
suficientă ca să-i facă pe figuranți să se înmoaie și să cedeze
șantajului – după care sunt demiși din funcții, li se retrag
atribuțiile și, în general, sunt uitați într-o funcție de mâna a
treia pe tot restul vieții.
Cei care nu cedează șantajului și încep să amenințe
ordinea internă a sistemului au o soartă mult mai
dezastruoasă. Figuranții, împreună cu trecutul lor, ajung ca
prin minune, într-o perfectă corelare cu organele de presă, pe
macadamul din fața Parchetului! – Comanda este dată (...),
ancheta este lansată, probele curg în cascade, cazul este în
mod cert compromis și, totuși,... agonia trebuie temperată
pentru a permite linșarea mediatică în conformitate cu
regulamentul intern, în urma căreia figurantul și familia
acestuia să devină oficial persoane non grata. Deja morți din
punct de vedere social, dacă figuranții s-au arătat prea
obrăznici vizavi de ierarhie, mai fac și o tură pe la Jilava!

Prin această strategie complexă, sistemul poate

controla în întregime organizarea și accesiunea politică,
păstrând în rezervă trecutul figuranților, carnea de tun a
Parchetelor, de care sistemul se poate folosi de câte ori

172
situația cere o diversiune populară. În acelaşi timp, atunci
când este necesar, sistemul are întotdeauna la îndemână
carnea proaspătă ca să hrănească iluziile poporului în ceea ce
privește independența justiției și eforturile colosale pe care le
face aceasta, pentru eradicarea corupției.
Entitate onorabilă și morală, sistemul nu poate
accepta în sânul său figuranți suspectați de acte de corupție. –
Ora 18:55... poporul disciplinat și foarte bine condiționat
așteaptă frumos pe canapeaua de culoarea piersicii, începutul
știrilor. – Gheorghiță și Măricica sunt nerăbdători să asiste la
linșarea mediatică și sacrificiul social al figurantului
turmentat... „Ți-am spus eu, draga mea, până la urmă tot o
să-i agațe p-ăștia! Degeaba domn’le, de când cu Iohannis
ăsta legea e lege, nu-i tocmeală!“

La începutul acestui capitol vorbeam despre faptul că

poate ar fi mai sănătos să ne considerăm ca fiind oameni,
popor și neam. Am făcut referire la aceste lucruri deoarece
condiția de cetățeni, indivizi și, mai ales, noțiunea de
„societate“, au ajuns în zilele noastre cuvinte goale de sens,
extrem de înșelătoare. Pericolul acestor cuvinte constă în
faptul că instituționalizează omul, poporul, națiunea și
valorile acesteia, iar acest lucru favorizează acceptarea
condiției „legalizate“ de robie la care suntem supuși, din
moment ce toate injustițiile sociale sunt legiferate... nu?!
Un cetățean este fragil în fața legilor, el reprezintă
doar un cărbune ars în locomotiva elitei, în timp ce un om
rămâne veșnic liber, fiind supus numai lui Dumnezeu și
propriei sale morale. Societatea este organizată de sistem, care

173
a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative, în
timp ce un popor este rezistent în fața abuzurilor, are
memorie, nu va accepta la infinit sclavagismul la care este
supus! Indivizii sunt precum animalele izolate, slabe și fără
nici o posibilitate de apărare (victime ideale), în schimb un
neam are forța necesară pentru a-și decide propriul destin, a
cere anularea unei Constituții hoțești, rescrierea ei și
trimiterea trădătorilor la stâlp pentru actele de înaltă trădare
și crime săvârșite împotriva propriului neam!
– Ați sesizat slăbiciunea pseudo-limbajului politico-
mediatic, în comparație cu forța extraordinară pe care o
emană simțurile strămoșești și cuvintele adevărate și pline de
sens?

Acum că am văzut de ce votul nostru nu are nici o

importanță și am făcut cunoştinţă cu polița de asigurare pe
care o reprezintă Constituția, să mergem mai departe și să
începem analiza democrației. Cuvânt de origine greacă, este
contopirea cuvintelor Demos (popor) și Kratos (putere), prin
definiție: guvernarea poporului de către popor și pentru
popor. În timp ce cuvântul plutocrație, tot de origine greacă,
este contopirea cuvintelor Plutos (bogăție) și Kratos (putere),
prin definiție: un guvern al bogaților, de către bogați și pentru
bogați! Haideți să începem fără nici un fel de tranziție să
vorbim despre pușcăria ideologică internațională care s-a
suprapus, din păcate, și pe țara noastră.

Democrația este unul din cuvintele cele mai folosite în

zilele noastre, fiecare om, indiferent de gradul său de educație

174
și cunoștințe, îl folosește regulat, de la muncitorul necalificat
care nu știe exact ce înseamnă, dar uzează de acest cuvânt în
discuții pentru a părea mai răsărit, la profesorul de scoală care
explică copiilor noțiunile de bază, fără să intre prea mult în
detalii – pe la televizor, unde jurnaliștii se întrec în argumente
ca să ne explice cât de extraordinară este democrația, iar dacă
vrem să ne bucurăm de ea în continuare, trebuie neapărat să
participăm la vot. Acest mare simbol al libertății care, până la
urmă, nici măcar nu ne întrebuințează prea mult. Practic,
democrația, așa cum ne-o prezintă sistemul este un mecanism
social care funcționează automat în favoarea noastră, atâta
timp cât mergem la vot odată la fiecare cinci ani. Dacă am trăi
în medie 80 de ani, ar trebui să intervenim doar de 16 ori în
rânduiala destinului nostru, nici mai mult nici mai puțin, în
rest mașinăria libertății, fericirii și a prosperității își urmează
cursul liniștit, fără nici o intervenție populară. Dar acest lucru,
contrar tuturor aparențelor, nu ar trebui să ne îngrijoreze
câtuși de puţin, deoarece sistemul a prevăzut profesioniști
foarte motivați și extrem de onești, pentru a se ocupă zilnic de
binele poporului? Totul, bineînțeles, sub ochiul ager al legii,
urmăriți în permanență de sensul critic și imparțialitatea
câinilor de pază ai democrației, să nu uităm de constrângerile
impuse de Constituție, care nu permite absolut nici o deviere
de la binele poporului!
Și totuși, parcă ceva nu este în regulă, cum poate un
popor să sufere atâtea abuzuri și injustiții sociale, dacă
democrația reprezentativă este prezentată ca fiind soluția
unică și ideală pentru binele poporului? Oare democrația a
devenit un concept depășit de conjunctura actuală? Să fie oare

175
democrația vinovată pentru prăpastia abisală în care oamenii
au fost aruncaţi? Și dacă da, ce naiba ar trebui să facem? Să
abandonăm orice formă de organizare democratică, să trecem
la anarhie, să tăiem capul Președintelui în piața Universității
și să-i dăm foc... sau ne întoarcem înapoi la vreo dictatură?

Din fericire pentru noi, democrația este un concept

extraordinar, dar cu condiția să nu fie deformată și golită de
sens, dar vom aborda ceva mai târziu forma și fondul original
al democrației. Ceea ce ne-a adus în această situație, disperată
și de neînțeles, este partea viciată și incompatibilă cu binele
comun al popoarelor pe care îl reprezintă oximoronul
„democrația reprezentativă“. Această adevărată realitate
virtuală sau obscură claritate a ajuns, din păcate, varianta care
domină în lume atât prin numărul de țări cucerite, cât și prin
cantitatea de injustiții și abuzuri provocate popoarelor
captive.

„Dacă votul nostru chiar ar conta, atunci nu ni l-ar mai cere

nimeni!“
Mark Twain

176
 Caracatița mafiotă... ați spus, guvern?

În România după 1989, cică am primit în dar de la

occidentali democrația reprezentativă, o vastă pușcărie ținută
de cartelul bancar, în care poți circula liber. Nici sârmă
ghimpată, nici ziduri pe care să stea gardieni înarmați și nici
celule la orizont. O adevărată revoluție a modului de detenție,
Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă,
celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică;
sârma ghimpată cu șantajul financiar; și gardienii înarmați
s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve
neîntrerupte și fără somație în deținuți cu minciuni letale.

Pe vremuri, când un deținut era surprins încercând să

evadeze din pușcărie era împușcat pe loc. Astăzi cei împinși de
instinct să scape sunt imediat neutralizați de incapacitatea de
a determina unde este libertatea. Dacă, pe vremuri, un deținut
știa să definească ce înseamnă libertatea, astăzi deținuții
temniței capitaliste sunt incapabili s-o facă. Două frontiere
invizibile stau la baza acestei incapacității. Prima frontieră
este materializată prin faptul că temnița capitalistă nu poate fi
determinată cu precizie, nefiind o structură vizibilă, palpabilă.
Închisoarea capitalistă este mai degrabă materializată printr-
un câmp magnetic de mare influenţă, exercitat de o gravitație
imperceptibilă. A doua frontieră este concretizată prin lipsa
vocabularului necesar pentru a defini cu precizie natura și,
mai ales, forma captivității de care ar trebui să ne eliberăm.
Prin sărăcirea și reformarea treptată a vocabularului, sistemul

177
a reușit în timp să redefinească treptat sensul cuvintelor
– totalitarismul intelectul exercitat prin pseudolimbajul
„corect politic“, difuzat prin colaboratorii mass media,
îngrădește și mai mult stările naturale de apărare, mișcările
revendicative, contestatare.
Spre exemplificare. Dacă o persoană îşi afișează
public dezacordul în privința destrăbălării sexuale și a
avortului de masă, motivând că numai în Europa se soldează
în fiecare an cu genocidul legal a milioane de copilași
nevinovați, atunci este imediat calificată ca fiind fascistă,
retrogradă și împotriva libertăților fundamentale ale femeilor
de a dispune de propriul corp! Dar copilul ucis a devenit
cumva noul „membru“ al femeii moderne sau este o fiinţă vie,
unică, distinctă, care nu a cerut absolut nimic și, totuși, are și
ea dreptul la viață? Dacă o persoană este împotriva valurilor
de migranți, este imediat taxată de rasism, xenofobie... etc. În
acelaşi timp, sistemul ne explică faptul că, migranții
musulmani sunt absolut necesari, în primul rând pentru
aportul cultural extraordinar și, în al doilea rând, mai grav,
din cauza declinului demografic al Europei... În 30 iunie 2017
a decedat „Mama“ avortului de masă, (stimabila) Simone Veil;
republica Franceză fiind literalmente în stare de șoc „Ce
pierdere imensă...“ În 40 de ani de aşa zisă „libertate de a
dispune...” (de crimă): 8 milioane, 9 milioane – câți copii au
fost uciși în pântecele mamelor? Statisticile sunt înfiorătoare,
în numele legii „Veil“ din 17 ianuarie 1975, aproape 15 la sută
din populația Franței a fost în mod sistematic eliminată cu
complicitatea statului, arătând deci, o politică malthusianistă

178
și o întreprindere de control demografic al populaţiei... și,
totuși, se pare că avem mare nevoie de „aport cultural“!
Modificând limbajul în profunzime, mai ales prin
intermediul ecranelor de televiziune, s-a ajuns treptat la
diluarea și deformarea semanticii și a sintaxei. Prin acest
procedeu evolutiv, definiția cuvintelor și înțelesul real al
propozițiilor au fost profund deteriorate, împiedicând astfel
starea firească de atenţie intelectuală. Între semantică și
sintaxă există acelaşi raport ca între fond și formă, dacă se
stâlcește sau se deformează forma, se pierde legătura cu
fondul; de aici reiese imposibilitatea de a determina cauzele și
sursele captivității la care suntem supuşi.

Principiul folosit este simplist, dar foarte eficient: se

recurge treptat la diminuarea numărului de cuvinte. Cu cât se
reduce mai mult numărul conceptelor cu care oamenii pot uza
de rațiune și cu cât se reduce mai mult finețea limbajului, cu
atât mai puțin oamenii vor fi capabili să gândească. Prin lipsa
stăpânirii lingvistice, omul este lipsit de rațiune și total
dependent; devenind astfel ușor manipulabil printr-o
educație trunchiată, cultura contemporană, televizor... etc.
Prin reformarea, deformarea și simplificarea semanticii se
împiedică din fașă orice idee subversivă sau critică la adresa
ordinii stabilite, obiectivul urmărit pe termen lung fiind însăși
anularea oricărei critici adusă sistemului. Acest fenomen
foarte alarmant a indus încetul cu încetul dezvoltarea și
proliferarea unor limbaje noi: new speak; novlangue;
politically correct; limbajul de lemn... etc. Toate aceste noi

179
forme de pseudolimbaj promovează un tip de vocabular care
urmărește vădit la reformarea realității în profunzime.
În concluzie, stratagema aplicată este următoarea:
dacă un lucru nu mai poate fi numit, acesta nu mai există! Iată
cum o temniță dispare atunci când cei ținuți în interiorul ei
sunt aduși în imposibilitatea de a numi modul de captivitate
pe care aceasta o generează. De aici reiese ușurința cu care
judecătorii „doxei” pot recurge, de câte ori este nevoie, la
rechizitoriul complotismului și a conspiraționistului (...), care
nu sunt decât niște creații lingvistice ofensive, impuse prin
perfuzia mass media, folosite pentru inhibarea generală
a fragmentelor de inteligență subconștientă a populațiilor
încarcerate în „Arhipelagul capitalist“!

180
 Două democrații, impostura și un divorț

Singura manieră viabilă și realistă prin care un om se

poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună,
un oraș, un județ, o regiune și o naţiune, în general, este prin
implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor
interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici
tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se
implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu
mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi
sortită eșecului! Lipsa acestei dinamici esențiale de
gospodărire și organizare internă duce la apariția
intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din
urmă să uneltească împotriva interesului comun. Din păcate,
poporul român a fost împins de o conjunctură istorică
nefavorabilă, conjugată cu o manipulare politico-mediatică
fără precedent, într-o stare în care nu-și mai arată nici atenția
și nici interesul necesar pentru a putea împiedica evoluția
fenomenului de autoînrobire ideologică. Acesta bântuie prin
societăți. Practic, trăim într-un sistem care muncește din
răsputeri, pentru a inocula în subconștientul colectiv hoția
conform căreia spaţiul vital al neamurilor, națiunile, au
devenit printr-o împrejurare internațională absolut firească,
proprietatea unei caste care nu mai este neapărat în serviciul
poporului, ci mai degrabă supusă unor norme, parametri și
protocoale de piață dictate de afară! Deci, conform procesului
de democrație reprezentativă aflată în desfășurare, am ajuns

181
în situația în care noi, „animalele“, mergem de bunăvoie la
votare să ne alegem stăpâni autohtoni (cel puţin aşa ne arată
buletinele de vot), în baza promisiunilor elaborate să
răspundă suferințelor cauzate de factori externi... după care
săracii noştri aleși nici măcar nu mai au timp să ne trădeze
personal și pe calea internă, că vin alţii să se suprapună peste
ei pentru a ne distruge prezentul, viitorul și spaţiul vital pe
calea externă!

Dincolo de latura hilară care reiese din această stare

de fapt destul de ciudată, revenind la cele serioase, trebuie
reamintite niște baze fundamentale fără de care putem uita
definitiv de naţiune și de sensul acestui mare cuvânt care stă
la baza civilizației noastre. A spune că o țară nu mai aparține
celor ce-i compun rândurile înseamnă pur simplu confiscarea
frauduloasă a formei, în detrimentul fondului. Poporul este cel
care compune atât rândurile neamului, cât și cele care
formează națiunea în întregul ei și nu invers! Instituţiile și
toate formele de organizare din interiorul unei națiuni, trebuie
să emane numai cu acordul și voința exclusivă a poporului.
Într-o democrație adevărată, absolut nimic nu poate fi impus
majorității împotriva voinței sale, legea e lege numai atunci
când majoritatea poporului confirmă acest lucru, altfel se
numește abuz de putere! Pentru a fi legitime, instituţiile și
diferitele forme de organizare trebuie să fie în permanență
supuse și în slujba necondiționată a intereselor populare, deci
naţionale. Orice abatere, cât de neînsemnată ar fi acesta, orice
reformă, lege, ordonanță și alte inginerii sociale nedorite,
trebuie să fie imediat reprimate și pedepsite de popor cu cea

182
mai mare severitate! Neamul, țara și destinul nostru comun
nu sunt simple concepte comerciale, care pot fi manipulate ad
vitam aeternam de o mână de intermediari oportuniști, care
îşi primesc pozițiile uzurpate de la o generație la alta
(„alternanța puterii“) folosindu-se fără milă de popoare ca de
o masă amorfă și neînsuflețită pe care o instrumentalizează
în funcție de interesele și înspre îmbogățirea celor care
controlează cu adevărat întreg sistemul!
Și, totuși, dacă unii mai au dubii în privința întâietății
poporului în sânul națiunii, oare nu poporul este cel care luptă
în războaiele ilegale, dându-și bărbații și fiii la sacrificat? Oare
nu mamele noastre sunt cele care rămân văduve și singure
atunci când îşi înfruntă durerea? Oare nu poporul a fost
dintotdeauna martirizat de invadatori, nu tot el a fost privat
de libertate, umilit, torturat și lăsat să moară de foame? Oare
nu poporul a trebuit să îndure ferocitatea regimului instaurat
de comuniști? Oare nu poporul a fost aruncat în fața
gloanțelor în 1989, plătind tribut prin vărsare de sânge și
viață, pentru a justifica impostura celor care și-au atribuit
puterea prin înșelătorie și manipulare? În afara marilor eroi
naționali, care mai bine și-au dat libertatea și viața decât să fie
în cârdășie cu dușmanii, nici un partid și nici o lichea de
politician, cu atât mai puțin reprezentanții vreunui grup de
interese cosmopolite, nu au pătimit niciodată alături de
neamul nostru.
Niciodată în istoria României, lichelele și trădătorii
nu au fost înfometați, torturați sau împușcați – nu și-au trimis
copiii pe câmpul de luptă și nici în vârful munților nu au stat
să facă rezistență armată... absolut niciodată și sub nici o

183
formă! Păi, atunci, de unde până unde să vină unii cu pretenții
în fața noastră și să ne explice cu detașare că distrugerea
industriei, a sănătății, a educației, a agriculturii, prăduirea
resurselor și a tot ceea ce ne-a făcut să devenim o naţiune
respectabilă și independentă, au devenit astăzi parte a unui
proces absolut firesc și care ar trebui acceptat fără nici o
scrâșnire din dinți de către popor!?

Fiecare român ar trebui să conștientizeze și să se

gândească la acest lucru de fiecare dată când merge la vot să-și
aleagă stăpânii! Lașitatea și lipsa de patriotism a celor care
ne-au răpit ce aveam mai scump, făcând pact cu diavolul și
uneltind împotriva țării, dând dovadă de trădare și crimă
împotriva neamului nostru, nu pot în nici un caz să fie tratate
cu lipsă de interes sau indiferență din partea noastră. Din
aceste motive, fiecare dintre noi ar trebuie să înțeleagă că a
venit timpul ca neamul să-și reia ce i se cuvine de drept.
Puterea și țara au aparținut întotdeauna poporului, așa a fost
scris în legea pământului strămoșesc și așa trebuie să rămână
în veci. O familie adevărată nu a avut niciodată nevoie de
intermediari ca să-și cunoască fericirea! Este de datoria
noastră, a tuturor românilor adevărați, să recuperăm ceea ce
ne aparține și să începem din nou să ne trasăm un destin fără
influențe externe, fidel voinței, valorilor, tradiției și
interesului nostru!
Nimeni nu ar trebui să fie însărcinat în mod
necondiționat să facă aceste lucruri în locul nostru și, cu atât
mai puţin, când aceştia sunt români doar la buletin.

184
 Voința populară poate fi comparată cu curajul unui
om fără cunoștințe întemeiate, care nu permit o abordare
inteligentă, deci, nu folosește la nimic. Din acest motiv fiecare
om ar trebui să știe ce înseamnă cu adevărat democrația, care
sunt aspectele ei și cum funcționează sistemul în profunzime
dincolo de propagandă, minciunile din manualele de istorie,
manipulare ideologică, reflexele condiționate și multiplele
interese care fac ecran în față realității. Să încetăm odată
pentru totdeauna cu acest complex infantil în care nevoia de
siguranță (confort intelectual) ne împinge să credem că tot ce
am învățat și tot ce ni s-a spus cândva reprezintă adevăruri
incontestabile. Și până la urmă, ce relevantă mai poate avea
adevărul oficial, dacă acesta se dovedește a fi împotriva
intereselor poporului și a binelui național?
Aşadar, iată câteva noțiuni de bază care vor fi ulterior
dezvoltate în amănunt: singura formă de organizare sută la
sută compatibilă cu interesul general este democrația
ateniană, aceasta funcționând prin tragerea la sorți a
reprezentanților, împiedicând din fașă formarea și
suprapunerea intereselor oculte. Varianta ei modificată, dar
încă destul de compatibilă cu interesul general, cu condiția ca
poporul să rămână într-o stare permanentă de atenție, este
democrația participativă, cunoscută și ca democrația directă
(modelul Confederației Elvetice). Pe ultimul loc în
„clasamentul“ formelor de organizare avem democrația
reprezentativă – organism incompatibil cu interesul general,
care provoacă decesul libertăților, alienarea oamenilor și
otrăvirea națiunii, punând bazele sclavagismului capitalist. În
realitate, este o dictatură financiară ascunsă controlată de

185
mafia bancară și organizată de unealta politico-mediatică – o
plutocrație cu legături internaţionale, disimulată după textele
fondatoare tipărite în anul 1789. Această hoție intelectuală a
știut să flateze masele populare, păcălindu-le cu ideea
conform căreia a merge la alegeri pentru a legaliza prin vot
statutul abuziv al stăpânilor de sclavi înseamnă să trăiești
într-o democrație adevărată.
Dar să aprofundăm subiectul și să facem o analiză
concretă, să vedem ce înseamnă cu adevărat democrația, unde
anume începe să se dilate și care este momentul în care
aceasta divorțează de popor.

186
 Democrația ateniană

Datorită lucrărilor de cercetare și studiu realizate de

profesorul Etienne G. Chouard, în privința democrației
ateniene s-a putut ajunge la următoarele analize și concluzii:
singurul sistem de organizare din care reies cu adevărat
calitățile și beneficiile unei democrații care respectă poporul și
voința acestuia este prin tragerea la sorți a reprezentanților
populari. Tragerea la sorți este singurul sistem care respectă
cu fidelitate regulile democrației în privința egalității în
drepturi. Tragerea la sorți este un arbitru ideal, imparțial și
incoruptibil, printr-un eșantion reprezentativ aceasta
respectând în mod mecanic proporțiile reale din societate,
fără a lăsa pe nimeni deoparte. Tragerea la sorți distruge din
temelie jugul alegerilor, al partidelor politice și al
privilegiaților, care ne obligă prin viciul sufragiului universal
să ne desemnăm stăpâni, pe care, apoi, nu îi mai putem
controla. Tragerea la sorți duce la dispariția adversității și
diviziunii pe care le exercită elita împotriva poporului, prin
faptul că elimină alegerile, partidele politice și grupurile de
interese oculte care parazitează societatea, generând din culise
toate neajunsurile populare.
Tragerea la sorți a reprezentanților populari duce la
renașterea imparțialității mijloacelor de comunicare în masă,
în general. Nemaifiind folosite ca unealtă propagandistică și
ideologică, s-ar restabili ordinea necesară pentru ca acestea
să-și reia rolul de informatoare corecte, „paznic al

187
democrației“, al securității, al justiției și al libertății. Prin
tragerea la sorți a unui conciliu de control al audiovizualului și
al activității jurnalistice în folosul real al poporului, cu
obligația unei informări imparțiale, obiective și independente,
prin interzicerea corporatismului mass media, ordinea
firească s-ar restabili imediat. Tragerea la sorți protejează
libertatea cuvântului și dreptul fiecărui membru al
comunității să se implice și să participe activ la administrarea
țării sale. Prin acest drept real, orice membru al comunității
contează indiferent de poziția lui socială, de educația lui sau
de averea pe care o posedă: de la țărani, muncitori, șomeri,
profesori, asistente, artizani, contabili, oameni de știință,
artiști, bogați, săraci, scriitori, studenți, pensionari, filozofi,
medici, preoți... fiecare membru al comunității capătă volum,
importanță, este ascultat, valorificat și poate deveni un
membru responsabil și respectat al comunității sale. Un medic
va ști întotdeauna să-și protejeze mai bine pacienții decât o
poate face un avocat, iar un muncitor va ști întotdeauna să
reprezinte mai bine interesele muncitorimii decât o poate face
un tehnocrat de carieră. Tragerea la sorți și controlul
activității de reprezentare prin interzicerea cumulării de
mandate și impunerea eligibilității unice duc la sensibilizarea
și responsabilizarea aleșilor, vizavi de comunitatea pe care o
reprezintă, revenind, astfel, la condiția naturală de
reprezentanți în serviciul direct al comunității, dar și sub
autoritatea acesteia. Reînnoirea constantă a responsabililor,
controlul permanent și posibilitatea de revocare în orice
moment împiedică formarea și organizarea grupurilor de
presiune oculte.

188
 Tragerea la sorți împiedică accesul la conducere al
oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu
mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în
raport cu interesul general și voința populară. Adevărata
democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu
pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui
partid sau a mafiei bancare. Democrația adevărată este aceea
care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să
muncească cu devotament în folosul comunității. Nu sunt
prezentați la tragerea la sorți decât cei care s-au oferit
voluntari și care au strâns destule semnături de susținere,
fiind cunoscuți de comunitate, în acest fel fiecare om devenind
un filtru. Reprezentanții capătă astfel atenția și recunoașterea
comunității, fapt care favorizează un comportament exemplar,
plin de virtute și profund îndatorat. Cei care sunt desemnați
de popor pentru a se prezenta la tragerea la sorți sunt în
prealabil supuși unui examen foarte riguros de evaluare a
aptitudinilor și a capacitaților, în funcție de poziția vizată și
răspunderile pe care le implică aceasta. Cei care sunt aleși la
sorți, odată ajunși în funcție, sunt controlați și supravegheați
în permanentă și pot fi revocați în orice moment dacă
manifestă slăbiciuni de orice natură. La sfârșitul misiunilor,
activitatea lor este evaluată de o comisie populară și, în funcție
de rezultate, pot fi pedepsiți sau recompensați dacă au arătat
atașament, seriozitate, cinste și exemplaritate în desfășurarea
sarcinilor. Pentru alegerea reprezentaților se recurge la voința
populară, care desemnează și propune oamenii pe care îi
dorește cu adevărat. Fiecare potențial reprezentat trebuie să
strângă un anumit număr de semnături de susținere, numărul

189
lor trebuie stabilit în prealabil în funcție de importanța
poziției și reprezentativitatea implicată; după îndeplinirea
cerințelor, reprezentații populari prezentându-se pentru
tragerea la sorți.
Prin aceste principii elementare, consimțământul
popular este respectat cu cea mai mare strictețe, iar
posibilitatea trecerii prin sită a celor necinstiți și susținuți de
interese ascunse este redusă aproape în totalitate. În
eventualitatea cazului în care, totuși, un infiltrat ar trece de
aceste bariere, oricum nu ar avea nici timpul și nici
posibilitatea să afecteze cu nimic comunitatea, activitatea
reprezentanților fiind în permanență supravegheată și putând
fi anulată în orice moment.

Organizația dezbaterilor și marea adunare națională

(parlament): alegerea membrilor adunării naționale se face și
ea prin tragere la sorti și este compusă din specialiști în
domeniile de activitate și departamentele pentru care vor
răspunde. Adunarea națională este însărcinată cu redactarea
legilor propuse prin inițiativa populară. Poporul are dreptul în
orice moment să înainteze către Parlament un proiect de lege,
sau modificarea unei legi existente, cu condiția ca proiectele,
în funcție de importantă, să aibă numărul necesar de
semnături de susținere. După caz și în funcție de importanța
lor, inițiativele populare pot fi propuse direct către Parlament
pentru studiu, în timp ce chestiunile cele mai importante sunt
prezentate unui referendum național. O propunere de lege
minoră, fără efect deosebit, poate fi înaintată direct către
Parlament, pentru redactare și adoptare, în schimb o

190
chestiune de interes național, cu consecințe importante
pentru naţiune, trebuie supusă unui referendum național. O
lege redactată în forma ei finală trebuie să fie supusă spre
acceptare unei adunări populare, care este constituită și ea
prin tragerea la sorți. Adunarea populară este compusă dintr-
un eșantion reprezentativ al țării și lucrează în tandem cu
profesioniștii din adunarea națională.
Specialiștii din parlament pot și iei să facă propuneri.
În funcție de importanța acestora, vor fi prezentate populației
spre validare prin strângerea semnăturilor necesare sau să fie
supuse unui referendum național. Adunarea populară de
control al activității parlamentare, care poate fi și o adunare
constitutivă când este nevoie, are dreptul de veto și se poate
opune oricărui proiect al Parlamentului. Adunarea populară
din cadrul parlamentului creează condițiile unei dinamici cu
adevărat democratice, impunând profesioniștilor respectarea
strictă a voinței populare pe care o reprezintă zi de zi și nu
doar o dată la fiecare cinci ani, când are loc festivalul
promisiunilor. Adunarea constitutivă trebuie să lucreze în
strânsă legătură cu profesioniștii din Parlament, pentru a
putea redacta o Constituție nouă, care să garanteze puterea
necondiționat, precum și controlul absolut al poporului
asupra tuturor instituțiilor care influențează de aproape sau
de departe interesele și destinul națiunii.

Iată câteva din elemente care cimentează definitiv

puterea și controlul poporului asupra țării și democrației:
Constituția trebuie să interzică existența și formarea
partidelor politice, uniunile de orice natură, grupurile de

191
interes privat și să interzică acestora conducerea oricărui
instituții naţionale. Reprezentantul națiunii (președintele)
este propus prin inițiativa populară, candidații voluntari
trebuie să facă parte dintr-un eșantion foarte redus de
personalități deosebite, care au arătat pe parcursul vieții
onorabilitate, profesionalism, patriotism și excelență în
domeniile de activitate. Candidații la preşedinţie trebuie să
treacă printr-un examen foarte riguros de evaluare a
cunoștințelor și a capacitaților de reprezentare. Odată
desemnați candidații finaliști, se procedează la tragerea la
sorți. Prerogativele președintelui sunt pur și simplu
reprezentative și nu pot influența cu nimic organizarea țării,
președintele fiind mai degrabă o figură morală, care veghează
ca voința și interesul poporului să primeze întotdeauna.
Președintele devine, de asemenea, prim-ambasadorul
României și ne reprezintă cu onoare, ne apară imaginea și
interesele în lume. Președintele poate fi demis în orice
moment din inițiativa populară, pentru orice abatere de la
prerogativele cu care a fost investit. Constituția trebuie să
protejeze și să recunoască tragerea la sorți ca fiind singurul
instrument legal de alegere a reprezentanților populari de
orice fel: de la reprezentantul unui cartier, până la funcţia de
președinte al țării. În Constituție trebuie să figureze faptul că
fiecare reprezentant legal al națiunii este obligat să participe
la referendum, să susțină și să încurajeze inițiativa populară.
Referendumul nu desemnează reprezentanți, nu alege
oameni, ci doar proiectele și legile țării. Democrația este
directă, subordonată poporului și condiționată în exclusivitate
de inițiativa populară și de tragerea la sorți. Constituția

192
trebuie să specifice clar constituirea unei adunări naționale de
gestiune a țării (parlament) după principiul: o adunare
națională a poporului, de către popor și pentru popor!
Constituția trebuie să interzică orice formă de alegeri în afara
celor organizate prin referendum. Constituția trebuie să
specifice că toate legile și deciziile sunt propuse și inițiate în
exclusivitate de popor și parlament. Constituția trebuie să
garanteze următoarele: redactarea legilor este datoria
parlamentului, iar controlul și verificarea lor este rolul
exclusiv al adunării populare, care este și adunarea
constitutivă. După controlul și validarea legilor, în funcție de
importanță pot fi validate direct sau prin supunere la
referendum. Orice lege adoptată trebuie să fie anunțată prin
mass media și pe suporturile publicitare dedicate din toată
țara – o lege devine definitivă și aplicabilă numai după 50 de
zile, în acest timp o posibilă acțiune de inițiativă populară
având timpul necesar pentru a putea cere anularea totală,
parțială sau modificarea legii.
Constituția trebuie să interzică orice formă de
monopol financiar privat. Singurele monopoluri permise sunt
cele naționale și strategice pentru țară. În Constituție trebuie
să figureze legi extrem de stricte în privința reglării
activităților bancare. Constituția trebuie să recunoască și să
protejeze o comisie specială de control împotriva abuzurilor
bancare de orice formă, băncile fiind de departe cele mai
periculoase instituții atunci când vorbim de echilibrul unei
națiuni, aflându-se în spatele neputinței economice și lipsei de
siguranță în întreaga lume. În Constituție trebuie să figureze
legi stricte și protecționiste vizavi de țesutul economic local și

193
național și să se privilegieze producția internă în detrimentul
producției străine pe teritoriul național, protejând astfel
activitatea economică autohtonă.
În Constituție trebuie să fie înscrisă interdicția totală
a activităților de lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul
național, iar conflictele de interes trebuie pedepsite cu
închisoare fermă. Constituția trebuie să garanteze
suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a
poporului, a băncii naţionale și a monedei naționale.

