Studiul 7 / Trim 1 / 09 – 15 Februarie 2024

Studiul 7
„Bunătatea Ta ajunge până la ceruri"
1. Sabat după-amiază, 09 Februarie
De memorat : ,, Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri. Căci bunătatea Ta
ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori. " ( Psalmii 57 :9,10).

Psalmiştii conştientizează că sunt săraci din punct de vedere spiritual şi nu au nimic bun de oferit lui
Dumnezeu, adică, nu au nimic în ei înşişi şi prin ei înşişi care să îi recomande înaintea tronului sfânt al lui
Dumnezeu (Psalmii 40:17). Înţeleg că, la fel ca noi toţi, au nevoie de har, de harul lui Dumnezeu. Pe scurt, au
nevoie de Evanghelie.
Psalmii accentuează faptul că oamenii sunt complet dependenţi de mila lui Dumnezeu. Din fericire, mila lui
Dumnezeu este veşnică, după cum se poate vedea atât în lumea creată de Dumnezeu, cât şi în istoria poporului
Său (Psalmul 136). Înaintea Dumnezeului celui veşnic, viaţa omului este la fel de trecătoare ca iarba, dar
Dumnezeu are milă de oameni şi le înnoieşte puterea (103:3,5,15), iar în El au perspectiva veşniciei.
Poporul lui Dumnezeu găseşte alinare în faptul că Domnul este devotat legământului Său. Tânguirile
oamenilor, indiferent cât de stăruitoare uneori, sunt adeseori pline de speranţă pentru că sunt adresate Tatălui
lor îndurător din ceruri (103:13; 68:5; 89:26). Experienţele recente ale harului şi iubirii lui Dumnezeu le întăresc
hotărârea de a se închina şi de a-I sluji lui Dumnezeu şi nimănui altcuiva sau la nimic altceva.

2. Duminică, 10 Februarie „În veac ţine îndurarea Lui"

1. Citeşte Psalmul 136. Ce gând predomină în acest psalm? Unde găseşte psal-mistul
dovezi pentru versurile sale?

Psalmul 136 : 1. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
2. Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
3. Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
4. Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
5. Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui!
6. Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui!
7. Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
8. Soarele, ca să stăpânească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui!
9. Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui!
10. Pe Cel ce a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
11. Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
12. Cu mână tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui!
13. Pe Cel ce a tăiat în două Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
14. Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui!
15. Şi a aruncat pe faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
16. Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustiu, căci în veac ţine îndurarea Lui!
17. Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
18. Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui!
19. Pe Sihon, împăratul amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
20. Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui!
21. Şi le-a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui!
22. De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui!
23. Pe Cel ce Şi-a adus aminte de noi când eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
24. Şi ne-a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui!
25. Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
26. Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Psalmul 136 face apel la poporul lui Dumnezeu să Îl laude pe Domnul pentru îndurarea Sa, aşa cum se poate
vedea manifestându-se în lumea creată (Psalmii 136:4-9) şi în istoria lui Israel (136:10-22). „Îndurarea" (ebr.
khesed, „dragoste neclintită") include bunătatea lui Dumnezeu şi loialitatea Lui faţă de creaţia Sa şi faţă de

1
legământul Său cu Israel. Psalmul arată că puterea imensă a lui Dumnezeu şi grandoarea Sa se trag din iubirea
Sa neclintită. Domnul este „Dumnezeul dumnezeilor" şi „Domnul domnilor" - o expresie ebraică ce înseamnă
„cel mai mare Dumnezeu" (136:1-3), nu în sensul că ar exista alţi dumnezei, ci că El este singurul Dumnezeu.
Minunile Sale măreţe, care nu pot fi imitate de nimeni, sunt demonstraţia incontestabilă a supremaţiei Sale
(136:4). Dumnezeu a creat cerurile, pământul şi corpurile cereşti, la care păgânii se închină (Deuteronomul 4:19).
Psalmii îi dezbracă pe zeii păgâni de autoritate şi la fel fac cu orice sursă de încredere de origine umană. Aceştia
nu sunt decât simple produse ale creaţiei. Sunt elemente create, nu Creatorul - o distincţie crucială.
Imaginea mâinii tari a lui Dumnezeu şi a braţului Său întins (Psalmii 136:12) accentuează eficacitatea puterii
lui Dumnezeu şi sfera largă a îndurării Sale. Mila divină observată în lumea creată şi în istorie ar trebui să Îi
inspire poporul să se încreadă în El şi să rămână fidel legământului Său. Refrenul „căci în veac ţine îndurarea
Lui" se repetă de 26 de ori în Psalmul 136, convingându-i astfel pe închinători că Domnul nu Se schimbă şi Îşi va
repeta binefacerile din trecut la fiecare nouă generaţie. Dumnezeu Îşi aduce aminte de poporul Său (136:23) şi
este devotat legământului Său de har. Încrederea în îndurarea veşnică a lui Dumnezeu este miezul credinţei
biblice, care include atât închinare şi încredere voioasă, cât şi prudenţă şi pocăinţă. Psalmul 136 (v. 23-25) se
încheie cu grija universală a lui Dumnezeu pentru lume. Îndurarea lui Dumnezeu este oferită nu numai poporului
Israel, ci întregii creaţii. Prin urmare, psalmul vorbeşte despre caracterul universal al harului divin salvator şi
cheamă întreaga lume să se alăture laudei aduse de Israel Domnului (vezi şi Luca 2:10; Ioan 3:16; Faptele 15:17).

În ce mod imaginea lui Isus pe cruce murind pentru noi transmite cel mai mare adevăr
despre Dumnezeu: acela că „în veac ţine îndurarea Lui"?

3. Luni, 11 Februarie „Zideşte în mine o inimă curată!"

2. Citeşte Psalmii 51 :1-5. De ce face psalmistul apel la mila lui Dumnezeu?

Psalmii 51 : 1. (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după
ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge
fărădelegile mele!
2. Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!
3. Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea
Ta şi fără vină în judecata Ta.
5. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.

Regele David îşi varsă sufletul înaintea Domnului şi cere iertare pentru păcat în timpul momentelor de
întuneric spiritual din viaţa lui (2 Samuel 12). Iertarea este darul extraordinar al harului lui Dumnezeu, rezultatul
marii Lui îndurări (Psalmii 51:1). Regele David face apel la Dumnezeu să Se comporte cu el nu după cum merită,
din cauza păcatului său (103:10), ci în acord cu caracterul Său divin, adică în acord cu mila, credincioşia şi
compasiunea Sa (Psalmii 51:1; Exodul 34:6,7).

3. Citeşte Psalmii 51 :6-19. Cum este descrisă aici iertarea pentru păcat? Care este
scopul iertării divine?

Psalmii 51 : 6. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
7. Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
8. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
9. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
10. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
11. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
12. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13. Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea
Ta.
15. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.
16. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
17. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
18. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!
19. Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

2
 Iertarea divină implică mai mult decât o pronunţare legală a nevinovăţiei. Iertarea divină produce o
schimbare profundă care atinge cele mai tainice părţi ale fiinţei umane (Psalmii 51:6; Evrei 4:12). Dă naştere
unei fiinţe noi (Psalmii 51:10; Ioan 3:3-8). Verbul ebraic bara', tradus ca „a face", descrie puterea creatoare
divină (Geneza 1:1). Numai Dumnezeu poate bara'; numai Dumnezeu poate produce o schimbare radicală şi de
durată în inima persoanei pocăite (2 Corinteni 4:6).
David cere o curăţare cu isop (Leviticul 14:2-8; Psalmii 51:7). El simte că vina lui nu îi permite să fie în
prezenţa Domnului, la fel cum leprosului nu îi este permis să stea în comunitate cât durează starea lui de necurăţie
(Psalmii 51:11). David se teme că jertfele nu îl pot curăţa complet, pentru că nu există nicio jertfă care să facă
ispăşire pentru păcatele intenţionate comise de el: adulter şi crimă (Exodul 21:14; Leviticul 20:10). Numai harul
divin necondiţionat putea accepta inima „zdrobită şi mâhnită" a lui David ca jertfă şi putea să îl readucă în
armonie cu Dumnezeu (Psalmii 51:16,17). Cerând o curăţare cu isop, el doreşte să se întoarcă în prezenţa lui
Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu îl poate ierta pe David pentru adulter, înşelăciune şi crimă cu

premeditare, ce speranţă există pentru tine?

