Predica de la Krefeld

(Făgăduințele lui Dumnezeu constau în cuvinte,

împlinirea lor însă în fapte!)

Miercuri, 15 aprilie 1981, ora 19:30

Ewald Frank

Laudă și mulțumiri DOMNULUI nostru! Vreau să citesc un

Cuvânt al lui Dumnezeu. Vrem să citim câteva versete, poate din
Plângerile lui Ieremia 3, ce spune aici acest bărbat. Aici în Plângeri 3
de la versetul 21 este scris ceea ce el spune: „Acest lucru vreau să îl
iau la inimă și de aceea să trăiesc în nădejdea: că dovezile de har ale
DOMNULUI nu s-au sfârșit încă, îndurarea Lui nu este încă la capăt;
în fiecare dimineață ele sunt noi, mare este credincioșia Ta!
«DOMNUL este partea mea!» mărturisește sufletul meu; de
aceea vreau să nădăjduiesc în El. Bun este DOMNUL faţă de cei care
Îl aşteaptă, faţă de o inimă care Îl caută.
Bine este să fii răbdător și să aștepţi tăcând ajutorul
DOMNULUI. Bine este pentru fiecare să învețe să poarte jugul deja în
tinerețea lui; să stea singur şi să tacă, când DOMNUL îl pune asupra
lui! Să-și plece gura în jos, în pulbere: poate că mai este încă
nădejde; să-şi dea obrazul celui care îl loveşte, să se sature de ocară!
Căci nu pe vecie leapădă DOMNUL, ci, dacă El a lăsat
necazul, Se îndură iarăși, după bunătatea Lui cea mare; căci nu din
plăcere îi chinuie și îi întristează El pe copiii oamenilor.
Când sunt călcaţi în picioare toţi prizonierii pământului, când
este încălcată dreptatea unui om, înaintea ochilor Celui Preaînalt,
când un om este nedreptățit în cauza lui: oare să nu ia DOMNUL
seama la aceasta?
Cine poate porunci ca ceva să se întâmple, fără ca DOMNUL
să fi poruncit aceasta? Nu ies din gura Celui Preaînalt atât fericirea
cât și nenorocirea? Atunci de ce se plânge omul cât trăiește? Fiecare
să se plângă de păcatele lui!
1
 Haideți să luăm aminte la umblarea noastră, să o cercetăm și
să ne întoarcem la DOMNUL! Haideți să ne înălţăm inima şi mâinile
spre Dumnezeul din cer!”
Până aici, acest sfânt și minunat Cuvânt al lui Dumnezeu. Nu
știu, dar probabil că acest bărbat ajunsese și el în multă suferință și
necaz, și poate chiar întregul popor împreună cu el. Dar când și-a venit
cu adevărat în fire, atunci el rostește aceste cuvinte pe care tocmai le-
am citit.
Și acest verset 21: „Acest lucru vreau să îl iau la inimă și de
aceea să trăiesc în nădejdea...”. După toată suferința, după toate
greutățile pe care le-a avut, el rostește aceste cuvinte și apoi spune:
„...că dovezile de har ale DOMNULUI nu s-au sfârșit încă”. Da, așa
este. Ce a fost? El nu s-a mai uitat deloc la ceea ce a întâmpinat, ci s-a
uitat cu încredere deplină) la ceea ce la făgăduințele DOMNULUI
împlinite în viața lui și la cele ce încă îi stăteau înainte. Acelea erau
dovezile de har ale lui Dumnezeu, care nu erau încă sfârșite. El știa că
numai atunci când privește în sus, spre Dumnezeul Cel viu, va avea
parte de mângâiere, și atunci va primi nădejde, și îi va fi dat tot ceea
ce are nevoie. Și astfel, dragi frați și surori, el spune:
„în fiecare dimineața ele sunt noi, mare este credincioșia Ta!
«DOMNUL este partea mea!» mărturisește sufletul meu; de aceea
vreau să nădăjduiesc în El.”
Și mă gândeam: cum stau lucrurile cu tine? Și cum este cu
mine? Când poate o parte din drum este acum în urma noastră – și
poate că am trecut prin multe osteneli și poate că a trebuit să mergem
pe niște drumuri nisipoase care au fost foarte fierbinți și poate că
picioarele noastre au ars foarte tare și poate că am devenit foarte
prăfuiți – dar după toate acestea este necesară o reflectare. Așa cum a
fost și cu acest bărbat al lui Dumnezeu. Și apoi el spune:
„Acest lucru vreau să îl iau la inimă și de aceea să trăiesc în
nădejdea (…)”
Cine este nădejdea noastră? Cine este nădejdea voastră? Cine
este? Acest bărbat aici, ne-a pus-o într-un asemenea fel pe inimă și ne
dă acest exemplu și ne arată cum a umblat el acest drum cu