Aceste principii ale democrației directe și prin tragere

la sorți sunt doar câteva linii majore care trebuie respectate
pentru a recăpăta libertatea, siguranţa și prosperitatea
națiunii. Plecând de la aceste baze elementare, organizarea
poate fi îmbunătățită și adaptată după voința populară a
fiecărei națiuni. Democrația ateniană este singura formă de
organizare compatibilă cu interesul real al omului și
comunității sale, fiindcă nu permite formarea grupurilor de
presiune, țara fiind astfel eliberată de jugul imposturii
partidelor politice și corupției generate de sistemele de tip
sclavagist. Principiile se pot aplica indiferent de mărimea
teritoriului, numărului de locuitori sau specificul cultural, de
la organizarea unui cartier, unui sat, unei comune, orașele
mici, capitalele de județ și, bineînțeles, la nivel național. Atât
pe plan intern cât și extern, poporul trebuie să aibă controlul
absolut, din moment ce interesul direct al acestuia este
implicat.

194
 Democrația participativă și directă. Când vorbim de
democrație în Europa și, probabil, în lume, una dintre sigurele
țări care merită să fie amintită este Elveția. Confederația
Elvetică are singurul model de guvernare în care poporul este
încă respectat și joacă un rol major în administrarea țării.
Elvețienii își gospodăresc țara prin mecanismul de inițiativă
populară, aceasta se traduce prin intermediul diferitelor
unelte pe care le au la dispoziție și la care pot recurge în orice
moment pentru a participa activ la luarea deciziilor. Chiar
dacă acest sistem este cu mult superior celorlalte forme de
democrații din lume, totuși nu reprezintă cu fidelitate
interesele populare, defectul major fiind jumătatea de măsură
pe care o permite exercitarea acestui sistem, care nu a reușit
să scoată lupii din ograda democratică. Partidele politice,
figuranții (politicienii) și diferitele grupuri de presiune oculte
și-au păstrat dominația toxică prin intermediul capcanei pe
care o reprezintă sufragiului universal. Practic, Elveția este un
sistem unde poporul, din naivitatea și bunătatea lui specifică,
a încercat să împace și capra și varza. Chiar și în Elveția, unde
poporul a păstrat o forță considerabilă și unelte potrivite, s-a
reușit, totuși, crearea și implantarea unor monopoluri care
sunt în contradicție cu interesul popular, ceea ce permite elitei
să-și poată desfășura activitatea cancerigenă chiar și în acest
mediu aparent sănătos. Exemplul cel mau edificator este
referendumul din 2014, în legătură cu chestiunea privind
plafonarea și controlul imigrației. Elvețienii au votat pozitiv,
spunând nu invaziei islamice impusă de la Bruxelles și este
foarte bine aşa deoarece poporul are întotdeauna dreptate...
chiar dacă elita nu este de aceeași părere. Însă, spre

195
surprinderea elvețienilor, se pare că decizia populară
exprimată prin referendum național nu reușește să integreze
Constituția, motivul acestui blocaj fiind impostura figuranților
de la Conciliul federal (guvernul) și șefii acestora de la
Bruxelles, care nu sunt de acord cu votul elvețienilor, făcând
totul pentru a bloca său chiar anula decizia democratică
exprimată prin referendum. Acest exemplu ne arată dubla
impostură care trădează atât caracterul antidemocratic al
partidelor politice, cât și climatul real pe care îl generează
oximoronul rezultat din asocierea democrației cu substanțe
dilatatoare. Democrația este una singură și nu are nevoie să
fie asociată cu nici o nuanță sau adjectiv, ci decrisă doar de o
definiție clară și fără subînțelesuri: un guvern al poporului, de
către popor și exclusiv în serviciul poporului! Dar haideți să
vedem care sunt particularitățile acestui sistem, care rămâne o
referință în lume, și totuși... a reușit să rămână unul din
secretele cele mai bine păstrate din lume, fiind ocultat masiv
de mass media internaționale.

Inițiativa populară. Pentru modificarea, revizuirea,

anularea sau introducerea unei legi este de ajuns ca o
inițiativă populară să se mobilizeze și să strângă o sută de mii
de semnături. Dacă inițiativa trece de numărul de semnături
necesare, modificarea, revizuirea sau noua lege este supusă
votului popular și al cantoanelor (regiunile). Dacă majoritatea
populară și a cantoanelor (dublă majoritate) se exprimă
pozitiv, modificarea este înscrisă în Constituție.

196
 Referendum facultativ. În cazul în care poporul nu
se arată favorabil la adoptarea unei legi sau a unui act
legislativ, acesta recurge la inițierea și organizarea unui
referendum. Pentru acest lucru este necesară strângerea a
cinzeci de mii de semnături, în limita a o sută de zile de la
înregistrarea oficială a inițiativei. Dacă proiectul popular
strânge destule semnături de susținere, se inițiază
referendumul. Dacă o majoritate populară se exprimă pozitiv,
legea sau actele legislative sunt retrase. Un referendum
facultativ poate fi cerut și de către cantoane, cu condiția ca cel
puțin opt din cele 26 de cantoane să susțină inițiativa.

Referendumurile obligatorii. Anumite acte legislative,

sau modificarea Constituției de către Parlament se supun
avizării voinței populare printr-un referendum obligatoriu. Pe
lângă toate aceste unelte de gospodărire națională, elvețienii
mai dispun și de uneltele locale, teritoriale. În Elveția, în
peste optzeci la sută dintre comune, adică marea majoritate a
țării, nu există un conciliu municipal, adunarea populară și
voința acestora hotărăsc asupra deciziilor și administrează
comunele. O particularitate a comunelor este adunarea
Landsgemeinde: o dată pe an, în general în perioada
primăverii, locuitorii se strâng într-o duminică în piețele
centrale și îşi aleg – prin ridicarea mâinii – reprezentanții,
funcționarii, judecătorii și colaboratorii acestora, care o să-i
reprezinte atât la nivelul comunal, cât și la nivelul cantonal.

Trebuie să recunosc că pentru o clipă m-am gândit că

nu ar mai avea nici un sens să-mi pierd timpul vorbind despre

197
democrația reprezentativă, sentimentul fiind alimentat în
mare parte de mizeria subiectului și, în acelaşi timp, de gândul
că, probabil, ajuns la acest stadiu al lucrării, prezumția
nevinovăției nu mai stă în picioare și crimele înfăptuite de
„oximoron“ au fost dovedite. Însă această lipsă de atenţie nu
se justifică deoarece, democrația reprezentativă pe care am
primit-o în dar de la comitetul de primire al lumii libere este
atât de toxică încât trebuie denunțată în amănunt.
Tirania exercitată asupra poporului este atât de
cancerigenă, încât tratamentul parțial al afecțiunii ar duce
inevitabil la metastaze. Denunțul nu este doar o datorie de
ordin sanitar, ci mai degrabă una vitală – din cauza acestor
motive este imperativ să vedem exact unde și cum pseudo-
democrația impusă în majoritatea tăriilor capitaliste
parazitează și programează neputințele popoarelor.

Alegerile stabilite la termen fix o dată la fiecare cinci

ani... mă întreb cât dispreț fată de popor poate să existe în
sânul unui sistem, care s-a gândit să dea cuvântul poporului
doar odată la cinci ani? Democrația, aşa cum am văzut,
înseamnă puterea poporului, dar ce putere mai există atunci
când aceasta este încătușată, condiționată și programată la un
termen fix? Cum poate un popor să-și exprima voința și
nemulțumirile, dacă acesta este înăbușit termen de cinci ani,
în timp ce guvernul este liber să-l agreseze în fiecare zi cu
incompetență, lipsă de loialitate, măsuri abuzive și reforme
criminale? Din cauza acestui sistem, poporul este condamnat
prin neputința lui să fie doar martorul propriului declin!

198
 Iluzia pluralității este unul dintre elementele majore
în organizarea acestui număr de iluzie și bineînțeles că toate
ideile și opozițiile scoase în evidentă de partidele politice și
mass media nu sunt nimic altceva decât o regie bine
organizată împotriva noastră. Partidele și figuranții acestora
ne prezintă în campaniile electorale programe diferite pentru
a crea diviziune și a fragmenta societatea în grupuri izolate.
Din naivitate oamenii ajung chiar să se dușmănească între ei,
susținând un anumit program sau un anumit figurant și astfel
toxicitatea alegerilor se propagă nestingherită printre oameni.
În general, oamenii se împart în susținători de dreapta și
susținători de stânga – din păcate fac acest lucru fără să-și dea
seama că indiferent cine o să câștige alegerile, tot o politică
capitalistă va fi servită la felul principal, iar garniturile după
caz, vor fi în nuanțe ceva mai liberale cu busuioc sau ceva mai
socialiste cu mărar!

Mass media își asumă rolul de susținător al

candidaților și al programelor de campanie impuse de sistem,
care este, de fapt, proprietarul mass media, al partidelor
politice și al tuturor figuranților!
Elita financiară internaționalistă este în spatele
tuturor instrumentelor de dezinformare și manipulare la scară
largă. În spatele fiecărui grup mass media dominant se află
aceleași grupuri de interese care nu au absolut nimic național
în ADN-ul lor, în afară faptului că editează hârtie și emit unde
hertziene pe solul nostru. Spre exemplificare: o parte a
trusturilor mass media din Europa Centrală și de Est se află
sub monopolul grupului Central Europe Media Enterprise

199
(C.M.E.)11 – acest monstru al manipulării și dezinformării
acționează în: Ucraina, Slovacia, Cehia, Slovenia, Croația,
Bulgaria și România. Totalul celor manipulați doar de acest
uriaș este de peste 105 milioane de oameni. În România
acționează prin canalul Pro TV, care, de astfel, ne îndeamnă
frățește să „gândim liber“. Fondatorul și președintele grupului
C.M.E. – care deține în România Pro tv, Acasă tv, Pro Cinema
și MTV – este multimiliardarul Ronald S. Lauder, fiul lui
Estée Lauder (cosmeticele de lux). Ronald Lauder este un
colaborator apropriat al familiei Rockefeller și al lui George
Soros și are grijă ca ideologiile vehiculate pe posturile sale să
fie subtil antinaționaliste și vădit separatiste (propaganda
rușinoasă împotriva moldovenilor din România prin știrile de
la ora 17:00), dar întotdeauna în favoarea difuzării subculturii
„Hotelului American“ și agendei mondialiste. În 2007, drept
recompensă pentru deosebita activitate de manipulare și
subversiune ideologică a popoarelor din Estul Europei, a fost
ales președintele Congresului Mondial al Jidanilor (WJC).
Ronald S. Lauder întreținea relații deosebit de strânse
cu fabulatorul și impostorul deconspirat Elie Wiesel 12 în
vremea în care acesta se zvârcolea de toţi dracii într-o masivă
campanie mincinoasă împotriva Neamului Românesc; vizând
eradicarea integrală din memoria colectivă a holocaustului
roșu, prin înlocuirea lui cu imaginarul Holocaust jidănesc13

11 Vezi
https://fr.m.wikipedia.org/wiki/Central_European_Media_Enterprises
12 Cf. http://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-

elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html
13 Așa-zisul „Holocaust unic“, cu H, a fost o ficțiune imaginată, prezisă și

expusă în presa jidănească, în mod sistematic și pervers, încă dinainte de

1900! Cf. http://balder.org/judea/Six-Million-140-Occurrences-Of-The-
200
din România în vremea mareșalului Ion Antonescu (care, de
astfel, a fost infirmat chiar de către jidani, precum publicistul
Teșu Solomovici, rabinul Eli Kaufman și istoricul prigonit
Vladimir Iliescu), prin denigrarea și calomnierea permanentă
a acelora care au combătut și și-au dat libertatea și chiar viaţa
pentru patria românească în lupta împotriva invaziei
cominterniștilor din primul val iudeo-bolșevic.
Iată un exemplu clar în ceea ce privește conflictul de
interese pe care îl generează elita împotriva popoarelor, prin
instrumentalizarea uneltelor politico-mediatice. Și, totuși,
lozinca Pro TV ne îndeamnă „să gândim liber“, mai ales pe cei
mai tineri, care, din păcate, au ajuns, fără să-și dea seama,
prim-groparii națiunii! O să-i las pe cititori să tragă propriile
concluzii și să se gândească la efectul pe care îl au mass media
asupra percepției realității de către noi și cum influențează
acestea prezentul și mai ales viitorul neamului nostru!

Odată ce au fost votați diverșii figuranți, nu mai avem

nici un control asupra lor, oricum minciunile de campanie nu
vor fi respectate, aceștia fiind doar niște realități virtuale.
Ajunși în fotoliu, figuranții încep războiul împotriva poporului
fără ca nimeni să mai poată face ceva! Dacă vor, pot modifica
Constituția la ora 23:59, iar a doua zi de dimineață putem afla
că s-a votat un decret prin care sunt grațiați penalii politici din
închisori – Asta e… și ce dacă nu vă convine?... Circulați!

Word-Holocaust-And-The-Number-6,000,000-Before-The-Nuremberg-
Trials-Began.php (n. red.).
201
 Toate partidele politice sunt compromise: vorbim de
cele care sunt la comanda jocului politic și supuse elitei
care înființează, finanțează, condiționează, controlează, dă
vizibilitate și timp de emisie! Controlul acestui circ morbid se
efectuează prin dominarea întregului sistem autohton. Pentru
a garanta controlul absolut se face recurs la șantajul financiar:
finanțarea campaniilor, mită, asocieri în afaceri... și la șantajul
penal: moarte socială, Parchet, Tribunal, pușcărie. Din cauza
acestor metode de manipulare, elita îşi poate desfășura
liniștită agenda de dinamitare a națiunilor la toate nivelurile:
figuranții, proiectele legislative, reformele, linia economică
(creșterea datoriei suverane) – fără să uităm de protocoalele
de slăbire și otrăvire a societăților sănătoase prin: căsătoriile
cu persoane de acelaşi sex, dreptul la adopţie pentru pederaști
și lesbiene, încurajarea avortului ca nouă jucărie a femeilor,
mame-surogat, teoria genului (gender), a feminismului
frenetic, subminarea autorității creştine și a moralei, o
moschee pentru viitorul pașalâc, liberalizarea vulgarității și
impunerea terorismului L.G.B.T. etc. Iată cum se explică
faptul că toate aceste zdruncinări hidoase ale temeliei
naţionale trec prin guvern, prin parlamente, prin ministere și
pe platourile TV, precum rața în apă!

Impostori nerecunoscători ne conduc țara! Nu este

rolul unor paraziți uzurpatori impuși de alţii să o facă. – Un
NU răspicat acestor lichele atotputernice, asupra cărora nu
avem niciun control. O țară trebuie să aparțină neamului său,
nu aristocrației financiare internaționaliste, nu a celor ce au
creat democrația reprezentativă și sufragiul universal,

202
păcălindu-i pe oameni să abdice de la conducerea propriului
destin, propriei națiuni. România este proprietatea noastră a
fiecăruia, este casa noastră, pământul nostru, dar mai ales o
valoare comună cu calitățile și defectele sale. Este rolul nostru
să o administrăm, obligația noastră s-o îngrijim și este de
datoria noastră supremă să o îmbunătățim! România nu se
fragmentează, nu se împarte, nu se divizează, nici o particulă
din ea nu este nici de vânzare, nici de dat și nici de luat.
România este una singură, unică și întreagă! România nu
poate aparține trădătorilor străini, ci acelora care o iubesc cu
adevărat și le revine de drept, prin moștenirea lăsată de cei
care și-au dat viaţa pentru ea. Nimeni nu are dreptul să ne
impună cu forța: lipsa locurilor de muncă, salarii indecente,
precaritatea generalizată, reforme ucigașe, mutații sociale
nedorite, pensii care ne omoară bătrânii, spitale decrepite sau
cu lacătul pe ușă, lipsa medicamentelor pentru bolnavi, școli
înghețate și fără dotări decente, frica viitorului pentru copiii
noştri, exodul compatrioților noştri din tară, privatizarea
națiunii, etatizarea corupției, defăimarea marilor eroi
naționali, moartea soldaților noştri pentru interesele străine,
jaful pământului vândut pe trei parale și trădarea tuturor
intereselor naţionale... și în timp ce unii se îmbăiază în aur,
alții se îneacă în lacrimi și mor înfășurați în regrete și
amărăciune.

Neamul nostru nu mai trebuie să accepte această

tutelă impusă, noi nu suferim de amnezia generalizată care
predomină în Vest. Trebuie să ne gospodărim singuri
destinele, țara, familia, viitorul și spaţiul nostru vital. Nu

203
trebuie să așteptăm nimic de la alţii, destinul Neamului
Românesc nu este acela de a fi un cerşetor cu genunchii
însângerați și cu mâna întinsă, ci acela de biruitor
încrâncenat, vrednic și întotdeauna pregătit să lupte pentru a
dăinui – spre deosebire de occidentali, care au fost aduși în
situația de a-și renega originile, istoria, tradițiile, creștinismul
sau chiar frontierele. Noi știm exact de unde ne tragem, cine
suntem, cine e deasupra capetelor noastre și cât am suferit
de-a lungul veacurilor pentru interesele veneticilor de tot
soiul. Trebuie să încetăm cu delegarea asta absurdă, a venit
timpul să ne luăm țara înapoi, sigur, putem pierde timpul în
defavoarea noastră încercând s-o facem cu anume metodă,
elegantă (...) – însă semnele ne arată altceva și sunt convins
că va trebui s-o facem prin forţă și hotărîre, pentru că neamul
nostru a ajuns la un punct de ruptură fără precedent în istorie,
pământul strigă după noi!

204
 Capitolul VII

Datoria reconstrucției aparține poporului

Indiferent cât de complexă și studiată este o

minciună, tot neadevăr este, iar mai devreme său mai târziu
este demascată. Oricât de adânc și apăsător ar fi întunericul,
este suficient ca o rază de lumină să treacă pe acolo și totul
iese la iveală! Însă, pentru a crea condițiile necesare aflării
adevărului, trebuie ca fiecare generaţie să domine toate
aspectele și ramificațiile minciunii, prin forța salvatoare pe
care ne-o conferă transmiterea neîntreruptă a experienței și
învățămintelor creştine. Minciuna este un organism slab și
efemer, ea nu poate face corp comun cu nici un element
natural deoarece nu este compatibilă cu legile cerești și pentru
a supraviețui trebuie să se disimuleze în adâncurile
întunericului. Oricât de mare și apăsător ar fi întunericul,
acesta dispare la cea mai neînsemnată rază de lumină. Lumina
va străpunge întotdeauna întunericul, așa cum adevărul, dacă
are chemarea unui suflet curat și învățat, va străpunge
întotdeauna minciuna.
Indiferent cât s-a încercat disimularea neamului
nostru după vălul apăsător al întunericului, întotdeauna
lumina cea iubitoare, adevărată, ne-a scos din nou la iveală și
România a renăscut de fiecare dată. Dar acest lucru nu este
întâmplător, nu trebuie luat fără băgare de seamă –
occidentalii s-au încrezut, au fost ispitiți și ademeniți în
205
capcană de o biserică învinsă de iluzia că putea dăinui veșnic,
adaptându-se evoluțiilor politice și financiare, diluându-și
astfel vinul ceresc cu apa păcatului omenesc!
Putem spune fără nici o reținere că majoritatea
greutăților actuale îşi găsesc geneza în păcatul suprem săvârșit
de Biserica catolică, care s-a adaptat fără opoziție la genocidul
uman, spiritual și sufletesc, care s-a perpetuat în ultimele
două secole sub influenţa instanțelor cosmopolite. Popoarele
occidentale au participat în aceeași măsură la acest sacrificiu
fără precedent, prin naivitatea care i-a împins la adorarea
vițelului de aur... noul lor zeu, Mamona, i-a îmbolnăvit
profund și au căzut pradă egoismului, materialismului și
decadenței morale. Occidentalii au crezut că au drepturi
nelimitate, dincolo de rațiune, dincolo de lumina Cerului și
dincolo de semenii lor, însă dreptul lor a fost subtil regizat de
cei care confecționau în taină viitorul matematic, știind că
drepturile populare vor începe și se vor termina în funcție de
ideologiile și interesele mercantile stabilite de către „mâna
invizibilă“.
Occidentalii și-au vândut sufletul și tot ce aveau mai
de preț pe simple promisiuni și iluzii, primind la schimb
rezultatul materializat al păcatului: neant sufletesc și întuneric
spiritual! Astăzi încep să înțeleagă, constatând cu disperare că
amintirea civilizației lor se află și ea în pragul dispariției, dar
e târziu pentru occidentali, fiindcă și-au ucis credința, iar
sistemul lor imunitar, care între timp a fost temeinic
recondiționat de medicii seculari, nu mai poate face față unei
infecții care a fost perfecționată de-a lungul timpului de
meșteșugarii milenari. Înțelegem mai bine în acest moment

206
de ce regretatul nostru I.P.S Bartolomeu Anania ne spunea:
„Atunci când nu lucrează pe furiș, te invită la dialog frățesc,
dacă-i refuzi sau dacă te aperi, te pomenești intolerant,
conservator, fundamentalist și retrograd“.

Indiferent câte eforturi, interdicții, persecuții,

prigoane și crime au perpetuat de a lungul istoriei romanii,
musulmanii, iezuiții, bolșeviștii sau comuniștii împotriva
Neamului Românesc, credința ne-a salvat de fiecare dată,
fiindcă am știut să facem corp comun cu aceasta. Ortodoxia
este singura noastră lumină, singura forță adevărată și atâta
timp cât ne vom păstra sufletul curat și credința nealterată,
vom recunoaște din timp și vom putea învinge orice formă de
tiranie. Aşadar, am înțeles că indiferent cât de studiată și
complexă ar fi minciuna, tot neadevăr este și că acolo unde
lumina este la ea acasă, mai devreme sau mai târziu, aceasta
va fi demascată. Am înțeles, de asemenea, că pentru a crea
condițiile necesare aflării adevărului, trebuie să dominăm
toate aspectele și ramificațiile minciunii, care s-au dezvoltat și
suprapus în timp.
O minciună capabilă să gripeze pe termen lung cursul
istoric al unei națiuni nu se naște niciodată dintr-un element
spontan, ci este fructul unei organizări complexe și îndelungi.
Date fiind energiile extraordinare care sălășluiesc în spatele
minciunii, aceasta este modificată, perfecționată și reeditată
în funcție de caracterul istoric, mediul ambiant, țesutul social
și bineînțeles interesele urmărite. Pentru a crea un mediu
prielnic dezvoltării, minciuna este prezentată sub forma unor
nevoi elementare care ar decurge dintr-un proces firesc al

207
evoluției și modernizării societăţii (...). Singura manieră prin
care ne putem feri de aceste capcane repetate, indiferent de
complexitatea lor și manipulările puse în practică de sistem:
este prin transmiterea neîntreruptă a învățăturilor creştine și
a experienței milenare care decurge din acest izvor etern de
adevăr Ortodox.
Din păcate, astăzi asistăm tocmai la distrugerea
acestor moșteniri milenare, sub influenţa capitalismului
cosmopolit care ne impune dictatura alienării fericite, subtil
disimulată după binefacerile iluzorii unei societăți de consum
globalizată, fără patrie, fără frontiere, fără protecție!

A fost o perioadă când guvernele oamenilor, făceau

corp comun cu tradiția și valorile creștine, dar prin secolul al
XVIII-lea, balanța s-a inclinat definitiv în favoarea
hegemoniei bancare și astăzi aurul a înlocuit guvernele
creştine. Lupta a fost câștigată prin despotismul care a permis
capitalul și, prin vicierea limbajului comun, volens, nolens
fiecare naţiune a căzut pradă în această capcană. Filozofia care
stă la fundamentul capitaliștilor izvorăște din ura profundă pe
care o nutresc împotriva creștinilor, față de care nu trebuie să
arate nici cea mai mică formă de compasiune.
Înrobirea mentală, ideologică și fizică a creștinilor
este țelul lor suprem, fiind finalitatea reală și triumfătoare a
capitalismului în lume. Unii consideră că această ură
împotriva creștinilor provine dintr-un complex de
inferioritate, care s-a dezvoltat în timp ca urmare a luptelor
date de Biserică, aceasta făcând, de a lungul istoriei, tot
posibilul ca învățămintele lăsate de Domnul Nostru Iisus

208
Hristos să fie respectate și aplicate ca atare. Alții spun că
această ură ar fi moștenită, transmisă și întreținută prin faptul
că deținătorii marelui capital se consideră o rasă superioară,
autoproclamându-se ca fiind „aleasă“. Capitaliștii îi consideră
pe creștini ca fiind o adunare arhaică de barbari retrograzi,
care nu ar merita altă sortă în afara celei de a fi manipulați
mintal, batjocoriți și exploatați înspre rentabilizare. Mai în
glumă, mai în serios, se poate spune că într-o măsură
covârșitoare au reușit cu occidentalii, care în doar două
generații au ajuns să se bată cu cărămida în piept, pretinzând
că se trag din maimuță și că garanția unei vieți desăvârșite
trece prin potențialul condiționat de creditul bancar!

Guvernele creștine și biserica cunoșteau de mult

toxicitatea și pericolul ce îl reprezentau capitaliștii și adorarea
acestora pentru aur și s-au împotrivit de-a lungul secolelor cu
hotărîre. Lupta a fost încrâncenată, s-a recurs la secret,
strategie și vărsare de sânge. Ofensivele purtate au fost
multiple, inchiziția a fost și ea folosită în această luptă și a
avut timpul ei de glorie, însă nu a fost destul. Biserica catolică
era deja prea slăbită de luptele lăuntrice și intoxicată de
infiltrările succesive susținute de francmasonerie! Pentru
vreme, lupta drepților a reușit să țină piept cu succes
întunericului, pentru că atacurile iubitorilor de aur erau încă
mult prea frontale. Considerându-se victime în această
încleștare, capitaliștii își găsiseră atât justificarea, cât și
motivația necesară pentru a-și întări rândurile și a dezlănțui
stratagema de dominare. Dacă se uza de strategie, secret și
crimă împotriva capitaliștilor, de ce ar trebui ca intențiile lor

209
de a-i corupe pe creștini, de a distruge ordinea morală, de a
confisca munca oamenilor și proprietățile acestora, să fie
considerate acțiuni ilicite și perfide? Capitaliștii știau că un
conducător drept și moral putea fi decredibilizat dacă, în
rândul populației, se introduceau pe furiș unelte născătoare de
discordie și, în paralel, se spurca izvorul de adevăr (biserica)
cu otrava infiltraților „convertidos“. Soluția era găsită...
stratagema de cucerire trebuia să se înfăptuiască prin
folosirea disimulată a armelor ideologice!

Cosmopoliții știau că indiferent de rangul social,

fiecare om trăiește în ispitită permanentă, disimulând în
păcatul său pasiuni, invidii, ură, egocentrism, ambiții
materiale... etc. Dacă aceste păcate erau descătușate prin
munca abilă a agenților revoluționari, orice idee, oricât de
prăpăstioasă și goală de sens ar fi aceasta, atâta timp cât este
destul de seducătoare, oamenii se vor sfâșia pentru ea!
Noțiunile și iluziile născute din ideologiile capitaliste trebuiau
să servească în aceeași măsura cinci cauze distincte.

Să întoarcă populațiile împotriva propriilor interese,

să dezlănțuie pasiunile, să-i întoarcă pe unii împotriva
celorlalți, creând diviziunea și anarhia necesară pentru a
permite accesul la putere a noului regim la cererea și prin
voința populară.

Să înlesnească inițierea strategiei de dezcreștinare

(laicizare), care a dus la asasinarea și deportarea preoților, la
persecutarea și asasinarea credincioșilor și a țăranilor. Această

210
tendință criminală a adus în Franța la genocidul din Vendée,
unde, în urma unor legi din toamna anului 1793, la doar 4 ani
de la revoluție, s-a recurs „legal“ la exterminarea a peste
500.000 de oameni, deoarece nu înțelegeau să se supună
tiraniei ateiste instituită de „Revoluția Franceză“ – care, de
astfel, a fost actul născător și fundația tuturor totalitarismelor
care au urmat în lume: bolșevismul, comunismul,
capitalismul, maoismul... etc.

Noțiunile și ideile răspândite în societăți printre

oameni (victimele) să fie atât de abstracte și confuze, încât o
dată noul regim instalat la putere, poporul să nu aibă absolut
nici o putere reală și să devină sclavul propriilor aspirații.

Diviziunea și anarhia creată în sânul societății să

justifice în timp impunerea modelului de organizare prin
democrația reprezentativă și, bineînțeles, unealta acestei
manipulări, sufragiul universal.

Să permită înrădăcinarea hegemoniei capitalului

privat asupra economiilor naţionale. Să favorizeze începutul
erei comuniste și dezvoltarea socialismului internaționalist,
sau cum le plăcea cosmopoliților să spună pe vremuri,
„republica mondială“.

Aceste bombe cu întârziere aruncate în sânul

populațiilor nu au fost nici pe departe geniale, așa cum se
amăgeau francmasonii îmbuibați de Luminism, să revendice.
Conceptele folosite de capitaliști se aflau deja în textele sfinte,

211
exemplificate în detaliu sub forma ispitelor și a păcatelor. De-
a lungul generaților, prin studierea textelor sfinte, iubitorii de
aur au înțeles că nu au nici o șansă să impună minciunile lor
unui popor creștin... știau din experiență că nu puteau
instaura întunericul acolo unde sălășluia lumina.
Pentru a reuși impunerea unui regim de guvernare
plutocratic, bazat și alimentat prin descătușarea păcatelor
omenești, trebuia ca mai întâi să provoace pervertirea
maselor. Pentru asta au extras esența tuturor ispitelor și
păcatelor, le-au reinjectat în noțiuni și concepte ideologice
care aveau să le descătușeze. Esența otrăvitoare extrasă din
toate păcatele revelate în textele sfinte a dat naștere la
următoarele bestii creatoare: drepturi individuale, egalitate,
libertate, fraternitate, evoluție, progres, modernitate,
luminism, umanism, nihilism; laicitate, ateism, materialism,
individualism... etc. Aceste legiuni ideologice luciferiene, tot
atât de abstracte, pe cât erau de antagoniste, au fost de ajuns
pentru a răsturna ordinea naturală a lucrurilor, provocând
haosul generalizat. Anarhia se născuse prin glorificarea
păcatelor, care a dus la descătușarea acestora. Ajuns la acest
stadiu de haos și slăbiciune populară, agenții infiltrați,
„revoluționarii“ (din latinescul „revolvere“, a merge înapoi, a
răsturna, a dărâma) s-au grăbit să organizeze structuri
reprezentative pentru diferitele curente ideologice născute din
noțiunile și conceptele compromițătoare, dejectate în sânul
populațiilor.
DIVIDE ET IMPERA! Partidele politice (sucursalele
elitei cosmopolite) și democrația reprezentativă (iluzia puterii
poporului) se născuseră! Partidele politice s-au împărțit în

212
două mari categorii, erau de ajuns pentru moment, „pleava“,
cum le plăcea capitaliștilor să spună, aveau să fie reprezentați
de socialiști și republicani, lozincile afișate fiind revoluționare,
egalitare, progresiste, umaniste, tolerante – în timp ce
aristocrația, mica burghezie și artizanii au fost racolați de
partidele antirevoluționare, tradiționaliste, conservatoare și
mai liberale. Oamenii rămași orfani după „Pariccidium“ au
devenit sclavii propriilor aspirații păcătoase, proletarii în
devenire (pleava) visau cu ochii deschiși să devină aristocrați
– în timp ce aristocrații, crezându-se protejați de partidele
antirevoluționare și avantajate de cele liberale, visau să devină
marii exploatatori ai poporului, pentru a se îmbogăți dincolo
de rațiune.