4. Marţi, 12 Februarie Dacă s-ar păstra înregistrarea păcatelor...

4. Citeşte Psalmul 130. Cum sunt descrise gravitatea păcatului şi speranţa pentru
păcătoşi?

Psalmul 130 : 1. (O cântare a treptelor.) Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!

2. Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
3. Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?
4. Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.
5. Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.
6. Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii
dimineaţa.
7. Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!
8. El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui.

Suferinţa psalmistului este legată de păcatele sale şi ale poporului (Psalmii 130:3,8), care sunt atât de grave
încât ameninţă să separe poporul de Dumnezeu pentru totdeauna (130:3). Scriptura spune că păcatele sunt
consemnate pentru Ziua Judecăţii (Daniel 7:10; Apocalipsa 20:12) şi numele păcătoşilor sunt şterse din cartea
vieţii (Exodul 32:32; Psalmii 69:28; Apocalipsa 13:18). Dar psalmistul face apel la iertarea lui Dumnezeu să
şteargă înregistrările păcatelor (Psalmii 51:1,9; Ieremia 31:34; Mica 7:19). El ştie că „Dumnezeu nu este mânios
din fire. Iubirea lui este veşnică. «Mânia» Lui este trezită numai de incapacitatea omului de a aprecia iubirea Sa.
[...] Scopul mâniei Sale nu este să rănească, ci să vindece omul; nu să distrugă, ci să salveze poporul legământului
Său (vezi Osea 6:1,2)" (Hans K. LaRondelle, Deliverance in the Psalms, 1983, p. 180, 181). Este absolut remarcabil
că disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta păcatele - nu de a le pedepsi - inspiră veneraţia faţă de El (Psalmii
130:4; Romani 2:4). Închinarea sinceră este construită pe admirarea caracterului iubitor al lui Dumnezeu, nu pe
teama de pedeapsă.
Copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să spere în Domnul (Psalmii 27:14; 37:34). Termenul ebraic qawah
înseamnă literal „a întinde" şi este rădăcina cuvântului ebraic pentru „a spera". Prin urmare, speranţa în
Domnul şi aşteptarea făgăduinţelor Lui nu reprezintă o cedare pasivă în faţa împrejurărilor nefericite, ci o
anticipare cu nerăbdare a intervenţiei divine. Speranţa şi aşteptarea psalmistului provin nu din optimismul lui
personal, ci din Cuvântul lui Dumnezeu (130:5). Aşteptarea şi speranţa plină de credinţă în Domnul nu este
zadarnică, pentru că după noaptea întunecată vine dimineaţa izbăvirii divine.
Vedem cum ruga personală a psalmistului devine cea a întregii comunităţi (130:7,8). Bunăstarea personală
este inseparabilă de cea a întregului popor. Prin urmare, cel care se roagă nu se roagă doar pentru sine, ci pentru
întreaga comunitate. În calitate de credincioşi, suntem parte dintr-o comunitate şi ceea ce afectează o parte a
comunităţii îi afectează pe toţi.

Ce înseamnă pentru tine personal întrebarea: „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea

aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?" (Psalmii 130:3)? Unde ai
fi dacă Domnul ar păstra înregistrarea păcatelor tale?

5. Miercuri, 13 Februarie Dumnezeul minunat şi milostiv

3
 5. Citeşte Psalmii 113 şi 123. Care sunt cele două aspecte ale caracterului lui
Dumnezeu descrise în aceşti psalmi?

Psalmii 113 : 1. Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului!
2. Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
3. De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.
4. Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri.
5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus?
6. El Îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ.
7. El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi,
8. ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai marii poporului Său.
9. El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!
Psalmii 123 : 1. (O cântare a treptelor.) La Tine îmi ridic ochii, la Tine care locuieşti în ceruri.
2. Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei, la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la
Domnul Dumnezeul nostru până va avea milă de noi.
3. Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem sătui de dispreţ;
4. ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngâmfaţi, de dispreţul celor trufaşi.

Psalmii 113 şi 123 laudă atât maiestatea, cât şi mila Domnului. Maiestatea Domnului se vede în măreţia
numelui Său şi în locul înălţat al tronului Său, care este mai presus de toate popoarele şi mai presus de ceruri
(113:4,5; 123:1). „Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru [...]?" (113:5) este o întrebare retorică ce transmite
ideea că nicio putere din lume nu poate sta împotriva Dumnezeului lui Israel. Înălţimile inaccesibile la care
locuieşte Dumnezeu sunt ilustrate prin faptul că Dumnezeu este dispus să Se coboare sau să Îşi plece privirile să
vadă (113:6). Faptul că Dumnezeu locuieşte pe înălţimi nu Îl împiedică să observe ce se întâmplă aici jos, pe
pământ. Mila lui Dumnezeu se manifestă prin disponibilitatea Lui plină de har de a relaţiona cu lumea şi de a-i
scoate pe cei lipsiţi şi săraci din necazurile lor. Mâna Lui generoasă nu le este ascunsă slujitorilor Săi, chiar dacă
locuinţa Lui este în cerurile îndepărtate.
Grandoarea şi grija lui Dumnezeu - care nu se pot înţelege pe deplin din cauza transcendenţei Lui uimitoare
- devin explicite în faptele Sale marcate de compasiune. Cei lipsiţi, cei săraci şi cei asupriţi ar putea beneficia în
mod direct de puterea suverană a lui Dumnezeu prin remarcabile răsturnări de situaţie realizate de El în favoarea
lor. Măreţul Dumnezeu Îşi manifestă grandoarea prin folosirea puterii Sale ca să-i înalţe pe cei doborâţi. Oamenii
sunt liberi să se apropie de Dumnezeu pentru că maiestatea şi supremaţia Lui suverană nu schimbă faptul că El
este Creatorul şi Susţinătorul lor îndurător şi că oamenii sunt slujitorii Săi, copiii Săi dragi.
Închinarea este aşadar motivată nu doar de măreţia lui Dumnezeu, ci şi de bunătatea Lui. Lauda nu este
limitată de timp şi de spaţiu (113:2,3). Maiestuozitatea şi îndurarea Domnului se manifestă cel mai bine prin Isus
Hristos, care a fost dispus să Se coboare din cer şi să ajungă până la moarte de cruce pentru a ridica omenirea
căzută (Filipeni 2:6-8). Aici, la cruce, avem cele mai nobile motive să ne închinăm şi să Îl lăudăm pe Dumnezeu
pentru ceea ce a făcut pentru noi.

Meditează la Golgota şi la cele întâmplate acolo pentru tine personal. Din ce anume
te-a salvat Isus?

