Rick Warren

Care sunt scopurile biserici

mele?
Care sunt scopurile pe care
Dumnezeu doreste sa le aiba
BISERICA?
Care este rolul meu în
Biserică?
Cuprins

Cuvânt înainte de Dr. W. A. Criswell

Navigând pe valuri spirituale pag.8

Prima.parte: Văzând imaginea de ansamblu pag. 12

1. Istoria bisericii din Saddleback pag.12

2. Mituri despre creşterea bisericii pag.23

Partea a doua:Cum să devii o biserică condusă de scop pag.35

3. Ce conduce biserica ta? pag.35

4. Temelia unei biserici sănătoase pag. 39
5. Definindu-ţi scopurile pag. 44
6. Comunicându-ţi scopurile pag. 52
7. Organizându-te conform scopurilor pag. 56
8. Aplicându-ţi scopurile pag.63

Partea a treia: Atingându-ţi comunitatea pag. 70

9. Care este ţinta ta? pag. 72

10. Ştiind pe cine poţi atinge cel mai bine pag. 78
11. Dezvoltându-ţi strategia pag. 84

Partea a patra Aducând în adunare o mulţime de oameni pag. 93

12. Cum atrăgea Domnul Isus mulţimile pag.93

13. Închinare poate fi un martor pag.108
14. Cum să pregăteşti un program pentru căutători pag.112
15. Cum să-ţi alegi muzica pag.125
16. Cum să predici la cei nemântuiţi pag.132

Partea a cincea: Zidind biserica pag.139

2
17. Cum să-i transformi pe cei ce frecventează biserica în membri
(Adunarea) pag.139
18. Dezvoltarea de membrii maturi (Cei Dedicaţi) pag.150
19. Cum să-i transformi pe membri în lucrători (Nucleul) pag.166
20. Scopul lui Dumnezeu pentru biserica ta pag.179

3
 Rick Warren

Biserica condusă de scop

<Această carte este un tezaur de înţelepciune

divină, pe deplin scripturală, inspirată de Duhul lui
Dumnezeu şi născută dintr-o experienţă practică.
Aceste principii vor revoluţiona şi vitaliza orice
biserică pentru a-şi folosi la maximum potenţialul.
Fiecare pastor trebuie să citească această carte! Este
destinată să intre în rândul clasicilor.”

Bill Bright, Fondator, Campus Crusade for

Christ International

Am sute de cărţi şi articole despre biserică. Dacă ar

trebui să aleg doar una dintre ele, aş alege-o pe cea a
lui Rick Warren. Dacă aş putea, aş pune pe fiecare
seminarist să o citească!

Jim Henry, Preşedinte, Convenţia Baptistă de Sud

Aceasta nu este o altă carte despre „cum să„ scrisă

de pastorul unei mega-biserici. Ea arată cât de departe
de realitate sunt mulţi critici ai abordărilor despre
„creşterea bisericii” şi „sensibilitatea căutătorului”.

4
Studiaţi această carte cu atenţie! Rick Warren ştie
cum zideşte Dumnezeu biserica.

George Brushaber, Preşedinte, Colegiul şi

Seminarul Betel

Biserica aşteaptă această carte de mult, şi fiecare

minut de aşteptare a meritat. Este destinată să devină
clasică în literatura despre noua paradigmă a sănătăţii
bisericii.

Leonard Sweet, Decan, Seminarul Teologic Drew

ECHILIBRAT! ... PRACTIC! ... PUTERNIC! Veţi

dori să citiţi şi să folosiţi această carte.

Ken Hempill, Preşedinte, Seminarul Teologic

Baptist de Sud

Rick Warren este arhitectul bisericii secolului 21,

iar această carte este proiectul!

Bruce Larson, Lucrător la Large

Această carte este cea mai bună pe care am citit-o

vreodată despre cum să faci o biserică în lumea de
astăzi.

5
 Lyle E. Schaller, Consultat de Comunitate
Regională

Warren se ocupă de întrebările cruciale adresate

bisericii: cum să fii atât credincios cât şi eficient?

Marshall Shelley, Redactor executiv, Leadership

Aceasta este cu siguranţă cea mai bună carte pe care

am citit-o despre creşterea bisericii! Trebuie să fie
citită şi de fiecare laic, nu doar de pastori. Poate să vă
scape biserica de la declin, dezbinare sau chiar
moarte. Aş vrea ca fiecare conducere a oricărei noi
adunări baptiste de sud să studieze această carte.

Charles Chaney, Vicepreşedinte, New Churches,

Home Mission Board, SB

În fiecare epocă Dumnezeu ridică lideri care să

exploreze noi posibilităţi pentru poporul lui
Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat lui Rick Warren darul
viziunii şi a discernământului, rezultatele acestui fapt
pot fi văzute în Biserica Saddleback şi în mii de
adunări din întreaga lume care au aplicat învăţătura
lui. O, dacă noi metodiştii (şi alte confesiuni de
asemenea) am putea înţelege acum cât de mult avem
de învăţat de la Rick Warren!

6
 Ezra Earl Jones, Secretar General, United
Methodist Church Board of Discipleship

Biserica condusă de scop este cartea cea mai biblică

şi echilibrată practic pe care am citit-o cu privire la
creşterea sănătoasă a bisericii. Este irezistibilă,
acuzatoare, convingătoare.

Henry J. Smith, Preşedinte, Mennonite Brethren

Biblical Seminary

Această carte este proiectul bisericii autentice a

secolului 21. Este, probabil, cea mai bună aplicare
practică a principiilor genuine de creştere a bisericii în
America. Va fi o carte obligatorie pentru pastorii
nazarineni din cadrul proiectului K-Church.

Bill Sullivan, Director, Creşterea Bisericii,

International Church of the Nazarene

Această carte conţine atâta înţelepciune cu privire la

creşterea bisericii ca orice altă carte scrisă vreodată
din experienţa bisericii locale.

George G. Hunter III, Decan, School of World

Missions, Asbury Theological Seminary

7
 Înţelegerea Dr.-ului Warren că problema critică cu
care se confruntă biserica nu este creşterea bisericii,
cât sănătatea bisericii, este revoluţionară! Această
carte este atât de plină de idei practice şi realiste încât
orice pastor care eşuează în a-şi corecta perspectiva
asupra bisericii ar trebui mai degrabă să părăsească
lucrarea.

Archibald Hart, Decan, şcoala de Psihologie, Fuller

Seminary

Aceasta este cea mai bună carte despre creşterea

biserici pe care am văzut-o până acum. Este biblică,
practică şi vizionară; este cristocentrică, se
concentrează asupra sănătăţii bisericii, demolează
miturile despre creşterea bisericii, oferă un ajutor
realist şi un model scriptural pentru lucrare. Fiecare
pastor şi lider de biserică ar trebui să citească această
carte – şi spun asta doar despre câteva cărţi.

Lewis Drummond, Profesor de evanghelism,

Beeson Divinity School, Samford University

Prezic că Biserica condusă de scop va fi cartea

pentru bisericile care doresc să crească şi să prospere
în secolul 21. Este o bibliografie obligatorie la toate
cursurile mele. Puneţi-o în capul listei cărţilor
obligatorii de citit.
8
 Gary McIntosh, Profesor, Talbot School of
Theology

Am aşteptat cartea aceasta de mult timp. Este cea

mai bună carte a lui Rick Warren – viziunea lui,
claritatea, energia, şi prezentarea eficientă a
conceptelor.

Joe Ellis, Profesor distins de Creşterea Bisericii,

Cincinnati Bible Seminary

Peste o sută de ani, studenţii tineri de seminar vor

avea această carte pe raftul lor alături de Biblie şi de
Lectures To My Students (Prelegeri către studenţii
mei) de Spurgeon. Va ţine generaţii întregi datorită
principiilor sale nelimitate în timp.

Bob Roberts, Pastor, Northwood Church, North

Richland Hills, Texas

Destinată să fie o scriere clasică, cheia măreţiei

acestei cărţi este pasiunea şi echilibrul ei. Fiecărui
student de la şcoala de Misiune şi Evanghelism a lui
Billy Graham i se va cere să o citească.

Thom S. Rainer, Decan, Billy Graham School,

Southern Baptist Theological Seminary

9
 Fiecărui absolvent de seminar ar trebui să i se
înmâneze alături de diplomă această carte! Mă voi
asigura că fiecare absolvent la Golden Gate să
primească un exemplar. Aş vrea ca Rick să fi scris
această carte cu patruzeci de ani în urmă, când mi-am
început eu lucrarea.

William Crews, Preşedinte, Golden Gate Baptist

Theological Seminary

Rick Warren construieşte una dintre cele mai mari

biserici din America întorcându-se la bazele biblice –
nu la vechile metode, ci la scopurile eterne găsite în
Biblie. Fiecare pastor trebuie să citească cu atenţie
această carte pentru a vedea cum se face acest lucru.

Elmer L. Towns, Decan, School of Religion,

Liberty University

Aceasta este cea mai clară, inteligibilă şi curajoasă

carte pe care am citit-o despre cum să creşti o biserică
mare.

Walt Kallestad, Pastor, Community Church of Joy

(ELCA), Glendale, Arizona

Cu riscul de a suna extravagant, fără ezitare aş

schimba toate volumele pe care le am despre viaţa
10
bisericii pe această carte. Nimeni nu creşte sănătos o
biserică mai bine decât o face Rick Warren. El este
profesorul în practicantul de prim rang al acesteia.

Jim Reeves, Faith Community Church, West

Covina, California

Biserica condusă de scop este probabil coroana

literaturii despre creşterea bisericii. Fiecare pastor şi
laic care iubeşte biserica şi-ar face o favoare citind
această capodoperă.

Randy Pope, Pastor, Perimeter Church, Duluth,

Georgia

Dacă vrei să ai visuri mari, să creşti o biserică

sănătoasă şi să împlineşti scopul lui Dumnezeu în
generaţia ta, această carte este pentru tine. Istoria
uimitoare a bisericii Saddleback pare a fi ca o
proaspătă întâlnire cu cartea Faptelor.

Jack Graham, Pastor, Prestonwood Baptist Church,

Dallas, Texas

Creşterea bisericii Saddleback este povestea

miraculoasă a acestui secol. Recomand cu căldură
Biserica condusă de scop fiecărui pastor care vrea să
construiască o mare biserică nou testamentară.
11
 Jerry Falwell, Cancelar, Liberty University

Mă rog ca fiecare pastor să citească această carte, să

o creadă, să fie gata să fie corectat de ea şi gata să se
schimbe pentru a se potrivi cu înţelepciunea ei
sănătoasă şi scripturală. Rick Warren este cel pe care
toţi ar trebui să-l ascultăm şi să învăţăm de la el.

Robert R. Schuller, Pastor, The Crystal Cathedral,

Garden Grove, California

Rick Warren a fost folosit pentru a-mi provoca

gândirea în domeniul creşterii bisericii într-un mod
incredibil. Această carte este pe lista cărţilor pe care
fiecare pastor ar trebui să le citească.

Adrian Rogers, Pastor, Bellevue Baptist Church,

Memphis Tennessee

Dumnezeu l-a folosit pe Rick Warren ca instrument

eficient, această carte ne descoperă de ce. El a rămas
bazat pe valorile eterne şi înrădăcinat în Via
adevărului suprem – Isus Hristos.

Jack Hayford, Pastor, The Church On The Way,

Van Nuys, California

12
 Cunoştinţele lui Rick Warren m-au făcut să-mi
doresc să-mi încep lucrare din nou. Această carte este
aşa de biblică, aşa de bine organizată, aşa de bine
scrisă încât mă face să exclam: „Mi-a dori ca fiecare
creştin să înţeleagă asta!” Sper ca fiecare metodist
unit să citească această carte.

Richard B. Wilke, Episcop, United Methodist

Church

Această carte ar putea avea acelaşi impact

semnificativ asupra viitorului creştinătăţii ca orice
carte publicată recent. Fiecare lider în biserică din
America ar trebui să o citească.

Ronnie W. Floyd, Pastor, First Baptist Church,

Springdale, AR

Nici un alt pastor din America nu este mai eficient

în cultivarea atât a convertirii cât şi a maturităţii
spirituale ca Rick Warren. Această carte ar trebui să
fie însoţită de garanţia unui câştig triplu – aşa este de
bună! Cer fiecărui lider din biserica noastră să o
citească.

David W. Miller, Pastor, The Church al Rock Peak,

Chatsworth, California

13
 În sfârşit... tipărită... adevăratul secret din
Saddleback. şi cel mai bun lucru, este plină de
principii practice şi aplicabile care să ne ajute pe toţi
să devenim mai contemporani fără a face
compromisuri.

O. S. Hawkins, Pastor, First Baptist Church, Dallas,

Texas,

Această carte este una dintre cele mai bune cărţi

scrise vreodată despre lucrare. Este practică, nu teorie.
Nu există biserică în America care să nu beneficieze
din înţelepciunea ei. De abia aştept să o parcurgem cu
comitetul.

Larry Osborne, Pastor, North Coast Church

(Evangelical Free), Vista, California

Biserica condusă de scop ne dă imaginea

comprehensivă. Ea demonstrează o reflecţie biblică,
integritate teologică, percepţie spirituală, pasiune
evanghelistică, preocupare pastorală şi un bun simţ
înviorător.

Eddie Gibbs, Rector Asistent, All Saints’ Parish,

Beverly Hills, California

14
 După toată reclama exagerată făcută creşterii
bisericii de către oameni care nu au practicat-o nici o
dată, această carte este o gură de aer proaspăt. Este
greu să te cerţi cu principiile biblice şi cu vocea
experienţei. Luaţi-vă această carte şi faceţi ce spune.

Jerry Suton, Pastor, Two River Baptist Church,

Nashville, Tennessee

Singur capitolul „Cum să pregăteşti un program

pentru căutători” merit preţul acestei cărţi. Dacă aş fi
fost învăţat doar aceste principii când am fost la
seminar!

James Merritt, Preşedinte 1995, Conferinţa

Pastorilor SBC

Dacă vrei să examinezi diferenţa dintre bisericile

sănătoase şi nesănătoase, dintr-un punct de vedere
matur, aceasta este cartea pe care trebuie să o citeşti.

Paul D. Robbins, Vicepreşedinte Exec., Christianity

Today, Inc.

Cred că Rick Warren este unul dintre cei mai mari

gânditori în biserică, astăzi. El arată în această carte
cum pasiunea, abilitatea şi călăuzirea lui Dumnezeu

15
poate crea o adunare ce să schimbe lumea. Se va
dovedi a fi un clasic!

Dwight „Ike” Reighard, Pastor, New Hope Baptist

Church, Fayetteville, Georgia

Filozofia cărţii Biserica condusă de scop mi-a

schimbat viaţa şi viaţa bisericii noastre. Rick Warren
este un geniu ce are abilitatea de a converti adevăruri
complexe în concepte inteligibile.

Ed Young, Jr., Pastor, Fellowship of Las Colinas,

Irving, Texas

Aceasta este o carte pe care fiecare dintre noi

trebuie să o citim în fiecare an. Adevărurile ei rămân
aplicabile şi pentru generaţiile ce urmează să vină.
Fiecare capitol te face să te opreşti des şi să te rogi.

Doug Murren, Pastor, Eastside Foursquare Church,

Kirkland, Washington

16
 Biserica condusă de scop

Creştere fără compromiterea mesajului şi a

misiunii

Rick Warren

Dedic această carte pastorilor din întreaga lume

care păstoresc cu credincioşie şi care slujesc cu
dragoste în biserici care nu sunt suficient de mari
pentru a oferi un salariu. Voi sunteţi eroii credinţei în
opinia mea. Fie ca această carte să vă încurajeze.
Dedic totodată această carte profesorilor de
seminarii şi colegii creştine: educatorilor chemaţi să
pregătească următoarea generaţie de pastori. Ce
responsabilitate extraordinară şi sfântă aveţi!
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să onoreze lucrarea
voastră
17
 În cele din urmă dedic această carte pastorilor şi
celorlalţi lucrători care au slujit împreună cu mine în
biserica Saddleback. Am avut o aventură deosebită
împreună. Vă iubesc mult.

Cuvânt înainte

Dumnezeu nu ar fi putut să-mi dea un „fiu în

lucrare” mai iubit şi mai eficient ca Rick Warren. L-
am întâlnit pentru prima dată în 1974 când el nu era
decât un tânăr – un student cam nebunatic care a
condus 350 de mile pentru a participa la Convenţia
Baptistă din California care avea loc în San Francisco.
Dumnezeu l-a chemat pe Rick Warren prin mesajul
predicat acolo să investească viaţa ca pastor-învăţător.
Sunt onorat peste măsură să fiu numit „părintele său
în lucrare”.
În 1980 Rick a absolvit Seminarul Teologic Baptist
Sothwerstern din Fort Worth, Texas şi s-a mutat
împreună cu soţia lui în California de sud pentru a
începe în camera lor de zi biserica Saddleback. A
început cu o singură familie. Acum, după
cincisprezece ani, Saddleback Valley Community
Church este recunoscută drept biserica cu cea mai
rapidă creştere din istoria Americii. Are aproximativ
10 000 de participanţi la programele de închinare în
fiecare săptămână într-un campus spaţios de 74 de
acri. Acest lucru este o dovadă suficientă a faptului că
18
Rick Warren ştie despre ce vorbeşte. În 1995 biserica
Saddleback a fost aleasă de către bordul de misiune
naţională al Convenţiei Baptiste de Sud ca Biserica
Cheie a anului.
Biserica condusă de scop este istoria încurajatoare a
bisericii Saddleback. Cartea explică convingerile,
principiile şi practicile care au fost folosite puternic
de Dumnezeu în zidirea uneia dintre cele mai
eficiente biserici din America de Nord.
Lucrarea lui Rick Warren se bazează şi este
înrădăcinată în Cuvântul infailibil şi inerant al lui
Dumnezeu, în conducerea slujitoare unsă de Duhul
Sfânt, şi o dragoste adevărată pentru oameni. Unii ar
numi biserica Saddleback o mega-biserică, însă
această biserică a crescut fără să compromită
misiunea sau doctrina bisericii Noului Testament.
Este uimitor ceea ce Dumnezeu a făcut în Saddleback.
În ultimele două sau trei decenii, multe biserici sau
bazat în primul rând pe o creştere biologică sau
datorată transferurilor, fapt care nu poate fi observat
în biserica din Saddleback. Aceasta este dedicată idei
că bisericile răsunătoare din secolul 21 trebuie să fie
dedicate pe deplin creşterii prin convertire. Rick
Warren înţelege modul de gândire al celor nemântuiţi.
Dacă bisericile vor să aibă tot mai mare succes în
evanghelizarea societăţii noastre care devine tot mai
păgână cu fiecare zi, ele trebuie să înveţe să
gândească asemeni unui necredincios.
19
 Rick descurajează celelalte biserici în încercarea lor
de a deveni o „fotocopie” a bisericii Saddleback. Mai
degrabă el încurajează bisericile locale să penetreze
societatea noastră materialistă, umanistă cu mesajul
transformator al lui Cristos folosind metode
contemporane relevante fără a compromite însă
Evanghelia. Despre aceasta vorbeşte cartea de faţă.
Biserica condusă de scop va ajuta fiecare biserică
locală, indiferent de dimensiunea acesteia, să
regăsească misiunea bisericii Noului Testament.
Rugăciunea mea către Dumnezeu este ca mii de
pastori , lucrători, învăţători de şcoală Duminicală,
lideri spirituali, să citească această carte. Am auzit pe
cineva spunând o dată: „Minţile oamenilor sunt ca
paraşutele; funcţionează cel mai bine când sunt
deschise.” Acesta este felul în care trebuie citită
această carte!
Dumnezeu să vă binecuvânteze în orice lucrare aţi
avea de făcut. Fiţi credincioşi lui Cristos şi bisericii
sale până se va întoarce.

W. A. Criswell, Pastor Emerit

Prima Biserică Baptistă
Dallas, Texas

20
 Navigând pe Valuri Spirituale

„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc

marea şi fac să-i urle valurile, ...”
Isaia 51:15

California de Sud este renumită pentru plajele sale.

Aceasta este acea parte a ţării care a popularizat
muzica lui Beach Boys, filmele despre petreceri pe
plajă şi bineînţeles surfing-ul. Cu toate că pasiunea
pentru surfing s-a transformat, pentru cei mai mulţi
copiii din America (care nu au surf) în pasiunea
pentru skateboard, sportul aceste este încă popular în
California de Sud. Multe din şcolile noastre oferă
cursuri de educaţie fizică în surfing.
Dacă te înscrii la un curs de surfing eşti învăţat tot
ce ai nevoie să ştii despre surfing: cum să alegi
echipamentul corect, cum să-l foloseşti corespunzător,
cum să recunoşti un val pe care să poţi naviga, cum să
prinzi un astfel de val şi să navighezi pe el cât timp
este posibil, şi cel mai important lucru, cum să cobori
de pe un val fără să fii doborât. Niciodată nu vei găsi
însă un curs care să te înveţe „Cum să creezi un val.”
Surfing-ul este arta de a naviga pe valurile pe care
Dumnezeu le construieşte. Dumnezeu este cel care
21
produce valurile; cei ce practică surfing-ul doar
navighează pe ele. Nici un surfeur nu va încerca să
creeze el însuşi un val. Dacă nu sunt valuri, pur şi
simplu nu faci surfing în acea zi. Pe de altă parte,
când cei ce fac surfing văd un val bun, ei profită de el
la maximum, chiar dacă aceasta ar însemna să facă
surfing în mijlocul unei furtuni.
Multe cărţi şi conferinţe pe tema creşterii bisericii
întră în categoria “Cum să creezi un val.” Ele încearcă
să creeze valul Duhului Sfânt folosind inovaţii,
programe sau tehnici de marketing care să producă
creşterea. Creşterea însă nu poate fi produsă de către
om! Dumnezeu face biserica să crească. Numai
Dumnezeu poate sufla viaţă într-o vale plină de oase
uscate. Numai Dumnezeu poate crea valuri – valuri de
trezire, valuri de creştere şi valuri de receptivitate
spirituală.
După cum arăta şi Pavel bisericii din Corint: „Eu
am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să
crească.” (1 Cor. 3:6 sublinierea ne aparţine)
Observaţi parteneriatul: Pavel şi Apolo şi-au făcut
partea, dar Dumnezeu a produs creşterea.
Suveranitatea lui Dumnezeu este un factor neglijat în
majoritatea cărţilor despre creşterea bisericii.
Datoria noastră ca şi lideri în biserică, asemenea
unor sportivi experimentaţi, să recunoaştem valul
Duhului Sfânt şi să ne lăsăm conduşi de acesta. Nu
este responsabilitatea noastră să facem valuri, ci să
22
recunoaştem modul în care Dumnezeu lucrează în
lume şi să ne alăturăm Lui.
Privind de pe mal pe cei ce fac surfing ni se pare
destul uşor a prinde un val. De fapt este un lucru
destul de greu şi cere multă îndemânare şi echilibru.
Nici a prinde un val spiritual de creştere nu este un
lucru uşor. Este nevoie de mai mult decât dorinţă şi
chiar dedicare, este nevoie de înţelegere, răbdare,
credinţă, îndemânare şi cel mai mult echilibru. A
păstori o biserică în creştere, asemeni surfing-ului,
poate părea un lucru uşor celui neiniţiat, dar nu e aşa.
Aceasta cere stăpânirea unor îndemânări.
Dumnezeu creează şi astăzi valuri după valuri de
oameni receptivi la Evanghelie. Datorită unei
abundenţe de probleme în lumea noastră, tot mai
mulţi oameni par a fi deschişi faţă de Vestea Bună a
lui Cristos decât au fost până acuma în orice alt
moment al acestui secol. Din nefericire datorită
faptului că bisericile noastre nu au fost învăţate
abilităţile necesare, pierdem acele valuri spirituale
care ar putea aduce în bisericile noastre trezirea,
creşterea sănătoasă şi explozivă.
În biserica Saddleback n-am încercat niciodată să
creăm un val. Aceasta este treaba lui Dumnezeu. Însă,
am încercat să recunoaştem valurile pe care
Dumnezeu ni le trimitea în cale, şi am învăţat să le
prindem. Am învăţat să folosim echipamentul
corespunzător pentru a profita de acele valuri şi am
23
învăţat importanţa echilibrului. Am învăţat totodată să
coborâm de pe un val pe cale de destrămare ori de
câte ori simţeam că Dumnezeu dorea să facă ceva
nou. Lucrul uimitor este acesta: Cu cât deveneam tot
mai îndemânatici în a profita de valurile de creştere,
cu atât mai multe trimitea Dumnezeu!
În opinia mea, trăim perioada cea mai deosebită
pentru biserică din istorie. Oportunităţi inegalate şi
tehnologii de ultimă oră sunt la dispoziţia adunării
noastre. Cel mai important este că experimentăm
astăzi o mişcare fără precedent a Duhului lui
Dumnezeu în multe părţi din întreaga lume. Mai mulţi
oameni vin la Cristos acum decât în orice alt moment
din istorie.
Cred că Dumnezeu trimite valuri de creştere a
bisericii oriunde oamenii sunt pregătiţi să le
primească. Cele mai mari biserici din istoria
creştinismului există în vremea noastră. Majoritatea
acestora nu se găsesc în Statele Unite. Cu toate că
istoria acestor biserici este entuziasmantă, totuşi, cele
mai mari biserici urmează a fi construite. S-ar putea
să fii persoana pe care Dumnezeu o alege să te
folosească în acest fel.
Duhul lui Dumnezeu lucrează cu putere în valuri în
întreaga lume. Rugăciunea pe care o fac la începutul
fiecărei zile este: „Tată, ştiu că vei face nişte lucruri
incredibile în lumea Ta astăzi. Te rog oferă-mi
privilegiul de a fi părtaş la o parte din ceea ce faci.”
24
Cu alte cuvinte, liderii bisericii ar trebui să se
oprească din rugăciunea: „Doamne, binecuvântează
ceea ce fac” şi să înceapă să se roage: „Doamne,
ajută-mă să face ceea ce Tu binecuvântezi.”
În această carte voi identifica unele dintre
principiile şi metodele pe care Dumnezeu le foloseşte
pentru a câştiga această generaţie pentru Cristos. Nu
doresc să vă învăţ cum să creaţi valuri ale Duhului
Sfânt. Acestea nu pot fi create de noi. Pot însă să vă
învăţ să recunoaşteţi ceea ce face Dumnezeu şi modul
în care să cooperaţi cu ceea ce El face, cum să-ţi
dezvolţi îndemânarea de a urma valul binecuvântării
lui Dumnezeu.
Problema multor biserici este că încep punând
întrebarea greşită. Ele întreabă: „Ce anume va face
biserica noastră să crească?” Această întrebare
reflectă o înţelegere greşită a problemei. Este ca şi
cum ai întreba: „Cum putem produce un val?”
Întrebarea ce trebuie pusă de fapt este: „Ce anume
face ca biserica noastră să continue să crească?” Ce
bariere împiedică opresc valurile pe care Dumnezeu
doreşte să ni le trimită? Ce obstacole şi piedici stau în
calea creşterii?
Toate lucrurile vii cresc – nu trebuie să le faci să
crească. Este un lucru natural pe care organismele vii
să-l facă în momentul în care sunt sănătoase. De
exemplu, nu trebuie să le poruncesc celor trei copii ai
mei să crească. Atâta timp cât voi înlătura orice
25
piedică, cum ar fi o alimentaţie proastă sau un mediu
nociv, ei vor creşte în mod automat. Dacă se întâmplă
ca să nu crească înseamnă că a avut loc ceva
îngrozitor de rău. Lipsa creşterii indică de obicei o
situaţie nesănătoasă, probabil existenţa unei boli.
La fel, din moment ce şi biserica este un organism
viu, este un lucru natural ca aceasta să crească dacă
este sănătoasă. Biserica este un trup, nu o afacere. Ea
este un organism, nu o organizaţie. Este vie. Dacă o
biserică nu creşte ea este pe moarte.
Când un trup uman se găseşte într-o stare de
dezechilibru, spunem că este bolnav, ceea ce indică o
disfuncţionalitate în organism. La fel, când trupul lui
Cristos îşi pierde echilibru, apare boala. Multe din
aceste boli sunt ilustrate şi identificate în cele şapte
biserici din Apocalipsa. Viaţa reapare atunci când
toate lucrurile sunt readuse la echilibru.
Datoria liderilor este să descopere şi să înlăture
acele boli şi bariere care împiedică creşterea naturală
şi normală. În urmă cu şaptezeci de ani Roland Allen,
în cartea sa clasică despre misiune, numea acest tip de
creştere `expansiunea spontană a bisericii.” Este de
fapt acel tip de creştere prezentat şi în cartea Faptele
Apostolilor. Creşte biserica ta în mod spontan? Dacă
nu există o astfel de creştere în biserică ar trebui să ne
întrebăm: „De ce nu?”
Cred că aspectul cheie pentru biserici în secolul
douăzeci şi unu va fi sănătatea bisericii şi nu creşterea
26
bisericii. Despre aceasta vorbeşte de fapt cartea de
faţă. Concentrarea doar asupra creştere pierde din
vedere aspectul cel mai important. Când adunările
sunt sănătoase, ele cresc aşa cum Dumnezeu
intenţionează. Bisericile sănătoase nu au nevoie de
inovaţii pentru a creşte – ele cresc în mod natural.
Pavel explică acest lucru în felul următor: „şi nu se
ţine de Capul, din care tot trupul, hrănit şi bine
închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi
primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu” (Col.
2:19). Observaţi că Dumnezeu vrea ca biserica Lui să
crească. Dacă biserica ta este cu adevărat sănătoasă,
nu ai de ce să te îngrijorezi cu privire la creşterea ei.

Douăzeci de ani de observare

De douăzeci de ani studieze creşterea bisericilor,

indiferent de mărimea acestora. Călătoresc ca şi
învăţător al Scripturii, evanghelist şi în ultima vreme
pentru a instrui pastori, vizitând astfel multe bisericii
din întreaga lume. De fiecare dată am căutat să observ
de ce unele erau sănătoase şi creşteau, iar altele erau
nesănătoase şi stagnau sau erau pe moarte. Am vorbit
cu mii de pastori, am intervievat sute de lideri,
profesori şi lideri denominaţionali cu privire la
observaţiile pe care ei le-au făcut asupra bisericii. Cu
câţiva ani în urmă am scris bisericii de pe locul o sută
ca şi mărime din America şi apoi am petrecut un an
27
întreg cercetându-le lucrarea. Am citit aproape orice
carte ce a fost scrisă despre creşterea bisericii.
Am petrecut şi mai mult timp studiind Noul
Testament. L-am citit din nou şi din nou având în
minte creşterea bisericii, căutând principii, modele şi
procedee. Noul Testament este cea mai bună carte
despre creşterea bisericii scrisă vreodată. În privinţa
lucrurilor care contează cu adevărat nu poate fi
îmbunătăţită. Este manualul de instrucţiuni pentru
biserică.
Îmi place totodată să citesc istoria bisericii. Este
amuzant să văd că multe concepte etichetate ca
„inovatoare” sau „contemporane” să nu fie idei noi
deloc. Toate lucrurile par noi dacă nu cunoşti istoria.
Multe metode promovate sub drapelul schimbării au
fost folosite în trecut sub o formă puţin diferită. Unele
dintre ele au dat roade altele nu. Este bine cunoscut
adevărul că dacă nu ţinem seama de greşelile
trecutului sfârşim deseori făcându-le şi noi asemenea
celor care le-au făcut înaintea noastră.
Am învăţat cel mai mult însă, privind la ceea ce
Dumnezeu a făcut în biserica pe care o păstoresc. Am
învăţat lucruri pe care nu le puteam învăţa din nici o
carte, la nici un seminar sau de la nici un profesor.
Am început biserica Saddleback Valley Comunity
în Orange Country, California, în 1980, şi am petrecut
următorii cincisprezece ani încercând, aplicând şi
perfecţionând principiile, metodele şi practicile
28
prezentate în această carte. Ca centru de cercetare şi
dezvoltare am experimentat tot felul de abordări de
evanghelizare, învăţare, instruire şi trimitere a
poporului lui Dumnezeu. Saddleback a slujit ca şi
laborator pentru tot ceea ce este scris în această carte.
Rezultatele au fost bune şi, credem noi, au adus slavă
lui Dumnezeu. Sunt continu smerit de puterea lui
Dumnezeu care foloseşte oameni obişnuiţi în moduri
neobişnuite.
Am aşteptat douăzeci de ani înainte de a scrie
această carte pentru că nu vroiam să o scriu prea
repede. Am lăsat conceptele să se sedimenteze,
dezvolte şi maturizeze. Nimic din această carte nu
este teorie. Ultimul lucru de care am avea nevoie este
o altă teorie despre creşterea bisericii. Lucrurile de
care avem cu adevărat nevoie sunt răspunsuri la
problemele reale care să se fi dovedit eficiente în
situaţiile concrete ale bisericii.
Principiile prezentate în această carte au fost
încercate de mai multe ori nu numai în biserica
Saddleback, ci şi în multe alte biserici conduse de
scop de toate dimensiunile, formele, localizările şi
denominaţiunile. Majoritatea ilustraţiilor sunt din
Saddleback pentru că sunt cel mai familiar cu biserica
noastră. În fiecare zi primesc o scrisoare de la o altă
biserică care a adoptat modelul bisericii conduse de
scop şi care a reuşit să prindă valul de creştere pe care
Dumnezeu l-a trimis în calea lor.
29
 Cu dragoste către pastori

Această carte a fost scrisă pentru orice persoană

interesată de creşterea bisericii pe care o frecventează,
însă pentru că sunt pastor, stilul meu de scriere este
mai degrabă ca de la pastor la pastor. Provin dintr-o
familie de pastori. Străbunicul meu s-a convertit prin
lucrarea istorică a lui Charles Spurgeon în Londra şi a
mers în Statele Unite devenind un pastor itinerant
pionier.
Atât tatăl meu cât şi socrul meu sunt pastori. Ambii
şi-au sărbătorit de curând cei cincizeci de ani de
lucrare. Sora mea este căsătorită cu un pastor, iar eu
mi-am petrecut o parte din copilărie în campusul unui
seminar unde tatăl meu era angajat. Aşa se face că am
o dragoste profundă pentru pastori. Îmi place să fiu în
pe lângă ei. Sufăr împreună cu ei. Cred că ei sunt
nişte lideri subapreciaţi de societatea noastră.
Am cea mai mare admiraţie pentru miile de pastori
care mai au un loc de muncă pentru a putea păstori
biserici care sunt prea mici pentru a-şi susţine le oferi
un salariu. În opinia mea ei sunt eroii credinţei. Ei vor
primi o cinste mare în ceruri. Pentru că am avut
ocazia să-mi permit instruire şi experienţe
indisponibile pentru ei mă simt obligat să împărtăşesc
cu ei în această carte ceea ce am învăţat.

30
 Cred totodată că pastorii sunt agenţii de schimbare
cei mai strategici în rezolvarea problemelor cu care se
confruntă societatea. Chiar mari politicieni au ajuns la
concluzia că trezirea spirituală este singura noastră
soluţie. Am citit recent în American Enterprise
următoare declaraţie a lui William Bennet, fost
membru al guvernului: “Cele mai serioase probleme
care afectează societatea noastră se manifestă în
morală, comportament, şi în viaţa spirituală, fapt
pentru care sunt aşa rezistente în faţa măsurilor
guvernamentale.” Nu vi se pare ironic că într-o vreme
în care politicienii afirmă că este nevoie de o soluţie
spirituală mulţi creştini acţionează ca şi cum politica
ar fi soluţia? În timp ce, fără îndoială, declinul moral
din societatea noastră a produs un câmp de luptă el a
creat totodată şi un câmp de misiune incredibil.
Trebuie să ne amintim că Cristos a murit şi pentru cei
din cealaltă tabără a războiului cultural.
A fi pastorul unei bisericii locale este un mare
privilegiu şi o deosebită responsabilitate. Dacă n-aş
crede că pastorii au cea mai mare şansă să producă o
schimbare în lumea noastră, aş face altceva, nu am
nici o intenţie de a-mi irosi viaţa. Astăzi lucrarea de
pastor este cu mult mai complexă decât cu o generaţie
în urmă. Chiar şi în cele mai bune circumstanţe
lucrarea este foarte dificilă. Există însă mult mai
multe resurse care să te ajute dacă eşti dispus să le

31
foloseşti. Cheia este să nu te opreşti niciodată din
învăţare.
Dacă eşti pastor, rugăciunea mea este ca această
carte să te încurajeze. Sper să îţi fie şi de învăţătură şi
inspiratoare. Cărţile care m-au ajutat cel mai mult au
fost cele care au îmbinat faptele cu focul. Dorinţa mea
este să iei din carte nu numai principiile pe care le
prezint, ci şi pasiunea pe care o simt faţă de planurile
lui Dumnezeu pentru biserica Sa.
Iubesc biserica lui Isus Cristos din toată inima. În
ciuda greşelilor ei (datorate naturii noastre păcătoase)
este totuşi cel mai magnific concept creat vreodată. Ea
este mijlocul de binecuvântare ales de Dumnezeu de
două mii de ani. A rezistat în faţa injuriilor
persistente, a persecuţiei îngrozitoare, şi a indiferenţei
larg răspândite. Organizaţiile para-bisericeşti şi alte
grupări creştine vin şi pleacă însă biserica va ţine o
veşnicie. Merită să de dăm vieţile şi tot ce avem mai
bun pentru ea.

„Am mai auzit asta!”