2
Dumnezeu; dar cred că nu numai atât, ci cred că el are și o mângâiere
pentru toți ceilalți – dacă am citit corect împreună.
Știți, aceasta este: cine își pune nădejdea în Dumnezeul cel viu,
acela are nădejde nu numai pentru sine, ci și pentru alții. Și acest lucru
este ceva minunat. Știți, uneori pare atât de lipsit de speranță, atât de
sumbru. Dar poate acest lucru este așa doar la tine și la mine, dar nu și
la Dumnezeu, care este chiar El nădejdea și la care totul este posibil.
Și astfel, dragi frați și surori, ne-am strâns din nou astăzi
împreună pentru a privi în sus, la Dumnezeul nostru, la Dumnezeul
Cel viu, de la care vine puterea noastră, de la care vine tăria noastră,
care vrea să ne binecuvânteze din nou, pentru a vorbi cu El, pentru a
petrece timp aici cu El, pentru ca El să vină la dreptul Său în viața mea
și în viața ta.
Fie ca Dumnezeul Cel credincios să fie cu noi mai departe! Fie
ca El să ne binecuvânteze! Și cred că ar trebui să lăsăm să plece de la
noi tot ceea ce poate că este în inimile sau în gândurile noastre, toate
gândurile noastre și să ne înălțăm inimile spre El. Și să știm că noi am
venit acum ca să ne închinăm Lui, Dumnezeului nostru, DOMNULUI
nostru. Dar nu numai atât, ci și pentru a asculta ce va avea El să ne
spună mai departe prin Cuvântul Său scump și sfânt. Îi sunt atât de
recunoscător lui Dumnezeu că și noi putem spune: „Bun este
DOMNUL!”
Da, și într-adevăr, El este bun. El este plin de bunătate, este
plin de har. Bun este DOMNUL faţă de cei care Îl aşteaptă.
Și cred că noi suntem un popor care Îl așteaptă. Dacă nu ar fi
așa, cred că nu ne-am fi strâns deloc împreună. Dar noi Îl așteptăm pe
DOMNUL. Îl așteptăm și știm că nu așteptăm în zadar. Laudă și
mulțumire fie aduse Numelui Său minunat! Acum, fie ca El să ne
călăuzească mai departe și de asemenea și în rugăciunile noastre.
„Haideți să luăm aminte la umblarea noastră, să o cercetăm și
să ne întoarcem la DOMNUL! Haideți să ne înălţăm inima şi mâinile
spre Dumnezeu din cer!”
Acestea au fost cuvintele acestui bărbat al lui Dumnezeu.
Acum el nu s-a referit doar la el însuși, ci și la noi. Și la noi. Tu și eu,
noi toți suntem cei la care se referă el. Haideți să facem așa cum am
3
citit, să ridicăm inimile și mâinile noastre către Dumnezeul nostru și
să-i aducem slavă. Să ne ridicăm pentru aceasta.
La Tine Doamne, ne înălțăm inimile, dar și mâinile noastre
Doamne, căci Tu ești Dumnezeul nostru. Tu ești Creatorul nostru. Da,
Tu ești Creatorul cerului și al pământului. Îți mulțumim din adâncul
inimilor noastre că Tu ești și nădejdea noastră, că Tu ești mângâierea
noastră, că ai devenit totul în toate pentru noi, Doamne.
Doamne, noi așteptăm binecuvântarea Ta puternică în această
seară. Așteptăm, Doamne, ca cerul Tău să se deschidă, Doamne, și ca
râurile de binecuvântare să coboare peste noi, Doamne. Avem nevoie
de aceasta, Doamne. Avem nevoie de ploaia binecuvântării așa cum
pământul are nevoie de ploaie. Tată ceresc, avem nevoie de ea.
Binecuvântează-ne pe toți în această seară; mișcă-ne inimile,
dar dăruiește-ne și harul ca să Te atingem în credință, Doamne, să
punem la o parte toate lucrurile, Doamne, și să avem doar ținta în fața
ochilor, Doamne, care este sus. Aleluia! Laudă Ție, închinare Numelui
Tău celui minunat! Binecuvântează-ne acum mai departe, Doamne.
Binecuvântează, Dumnezeule, așa cum ne-am rugat, poporul
Tău pretutindeni, în toate locurile. Binecuvântează, Doamne, pe toți
cei bolnavi și ridică-i din nou, Doamne, pe cei cu inima smerită. Ne
rugăm pentru toate aceste lucruri. Dă-le și fraților mei cuvintele
potrivite, Doamne, vorbește Tu Însuți, Doamne, prin bunul Tău Duh
Sfânt. Fii Tu Cuvântul în gura lor, Doamne, aceasta este rugăciunea
mea în Numele lui Isus Hristos. Aleluia! Amin.
Laudă și mulțumiri fie aduse DOMNULUI! Este o oră de
rugăciune. Vrem să spunem puține cuvinte și să căutăm fața
Dumnezeului nostru, să ne încredem în El. Când stai jos și asculți, se
ridică (în tine) un dor adânc de a cuprinde toate acestea, de a deveni
atât de legat cu Dumnezeu, astfel încât cuvintele nu doar să fie scrise
aici sau citite, ci ca ele să-și găsească împlinirea în viața noastră, ca
Dumnezeu să se poată proslăvi astăzi.
Când fratele Gaidatsch a spus: „Voi citi ceea ce a spus
DOMNUL Isus ieri.”, atunci mi-a venit gândul: noi știm ceea ce a
spus El ieri; putem s-o citim. Și El ar spune același lucru și astăzi și
mâine și în veci. Nu există om care să nu fi trebuit să se corecteze în
4
viață, care să nu fi luat învățătură prin aceasta, a cărui cunoaștere să nu
se fi înmulțit. Dar ceea ce a spus DOMNUL nostru, ieri, același lucru
îl spune astăzi și îl spune pentru veșnicie.
Dar ar trebui să ne meargă la inimă faptul că Dumnezeu Își dă
multă osteneală cu noi. Și dacă ar putea El să ne arate calea de-a
ajunge acolo, ca toate acele cuvinte pe care le-a spus ieri, să se
împlinească în noi astăzi. Toate făgăduințele de ieri trebuie să devină
realitate astăzi – adică în prezent, acum, în viața ta și în viața mea.
Când spunem cuvântul „ieri”, ne referim la aproape șase mii de ani
care sunt în urma noastră. Dar Dumnezeu vrea să împlinească astăzi
ceea ce a spus ieri.
Deja Cuvântul introductiv m-a atins, dar și ceea ce am citit
acum aici. Dar întrebarea este: când va ajunge Dumnezeu cu noi în
acel punct și la dreptul Său, astfel ca noi nu doar să citim ceea ce a
făcut El ieri. Aici este scrisă această expresie: „pentru ca să se
împlinească Scriptura” trebuia să se întâmple aceasta, aceea și
cealaltă.
Ce trebuie să se întâmple astăzi, ca să se împlinească
Scriptura/făgăduința care a fost dată pentru astăzi? Aceasta este marea
întrebare în fața căreia stăm. Și credem că Dumnezeu ne dă și
răspunsul. Dar răspunsul Lui nu este în cuvinte. Făgăduința este în
cuvinte, dar răspunsul nu este în cuvinte; răspunsul este în faptă.
Răspunsul lui Dumnezeu constă în împlinirea făgăduinței.
Dumnezeu i-l făgăduise pe Isaac lui Avraam de foarte mult
timp. Dar răspunsul nu a fost o nouă vorbire, ci o împlinire, o
manifestare a ceea ce făgăduise. Și după aceasta tânjim noi.
În Ioan 13:18, DOMNUL spune: „Nu despre voi toţi vorbesc;
căci Eu ştiu cum sunt făcuţi cei pe care i-am ales, dar trebuie să se
împlinească Cuvântul Scripturii.
Și am citit împreună mai departe. Scriptura trebuie să se
împlinească, chiar și prin adâncuri. S-a crezut că DOMNUL nostru
trebuia să fie înălțat mai presus de toate atunci când era pe pământ, că
nu I se va întâmpla nimic; iar Petru a spus: „Să nu Ţi se întâmple aşa
ceva!” Și tocmai când Petru a spus: „Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”,
DOMNUL a spus: „Înapoia Mea, Satano!” Chiar în momentul în care
5
DOMNUL vorbea despre suferința Sa, despre drumul Său prin
Ghetsimani până la Golgota, despre trădare, despre tot ceea ce
aparținea de acestea, Petru a venit cu această propunere omenească în
spatele căreia, știți, se afla dușmanul.
Și cu toții avem tendința de a face asta, iar uneori nu observăm
diferența și nu ne punem întrebarea cine este cel care vorbește prin
noi. Dacă Dumnezeu vorbește prin noi, dacă este în programul lui
Dumnezeu, atunci atât binele cât și răul își va găsi împlinirea, atât
binecuvântarea cât și persecuția, faptul de a fi înțeles precum și de a fi
neînțeles, faptul de a fi acceptat ca și de a fi respins, totul va face parte
din aceasta. Așa a fost cu DOMNUL nostru, așa va fi și așa este și cu
noi.
Apoi, acest verset din Ioan 13:26, când DOMNUL a spus:
„Acela căruia îi înmoi bucățica și căruia i-o dau, acela este.” Și apoi
este scris: „Satana a intrat în el.” Trei ani și jumătate de ucenicie, trei
ani și jumătate în care L-a urmat pe DOMNUL, trei ani și jumătate în
care a fost martor la tot ceea ce a făcut Dumnezeu și la felul în care S-
a descoperit DOMNUL. Acum eu vă întreb: ce putea el să facă fiindcă
s-a întâmplat așa? Scriptura trebuia să se împlinească. Cine o poate
schimba? Dumnezeu a stabilit-o așa în planul Său.
Și nu există niciun om care ar putea îndrăzni să pronunțe vreo
judecată, căci am citit: „pentru ca Scriptura să se împlinească.” Și nu
există niciun om care ar putea condamna sau judeca împlinirea
Scripturii. Trebuie doar să ne supunem și să spunem: „Doamne, voia
Ta să se împlinească în viața mea, astfel ca Scriptura să se
împlinească.” Am putea fi de părere că Scriptura se împlinește doar în
lucrurile bune. Scriptura trebuie să se împlinească în toate privințele,
în toate.
Și, sigur, nu ne place să menționăm acest lucru, dar când este
scris că: „în zilele de pe urmă oamenii vor fi îngâmfați, lăudăroși,
încrezuți și toate celelalte, copiii neascultători de părinți” și așa mai
departe. Cine poate opri aceasta? Cine poate schimba ceva în această
privință? Putem cu toții să ridicăm mâini sfinte, toată noaptea, și să ne
rugăm de câte ori vrem, până când nu ne mai putem ruga. Pentru ca
Scriptura să se împlinească, trebuie să fie așa. Nu merge altfel.
Întotdeauna trebuie să ne rugăm în voia lui Dumnezeu.
6
 Și cred că a reieșit din ceea ce a spus deja fratele Russ: nu
trebuie să ne lăsăm deranjați sau impresionați de lucrurile care se
întâmplă în jurul nostru. Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu se
împlinește în diversitate, așa și așa. La unul într-un fel, la altul într-
altul, dar Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește. La unul Cuvântul
acesta, în altul acela, în al treilea celălalt, dar Cuvântul lui Dumnezeu
se împlinește în toate felurile.
Întrebarea este – și predica va fi tipărită, fratele Branham
vorbește în ea – despre aceste trei tipuri diferite: credincioșii,
credincioșii prefăcuți și necredincioșii. Și Cuvântul lui Dumnezeu se
împlinește față de toți, față de toți. Fiecare își primește partea sa și nici
măcar nu poate face nimic că trebuie să joace rolul pe care îl are de
jucat.
Un lucru mi-a atras repede atenția aici, în Ioan 13:34. Este
scris: „O nouă poruncă vă dau Eu vouă:...”.
Și aici mi-a venit gândul: această poruncă nu mai era gravată
pe o tablă de piatră, ci era rostită din gura DOMNULUI pentru niște
oameni în a căror inimă urma să se nască ceva nou. O poruncă pe care
Duhul lui Dumnezeu putea s-o facă adevărată și s-o pună în practică în
viața tuturor credincioșilor. Așadar, nu o poruncă: „Tu trebuie să...”, ci
o poruncă divină care își găsește împlinirea în viața credincioșilor prin
dragostea lui Dumnezeu Însuși, prin imboldul dragostei lui
Dumnezeu. Și este scris: „Prin aceasta va recunoaște lumea că sunteți
ucenicii Mei”.
Dar să ne întoarcem la Plângerile lui Ieremia, pentru că aceasta
este starea pe care o simțim mai mult decât orice altceva; și se poate
citi liniștit din Plângeri. Am mai citit mai devreme de aici – cunoașteți
felul meu – nu trebuie ca mai întâi să le accentuez, ci întotdeauna
citesc puțin înainte și puțin după pentru a găsi contextul general. Și
chiar de la versetul 1, în Plângeri 3 acest mare bărbat al lui Dumnezeu
spune:
„Eu sunt bărbatul care a trăit suferinţa sub nuiaua mâniei Lui;
(adică a lui Dumnezeu); El m-a condus și m-a împins în întuneric și în
beznă adâncă.”