6. Joi, 14 Februarie „Nu uita niciuna din binefacerile Lui!"

6. Citeşte Psalmul 103. Cum este subliniată aici mila lui Dumnezeu?

Psalmul 103 : 1. (Un psalm al lui David.) Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze
Numele Lui cel sfânt!
2. Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!
3. El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
4. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
5. El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
6. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
7. El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale, copiilor lui Israel.
8. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.
9. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie.
10. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
11. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
12. cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
4
14. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
15. Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.
16. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
17. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
18. pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
19. Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.
20. Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de
glasul cuvântului Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!
22. Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântă, suflete, pe Domnul!

Psalmul 103 exemplifică numeroasele binecuvântări ale Domnului. Din binecuvântări fac parte toate
„binefacerile lui" (103:2) în vederea unei vieţi înfloritoare (103:3-6). Aceste binecuvântări provin din caracterul
plin de har al lui Dumnezeu şi din fidelitatea Lui faţă de legământul încheiat cu Israel (103:7-18). Domnul Îşi
aduce aminte de natura fragilă şi efemeră a oamenilor şi are compasiune pentru poporul Său (103:1317).
Aducerea aminte este mai mult decât o simplă activitate cognitivă. Implică un angajament care se exprimă prin
acţiune: Dumnezeu Îşi salvează şi Îşi susţine poporul (103:3-13). Imaginile vii din versetele 11-16 ilustrează
măreţia incomensurabilă a harului divin, care se poate compara numai cu vastitatea infinită a cerului (Isaia 55:9).
În acest caz, cum ar trebui să răspundă oamenii la bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu?
Mai întâi, binecuvântându-L pe Domnul (Psalmii 103:1,2). Binecuvântarea este în general înţeleasă ca un act
de revărsare de beneficii materiale şi spirituale asupra cuiva (Geneza 49:25; Psalmii 5:12). Pentru că Dumnezeu
este Sursa tuturor binecuvântărilor, cum pot fiinţele umane să Îl binecuvânteze pe Dumnezeu? Un subaltern
poate binecuvânta un superior printr-o formă de recunoştinţă sau laudă (1 Împăraţi 8:66; Iov 29:13). Dumnezeu
binecuvântează oamenii oferindu-le lucruri bune, iar oamenii Îl binecuvântează pe Dumnezeu lăudând binele
care Îl caracterizează, adică, venerându-L pentru caracterul Lui plin de har.
În al doilea rând, Îl putem binecuvânta pe Dumnezeu amintindu-ne toate binefacerile Sale şi legământul Său
(Psalmii 103:2; 18:22), la fel cum Dumnezeu Îşi aduce aminte de starea umană fragilă şi de legământul Lui cu
poporul Său (103:3-13). Memoria este un aspect crucial al relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său. Aşa cum
Dumnezeu Îşi aminteşte făgăduinţele făcute poporului, şi poporul este îndatorat să-şi aducă aminte de
credincioşia lui Dumnezeu şi să-I răspundă cu iubire şi ascultare.
„Ar fi bine pentru noi ca în fiecare zi să petrecem o oră de meditaţie asupra vieţii lui Hristos. Să cercetăm viaţa
Sa punct cu punct şi să ne lăsăm imaginaţia să surprindă fiecare scenă şi în special pe cele finale. [...] Dacă vrem să
fim mântuiţi la sfârşit, trebuie să învăţăm lecţia răbdării şi a umilinţei la piciorul crucii" (Hristos, Lumina
lumii/Viaţa lui Iisus, p. 83).

7. Vineri, 15 Februarie
Studiu suplimentar : Ellen G. White, Calea către Hristos, capitolul 2, „Păcătosul are
nevoie de Hristos".
„A nu-L lăuda pe Dumnezeu ar însemna a uita toate binefacerile Lui, a nu aprecia darurile divine. Numai cei
care laudă nu uită. A ne gândi la Dumnezeu şi a vorbi despre El nu înseamnă laudă. Lauda începe când
recunoaştem maiestatea lui Dumnezeu şi lucrările lui Dumnezeu şi răspundem cu adorarea bunătăţii, milei şi
înţelepciunii Lui" (Hans LaRondelle, Deliverance in the Psalms, p. 178).
Importanţa mărturisirii solemne cu privire la îndurarea veşnică a lui Dumnezeu dobândeşte o semnificaţie şi
mai profundă atunci când ne amintim că hesed-ul lui Dumnezeu - adică mila, îndurarea şi credincioşia Sa faţă
de legământ - rămâne ferm şi invariabil în mijlocul răzvrătirii omenirii împotriva Lui. „Noi am păcătuit
împotriva lui Dumnezeu şi nu merităm favoarea Sa, totuşi El Însuşi a aşezat pe buzele noastre cea mai frumoasă
dintre rugăciuni: «Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu
rupe legământul Tău cu noi» (Ieremia 14:21). Când venim la El mărturisindu-ne păcatul şi nevrednicia, Domnul
Şi-a luat angajamentul să ne asculte strigătul. Însăşi onoarea tronului Său este în joc prin împlinirea cuvântului
Său faţă de noi" (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 148).

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

Definiţia cuvântului „îndurare"/„milă", aşa cum apare în Dicţionarul explicativ Oxford, este următoarea:
„Compasiune sau iertare manifestată faţă de cineva pe care ai puterea să îl pedepseşti sau căruia ai putea să îi
faci rău." Psalmii 51, 103, 113, 123, 130, 136 reflectă această definiţie.
„Îndurare" şi „milă" sunt cuvinte uluitoare care umplu sufletul oricui de speranţă şi de motivaţie. Oricine
suportă consecinţele unor alegeri greşite simte cum greutatea zdrobitoare a vinii se risipeşte atunci când primeşte
5
îndurare şi har. Când un termen-limită este prelungit sau o datorie este iertată, simţim o copleşitoare uşurare şi
recunoştinţă pentru îndurarea de care am avut parte.
În această săptămână vom învăţa despre mila Creatorului aşa cum este exprimată în şase psalmi. Mila sau
îndurarea în psalmi apare în cea mai înaltă manifestare a sa: mila Celui Sfânt faţă de păcătos - mila unui
Dumnezeu gata să ierte şi să răscumpere în virtutea harului Său.
Când citim aceşti şase psalmi în ebraica originală, descoperim că psalmiştii au folosit patru cuvinte pentru a
se referi la ceea ce noi numim „îndurare" sau „milă". Înţelegerea acestor patru cuvinte şi a implicaţiilor lor ne
va oferi o înţelegere mai profundă a iubirii lui Dumnezeu. În timp ce analizăm aceşti termeni ebraici, să ne gândim
la modul în care ideile transmise prin ei ne îmbogăţesc concepţia personală cu privire la milă sau îndurare!