Pe măsură ce veţi citi această carte sunt sigur că

veţi da peste concepte despre care veţi gândi „am mai
auzit asta”. Sper să o fi făcut. Cartea conţine multe
principii împărtăşite la Seminarul Biserica Condusă
de Scop, pe care l-am ţinut cu peste 22 000 de pastori
în ultimii cincisprezece ani. Pe lângă aceasta, lideri de
32
bisericii din patruzeci şi două de ţări şi şaizeci de
denominaţii diferite au comandat casete cu acest
seminar, aşa că unele dintre aceste concepte sunt bine
cunoscute.
Biblioteca mea conţine mai mult de o duzină de
cărţi scrise de oameni pe care i-am instruit şi care au
pus pe hârtie ideile mele înainte ca eu să o fac.
Aceasta nu contează pentru mine. Toţi facem parte
din aceeaşi echipă. Atâta timp cât pastorii găsesc un
ajutor, eu sunt mulţumit. Sincer, unul dintre motivele
pentru care am aşteptat douăzeci de ani pentru a scrie
această carte este că am fost prea ocupat cu punerea ei
în practică.
Au fost scrise peste o sută de teze de doctorat
despre creşterea bisericii Saddleback. Am fost
disecaţi, analizaţi îndeaproape, rezumaţi de minţi mult
mai dotate ca mine. S-ar putea să întrebaţi: „Nu s-a
scris destul deja? De ce o altă carte?” Ce sper să ofer
în această carte este perspectiva celui din interior.
Ceea ce văd alţii dinafară la o biserică în creştere
rareori explică adevăratele cauze ale acestei creşteri.
Aţi auzit că este „înţelept să înveţi din experienţă.”
Este însă mai înţelept să înveţi din experienţa altora.
Este totodată şi mai puţin dureros. Viaţa este prea
scurtă pentru a învăţa totul din experienţa personală.
Poţi să economiseşti mult timp şi energie spicuind de
la alţii lecţiile pe care ei le-au învăţat pe pielea lor.
Acesta este scopul unei astfel de cărţi. Dacă te pot
33
cruţa de durerea pe care am simţit-o învăţând aceste
principii încercându-le şi uneori greşind, voi fi
mulţumit.
Când un surfeur cade pentru că nu a prins un val
aşa cum trebuia, el nu renunţă la surfing. El intră din
nou în ocean şi aşteaptă următorul val mare pe care îl
trimite Dumnezeu. Am observat un lucru la cei care
practică surfingul cu succes: ei sunt persistenţi.
S-ar putea să fi experimentat câteva “căzături” în
lucrare. Eu am experimentat cu siguranţă. Poate ai
ratat câteva valuri. Asta nu înseamnă însă că trebuie
să renunţi. Oceanul nu s-a uscat. Din contră,
Dumnezeu creează în lume cele mai bune valuri pe
care le-am văzut vreodată. Speranţa mea, ca tovarăş
de surfing, să împărtăşesc câteva idei despre cum să
prinzi ceea ce Dumnezeu face acum în lume. Haideţi
să prindem un val.
……….
Partea întâi

Văzând imaginea de ansamblu

1. Istoria bisericii din Saddleback

„Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, şi

să vestească isprăvile Tale cele mari!”
34
 Psalmul 145:4

„...Mărit să fie Domnul, care vrea pacea

robului Său!”
Psalmul 35:27b

În Noiembrie 1973, împreună cu un prieten am

chiulit de la nişte cursuri şi am condus 350 de mile
pentru a-l asculta pe Dr. W.A. Criswell la Jack Tar
Hotel în San Francisco. Criswell era renumitul pastor
al celei mai mari biserici baptiste din lume, First
Baptist Church of Dallas, Texas. Pentru mine, ca
tânăr baptist, ocazia de a-l asculta pe Criswell în
persoană era ca şi cum un catolic l-ar asculta pe papă.
Eram hotărât să ascult această legendă vie.
Am simţit chemarea lui Dumnezeu la lucrare cu trei
ani înainte şi am început să predic ca evanghelist de
tineret încă pe când eram la liceu. Chiar dacă aveam
doar nouăsprezece ani, predicasem deja la întâlniri de
evanghelizare în aproximativ cincizeci de biserici. Nu
aveam nici o îndoială cu privire la faptul că
Dumnezeu m-a chemat, dar nu eram sigur dacă m-a
chemat să fiu pastor.
Cred că W.A. Criswell este cel mai mare pastor
american al secolului douăzeci. El a păstorit timp de
cincizeci de ani acea biserică, a scris cincizeci şi trei
de cărţi şi a dezvoltat cel mai copiat model de biserică
al secolului. Nu numai că era un predicator şi un
35
conducător puternic, ci era şi un geniu al organizării.
Mulţi oameni gând se gândesc la Criswell se gândesc
la tradiţie, dar, de fapt, lucrarea lui a fost extrem de
inovatoare. A devenit cunoscută drept tradiţională
după ce toată lumea i-a urmat modelul.
Astăzi auzim des despre pastori celebri a căror stea
străluceşte câţiva ani puternic, iar apoi se stinge. Este
uşor să ai un început impresionant. Lucrarea lui
Criswell a durat însă o jumătate de secol în aceeaşi
biserică! Nu a fost doar ca o străfulgerare. Ea a
rezistat testului timpului. Pentru mine acesta este un
succes adevărat: a iubi şi a conduce consecvent şi a o
sfârşi bine. Lucrarea este un maraton. Nu contează
cum începi, ci cum sfârşeşti. Deci, cum faci ca
lucrarea ta să se sfârşească bine? Biblia spune:
„Dragostea nu va pieri niciodată„ (1 Cor. 13:8).
Dacă slujeşti din dragoste, lucrarea nu poate fi
considerată un eşec.
Când l-am ascultat pe acest om mare al lui
Dumnezeu predicând, Dumnezeu mi-a vorbit în mod
personal foarte clar că chemarea mea era de a fi
pastor. Atunci şi acolo I-am promis lui Dumnezeu că-
mi voi dedica întreaga viaţă păstoririi unei singure
biserici, dacă aceasta era voia Lui pentru mine.
După program, împreună cu prietenul meu am stat
la rând pentru a da mâna cu Dr. Criswell. Când mi-a
venit rândul s-a întâmplat ceva neaşteptat. Criswell s-
a uitat la mine cu nişte ochi blânzi şi iubitori şi mi-a
36
spus destul de apăsat: „Tinere, mă simt călăuzit de
Dumnezeu să-mi pun mâinile peste tine şi să mă rog!”
Fără nici o întârziere, şi-a pus mâinile pe capul meu şi
s-a rugat următoarele cuvinte pe care nu le voi uita
niciodată: „Tată, îţi cer ca să dai acestui tânăr
predicator o porţie dublă din Duhul Tău. Fă ca
biserica pe care el o păstoreşte să devină de două ori
cât biserica din Dallas. Binecuvântează-l cu putere
Doamne.”
Pe când mă îndepărtam cu lacrimi în ochi l-am
întrebat pe prietenul meu Danny, daca s-a rugat ceea
ce cred eu că s-a rugat?” „Fără îndoială„, a răspuns
Danny, şi el cu ochii umezi. Nu mi-am putut imagina
vreodată că Dumnezeu avea să mă folosească
vreodată aşa cum s-a rugat Dr. Criswell, însă acea
experienţă sfântă a confirmat în inima mea că
Dumnezeu m-a pus să păstoresc o biserică locală.

Istoria din spatele metodelor

Fiecare teologie are un context. Nu vei înţelege

teologia lui Luther fără a cunoaşte viaţa lui şi cum
Dumnezeu a lucrat în mod suveran în lumea acelei
vremi. În acelaşi fel nu poţi aprecia teologia lui
Calvin fără a înţelege circumstanţele în care şi-a
consolidat credinţele.
La fel, fiecare metodologie are o istorie în spatele
ei. Mulţi oameni se uită la aşa numitele „mega-
37
biserici” şi presupun că acele biserici au fost din
totdeauna mari. Ei uită faptul că fiecare biserică mare
a pornit de la o biserică mică. Nici o biserică nu
ajunge mare fără a trece prin ani de probleme,
nereuşite şi eşecuri. De exemplu, biserica din
Saddleback a avut nevoie de cincisprezece ani pentru
a-şi construi prima clădire. Acest factor ne-a ajutat să
ne modelăm strategia de evanghelizare, păstrare şi
creştere a credincioşilor în Cristos. Astfel ne-am
concentrat asupra oamenilor şi am creat o cultură
bisericească foarte deschisă spre schimbare.
Pentru a înţelege multe din metodele prezentate în
această carte, trebuie să înţelegeţi contextul în care au
fost dezvoltate. Altfel aţi fi tentaţi să copiaţi lucrurile
pe care le-am făcut noi fără a ţine cont de context. Vă
rog, nu faceţi asta! În schimb, priviţi dincolo de
metode pentru a vedea principiile transferabile pe care
acestea sunt bazate. Voi identifica principiile, însă
trebuie la început să cunoaşteţi puţin din istoria
bisericii Saddleback.
O mică parte din lucrarea făcută în Saddleback a
fost planificată dinainte. Nu avusesem o strategie pe
termen lung înainte de a începe biserica; ştiam pur şi
simplu că Dumnezeu m-a chemat să plantez o nouă
biserică bazată pe cele cinci scopuri ale Noului
Testament şi aveam câteva idei pe care vroiam să le
încerc. Fiecare inovaţie pe care am dezvoltat-o a fost
un răspuns la circumstanţele în care ne aflam. Nu le-
38
am planificat dinainte. Mulţi oameni se gândesc la
viziune ca la abilitatea de a vedea în viitor. Însă în
lumea de astăzi care se schimbă aşa de repede,
viziunea este totodată abilitatea de a evalua corect
schimbările curente şi de a profita de ele. Viziunea
înseamnă a fi atent la oportunităţile care se ivesc.
Pentru că Saddleback este o biserică tânără şi eu
sunt pastorul ei fondator, am avut ocazia să
experimentăm mai multe idei decât majoritatea
bisericilor - în principal datorită faptului că nu aveam
în spate decenii de tradiţie care să ne influenţeze.
(Oricum aveam multe alte probleme pe care bisericile
cu tradiţie nu le aveau!) În primii ani de existenţă nu
aveam nimic de pierdut, aşa că am încercat tot felul de
idei. Unele dintre acestea au fost nişte eşecuri
spectaculoase. Mi-ar plăcea să pretind că tot succesul
a venit exact aşa cum am planificat noi – însă nu ar fi
adevărat. Nu sunt aşa de deştept. Marea parte a
succesului nostru a fost rezultatul încercării şi a
eşecului, unele dintre descoperirile noastre au fost pur
accidentale.
Unul dintre filmele favorite este Raiders of the Lost
Ark (Cavalerii arcei pierdute). Într-un moment de
suspans al filmului cineva îl întreabă pe Indiana
Jones: „Ce facem acum?” Jones îi răspunde: „De unde
să ştiu? Le inventez pe măsură ce mergem mai
departe!” Ca pastor al bisericii Saddleback m-am
simţit şi eu în situaţia asta de multe ori. Inventam
39
ceva şi dacă mergea, pretindeam că l-am planificat
dinainte!
Mark Twain a spus cândva: „Am cunoscut un om
care a prins o pisică de coadă şi a învăţat cu patruzeci
la sută mai mult despre pisici decât unul care nu a
făcut-o.” Am prins şi noi pisica de coadă de la
începutul bisericii Saddleback – avem tăieturile şi
cicatricele ca să dovedim asta.
Adevărul este că am încercat mai multe lucruri la
Saddleback care nu au mers decât care au mers. Nu
ne-a fost nici o dată teamă de greşeală, numeam toate
lucrurile un „experiment”. Aş putea umple o altă carte
cu relatarea eşecurilor noastre şi să o intitulez 1000 de
Moduri prin care să nu Creşti o Biserică!

Căutarea mea după Principii

În 1974 slujeam ca student misionar în Japonia. Am

locuit la un cuplu baptist misionar în Nagasaki. Într-o
zi, în timp ce scotoceam prin biblioteca misionarului,
am pus mâna pe o revistă creştină studenţească veche
HIS publicată de InterVarsity Christian Fellowship.
Răsfoind revista, atenţia mi-a fost captată de
imaginea fascinantă a unui bătrân cu barbişon şi cu
nişte ochii scânteietori. Subtitlul articolului era cam în
felul următor: „De ce este acest om periculos?” În
timp ce stăteam acolo şi citeam articolul despre
Donald McGavran nu-mi trecuse prin cap că avea să
40
aibă un impact la fel de mare asupra direcţiei lucrării
mele ca întâlnirea cu Criswell.
Articolul descria modul în care McGravan, un
misionar născut în India, şi-a dedicat lucrarea studierii
motivelor care fac bisericile să crească. Anii lui de
cercetare l-au făcut să scrie The Bridges of God în
1955 şi zeci de alte cărţi despre creşterea bisericii,
considerate astăzi clasice.
După cum Dumnezeu l-a folosit pe W.A. Criswell
pentru a-mi clarifica faptul că misiunea vieţii mele era
aceea de a fi pastor, Dumnezeu a folosit scrierile lui
Donald McGravan pentru a-mi îndrepta privirea de la
păstorirea unei biserici deja existente la plantarea
bisericii pe care să o păstoresc. După cum spune şi
Pavel în Romani 15:20 „şi am căutat să vestesc
Evanghelia acolo unde Cristos nu fusese vestit, ca să
nu zidesc pe temelia pusă de altul.”
McGravan a provocat în mod genial înţelepciunea
vremii cu privire la ce anume face ca o biserică să
crească. Având o bază biblică, o logică simplă dar
pasionată, McGravan arată că Dumnezeu vrea ca
biserica Lui să crească, El vrea ca oaia pierdută să fie
găsită!
Aspectele prezentate de McGravan mi s-au părut
foarte relevante atunci când vedeam creşterea dureros
de înceată a bisericilor din Japonia. Am făcut o listă
cu opt întrebări la care doream să găsesc un răspuns:

41
 Cât din ceea ce fac bisericile este cu adevărat
biblic?
Cât din ceea ce facem se datorează culturii?
De ce unele biserici cresc iar altele mor pe aceiaşi
viţă?
Ce anume face ca o biserică crescândă să nu mai
crească, să se plafoneze, iar apoi să intre în declin?
Există factori comuni ce pot fi găsiţi în fiecare
biserică crescândă?
Există principii care să funcţioneze indiferent de
cultură?
Care sunt barierele ce stau în faţa creşterii?
Care sunt miturile despre creşterea bisericii ce nu
mai sunt valabile (sau n-au fost niciodată)?
În ziua când am citit articolul lui McGravan am
simţit cum Dumnezeu mă călăuzeşte să-mi investesc
restul vieţii în a căuta principiile – biblice, culturale şi
de conducere – care produc biserici sănătoase
crescânde. Acesta a fost începutul unui studiu de o
viaţă.
În 1979, pe când eram ultimul an la Southwest
Baptist Seminary, din Fort Worth, Texas, m-am decis
să fac un studiu independent asupra primelor o sută
biserici ca mărime din Statele Unite, la vremea
respectivă. Trebuia, în primul rând să identific acele
biserici, sarcină nu prea uşoară. L-am avut drept
coordonator pe Dr. Roy Fish, profesor de
evanghelism la seminarul Southwest. Roy, mentorul
42
şi prietenul meu, m-a ajutat să identific multe din
aceste biserici. Pe altele le-am găsit căutând prin
anuare denominaţionale şi reviste creştine.
Am scris fiecărei biserici din cele o sută punând o
serie de întrebări. Cu toate că am descoperit că
bisericile crescânde mari diferă mult în strategie,
structură şi stil, am găsit şi unele lucruri comune.
Studiul meu a confirmat ceva ce ştiam deja din
lucrarea lui Criswell: bisericile sănătoase, mari sunt
conduse de pastori care sunt acolo de mult timp. Am
găsit o mulţime de exemple. O pastoraţie lungă nu
garantează că o biserică va creşte, dar schimbarea
pastorilor tot la câţiva ani garantează că acea biserică
nu va creşte.
Vă puteţi imagina cum vor fi copiii a căror părinţi
se tot schimbă la doi sau trei ani? Cu siguranţă vor
avea probleme emoţionale serioase. În acelaşi fel,
longevitatea unei conduceri este un factor critic
pentru sănătatea şi creşterea unei biserici. O pastoraţie
lungă face posibile dezvoltarea unor relaţii profunde
de încredere şi îngrijire reciprocă. Fără aceste relaţii
un pastor nu va realiza multe lucruri de durată.
Bisericile care îşi schimbă pastori tot la câţiva ani
nu vor experimenta niciodată o creştere consecventă.
Cred că acesta este motivul declinului unor
denominaţii. Limitând în mod intenţionat perioada de
pastoraţie într-o biserică locală, s-au creat lucrătorii
„raţă şchioapă„. Puţini oameni sunt dispuşi să urmeze
43
un lider care nu va mai fi acolo peste un an. S-ar
putea ca pastorul să dorească să înceapă tot felul de
noi proiecte, membrii însă vor fi reticenţi pentru că ei
sunt cei care trebuie să suporte consecinţele mult timp
după plecarea pastorului la o altă biserică.
Cunoscând importanţa longevităţii în creşterea unei
bisericii sănătoase, m-am rugat: „Tată, sunt gata să
merg oriunde vrei să mă trimiţi Tu în lume. Îţi cer
însă privilegiul de a-mi investi toată viaţa într-un
singur loc. Nu-mi pasă unde vrei să mă pui, dar vreau
să stau acolo pentru tot restul vieţii.”

Unde în lume?

După această rugăciune mi-am pus o hartă a lumii

în camera de zi şi am început să mă rog împreună cu
soţia mea Kay, cerând călăuzire cu privire la locul
unde să mergem după terminarea seminarului. Acesta
ar trebui să fie primul pas pentru oricine vrea să
planteze o nouă biserică: roagă-te pentru călăuzire.
Proverbe 28:26 spune: „Cine se încrede în inima lui
este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi
mântuit.” Înainte de orice altceva, trebuie să afli
perspectiva lui Dumnezeu asupra situaţiei în care te
afli.
La început am crezut, împreună cu soţia, că
Dumnezeu ne cheamă să fim misionari peste hotare.
Din moment ce am slujit deja ca student misionar în
44
Japonia, ne-am concentrat în special asupra ţărilor din
Asia. După şase luni de rugăciune pentru călăuzire am
simţit că Dumnezeu nu ne vrea misionari peste hotare,
ci vrea să plantăm o nouă biserică într-o zonă
metropolitană a Statelor Unite.
În loc să devenim noi înşine misionari, Kay şi cu
mine am simţit că Dumnezeu ne călăuzeşte să
întemeiem o biserică care să trimită misionari.
Dumnezeu avea să ne folosească să pregătim pe alţii
în America pentru a deveni misionari peste hotare.
Aceasta a fost o dezamăgire pentru mine, dar privind
în urmă văd acum înţelepciunea planului lui
Dumnezeu. Biserica Saddleback a avut deja un impact
mai mare prin mulţii misionari pe care i-am trimis,
decât dacă aş fi mers eu însumi.
Cred că sănătatea şi puterea unei biserici se
măsoară după capacitatea de a trimite şi nu de a primi
oameni. Bisericile trebuie să trimită oameni. Una
dintre întrebările pe care trebuie să o punem când
evaluăm sănătatea unei biserici este „Câţi oameni sunt
mobilizaţi în împlinirea Marii Trimiteri?”
Această convingere, pe care am avut-o chiar de la
începuturile bisericii Saddleback, m-a condus la
conceperea procesului de transformare a membrilor în
lucrători şi misionari descris în această carte.

45
 Concentrarea asupra Americii

Când ne-am dat seama că nu vom sluji peste hotare,

Kay şi cu mine am început să ne rugăm pentru a nouă
biserică în Statele Unite. Din moment ce nu aveam
nici un sponsor, aceasta putea fi oriunde. Am agăţat
din nou o hartă pe peretele camerei de zi (de data
aceasta o hartă a Statelor Unite) şi am încercuit
fiecare zonă metropolitană în afara celor din sudului
ţării.
Fundalul meu este unul baptist de sud, patru
generaţii au aparţinut acestei confesiuni, am rudenii în
toată partea de sud a ţării. Gândul meu era însă acela
de a pleca într-un loc unde majoritatea colegilor mei
de seminar nu ar merge. M-am rugat despre începerea
unei noi biserici în Detroit, New York, Philadelphia,
Chicago, Albuquerque, Phoenix şi Denver. Apoi am
descoperit că statele cu cele mai puţine biserici din
America sunt Washington, Oregon şi California.
Astfel mi-am îngustat aria de căutare la patru zone pe
coasta de vest: Seatle, San Francisco, San Diego şi
Orange County. Aceste patru zone metropolitane au
crescut în anii 1970, fapt care mi-a atras atenţia.
În timpul verii anului 1979, practic locuiam în
biblioteca universităţii cercetând recensămintele
Statelor Unite şi alte studii demografice asupra celor
patru zone. Proverbe 13:16 spune: „Orice om chibzuit
lucrează cu cunoştinţă.” Pentru mine asta însemna că
46
trebuie să aflu tot ce pot despre zona unde aveam să-
mi investesc restul vieţii. Înainte de a lua orice decizie
majoră este important să ne întrebăm: „Ce trebuie să
ştiu mai întâi?”
Proverbe 18:13 spune (LB): „Ce ruşine – da, ce
prostie – să iei o decizie înainte de a cunoaşte toate
faptele!” Motivul pentru care multe noi biserici
falimentează este că ele sunt începute cu un entuziasm
neinstruit. Este nevoie de mai mult decât de
entuziasm pentru a începe o nouă biserică, e nevoie de
înţelepciune. A avea credinţă nu înseamnă a ignora
faptele ce privesc comunitatea pe care a-i ales-o.
Aveam douăzeci şi cinci de ani, cinci luni până la
absolvirea seminarului, iar Kay era însărcinată în a
noua lună cu primul nostru copil. O sunam de la
bibliotecă de mai multe ori în fiecare zi, să văd dacă
nu i-a început travaliul.
Într-o după-masă am descoperit că Valea
Saddleback din Orange County, California de sud, era
zona cu cea mai rapidă creştere din judeţul cu cea mai
rapidă creştere din Statele Unite în anii 70. Acest fapt
m-a prins de gât şi mi-a făcut inima să bată mai
repede. Am ştiut că oriunde încep noi comunităţi, cu
o aşa mare rată de creştere, există totodată o mare
nevoie de noi biserici.
Stând acolo în praf, în pivniţa slab luminată a
bibliotecii universităţii, am auzit clar vocea lui
Dumnezeu vorbindu-mi: „Acolo vreau să plantezi o
47
nouă biserică!” Tot trupul a început să-mi tremure de
emoţie, lacrimile au izbucnit din ochii mei. L-am
auzit pe Dumnezeu. Nu conta că nu aveam bani,
membri, că nici măcar nu am văzut niciodată locul
acela. Din acel moment destinaţia noastră a fost
stabilită. Dumnezeu mi-a arătat unde avea să trimită
nişte valuri, iar eu aveam să prind valul vieţii mele.
Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să aflu
numele Directorului de misiune al Convenţiei
Baptiste de Sud (Supraveghetorul districtual) din
Orange County, California. Numele lui era Herman
Wooten. I-am scris următoarea scrisoare: „Numele
meu este Rick Warren. Sunt student la seminar în
Texas. Plănuiesc să mă mut în sud în Orange County
şi să plantez o biserică. Nu cer bani sau sprijin din
partea dumneavoastră, vreau doar să ştiu ce credeţi
despre zona aceasta. Este nevoie de noi biserici
acolo?”
În providenţa lui Dumnezeu s-a întâmplat un lucru
uimitor. Cu toate că nu ne-am întâlnit niciodată,
Herman Wooten a auzit cumva de mine şi de dorinţa
mea de a planta o nouă biserică după absolvire. În
timp ce eu îi scriam, şi el îmi scria următoarea
scrisoare: „Dragă Domnule Warren, am auzit că
sunteţi interesat în a planta o nouă biserică în
California după absolvirea seminarului. V-aţi gândit
vreodată să veniţi în Saddleback Valley din Orange
County de sud?” Scrisorile noastre s-au intersectat în
48
poştă! Când am deschis cutia poştală după două zile
am văzut o scrisoare de la acelaşi om căruia tocmai îi
scrisesem, am început să plâng. Kay şi cu mine ştiam
că Dumnezeu avea ceva pregătit pentru noi.
După două luni, în Octombrie, am zburat spre
Orange County şi am petrecut acolo zece zile văzând
zona pentru prima dată. În timpul zilei vorbeam cu
oricine puteam. Am consultat agenţi de vânzări-
cumpărări, oameni din camera de comerţ, bancheri,
consilieri judeţeni, rezidenţi şi alţi pastori din zonă.
Am făcut notiţe amănunţite cu toate lucrurile pe care
le-am aflat. Ceream de la Domnul promisiunea din
Proverbe 20:18 care spune: „Planurile se pun la cale
prin sfat!”
Seara luam hărţile şi broşurile locale, le întindeam
pe podea în camera de zi a Dr. Freud Fisher, un
profesor pensionar al seminarului Golden Gate care
m-a invitat să stau la el în partea de nord a lui Orange
County. În timp ce studiam materialul strâns am
memorat toate străzile principale din Saddleback
Valley.
După o săptămână am adus-o şi pe Kay pentru a
vedea şi ea pentru prima dată zona. Întotdeauna m-am
bazat pe discernământul spiritual al soţiei mele în
confirmarea călăuzirii lui Dumnezeu în viaţa mea.
Dacă Kay ar fi simţit vreo reţinere în ce priveşte
mutarea noastră acolo, aş fi considerat aceasta ca un
semnal de alarmă din partea lui Dumnezeu. Din
49
fericire răspunsul lui Kay a fost: „Sunt speriată de
moarte, dar cred că este voia lui Dumnezeu şi cred în
tine. Haide să o facem.” După cum spunea Pavel în
Romani 8:31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine
va fi împotriva noastră?” Ne-am urcat pe cel mai înalt
deal pe care l-am găsit şi uitându-ne peste Valea
Saddleback plină cu mii de case, ne-am angajată să ne
investim vieţile în construirea Bisericii Saddleback
Valley Community.

California, venim

Am absolvit seminarul în decembrie. În ultimele

zile ale anului 1979, Kay şi cu mine ne-am împachetat
puţinele lucruri pe care le aveam într-un camion şi ne-
am mutat din Texas în sudul Californiei. Mobila
noastră era transmisă de la un cuplu proaspăt căsătorit
la un altul. Eram al cincilea cuplu. Arăta destul de
patetic, dar era tot ce aveam. În timp ce împachetam
nu părea plauzibil că un cuplu tânăr şi sărac se muta
într-una dintre cele mai bogate comunităţi din
America.
Am ajuns în sudul Californiei plini de speranţă.
Aveam un nou deceniu înaintea noastră, o nouă
lucrare, un copil de patru luni şi promisiunea lui
Dumnezeu de a ne binecuvânta. Am ajuns totodată şi
fără bani, fără clădire pentru biserică, fără membrii şi
fără casă. Nu cunoşteam pe nimeni în Saddleback
50
Valley. A fost cel mai mare pas al credinţei pe care l-
am făcut până atunci.
Am ajuns în Orange County într-o vineri după-
amiaza, tocmai la timp pentru a prinde un faimos
blocaj de trafic californian. Nu am înţeles niciodată de
ce se chema cel mai încet trafic la cea mai aglomerată
oră. Înaintam pe autostradă cu viteza şarpelui,
flămânzi, obosiţi şi cu un copil ce plângea.
Din moment ce am fost crescut într-o localitate
rurală cu mai puţin de cinci sute de locuitori, eram
complet nepregătit pentru un astfel de trafic. Uitându-
mă la cele câteva mile de maşini nemişcate de pe
şosea m-am gândit, În ce m-am băgat? Doamne, cred
că ai ales omul nepotrivit pentru această treabă! Cred
că am făcut o mare greşeală.
În cele din urmă, am ajuns în Saddleback Valley pe
la ora cinci după-masa. Am coborât de pe autostradă
şi am oprit în dreptul primului birou imobiliar pe care
l-am găsit. Am intrat şi m-am prezentat primului
agent imobiliar pe care l-am întâlnit. Numele lui era
Don Dale. I-am spus cu un zâmbet larg: „Mă cheamă
Rick Warren. Sunt aici pentru a planta o biserică. Am
nevoie de un loc unde să stau, dar nu am nici un ban.”
Don a început să râdă în hohote. Am râs şi eu. Nu
aveam nici o idee ce urma să se întâmple. Don a zis:
„Păi, hai să vedem ce putem face.” În două ore Don a
găsit un apartament de închiriat, a obţinut prima lună
gratuită, şi a fost de acord să devină primul membru
51
al Bisericii din Saddleback! Dumnezeu poartă cu
adevărat de grijă.
În timp ce conduceam spre apartament l-am întrebat
pe Don dacă frecventa vreo biserică. A spus că nu.
Am zis atunci: „Bine! Tu eşti primul meu membru!”
şi s-a întâmplat exact aşa. Am început biserica din
Saddleback cu familia acelui agent imobiliar şi cu
familia mea. După două săptămâni am ţinut prima
noastră oră de studiu biblic în apartamentul nostru
împreună cu şapte persoane.
După ce ne-am mutat prin credinţă, a fost
extraordinar să vedem cum sprijinul financiar de care
aveam nevoie începea să se materializeze. Pastorul
John Jackson a făcut ca biserica baptistă Crescent din
Anaheim, California să devină sponsorul nostru
oficial şi să ne ofere lunar şase sute de dolari ca
sprijin financiar. Apoi, bisericile First Baptist Church
din Lufkin, Texas şi First Baptist Church din
Norwalk, California s-au angajat să doneze câte două
sute de dolari lunar pentru adunarea noastră tânără.
Într-o dimineaţă am primit un telefon de la un om
pe care nu l-am întâlnit niciodată şi care s-a oferit să
ne plătească chiria pentru două luni. El a spus că a
auzit despre noua biserică şi că vroia să ajute. Altă
dată, cu contul aproape gol, împreună cu Kay, am
mers să căutăm nişte reduceri de preţuri ca să
cumpărăm nişte echipamente de grădiniţă pentru
primul serviciu religios. Am găsit ce aveam nevoie şi
52
am completat un cec, ştiind că ne cheltuim ultimii
bani de mâncare. Când am ajuns acasă, am deschis
cutia poştală şi am găsit un cec de la o femeie din
Texas care mă auzise vorbind o dată şi, cumva ne-a
dat de urmă în California. Cecul era cât suma pe care
tocmai o cheltuisem cu echipamentele de grădiniţă:
37,50 de dolari.
Aş fi preferat să fi avut banii pentru noua biserică
dinainte de a ne muta în California, dar nu a fost aşa.
În schimb, ne-am mutat prin credinţă. Sentimentul
chemării mele era aşa de puternic încât eram
nerăbdător să încep lucrarea. Îmi place mult cum
parafrazează traducerea Living Bible textul din
Eclesiastul 11:4: „Dacă aştepţi după condiţiile
perfecte, nu vei realiza niciodată nimic.” Dacă insişti
în rezolvarea tuturor problemelor dinainte de a lua
vreo decizie nu vei cunoaşte niciodată emoţia trăirii
prin credinţă. Dumnezeu foloseşte întotdeauna
oameni imperfecţi în situaţii imperfecte pentru a îşi
îndeplini voia.
Când L-am văzut pe Dumnezeu confirmând decizia
noastră de a începe biserica în multe, multe feluri în
acele zile de început, am învăţat o lecţie importantă:
Când Dumnezeu călăuzeşte El şi poartă de grijă. Dacă
eşti un plantator de biserici, subliniază propoziţia
precedentă. Va fi o sursă mare de mângâiere şi
întărire în zilele tale grele. Indiferent la ce ne cheamă
să facem, El ne împuterniceşte şi ne echipează pentru
53
aceasta. Dumnezeu este credincios! El îşi ţine
promisiunile.

Ce fel de biserică să fim?

Nu a trecut mult timp de când am ajuns în sudul

Californiei până am realizat că era o zonă care avea
deja multe biserici puternice care credeau în Biblie.
Unii dintre cei mai cunoscuţi pastori din America
slujeau la o distanţă ce putea fi parcursă cu maşina de
biserica noastră. Puteai în fiecare duminică dimineaţa
să mergi să-l asculţi pe Chuck Swindoll, Chuchk
Smith, Robert Schuller, John MacArthur, E. V. Hill,
John Wimber, Jack Hayford, Lloyd Ogilvie, Charles
Blake, Greg Laurie, Ray Ortlund sau John Huffman.
Dacă îţi planificai timpul bine, putea să asculţi doi sau
trei dintre aceştia în aceiaşi dimineaţă. Pe majoritatea
dintre ei puteai să-i asculţi la radio sau televiziunea
din sudul Californiei.
Pe lângă aceasta mai erau cel puţin câteva zeci de
biserici cu învăţătură puternică în Saddleback Valley
când am ajuns eu. Am concluzionat repede că toţi
creştinii din zonă erau deja implicaţi cu bucurie într-o
biserică bună sau cel puţin aveau o mulţime de
opţiuni.
Am decis că noi nu vom face nici un efort să
atragem creştini de la alte biserici la Saddleback. Nici
măcar nu vom împrumuta lucrători de la alte biserici
54
din zonă pentru a începe biserica Saddleback. Din
moment ce am simţit chemarea de a propovădui celor
necredincioşi, m-am decis să încep cu necredincioşi în
loc de un grup de creştini dedicaţi. Nu aşa spuneau
toate cărţile despre plantarea de biserici că se începe,
dar am simţit sigur că aceasta ne-a chemat Dumnezeu
să facem. Obiectivul nostru se limita la a atinge
pentru Cristos pe cei ce, dintr-un motiv sau altul, nu
frecventau nici o biserică deja existentă.
Nu am încurajat niciodată alţi credincioşi să se
transfere la biserica noastră, de fapt, i-am descurajat
în mod deschis. Nu vrem o creştere prin transfer. La
fiecare curs cu cei ce urmează să devină membrii
bisericii spunem: „Dacă vii la Saddleback de la o altă
biserică, trebuie să înţelegi de la început că această
biserică nu a fost proiectată pentru tine. Ea este
angrenată în câştigarea pentru Cristos a celor care nu
merg la nici o biserică. Dacă te transferi de la o altă
biserică eşti bine venit aici numai dacă eşti dispus să
slujeşti. Dacă intenţionezi doar să participi la
programe, am prefera să păstrăm scaunul tău pentru
un necredincios. Sunt multe biserici cu învăţătură
bună din Scriptură în această zonă pe care ţi le
recomandăm.”
Această atitudine poate părea dură, dar cred că noi
urmăm exemplul lui Isus. El şi-a definit ţinta lucrării
Sale spunând: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de
doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la
55
pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”
(Marcu 2:17). La Saddleback ne aducem mereu
aminte de această afirmaţie. Ne-a ajutat să rămânem
credincioşi obiectivului iniţial al bisericii noastre:
acela de a aduce la Cristos pe cei oamenii
necredincioşi, nereligioşi din comunitatea noastră.
Pentru a înţelege modul de gândire a celor
necredincioşi din California de sud, am petrecut
primele douăsprezece săptămâni după mutarea în
Saddleback Valley mergând din uşă în uşă la oameni.
Chiar dacă ştiam că ceea ce aceşti oameni aveau cu
adevărat nevoie era o relaţie cu Cristos, am vrut să
ascult prima dată ce credeau ei despre nevoile lor cele
mai presante. Acest lucru nu este marketing, ci pur şi
simplu politeţe.
Am învăţat că majoritatea oamenilor nu pot asculta
până nu sunt ei ascultaţi mai întâi. Oamenilor nu le
pasă cât de multe ştim până nu ştiu cât de mult de
pasă. Un lucru inteligent, conversaţia deschide uşa
pentru evanghelizarea celor necredincioşi mult mai
repede decât orice altceva aş fi folosit. Nu este sarcina
bisericii să dea oamenilor tot ceea ce ei doresc sau
chiar au nevoie. Cel mai rapid mod de a construit o
punte între credincioşi şi necredincioşi este
exprimarea interesului faţă de ei şi a înţelegerii
problemelor cu care ei se confruntă. Nevoile simţite,
fie ele şi reale, sunt doar un punct de pornire în
exprimarea dragostei faţă de oameni.
56
 Nu ştiam suficiente lucruri pentru a putea numi
sondajul pe care l-am făcut asupra comunităţii un
studiu de „marketing”. Pentru mine era o problemă de
a-i întâlni pe oamenii pe care doream să-i
evanghelizez. Cei care participau la grupul nostru mic
de studiu biblic m-au ajutat să fac acest sondaj. Ironia
a fost următoarea: mare parte din cei ce veneau la
studiu biblic şi care m-au ajutat în chestionarea celor
necredincioşi din comunitatea noastră erau ei înşişi
necredincioşi.

Stabilirea datei: Ziua „P”!

Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să

stabilim începerea serviciilor de duminica în duminica
de Paşte, cam la douăsprezece săptămâni după
mutarea noastră în Orange County. Nu avusesem
intenţia de a rămâne la faza de studiu biblic în casă
pentru mai mult de trei luni, doream să începem
serviciile de închinare publică cât de repede posibil.
Totodată nu doream să pierd ocazia de a începe
întâlnirile bisericii în duminica de Paşte.
M-am gândit că dacă o familie decide să participe
doar la un serviciu religios într-un an acesta ar fi cel
mai probabil cel de Paşte. Era ziua ideală pentru a
începe un serviciu dedicat atragerii oamenilor care nu
merg la biserică de obicei. Mi-am dat seama că s-ar
putea ca ei să nu se mai întoarcă şi săptămâna
57
următoare, dar cel puţin aş avea o mulţime de oameni
la primul program – şi a-şi strânge mai multe nume
pentru lista mea de adrese.
În timpul săptămânilor dinaintea Paştelui, grupul
nostru de studiu biblic de vinerea seara a crescut la
aproximativ cincisprezece persoane. ţineam în fiecare
săptămână un studiu biblic, iar apoi lucram la
pregătirea primului nostru serviciu religios public.
Discutam totodată constatările de pe urma sondajelor
săptămânale făcute în cadrul comunităţii. După
aproximativ opt săptămâni am rezumat ce am învăţat
despre cei necredincioşi şi despre părerile lor cu
privire la biserică într-o filozofie a lucrării. Aceasta a
devenit proiectul strategiei noastre de evanghelizare.
Am scris apoi celor necredincioşi din comunitatea
noastră pe baza a ceea ce am constatat. Nu ştiam
nimic despre corespondenţa directă, marketing sau
publicitate. Mi-am imaginat pur şi simplu că o
scrisoare deschisă comunităţii poate fi cea mai rapidă
cale de a informa despre noua noastră biserică. ştiam
totodată că un procentaj mare din Saddleback Valley
trăia în spatele unor comunităţi îngrădite şi nu era nici
o posibilitate de a face vreo vizită scurtă în acele
cămine.
Am scris şi transcris scrisoarea de zeci de ori. Mă
tot gândeam, Ce aş spune dacă aş avea ocazia de a
vorbi tuturor necredincioşilor din această comunitate?

58
Cum aş putea spune astfel încât să depăşească
prejudecăţile şi obiecţiile lor de a frecventa biserica?
Prima propoziţie a acelei scrisori afirma clar
obiectivul şi poziţia noastră. Ea spunea: „În sfârşit! O
biserică nouă pentru aceia care au renunţat la
serviciile unei biserici tradiţionale.” Am continuat
explicând ce fel de biserică începeam. Am timbrat şi
expediat 15 000 de scrisori cu zece zile înainte de
Paşti. Am estimat că dacă vin un procent din cei
cărora le-am trimis scrisorile, atunci am putea avea
cam 150 de oameni de Paşti.