Respectându-și evoluția programată, planul ocultei

cosmopolite a dus la crearea și finanțarea comunismul în Est,
și a capitalismului în Vest. Obiectivul acestui monstru cu două
capete era distrugerea creștinismului, înrobirea totală a
popoarelor, distrugerea națiunilor și confiscarea tuturor
proprietăților – în Vest prin alienare, societatea de consum și
creditul bancar, iar în Est prin forţă brută și terorism
intelectual! Din păcate, trebuie să recunoaștem că acest
proiect malefic, avansând nestingherit prin istoria ultimului
secol, a început să dea roade din moment ce reprezentații
mizantropismului globalizat, în proporție de mai puțin de 0,3
la sută, au ajuns să dețină echivalentul averii celorlalți
oameni, „restul“ de 99,7 la sută!

213
 Acesta a fost momentul de cotitură majoră, lupta
fusese dată în decursul secolelor. Lumina de „bună vestire“ a
textelor evanghelice îi eliberase pe oameni de păcate, dându-le
fericirea și împlinirea sufletească, îi învățase să întemeieze o
familie, îi avântase rostul muncii, onestitatea, cinstea, morala,
dragostea, compasiunea pentru aproapele lor, și câte și mai
câte bucurii adevărate pentru care merită să trăiască. Dar
oamenii au fost înșelați și manipulați de un limbaj perfid,
preferând să aleagă ca ideal de viață păcatul strălucitor,
devenind astfel simpli robi. Pe acest colosal cimitir al
monstruozității, slujitorii lui Mamona și-au ridicat scaun
domnesc și de atunci stăpânesc nestingheriți peste „ferma
animalelor“!

„Precum libertatea și egalitatea, suveranitatea

poporului nu este decât o altă iluzie. Ale noastre aşa-zise
democrații nu sunt nimic altceva decât niște carnavaluri
politice“.
André Tardieu

214
 Capitolul VIII

Să fie acesta sfârșitul...

Cum spuneam ceva mai devreme, occidentalii au

început să înțeleagă că ceva nu este în regulă, simt că modelul
social în care trăiesc se prăbușește peste ei, iar decadența
morală provocată de ateismul și materialismul în care s-au
scufundat i-a îmbolnăvit profund. Chiar dacă nu înțeleg exact
de ce, cum au ajuns în acest stadiu de dezolare, în disperarea
lor au început să caute vinovați. Însă dau dovadă de aceeași
naivitate care i-a împins în brațele călăilor în urmă cu peste
două secole, lăsându-se manipulați în continuare de
discursurile mincinoase care inundă în tot Occidentul prin
intermediul balaurului politico-mediatic „main-stream“.
Pentru a deturna atenția de la faptul că, de data asta,
parazitul și-a consumat prada mult prea repede, elita
cosmopolită a inițiat mama tuturor diversiunilor. De departe
cea mai crucială etapă în evoluția râului, dacă noua teză
avansată ar fi acceptată și oamenii nu se trezesc la timp;
prăpădul nostru ca naţiune (România), fiind membru al
acestui funebru laborator al speciei umane, poreclit Uniunea
Europeană, s-ar decide în cel mult 30 de ani.
Teza ocultei. Văzând că sistemul impus a fost deconspirat de
propria voracitate, elita capitalistă a pus la punct o strategiei
masivă de diversiune, în care încearcă să disimuleze
dominația lor perfidă și distrugătoare de peste două secole,
215
propagând în societățile occidentale falsa idee conform căreia
am asista la prăbușirea civilizației creștine. Pentru a adauga
ceață peste turma deculturalizată, cosmopoliții se folosesc de
impostura mitului de origine mincinoasă, vorbind despre o
presupusă civilizație „iudeo-creștină“, uitând că aceasta era
un cult minoritar practicat de cel mult zece mii de eretici până
în anul 70 î.Chr., și care a început să dispară după cucerirea
Ierusalimului de către romani și distrugerea Templului din
Ierusalim. Este foarte important, de asemenea, să reamintim
că, pe lângă aceste comunități diversioniste, au mai înflorit și
alte secte „iudeo-creștine“ de orientare gnostică și eretică,
combătute cu înverșunare de Sfântul Pavel și de Sfântul
Ignatie al Antiohiei... Dar, în fine, aceste minciuni sunt
revelatoare și foarte utile profanilor, pentru a înțelege
influențele care se ascund în spatele conceptelor și
evenimentelor drăcești la care asistăm.

Nota bene. „Creștinismul“ predicat în biserici și editat

(în Biblie) după 1945 este adevăratul surogat „iudeo-creștin“,
care a mistificat și deturnat Adevărul Mărturisit, pentru a
împiedica identificarea sursei falselor religii (erezii) și a
ideologiilor nefaste care au decurs din acestea, creând astfel
confuzia la care asistăm astăzi.

Pentru a grăbi această etapă în evoluția spre

postcapitalism (actul final de înrobire), cosmopoliții au
generat criza financiară, războaiele din Orientul Apropiat
pentru a orienta invazia islamică în vederea distrugerii
identităților naționale, rasiale și religioase ale Europei, au

216
organizat atacuri teroriste pentru a influența necesitatea unor
conflicte imperialiste și anumite pachete legislative liberticide,
reforme periculoase în învățământ, iar câinii turbați ai
dezinformării (mass media) au fost asmuțiți în continuu pe
creierele populației.
Pe lângă această ofensivă ultra-agresivă, se utilizează
din nou tehnica noțiunilor subversive aruncate în spațiul
public. Pentru asta au dezlănțuit o categorie nouă de
pseudointelectuali și atei înverșunați, mult mai periculoși
decât predecesorii lor nihiliști. Noua speță de diversioniști se
recomandă ca fiind profund preocupați și extrem de
îngrijorați de declinul civilizației creștine, foarte atașați cauzei
populare de pe vechiului continent, care se află în agonie;
profund antisistem (dar șoptesc la urechile politicienilor);
anti mass media (dar sunt invitați la toate emisiunile,
figurează cu articole lor în toate ziarele și revistele existente);
și anticapitaliști (dar trăiesc ca belferii, practicând
defiscalizarea „cutiilor poștale“ – sediile unor firme
fantomă).
Un fapt important de menționat este Omerta dusă de
acești pseudointelectuali și mass media, care, bazându-se pe
ignoranța occidentalilor, nu amintesc niciodată de existența
unei civilizații europene de tradiție Ortodoxă, care nu se află
nici în decadență, nici în declin și care a știut de-a lungul
veacurilor să-și păstreze intactă vigoarea credinței în pofida
tuturor adversităților, numărând peste 190 de milioane de
oameni sănătoși mintal și întregiți sufletește.
De vreo 10 ani, într-o corelare perfectă cu începutul
crizei din 2007, au început să răspândească pe platourile de

217
televiziune, în ziare și cărți de mare tiraj constatarea conform
căreia asistăm la prăbușirea civilizației creștine, albă și de
origine greco-latină (nici mai mult, nici mai puţin), misiunea
lor fiind deformarea și anihilarea realității pentru a disimula
înșelătoria istorică în care lumea occidentală a fost captivă și
care a dus la situația haotică pe care o trăiesc astăzi.
Cauzele problemelor actuale invocate de aceștia sunt:
mondializarea și ofensiva ultra-liberală împotriva națiunilor,
Vaticanul, care este încă prea rigid și nu reușește să ofere un
ideal comun tuturor creștinilor; incapacitatea modelului
capitalisto-liberal în contextul actual de criză și incapacitatea
politicienilor tradiționali (stânga-centru-dreapta), care nu mai
reușesc să propună soluții în raport cu contextul actual.

Antiteza ocultei. Soluțiile pe care le întrevăd

pseudointelectualii pe plan politic: politicienii fiind incapabili
să aducă soluții concrete de protecție împotriva presupusului
jihadism islamic și fiind în aceleași timp incapabili să
găsească o ieșire durabilă din criza provocată de finanța
internațională; constatând cu tristețe că mondializarea
împiedică protecția și gospodărirea internă a statelor, au ajuns
la concluzia că nu „satul-lume“ cauzează problemele actuale,
ci refuzul popoarelor de a se lăpăda de națiunile lor în
favoarea unei ordini economice ultra-centralizată. Soluția
salvatoare propusă de gropari este un sistem în care națiunile
ar accepta o formă de guvernare în care să rămână suverane
doar din punct de vedere social (teritoriul național devenind
o noțiune mai mult decât abstractă) și care să-și delege

218
interesele economice către organizații globale de gestiune în
genul: TAFT, GAFI, WTO... etc.
Aceste organizații mondiale ar avea autoritate
economică asupra tuturor națiunilor, gestionându-le averile,
bugetul, datoria externă... etc. Autorităţile supranaționale s-ar
invita, de asemenea, în activitatea legislativă și în politicile
privind economia internă și externă. Altă propunere salutară
este înființarea unui tribunal internațional, care să judece și să
tranșeze definitiv conflictele care opun multinaționale și ce o
să mai rămână din fostele națiuni – toate aceste activități
tehnocrate fiind desfășurate după modelul promovat
actualmente la Bruxelles și Strasbourg, adică, în deplină
desconsiderare pentru interesul suveran al statelor membre
și popoarele acestora! – Căutați greşeala!

Fiind angajat și el în tandemul morții, Vaticanul

înmulțește și ocaziile în care renegociază oficial textele biblice,
ca și cum ar fi simple contracte comerciale; multiplicând, de
asemenea, ocaziile în care se adresează tuturor ca fiind mai
tolerant și mai deschis, reconsiderându-și poziția vizavi de
ceea ce până nu demult erau considerate păcate; și, în general,
afișează o poziție din ce în ce mai laxistă în privința
„fărădelegilor“. Pe de altă parte, groparii tuturor bisericilor
lucrează de zori la transformarea Vaticanului într-o
multinațională a religiei. De aici și eforturile intensive duse de
ecumeniști pentru a înghiții Biserica Ortodoxă – dar și
încurajarea deschiderii tuturor frontierelor occidentale,
susținând astfel invazia islamică dirijată de S.U.A., vasalii
europeni și Israel cu asistența de teren furnizată de fundațiile

219
și ONG-urile cosmopolite, precum: Open Society Foundation
(O.S.F.), care aparține absolut întâmplător mizantropului
jidan George Soros.

Deznodământul...

Sinteza autorului. Din punct de vedere național,

identitar, politic, democratic, economic și social, toate
semnele ne arată că dinamica la care asistăm ne îndreaptă
destul de repede spre soluția finală de tiranie impusă prin
modelul globalizat. Un model în care omul liber, familia,
națiunea suverană și biserica vor deveni simple amintiri
pentru a face loc noii stări de fapt. Când vorbim despre „noua
ordine mondială“ nu trebuie să ne pierdem în detalii, trebuie
doar să știm că este un proiect care se pregătește încă din
secolul al XVII-lea, de către înaltele cercuri masonice. Toate
evenimentele care au urmat au fost direct influențate și
finanțate de bancheri internaționali, printre aceștia îi putem
regăsi pe Rothschild, Jacob H. Schiff, Paul Warburg, Abraham
& Solomon Kuhn, Sassoon și asociații acestora. Strategia care
a urmat pentru a mijloci evoluția către o nouă ordine
mondială a modelat dramatic istoria ultimelor trei secole. Cele
mai importante etape în Europa au fost revoluțiile din Anglia
(English Civil War, 1642 și 1651), Franța (Revolution
Française, 1789), Italia (Risorgimento, a doua jumătate a
secolului al XIX-lea), Primul Război Mondial (Războiul cel
Mare, 1914-1918) și revoluția din Rusia (Revoluția iudeo-
bolșevică, 1917). Prin provocarea și finanțarea acestor

220
evenimente, capitaliștii au urmărit: distrugerea monarhiilor,
instalarea republicilor laice, acapararea sau înfiinţarea
băncilor „naţionale“ sub papuc privat, îngenunchierea
Germaniei (care a marcat începutul sfârșitului civilizației
europene din Ooccident), confiscarea proprietăților și
persecutarea credincioșilor din Est prin ridicarea fortăreței
iudeo-comuniste.

Următoarea etapă a debutat cu Al Doilea Război

Mondial, care a fost organizat tot de cercurile anglo-saxone și
a avut ca obiect: anihilarea tuturor partidelor naționaliste din
Europa, întărirea comunismului internaționalist, înrobirea
popoarelor din Est și distrugerea Creștinismului pe întreg
continentul (Ortodoxia a rezistat). În ultimul rând, s-a
urmărit anexarea Europei occidentale sub cupola imperiului
cosmopolit, prin înființarea Uniunii Europene și
transformarea vechiului continent într-o piață de desfacere a
produselor și subculturii hotelului american...
Pax Americana înlocuise Pax Romana! Influențele
care au debarcat în Europa odată cu Aliații s-au tradus foarte
repede prin accelerarea decadenței în societate, sexualizarea
raportului uman, dezvoltarea ateismului, exaltarea plăcerilor
individuale și consumatorismul exacerbat ca nou obiectiv de
viață, devenind, astfel, o societate în întregime dependentă și
supusă hegemoniei bancare. Noua stare de fapt a adus, de
asemenea, începutul sfârșitului pentru morala și starea
sufletească a oamenilor, iar acest lucru a dus la îmbolnăvirea
psihică gravă a populaților din Vest. Singura țară care a făcut
excepție a fost Spania, care, datorită marelui vizionar

221
Francisco Franco Bahamonde, a reușit să țină piept
internaționalei comuniste și celei capitaliste, disimulată după
mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de
fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și
până în 1977.

La ora actuală, doar câteva familii controlează

integralitatea sistemului bancar global. Când vorbim despre
sistemul bancar trebuie să știm că acesta este adevăratul
proprietar al tuturor Majorelor (multinaționale), controlează
majoritatea națiunilor prin șantajul băncilor centrale și a celor
naţionale (doar după nume) și a burselor de valori, fiind
dirijorii oculți ai întregii activități financiare și economice în
lume! Așa s-a ajuns în stadiul grotesc în care ne aflăm astăzi,
în care mai puţin de 300 de canibali dețin echivalentul averii
planetare! Liderii caracatiței bancare, elita, au ajuns la acest
stadiu manipulând și orchestrând evoluția istorică prin
finanțarea și provocarea tuturor conflictelor și războaielor din
ultimele trei secole. Prima experiență reușită a fost republica
lui Cromwell și decapitarea în 1649 a regelui Charles I al
Angliei, Irlandei și Scoției. După decapitare (sacrificiu),
influențând evenimentele care au urmat, în 1694, cosmopoliții
au reușit să înființeze prima mare înșelătorie europeană: se
născuse „Bank of England“.
Tot ce a mai rămas de făcut pentru a ajunge la finele
acestei agende luciferiene este distrugerea Ortodoxiei,
aservirea esticilor la idealurile și modelul consumatorist
occidental. Acest vis dement al unei infime minorități de
mizantropi, motivați de ura etnică pe care o poartă turmei lui

222
Hristos, poate fi numit: New Age, hegemonia aurului, ferma
animalelor, republica mondială, domnia lui Baal, a lui
Lucifer... sau mai degrabă Apocalipsa lui Ioan! Până la urmă,
aceste calificative nu au absolut nici o importantă,
convingerile care trebuie să ne ghideze pașii pentru a nu cădea
în capcanele întinse sunt acelea că occidentalii sunt realmente
bolnavi, extrem de periculoși și ne vor distruge și pe noi!
Civilizația lor a început să decadă serios în urmă cu
două secole, când a fost iremediabil parazitată, astăzi
promotorii ei au devenit un pericol pentru adevărata
civilizație creștină din Europa de Est și, îndeosebi, pentru
comunitatea ortodoxă, care și-a arătat forța împotriva
virusului comunist. Printr-o ofensivă decisivă, cosmopoliții
vor să provoace un ultim cataclism care să creeze o stare de
disperare atât de mare încât impunerea noii ere să se justifice
și să fie cerută cu disperare de popoarele care, în urma
acțiunilor subversive, vor fi atât de distruse și slăbite, încât vor
implora pacea iluzorie promisă de guvernul mondial.
Machiavelismul dezlănţuit va atinge cote
nemaivăzute, întreaga experiență milenară va fi folosită;
manipulările utilizate pentru a crea consimțământul popular
generalizat se vor baza pe strategia dezordinii financiare
globale, a invaziilor islamice, a conflictelor internaţionale și a
războaielor civile. După terapia de șoc folosită pentru a
justifica noua dictatură, haosul generalizat (creat artificial de
elită) o să fie atribuit popoarelor occidentale, care au distrus
stabilitatea din lume prin materialismul, egoismul și ateismul
de care au dat dovadă – acest comportament bulimic și
imoral au obligat guvernele, politicienii și întreg sistemul

223
capitalist să se adapteze acestei situații fără a mai ține cont
de echilibrul din lume, trecând peste orice barieră morală,
umană, națională și ecologică, pentru a satisface aceste pofte
monstruoase, determinate de barbarismul renăscut la
oameni din prea multă libertate, drepturi, democrație și
belșug în general!

Un alt exemplu grosolan de manipulare în fabricarea

consimțământului generalizat este propaganda legată de
încălzirea globală, având ca obiect întărirea sentimentului
popular (consensul) în privința necesității absolute a unui
guvern mondial pentru salvarea Pământului. Conferința COP
21 din Paris14 a fost prilejul unei operațiuni masive de
diversiune contra opiniei publice, folosită pentru a scoate în
evidență încă o dată faptul că națiunile lumii, nefiind capabile
să-și autogestioneze emisiile de CO2, ar trebui să fie
monitorizate și controlate de către un organism
supranațional. Foarte interesant de observat că cei mai mari
poluatori și distrugători de mediu nu sunt națiunile, ci tocmai
parazitarele multinaționale volatile de exploatare și
transformare a diferitelor resurse naturale (minereu, gaz,
petrol, cărbuni...). Foarte multe voci din domeniul științei s-au
ridicat să denunțe manipularea, explicând că fluctuațiile
climaterice ale Pământului nu au absolut nimic de a face cu
activitatea umană! De-a lungul timpului, Pământul a trecut
pur și simplu prin cicluri naturale de încălzire, respectiv de

14 Conferința din Paris pentru climat a avut loc între 30 noiembrie și 12

decembrie 2015, la Bourget în Franța. Este, de asemenea, a 21 conferință a
părților semnatare a Convenției cadrelor Națiunilor Unite pentru schimbările
climatice. COP 21 este conferința cu nr. 11 a părților permanente de la
Protocolul de la Kyoto (CMP11).
224
răcire... dar nici măcar acest principiu firesc nu a rămas
nematerializat și este folosit ca propagandă pentru a adăuga
argumente emoționale în favoarea centralizării. Ceea ce se va
întâmpla, de asemenea, în viitor prin semnarea acestui
contract pentru mediu este că va împiedica națiunile în curs
de dezvoltare să-și mai exploateze resursele suverane, știind
că, în primă fază, orice operațiune de exploatare dăunează și
poluează mai mult. Practic, clubul poluatorilor de lux s-a
închis, cei care au prins trenul exploatării și au reușit să
dezvolte monopoluri tehnologice și economice merg înainte...
în timp ce restul candidaților la dezvoltare vor sta cuminți la
rând, așteptând să fie exploatați în acord cu prevederile
contractului COP 21: adică prin intermediul hoțesc al
multinaționalelor stampilate conform de sistemul care le-a
creat!

Din toate aceste cauze și pentru că omul, libertățile, și

democrația și-au arătat limitele, o nouă ordine mondială se va
impune. O gestiune globală asigurată cu autoritate și
profesionalism, de către organizații independente, care vor
dirija toate aspectele vieții noastre. Practic, nimic din ceea ce
știm și cunoaștem astăzi nu va mai fi valabil în „noua eră“.
Administrarea globală o să fie asigurată de organizații de
genul: N.A.T.O.; O.N.U.; Consiliul de Securitate; Council on
Foreign Relations (C.F.R.); Banca Mondială; Fondul Monetar
Internațional; Organizația Mondială a Comerțului;
Comunitatea Statelor Europene și Mediteraneene;
Parlamentul Mondial; Organizația Mondială a Sănătății... etc.
Aceste instituţii totalitare vor fi umplute cu tehnocrați care vor

225
fi aleși și formați de organizații oculte, aceleași grupuscule
care dirijează și astăzi ascunși după paravanul politico-
mediatic.

După o etapă de grație în care musulmanii se vor

ocupa de culoarea și moștenirea culturală a popoarelor
indigene..., vom asista la o operațiune grotescă în care noua
autoritate v-a decreta obligativitatea regăsirii unui echilibru
spiritual prin practicarea unei religii bazată pe contopirea
non-valorilor umaniste și a celor naturale și adorarea unui zeu
pământesc. Noul cult va avea un rol pur manipulator, obiectul
fiind condiționarea mentală și ideologică a supușilor
republicii mondiale, funcția fiind asigurată deocamdată prin
intermediul televizorului. În acest context de obligativitate, ne
putem aștepta la înfiinţarea unei miliții bisericești.
„Planingul“ familial va fi reglementat cu strictețe: cuplurile și
concepția vor fi controlate, iar copiii născuți pe cale naturală
nu vor mai aparține părinților. Se va privilegia o formă de
natalitate controlată și programată în centre specializate
(mame surogat și, în viitorul apropiat, copii crescuți în
pântece artificiale, în pungi Biobag...), în acest fel se va reuși
anularea filiației și modificarea comportamentului uman prin
inginerii genetice; prin acest procedeu artificial, odată ce
copiii vor ajunge adulți se vor simți atașați emoțional și fideli
sistemului (noua filiaţie). Plecând de la ideea că pușcăriașii și
sclavii nu trebuie plătiți, ci doar ținuți în viață pentru a fi
folosiți – nemaifiind nevoie de șantajul financiar pentru
condiționarea oamenilor, banii vor fi scoși din circulație,
această acțiune va fi precedată, pentru o anumită etapă, de

226
salariul universal. Pentru a avea acces la servicii, sănătate,
alimente și pseudolibertate, oamenii vor fi obligaţi să
găzduiască subcutanat o capsulă cu un microcip, care va
deveni, de astfel, instrumentul de control prin excelență.
Musulmanii, care sunt la ora actuală injectați cu forța în
Europa, vor fi folosiți ceva mai târziu la deteriorarea rasei și
identității populațiilor autohtone în mod ireversibil. Fiind
amestecați și obligaţi să trăiască alături de o adunătură
eteroclită, obișnuită cu mizeria și condițiile de precaritate,
potențialele rebeliuni și nemulțumiri ale europenilor de viță
(foștii creştini albi) vor putea fi ținute la un nivel ușor de
controlat. Practic, musulmanii vor forma un fel de miliție
internă, care va înăbuși din fașă orice formă de rebeliune,
neavând capacitatea și cultura necesară, pentru a înțelege
natura nemulțumirilor revendicate de către populațiile
indigene. După ce adunăturile eteroclite îşi vor îndeplini
misiunile de compromitere și diluare a civilizației albe,
musulmanii practicanți (islamiștii) vor fi obligaţi să se
convertească noului cult... dacă nu se vor supune acestei
cerințe, ceea ce este foarte probabil, atunci îşi vor încheia
misiunea profetică și vor fi condamnaţi la muncă silnică sau,
după caz, exterminați!

Această scurtă sinteză al unei viitor foarte probabil

poate da impresia, la prima citire cel puţin, că ne confruntăm
cu un balaur care a devenit mult prea mare pentru a putea fi
învins... însă singurul lucru care contează atunci când o
naţiune este agresată de o forță superioară este să facă la timp
alianțele potrivite.

227
 Norocul nostru în această luptă feroce lansată
împotriva tuturor popoarelor creştine este poziționarea tot
mai asumată a unor mari popoare și a liderilor acestora din
Europa de Est, care nu vor să-și vadă civilizațiile contopite în
cazanul încins al diversității anonime. Vedem clar opoziția tot
mai hotărâtă a grupului Vișegrád (V4) și a Rusiei împotriva
hegemoniei care se pregătește dinspre Apus. Atuurile noastre
principale în această luptă anunțată este faptul că am știut să
ne păstrăm bazele creştine și că adevărații noştri frați,
ortodocșii, au reușit până în prezent să demonstreze
cosmopoliților că puterea nu este încă unipolară!
Ne aflăm într-un moment fundamental, în care
destinul strigă să alegem pentru națiunea și neamul nostru în
acord cu tradiția și valorile strămoșești; iar acest lucru ar
trebui să ne pună serios pe gânduri până nu e prea târziu,
altfel România o să plătească un tribut ireversibil!

Deocamdată trebuie să știm să contracarăm pe plan

intern diferitele tentative de distrugere ale neamului nostru de
către trădătorii și infiltrații care s-au strecurat pe la guvern și
prin mediul mediatico-cultural. Dacă am înțeles că trăim intr-
un sistem vicios, subversiv și antipopular, ar fi o naivitate din
partea noastră să credem că instituţiile statului sunt în
serviciul nostru. Biserica, educaţia, sănătatea, justiția,
economia, cultura, sunt domeniile care sunt cele mai supuse
pericolului și trebuie urmărite cu mare atenţie. În ultimi ani,
în toate ţările din Uniunea Europeană trădătorii politici, dar
și superiorii bisericilor, printre ei aflându-se din păcate și
reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, au semnat o serie

228
de acorduri și documente care vizează reformarea tuturor
instituţiilor de stat, Biserica și societatea, în general. Aceste
reforme sunt create, impuse și controlate de către oculta
cosmopolită disimulată după paravanele Uniunii Europene,
ale Parlamentului European, ale Băncii Mondiale și F.M.I.
Acordurile sunt prezentate sub forma unor programe
care vin în sprijinul modernizării instituţiilor românești, însă,
în realitate, obiectul urmărit pe termen mediu este: anihilarea
totală a suveranității naționale, distrugerea Bisericii Ortodoxe,
a structurii familiei, a sistemului social, a sistemului de pensii,
a sănătății, a învățământului și a justiției. Unele acorduri au
fost deja semnate, altele urmează. Dacă se ajunge la
îndeplinirea acestei agende luciferice, vom fi în situația cea
mai periculoasă pe care a cunoscut-o neamul nostru în
ultimele decenii.
Românii au dat un exemplu tuturor națiunilor
europene, ieșind în stradă și manifestând împotriva
ordonanței de urgență care prevedea eliberarea penalilor
comuniști din pușcărie – acest lucru demonstrând starea de
sănătate a poporului român, chiar dacă în legătură cu acest
episod ar fi multe de spus, fiind semne clare că ar fi fost
provocat, instrumentalizat și recuperat de U.E cu sprijinul
local oferit de P.S.D. și de Iohannis, pentru a contracara
mișcările antieuropene din jurul nostru (...). Însă, comparativ
cu abuzul cripto-comuniștilor din guvern, cataclismul care
urmează să se înfăptuiască este infinit mai periculos, fiind în
joc supraviețuirea neamului nostru.

229
 În urma unor scurgeri de informații și documente,
s-au aflat următoarele: la sfârșitul verii, în 2014, la
Strasbourg, mai mulți lideri europeni și înalți reprezentați ai
diferitelor biserici au semnat un Super-Memorandum care
conținea un pachet de legi și angajamente care trebuiau
impuse în Grecia și Europa, dovedind, încă o dată, lipsa
suveranității statelor membre. Aceste documente vizează toate
statele membre ale U.E., dar în mod special Grecia, care,
datorită trădătorului elen Alexis Tsipras, a devenit un fel de
laborator anexat al cosmopoliților, unde se testează în
prealabil virusurile sociale direct pe oameni înainte de a fi
răspândite în restul Europei. Acest pachet de legi
ultrapericuloase și lipsite de orice urmă de respect și
compasiune pentru oameni trebuia să pregătească și să
accelereze trecerea în „noua eră“, care, după planurile
cosmopoliților, va fi inaugurată în jurul anului 2020 la
Barcelona.

În document există unele măsuri care trebuiau să fie

luate și în Rusia. Acest lucru a stârnit nedumerire, deoarece
rușii nu fac parte din Uniunea Europeană și, în al doilea rând,
este cunoscut faptul că liderul de la Kremlin este în opoziție
radicală cu scenariul uitării, anunțat de noua eră și „melting
pot-ul“ acesteia. După evenimentele care au urmat semnării
Super-Memorandum-ului, totul a devenit înfricoşător de clar
și observatorii avizați au înțeles că lumea a trecut de puţin pe
lângă Al Treilea Război Mondial – iar România, din cauza
„mortului american“ găzduit cu ospitalitate la Deveselu,
județul Olt, ar fi fost rasă de pe suprafața Pământului! Acest

230
lucru extraordinar de grav pentru poporul român a fost
ocultat de mass media. La fel s-a întâmplat și cu Super-
Memorandum-ul (sfârșitului) semnat în 2014!

Dacă mergem înapoi în timp, putem observa că

anexarea Crimeei, în 2014, și intervenția Rusiei în conflictul
sirian în 2015, la cererea lui Basar el-Assad, a arătat clar că
Vladimir Putin nu numai că se opune hegemoniei
cosmopolite, dar este pregătit să o arate și prin forța Armatei.
În 2016, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Putin
anunța comunității internaționale că amenințarea unui Al
Treilea Război Mondial este tot mai mare, iar agresorul este
acela care prescrie lumii rețete de democrații generice,
disimulat după mașinăria de diversiune „main-stream“.
Președintele Putin atrăgea, de asemenea, atenția asupra
minciunilor folosite de N.A.T.O. în privința unei false
amenințări pe care ar reprezenta-o Iranul, folosindu-se de
aceste minciuni (reeditate) pentru a planta scuturile
antirachetă tot mai aproape de frontierele Rusiei, știind că
următoarele generații de rachete programate vor putea atinge
ținte care se află la peste o mie de kilometri, punând, astfel, în
pericol siguranţa și potențialul nuclear al Rusiei. În 2016,
probabil sub influenta anabolizantelor ingerate, Hillary
Clinton declara fără nici o reținere la televiziunea națională că
dacă câștigă alegerile, S.U.A. vor intra în război cu Rusia! În
2016, puciul împotriva lui Recep Tayyip Erdogan și tentativa
de asasinare a sa, organizate de Administrația Obama, eșuează
lamentabil datorită intervenției decisive a lui Vladimir Putin.
Tot în 2016, americanii au început să-și mute depozitele de

231
arme din Incirlik (Turcia) și se pare că o parte ar fi fost trimisă
la Deveselu, această bază transformând România într-una
dintre cele mai nesigure țări de pe fața planetei. Din surse
demne de încredere din Armată, s-ar părea că tehnologiile
care au ajuns în România sunt prevăzute să găzduiască și
capete cu potențial nuclear. Dacă analizăm aceste evenimente,
înțelegem că Super-Memorandumul din 2014 trebuia să fie
pus în aplicare cu orice preț, chiar și cu riscul unui război
total. Rusia lui Putin este singura țară din lume care încă mai
este capabilă să anihileze planurile hegemoniei anunțate. Prin
influența salvatoare pe care a avut-o în evenimentele
geostrategice din ultimi ani, se pare că ne-a salvat de la un
dezastru colateral... cel puţin pentru moment!