7
 Dacă mergem la capitolul 1 din Ieremia 1 și citim cum
Dumnezeu a spus: „ca profet pentru popoare te-am rânduit” (v. 5), și
„Nu spune că ești prea tânăr” (v. 7) și l-a încurajat: „Te pun astăzi să
smulgi și să tai, să dărâmi, iar apoi să plantezi și să zidești.” (v. 10)
Și tocmai un astfel de bărbat, cu o însărcinare extraordinară, zice: „Eu
sunt omul care a cunoscut nenorocirea și a simțit toiagul mâniei Sale;
pe mine m-a condus și m-a împins – deopotrivă, o dată condus, o dată
împins – prin întuneric și întuneric adânc.”„numai împotriva mea Își
întoarce mâna într-una, zi de zi!”
Așadar: profetul lui Dumnezeu, bărbatul lui Dumnezeu, se
simte ca și cum Dumnezeu ar fi fost împotriva lui și el ar fi fost
dușmanul Său, ca și cum l-ar fi lovit oriunde era nevoie, zi și noapte,
astfel încât spune:
„El mi-a îmbătrânit carnea și pielea, mi-a zdrobit oasele; m-a
împrejmuit cu otravă și trudă; în întuneric m-a cufundat, ca pe cei
morți pe vecie. M-a înconjurat cu un zid ca să nu am nicio ieșire, m-a
împovărat cu lanțuri grele; pot să chem și să strig: El se închide față
de rugăciunea mea fierbinte. Mi-a închis căile cu pietre cioplite (cu
blocuri de piatră), mi-a făcut cărările de neumblat.”
Numai cei care au fost în Israel știu ce sunt zidurile din blocuri
de piatră. Cu siguranță nu le-ați văzut niciodată aici, nu am văzut încă
în țara noastră. Dar sunt niște blocuri enorme. Deci foarte mari, unu pe
unu metru pătrat, cel puțin, dacă nu sunt mai mari. Da, cred că mult
mai mari. Deci El nu a pus/zidit doar niște pietre mici aici, ci cu
blocuri de piatră mi-a închis drumul, mi-a făcut căile de neumblat.
„A fost pentru mine un urs care stă la pândă, ca un leu în
ascunzătoare. M-a lăsat să umblu pe căi rătăcitoare şi m-a sfâşiat, m-
a tulburat; El și-a încordat arcul și m-a pus ca țintă pentru săgețile
Lui.”
Vă dați seama prin ce a trecut acest profet? Printr-un adânc atât
de mare, printr-un necaz așa de mare. Știți toți cei ce ați fost tineri – și
toți am fost cândva – mai ales că le vorbesc fraților acum, când aveați
săgeata și ați tras la țintă; aici profetul spune:
„El m-a pus ca țintă și a tras în mine.”

