Sunteți pe pagina 1din 3

Cum să fii un bun ortodox astăzi

Forţează-te să te trezeşti dimineaţa devreme şi împlineşte-ţi programul bine stabilit dinainte. Imediat ce te-
ai trezit, primul tău gând să se îndrepte către Dumnezeu: fă-ţi semnul Crucii, mulţumeşte-I pentru noaptea
ce a trecut şi pentru mila Sa faţă de tine. Roagă-te ca Domnul să-ţi călăuzească gândurile, sentimentele şi
dorinţele, încât tot ceea ce spui sau lucrezi să fie potrivit voii Sale.

Când te îmbraci, adu-ţi aminte iarăşi de prezenţa Domnului şi de Îngerul tău Păzitor. Cere-I Domnului să te
îmbrace în veştmântul mântuirii.

După ce te-ai spălat, aşază-te la rugăciune. Roagă-te în genunchi, cu concentrare, cu evlavie şi sfială, ca şi
cum ai avea în faţa ochilor pe Atotputernicul. Cere-i Domnului să-ţi dea credinţă, nădejde şi dragoste, pace
sufletească şi răbdare ca să poţi duce tot ceea ce această zi îţi va aduce, chiar greutăţi şi necazuri. Roagă-
te ca Dumnezeu să binecuvinteze munca ta. Cere-i ajutorul ca să poţi duce la capăt treburile ce le ai de
făcut, ferindu-te de orice păcat.

Dacă poţi, citeşte ceva din Biblie, în special din Noul Testament şi din Psalmi. Citeşte cu scopul de a primi
puţină lumină în suflet, care astfel se face mai sensibil la cele duhovniceşti. După ce ai citit puţin, stai şi
gândeşte-te la ce ai citit, apoi continuă tot aşa mai departe, ascultând ceea ce Domnul îţi spune în sufletul
tău.

Încearcă să-ţi dedici măcar 15 minute pentru suflet, pentru meditaţia duhovnicească, sporindu-ţi astfel
credinţa, şi folosindu-ţi sufletul prin cele citite.

Întotdeauna mulţumeşte Domnului că nu te-a lăsat să pieri în păcate, ci poartă de grijă prin orice mijloc să
te călăuzească spre Împărăţia Cerurilor.

Începe fiecare dimineaţă de parcă acum te-ai hotărât să devii creştin şi doreşti din tot sufletul să trăieşti
după poruncile lui Dumnezeu.

Începând lucrul, străduieşte-te ca orice lucrezi să fie spre slava lui Dumnezeu. Nu începe nimic fără
rugăciune, pentru că orice faci fără rugăciune se va dovedi a fi zadarnic sau chiar dăunător. Cuvintele lui
Hristos rămân mereu valabile: Fără Mine nu puteţi face nimic.

Trebuie să-L urmăm pe Mântuitorul nostru, Care a ajutat pe Dreptul Iosif şi pe Fecioara Maria, lucrând
împreună cu ei. În timp ce muncim, să ne păstrăm o stare sufletească bună, încrezându-ne permanent în
ajutorul lui Dumnezeu. Este un lucru bun să repetăm neîncetat rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa.

Dacă ţi-a mers totul cu bine, mulţumeşte lui Dumnezeu; dacă nu, lasă tot în seama Lui, pentru că El pe
toate le rânduieşte spre binele nostru şi pentru a noastră mântuire.

Înainte de fiecare masă roagă pe Dumnezeu să binecuvinteze mâncarea şi băutura; iar după masă
mulţumeşte-I Domnului şi roagă-L să nu te lipsească de binecuvântarea Sa nici de acum înainte. Este bine
să te ridici de la masă înainte de a te sătura, dând dovadă astfel de înfrânare şi cumpătare.

Asemenea primilor creştini trebuie să posteşti întotdeauna Miercurea şi Vinerea.

Nu fi lacom. Mulţumeşte-te cu ceea ce ai. Fii mulţumit să ai ce mânca şi să ai strictul necesar, urmând pe
Hristos, Care a fost sărac, pentru a ne fi nouă exemplu de simplitate şi smerenie.

Străduieşte-te să placi lui Dumnezeu în toate câte faci, aşa încât să nu ai mustrări de conştiinţă pentru
ceva. Aminteşte-ţi că Domnul te vede permanent, şi tu trebuie să fii atent la sentimentele, gândurile şi
dorinţele sufletului tău.

Fereşte-te şi de cele mai mici păcate, ca nu cumva să cazi în altele mai mari. Alungă din suflet orice gând
sau intenţie care te îndepărtează de Dumnezeu. Fereşte-te mai ales de poftele necurate, spurcate; alungă-
le degrabă din sufletul tău, aşa cum arunci o scânteie aprinsă de pe hainele tale. Dacă nu vrei să fii
tulburat de ispitele diavolului, acceptă cu blândeţe şi smerenie umilinţele şi ocările de la cei care te
asupresc.

Nu vorbi prea mult, amintindu-ţi că pentru fiecare cuvânt ieşit din gura noastră vom da seama la Judecata
lui Hristos. Mai bine să asculţi decât să vorbeşti: spunând multe este imposibil să nu păcătuieşti. Nu fi
curios să afli multe veşti, căci acestea au darul de a desfăta auzul şi de a risipi, de a zăpăci sufletul,
îndepărtându-te de gândirea la Dumnezeu.
Nu judeca pe nimeni, ci consideră-te pe tine a fi cel mai păcătos. Acela care judecă pe altul, îi ia acestuia
păcatele; este mai bine să te întristezi pentru cel păcătos, şi să te rogi ca Domnul să-l îndrepte după cum
ştie El mai bine.