232
 Capitolul IX

Super-Memorandumul

Fără a mai recurge la alte introduceri, acest capitol va

fi în întregime dedicat unui document cu caracter secret, care,
datorită unor oameni integri din armată, administrație și
biserică, a ajuns să fie cunoscut. Următoarele revelații ne
dezvăluie în amănunt direcția înspre care ne îndreaptă
trădătorii și, totodată, ne arată natura și caracterul ascuns al
acestui dric al coșciugelor naţionale, numit Uniunea
Europeană. Textul care urmează este conform cu originalul,
este o lectură lipsită de estetică, neavând structura și dinamica
scriitoricească, însă vă recomand citirea celor ce urmează cu
mare atenţie, atât pe rânduri, cât și printre ele!

Introducerea oficială a documentului.

Semnat la Strasbourg, în 20-25 iunie 2014, Super-
Memorandumul urmează să fie implementat în intervalul 1
mai 2016-16 august 2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm
angajamentul ca, în numele celor vizați, pe durata aplicării
Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute
în acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate
fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus în
practică mai devreme de data oficială convenită pentru
implementarea sa.
233
 Prevederi ale Memorandumului referitoare la
Fondurile de asigurări și pensii din Grecia, Cipru şi U.E.
Total articole: 11.
Articolul 1. Comasarea tuturor Caselor de Asigurări și
Pensii din Grecia şi înființarea a două noi Case până la data de
18.09. 2019, după cum urmează: Casa de Ajutor Social,
Reciproc și Sănătate, Casa de Asigurări agricultori și
muncitorime.
Articolul 2. Pensii unitare, în cuantum de 560 euro,
acordate prin cele două Case de Asigurări și Pensii, până la
data de 30.09.2017, respectiv în cuantum de 365 euro până la
data de 30.09.2020.
Articolul 3. Dotarea tuturor asiguraţilor cu card
electronic cu credit valabil timp de 365 de zile, care poate fi
înnoit doar de Casele de Asigurări pentru încă 365 de zile în
mod repetat. Cardul urmează a fi înlocuit în data de
01.12.2017.
Articolul 4. Program al instituţiilor de stat în toate
duminicile de peste an, cu program de la ora 12:00 până la ora
20:00, mai puţin în luna august. Reforma urmează să fie
implementată începând cu data de 01.01.2017.
Articolul 5. Drept zi liberă pentru toate Casele de
Asigurați și Sănătate se stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot
parcursul anului.
Articolul 6. Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi
examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în
cadrul unităților medicale.

234
 Articolul 7. Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de
pensionare se stabileşte la 69 de ani.
Articolul 8. Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de
pensionare se stabileşte la 70 de ani.
Articolul 9. Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de
pensionare se stabileşte la 71 de ani.
Articolul 10. Începând cu data de 15.06.2016, se
elimină cărțile de muncă şi carnetele de sănătate pentru toţi
asiguraţii Caselor de Asigurări.
Articolul 11. Până la data de 16.09.2016 se prevede
unificarea tuturor Caselor de Asigurări și Pensii.

Prevederi ale Super-Memorandumul referitoare la

învățământ. Total articole: 12.
Articolul 1. Învăţământ Multicultural în toate
instituțiile de învățământ din țară, începând cu data de
11.09.2016.
Articolul 2. Începând cu data de 11.09.2017 se
anulează toate sărbătorile religioase şi naționale, la toate
instituțiile de învățământ.
Articolul 3. Începând cu data de 11.11.2016 se
desfiinţează educaţia religioasă a elevilor.
Articolul 4. Începând cu data de 11.11.2016, se vor
organiza vizite obligatorii la sinagogă și moschee pentru toţi
elevii de ciclul primar şi, treptat, și pentru toţi elevii de ciclul
gimnazial și liceal.
Articolul 5. Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul
gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând

235
cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative
tuturor elevilor de ciclu primar.
Articolul 6. Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a
Greciei și la acumularea de cunoștințe referitoare la Revoluția
Greacă și se inaugurează cursul de Renaștere Europeană,
având în prim plan Revoluția Franceză și Italiană a lui
Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă în
practică începând cu data de 11.12.2018.
Articolul 7. Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de
educaţie religioasă va prevedea şi o parte practică pentru toate
nivelele de învățământ.
Articolul 8. Începând cu data de 16.10.2016 se
desfiinţează toate sărbătorile naționale şi paradele.
Articolul 9. Începând cu data de 17.10.2016, pentru
toate ciclurile de învățământ se vor dedica sărbători dedicate
mediului înconjurător.
Articolul 10. Începând cu data de 16.10.2016 se
desfiinţează toate facultățile de Teologie. Acestea vor fi
transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea,
începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de
religie la toate ciclurile de învățământ și începând cu data de
12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă.
Articolul 11. Începând cu data de 01.01.2017 se va
trece la concedierea de profesori din toate ciclurile și
categoriile de învățământ și se procedează la introducerea
internetului.
Articolul 12. 12a. Începând cu data de 19.09.2016 se
introduc diapozitive pentru susținerea lecţiei de educaţie
sexuală. 12b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc

236
legitimații electronice pentru elevi. 12c. Se va proceda la
instalarea de detectoare de metale în toate instituțiile de
învățământ, indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenților
şi al profesorilor va fi permis numai în baza unui card de
acces. 12d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza
excursii cu elevii și studenții în locații în care este promovată
emanciparea sexuală. 12e. Începând cu data de 16.09.2016 se
va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la

Biserica. Total articole: 15.
Articolul 1. Special. 1a. Reforma slujbelor bisericești,
mai ales în ceea ce privește orele la care vor fi săvârșite. Astfel,
în perioada de iarna Sfânta Liturghie va fi săvârșită în fiecare
dimineață de duminică începând cu ora 10:00 și până la ora
11:30, iar în perioada de vară în fiecare duminică după-amiaza
începând cu ora 19:30 și până la ora 21:00. Reforma va fi pusă
în aplicare începând cu data de 17.10.2017. 1b. Începând cu
data de 26.10.2017, vor fi demontate toate catapetesmele din
biserici. 1c. Începând cu data de 01.03.2017, se vor introduce
icoane renascentiste, înlocuindu-se, astfel, arta bizantină.
1d. Începând cu data de 01.03.2017, în cult se vor folosi și
instrumente muzicale.
Articolul 2. 2a. Începând cu data de 15.08.2017 se
renunţă la obligativitatea reverendei pentru preoți în afara
sfintelor locașe. 2b. Începând cu data de 01.05.201(? nu
apare), clericii vor fi obligați să renunțe la barbă și păr lung.
Articolul 3. Începând cu data de 14.08.2018 se vor
interzice privegherile din biserici și mânăstiri.

237
 Articolul 4. Începând cu data de 15.08.2016 nu vor
mai fi sărbătoriți sfinții antisemiți.
Articolul 5. Începând cu data de 15.09.2016, toţi
clericii, indiferent de rang, vor proceda la predici antirasiste.
Articolul 6. Începând cu data de 16.09.2016, se vor
elimina imnurile antisemite din întreaga Biserica creștină.
Articolul 7. 7a. Începând cu data de 16.09.2016, în
toate bisericile creștin-ortodoxe se va renunța la Utrenie.
7b. Începând cu data de 19.09.2017, în toate bisericile
creștine se vor introduce noi slujbe. 7c. Începând cu data de
20.09.2016, se va celebra o sărbătoare dedicată mediului
înconjurător, în fiecare an, la data de 5 iunie, precum și o
sărbătoare dedicată pământului, în data de 14 aprilie.
7d. Începând cu data de 01.07.2016, se va introduce o
sărbătoare (sic!) dedicată holocaustului jidănesc, cu o slujba
specială în toate bisericile creștine. Sărbătoarea va fi ținută de
trei ori pe an, mai precis în datele de 27 ianuarie și 21 aprilie.
7e. Începând cu data de 15.07.2017, vor fi desființate toate
sărbătorile naționale.
Articolul 8. 8a. Reformarea tuturor sărbătorilor ținute
de Bisericile creștine (nu se specifică la ce dată).
8b. Inaugurarea de noi sărbători în cadrul Bisericilor creștine.
8c. Începând cu data de 17.04.2017, în toate Bisericile creștine
se va desființa avatonul. 8d. Începând cu data de 01.05.2017,
Organizația Națiunilor Unite va prelua controlul Bisericii
Creștine Unite. 8e. Începând cu data de 01.05.2017,
Ierusalimul va deveni capitală spirituală. 8f. Începând cu data
de 01.05.2017, se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului,
Alexandriei, Antiohiei și cele Slave, mai puţin Patriarhia

238
Moscovei. 8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai
funcționa doar trei patriarhii ale Bisericii Creștine Unite,
respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei și Patriarhia
Constantinopolului. 8h. Începând cu data de 17.07.2017, toate
seminariale teologice vor fi transformate în școli de religie.
Articolul 9. 9a. Facultatea de Teologie de la Chalki va
fi redeschisă la data de 17.07.2017. 9b. Biserica Greciei se
angajează, din fonduri proprii, precum și din fonduri
europene, să întrețină locașuri de închinăciune ale
musulmanilor. 9c. De asemenea, începând cu data de
01.09.2016, Biserica Greciei se angajează să permită
funcționarea de locașuri de închinăciune ale budiștilor şi, în
general, ale oricărui cult. 9d. Începând cu data de 20.09.2016,
se vor organiza cursuri pentru toţi credincioșii, în cadrul
tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile
creștine, indiferent de convingerile religioase ale cursanților.
Articolul 10. 10a. Începând cu data de 20.05.2017, se
vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament
de instrumente muzicale și în cadrul tuturor Bisericilor
creștine. 10b. Începând cu data de 20.10.2017, se introduc, în
toate Bisericile creștine, instrumentele muzicale și se vor
organiza concerte, nu doar cu caracter religios, chiar în
interiorul bisericilor. 10c. Începând cu data de 01.05.2017, se
vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara
lăcașurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în
mod regulat de Bisericile creștine. 10d. Începând cu data de
01.06.2017, se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.
10e. Începând cu data de 01.09.2017, toate Bisericile creștine
vor accepta unirile federale şi multinaționale. 10f. Începând cu

239
data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial și
de moderator în unirile internaționale.
Articolul 11. 11a. Începând cu data de 15.08.2017,
conducător al Bisericii creștine devine Vaticanul.
11b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de
18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor fi instalați monahi din
toate tagmele romano-catolice (papistași – n.a.), precum şi
practicanții ai cultelor păgâne. 11c. Începând cu data de
01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcțiune
telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui
aparținând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi
transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală
independentă, în centru de promovare a unei noi orientări
creștine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi îndrumare,
în centru de promovare a unei noi orientări și muzici
bisericești.
Articolul 12. Începând cu anul 2016, toate bisericile
creștine se vor adapta noii realități a Erei celei Noi.
Articolul 13. 13a. Începând cu data de 17.07.2017,
sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos,
Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se
vor înfiinţa trei centre ale acesteia. 13b. Începând cu data de
01.11.2017, în cadrul Bisericilor creștine vor fi numiți în funcții
de conducere persoane care au împlinit vârsta de 28 de ani.
Articolul 14. 14a. În diferite insule din Grecia, dar și
în Cipru și la Sfântul Munte Athos se vor organiza
simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferințe pe
tema unirii internaționale. 14b. Începând cu data de
15.08.2017, toate Bisericile creștine vor accepta desființarea

240
statelor naționale şi înființarea de unități statale
multinaționale, multicentrice, multiculturale şi
multireligioase, precum şi înființarea de unități statale cu
caracter religios, de tipul Patriarhiei Ecumenice.
14c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii
Creștine Ortodoxe se vor desființa stranele şi cântăreții și se
vor introduce coruri.
Articolul 15. 15a. Acordurile menționate mai sus vor fi
validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creștin-
Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în intervalul
19.06.2016-09.07.2016. Acordurile de mai sus au fost deja
ratificate de: Președintele Consiliului Europei, HERMAN VAN
ROMPUY, mandatat până la 31 octombrie 2014,
Reprezentantul Guvernului Greciei, ANDREAS LOVERDOS,
ministrul Educației, Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice,
Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu, Reprezentantul
SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, egumen Efrem, Guvernul și
Biserica Ciprului, prin P.S. Varnava, Episcop de
Trimythoyntos, şi Î.P.S. Neofythos, Mitropolit de Morfou,
Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de
Vostron. Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de
Tripolis, Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de
Tripolis, de toate Bisericile Ortodoxe Slave și Biserica Rusiei,
prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, de
Vatican prin cardinalul Walter Kasper. 15b. Cu acordul
Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creștine vor trece
sub administrarea a patru autorități, respectiv O.N.U.,
UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de
01.05.2017) 15c. Articol lămuritor. Bunurile mobile și imobile

241
ale entităților amintite vor trece în administrarea comună a
Bisericilor creștin-ortodoxe, împreună cu organismele statale
și suprastatale amintite mai sus.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la

spitale și sistemul de sănătate.
Total articole: 8.
Articolul 1. Spitalele vor face distincție între vârstnici
și tineri. Începând cu 08.09.2017, vârstnicii vor fi examinaţi în
spaţii special amenajate.
Articolul 2. Dreptul la internare în spitale îl vor avea
doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de
08.09.2017, accesul neasiguraților în spitale va fi interzis.
Articolul 3. 3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va
limita numărul spitalelor. 3b. Începând cu data de 16.09.2017,
se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenție.
3c. Începând cu data de 17.07.2018, se vor înfiinţa centre
experimentale în cadrul spitalelor.
Articolul 4. Începând cu data de 17.06.2017, toate
serviciile sociale vor identifica electronic cetățenii. Excepție
constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor.
Articolul 5. Începând cu data de 17.08.2017, se
interzic specializările multiple.
Articolul 6. Începând cu data de 17.08.2017, se va
proceda la comasarea spitalelor şi la înființarea de unități
spitalicești multifuncționale.
Articolul 7. 7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor
introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetățenii

242
și cadrele medicale. 7b. Începând cu data de 19.09.2017, vor fi
desființate toate centrele de prim-ajutor și protecție socială.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la

reforma administrativă.
Articolul 1. Începând cu data de 16.06.2017, toţi
cetățenii Comunități Europene şi ai Federației Ruse vor fi
identificați electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi
acceptate de toate bisericile creștine (dacă rușii nu ar fi
recuperat Crimeea și nu ar fi reechilibrat balanța puterii în
lume; dacă Hillary Clinton ar fi ajuns la putere continuând
politica criminală a predecesorilor, probabil ca acest articol ar
fi avut sorți de izbândă – n.a.).
Articolul 2. 2a. Începând cu data de 17.10.2017, se va
proceda la desființarea statelor naționale şi la înființarea de
state federale, unele cu caracter zonal și capitală proprie.
2b. Începând cu data de 14.08.2017, se va proceda la
înființarea unui stat dualist în insula Cipru. 2c. Începând cu
data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor
religiilor de pe planetă. 2d. Începând cu data de 14.08.2018,
pe întreaga planetă se va proceda la înființarea de centre
religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor.
Astfel de centre vor funcționa în localitatea Ammochostos,
Cipru, începând cu data de 14.08.2018, şi două asemănătoare
la Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie‘‘ și
la Biserica „Sfânta Sofia‘‘.
Articolul 3. Începând cu data de 19.11.2016, se va
acorda statut legal tuturor emigranților sosiți în statele
Uniunii Europene, necondiționat.

243
 Articolul 4. 4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor
intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceștia vor putea
face parade în mod regulat și liber, pe toate drumurile
orașelor Comunității Europene. 4b. Începând cu data de
16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între
homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex și a
înfierii de copii de către cuplurile de homosexuali.
4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la
liberalizarea relațiilor sexuale între persoane ajunse la vârsta
majoratului (18 ani) şi persoanele majore. 4d. Începând cu
data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea
transmisiunilor televizate și în presă ale programelor sexuale
și se va permite circulația liberă a cât mai multe reviste
pornografice, în toate ciclurile de învățământ. 4e. Începând cu
data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranță în
apropierea unităților de învățământ de toate gradele, în
întreaga Comunitate Europeană, precum și în interiorul
cazărmilor militare. 4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor
preda, la toate nivelele, lecții de sex plătit, nu doar de către
cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de
toleranță.
Articolul 5. Începând cu data de 22.12.2017, se va
permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu
vârste mai mari de 14 ani.
Articolul 6. 6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va
proceda la desființarea statelor naționale şi la instituirea unui
guvern mondial. 6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va
proceda la legalizarea homosexualității în cadrul instituţiilor

244
de învățământ. În acest sens, în toate unitățile de învățământ
se vor preda lecții referitoare la homosexualitate.
Articolul 7. 7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va
proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura
Noua Eră. 7b. Începând cu data de 01.03.2017, se va proceda
la desființarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor
europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în
Europa. 7c. Începând cu data de 21.03.2017, se vor introduce
sărbători dedicate mediului înconjurător. 7d. Începând cu
data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele grecești și
bizantine arborate la intrarea în instituțiile publice, de
învățământ şi în biserici. 7e. Începând cu data de 17.03.2018,
se va proceda la înființarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi
Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi și
monahii de toate dogmele şi religiile.
Articolul 8. 8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi
promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva
discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele
europene. 8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor
încuviința convențiile de conviețuire și în ceea ce-i privește pe
homosexuali și la abrogarea caracterului obligatoriu al
căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană.
8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la
legalizarea crematoriilor (incinerarea morților). 8d. Începând
cu data de 20.05.2016, se vor interzice, în întreaga Uniune
Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce
treptat obligativitatea incinerării morților. 8e. Începând cu
data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea
morților, referitor la persoanele care doresc slujbă de

245
înmormântare. 8f. Începând cu data de 23.05.2016, se vor
renunţa, în toate țările Uniunii Europene, la jurământul pe
Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecți,
primari, studenți etc. 8g. Începând cu data de 24.05.2016, nu
vor mai fi permise slujbe de sfințire în Parlament, instituții de
învățământ și publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.
Articolul 9. 9a. Începând cu data de 25.05.2016, în
întreaga Uniune Europeană se va renunţă la depunerea
jurământului de către parlamentari. 9b. Începând cu data de
11.09.2016, slujbele de sfințire vor fi interzise în toate unitățile
de învățământ. 9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va
renunța la botezul obligatoriu al copiilor mici și se va
introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului
direct la oficiile de Stare Civilă. 9d. În toate instituțiile de
învățământ universitar şi de interes public, precum şi în
cadrul tuturor ministerelor din țările membre ale Uniunii
Europene, se va proceda la crearea de arhive electronice. În
acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare și
recunoaștere a irisului, astfel încât accesul tuturor cetățenilor,
elevi, cadre didactice, studenți și oameni politici să se facă în
instituțiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi
pusă în aplicare începând cu data de 29.10.2017.
Articolul 10. 10a. Conform modelelor oferite de
N.A.T.O., începând cu data de 30.01.2017, se va proceda la
înființarea de armate multinaționale şi la renunțarea la
armatele naționale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi
satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene, unde mai
este încă obligatoriu. 10b. Începând cu data de 30.03.2017, se
va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi

246
cetățenii, în relațiile cu statul multinațional al Uniunii
Europene.
Articolul 11. 11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi,
semnatarii prezentului Super-Memorandum, ne angajăm să
implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un
Memorandum intern referitor la înțelegerea și colaborarea
religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de
01.05.2016) și un alt Memorandum intern referitor la
colaborarea cu Uniunea Europeană (începând cu data de
01.05.2016).
Implementarea reformelor prevăzute în
prezentul Memorandum pot fi amânate doar câteva luni, mai
precis 9 (nouă). În cazul în care implementarea acestor
reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul național care se
face vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în
cuantum de 20.000 de euro, plus penalități în cuantum dublu,
în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea,
această amendă va fi plătită și de fiecare din ministerele
fostului stat național, respectiv Ministerul Învățământului,
Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, dar şi de toate
Bisericile creștine. 11b. Implementarea reformelor de mai sus
se poate face chiar și un an mai devreme de data stabilită prin
Memorandum. În acest caz, bisericile și fostele autorități
statale vor beneficia de un „bonus“ în cuantum de 500.000 de
euro din partea Autorității Europene pentru Reforme.
11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să
restaurăm regalitatea democratică, în special în Grecia, până
la finele anului 2016. În ceea ce privește Grecia, ne angajăm,
de asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile

247
religii păgâne recunoscute de fostul stat. 11d. Autoritatea
Europeană pentru Reforme va funcționa începând cu data de
01.05.2016. 11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede
înființarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital
iniţial de 800.000.000 de euro. 11f. Începând cu data de
13.07.2017, se înfiinţează Uniunea Mediteraneeană
Regională, din care vor face parte toate țările din bazinul
Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al Uniunii
va avea sediul în Sfântul Munte Athos și va funcționa
începând cu data de 17.12.2017. 11g. Începând cu data de
21.01.2016, un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona
în Dubrovnik, Croația. 11h. Începând cu data de 22.01.2016, se
va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona.
11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la
înființarea unui nou Birou European pentru Reforme
Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în
urma semnării acordurilor aferente cu Uniunea
Mediteraneeană, O.N.U, Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul
acestui birou, care va funcţiona începând cu data de
24.11.2016, va fi la Paris.
Semnatarii acordurilor de mai sus sunt: Președintele
Consiliului European, Herman Van Rompuy, Reprezentantul
Guvernului Greciei, Andreas Loverdos, ministru al Educaţiei,
Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou,
Episcop de Diavleia, Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice,
Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu, Reprezentantul Sfâtului
Munte Athos, egumen Efrem, Reprezentanții Bisericii și
Guvernului Ciprului, P.S. Varnavam Episcop de
Trimythonytos și Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,

248
Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Î.P.S. Timotei,
Mitropolit de Vostron, Reprezentantul Bisericii Alexandriei,
Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis, Reprezentantul
Bisericilor Ortodoxe Slave și al Federației Rusiei, Preafericitul
Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia, Reprezentantul
Vaticanului, cardinalul Walter Kasper, Reprezentantul
Vaticanului, cardinalul Angelo Scola, cardinalul
Milanului, Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor,
Andre Varkan, Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S.
,Mitropolit de Artgyrokastros. Reprezentantul Bisericii
Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis. Subsemnaţii ne angajăm în
implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1
mai 2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel
încât, începând cu data de 1 mai 2016, să survină schimbarea
și să sărbătorim intrarea în Noua Eră. Subsemnaţii ne
angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să
înființăm pe cuprinsul acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor,
dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican. Subsemnaţii ne
angajăm la acestea şi în numele celor care ne vor urma la
conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de
comun acord. De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului
Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se
arate (reveleze) în lume și să rezolve toate problemele
planetei.
Declarație complementară.
Prezentul înscris constituie Super-Memorandum local
şi privește Grecia, Republica Cipru, Rusia, și Uniunea
Europeană, precum și Super-Memorandum care privește
Bisericile Constantinopolului, Greciei, Ierusalimului,

249
Alexandriei, Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusiei și Sfântului
Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja Super-
Memorandumul cu celelalte Biserici creștine din Uniunea
Europeană.
B. Declarație complementară.
Bisericile Creștin-Ortodoxe obligă și statele
aparținătoare să implementeze reformele convenite.
C. Declarație complementară.
Se anexează un Memorandum special privind
Cooperarea Bisericească și Statală cu Uniunea Europeană.
Noi, semnatarii Memorandumurilor de mai sus ne
angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm
reformele stabilite începând cu data de 1 mai 2016.
D. Declarație complementară.
Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităților
bisericești autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în
vedere că urmează să schimbăm întreaga structură
bisericească și statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi,
începând cu data de 01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare
de Fapte.
E. Declarație complementară.
Ne asumăm răspunderea referitor la reforma
administrativă și bisericească și referitor la reînființarea
Bisericii celei Una. De asemenea, ne asumăm răspunderea
referitor la înființarea Forțelor Armate și Miliţieneşti
Multinaţionale, în vederea menţinerii ordinii și a siguranţei
pe drumurile, în pieţele publice și în toate oraşele din ţările
membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor

250
la apărarea tuturor Bisericilor, de către forțele amintite mai
sus.
F. Declarație complementară.
Noi, conducătorii religioși și politici, semnatari ai
prezentului înscris, ne luăm angajamentul de a colabora
strâns și intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa cum
aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul
provizoriu în Washington, precum şi cu Forţele Federale
Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.)
cu sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost
înfiinţate la data de 17.11.1984. În colaborare cu Armata
Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001
şi având sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, și cu
celelalte autorităţi militare europene şi locale, forţele amintite
mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state
naţionale ale Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine,
precum și pentru toate dogmele și religiile de pe teritoriul
Uniunii Europene. De asemenea, ne asumăm răspunderea de
a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în vederea
asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de
camere de supraveghere de ultimă generaţie în toate
instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în
mănăstiri, biserici și instituţii publice. De asemenea, ne
asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Poliţiei
Religioase.
Implementarea reformelor de mai sus va începe la
data de 02.05.2016. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne
angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm
siguranţa şi ordinea publică. Urmează semnăturile (în anexă,

251
lista semnatarilor Super-Memorandumului încheiat între 25 şi
29 iunie 2014). Responsabil privitor la publicarea şi
expedierea Super-Memorandumului, Kereth Tanais.
Înscrisul, tradus din greacă, mai are atașate alte 40 de
articole ale legilor care trebuie instaurate aferente, care, de
asemenea, a fost votată și de reprezentanții Bisericii Ortodoxe,
constituindu-se astfel în cel mai periculos înscris emis
vreodată de aceste centre internaţionale. Conciliul din Creta,
care a avut loc în 2016, numit și „Marele Sinod Panortodox“,
nu face decât să confirme și mai mult veridicitatea și
caracterul catastrofal al acestui Super-Memorandum, care
are ca obiect distrugerea societății și a Bisericii Ortodoxe.
Nu putem doar să stăm și să ne rugăm. Hristos și
Biserica Sa Ortodoxă constituie cel mai sfânt și scump tezaur
al nostru, este soclul civilizației noastre! Cât despre legile
emise de instituţiile supranaționale, sub influența căreia
deocamdată suntem și noi, să le țină pentru degenerații care
au acceptat, deja, ideea, că doi pederaști se pot căsători și
adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele
părinților de instituţiile statului (Barnevernet-Norvegia, cazul
familiei Bodnariu), noi nu avem nevoie de aşa ceva! Și, până la
urmă, ce sens ar mai avea viața noastră, sub influenta acestui
regim terorist?

Oameni buni, treziți-vă și uniți-vă până nu este prea

târziu! Nu uitați că până și Domnul nostru Iisus Hristos s-a
mâhnit la rândul său, revoltându-Se împotriva activităților
josnice, perpetuate în Marele Templu din Ierusalim; și
ridicând brațul dreptății, cu forța divină biciul Lui împletit

252
din ștreanguri a trosnit năprasnic peste capete și
schimbătorii de bani din Templu... Cât despre societatea
înșelătoare bazată în exclusivitate pe consum și capitalizarea
fiinţei cele mai iubite, impusă prin forţă de diavolii
cosmopoliți din Bruxelles, nu lăsați casa lui Dumnezeu,
sufletul și mintea, să devină peștera tâlharilor, aşa cum au
făcut-o spurcații de Iudei!

„Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o

faceți peșteră de tâlhari!“ (Matei, 21,13).

253
 Capitolul X

Avansul României... cincizeci de ani

Mii de cărți nu ar fi de ajuns pentru a analiza cu

precizie efectele toxice pe care le-au avut cele două războaie
mondiale asupra civilizației europene. Oricum, spațiul-timp
nu ne-ar permite să dezbatem despre asta, ceea ce a fost a
fost, iar, în aceste momente, cele ce se anunță cu glas viu sunt
mult mai distrugătoare. Trebuie să ne referim la prezent, fără
a mai lasă loc interpretărilor în genul celor de la IICCMER și
să mergem la esențial, drept la țintă. Singurul lucru la care
trebuie să ne gândim astăzi este cum luptăm împotriva
efectelor nocive urmărite de această paranteză încă deschisă a
istoriei moderne.
În mod surprinzător, în această încleștare istorică
destinul ne-a dăruit o șansă nebănuită. Presupusul avans
modernist atribuit Occidentului se dezvăluie a fi mai degrabă
o etapă nefastă, în care masele au fost deformate, reformate și
recondiționate, dând naștere unei societăți monstruoase,
amețitoare, vidă, ostatică a propriilor iluzii. Prin urmare,
șansa noastră nebănuită se materializează prin cei cincizeci de
ani de aşa zisă întârziere, față de matricea sclavagistă care a
reușit să închidă Vestul în temnița robiei financiare.
Aşadar, cei 50 de ani de întârziere, care ne sunt
reproșați de cosmopoliții de la Bruxelles, care, de astfel, s-au
și angajat într-o operațiune de salvare a deficitului capitalist
din România, a devenit în mod surprinzător atuul nostru
principal. Șansa este atât de salvatoare și neașteptată încât a
254
declanșat după sine o campanie de dezinformare cum nu s-a
mai pomenit de mult pe meleagurile româneşti. În acest
angrenaj industrial al manipulării, pe statul de plată al
cosmopoliților se află marea majoritate a celor care sunt
promovați pe micile ecrane, în presă, la radio și pe la casele de
edituri.
În aparență, eterogenitatea afișată și aria bogată a
discursurilor folosite creează o mare confuzie în rândul
oamenilor, iar acest lucru permite o manipulare prin
învăluire. Însă procedeul folosit se trădează în cele din urmă
prin uniformitatea constatărilor făcute de principalii
protagoniști. Practic din discursul „oficios“ reiese faptul că
România ar suferi din cauza cancerului provocat de:
naționaliști, care încă mai cred în idealul măreț al unei țări
suverane; de creștinii ortodocşi, care se încăpățânează de mai
bine de 2000 de ani să creadă în Dumnezeu; de tradiționaliștii
care nu vor să renunțe la trecutul ziditor, neînțelegând
modernitatea eliberatoare a căsătoriilor sodomiste și a
paradelor urbane, unde oameni bolnavi defilează în chiloți
„tanga“ și cizme de cowboy, uneori cu copii în cârcă, fluturând
frenetici pe ritmuri electronice, baloane „hazlii“ în formă de
penis!
Într-o propoziție, neamul și țara românească
formează un obstacol insurmontabil în calea propriei fericiri!
Să înțelegem din acest lucru că până la urmă „pamfletarul“
Bertolt Brecht avea dreptate când inducea subtil ideea că
defectul principal al poporului în orânduirea capitalistă este
însuşi poporul.

255
 Datorită lucidității pe care o poate avea numai acela
care este vizionar, imensul Mihai Eminescu ne lăsa moștenire
înscrisurile profetice din anul 1879, cu 35 de ani înaintea
marelui război din 1914. Într-un ultim strigăt sfâșietor, plin
de dragoste și, totodată, înverșunat împotriva evidențelor,
Luceafărul ne transmitea următoarele lumini:
„Capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce
este prin natura lui, adică un rezultat al muncii și, totodată, un
instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală,
rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin
întreprinderi hazardate și fără trăinicie, a jocului de bursă, a
minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari și
jucători la bursă, cavaleri de industrie și întreprinzători
șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale
societății omenești, în locurile care, înainte, erau rezervate
nașterii ilustre, averii seculare, intelighenției cele mai
dezvoltate, caracterului celui mai drept și mai statornic...
Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal
le ia locul, cultura secolului, mâna-n mâna cu sărăcia claselor
lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației
creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor și dramelor de
incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari
asfințesc, zeii mor“15.