Primul nostru serviciu religios

Am ştiut că dacă biserica noastră avea să-i atragă pe

cei care nu merg la biserică, trebuie să aibă un
program diferit de cel cu care am crescut eu. Ce stil
de închinare ar fi cea mai bună mărturie pentru
necredincioşi? Am petrecut mult timp gândindu-ne la
fiecare element din program. Am planificat chiar o
„repetiţie îmbrăcată„ pentru serviciul de Paşti.
Le-am spus celor cincisprezece participanţi la
grupul nostru de studiu biblic: „Următoarea duminică
ne vom întâlni la liceu şi vom repeta pentru program.
Vom repeta cântările, voi predica asemeni unei
mulţimi de 150 de oameni, şi vom rezolva toate
neajunsurile programului. Aceasta ne va asigura că

59
duminica viitoare când vor veni toţi vizitatorii, cel
puţin va părea că ştim ce facem.”
Când a venit duminica Floriilor, ne aşteptam să
apară la programul de probă doar cei cincisprezece
participanţi la studiul biblic. Dumnezeu a avut însă
alte planuri. Scrisoarea pe care noi am trimis-o la cei
15 000 de oameni a ajuns la unii mai repede. Nu ne
aşteptam ca scrisoarea să ajungă decât cu câteva zile
înainte de Paşti. Datorită unei poşte eficiente, au venit
şaizeci de oameni la această repetiţie şi cinci dintre ei
şi-au predat viaţa lui Cristos în acea zi!
La acel program de probă am subliniat viziunea pe
care credeam că Dumnezeu mi-o dăduse pentru
biserica Saddleback. Prima sarcină a conducerii este
aceea de a defini misiunea, aşa că am încercat să o
zugrăvesc, în termeni atractivi, atât de clară cât o
vedeam şi eu. De-a lungul anilor ne-am întors din nou
şi din nou la declaraţia viziunii pentru nişte corecţii.
Viziunea noastră nu s-a concentrat niciodată asupra
unor clădiri mari, ci asupra facerii de ucenici ai lui
Isus Cristos.
Îmi amintesc cât de speriat am fost după
împărtăşirea viziunii la programul de probă. Am fost
copleşit de teama de faliment. Dacă nu se întâmplă
aşa? Este această viziune cu adevărat de la
Dumnezeu, sau este ea un vis nebunesc al unui
idealist de douăzeci şi şase de ani? Era una să visezi
în mod particular despre ceea ce aştepţi ca Dumnezeu
60
să facă şi e alta să afirmi public acel vis. În mintea
mea, am trecut acum de punctul fără întoarcere. În
ciuda temerilor mele, trebuia să merg acum cu viteză
maximă înainte. Convins că visul meu va aduce slavă
lui Dumnezeu, am decis să nu privesc nici o dată
înapoi.
Biserica Saddleback şi-a ţinut primul serviciu
religios duminica următoare, de Paşti, 6 aprilie, 1980.
Două sute cinci oameni au participat la acea întâlnire.
Am prins un val. Nu voi uita niciodată sentimentul pe
care l-am avut privind la toţi acei oameni, pe care nu-i
mai văzusem niciodată, îndreptându-se pe trotuar
înspre liceul Laguna Hills High School Theater. Cu
un amestec de entuziasm, teamă şi uimire i-am spus
lui Kay, „O să meargă cu adevărat!”
Nici o mamă care şi-ar fi ţinut copilul nou născut
pentru prima dată în braţe nu putea simţi o bucurie
mai mare. Se năştea o nouă biserică. Eram totodată
smerit de imensa responsabilitate pe care am simţit că
Dumnezeu mi-a dat-o în acea zi.
A fost o adunare neobişnuită pentru începutul unei
noi biserici. Nu erau mai mult de vreo zece
credincioşi la acel prim serviciu. În schimb era plin de
necredincioşi din sudul Californiei. Am nimerit ţinta
chiar în centru.
Prezenţa atâtor necreştini la program la făcut cam
comic. Când am zis oamenilor să-şi deschidă Bibliile,
nu avea nici unul. Când am încercat să cântăm nişte
61
cântece, nu cânta nimeni pentru nu ştiau melodiile.
Când am spus „Să ne rugăm”, unii s-au uitat doar
împrejur. M-am simţit ca şi la o întâlnire Kiwanis (o
organizaţie întemeiată în 1915 pentru promovarea
unor idealuri în viaţa profesională de afaceri) sau
Rotary (un club de oameni de afaceri devotaţi
comunităţii şi care promovează pacea mondială)!
Spre surprinderea mea însă, oamenii continuau să
revină în fiecare săptămână. De fiecare dată încă
câţiva îşi dedicau viaţa lui Cristos. După zece
săptămâni de la începerea programelor, optzeci şi doi
de necredincioşi care au participat la întâlnirea de
Paşti şi-au dat viaţa lui Cristos. Navigam pe valul
Duhului lui Dumnezeu cât de bine puteam. Pregătirea
noastră a meritat. A început să se formeze o adunare.
Prima clasă de caticheză a strâns douăzeci de
oameni. Optsprezece din ei erau necredincioşi, aşa că
a trebuit să încep învăţătura de la cele mai elementare
adevăruri despre viaţa creştină. La sfârşitul clasei de
şase săptămâni, toţi cei optsprezece necredincioşi îl
acceptaseră pe Cristos, au fost botezaţi şi au fost
primişi ca membri.
Botezul a fost întotdeauna unic la Saddleback. Am
folosit piscine, Oceanul Pacific, baptistierele altor
biserici, dar cel mai frecvent foloseam căzile cu apă
caldă, echipament frecvent în casele din Orange
County. Mii au fost botezaţi în ceea ce noi numim cu
plăcere „Jacuzzi pentru Isus”.
62
 Cei care sunt botezaţi sunt încurajaţi să invite cât de
mulţi din prietenii lor necredincioşi pentru a fi martori
la botezul lor. Unii au trimis chiar invitaţii lucrate în
relief. Botezurile noastre lunare sunt întotdeauna
evenimente majore. O dată am botezat 367 de oameni
într-o singură dimineaţă. Pielea mea era zbârcită pe
când, împreună cu alţi pastori, ieşeam din piscina cu
mult clor a liceului. Îmi amintesc glumind spunând-le
că dacă nu am fi fost baptişti, i-aş fi putut uda pe
fiecare cu un furtun de incendiu!

Viziunea bisericii Saddleback

Din prima predică a pastorului Rick, 30 Martie, 1980

Este visul unui loc unde cei răniţi, deprimaţi,

frustraţi şi confuzi pot găsi dragoste, acceptare, ajutor,
speranţă, iertare, călăuzire şi încurajare.
Este visul împărtăşirii Veştii Bune a lui Isus Cristos
cu sutele de mii de locuitori din Orange County.
Este visul primirii a 20 000 de membri la părtăşia
bisericii – arătând dragoste, învăţând, râzând şi trăind
în armonie împreună.
Este visul creşterii oamenilor spre maturitate
spirituală prin studii biblice, grupe mici, seminarii,
conferinţe şi o şcoală biblică pentru membrii noştri.

63
 Este visul echipării fiecărui credincios pentru o
lucrare semnificativă ajutându-i să-şi descopere
darurile şi talentele pe care Dumnezeu li le-a dat.
Este visul trimiterii de sute de misionari de carieră
şi lucrători în toată lumea, a împuternicirii fiecărui
credincios pentru misiune prin viaţa personală în
lume. Este visul trimiterii a mii de membri din
biserică în proiecte de misiune pe termen scurt pe
fiecare continent. Este visul plantării a cel puţin câte o
nouă biserică în fiecare an.
Este visul pentru un teren de cel puţin cincizeci de
acri, pe care vom construi o biserică regională pentru
Orange County de sud – cu facilităţi frumoase, dar
simple, care să cuprindă un centru de închinare cu
capacitate de câteva mii de locuri, un centru de
consiliere şi rugăciune, săli de clasă pentru studii
biblice şi pentru pregătirea de lucrători laici şi o zonă
de recreaţie. Toate acestea sunt destinate slujirii
individului în totalitate – atât spiritual cât şi
emoţional, fizic şi social – şi oferirii unui cadrul
plăcut şi inspirator.
Stau înaintea voastră astăzi şi afirm cu încredere că
aceste visuri vor deveni realitate. De ce? Pentru că
sunt inspirate de Dumnezeu!

64
 Durerile creşterii

Saddleback a experimentat continuu durerile

creşterii de-a lungul scurtei sale istorii. Pentru a ne
acomoda creşterii noastre continue am folosit
şaptezeci şi nouă de facilităţi diferite în primii
cincisprezece ani de existenţă. De fiecare dată când un
anumit loc de întâlnire nu mai era suficient de mare,
ne mutam serviciile într-un alt loc. Deseori spuneam
că Saddleback este biserica pe care o poţi frecventa,
dacă o găseşti. Glumeam spunând că acesta este
modul prin care atragem la biserică numai oameni
inteligenţi.
Am folosit patru licee diferite, numeroase şcoli
generale, clădiri de bănci, centre de recreaţie, teatre,
centre comunitare, restaurante, case mai mari, clădiri
cu birouri şi stadioane până când în cele din urmă am
înălţat un cort cu capacitate de 2300 de locuri. Am
umplut cortul de patru ori în fiecare săptămână până
am reuşit să construim prima noastră clădire. Cred că
multe biserici construiesc prea repede şi clădiri prea
mici. Pantoful nu trebuie să spună nici o dată
piciorului cât de mare poate să crească.
Deseori sunt întrebat: „Cât de mare poate creşte o
biserică fără clădire?” Răspunsul este: „Nu ştiu!”
Saddleback s-a întâlnit timp de cincisprezece ani şi a
crescut până la 10 000 de membri fără clădire proprie,
deci ştiu că este posibil cel puţin până la 10 000! O
65
clădire, sau lipsa unei clădiri, nu ar trebui să devină
nici o dată o barieră în faţa unui val de creştere.
Oamenii sunt mult mai importanţi decât proprietăţile.
În timpul celor cei cincisprezece ani, peste 7 000 de
oameni şi-au dat viaţa lui Cristos prin eforturile
noastre evanghelistice. Dacă te-ai trezi în mijlocul
unor creştini bebeluşi până la gât, ce ai face? Judecata
noastră sănătoasă şi supravieţuirea au depins de
dezvoltarea unui proces de transformare a căutătorilor
în sfinţi, a consumatorilor în contribuabili, a
membrilor în lucrători, a audienţei într-o armată.
Credeţi-mă, este o sarcină extrem de dificilă de a-i
schimba pe oameni din nişte consumatori egoişti în
nişte creştini cu inimă de slujitor. Nu este o sarcină
pentru nişte lucrători laşi sau pentru aceia care nu vor
să-şi şifoneze robele. Este ceea ce spune de fapt
Marea Trimitere, şi este forţa motivatoare în spatele
tuturor lucrurilor care s-au întâmplat la Saddleback.

2. Mituri despre creşterea bisericii

„Cumpără adevărul, şi nu-l vinde, înţelepciunea,

învăţătura şi priceperea.”
Proverbe 23:23

Copiii ce cresc în America învaţă multe mituri: Moş

Crăciun care aduce daruri tras de nişte reni; Zâna
66
Dinţişorilor care schimbă dinţii căzuţi în bani;
Iepuraşul de Paşti care ascunde dulciuri şi ouă; când
ursul care iese din hibernare şi îşi vede umbra, fapt
care înseamnă că ne mai putem aştepta la vreme rea;
luna care este făcută din caşcaval. Unele dintre aceste
mituri sunt inofensive, altele însă pot cauza mare rău.
Mi-a plăcut întotdeauna acele pasaje din evanghelii
în care Isus provoacă miturile populare, sau
„înţelepciunea convenţională„ din zilele Lui. În Noul
Testament îl menţionează de douăzeci de ori pe Isus
folosind expresia: „Aţi auzit că s-a spus..., dar Eu vă
spun...” Am predicat o dată o serie de mesaje bazate
pe aceste situaţii numite: „Mituri care ne fac
nefericiţi.” Numai când ne vom baza vieţile pe
temelia Cuvântului lui Dumnezeu vom cunoaşte
„adevărul care ne face liberi.”
Multe mituri despre biserici mari crescânde circulă
în rândul pastorilor şi a liderilor de biserici. În timp ce
mulţi au auzit despre aşa numitele mega-biserici (o
denumire care îmi displace) puţini din afara acestor
biserici ştiu ce se întâmple de fapt în interiorul
acestora. Presupuneri inexacte sunt făcute, uneori din
invidie, uneori din teamă şi uneori datorită ignoranţei.
Dacă eşti serios în dorinţa ta de a-ţi vedea biserica
crescând, trebuie să fii gata să provoci concepţiile
convenţionale cu privire la bisericile mari şi crescânde
pe care le auzi astăzi.

67
 Mitul numărul 1:

Singurul lucru de care sunt interesate bisericile

mari este prezenţa

Adevărul este că nu vei creşte ca biserică dacă asta

este tot ce te interesează. În toată istoria creşterii
bisericii din Saddleback ne-am stabilit doar două
obiective în ce priveşte numărul de participanţi –
ambele au fost în primii ani. Nu ne concentrăm asupra
participării; ne concentrăm asupra asimilării tuturor
oamenilor pe care Dumnezeu îi aduce la noi.
Campanii de audienţă şi publicitate pot aduce
oameni la biserică o dată. Ei nu vor mai veni altădată
decât dacă biserica le dă lucruri bune. Pentru a
menţine o creştere constantă a bisericii, trebuie să
oferi oamenilor ceva ce ei nu pot primi în altă parte.
Dacă predici Vestea bună a lui Cristos, adevărată şi
care schimbă vieţile oamenilor, dacă membrii tăi sunt
entuziasmaţi de ceea ce Dumnezeu face în biserica ta,
dacă le oferi un program la care îşi pot invita prietenii
nemântuiţi fără a le fi ruşine şi dacă ai un plan de
zidire, instruire şi trimitere a celor pe care îi câştigi
pentru Cristos, prezenţa la biserică va fi cea mai
nesemnificativă dintre problemele tale. Oamenii merg
cu grămada la o astfel de biserică. Lucrul acesta se
întâmplă în întreaga lume.

68
 O creştere sănătoasă şi de durată a bisericii este un
lucru multidimensional. Definiţia pe care o dau unei
creşteri sănătoase a bisericii are cinci faţete. Fiecare
biserică are nevoie să crească în căldură prin părtăşie,
în profunzime prin ucenicie, în putere prin închinare,
în deschidere prin lucrare şi în mărime prin
evanghelizare.
În Fapte 2:42-47, aceste cinci faţete ale creşterii
sunt descrise în cadrul primei biserici din Ierusalim.
Primii creştini aveau părtăşie, se edificau unii pe
alţii, se închinau, slujeau şi evanghelizau. Ca rezultat
versetul 47 spune „şi Domnul adăuga în fiecare zi la
numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” Observaţi
câteva lucruri cu privire la acest verset. În primul
rând, Dumnezeu făcea să crească (partea Lui) atunci
când biserica îşi făcea partea ei (împlinea în cele
cinci scopuri). În al doilea rând, creşterea era una
zilnică, ceea ce înseamnă că această biserică
sănătoasă avea minimum 365 de convertiri pe an! Ce
s-ar întâmpla dacă acesta ar fi standardul
evanghelistic pe care fiecare biserică trebuie să-l
atingă pentru a se putea numi o biserică nou
testamentară sănătoasă? Câte biserici credeţi că s-ar
califica?
Creşterea este rezultatul natural al unei biserici
sănătoase. O biserică este sănătoasă doar atunci când
mesajul ei este biblic şi când viziunea ei este
echilibrată. Fiecare dintre cele cinci scopuri ale
69
bisericii trebuie să fie în echilibru cu celelalte pentru
ca o biserică să fie sănătoasă. Echilibrul într-o
biserică nu apare în mod natural, de fapt, noi trebuie
să corectăm continuu dezechilibrul. Stă în natura
umană să accentuăm mai mult acel aspect al bisericii
faţă de care simţim o mai mare pasiune. O biserică
condusă de scop înseamnă de fapt a în stabili în mod
intenţionat o strategie şi o structură care să ne forţeze
să acordăm aceiaşi atenţie fiecărui scop.

Mitul numărul 2:

Toate bisericile mari cresc pe seama celor mai mici

Unele biserici mari au crescut pe seama altor

biserici mai mici, acest lucru însă nu este adevărat în
cazul bisericii Saddleback. Statistica bisericii
Saddleback care mă bucură cel mai mult spune că 80
la sută din membrii noştri l-au găsit pe Cristos şi au
fost botezaţi în Saddleback. Noi nu am crescut pe
seama altor biserici. În momentul stabilirii acestei
statistici biserica avea 5 000 de membrii dintre care 4
000 s-au convertit şi au fost botezaţi în Saddleback.
Creşterea noastră a avut loc prin convertiri şi nu prin
transferul creştinilor de la alte biserici.
Transferarea creştinilor de la o biserică la alta nu
este lucrul la care s-a gândit Isus când ne-a dat Marea
Trimitere. Dumnezeu ne-a chemat să fim pescari de
70
oameni şi nu să mutăm nişte peşti dintr-un acvariu
într-altul. O biserică ce creşte doar prin transferul de
creştini de la alte biserici nu experimentează o reală
creştere – este doar o amestecare a cărţilor.

Mitul numărul 3:

Trebuie să alegi între calitate şi cantitate

Acesta este, din nefericire, un mit foarte răspândit

care pur şi simplu nu este adevărat. O parte a
problemei vine din faptul că nimeni nu defineşte la ce
se referă prin calitate şi cantitate. Să vă dau definiţiile
mele.
Calitate se referă la felul de ucenici pe care o
biserică îi produce. Sunt oamenii cu adevărat
schimbaţi în asemănare cu Cristos? Sunt credincioşii
întemeiaţi pe Cuvânt? Se maturizează ei în Cristos?
Îşi folosesc ei talentele în slujire şi lucrare? Îşi
împărtăşesc ei credinţa cu alţii în mod regulat?
Acestea sunt doar câteva din modalităţile de a evalua
calitatea unei biserici.
Cantitate se referă la numărul de ucenici pe care îi
produce o biserică. Câţi oameni sunt aduşi la Cristos,
conduşi spre maturitate şi mobilizaţi pentru lucrare şi
misiune?
O dată ce termenii sunt definiţi, este evident faptul
că calitatea şi cantitatea nu sunt în opoziţie. Ele nu se
71
exclud reciproc. Nu trebuie să alegi între cele două.
Fiecare biserică ar trebui să le dorească pe ambele. De
fapt, o concentrare exclusivă asupra uneia din cele
două ar produce o biserică nesănătoasă. Nu fiţi
păcăliţi de gândirea ori/sau.
Când mergi la pescuit, vrei calitate sau cantitate?
Eu le vreau pe ambele! Vreau să prind cel mai mare
peşte pe care l-aş putea prinde şi aş vrea să prind cât
de mulţi. Fiecare biserică ar trebui să dorească să
atingă cât de mulţi oameni pentru Cristos posibil, cât
şi să-i ajute pe acei oameni să devină cât de maturi
spiritual posibil.
Faptul pe care mulţi pastori doresc să-l ignore este
că calitatea produce cantitate. O biserică plină de
oameni cu adevărat schimbaţi atrage pe alţii. Dacă
studiezi bisericile sănătoase vei descoperi că atunci
când Dumnezeu găseşte o biserică ce face un lucru de
calitate în câştigarea, hrănirea, echiparea şi trimiterea
de credincioşi, El trimite acelei biserici mult material
neprelucrat. Pe de altă parte, de ce ar trimite
Dumnezeu o mulţime de clienţi probabili unei biserici
care nu ştie ce să facă cu ei?
În orice biserică în care vieţi sunt schimbate,
căsătorii sunt salvate şi dragostea curge liber, va
trebui să închizi uşile pentru a-i împiedica pe oameni
să vină la biserică. Oamenii sunt atraşi de bisericile cu
închinare, predicare, slujire şi părtăşie de calitate.
Calitatea atrage cantitatea. Fiecare pastor trebuie să-şi
72
pună nişte întrebări foarte serioase: Dacă majoritatea
membrilor nu invită pe nimeni să vină la biserică, ce
spun ei de fapt (prin faptele lor) despre calitatea pe
care o oferă biserica noastră?
Este totodată adevărat că calitatea creează cantitate
în unele domenii ale vieţii bisericii. De exemplu, cu
cât devine mai mare biserica voastră, cu atât mai bună
devine muzica voastră. Ai prefera să cânţi cu
unsprezece oameni sau cu o mie o sută? Ai prefera să
fii parte a unui program pentru adulţii singuri care să
cuprindă doi oameni sau două sute?
Unele biserici îşi scuză lipsa lor de creştere spunând
că cu cât este mai mică biserica cu atât este mai bună
calitatea pe care o poate păstra. Acest argument este
greşit. Dacă calitatea este moştenită în lucruri mici,
atunci în mod logic, bisericile de cea mai bună calitate
ar fi formate dintr-o singură persoană! În schimb,
petrecându-mi mare parte din viaţa mea, înainte de
Saddleback în biserici mici, am observat că unul
dintre motivele pentru care multe biserici rămân mici
este pentru că există puţină calitate în viaţa şi lucrarea
acelor biserici. Nu există o corelare între mărimea şi
calitatea unei lucrări.
Ce s-ar fi întâmplat dacă părinţii voştri ar fi aplicat
mitul calităţii contra cantităţii în facerea de copii? Ce
s-ar fi întâmplat dacă după primul lor copil ar fi spus:
„Un singur copil este suficient. Hai să ne concentrăm
ca să-l face să fie un copil de calitate. Să nu ne
73
îngrijorăm de cantitate.” Mulţi dintre noi nu am exista
dacă părinţii noştri ar fi gândit aşa!
O biserică ce nu are interes deloc în a creşte
numărul de convertiţi spune într-un fel restului lumii:
„Voi puteţi merge cu toţii în iad.” Dacă cei trei copii
ai mei s-ar fi pierdut într-o călătorie prin pustiu,
împreună cu soţia mea am fi căutat să-i găsim. Nu am
fi cruţat nici un ban pentru a ne găsi şi salva copiii
pierduţi. Când am fi găsit unul dintre ei, nu am fi oprit
căutările pentru a ne concentra doar asupra copilului
„de calitate” ce ne-a rămas. Am fi continuat să-i
căutăm până când i-am fi găsit pe toţi.
În cazul bisericii, atât timp cât mai sunt în lume
oameni pierduţi, trebuie să ne pese atât de cantitate,
cât şi de calitate. La Saddleback noi numărăm
oamenii pentru că au valoare.
Acele cifre reprezintă oameni pentru care a murit
Isus. De fiecare dată când cineva spune: „Nu poţi
măsura succesul în cifre,” răspunsul meu este: „Totul
depinde ce anume numeri!” Dacă numeri casnicii
salvate de la divorţ, vieţi transformate, oameni frânţi
care au fost vindecaţi, necredincioşi care au devenit
închinători ai lui Isus şi membri mobilizaţi pentru
lucrare şi misiune, atunci cifrele sunt extrem de
importante. Au o semnificaţie eternă.

74
 Mitul numărul 4:

Pentru a creşte trebuie să-ţi compromiţi mesajul şi

misiunea bisericii

Acest mit popular implică faptul că liderii

bisericilor crescânde „vând” într-un fel Evanghelia
pentru a face biserica să crească. Presupunerea este că
dacă o biserică atrage oameni, ea trebuie să fie
superficială şi să ducă lipsă de devotament. Se
presupune că prezenţa unei mari mulţimi vorbeşte
despre un mesaj „diluat”.
Bineînţeles că există biserici care au crescut având
o teologie greşită, devotament superficial şi inovaţii
lumeşti. Dar prezenţa unei mari mulţimi nu indică în
mod automat că acesta ar fi cazul. În timp ce puţine
biserici mari şi-au compromis mesajul şi misiunea,
multe altele, cum ar fi şi Saddleback, sunt plasate
nedrept în aceiaşi categorie datorită mărimii noastre.
Această vină prin asociere este nefericită.
Lucrarea lui Isus a atras mulţimi imense de oameni.
De ce? Pentru că Evanghelia este Vestea bună! Are o
putere de atracţie atunci când este clar prezentată. Isus
a spus: „şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi
atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32). Nu
numai mulţimile de adulţi au vrut să fie în preajma lui
Isus, ci chiar copilaşii. O biserică după chipul lui
Cristos va avea aceeaşi atracţie asupra oamenilor.
75
 Isus a atras mulţimile şi totuşi nu a compromis
niciodată adevărul. Nimeni nu l-a acuzat de diluarea
mesajului, cu excepţia marilor preoţi geloşi care L-au
criticat din invidie (Marcu 15:12). Sincer, cred că
aceeaşi gelozie motivează astăzi pe unii care critică
bisericile ce atrag mari mulţimi de oameni.

Nu confundaţi aşteptările

Un alt motiv care îi face pe mulţi oameni să creadă

că bisericile mari sunt superficiale este pentru că
aceştia confundă ceea ce se aşteaptă de la cei
necredincioşi ce frecventează biserica cu ceea ce se
aşteaptă de la membrii bisericii. Acestea sunt două
grupuri foarte diferite. La Saddleback folosim
termenii: „Mulţimea” şi „Adunarea” pentru a face
distincţie între cele două grupuri.
În biserica Saddleback nu ne aşteptăm ca
necredincioşi să acţioneze ca şi credincioşii până când
aceştia vor fi cu adevărat credincioşi. Nu ne aşteptăm
ca vizitatorii din mulţime să acţioneze ca membrii
adunării. Aşteptăm foarte puţine lucruri de la cei ce
caută să investigheze cerinţele lui Cristos. Spunem
pur şi simplu, cum a spus şi Isus când s-a întâlnit
pentru prima dată cu ucenicii: „Veniţi şi vedeţi!” Noi
îi invităm pe necredincioşi să vină să ne verifice ca să
vadă ei înşişi ce este biserica.

76
 Pe de altă parte, cerem un mare devotament de la
cei care vor să se alăture bisericii noastre. Voi
împărtăşi aceste detalii în capitolul 17. Toţi membrii
în perspectivă trebuie să parcurgă un curs pentru
membrii şi li se cere să semneze un legământ de
membru. Semnând legământul, membrii sunt de acord
să dea financiar, să slujească într-o anumită lucrare.
să-şi împărtăşească credinţa, să asculte de conducere,
să evite bârfa şi să menţină un stil de viaţă evlavios,
pe lângă alte lucruri. Saddleback practică disciplina
bisericii – lucru de care rareori se aude astăzi. Dacă
nu împlineşti legământul de membru, eşti şters din
evidenţele noastre. ştergem sute de nume din
evidenţele noastre în fiecare an.
Noii membri vor fi de acord să urmeze cursuri
adiţionale unde vor semna legăminte de creştere care
includ zeciuiala, un timp de părtăşie zilnic şi
participarea săptămânală într-un grup mic. Unul
dintre motivele pentru care Saddleback nu a avut
multe transferuri este că noi aşteptăm mult mai mult
de a membrii noştri decât majoritatea bisericilor.
Am descoperit că provocând oamenii la un
angajament serios, de fapt îi atragem pe oameni în loc
să-i respingem. Cu cât cerem un angajament mai mare
cu atât primim un răspuns mai mare. Mulţi
necredincioşi sunt sătui şi plictisiţi de ceea ce le oferă
lumea. Ei caută ceva mai mare decât ei înşişi, ceva
pentru care să merite să-şi dea vieţile.
77
 A pretinde devotament nu îi opreşte pe oameni; de
multe ori cauza este modul în care bisericile fac
aceasta. Prea adesea bisericile falimentează în a
explica scopul, valoarea şi beneficiile devotamentului;
ele nu au un proces prin care să-i ajute pe oameni să
crească gradat în acest devotament.

A fi contemporan fără a te compromite

Oricine este serios în a face lucrarea, nu doar a o

teoretiza, trebuie să fie gata să trăiască sub tensiunea a
ceea ce Bruce şi Marshall Shelley numea „chemarea
noastră ambidextră.” Pe de o parte suntem obligaţi să
rămânem credincioşi Cuvântului neschimbător al lui
Dumnezeu. Pe de altă parte trebuie să slujim într-o
lume în continuă schimbare. Trist, dar mulţi creştini
refractari trăirii sub această tensiune se retrag într-un
din cele două extreme.
Unele biserici, temându-se de infecţia lumească, se
retrag într-o izolare faţă de cultura de astăzi. Chiar
dacă majoritatea nu se retrag aşa de în urmă ca şi
menoniţii Amiş, multe biserici par să considere că
anii `50 au fost epoca de aur, şi sunt hotărâţi să
păstreze acea epocă în biserica lor.
Ceea ce admir la menoniţii Amiş este că cel puţin ei
sunt sinceri cu privire la asta. Ei recunosc deschis că
au decis să păstreze stilul de viaţă al anilor 1800. În
contrast, bisericile care încearcă să perpetueze cultura
78
anilor 50 de obicei neagă intenţia lor sau încearcă să
demonstreze cu texte că ei acţionează în felul în care
s-a acţionat pe vremea Noului Testament.
Apoi sunt aceia care, temându-se să nu devină
nerelevanţi, imită în mod nechibzuit ultimele capricii
şi mode. În încercare lor de a se relaţiona la cultura de
astăzi, ei compromit mesajul şi pierd semnificaţia
chemării de a fi puşi deoparte. Prea adesea aceste
biserici oferă un mesaj care accentuează beneficiile
Evangheliei ignorând responsabilităţile şi preţul
urmării lui Cristos.
Există vreo modalitate de a sluji în cultura noastră
fără a ne compromite convingerile? Cred că există şi
voi discuta mai amănunţit despre aceasta în capitolul
12. Soluţia este aceea de a urma exemplul de slujire a
lui Cristos. Isus niciodată nu şi-a coborât standardele,
ci întotdeauna a început de unde se aflau oamenii. El
era contemporan fără a compromite adevărul.

Mitul numărul 5:

Dacă eşti dedicat suficient, biserica ta va creşte

Acesta este un mit favorit promovat la conferinţele

pastorale unde vorbitorii explică în mod pios că dacă
biserica ta nu creşte, problema este lipsa dedicării. Ei
spun: „Dacă ai rămâne pur din punct de vedere
doctrinar, ai predica Cuvântul, te-ai ruga mai mult şi
79
ai fi mai dedicat, atunci biserica ta ar exploda în ce
priveşte creşterea.” Sună atât de simplu şi de spiritual,
numai că nu este adevărat. În loc să fii încurajat la
aceste conferinţe, mulţi pastori pleacă simţindu-se
mai vinovaţi, mai incompetenţi şi mai frustraţi.
Cunosc sute de pastori dedicaţi a căror biserici nu
cresc. Ei sunt credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu,
se roagă serios şi consecvent, predică mesaje solide şi
dedicarea lor este indubitabilă – şi totuşi bisericile lor
refuză să crească. Este o insultă să spui că problema
lor este lipsa dedicării. Puţine lucruri mă înfurie mai
tare decât acesta. Aceştia sunt pastori buni, evlavioşi
care slujesc pe Domnul cu toată inima.
Este nevoie de mai mult decât de dedicare pentru a
face o biserică să crească; este nevoie de îndemânare.
Unul dintre versetele mele favorite este Eclesiastul
10:10: „Când se toceşte fierul şi rămâne neascuţit,
trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă
ajungi prin înţelepciune.” (În versiunea americană
NIV în loc de înţelepciune este îndemânare,
pricepere. n. trad.) Observaţi că Dumnezeu spune că
îndemânarea, nu doar dedicarea, va aduce succesul.
Dacă trebuie să tai nişte lemne m-aş descurca mai
bine ascuţindu-mi mai întâi toporul. Ideea este să
lucrezi mai inteligent, nu mai din greu.
Ia-ţi timp şi învaţă îndemânările de care ai nevoie în
lucrare. Vei economisi timp pe termen lung şi vei
avea succes cu mult mai mare. Ascute-ţi toporul tău
80
de lucrare citind cărţi, participând la conferinţe,
ascultând casete şi observând modele de lucrare. Nici
o dată nu pierzi vremea când îţi ascuţi toporul.
Îndemânarea aduce succes.
În biserica noastră sunt mai mulţi piloţi
profesionişti care pilotează pentru linii aeriene
importante. Ei îmi spun că, indiferent de vechimea lor
în pilotaj, li se cere să petreacă de două ori pe an câte
o săptămână de reinstruire şi ascuţire a îndemânărilor.
Când i-am întrebat de ce este cerută această
reinstruire aşa de des răspunsul a fost: „Pentru că
vieţile oamenilor depind de cât de îndemânatici
suntem.” Acest lucru este adevărat şi în lucrare. Ar
trebui noi să fim mai puţin preocupaţi de păstrarea
abilităţilor noastre la zi?
În biserica Saddleback oferim o conferinţă cu
instruire elementară pentru liderii şi pastorii bisericii
cel puţin o dată pe an. Chiar dacă personalul nostru
este bine familiarizat cu viziunea, strategia şi structura
bisericii Saddleback, le cer fiecăruia dintre ei să
participe la conferinţă. Cu toţii avem nevoie ca
viziunea noastră să fie revigorată şi abilităţile noastre
să fie ascuţite în mod regulat.
Motivul pentru care apostolul Pavel a fost atât de
eficient în plantarea şi dezvoltarea de bisericii era
pentru că el avea îndemânarea pentru aceasta. El
recunoaşte acest lucru în 1 Corinteni 3:10: „După
harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un
81
meşter-zidar înţelept, am pus temelia.” Pavel era un
expert în zidirea de biserici. El nu era un constructor
ce zidea la întâmplare şi care făcea o muncă de
proastă calitate. Nu numai că era dedicat însărcinării
sale, el avea şi îndemânările de a folosi uneltele
corespunzătoare. şi noi trebuie să învăţăm să folosim
uneltele corespunzătoare în zidirea unei biserici. Dacă
tot ce ai în cutia ta de scule este un ciocan, vei avea
tendinţa să-i tratezi pe toţi ca pe nişte cuie!
Biblia mai compară lucrarea cu munca agricolă, o
altă profesie care necesită anumite abilităţi. Un
fermier poate fi un muncitor dedicat şi harnic, dar el
trebuie să aibă şi îndemânările necesare pentru
utilizarea echipamentului potrivit. Dacă el încearcă să
recolteze porumb cu o combină pentru grâu, este
destinat să falimenteze. Dacă încearcă să recolteze
roşii cu o maşină de strâns bumbac, va sfârşi într-un
dezastru total! Lucrarea de succes, asemeni
agriculturii, cere mai mult decât dedicare şi efort; cere
îndemânare, sincronizare şi uneltele potrivite.
Multe soluţii simpliste pentru creşterea bisericii
sunt exprimate în nişte termeni aşa de pioşi că face
dificil ca cineva să le provoace fără să pară
nespiritual. Cineva trebuie să afirme cu curj evidentul:
Doar rugăciunea nu va duce la creştere unei biserici.
Unii dintre cei mai mari eroi ai rugăciune pe care îi
cunosc sunt pastori şi membrii ai unor biserici pe
moarte.
82
 Bineînţeles, rugăciunea este în mod absolut
esenţială. Fiecare pas în dezvoltarea bisericii
Saddleback a fost scăldat în rugăciune. De fapt, am o
echipă de rugăciune care se roagă pentru mine în timp
ce vorbesc la fiecare din cele patru servicii pe care le
avem la sfârşitul săptămânii. O lucrare fără rugăciune
este o lucrare fără putere. Dar e nevoie de mult mai
mult decât de rugăciune pentru a face o biserică să
crească. Este nevoie de acţiune cu îndemânare. O dată
Dumnezeu i-a spus lui Iosua să înceteze a se mai ruga
pentru eşecul său şi să se ridice să rezolve mai
degrabă cauza acestuia. (Iosua 7) Există un moment
pentru rugăciune şi există un moment pentru a acţiona
responsabil.
Trebuie întotdeauna să fim atenţi şi să evităm două
poziţii extreme în lucrare. O extremă este aceea de a-
ţi asuma toată responsabilitatea pentru creşterea
bisericii. Cealaltă extremă este aceea de a abdica toată
responsabilitatea în privinţa aceasta. Sunt profund
îndatorat lui Joe Ellis pentru identificarea acestor
două extreme şi pentru că m-a ajutat să selectez
problemele de responsabilitate şi credincioşie în
lucrare. Joe identifică prima eroare ca „umanismul
practic”, iar pe a doua ca „iresponsabilitatea pioasă.”
Ambele sunt fatale pentru o biserică.
În primul rând trebuie să evităm greşeala de a crede
că tot ce e nevoie pentru a creşte o biserică este
organizarea, managementul şi marketingul. Biserica
83
nu este o afacere! Am vorbit cu nişte pastori care
acţionează ca şi cum biserica ar fi o întreprindere
umană cu câţiva oameni care se roagă plasaţi pentru a
crea o imagine bună. După ce i-am ascultat m-am
întrebat, Unde este Duhul Sfânt în toată povestea
asta?
Din păcate multe biserici pot fi explicate în termenii
unei şcoli duminicale standard, o organizaţie eficientă
şi un buget echilibrat. Nu se întâmplă niciodată nimic
supranatural în aceste biserici, şi puţine vieţi sunt cu
adevărat schimbate.
Toate planurile, programele şi procedurile noastre
sunt inutile fără ungerea lui Dumnezeu. Psalmul
127:1 spune: „Dacă nu zideşte Domnul o casă,
degeaba lucrează cei ce o zidesc.” O biserică nu poate
fi zidită doar prin eforturi umane. Nu trebuie nici o
dată să uităm a cui este biserica. Isus a spus: „voi zidi
biserica Mea” (Matei 16:18).
Pe de altă parte, trebuie să evităm eroarea de a
crede că nu există nimic ce să facem pentru a ajuta
biserica să crească. Această concepţie greşită este la
fel de răspândită şi astăzi. Unii pastori şi teologi cred
că orice planificare, organizare, publicitate sau efort
este arogant, nespiritual sau chiar păcătos şi că
singurul nostru rol este acela de a sta şi a urmări cum
îşi face Dumnezeu treaba. Vei vedea multe învăţături
de acest gen în scrierile despre trezire. Cu o dorinţă
sinceră de a accentua lucrarea lui Dumnezeu într-o
84
trezire, tot efortul uman este subapreciat. Acest mod
de gândire produce credincioşi pasivi şi deseori
foloseşte scuze ce sună spiritual pentru a justifica
eşecul bisericii în a creşte.
Biblia ne învaţă clar că Dumnezeu ne-a dat un rol
critic în realizarea voii Sale pe pământ. Creşterea
bisericii este un parteneriat între Dumnezeu şi om.
Bisericile cresc prin puterea lui Dumnezeu şi prin
efortul îndemânatic al oamenilor. Ambele elemente,
puterea lui Dumnezeu şi efortul îndemânatic al
omului trebuie să fie prezente. Nu o putem face fără
Dumnezeu, dar El a decis să nu o facă fără noi!
Dumnezeu foloseşte oameni pentru a-şi îndeplini
scopurile Sale.
Pavel a ilustrat acest parteneriat între Dumnezeu şi
om când a spus: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar
Dumnezeu a făcut să crească... noi suntem împreună
lucrători cu Dumnezeu...” (1 Corinteni 3:6-9).
Dumnezeu şi-a făcut partea după ce Pavel şi Apolo şi-
au făcut-o pe a lor.
Nou Testament este plin de analogii ale creşterii
bisericii care învaţă acest principiu: plantarea şi
cultivarea grădinii lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:5-9);
construirea clădirii lui Dumnezeu (1Corinteni 3:10-
13); recoltarea câmpurilor lui Dumnezeu (Matei 9:37-
38): creşterea trupului lui Cristos (Romani 12:4-8;
Efeseni 4:16).

85
 Pentru un exemplu din Vechiul Testament ne putem
uita la cartea lui Iosua. Dumnezeu le-a spus
israeliţilor să ia în stăpânire ţara, nu a făcut-o EL în
locul lor. Le-a oferit un parteneriat şi le-a dat un rol
pe care trebuiau să-l joace. Dar datorită fricii şi
pasivităţii lor, israeliţii au murit în pustie. În timp ce
noi îl aşteptăm pe Dumnezeu să lucreze pentru noi,
Dumnezeu ne aşteaptă să lucreze prin noi.

Mitul numărul 6:

Există o cheie secretă în creşterea bisericii

Creşterea bisericii este o problemă complexă.

