CAND DOI OAMENI SE INTALNESC...

Cand doi oameni se intalnesc cu adevarat este sarbatoare, intalnirile adevarate, depline, sunt atat
de rare! Numai Dumnezeu poate sa ti le daruiasca. Tu trebuie numai sa fii treaz, sa fii intr-o
asteptare activa, sa ai urechi de auzit si ochi de vazut, minte de stravazut si, mai ales, inima
curata.
Fiecare om intalnit este pentru noi o chemare, o intrebare si o incercare, venite din partea lui
Dumnezeu. Se cere ca noi sa rezolvam problemele ridicate de orice intalnire in conditiile date.
Nu putem sa ne eschivam dupa o serie de daca". Ce raspuns vom da noi in legatura cu cei pe
care-i intalnim? La judecata vom fi intrebati, fara indoiala, asupra a ceea ce am facut cu noi
insine in aceasta viata, cat am risipit si cat am rodit, dar poate mai apasat vom fi intrebati in
legatura cu cei pe care Dumnezeu ni i-a scos in cale spre insotire si posibilitatea impreunacalatoririi. Ratarile ni se vor imputa, fara indoiala. Conditiile in care ni se cere implinirea pot fi
de tot felul: unele extrem de favorabile, altele de-a dreptul adverse. Cele din urma, odata biruite,
vor face cu atat mai incarcata de bucurie implinirea.
Iubire fara libertate nu se poate. Iubirea nu poate fi o colivie de aur in care-l facem captiv pe cel
pe
care-l
iubim.
Dar cea mai mare libertate este tocmai aceea de a iubi. Iar culmea iubirii si a libertatii este
prietenia. Nu este chemare mai importanta in aceasta lume decat aceea la prietenie. Restul, tot
felul de fapte bune necesare, se va adauga firesc. Avem chemarea lui Hristos: Porunca noua va
dau: Sa va iubiti unulpe altul! Asa cum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul" (loan
13,34); la care se adauga marturia Lui: De acum nu va mai zic slugi, fiindca sluga nu stie ce
face stapanul sau; ci v-am numit prieteni, pentru cape toate cate le-am auzit de la Tatal Meu vi leam facut cunoscute!' (loan 15, 15). Intre prieteni se impart toate in impartasire fara imputinare,
ci, dimpotriva, cu sporire.
Omul iubitor, omul iubit, va rodi mai bogat, lucrarea lui va fi mai devotata si mai dispusa jertfei
de sine. Viata, poate si o anumita experienta livresca, il invata pe om ca reciprocitatea in iubire
absoluta este un lucru cu totul exceptional (este un dar pe care ti-l poate oferi numai Dumnezeu,
eforturile tale constand cel mult in lucrare infinit rabdatoare si gratuita) si ca mai important ii
este fiintei sa iubeasca decat sa fie iubita. Tezaurizam iubirile care odihnesc asupra noastra, ele
ne sunt merinde intaritoare pentru toata viata, generatoare de sens suprem. Dar mai apropiata ne
este comoara iubirilor adevarate pe care le revarsam fertil asupra celorlalti. Cata nesfarsita
bucurie, atunci, si in cele mai simple, in cele mai smerite gesturi ale noastre de iubire! Pentru ca
ele sunt incarcate abundent si tamaduitor. Dar cata nevoie avem totusi si de marturia iubirii! De
trei ori il intreaba Hristos pe Petru: Ma iubesti?" (loan 21, 15). Oare nu stia El, Care este
Atotstiutor si atoatestiutor, nu stia El prea bine ca ucenicul Sau il iubeste? Insusindu-Si insa
deplin cele ale omului, Hristos a avut nevoie de aceasta tripla marturisire. Noi, cu atat mai mult.
Iubirea adevarata (insist mereu, adevarata", caci exista si iubire parelnica) nu se da la schimb"
(Te iubesc ca sa ma iubesti!", Te iubesc pentru ca ma iubesti!"). Ea se cere sa vina ca o
revarsare (daca se poate, reciproca) de daruri. In fapt, Dumnezeu este Cel care iubeste prin noi.
Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere stiut si asumat.

Este o stiinta aceea de a darui cum se cuvine, fara sa lasi celuilalt apasarea de a se simti dator, dar
este o stiinta, cel putin la fel de mare, aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce daruieste sa-si
implineasca jertfa sufletului sau.
Unde sa se invete acestea toate? Acasa? In scoli? Din carti? La biserica? Probabil in toate aceste
locuri, mai putin sau mai mult. Dar mai bine si mai bine se invata iubirea adevarata din iubire
adevarata. Ca lumanarea la inviere se aprinde si se daruieste prietenia din prietenie. Pornind de la
prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unica este fiecare prietenie; ea se cere aparata,
sporita, traita, in ciuda tuturor vicisitudinilor. Si atunci ai intrat deja in Rai. Vesnic imbratisand si
vesnic imbratisat.
Cand doi oameni se intalnesc cu adevarat este mare sarbatoare. Sarbatoare pe pamant si
sarbatoare in cer. Iata de unde se cuvine sa inceapa si sa nesfarseasca toata invatatura noastra.
Aleluia!