„Vom avea de-acum înainte dominația banului

internațional, o domnie străină, impusă de străini, libertatea
de muncă și tranzacțiuni, teoria de luptă pe picior în

15
Mihai Eminescu, „Alaltăieri, luni dimineața…“, în Timpul, 5 aprilie 1879.
Sursa: Radu Mihai Crișan, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, Editura
Cartea Universitară, București, 2005.
256
aparență egal, în realitate inegal. Și în această luptă nu
învinge cine-i tare, nobil sau eroic, învinge cel pentru care
orice mijloc de câștig e bun, cel fără scrupul față de
concetățenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o
piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe
cale piezișă“16.

Aşadar, dacă facem dovadă de memorie, luciditate și,

mai ales, viziune în acest moment prielnic al istoriei, vom fi pe
cale să primim înapoi libertatea care ne-a fost luată de
dictatura adusă în Europa, prin intermediul diversionist
înlesnit de cele două războaie mondiale!

De puținele ori când un popor are șansa să-și

întâlnească destinul istoric, o vorbă străveche îi șoptește pe
la urechi, – După jertfe și sacrificii, prigoniri și pribegii,
mărturii și luptă neîncetată, curată răsplată a libertății veți
primi și a voastră împărăție veți domni!

16
Mihai Eminescu, „Trei zile de-a rândul“, în Timpul, 20 februarie 1879.
Sursa: idem.
257
 Cavalerie, înainte... Marș

8 mai 1945. Hitler fusese învins, după el majoritatea

partidele naționaliste au fost înlăturate, odată cu ele și
libertatea vechiului continent. Două teze exclusive la orizont,
binomul monstruozității alcătuit din comunism și capitalism.
La masa negocierilor perfide, două marionete integrale ale
capitalismului și un șiret răzvrătit care pregătea Marea
Schismă. Șiretul avea să primească Estul, iar reprezentanții
capitalismului își atribuiseră Vestul. Punctul comun al acestor
trei marionete macabre ale istoriei: Churchill, Roosevelt și
Stalin, dezgustul profund pe care îl nutreau față de demnitatea
umană și libertate. După război, americanii au devenit din
putere continentală superputere mondială, iar comunismul
s-a extins de la Berlin până în Beijing.

Occidentalii terorizați de bombardamente și spălați pe

creier de propaganda postconflict au început să creadă că
războiul a fost doar un detaliu al camerelor de gazare (...).
Propaganda a funcționat și foarte repede au acceptat ideea că
fiecare om ascunde în el un potențial colaborator al regimului
nazist!
Iată cum un interes financiar bine disimulat, care a
făcut în realitate peste 60 de milioane de victime, a fost anulat
și scăzut prin calculele lui Raul Hilberg, la doar 6 milioane de
victime cu importanță (...). Această aritmetică a scăderilor
vertiginoase a devenit „noua evanghelie“ din care se hrănește
naivitatea populară de peste 70 de ani. Fiind vinovați de

258
exterminarea jidanilor și având în vedere potențialele porniri
criminale lăuntrice, popoarele occidentale au ajuns la
consensul că poate ar fi mai potrivit pentru ei să fie puși sub
tutelă cosmopolită!
Demonstrându-și supunerea, într-o acțiune salutară
de mare anvergură, vesticii și-au cedat pe rând: justiția,
cultura, originea, istoria și tradițiile milenare. La schimb au
primit liniștea promisă de euforizantul cancerigen numit „the
American dream“: credit bancar, o casă, o mașină, un
televizor, case de bătrâni, crematorii și magazine alimentare
atât de mari încât ar încăpea în ele un sat de pe plaiurile
mioritice și biserica acestuia. În Est, timp de aproape
cincizeci de ani s-a vărsat sânge, s-au săpat canale și s-au
ridicat ziduri – în timp ce în Vest s-a procedat subtil la
instalarea unităților de control invizibile... sănătatea mentală
a supușilor plătind un tribut inimaginabil.

Rămași handicapați sufletește de mai bine de

șaptezeci de ani, occidentalii îşi tratează idiopatia cu ajutorul
transfuziilor hertziene, făcând infuzie de viață cu scurte
momente publicitare: cum să gândească; ce să creadă; ce nu
trebuie să creadă; pe cine să voteze; cine derapează; cine e
moral; ce e bun; ce e rău; cine suferă; unde a fost genocid și
unde oricum nu mai contează. Ei trăiesc în democrație, toţi
ceilalți în dictatură... fiți pe pace, televiziunea veghează și se
ocupă minuțios de creierul vostru.
Noi de partea noastră, cel puţin am înțeles că suntem
puși la păstrare (...), am profitat și am pus castraveții la murat,
am strâns din dinți, am avut grijă de familie, am transmis în

259
surdină, am ținut post, am fost decenți, am avut răbdare, am
gândit pentru noi, ne-am rugat, am privit spre Cer și am
crezut cu tărie. Dumnezeu ne-a ținut tari și întregiți sufletește!
Limba noastră îi aduce un omagiu de câte ori
deschidem gura – iar acest lucru este spre disperarea
iubitorilor de aur, care par mai deranjați ca oricând de
eternitatea Ortodoxiei noastre și, mai ales, de faptul că nici
comunismul lor nu a reușit să ne distrugă identitatea, spiritul
național și dragostea pe care o purtăm Grădinii Maicii
Domnului.

Vracii care i-au degenerat pe vestici sunt astăzi la

lucru și în România, s-au delocalizat prin intermediul clonelor
de naționalitate românească și profită de structurile pe care le
domină generaţie după generaţie pentru a oficializa și încrusta
adânc în mintea colectivă dejecțiile intelectuale și conceptele
manipulatoare. Un exemplul edificator atunci când vorbim
despre pericolul și toxicitatea pe care îl reprezintă faptul că
intelectualii stampilați conform de sistem parazitează excesiv
platourilor de televiziune este următorul: Franța, țara care
este cel mai adesea folosită drept argumentul forte de
intelectualii apatrizi din România a sfârșit prin a deveni o
colonie în care francezi de viță, sclavii captivității republicane,
indiferent de poziția lor socială, nu mai au dreptul să spună pe
un platou de televiziune sau în presă că sunt un popor de rasă
albă, de cultură greco-latină și de religie creștină, fără a stârni
indignarea generală și declanșarea neîntârziată a linșajului
mediatic – vezi cazul deputatei Nadine Morano17.

17
https://fr.wikipedia.org/wiki/Nadine_Morano
260
 Orice om care ar avea curajul să facă referire la
realitatea trecutului istoric este imediat acuzat de rasism,
xenofobie și colaboraționism, partitura învinuirilor încheindu-
se fatal cu acuzația de antisemitism. Tribunalul uitării a
hotărât fără nici un drept de apel că trecutul nu mai există!
Colegii de breaslă ai domnului Lucian Boia s-au străduit să
creeze ravagii identitare prin campanile succesive de
revizionism istoric, lăsându-i pe indigeni fără referințe de care
să se mai agațe. Oricât de criminal a fost regimul comunist
din România, proiectul omului nou a eșuat, dar a triumfat în
occident prin simpla folosire a șantajului intelectual.
Codurile impuse în Franța și în majoritatea țărilor din U.E, de
către mass media atotputernice, care prin intermediul
aparatului legislativ și cel judiciar, au ajuns să practice o
cenzură legală a tuturor realităților, devenind un tribunal
corecțional angajat într-o luptă feroce împotriva memoriei,
gândirii, a rațiunii. Prin acest abuz, regimul autoproclamat
democratic împiedică orice fel de dizidențe intelectuale față
de linia oficială trasată de regim.
Colhozul occidental este controlat și organizat de aşa
manieră încât a devenit o structură care se dezvăluie încet și
sigur, într-un regim ideologic totalitar, care nu o să mai aibă
nimic de invidiat regimurilor dictatoriale pe care, de astfel,
le denunță 24/24 pe undele hertziene, pentru a justifica
politicile expansioniste și imperialiste de jefuire globalizată.
Noi, cei din Est, suntem martorii în aceste momente
tulburi al unei inversiuni incredibile și năucitoare a istoriei.
Miturile capitaliștilor întreținute prin condiționarea mentală a
oamenilor și preschimbarea rebelilor creștini în râurii de

261
sânge, încep să se topească precum zăpada în soare. După
atâta suferință nu ar trebui să ne mai pese, totuși, trebuie să
ne arătăm recunoscători Franței, care, din excesul zelos al
celor care au ocupat-o definitiv începând cu anul 1945, ne
demonstrează cu o elocvenţă cutremurătoare, înlesnită prin
drama prăbușirii ei integrale, că originea capitalismului
ascunde în spatele său aceleași mâini creatoare care au
dezlănțuit teroarea comunismului.

Îmi calculez cuvintele când spun că, astăzi, cel mai

mare dușman al poporului Român este televizorul sau, mai
bine zis, toxinele care emană din el. Metodele folosite în
România pentru denaturarea adevărului, deconstrucția
identității naţionale, calomnierea patrioților și a valorilor
româneşti nu au nimic de-a face cu modernitatea proclamată
de „noul val“, ci sunt concepte manufacturate și brevetate în
Vest în urmă cu trei secole. Când vorbesc despre calomniere,
mă gândesc cu silă la jignirea fără precedent al unor mari
valori naţionale precum: Mihai Eminescu, Ion Barbu, Nicolae
Iorga, Dimitrie Cantemir, Constantin Noica, Emil Cioran,
Mircea Eliade, Petre Țuțea... legionarii, sfinții închisorilor,
marii noştri părinți Ortodocși, dar și batjocorirea identității,
istoriei și a tuturor tradițiilor noastre. Paul Goma este printre
ultimii martori în viață, care încă mai scrie despre sufletul
martir, acela românesc și autentic. De ce domnii pedanți din
generația domnilor Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu nu
vorbesc niciodată despre Paul Goma, de cine le este frică? Și
dacă, într-adevăr, le este frică... ce relevanță mai are acest
sentiment pe la asfințitul vieţii? Lașitate, mărturie, tăcere,

262
averi, care sunt faptele pentru care vor să fie amintiți, ce vor
să le povestim nepoților? Aș vrea să-i întreb pe distinșii
domni care s-au perindat pe la I.C.R.: de ce prădați sufletul
românesc, de ce-i țineți pe oameni departe de adevărul
istoric, de ce ne interziceți resurecția?
Nu vă încearcă un sentiment de rușine atunci când
ocultați realitatea și aprobați, ba chiar pedepsiți profanii cu
pana, împodobind literar conținuturile revizuirilor istorice
după interesele strategice dictate de afară?

Fiecare om în chetă de adevăr ar trebui să știe că

înainte de a înghiți pilula uitării administrată de haita „noului
val“, în frunte cu activiștii de teapa lui Vladimir Tismăneanu
și H.-R. Patapievici (progeniturile internaționaliștilor de
vază), e nevoie să-și întărească zdravăn sistemul imunitar,
citind cărțile semnate de adevărații dizidenți și iubitori de tară
precum: Paul Goma, Petre Țuțea, Vasile Paraschiv și mulți
alţii care au ajuns să fie cenzurați de legea „Wiesel-Iohannis“,
în timp ce în Occident se reeditează cartea interzisă prin
procesul de la Nuremberg, Mein Kampf! Sursa surselor este
ultimul obstacol în fața adevărului, problema zilelor noastre
este frica de mărturisire sau mărturisirea în parte... cât de
orbi suntem?

Din păcate nu este suficient să pretindem la libertate

pentru a ne elibera cu adevărat; și, până la urmă, cum am
putea să realizăm acest lucru dacă nici măcar nu suntem
capabili să definim sau să numim regimul care ne ține captivi?
Aflarea adevărului despre etapa inițială de instaurare a

263
regimului comunist din România, începând cu 1944, aflarea
identității și conexiunilor membrilor primului val de venetici
barbari, conduși de către Ana Pauker (Hanna Rabinshon):
este cheia noastră de înțelegere pentru a ne descătușa, de a
ieși din robie și a ne redobândi libertatea pierdută în urmă cu
peste 70 de ani!
Dezlegarea acestei conspirații este absolut vitală
pentru a înțelege cacealmaua prin care am trecut și pe care o
trăim în continuare și astăzi! Sigur că va fi imposibil să aflăm
adevărul atâta timp cât la comanda Institutului de Investigare
a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc 18
(I.I.C.C.M.E.R.) se află descendenții direcți ai liniei sangvine
bolșevice, care înăbușesc adevărul menținând în continuare
„cortina de fier“. Bineînțeles că este mult mai confortabil
pentru cei care țin frâiele Puterii să propage ideea în rândul
tinerilor, mai ales că etapa comunistă din România se traduce
doar prin activitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae
Ceaușescu. Dar, ca de fiecare dată în momentele cheie ale
istoriei, excesul de zel devine neonul orbitor al făcăturii... să
nu uităm că balaurul capitalist este un pumnal cu două tăișuri,
un balaur înzestrat cu două capete flămânde! Însă nu trebuie
să ne pierdem speranța, uitând că oricât de dominant a fost
sistemul, islandezii19 l-au răsturnat printr-o zvâcnire populară

18 Cf. http://www.stiripesurse.ro/ciolos-solicitat-sa-demita-conducerea-
iiccmer-fost-hitlerist-sarbatorit-public_988207.html
19 Nu trebuie ignorat faptul că poporul islandez practică democrația din anul

800! Poporului român îi lipsește această practică, deoarece, în ultimii 90 de

ani, a fost sub cinci dictaturi: carlistă, antonesciană, iudeo-bolșevică,
ceaușistă și postdecembristă. Cum actuala epocă istorică este marcată de
tranziență – ca să amintim de acest ignorat concept al lui Alvin Toffler –,
românii nu mai au timp să învețe democrația – fie ea și „ateniană“, de care
vorbește aici autorul – și, pentru a răsturna actuala cleptocrație, are nevoie de
o revoluție veritabilă, adică făcută de români pentru români. Cf. „Ați votat
264
compusă din numai 300 de mii de suflete însetate de libertate,
adevăr și justiție!
Ce rușine fenomenală, câtă nesimțire, ce crimă
abjectă să fim captivii unei cete periculoase de nihiliști
trădători, care nu fac altceva decât să scuipe pe neamul nostru
știind că acesta a fost indus într-un impas istoric, aflându-se
într-un moment de mare slăbiciune minuțios disimulat.
Desigur, confuzia creată de mass media românești se află în
punctul ei culminant și, din acest motiv, înțeleg într-o
oarecare măsură debusolarea oamenilor și, mai ales, a
tinerilor, care sunt în căutarea unei identități post-comuniste
– năvălind din naivitate către librăriile din țară, pentru a goli
rafturile de cărțile unor autori care, într-o primă fază, îi scuipă
în față, după care le promite mieros transcendența infernului
occidental.
Fără să încerc vreo comparație neadecvată, mă
gândeam... Faptul că groparii națiunii sunt favorizați pe micile
ecrane are cu siguranță o legătură intrinsecă cu succesul lor –
până la urmă, nu la fel se întâmplă și cu campaniile ucigașe de
vaccinare sau cu reclamele pentru prezervativele mentolate?
Aşa cum am putut observa în analiza despre mass
media, presa „liberă“ este doar o iluzie, un mit grosolan și nu
numai că nu există, dar însăși natura și întreținerea acestui
concept extrem de înșelător menține în viață cel mai mare
dușman al democrației și libertății. Marii patroni ai mass
media sunt oameni cu interese financiare enorme, deci

cleptocrația?! Ați rămas cu sărăcia!“, pe

http://monitorsri.blogspot.com/2012/01/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-
cu.html
(n.red.).
265
politice, ceea ce înseamnă că au tot interesul să favorizeze un
anume Patapievici sau un Mircea Cărtărescu, atâta timp cât îşi
respectă contractul și reușesc să vândă mirajul Occidentului
unui public profan și atomizat intelectual de promiscuitatea
propagandistică dezlănțuită împotriva lui. Sigur că știu să se
folosească abil de recunoștințele intelighenției cosmopolite,
profitând de acest lucru pentru a smulge o lacrimă prin
patosul cu care explică lipsa totală de înțelegere a românilor,
care se încăpăținează și nu înțeleg nici în ruptul capului geniul
lor profetic, care ne îndeamnă să renunțăm la țara noastră
pentru binele Europei – mânca-o-ar câinii de Europă Unită!
Mă întreb eu oare: această secie reeditată de agenți în
solda intereselor străine s-ar fi împotrivit invaziei comuniste,
aşa cum au făcut-o legionarii, țăranii, preoții? Ar fi fost
capabili să-și amputeze libertatea pentru convingerile lor și să
moară schingiuiți în pușcăriile comuniste? Ce au scris ei
despre suferinţele neamului martir, despre infernul din
Pitești, Gherla, Jilava, Aiud, Sighet – dar despre Basarabia și
nordul Bucovinei? Când îți dai seama de toxicitatea virușilor
pe care le propagă pe undele hertziene și prin conferințele
ținute în toată țara, răspunsul vine de la sine și întrebarea nu
mai are absolut nici un sens. Fără să întruchipeze nici cea mai
infimă fărâmă de românism, acești golani cu impresii estetice
s-au gândit frățește să ajute poporul român să-și vândă țara,
dar nu pe bucăți cum se denunța în anii ’90, ci întreagă: cu
popor, religie, istorie, cultură, tradiții... cei mai dom’le,
lichidare totală! Se folosesc exact de aceleași tehnici mârșave
care au fost aplicate și în Occident începând cu anii ’60.

266
 Vedem tot mai mulți români de „buletin“, care
primesc omagii, distincții și arginți din vânzarea cărților în
care jignesc, calomniază și scuipă pe rădăcinile Neamului
Românesc. Exact ca și în Vest(ul) sălbatic, unde
pseudointelectualii sistemului bombardează neîncetat
populația cu concepte debile, menite să eutanasieze memoria,
la fel și în România, unde aceeași cloacă infectă de infiltrați au
fost însărcinați să otrăvească luciditatea, creând falsuri
intelectuale pe baza imposturilor istorice. Am avut mai multe
exemple în minte, deoarece în ultimii ani protagoniștii sunt
numeroși și se îngrămădesc să primească râvnitul post de
agenți comerciali ai „noii ere“. Prefer însă să rămân concis și
să vorbesc despre trei categorii esențiale, reprezentate fiecare
de câte-o figură cunoscută datorită mediatizării excesive de
care se bucură: H.-R. Patapievici, urmașul NKVD-ist și gașca
de golani apatrizi; Lucian Boia, istoricul falsificator și tehnicile
sale de dezrădăcinare a stejarilor; jidanul Vladimir
Tismăneanu – bolșevicul pur sânge –, care s-a autoreciclat în
anticomunist convins.

Uitați, vă rog, pentru moment, de politicieni, de

guvern sau de dez-Uniunea Europeană, pentru că aceste
tipologii de ne-oameni reprezintă cu măiestrie cele mai
periculoase și manipulatoare grupuri pe care le-a cunoscut
vreodată România. Strategia de confuzie pusă în aplicare de
aceste gherile propagandistice nu este nouă, a fost denunțată
în timp, fiind aplicată pe rând de fiecare dată când a fost
nevoie de distrugere și de haos pentru a înlesni instaurarea
robiei invizibile.

267
 Aceste procedee manipulatoare emană dintr-o
franciză internațională concepută de cosmopoliți, un adevărat
manual al etapelor de urmat pentru distrugerea națiunilor;
dar acest lucru bănuiesc că l-a înțeles, deja, fiecare citind
cartea până în acest punct fierbinte. Prioritară, mai cu seamă
în aceste momente, este decriptarea minciunilor și a
conceptelor pe care trădătorii le difuzează pentru a corupe
percepția oamenilor în privința condiției istorice, naționale,
ideologice și, mai ales, religioase. Primul grup la care o să mă
refer este al celor care suferă cumplit deoarece au avut
ghinionul să se nască în România și nu înțeleg cum se face că
presupusa lor superioritate intelectuală, de astfel ștampilată
în conformitate cu uzuanțele doxei internaționaliste, nu este
recunoscută și în țara pe care vomită „politicos“?
Rolul lor, ca să fim clari de la început, este să se
folosească de presupusa lor legitimitate intelectuală pentru a
anihila simțul critic al românilor și a le vinde agenda New
Age, urmărită cu disperare de capitaliști. „Noul val“ de
bătrânei frustrați se folosesc pentru a realiza acest lucru în
mod furtiv, de un amestec de genuri destul de ciudat... ba sunt
filozofi, ba agenți comerciali, ba sunt specialişti în politică, ba
economiști, ba redevin romancieri. Chiar dacă unii trădează
din naivitate, alții o fac cu bună știință, cunoscând și urmând
cu sârguința primului fruntaș de regiment etapele necesare
pentru a propaga confuzia otrăvitoare.
Indiferent că vorbim de prima sau de a doua
categorie, prea puţin contează, din moment ce ambele
poziționări ne aduc națiunea în postura de șah-mat.

268
 Din păcate, nu de literatură avem nevoie în aceste
momente de cumpănă, ci de acțiune și angajament real în
respectul suveranității, identității naţionale, libertății și
democrației adevărate. Cei care înțeleg acest lucru elementar
pot merge mai departe alături de Neamul Românesc, iar
ceilalți pot să-și încerce norocul prin străinătate, pe străzile
din jurul Pieței Pigalle, fiindcă în aceste momente cruciale nu
ne mai sunt de nici un folos. Grupul doxa revendică pe toate
posturile de televiziune că vrea să ne scoată din impasul
istoric în care ne aflăm, iar, din ceea ce spun, se jertfesc până
la ultima picătură de sânge pentru binele națiunii. Acești
domni înzestrați cu o sensibilitate rară, menționează, de
asemenea, că suferă cumplit văzând incapacitatea noastră de
a-i înțelege și a surprinde geniul soluțiilor avansate... și anume
contopirea neamului nostru multimilenar în neantul numit
„Identitatea Europeană“, ca și cum continentul european ar fi
baza creării identitare și nu pluralitatea neamurilor milenare
care îl compun. Sigurul lucru care nu se potrivește cu toate
aceste poziționări anunțate ca fiind bine intenționate este
aroganța afișată, confortul ideologic aparent și părerea de
fond pe care o au despre țară, oameni și Neamul Românesc, în
general.
În scrierile sale despre Neamul Românesc, din
volumul Politice, editat în 1996, într-un elan patriotic plin de
gingășie, chipeșul și genialul H.-R. Patapievici execrează din
decantorul său intelectual următoarele analize pline de
„recunoştinţă“.

269
 „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o
umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării“ (pag.
63).
„Un popor cu substanță tarată. Oriunde te uiți, vezi
fețe patibulare, ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe
urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare“ (pag. 34).
„23 de milioane de omuleți patibulari (buni de spânzurat)“
(pag. 54).
„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează
cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roșu“ (pag. 64).
„Română este o limbă în care trebuie să încetăm să
mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături...“
(pag. 64).
„Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut.
Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă
strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am
plămădit din această clisă, daco-româno-slavă, mă rog. Apoi
ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa
temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica
mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la
Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, și aşa mai departe,
la nesfârșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un
secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă,
având o băşică a udului mai mare (de, bețiile...) i-au dovedit“
(pag. 63).
„Puturoșenia abisală a statului suflet românesc...
spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupția
terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient,

270
până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar
creierul un amestec apos“ (pag. 49).
„Cu o educaţie pur românească nu poți face nimic“
(pag. 56).
„România are o cultură de tip second hand“.
„Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care
trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea
Europeană“ (fragmente reproduse și de Viorel Patrichi în
revista Rost, nr. 24/2005).

După toate aceste declarații denigratoare, sincer nu

știu ce mai caută în țara noastră, nu-i jenă sau chiar frică să
mai paraziteze spațiul vital românesc? Multe ar fi de spus
despre dejecțiile complexate pe care le poate emana acest corp
chinuit de înfățișarea sa emasculată, strânsă la extremitatea
putredă cu nodul papion. Dar „dragoste cu sila nu merge“ și,
probabil, că nici nu are capacitatea și sângele potrivit pentru a
iubi său a face un bine României... pentru a fi român, trebuie
să poți! Dar mai bine să vedem ce argumente și minciuni
avansează, în general, grupul nășuit de H.-R. Patapievici
atunci când încearcă cu disperarea specifică hoților să ne
vândă pe pâine otrava mirajului U.E.
Nu mai este un secret pentru nimeni în România că
ne-am pricopsit în ultimii ani cu un specialist în economie
(...). Într-o epocă în care marele capital îşi pune pe statul de
plată o puzderie de artiști, scriitori, filozofi, actori, cântăreți...
patibularul20 H.-R. Patapievici21 și-a găsit o nouă calitate, din

20Cf.
http://www.foraj65.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=25
271
scriitor, fizician, filozof, politolog, specialist în geopolitică, în
modă... (la lumina acestor calități multiple, tind să cred că
am regăsit bitangul pierdut a d-nei Elena Ceaușescu), iată că
a devenit și specialist în economie! Dar nu în economia de tip
socială, cooperativă, patriotică și fondată pe principiul
solidarității naționale... nici vorbă – H.-R. Patapievici e
specialist în economia de tip capitalisto-liberală, domn’le... –
Bref, j’en passe et des meilleurs. „Frumosul“ H.-R. se dă de
zidul morții pentru a convinge România încăpățânată că
acumularea capitalului de către o infimă minoritate de
canibali și stagnarea în cel mai bun caz, dacă nu chiar
sărăcirea marii majorități, ar reprezenta cea mai bună
alternativă pentru țara noastră. Invitat de canibalii
cosmopoliți de la bursa de valori din București (BVB) a ţinut o
prelegere emoționantă despre binefacerile capitalismului. –
Pot să mărturisesc că H.-R. m-a impresionat profund, pentru
că am avut ocazia să aflu cu bucurie un lucru pe care chiar nu
îl știam; și anume că capitalismul (sic) este singurul sistem
economic născător de civilizație, prosperitate și pace în lume:
să înțelegem din această analiză obiectivă că capitalismul ar fi
un sistem de-a dreptul biocompatibil cu fiinţă umană? Vorba
lui H.-R. „îmi stă mintea în loc, dom‘le“! Când îşi preia
costumul de agent comercial, o face cu zelul unui vânzător de
covoare din Pakistan, încercând cu disperare să prostească

3%3Apatibularul-patapievici-&catid=50%3Ace-zice-lumea&Itemid=87
(n.red.).
21 H.-R. Patapievici este fiul agentului N.K.V.D.-ist Dionisie Patapievici,

marșutizat ca „gestapovist“ și infiltrat în Austria, de unde a fost adus în

România. Vezi și: http://www.stiripesurse.ro/ce-spunea-h-r-patapievici-in-
1996-despre-romania-o-inima-ca-un-cur-un-popor-cu-substanta-
tirita_639748.html;
http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=186276&skip=1 (n.red.).
272
lumea cu un concept expirat, care a fost doar o treaptă în
evoluția financiari-zării întregului patrimoniu mondial, adică
mai pe românește, cimitirul fumegând al națiunilor și al
demnității pe acest pământ.
Înainte de a păși în subiectul preferat al vânzătorului
de covoare, aș vrea să-i transmit lui H.-R. următoarele
precizări: Mihai Eminescu nu va fi niciodată un cadavru,
fiindcă a știut, prin măreția unică a geniului său
INEGALABIL, să meșteșugărească toate cuvintele și să
împletească frazele de aşa manieră încât a preschimbat
simțurile rătăcite și golurile sufletești în convingeri naţionale
profund înrădăcinate; încrustându-și, astfel, particulele
dragostei de neam în adâncul sufletului românesc și, atâta
timp cât aceasta va dăinui, o va face, Luceafărul va fi
menținut în viață!

Adevăratul cadavru din debara este capitalismul, iar

acesta pentru informația improvizatului economist, nu a fost
niciodată un scop în sine, ci un mijloc de a destabiliza puterea
suverană a națiunilor, pentru a domina popoarele prin
mijlocul capitalului fără rădăcini. Capitalismul nu a fost decât
o etapă spre mondialism, singurul lucru care a dăinuit și a
rămas fidel ideii de origine este adversitatea feroce,
incompatibilitatea și ura profundă pe care le nutresc
capitaliștii vizavi de națiuni și popoare. Faptul că H.-R.
Patapievici nu vorbește despre mondialism este revelator,
deoarece a fost sfătuit să evite subiectul, se știe că acest cuvânt
a început să provoace adversitate în rândul populațiilor.

273
 – Cine ar vrea să-și vândă mama, tatăl, copiii, țara,
neamul, tradițiile și demnitatea pe un microcip subcutanat
sau un cod de bare în plină frunte? Mă rog, occidentalii au fost
ajutați să o facă cu ajutorul bombardamentelor, dar se pare că
și ei au înțeles și încep să fugă ca disperații în direcția opusă
când aud de capitalism, U.E. și piața comună! Votul tot mai
pregnant în favoarea partidelor naționaliste și anticapitaliste o
demonstrează și asta, indiferent de presiunea mass media,
care încearcă să minimizeze această tendință, în acelaşi timp
având grijă să eticheteze aceste evoluții ca fiind xenofobe,
rasiste, antisemite, retrograde, antidemocratice și alte refrene
obosite cărora cred că fiecare le-a înțeles sensul și obiectul
urmărit.
Ţările din Est care au avut inspirația să pună în vârf
partide cu adevărat naționaliste și creştine au înțeles că
trebuie să opună rezistență în fața acestui monstru, care se
anunță mai periculos decât toate regimurile totalitare adunate
la un loc și, deocamdată, o fac bine, grupul „Vișegrad 4“
reprezentând un scut serios împotriva tiraniei anunțate.

Dar să revenim la povestea șarpelui infatuat, fiindcă

nu reușesc să înțeleg la ce anume face referire H.-R.
Patapievici atunci când ne explică de ce capitalismul a adus
pace, stabilitate și prosperitate în lume! Această ficțiune
halucinogenă întreținută de urmașii ideologiilor făurite în
secolul al XVIII-lea al „școlii clasice“ (cuibul viperelor din
Londra) și dusă la desăvârșire prin contribuția lui Mordechai
Karl Marx, moștenitorul filozofilor Moses Hess (fondatorul
sionismului), Adam Weishaupt (fondatorul Iluminaților din

274
Bavaria), Adam Smith (părintele liberalismului), Thomas
Malthus (teoreticianul malthusianismului) și infamul David
Ricardo (teoreticianul liberalismului). Prin contribuția acestor
figuri cenușii ale istoriei s-a desăvârșit strategia sfârșitului, în
care capitaliștii s-au autoproclamat de partea binelui,
beneficiind complice de argumentele înlesnite prin acțiunea
agresivă a asociaților comuniști.

Dar această cacealma fenomenală nu mai

funcționează, taina a scăpat și lumea a început să înțeleagă,
ajutată și de faptul că foarte multe personalități de vârf ale
aparatului legislativ euro-capitalist (Strasbourg-Bruxelles)
sunt copiii și nepoții re-reconvertiți ai foștilor mari activiști
iudeo-comuniști din primul val ucigaș, care s-au abătut în
Estul Europei, începând din 1940, dar și în Spania încă din
anii 1930, pentru a crea condițiile (dezordinea) necesare
pentru a dezlănțui revoluția care a dus la Războiul Civil
Spaniol din 1936. Dar, dincolo de aceste confuzii de gen, subtil
întreținute, cei care nu cunosc neapărat realitatea valorilor
capitaliste, ar trebui să cunoască vreo câteva elemente
sintetizate din biografia acestui mare creator de stabilitate,
civilizație și pace în lume!