Comentariu
Hesed
Hesed este cel mai des întâlnit cuvânt ebraic tradus cu „milă/îndurare" în Vechiul Testament. Este mai bine
înţeles ca „bunătate plină de iubire". Psalmii 109:12,16 leagă hesed de mila faţă de săraci, de orfani şi de cei
lipsiţi. Pentru că Dumnezeu Îşi salvează poporul din dezastre şi de sub mâna asupritorii săi, psalmistul Îi laudă
numele pentru faptele Lui pline de îndurare (31:7,21; 32:10; 57:3; 59:10; 94:I8;143:12).
Având în minte acest context, să începem studiul nostru asupra termenului hesed - îndurare, bunătate, milă -
uitându-ne la modul în care se raportează la ideea de salvare/izbăvire. Psalmistul cere îndurare în timpul
necazului, asupririi, rătăcirii în pustiu, în timpul bolii, furtunii sau robiei (57:1-4; 23:6; 40:11). În acelaşi timp,
consideră că hesed este o putere salvatoare sau capacitatea de a elibera (31:17; 94:18; 109:26; 62:12,13;
59:11,17,18). Prin urmare, hesed este în esenţă acţiunea lui Dumnezeu de răscumpărare a poporului Său. În
Psalmul 119 scriitorul Îi cere lui Dumnezeu să îl salveze „după hesed-ul Lui" (119:88,149,159).
De notat că termenul hesed este corelat şi cu ideea de protecţie. În Psalmii 36:10,11 şi 32:10, scriitorul se roagă
să primească hesed, adică ocrotire de cei răi şi aroganţi. Hesed este identificat şi cu credincioşia lui Dumnezeu
(vezi Psalmii 85 şi 90). În plus, în versetul 4 din Psalmul 6, hesed apără existenţa. În Psalmul 119, psalmistul face
apel la Dumnezeu să îl învioreze (119:88,149), recunoscând preceptele Sale iubitoare ca pe un factor important
în conservarea şi refacerea vieţii (119:159). În cele din urmă, hesed este veşnic (89:2,28,33; 103:17; 117:2; 138:8),
deoarece face parte din caracterul Celui Atotputernic. Această asigurare este o veste bună pentru credincios.
„Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui, din neam în neam" (100:5; vezi 106:1;
107:1).
Psalmii ne mai spun că cel care cere hesed-ul lui Dumnezeu se află într-o relaţie bună cu El. Credincioşii ar
trebui să îşi exprime încrederea (31:14,17; 119:41,42; 143:8) şi speranţa în Dumnezeu (33:18,22; 147:11) pentru
a beneficia de îndurarea Lui. Mila plină de har a lui Dumnezeu este dată celor care speră în Domnul. Mai mult,
credinţa este o condiţie pentru a primi hesed din partea lui Dumnezeu.

Raham
În versetul 1 al Psalmului 51 apar trei cuvinte care redau ideea de îndurare:
Ai milă [hanan] de mine, Dumnezeule, în bunătatea [hesed] Ta! După îndurarea [raham] Ta cea mare, şterge
fărădelegile mele!
Raham provine dintr-un substantiv ebraic care înseamnă „pântec, burtă" (Psalmii 22:9), un cuvânt care
conţine ideea grijii iubitoare a unei mame pentru copilul ei (vezi Iov 24:20). Termenul raham transmite în acelaşi
timp o emoţie aflată în contrast cu mânia (Amos 1:11; Zaharia 1:12-17). Această emoţie este o bunătate care
depăşeşte cu mult ceea ce ar merita cineva (Geneza 43:14; 1 Împăraţi 8:50). În acest context, raham înseamnă „a
manifesta milă, compasiune, bunăvoinţă" (Neemia 1:11; Psalmii 106:46), ca în situaţia în care o persoană aflată
într-o poziţie superioară decide să manifeste bunătate faţă de un subordonat. Această explicaţie este chintesenţa
milei lui Dumnezeu faţă de noi.
Îndurarea lui Dumnezeu „semnifică o compasiune caldă, o compasiune care parcurge o milă în plus, care este
gata să ierte păcatul, să înlocuiască judecata cu harul" (New International Dictionary of Old Testament Exegesis,
1997, vol. 3, p. 1091). Ba, mai mult, Domnul Îşi manifestă mila faţă de cei afectaţi de păcat şi care L-au dezamăgit.
Deşi nu merităm mila Lui, El ne înalţă prin harul Său şi ne readuce în graţiile Sale.

Hanan
Hanan este un verb care înseamnă „a fi de partea cuiva, a fi binevoitor, a fi generos, a fi milos". De obicei,
termenul hanan este folosit în expresia „a căpăta trecere înaintea cuiva" (Geneza 30:27; 39:4; Rut 2:13; 1 Samuel
20:3). Acest sens se aplică relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său. Hanan este folosit în special când cuvântul
„Dumnezeu" este subiectul propoziţiei şi transmite dispoziţia şi acţiunile Lui în beneficiul fiinţelor Sale.
Dumnezeu Îşi manifestă fără plată bunăvoinţa faţă de cei dispuşi să o primească (Geneza 6:8,9; Proverbele 3:3,4;
Isaia 30:19), dar poate să nu le ofere harul Său atunci când aceştia îl refuză (Ieremia 16:13) sau când nu există
niciun semn de pocăinţă din partea poporului Său (Neemia 9:17,31).
Găsim des în psalmi rugămintea: „Ai milă de mine!" (4:1). Psalmistul exprimă această cerere pentru că ştie
că Dumnezeu este un Dumnezeu milostiv (86:15-17), care ascultă rugăciunea credinciosului (6:9; 28:2,6). În
6
îndurarea Lui, Creatorul asigură hrana (111:4,5), un seceriş bogat (67:6), dreptate (103:6-8) şi în mod special,
după cum am studiat în această săptămână, iertarea (51:1; 123:3).
Să analizăm Psalmul 103 pentru a vedea ce are de spus mai departe psalmistul despre natura milei lui
Dumnezeu:
Domnul este îndurător [raham] şi milostiv [hanan],
îndelung răbdător şi bogat în bunătate [ h e s e d ] .
El nu Se ceartă fără încetare
şi nu ţine mânia pe vecie.
Nu ne face după păcatele noastre,
nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. (Psalmii 103:8-10)
După cum putem vedea, psalmii ne învaţă că iubirea lui Dumnezeu este îndurătoare, blândă, nelimitată,
infinită.
Cum manifestă urmaşii lui Dumnezeu mila Lui faţă de alţii? În psalmi se foloseşte termenul hanan pentru a
exprima bunătatea cuiva faţă de aproapele său, în special prin ajutarea săracilor (Proverbele 28:8), manifestarea
milei faţă de cei aflaţi în suferinţă (Iov 29:16) şi îngrijirea celor în vârstă (Deuteronomul 28:50). Astfel de acţiuni
nu sunt o excepţie, ci un mod de viaţă pentru credinciosul consacrat (Proverbele 14:21). Psalmii conturează clar
aşteptarea lui Dumnezeu ca urmaşii Lui să fie îndurători, căci „cel neprihănit este milos şi dă" (37:21) şi
„totdeauna este milos şi dă cu împrumut" (37:26). Credincioşii sunt în general caracterizaţi de un astfel de spirit
de dăruire (112:4,5). Lecţia este clară: ar trebui să fim buni cu alţii după cum Dumnezeu are milă de noi.