8
 Profetul, omul lui Dumnezeu, a fost ținta Lui – în ochii lui,
bineînțeles – numai în ochii lui. În realitate, este cu totul altceva. De
fapt, Dușmanul este vrăjmașul nostru, nu Dumnezeul nostru.
Dumnezeu este de partea noastră, Dumnezeu este Prietenul nostru. Iar
când am vorbit mai devreme despre nădejde, putem spune liniștiți:
„Hristos în noi, nădejdea slavei.” Și oricine poartă în sine această
nădejde, o are cu siguranță și va fi acolo și va vedea fața lui
Dumnezeu.
Dar uneori ai impresia, și aceasta este apoi redată – și mă
bucur că acești bărbați mari ai lui Dumnezeu au fost atât de sinceri și
și-au vărsat inimile, mânați de Duhul Sfânt – pentru ca nici noi, atunci
când ne vărsăm inimile în disperare, să nu rămânem singuri, ci să știm
că bărbații lui Dumnezeu au mers pe aceleași căi. Poate că puțin mai
diferite, dar, în fond, aceleași; în orice caz, prin încercări adânci.
Și uneori chiar ne gândim: „Doamne, chiar Te-ai întors
împotriva mea?” Și atunci trebuie să înțelegi, ca și în cazul lui Iov: nu
a fost DOMNUL. DOMNUL doar a permis acest lucru. El a permis.
Dar Dușmanul a fost cel care a lovit, cel care a devastat, cel care a
provocat nenorocirea, cel care a adus moartea. DOMNUL a restituit
mai târziu. DOMNUL a fost Acela, aceasta este treaba Dumnezeului
nostru. Acum, continuă să spună aici – da, aproape că nu îți place să
citești toate acestea:
„M-a săturat cu amărăciune, m-a adăpat cu pelin.”
Da, ce se poate spune la aceasta? Dar apoi vine Cuvântul
minunat pe care l-am auzit deja. El se exprimă în versetul 19:
„Adu-ţi aminte de necazul meu şi de rătăcirea mea, de pelin şi
de otravă! Fără încetare se gândește sufletul meu la aceasta și este
aplecat înăuntrul meu. Acest lucru vreau să îl iau la inimă și de aceea
să trăiesc în nădejdea că dovezile de har ale DOMNULUI nu s-au
sfârșit încă, îndurarea Lui nu este încă la capăt.”
Vedeți, el nu a rămas în disperare, ci a văzut din nou dovezile
harului lui Dumnezeu înaintea ochilor săi și a spus: „ele nu s-au
sfârșit.” Dumnezeu este încă acolo pentru a se descoperi din nou si
pentru a se dovedi ca puternic. Și astfel, din cuvântul care mai întâi se
revarsă în deznădejde, a fost arătată calea de ieșire din această
9
deznădejde în momentul în care privim la Dumnezeu, că DOMNUL a
pus în noi o nădejde – ca să putem trăi cu această nădejde, așa este
scris aici. Și apoi:
„dovezile de har ale DOMNULUI nu s-au sfârșit încă.”
Și eu cred de asemenea acest lucru. Pot să mă rog până la capăt
această rugăciune, împreună cu acest bărbat al lui Dumnezeu, rând cu
rând, poate mai bine decât oricine altcineva; și sunt din toată inima de
acord cu el aici:
„că dovezile de har ale DOMNULUI nu s-au sfârșit încă,
îndurarea Lui nu este încă la capăt.”
La noi uneori lucrurile ajung la capăt: răbdarea ajunge la capăt
și tot ceea ce noi pretindem că avem ajunge la capăt. Nu și la
Dumnezeu. Dumnezeu este îndelung răbdător, îndurător și de o mare
bunătate. Și El privește în jos spre noi în această seară, ca să vadă dacă
noi Îl credem, dacă avem încredere în El, sau dacă rămânem blocați în
deznădejde.
Și este cu neputință ca un om căruia Dumnezeu i S-a
descoperit deja, să rămână blocat în deznădejde: El are întotdeauna
ceva ce a făcut Dumnezeu în viața lui, pe care se poate bizui și să se
ridice. Tu și eu, avem lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut și de care
ne putem ține ca să ne putem ridica, și acest lucru într-o credință
deplină.
„în fiecare dimineața ele sunt noi, mare este credincioșia Ta!”
Da, acum mă întreb: de ce s-a plâns aici acest bărbat, atât de
teribil, dacă spune: „În toate diminețile ele sunt noi?” Atunci cu
siguranță că a avut oarecum un timp între dimineață și seară, așa cum
avem și noi uneori. Dar dimineața lucrul acela a fost din nou depășit.
Dimineața, bunătatea și harul lui Dumnezeu au fost noi. Și el a știut
acest lucru. El știa că fiecare zi își are sfârșitul ei și că o nouă zi
răsare. Oricum, pentru noi a răsărit o nouă zi, nu doar o zi de douăzeci
și patru de ore, ci exact așa cum cântă poetul de cântări: „Când
dimineața veșnică va răsări și timpul nu va mai fi.” Apoi continuă și
spune:

10
 „«DOMNUL este partea mea!» mărturisește sufletul meu; de
aceea vreau să nădăjduiesc în El.”
Mai întâi el spune: „El m-a pus ca țintă și trage săgețile spre
mine. El mă conduce prin tot întunericul, iar apoi chiar mă împinge
prin [beznă adâncă]” și enumeră toate acestea. Dar apoi el iese din
toate acestea, nu de la sine, ci Dumnezeu îl ridică și îi spune: „Ce-i
drept tu treci prin aceste lucruri, dar nu rămâi în ele. Calea ta iese din
nou din toate aceste încercări. Eu te voi conduce afară.” Acest bărbat a
experimentat aceasta în credință. Și atunci el spune:
„Bun este DOMNUL faţă de cei care Îl aşteaptă, faţă de o
inimă care Îl caută. Bine este să fii răbdător și să aștepţi tăcând
ajutorul DOMNULUI.”
În aceasta poate constă necazul meu și al nostru, că noi nu
așteptăm răbdători și tăcând ajutorul DOMNULUI, ci nerăbdători și
vorbind. Și aceasta este necazul cel mai mare. Aici Biblia spune:
„Bine este să fii răbdător și să aștepţi tăcând ajutorul
DOMNULUI.”
Iar opusul este să fii nerăbdător și să aștepți ajutorul lui
Dumnezeu vorbind. Și atunci observăm că nu vine deloc, că așteptăm
în zadar. Există legi ale lui Dumnezeu de care trebuie să ne ținem. Și
asta trebuie să mi-o spun eu mie, acest lucru trebuie să-l învăț eu și
trebuie să-l învățăm noi toți. DOMNUL nostru a tăcut și a mers
drumul Său, așa cum am auzit deja. A mers drumul Său de la Muntele
Măslinilor prin Ghetsimani, spre Golgota. A intrat în oraș, a ieșit, Și-a
urmat drumul Său. Și ar fi putut să răspundă multe lucruri. Dar nu a
spus nimic. Aici este scris:
„Bine este să fii răbdător și să aștepţi tăcând ajutorul DOMNULUI.”
Fie ca Dumnezeu să îmi dea mie, ție și nouă tuturor harul și
ajutorul Său ca să facem acest lucru – aceste cuvinte care sunt poate
atât de simple, dar care pot avea un efect extraordinar, dacă le urmăm.
Nu este vorba despre Cuvântul puternic pe care nu l-am lua în seamă,
ci uneori este vorba despre micile, despre măruntele îndrumări pe care
trebuie să le respectăm și în care se află marea și puternica
binecuvântare. Acesta este lucrul cel mai important. Cea mai slabă
verigă din lanț este cea care hotărăște puterea întregului lanț. Amin.
11
 Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru fiecare Cuvânt pe
care-l putem citi aici. Nu doar că îl citim, dar îl credem din toată
inima, pentru că noi am auzit că Dumnezeu și Cuvântul Său nu se
schimbă. Ceea ce a vorbit El ieri, este valabil pentru astăzi și pentru
toată veșnicia. Rămâne așa și niciun om nu poate schimba nimic. La
fel, nici căile lui Dumnezeu nu pot fi întotdeauna înțelese de oameni;
poate nici eu și nici tu nu le înțelegem întotdeauna. Dar este bine așa!
Trebuie să trăim în credință și încredere, iar noi nu-I putem hotărî ce
are El de făcut, ci El face cum vrea.
Un Petru a vrut să întrerupă ceva, vorbind, așa am auzit, și
DOMNUL i-a spus direct, știa că era doar ceva omenesc. Dar
Dumnezeu nu se lasă întrerupt. Nimeni nu-L poate întrerupe în planul
Său, în scopul Său și nimeni nu poate face nicio schimbare în întreaga
istorie a mântuirii. Ea a fost făcută și hotărâtă de Dumnezeu și trebuie
să se împlinească pentru că gura Lui sfântă a vorbit.
Și noi vedem, am auzit, bărbații lui Dumnezeu au trebuit să
treacă prin diverse lucruri; și tu și eu la fel, poate că și pentru noi este
de neînțeles. Dar încă o dată menționez acest lucru. Noi nu putem face
altfel, decât așa cum au făcut și ei: să privim la Acel Unul, să ne
punem nădejdea și încrederea în El.
Frați și surori, după toate cele întâmplate – și eu personal mă
bucur, îl cunosc pe bătrânul frate Kicke – mă bucură când Dumnezeu
este încă îndurător, poate chiar și în ultima clipă a vieții. Poate că am
parcurs toată viața, poate că am auzit multe lucruri și poate că noi, ca
oameni, ne-am gândit deja că nu mai există nicio speranță pentru el.
Dar și în această privință se poate să ne fi înșelat. Credeți acest lucru?
Bineînțeles că da.
Știți, la Dumnezeu totul este posibil, poate fi în ultima clipă,
poate fi la început, poate fi la mijloc, nu putem spune. Vedem aceasta
și la cruce cu cei doi tâlhari: unul în ultima clipă și-a venit în fire. El a
spus: „DOAMNE, adu-ți aminte de mine când vei veni în Împărăția
Ta.” Credeți că a spus doar așa cuvintele acestea? O, au fost cuvinte
adânci, venite din inimă, în credință, în încredere. Și el a știut: „Aici
este Unul care îmi poate spune asta și care mă poate ajuta.” Așa
simplu au sunat cuvintele, nu trebuie să fie întotdeauna cine știe ce.

