Canonul si inspiratia Sfintei Scripturi

vazute din punct de vedere ortodox

Dupa invatatura ortodoxa, Revelatia dumnezeiasca supranaturala

se afla cuprinsa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Amandoua
ne transmit acelasi cuvant mantuitor al lui Dumnezeu.
Fata de Sfanta Traditie insa, Sfanta Scriptura poseda o
calitate unica si supranaturala, aceea de a fi scrisa sub inspiratia
divina, de a fi o opera divino-umana (teandrica).
Caracterul inspirat al Scripturii intemeiaza si canonicitatea ei.

Canonicitatea si inspiratia Sfintei Scripturi si, pe temeiul acestora,

rolul ei unic pentru credinta si viata crestina, constituie o mostenire
a Bisericii celei nedespartite, fiind marturisite astazi de fiecare din
diferitele ramuri confesionale.

Întelegerea diferită a acestor concepte fac insa ca Scriptura sa fie

privita din perspective diferite intr-o adunare sau alta (spun
adunare și nu Biserică, pentru ca biserica, este doar una precum
trupul lui Hristos este doar unul. UNA, SFÂNTĂ,
SOBORNICEASCĂ, APOSTOLEASCĂ), ajungandu-se uneori
pana la a se considera litera ca singurul criteriu al adevarului, așa
evem de exemplu la baptisti SOLA SCRIPTURA (singură

1
scriptura mântuiește) pierzandu-se duhul si viata cuvintelor
dumnezeiesti (Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe
care Eu vi le-am grăit, ele duh sunt şi viaţă sunt. Ioan 6, 63).

Perspectiva ortodoxa accentueaza raportul organic

intre Scriptura, Traditie si Biserica, principiul unitatii lor fiind
Duhul Sfant.
Prin inspiratia Duhului Sfant s-a scris Sfanta Scriptura.
Stabilirea canonului scripturistic, pe baza recunoasterii
caracterului inspirat al diferitelor carti biblice, este o lucrare a
Aceluiasi Duh Sfant in Biserica si face parte din Traditie.

1. Canonul Sfintei Scripturi

Cuvantul "canon" (de la gr. Kanon = masura, cu sensul figurat de

"norma", "indreptar"), aplicat Sfantei Scripturi, inseamna colectia
cartilor pe care Biserica le-a recunoscut ca inspirate de Sfantul
Duh si izvoare ale Revelatiei divine si, ca atare, drept
normative pentru credinta si viata crestina.

Desi aplicarea acestui termen la Sfanta Scriptura apare numai in

sec. IV - conceptul de colectie a cartilor sfinte si constituirea de
liste a acestor carti sunt cu mult mai vechi.

2
 Canonul Vechiului Testament fusese incheiat inainte de
inceputul Crestinismului. Colectionarea cartilor sfinte ale evreilor
s-a facut treptat, pe masura redactarii lor, si a luat sfarsit in epoca
post-exilica (după exilul babilonian 568 îHr. (ultimul exil forțat
cand regele sirian Nabucodonosor a permis evreilor să-și
construiasca un templu și să se stabilească în provincia Yehud).

Mantuitorul si Sfintii Apostoli, referindu-se la Scriptura

aveau, deci, in vedere colectia completa, a cartilor sfinte ale
Vechiului Testament. Iisus Hristos cunoaste diviziunea tripartita
(în trei părț) a Scripturii vechi adoptata de iudaism, dupa cum
rezulta, de pilda, din Luca 24, 44, unde vorbeste de "Legea lui
Moise", de "prooroci" si de "psalmi", ultimul termen denumind
intregul grup al asa-numitelor "aghiografe" (scrieri sfinte), a carui
constituire a marcat si incheierea canonului iudaic.
Alteori Domnul vorbeste de "Lege si prooroci" (Aşadar, pe toate
câte vreţi să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceţi-le şi voi lor; că aceasta este legea şi

profeţii Mt 7, 12
De aceste două porunci atârnă toată legea şi profeţii”. Mt.22, 40;
Legea şi profeţii au fost până la Ioan; de atunci încoace se binevesteşte împărăţia

lui Dumnezeu şi fiecare să o ia prin asalt Luca 16, 16

Că toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan. Matei 11, 13), sau numai
de "Lege", (Ioan 12, 34). In toate aceste cazuri este vorba de intreg
Vechiul Testament canonic, cu cele 39 carti ale sale, pe care insa
3
traditia iudaica le grupa de asa maniera incat sa rezulte un numar
de 22 carti, dupa numarul literelor din alfabetul ebraic.