În primul rând, capitalismul ca regim totalitar și

dominant în Occident a fost inaugurat oficial în anul 1649,
prin decapitarea regelui Charles I al Angliei, geneza acestui
eveniment fiind infiltrarea dinastiei Orange-Nassau din Țările
de Jos (Olanda). După 17 secole de război împotriva Bisericii
Catolice și de infiltrare a monarhiilor europene, în anul 1694

275
s-a reușit înființarea bătrânei doamne de pe „Threadneedle
Street“ (Banca Angliei).
Instaurarea prin forţă a republicii Commonwealth,
sub bagheta protestantului Oliver Cromwell (omul bancherilor
cosmopoliți), a fost evenimentul crucial care a influențat toate
episoadele istorice care au urmat în lume. În timp ce Anglia
devenea tot mai ușor de manipulat din cauza conflictelor în
care era subtil impinsă, șomajul, foametea și epidemiile au
început să facă ravagii. În anul 1665 s-a abătut peste britanici
marea depresiune financiară, acest deznodământ fiind de
astfel obiectivul care era urmărit de capitaliștii apatrizi. Criza
teribilă prin care trecea gazda nu i-a împiedicat pe
cosmopoliți să-și continue uneltirile și să-i inducă pe britanici
în tot mai multe conflicte religioase. Fiind slăbită de aceste
campanii succesive din context, Anglia devenea tot mai
favorabilă capitaliștilor, care au reușit, în cele din urmă, să
impună înscăunarea lui William III d’Orange-Nassau (omul
bancherilor), în locul lui James Stuart II, care a fost obligat să
se refugieze în Franța pentru a scapă cu capul pe umeri!
Succesorul său, William III, s-a grăbit să-și onoreze
obligațiile, oferind paraziților condițiile necesare și acordarea
unui împrumut de 1.250.000 de lire, culmea, făcut în numele
tezaurului Coroanei Britanice, unor creditori privați și secreți
pentru înfiinţarea Băncii Angliei. În urma aranjamentelor
ilicite din culise, cosmopoliții au primit următoarele garanții:
numele creditorilor care au acordat împrumutul Coronei
Britanice (...) vor rămâne în veci secret și li se vor acorda
dreptul de a înfiinţa Banca Angliei. Directorilor Băncii Angliei,
li se vor acorda dreptul să definească etalonul-aur al monedei,

276
prin mijlocul căreia vor putea developa creditările în
concurentă de 10 Lire pentru fiecare 1 Liră valoare-aur depusă
garanție în seifurile băncii; vor primi dreptul să consolideze
datoria suverană și vor primi garanția plății datoriilor
suverane și a dobânzilor aferente, prin impozitarea directă a
poporului.

Aşadar, pentru suma de 1.250.000 de lire, Regele

William III de Orange a permis ca poporul său să fie zdrobit
de presiunile financiare impuse de cosmopoliți. Cosmopoliții
sunt apatrizi; principiul lor de viață și de acțiune este Ubi
bene, ibi patria: „Unde mi-e bine, acolo e patria“. Creditorii
cosmopoliți îşi atinseseră obiectivul dorit, uzurpând puterea,
emițând și controlând moneda națiunii. Asigurându-se cu o
asemenea putere, din acel moment prea puţin a mai contat
cine și cum se făceau legile în Anglia, poporul oricum fusese
înrobit! Având în vedere enormitatea și periculozitatea acestor
privilegii inimaginabile, o scurtă schematizare nu ar fi
excesivă. Pentru a exemplifica ce a însemnat acceptarea
Etalonului-Aur, să ne referim la o tranzacție elementară:
directorii Băncii Angliei puteau să împrumute 1.000 de lire,
pentru 100 de lire-aur, depozitate în garanție. Pentru suma de
1000 de lire împrumutată, percepeau o dobândă de 5 la sută,
ceea ce însemnă 50 de lire pe an, adică numai din dobânda de
pe un singur an, recuperau 50 la sută din garanția inițială de
100 de lire-aur. Dacă împrumutul era acordat pe 10 ani, suma
de 1000 lire plus dobânda aferentă însemna 1.500 de lire, ceea
ce însemnă că pentru a finanța un împrumut de 1.000 de lire,
cosmopoliții trebuiau să garanteze doar cu 100 de lire-aur,

277
câștigând la finele termenului 1.500 de lire: știind că în primii
doi ani îşi recuperau deja garanția-aur și că 90 la sută din
banii împrumutați (moneda fiduciară) erau creați din neantul
absolut! Această cacealma incredibilă este unul din cele mai
bine păstrate secrete din toate timpurile și, din păcate, a
rămas până în zilele noastre principiul otrăvitor după care se
creează monedă în lume.
Acesta a fost momentul istoric când Anglia și-a
pierdut definitiv independența, devenind fațada capitaliștilor
internaționaliști... și mulţi alţii aveau să mai urmeze, după
aceeași rețetă! Deci, Revoluția Engleză este mama creatoare a
cosmopolitismului financiar, având ca unic scop șubrezirea și
destabilizarea tuturor națiunilor prin: controlul băncilor
centrale (în acest moment imperiul Rothschild deține F.M.I și
175 de bănci centrale naţionale – în lume și, în asociere cu
Rockefeller și Morgans, deține Banca Mondială);
consolidarea datoriei suverane, îndatorarea masivă a
poporului, controlul impozitelor, finanțarea și organizarea
conflictelor religioase, a revoluțiilor și a războaielor.
După consolidarea dominației lor, următoarele
obiective din agenda cosmopolită au fost: instaurarea
dictaturilor invizibile (republica mondială), distrugerea
Creștinătății și consolidarea hegemoniei capitalului privat.
Multe războaie religioase fusese lansate (induse) sub
influenţa capitaliștilor, represiunea Irlandei catolice în 1652,
confruntarea cu Ţările de Jos în 1659, războiul cu Franța în
1666, lupta din Boyne 1690... etc. Pe lângă destabilizarea
creată, națiunile au fost obligate să recurgă la împrumuturi tot
mai masive, pentru a putea finanța conflictele în care erau

278
împinși de cosmopoliți. Mizantropii provocau și finanțau
întotdeauna ambele părți care se aflau în conflict, asigurându-
și, astfel, venituri incredibile și, totodată, controlau levierul
necesar șantajului financiar vizavi de cei învinși.
Prima investiţie offshore a capitaliștilor anglo-saxoni
a fost Revoluția Franceză din 1789, care, datorită succesului
înregistrat, a devenit MATRICEA tuturor regimurilor
totalitare care au urmat până în zilele noastre. Următoarea
crimă frământată împotriva umanității a fost revoluția
bolșevică, asasinarea familiei imperiale ruse (una din marile
lor greșeli) și inaugurarea mult doritei filiale comuniste.

Cea mai mare investiţie și, totodată, cel mai mare

beneficiu, l-a adus Primul Război Mondial (Marele război,
1914-1918), în urma căruia civilizația europeană a fost
iremediabil destabilizată și profund otrăvită. Al Doilea Război
Mondial, în faza planificată inițial, a fost rezultatul unor
complexe uneltiri ale cartelului bancar anglo-saxon, pentru a
provoca înlăturarea regimului comunist din Rusia, care, sub
influenţa lui Stalin, începuse să inițieze ceea ce am putea numi
„Marea Schismă“ cosmopolită! Mișcarea a fost inițiată de
Stalin, care se răzvrătise și începuse să înlăture pe leniniștii și
troțkiștii primului grup care participase la revoluția din
octombrie 1917. Soluția de salvare găsită de cosmopoliții
anglo-saxoni a fost Adolf Hitler, care, pentru o bucată de timp,
a jucat după regulile lor, primind astfel ajutorul financiar
necesar pentru a accede la putere. După care, pe neașteptate,
în anii 1932-1933, Hitler s-a lepădat și el de axa cosmopolită și
a hotărât să întreprindă renașterea Germaniei, prin

279
recăpătarea independenței financiare. Șantierul economico-
patriotic întreprins de Hitler a fost extrem de radical și
orientat în exclusivitate înspre prosperitatea reală a
oamenilor, indiferent de clasa socială din care făceau parte.
Acest viraj „necontrolat“ a creat imediat disperarea mafiei
financiare anglo-saxone, care a înțeles imediat că dacă noul
model german ar fi scăpat de sub control și ar fi ajuns să se
exporte peste granițe... ar fi însemnat sfârșitul hegemoniei
cosmopolite în lume.

Deznodământul oficial este cunoscut: „6 milioane“ de

morţi dramatice ad vitam aeternam și 54 de milioane de
morţi fără nici o importanță! Axa binelui câștigă, Hitler este
învins, iar Stalin acaparează Estul Europei! Deznodământul
neoficial: pumnalul capitaliștilor este înfipt mortal în inima
Europei și civilizațiile milenare se pregătesc pe neștiute
pentru eradicare. Trofeul de război al capitaliștilor este
capitularea Germaniei, amanetarea Europei occidentale,
consolidarea „Hotelului american“ ca primă superputere de
agresiune mondială. Efectul lateral îndepărtat și de neînțeles
este înfiinţarea statului Israel prin colonizarea „legală“ a
teritoriilor palestiniene, sub conspirația tăcerii a mass media
internaţionale. Recompensa acestui masacru subtil organizat
s-a tradus prin instaurarea solidă a regimului de înrobire
financiară și inițierea strategiei de distrugere a civilizației
creştine occidentale.

„Încă de pe vremea lui Spartacus, Weishaupt, Karl

Marx, Troțki, Bella Kun, Rosa Luxemburg și Emma

280
Goldman, această conspirație mondială a cunoscut o creștere
constantă. Aceasta conspirație a jucat un rol decisiv și
identificabil în Revoluția Franceză. A fost, de asemenea,
leagănul tuturor mișcărilor subversive în secolul al XIX-lea.
În final, acest grup de personalități extraordinare din lumea
secretă a marilor orașe din Europa și America au înșfăcat de
păr poporul rus, iar acum au devenit stăpânii incontestabili
al acestui mare imperiu“22.

22
Winston Churchill, Discurs ținut în Camera Comunelor în 5 noiembrie
1919, apărut în articolul intitulat „Sionismul și Bolșevismul“, în ziarul
Ilustrated Sunday Herald, în 8 februarie 1920.
281
 Războiul împotriva modelului economic
al celui de-Al Treilea Reich

În 1944, Francis Delaisi este denunțat ca fiind un

mare colaborator al regimului nazist și este inculpat în mai
multe procese pentru înaltă trădare, însă moare în 1947,
înainte să fie condamnat de nou înființatul aparat represiv.
Vina atribuită acestui mare economist este cartea sa
„Revoluția Europeană“, editată în plin război mondial în anul
1942, unde arată, cu argumente solide, motivele reale pentru
care s-a declanșat războiul împotriva Germaniei, care, fără
nici o surpriză, a purtat din nou semnătura finanței
internaționaliste.
În cartea sa, Francis Delaisi dezvăluie faptul că
sistemul economic german opera o schimbare istorică,
înlocuind Etalonul-Aur (Gold Standard) cu Etalonul Capital-
Lucru. Acest principiu era într-o opoziție radicală față de
modelul impus prin hegemonia „anglo-saxonilor“ – nume sub
care ascundeau capitaliștii care acapareaseră așa-zisa „Banca
Angliei“, care nu era, de fapt, a Imperiului Britanic –, model
care era bazat pe speculă și înrobirea financiară a statelor.
Bineînțeles, elita cosmopolită a înțeles foarte repede că acest
sistem independent și virtuos, ar pune în primejdie fără
întârziere orice întreprindere de speculă și dominare
financiară a economiei germane, care se angaja cu toate
forţele înspre un sistem economic bazat pe necesitatea
națională reală, deci prin urmare, pe ieşirea necondiționată de

282
sub specula capitalistă. Mai mult decât atât, dacă acest sistem
ar fi fost exportat în lume, atunci am fi asistat la eliberarea
economică a națiunilor de sub cizma financiară cosmopolită;
ca atare, era iminentă necesitatea unei acțiuni contra
demersului politico-economic al Germaniei!

În urma acestui periculos viraj economic și nepermis

de uman, presa internaționalistă se grăbește să declare în
numele „democrației universale“, boicotul tuturor produselor
de proveniență germană, în timp ce pseudo-națiunile
dominate de bănci (Anglia, Franța, U.S.A.) se unesc și declară
la unison un ultimatum Germaniei în care cer reîntoarcerea
imediată la Etalonul-Aur sau... RĂZBOI! Hitler a rămas de
neclintit și bancherii au dezlănţuit iadul pe pământ! Mamele
și-au trimis din nou fiii și bărbații la măcelăria organizată de
aviditatea iubitorilor „Vițelului de Aur“, care nu puteau
accepta, nici în ruptul capului, exodul unui popor de sub
robie.

«Fiindcă nu s-a întâmplat niciodată ca învingătorul

unui conflict să-și recunoască public vinovăția în privința
declanșării războiului, trebuie să consultăm cu multă atenţie
datele istorice pentru a înțelege cauzele reale ale conflictului.
În primul rând, constatăm în ziarul Daily Express, din 24
martie 1933, că Congresul Mondial al Jidanilor declară război
economic Germaniei. După care, în 7 august 1933, Samuel
Untermayer, președintele „Federației economice mondiale a
jidanilor“ declara în New York Times: „Războiul pe care am
decis să-l ducem împotriva Germaniei este pentru noi un

283
război sfânt“. Într-o simbioză perfectă, mediul financiar de pe
Wall-Street începea specula în aşa fel încât Reichmark-a era
devalorizaă cu 57 la sută, provocând prejudicii grave monedei
germane (ca și în Rusia de astăzi). Din cauza acestui lucru,
devenea imposibil pentru Reich să mai cumpere materii
prime, bunuri alimentare și alte mărfuri de pe piața
internațională supusă dolarului.
Dând dovadă de luciditate, Führerul reacționează
imediat, despărțind Reichmark-a de Etalonul-Aur și
introducând conceptul economic bazat pe „Valoare-Muncă“.
Principiul era bazat pe ideea că nu „Valoarea-Aur“ trebuie să
determine valoarea unui lucru, ci mai degrabă munca și
efortul prestat pentru furnizarea acestuia. Din cauza
Diktatului de la Versailles, Germania căzuse într-o mizerie
fără precedent și nu mai dispunea de devize, fapt care era
comun în multe țări sărace din lume, de exemplu, în Europa
Orientală și în America Latină»23.

Faptul că Federația economică mondială a jidanilor

declara, în 1933, războiul economic sfânt împotriva
Germaniei, prin intermediul ziarului New York Times, este
foarte revelator în privința felului în care sforăriile financiare
transnaționale dominau, deja, sfera politico-mediatică
internațională. Și, totuși, de ce ar trebui ca, în urma unei
declarații de război în aparență hazardate, altminteri inițiate
de un grup etnic ultraminoritar insinuat în sânul unei națiuni,
să fie provocată declanșarea unui război mondial în care

23
Cf. Frans De Hoon, articol în revista Periodiek Contact. Netherlands, nr. 1,
ianuarie-februarie 1996.
284
majoritatea statelor din lume să se implice? – Și care sunt
motivele reale pentru care a fost făcută declarația de război
din New York Times, din moment ce jidanii din Germania,
sub conducerea lui Hitler, au continuat să prospere?! Ba, mai
mult, sioniștii din Germania au contestat vehement
„Declarația de război a Iudeei contra Germaniei“, calmată de
Samuel Untermayer, război materializat prin boicot
economic24!
Iată ce aflăm de la Gordon Craig, profesor de istorie la
prestigioasa Universitate din Stanford: „În textile și comerțul
de detaliu, întreprinderile jidănești au continuat să-și
fructifice activitățile până în 1938, la Berlin și în mod
deosebit la Hamburg, unde magazinele cu reputație și
cunoscute pentru gustul lor continuau să lucreze, în pofida
apartenenței etnice a proprietarilor. În lumea finanței, nici o
restricție nu a fost dictată împotriva firmelor jidănești la bursa
din Berlin. Până în 1937, instituţiile bancare din Mendelssohn,
Bleichroder, Arnhold, Dreyfuss, Straus, Warburg, Aufhauser
și Behrens îşi desfășurau în continuare activitatea. Cinci ani
după investitura lui Adolf Hitler, rolul jidanilor în sânul
întreprinderilor era în continuare important și jidanii
dețineau în continuare un important patrimoniu imobiliar,
mai ales în Berlin. Această situație s-a schimbat începând din

24
Cf. http://www.sweetliberty.org/issues/israel/untermeyer.htm; vezi și
„The Jewish Declaration of War on Nazi Germany“, pe
https://www.wintersonnenwende.com/scriptorium/english/archives/articles
/jdecwar.html (n. red.).

285
1938, când jidanii au fost în mare parte retrași din viaţa
economică germană“25.

Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei în 30

ianuarie 1933. La numai două zile de la învestitura sa,
Führerul ține un discurs radiodifuzat întregii națiuni: „Mizeria
poporului nostru este oribilă! Cu milioane de muncitori ai
industriei în șomaj și înfometaţi, toate clasele mijlocii și
artizanii sărăcesc. Dacă această prăbușire o să-i atingă și pe
agricultorii germani, vom fi în fața unei catastrofe de o
dimensiune incalculabilă. Acest lucru nu ar însemna doar
prăbușirea unei națiuni, dar prăbușirea unei moșteniri de
două mii de ani din care a rezultat una dintre cele mai mari
realizări ale culturii și civilizației. Noul guvern o să se implice
în marea datorie de reorganizare economică a țării, prin
intermediul a două mari programe de patru ani. Agricultorul
german trebuie să fie salvat imediat, pentru a susține nevoile
alimentare naţionale, deci, prin urmare, agricultorul este
fundamentul vital al națiunii. Muncitorul german va fi salvat
din sărăcia în care se află, vom ataca șomajul în globalitatea sa
și cu măsuri imediate. În patru ani șomajul trebuie să dispară!
Marxiștii și aliații lor au avut 14 ani la dispoziție să arate de ce
sunt în stare, iar rezultatul este un morman de ruine. Acum,
cerem poporului german patru ani, după care fiecare va putea
să ne judece“26.
În 1936, șomajul dispăruse în totalitate. În anii 1937-
1938, în urma programului de relansare susținut, situația

25
Pr. Gordon Craig, Germany 1866-1945, Ed. Oxford, 1978, pag. 633.
26
Joachim Fest, Hitler: A biography, Ed. Harbour, N.Y., 1974, pag. 434-435.
286
economică era atât de favorabilă, încât, la numai trei ani de la
învestitura lui Hitler, Germania se afla deja în penurie de
muncitori, toate sectoarele economiei fiind într-o efervescentă
incredibilă. Până și cei mai înverșunați critici ai lui Hitler au
recunoscut această evoluție fulgerătoare.
În biografia sa detaliată și critică despre Hitler,
istoricul Joachim Fest a recunoscut: „Dans sa biographie
détaillée et critique d'Hitler, l'historien Joachim Fest a
reconnu: «Le régime insista pour qu’il n’y ait aucune autorité
de classe sociale au-dessus des autres, et, en accordant à
chacun la possibilité de s’élever, il donna en fait la
démonstration pratique du fonctionnement de la neutralité de
classe... Ces mesures brisèrent vraiment les vieilles structures
sociales pétrifiées. Elles améliorèrent concrètement la
condition matérielle d'une grande partie de la population»;
„Regimul insista și veghea ca nici o clasă socială să nu capete
poziții dominante, privilegiind condițiile necesare pentru ca
fiecare om să se poată dezvolta, demonstrând, astfel, în mod
practic, neutralitatea claselor... Aceste măsuri au distrus
vechile structuri pietrificate.
Noile măsuri au îmbunătățit în mod concret condițiile
materiale ale celei mai mari părți a populației“27.

Regimul a înlocuit comerțul exterior bazat pe bani cu

un comerț bazat pe troc: mărfurile în schimbul mărfurilor, în
acest fel devizele (dolarul) îşi pierduse monopolul. Conjugând
acest lucru cu o campanie masivă de investiții publice,
întreținute de guvernatorul băncii centrale, Hjalmar Schacht,

27
Joachim Fest, op. cit., pag. 9.
287
consecința imediată acestor politici a fost anihilarea rapidă a
șomajului. În doar trei ani, peste 6 milioane de șomeri şi-au
regăsit drumul spre serviciu. Richard Grunberger, istoric
jidan, preciza în cartea sa The Twelve-Years Reich că țesutul
economic german renăștea și prospera văzând cu ochii. În
primii patru ani al erei național-socialiste beneficiul net al
marilor întreprinderi se înmulțise cu patru, veniturile
manageriale și cele antreprenoriale crescând și ele cu 50 la
sută. Evoluția avea să continue în trei ani, din 1939 și până în
1942 industria germană se dezvoltase mai mult decât o făcuse
în ultimii cincizeci de ani. De asemenea, se înregistra o
puternică creștere a comerțului cu țările angrenate în această
cooperare. Acest lucru a început să aducă o stare generală de
fericire, mândrie și încredere în rândul populaţiei, rata
natalității demonstra acest lucru. Situația favorabilă a
Germaniei a fost resimțită ca o agresiune și a stârnit opoziția
puterilor din vest, mai ales din cauza faptului că se temeau că
noul concept bazat pe „Valoarea-muncă“ ar putea, în cazul în
care ar fi depășit frontierele Reich-ului, să devină un model de
urmat în toată lumea și, astfel, imperiul anglo-saxon, cuplat la
Etalonul-Aur, ar fi devenit steril28.
Bineînțeles că acest lucru era inimaginabil pentru
ţările capitaliste din jur și acest fapt a dus la pregătirea
ripostei împotriva modelului german. Din relatările lui Mark
Weber (publicate într-un articol din noiembrie 2011 pe site-ul
„Alter Info“), observăm că, în acea vreme, pe partea cealaltă a
oceanului, americanii, în frunte cu președintele Franklin
Delano Roosevelt (francmason inițiat la New York, în 11

28
Richard Grunberger, The Twelve-Year Reich, 1971, paginile 198, 235.
288
octombrie 1911), nu reușeau nicicum să iasă din marasmul
economic provocat de bancheri în anul 1930.
Dominația finanței internaționale în U.S.A. era în
floare, atotputernică. Controla cu autoritate economia țării și
avea să se folosească de influenţa de care dispunea
(provocarea crizei financiare) pentru a-și obliga gazda să se
arunce în război. În S.U.A., campania de propagandă
împotriva Germaniei se mărea crescendo, manipularea mass
media invoca faptul că reușita economică germană se datora
exclusiv reînarmării masive a Reich-ului: această minciună a
permis justificarea investițiilor (împrumuturilor) masive
întreprinse de guvern. Printre proiectele cele mai importante,
se afla lansarea construcției unor flote aeriene speciale
capabile să bombardeze de la mare distantă, supranumite
„fortărețele zburătoare“, acest program militar fiind prevăzut
pentru a fi definitivat până în anul 1939. În 4 mai 1935
diplomatul polon Jan Szembeck informa Varșovia că
propaganda de excitare a Americii împotriva Germaniei îşi
găsea în continuare sursa în înaltele medii financiare jidănești
și francmasonice (B’nai B’rith).

Nota autorului. Luând în considerare eforturile

extraordinare întreprinse de Al Treilea Reich pentru a scăpa
de sistemul financiar bazat pe capacitatea de a produce
(specula financiară!), în timp ce banii, ca nou mijloc de
repartiție, deveniseră doar o simplă „marfă“ volatilă la
dispoziția bancherilor (șantajul financiar!), înțelegem mai
bine de ce și, mai ales, cum creditul (camăta financiară!),

289
profitând de trădarea internă a guvernanților, a ajuns să
provoace falimentul națiunilor și înrobirea popoarelor!
Franța, Anglia şi S.U.A., dincolo de „aparențele“
mediatice, sunt legate prin faptul că şi-au consolidat poziția în
lume prin puterea banilor, dar şi sub jugul acestora, fiind din
acest motiv sub dominația sistemului bancar cosmopolit.
Când vorbim de U.S.A, dependința de capital este mai
pronunțată decât la oricare altă naţiune de pe glob, deoarece
capitalul fără rădăcini este parte integrantă din „etnogeneza“
Statelor Unite; nemaivorbind de influenţa „Rezervei Federale“
în privința deciziilor politice! Germania, de partea cealaltă,
reușise să se elibereze de această himeră internaționalistă și
opera, deja, cu sistemul „Valoare-Muncă“, iar acest lucru,
bineînțeles, deranja enorm buna desfășurare a planurilor
cosmopolite de ocuparee europeană prin ce avea să devină
mai târziu U.E. Din aceste motive trebuia neapărat să se
pregătească distrugerea Germaniei, internaționaliștii nu aveau
nimic de pierdut, ba, dimpotrivă, aveau totul de câștigat.

Kristjan Rakowski, care era ambasadorul U.R.S.S la

Londra și la Paris, a fost implicat în 1938 într-un proces de
epurare stalinist. Cu această ocazie declara, printre altele:
„Unul din motivele pentru care Hitler trebuie să fie anihilat,
intuitiv și în pofida opoziției tehnice a lui Hjalmar Schacht,
Hitler a reușit să pună la punct un sistem social periculos,
care se subordonează exclusiv necesităților, îndepărtând astfel
sistemele financiare internaţionale, dar și sistemul capitalului
privat. Într-adevăr, neposedând aur, nu se putea baza pe
sistemul care este structurat pe dolar, pentru elaborarea

290
planului său economic de guvernare. Singurele atuuri pe care
le poseda Hitler erau competența tehnică și capacitatea de
lucru a poporului german. Din tehnică și din muncă a realizat
capitalul, iar în acest principiu sălășluia ceva extraordinar și
atât de contrarevoluționar, încât a reușit, ca prin magie, să
rezolve în cel mai scurt timp problema șomajului a peste șase
milioane de tehnicieni și muncitori“.
Rakowski mai preciza că sistemul economic impus de
Hitler, „Valoare-Muncă“, nu poseda o bază teoretico-
științifică, bazându-se mai degrabă pe practică. Dacă alte
națiuni ar fi fost libere să adopte acest sistem, ar fi fost o
chestiune de timp până ce oamenii de știință ar fi soluționat
elaborarea teoretică a acestui sistem economic. În cazul
acesta, nimic nu ar mai putea opri această minune economică.
Pentru a preveni acest lucru, războiul era singura opţiune care
putea fi luată în considerare.
Germanul Sebastian Affner, emigrând în Anglia, a
admis, după război29, că miracolul economic german din 1933
era mult mai important decât cel din 1948. Affner mai adaugă
că acest lucru nu avea nici o legătură cu reînarmarea30 Reich-
ului atât de clamată în mass media internaționaliste și că

29 Sebastian Affner, Anmerkungen zu Hitler. Ed. Fischer Taschenbuch, 1

Martie 1981, pag. 27-29, pe Sebastian Affner, Anmerkungen zu Hitler. Ed.
Fischer Taschenbuch, 1 Martie 1981, pag. 27-29, pe
https://www.amazon.de/Anmerkungen-zu-Hitler-Sebastian-
Haffner/dp/3596234891
30 Affner vrea, firește, interesat, să prezinte o față umană Germaniei, care, în

realitate și pe ascuns, își construia tancurile și își instruia militarii în U.R.S.S.

Iar conducerea U.R.S.S. era interesată să înarmeze Germania, pe care o vedea
ca pe un „berbec“ de spart ușa, ca pe un „spărgător de gheață“ de folosit
contra Europei Occidentale, în scopul realizării Revoluției Socialiste
Mondiale. Cf. Victor Suvorov, Spărgătorul de gheață. Ed. Polirom, 2010 (n.
red.).
291
marea majoritate a poporului german, la referendum, îl
susținea cu fermitate pe Hitler.
Și, totuși un lucru persistă: care este adevărul despre
reînarmarea Germaniei, omniprezentă în mass media anglo-
saxone? Din studiile făcute după război, la Universitatea
Harvard și la Pentagon, reiese că, până în septembrie 1939,
nici o fabrică nouă de armament nu fusese construită.
Germania în acel moment nu ar fi fost capabilă să susțină un
război mai mult de două luni. În lumina acestor constatări
trebuie să admitem că nu putea exista nici un plan din partea
Germaniei pentru a susține un război de agresiune pe termen
lung. Și, până la urmă, de ce noul avânt german ar fi vrut să-și
distrugă realizările economice incredibile, politice și sociale cu
un război mondial? Dintr-un discurs pronunțat în 1947 de
către căpitanul J. Creagh-Scott aflăm următoarele: „În urma
schimburilor de telegrame în anii ’39-’40, britanicii declară că
sunt gata să negocieze pacea cu Germania, cu condiția să
revină la Etalonul-Aur“. De astfel, Churchill declara în timpul
discuțiilor relative la Carta Atlanticului că, imediat după ce
Hitler o să fie învins, Etalonul-Aur va fi imediat reintrodus în
Germania31.
În 1945, Hjalmar Schacht, fostul guvernator al
Reichsbank și ministru al economiei sub conducerea lui
Hitler, este judecat la Tribunalul din Nurnberg. În mod
surprinzător este achitat în octombrie 1946, din motive de
neînțeles: se pare că nu figura pe lista criminalilor de război?!
Însă, dacă mergem înapoi în timp, înțelegem mai bine
această falsă anomalie judiciară. Hjalmar Schacht a fost

31
Francis Delaisi „Revoluția Europeană, Ed. Toison d’or, 1942.
292
gânditorul și, totodată, principalul om de legătură în raport cu
finanțele Reich-ului. Acesta menținea o relație ambiguă cu
finanțiștii germani, care, printr-o scrisoare oficială din
noiembrie 1932, semnată de 17 dintre cei mai mari bancheri și
industriași (majoritatea fiind jidani), se cerea președintelui
Hindenburg ca să fie numit Hitler pentru postul de cancelar.
Hjalmar Schacht avea, de asemenea, relații oficiale cu finanța
anglo-saxonă, din moment ce în Germania, când a ajuns
Hitler la putere, capitalul majorității societăților cu
importantă strategică erau în integralitate sau parțial deținute
de cosmopoliți americani și britanici. Rockefeller, Morgan,
I.T.T, General Electric, Ford dețineau, împreună, cu
aproximativ 280 de firme, totalitatea țesutului economic
german. În luna mai 1933, după o întâlnire cu Franklin
Delano Roosevelt, Hjalmar Schacht, în luna iunie al aceluiași
an, primea din partea lui Montagu Norman (guvernatorul
Băncii Angliei), un împrumut în valoare de două miliarde de
dolari32.
– Dacă ne gândim că în acelaşi an jidanii din America
declarau Germaniei „sfântul război economic...“, avem
bibliografie serioasă să ne punem întrebări!
La sfârșitul anului 1943, Hitler declara: „Am învățat
acum să cunoaștem cele două extreme socio-politice. Statul
capitalist recurge la minciună, la înșelătorie și viclenie pentru
a refuza poporului său drepturile vitale cele mai elementare,
preocupându-se numai de propriile interese financiare,
pentru care este gata să sacrifice milioane de oameni. Pe de
altă parte, am văzut (în Uniunea Sovietică) extremiștii

32
Valetin Katasonov, articol publicat de Reseau Voltaire, în 11 mai 2015.
293
comuniști, care au îngropat într-o sărăcie indescriptibilă
milioane de oameni și, urmând doctrina lor, sacrifică fericirea
celorlalți. Știind aceste lucruri, după părerea mea, nu rămâne
decât să aplicăm mai mult ca oricând idealul nostru național-
socialist... În statul german, principiul care prevalează nu este
egalitatea, ca în Rusia Sovietică, dar mai degrabă justiția“33.

