PREDICĂ LA ADORMIREA MAICII DOMNULUI,

Luni, 15 august 2022

SMEREȘTE-TE, OMULE!

„Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul
meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale”
(Luca 1, 47 – 48)

Aici, iubiții mei, pe pământul pe care îl locuim astăzi, au trăit nenumărați oameni:
bărbați – femei, împărați – supuși, generali – soldați, bogați – săraci. Însă că au trăit nu este
important, important este cum au trăit. Este trist că dintre aceștia cei mai mulți au trăit
fără un scop, fără un sens, fără un gând despre vocația omului. Mulți au vărsat și sânge de
frate, au dat foc și au ars state, au răspândit ură și discordie. Despre aceștia, care nu merită
să se numească oameni, se spune: Blestemată fie ziua în care s-au născut; mai spune
Evanghelia, ca în cazul lui Iuda, că ar fi fost mai bine să nu se fi născut (Matei 26, 24).

Dar, slavă lui Dumnezeu, în grămada de criminali, în acest „gunoi de grajd”, există și
diamante prețioase, suflete nobile care au îndreptățit așteptările lui Dumnezeu. Dacă
deschidem istoria sfântă, vom vedea că au existat oameni extraordinari, mari personalități.
Oare mic a fost Noe, care a fost salvat în timpul potopului din întregul neam omenesc? Mic
a fost Avraam, care L-a iubit pe Dumnezeu atât de mult, încât și pe preascumpul său fiu a
fost gata să-l jertfească? Mic a fost Iacov, care a văzut scara ce unea pământul cu cerul și a
spus acele cuvinte: „Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai
casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Facere 28, 17)? Mic a fost Iosif cel prea
frumos, care a stat ca o stâncă a credinței și a curăției într-un mediu atât de murdar, de l-a
făcut Dumnezeu regent al Egiptului?
Mic a fost Moise, legiuitorul care a primit pe Sinai cele zece porunci scrise de Dumnezeu?
Mic a fost David, ale cărui cântece aduc lacrimă în ochi și cutremur în inimă? Mic a fost
Solomon, care a construit faimosul templu? Mic a fost Isaia, care cu opt sute de ani înainte
a văzut nașterea lui Hristos cea din Fecioară (vezi Isaia 7, 14)? Mic a fost Ieremia, care L-
a rugat pe Dumnezeu să facă ochii lui „izvoare de lacrimi”, ca să plângă păcătoșenia
generației lui (Ieremia 9, 1)? În sfârșit, mic a fost Ioan Înaintemergătorul, care s-a
învrednicit să-L boteze pe Fiul Fecioarei? Mici au fost aceștia? Dimpotrivă! Au fost mari
personalități.

– Ei, și? De ce îi menționezi astăzi? Îi menționez, ca să vă spun că mai presus nu doar de

aceștia, ci de toți, mai presus și de stele și de Orion, este o femeie, Doamna Născătoare de
Dumnezeu. A întrecut și profeți, și patriarhi, și îngeri, și arhangheli!
Așadar, cine a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei Adormire o prăznuim
astăzi noi, ortodocșii? Nu am timp, iubiții mei, să vă zugrăvesc icoana ei. Nu sunt pictor,
nu sunt poet, ca să cânt măreția ei. Pun doar întrebarea: În ce constă măreția ei? Care este
centrul sfințeniei ei, care a înălțat-o atât de mult?
Este, iubiții mei, o virtute, pe care o laudă cântările Bisericii și din care noi – ca să vorbesc
simplu – nu avem niciun sâmbure: este smerenia ei.

***
Era smerită, foarte smerită Fetița din Nazaret. Nu semăna deloc cu femeile de astăzi. Nu
purta haine luxuoase, nu risipea ore pentru înfrumusețări, nu ieșea afară, ca să facă paradă
cu frumusețile ei, nu avea legături, ca să se facă remarcată. Trăia în casă, lucra la războiul
de țesut și cu mâinile ei făcea sărăcăcioasele ei haine și ale Domnului nostru Iisus, nu
irosea timpul în pălăvrăgeli de prisos. Trăia o viață cu sfințenie de taină, secretă, dedicată
lui Dumnezeu.
Era atât de smerită, încât și atunci când s-au deschis cerurile și Arhanghelul Gavriil i-a
adus acel mesaj foarte tulburător, anume că ea va naște pe Crinul cel ceresc, „floarea cea
neveștejită” și „mirul cel nedeșertat” (Din Canonul Imnului Acatist, Pesna 6: 2 și 9: 3), nu
a simțit mândrie și aroganță. Un fior puternic i-a străbătut fiinţa şi a făcut-o să se plece
înaintea voii lui Dumnezeu şi să spună: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”
(Luca 1, 38).
Această smerenie este virtutea centrală, pentru care Domnul a învrednicit-o de o
asemenea cinste unică: să devină Maica Domnului.