Rareori este cauzată doar de către un singur factor. De
fiecare dată când auziţi un pastor atribuind creşterea
bisericii sale unui singur factor, fie simplifică prea
mult ceea ce s-a întâmplat, fie nu recunoaşte motivul
real al creşterii bisericii sale.
Ca urmare a interacţiunii mele cu conducători de
biserici care au primit instruirea oferită de noi la
Saddleback, am identificat câteva aspecte elementare
cu privire la bisericile pe care personalul meu le
numeşte „Regulile lui Rick de Creştere”.
În primul rând, există mai mult decât o modalitate
de a creşte o biserică. V-aş putea arăta biserici care
folosesc strategii exact opuse şi care totuşi cresc.
Unele biserici cresc prin şcoala lor Duminicală; altele
86
folosesc grupe mici în case. Unele biserici cresc
folosind muzica contemporană, altele folosind muzica
tradiţională. Unele biserici cresc prin organizarea unui
program de vizitare, altele nu au avut niciodată
vreunul.
În al doilea rând, este nevoie de tot felul de biserici
pentru a atinge tot felul de oameni. Slavă Domnului
că nu suntem toţi la fel! Dumnezeu iubeşte
diversitatea. Dacă fiecare biserică ar fi fost ca
celelalte am fi atins doar un mic segment din această
lume. Numai în domeniul muzicii, imaginaţi-vă toate
stilurile de muzică de care este nevoie pentru a atinge
diferitele culturi din întreaga lume. Din când în când
aud pe cineva spunând că toate bisericile ar trebui să
ne unim într-o singură denominaţie în care să fim cu
toţii la fel. Nu pot să fiu de acord. Cred că diversitatea
este un punct tare, nu o slăbiciune. Dumnezeu
foloseşte diferite abordări pentru a atinge diferite
grupuri de oameni.
Nu vorbesc despre bisericile care deviază de la
adevărul biblic. Mesajul lui Cristos nu trebuie să se
schimbe niciodată. Este după cum spunea Iuda:
„...adevărul pe care l-a dat Dumnezeu, o dată pentru
totdeauna, poporului său pentru a fi păstrat fără
schimbare de-a lungul anilor.” (Iuda 1:3, LB) Nu
confundaţi metoda cu mesajul. Mesajul nu trebuie să
se schimbe niciodată, metodele însă trebuie să se
schimbe cu fiecare generaţie.
87
 În al treilea rând, nu criticaţi niciodată ceea ce
Dumnezeu binecuvântează, chiar dacă poate fi vorba
de un stil diferit de lucrare care te face să te simţi
iritat. Sunt uimit deseori cum Dumnezeu binecuvântă
oameni cu care nu sunt de acord sau pe care nu-i
înţeleg. Astfel că am adoptat următoarea atitudine:
Dacă vieţi sunt schimbate de puterea lui Isus Cristos –
atunci îmi place modul tău de lucrare! Cu toţii suntem
trofee ale harului lui Dumnezeu.

Mitul numărul 7:

Tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi este

credincioşie

Această afirmaţie este doar pe jumătate adevărată.

Dumnezeu aşteaptă atât credincioşie cât şi rodnicie.
Rodnicia este o temă majoră în Noul Testament.
Gândiţi-vă la următoarele:
Suntem chemaţi de Dumnezeu să aducem roadă.
„Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi
v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada
voastră să rămână.” (Ioan 15:16) Dumnezeu vrea să
vadă o roadă care rămâne ca rezultat al lucrării
noastre.
Fiind roditori îl glorificăm pe Dumnezeu. „Dacă
aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi
proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan
88
15:8). O lucrare neroditoare nu aduce slavă lui
Dumnezeu, iar o lucrare roditoare dovedeşte că
suntem ucenicii lui Cristos.
Fiind roditori suntem plăcuţi lui Dumnezeu.
„...pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic
de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând
roade în tot felul de fapte bune” (Coloseni 1:10).
Isus şi-a păstrat judecata sa cea mai severă pentru
pomul neroditor. El l-a blestemat pentru că nu avea
roadă. „ A văzut un smochin lângă drum, şi S-a
apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis:
„De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!”
şi pe datã smochinul s-a uscat” (Matei 21:19). Isus nu
a făcut acest lucru pentru a se da în spectacol, ci
pentru a îi învăţa un lucru: El aşteaptă rodnicie!
Naţiunea Israel şi-a pierdut privilegiul datorită
nerodniciei. „De aceea, vă spun că Împărăţia lui
Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui
neam, care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:42).
Acest principiu poate fi aplicat şi bisericilor
individuale. Am văzut cum Dumnezeu şi-a retras
binecuvântare de deasupra unor biserici – biserici care
au fost foarte binecuvântate în trecut – pentru că au
devenit mulţumiţi şi interesaţi de sine, şi au încetat să
mai aducă roadă.
Ce este această rodnicie? Cuvântul roadă, sau o
variantă a acestuia, este folosit de cincizeci şi cinci de
ori în Noul Testament şi se referă la o varietate de
89
rezultate. Fiecare din următoarele lucruri este
considerat de Dumnezeu roadă: pocăinţa (Matei 3:8;
Luca 13:5-9),practicarea adevărului (Matei 7:16-21;
Col. 1:10), rugăciunea ascultată (Ioan 15:7-8), o sumă
de bani dată de credincios (Rom. 15:28), un caracter
cristic şi câştigarea necredincioşilor pentru Cristos
(Rom. 1:13). Pavel a spus că el dorea să predice în
Roma „ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre
celelalte neamuri” (Rom. 1:13). Roada unui
credincios este un alt credincios.
Gândindu-mă la Mare Trimitere dată de Isus
bisericii, cred că definiţia rodniciei unei biserici locale
trebuie să includă creşterea prin convertirea
necredincioşilor. Pavel se referă la primii convertiţi
din Ahaia ca la „cel dintâi rod al Ahaiei” (1 Cor.
16:15).
Biblia vede ca roadă creşterea numerică a bisericii.
Multe din pildele împărăţiei accentuează adevărul
inevitabil că Dumnezeu aşteaptă ca biserica Sa să
crească. În plus, Pavel leagă aducerea de roadă cu
creşterea bisericii. Coloseni 1:6 spune: „care a ajuns
până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi
merge crescând, ca şi între voi. şi aceasta, din ziua în
care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu,...”
Aduce roadă şi creşte biserica ta? Vezi tu rodul noilor
convertiţi ce se alătură adunării tale?
Dumnezeu vrea ca biserica ta să fie atât credinciosă
cât şi roditoare. Una fără cealaltă este doar jumătate
90
din ecuaţie. Rezultatele numerice nu sunt o justificare
pentru a nu fi credincioşi mesajului, dar nu putem
folosi nici credincioşia ca o scuză pentru a fi
ineficienţi!. Bisericile care au puţine sau chiar deloc
convertiri, deseori încearcă să-şi justifice ineficienţa
cu afirmaţia: „Dumnezeu nu ne-a chemat să avem
succes. El ne-a chemat doar la credincioşie.” Nu sunt
deloc de acord, pentru că Biblia învaţă clar că
Dumnezeu aşteaptă ambele.
Problema este cum definim termenii succes şi
credincioşie. Eu definesc succesul ca împlinirea Marii
Trimiteri. Isus a dat bisericii ceva de făcut. Fie vom
avea succes în împlinirea acestuia, fie vom eşua.
Folosind această definiţie fiecare biserică ar trebui să
dorească să aibă succes! Care este alternativa? Opusul
succesului nu este credincioşia şi eşecul. Orice
biserică ce nu ascultă de Marea Trimitere eşuează în
împlinirea scopului ei, indiferent de ce alte lucruri ar
mai face.
Ce este credincioşia? De obicei o definim în
termenii credinţelor. Credem că având credinţe
ortodoxe împlinim porunca lui Cristos de a fi
credincioşi. Ne numim deseori „apărători ai
credinţei.” Isus când a folosit termenul a vrut însă să
spună mult mai mult decât a adera la nişte credinţe. El
a definit credincioşia în termeni de comportament –
dispoziţia de a-ţi asuma anumite riscuri (fapt care
necesită credinţă) pentru a fi roditor.
91
 Cel mai clar exemplu se găseşte în pilda talanţilor
din Matei 25:14-30. Cei doi oameni care şi-au dublat
talanţii au fost chemaţi :”robi buni şi credincioşi.” Cu
alte cuvinte, ei şi-au demonstrat credincioşia
asumându-şi nişte riscuri care au produs roadă. EI au
avut succes în sarcina pe care o primiseră, şi au fost
răsplătiţi pentru aceasta de către stăpân.
Robul pasiv, temător, care nu a făcut nimic cu
talantul pe care l-a primit, nu a adus nici un rezultat
stăpânului său pentru că nu şi-a asumat nici un risc. El
a fost chemat: „viclean şi leneş” în contrast cu ceilalţi
doi chemaţi „credincioşi” pentru că au adus rezultate.
Ideea relatării este clară: Dumnezeu aşteaptă să vadă
rezultate. Credincioşia noastră este demonstrată prin
rodnicia noastră.
Credincioşia este atinsă ţinând cont de resursele şi
talanţii daţi de Dumnezeu. De aceea este greşit să
măsori succesul comparând bisericile. Succesul nu
este mai mare decât vreo altă biserică; ci se referă la a
aduce roadă ţinând cont de darurile, oportunităţile şi
potenţialul dăruit ţie.
Cristos nu aşteaptă de la noi să producem mai mult
decât putem, dar El aşteaptă ca noi să producem tot ce
putem prin puterea Lui care este în noi. Este mult mai
mult decât mulţi dintre noi am crede că este posibil.
Noi aşteptăm prea puţin de la Dumnezeu, şi încercăm
atât de puţin pentru EL. Dacă nu îţi asumi nici un risc
în lucrarea ta, atunci nu ai nevoie de credinţă. Iar dacă
92
lucrarea ta nu implică credinţă, atunci eşti
necredincios.
Cum defineşti credincioşia? Eşti credincios
Cuvântului lui Dumnezeu dacă insişti să-l comunici
într-un stil depăşit? Eşti credincios dacă insişti să îţi
faci lucrarea într-un mod care ţi se potriveşte, chiar
dacă nu aduci prin asta nici o roadă? Eşti credincios
lui Cristos dacă vezi mai valoroase tradiţiile umane
decât câştigarea oamenilor pentru El? Eu cred că
atunci când o biserică continuă să folosească metode
care nu mai dau nici un rezultat, acea biserică nu mai
este credincioasă lui Cristos!
Trist, dar există multe biserici astăzi care sunt
complet ortodoxe în credinţe, dar care nu sunt
credincioase lui Cristos pentru că au refuzat să-şi
schimbe programele, metodele, stilul de închinare,
clădirile sau chiar localizarea pentru a atinge o lume
pierdută pentru Cristos. Vance Havner spunea: „O
biserică poate fi din punct de vedere doctrinar la fel
de dreaptă ca o ţeavă de puşcă, şi totuşi la fel de goală
din punct de vedere spiritual.” Trebuie să fim gata să
spunem Domnului şi Mântuitorului nostru, cu un
devotament fără rezerve: „Vom face tot ce e nevoie
pentru a atinge oamenii pentru Cristos.”

93
 Mitul numărul 8:

Nu poţi învăţa de la bisericile mari

Istoria creşterii bisericii din Saddleback este un act

suveran al lui Dumnezeu care nu poate fi copiat.
Oricum, ar trebui să extragem lecţiile şi principiile
transferabile. A ignora ceea ce Dumnezeu a învăţat
biserica noastră un ar fi o slujire înţeleaptă. „Aduceţi-
vă aminte ceea ce aţi învăţat despre Domnul prin
experienţele voastre c El” (Deut.11:2, TEV). Nu ar
trebui ca fiecare biserică să inventeze din nou roata.
De fiecare dată când văd un program funcţionând
într-o altă biserică, încerc să extrag principiile din
spate şi să le aplic în biserica noastră. Datorită acestui
lucru, biserica noastră a beneficiat de pe urma multor
alte modele pe care le-am studiat, atât contemporane,
cât şi istorice. Sunt mulţumitor pentru modelele care
m-au ajutat. Am învăţat cu mult timp în urmă că nu
trebuie să fac totul original pentru a funcţiona.
Dumnezeu nu ne-a chemat să fim originali în toate
lucrurile. El ne-a chemat să fim eficienţi.
Pentru a reduce riscul de a copia lucrurile greşite,
vreau să identific ce anume este transferabil din
exemplul bisericii Saddleback şi ce anume nu este.

94
 Ce nu poţi copia

În primul rând, nu veţi putea transfera contextul

nostru. Fiecare biserică funcţionează într-un context
cultural unic. Saddleback este localizat în mijlocul
unei zone suburbane foarte aglomerate din sudul
Californiei, plină de cupluri tinere bine instruite. Nu
este Peoria, Illinois; Muleshoe, Texas; sau chiar Los
Angeles, California. Fiecare comunitate este unică. A
clona în mod artificial o biserică Saddleback într-un
mediu diferit este o formulă pentru faliment. În ciuda
avertizării mele clare, unii au încercat totuşi şi apoi s-
au întrebat de ce lucrurile nu merg nicicum.
În al doilea rând, nu veţi putea copia personalul
nostru. Dumnezeu foloseşte oameni pentru a-şi face
lucrarea. Conducerea oricărui program este
întotdeauna mai crucială decât programul în sine. Am
petrecut cincisprezece ani pregătindu-mi o echipă de
conducere care este mult mai eficientă împreună decât
am putea fi fiecare dintre noi pe cont propriu.
Individual, suntem cu toţii nişte oameni obişnuiţi. Dar
când suntem împreună, amestecul de daruri,
personalităţi şi contexte din care venim, creează o
sinergie puternică care derutează experţii în
management şi care ne-a permis să realizăm nişte
lucruri uimitoare.
În al treilea rând, tu nu poţi fi eu. (Nici un om în
toate minţile nu ar dori să aibă slăbiciunile mele.)
95
Doar eu pot fi eu, şi doar tu poţi fi tu. Aşa a
intenţionat Dumnezeu lucrurile. Când vei ajunge în
cer Dumnezeu nu te va întreba: „De ce n-ai fost mai
mult ca Rick Warren (sau Jerry Falwell sau Bill
Hybles sau John MacArthur sau oricine altcineva)?”
Mai degrabă Dumnezeu va spune: De ce n-ai fost mai
mult ca tine însuţi?”
Dumnezeu te-a făcut să fi tu însuţi. El vrea să îţi
foloseşti darurile, pasiunile, abilităţile tale naturale,
personalitatea ta şi experienţele tale pentru a avea un
impact asupra părţii tale de lume. Toţi dintre noi
începem ca nişte originale. Din nefericire mulţi
sfârşesc ca nişte copii ale altcuiva. Nu poţi să creşti o
biserică încercând să fii altcineva.

Ce poţi învăţa

În primul rând, poţi învăţa principiile. După cum

spunea un clişeu vechi: „Metodele sunt multe,
principiile sunt puţine; metodele se pot schimba des,
principiile niciodată.” Dacă un principiu este biblic,
cred că este şi trans-cultural. Va funcţiona oriunde.
Este înţelept să înveţi şi să aplici principii privind la
modul în care Dumnezeu lucrează în întreaga lume.
Pentru că nu poţi să creşti o biserică încercând să fii
altcineva, poţi creşte o biserică folosind principiile pe
care altcineva le-a descoperit filtrându-le prin propria
ta personalitate şi context.
96
 Nu am fost niciodată interesat să produc clone ale
bisericii Saddleback. De aceea am ales un nume local
pentru biserica noastră în locul unuia generic care ar
putea fi copiat. Dacă nu locuieşti în comunitatea
noastră, numele „Saddleback” nu merge pentru
biserica ta. Nici una din cele două zeci şi cinci de
biserici plantate de noi nu lucrează identic ca
Saddleback. Le încurajez ca ceea ce au învăţat de la
noi să filtreze prin contextul şi personalitatea lor
proprii.
Dumnezeu are o anumită lucrare pentru fiecare
biserică. Biserica ta are o amprentă unică pe care
Dumnezeu v-a dat-o. Poţi învăţa de la alte modele
fără să devii însă o copie. Învăţăm cel mai repede şi
cel mai bine analizând alte modele. La urma urmei,
mare parte din ceea ce învăţăm în viaţă, învăţăm
urmărind alte modele. Să nu vă fie niciodată ruşine să
folosiţi un model; este un semn al inteligenţei!
Proverbe 18:15 spune: „Un om înţelept este
întotdeauna deschis faţă de ideile noi. De fapt, le şi
caută.” (LB).
Lui Pavel nu îi era, cu siguranţă, frică să folosească
modele pentru bisericile pe care le planta. El a spus
bisericii din Tesalonic: „şi voi înşivă aţi călcat pe
urmele mele şi pe urmele Domnului... aşa că aţi ajuns
o pildã pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din
Ahaia.” (1 Tes. 1:6-7) Aceasta este rugăciunea mea
pentru biserica voastră. Sper să puteţi învăţa de la
97
modelul Saddleback şi astfel să deveniţi, la rândul
vostru, un model pentru alte biserici.
Saddleback nu este nicicum o biserică perfectă, este
însă o biserică sănătoasă (după cum nici copiii mei nu
vor fi niciodată perfecţi, dar cel puţin sunt sănătoşi).
O biserică nu trebuie să fie perfectă pentru a fi un
model. Dacă perfecţia ar fi cerută ca şi condiţie pentru
a fi model, atunci poţi să laşi baltă încercarea ta de a
învăţa de la vreo biserică. Nu există biserici perfecte.
Daţi-mi voie să vă avertizez: dacă implementaţi
strategia şi ideile din această carte la biserica voastră
şi cineva se va simţi obligat să spună: „Aţi luat asta de
la Saddleback.” Ar trebui să-i răspundeţi: „şi ce dacă!
Ei au luat ceea ce ştiu de la sute de alte biserici.”
Aduceţi-vă aminte, toţi suntem în aceeaşi echipă.
Cred că oamenii care nu pot învăţa de la alte
modele au o problemă de eu. Biblia spune:
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har
celor smeriţi” (Iacov 4:6). De ce face Dumnezeu asta?
Unul dintre motive ar fi că atunci când poporul este
plin de mândrie ei sunt neînvăţabili: ei cred că le ştiu
pe toate. Am descoperit că atunci când oamenii cred
că au toate răspunsurile, de obicei înseamnă că ei nici
măcar nu cunosc toate întrebările. Scopul meu este să
învăţ cât de mult pot de la cât de mulţi oameni, cât de
des posibil. Încerc să învăţ din critici, de la oameni cu
care nu sunt de acord şi chiar de la duşmani.

98
 În al doilea rând, poţi învăţa un proces. Această
carte vorbeşte despre un proces, nu despre programe.
Ea oferă un sistem pentru dezvoltarea oamenilor din
biserica ta şi pentru echilibrarea scopurilor bisericii
tale. Urmărind strategia de asimilare a oamenilor din
Saddleback care lucrează sub presiunea cererilor unei
biserici ce creşte rapid, sunt încrezător că procesul
condus-de-scop poate funcţiona şi în alte biserici unde
ritmul de creştere este mai rezonabil. Am văzut acest
proces producând credincioşi puternici şi roditori în
mii de biserici mici şi mijlocii. Nu este o strategie
doar pentru o megabiserică.
Oamenii uită că Saddleback a fost cândva o biserică
foarte mică. A crescut prin folosirea procesului
condus-de-scop. Mulţi conducători de biserici mi-au
spus după ce le-am explicat procesul: „Deci, oricine
poate face lcurul acesta!” „Da! Tocmai asta e ideea!”
le-am răspuns. Bisericile sănătoase sunt construite pe
un proces nu pe nişte personalităţi.
În cele din urmă, poţi învăţa nişte metode. Nici o
metodă nu este destinată să dureze o veşnicie sau să
se aplice oriunde, acest lucru însă nu o face lipsită de
valoare. Recent metodele de creştere a bisericii şi-au
căpătat o reputaţie proastă. În unele cercuri, sunt
considerate nespirituale, chiar fireşti. Pentru că nişte
entuziaşti au accentuat prea mult metodele neglijând
învăţătura sănătoasă şi lucrarea supranaturală a
Duhului Sfânt, alţii au mers la fel de departe în
99
cealaltă extremă fiind gata să renunţe la toate
metodele.
Fiecare biserică foloseşte un fel de metodologie, fie
intenţionat sau neintenţionat, deci nu se pune
întrebarea dacă să folosim metode sau nu. Problema
este ce fel de metode foloseşti şi dacă ele sunt biblice
şi eficiente.
Metodele sunt doar expresii ale principiilor. Există
multe feluri diferite de a exprima principiile biblice în
diverse culturi. Cartea Faptele conţine multe exemple
cu privire la modul în care primii creştini au folosit
diferite metode în diferite situaţii.
Dacă studiezi bisericile de astăzi, este evident că
Dumnezeu foloseşte tot felul de metode, şi că EL
binecuvântează unele metode mai mult decât pe
altele. Este evident, totodată că unele metode care au
funcţionat în trecut nu mai sunt eficiente. Din fericire
unul dintre cele mai mari puncte tari ale
creştinismului a fost abilitatea de a-şi schimba
metodele când este confruntat cu vremuri şi culturi
noi. Istoria ilustrează dramatic crearea continuă de
către biserică a „noi teascuri.” Dumnezeu îi dă
bisericii noi metode pentru a atinge fiecare nouă
generaţie. Eclesiastul 3:6 spune: „păstrarea îşi are
vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei.” Acest
verset poate fi aplicat metodologiei. Fiecare generaţie
a bisericii trebuie să decidă ce metode să continue să

100
folosească şi la ce metode să renunţe datorită
ineficienţei.
Probabil nu vă vor plăcea unele metode folosite de
noi la Saddleback. Nu e nici o problemă. Nu mă
aştept ca vouă să vă placă din moment ce nici mie nu
îmi plac toate lucrurile pe care le facem! Citeşte
această carte ca şi cum ai mânca peşte: alege carnea şi
aruncă oasele. Adoptă şi adaptează ceea ce poţi folosi.
Una dintre cele mai importante abilităţi ale conducerii
este să înveţe să distingă între ceea ce este esenţial şi
ceea ce nu este. Metoda trebuie întotdeauna să fie
folositoare mesajului. Ori de câte ori citeşti o carte
despre creşterea şi sănătatea bisericii, nu confundaţi
aspectele principale de cele secundare.
Aspectele principale ale sănătăţii şi creşterii
bisericii:
Cine este stăpânul nostru?
Care este mesajul nostru?
Care este motivaţia noastră?
Aspecte secundare ale sănătăţii şi creşterii bisericii:
Care este piaţa noastră?
Care sunt modelele noastre?
Care sunt metodele noastre?
Albert Einstein s-a plâns o dată că una dintre marile
slăbiciuni ale secolului douăzeci este că de obicei
confundăm mijloacele cu scopurile. Pentru biserică
acesta este un lucru în special periculos. Nici o dată
nu trebuie să îndrăgim aşa de mult metodele încât să
101
pierdem din vedere misiunea noastră şi să uităm
mesajul nostru.
Din nefericire multe biserici funcţionează pe baza
concepţiilor greşite şi a miturilor identificate de mine
în acest capitol. Acest lucru le împiedică să fie
sănătoase şi să crească la adevăratul lor potenţial.
Bisericile au nevoie de adevăr pentru a creşte. Sectele
pot creşte fără adevăr, dar bisericile nu. 1 Timotei
3:15 vorbeşte despre „stâlpul şi temelia adevărului.”
În următoarea secţiune a acestei cărţi ne vom uita la
cum să pui o temelie a adevărului pe care să poată
Dumnezeu să-şi construiască biserica.

Partea a doua

Cum să devii o biserică condusă de scop

3. Ce conduce biserica ta? (Ce concept

conduce biserica ta?)

<Omul face multe planuri în inima lui, dar

hotărârea Domnului, acea se împlineşte.”
Proverbe 19:21

102
 Steve Johnson a chemat la întrunirea lunară
consiliul bisericii Westside la ora 19 fix. „Avem
multe lucruri de discutat în această seară, aşa că ar fi
bine să începem,” a spus Steve. „După cum ştiţi,
ordinea noastră de zi este să cădem de acord asupra
programului bisericii pentru noul an. Ar trebui să îl
prezentăm adunării peste două săptămâni.”
Ca preşedinte, Steve se simţea cam îngrijorat cu
privire la ce s-a întâmplat. Doar întâlnirea de stabilire
a bugetului anual a provocat mai multe păreri
contradictorii şi discuţii decât această întâlnire de
planificare. „Cine vrea să înceapă?” a întrebat Steve.
„Ar trebui să fie uşor,” a spus Ben Faithful, diacon,
membru al acestui consiliu de mai bine de douăzeci şi
şase de ani. „Anul trecut a fost un an bun. Haideţi să
repetăm toate lucrurile bune pe care le-am făcut anul
trecut. Întotdeauna am considerat că lucrurile deja
încercate şi dovedite ca adevărate sunt mai bune decât
multe idei inovatoare.”
„Ei, nu pot să fiu de acord,” a spus Bob Newman.
„Vremurile s-au schimbat şi cred că trebuie să
reevaluăm toate lucrurile pe care le facem. Doar
pentru că un program a funcţionat în trecut, nu
înseamnă în mod automat că va funcţiona şi la anul.
Mă interesează în mod deosebit să începem un alt
program de închinare, cu un stil diferit. Am văzut cu
toţii cum a crescut biserica Calvary de când au

103
început acel program cu muzică contemporană pentru
a-i atrage pe cei ce nu merg la biserică.”
„Da, unele biserici sunt gata să facă orice pentru a
atrage mulţimi de oameni” a răspuns Ben. „Ei uită de
fapt pentru cine este biserica: Este pentru noi,
creştinii! Noi ar trebui să fim diferiţi şi separaţi de
lume. Nu trebuie să oferim lumii tot ceea ce ea vrea.
Eu sigur nu vreau să văd întâmplându-se asta la
Westside.”
În următoarele două ore a fost prezentată o listă pe
măsură cu programe pentru a fi incluse în calendarul
bisericii. Karen Doer a insistat cu ardoare ca biserica
Westside să aibă un rol mai activ în organizaţia
Operation Rescue şi în mişcarea contra avorturilor
pro-vita. John Manly a făcut o mărturisire mişcătoare
cu privire la modul în care Promise Keepers i-a
schimbat viaţa şi a sugerat o paletă întreagă de
activităţi pentru bărbaţi. Linda Loving a vorbit despre
nevoia de a dezvolta diferite grupuri de sprijin. Bob
Learner a lansat şi el provocarea ca biserica să
înceapă o şcoală creştină. şi bineînţeles, Jerry
Tightwad la fiecare propunere făcută: „Cât va costa?”
Toate au fost nişte sugestii bune. Problema era că nu
exista nici un criteriu de referinţă pe baza căruia să fie
evaluate şi să se ia o decizie asupra căror programe să
fie adoptate.
În cele din urmă Clark Reasoner şi-a spus şi el
cuvântul. Cu toţii aşteptau părerea lui în acel moment.
104
De fiecare dată când lucrurile erau cam încurcate la
aceste întruniri organizatorice, avea un scurt discurs,
iar majoritatea votau cu el. Nu pentru că ideile lui
erau mai bune; de fapt de multe ori oamenii nu erau
de acord cu el. Totuşi, forţa veritabilă a personalităţii
sale făcea ca orice spunea să pară cel mai potrivit în
acel moment.
Care este problema în acest scenariu? Mai multe
forţe conducătoare din această biserică se luptau
pentru a acapara atenţia. Acest lucru rezultă într-un
conflict şi într-o biserică ce încearcă să se îndrepte în
mai multe direcţii în acelaşi moment.
Dacă ar fi să cauţi cuvântul a conduce în dicţionar,
ai găsi următoarea definiţie: „a ghida, a controla sau a
direcţiona.” Când conduci o maşină, nu faci altceva
decât să o ghidezi, să o controlezi, şi să o direcţionezi
pe stradă. Când conduci o minge de golf, speri să o
poţi ghida, controla şi direcţiona în terenul de bătaie!
Fiecare biserică este condusă de ceva. Există o forţă
călăuzitoare, o bănuială, o convingere directoare în
spatele tuturor lucrurilor care se întâmplă. Poate să fie
nepronunţată. Poate să fie necunoscută multora.
Probabil că nu a fost nici o dată votată în mod oficial.
Dar există şi influenţează fiecare aspect al vieţii
bisericii. Care este forţa conducătoare din spatele
bisericii tale?.

105
 Biserici conduse de tradiţie

În bisericile conduse de tradiţie expresia favorită

este: „Întotdeauna aşa am făcut lucrurile.” Obiectivul
unei astfel de biserici este pur şi simplu perpetuarea
trecutului. Schimbarea este aproape văzută ca
negativă, iar stagnarea este interpretată ca
„stabilitate.”
Bisericile mai vechi tind să fie legate de reguli şi
ritualuri, în timp ce bisericile mai tinere tind să fie
legate laolaltă de un sentiment al scopului şi misiunii.
În unele biserici, tradiţia poate fi o forţă aşa de
puternică, încât orice altceva, chiar şi voia lui
Dumnezeu, devine secundar. Ralph Neighbour spunea
că ultimele cuvinte ale bisericii sunt: „Niciodată nu
am mai făcut aşa înainte.”

Biserici conduse de personalitate

În această biserică cea mai importantă întrebare

este: „Ce vrea liderul?” Dacă pastorul slujeşte biserica
de mult timp, se prea poate ca el să fie personalitatea
conducătoare. Dacă biserica are obiceiul de a schimba
pastorii în fiecare an, un membru al bisericii se prea
poate să fie forţa conducătoare. O problemă evidentă
a unei astfel de biserici este că planurile ei sunt
determinate mai mult de contextul, nevoile şi
incertitudinile liderul decât de voia lui Dumnezeu sau
106
de nevoile oamenilor. O altă problemă este că biserica
condusă de personalitate ajunge la un moment de
stagnare când personalitatea conducătoare pleacă sau
moare.

Biserici conduse de bani

Întrebarea de căpătâi în mintea fiecărui membru al

unei biserici conduse de bani este: „Cât costă?” Nimic
nu pare la fel de important ca şi banii bisericii. Cea
mai mare dispută într-o biserică condusă de bani se dă
la stabilirea bugetului. Administrarea bună şi
resursele financiare sunt importante pentru o biserică
sănătoasă, însă acestea nu trebuie să devină niciodată
aspectul care să controleze celelalte lucruri. Problema
mai mare ar trebui să fie ce vrea Dumnezeu ca
biserica să facă. Bisericile nu există pentru a face
profit. Întrebarea principală din fiecare biserică ar
trebui să fie nu „Cât de mulţi oameni am mântuit?”, ci
„Cine a fost mântuit?” Am observat că multe biserici
sunt conduse de credinţă în ani lor de început, iar mai
târziu sunt conduse de bani.

Biserici conduse de programe

Şcoala Duminicală, programul femeilor, corul şi

grupul de tineri sunt exemple de programe care
deseori sunt forţe conducătoare în biserică. În
107
bisericile conduse de programe, toată energia se
concentrează asupra păstrării şi susţinerii programelor
bisericii. Deseori, obiectivul bisericilor conduse de
programe trece subtil de la acela de a dezvolta oameni
la acela de a ocupa poziţii, iar comitetul devine grupul
cel mai important din biserică. Dacă rezultatele unui
program se diminuează, oamenii implicaţi dau vina pe
ei înşişi pentru că nu au lucrat suficient. Nimeni nu-şi
pune problema dacă programul mai este funcţional.

Biserici conduse de clădiri

Winston Churchill a spus o dată: „Noi ne modelăm

clădirile, iar mai apoi ele ne modelează pe noi.” Prea
adesea o adunare este aşa de nerăbdătoare să aibă o
clădire încât membrii cheltuiesc mai mult decât îşi
permit. A plăti clădirea şi a o întreţine devine cea mai
mare cheltuială din buget. Fondurile necesare
funcţionării unor lucrări trebuie direcţionate spre
bancă aşa că lucrarea reală a bisericii suferă. Coada
ajunge să poarte câinele. În alte situaţii, bisericile
îngăduie dimensiunilor reduse ale bisericii să dicteze
în ce priveşte limitele unei creşteri viitoare. A sta într-
o clădire istorică dar nepotrivită nu ar trebui nici o
dată să devină prioritară atingerii comunităţii pentru
Cristos.

108
 Biserici conduse de evenimente

Dacă te uiţi la calendarul unei biserici conduse de

evenimente, s-ar putea să-ţi formezi impresia că
scopul bisericii este de a-i ţine pe oameni ocupaţi. În
fiecare seară a săptămânii are loc ceva. Când se
încheie un mare eveniment, începe lucrul la
următorul. Există multă activitate într-o astfel de
biserică, dar care nu aduce neapărat şi rezultate. O
biserică poate fi ocupată şi fără să aibă un motiv clar
pentru ceea ce face. Cineva trebuie să pună întrebarea:
„Care este scopul din spatele fiecăreia dintre
activităţile noastre?” În biserica condusă de
evenimente, prezenţa devine singura unitate de
măsură a credincioşiei şi maturităţii. Trebuie să fim
prudenţi în ce priveşte tendinţa de a permite
întâlnirilor să înlocuiască lucrarea ca activitate
principală a credincioşilor.

Biserici conduse de căutători

În încercarea sinceră de a-i atinge pe cei nemântuiţi

pentru Cristos şi de a fi relevanţi în cultura de azi,
unele biserici permit ca nevoile necredincioşilor să
devină forţa lor conducătoare. Principala întrebare
pusă este: „Ce doresc cei nemântuiţi?” În timp ce ar
trebui să fim sensibili la nevoile, rănile şi interesele
căutătorilor şi în timp ce este înţelept să planificăm
109
întâlniri evanghelistice care au ca ţintă nevoile lor, nu
putem permite căutătorilor să conducă întreaga
agendă a bisericii.
Scopurile lui Dumnezeu pentru biserica sa include
evanghelizarea – dar nu până la excluderea celorlalte
scopuri. Atragerea căutătorilor este primul pas în
procesul ucenicizării, dar nu ar trebui să devină forţa
conducătoare a bisericii. În timp ce este bine pentru o
afacere să fie condusă de piaţă (să dea consumatorului
tot ceea ce el doreşte), o biserică are o chemare mai
mare. Biserica ar trebuie să fie sensibilă la căutători
dar nu trebuie să fie condusă de aceştia. Trebuie să ne
adaptăm stilul de comunicare la cultură fără a adopta
însă elementele păcătoase ale acesteia sau a renunţa la
ea în totalitate.

O paradigmă biblică: Bisericile conduse de

scop

Lucrul de care avem nevoie astăzi este de biserici

conduse de scop şi nu de alte forţă. Această carte este
scrisă pentru a oferi o nouă paradigmă, biserica
condusă de scop, ca o alternativă biblică şi sănătoasă
la modurile tradiţionale în care au fost organizate şi
au funcţionat bisericile.
Există două elemente esenţiale în această
paradigmă. În primul rând aceasta pretinde o nouă
perspectivă. Trebuie să începi să priveşti fiecare lucru
110
pe care îl face biserica ta prin prisma celor cinci
scopuri ale Noului testament şi să vezi cum a
intenţionat Dumnezeu ca biserica să echilibreze toate
cele cinci scopuri.
În al doilea rând, paradigma pretinde un proces de
împlinire a acestor scopuri ale bisericii. În această
carte voi explica procesul pe care l-am folosit în
biserica Saddleback şi care au făcut ca adunarea
noastră să experimenteze cincisprezece ani de
creştere sănătoasă şi consecventă.
Aceasta nu este un fel de teorie a „turnului de
fildeş”; ea a fost testată într-o biserică reală timp de
cincisprezece ani şi a produs una dintre cele mai mari
biserici şi cu cea mai mare rată a creşterii din istoria
Americii. Ea produce totodată rezultate entuziasmante
în mii de biserici din America, Australia, Europa şi
Asia. Biserica ta, indiferent de mărimea sau
localizarea ei, va fi mai sănătoasă, mai puternică şi
mai eficientă devenind o biserică condusă de scop.
Apostolul Pavel a spus că Dumnezeu va judeca tot
ceea ce construim pe baza trăiniciei lucrului respectiv:
„lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o
va face cunoscută, căci se va descoperi în foc; şi focul
va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea
zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare,
iar el va primi o răsplată.” (1 Corinteni 3:13-14) Pavel
ne mai spune că cheia în a construi ceva care să
reziste este aceea de a zidi o temelie corectă: „Dar
111
fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci
nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a
fost pusă, şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3:10-
11).
Bisericile puternice sunt construite pe scop!
Concentrându-te egal asupra celor cinci scopuri nou
testamentare ale bisericii, biserica ta va dezvolta un
echilibru sănătos care face posibilă creşterea ce
durează. Proverbe 19:21 spune „Omul face multe
planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, acea se
împlineşte.” Planurile, programele şi personalităţile
nu durează. Scopurile lui Dumnezeu vor rămâne.

Importanţa de a fi condus de scop

Nimic nu precede scopul. Punctul de pornire a

fiecărei biserici ar trebui să fie întrebarea: „De ce
existăm?” Până nu ştii de ce există biserica ta, nu ai
nici o temelie, nici o motivaţie şi nici o direcţie pentru
lucrare. Dacă ajuţi o nouă biserică să se pună pe
picioare, prima ta sarcină este să vă definiţi scopul.
Este mult mai uşor să pui temelia corectă la începutul
unei noi biserici, decât să o reaşezi după câţiva ani de
existenţă a unei biserici.
Oricum, dacă slujeşti într-o biserică deja existentă
care s-a plafonat, este în declin sau pur şi simplu
descurajată, cea mai importantă sarcină a ta este să
redefineşti scopul. Uită orice altceva până când nu aţi
112
stabilit acest lucru în mintea membrilor bisericii.
Primeşte din nou o viziune clară cu privire la ceea ce
Dumnezeu vrea ca să facă în şi prin biserica ta. Nimic
nu va revitaliza o biserică descurajată mai repede
decât redescoperirea scopului ei.
Când mă pregăteam să încep biserica Saddleback,
unul dintre cei mai importanţi factori pe care i-am
descoperit în cercetarea mea a fost că bisericile
crescânde, sănătoase au o identitate clară. Ele îşi
înţeleg motivul existenţei: sunt precise în ce priveşte
scopul lor. Ele ştiu exact ce le-a chemat Dumnezeu să
facă. Ele ştiu care le este datoria, şi ştiu care nu le este
treaba lor! Are biserica ta o identitate clară?
Dacă întrebi membrii obişnuiţi ai bisericii de ce
există biserica lor, vei primi o mare varietate de
răspunsuri. Majoritatea bisericilor nu au un consens
clar asupra acestei probleme. Win Arn, un consultant
bisericesc, mi-a spus o dată despre un sondaj pe care
l-a făcut. El a intervievat aproape o mie de biserici
punându-le întrebarea: „De ce există biserica?”
Rezultatul? Din membrii bisericii intervievaţi, 89% au
spus: „Scopul bisericii este să poarte de grijă de
nevoile mele şi ale familiei mele.” Pentru mulţi rolul
pastorului este acela de a păzi oile care sunt deja
fericite în staul şi să nu piardă prea multe din ele.
Doar 11% au spus: „Scopul bisericii este de a câştiga
lumea pentru Cristos.”