Probabil că mulţi se vor simți zdruncinați în forul lor

interior de cele scrise mai sus... dar să gândești cu capul tău
nu este o crimă, ci o necesitate vitală. Confortul intelectual nu
a fost niciodată altceva decât somnul cel de veci al inteligenței.
Toate războaiele au demonstrat același modus operandi, fiind
precedate de o campanie de propagandă mincinoasă, după
care au fost succedate de o campanie de revizuire istorică.
Apariția televizorului a dat o nouă dimensiune manipulării
mentale, prin intermediul tratamentului mass media
incontinuu cu emisiuni, filme și reportaje de genul „39-45
never forget“.
Când americanii au atacat Vietnamul s-au justificat
inventând povestea unui atac împotriva flotei lor, lansată de
către două nave de război vietnameze... după război, spre
surprinderea tuturor, oficialii americani au recunoscut că a
fost doar o minciună. – Pentru a justifica atacul asupra
Irakului, s-au invocat relațiile dintre Saddam Hussein și Al-
Qaeda și posesia unor arme de distrugere în masă... după
război, nu numai că nu s-au găsit niciodată armele de
distrugere în chestiune, dar am aflat ceva mai târziu că, de

33
Cf. Daily Express, London, 17 noiembrie 1936.
294
fapt, americanii sunt cei care întrețin relații amicale cu Al-
Qaeda, prin intermediul amicilor criminali din Arabia Saudită.
– Înaintea intervenției din Golf, în 1991, contra
Irakului, trăiau în pace și liniște peste un milion și jumătate de
creştini. După Armagedonul anglo-saxon din 2003 și
înlăturarea lui Saddam Hussein, mercenarii anglo-saxonilor,
regimul terorist Al-Qaeda, a început genocidul împotriva
creștinilor din Orient.
– Pentru a justifica atacul împotriva Iugoslaviei, care
era un exemplu de unitate și prosperitate, s-a invocat
minciuna unui genocid în Kosovo, după care, ca de obicei, s-a
aflat că, de fapt, C.I.A. s-a folosit de teroriștii Al-Qaeda pentru
a dirija așa-zisa mișcare de eliberare din Kosovo (UCK).
– Pentru a crea haosul din Afganistan, s-au invocat
atacurile asupra turnurilor gemene (.W.T.C.) din New-York,
după care lumea întreagă a început să înțeleagă adevărul
despre escadronul morții compus din: Bush-Ben Laden-
C.I.A.-Saudiții-Al Qaeda-Daesh...
Cât despre atacul din 9/11, în pofida manipulărilor
main-stream, convingerea unui „inside job“ sub steag fals a
devenit singura pistă plauzibilă adoptată de opinia publică.
– Libia este un alt exemplu macabru, în care un
conducător iubit și respectat de cetățenii săi pentru
bunăstarea și liniștea adusă este anihilat cu sălbăticiune de
democrații occidentali, din nou cu complicitatea secțiunii Al-
Qaeda din Libia, vina atribuită lui Mouammar Kadhafi fiind
acțiunile concrete întreprinse înspre eliberarea poporului său,
dar și o mare parte a Africii, de sub jugul financiar capitalist.

295
Oamenii continentului l-au reținut ca fiind ultimul mare
împărat african!
– Dar palestinienii, care se află sub ocupație și sunt
masacrați de mai bine 60 de ani, dar Egiptul, Venezuela, Siria,
Crimeea... sau Deveselu (Județul Olt)?!
– Oare cine zice adevărul până la urmă? Manualele
de istorie, televizorul, bursa din N.Y. sau datoria suverană a
statelor, care a explodat, și numărul creștinilor în continuă
scădere în lume, în urma epurării silențioase?!

După 1945, ca de fiecare dată, învingătorii

(democrații umanismului financiar universalist) au instalat
în posturile cheie ale statului german oameni fideli doctrinei
cosmopolite, pentru a guverna autoritar ultima „mare“
achiziție. Lacheii imperialismului capitalisto-transnațional s-
au exersat cu foarte multă seriozitate și, mai ales,
„imparțialitate“, la redactarea noilor manuale de istorie.
Colonialiștii decretaseră fără niciun drept de apel că
Germania, și numai Germania, era vinovată pentru acest
război, exact la fel ca și în 1914. Pentru ca noul adevăr să
pătrundă adânc în conștiința oamenilor, dar mai ales în
mintea copiilor, pentru a dăinui în timp, germanii au fost
acuzați pe nedrept și învinovățiți de crime împotriva
umanității! După Primul Război Mondial (1914-1918), prin
tratatul mafiot de la Versailles, și după Al Doilea Război
Mondial, Germania era pregătită pentru a patra tentativă de
omor. De data aceasta crima săvârșită de cosmopoliți avea o
latură psihologică, dar mai ales intelectuală, de astfel
cacealmaua ideologică s-a răspândit asemenea unei unde de

296
șoc în toată Europa. Poporul german în integritatea sa, de la
nou-născuți și până la ultimul mort din cimitir, a fost declarat
în unanimitate ca fiind cea mai mare ceată de barbari
sangvinari și antisemiți care au trăit vreodată pe suprafața
pământului; adăugând că civilizația s-ar fi putut lipsi de
această „Natzi-e“!
Sentimentul de vinovăție a fost definitiv înrădăcinat și
din cauza faptului că nu s-a permis niciodată cercetarea
adevărului în întregimea sa, cu riscul de a fi imediat acuzat și
chiar condamnat pentru propagandă nazistă, revizionism
istoric și, bineînțeles, antisemitism „genetic“. Acest lucru a
rămas un sacrilegiu pentru europeni și o rușine fără precedent
pentru memoria celor aproape 70 de milioane de martiri care
au pierit în Al Doilea Război (financiar) Mondializat!

297
 Capitolul XI

Ad gloriam populi

Nu are rost să număram victimele generate de

capitalism, ne-am pierde mințile! Râuri de sânge au curs timp
de trei secole pentru a îmbogăți o mână de atei speculanți care
au dezlănţuit iadul peste civilizația creștină, folosindu-se de
teoria Luminilor și de iluzia înșelătoare a drepturilor omului,
pentru a impune „religia universalismului“. Nu a existat un
regim în istoria omenirii mai criminal și mai periculos decât
cel instaurat de capitalism și filialele acestuia – cea mai
importantă fiind comunismul internaționalist. Capitalismul
este singurul regim din istorie care a reușit să dezvolte un
sistem de înrobire la nivel planetar. De câte ori popoarele au
încercat să se împotrivească acestei duble hegemonii, s-a
recurs la masacrarea opozanților, victimele directe și indirecte
numărându-se în sute de milioane de oameni.
Putem spune: capitalismul este cel mai prolific autor
de genociduri din istoria omenirii. Faptul că zecile de
milioane de crime săvârșite de comuniști împotriva umanității
nu sunt recunoscute în Occident, fiind lovite de negaționism,
arată și adeverește analiza care, de astfel, a fost parțial
denunțată de Alexandr Soljenițîn în cartea sa intitulată Două
secole împreună, în care a demonstrat legăturile sistemelor
dominante, subtil menținute într-un aparent antagonism.

298
 Aşa cum jidanii au primit reparații pentru
„Holocaust“ – așa-zisul Shoah –, și dacă într-adevăr ar mai
exista justiție pe acest pământ, atunci în aceeași măsură ar
trebui ca toate popoarele masacrate cu sălbăticie de elita
capitalisto-cosmopolită să se unească și să ceară cu vehemență
daune din partea Angliei, Franței și Statelor Unite! Nici un
protagonist, indiferent de dominația exersată (...), nu ar trebui
să scape nepedepsit sau să fie exonerat pentru genocidurile
perpetuate împotriva creștinilor, a civilizației europene și
umanității, în general!
Mitul întreținut de capitaliști de-a lungul secolelor în
legătură cu evoluția economică survenită după eradicarea
monarhiilor adevărate (cele neinfiltrate) sunt simple
manipulări istorice. Să nu uităm niciodată că manualele de
istorie sunt întotdeauna scrise la comanda învingătorilor și, de
fiecare dată, sub autoritatea morală a francmasoneriei. În
schimb, faptul că oamenii au început să-și piardă proprietățile
și pământurile este o realitate!
– Faptul că țăranii au devenit simpli salahori ai
păturii suprapuse este o realitate!
– Faptul că femeile și copiii munceau ca sclavi în
fabricile „revoluției“ câte 15 ore pe zi este o realitate!
– Faptul că se instaurase în Franța săptămâna
calendarului republican „Decadi“, adică 10 zile de muncă
continua fără duminică pentru odihnă (până în anul 1841),
este o realitate!
– Faptul că copiii erau trimiși la muncă de la vârstă
de cinci ani este o realitate... etc.

299
 Realitatea nefastă a capitalismului se poate măsura
dintr-un unghi ceva mai diferit, prima operă majoră a
capitaliștilor, și anume Primul Război Mondial, a făcut nu mai
puţin de 8 morţi pe minut, 538 pe oră, 12.916 pe zi. Costul
real, adică zisa „camătă bancară“ a acestui genocid abisal
(18,6 milioane de morţi) organizat împotriva creștinilor și
lumii libere este de peste 1.000 de miliarde de dolari... în
monedă fiduciară, vă rog frumos!

„Credem că murim pentru Patrie, dar murim pentru

industriași și bancheri...“
Anatol France

Datoria fiecărui om este să verifice fiecare informație

în amănunt înainte de a o integra definitiv. Nu se poate ca un
om să-și formeze păreri sub pretextul că aşa a decretat cutare:
profesor, manual de istorie, muzeu, romancier, filozof cu
papion, artist sau mai știu eu ce chitariști rock... mai cu seamă
în aceste vremuri înșelătoare, când totul se vrea centralizat și
reformat. Sofisticatul Horia-Roman Patapievici și gașca
„pakistanezilor“ vânzători de moarte și sclavie ar trebui să-și
facă valizele și să plece acolo unde au fost formați pentru a
contribui din interior la distrugerea României. Cum bine zicea
Luceafărul, „Ne e silă“, iar acest sentiment, care începe să
devină universal, are supărătoarea tendință să alimenteze tot
mai mult ura oamenilor și nevoia de răzbunare!

Despre Mircea Cărtărescu, pe care îl asimilez în

această grupă de intelectuali periculoși, îl sfătuiesc să se

300
gândească bine cui se închină și să-și aducă aminte că dacă
trădarea ar fi avut vreodată sorți de izbândă, nu s-ar mai fi
numit trădare! Procedeul pe care îl încearcă nu numai că este
răsuflat, dar începe să fie denunțat în tot Occidentul cu
exasperare, chiar și de membrii comunității jidănești, care s-
au săturat să vadă cum se adaugă materia îndoielii, din cauza
celor care s-au folosit în mod ilicit de rentabilitatea
termenelor, antisemit și colaboraționist.

Oameni fără scrupule, „holocaustiști mercantiliști“ de

teapa fantasmagoricului Elie Wiesel – care a stat, în realitate,
doar 3 (trei) zile la Auschwitz – și cazul tatuatului uzurpat Nr.
A-7713, care s-a dovedit ceva mai târziu că aparținea, de fapt,
unui anume Lazar Wiesel; Distinsul Djerzi Kosinski (Josef
Lewinkopf), mitomanul (S.M.) amator de miliardare „Cougar“
și prietenul intim al „talentatului“ pedofil Roman Polanski;
plagiatorul care nu era nici măcar capabil să-și scrie romanele
de ficțiune, fost N.K.V.D.-ist și pseudo-memorialistul Mietek
Grajevski (Martin Gray), mare fabulator și fin comerciant de
antichități falsificate, deconspirat de ziarul Sunday Times (25
martie 1973, p. 4-5); J.F Steiner cu cartea Treblinka, omul
care, după ce a făcut milioane de parale, a ajuns să fie
considerată o maculatură, doar o altă ficțiune. Aceste figuri
cenușii sunt doar câțiva din profitorii deconspirați printre alţii
de către Imre Kertesz, Nikolaus Gruner, Claude Lanzmann,
Jean Robin sau de Anne Kling în cartea Menteurs et
affabulateurs de la Shoah34. Aceste ipostaze ipocrite, fără

34Cf. https://www.amazon.fr/Menteurs-Affabulateurs-Shoah-Anne-
Kling/dp/295294234X (n. red.).
301
fundament real, mincinoase și animate doar din motive
mercantile, uneori nici măcar disimulate, nu sunt foarte
lăudabile, dacă nu chiar jignitoare pentru adevăratele victime
care au pierit în Al Doilea Război Mondial. Ca să nu mai
adăugăm faptul că alimentează în mod periculos ideea
conform căreia ar exista un „Shoah-Business“35.

– Mirciulică, nu este foarte înțelept să jonglezi cu

grenadele urii, mai devreme sau mai târziu (...)! Aș vrea să
mai adaug ceva și să-i reamintesc acestui pasionat de istorie
selectivă și romanțată, din speța celor elaborate de escrocul
internațional Elie Wiesel, că în comunitatea jidănească există
destui oameni inspirați și străluciți la lucru, care se ocupă de
colaboratorii regimului nazist și o fac cu minuțiozitate de mai
bine de 70 de ani.
Dacă acești mari români ar avea o urmă de demnitate
și conştiinţă, altele ar fi luptele la care ar trebui să participe.
Aşa cum renumiți intelectuali integri – și i-aș aminti aici doar
pe Alexandr Soljenițân, Paul Goma, Dr. Florin Matrescu –, ei
au luptat împotriva curentului dominant şi a „evidențelor“, cu
riscul vieţii întru recunoașterea oricărui genocid indiferent de
originea celor uciși. Poate că și „adolescentul național“ dacă se
simte cu adevărat român, ar trebui să știe și să revendice plin
de indignare ce au pățit românii în momentul evacuării din
Basarabia și nordul Bucovinei, când, în vara anului 1940,
femei, bărbați, bătrâni, copii au fost luați la topoare, ciopârțiți
și masacrați de bolșevici cu ajutorul jidanilor din zonă...

35Cf. și https://www.amazon.fr/Lindustrie-lHolocauste-r%C3%A9flexions-
lexploitation-souffrance/dp/2913372104 (n. red.).
302
 – Sau poate că morții români și memoria acestora nu
îți netezesc eterna cale spre Premiul Nobel?
În 2005, bătrânul adolescent veșnic scrie un articol în
Jurnalul Național cu titlul „O vină istorică“, în care, printre
altele, a lăsat masca să cadă. Momentul a fost întrepătruns de
o lipsă cruntă de experiență, însă exercițiul ratat și plin de
banalități juvenile avea să împăștie vălul de fum scriitoricesc,
dezvăluind atât intențiile, cât și ambițiile pe care le disimula
nefericitul. Fără prea multă mirare, autorul cedează tentației
și, urmând matricea antinaționalistă impusă în Europa,
folosită din 1945 încoace de toţi „intelectualii“ ștampilați
conform, se aruncă și el în vid... Iată o parte din ceea ce scria
plagiatorul-ceafă-lată36, Mircea Cărtărescu:
„Multă vreme am crezut în mitul poporului român,
bun, înțelept și tolerant, neînclinat spre excese, spre soluții
radicale. N-am dus războaie de cucerire, n-am făcut, de-a
lungul istoriei, decât să ne apărăm „sărăcia și nevoile, și
neamul“. Chiar am crezut că, până și în timpul dictaturilor de
extremă dreaptă, noi am refuzat să trimitem evreii în lagărele
de concentrare și i-am tratat mai bine decât alte popoare. Din
păcate, și acest mit trebuie să cadă. În ultimul timp, au apărut
cărți care dezvăluie, spre frustrarea, nefericirea și jena
noastră, dimensiunile nebănuite ale antisemitismului
românesc. Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre
procesul lui Eichmann, „românii au fost cel mai antisemit
popor din Europa“, afirmația ei că până și naziștii germani

36ION SPÂNU, „Primele date despre jaful de la ICR (I): / Imaginea lui
Cărtărescu a costat statul 4.086.887.500 lei“, Cotidianul, 8 octombrie 2012,
pe http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=196328&skip=1 (n.
red.).

303
erau indignați de sălbăticia măsurilor luate de români
împotriva evreilor, încep să nu ni se mai pară atât de
nedrepte. Încetul cu încetul, ni se arată fapte pe care e
groaznic să le privești în față: sutele de victime ale pogromului
din Iași, alte sute de victime ale rebeliunii legionare (cu jidani
agățați în cârligele măcelăriilor), mii sau zeci de mii de victime
asfixiate în vagoane de transport. Întârzierea cu decenii a
acordării cetățeniei evreilor, legi antievreiești mai dure ca
oriunde, o mulțime de organizații antisemite, de guverne
antisemite, de personalități antisemite. O anticipare cu câteva
decenii a «soluției finale», în scrierile unui doctrinar. Un poet
național antisemit. Un guru universitar antisemit. Discipolii
săi, deveniți mai târziu personalități mondiale – făcând din
antisemitism o profesiune de credință. Și dacă putem să ne
îndoim de datele și cifrele din studiile științifice – deși de cele
mai multe ori n-avem motive s-o facem –, e greu să te
îndoiești de mărturiile directe de felul Jurnalului lui Mihail
Sebastian, în care asistăm la calvarul unui scriitor, din
întâmplare de origine evreiască. În câțiva ani, acest om blând
și copilăros, lucid și resemnat, se vede dat afară din slujbă, din
casă, din Societatea Scriitorilor, părăsit de cei mai buni
prieteni, deposedat, prin urmare, de umanitate, singura lui
«vină» fiind una obiectivă, evreitatea lui. Oricât de amar ar fi
paharul, trebuie să-l bem astăzi până la fund: avem datoria să
ne recunoaștem vina istorică față de evreii din România. E
primul pas spre recâștigarea onoarei noastre de popor
civilizat, european. Am crezut și mai multă vreme că generația
mea și eu însumi am fost scutiți de antisemitism. În definitiv,
n-am văzut prea mulți evrei la viața noastră. Dar miile de

304
glume, bancuri și aluzii despre evrei cu care am fost
bombardați toată adolescența au lăsat urme și în sufletele
celor mai curați dintre noi. Au sădit o suspiciune difuză,
obișnuință de a-l privi pe evreul de lângă noi cu un alt fel de
privire, ca pe un animal ciudat și potențial periculos.
Îi explicăm succesele prin conspirația semenilor lui. Îi
reproșăm ca pe o trădare asumarea evreității și ca pe o
viclenie asumarea românității. Trebuie să fie cumplit de greu
să fii evreu, să simți clipă de clipă povara privirii suspicioase a
celorlalți. Azi înțeleg bine că, decât să-mi fac iluzia că sunt
total liber de antisemitism, e mult mai bine să caut
antisemitismul în cele mai ascunse zone ale minții mele, să-l
localizez, să-l înțeleg și să-l izolez. Abia în acest fel voi fi liber
de el. Numiți acest lucru «corectitudine politică». Eu îl
numesc purtare firească față de o fiinţă umană sau față de un
grup uman, oricare ar fi el. Nu idealizez pe nimeni: între evrei
sunt genii și ticăloși, ca în orice eșantion uman. Andrei Pleșu a
scris un articol excepțional despre asta. Cred doar că nu se
poate trăi așteptându-te clipă de clipă să ți se reproșeze –
chiar și din partea celui mai bun prieten – ca tu personal l-ai
răstignit pe Iisus Hristos“37.
– Bun, cred că fiecare a înțeles traiectoria ideologică
pe care o abordează. Sigur, cine nu riscă nimic, nici nu câștigă
nimic... însă calul pe care au pariat lingăii „noului val“,
însetați de recunoştinţă internațională și de multe parale, a
devenit o gloabă bolnavă, anchilozată și fără dinți, în care
nimeni nu mai crede. Microcosmosul urii o să redevină încet

37Mircea Cărtărescu, „O vină istorică, Jurnalul național, 5 Iulie 2005, pe

http://jurnalul.ro/editorial/o-vina-istorica-41782.html

305
și sigur o cetate părăsită a timpului, bântuită din nou numai
de șerpi, doar o amintire proastă!
Dar să mergem mai adânc și să vedem ce mai are în
măduvă acest trădător de neam. Valorile pe care le revendică
sunt iluziile înșelătoare făurite de vestici, de fiecare dată cu o
lacrimă agățată de pleoapă și sâsâind precum șarpele, ne
reeditează vechile refrene subversive: libertate, democrație,
dreptul de a gândi liber, de a vorbi, progres, iubire, umanism,
transcendență...“, parcă e posedat de teoriile uzurpate de
francmasoni din aria privilegiilor divine, care, după ce au fost
reformate și legalizate, au provocat, în anul 1789, cucerirea
Bastiliei prin năvălirea criminalilor proletari. O fi și Mirciulică
vreun revoluționar apatrid, cine știe? Dar trebuie făcută o
constatare: nici onestitatea intelectuală, nici modernitatea și
nici inspirația nu l-au lovit vreodată în cap pe Mirciulică
al nostru sau… al lor? La un moment dat, ne anunța cu
un aer fatalist, grav, că se gândește serios să plece din
România38!
– Consternare națională, vai de noi, da’ nu se poate
aşa ceva dom’le, cum adică? Vestea a căzut ca o stâncă,
poporul român fiind literalmente zguduit de unda de șoc
provocată, care a străbătut țara din Dunăre până în Prut,
sfâșiind cercul Carpatin; până și păsările se opriseră net din

38Mircea Cărtărescu nu va fi primit în Occident și nici nu va primi Premiul

Nobel sau, eventual, Pulizer, deoarece, în cartea-maculatură Orbitor, la
pagina 241, a spus, prin intermediul unui personaj-milițian, că „își bagă pul*
în regina Angliei“. Cf. „Sa ne cunoastem scriitorii. Azi, Mircea Cartarescu:
“Orbitor, Aripa stanga-dreapta”. A, am uitat, e si jurnalist. La EvZ. Atunci: Sa
ne cunoastem “intelectualii angajati”. Extrase de Nobel si Pulizer: “Sint creier
care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah!
aaaaaah!“, pe http://roncea.ro/2010/10/08/sa-ne-cunoastem-scriitorii-azi-
mircea-cartarescu-orbitor-aripa-stanga-dreapta-a-am-uitat-e-si-jurnalist-la-
evz-atunci-sa-ne-cunoastem-intelectualii-angajati-extrase-de-nobel-si-pul/
(n. red.).
306
zbor pentru câteva momente! Disperarea creată în acele
momente a născut o întrebare vitală pentru neamul nostru –
oare România ar mai putea supraviețui fără aceste genii
neînțelese sau și-ar pierde definitiv „Vestul“ și ar ajunge la
gunoiul istoriei, alăturându-se țărilor denigrate de capitaliști
sub pretextul că încă sunt creştine, morale, independente și
atașate tradițiilor ziditoare?

Dincolo de aceste naivități, născute și întreținute de

microcosmul opac în care trăiesc acești oameni, care-i
împiedică să mai simtă pulsul real al istoriei și natura
adevăratelor dureri care-i apasă pe oameni, propun să facem
loc rațiunii și să apucăm taurul de coarne pentru a debloca
această falsă dilemă. În vederea lămuririi rapide a
acestui contencios care a fost menținut în mod artificial de
mass media, aș vrea să-i pun domnului Cărtărescu doar 35 de
întrebări, și anume dacă valorile despre care vorbește și pe
care ni le recomandă frățește sunt: sclavagismul neo-liberal,
mondialismul, totalitarismul intelectual, loviturile
chirurgicale, unitățile de control invizibile, hegemonia
bancară, numirea stăpânilor prin sufragiul democratic,
provincia România laică, ateismul generalizat, căsătoria
poponarilor, divorțul de masă, dreptul adopției pentru
cuplurile sodomiste, LGBT-izarea societăţii, feminizarea
femeilor, teoria genului în școli, multiculturalismul, metisarea
Neamului Românesc, islamizarea României, propagandele
pro-avort în numele libertății, malthusianismul de stat,
cultura imoralității, marea deculturalizare, industria uitării,
falsufucarea istoriei, depenalizarea pedofiliei, pornografia

307
infantilă, supunerea ca nouă referință literară, consensul ca
nouă referință intelectuală, ura față de bătrâni pentru că nu
sunt rentabili, religia sexului, eradicarea nucleului familial,
festivalul rușinii, femei cu barbă, bărbați cu vagin și alte
Uniuni Europene?
Dacă acestea sunt recomandările la care se referă și
nu a găsit valori mai respectabile în țara noastră, valori
adevărate pentru care merită să lupte ca intelectual, atunci o
să-i plătesc chiar eu domnului Mircea Cărtărescu biletul de
avion low-cost, știe el spre care destinație... dar să plece fără a
mai privi înapoi fiindcă „Ne e silă“.

308
 Mărturisirea

Minciunile curg de mai bine de 70 de ani neîncetat,

astăzi alternanța a fost repezită, falsificatorii sunt pe baricade
și vor să ne aducă mieros spre noul adevăr, frământată de
gheare murdare vor să aducă în sfârșit o poveste poporului
multimilenar. Ca și la cei din Apus, trecutul se vrea anihilat și,
dacă românii se vor încăpățâna, vor afla mirați ce nu au văzut
și nu au trăit vreodată strămoșii neamului!
Cancanurile istorice vor curge gârlă, vădit se va
proceda la caricaturizarea trecutului nostru și la
dezrădăcinarea stejarilor mărturisitori. Adevărul va fi
mistificat, găinăria o să atingă cotele grotescului, o să frizeze
ridicolul cochetând cu stângăcie, dar nu mai puţin primejdios,
întru contopirea trecutului, înspre uitarea ogorului și către
uitarea de sine.

Cel mai mare șantier al noului val, lupta luptelor,

trofeul cel mai de preț al iudelor cosmopolite este capul
Ortodoxiei românești pe o tavă aurită. Ultima cetate
necucerită din Europa este iubirea necondiționată a
poporului român pentru Dumnezeu. Acest lucru în urmă cu
70 de ani i-a cutremurat până și pe bolșevici, care au înțeles
foarte repede că va trebui să se dezlănțuie iadul asupra
preoților și călugărilor noştri.
Iadul a fost dezlănțuit începând cu anul 1948, când
mii de preoți și credincioși au fost masacrați și închiși.

309
Represiunea torționarilor a fost dincolo de cuvinte, metodele
folosite au fost de o cruzime cutremurătoare și, totuși,
legătura indelebilă ce-i leagă pe români de Dumnezeu a rămas
neclintită. Spre disperarea călăilor, temnițele comuniste au
devenit mânăstiri de rugăciune, iar foametea impusă a devenit
prilej de curățire, prin săvârșirea sfântului post.

Astăzi discursul oficial, dictat de internaționaliști, ar

vrea să înrădăcineze, mai ales în mintea tinerilor, faptul că
anumiți reprezentanți ai Bisericii au colaborat cu regimul
comunist. Acest lucru nu numai că este fals, dar este repetiția
unei tehnici folosită de secole, care constă în infiltrarea
Bisericii pentru a o îndepărta de credincioși, prin folosirea
atitudinilor și discursurilor ne-bisericești. Fără nici un dubiu
că în sânul Bisericii Ortodoxe au existat preoţi care au
colaborat cu regimul comunist, dar aceia nu au fost creștini
adevărați, ci trădători convertiți, deghizați în haine Bisericești
(aceiași care au corupt Vaticanul) pentru a încerca din
răsputeri să dărâme cetatea lui Iisus Hristos... însă, mare le-a
fost dezamăgirea!

Din păcate, în zilele noastre atitudinea tinerilor nu

mai este aceeași: în mod surprinzător ei au început să aibă o
aversiune față de trecut, de rădăcini, de Biserică (...). Această
atitudine incompatibilă cu Neamul Românesc este rezultatul
unei propagande subversive, în care tinerii au căzut victime
fără să-și pună întrebări. Acest lucru s-a întâmplat și în
Occident în urmă cu 50 de ani, când tinerii „rebeli“ s-au
dovedit a fi cei mai buni clienți ai sistemului, folosindu-i

310
mișelește întru distrugerea societăților milenare, pentru a face
loc societății de consum, în care primii persecutați au fost
creștinii și familia. Astăzi, foștii rebeli fără cauză, așteptând
asfințitul vieţii, au devenit bătrânei extrem de docili, chiar
dacă unii încă mai arborează în piept câte-un tatuaj
reprezentând știu eu ce drăcovenie încornorată – săraci cu
duhul, supărați pe viață, păzindu-și emotivi indemnizațiile
care scad vertiginos de la un an la altul. Se pare că sistemul
nu-i ca neamul, nu are memorie, nu-și mai hrănește peștișorii
de „acvariu“ și, totuși, incinerarea costă și ea vreo câteva mii
de euro!

Pentru cei care vor să zidească în loc să dărâme, să

păzească în loc să prăduiască, pentru a putea transmite mai
departe nepoților povestea și condeiul național, tinerii trebuie
să cunoască realitățile prin care au trecut bătrânii lor. Unii au
avut curajul să mărturisească și să pună grai pe memorii,
Justin Pârvu a fost unul dintre acești mari iubitori de neam.
Adevărat părinte spiritual, de la dânsul am putut învăța multe,
găsind în momentele potrivite răspunsurile la întrebările pe
care mi le puneam despre viață – îmi aduc aminte, de
asemenea, de dragostea curată pe care o mărturisea neamului
nostru, iar acest lucru pot spune că m-a impresionat profund.
Dacă ar fi să-mi reamintesc un lucru care m-a marcat în mod
particular, și a rămas pentru mine o învățătură primordială,
este că mărturisirea și transmiterea moștenirii trecutului, fie
bun, fie rău, sunt singurele garanții pentru trăinicia unui
neam și piatra de hotar al viitorului său. Din aceste motive,
dacă vrem să menținem aprinsă flacăra de veghe a adevărului,

311
trebuie să cunoaștem și să putem transmite mai departe
următoarele încercări din trecutul neamului nostru
mărturisite de mari patrioți români din Moldova.

Sintagma metaforică „sfinții închisorilor” îi vizează pe

unii dintre fiii și fiicele Bisericii Ortodoxe care și-au dat viața
pentru credinţă în gulagul concentraționar iudeo-bolșevic din
România, instaurat de către dictatura comunismului ateu,
după modelul experimentat de sovietici. Sigur, ceata
martirilor constituie elita sfinților şi temelia propriu-zisă a
jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole
creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu
titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de
chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o
constantă a vieţii bisericești. De aceea Sinaxarul Bisericii
consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei
din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum
Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii
dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinții închisorilor“ vor fi
înscriși în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“,
după exemplul noilor mucenici și mărturisitori din gulagul
sovietic, înscriși recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse,
cu zi obștească de pomenire în duminica cea mai apropiată de
25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat
primul mucenic al teroarei bolșevice, mitropolitul septuagenar
Vladimir al Kievului și Galiției. Oricum, cauzele martiriului
sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a
imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973),

312
în celebra lui conferință inaugurală, publicată în anul 1942,
intitulată „De la Nero la Stalin“39. Cităm, spre exemplificare:
„Creștinismul a cunoscut multe epoci de greutăți și de criză,
dar nici una cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin se
înșiră pe veacuri opoziții și persecuții sângeroase, lovituri și
sfâșieri dureroase, martiri și mărturisitori, apostați fricoși sau
cinici, nedreptăți, batjocuri și profanări scandaloase,
amenințări și insulte grave aduse lui Iisus Hristos și Bisericii.
Nimic până acum n-a egalat, însă, ca impietate şi ca
primejdie, acțiunea anticreștină desfășurată de un sfert de
secol în Republica Sovietelor și – ce e mai grav – pregătită
acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă și
ucigătoare asupra Bisericii și a lumii întregi“40.

«1940 – an de cumpănă în istoria românilor. În anul

1945, anul de răscruce al istoriei europene, când s-a încheiat a
Doua Conflagrație Mondială şi s-au schimbat brutal sisteme
politice, alianțe și chiar frontiere, acest torent de lavă
bolșevică, sufocantă și ucigătoare s-a revărsat asupra
României și a Bisericii noastre Ortodoxe. Noua ordine
geopolitică s-a impus prin forța armatei sovietice
„eliberatoare“ și de ocupație – care a rămas la noi în ţară,
vizibilă, până în anul 1958 – reușind, prin vârful ei de lance,
Partidul Comuniștilor din România, să instaureze un sistem
politic după chipul şi asemănarea dictaturii staliniste,
diametral opus monarhiei constituționale, pe care a obligat-o

39 Cuvântarea Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al

Arhiepiscopiei Iașilor (sursa doxologia.ro).
40 Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ținută

de Facultatea de Teologie din București în noiembrie 1941, GÂNDIREA,

ianuarie 1942.
313
să abdice la sfârșitul anului 1947. Ca forță politică, Partidul
Comuniștilor din România n-a constituit un element de
putere. A apărut în 1921, prin scindarea unei aripi
maximaliste din Partidul Social Democrat, care, afiliindu-se la
Comintern (A Treia Internațională Comunistă, cu sediul la
Moscova), a devenit o agentură de propagandă bolșevică,
instigatoare la destrămarea unității statale și a ordinii sociale,
pentru care motive a fost scos, în 1924, în afara legii. A rămas
în ilegalitate până la 23 august 1944. Peste țară s-au abătut
evenimentele istorice postbelice cu grave consecințe asupra
poporului și a Bisericii noastre. Anul 1940 este an de cumpănă
în istoria românilor, Regatul României pierzând prin pactul și
dictatul puterilor europene provincii și ținuturi din trupul
țării, însumând peste o treime din teritoriu şi peste un sfert
din populație.
Astfel, în iunie 1940, ca urmare a Ultimatumului dat
de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze,
cedând fără luptă, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul
Herţa. Evacuarea Armatei și Administrației române din aceste
teritorii a fost însoțită de acțiunile antiromânești săvârșite de
sovietici. Întreaga structură administrativ-bisericească a fost
desființată, ocupația sovietică desfășurând o campanie de
distrugere a ființei naţionale românești prin deportări în masă
şi prin interzicerea valorilor românești.