Se naşte acum întrebarea: Această virtute, pe care o laudă astăzi Biserica, o întâlnim în
societatea noastră?

***

Astăzi, fraţii mei, smerenia este considerată ceva inferior, provoacă dispreţ, ironia lumii.
Astăzi, în viaţă, domneşte pretutindeni mândria: în înfăţişare, în ţinută, în ton, în
„aere”, în obrăznicie, în surâs, în mers, în îmbrăcăminte, în coafură, în vorbire, în pretenţii
(recunoaştere, drepturi, confort, desfătări, mobile…), în întreaga viaţă şi comportament.

Dar întreb: este justificată mândria? Pe drept se mândreşte omul? Omule, te întreabă
Apostolul Pavel, „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca
şi cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7). Ai ceva al tău cu care poţi să te mândreşti?

Cu ce se mândreşte omul de astăzi?

• cu banii lui? Dar astăzi poate fi Cresus şi mâine să nu aibă cinci bănuți.

• cu sănătatea, cu braţele lui? E de ajuns un microb, ca să-l răpună la pat.

• cu frumuseţea lui? Dar să meargă la morminte să vadă, că omul este „mâncare

viermilor și duhoare” (Din Fericirile Slujbei de Înmormântare).

• cu vocea lui? Dar privighetoarea din pădure îi întrece pe toți muzicienii. Așadar?!
 • oare cu știința și cunoașterea lui? Dar cele pe care le cunoaște nu sunt decât o
picătură față de cele pe care nu le cunoaște.

• oare cu civilizația/cultura lui (palate, blocuri, lumini, reclame...)? Cândva în

colibe locuiau sfinți; dar astăzi?! Nu vreau să mă fac prevestitor de rele. Un cutremur –
Dumnezeu să ne păzească! – poate să le facă pe toate una cu pământul. Așadar, ce te lauzi,
omule?

• Îmi va spune poate cineva: Eu mă mândresc cu virtutea mea. Care virtute? Cu

posturile și cu rugăciunile? Dar, așa cum spune Sfânta Scriptură, toată virtutea noastră în
ochii lui Dumnezeu nu este decât un „veşmânt întinat” (Isaia 64, 5), o zdreanță murdară.

Așadar omul trebuie să se smerească. Toate îi strigă. Oricum ai socoti, ești un nimic;
pleacă-te înaintea lui Dumnezeu.
Și totuși, nu se smerește. Nu se smerește? Ei, atunci știți ce spune Sfântul Cosma Etolianul
(care este prăznuit pe 24 august)? Într-un sat a spus următoarea profeție: „Vă compătimesc
pentru mândria pe care o aveți. Piciorul meu nu va mai călca aici. Și dacă nu părăsiți
aceste lucruri pe care le faceți, samavolnicia și tâlhăria, veți fi distruși.

”Pe acea ramură pe care vă agățați săbiile, va veni o zi în care țiganii vor agăța
instrumentele lor” (cartea noastră Cosma Etolianul, Atena 2013, pag. 302, 6). Și când la
un moment dat a mers în alt sat și trecând pe lângă o casă nou construită a văzut că
proprietarii ei trăiau în lux și cu inimă învârtoșată, le-a spus: „Ați făcut case meșteșugite
(adică, cu măiestrie) și nu urmează să locuiți în ele”; într-adevăr, după puțin timp, familia
a fost dezmoștenită (cartea Cosma Etolianul, Atena 2013, pag. 316-317).

Așadar, mândria, frații mei, este marele păcat al omenirii. Astăzi lumea se mândrește.
După cum oamenii la Babel, care construiseră un turn, ca să ajungă dincolo de stele și să-și
ia măsuri de asigurare, tot așa și astăzi, oamenii cu știința lor, construiesc mai noi Babel, ca
să se înalțe până la stelele cerului. Dar este scris nu doar o dată și puteți s-o citiți:
„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34 = Iacov
4, 6; I Petru 5, 5). Mergi împotriva lui Dumnezeu? Vei deveni cenușă. Orice ai fi, oricât
te-ai mândri, fie cu știința ta, fie cu puterea ta, fie cu frumusețea ta, fie cu orice alt bun
pământesc, vei deveni cenușă.
Este o realitate că mândria l-a aruncat din stele pe Lucifer. Nici nu a curvit, nici nu a făcut
adulter; s-a mândrit, aceasta a fost cauza căderii lui. Dimpotrivă, smerenia a luat-o pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a înălțat-o deasupra stelelor; și Preasfânta noastră
cu smerenia ei a devenit Maica și împărăteasa lumii. Să o rugăm cu lacrimi să ne
miluiască pe noi toți. Domnul o ascultă, deoarece „a căutat spre smerenia roabei Sale”
(Luca 1, 48). Amin.

Omilia a fost rostită într-o biserică necunoscută din Atena, probabil luni, 15-8-1966.
Transcriere și prescurtare pe 17-7-2022.