113
 Apoi, pastori ai aceluiaşi fel de biserici au fost
întrebaţi de ce există biserica. Uimitor, dar rezultatele
au fost exact opuse. Dintre pastorii intervievaţi 90%
au spus că scopul bisericii este acela de a câştiga
lumea şi 10% au spus că acesta era acela de a purta de
grijă de nevoile membrilor bisericii. Mai este de
mirare de ce avem conflicte, confuzie, şi stagnare în
multe din bisericile de astăzi? Dacă pastorul şi
adunarea nici măcar nu pot cădea de acord asupra
motivaţiei pentru care există biserica, conflictul şi
dezacordul în ce priveşte toate celelalte lucruri este
inevitabil.
Bisericile sunt plantate din multe motive. Uneori
acele motive sunt nepotrivite: competiţia, mândria
denominaţională şi nevoia de recunoaştere de către un
lider, sau altă motivaţie nevrednică. Dacă forţa din
spatele unei biserici nu este biblică, sănătatea şi
creşterea bisericii nu va fi nici o dată ceea ce
Dumnezeu a intenţionat-o să fie. Bisericile puternice
nu sunt zidite pe programe, personalităţi sau
mecanisme. Ele sunt zidite pe scopurile eterne ale lui
Dumnezeu.

4. Temelia unei biserici sănătoase

Isus: „... Îmi voi zidi biserica.”

Matei 16:18

114
 Pavel: „După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost
dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia.”
1 Corinteni 3:10

Cu câţiva ani în urmă am cumpărat un teren în

munţi, în spatele parcului naţional Yosemite şi am
construit o cabană din lemn. Cu toate că m-a ajutat
tatăl meu şi nişte prieteni, mi-a trebuit câţiva ani s-o
termin, pentru că nu puteam lucra tot timpul la ea.
Când am început construcţia mi-a trebuit o vară
întreagă să pun temelia. A trebuit prima dată să fac o
cărare prin pădure tăind şi dezrădăcinând treizeci şi
şapte de pine înalţi. Apoi, a trebuit să sap peste
optsprezece metri de şanţ adânc de un metru şi
jumătate şi să-l umplu cu pietriş pentru că pământul
era ud datorită unui izvor subteran ce se afla în
apropiere.
După zece săptămâni epuizante, tot ceea ce s-a
văzut în urma efortului meu a fost o fundaţie pătrată
de beton. Am fost foarte descurajat. Tatăl meu însă,
care a construit peste 110 clădiri de biserici în viaţa
lui, mi-a spus: „Înveseleşte-te fiule! Când ai terminat
de pus temelia, cea mai importantă parte a lucrării
este terminată.”
Temelia determină atât mărimea cât şi rezistenţa
unei clădiri. Nu poţi construi mai mult de când poate
suporta fundaţia clădirii. O biserică construită pe o
temelie nepotrivită sau greşită nu va atinge nici o dată
115
înălţimea pentru care Dumnezeu a destinat-o. În
momentul în care şi-a depăşit temelia se va răsturna.
Dacă vrei să construieşti o biserică sănătoasă,
puternică şi crescândă trebuie să petreci timp punând
o temelie solidă. Acest lucru se face clarificând exact
în mintea tuturor celor implicaţi de ce există biserica
şi ce trebuie ea să facă. Există o putere incredibilă
într-o declaraţie clară şi specifică a scopului. Dacă
este suficient de scurtă ca fiecare să şi-o aducă
aminte, declaraţia ta de scop va aduce cinci beneficii
minunate bisericii tale:

1. Un scop clar zideşte morala

Morala şi misiunea întotdeauna merg împreună. 1

Corinteni 1:10 (LB) spune: „Vã îndemn,... să n-aveţi
dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit în
gândire şi scop.” Observaţi că Pavel spune că cheia
armoniei în biserică este unitatea în scop. Dacă
declaraţia ta de misiune nu este clară, morala ta va fi
slabă.
Biserica Saddleback are o neobişnuit de înaltă
morală şi o atmosferă de armonie. Oamenii care
lucrează împreună pentru un scop mai mare nu mai au
timp să se certe asupra unor probleme neînsemnate.
Când ajuţi la vâslit, nu ai timp să mai arunci cu pietre
în barcă. Am reuşit să menţinem o atmosferă de
părtăşie caldă în ciuda creşterii enorme pe care
116
biserica noastră a experimentat-o, şi asta pentru că
membrii noştri sunt dedicaţi unui scop comun.
Proverbe 29:18 spune: „Când nu este nici o
descoperire dumnezeiascã, poporul este fără frâu.”
Cred că mai este adevărat şi faptul că atunci când nu
este nici o viziune, oamenii merg la altă biserică!
Multe biserici abia supravieţuiesc pentru că nu au nici
o viziune. Ele şchiopătează de la o duminică la alta,
pentru că şi-au pierdut din vedere scopul pentru care
mai continuă. O biserică ce nu are scop şi misiune va
ajunge în cele din urmă o piesă de muzeu a tradiţiilor
de ieri.
Nimic nu descurajează mai mult o biserică decât a
nu şti de ce există. Pe de altă parte, cea mai rapidă
cale de a revigora o biserică plafonată sau aflată în
declin, este reafirmarea scopului lui Dumnezeu pentru
ea şi ajutarea credincioşilor să înţeleagă marile
responsabilităţi ale bisericii date de Cristos.

2. Un scop clar reduce sentimentul de frustrare

O declaraţie de scop reduce sentimentul de frustrare

pentru că ne ajută să uităm lucruri care nu sunt cu
adevărat importante. Isaia 26:3 (TEV) spune că
Dumnezeu „dă pacea desăvârşită celor care-şi
păstrează ferm scopul şi care-şi pun încrederea în El”.
Un scop clar nu numai că defineşte ceea ce facem, dar
defineşte şi ceea ce nu facem. Sunt sigur că sunteţi de
117
acord că biserica voastră nu are timp să facă toate
lucrurile. Pe lângă asta, există în primul rând doar
puţine lucruri care merită făcute! Secretul eficienţei
este să ştii ceea ce contează cu adevărat, apoi să faci
ceea ce contează cu adevărat şi să nu te îngrijorezi de
restul.
Ca pastor am învăţat că fiecare îşi are propriul lui
calendar pentru biserică. Parafrazând prima lege
spirituală: Dumnezeu mă iubeşte şi toţi ceilalţi au un
plan minunat pentru viaţa mea! Oamenii spun
întotdeauna: „Biserica trebuie să facă asta” sau
„Biserica trebuie să facă aia.” Multe din aceste
sugestii sunt nişte activităţi nobile, dar nu aceasta este
problema adevărată. Filtrul trebuie întotdeauna să fie:
Împlineşte această activitate unul dintre scopurile
pentru care Dumnezeu a întemeiat biserica? Dacă
activitatea satisface criteriul, trebuie să o iei în
considerare. Dacă nu trece testul, nu trebuie să-i
permiţi să te distragă de la planul lui Dumnezeu
pentru biserică.
Fără o declaraţie a scopului este uşor să te simţi
frustrat de către toate lucrurile din jurul nostru care ne
distrag atenţia. Poate te-ai simţit ca şi Isaia: „Degeaba
am muncit, în zadar şi fără folos mi-am istovit
puterea” (Isaia 49:4). A încerca să conduci o biserică
fără un scop bine definit este ca şi cum ai conduce o
maşină pe ceaţă. Dacă nu vezi clar încotro te îndrepţi,
s-ar putea să te prăbuşeşti.
118
 Iacov 1:8 (Phillips) spune: „... viaţa unui om cu
loialitatea împărţită va dovedi instabilitate la fiecare
răscruce.” Când o biserică îşi uită scopul are
dificultăţi în a decide ce este important. O biserică
indecisă este o biserică instabilă. Aproape orice o
poate abate din cursul ei. Ea se va pendula între
priorităţi, scopuri şi programe. Se va îndrepta la un
moment dat într-o direcţie, apoi în alta, în funcţie de
cine va fi la conducere în momentul respectiv. Uneori
bisericile se învârt în cerc.
Într-o biserică condusă de scop, o dată ce este
stabilită direcţia, luarea deciziilor devine mult mai
uşoară şi mai puţin frustrantă. Definiţi-vă rolurile şi
apoi stabiliţi-vă obiectivele. O dată ce scopurile
bisericii au fost clarificate, orice obiectiv care atinge
aceste scopuri primeşte automat aprobarea. De fiecare
dată când cineva sugerează o activitate sau un
eveniment sau un program nou ar trebui să pui
întrebarea: „Va împlini acesta unul dintre scopurile
noastre?” Dacă o face, atunci puneţi-l în aplicare.
Dacă nu, atunci nu-l puneţi în aplicare.

3. Un scop clar permite concentrarea

Lumina concentrată într-un punct are o putere

imensă. Lumina difuză nu are nici o putere. De
exemplu, concentrând lumina soarelui printr-o lupă
poţi să aprinzi o frunză. Nu poţi aprinde o frunză însă,
119
dacă aceeaşi lumină a soarelui nu este concentrată.
Când lumina este concentrată la un nivel chiar mai
ridicat, ca o rază laser, ea poate tăia chiar şi o bucată
de oţel.
Principiul concentrării funcţionează şi în alte
domenii. O viaţă concentrată şi o biserică concentrată
va avea un impact cu mult mai mare decât una care nu
este concentrată. precum o rază laser, cu cât devine
mai concentrată biserica ta, cu atât va avea un impact
mai mare asupra societăţii.
Motivul este că un scop clar îţi permite să-ţi
concentrezi efortul. Pavel ştia acest lucru. El a spus:
„Îmi strâng toată puterea să fac un singur lucru, uitând
ce este în urmă şi uitându-mă înainte spre ceea ce îmi
stă în faţă„ (Filipeni 3:13 LB).
Una dintre ispitele frecvente în care cad multe din
bisericile de astăzi este capcana de a permite
lucrurilor minore să devină prioritare. Ele sunt
ocupate cu evenimente, cruciade, scopuri bune, dar
mai puţin importante. Energia bisericii este răspândită
şi disipată în multe direcţii, puterea este pierdută.
Dacă vrei ca biserica ta să aibă un impact asupra
lumii, trebuie să dai importanţă lucrurilor majore.
Este uimitor cât de mulţi creştini nici măcar nu ştiu
care sunt obiectivele majore ale bisericii lor. După
cum spune şi vechiul clişeu: „Lucrul principal este să
păstrezi lucrul principal principal!”

120
 În opinia mea, majoritatea bisericilor încearcă să
facă prea multe. Aceasta este una dintre barierele cele
mai neglijate în zidirea unei biserici sănătoase: noi
epuizăm oamenii. Prea adesea, bisericile mici se
implică în atâtea activităţi, evenimente şi programe.
În loc să se concentreze, aşa cum a făcut şi Pavel, ei
se scaldă în o mulţime de lucruri diferite şi nu reuşesc
să le facă bine pe nici unul.
Cu cât este mai veche o biserică, cu atât devine mai
adevărat lucrul acesta. Programe şi evenimente sunt
adăugate în mod continuu la planificarea bisericii fără
să fie scoase nici unul. Aduceţi-vă aminte că nici un
program nu este făcut să ţină veşnic. O întrebare bună
pe care ar trebui să o păstrăm în minte când avem de a
face cu programe în biserică este: „Am începe lucrul
acesta astăzi dacă nu ne-am fi şi apucat de el deja? Un
calendar încărcat al bisericii împarte energia bisericii
tale. Este esenţial pentru sănătatea bisericii tale ca „să
faci curat în casă„ periodic – să abandonezi programe
care şi-au pierdut scopul. Când calul a murit – dă-te
jos de pe el!
Când am început biserica Saddleback, tot ceea ce
am oferit în primul an a fost un program de închinare
şi un program limitat pentru copii. Nu am încercat să
fim o biserică cu toate programele. De exemplu, nu
am avut un program cu tinerii până când biserica a
depăşit 500 de participanţi la închinare şi un program

121
pentru cei necăsătoriţi până când participarea la
biserică nu a ajuns aproape de 1 000.
Ne-am hotărât să nu începem nici o lucrare nouă
fără să avem pe cineva care s-o conducă mai întâi.
Dacă nu se ridica nici un lider, aşteptam ca Domnul
să programeze El începutul acelei lucrări. Când
apărea în cele din urmă liderul potrivit, începea acea
nouă lucrare. Acest plan ne-a ajutat să ne concentrăm
pentru a face câteva lucruri foarte bine. Doar după ce
o lucrare ajungea la nivelul de performanţă acceptabil
o adăugam la celelalte lucrări ale bisericii. Nu
încercam să facem toate lucrurile deodată.
A fi eficient nu este totuna cu a fi eficace. Peter
Ducker spune: „Eficienţa înseamnă să faci lucrurile
bine. Eficacitatea înseamnă să faci lucrurile bune.”
Multe biserici sunt eficiente în sensul că sunt bine
organizate şi menţin o paletă largă de programe. Însă,
în timp ce ei fac o mulţime de activităţi, există puţină
productivitate. Energia este irosită cu lucruri banale.
Este ca şi cum ai aranja scaunele de pe puntea
Titanicului; toate ar putea să pară frumoase şi bine
organizate, dar nu contează pentru că vaporul oricum
se scufundă! Nu este suficient ca o biserică să fie bine
organizată, ea trebuie să fie bine organizată în a face
lucrurile care trebuie.
Dumnezeu vrea ca bisericile să fie eficace. Acele
puţine biserici care sunt cu adevărat eficace sunt cu
adevărat concentrate asupra scopului lor. Revizuind în
122
mod continuu scopul vostru, puteţi să vă ţineţi
priorităţile într-o ordine corectă şi biserica
concentrată.

4. Un scop clar atrage cooperarea

Oamenii vor să se ataşeze de o biserică ce ştie

încotro merge. Când o biserică îşi va comunica clar
destinaţia, oamenii vor fi nerăbdători să se suie la
bordul ei. Acest lucru se datorează faptului că fiecare
caută ceva care să dea sens, scop şi direcţie vieţii.
Când a spus Ezra poporului ceea ce Dumnezeu
aştepta de la ei să facă, poporul a răspuns: „Spune-ne
ce să facem pentru a îndrepta lucrurile, iar noi vom
coopera pe deplin” (Ezra 10:4 LB).
Apostolul Pavel a fost totdeauna clar în scopul său.
Ca rezultat al acestui fapt oamenii doreau să fie o
parte a lucrării pe care el o făcea. Acest lucru a fost
evident în special în cazul bisericii din Filipi. Filipenii
au fost aşa de captivaţi de misiunea lui Pavel încât i-
au oferit sprijin financiar continuu (vezi Fil. 4:15).
Dacă vrei ca membrii bisericii tale să fie entuziasmaţi
de biserică, să o sprijine în mod activ şi să dea
generos pentru ea, trebuie să explici în mod viu şi
direct încotro se îndreaptă biserica.
Te-ai îmbarcat vreodată pe un avion greşit? M-am
urcat o dată într-un avion care credeam că merge în
St. Lois în schimb el mergea spre Kansas City. Am
123
învăţat o lecţie importantă: Verifică destinaţia înaintea
ca avionul să decoleze. A rezolva problema ulterior e
dureros! Nu cred că ai îndrăzni să te urci într-un
autobus fără să ştii mai întâi încotro merge, tot aşa n-
ar trebui să te aştepţi ca oamenii să se alăture bisericii
tale fără să-i ştie destinaţia.
Eu vreau să am membrii care să se asigure că ştiu
exact încotro se îndreaptă biserica Saddleback, astfel
că declaraţia noastră de scop este explicată în detaliu
fiecărei persoane care vrea să se alăture bisericii
noastre – înainte de a o face. Nimeni nu se poate
alătura bisericii Saddleback fără să participe la cursul
despre calitatea de membru a bisericii şi fără a semna
legământul de membru, care include un angajament
de a sprijini scopurile bisericii Saddleback.
Proverbe 11:27 (TEV) spune: „Dacă obiectivele
tale sunt bune vei fi respectat.” Spune oamenilor de la
început încotro se îndreaptă biserica ta, asta va atrage
cooperare. Prezintă scopurile şi priorităţile bisericii
într-un curs despre calitatea de membru. Explică-ţi
clar strategia şi structura. Aceasta îi împiedică pe
oameni să devină membrii bisericii având nişte
presupuneri false.
Dacă permiţi oamenilor să devină membrii bisericii
tale fără să înţeleagă scopurile tale, cauţi necazuri.
Noi membrii, în special cei care se transferă de la alte
biserici, deseori au priorităţile şi preconcepţiile lor
personale despre biserică. Dacă nu discuţi cu ei de la
124
început într-o manieră directă, aceste lucruri vor duce
în cele din urmă la probleme şi la conflicte.
Oamenii care se transferă la biserica ta au bagaje
culturale de la biserica anterioară, s-ar putea să aibă
chiar anumite aşteptări pe care biserica ta nu are
intenţia să le împlinească. Acest fapt a devenit pentru
mine în primele zile ale bisericii Saddleback, chiar
înainte de a ne începe serviciile publice de închinare.
Un bărbat din grupul nostru de studiu biblic a fost
membrul unei biserici mari şi renumite din zona
noastră timp de doisprezece ani. De fiecare dată când
începeam să plănuim ceva el spunea: „La fosta mea
biserică se făcea aşa.” Acesta a devenit un refren
frecvent.
Cam după vreo opt săptămâni i-am spus în cele din
urmă: „ştii, dacă vrei o biserică ca biserica ta veche,
de ce nu te întorci la ea? Este doar la treisprezece mile
mai sus.” Mi-a urmat sfatul şi a plecat împreună cu
familia sa compusă din cinci membri. Aceasta era
treizeci la sută din părtăşia noastră de atunci – şi
dădea zeciuială!
În acel moment acţiunea lui m-a şocat, dar acum,
privind retrospectiv asupra situaţiei cred că a fost una
dintre deciziile cruciale care au influenţat destinul
bisericii Saddleback. Dacă l-aş fi ascultat pe acel
frate, Saddleback ar fi devenit o copie a acelei
biserici. Viitorul nostru ar fi fost cu totul diferit.

125
 Am mai învăţat încă două lecţii importante despre
conducere: prima, că nu poţi permite să-i laşi pe cei
ce tot timpul se plângă să-ţi stabilească ei planurile
bisericii. Aceasta este o abdicare la conducerii. Din
nefericire, cu cât este mai mică o biserică, cu atât au
mai multă influenţă cei mai negativişti membrii.
Această experienţă m-a mai învăţat că cel mai bun
moment pentru a descoperi conflictul dintre filozofia
de lucrare a cuiva şi cea a bisericii, este înainte de a
deveni membru al bisericii. Explicând scopurile
bisericii oamenilor înainte ca aceştia să se alăture
bisericii nu numai că va reduce conflictele şi
dezamăgirile din biserică, ci va ajuta totodată pe unii
oameni să-şi dea seama că ar trebui să se alăture unei
alte biserici datorită filozofiei sau gustului personal.

5. Un scop clar ajută evaluarea

2 Corinteni 13.5 spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă

dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă.”
Cum se auto-evaluează biserica? Nu comparându-se
cu alte biserici, ci punând întrebarea: „Facem noi ceea
ce Dumnezeu ne-a chemat să facem?” şi „Cât de bine
face lucrul acesta?” După cum spunea Peter Ducker:
„Care este lucrarea ta?” şi „Cum este lucrarea ta?”
Sunt întrebările cele mai importante în evaluarea
bisericii tale. Declaraţia de scop a bisericii tale trebuie

126
să devină standardul după care măsori sănătatea şi
creşterea adunării tale.
Nu există corelare absolută între mărimea şi puterea
unei biserici. O biserică poate fi mare şi puternică, sau
mare şi fără vlagă. Tot aşa o biserică poate fi mică şi
puternică sau mică şi slabă. Mare nu înseamnă
neapărat şi mai bună, sau a fi mică nu înseamnă în
mod necesar mai bună. Mai bună este mai bună!
Scopul acestei cărţi nu este acela de a face ca
biserica ta să devină mare cum e Saddleback. Nu
mărimea este problema. Aspectul importantă este
aceasta: Biserica ta va fi mai puternică şi mai
sănătoasă devenind o biserică condusă de scop.
A deveni o biserică condusă de scop cere timp – nu
se întâmplă toate o dată sau peste şase luni. S-ar putea
să fie nevoie de câţiva ani ca biserica ta să facă
tranziţia. Dacă vrei ca biserica ta să devină o biserică
condusă de scop, va trebui să o conduci prin patru
faze critice: în primul rând trebuie să îţi defineşti
scopurile. Apoi, acele scopuri trebuie comunicate
fiecărui membru din biserică – regulat. În al treilea
rând, trebuie să-ţi organizezi biserica în jurul acelor
scopuri. În cele din urmă trebuie să aplici scopurile la
fiecare parte a bisericii. Voi descrie fiecare din aceste
sarcini în capitolele care urmează.

5. Definindu-ţi scopurile

127
 „Vã îndemn,... să n-aveţi dezbinări între voi, ci să
fiţi uniţi în chip desăvârşit în gândire şi scop.”
1 Corinteni 1:10 (LB)

Pe când eram student la seminarul din Texas, am

acceptat o dată să ajut nişte lideri ai unei biserici mari
să-şi evalueze programul total al bisericii. Biserica
fusese puternică, un martor vibrant pentru Cristos în
trecut şi avea o reputaţie istorică. Am fost puţin
intimidat când mă îndreptam spre clădirea masivă din
cărămidă roşie în prima mea experienţă de consultant
bisericesc. Holul ce ducea la sala de conferinţe era
plin de portretele celor care au păstorit biserica în
ultimii o sută de ani. Era o biserică cu istorie.
Pe când ne pregăteam să începem prima întâlnire i-
am întrebat pe liderii adunaţi acolo: „Ce simţiţi despre
biserica dumneavoastră?” Majoritatea comentariilor
au exprimat un sentiment de satisfacţie. Un bărbat a
rezumat totul spunând: „Avem o biserică bună.” Pe
măsură ce am examinat situaţia mai profund am
descoperit că biserica era de fapt bine adormită! În
timp ce biserica era sănătoasă din punct de vedere
teologic, nu avea loc nimic cu semnificaţie spirituală.
Clădirile erau toate achitate, liderii bisericii au devenit
leneşi şi letargici. Ei erau după cum ar fi spus
prorocul Amos, „cu nepăsare în Sion” – şi această
boală a „nepăsării” omora încet biserica. Din moment

128
ce m-au angajat să fiu doctorul lor, le-am dat o reţetă
simplă: Redescoperiţi-vă scopul.

Conducându-ţi biserica spre definirea scopurilor

sale

A-ţi conduce biserica prin procesul de descoperire a

scopurilor nou testamentare pentru biserică este o
aventură interesantă. Nu te grăbi de-a lungul acestui
proces. Nu strica bucuria de a descoperi spunând
tuturor într-o predică care sunt aceste scopuri. Liderii
înţelepţi înţeleg că oamenii vor consimţi verbal şi
mintal cu ceea ce le spui, însă se vor ţine cu
convingere de ceea ce descoperă ei înşişi. Tu pui
temelia pentru o sănătate şi creştere de durată.
Este palpitant să vezi membrii apatici devenind
plini de entuziasm pe măsură ce descoperă cum vrea
Dumnezeu să-i folosească pe ei şi bisericile lor. Voi
explica mai jos cei patru paşi ce trebuie făcuţi când
conduci biserica în a-şi defini sau redefini scopurile.

Studiază ce spune Biblia

Începe implicând adunarea într-un studiu al

pasajelor biblice despre biserică. Înainte de a începe
biserica din Saddleback am făcut timp de şase luni un
studiu biblic amplu şi personal despre biserică,
folosind metodele descrise în cartea mea Dynamic
129
Bible Study Methods [Metode Dinamice de Studiu
Biblic] (Vistor Books, 1980). În timpul primelor luni
ale noii biserici, am parcurs cu întreaga adunare
acelaşi studiu. Am studiat împreună toate pasajele
relevante despre biserică.
Unele dintre pasajele pe care s-ar putea să vrei să le
incluzi în studiul tău sunt: Mat. 5:13-16; 9:35; 11:28-
30; 16:15-19; 18:19-20; 22:36-40; 24:14; 25:34-40;
28:18-20; Marcu 10:43-45; Luca 4:18-19; 4:43-45;
Ioan 4:23; 10:14-18; 13:34-35; 20:21; Fapte 1:8;
2:41-47; 4:32-35; 5:42; 6:1-7; Rom. 12:1-8; 15:1-7; 1
Cor. 12:12-31; 2 Cor. 5:17-6:1; Gal. 5:13-15; 6:1-2;
Efes. 1:22-23; 2:19-22; 3:6; 3:14-21; 4:11-16; 5:23-
24; Col. 1:24-28; 3:15-16; 1 Tes. 1:3; 5:11; Evrei
10:24-25; 13:7, 17; 1 Petru 2:9-10; 1Ioan 1:5-7; 4:7-
21.
Gene Mims a scris o carte foarte bună de
dimensiuni mici intitulată Kingdom Principles for
Church Growth [ Pricipiile Împărăţiei pentru
Creşterea Bisericii] (Convention Press) care poate fi
folosită ca un studiu pentru întreaga biserică asupra
scopurilor bisericii. Pe măsură ce-ţi conduci adunarea
într-un studiu, există câteva subiecte la care ar trebui
să te gândeşti:
Priveşte lucrarea lui Cristos de pe pământ. „Ce a
făcut Isus în timp ce era aici? Ce ar face dacă ar fi aici
astăzi?” Indiferent ce a făcut Isus cât a fost pe pământ,
noi trebuie să continuăm acele lucruri astăzi.
130
Diferitele elemente ale lucrării lui Cristos ar trebui să
fie evidente în biserica de azi. Tot ceea ce a făcut cât a
fost aici într-un trup fizic, El vrea să continue în
trupul Său spiritual, Biserica.
Priveşte imaginile şi numele date bisericii. Noul
Testament oferă multe analogii pentru biserică: Trup,
mireasă, familie, turmă, comunitate şi armată. Fiecare
dintre aceste imagini are implicaţii profunde asupra a
ceea ce biserica ar trebui să fie, şi asupra a ceea ce ea
ar trebui să facă.
Priviţi exemplele de biserici din Noul Testament.
Pune întrebarea „Ce au făcut primele biserici?” Sunt
mai multe modele date în Scriptură. Biserica din
Ierusalim a fost foarte diferită de cea din Corint.
Biserica din Filipi a fost foarte diferită de cea din
Tesalonic. Studiaţi fiecare adunare locală găsită în
Noul Testament, incluzând cele şapte biserici
enumerate în Apocalipsa.
Priviţi la poruncile lui Cristos. Puneţi întrebarea:
„Ce ne-a spus Isus să facem?” În Matei 16:18 Isus a
spus: „Eu voi zidi biserica Mea.” El are în mod
evident un scop în minte. Nu este datoria noastră să
creăm scopurile bisericii, ci să le descoperim.
Aduceţi-vă aminte, este biserica lui Cristos, nu a
noastră. Isus a fondat biserica, a murit pentru ea, a
trimis pe Duhul Său cel Sfânt bisericii şi se va
întoarce într-o zi după ea. Ca şi stăpân al bisericii EL

131
a stabilit deja care sunt scopurile, şi ele nu sunt
negociabile.
Datoria noastră este să înţelegem scopurile pe care
le are Cristos pentru biserică şi să le implementăm. În
timp ce programele trebuie să se schimbe cu fiecare
generaţie, scopurile nu se schimbă niciodată. Putem
face inovaţii în ce priveşte stilul lucrării, dar nu putem
schimba niciodată substanţa acesteia.

Caută răspunsuri la patru întrebări

Când recapitulezi ce spune Biblia despre biserică,

caută răspunsuri la întrebările de mai jos. Când îţi
formulezi răspunsurile, concentrează-te atât asupra
naturii cât şi asupra sarcinilor bisericii.
1. De ce există biserica?
2. Ce ar trebui să fim noi ca şi biserică? (Cine şi ce
suntem?)
3. Ce trebuie să facem ca şi biserică? (Ce vrea
Dumnezeu să se facă în lume?)
4. Cum trebuie să facem asta?

Scrie-ţi observaţiile

Scrie tot ceea ce ai învăţat prin studiul tău. Nu te

îngrijora încercând să fii cât mai scurt. Spune tot ceea
ce crezi că trebuie spus cu privire la natura şi
scopurile bisericii. Când am făcut asta în primul an al
132
bisericii Saddleback, am folosit un tabel pe care am
notat toate lucrurile descoperite în cadrul grupului
nostru de studiu. Apoi am dactilografiat tot ceea ce a
fost scris pe acel tabel. Rezultatul a fost un document
de zece pagini ce conţinea gândurile noastre
instantanee despre biserică.
Nu încerca să formulezi scopul în acest punct;
strânge informaţii doar. Este întotdeauna mai uşor să
editezi şi condensezi, decât să creezi. Concentraţi-vă
doar asupra identificării clare a tuturor scopurilor. Nu
te grăbi de-a lungul acestui proces! Pui o temelie pe
care se va sprijini tot ceea ce veţi face în anii ce
urmează. Chiar dacă deja cunoşti scopurile Noului
Testament, este vital pentru adunarea ta să
recapituleze tot ceea ce are de spus Biblia despre
biserică şi să scrii concluziile lor.

Rezumă-ţi toate concluziile într-o frază

Din colecţia noastră de gânduri scrise de-a lungul

studiului biblic, am formulat în cele din urmă o
singură frază care rezuma ceea ce credeam că sunt
scopurile biblice ale bisericii. Asta trebuie să faceţi şi
voi. În primul rând condensaţi ceea ce aţi descoperit
despre biserică grupând conceptele similare sub
anumite titluri, cum ar fi evanghelizarea, închinarea,
părtăşia, maturitatea spirituală şi lucrarea. Apoi
încercaţi să afirmaţi toate temele majore într-un singur
133
paragraf. Apoi începeţi să scoateţi cuvintele şi
expresiile inutile pentru a reduce paragraful la o
singură frază.
Este foarte important să vă condensaţi enunţarea
scopului într-o singură frază. De ce? Pentru că are o
valoare limitată dacă oamenii nu o pot ţine minte!
Dawson Trotman spunea: „Gândurile se descâlcesc
când trec printre buze şi degete.” Cu alte cuvinte, dacă
o poţi spune şi scrie, atunci ai gândit-o bine. Dacă nu
ţi-ai pus scopurile pe hârtie, nu te-ai gândit cu
adevărat la ele.
Francis Bacon, eseistul englez, spunea o dată:
„Cititul îl face pe un om să fie cultivat, dar scrisul îl
face pe om exact.” Când e vorba de comunicarea
scopurilor bisericii vrem să fim cât de exact posibil.

Ce face o declaraţie de scop să fie eficientă?

Este biblică

O declaraţie de scop eficientă exprimă doctrina

bisericii Noului Testament. Aduceţi-vă aminte, noi nu
decidem scopurile bisericii, noi le descoperim. Hristos
este capul bisericii Sale. El a stabilit scopurile cu mult
timp în urmă. Acum fiecare generaţie trebuie să le
reafirme.

134
 Este specifică

O declaraţie de scop trebuie să fie simplă şi clară.

Cea mai mare greşeală pe care o poate face o biserică
când vrea să-şi formuleze o declaraţie de scop este
încercarea de a înghesui prea multe în ea. Ispita este
de a introduce tot felul de expresii bune dar
nefolositoare pentru că ţi-e frică să nu laşi ceva
important pe dinafară. Însă cu cât adaugi mai multe la
declaraţia ta, cu atât devine mai confuză şi mai
dificilă de împlinit.
O misiune îngustă este una clară. Declaraţia de scop
al lui Disneyland este „Să-i facă pe oameni fericiţi.”
Misiunea originală a Armatei Salvării a fost de a
„face cetăţeni din cei respinşi.” Multe declaraţii de
scop sunt aşa de vagi încât nu au nici un impact.
Nimic nu devine dinamic până nu devine specific.
Unele declaraţii ale unor biserici spun: „Biserica
noastră există pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.”
Bineînţeles! Dar cum vei realiza asta în mod specific?
O declaraţie de scop specifică te obligă să îţi
concentrezi energia. Nu fi deviat de lucruri periferice.
Pune întrebările: „Care sunt lucrurile care au cel mai
mare impact asupra lumii de dragul lui Isus? Ce lucru
putem să facem şi pe care îl poate face doar biserica?”

135
 Este transferabil

O declaraţie de scop transferabilă este suficient de

scurtă pentru a putea fi memorată şi împărtăşită de
toţi membrii bisericii tale. Cu cât este mai scurtă, cu
atât mai bine. Cu toate că declaraţia de scop a fiecărei
biserici biblice va include aceleaşi elemente, nu este
nimic care să te împiedice să o prezinţi într-un mod
nou şi creativ. Încearcă să o faci memorabilă.
Ca şi pastor nu îmi place să recunosc, dar oamenii
nu ţin minte predici sau discursuri, nici măcar nu-şi
aduc aminte paragrafe. Ceea ce îşi aduc oamenii
aminte sunt simple afirmaţii, sloganuri şi expresii. Nu
îmi aduc aminte de discursul pe care l-a avut John F.
Kennedy, dar îmi aduc aminte afirmaţia lui: „Nu pune
întrebarea ce poate face ţara pentru tine, ci ce anume
poţi face tu pentru ţara noastră„ şi „Eu sunt un
berlinez!” Nu îmi aduc aminte nici una din predicile
Dr.-ului Martin Luther King Jr., dar îmi aduc aminte
de vorba lui faimoasă: „Am un vis!”

Este măsurabil

Trebuie să poţi să-ţi priveşti declaraţia de scop şi să

evaluezi dacă biserica ta face acele lucruri, sau nu.
Vei putea să-ţi demonstrezi realizările la sfârşitul
fiecărui an? Nu poţi judeca eficienţa bisericii tale
decît numai în cazul în care misiunea este măsurabilă.
136
 O declaraţie de scop bună va oferi un standard
specific prin care poţi să-ţi revezi, revizuieşti şi
îmbunătăţeşti ceea ce biserica ta face. Dacă nu poţi
să-ţi evaluezi biserica după declaraţia de scop,
întoarce-te la bordul de conducere. Fă acel scop
măsurabil. Altfel declaraţia ta de scop este doar un
exerciţiu de relaţii sociale.

Două pasaje importante

În primele luni de lucrare în Saddleback am condus

noua biserică în procesul pe care tocmai vi l-am
explicat. În cele din urmă am ajuns la concluzia că în
ciuda multitudinii de pasaje care descriu ceea ce este
şi ce ar trebui să facă o biserică, două afirmaţii făcute
de Isus le rezumă pe toate: Marea Poruncă (Matei
22:37-40) şi Marea Trimitere (Matei 28: 19-20).
Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.... Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste
două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.
Matei 22:37-40
Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile,
botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh. şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am
poruncit.
Matei 28:19-20

137
 Marea poruncă a fost dată de Isus ca răspuns la o
întrebare. Într-o zi Isus a fost întrebat care este cea
mai importantă poruncă. El a răspuns zicând: Iată tot
Vechiul Testament intră într-o coajă de nucă. Vă voi
da rezumatul întregului Cuvânt al lui Dumnezeu.
Toată Legea şi toţi Prorocii pot fi condensaţi în două
sarcini: Iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima ta şi pe
aproapele tău ca pe tine însuţi.”
Mai târziu, printre ultimele sale cuvinte adresate
ucenicilor, Isus le-a dat Marea Trimitere dându-le
încă trei sarcini: Să meargă şi să facă ucenici, să-i
boteze şi să-i înveţe să păzească tot ce îi învăţase.
Cred că fiecare biserică se defineşte prin lucrul la
care este dedicată, astfel am inventat următorul
slogan: „Un Mare Devotament faţă de Marea Poruncă
şi Marea Trimitere va zidi o Biserică Mare.” Acesta a
devenit motto-ul biserici Saddleback.
Aceste două pasaje rezumă tot ceea ce facem în
biserica Saddleback. Dacă o activitate sau un program
împlineşte una dintre aceste porunci, atunci le facem.
Dacă nu , atunci nu le facem. Noi suntem conduşi de
Marea Poruncă şi Marea Trimitere. Împreună acestea
ne dau responsabilităţile principale ale bisericii până
la revenirea lui Cristos.

138
 Cele cinci scopuri ale bisericii

O biserică condusă de scop este dedicată împlinirii

celor cinci scopuri pe care Cristos le-a lăsat bisericii
să le împlinească.

Scopul numărul 1: Iubeşte pe Domnul cu toată

inima ta

Cuvântul care descrie acest scop este închinarea.

Biserica există pentru a se închina lui Dumnezeu.
Cum iubim noi pe Dumnezeu cu toată inima?
Închinându-ne Lui! Nu contează dacă suntem singuri,
într-un grup mic, sau 100 000 de oameni. Când ne
exprimăm dragostea faţă de Dumnezeu, de fapt ne
închinăm.
Biblia spune: „Domnului, Dumnezeului tău să te
închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4:10).
Observaţi că închinarea vine înaintea slujirii.
Închinarea înaintea lui Dumnezeu este primul scop al
bisericii. Uneori suntem atât de ocupaţi cu lucrarea lui
Dumnezeu încât nu avem timp să ne exprimăm
dragostea pentru El prin închinare.
De-a lungul Scripturii ni se porunceşte să
sărbătorim prezenţa lui Dumnezeu mărind pe Domnul
şi înălţând numele Lui. Psalmul 34:3 spune: „Înălţaţi
pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii
Numele Lui!” Nu ar trebui să ne închinăm din datorie;
139
ar trebui să ne închinăm pentru că vrem să o facem.
Ar trebui să ne placă să ne exprimăm dragostea faţă
de Dumnezeu.

Scopul numărul 2: Iubeşte pe aproapele tău ca

pe tine însuţi

Cuvântul pe care îl folosim pentru a descrie acest

scop este slujirea. Biserica există pentru a sluji
oamenilor. Slujirea este demonstrarea dragostei lui
Dumnezeu faţă de alţii satisfăcându-le nevoile şi
vindecându-le rănile în numele lui Isus. De fiecare
dată când mergi din dragoste la alţii de fapt le slujeşti.
Biserica trebui să răspundă la tot felul de nevoi:
spirituale, emoţionale, relaţionale şi fizice. Isus a spus
că nici un pahar de apă dat în numele Lui nu va
rămâne nerăsplătit. Biserica trebuie să „... echipeze pe
sfinţi pentru lucrarea de slujire” (Efeseni 4:12).
Din nefericire, puţină slujire se face în multe
biserici. În schimb, mare parte a timpului este ocupat
cu întâlniri. Credincioşia este deseori definită în
termenii prezenţei la biserică în locul slujirii, şi astfel
membrii doar stau, acumulează şi se înăcresc.