„Nu contează cine votează, ci cel care numără

voturile“.
La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile
Axei au forțat România să cedeze Ungariei jumătate din

314
Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept
„Nordul Transilvaniei“, pentru a fi deosebită de „Sudul
Transilvaniei “, care a rămas sub guvernarea românească.
Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova,
„Cadrilaterul“ (sudul Dobrogei) a fost cedat Bulgariei.
Anul 1941 este anul intrării României în Al Doilea
Război Mondial. De fapt, România era în război cu U.R.S.S.
din ziua Ultimatului!41 Atunci s-a retras în apărare strategică,
dar din 22 iunie 1941 a intrat în război ofensiv contra U.R.S.S.
pentru recuperarea teritoriilor răpite. Începând de la 22 iunie
până la 27 iulie, Basarabia, Bucovina și Ținutul Herţa au fost
eliberate de către unităţi ale armatelor germană și română,
terminându-se astfel, din punctul de vedere românesc,
războiul legitim de apărare. Hitler i-a cerut însă lui Antonescu
să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre
Nistru şi Bug, şi să rămână alături de forţele Axei până la
victoria finală42. Prin acordul dat, Antonescu a pierdut
sprijinul unor segmente ale societăţii româneşti și a
determinat forţele politice din țară – Partidul Naţional
Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat
şi Partidul Comuniştilor din România, toate aflate în afara
activităţii parlamentare – să înceapă tratative cu Puterile
Aliate pentru ieşirea României din război43.

41 În dreptul internațional public, acest ultimatum constituie, conform

Pactului Briand-Kellogg, o „agresiune calificată“ asupra teritoriului național –
act de război, prin ocuparea acelor teritorii românești; cf. și
https://en.wikipedia.org/wiki/Kellogg%E2%80%93Briand_Pact (n. edit.).
42 Într-o alianță militară, legile războiului impuneau acest lucru, pînă în

bîrlogul dușmanului comunist; apoi, românii locuiau, din străvechime,

teritoriul de pînă dincolo de Bug, nu doar pînă la Nistru (n. edit.).
43 Fiindcă era un bun strateg, mareșalul Ion Antonescu începuse, și el,

tratative separate și secrete cu Aliații. Dar aceștia l-au trădat, în stilul

Perfidului Albion, cum făcuseră și în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea
315
 Soarta războiului este bine cunoscută. La 23 august
1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat prin decret
regal din funcţia de prim-ministru şi conducător al statului,
regele numind un nou guvern de militari condus de generalul
Sănătescu. În această Românie controlată de trupele sovietice
de ocupaţie, la 6 martie 1945, Stalin a impus numirea
guvernului Petru Groza, controlat de Partidul Comuniştilor
din România, care deţinea 14 ministere. La 1 iunie 1946,
mareşalul Ion Antonescu a fost executat. La 19 noiembrie
1946 au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice,
fraudate atât de evident, încât românii au pus pe seama lui
Stalin butada că „nu contează cine votează, ci cel care numără
voturile“. Blocului Partidelor Democratice (P.C.R., P.S.D.,
P.N.L.-Gheorghe Tătărescu, P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu,
Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular) învinge prin
fraudă partidele istorice. La 30 iulie 1947, în urma înscenării
de la Tămădău, liderii P.N.Ţ.-ului sunt arestaţi și condamnaţi
la închisoare, iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947,
gruparea P.N.L.-Tătărescu este eliminată din Parlament şi
Guvern.
Rămăsese monarhia ca ultima piedică în calea
instaurării depline a regimului comunist, așa că a fost şi ea
înlăturată la 30 decembrie 1947, prin abdicarea silită 44 a
Regelui Mihai I și plecarea sa, în exil forţat.

Război Mondial, fiindcă aveau interesul ca România să reziste cît mai mult
contra Armatei Roșii, spre a evita ajungerea ei la Berlin și, deci, pentru a evita
sovietizarea Europei Centrale și de Est (n. red.).
44 Abdicarea regelui Mihai I, decorat de Stalin cu ordinul cel mai înalt al

U.R.S.S., Ordinul Victoria, nu a fost silită, ci a fost negociată între Mihai I și

Andrei Ianuarevici Vîșinski, stabilindu-se ca ex-regelui Mihai să i se plătească,
jumătate-jumătate de către România și U.R.S.S., o rentă viageră, iar ex-regele
să se stabilească în Mexic și să nu facă activitate politică: „Vîşinski a dus
316
 Elita ţării era în puşcăriile comuniste: ca să-şi
consolideze puterea, Partidul Comunist, condus de jidanca
Ana Pauker şi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, având la
Ministerul de Interne pe Teohari Georgescu, a dezlănţuit în
anul 1948 un val uriaş de arestări. Statisticile arată că în anul
1950 – în lagărele de muncă silnică din România – erau în jur
de 80.000 de deţinuţi; dintre aceştia 40.000 numai la Canalul
Dunăre-Marea Neagră. Toată elita ţării era în puşcăriile
iudeo-bolșevice; peste două milioane de români au cunoscut
regimul concentraţionar comunist. Putem afirma că se
urmărea decimarea populaţiei din România.

Pentru a elimina „duşmanii poporului, burghezo-

moşierimea exploatatoare, duşmanii de clasă, chiaburii și alte
elemente duşmănoase“, Partidul Comunist din România a
preluat şi a implementat modelul sovietic de penitenciar,
celebrul gulag, mai ales pentru deţinuţii politici, organizând
44 de închisori și 72 de lagăre de muncă silnică. Închisorile
comuniste ale gulagului românesc au fost împărţite
în: penitenciare de anchetă: Rahova, Malmaison și
Uranus; penitenciare de tranzit: Jilava și Văcăreşti; închisori
pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc și
Dumbrăveni; locuri de detenţie pentru minori: Târgşor,

tratative personal cu regele Mihai al României în vederea abdicării acestuia,

garantîndu-i o parte din pensia pe care urma s-o primească în Mexic“ (cf.
Pavel Sudoplatov, MISIUNI SPECIALE, Editura Elit Comentator, Bucureşti,
1995, pag. 240. Cf. și ediția engleză: „Vyshinsky personally conducted
negotiations with King Michael of Romania for his abdication, guaranteeing
part of his pension in Mexico“, apud SPECIAL TASKS, The Memoirs of an
unwanted witness – a soviet spy master Pavel Sudoplatov, Little, Brown and
Company, London, 1994, pag. 232. Vezi și: Vasile I. Zărnescu, „Turpitudinea
ex-regelui Mihai“, pe http://monitorsri.blogspot.com/2012/04/turpitudinea-
ex-regelui-mihai.html (n. red.).
317
Mărgineni și Cluj; locuri de detenţie pentru deţinuţii bolnavi:
spitalele Târgu Ocna şi Văcăreşti; lagăre de muncă silnică:
Valea Neagră-Peninsula, Poarta Albă, Salcia, Periprava,
Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, Canalul Dunăre-
Marea Neagră și Balta Brăilei; lagăre de reeducare: Suceava,
Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari,
Peninsula şi lagăre de exterminare: Sighet, Râmnicu Sărat,
Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea şi Piteşti.

Torturile din gulagul românesc. Viața din închisorile

comuniste ale gulagului românesc era una de tortură fizică,
psihică, morală și intelectuală. Cele mai întâlnite modalităţi de
tortură aplicate deţinuţilor politici – care se împotriveau fizic
sau verbal ordinelor venite din partea conducerilor
penitenciarelor – erau carcera, munca la ocnă, bătăi, ocări și
insulte, lovituri în părţile ruşinoase ale trupului, lovituri
repetate aplicate tălpilor, loviri cu obiecte contondente,
pironirea, strivirea degetelor şi scoaterea unghiilor, smulgerea
părului din cap, arderea cu foc a anumitor părţi ale trupului,
adâncirea rănilor şi presărarea lor cu sare ş.a.m.d.

Deţinuţilor din gherlele iudeo-staliniste li se pregătea

mâncare din produse nevandabile în magazinele publice:
arpacaş, orz, varză, dovleci, gulii, cartofi, napi, gheare, copite,
bojoci, buze, pielițe, capete de animale; la masă predominând
terciul. În penitenciarul de reeducare de la Piteşti, ca
pedeapsă, erau înfometaţi și obligaţi să mănânce excremente.
Dormeau pe jos, pe rogojini, pe scânduri sau direct pe priciuri,
în celule reci și, uneori, lipsite de lumină, suprapopulate;

318
peste toate acestea nu li se acordau îngrijiri medicale, fiind
aproape în totalitate lipsiţi de asistenţa medicală, bolile și
suferinţele lor trupeşti fiind ştiute doar de Dumnezeu, care nu
de puţine ori le-a mijlocit minunate tămăduiri.

Peste zece mii de monahi și monahii scoşi din

mănăstiri: nici Biserica nu a trecut neobservată. Erau hotărâţi
să extermine orice religie. Ideologic, credinţa în Dumnezeu
era definită – de către Marx și Lenin45 – ca „opium pentru
popor“, incompatibilă cu înfăptuirea himerei egalitarismului
social. Cu legea dragostei lui Hristos și cu spiritul îngăduitor
sădit de Biserică în neamul nostru ortodox, nu se putea
purcede la lichidarea duşmanului de clasă. De aceea, Biserica
autentică trebuia înlocuită cu „biserica“ materialismului
dialectic şi istoric, care avea propriile zile de sărbătoare,
propriii ei „sfinţi“ ilegalişti, proprii predicatori ai dogmelor
ateismului ştiinţific, apt să formeze omul nou.
Experienţa bezbojnicilor sovietici le arătase, însă, că
istoriei nu-i place graba. Ei dărâmaseră deja bisericile de zid,
dar nu şi biserica din sufletele oamenilor, biserica de acasă. Ai
noştri au separat mai întâi școala de Biserică, au izgonit-o din
spaţiul public, izolând-o între pereţii locaşului de cult. Apoi
i-au etatizat proprietăţile – un nume nou pentru vechea
„secularizare“ – şi i-au creat nenumărate îngrădiri peste care
numai mila lui Dumnezeu a trecut-o. După vechiul tipic liber-
cugetător, a urmat descălugărirea, legiferată la 19 noiembrie
1959, prin diabolicul Decret nr. 410 privind regimul general al

45Cf.
http://www.academia.edu/9591991/Karl_Marx_despre_religie_opium_pent
ru_popor_sau_opiumul_poporului_
319
cultelor religioase. Iată şi textul Decretului: „Prezidiul Marii
Adunări Naţionale a Republicii Populare Române decretează:
Art. 1. Decretul nr. 177 din 4 august 1948, pentru regimul
general al cultelor religioase se modifică după cum urmează:
După Art. 7 se introduce articolul 7/1 având următorul
cuprins: Art. 7/1. - Monahismul poate funcţiona numai în
mănăstiri autorizate ale cultelor legal recunoscute.
Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se dă de către
Departamentul Cultelor. Absolvenţii şcolilor de pregătire a
clerului pot intra în monahism la orice vârstă, dacă au
satisfăcut stagiul militar. Alte persoane pot fi admise în
monahism numai dacă au vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de
50 de ani, femeile, dacă renunţă la salariu sau la pensia de la
stat, dacă nu sunt căsătorite și dacă nu au obligaţii deja
stabilite pe baza Codului Familiei. În cazurile când exercitarea
cultului o reclamă, Departamentul Cultelor va putea autoriza
pe unii monahi să ocupe funcţii bisericeşti și să primească
salariul cuvenit. Dispoziţiile de mai sus se aplică și
mănăstirilor şi monahilor existenţi“. Este ediția revăzută și
înrăită a vechiului Decret organic pentru reglementarea
schimei monahiceşti, din 30 noiembrie 1864. Decretul
410/1959 a obligat călugării și călugăriţele cu vârsta mai mică
de 55 și, respectiv, 50 de ani să părăsească mănăstirile. Cei
care s-au opus acestei de a doua descălugăriri fie au fost
condamnaţi la temniţă, fie au apucat calea munţilor,
ascunzându-se prin locuri neumblate, ca părinţii Cleopa,
Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Iustin Pârvu şi mulţi alţii.
Aplicarea Decretului 410/1959 – între anii 1959-1964, prin
forţă şi amenințări – a făcut ca Biserica străbună să cunoască

320
o etapă de cruntă apăsare şi de tristă amintire pentru
monahismul românesc.
Securitatea se raporta la călugări – după cuvintele
unui oficial comunist, adresate Patriarhului Justinian – ca la o
„armată neagră“; peste zece mii de monahi și monahii au fost
supuşi amintitului decret şi peste 100 de mănăstiri au fost
desfiinţate, închise sau transformate în aşezăminte sociale.
Mult după căderea regimului comunist, prin anul 2002 –
după nenumărate intervenţii din partea Fericitului întru
adormire Patriarhul Teoctist, adresate Ministerului Culturii și
Cultelor – a fost anulat Decretul 410/1959; de abia atunci
putem considera că o parte dintre români – și autorităţile în
solidar cu ei – au conştientizat răul care i s-a făcut Bisericii și
vieţii monahale.

„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“

Răsfoind paginile dicţionarului Biserica întemniţată.

România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului
Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544
de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul
introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi
ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei
fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat
peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar care a
fost epurat. Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de
mir –, multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de
torturi fizice și psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost
transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila,

321
Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul
Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului; nu
lipsea nici lectura Sfintei Scripturi și a Filocaliei. Postul din
Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri și de vineri ale
fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a
fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei
Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după
cum spunea Valeriu Gafencu, numit „Sfântul închisorilor“:
„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta
înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea
unor slujitori și gânditori creştini?!

Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost

cel iudeo-stalinist – au fost biruite numai prin credinţă; și
această biruinţă a Crucii au purtat-o și cei din interiorul
închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit –
cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“;
de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost
transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din
„lagărul socialist“.

Aşadar, epoca anilor 1945-1989 va rămâne – pentru

totdeauna – un Memento mori al Neamului Românesc; dar și
un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de
Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a
plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare

322
duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre
Înviere46.

„În memoria Părintelui Iustin Pârvu, la patru ani de la

strămutarea sa la cele veșnice”

46
Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor,
Duminica a doua după Rusalii (a sfinților români), la Mânăstirea Petru Vodă,
Județul Neamț, în 13 iunie 2015 (sursa, doxologia.ro).
323
 Epilog

Democrația se va preschimba subtil în dictatură și

dictatura va deveni noua democrație, care, după înfățișări
înșelătoare, o să încerce să ne recupereze pe toţi în vârtejul
uitării, o lume în care banul va fi rege și, totuși, nu-și va mai
găsi drumul spre buzunarul oamenilor. Capitalismul a ajuns
într-un punct de cotitură în care omul nu mai este de
actualitate, divorțul a fost pronunțat!
Azi la New York, mâine în Transilvania, și la sfârșitul
săptămânii undeva prin Africa, „Vițelul de Aur“ orbitează
neobosit în jurul pământului în căutarea ultimei șanse...
Acolo unde foamea lovește încă de la pieptul
mamelor, acolo unde copiii mor în împărăția muștelor, acolo
unde viaţa este doar un coșmar fără de sfârșit; înaintea
vulturilor, cinic dar punctual, capitalismul doboară plin de ură
și fabricile ies din pământ ca prin minune, devenind
istovitoarele case de tortură pentru cei rămași în viată.
O lume în care națiunile, cetățenia, familia sunt
considerate dușmancele progresului, piedici învechite, cetăți
petrecute care trebuie anihilate fără întârziere – după ele
memoriile se vor sfărâma, se vor împrăștia, iar ploaia acidă va
spăla macadamul de resturile rebele. Fără trecut, omul va
putea fi reformat, restructurat, eliminat, și după el va apărea,
în sfârșit, o alternativă viabilă pentru sistem, omul nou va
deveni noua referință umană, singura acceptabilă...
Dumnezeu cu mila – vai și amar de cei care vor arăta
rezistentă în fața noului adevăr impus, nici o vale nu va fi

324
destul de adâncă să-i ascundă și nici un munte destul de înalt
să-i mai salveze!
Dacă tenta care predomină în această carte este
sumbră, este din cauza realității pe care o trăim și viitorului
promis, care ne înșiruie disciplinați pe fondul unor efecte și
muzici psihedelice, spre soluția finală. Nu am încercat să
adaug prea mult optimism acolo unde se desfășoară o dramă,
alte departamente ale sistemului se ocupă deja de aceste
aspecte ludice.
Vremurile pe care le trăim nu mai sunt simple
momente istorice, ci, mai degrabă, rezultatul unui proces
complex, ocult, și care, din păcate, se află pe sfârșite. De
mâine nimic nu va mai fi la fel și, pentru că omul a fost
înfăptuit cu multă pricepere, va veni și vremea când regretele
inacțiunilor vor sfâșia inimile multora. În Occident nu mai
sunt luptători, au capitulat demult, iar săbiile cu care altădată
se luptau au fost topite și preschimbate în pițule înrobitoare,
pe care le împart docili cu proprii lor invadatori. În aparență,
nici în România noastră dragă nu au rămas foarte mulți
luptători, „capitularea mondializată“ prin intermediul
amețitor al undelor hertziene începe să-și arate nocivitatea și
pe plaiurile mioritice...
Și totuși, din cauza neglijenței lor și sărăciei noastre,
câmpurile româneşti abundă de săbii ascuțite așteptând doar
să fie ridicate de o turmă dreaptă și însetată de libertate!
Întotdeauna m-am simțit atașat și plin de pasiune
pentru neamul și țara mea, iubesc România din adâncul inimii
și sufletului meu. Iubesc istoria multimilenară a acestei țări
atât de încercată, iubesc neamul lăsat moștenire de geto-daci

325
pe aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu. Din fragedă
copilărie, îmi aduc aminte cum mă întorceam fericit de la
școală, în drum spre casă, cutreierând pe drumurile pietruite
din cetatea orașului meu, privind în jur frumusețea inegalată
a peisajelor, albastrul adânc al cerului, puterea și claritatea
culorilor îmbăiate în miresmele parfumate ale primăverii.
Întotdeauna m-am simțit privilegiat și mândru că
m-am născut în România și aceasta indiferent de greutățile și
momentele de cumpănă prin care trecea. Trădătorii de neam,
indiferent cât s-au străduit, nu au reușit niciodată să mă facă
să-mi pierd dragostea și gustul pentru țara mea, ba, din
contra, au reușit să înzecească aceste sentimente infinite.
Sunt un bărbat care s-a săturat să-și vadă națiunea
îngenunchiată și suferind până la sânge pentru interesele
altora; sunt un tată și, ca milioane de părinți din Romania,
m-am săturat să mă gândesc cu frică spre viitorul rezervat
copiilor noştri și generațiilor viitoare; sunt un soț și m-am
săturat să văd cum conceptele hidoase venite din Occident
încearcă să denigreze finețea, eleganța, decența, bunătatea și
spiritul profund familist al femeilor din România; sunt român,
și mă doare profund să văd în ce condiții mizerabile trăiesc
bătrânii noştri; sunt român și mă doare profund când văd în
ce hal au ajuns să trăiască oamenii din sate, lipsiţi de cele mai
elementare condiții, lăsați fără școli, fără îngrijiri medicale,
fără transport și izolați în locuri îndepărtate, unde doar
clopotnițele bisericilor care stau să se prăpădească le mai
trădează existența; sunt român și m-am săturat să ne interzică
străinii și trădătorii de neam să ne prețuim istoria, eroii
națiunii și să decidă în locul nostru ce înseamnă să fii și să

326
simți românește; sunt român și m-am săturat să trăiesc cu
gândul că cinci milioane de compatrioți au fost izgoniți din
țară de arhitecții apocalipsei, aghiotanții marii înlocuiri; sunt
român și m-am săturat să-mi văd țara și neamul distrus de o
clică de paraziți care nu se mai satură să ne sugă sângele...
sunt român și m-am săturat, ajunge, jos ghearele murdare de
pe spaţiul nostru vital!

Acestea sunt motivele pentru care am scris acest

manifest și sunt convins că românii, în majoritatea lor, sunt
încercați și împărtășesc aceleași sentimente pline de suferinţă.
Sigur, aș fi putut să stau deoparte asemenea unui martor
ocular, să privesc în jurul meu din perspectiva lașului cum se
săvârșesc nestingherite sacrificiile umane pe altarul
liberalismului desfrânat – și dacă nu aș fi fost înzestrat prin
naștere cu această legătură inexplicabilă, simbioză a
pământului strămoșesc, sentiment statornic profund
înrădăcinat în gene și susținut de peste opt milenii de
prezență pe aceste meleaguri dătătoare de civilizație
europeană; şi dacă aș fi fost neamț, franțuz, englez, batav,
suedez sau descendent de roman, atunci aș fi tăcut și aș fi
rămas adâncit în anonimatul fotoliului meu privind mai
departe cum dispărem! Dacă o naţiune, un neam, nu-și
cunoaște dușmanii, atunci nu va fi niciodată în măsura să
stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate
rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și
reapropie destinul și menirea.
Am scris aceste rânduri pentru a traduce o stare de
fapt care ne scapă printre degete, cei mai mulți nici măcar nu

327
o văd. Chintesența acestei cărți se poate rezuma într-un singur
poem:

Trezește-te, române, din somnul cel de veci!

Avem o țară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbați nemuritori.
Și unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări.

Avem troițe sfinte, altare și icoane

Și candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi și prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna sfânt și viu cu duhul

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Și azi de-l vom chema să-nving-Apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu și martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.

328
Azi iarăşi te-au suit vrășmașii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem rai de sfinţi, în temniți dați la moarte

Și aruncaţi în groapă neștiuți;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia

Ce striga din morminte pân’ la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Și-acest pământ de sfinţi și de eroi!“
AVEM O ȚARĂ – Radu Gyr

La un secol distanță de la începutul lucrării... dedic

această carte tuturor românilor care au înțeles că pentru a zidi
cu trăinicie trebuie să-ți iubești neamul și țara pe de-a-
ntregul, fără ură și fără separatisme „elitisto-identitare“ – atât
majoritarii, cât și minoritarii etnici, cu toții împreună pe
această undă profund românească, o undă a recuceririi, a
luptei permanente pentru adevăr, dreptate și neam veșnic!

Doamne ajută!

329
 ÎN LOC DE POSTFAȚĂ

Într-o zi de vară primesc un telefon din străinătate.

Aflu că un domn știe de mine din cărțile publicate de editura
DacoRomână pe care am fondat-o și că dorește să-i public un
Manifest, de fapt, un strigăt disperat de român dintr-o țară
străină, un eseu despre ce ni se pregătește nouă celor din
România dinspre Occident și cum să ne clădim propriu viitor.
Curios din fire, primesc manuscrisul și rămîn surprins
de finețea analizelor profunde asupra stării națiunii, azi. Am
încercat să aflu mai multe despre autor, însă nu am insistat.
Autorul, modest, dorește să rămână în umbră, poate
chiar numele de pe copertă este un pseudonim. Judecățile de
valoare emise sunt ascuțite și au o logică formidabilă. Cartea
domniei sale este cea mai bună oglindă a autorului, a modului
său de a fi, de a gîndi și de a contracara răul din interiorul țării
și pe cel ce vine din afara țării. Mărturisesc faptul că de peste
un sfert de secol scot cărți în lume, milioane și milioane de
pagini cu idei oarecum îndrăznețe, aici și dincolo. De multă
vreme nu am mai primit un manuscris pentru tipărit atît de
îndrăzneț. Are de toate, dar, mai presus de orice, are
inteligență ca să contracareze prostia românească.
Nu am schimbat mesajul Manifestului. Doar eu, ca
editor, și redactorul de carte, d-l sociolog Vasile I. Zărnescu,
am adăugat unele note de subsol pentru clarificarea sau
completarea unor afirmații ale autorului, scrise „din fuga
condeiului“; acestea au fost marcate prin precizările (n. edit.)
și, respectiv, prin (n. red.).

330
 Înțeleg că noua generație pe care autorul o reprezintă
este mai naționalistă și mai hotărîtă să reclădească România
noastră decît toate generațiile trecute la un loc. Și asta îmi
umple inima de bucurie.
Dacii cei neastîmpărați n-au murit. Cred că vom
publica, nu peste mult timp, un Manifest Carte albă, mai
degrabă Tricoloră, a DacoRomâniei renăscute printre primele
10 națiuni mari ale lumii, ca matcă a națiunilor și leagăn-vatră
a civilizației europene. Cu Programul Renașterii Naționale…
Într-un verset devenit dicton comun, Iisus Hristos
relevă că „nimeni nu e profet în țara lui“. Un profet din afara
țării este mai valoros decît unul din interiorul ei pentru că
vede mult mai departe, mult mai adînc și mult mai limpede,
dincolo de orizonturile strîmte ale societății, încorsetată tot
mai mult de o cenzură inactuală, nenecesară, dar utilă celor de
la Putere, care o impun prin diverse măsuri legislative
abuzive, cum este inclusiv Legea nr. 217/2015.
Dacă ar fi să desemnez pe autor printr-un verb, l-aș
denumi „a analiza“. Dacă ar fi să îl indic pe autor printr-un
substantiv, acela ar putea fi „speranță“, iar dacă este să aleg
un adjectiv, cu siguranță acel adjectiv ar fi o treime: „albastru,
galben și roșu“.
De aceea, Senatul Academiei DacoRomâne a apreciat
lucrarea sa drept teză de doctorat. Iată un nou doctor în
dacoromânistică. Bravo, tinere! Despre autor vom mai auzi.
Este un vulcan care a erupt, după ce a îndurat umilințe, stări
de sclavie/revoltă, un om care și-a văzut țara jefuită, mințită,
ocupată, vîndută, călcată în picioare de alte neamuri, a văzut
sărăcia, nemernicia, manipularea, ura în formă pură: formă

331
„liberă și democratică“. Are atîta magmă de scos la lumină
încît toată generația lui și cele care vor urma vor putea tăia în
munte un drum ascendent spre cerul care va naște lumea
românească.
Noi generații tinere cresc din imbolduri interioare, cu
elan și cu patriotism fierbinte, sănătos, văzînd Occidentul
bolnav acasă la el, servind cinstit lumea și România
tradițional-creștină, dar, mai ales, visînd la ce e de făcut acasă.
Și sunt atîtea de făcut!!! După experiențele devastatoare, noile
generații poartă ștafeta viitorului națiunii prin cotloanele
negre ale geopoliticii mortale care duc la sclavie și ură, la
neomenie, alegînd renașterea propriei națiuni, în ciuda
mișcării potrivnice a plăcilor tectonice de forță geopolitică,
însuflețite de credința zamolsian-creștin-ortodoxă
nemuritoare dacoromânească.

(…) – Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânăr precum ești
Tot mereu întinerești.

– Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,

332
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu Soarele,
Codrul cu izvoarele.
Revedere, Mihai Eminescu
***
Luați aminte! Feriți-vă de furia unei națiuni vechi pe
care vreți să o îngropați de vie!
Nu ne puteți dezrădăcina din pământul și din
tradițiile de treisprezece ori milenare!
Dacia este Grădina Maicii Domnului!
Noi suntem nemuritori!
Tinerii își iau hățurile căruței românești în propriile
lor mîini și își îndeamnă caii viitorului spre nemurirea
Neamului Românesc, sub semnul lui Zamolse și Iisus
ascuțindu-și sabia inteligenței pe ruinele timpului.
Dacia va renaște în România prin adevăr, dreptate,
muncă și credință!
Veniți cu noi!!!
Geo Stroe

333
 BIBLIOGRAFIE

William Guy Carr, Pawns in the game. Ed. Dauphin

Publication, 2014.
Serge Monast, Les protocoles de Toronto. Ed. Hades
éditions, 2016.
Renaud Camus, Le grand remplacement. Ed. Blurb.
Incorporated, 2017.
Marc Lee Raphael, Jews and Judaism in the United
States: A documentary historie. Ed. Berham House, 1983.
Le père Michel de la trinité des petits frère du Sacré-
Cœur, Toute la vérité sur Fatima. Ed. Renaissance catholique,
1986.
Naom Chomsky and Edward Herman, Manufacturing
Consent: The political Economy of the Mass Media. Ed.
Agone, 2008.
Robert Wilton, Last days of the Romanovs. Ed.
Edward Arnold, London, 1920.
Robert Wilton, Russia’s Agony. Classic Reprint. Ed.
Forgotten Books, 2015.
Maurice Pinay, „2.000 ans de complot contre l’église.
Ed. Omnia Veritas Ltd., 2016.
Paul Goma, „Săptămâna Roșie 28 iunie-3 iulie 1940
sau Basarabia și evreii. Ed. Vicovia, 2009.
Pierre Chaunu, Le livre noir de la révolution française.
Ed. Du Cerf, 2008.
Valentin Katasonov – Documentele desecretizate
despre studiul finanțelor NSPD, 2012.

334
 Johan Livernette, Synthèse du mouvement
révolutionnaire mondial. Ed. Les presses du Midi, 2012.
Francis Delaisi, La revolution européenne. Ed. La
toison d’or, 1942.
Anne Kling, Menteurs et affabulateurs de la Shoah.
Ed. Mithra, 2013.
Caroll Quingley, Tragedy and hope. Ed. Dauphin
Publications, 2014.
Alexander Soljenițîn, Two Hundred Years Together.
Ed. Fayard, 2002.
Paul Goma, Scrisori întredeschise. Ed. Multi Print,
1995.
Arsenie Boca, Cărarea Împărăției. Ed. Charisma.
Iustin Pârvu, Cuvintele înțeleptului. Ed. Babel, 2011.
Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor. Ed. Payot,
1949.
Radu Gyr, Sângele temniței – Balade (Poezii). Ed.
Marineasa, 1992.
Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor. Ed. Synaxis.
Dr. Florin Matrescu, Holocaustul Roșu. Ed. București,
1993.
Stanley Payne, La guerre d’Éspagne. Ed. Cerf, 2010.
Sfânta Scriptură, Biblia Ortodoxă. Ed. Institutului
biblic şi de misiune ortodoxă, București, 2008.

335
 CUPRINS
Capitolul I
Faptele istorice sunt încăpățânate.......................9
Capitolul II
Occidentul, un model periculos..........................19
Capitolul III
Vendeta împotriva identității creştine...............65
Capitolul IV
Islamizarea fostelor teritorii creştine...............111
Capitolul V
Întărirea frontului estic....................................141
Capitolul VI
Momentul întoarcerii a sosit............................158
Capitolul VII
Datoria reconstrucției aparține poporului.......205
Capitolul VIII
Să fie acesta sfârșitul........................................215
Capitolul IX
Super-Memorandumul....................................233
Capitolul X
Avansul României... cincizeci de ani................254
Capitolul XI.
Ad gloriam populi............................................298
Epilog...............................................................324
În loc de postfață……………………………………….330
Bibliografie ……………………………………………….334
Cuprins…..………………………………………………..336

Nihil sine Deo

336