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor şi ochii roabei la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la
Domnul Dumnezeul nostru, până va avea milă [hanan] de noi. (Psalmii 123:2)

Selihah
„Dar la tine este iertare [selihah]" (Psalmii 130:4). Acest termen, se-lihah, provine din verbul ebraic salah („a
graţia, a ierta"). În tot Vechiul Testament Domnul este singurul subiect al acestui verb. Selihah înseamnă că
iertarea este un act care aparţine numai lui Dumnezeu. Baza acestei iertări este îndurarea Domnului (Psalmii
86:5).
În Psalmii 25:11-18 se afirmă că iertarea este îndepărtarea păcatelor. Daniel avea să adauge că acea iertare
include şi evitarea pedepsei pentru păcat (Daniel 9:16). Exodul 34:6-9 ne aminteşte că Dumnezeu este „plin de
îndurare [raham] şi milostiv [hanan], încet la mânie, plin de bunătate [hesed] şi credincioşie, care Îşi ţine
dragostea [hesed] până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte
pe cel vinovat drept nevinovat". Astfel, David spune că iertarea necesită o mărturisire a vinii (Psalmii 32:3-5).
Psalmii leagă „iertarea" de alte cuvinte, precum „curăţă" (51:2), „întoarce-Ţi privirea" (51:9) şi „vindecă"
(103:3).
Plin de un duh de pocăinţă şi smerenie, psalmistul imploră iertarea lui Dumnezeu, fiind sigur că păcatul lui
va fi îndepărtat (Psalmii 25:1118). Psalmistul Îl laudă pe Dumnezeu pentru că a fost iertat (103:3,4).
Prin urmare, putem conchide că iertarea este oferită omenirii numai datorită hesed-ului lui Dumnezeu pentru
făpturile Sale.

Aplicaţie
Găsim lecţii clare pentru viaţa noastră spirituală atunci când studiem cuvintele ebraice traduse cu „îndurare",
„milă" sau „bunătate", luate în atenţie în această săptămână. (1) Lecţia evidentă este că Domnul ne oferă această
minunată îndurare în ciuda faptului că nu o merităm. Certitudinea acestui dar ar trebui să ne elibereze de
anxietate, de o conştiinţă vinovată şi de umbrele trecutului nostru. (2) Hesed (îndurare/bunătate/milă) nu este
doar un sentiment duios care izvorăşte din inima lui Dumnezeu. Este salvare şi ocrotire. Este o acţiune reală din
partea lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. (3) Mila lui Dumnezeu este veşnică; adică ne este întotdeauna
pusă la dispoziţie. Dacă nu o acceptăm, aceasta este pentru că suntem încă în păcat, nu pentru că am fi epuizat
iubirea lui Dumnezeu. (4) Îndurarea (raham) cuprinde conceptul că Cea Mai Măreaţă Fiinţă este dispusă să se
coboare pentru a ne ridica şi a ne purta în braţele Sale. Din poziţia Lui superioară, El Se îndreaptă cu
condescendenţă spre noi ca să Îşi manifeste mila faţă de noi. (5) Pentru „a căpăta trecere înaintea lui Yahve"
trebuie să fim dispuşi şi deschişi să primim harul lui Dumnezeu. (6) În cele din urmă, selihah ne oferă noi
perspective asupra profunzimii şi amplorii bunătăţii iubitoare a Creatorului nostru. Dar cea mai importantă idee
pe care o accentuează este că ar trebui să fim la fel de milostivi şi de buni faţă de aproapele nostru cum este
Dumnezeu faţă de noi.
Toate aceste lecţii sunt cu măiestrie îmbinate de Isus în parabola robului nemilostiv (Matei 18:23-25). Aceasta
ilustrează hesed-ul lui Dumnezeu din Vechiul Testament manifestat faţă de starea noastră disperată. Naraţiunea
sugerează că noi, credincioşii, suntem omul rău şi nemilostiv din parabolă. Această cruntă conştientizare ar trebui
să ne facă să medităm cu recunoştinţă şi umilinţă la harul şi mila pe care le-am primit fără plată de la Tatăl
nostru ceresc.

7
 BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : Ieremia 7 - 13;

1. Ce va întinde Domnul în faţa soarelui, lunii şi stelelor?
Ieremia 8 : 1. In vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele imparatilor lui Iuda, oasele
capeteniilor lui, oasele preotilor, oasele prorocilor si oasele locuitorilor Ierusalimului.
2. Le vor intinde in fata soarelui, in fata lunii si in fata intregii ostiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, carora le-
au slujit, pe care le-au urmat, pe care le-au cautat si inaintea carora s-au inchinat. Nu le vor mai strange, nici nu
le vor mai ingropa, si se vor face gunoi pe pamant.
2. De unde scoate Domnul vântul?
Ieremia 10 : 13. La tunetul Lui, urla apele in ceruri; El ridica norii de la marginile pamantului, da nastere
fulgerelor si ploii si scoate vantul din camarile Lui.
3. Pentru ce a spus Domnul: „Să vă fie ruşine!"?
Ieremia 12 : 13. Au semanat grau, si secera spini, s-au ostenit fara folos. - Sa va fie rusine de ce culegeti in urma
maniei aprinse a Domnului!" -
4. Poate un pardos să-şi schimbe petele?
Ieremia 13 : 23. Poate un etiopian sa-si schimbe pielea sau un pardos sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi
sa faceti binele, voi care sunteti deprinsi sa faceti raul?

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Vindecarea minţii" (de la „Făgăduinţe de

vindecare" la final). Pag. 184 - 190
5. Ce armă poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării?
,, Cântecul este o armă care poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării. Când ne deschidem astfel
inima înaintea razelor de lumină ale prezenţei Mântuitorului, vom avea sănătate şi binecuvântarea Sa.
Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea
Lui! Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul,
pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului. (Psalmi 107,1.2)
Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate
minunile Lui! Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se
bucure inima celor ce caută pe Domnul! (Psalmi 105, 2.3)
Căci El a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de
bunătăţi sufletul flămând. Cei ce şedeau în întuneric şi
în umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare; (…)
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi
El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric şi
din umbra morţii şi le-a rupt legăturile. O, de-ar lăuda
oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru
minunile Lui faţă de fiii oamenilor! (Psalmi 107,9-15)
Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El
este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. (Psalmi 42,11)
Mulţumiţi pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia
lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5,18) ’’. Pag. 187

COMENTARII BIBLICE
Studiul 7
09 – 15 Februarie 2024

„Bunătatea Ta ajunge până la ceruri"

1. Sabat după-amiază, 09 Februarie

8
 „Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi,
Dumnezeule!" (Psalmii 40:17)
Nu lăsaţi ca necazurile voastre mari să vă descurajeze. Cu o înţelegere infinit mai mare decât a unei mame
pline de gingăşie pentru un copil iubit aflat în necaz, Salvatorul celor păcătoşi, Prietenul celor lipsiţi de prieteni
vă invită: „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi..." (Isaia 45:22). „El era străpuns pentru păcatele noastre,
zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem
tămăduiţi" (Isaia 53:5).
Este primejdios să nu luăm învăţăturile lui Hristos ca pe o chestiune care este pentru noi, ceva care ni se
adresează personal. În învăţăturile Sale, Domnul Isus se referă la mine. Eu îmi pot însuşi cu totul meritele Sale,
moartea Sa, sângele Său care curăţeşte de păcat, ca şi cum nu ar mai fi fost în lume alt păcătos pentru care a
murit Hristos. - That I May Know Him, p. 280
Învaţă mereu de la Isus, sporeşte continuu în credinţă şi creşte în harul şi cunoaşterea adevărului. ... Ajutorul
nostru este Domnul, El este Scutul nostru. El nu ne va părăsi, nici nu ne va lepăda. Îngerii lui Dumnezeu sunt
angajaţi în această lucrare de proclamare a soliei de avertizare pentru lume. Noi nu putem face nimic prin noi
înşine. Fără Duhul lui Dumnezeu suntem tot atât de slabi ca apa. Tăria noastră este să ne ascundem în Isus. Fie
ca Hristos să apară ca Cel plin de farmec întrutotul şi mai mare peste zece mii. - Astăzi cu Dumnezeu, p. 60 (21
febr.)
Nu trebuie să cădeţi în descurajare. Cei slabi de inimă vor fi întăriţi, cei deznădăjduiţi vor primi speranţă.
Dumnezeu Se îngrijeşte cu duioşie de poporul Său. Urechea Lui este gata să asculte strigătul copiilor Săi. Nu mă
tem pentru cauza lui Dumnezeu. El Însuşi va avea grijă de ea. Datoria noastră este să împlinim rolul care ne-a
fost desemnat, să trăim cu smerenie la piciorul crucii şi să trăim cu credincioşie o viaţă sfântă înaintea Lui. Dacă
vom face aşa nu vom fi daţi de ruşine, ci sufletul nostru se va încrede în El cu o îndrăzneală sfântă. ...
... Inima mea este hotărâtă să se încreadă în Dumnezeu. Avem un Mântuitor mare. Putem să ne bucurăm în
bogăţia desăvârşirii Lui. Îmi doresc să fiu mai devotată lui Dumnezeu, mai consacrată Lui. Lumea aceasta este
prea întunecată pentru mine. Isus a spus că merge la cer să ne pregătească locaşuri ca să fim cu El. Laudă lui
Dumnezeu pentru aceasta! Inima mea tresaltă de bucurie la acest gând.
Pe măsură ce vom simţi şi vom înţelege dragostea minunată a lui Dumnezeu, nu vom mai avea linişte, vom
jertfi pentru El cu recunoştinţă şi Îi vom cânta cu inima şi cu vocea noastră. Să ne aşezăm picioarele pe Stânca
Veacurilor şi atunci vom primi neîncetat sprijin şi încurajare. Sufletul nostru se va odihni în Domnul cu o încredere
neclintită. -Asemenea lui Hristos, p. 351 (3 dec.)