Scopul numărul 3: Mergeţi şi faceţi ucenici

Scopul acesta este numit evanghelizare. Biserica

există pentru a comunica Cuvântul lui Dumnezeu. Noi
140
suntem ambasadori ai lui Cristos şi misiunea noastră
este de a evangheliza lumea. Cuvântul „merge-ţi” din
Marea Trimitere este în textul grecesc un participiu
prezent. Ar trebui citit ca „mergând.” Este
responsabilitatea fiecărui creştin de a împărtăşi Vestea
Bună oriunde ar merge. Trebuie să spunem întregii
lumi despre venirea lui Cristos, moartea Lui pe cruce,
învierea şi promisiunea de a se reîntoarce. Într-o zi
fiecare dintre noi vom da socoteală înaintea lui
Dumnezeu cu privire la cât de serios ne-am asumat
această responsabilitate.
Responsabilitatea evanghelizării este aşa de
importantă. De fapt Cristos ne-a dat cele cinci Mari
Însărcinări, câte una în fiecare evanghelie şi un în
cartea Faptelor. În Matei 28:19-20, Marcu 16:15,
Luca 24:47-49; Ioan 20:21 şi Fapte 1:8, Isus ne
însărcinează să mergem şi să spunem lumii mesajul
mântuirii.
Evanghelizarea este mai mult decât o
responsabilitate, este un privilegiu. Suntem invitaţi să
fim o parte a lucrării de aducere de oameni în familia
veşnică a lui Dumnezeu. Nu cunosc o cauză mai
semnificativă pentru care să-şi dea cineva viaţa. Dacă
ai fi descoperit leacul pentru cancer sunt sigur că ai fi
făcut orice ca vestea să se afle. Acest lucru ar salva
milioane de vieţi. Voi însă cunoaşteţi deja ceva mai
bine: ţi s-a dat să împărtăşeşti Evanghelia vieţii
veşnice, cea mai mare veste de vreodată!
141
 Atâta timp cât ar mai exista vreo persoană pe
pământul ăsta care nu-L cunoaşte pe Cristos, biserica
are mandatul de a păstra creşterea. Creşterea nu este
opţională, este poruncită de către Isus. Nu ar trebui să
căutăm să vedem creşterea bisericii din interes
personal, ci pentru că Dumnezeu vrea ca oamenii să
fie mântuiţi.

Scopul numărul 4: Botezându-i

În textul grecesc al Marii Trimiteri există trei verbe

la participiu prezent: mergând, botezând şi învăţând.
Fiecare dintre acestea este parte a poruncii de „a face
ucenici.” Mergând, botezând şi învăţând, sunt
elementele principale ale procesului de ucenicizare.
La o primă vedere te-ai putea întreba de ce Marea
Trimitere acordă aceeaşi proeminenţă simplului act al
botezului şi sarcinii mai mari de evanghelizare şi
edificare. Este evident că Isus nu a menţionat acest
lucru accidental. De ce este botezul atit de important
de a fost inclus în Marea Trimitere a lui Cristos? Cred
că se datorează faptului că simbolizează unul dintre
scopurile bisericii: părtăşia – identificarea cu trupul
lui Cristos.
Ca şi creştini suntem chemaţi să aparţinem, nu doar
să credem. Nu am fost chemaţi să trăim nişte vieţi de
singuratici, ci în schimb trebuie să aparţinem familiei
lui Cristos şi să fim mădulare ale trupului Său.
142
Botezul nu este doar un simbol al mântuirii, este şi un
simbol al părtăşiei. Nu numai că simbolizează noua
noastră viaţă în Cristos, ci şi vizualizează
încorporarea unei persoane în trupul lui Cristos.
Acesta spune lumii: „Această persoană este acum
unul dintre noi!” Când sunt botezaţi noii credincioşi,
noi îi primim în părtăşia familiei lui Dumnezeu. Nu
suntem singuri. Ne avem ca şi sprijin unii pe alţii. Îmi
place mult modul în care Efeseni 2:19 sună în
traducerea Living Bible: „Voi sunteţi membrii ai
familiei lui Dumnezeu... şi aparţineţi casei lui
Dumnezeu împreună cu toţi ceilalţi credincioşi.”
Biserica există pentru a oferi părtăşie credincioşilor.

Scopul numărul 5: Învăţaţi-i să asculte

Cuvântul pe care îl folosim în mod obişnuit pentru

a ne referi la acest scop este ucenicia. Biserica există
pentru a edifica, a instrui poporul lui Dumnezeu.
Ucenicizarea este procesul de a ajuta pe oameni să
devină mai asemeni lui Cristos în gândire, simţire şi
acţiune. Acest proces începe o dată cu naşterea din
nou şi continuă pentru tot restul vieţii. Coloseni 1:28
(NCV) spune „Continuăm să predicăm pe Cristos
fiecărui om, folosind toată înţelepciunea în a sfătui şi
învăţa, pentru a înfăţişa pe fiecare înaintea lui
Dumnezeu ca pe o persoană matură în Cristos.”

143
 Ca şi biserică suntem chemaţi nu numai să
evanghelizăm oamenii, dar şi să-i învăţăm. După ce se
decide o persoană pentru Cristos, ea trebuie
ucenicizată. Este responsabilitatea bisericii de a-i
ajuta pe oameni să crească spre maturitate spirituală.
Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru fiecare
credincios. Pavel scria: „... pentru zidirea trupului lui
Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a
cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om
mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”
(Efeseni 4:12b-13).
Dacă examinaţi lucrarea pământească a lui Isus,
este evident că El a inclus în lucrarea Lui toate aceste
cinci elemente (pentru un rezumat vezi Ioan 17).
Apostolul Pavel nu numai că a împlinit aceste scopuri
în lucrarea lui, dar le-a şi explicat în Efeseni 4:1-16.
Cel mai clar exemplu al acestor cinci scopuri este însă
biserica primară din Ierusalim descrisă în Fapte 2:1-
47. Ei se învăţau unii pe alţii, aveau părtăşie
împreună, se închinau, slujeau şi evanghelizau. şi
astăzi scopurile noastre au rămas neschimbate.
Biserica există pentru a edifica, încuraja, înălţa,
echipa şi evangheliza. În timp ce fiecare biserică
diferă în modul în care aceste responsabilităţi sunt
satisfăcute, nu ar trebui să existe nici o diferenţă în ce
priveşte lucrurile la care suntem chemaţi.

144
 Declaraţia de scop a bisericii Saddleback

În Saddleback folosim cinci cuvinte cheie pentru a

rezuma cele cinci scopuri ale lui Cristos pentru
biserica Sa.
Glorificare: Sărbătorim prezenţa lui Dumnezeu prin
închinare
Misiune: Comunicăm Cuvântul lui Dumnezeu prin
evanghelizare
Membri: Implicăm întreaga familie a lui Dumnezeu
în părtăşia noastră.
Maturitate: Instruim poporul lui Dumnezeu prin
ucenicizare.
Slujire: Demonstrăm dragostea lui Dumnezeu prin
slujire.
Aceste cuvinte cheie, reprezentând cele cinci scopuri pe
care le avem, au fost incluse în declaraţia noastră de
misiune, care arată în felul următor:

Declaraţia de scop a bisericii Saddleback

A aduce oameni la Isus şi a-i face membri în

familia Lui, a-i creşte într-o maturitate după chipul lui
Cristos, a-i echipa pentru lucrarea din biserică şi
pentru misiunea lor în lume, pentru a glorific numele
lui Dumnezeu.

145
 Există trei lucruri distinctive pe care vreau să le
observ cu privire la declaraţia de scop a bisericii
Saddleback.
În primul rând, această este formulată sub formă de
rezultate în loc de activităţi. Sunt enumerate cinci
rezultate măsurabile. Majoritatea bisericilor, dacă au o
declaraţie de scop, de obicei o formulează sub formă
de activităţi (edificăm, evanghelizăm, ne închinăm,
etc.). Acest lucru face mai grea evaluarea şi
măsurarea.
În Saddleback noi identificăm rezultatele pe care le
aşteptăm ca urmare a împlinirii fiecărui scop, din cele
cinci scopuri ale bisericii. Pentru fiecare rezultat
putem pune întrebări de genul: Câţi? Cu cât mai mulţi
ca anul trecut? Câţi au fost aduşi la Cristos? Câţi noi
membri există? Câţi dau dovadă de maturitate
spirituală? Care sunt semnele maturităţii pe care le
urmărim? Câţi au fost instruiţi şi mobilizaţi pentru
lucrare? Câţi îşi împlinesc misiunea vieţii lor în lume?
Aceste întrebări ne măsoară succesul şi ne obligă să
evaluăm dacă împlinim cu adevărat Marea Poruncă şi
Marea Trimitere.
În al doilea rând, vreau să observaţi că scopul
bisericii Saddleback este afirmat într-un mod care
încurajează participarea fiecărui membru al bisericii.
Oamenii trebuie să poată vedea cum pot ei contribui
la atingerea scopului bisericii tale. Misiunea trebuie
formulată în aşa fel încât fiecare să poată nu numai să
146
creadă în ea, ci şi să participe la aceasta. Dacă
declaraţia ta nu permite participarea individuală, se
vor realiza foarte puţine lucruri.
În al treilea rând, şi cel mai important, observaţi că
am aranjat cele cinci scopuri sub forma unui proces
secvenţial. Este absolut crucial lucrul acesta. Pentru a
fi o biserică condusă de scop, scopurile tale trebuie să
fie implementate într-un proces. Astfel ele pot fi
abordate în fiecare zi. Fiecare declaraţie de scop are
nevoie de un proces pentru a fi atinsă, dacă nu, ai pur
şi simplu o declaraţie teologică care sună bine, dar nu
aduce nici un rezultat.
În loc să încerci să creşti o biserică prin intermediul
programelor, concentrează-te asupra creşterii
oamenilor prin intermediul unui proces. Acest
concept este esenţa semnificaţiei bisericii conduse de
scop. Dacă vei pune la punct un proces pentru
dezvoltarea de ucenici, şi dacă te vei ţine de el,
creşterea bisericii tale va fi sănătoasă, echilibrată şi
consecventă. Benjamin Disraeli a spus: „consecvenţa
faţă de un scop este cheia succesului.”
Procesul nostru de implementare a scopului lui
Dumnezeu implică patru paşi:
1 aducem oameni,
2 îi edificăm,
3 îi instruim
4 şi apoi îi trimitem.

147
 Îi aducem ca membrii, îi edificăm în maturitate, îi
instruim pentru lucrare şi îi trimitem în misiune,
glorificându-L pe Dumnezeu de-a lungul procesului.
Asta este tot! Acesta este obiectivul nostru principal
în Saddleback. Nu facem nimic altceva.
Dacă ar fi să folosesc termeni de afaceri aş spune că
biserica noastră este în afacerea de „dezvoltare de
ucenici”, şi că produsul nostru este vieţi schimbate –
oameni după chipul lui Cristos. Dacă scopul bisericii
este de a face ucenici, atunci trebuie să ne gândim la
un proces care să realizeze acest lucru. Biserica ta
trebuie să-şi definească atât scopurile cât şi procesul
prin care va împlini acele scopuri. A face mai puţin
decât atât înseamnă a lăsa la voia întâmplării marea
responsabilitate care ne-a fost dată de către Domnul
nostru Isus Cristos.
Fiecare biserică mare şi-a definit scopurile şi a găsit
cumva un proces sau un sistem pentru a atinge acele
scopuri. Biserica din Seul, Corea, a fost construită pe
sistemul celulelor. First Baptist Church din Dallas, a
fost construită pe un sistem complet al şcolii
Duminicale. Coral Ridge Presbiterian Church,
Florida, a crescut datorită unui sistem de
evanghelizare personală. În anii 1970, multe biserici
au fost construite în jurul sistemului de a aduce
membrii la biserică cu autobusele. În fiecare din
aceste cazuri conducătorii bisericilor şi-au definit clar

148
scopurile, iar apoi au dezvoltat un proces de a atinge
aceste scopuri.
Nu pot să accentuez mai mult importanţa definirii
scopurilor bisericii tale. Nu este nici pe departe o ţintă
înspre care să se îndrepte biserica ta, este motivul
existenţei sale. O declaraţie de scop clară va da
direcţie, vitalitate, graniţele şi motivaţii pentru tot
ceea ce faci. Bisericile conduse de scop vor fi biserici
vor fi bisericile cel mai bine echipate să slujească în
timpul marilor schimbări cu care ne vom confrunta în
secolul al douăzeci şi unu.

6. Comunicându-ţi scopurile

Un mesager îndoielnic poate crea multe probleme.

Comunicarea credibilă permite însă progresul.
Proverbe 13:17 (LB)

În istoria lui Neemia de reconstruire a zidului din

jurul Ierusalimului vedem că pe la jumătatea
proiectului poporul s-a descurajat şi a vrut să renunţe.
Asemeni multor biserici, şi-au pierdut simţul scopului
şi, ca rezultat, au fost copleşiţi de oboseală, frustrare
şi teamă. Neemia a adus poporul înapoi la lucru
reorganizând proiectul şi reafirmând viziunea. El le-a
149
adus aminte de importanţa muncii lor şi i-a reasigurat
că Dumnezeu îi va ajuta să-şi împlinească scopul
(Neemia 4:6-15). Zidul a fost terminat în cincizeci şi
două de zile.
Cu toate că a fost nevoie doar de cincizeci şi două
de zile pentru a termina zidul, poporul s-a descurajat
la jumătatea drumului: abia după douăzeci şi şase de
zile! Neemia a trebuit să le reînnoiască viziunea. Din
această relatare înţelegem ceea ce eu numesc
„Principiul lui Neemia”: Viziunea şi scopul trebuie
reafirmate tot la douăzeci şi şase de zile pentru a ţine
biserica pe direcţia bună. Cu alte cuvinte, asigură-te că
îţi comunici scopul cel puţin lunar. Este uimitor cât de
repede începe omul – şi bisericile – să îşi piardă
simţul scopului.
O dată ce ai definit scopurile bisericii tale, trebuie
să clarifici şi să le comunici în mod continuu fiecăruia
din adunare. Nu este un lucru pe care îl faci o dată, iar
apoi uiţi de el. Aceasta este responsabilitatea
principală a conducerii. Dacă nu reuşeşti să-ţi
comunici declaraţia de scop membrilor bisericii, ai
putea la fel de bine să nu ai nici una.

Modalităţi de a comunica viziunea şi scopul

Există diferite modalităţi de a comunica

viziunea şi scopul bisericii.

150
 Scriptura

Învaţă adevărul biblic despre biserică. Am

menţionat deja că cel mai bun manual de creştere a
bisericii este Biblia. Învaţă doctrina bisericii frecvent
şi cu pasiune. Arată modul în care fiecare parte a
viziunii bisericii tale este biblică, dând versete biblice
care explică şi ilustrează raţionamentul tău.

Simboluri

Conducătorii mari au înţeles şi au folosit

întotdeauna puterea imensă a simbolurilor. Oamenii
au nevoie deseori de reprezentări vizuale a
conceptelor pentru a le înţelege. Simbolurile pot fi
nişte unelte eficiente în comunicare pentru că ele scot
la iveală pasiuni şi emoţii puternice. De exemplu, ai fi
ofensat să găseşti desenată pe zidul bisericii svastica,
în timp ce un steag al Americii îţi creează nişte
sentimente de onoare şi mândrie.
Continente întregi au fost cucerite sub semnul
crucii creştine, a ciocanului şi secerii comuniste, a
semilunii islamice. În biserica din Saddleback am
folosit două simboluri – cinci cercuri concentrice şi

151
un romb din baseball – pentru a ne ilustra scopurile.
Acestea vor fi explicate în următoarele două capitole.

Sloganuri

Sloganuri, maxime, motto-uri şi expresii pline de

semnificaţii rămân mult timp în mintea ascultătorilor,
chiar şi după ce predicile au fost uitate. Multe
evenimente cheie din istorie sunt legate de un slogan:
„Amintiţi-vă de Alamo!” „Scufundaţi-l pe Bismack!”
„Lăsaţi-ne liberi sau omorâţi-ne!” Istoria a dovedit că
un simplu slogan, împărtăşit cu convingere şi în mod
repetat, poate motiva oamenii să facă lucruri pe care
în mod normal nu le-ar fi făcut nici o dată – chiar şi a-
şi da vieţile pe un câmp de bătălie.
Am dezvoltat şi folosit o mulţime de sloganuri la
Saddleback, pentru a consolida viziunea bisericii:
„Fiecare membru este un lucrător,” „Toţi liderii
învaţă,” „Am fost mântuiţi ca să slujim,” „Evaluează
pentru a ajunge la excelenţă,” „Câştigaţi pe cei
pierduţi cu orice preţ,” şi multe altele. Periodic stau
deoparte pentru a gândi noi modalităţi de a comunica
idei vechi într-un mod nou şi succint.

Povestiri

Isus a folosit simple povestiri pentru a-i ajuta pe

oameni să înţeleagă şi să se relaţioneze viziunii sale.
152
Matei 13:34 (LB) spune: „Isus a folosit mereu...
ilustraţii când vorbea cu mulţimile... nu le vorbea
deloc fără cel puţin o ilustraţie.”
Foloseşte povestiri pentru a dramatiza scopurile
bisericii tale. De exemplu, când vorbesc despre
importanţa evanghelizării, spun relatări despre
membrii bisericii Saddleback care şi-au împărtăşit de
curând credinţa prietenilor şi i-au condus pe aceştia la
Cristos. Când vorbesc despre importanţa părtăşiei,
citesc scrisori de la oameni a căror singurătate a fost
alungată de către implicarea lor în familia bisericii.
Când vorbesc despre importanţa uceniciei s-ar putea
să folosesc o mărturie a unui cuplu care a fost salvat
datorită creşterii lor spirituale, sau despre cum cineva
şi-a rezolvat problemele personale aplicând principiile
biblice.
La Saddleback avem anumite „legende”, povestiri
pe care le spun tot mereu şi care ilustrează puternic un
scop al bisericii. Una dintre favoritele mele este când
cinci dintre pastori m-au întrecut într-o vizită la spital;
când am ajuns acolo asistenta nu m-a lăsat să-l văd pe
pacient pentru că „prea mulţi păstori l-au vizitat
deja!” Mă laud de atunci cu cei cinci pastori. Oamenii
tind să facă ceva pentru care primesc o răsplată, aşa că
fă eroi din membrii bisericii tale când fac lucrarea
bisericii. Spune povestea lor.

Precizări specifice
153
 Oferă întotdeauna paşi de acţiune practici, clari, şi
concreţi, care să explice modul în care intenţionează
biserica să îşi atingă scopurile. Dă un plan detaliat
pentru implementarea scopurilor Planifică programe,
evenimente, dedică clădiri, angajează personal pentru
fiecare scop. Acestea sunt precizări de care oamenilor
le pasă.
Adu-ţi aminte, nimic nu devine dinamic până nu
devine specific. Când o viziune este vagă, nu atrage e
nimeni. Cu cât este mai specifică viziunea bisericii, cu
atât va capta atenţia şi va atrage devotament mai mult
Cel mai specific mod de a comunica scopurile este de
a le aplica în mod personal la viaţa fiecărui membru al
bisericii.

Personalizează scopurile

În comunicarea scopurilor bisericii tale este

important să le personalizezi. Aceasta se realizează
atunci când sunt prezentate atât privilegiile cât şi
responsabilităţile legate de fiecare dintre acestea.
Coloseni 3:15 (LB) spune: „Aceasta este
responsabilitatea şi privilegiul vostru ca mădulare ale
trupului Său.” Există atât responsabilităţi cât şi
privilegii în calitatea de membru a familiei bisericii.
Încerc să personalizez scopurile bisericii noastre

154
arătând că este responsabilitatea noastră să le
împlinim şi privilegiul de a ne bucura de ele.
Scopurile bisericii pot fi personalizate ca cinci
obiective pe care le are Dumnezeu pentru fiecare
credincios. Aceste obiective exprimă ce vrea
Dumnezeu ca fiecare dintre noi să facem cu vieţile
noastre, cât timp suntem pe pământ.

Responsabilităţile mele ca şi credincios

Dumnezeu vrea ca să fiu un parte în familia Lui.

Acesta este scopul părtăşiei afirmat într-un mod
personal. Biblia spune foarte clar că a-l urma pe
Cristos nu înseamnă doar a crede, ea implică şi
apartenenţă. Viaţa de creştin nu este un solo. am fost
făcuţi să trăim având relaţii unii cu alţii. 1Petru 1:3
(LB) spune: „ăEl] ne-a dat privilegiul de a fi născuţi
din nou, aşa că acum suntem membrii ai familiei lui
Dumnezeu.” Dumnezeu ne-a dat biserica drept
familie spirituală pentru folosul nostru. Efeseni 2:19
(LB) spune: „Voi sunteţi membrii ai familiei lui
Dumnezeu,... şi aparţineţi casei lui Dumnezeu
împreună cu ceilalţi creştini.”
Dumnezeu vrea ca să fiu un model al caracterului
Său. Acesta este scopul personalizat al uceniciei.
Dumnezeu vrea ca fiecare credincios să crească
155
pentru a deveni ca şi Cristos în caracter. A deveni ca
şi Cristos este definiţia biblică a „maturităţii
spirituale.” Isus a stabilit un model pe care noi trebuie
să-l urmăm. „şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi
Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să
călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).
În 1 Timotei 4:12 Pavel ne prezintă câteva domenii
specifice în care trebuie să fim modele ale
caracterului lui Cristos: „fii o pildă pentru credincioşi:
în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în
curăţie.” Observaţi că maturitatea nu este măsurată
prin cunoştinţele cuiva, ci prin modul său de viaţă.
Este posibil ca cineva să cunoască o mulţime de
versete biblice şi să fie totuşi imatur din punct de
vedere spiritual.
Dumnezeu vrea ca să fiu un slujitor al harului Său.
O a treia responsabilitate a fiecărui creştin este scopul
personalizat al slujirii, sau al lucrării. Dumnezeu
aşteaptă ca să folosim spre folosul altora darurile,
talentele şi oportunităţile pe care ni le dă. 1 Petru 4:10
spune: „ Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al
lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după
darul pe care l-a primit.”
Dumnezeu a pregătit pentru fiecare credincios o
lucrare. La Saddleback suntem foarte direcţi în ce
priveşte aceste aşteptări atunci când mărturisim
necredincioşilor. Noi nu momim şi apoi schimbăm
macazul. Le spun necredincioşilor: „Când vă daţi
156
viaţa lui Cristos, vă angajaţi să slujiţi în numele lui
pentru tot restul vieţii. Pentru asta te-a făcut
Dumnezeu.” Efeseni 2:10 (LB) spune: „Dumnezeu
însuşi ne-a făcut ce suntem şi ne-a dat vieţi noi din
Cristos Isus; şi ne-a hotărât cu mult dinainte ca să
petrecem aceste vieţi ajutând pe alţii.”
Dumnezeu vrea ca să fiu un mesager al dragostei
Sale. Acesta este scopul bisericii de evanghelizare
afirmat într-un mod personalizat. În fişa postului
fiecărui credincios se află şi faptul că o dată ce am
fost născuţi din nou devenim mesageri ai Veştii Bune
pentru ceilalţi. Pavel spune: „Viaţa nu valorează
nimic dacă nu o folosesc pentru lucrarea încredinţată
mie de către Domnul Isus – lucrarea de a spune şi
altora despre Vestea Bună a bunătăţii şi dragostei lui
Dumnezeu.” (Fapte 20:24 LB). Este o responsabilitate
importantă a fiecărui creştin. 2 Corinteni 5:19-20
(LB) spune: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând
lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor,
şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei
împăcări. Noi, deci, suntem ambasadori ai lui Hristos.
Dumnezeu ne foloseşte ca să vă vorbească.” Noi
trebuie să-i convingem pe necredincioşi să primească
dragostea pe care El o oferă – să se împace cu
Dumnezeu.
Te-ai întrebat vreodată de ce ne lasă Dumnezeu pe
pământ, cu toată suferinţa, durerea şi păcatul lui, după
ce l-am primit pe Cristos? De ce nu ne-a mutat
157
imediat în cer cruţându-ce astfel de toate acestea? La
urma urmei, putem să ne închinăm, să avem părtăşie,
să ne rugăm ,să cântăm, să ascultăm Cuvântul lui
Dumnezeu, şi chiar să ne simţim bine în ceruri. De
fapt, doar două lucruri nu le poţi face în ceruri şi le
poţi face pe pământ: să păcătuieşti şi să mărturiseşti
necredincioşilor. Îi întreb pe membrii bisericii noastre
care din acestea două le-a lăsat Cristos bisericii să le
facă. Fiecare dintre noi avem o misiune pe pământ,
parte din ea implică a mărturisi altora despre Cristos.
Dumnezeu vrea ca să înalţ numelui Lui. Psalmul
34:2 spune: „Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine.
Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” Fiecare dintre noi
avem responsabilitatea personală de a ne închina lui
Dumnezeu. Prima poruncă spune: „Să nu ai alţi
dumnezei în afară de Mine” (Exod 20:3). Există o
dorinţă înnăscută în om de a se închina. Dacă nu ne
închinăm lui Dumnezeu, vom găsi altceva la care să
ne închinăm, fie că e vorba de slujbă, o familie, bani,
sport, sau chiar noi înşine.

Privilegiile noastre ca şi credincioşi

În timp ce aceste cinci scopuri ale bisericii sunt

responsabilitatea fiecărui creştin, ele oferă totodată şi
beneficii spirituale, emoţionale şi relaţionale. De fapt,
biserica oferă oamenilor lucruri pe care nu le pot găsi
în orice alt loc din lume: Închinarea ajută oamenii să
158
se concentreze la Dumnezeu, părtăşia îi ajută pe
oameni să înfrunte problemele vieţii, ucenicia îi ajută
să-şi fortifice credinţa, slujirea îi ajută să-şi descopere
talentele, evanghelizarea îi ajută să-şi îndeplinească
misiunea.

Afirmă-le tot mereu

Nu presupune că va fi suficientă o singură predică

despre scopurile bisericii care să dea o direcţie
permanentă bisericii. Nu presupune că tipărindu-ţi
scopurile în foaia de informare vor fi învăţate de toţi,
sau cel puţin că vor fi citite! O lege foarte cunoscută a
publicităţii este că un mesaj trebuie comunicat de
şapte ori până va fi prins cu adevărat.
Familia bisericii mele îmi oferă:

Scopul lui Dumnezeu pentru care să trăiesc

(Misiune)
Oamenii lui Dumnezeu cu care să trăiesc (Membru)
Principiile lui Dumnezeu după care să trăiesc
(Maturitate)
Slujba lui Dumnezeu pe care s-o trăiesc (Slujire)
Puterea lui Dumnezeu prin care să trăiesc
(A glorifica)

În biserica Saddleback folosim diferite canale

atunci când ne gândim la a reaminti scopurile noastre
159
pentru întreaga biserică. Am menţionat deja că
scopurile şi viziunea noastră sunt afirmate lunar la
cursul nostru pentru noii membrii. O dată pe an, de
obicei în ianuarie, ţin o predică despre „starea
bisericii”. Este întotdeauna o recapitulare a celor cinci
scopuri. Este acelaşi mesaj în fiecare an, doar
ilustraţiile sunt înnoite.
Mulţi pastori nu înţeleg putea amvonului. E ca şi
cârma unui vapor, ea va determina direcţia unei
biserici, fie intenţionat, fie neintenţionat. Dacă eşti
pastor, foloseşte amvonul intenţionat! Unde altundeva
vei avea săptămânal atenţia fiecăruia? De fiecare dată
când vorbeşti, încearcă să cauţi ocazia de a spune
ceva de genul: „şi aceasta este motivul pentru care
există biserica.” Nu îţi fie frică să te repeţi, nimeni nu
prinde totul din prima. Numesc repetarea lucrurilor
într-un mod nou: „redundanţă creativă.”
Pe pagina opusă găsiţi un tabel care prezintă diferite
unghiuri pe care le-am folosit în a prezenta scopurile
bisericii. Folosiţi oricare din aceste schiţe. Sunt
modalităţi diferite de a spune acelaşi lucru.
Pe lângă comunicarea scopurilor noastre prin
predicare şi învăţare am folosit şi broşuri, pancarte,
articole, buletine, casete video şi audio, şi am compus
chiar şi cântece. La intrarea sanctuarului am gravat pe
foaierul de sticlă scopurile împreună cu versetele ce le
corespund pentru ca toţi cei ce intră să le poată citi.
Credem că spunând mereu aceleaşi lucruri într-un alt
160
mod, unul dintre aceste moduri va capta atenţia
fiecărui membru a bisericii. Deseori după ce am
prezentat scopurile într-un mod nou cineva ne spune
că tocmai a înţeles pentru prima dată. Scopul nostru
este ca fiecare membru a bisericii să poată explica
scopurile noastre şi altora.
Viziunea oricărei biserici păleşte dacă nu este
întărită din când în când. Acest lucru se datorează
faptului că oamenii sunt distraşi de alte lucruri.
Reafirmă-ţi scopurile regulat. Învaţă-le din nou şi din
nou. Foloseşte atâtea modalităţi diferite câte poţi
pentru a le păstra în mintea oamenilor. Dacă vei aţâţa
în mod continuu focul scopurilor tale vei reuşi să
biruieşti tendinţa de complacere şi descurajare. Adu-ţi
aminte de Principiul lui Neemia!

7. Organizându-te conform scopurilor tale

„Vinul nou trebuie pus în burdufuri noi.”

Luca 5:38

Predicatorii cei mai influenţi ai secolului al

optsprezecelea au fost George Whitefield şi John
Wesley. Cu toate că au fost contemporani unul cu
celălalt, şi că amândoi au fost folosiţi într-un mod
deosebit de Dumnezeu, ei au fost foarte diferiţi în
teologie, personalitate şi în modul de a-şi organiza
lucrările.
161
 Whitefield a fost cunoscut cel mai bine în mod
special pentru predicarea lui. De-a lungul vieţii el a
ţinut mai mult de 18 000 de predici, în medie câte
zece pe săptămână! A vorbit o dată unei mulţimi de
aproape 100,000 aproape de Glasgow, Scoţia, iar
predicarea lui prin America a stimulat trezirea
cunoscută ca Marea Trezire. Biografii săi însă, au
arătat că Whitefield îşi lăsa deseori convertiţii fără
nici organizare aşa că rezultatele lucrării sale au fost
de scurtă durată. Astăzi puţini creştini recunosc
numele lui George Whitefield.
În contrast cu acesta, numele lui John Wesley este
recunoscut de milioane de creştini. De ce? Wesley a
fost un predicator itinerant ca şi Whitefield, implicat
în multe evanghelizări de amploare în aer liber.
Wesley a fost totodată şi un bun organizator. El a
creat o structură organizaţională pentru a-şi împlini
scopurile care au rezistat cu mult mai mult decât el.
Organizaţia se numeşte Biserica Metodistă!
Pentru ca orice înnoire să dureze în biserică este
nevoie de o structură prin care să se ofere hrană şi
sprijin. Nu este suficient să defineşti cât de cât o
declaraţie de scop şi să o comunici, trebuie să-ţi şi
organizezi biserica în jurul scopurilor tale. Voi discuta
în acest capitol cum să creezi o structură care să
accentuează la fel toate cele cinci scopuri. Adu-ţi
aminte, echilibrul este cheia unei biserici sănătoase.

162
 Majoritatea bisericilor evanghelice îndeplinesc deja,
într-un fel cele cinci scopuri. Ele însă nu le fac la fel
de bine pe toate. O biserică poate fi puternică în
părtăşie, şi totuşi slabă în ucenicie. La fel, alta poate fi
tare în evanghelizare şi totuşi slabă în slujire. De ce?
Există o tendinţă naturală la conducători să
accentueze lucrurile la care ei ţin mai mult şi să le
neglijeze pe cele faţă de care nu simt aceeaşi pasiune.
Poţi să găseşti în întreaga lume biserici care au
devenit o prelungire a darurilor pastorului acesteia.
Dacă nu stabileşti un sistem şi o structură, pentru a
echilibra în mod intenţionat cele cinci scopuri,
biserica ta va avea tendinţa să accentueze mai mult
scopurile care exprimă cel mai bine darurile şi
pasiunile pastorului ei.
Din punct de vedere istoric bisericile au urmat cinci
modele fundamentale, în funcţie de scopul pe care îl
accentuau cel mai mult.

Cinci feluri de biserici

Biserica ce câştigă suflete.

Dacă pastorul consideră că rolul său principal este
acela de evanghelist, atunci biserica devine o biserică
„câştigătoare de suflete.” Pentru că obiectivul
principal al bisericii este acela de a mântui suflete, ea
va căuta întotdeauna să-i evanghelizeze pe cei
pierduţi. Termenii pe care poţi să-i auzi cel mai des
163
într-o astfel de biserică sunt: a mărturisi,
evanghelizare, mântuire, decizie pentru Cristos, botez,
vizită, chemare şi cruciade. În biserica ce câştigă
suflete, toate celelalte lucruri, în afară de
evanghelizare, sunt retrogradate la un rol secundar.

Biserica ce-L experimentează pe Dumnezeu.

Dacă pasiunea pastorului şi darurile lui sunt în
domeniul închinării el va transforma în mod instinctiv
biserica într-o biserică „ce-L experimentează pe
Dumnezeu.” Obiectivul unei astfel de biserici cade pe
experimentarea prezenţei şi puterii lui Dumnezeu în
închinare. Termenii cheie pentru această biserică sunt:
laudă, rugăciune, închinare, muzică, daruri spirituale,
duh, putere şi trezire. În acest fel de biserică cea mai
mare atenţie este acordată serviciilor de închinare.
Am găsit o varietate de biserici ce-L experimentează
pe Dumnezeu, fie carismatice, fie necarismatice.

Biserica reuniunii de familie.

O biserică care se concentrează în primul rând pe
părtăşie este ceea ce numesc eu o biserică a „reuniunii
de familie.” Această biserică este influenţată de
pastorul foarte sociabil, care iubeşte oamenii şi
petrece marea parte a timpului său îngrijindu-se de
membrii bisericii. El slujeşte mai mult ca un capelan.
Termenii cheie pentru această biserică sunt: dragoste,
apartenenţă, părtăşie, îngrijire, relaţii, mese de
164
dragoste, grupe mici şi divertisment. În biserica
reuniunii de familie, strângerea laolaltă este mai
importantă decât obiectivele.
Majoritatea bisericilor de acest fel au mai puţin de
200 de membrii, din moment ce doar de atâţi oameni
se poate ocupa în mod personal un pastor. Cred că
aproximativ 80 la sută din bisericile din America se
includ în această categorie. O biserică a reuniunii de
familie s-ar putea să nu realizeze multe lucruri, dar
este aproape indestructibilă. Ea poate supravieţui unei
slabe predicări, unor resurse financiare limitate, lipsei
de creştere şi chiar diviziunilor din biserică. Relaţiile
sunt lipiciul care îi face pe credincioşi să continue să
vină la biserică.

Biserica sală de clasă.

O biserică „sală de clasă„ se formează atunci când
pastorul consideră că rolul său principal este acela de
a fi învăţător. Dacă învăţarea este darul său principal,
el va accentua predicarea şi învăţarea, nepunând un
aşa mare accent asupra celorlalte sarcini ale bisericii.
Pastorul slujeşte ca expert, iar membrii vin la biserică
cu caiete, îşi iau notiţe şi merg acasă. Cuvintele cheie
pentru biserica sală de clasă sunt: predicare
expozitivă, studiu biblic, greacă şi ebraică, doctrină,
cunoştinţă, adevăr şi ucenicie. Este posibil ca o astfel
de biserică să aibă cuvântul Biblie chiar şi în numele
ei.
165
 Biserica conştiinţei sociale.
Pastorul bisericii „conştiinţei sociale” îşi vede rolul
ca profet sau reformator. Acest fel de biserică are
intenţia de a schimba societatea. Ea este plină de
activişti care sunt „împlinitori ai Cuvântului” şi are
atât o versiune liberală cât şi una conservatoare. Cea
liberală tinde să se concentreze asupra nedreptăţii, în
timp ce cea conservativă se va concentra asupra
declinului moral din societate. Atât versiunea liberală,
cât şi cea conservatoare consideră că biserica ar trebui
să joace un rol important în procesul politic, membrii
acesteia fiind întotdeauna implicaţi în diferite
cruciade pentru diferite cauze. termenii importanţi în
această biserică sunt: nevoi, a sluji, a împărtăşi, a lua
o poziţie şi a face ceva.
Cred că am descris aceste imagini în linii mari. Nu
poţi spune toate lucrurile când generalizezi. Unele
biserici sunt o îmbinare a două sau trei din aceste
categorii. Ideea este că dacă nu există un plan
intenţionat pentru a echilibra cele cinci scopuri,
majoritatea bisericilor vor îmbrăţişa un anumit scop şi
le vor neglija pe celelalte.
Există nişte lucruri interesante pe care le putem
observa la aceste cinci categorii de biserici. Membrii
acestor biserici vor considera de obicei că biserica lor
este cea mai spirituală. Acest lucru se datorează
faptului că oamenii sunt atraşi de tipul de biserică ce
corespunde cu propriile lor pasiuni şi daruri. Cu toţii
166
vrem să fim partea unei biserici despre care credem că
afirmă ceea ce simţim noi că este cel mai important.
Adevărul este că toate aceste cinci accente sunt
scopuri importante ale bisericii şi trebuie echilibrate
pentru ca o biserică să fie sănătoasă.
Mare parte a conflictelor ce apar în adunări se
ivesc atunci când biserica îşi cheamă un pastor ale
cărui daruri şi pasiuni nu se potrivesc cu ceea ce a
fost biserica în trecut. De exemplu, dacă o biserică a
reuniunii de familie crede că îşi aduce un pastor care
să le fie capelan şi se aleg cu un evanghelist sau cu un
reformator vă puteţi aştepta ca acolo să iasă scântei.
Aceasta este o reţetă pentru dezastru!

Cinci mişcări parabisericeşti majore

Mi s-a părut interesant să observ că majoritatea

mişcărilor parabisericeşti ce au apărut în ultimii
patruzeci de ani tind să se specializeze în unul din
scopurile bisericii. Din când în când Dumnezeu a
ridicat o mişcare parabisericească pentru a reaccentua
un scop neglijat de biserică. Cred că este bine şi chiar
de folos pentru biserici ca diferite organizaţii
parabisericeşti să se concentreze asupra unui singur
scop. Aceasta permite ca accentul lor să aibă un mai
mare impact asupra bisericii.
Mişcarea Laicilor de Înnoire.

167
 Această mişcare a făcut biserica să se concentreze
din nou asupra responsabilităţii de slujire a tuturor
creştinilor. Organizaţii ca: Faith at Work, Laity Lodge
şi The Church of the Savior şi autori ca: Elton
Trueblood, Findley Edge şi David Haney au fost
folosiţi de Dumnezeu pentru a reaccentua faptul că El
a chemat şi a dat daruri pentru slujire fiecărui
credincios.

Mişcare de Ucenicie / Formare Spirituală.

Obiectivul acestei mişcări a fost o accentuare a

nevoii de creştere spre maturitate a fiecărui
credincios. Organizaţii ca: Navigatorii, World Wide
Discipleship şi Campus Crusade for Christ şi autori ca
Waylon Moore, Gary Kuhne, Gene Getz, Richard
Foster şi Dallas Willard au subliniat importanţa
edificării fiecărui creştin şi dezvoltarea unei
ucenicizări spirituale personale.

Mişcarea de Închinare / Înnoire.