Folosind impartirea tripartita a celor 22 (39) carti vechi testamen-

tare, Mantuitorul Hristos "confirma canonul evreilor drept o
colectie normativa adica cu caracter obligatoriu, la care se nu
adauga si din care nu se indeparteaza nimic. Totodata, Iisus Hristos
recunoaste autoritatea divina a Vechiului Testament
(Iar El, răspunzând, i-a zis: „Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot
cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” Matei 4, 4-10;

Şi răspunzând Iisus, le-a zis: „Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui

Dumnezeu. Mt. 22,29;

Şi le-a zis Iisus: „Oare nu rătăciţi voi din pricina aceasta, că nu ştiţi Scripturile,

nici puterea lui Dumneze Marcu 12, 24,s.a.), spunand ca aceasta cuprinde
"cuvantul lui Dumnezeu" (Ioan 10, 3,5). Matei considera Vechiul
Testament o mare profetie divina (Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece

cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă din lege nu va trece până ce toate se vor împlini.

Matei 5, 18)
Aceasta atitudine fata de Vechiul Testament o marturiseste in
general in Noul Testament.

Apostolii socotesc Vechiul Testament drept un izvor al Revelatiei

dumnezeiesti (Fapte 3, 22; 4, 25; 28, 25 s.a.), il citeaza ca Scriptura
4
Sfanta si cuvant al lui Dumnezeu si-i releva caracterul profetic in
raport cu evenimentele evanghelice (Fapte 2, 16; Rom. 1, 2 ; 10,
11; I Cor. 15, 3 s.a.) si afirma raspicat faptul inspiratiei sale divine
(II Tim. 3, 16; I Petru 1, 10-12; II Petru 1, 20-21).

Astfel, marturia Noului Testament privind canonul

vechitestamentar are nu numai o valoare istorica, atestand faptul
incheierii acestui canon, ci si o inalta valoare teologica.

Interpretat in lumina Noului Testament, ca o Revelatie pregatitoare

pentru Hristos (Gal. 3, 24), Vechiul Testament a devenit cea dintai
carte sfanta a Bisericii crestine ( 2 Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în
trei sâmbete le-a grăit din Scripturi, Fapte 17, 2,

Iar unii dintre filosofii epicurei şi stoici se luau la vorbă cu el. Şi unii ziceau:
„Oare ce vrea să ne spună acest semănător de cuvinte?. . . ”. Iar alţii: „Se pare că e

vestitor de zeităţi străine. . . ” – pentru că el Îl binevestea pe Iisus şi Învierea6 . F.A.11;

Căci cu tărie şi’n faţa tuturor îi înfrunta pe Iudei, dovedind din Scripturi că Iisus

este Hristos. F.A.18, 28).

La colectia de carti sfinte ale Vechiului Testament, Biserica a

adaugat, pe masura ce erau redactate, scrierile care se vor constitui
ca Noul Testament.

5
Istoria canonului biblic demonstreaza in modul cel mai elocvent
rolul Bisericii si al Traditiei la nasterea Sfintei Scripturi. Daca
Vechiul Testament a fost primit, ca Revelatie pregatitoare pe
temeiul atitudinii Mantuitorului fata de el, constituirea Noului
Testament este opera Bisericii, calauzita de Duhul lui Hristos (Ioan
15, 26; 16, 13). Scrierile sfinte ale Apostolilor si ale ucenicilor lor
au fost concepute si acceptate de la inceput ca documente cu
autoritate inconteistabila pentru credinta si viata crestina.

In legatura ou canonul scripturistic, trebuie sa revelam si un punct

in care exista disensiunea intre Rasaritul ortodox si Apus. Este
vorba de atitudinea fata de cartile "anaghinoscomena" (bune de
citit), care, desi nu fac parte din canonul biblic, sunt totusi tiparite
de ortodocsi alaturi de cartile canonice, recunoscandu-li-se o
valoare instructiva si morala.

In atitudinea sa fata de cartile anaghinoscomena ale

Vechiului Testament, Ortodoxia se afla pe linia celei mai bune
traditii patristice.