12
 Poate că ne vom mira când ajungem în slavă, ce fel de oameni
vor fi acolo. Da, poate că va fi o mirare pentru noi și poate ne vom
gândi: „Ce este cu acela pe care l-am cunoscut de atât timp?” El nu
este acolo, cel despre care credeam că va fi – și el nu este acolo. Și
aceasta ar putea fi posibil. Am spus-o și eu doar așa, frați și surori. Dar
la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Iar noi nu putem pătrunde
planul lui Dumnezeu și nici să adăugăm propriile noastre opinii sau
interpretări. Asta nu se poate. Dar DOMNUL îl va duce la îndeplinire
și va face totul bine.
Suntem atât de recunoscători că putem fi împreună așa acum.
Haideți să ne rugăm pentru adunări, să ne rugăm ca ultimii să fie
adăugați și ca Dumnezeu să li se descopere. Și haideți ca atunci când
vin vizitatori, să vorbim între noi doar lucrurile care vor fi o
binecuvântare pentru fiecare dintre noi. De lucrurile care nu sunt o
binecuvântare, se vor ocupa alții sau Dușmanul. Dar noi ar trebui să
fim acei oameni, care, dacă Îl avem pe Hristos în noi, să vorbim
despre ceea ce a făcut Hristos în noi și pentru noi. Fie ca DOMNUL
Cel credincios să fie cu noi! Să ne ridicăm în picioare acum.
Ție, adevăratului Dumnezeu, o, Doamne, Îți mulțumim în mod
deosebit și pentru această zi pe care ne-ai dăruit-o din nou prin har. Îți
mulțumim, Doamne, pentru Cuvântul Tău. Îți mulțumim, Doamne, că
ne-ai vorbit din nou prin Cuvântul Tău, o Dumnezeule. Doamne, știm
că Tu poți să vorbești prin Duhul Tău Sfânt. Doamne, Îți încredințăm
Ție totul, știind, Doamne, că Tu ne asculți acum, o, Dumnezeule.
Mântuitorule, venim la Tine cu toate, Doamne, în special cu
cererile de rugăciune ale tuturor, Doamne, cu toți cei care au scris,
Doamne, să ne rugăm pentru ei, Mântuitorule, aducem totul înaintea
Ta, Dumnezeule. Doamne, Tu ești marele Medic, Tu ești marele
Ajutor. Pe Tine Te chemăm acum, Doamne, Numele Tău cel sfânt,
lăudăm harul Tău. Lăudăm sângele Tău, Doamne. Știm, Doamne, că
Tu îi atingi chiar acum, Doamne, în acest moment! O, Doamne, Îți
mulțumim pentru aceasta! Aleluia!
Doamne, treci mai departe de la inimă la inimă, confirmă
Cuvântul Tău, o, Doamne. Mântuitorule, ne rugăm și pentru ceasurile
următoare, Doamne, pentru toți frații și pentru toate surorile, pentru
toți cei care vin. Iar când vin străini înăuntru, o, Doamne, vino Tu în
13
întâmpinarea lor o Dumnezeule, este rugămintea noastră fierbinte,
rugăciunea noastră Doamne. Ajută-ne să facem toate lucrurile în
dragoste, Doamne, toate lucrurile de care trebuie să ne îngrijim.
Doamne, dă-ne tuturor inimi binevoitoare, o, Dumnezeule, să facem
toate lucrurile după cum este plăcut înaintea Ta! Dăruiește-mi mie
aceasta, dăruiește-ne-o nouă tuturor!
Mă rog mai ales pentru aceia, Doamne, care trebuie să se
îngrijească și de lucrurile pământești. Doamne, întărește-i, dă-le curaj
și putere pentru toate. Doamne, aceasta este rugăciunea și cererea mea
fierbinte către Tine. Fii Tu cu noi mai departe și cu fratele meu, așa
cum ne-am rugat. Doamne, întărește-l în duh, suflet și trup. Doamne,
îndură-Te de casa lui.
O, Dumnezeule, dăruiește Tu o schimbare Doamne. O cerem
pentru copiii noștri, pentru cei dragi ai noștri, pentru toți, Doamne.
Mântuitorule, Îți încredințăm Ție totul. Tu știi toate lucrurile. Îți
mulțumim pentru aceasta în Numele lui Isus. Fii cu noi acum când ne
despărțim și binecuvântează-ne în casele noastre, este rugăciunea mea
în Numele lui Isus. Amin.