Această mişcare a preluat sarcina reorientării

biesricii spre importanţa închinării. Ea a început cu
Jesus Movement în anii `70 şi a fost urmată de
înnoirea carismatică şi liturgică. Cel mai recent,
accentul închinării contemporane a adus o nouă
muzică, noi forme de închinare şi un mai mare accent
168
asupra închinării împreună ca biserică. Organizaţii ca
Maranatha! Music şi Hosana/Integrity au jucat un rol
important şi au influenţat modul în care stilurile de
închinare s-au schimbat şi multiplicat.

Mişcarea de Creştere a Bisericii.

Această mişcare a concentrat biserica din nou

asupra evanghelizării, misiunii şi creşterii bisericii.
Începând cu cărţile lui Donald McGavran, Peter
Wagner, Elmer Towns, Win Arn şi a altor numeroşi
profesori de seminar, mişcarea a crescut în anii 80
prin creşterea consultanţei a seminariilor oferite şi a
pastorilor renumiţi.

Mişcarea Grupului Mic / Îngrijirii Pastorale.

A fost sarcina mişcării grupului mic / îngrijirii

pastorale de a concentra biserica din nou asupra
părtăşiei şi a relaţiilor din cadrul trupului. Modelul
corean al bisericii celulă şi organizaţii ca Touch
Ministries, Serendipity, Care Givers şi Stephen’s
Ministry ne-au arătat valoarea folosirii grupelor mici
şi importanţa grijei arătate faţă de fiecare individ.
Ar trebui să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru
fiecare din aceste mişcări, organizaţii şi autori.
Fiecare mişcare a avut un mesaj valid pentru biserică.
Fiecare a făcut trupului lui Cristos o chemare la
169
trezire. Fiecare a accentuat un scop diferit de al
bisericii.

Ţinându-ţi biserica în Echilibru

Mişcările sunt specializate, prin natura lor, pentru a

avea un impact. Nu este nimic rău în a fi specializat
asupra unui singur lucru. Când am nevoie de o
operaţie, vreau un doctor specializat în felul de
operaţie de care am nevoie. Nici un specialist însă nu
poate să-mi explice în mod adecvat tot ce se petrece
în trupul meu.
La fel, nici o mişcare parabisericească nu poate
oferi tot ce are nevoie trupul lui Cristos pentru a fi
sănătos. Fiecare dintre ele accentuează doar o parte
din imaginea de ansamblu. Este important să avem o
perspectivă mai mare asupra întregii biserici
recunoscând importanţa echilibrării tuturor celor cinci
scopuri.
De exemplu, un prieten de-al meu, pastor, a
participat la un seminar unde a fost învăţat că
grupurile mici sunt cheia pentru creşterea bisericii. A
mers acasă şi a făcut un plan pentru a schimba
complet structura bisericii organizând-o în jurul unei
reţele de grupuri mici. După şase luni a participat la
un alt seminar popular unde i s-a spus că serviciul de
evanghelizare este cheia pentru creşterea bisericii. A
mers acasă a rearanjat ordinea şi stilul serviciului de
170
închinare. În cele din urmă a fost foarte încurcat când
a primit trei broşuri despre diferite seminarii în
aceeaşi săptămână. Unul afirma cu îndrăzneală:
„şcoala Duminicală este agentul de creştere al
bisericii.” Un altul spunea: „Ucenicia de la om la om:
secretul creşterii.” Cea de-a treia vorbea de o
conferinţă despre „Predicarea expozitivă pentru
creşterea bisericii.” În cele din urmă a fost atât de
frustrat cu privire la cheia creşterii încât a încetat să
mai participe la vreun seminar. Nu îl învinovăţesc cu
nimic. Deseori m-am simţit şi eu la fel. De fiecare
dată când participa la o conferinţă i se prezenta un
adevăr, imagine parţială însă a ceea ce ar trebui să
facă biserica. Este cam simplist şi inexact să sugerezi
că un singur factor este secretul pentru creşterea
bisericii.
Nu există o singură cheie pentru sănătate şi
creşterea bisericii, există multe chei. Biserica nu este
chemată să facă un singur lucru, este chemată să facă
multe lucruri. De aceea este aşa de important
echilibrul. Spun colegilor mei că cea de-a noua
fericire este: Ferice de cei echilibraţi, căci ei vor
dăinui tuturor celorlalţi.”
După cum arată şi Pavel cu arăta vigoare în 1
Corinteni 12, trupul lui Cristos are multe părţi. Nu
este format doar dintr-o mână sau dintr-un ochi; este
un sistem de părţi şi organe care lucrează laolaltă. De
fapt, trupul tău este făcut din diferite sisteme: cel
171
respirator, circulator, nervos, digestive, osos şi aşa
mai departe. Când toate aceste sisteme se află în
echilibru, vorbim despre „sănătate”. Dezechilibrul
este boală. La fel, echilibrarea celor cinci scopuri nou
testamentare aduce sănătate trupului lui Cristos,
bisericii.
Biserica Saddleback este organizată, pentru a
asigura echilibrul, în jurul a două concepte simple. Le
numim „Cercurile de Dedicare” şi „Procesul de
Dezvoltare a Vieţii.” Aceste două concepte
simbolizează modul în care aplicăm cele cinci scopuri
ale bisericii la Saddleback. Procesul de Dezvoltare a
Vieţii (un romb de baseball) ilustrează ce facem la
Saddleback. Cercurile de Dedicare (cinci cercuri
concentrice) ilustrează cu cine facem aceste lucruri.
Am dezvoltat aceste concepte în 1974, pe când
eram pastor de tineret, înainte de a începe lucrarea în
Saddleback. Astăzi, având aproape 10 000 de membri,
continuăm să zidim tot ceea ce facem în jurul acestor
două diagrame. Ne-au slujit bine.
Cercurile concentrice reprezintă o modalitate de a
înţelege diferitele nivele de dedicare şi maturitate din
biserica ta. Rombul de baseball reprezintă un proces
al trecerii oamenilor de la un nivel de dedicare mai
mic, sau de la lipsa unuia, la un nivel mai profund de
dedicare şi maturitate. În acest capitol ne vom uita la
cercurile concentrice. Voi explica rombul de baseball
în capitolul 8.
172
 Uită-te la biserica ta dintr-o nouă perspectivă. Este
fiecare din biserica ta la fel de dedicat pentru Cristos?
Sunt toţi membrii bisericii la acelaşi nivel de
maturitate spirituală? Bineînţeles că nu. Unii membrii
sunt foarte dedicaţi şi maturi spiritual. Alţii sunt lipsiţi
de dedicare şi sunt imaturi din punct de vedere
spiritual. Între aceste două grupuri se află mulţi alţi
oameni în diferite etape ale creşterii lor spirituale.
Într-o biserică condusă de scop identificăm cinci
nivele diferite de angajament. Aceste cinci nivele
corespund celor cinci scopuri ale bisericii.
În graficul celor conci cercuri concentrice de pe
pagina următoare, fiecare cerc reprezintă un nivel
diferit de angajament, pornind de la un angajament
foarte scăzut (reprezentat doar de o participare
ocazională la biserică) la un angajament foarte matur
(reprezentat de un angajament în folosirea darurilor
spirituale în slujirea altora). Pe măsură ce voi descrie
cele cinci grupuri diferite de oameni din Saddleback,
vei recunoaşte că aceste categorii există şi în biserica
ta.

Cercurile de dedicare

Obiectivul bisericii tale este trecerea oamenilor din

cercul exterior (o dedicare / o maturitate scăzută) spre
cercul interior (o dedicare / o maturitate ridicată). La

173
Saddleback numim acest proces „trecerea oamenilor
din comunitate în inima bisericii.”

Comunitatea

Comunitatea este punctul tău de pornire. Este marea

de oameni pierduţi care locuiesc la o distanţă
accesibilă de biserica ta şi care nu au făcut nici un
angajament fie faţă de Isus Cristos, fie faţă de
biserică. Ei sunt necreştinii pe care doreşti să-i
evanghelizezi. Scopul evanghelizării are de a face cu
comunitatea. Este cel mai larg cerc pentru că implică
cei mai mulţi oameni.
Pe măsură ce biserica Saddleback a crescut, am
îngustat definiţia noastră dată comunităţii făcând
referire la oamenii pe care îi numim „cei ce nu
frecventează biserica, participanţi ocazionali.” Dacă
vizitezi biserica Saddleback de cel puţin patru ori pe
an (şi araţi asta printr-o fişă de înregistrare sau un plic
de donaţie), numele tău este pus în data de baze a
„comunităţii” din computerul nostru. Când scriu
aceste lucruri avem peste 31 000 de nume a unor
participanţi ocazionali. Acest număr reprezintă cam
10 la sută din zona noastră. Obiectivul nostru ultim,
bineînţeles, este de a da fiecăruia şansa de a auzi
despre Cristos.

Mulţimea
174
 Următorul cerc spre interior reprezintă grupul de
oameni pe care îi numim „Mulţimea.” Mulţimea
include pe toţi cei care frecventează serviciile noastre
de Duminica. Ei sunt participanţii regulaţi ai bisericii.
Mulţimea este formată atât din credincioşi, cât şi din
necredincioşi – tot ceea ce s-ar putea ca aceştia să
aibă în comun este că s-au angajat să frecventeze un
serviciu de închinare în fiecare săptămână. Acesta nu
este prea mult devotament, dar este totuşi ceva pe care
să poţi construi. Când cineva trece din comunitatea ta
în mulţime, ai făcut un mare progres în viaţa lui sau a
ei. În prezent avem în jur de 10 000 de oameni din
„mulţime” ce frecventează serviciile noastre din
Saddleback în fiecare sfârşit de săptămână.
În timp ce un necredincios nu se poate închina cu
adevărat, putem vedea pe alţii închinându-se. Sunt
convins că o închinare adevărată este o mărturie
puternică pentru cei necredincioşi, dacă ea are loc
într-un stil pe care îl înţeleg. Voi discuta acest lucru în
detaliu în capitolul 13. Dacă un necredincios se
angajează să frecventeze regulat biserica Saddleback,
cred că este doar o problemă de timp ca acea persoană
să îl accepte pe Cristos. O dată ce o persoană l-a
primit pe Cristos, obiectivul nostru este să trecem
acea persoană în următorul nivel de angajament:
„Adunarea”

175
 Adunarea

Adunarea este grupul de membrii oficiali ai

bisericii tale. EI au fost botezaţi şi s-au dedicat să fie
parte a familiei bisericii. Ei sunt acum mai mult decât
simpli participanţi, ei s-au angajat să aibă părtăşie.
Acesta este un angajament important. Viaţa de creştin
nu este doar o problemă de credinţă, ea include şi
apartenenţa. O dată ce oamenii s-au dedicat lui
Cristos ei au nevoie să fie încurajaţi să facă următorul
pas şi să se dedice trupului lui Cristos, biserica. La
Saddleback, doar cei care l-au primit pe Cristos, au
fost botezaţi, au participat la cursul pentru noii
membrii (Clasa 101: „Descoperind ce înseamnă să fii
membru la Saddleback”), au semnat legământul de
membru, sunt consideraţi parte a adunării (membri).
La Saddleback nu vedem nici un rost să avem în
evidenţe membrii inactivi sau care nu participă la
întruniri. Ca rezultat, scoatem în fiecare an sute de
nume din evidenţele noastre cu membrii. Nu suntem
interesaţi să avem un număr mare de membrii, ci doar
un număr legitim de membrii, oameni cu adevărat
activi şi implicaţi. Momentan adunarea noastră este
formată din aproximativ cinci mii de membrii activi.
Am predicat o dată într-o biserică ce avea peste o
mie de membrii în evidenţe, dar mai puţin de două
sute din aceştia participau la serviciile bisericii! Care
este rostul unor astfel de membrii? Dacă ai mai mulţi
176
membri în evidenţe decât vin la biserică ar trebui să te
gândeşti serios la ceea ce înţelegi prin membrii ai
adunării tale.
A avea mai mulţi participanţi decât membrii arată
că acea biserică este eficientă în a atrage pe cei
necredincioşi şi în a pregăti terenul pentru
evanghelizare. Un indicator bun al eficienţei unei
biserici în evanghelizare este atunci când la programe
participă cu cel puţin 25 la sută mai mulţi oameni
decât numărul de membrii ai adunării. De exemplu,
dacă ai 200 de membri, ar trebui să ai cel puţin 250 de
participaţi la programele bisericii. Dacă nu, înseamnă
că aproape nici unul din biserica ta nu invită
necredincioşi să vină cu ei. Acum la Saddleback,
mulţimea este cu 100 de procente mai mare decât
adunarea. Cei 5 000 de membri îşi aduc prietenii lor
nemântuiţi, deci media prezenţei la biserică este de 10
000.

Cei dedicaţi

Ai oameni evlavioşi şi care cresc spiritual în

biserică – oameni care sunt serioşi în ce priveşte
credinţa lor – care pentru un motiv sau altul nu slujesc
în mod activ în vreo lucrare din biserică? Aceşti
oameni îi numim „dedicaţi”. Ei se roagă, dau, sunt
angajaţi creşterii spirituale prin ucenicizare. Ei sunt
oameni buni, dar nu s-au implicat încă în lucrare.
177
 La Saddleback îi considerăm aşa pe cei ce au
participat la Clasa 201: „Descoperind maturitatea
spirituală„ şi care au semnat un legământ de
maturitate. Legământul de maturitate indică
dedicarea faţă de trei obiceiuri spirituale: (1) un
timp zilnic în linişte, (2) darea zeciuielii şi (3) a fi
implicat în mod activ într-un grup mic. Considerăm
aceste trei obiceiuri esenţiale pentru creşterea
spirituală. În momentul când scriu aceste lucruri, în
jur de 3 500 de oameni din Saddleback au semnat
aceste legăminte de maturitate şi sunt consideraţi
parte a grupului celor „dedicaţi.”

Inima

„Inima” este cel mai mic grup, pentru că reprezintă

cel mai profund nivel de dedicare. Ei sunt minoritatea
de lucrători şi lideri dedicaţi, cei care sunt dedicaţi
slujirii altora. Ei sunt oameni care conduc şi slujesc în
diferite lucrări din biserica ta cum ar fi: învăţători de
şcoală duminicală, diaconi, muzicanţi, lucrători cu
tinerii, şi aşa mai departe. Fără aceşti oameni biserica
ta ar ajunge la un moment de stagnare. Lucrătorii tăi
formează inima bisericii.
La Saddleback avem un proces bine pus la punct
pentru a-i ajuta pe oameni să găsească lucrarea care li
se potriveşte cel mai bine. Aceasta implică
178
participarea la Clasa 301: „Descoperindu-mi
lucrarea,” completarea unei caracterizări, participarea
la un interviu personal, dedicarea ca lucrător laic în
biserică şi participarea lunară la o întâlnire de
instruire, exclusiv pentru cei din „inimă.” Acum avem
aproximativ 1 500 de oameni în inima bisericii
Saddleback. Aş face orice pentru aceşti oameni. Ei
sunt secretul puterii noastre. Dacă ar fi să mor,
Saddleback ar continua să crească datorită acestor 1
500 de lucrători de bază.
Ce se întâmplă când ajung oamenii în cele din urmă
în inimă? Îi trimitem înapoi la comunitate pentru a
sluji!

Isus recunoaşte diferite nivele de dedicare

Isus a realizat că fiecare persoană se află la un nivel

diferit de dedicare spirituală. Am fost întotdeauna
fascinat de conversaţia pe care a avut-o Isus cu un
căutător spiritual. Isus a făcut remarca: „Nu eşti
departe de împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 12:34)
Nu departe? Consider că Isus recunoştea prin asta
grade diferite de înţelegere şi dedicare spirituală, chiar
şi printre necredincioşi.
Lucrarea lui Isus implica şi slujirea Comunităţii,
hrănirea Mulţimii, strângerea Adunării, provocarea
celor Dedicaţi şi ucenicizarea celor din Inimă. Toate
aceste cinci sarcini sunt evidente în evanghelii.
179
Trebuie să urmăm exemplul lui Isus! Isus a început la
nivelul dedicării fiecărei persoane cu care se
confrunta. Deseori le capta pur şi simplu interesul şi
crea dorinţa de a cunoaşte mai multe. Apoi, pe măsură
ce oamenii continuau să-L urmeze; Isus le definea
încet, cu blândeţe, împărăţia lui Dumnezeu şi le cerea
o dedicare mai profundă faţă de aceasta. Dar, făcea
acest lucru doar atunci când cei ce-l urmau atinseseră
etapa precedentă.
La prima întâlnire pe care a avut-o cu Ioan şi
Andrei el le-a spus doar: „Veniţi şi ...vede-i!” (Ioan
1:39). Nu le-a făcut nici o altă cerere grea acestor
adepţi timpurii; i-a invitat doar să-l verifice. El le-a
permis să urmărească lucrarea lui fără să ceară o mare
dedicare de la ei. Aceasta nu a fost o diluare a
evangheliei. El pur şi simplu le trezea interesul.
Pe măsură ce grupul primilor adepţi creştea şi
devenea o mulţime, Isus a început încet să dea mai
tare căldura. În cele din urmă, după trei ani de lucrare
publică în mijlocul lor, Isus a făcut ultima provocare
mulţimilor: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu
ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea,
şi să Mă urmeze” (Marcu 8:34).
Isus a putut cere o astfel de dedicare de la mulţime
doar după ce şi-a demonstrat dragostea faţă de ei şi
după câştigarea încrederii. Unui străin, sau unui
vizitator de prima dată al bisericii , cred că Isus i-ar
180
spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi
Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră,
şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu
inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”
(Matei 11:28-29).
Isus a luat în considerare faptul că oamenii vin din
contexte culturale diferite, o înţelegere şi o dedicare
spirituală diferite. El ştia că nu merge să foloseşti
aceeaşi abordare cu fiecare. Aceeaşi idee se află şi în
spatele Cercurilor de Dedicare. Este o strategie simplă
care recunoaşte că slujim oamenilor aflaţi la diferite
nivele de dedicare. Oamenii nu sunt toţi la fel: au
nevoi, interese, probleme spirituale diferite, în funcţie
de stadiul la care se află în călătoria lor spirituală. Nu
trebuie să confundăm ce facem cu comunitatea şi cu
mulţimea şi ceea ce facem cu inima bisericii. Fiecare
grup necesită o abordare diferită. O mulţime nu este
biserică – o mulţime se poate transforma într-o
biserică.
Organizând biserica în jurul acestor cinci scopuri şi
identificând oamenii din biserică în funcţie de
dedicarea lor faţă de fiecare din aceste scopuri, o vei
duce bine în ce priveşte echilibrarea lucrării tale şi în
ce priveşte dorinţa de a avea o biserică sănătoasă. Eşti
acum gata pentru ultimul pas în a deveni o biserică
condusă de scop – aplicând propriile tale scopuri
fiecărei zone a bisericii. Acesta este obiectivul
următorului capitol.
181
 8. Aplicându-ţi scopurile

Avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce

vă poruncim.
2 Tesaloniceni 3:4

Ajungem acum la cea mai dificilă parte a

transformării bisericii într-o biserică condusă de scop.
Multe biserici au făcut toate lucrurile despre care am
vorbit în capitolele precedente: şi-au definit scopurile
şi declaraţia de scop; şi-au comunicat în mod regulat
scopurile lor pentru adunare; unii chiar şi-au organizat
structura în jurul scopurilor lor. Oricum o biserică
condusă de scop trebuie să meargă un pas mai departe
şi să aplice riguros scopurile chiar şi unei părţi a
bisericii; programând, planificând, făcând un buget,
căutând personal, predicând şi aşa mai departe.
Integrarea scopurilor în fiecare domeniu şi aspect al
vieţii bisericii este cea mai dificilă fază a devenirii
unei biserici conduse de scop. Trecerea de la o
declaraţie de scop la acţiuni conduse de scop necesită
o conducere în totalitate dedicată procesului.
Aplicarea scopurilor tale va cere luni, poate chiar ani,
de rugăciune, planificare, pregătire şi experimentare.
182
Ia-o încet. Concentrează-te asupra progresului, nu
asupra perfecţiunii. Rezultatul final din biserica ta va
arăta diferit de cel din Saddleback şi din toate
celelalte biserici conduse de scop.
Există zece domenii la care va trebui să te gândeşti
dacă vrei să-i transformi biserica într-o biserică
condusă de scop.

Zece modalităţi de a fi condus de scop

1. Asimilează noi membrii în mod intenţionat

Foloseşte cele Cinci cercuri de Dedicare ca strategia

ta pentru asimilarea de oameni în viaţa bisericii tale.
Începe du-i pe cei ce nu frecventează nici o biserică
din comunitate, în mulţimea ta (pentru închinare).
Apoi du-i mai departe pe cei din mulţime în adunare
(pentru părtăşie). În continuare, mută-i pe cei din
adunare în cadrul celor dedicaţi (pentru ucenicie) şi
din cadrul celor dedicaţi inima bisericii (pentru
lucrare). În cele din urmă, du-i pe cei din inima
bisericii înapoi în comunitate (pentru evanghelizare).
Acest proces împlineşte toate cele cinci scopuri ale
bisericii.
Observă că eu îţi sugerez să creştin biserica din
exterior spre interior şi nu din interior spre exterior.
Începe cu comunitatea ta, nu cu inima! Acesta este un
183
sfat opus celor date de majoritatea cărţilor despre
plantarea de biserici. Abordarea tradiţională a
începerii unei biserici este aceea de a construi mai
întâi un grup matur de credincioşi şi apoi de a începe
să evanghelizezi comunitatea.
Problema pe care am găsit-o la abordarea din
interior spre exterior este că pe când plantatorul de
biserici a „ucenicizat” nucleul de credincioşi, ei
deseori au şi pierdut deja contactul cu comunitatea şi
sunt propriu-zis înfricoşaţi de interacţiunea cu cei
necredincioşi. Este uşor să dezvoltăm ceea ce Peter
Wagner numea „koinonitis” – să dezvoltăm o părtăşie
aşa de strânsă încât noilor veniţi să le fie frică sau să
nu fie în stare să pătrundă în această părtăşie. Prea
adesea, un nucleu de credincioşi care intenţionează să
planteze o nouă biserică rămân pentru aşa mult timp
în faza grupului mic, încât ajung să se simtă aşa de
confortabil că îşi pierd simţul misiunii. Focul
evanghelizării moare.
Problema cu cele mai multe biserici mici este că ele
sunt formate doar din acel nucleu de credincioşi.
Aceiaşi cincizeci de oameni participă la tot ceea ce
face biserica. Sunt de aşa mult timp creştini încât au
aşa de puţini, sau chiar nici unul, prieteni
necredincioşi cărora să mărturisească. O biserică ce
are această problemă trebuie să înveţe să dezvolte şi
celelalte patru cercuri.

184
 Când am început biserica Saddleback, am început
concentrându-mă complet asupra comunităţii, asupra
celor necredincioşi din comunitate. În mod personal
am întâlnit sute de oameni ce nu merg la nici o
biserică în cele douăsprezece săptămâni de mers din
uşă în uşă pentru a-i asculta pe aceştia şi pentru a
vedea care le sunt nevoile. Am dezvoltat relaţii, am
construit poduri ale prieteniei cu cât de mulţi
necredincioşi am putut.
Apoi a strâns o mulţime din această comunitate
trimiţând o scrisoare prin care anunţam începerea
bisericii noastre la aproximativ 15 000 de familii. Am
scris o scrisoare bazându-mă pe ceea ce am aflat
despre comunitate prin sondajul făcut. Am făcut
totodată multă publicitate în acel prim an pentru că
aveam suficiente cunoştinţe pentru a ne baza doar pe
invitaţiile verbale în dorinţa noastră de a forma
mulţimea ce avea să frecventeze biserica. Acest lucru
este adevărat în cazul majorităţii bisericilor mici.
Astăzi, cu mii de membrii care îşi invită prietenii la
biserică, publicitatea nu mai este necesară.
În acel prim an tot ceea ce am încercat să facem era
să formăm o mulţime pe care să o prezentăm apoi lui
Cristos. La fel cum pentru a lansa o rachetă este
nevoie de multă energie, şi pentru a strânge o mulţime
de oameni din nimic este nevoie de un efort
incredibil. Focarul nostru era foarte îngust. Predicam
foarte simplu, serii evanghelistice directe cum ar fi:
185
„Vestea bună despre probleme frecvente” şi „Planul
lui Dumnezeu pentru viaţa ta.” La sfârşitul anului am
avut o medie de 200 de participanţi, majoritatea
credincioşi nou convertiţi.
În al doilea an am început să lucrăm la
transmformarea credincioşilor noştri din mulţime
întrţo adunare. Am continuat să evanghelizăm
comunitatea şi să creştem mulţimea, am pus însă un
puternic accent pe clădirea relaţiilor din părtăşia
noastră. Ne-am concentrat asupra transformării
participanţilor în membrii ai bisericii. Am început să
vorbesc mai mult despre valoarea calităţii de membru
al bisericii, despre beneficiile apartenenţei de familia
unei biserici şi despre responsabilităţile fiecărui
membru. Am predicat mesaje cu titluri ca: „Sunt
implicaţi împreună,” „Cu toţii în familia lui
Dumnezeu,” şi „De ce avem o biserică?” Îmi
amintesc încă entuziasmul pe care l-am avut privind
la modul în care Dumnezeu a început să transforme
mulţimea de participanţi interesaţi de sine într-o
adunare iubitoare de membri.
În al treilea an am instituit un plan de ridicare a
nivelului de dedicare a membrilor. I-am provocat în
mod repetat pe cei din adunare să-şi adâncească
dedicarea lor pentru Cristos. I-am învăţat cum să
dezvolte disciplina şi obiceiurile spirituale care duc la
maturitate spirituală. Am ţinut o serie de predici
despre dedicare numită „Împreună creştem” şi o serie
186
despre doctrine fundamentale numită „Întrebări pe
care am vrut să I le pun lui Dumnezeu.” Bineînţeles
că i-am învăţat pe noii convertiţi aceste lucruri în
primii doi ani, însă în cel de-al treilea au devenit un
accent principal.
Pe măsură ce oamenii se întăreau în credinţă, am
început să pun un mai mare accent asupra implicării
în lucrare prin mesaje ca: „Fiecare membru este un
lucrător,” şi o serie numită „Folosind la maximum
ceea ce Dumnezeu ţi-a dat.” Am insistat asupra
faptului că un creştin care nu slujeşte este o
contradicţie în termeni şi am desfiinţat mitul că
maturitatea spirituală este un scop în sine. Am
subliniat faptul că maturitatea este necesară pentru
lucrare.
Cu toate că aveam lucrători laici în biserică chiar de
la început, am început acum să-i organizăm într-un
nucleu observabil. Am implicat şi alţi oameni care să
mă ajute în conducerea întâlnirilor regulate de
instruire, încurajare şi supraveghere a lucrătorilor
laici.
Vedeţi progresia naturală? Construieşti o lucrare
multidimensională asimilând noi membru într-un mod
intenţionat, concentrându-te asupra unui nivel de
dedicare la un moment dat. Să nu crezi că trebuie să
faci totul dintr-o dată. Nici chiar Isus nu a făcut toate
lucrurile deodată! Construieşte pornind de la exterior
spre interior. După ce ai pus toate cele cinci grupuri în
187
funcţiune poţi continua punând acelaşi accent asupra
fiecăruia.
S-ar putea ca unii să critice la început ritmul mai
lent cu care mutăm oamenii spre un nivel de dedicare
mai profund. Trebuie însă să vă amintiţi că am
început cu necredincioşii cu inima împietrită şi în
acelaşi timp proiectam de la zero o filozofie de
lucrare.
Am privit întotdeauna sarcina zidirii bisericii
Saddleback ca pe un lucru de o viaţă. Dorinţa mea a
fost, ca şi a lui Pavel, să pun temelia „ca un meşter
zidar” (1 Cor. 3:10). Este nevoie de timp pentru a
clădi dedicare, pentru a dezvolta calitate şi pentru a-i
trece pe oameni prin Cercurile de Dedicare. Pot să vă
spun cum să zideşti o biserică echilibrată şi sănătoasă,
însă nu pot să vă spun cum să faceţi acest lucru
repede.
Bisericile solide, stabile nu sunt construite într-o
singură zi. Când Dumnezeu vrea să facă o ciupercă
are nevoie de şase ore. Când vrea să facă un stejar are
nevoie de şaizeci de ani. Vrei ca biserica ta să fie o
ciupercă sau un stejar?

2. Dezvoltă programe ţinând cont de scopurile tale

Trebuie să decizi să creezi un program pentru

împlinirea fiecărui scop. Adu-ţi aminte, fiecare cerc
de dedicare corespunde totodată unuia dintre
188
scopurile bisericii. Dacă foloseşti cele cinci cercuri ca
pe o strategie de planificare, vei identifica atât
grupurile tale ţintă (comunitatea, mulţimea, adunarea,
cei dedicaţi şi nucleul), cât şi obiectivele pentru
fiecare dintre aceste grupuri (evanghelizare, închinare,
părtăşie, ucenicizare şi slujire).
Clarifică întotdeauna scopul fiecărui program din
biserică. Desfiinţează orice program care nu
împlineşte nici un scop. Înlocuieşte un program când
găseşti un altul care este mai bun decât cel pe care îl
foloseşti. Programele trebuie să slujească întotdeauna
scopurilor.
Evenimente punte. La Saddleback, programele
principale pe care le folosim pentru a avea un impact
asupra comunităţii sunt o serie de evenimente
comunitare anuale. Le numim „evenimente punte”
pentru că au scopul de a clădi o punte între biserica
noastră şi comunitate. De obicei sunt destul de mari,
pentru a capta atenţia întregii comunităţi. Aceste
evenimente includ: o sărbătoare a recoltei ca
alternativă sigură pentru copii de Halloween, servicii
religioase de amploare cu ocazia serii de Crăciun, cu
ocazia Paştelui, Ziua Western, aproape de patru iulie,
cât şi alte evenimente sezoniere, concerte şi puneri în
scenă. Unele dintre evenimentele punte sunt pe deplin
evanghelistice pe când altele sunt pre-evanghelistice –
ele pur şi simplu îi fac pe cei din comunitatea noastră
conştienţi de existenţa bisericii.
189
 Servicii pentru căutători. Programul principal
pentru mullţime este serviciul din weekend pentru
căutători. Acestea sunt planificate ca programe la care
membrii pot să-şi aducă prietenii nemântuiţi cărora le
mărturisesc. Scopul acestui program este de a ajuta
evanghelizarea personală, nu pentru a o înlocui.
Studiile au arătat că oamenii se decid pentru Cristos
mai repede dacă există un sprijin în grup.
Programul principal pentru adunare este reţeaua
noastră de grupe mici. Părtăşia, grija personală şi un
simţ al apartenenţei, sunt toate beneficii ale
participării într-un grup mic. Spunem oamenilor: „Nu
vă veţi simţi cu adevărat o parte a familiei acestei
bisericii până nu vă veţi alătura unui grup mic.”
Institutul pentru Dezvoltarea Vieţii. Programul
principal pentru cei dedicaţi este Institutul pentru
Dezvoltarea Vieţii. Institutul pentru dezvoltarea Vieţii
oferă o varietate largă de oportunităţi pentru creştere
spirituală: studii biblice, seminarii, ateliere,
oportunităţi de a-ţi găsi un mentor şi program de
studiu independent. O persoană poate câştiga credite
pentru cursurile pe care le face şi, în cele din urmă
primeşte o diplomă. Serviciul din timpul săptămânii
este o parte vitală a Institutului pentru Dezvoltarea
Vieţii.
SALT. Programul principal pentru nucleu este
întâlnirea lunară SALT, care înseamnă Saddleback
Advanced Leadership Training (Instruirea Avansată
190
în Conducere din Saddleback). Acesată întâlnire de
două ore, ţinută în fiecare primă duminică seara din
lună, include rapoarte şi mărturii din partea tuturor
lucrătorilor laici, include discuţii despre viziunea
ţinute de pastor, însuşirea unor îndemânări, instruire
în conducere, rugăciune şi ordinarea noilor
lucrătorilor laici. Ca pastor consider această întâlnire
lunară cu nucleul bisericii ca fiind cea mai importantă
întâlnire pe care o pregătesc şi o conduc. Este o
oportunitate nepreţuită să instruieşti, inspiri şi să
exprimi apreciere faţă de cei care fac să existe biserica
Saddleback.
Lucrul ce trebuie ţinut minte despre programe este
că nici un program, indiferent cânt de mare ar fi sau
cât de folositor a fost în trecut, nu poate îndeplini în
mod adecvat toate scopurile bisericii. La fel, nici un
program nu poate sluji pe toţi cei ce formează fiecare
cerc al bisericii tale. Este nevoie de o varietate de
programe care să slujească tuturor celor cinci nivele
de dedicare şi să împlinească cele cinci scopuri
diferite ale bisericii.

3. Învaţă-i pe oameni în mod intenţionat

Programul de instruire creştină din Saddleback este

condus de scop. Obiectivul nostru este de a-i ajuta pe
oameni să dezvolte un stil de viaţă de evanghelizare,
închinare, părtăşie, ucenicie şi slujire. Vrem să
191
producem împlinitori ai Cuvântului, nu doar
ascultători – să transformăm, nu să informăm. Unul
dintre sloganurile noastre este „Crezi cu adevărat doar
acea parte din Biblie pe care o şi împlineşti.”
Transformarea nu are loc la întâmplare. Trebuie să
dezvoltăm un proces de ucenicizare, de instruire care
încurajează oamenii să acţioneze pe baza a ceea ce
învaţă, şi care îi răsplăteşte când fac acest lucru. La
Saddleback numim acest proces „Procesul de
Dezvoltare a Vieţii.”
Folosim diagrama simplă a unui romb de baseball
pentru a explica vizual procesul nostru de instruire şi
asimilare de membrii. Fiecare bază reprezintă o clasă
completă şi un nivel mai profund de dedicare.
Te afli la prima bază participând la Clasa 101 şi
dedicându-te legământului de membru Saddleback.
Ajungi la baza a doua după ce ai parcurs Clasa 201 şi
te-ai angajat în legământul de creştere spirituală.
Ajungi la a treia bază participând la Clasa 301 şi
dedicându-te slujirii într-o anumită lucrare a bisericii.
şi în cele din urmă ajungi din nu de unde ai pornit
parcurgând Clasa 401 şi dedicându-te împărtăşirii
credinţei tale atât acasă, cât şi în călătoriile misionare.
Aceşti paşi vor fi explicaţi în detaliu mai târziu.
Ca în baseball, nu se dă nici un punct alergătorilor
care au rămas la o anumită bază. Spunem membrilor
noi că obiectivul nostru pentru ei este să devină
„Ucenici de Grand Slam.” Vrem ca să parcurgă toate
192
cele şaisprezece ore de instruire fundamentală şi ă se
dedicae legământului explicat la fiecare bază. Există
un legământ scris la fiecare bază pe care aşteptăm ca
oamenii să-l semneze şi să se dedice înaintării. Nici
un membru nu poate merge la următoarea bază până
nu s-a dedicat cerinţelor fiecărui legământ.
Majoritatea bisericilor se descurcă destul de bine în
a-i aduce pe oameni la prima bază sau poate chiar la a
doua. Oamenii îl vor primi pe Cristos, vor fi botezaţi
şi se vor alătura bisericii (asta înseamnă a ajunge la
prima bază). Unele biserici fac o treabă bună ajutând
pe credincioşi să-ţi dezvolte obiceiuri care duc la
maturitate spirituală (asta înseamnă a ajunge la baza a
doua). Puţine biserici însă, au un plan pentru a se
asigura că fiecare credincios găseşte o lucrare
potrivită (a treia bază), şi chiar şi mai puţine îi echipă
pe membrii pentru a câştiga pe alţii pentru Cristos,
împlinind astfel misiunea vieţii lor (punctul de
pornire).
Obiectivul nostru ultim la Saddleback este acela de
a transforma audienţa într-o armată. Nu judeci puterea
unei armate după cât de mulţi soldaţi stau şi mănâncă
în sala de mese, ci după cum se descurcă aceştia în
prima linie. La fel şi puterea unei biserici nu se vede
în cât de mulţi vin la program (mulţimea), ci în cât de
mulţi slujesc în nucleul bisericii.
La începutul anilor optzeci obişnuiam să glumesc
spunând că obiectivul meu era să transform pe
193
„Yuppies” (Young Urban Professionals /
Profesionaliştii Urbani Tineri) în „Yummies” (Young
Urba Missionaries / Misionari Urbani Tineri)! După
cum am mai spus, cred că biserica trebuie să fie un
centru care să trimită misionari. Doar când îi vom
face pe membrii bisericii să parcurgă toate bazele
vom putea împlinii Marea Trimitere.

4. Începe Grupuri Mici intenţionat

Nu ne aşteptăm ca toate grupele mici să facă

aceleaşi lucruri, le dăm voie să se specializeze.
Grupuri pentru căutători. Grupurile pentru căutători
sunt formate în exclusivitate pentru evanghelizare.
Ele oferă un mediu primitor pentru necredinicoşi ce îi
stimulează să pună întrebări, să-ţi exprime îndoielile,
să investigheze pretenţiile lui Cristos.
Grupurile de sprijin. Avem grupe de sprijin pentru
scopul îngrijirii adunării, pentru părtăşie şi închinare.
Multe dintre grupele noastre de sprijin oferă sprijin şi
părtăşie în timpul unei etape specifice din viaţă, cum
ar fi: ca noi părinţi, studenţi, cei ai căror copii sun pe
picioarele lor. Altele au de a face cu vindecarea
diferitor răni specifice suferite de cei care şi-au
pierdut partenerul ca urmare a decesului sau
divorţului. Avem totodată un meniu întreg de grupuri
de recuperare.

194
 Grupuri de slujire. Aceste grupuri sunt formate în
jurul unei lucrări specifice cum ar fi: orfelinatul
nostru din Mexic, lucrarea din închisoare, lucrarea de
recuperare a celor divorţaţi. Grupuri ca acestea găsesc
părtăşie în mod natural prin intermediul unei sarcini,
proiect sau lucrare comună.
Grupuri de creştere. Grupurile de creştere sunt
dedicate hrănirii. ucenicizării şi studiului mai profund
al Bibliei. Oferim în jur de cincizeci de programe
diferite, unele din aceste grupuri fac u studiu mai
profund al subiectului predicii din săptămâna
anterioară.
În loc să forţăm pe fiecare să se conformeze unei
mentalităţi unice, dăm voie oamenilor să aleagă tipul
de grup mic care se potriveşte cel mai bine cu nevoile,
interesele lor, cu stadiul vieţii sau a maturităţii lor
spirituale. Nu aşteptăm de la fiecare grup mic să
împlinească toate scopurile bisericii, dar cerem ca
fiecare să se organizeze în jurul a cel puţin unul dintre
scopurile bisericii.