2. Duminică, 10 Februarie „În veac ţine îndurarea Lui"

În această dimineaţă, inima mea este plină de laudă şi mulţumire faţă de Dumnezeu, de la care vin toate
harurile şi binecuvântările pe care le avem. Domnul este bun şi îndurarea Lui ţine în veac. Îl voi lăuda pe Acela
care este lumina feţei mele şi Dumnezeul meu. El este sursa oricărui fel de eficienţă şi a oricărei puteri. De ce nu-
L lăudăm spunându-le cuvinte de încurajare şi mângâiere altora? De ce sunt buzele noastre atât de tăcute?
Vorbirea este un dar al Cerului şi ar trebui să fie folosită pentru a face să se audă laude la adresa Aceluia care
ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
O, cât de mult bine s-ar face dacă Dumnezeu ar fi onorat de toţi cei care spun că sunt creştini! Lumina lumii
străluceşte asupra oamenilor în binecuvântările cele mai bogate. S-au luat toate măsurile ca să ne fie asigurat tot
ce este necesar pentru nevoile noastre vremelnice şi spirituale. Şi totuşi cât de puţine mulţumiri I se aduc
Dătătorului! - That I May Know Him, p. 219
Dumnezeu a intenţionat să le arate israeliţilor că nu lor avea să li se atribuie cucerirea Canaanului. Căpetenia
oştirii Domnului biruise Ierihonul. El şi îngerii Săi erau angajaţi în război. Domnul Hristos le-a poruncit
armatelor cerului să dărâme zidurile Ierihonului şi să pregătească o cale de intrare pentru Iosua şi pentru
armatele lui Israel. Prin această minune uimitoare, Dumnezeu nu numai că a întărit încrederea israeliţilor în
puterea Sa de a-i birui pe vrăjmaşii lor, ci a şi mustrat necredinţa lor din trecut.
Ierihonul sfidase atât armatele lui Israel, cât şi pe Dumnezeul cerurilor. Când au văzut oştirea lui Israel
mărşăluind în jurul cetăţii câte o dată în fiecare zi, locuitorii au fost alarmaţi, dar au privit la mijloacele lor de
apărare puternice, la zidurile lor înalte şi solide şi s-au simţit siguri de faptul că vor putea să reziste oricărui atac.
Totuşi, când zidurile lor solide s-au clătinat şi au căzut cu o izbitură uluitoare, asemenea zgomotului celui mai
puternic tunet, ei au fost paralizaţi de groază şi nu au putut să opună nicio rezistenţă. - Istoria mântuirii, p. 181
Psalmistul spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi
istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet
să fie auzit" (Psalmii 19:1-3). Unii pot să presupună că aceste lucruri măreţe din lumea naturii sunt Dumnezeu.
Ele nu sunt Dumnezeu. Toate aceste lucruri minunate de pe cer nu fac altceva decât lucrarea care le-a fost
rânduită. Ele sunt mijloacele de care Se foloseşte Domnul. Dumnezeu este Supraveghetorul, precum şi Creatorul
tuturor lucrurilor. Aceeaşi mână care susţine munţii şi îi aşază în poziţia lor conduce lumile în mersul lor tainic în
jurul Soarelui.

9
 Cu greu există o lucrare a naturii cu privire la care să nu găsim o referire în Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul
declară că „El face să răsară soarele" şi „dă ploaie" (Matei 5:45). „El ... face să răsară iarba pe munţi." „El dă
zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa. El Îşi azvârle gheaţa în bucăţi" (Psalmii 147,8; 16,17). - Solii
alese, cartea 1, pp. 293- 294

3. Luni, 11 Februarie „Zideşte în mine o inimă

curată!"

Pocăinţa lui David a fost sinceră şi profundă. El n-a căutat să-şi acopere crima. Rugăciunea lui nu era inspirată
de dorinţa de a scăpa de pedepsele cu care era ameninţat. Dar a văzut grozăvia păcatului său împotriva lui
Dumnezeu, a văzut cât de murdar îi era sufletul şi îi era scârbă de păcatul său. El nu se ruga numai pentru a i se
ierta păcatul, ci şi pentru a avea o inimă curată. David n-a părăsit lupta cuprins de disperare. În făgăduinţele lui
Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a văzut dovada iertării şi a primirii sale. ...
Această parte din istoria vieţii lui David este plină de însemnătate pentru păcătosul care se pocăieşte. Este
unul dintre cele mai puternice exemple care ne-au fost date cu privire la luptele şi ispitele oamenilor şi la
adevărata pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Hristos. În toate timpurile până acum, ea s-a dovedit un izvor de
încurajare pentru sufletele care, după ce au căzut în păcat, se zbat sub povara vinovăţiei. Mii de copii ai lui
Dumnezeu care fuseseră ispitiţi, când erau gata să se lase în voia disperării şi-au amintit cum sincera pocăinţă şi
mărturisirea lui David au fost primite de Dumnezeu, chiar dacă el a avut de suferit pentru abaterea lui; au prins
curaj pentru a se pocăi şi a încerca din nou să umble pe calea poruncilor lui Dumnezeu.
Acela care, sub mustrarea lui Dumnezeu, îşi umileşte sufletul prin mărturisire şi pocăinţă, asemenea lui David,
poate fi sigur că există nădejde pentru el. Acela care primeşte făgăduinţele lui Dumnezeu în credinţă va afla
iertare. Domnul nu va lepăda niciun suflet care se pocăieşte cu adevărat. -Patriarhi şi profeţi, pp. 725-726
Ar trebui să ne amintim că toţi greşim, chiar bărbaţi şi femei care au ani de experienţă greşesc uneori, dar
Dumnezeu nu îi leapădă din cauza rătăcirii lor; fiecărui copil rătăcit al lui Adam, fiu sau fiică, El îi oferă pri-
vilegiul unei noi şanse.
Domnului Isus Îi place să venim la El exact aşa cum suntem -păcătoşi, neajutoraţi, dependenţi. Putem veni cu
toate slăbiciunile noastre, cu nebunia, cu păcătoşenia noastră şi să cădem la picioarele Sale în pocăinţă. Este slava
Lui să ne cuprindă în braţele iubirii Sale, să ne aline rănile şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
Aici cad mii de oameni: ei nu cred că Isus îi iartă personal, pe fiecare, individual. Ei nu Îl cred pe Dumnezeu
pe cuvânt. Este privilegiul tuturor celor care respectă condiţiile să ştie pentru ei înşişi că iertarea este oferită
gratis pentru fiecare păcat în parte. Lăsaţi la o parte orice neîncredere, orice umbră de îndoială cu privire la
faptul că făgăduinţele lui Dumnezeu nu ar fi şi pentru voi. Ele sunt pentru fiecare păcătos care se căieşte. Putere
şi har sunt asigurate prin Domnul Hristos, ca să fie aduse de îngerii care slujesc în favoarea oricărui om care
crede. Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, puritate şi neprihănire în Hristos, care a murit
pentru el. Domnul Isus aşteaptă să îi dezbrace de hainele lor pătate şi întinate de păcat şi să îi acopere cu haina
albă a neprihănirii; El le oferă viaţă, nu moarte. - The Faith I Live By, p. 134