14
 Predica de la Krefeld
(Când frații sunt împreună într-un singur gând)

Duminică, 19 aprilie 1981, ora 15:00

Ewald Frank

Laudă și mulțumire DOMNULUI pentru marele privilegiu pe

care îl avem și pentru faptul că noi putem crede că într-o zi (totul) se
va sfârși și că atunci vom fi cu DOMNUL pentru totdeauna. Atunci nu
va mai fi nicio ultimă întâlnire, nicio despărțire, atunci vom fi pentru
totdeauna cu DOMNUL. Sfânta Scriptură spune: „Mângâiați-vă între
voi cu aceste cuvinte”. Cu aceste cuvinte ne putem mângâia și noi
astăzi.
Așa cum am auzit în Cuvântul de introducere: „Ce plăcut este
când frații locuiesc împreună într-un un singur gând!” Dar această
unitate nu se poate realiza decât în prezența lui Dumnezeu și anume,
numai atunci când noi tăcem și numai Dumnezeu vorbește. Când
vorbesc doi sau trei, vine deja dezbinarea. Dar când vorbește numai
Dumnezeu, atunci vine unitatea, și toți auzim și înțelegem același
lucru.
Haideți să citim două pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu, unul
din Filipeni, capitolul 3, versetele 10 și 11, și apoi al doilea, din
Faptele apostolilor. Filipeni capitolul 3 versetele 10 și 11; aici
apostolul Pavel scrie: „Căci vreau să-L recunosc pe El și puterea
învierii Lui și părtășia la suferințele Lui, fiind făcut asemenea morții
Lui, ca să pot ajunge la învierea dintre cei morți”.
Pavel a fost un bărbat al lui Dumnezeu care dorea să aibă parte
de prima înviere și pentru el era important să aibă parte de puterea
învierii, înainte ca învierea să aibă într-adevăr loc. Cred că acest lucru
este valabil și pentru tine și pentru mine, ca noi să avem parte de
puterea învierii, înainte ca învierea să aibă cu adevărat loc.
Observăm aici cum o aduce el la exprimare: „Vreau să-L
recunosc pe El”, adică pe DOMNUL. Cu toate că El i Se descoperise,

15
în inima lui exista totuși un dor profund, de a-L cunoaște mai personal,
mai profund, mai bine pe DOMNUL și Stăpânul său. „Da, vreau să Îl
cunosc și să cunosc puterea învierii Sale și părtășia la suferințele
Lui”. Știți, noi toți vrem puterea învierii, dar a doua parte, această
părtășie la suferințele Lui, este un punct aparte. Dar noi știm că
necazul aduce răbdare.
Cred că am mai spus-o cândva. Trebuie să fi fost marele
evanghelist Moody, la care a venit o soră și i-a spus: „Roagă-te ca
DOMNUL să-mi dea răbdare”. Iar el a spus: „Voi face asta cu
plăcere”. Au început să se roage, iar Moody se roagă: „DOAMNE, dă-
i acestei surori necazuri”, iar ea îl întrerupe și îi spune: „Ascultă, tu m-
ai înțeles greșit. Eu mă rog pentru răbdare, necazuri am destule”. „Da
– zice el – soră, tu nu cunoști Sfânta Scriptură. Este scris: «Necazul
aduce răbdare».” Da, uneori ne rugăm pe lângă aceste lucruri și
credem că cineva ne-a înțeles greșit.
Nu, lucrurile nu stau deloc așa. Acel bărbat cunoștea Sfânta
Scriptură și el se lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Iar această
biată soră l-a întrerupt și i-a spus: „M-ai înțeles greșit”. Nu a fost o
neînțelegere, ci a fost Sfânta Scriptură. Știți, uneori vrem să realizăm
unele lucruri pe propria cale și nu vom reuși niciodată, decât dacă
mergem pe calea lui Dumnezeu. Iar calea lui Dumnezeu poate fi cu
totul diferită față de căile noastre. Astfel exprimă Pavel acest lucru
aici: „Căci vreau să-L recunosc pe El și puterea învierii Lui și
părtășia la suferințele Lui, fiind făcut asemenea morții Lui, ca să pot
ajunge la învierea dintre cei morți”.
Știm că cuvântul „învierea morților” este folosit în general,
dar Pavel nu s-a rugat doar să aibă parte așa în general la ultima
înviere. Pentru aceasta nu este nevoie să te rogi, atunci toți vor trebui
să învie. El s-a rugat să aibă parte de prima înviere, de răpire, de Cina
de nuntă, de slavă. Aceasta este și rugăciunea noastră, ca Dumnezeu să
ne dăruiască toate acestea.
Acum citesc predica lui Petru din Fapte 2, de la versetul 22:
„Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, un
Bărbat care, ca trimis al lui Dumnezeu a fost adeverit înaintea
voastră, prin fapte puternice, minuni și semne pe care le-a făcut
Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți – pe
16
acest Bărbat, care a fost dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și
predestinarea lui Dumnezeu, L-ați lăsat să fie pironit pe cruce și
omorât prin mâna celor fără de lege. Dar Dumnezeu L-a înviat,
dezlegând durerile morții, pentru că era cu neputință ca El să fie ținut
de moarte.
David spune cu privire la El (Ps. 16: 8-11): «Eu Îl vedeam
totdeauna pe DOMNUL înaintea ochilor mei, căci El stă la dreapta
mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi se bucura inima şi mi se
veselea limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde; căci nu vei
lăsa sufletul Meu în Împărăția Morților și nu vei îngădui ca Sfântul
Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei
umple de bucurie înaintea feței Tale».”
În ce mod minunat a vorbit și a prorocit Duhul lui Dumnezeu
prin David despre Fiul lui David, despre Isus Hristos: „Nu voi lăsa
sufletul Lui în Iad, și nu voi îngădui ca El să vadă putrezirea”. Unii
sunt mâhniți de faptul că DOMNUL Isus nu a rămas în mormânt trei
zile și trei nopți întregi. Acest lucru nu se putea întâmpla niciodată,
altfel după şaptezeci şi două de ore, trupul Său ar fi intrat în putrezire.
Pentru ca Scriptura să se împlinească, El trebuia să învie înainte ca
trupul Său să fie atins de putrezire.
Dar toți cei care citesc Cuvântul lui Dumnezeu cu mintea lor,
se opresc aici și se opresc dincolo. Un om căruia Dumnezeu i S-a
descoperit nu poate fi oprit nicidecum. El merge înainte, pentru că lui i
s-au făcut cunoscute căile vieții. În ce mod minunat este spus aici!
Poate că este mai bine să citesc fără ochelari, fiindcă atunci pot urmări
mai bine totul. Altfel, văd de două ori. „De aceea inima Mea s-a
bucurat și limba Mea s-a veselit; mai mult, și trupul Meu se va odihni
în nădejde”.
Ce mărturie minunată, ce har că Dumnezeu a vorbit prin robii
Săi, iar mai târziu a înfăptuit și a dus totul la îndeplinire! „Și nu vei
îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea”. Și apoi vine minunatul
verset: „Mi-ai făcut cunoscute căile vieții (sau: spre viață); mă vei
umple de bucurie înaintea feței Tale”.