6
Se stie ca Sinodul de la Laodiceea (360-375), in canonul 59, face
distinctie clara intre "cartile canonice" si "cartile necanonice",
pentru ca in canonul urmator (60) sa dea lista cartilor canonice
(intre care, e adevarat, sunt mentionate si doua carti "bune de citit":
Baruh si Epistola lui Ieremia.

CANONUL 60 Laodiceea (CANONUL SFINTEI SCRIPTURI)

Cărţile Testamentului Vechi care trebuie să se citească sunt:

1. Facerea lumii;

2. Ieşirea din Egipt;

3. Leviticul;

4. Numerii; A Doua Lege;

6. Isus al Iui Navi;

7. Judecătorii şi Rut;

8. Estera;

9. Ale împăraţilor, întâia şi a doua;

10. Ale împăraţilor, a treia şi a patra;

11. Paralipomena întâia şi a doua; 1

7
12. Ezdra, întâia şi a doua;

13. Cartea Psalmilor, 150;

14. Pildele lui Solomon;

15. Ecclesiastul;

16. Cântarea Cântărilor;

17. Iov; 18. Cei doisprezece prooroci;

19. Isaia;

20. Ieremia şi Baruh, Plângerile şi epistolele;

21. Iezechiel;

22. Daniel.

Sfantul Atanasie cel Mare, intr-o epistola a sa din anul 367,

confirmata de Sinoadele Trulan (692) si VII ecumenic (787) ca al
doilea canon al acestui Sfant Parinte, imparte cartile Vechiului
Testament in trei categorii:

a) carti canonice

8
b) carti necanonice, pe care le socoteste, pe linia Traditiei, bune de
citit.

c) carti apocrife.

Lui ii este atribuita si Sinopsa Sfintei Scripturi, in care apar

aceleasi trei grupe de carti, cele necanonice fiind numite "contro-
versate", antilegomena. apocrife

Aceeasi stricta deosebire intre cartile canonice si cele necanonice o

fac Sfantul Epifanie al Ciprului (+ 403), Leontiu de Bizant, Sf.
Ioan Damaschinul (+754), iar in Apus Rufin de Aquileea (+ 411),
Fer. Ieronim (+ 420) s.a.

In Apus insa, se va inaugura o noua linie prin Fer. Augustin

(+430), care numara intre cartile canonice si unele scrisori din
grupul celor "bune de citit": Tobit, Iudit, I si II Macabei,
intelepciunea lui Isus Sirah si intelepciunea lui Solomon, precizand
la sfarsit ca "acestea sunt 44 carti care au autoritate pentru Vechiul
Testament".

Sinoadele locale africane de la Hippo (393) si Cartagina (397 si

419) confirma lista cartilor canonice asa cum o stabilise Fer.

9
Augustin. Aceasta atitudine va predomina in Apus si va fi
sanctionata definitiv in Biserica Romano-catolica printr-o hotarare
a Conciliului Tridentin (1546).

Protestantismul, adoptand ca baza a traducerii textelor sfinte Biblia

ebraica, a revenit la canonul cu numai cele 39 carti sfinte pentru
Vechiul Testament. El a cazut, insa, intr-o extrema opusa celei a
Romano-catolicismului, nu numai prin faptul ca a dat cartilor
neoanonice denumirea de "apocrife", in dezacord cu traditia
patristica, ci si prin aceea ca in Protestantism s-a ajuns la negarea
oricarei valori a acestor carti si chiar la excluderea lor din editiile
Bibliei.

In ce priveste pozitia ortodoxa fata de cartile anaghinosicomena,

este adevarat ca nu exista unele ezitari, sub influenta Apusului.
Astfel, de pilda, daca "marturisirea de credinta" (in editia din 1633)
a lui Mitrofan Critopulos si Sinodului din Constantinopol (1672)
pastreaza distinctia traditionala intre cartile canonice si cele
necanonice, afirmand totodata calitatea de "bune si edificatoare" a
celor din urma, "Pavaza Ortodoxiei" a lui Dositei si Sinodul local
din Ierusalim (1672) socotesc drept canonice si pe unele dintre
cartile anaghinoscomena. Aceasta atitudine, straina de traditia

10
ortodoxa, se explica prin zelul lui Dositei in combaterea
marturisirii calvinizante a lui Chiril Lucaris (1692) în Transilvania.