Dacă cineva nu ascultă sfatul tău, nu te certa cu el. Dar dacă faptele sale duc şi pe alţii în ispită, fă ceea ce
poţi pentru a-i salva pe cei ce s-ar putea rătăci.

Niciodată să nu discuţi aprins ori să te juri. Fii respectuos, liniştit şi smerit; suportă orice, după exemplul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El niciodată nu-ţi va pune pe umeri mai mult decât poţi duce. Şi
întotdeauna te ajută să porţi Crucea pe care o ai de dus.

Roagă-te Domnului să-ţi dea Harul Său, ca să poţi împlini poruncile Sale, chiar dacă acest lucru pare prea
greu. Făcând o faptă bună, nu aştepta recunoştinţă, ci mai curând ispite, ştiind că drumul spre Dumnezeu
este plin de încercări şi obstacole. Nu te aştepta să dobândeşti vreo virtute fără a suferi. În focul
încercărilor vieţii nu dispera, ci roagă-te cu rugăciuni scurte: Doamne, ajută; Doamne, învaţă-mă…;
Doamne, nu mă lăsa; Doamne, apără-mă. Dumnezeu îngăduie să fim încercaţi, dar tot El ne dă şi puterea
să biruim necazurile, şi la sfârşit ne dă cununa învingătorilor, aşa cum a dat şi sfinţilor săi.

Roagă-te lui Dumnezeu să depărteze de la tine orice lucru care să-ţi hrănească mândria, chiar dacă este
dureros să renunţi la plăcerea de a fi lăudat, la slava deşartă, la dorinţa de a fi mai sus ca alţii. Nu uita că
mândria este aceea care te poate duce în toate păcatele.

Fereşte-te să fii nemilos, mohorât, cicălitor, bănuitor, suspicios sau făţarnic, şi fereşte-te de concurenţă cu
alţii. Fii sincer şi simplu în purtarea ta. Acceptă cu smerenie sfaturile altora, chiar dacă eşti mai deştept sau
mai experimentat decât ei.

Ceea ce nu vrei să-ţi facă alţii ţie, să nu faci nici tu altora. Mai degrabă fă tu altuia binele pe care doreşti să
ţi-l facă alţii ţie. Dacă primeşti vizita cuiva fii primitor, modest, chibzuit, şi, uneori, în funcţie de împrejurări,
fii surd şi orb (la bârfe, lucruri necuviincioase, la greşelile altora).

Când te simţi slăbit, sau bolnav, nu părăsi cu totul programul de rugăciune şi obiceiurile religioase stabilite.
Oricât de puţin faci în numele Domnului Iisus Hristos, chiar şi lucruri mici şi nedesăvârşite (de exemplu
citeşti rugăciunea stând pe scaun, neputând îngenunchea), este o manifestare a dragostei tale faţă de
Dumnezeu, şi El primeşte osteneala ta.

Dacă vrei să afli pacea, lasă-te cu totul în seama lui Dumnezeu. Nu vei avea pace desăvârşită în suflet,
până când nu Îl iubeşti cu adevărat pe Domnul şi nu încredinţezi în mâinile Sale viaţa ta.

Din când în când retrage-te în linişte, rugându-te şi gândind profund la Dumnezeu, urmând exemplul
Domnului Iisus Hristos, Care se ducea în munte ca să Se roage. Gândeşte la iubirea fără margini a
Domnului faţă de noi, la Patimile şi Moartea Sa pe Cruce, la Învierea Sa, la cea de-a Doua Sa Venire şi la
Judecata de Apoi, unde vom da seama de toate câte am făcut.

Mergi la biserică pe cât poţi de des. Du şi un dar din munca ta.

Mărturiseşte-ţi păcatele mai des şi împărtăşeşte-te cu Trupul şi Sângele Domnului. Făcând astfel, vei fi
permanent în Hristos şi Hristos va fi în tine, iar aceasta este cea mai mare binecuvântare. Mărturiseşte cu
părere de rău, sincer şi cu pocăinţă adevărată toate păcatele tale; pentru că păcatele nepocăite te duc la
moarte sufletească şi osândă veşnică.

Dedică ziua Duminicii dragostei şi milei faţă de cel în suferinţă; de exemplu, vizitează un bolnav,
îmbărbătează pe cineva care are un necaz mare, salvează pe unul care e rătăcit, roagă-te pentru cei în
necaz. Dacă cineva va ajuta un om rătăcit să se apropie de Dumnezeu, va primi o mare răsplată atât în
lumea aceasta, cât şi în cea care va veni. Îndeamnă-ţi prietenii să citească cărţi folositoare pentru suflet şi
să discute lucruri duhovniceşti.

Lasă pe Hristos să te povăţuiască în orice lucru. La orice lucru, îndreptându-ţi mintea spre El ca să-L
întrebi, sau să te gândeşti, potrivit cuvintelor Evangheliei, Domnul cum ar face în această situaţie, cum ne-
ar îndemna să facem noi?

Înainte de a merge spre somn, roagă-te sincer, din toată inima, privind spre păcatele ce le-ai săvârşit în
acea zi. Trebuie să te sileşti să te căieşti, cu durere în suflet şi cu lacrimi, ca nu cumva să mai repeţi
păcatele ce le-ai săvârşit. Când mergi în pat, fă-ţi semnul Crucii, sărută crucea pe care o porţi, şi
încredinţează-te Domnului Dumnezeu, Care îţi poartă de grijă. Gândeşte că se poate ca la noapte să fii
înfăţişat înaintea Lui.

Adu-ţi aminte de iubirea Domnului faţă de tine şi iubeşte-L din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul
tău.
Făcând toate acestea, vei dobândi viaţa şi fericirea veşnică în Rai, dar veţi afla liniştea şi pacea sufletului
încă din viaţa aceasta.

S-ar putea să vă placă și