17
 Moartea nu a fost sfârșitul, ci nouă ne-a fost făcută de cunoscut
calea vieții. Moartea trebuia doar înlăturată și biruită, dar nouă ne-a
fost făcută de cunoscut calea vieții.
Petru continuă aici de la versetul 29: „Scumpi frați! Pot să vă
vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul David: el a murit şi a fost
îngropat, iar mormântul lui se află aici, la noi, până în zilele
noastre”. El nu spune că David este acolo, ci mormântul lui; acesta
poate să fie încă mult timp. Cine vrea să-l viziteze nu trebuie decât să
meargă acolo.
De la versetul 30 se spune: „Întrucât el era un profet și știa că
Dumnezeu îi jurase, cu un jurământ, că unul dintre urmașii lui de trup
urma să șadă pe tronul lui, astfel el a vorbit mai dinainte despre
învierea lui Hristos, și anume Acesta n-a fost lăsat nici în Împărăția
Morţilor, nici trupul Lui n-a văzut putrezirea”.
În ce mod minunat a văzut David mai dinainte! Da, profeții
puteau privi departe, în viitor, ochii lor erau unși – și așa cum am
menționat deja în zilele trecute – ei au prezis și au scris mai dinainte
istoria mântuirii. Când mă gândesc că Petru era un pescar – și am fost
acum câteva săptămâni la Marea Tiberiadei, în Capernaum, chiar
acolo unde Petru și ceilalți trei ucenici au fost chemați de DOMNUL –
el nu era un învățat. De unde să fi știut el unde și ce, unde putea să
caute, unde putea să găsească. Dar după Cincizecime a fost condus și
călăuzit de Duhul Sfânt la timpul potrivit, la locul potrivit din Biblie.
Același Duh care a fost peste profeții care au prezis istoria
mântuirii, a fost și peste apostoli, pentru a încadra în mod corect
istoria mântuirii în împlinirea ei și pentru a o fundamenta conform
Scripturii. Pentru aceasta nu este nevoie de o mare cunoștință, ci doar
de călăuzirea Duhului Sfânt care conduce în tot adevărul. Cu
siguranță, Petru nu a fost nevoit nici măcar o dată să meargă la vreun
cărturar pentru a primi informații. Petru Îl avea în interior pe Cel care
inspirase Scripturile. Nu știm dacă știa să citească sau să scrie.
Fratele Branham face uneori această remarcă și spune: „Petru,
un om cu totul neînvățat, care nu știa nici să citească, nici să scrie”. Ei
bine, vom lăsa acest lucru așa, dar observăm un lucru. Dacă știa să
citească sau să scrie, nu vrem să facem vreo apreciere, dar cu

18
siguranță știa să scrie pentru că a scris epistolele, presupunem că a
făcut-o singur. Pavel a lăsat să fie scrise câteva epistole, dar fratele
Branham a vrut să spună cu aceasta că Petru nu era un om învățat, ci
un om din popor.
Noi toți știm să citim și să scriem, chiar dacă avem unele
lipsuri, dar măcar atât reușim. Dumnezeu l-a folosit pe acest bărbat, l-
a inspirat și l-a călăuzit prin Duhul Său să vorbească Cuvântul potrivit
la timpul potrivit. Când mă gândesc la trăirea Cincizecimii – dar vom
vorbi despre aceasta la Cincizecime – Petru a găsit și atunci cuvântul
potrivit la timpul și ceasul potrivit și spune: „Bărbații aceștia nu sunt
beți, cum credeți voi (…) ci aici se împlinește ceea ce a spus
Dumnezeu prin gura profetului Ioel”.
Să rămânem la acest Cuvânt: David a văzut mai dinainte
învierea lui Isus și a prorocit. Ce ar fi putut gândi oamenii când el a
exclamat în Psalmul 22: „Mi-au străpuns mâinile și picioarele”.?
Oamenii ar fi putut veni la el și să-i spună: „David, tu ai spus acum:
«Mi-au străpuns mâinile și picioarele!» Arată să vedem dacă este ceva
acolo”. David a fost un profet. Nu vorbea el însuși, ci Dumnezeu
vorbea prin el la persoana întâi, ca și cum ar fi fost El Însuși.
Dumnezeu S-a făcut cunoscut în profeți în așa fel încât profeții
nu mai vorbeau ei înșiși, ci Dumnezeu a vorbit prin ei. Vedem acest
lucru nu doar aici, cu David, ci vedem mereu că Dumnezeu a vorbit
prin ei în multe feluri.
Acum citim mai departe: „Pe acest Isus L-a înviat Dumnezeu:
la aceasta suntem cu toții martori! După ce a fost înălțat prin dreapta
lui Dumnezeu și a primit Duhul Sfânt cel făgăduit de la Tatăl, acum L-
a turnat aici pe Acesta (Duhul), după cum voi înșivă vedeţi şi auziţi”.
La turnarea Duhului Sfânt a fost ceva de văzut și de auzit. Un
frate drag mi-a spus astăzi: „Frate Frank, noi am auzit Cuvântul lui
Dumnezeu, acum vrem să-l trăim”. Vrem să experimentăm puterea
supranaturală a Dumnezeului nostru, nu să aducem o atmosferă, nu să
conducem oamenii într-un fel de entuziasm, ci să așteptăm până când
se ivește un vuiet din cer, să așteptăm până când Dumnezeu dă
răspunsul. Când oamenii fac ceva, aceasta se va termina curând. Când
Dumnezeu face ceva, atunci este bine făcut, atunci aceasta rămâne

19
pentru totdeauna”. Se spune atât de minunat aici: „după cum voi
înșivă vedeți și auziți”.
La turnarea Duhului Sfânt, nu era doar ceva de auzit, ci și ceva
de văzut. Dacă astăzi au loc revărsări ale Duhului Sfânt, atunci sunt
multe de auzit; dar ce este de văzut? Acolo unde Dumnezeu Se
descoperă cu adevărat, acolo nu este doar ceva de auzit, ci și ceva de
văzut. Acolo unde a mers Isus Hristos, nu doar a putut fi auzit ceva,
acolo era și ceva de văzut. Dumnezeu Își descoperă puterea într-un
mod vizibil.
Acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește în poporul
lui Dumnezeu, acolo va fi ceva de auzit și de văzut. Aceasta este ceea
ce așteptăm. A auzi este un lucru simplu. Poți să faci ceva mare cu
ajutorul cuvintelor, iar când cuvintele se sfârșesc, atunci nu mai
rămâne nimic din lucrul acela mare făcut prin cuvinte.
Nu, ci acolo unde lucrează Dumnezeu, acolo se aude și se vede
ceva. Acolo se întâmplă ceva durabil, ceva profund, ceva personal,
după duh, suflet și trup. Fie ca Dumnezeu să confirme Cuvântul său în
tine, în mine, în noi toți, prin har! Astăzi vrem să ne rugăm pentru cei
care au venit să primească de la Dumnezeu ceea ce cer prin rugăciune,
prin punerea mâinilor. Știți, sunt oameni care pot primi singuri prin
credință și sunt unii care doresc în inima lor ca alții să se roage pentru
ei.
Nu dorim să încheiem aceste adunări fără să fi oferit ocazia de
a ne ruga pentru acele câteva persoane care au venit la rugăciune. Și
atunci, poate nu avem doar harul de a fi auzit Cuvântul lui Dumnezeu,
ci și de a fi experimentat efectul Cuvântului lui Dumnezeu. Câți pot
crede că Dumnezeu stă de partea Cuvântului Său, că El Își împlinește
făgăduințele, că El este Același ieri, astăzi și Același în veci? Vrem să
ne încredem în El, să Îl credem pe El din inimă și să știm că El este
prezent pentru a se descoperi ție și mie, pentru a confirma Cuvântul
Său în viața ta și în viața mea.
Noi nu putem altfel decât să credem, pentru că Dumnezeu a
pus credința în inimile noastre. Nu este un lucru pentru care ar trebui
să ne luptăm, ci ne-a fost dăruit prin har. Este scris în Romani 10:
„Credința vine din predică, iar predica din Cuvântul lui Dumnezeu”,