4. Marţi, 12 Februarie Dacă s-ar păstra înregistrarea

păcatelor...

„Dacă ai păstra, Doamne, aducerea-aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine
este iertare, ca să fii de temut" (Psalmii 130:3,4).
Acelora care au umblat pe cărări străine pentru ei, Domnul le spune cuvinte de încurajare. El le va primi
rugăciunile dacă se vor căi şi se vor converti. Prin sacrificiul infinit al Domnului Isus şi prin credinţa în Numele
Lui, ei pot primi făgăduinţele lui Dumnezeu. Fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. O, cât de plini de
recunoştinţă ar trebui să fim pentru că, întrucât Hristos a luat asupra Sa natura omenească, oamenilor căzuţi li s-a
asigurat o a doua şansă! Hristos îi aşază pe un teren avantajos. Prin legătura cu El, ei pot fi împreună-lucrători
cu Dumnezeu. Prin harul dăruit zilnic de Hristos, ei pot fi elevaţi şi înnobilaţi pentru a deveni fii şi fiice ale lui
Dumnezeu. O astfel de iubire nu are egal. - Astăzi cu Dumnezeu, p. 255 (3 sept.)
Mulţi oameni spun: „Te iert de tot răul pe care mi l-ai făcut." Dar iertarea lor nu va acoperi, nici nu va elimina
niciun păcat. Însă glasul care se aude de la Calvar - „Fiul Meu, fiica Mea, iertate îţi sunt păcatele" -este întru
totul eficient. Doar aceste cuvinte ale Sale au putere şi trezesc recunoştinţă în inima mulţumitoare. Noi avem un
Mijlocitor. Nu există decât o singură cale de iertare şi calea aceasta este deschisă mereu, iar pe aici se revarsă
către noi un torent bogat de har divin şi de iertare. .
Mulţi se miră că Dumnezeu a cerut atât de multe jertfe de sânge în sistemul ceremonial al iudeilor, dar El a
făcut aceasta pentru a fixa în mintea lor adevărul mare şi solemn că, fără sânge, nu există iertare de păcat. .
Noi nu vom putea vedea şi înţelege niciodată intensitatea chinului şi a suferinţelor Mielului fără pată al lui
Dumnezeu până când nu vom pricepe cât de adâncă este groapa păcatului din care am fost eliberaţi, cât de

10
cumplit este păcatul de care s-a făcut vinovată omenirea şi, prin credinţă, să apucăm cu încredere întreaga
iertarea care ne-a fost oferită. - The Upward Look, p. 219
Dacă aţi făcut o greşeală, transformaţi înfrângerea în biruinţă!
Dacă sunt bine învăţate, lecţiile pe care ni le trimite Dumnezeu ne vor fi întotdeauna un ajutor la timpul
potrivit. Puneţi-vă încrederea în Dumnezeu! Rugaţi-vă mult şi credeţi! Încrezându-vă, sperând, crezând, ţinând
tare mâna Puterii Infinite, voi veţi fi mai mult decât biruitori.
Adevăraţii lucrători trăiesc şi lucrează prin credinţă. Uneori, ei obosesc văzând cât de încet înaintează lucrarea
când lupta dintre forţele binelui şi cele ale răului devine încrâncenată. Dar, dacă refuză să se dea bătuţi sau să se
lase descurajaţi, vor vedea cum norii se dau la o parte şi făgăduinţa eliberării se împlineşte. Prin ceaţa cu care i-
a înconjurat Satana, ei vor vedea strălucind razele Soarelui Neprihănirii.
. Aşteptaţi nu cu nelinişte şi cu teamă, ci cu o credinţă neclintită, cu o încredere nezdruncinată. - Mărturii, vol.
7, pp. 244-245

5. Miercuri, 13 Februarie Dumnezeul minunat şi

milostiv

Nu manifestarea marii şi temutei Sale maiestăţi şi a puterii Sale neegalate ne va lăsa fără scuze, dacă refuzăm
să-L iubim şi să ascultăm de El, ci iubirea, compasiunea, răbdarea şi îndelunga răbdare pe care le dă pe faţă şi
care vor da mărturie împotriva acelora care nu Îi aduc, prin viaţa lor, o slujire liber consimţită. Aceia care se
întorc la Dumnezeu cu toată inima, sufletul şi mintea lor vor găsi în El o siguranţă liniştită. - Fii şi fiice ale lui
Dumnezeu, p. 19 (13 ian.)
Noi trebuie să-L lăudăm mai mult pe Dumnezeu pentru „bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii
oamenilor" (Psalmii 107:8). ... Noi suntem continuu primitori ai darului lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, cât de
puţină recunoştinţă Îi arătăm, cât de puţin Îi aducem laudă pentru ceea ce a făcut şi face pentru noi. .
Dumnezeul nostru este un Tată bun şi milostiv. ... Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său, pentru care a lucrat
o mântuire atât de mare, să se comporte ca şi când El ar fi un supraveghetor aspru şi neînduplecat. El este cel
mai bun prieten al lor şi, când copiii Săi se închină înaintea Lui, El vrea să fie cu ei, să-i binecuvânteze şi să-i
mângâie, umplându-le inimile cu bucurie şi dragoste. Dumnezeu doreşte ca fiii şi fiicele Sale să găsească
mângâiere în serviciul Său, să aibă mai mult bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El doreşte ca aceia care vin
să I se închine să aducă cu ei gândurile preţioase ale iubirii şi purtării Sale de grijă, ca să fie astfel întăriţi în toate
problemele vieţii de fiecare zi, să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile.
Trebuie să venim la cruce. Domnul Hristos, şi El răstignit, să fie obiectul meditaţiei, al conversaţiei şi al
simţămintelor celor mai pline de o sfântă bucurie. Noi trebuie să păstrăm aducerea-aminte a fiecărei bine-
cuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi, atunci când vom ajunge conştienţi de marea Lui iubire faţă de
noi, vom fi gata să ne încredem cu totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi. - Calea către Hristos,
pp. 102-103
„Vine ceasul", a zis El, „şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi adevăr,
fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl." .
... Religia nu trebuie să fie limitată la forme şi ceremonii exterioare. Religia care vine de la Dumnezeu este
singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuţi din Duhul Sfânt. El va curăţi
inima şi va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu. Acesta ne va face să
ascultăm de bunăvoie de toate cerinţele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului
Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul şi asemenea rugăciuni sunt plăcute lui Dumnezeu.
Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu se dă pe faţă lucrarea Duhului şi Dumnezeu i Se descoperă acelui suflet.
Deoarece asemenea închinători caută, El aşteaptă să-i primească şi să facă din ei fiii şi fiicele Lui. - Hristos, Lumina
lumii, p. 189