Biserica Ortodoxa Romana si-a precizat in mod oficial atitudinea

fata de cartile anaghinoscomena in Cartea de invatatura tiparita cu
aprobarea Sf. Sinod. Dupa afirmatia ca nu exista decat 39 carti
canonice ale Vechiului Testament, despre cartile anaghinoscomena
se spune ca "Biserica, socotindu-le folositoare si ziditoare de
suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor".

Sunt insirate apoi cele 10 carti anaghinoscomena si adaosurile ne-

canonice la unele scrieri vechi-testamentare. Pe linia acestei
atitudini, Biserica Ortodoxa Romana a tradus si a pastrat aceste
carti in editiile Sfintei Scripturi, dar separat de cele canonice.

Mai adaugam ca in Ortodoxie multe din cartile anghinosconiena,

ca si unele adaosuri la cartile canonice ale Vechiului Testament
sunt folosite in cultul divin, ceea ce constituie o consecinta practica
a recunoasterii lor ca bune si edificatoare si a superioritatii lor fata
de orice scriere profana.

2. Inspiratia Sfintei Scripturi

11
Canonul biblic este rezultatul recunoasterii de catre Biserica a ca-
racterului inspirat al diferitelor carti ale Sfintei Scripturi.

Faptul inspiratiei biblice este recunoscut de toti crestinii. Alaturi de

nenumarate marturii indirecte, in Sfanta Scriptura insasi gasim si
marturii directe ale inspiratiei ei. Insusi cuvantul "inspiratie" sau
"insuflare" este de origine biblica.

Sfantul Apostol Pavel zice: "Toata Scriptura este insuflata de

Dumnezeu (theopneustos) si de folos spre invatatura, spre
mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate
desavarsit." (II Tim. 3, 16).

Substantivul theopneustia este derivat de la adjectivul folosit de

Apostolul neamurilor.

O exprimare deosebit de sugestiva in ce priveste inspiratia biblica

foloseste si Sfantul Apostol Petru, cand zice:
"Dar inainte de toate trebuie sa stiti ca nici o proorocire a
Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia. Pentru ca
niciodata proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei
sfinti ai lui Dumnezeu au grait purtati fiind de Duhul Sfant"

12
(II Petru 1, 20-21). Argument pt interpretarea scripturii folosind sf
traditie.

Daca aceste texte se refera la Vechiul Testament, exista destule

marturii si in ce priveste inspiratia cartilor Noului Testament.
Sfintii Apostoli au constiinta ca propovaduirea lor, care are ca
temei pogorarea si lucrarea Sfantului Duh in Biserica, poarta
pecetea inspiratiei divine (II Cor. 2, 17; 13, 3 s.a.). Nu numai
propovaduirea pe cale orala, ci si cea pe calea scrisului. Invatatura
apostolica scrisa nu poate fi cu nimic mai prejos, in ce priveste
valoarea si autoritatea, decat cea orala. Apostolii insisi nu fac nici
o deosebire intre propovaduirea lor verbala, al carei caracter
inspirat este clar afirmat și nu se lasa nici o indoiala asupra
autoritatii divine a lucrarii, cu nimic mai prejos de cea a
Pentateuhului (Şi eu îi mărturisesc oricui ascultă cuvintele profeţiei acestei cărţi:
Dacă le va mai adăuga cineva ceva, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sunt arătate 9 în
cartea aceasta; 19 iar de va scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei profeţii,
Dumnezeu îi va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea cea sfântă, care sunt

arătate în cartea aceasta.Apoc. 22, 18-19; Să nu adăugaţi nimic la cuvântul pe care

vi-l poruncesc eu, nici să lăsaţi ceva din el; păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului

vostru, pe care vi le poruncesc eu astăziDeut. 4, 2; 12, 32).

Sfintii Parinti afirma consecvent caracterul inspirat al intregii

Biblii, fie in mod direct, fie citand texte biblice ca sfinte si dumne-

13
zeiesti. Sfantul Atanasie cel Mare, de exemplu, afirma: "Fiilor,
toata Scriptura noastra, atat cea veche, cat si cea noua, este
insuflata de Dumnezeu.". Iar Sfantul Ioan Gura de. Aur zice:
"Scripturile sunt scrierile pe care Dumnezeu le-a trimis oamenilor".

Daca faptul inspiratiei nu ridica probleme deosebite, fiind acceptat

de toate Bisericile, nu acelasi lucru se poate spune despre natura
inspiratiei.