20
iar Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Cerul și pământul vor trece,
dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci.
Dacă dorești să vii la rugăciune, ia cu tine făgăduința în inimă
pentru cererea ta de rugăciune și spune: „Doamne, eu mă bazez pe
Cuvântul Tău, cred în făgăduința Ta și cred că Tu împlinești acum
Cuvântul Tău în mine”. Atunci se va întâmpla, prin har, pentru
confirmarea Cuvântului DOMNULUI și spre slava Dumnezeului
nostru. Fie ca El, prin har, să fi lucrat credința vie în inima ta și în a
mea! „Tu mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie
înaintea feței Tale”. Asta îmi doresc mie, asta îți doresc ție, asta să ne
dea Dumnezeu tuturor. El ne-a arătat căile vieții.
Dacă îmi permiteți să revin la Cuvântul introductiv: „Iată ce
plăcut și ce frumos este când frații locuiesc împreună într-un singur
gând!” Spun asta fără să intenționez să spun cuiva ceva. O astfel de
unitate, cum am avut în aceste întâlniri, prin harul lui Dumnezeu, nu
prea am avut în toți acești ani, nu-i așa? A fost într-adevăr o dragoste
frățească plăcută, sinceră, lucrată de Dumnezeu. Noi am simțit în ce
fel s-au înălțat rugăciunile la tronul lui Dumnezeu.
Acum, aici, în versetul 2, este făcută o comparație neobișnuită:
„Este ca untdelemnul de preț pe cap, care picura pe barbă, pe barba
lui Aaron, care se prelingea pe marginea veșmintelor lui”.
Știm că Aaron a fost primul preot care a fost dedicat care a fost
uns cu untdelemn. Iar atunci când ungem noi oamenii cu untdelemn,
ungem puțin untdelemn pe frunte și este de ajuns. Dar Dumnezeu a
vrut ca preoții Săi să fie unși într-un mod atât de puternic, cu o ungere
sfântă, încât aceasta să coboare până la cel mai de jos tiv al hainei, ca
omul să fie pus în întregime sub ungerea lui Dumnezeu. Aceasta este,
după părerea mea, o trimitere puternică în istoria de mântuire pe care
o întâlnim aici. Nu doar o ungere puțin pe frunte, ci o ungere
dumnezeiască care-l cuprinde pe om în întregime. O ungere care poate
veni peste noi din cap până în picioare.
Voi știți, Aaron, a fost uns ca preot. Am spus acest lucru chiar
adineauri și în zilele trecute, că lucrurile din Vechiul Testament au
referința și semnificația lor pentru Noul Testament. În Apocalipsa 1
citim: „Tu ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu și ne-ai făcut împărați

21
și preoți”. Noi suntem un neam de preoți și suntem împărați împreună
cu Dumnezeul nostru. Noi trebuie să facem o slujbă preoțească, dar
preoții erau unși cu untdelemnul cel sfânt care se vedea pe dinafară. În
Vechiul Testament, întreaga slujire a lui Dumnezeu era vizibilă în
exterior, cu toate jertfele sale și așa mai departe. Tot așa a fost și cu
ungerea. În Noul Testament, noi trebuie să primim ungerea Duhului
Sfânt, care poate veni cu totul peste noi toți. Nu trebuie să așteptăm
până la Cincizecime, o putem trăi astăzi, prin har.
Apoi în versetul 3 se spune: „Este ca roua Hermonului care
coboară pe munții Sionului”. Noi, cei care am fost acolo, știm cam
care este distanța dintre Galileea de sus, unde se află Muntele
Hermon, la capătul Înălțimilor Golan, și apoi munții Sionului:
Muntele Moria, de cealaltă parte a Ierusalimului. Dar acesta este
singurul munte de acolo care este acoperit de zăpadă, iar apoi la
răsăritul soarelui o împrăștie, iar ceața coboară peste tot. Dumnezeu
are căi și mijloace pentru a spune în exemple ceea ce vrea să ne
comunice.
De la un singur munte, Hermon, se poate răspândi totul, peste
toată țara, până la muntele Sion; tot de acolo cade roua, coborând ca
un efect de la ceea ce se întâmplă pe muntele Hermonului. O, dacă
Dumnezeu poate binecuvânta într-un singur loc, acest lucru nu rămâne
doar acolo, ci se răspândește, apoi devine cunoscut peste tot că
Dumnezeu a făcut ceva puternic și ceva măreț. „ (…) pentru că acolo
a dat DOMNUL binecuvântarea, viață până în veșnicie”.
Aleluia Dumnezeului nostru! Fie ca El să facă ceva care se
ridică acolo și se răspândește și mult mai mulți oameni să intre în
această slavă a lui Dumnezeu! Fie ca El să ne binecuvânteze pe toți
din bogăția harului Său! Amin. Haideți să ne ridicăm în picioare și să
ne rugăm. Să cântăm „Așa cum sunt, așa trebuie să fie”. Așa cum sunt,
așa trebuie să fie. Nu este puterea mea, ci doar Tu singur. Sângele Tău
mă spală de păcate o, Miel al lui Dumnezeu, eu vin, eu vin. O, Miel al
lui Dumnezeu, eu vin, eu vin”.
Tată ceresc, Îți mulțumim o, Dumnezeule, pentru Cuvântul Tău
cel scump și sfânt. Într-adevăr Doamne, fie ca slava Ta să se arate
peste toți o, Doamne. Doamne, așa cum am auzit, cum se întinde
ceața, de la Muntele Hermon la Muntele Sion – Doamne, fie ca slava
22
Ta, Duhul Tău cel Sfânt, să vină peste toți, Doamne, peste cei mari și
peste cei mici, peste cei tineri și peste cei bătrâni. Doamne, toți avem
nevoie să primim ceva, nu de la oameni, ci de la Tine Doamne.
Aleluia! Ne închinăm Ție, lăudăm harul Tău care a fost dăruit
alor Tăi. Laudă și onoare, slavă și închinare Numelui Tău! Îți
mulțumim Doamne, pentru Cuvântul Tău puternic. Fie ca el să rămână
în noi Doamne, să reflectăm la el Doamne, să cugetăm la el Doamne,
și să rămânem uniți Doamne, într-o singură legătură a dragostei divine
– este rugăciunea mea. Aleluia, în Numele lui Isus! Amin.

23