6. Joi, 14 Februarie „Nu uita niciuna din binefacerile Lui!"

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El
îţi vindecă toate bolile tale, El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare, El îţi
satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul" (Psalmii 103:1-5).
Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii pentru a putea să le spunem altora ce face El pentru noi, pentru ca dragostea
şi compasiunea Lui să poată mişca şi alte inimi şi astfel şi alţi oameni să-L laude pe Cel ce i-a chemat din întuneric
la lumina Sa minunată. „Voi sunteţi martorii Mei", spunea Domnul (Isaia 43:10). Dar, pentru a da o mărturie
eficientă, toţi cei chemaţi să fie martori pentru Hristos trebuie să înveţe de la El. În calitate de copii ai Împăratului
ceresc, ei trebuie să se autoeduce pentru a da mărturie cu glas clar, distinct şi astfel încât nimeni să nu aibă impresia
că au vreo rezervă în a vorbi despre îndurările Domnului. - Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, pp. 242-243

11
 Pentru noi, El a suferit agonia din Ghetsimani. ... Oh, de ce toată această suferinţă, această ruşine şi această
agonie chinuitoare? Pentru că prin acest sacrificiu de Sine iubirea Sa putea să fie descoperită, ca să-i câştige pe
oamenii aflaţi pe calea păcatului. După ce preţul plătit pentru om a fost atât de mare, oare îl va părăsi El acum?
O, nu, nu! El este credincios în tot ce a promis, braţele Sale sunt întinse ca să-i strângă la piept, la inima Sa plină
de iubire, cu toată delicateţea iubirii divine, pe cei ce se pocăiesc. În Isus, noi avem un prieten sigur, neschimbător
şi, deşi toate planurile pământeşti pot să dea greş şi orice prieten pământesc să se dovedească fals, El rămâne
credincios.
Slujitorii Săi Îi sunt scumpi ca lumina ochilor. În încercări, în sărăcie, în încurcături şi necazuri, noi nu suntem
singuri; la fiecare pas, în cuvinte pline de încredere, El ne spune: „Vino după Mine!" „Eu nu te voi părăsi şi nu
te voi lăsa!" - Manuscript Releases, vol. 12, p. 115
Istoria biblică întăreşte inima descurajată, oferindu-i speranţa îndurării lui Dumnezeu. Nu vom mai dispera,
văzând că şi alţii s-au luptat cu descurajări asemănătoare cu ale noastre, au căzut în ispite la fel ca noi, şi totuşi
şi-au îndreptat greşelile şi au fost binecuvântaţi de Dumnezeu. Cuvintele inspiraţiei aduc mângâiere şi înviorare
sufletului care a păcătuit. Cu toate că şi ei au fost supuşi slăbiciunilor omeneşti, patriarhii şi apostolii au ajuns să
fie lăudaţi pentru credinţa lor, şi-au dus luptele prin puterea Domnului şi au învins în mod glorios. Aşadar, să ne
încredem şi noi în meritele jertfei ispăşitoare şi să fim biruitori în Numele lui Isus! Natura umană a rămas aceeaşi
din timpul lui Adam şi până la generaţia actuală, iar dragostea lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor, este fără
egal. - Mărturii, vol. 4, p. 15

7. Vineri, 15 Februarie

Studiu suplimentar : Solii alese, cartea 1, „Lăsaţi să fie văzut Hristos", pp. 155-156.

VESTILE MISIONARE, 16 Februarie - 2024

Sabatul 7 / trim 1. Povara este ridicată (III)
de Andrew McChesney
Într-o seară de vineri, Sekule stătea la pândă în faţa căminului de băieţi de la liceul său din Sarajevo, capitala
Bosniei şi Herţegovinei. Aştepta un băiat care îl insultase. Plănuia să-l bată.
În timp ce aştepta, un prieten i-a oferit coniac. A băut şi, după multe alte pahare, ameţit de băutură, a leşinat.
În dimineaţa următoare, ştia că prietenii lui îl vor tachina fără milă pentru că nu s-a răzbunat pe băiatul care îl
insultase. A decis să se ascundă pentru o zi. Dar unde? Brusc, şi-a amintit de invitaţia profesoarei de a merge la
biserică. Era o dimineaţă de Sabat.
Părul lui Sekule era lung şi unsuros. Nu-l mai spălase de o lună. Respiraţia îi mirosea urât. Cu toate acestea,
s-a dus la biserică. Când a ajuns, s-a uitat cu atenţie, căutând un loc unde să se aşeze. Auzise că adventiştii
sărbătoreau în fiecare săptămână „Sabatul dulce", împreunându-se unii cu alţii, aşa că a ales să stea lângă o
bunică. Apoi, zărind o tânără atrăgătoare, s-a aşezat lângă ea.
Când pastorul bisericii a început să predice, Sekule a rămas cu gura căscată de uimire. Pastorul dădea
răspunsuri biblice la întrebările lui despre Dumnezeu şi despre iad. O povară uriaşă i s-a ridicat de pe inimă când
a auzit că Dumnezeu este, într-adevăr, dragoste (1 loan 4:8), că doreşte să salveze orice păcătos (Luca 19:10) şi
că nu va arunca pe nimeni într-un iad veşnic (Maleahi 4:1,3; Psalmii 37:10,11).
După predică, cineva l-a invitat pe Sekule la întâlnirile de evanghelizare, iar el s-a dus. La sfârşitul
întâlnirilor, l-a întrebat pe pastorul bisericii:
— Spuneţi-mi, vă rog, ce am voie şi ce nu am voie să fac!
— Poţi să faci tot ce vrei, i-a spus pastorul.
— Nu-mi spuneţi asta, a zis Sekule. Spuneţi-mi ce pot şi ce nu pot să fac!
— Nu mai ai voie să lucrezi în Sabat, i-a spus pastorul.
— În regulă, nu mai lucrez.
— Nu te mai poţi duce la şcoală în Sabat.
— În regulă, nu mă mai duc.
— Nu mai poţi să te baţi.
— Bine, nu o voi mai face.
— Nu poţi consuma carne necurată.
— Bine. Nu voi mai consuma.
— De fapt, îţi sugerăm să nu mai mănânci deloc carne.
— Bine, nu voi mai mânca deloc.
Din acea zi, Sekule nu a mai lucrat şi nu s-a mai dus la şcoală în Sabat. Nu s-a mai bătut niciodată şi nu a mai
mâncat niciodată carne. A fost botezat şase luni mai târziu, la vârsta de optsprezece ani. A acceptat învăţăturile
adventiste pe loc, pentru că întrebările lui despre Dumnezeu şi despre iad au primit răspuns din Biblie.
12
 Sekule Sekulic este un antreprenor înstărit şi un credincios adventist din Muntenegru. Citiţi mai multe despre el
săptămâna viitoare. Vă mulţumim pentru darurile oferite în cadrul Şcolii de Sabat, care ajută la răspândirea veştii bune
despre Isus în Muntenegru şi în întreaga lume!

13