Precizam de la inceput ca teologia ortodoxa face distinctie intre

inspiratie si Revelatie, afirmand totodata stransa corelatie intre
cele doua. Daca Revelatia divina e impartasirea unor adevaruri
dumnezeiesti, inspiratia este mijloc de comunicare si de
transmitere a Revelatiei. Din raportul dintre Revelatia divina si
inspiratia biblica rezulta caracterul propriu si valoarea Sfintei
Scripturi. "Inspiratia biblica asigura o identitate de substanta intre
Revelatia divina si cuprinsul de natura revelata al Sfintei Scripturi
autentice. Cuprinzand in slova ei adevarul revelat autentic, Biblia
este cuvantul lui Dumnezeu in cel mai propriu si mai deplin
inteles".

Unicitatea Scripturii este asigurata de factorul divin. Intreaga

Scriptura este scrisa sub inspiratia aceluiasi Duh al lui Hristos.

14
Acest, lucru il afirma clar Sfantul Apostol Petru, cand zice:
"Aceasta mantuire au cautat-o cu straduinta si au ocrotit-o cu de-
amanuntul proorocii, care au proorocit despre ce avea sa vina la
voi. Cercetand in care si in ce fel de vreme le arata Duhul lui
Hristos, lucrator intre ei, cand le marturisea de mai inainte despre
patimile lui Hristos si despre maririle cele de dupa ele" (I Petru 1,
10-11).

Sfantul Maxim Marturisitorul zice ca in Vechiul Testament,

Hristos se face un "inaintemergator al Sau insusi", asa precum prin
Noul Testament se face inaintemergator al deplinei Sale aratari in
vesnicie. "Prin gura proorocilor - scrie Paul Evdokimov - tot
Vechiul Testament este o Cincizecime preliminara in vederea
aparitiei Fecioarei si a acelui "Fiu al ei".

Desi in scrierile patristice, incepand cu cele ale apologetilor

din sec. II, adeseori aghiograful este comparat cu un instrument
muzical organon, la care canta Dumnezeu, Cuvantul, sau Duhul
Sfant, sau chiar se foloseste uneori termenul "dictare" pentru rolul
inspirator al Duhului Sfant, teologia patristica n-a inteles sa nege
rolul autorilor umani la scrierea cartilor sfinte. E adevarat ca
autorii scrierilor sfinte dobandesc "mantuirea lui Hristos" prin
lucrarea Duhului Sfant in ei si devin vase ale descoperirii divine (1

15
Cor. 2, 10). Numeroase texte biblice ne arata insa ca aghiografii isi
pastrau constiinta de sine in vremea iluminarii lor de catre Sfantul
Duh. "Proorocii si Apostolii deopotriva au primit Duhul ca sa
inteleaga tainele dumnezeiesti, care fara o interventie divina, ar fi
ramas inacceptabile pentru ei".

Aghiografii sunt, deci si ei activi in exprimarea cuvantului lui

Dumnezeu, care este si cuvantul lor.

In concluzie, putem spune ca fixarea canonului biblic reprezinta un

proces decisiv in procesul de comunicare si transmitere a
adevarului revelat in Biserica. Revelatia s-a scris in epoca
apostolica, dar Biserica si-a identificat sursele credintei ei, prin
lucrarea Aceluiasi Duh Sfant care a inspirat pe Aghiografi. Prin
fixarea canonului, biserica s-a pronuntat asupra propriei sale
traditii, mostenita de la Sfintii Apostoli.

In ce priveste extensiunea canonului biblic si atitudinea fata de car-

tile anaghinoscomena, Biserica Ortodoxa a pastrat cu fidelitate
linia celei mai bune traditii patristice.

Sustinand inspiratia integrala a Sfintei Scripturi, Biserica Ortodoxa

s-a ferit de excesul de teoretizare, asupra naturii inspiratiei. Taina

16
inspiratiei a fost abordata in Ortodoxie in legatura intima cu faptul
intruparii Fiului lui Dumnezeu. Sfanta Scriptura este in acelasi
timp cuvant dumnezeiesc si cuvant omenesc, asa precum Iisus este
totodata Dumnezeu si Om.

Caracterul temeinic al Scripturii impune evitarea intelegerii ei ca

simpla litera moarta. Scriptura a Cuvantului Celui vesnic al lui
Dumnezeu s-a scris spre mantuirea tuturor celor ce cred in El.

Pr. Prof. Vasile Mihoc

17