5. Angajează personal în mod intenţionat

Fiecare persoană pe care o angajăm primeşte o fişă

a postului bazată pe scop. În timpul interviului
folosim unele întrebări standard pentru a descoperi
faţă de care dintre scopurile bisericii simte solicitantul
o mai mare pasiune, iar apoi îi plasăm n funcţie de
195
aceasta. Nu ne uităm doar la caracter şi competenţă
când intervievăm candidaţii; căutăm totodată pasiune
pentru unul din scopurile bisericii. Oamenii pasionaţi
de ceea ce fac se motivează singuri.
Dacă aş începe astăzi o biserică, aş începe recrutând
cinci voluntari pentru cinci poziţii neplătite: un
director de muzică pentru a ajuta în pregătirea
serviciilor de închinare pentru mulţime; un director
care să predea la Clasa 101, adresată noilor membrii,
şi care să supravegheze îngrijirea membrilor în
adunare; un director de maturitate pentru a preda la
Clasa 201 şi pentru a supraveghea programele de
studiu biblic pentru cei dedicaţi; un director de lucrare
care să predea la Clasa 301, să intervieveze oamenii
pentru plasarea lor în lucrare şi care să supravegheze
pe lucrătorii laici din nucleul bisericii; şi un director
de misiune pentru a preda la Clasa 401 şi pentru a
supraveghea programele de evanghelizare şi misiune
în comunitate. Pe măsura creşterii bisericii aş plăti
parţial aceşti oameni, iar în cele din urmă i-aş angaja.
Cu acest plan, poţi fi condus de scop indiferent de
mărimea bisericii tale.

6. Structurează în mod intenţionat

În loc să organizezi în jurul unor departamente

tradiţionale, organizează în jurul unor echipe bazate
196
pe un scop. La Saddleback fiecare lucrător laic şi
angajat al bisericii sunt implicaţi într-una din cele
cinci echipe bazate pe un scop. La rândul lor, fiecare
echipă este condusă de un pastor al echipei, ajutat de
un coordonator al echipei şi compusă dintr-o
combinaţie de lucrători plătiţi şi lucrători voluntari.
Împreună ei conduc programele, lucrările şi
evenimentele care împlinesc un scop particular
atribuit echipei respective.
Echipa de misiune. Echipa de misiune are în vizor
scopul evanghelizării. ţinta lor este comunitatea.
Slujba lor este aceea de a planifica, promova şi
supraveghea toate evenimentele punte ale bisericii,
grupurile de căutători, instruirea în evanghelizare
(inclusiv Clasa 401), activităţile şi programele
evanghelistice şi proiectele de misiune. Ei trebuie
totodată să organizeze tot ceea ce este nevoie pentru a
atinge comunitatea şi lumea noastră pentru Cristos.
Biserica se ocupă de trimiterea de oameni. Scopul
nostru este ca în cele din urmă 25 la sută din membrii
noştri să fie implicaţi într-un proiect de misiune în
fiecare an. Mi-ar plăcea să văd că numărul
participanţilor scade în fiecare vară, nu pentru că
oamenii sunt în concedii, ci pentru că sunt plecaţi pe
câmpul de misiune slujind. Un alt scop este acela de a
trimite 200 de misionari de carieră din Saddleback în
următorii douăzeci de ani. Anul care a trecut am
trimis membri adulţi în proiecte misionare pe cinci
197
continente, iar tinerii noştri au făcut un proiect de
misiune la orfelinatul nostru din Mexic şi la misiunea
de salvare din oraş în Los Angeles.
Echipa de muzică / înălţare. Această echipă se
ocupă de scopul închinării. Grupul lor ţintă lor este
mulţimea. Slujba lor este de a planifica şi
supraveghea serviciile noastre de duminica pentru
căutători, evenimentele cu un accent special pe
închinare, să ofere resurse muzicale şi de închinare
întregii biserici.
Echipa pentru membrii bisericii. Această echipă se
ocupă de scopul părtăşiei. ţinta lor este adunarea. Ei
se ocupă de îngrijirea turmei. Ei se ocupă de cursurile
lunare pentru viitorii membri (Clasa 101). Ei
supraveghează toate grupurile de sprijin, nunţile,
înmormântările, grija pastorală, vizitele la spital,
binefacerile din cadrul adunării şi se ocupă de centrul
de consiliere. În cele din urmă, această echipă este
responsabilă pentru toate evenimentele majore de
părtăşie din cadrul familiei bisericii.
Echipa de maturitate. Echipate de maturitate se
ocupă de scopul uceniciei. ţinta lor sunt cei dedicaţi.
Obiectivul lor este de c conduce pe membrii bisericii
spre o dedicare spirituală mai profundă şi să-i ajute să
crească spiritual. Această echipă se ocupă de cursurile
lunare ale Clasei 201 şi este responsabilă de Institutul
pentru Dezvoltarea Vieţii, de serviciul de închinare
din timpul săptămânii, de toate studiile biblice, de
198
grupurile de creştere din case şi de campaniile
speciale de creştere spirituale. Ei produc totodată
diferite ghiduri devoţionale pentru familie, programe
de studii biblice şi alte resurse pentru a-i ajuta pe
credincioşi să crească.
Echipa de slujire. Acestei echipe i-a fost atribuit
scopul slujirii. ţinta ei este nucleul bisericii. Slujba lor
este aceea de a-i transforma pe membrii bisericii în
lucrători ajutându-i să-şi descopere darul şi
călăuzindu-i spre un loc de lucrare sau spre o nouă
lucrare. Această echipă se ocupă de Centrul de
Dezvoltare al Lucrării, şi este responsabilă de toate
grupurile de slujire cât şi de cursul lunar Clasa 301 şi
întâlnirile SALT. Totodată ei asistă, instruiesc şi
supraveghează lucrătorii laici din biserică. Obiectivul
acestei echipe este de a ajuta pe fiecare membru al
bisericii să-şi găsească un loc potrivit care să exprime
cel mai bine darurile şi abilităţile acestuia.

7. Predică în mod intenţionat

Pentru a produce credincioşi sănătoşi şi echilibraţi

trebuie să planifici un plan de predici care include o
serie asupra fiecăruia dintre cele cinci scopuri de-a
lungul unui an. O serie de patru săptămâni legată de
fiecare din cele cinci scopuri ar ocupa doar douăzeci
199
de săptămâni. Ar mai rămâne mai mult de jumătate de
an pentru a predica pe alte teme.
Planificarea predicării în jurul celor cinci scopuri
ale bisericii nu înseamnă că trebuie să înveţi
întotdeauna despre biserică în sine. Personalizează
scopurile! Vorbeşte despre ele ca despre cele cinci
scopuri ale lui Dumnezeu pentru fiecare creştin. De
exemplu, iată câteva titluri de serii pe care le-am
predicat şi în care am aplicat scopurile într-un mod
personalizat: „Eşti făcut pentru un scop” a fost o serie
de predici pentru a mobiliza oamenii la lucrare; „Cele
şase faze ale credinţei” a fost o serie despre
circumstanţele prin care Dumnezeu îi trece pe
credincioşi pentru a-i maturiza; „Învăţând să auzi
glasul Domnului” a fost o serie despre închinare;
„Răspunzând la cele mai grele întrebări ale vieţii” a
fost o serie bazată pe Eclesiastul pentru a pregăti
poporul pentru evanghelizare; „Zidind relaţii
puternice” a fost o serie bazată pe 1 Corinteni 13, cu
scopul de a adânci părtăşia bisericii. Când foloseşti
cele cinci scopuri ale bisericii ca şi ghid în
planificarea predicilor, predici cu un scop.

8. Planifică-ţi bugetul intenţionat

Clasificăm fiecare element al bugetului bisericii

prin prisma scopului pe care îl sprijină sau cu care se
relaţionează. Cea mai rapidă cale de a afla priorităţile
200
unei biserici este privind la bugetul şi agenda acesteia.
Modul în care ne petrecem timpul şi ne cheltuim banii
arată ceea ce este cu adevărat important pentru noi,
indiferent de ceea ce pretindem că credem. Dacă
biserica ta pretinde că evanghelizarea este o prioritare,
trebuie să sprijineşti acea afirmaţie cu bani alocaţi din
bugetul bisericii. Altfel sunt doar vorbe.

9. Planifică intenţionat

Desemnează două luni în fiecare an pentru a pune

un accent special pe fiecare scop. Apoi dă fiecărei
echipe (formată din angajaţi sau voluntari) sarcina
accentuării acelui scop pentru toată biserica în timpul
celor două luni.
De exemplu, ianuarie şi iunie pot fi luni ale
Maturităţii. În timpul accentului pe maturitate
spirituală din luna respectivă, poţi citi în Noul
testament ca şi adunare, poţi memora împreună un
verset biblic în fiecare săptămână sau poţi ţine o
conferinţă biblică sau un studiu biblic pentru toată
biserica.
Februarie şi iunie pot fi luni ale Lucrării. În timpul
acestor luni poţi ţine un fel de târg al lucrărilor pentru
a recruta oameni pentru lucrare. Pastorul poate ţine o
serie de predici despre lucrare. Oamenii trebuie
încurajaţi să se implice într-un grup de slujire.

201
 Martie şi august pot fi luni ale Misiunii, cu activităţi
ca instruire în evanghelizare personală, o conferinţă
despre misiune şi un proiect special de misiune.
Aprilie şi septembrie pot fi luni pentru Membri.
Aceste luni vor fi luni bune pentru a pune un accent
special asupra recrutării participanţilor ca noi
membrii. Poţi planifica un număr de evenimente de
părtăşie pentru toată biserica, cum ar fi un picnicuri,
concerte şi festivaluri.
Mai şi octombrie ar putea fi luni de Înălţare
spirituală – două luni cu un accent pe închinarea
personală şi împreună ca adunare. Dedicând câte două
luni din an fiecărui din cele cinci scopuri vei rămâne
cu două luni libere – în acest exemplu noiembrie şi
decembrie, care deja sunt ocupate de Ziua Mulţumirii
şi Crăciun.
Nu te înşela singur. Dacă nu planifici scopurile tale,
nu vor ajunge să fie accentuate.

10. Evaluează intenţionat

Pentru a rămâne eficientă ca şi biserică într-o lume

ce se schimbă continuu trebuie să evaluezi continuu
ceea ce faci. Introdu recapitulări şi revizuiri în
procesul tău. Evaluează pentru excelenţă. Într-o
biserică condusă de scop, scopurile tale sunt
standardul prin care evaluezi eficienţa.

202
 A avea un scop, dar fără nici o modalitate practică
de a evalua rezultatele ar fi ca şi cum NASA ar
planifica o călătorie pe lună fără nici un sistem de
urmărire. Nu ai mai putea face nici o corecţie în
timpul zborului şi, probabil, nu ţi-ai atinge niciodată
ţinta. La Saddleback am dezvoltat un sistem de
urmărire pe care l-am numit „Instantaneu
Saddleback.” Consiliul nostru pastoral îl revizuieşte
în fiecare lună. Instantaneul este un raport de şase
pagini cu privire la procesul nostru de ucenicie-
dezvoltare. Acesta identifică cine se află la fiecare
bază a Procesului de Dezvoltare a Vieţii (rombul de
baseball). Vrem să aflăm „Cine este pe primul loc?”
Instantaneul arată totodată câţi oameni se găsesc în
acel moment în fiecare din Cercurile de Dedicare, şi
măsoară o mulţime de alţi indicatori cheie cu privire
la sănătatea bisericii.
Instantaneul ne forţează să aruncăm o privire
sinceră în fiecare lună la modul în care biserica
noastră îşi împlineşte scopurile. Problemele din cadrul
sistemului sunt uşor de identificat. De exemplu, dacă
participarea la închinare creşte ci 35 la sută în fiecare
an, dar participarea la cursurile pentru membri sau la
grupurile mici creşte doar cu 20 la sută, ştim că avem
de corectat unele lipsuri în cadrul procesului. Statistici
ca acestea ne ajută să evaluăm procesul de asimilare şi
să determinăm unde trebuie pus un anumit accent.
După cum am menţionat într-un capitol anterior,
203
trebuie să ne punem în mod constant întrebarea: „Care
este lucrarea noastră?” şi „Cum merge ea?”

Devenind mai puternic

Pe măsură ce cauţi să îţi aplici scopurile la fiecare

domeniu al bisericii vei observa că biserica se
întăreşte din ce în ce mai mult. În loc să cauţi în
fiecare an program noi pentru a-i menţine pe oameni
interesaţi şi motivaţi, vei putea să te concentrezi
asupra lucrurilor esenţiale. Vei putea să înveţi din
fiecare greşeală şi să zideşti pe fiecare succes. Dacă
biserica ta este călăuzită de scopuri neschimbătoare,
vei putea să lucrezi la împlinirea acestora cât mai bine
în fiecare an. Mişcarea lucrează în favoarea ta. Cu cât
membrii tăi înţeleg şi se dedică mai mult faţă de
scopurile tale, cu atât biserica va deveni mai puternică

Partea a treia

Atingându-ţi comunitatea

9. Care este ţinta ta?

Isus: „Eu nu Sunt trimis decât la oile pierdute ale

casei lui Israel.”
204
 Matei 15:24

Pavel: „... mie îmi fusese încredinţată Evanghelia

pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi
fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi
împrejur.”
Galateni 2:7

Am văzut odată nişte desene animate Peanuts care

descriu bine strategia de evanghelizare a multor
biserici. Charlie Brown trăgea cu arcul în curtea din
spatele casei. În loc să tragă la ţintă, el trăgea o
săgeată în gard după care desena în jurul acesteia o
ţintă. Lucy a trecut pe lângă el şi l-a întrebat: „De ce
faci asta, Charlie Brown?” El al răspuns fără nici o
jenă: „În acest fel nu ratez nici o dată!”
Din păcate aceasta este logica din spatele eforturilor
evanghelistice a multor biserici. Tragem săgeţile
veştii bune în comunitatea noastră şi dacă se întâmplă
să nimerească pe cineva spunem: „Aceasta a fost ţinta
noastră de la început!” Există puţină planificare sau
strategie în spatele eforturilor noastre – nu tragem la o
anumită ţintă. Pur şi simplu desenăm o ţintă în jurul
celui pe care-l nimerim şi ne mulţumim cu asta. Este
o abordare incredibil de indiferentă a evanghelizării.
A aduce pe oameni la Cristos este o sarcină mult prea
importantă pentru noi ca să avem o atitudine aşa de
indiferentă faţă de ea.
205
 Prea multe adunări sunt naive în gândirea lor despre
evanghelizare. Dacă îi întrebi pe membrii „Pe cine
încearcă biserica ta să atingă pentru Cristos?” îţi vor
răspunde cam în felul următor: „Pe fiecare! Încercăm
să atingem întreaga lume pentru Isus.” Bineînţeles că
acesta este scopul Marii Trimiteri, şi ar trebui să fie
rugăciunea fiecărei biserici, dar în realitate nu există
nicăieri o biserică locală care să îi atingă pe toţi.
Pentru că oamenii sunt atât de diferiţi, nici o
biserică nu poate să-i atingă pe toţi oamenii. De aceea
avem nevoi de tot felul de biserici. împreună putem
realiza ceea ce o singură adunare, strategie sau stil nu
poate să o facă singură.
Staţi într-un terminal la aeroport pentru o jumătate
de zi şi vi se va părea evident că Dumnezeu iubeşte
diversitatea. El a creat o varietate infinită de oameni
cu interese, preferinţe, contexte şi personalităţi
diferite. Pentru a atinge pe toţi aceşti oameni pentru
Cristos va fi nevoie de o varietate de stiluri de
evanghelizare. Mesajul trebuie să fie acelaşi,
metodele şi stilul de comunicate însă, va diferi mult.
Refuz întotdeauna să discut cu privire la care
metodă de evanghelizare este cea mai bună. Depinde
de cei pe care vrei să-i evanghelizezi! Un fel diferit de
momeală prinde un fel diferit de peşte. Accept orice
metodă care atinge cel puţin o persoană pentru Cristos
– atâta timp cât este etică. Cred că ar fi jenant într-o zi
când criticii unei anumite metode vor ajunge în cer şi
206
vor descoperi pe toţi oamenii care au ajuns acolo
datorită ei! N-ar trebui să criticăm nici o metodă
binecuvântată de Dumnezeu.
Ca biserica ta să fie cea mai eficientă în
evanghelizare trebuie să decizi care-ţi este grupul
ţintă. Descoperă ce feluri de oameni locuiesc în zona
ta, decide pentru care din acele grupuri este biserica ta
cel mai bine pregătită pentru a-i atinge, iar apoi
descoperă stilul de evanghelizare ce se potriveşte cel
mai bine cu ţinta ta. În timp ce biserica ta nu poate fi
niciodată în stare să atingă pe fiecare, este potrivită în
mod special pentru evanghelizarea unui anumit fel de
oameni. Dacă ştii pe cine vrei să atingi îţi va fi mult
mai uşor să-i evanghelizezi.
Imaginează-i ce s-ar întâmpla unui post de radio
comercial dacă ar încerca să satisfacă gusturile
muzicale ale fiecărui ascultător. Un post de radio care
şi-ar schimba profilul de la muzică clasică la heavy
metal, country, rap, reggae şi gospel de sud ar
înnebuni toţi ascultătorii. Nimeni n-ar asculta un
astfel de post de radio!
Posturile de radio care au succes îşi aleg o audienţă.
Apoi cercetează zona pentru care emit, ar descoperi ce
segment din populaţie nu este atins de către celelalte
posturi de radio şi apoi ar alege un format pentru a-i
atinge pe aceştia.
Definirea ţintei noastre evanghelistice a fost cel de-
al doilea factor cel mai important din spatele creşterii
207
din Saddleback. După ce am descoperit pe cine era
biserica noastră cel mai în stare să atingă pentru Isus
Cristos, am mers intenţionat după acei oameni. Când
planificăm un eveniment evanghelistic avem
întotdeauna în minte o ţintă specifică. Biblia
determină mesajul, dar ţinta noastră determină când,
unde şi cum îl vom comunica.
Este imperativ să nici nu te gândeşti la cine este
ţinta ta până nu ai clarificat scopurile bisericii. Prima
dată trebuie pusă temelia biblică. Am urmărit nişte
biserici dezvoltându-şi strategia de evanghelizare
începând cu grupul lor ţintă, fără a aşeza mai întâi
temelia scopurilor eterne ale lui Dumnezeu.
Rezultatul a fost o biserică instabilă şi nebiblică
condusă de forţele pieţii în loc de Cuvântul ui
Dumnezeu. Mesajul nu trebuie nici o dată compromis.

Stabilirea unei ţinte în evanghelizare este biblică

Practica stabilirii unui fel specific de oameni ca şi

grup ţintă în evanghelizare este un principiul biblic
pentru lucrare. este la fel de vechi ca şi Noul
Testament. Isus şi-a stabilit ţinta pentru lucrarea Sa.
Când o femeie canaanită i-a cerut lui Isus să-i vindece
fiica posedată de demoni, El a afirmat în mod public
că Tatăl i-a spus să ce concentreze asupra „oilor
pierdute ale lui Israel” (vezi Matei 15:22-28). Cu
208
toate că Isus a vindecat fiica femeii canaanite datorită
credinţei ei, el a declarat public că ţinta lucrării sale
sunt evreii. A fost Isus nedrept sau părtinitor? Cu
siguranţă nu! Isus ţi-a stabilit ţinta lucrării pentru a fi
eficient, nu exclusivist.
Ceva mai devreme Isus le-a spus ucenicilor să-şi
stabilească şi ei ţinta lucrării lor. Matei 10:5-6 spune
„Aceştia Sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus,
după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu
mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo
cetate a Samaritenilor, ci să mergeţi mai de grabă la
oile pierdute ale casei lui Israel.” Pavel ţi-a stabilit şi
el ca ţintă a lucrării neamurile, iar Petru evreii.
(Galateni 2:7). Era nevoie de ambele lucrări. Ambele
au fost importante. Ambele au fost eficiente.
Chiar şi evangheliile au fost scrise cu gândul la o
anumită audienţă. Te-ai gândit vreodată de ce a folosit
Dumnezeu patru scriitori şi patru cărţi pentru a
comunica viaţa lui Isus? Până la urmă, aproape toate
povestirile şi învăţăturile din evanghelia lui Marcu
sunt conţinute şi de Matei. De ce avem nevoie de
ambele cărţi? Pentru că evanghelia lui Matei a fost
scrisă cititorului evreu, iar Marcu a fost destinată
cititorului dintre neamuri. Ele aveau acelaşi mesaj,
dar pentru că au fost scrise pentru destinatari diferiţi,
stilul lor de comunicare diferă. Stabilirea audienţei
tale pentru evanghelizare este o metodă pe care

209
Dumnezeu a inventat-o! El aşteaptă ca şi noi să
mărturisim oamenilor în propriile lor condiţii.
Conceptul stabilirii ţintei în evanghelizare este zidit
pe Marea Trimitere. Noi trebuie să facem ucenici din
„toate neamurile.” Cuvântul grecesc ta ethne, din care
derivăm cuvântul etnie, se referă literal la „toate
grupurile de oameni.” Fiecare dintre aceste grupuri
unice de oameni are nevoie de o strategie
evanghelistică de comunicare a Evangheliei în
termenii culturii lor specifice, astfel încât ea să fie
înţeleasă.
În martie 1995, cruciada din Puerto Rico a lui Billy
Graham a fost transmisă simultan în 116 limbi în
întreaga lume. Mesajul a fost acelaşi, dar a fost tradus
în limba fiecărei ţări, muzică şi mărturii potrivite din
punct de vedere cultural au fost sincronizate în
transmisie. Peste un miliard de oameni au auzit
Evanghelia în limbile, muzica şi mărturiile care se
potriveau grupului lor particular. A fost exemplul cel
mai mare de evanghelizare direcţionată din istorie.
Practica stabilirii ţintei în evanghelizare este
importantă mai ales în cazul bisericilor mici. Într-o
biserică mică, cu resurse limitate, este vital ca să
foloseşti la maximum ceea ce ai. Concentrează-ţi
resursele asupra atingerii acelor oameni cu care
biserica ta poate comunica cel mai bine.
Bisericile mici trebuie să ia decizii şi în ce priveşte
nişte chestiuni dificile. De exemplu, din moment ce
210
este dificil să satisfaci gustul muzical al fiecăruia într-
un singura program, şi bisericile mici nu pot oferi
programe multiple, ei trebuie să aleagă un grup ţintă.
Schimbarea stilului în fiecare săptămână va duce la
acelaşi efect ca şi în cazul posturilor de radio cu un
format mixt. Nimeni nu va fi mulţumit.
Unul dintre avantajele unei biserici mari este că ai
resursele necesare pentru a ţinti spre mai multe
grupuri de oameni. Cu cât devine mai mare biserica
ta, cu atât mai mult vei fi în stare să oferi diferite
opţiuni în ce priveşte programe, evenimente, şi chiar
stiluri de închinare. Când a început biserica
Saddleback, ne-am concentrat asupra unui singur grup
ţintă: tineri, necreştini, cupluri de intelectuali. Ne-am
concentrat asupra lor pentru că ei erau cel mai mare
grup din Valea Saddleback, şi pentru că ei erau cei
faţă de care mă puteam relaţiona cel mai bine. Pe
măsură ce biserica a crescut, am fost în stare să
adăugăm şi alte lucrări şi programe de evanghelizare
pentru a atinge adulţi tineri, adulţi singuri, puşcăriaşi,
părinţi în vârstă, spanioli, vietnamezi, coreeni, cât şi
multe alte grupuri de oameni.

Cum îţi defineşti ţinta?

Stabilirea ţintei evanghelizării începe prin

descoperirea tuturor lucrurilor posibile despre
comunitatea ta. Biserica ta trebuie să-şi definească
211
ţinta în patru feluri specifice: geografic, demografic,
cultural şi spiritual. Când am studiat hermeneutica şi
predicarea la seminar, am fost învăţat că pentru a
înţelege mesajul Noului Testament trebuia mai întâi
să înţeleg geografia, obiceiurile, cultura şi religia
oamenilor care trăiau în acea vreme. Astfel puteam
extrage adevărul atemporal a lui Dumnezeu din acel
context. Acest proces se numeşte „exegeză.” Fiecare
predicator biblic o foloseşte.
Din nefericire, nici un curs nu m-a învăţat că înainte
de a comunica adevărul acela atemporal oamenilor de
azi, trebuia să-mi „exegetez” propria comunitate.
Dacă vreau să comunic Cuvântul lui Dumnezeu cu
credincioşie trebuie să acord aceeaşi atenţie
contextului geografic, obiceiurilor, cultural şi religios
al comunităţii mele precum o acord contextului celor
care au trăit în vremurile biblice.

Defineşte-ţi ţinta geografic

Isus a avut un plan de evanghelizare a lumii. În

Fapte 1:8 El identifică pentru ucenici patru ţinte
geografice: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va
pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în
Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la
marginile pământului.” Mulţi cercetători biblici spun
că acesta este modelul de creştere descris în restul
cărţii Fapte. Mesajul a fost dus mai întâi evreilor din
212
Ierusalim, apoi în Iudea, apoi în Samaria şi în cele din
urmă s-a răspândit în toată Europa.
În lucrarea ta, stabilirea ţintei geografic înseamnă
pur şi simplu să identifici unde locuiesc oamenii pe
care vrei să-i evanghelizezi. Ia-ţi o hartă a oraşului
sau a zonei şi marchează locul unde se află biserica ta.
Estimează o distanţă de aproximativ cincisprezece,
douăzeci de minute de parcurs cu maşina în fiecare
direcţie şi apoi marchează-le drept graniţele zonei tale
principale de slujire. Acesta este „lacul tău
evanghelistic de pescuit.” Folosind codurile poştale
incluse între limitele tale, autorităţile locale îţi vor
putea spune cu exactitate câte persoane locuiesc în
acea distanţă rezonabilă de la biserica ta.
După ce ţi-au determinat ţinta din punct de vedere
geografic mai sunt câţiva factori de care trebuie ţinut
cont.
În primul rând „distanţă rezonabilă„ este un termen
destul de relativ Timpul mediu pe care o persoană îl
parcurge în deplasările sale diferă destul de mult de
partea ţării la care te referi. Cei ce locuiesc în zona
rurală sunt dispuşi să conducă mai mult timp decât cei
care locuiesc în zona urbană. oamenii vor călători mai
mult pe o autostradă decât pe un drum de oraş plin cu
semafoare. Opinia mea este că oamenii vor accepta
cam cel mult o duzină de semafoare când merg la
biserică.

213
 În al doilea rând, oamenii aleg bisericile astăzi în
principal pe baza relaţiilor şi a programului, nu a
localizării. Pentru că biserica ta este cel mai aproape
de cineva, nu înseamnă că vei putea să atingi persoana
respectivă în mod automat. S-ar putea ca biserica ta să
nu li se potrivească. Pe de altă parte vor fi oameni
care vor trece pe lângă cincisprezece alte biserici
pentru a o frecventa pe a ta, pentru că îi satisface
nevoile.
În al treilea rând, cu cât creşte mai mare biserica ta,
cu atât distanţa pe care o va atinge va creşte. Avem
oameni care călătoresc aproape o oră cu maşina ca să
vină la biserica noastră pentru că oferim un program
sau un grup de sprijin pe care nu-l pot găsi în altă
parte mai aproape de ei. Ca o regulă, oamenii sunt
dispuşi să conducă mai mult pentru a frecventa o
biserică cu o lucrare diversă decât o biserică mică cu
o lucrare limitată.
Un alt mod de a-ţi trasa zona ta ţintă pentru lucrare
este să desenezi un cerc în jurul bisericii tale
reprezentând o distanţă cinci mile. Apoi află câţi
oameni locuiesc în interiorul acelui cerc. Aceasta este
zona ta iniţială de lucrare. Aproximativ 65 la sută din
America nu frecventează nici o biserică, procentajul
este mult mai mare în multe zone, în special în vest şi
nord-est şi în zonele urbane. Dacă vei calcula
populaţia zonei tale de lucrare, iar apoi afli cât

214
reprezintă 65 la sută din acel număr, vei vedea că
„ogoarele sunt gate de recoltă„ cu adevărat.
Odată ce ţi-ai definit ţinta geografică, vei afla câţi
oameni sunt în lacul tău evanghelistic de pescuit. Este
foarte important, din moment ce populaţia zonei tale
este un factor major în determinarea strategiei pe care
o vei folosi pentru a-i atrage. Într-un centru urban
foarte mare este posibil să te concentreze asupra unui
singur segment şi tot să creşti o biserică mare. Într-o
zonă cu o populaţie mai redusă va trebui să dezvolţi
programe de evanghelizare pentru a atinge câteva
segmente diferite ca să creşti o biserică mare.
Este o nebunie să ignori rolul populaţiei în a prezice
cât de mare va creşte o biserică. Indiferent de cât de
dedicată este o biserică, dacă zona de lucrare are doar
o mie de persoane, biserica nu va fi niciodată mare.
Nu este vina pastorului, nici nu e vorba de o lipsă de
dedicare din partea adunării. Este vorba de o simplă
aritmetică.
Am vizitat câteva biserici în zone metropolitane
care au ales o strategie foarte specializată care poate
atinge doar ½ la sută din populaţie. Dar pentru că în
acea zonă locuiesc 200,000 de oameni, biserica are
1,000 de participanţi. Ai greşi crezând că imitând
strategia lor în biserica ta de sat ea va creşte la aceeaşi
mărime. Să fim realişti, trebuie să te concentrezi
asupra procentajului de oameni atinşi, nu asupra
numărului real de membri. O strategie care atinge
215
1,000 de oameni într-un oraş de 200,000 va atinge
cam 50 într-un sat de 1,000.
Este atât neînţelept, cât şi fără nici un folos să
compari participarea între biserici. Fiecare biserică are
un lac unic de pescuit şi fiecare lac are un număr şi
feluri diferite de peşti. Este ca şi cum ai compara
mandarinele cu submarinele. S-ar putea ca două
biserici să sune foarte asemănător, la o privire mai
apropiată însă, diferenţele dintre ele vor fi evidente.

Defineşte-ţi ţinta demografic

Nu numai că trebuie să afli câţi oameni locuiesc în

zona ta, trebuie să ştii şi ce fel de oameni locuiesc
acolo. Dă-mi voie în primul rând să te avertizez: nu
insista prea mult asupra cercetărilor demografice. Poţi
irosi mult timp colectând informaţii despre
comunitate care nu vor fi de mare folos bisericii tale.
Cunosc nişte plantatori de biserici care au petrecut
luni întregi pregătind dosare frumoase cu informaţii
demografice asupra zonei lor. Toate erau interesante,
dar mare parte din ele nu au fost chiar aşa de
folositoare scopurilor bisericii.
Sunt doar câteva fapte demografice relevante pe
care trebuie să le descoperi cu privire la oamenii din
comunitatea ta. Cred că cei mai importanţi factori în
stabilirea unei comunităţi ţintă pentru evanghelizare
sunt:
216
 vârsta: Câţi oameni sunt în fiecare grup de vârstă?
starea civilă: Câţi sunt adulţi necăsătoriţi? Câte
cupluri căsătorite sunt?
venit: Care este venitul mediu?
educaţie: Care este nivelul de educaţie al
comunităţii?
profesii: Ce fel de meserie este predominantă?
Fiecare dintre aceşti factori vor influenţa modul în
care slujeşti oamenilor şi modul în care vei comunica
Vestea Bună.
De exemplu, adulţii tineri au diferite speranţe şi
temeri decât pensionarii. O prezentare a evangheliei
care accentuează siguranţa cerurilor ca beneficiu al
mântuirii va fi probabil ineficientă în slujirea unui
adult tânăr care cred că are toată viaţa înainte. EL nu
este interesat în ceea ce este după moarte. El este
preocupat de găsirea unui scop sau sens pentru viaţa
sa. Un sondaj naţional a arătat că mai puţin de un
procent de americani au fost interesaţi de răspunsul la
întrebarea: „Cum pot ajunge în ceruri?”
Un mod mai eficient de a mărturisi adulţilor tineri
ar fi arătându-le cum am fost făcuţi să avem părtăşie
cu Dumnezeu acum prin Cristos. Pe de altă parte,
mulţi bătrâni sunt foarte interesaţi în a fi pregătiţi
pentru eternitate pentru că ştiu că timpul lor aici pe
pământ se poate încheia în orice moment.
Cuplurile căsătorite au diferite interese decât adulţii
tineri. Săracii se confruntă cu probleme diferite decât
217
cei din clasa mijlocie. Cei bogaţi au propriile lor
îngrijorări. Absolvenţii de colegii tind să vadă lumea
diferit de un absolvent de liceu. Este important să
cunoaştem perspectivele celor pe care căutăm să-i
câştigăm pentru Cristos.
Dacă este serios în dorinţa ca biserica ta să aibă un
impact, devino un expert în comunitatea ta. Pastorii ar
trebui să cunoască cel mai multe despre comunitatea
lor, decât oricine altcineva. După cum am explicat
deja în capitolul 1, înainte de a mă muta în
comunitatea mea am petrecut trei luni studiind
recensăminte şi studii demografice ca să pot descoperi
ce fel de oameni locuiesc în Valea Saddleback.
Înainte de a pune piciorul acolo am ştiut câţi oameni
locuiesc în comunitate, unde lucrează, cât câştigă, ce
nivel educaţional au şi multe altele.
De unde iei acest fel de informaţii? Sunt un număr
de resurse inclusiv Biblioteca de Recensăminte a
Statelor Unite, departamente judeţene sau locale de
planificare, redacţii de ziare, Camera locală de
Comerţ, antreprenorii locali şi companiile utilitare.
Majoritatea denominaţiunilor mari păstrează o bază
de date demografice pe care o poţi accesa.

Defineşte-ţi ţinta cultural

Înţelegerea demografică a comunităţii tale este

importantă, dar mai importantă ca aceasta este
218
înţelegerea culturală a ei. Acest lucru este ceva ce nu
vei putea găsi în statistici de recensăminte. Folosesc
cuvântul cultură pentru a mă referi la stilul de viaţă, la
modul de gândire al celor ce trăiesc în jurul bisericii
tale. Lumea afacerilor foloseşte termenul „profile
psihologice,” un mod mai bizar de a se referi la
valorile, interesele, durerile şi temerile oamenilor. Cu
mult înainte ca afacerile să fie fermecate de profilele
psihologice, misionarii creştini identificau diferenţele
dintre culturi.
Nici un misionar într-o ţară străină nu încerca să
evanghelizeze şi să slujească oamenilor fără să
înţeleagă cultura acestora. Ar fi fost un lucru
nechibzuit. În mediul secular astăzi este la fel de
important pentru noi să înţelegem cultura în care
slujim. Nu trebuie să fin de acord cu ea, dar trebuie să
o înţelegem.
În comunitatea noastră sunt multe sub-culturi, sau
sub-grupuri. Pentru a atinge fiecare din aceste grupuri
trebuie să descoperi modul în care gândesc. Care le
sunt interesele? Care le sunt valorile? De ce suferă?
De ce le este frică? Care sunt cele mai proeminente
trăsături ale modului lor de viaţă? Care sunt posturile
lor de radio favorite? Cu cât ştii mai multe despre
aceşti oameni cu atât îţi va fi mai uşor să-i
evanghelizezi.
Una dintre barierele majore în calea creşterii
bisericii este „orbirea faţă de oameni” – a nu fi
219
conştienţi de diferenţele sociale şi culturale dintre
oameni. Sunt toţi albii la fel? Bineînţeles că nu. Sunt
toţi negri la fel? Bineînţeles că nu. Sunt toţi hispanicii
sau asiaticii la fel? Nu. Un ochi antrenat va observa
deosebirile importante dintre oamenii care locuiesc în
zona ta.
Cel mai bun mod de a descoperi cultura, gândirea şi
stilul de viaţă al oamenilor este vorbind cu ei
personal. Nu trebuie să angajezi o firmă de marketing,
du-te şi întâlneşte-te faţă în faţă cu oamenii din
comunitatea ta. Fă-ţi propriul sondaj. Întreabă-i care
cred ei că sunt cele mai mari nevoi pe care le au.
Ascultă-le durerile, interesele şi temerile. Nici o carte
sau raport demografic nu poate înlocui discuţiile
personale cu oamenii. Statisticile descriu doar o parte
din tablou. Trebuie să petreci personal timp cu
oamenii, să capeţi un simţ al comunităţii prin
interacţiunea de la om la om. Cred că nu este nici un
substitut pentru aceasta.

Defineşte-ţi ţinta spiritual

După ce ţi-ai definit zona ţintă din punct de vedere

cultural, trebuie să descoperi contextul spiritual al
oamenilor din comunitatea ta. Determină ce ştiu deja
cei din comunitate despre evanghelie. De exemplu,
când am studiat Valea Saddleback am descoperit că
94 la sută din rezidenţii în Orange County cred în
220
Dumnezeu sau într-un spirit universal, 75 la sută cred
în definirea biblică a lui Dumnezeu, 70 la sută cred în
viaţă după moarte şi 52 la sută cred că sunt pe pământ
cu un scop spiritual. A fost de ajutor să ştiu de unde
să încep în mărturisire.
Pentru a determina climatul spiritual al comunităţii
ai putea să discuţi şi cu alţi pastori din zonă. Pastorii
care au slujit mai mulţi ani într-o comunitate ar trebui
să cunoască problemele locale şi tendinţele spirituale.
Înainte de a mă muta în California pentru a începe
biserica, am contactat fiecare pastor evanghelic din
Valea Saddleback pentru a afla opinia lor despre
nevoile spirituale de aici. A fost destul de uşor. Am
mers la biblioteca oraşului, am luat Paginile aurii
pentru Orange County, California, am căutat
„biserici” şi am scris numele şi adresele tuturor
adunărilor evanghelice din Valea Saddleback. Am
scris apoi o scrisoare fiecărui pastor explicând ce
făceam şi le-am cerut să-mi răspundă la şase întrebări.
Am primit în jur de treizeci de scrisori. Am aflat
câteva lucruri deosebite şi am început nişte prietenii
de durată cu mulţi dintre acei pastori.
Cu câţiva ani în urmă am citit despre un studiu
făcut de Universitatea New York despre viaţa
religioasă a americanilor. Studiul relata că 90 la sută
din americani pretind un anumit fel de afiliere
religioasă. Cu toate că acest lucru nu înseamnă că ei
îşi practică activ credinţa, înseamnă totuşi că aproape
221
fiecare america a avut un fel de contact cu o
organizaţie religioasă în trecut.
Oamenii neafiliaţi la nici o biserică nu se referă
doar la cei care nu au fost niciodată într-o biserică. El
include totodată pe cei care au un fond bisericesc, dar
nu au o relaţie personală cu Cristos şi cei care nu am
fost la biserică de ceva timp, de obicei de ani de zile.
Douăzeci şi şase la sută din americani pretind că au
un fundal catolic. Dacă locuieşti pe coasta de vest,
clientul tău numărul unu este probabil un fost catolic.
Dacă locuieşti în sud, cei mai mulţi clienţi ai tăi vor fi
cei cu un fundal baptist (30 la sută). În Dakota de
Nord, şansele sunt ca o persoana neafiliată la nici o
biserică cu care vei vorbi să aibă un fundal luteran (28
la sută), iar în Kansa sau Iowa el sau ea se poate să
aibă un fundal metodist (13 la sută). În Idaho,
Wyoming şi Utah aşteaptă-te la un fundam mormon.
Trebuie să-ţi cunoşti zona!
Ori de câte ori mărturisesc cuiva care nu are o
relaţie cu Cristos încerc să găsesc puncte comune
datorate fundalului religios. De exemplu, când
vorbesc cu un catolic, ştiu că ei acceptă Biblia, dar
poate că nu au citit-o nici o dată, că acceptă
Trinitatea, Naşterea din fecioară, şi că Isus este Fiul
lui Dumnezeu. Deja suntem de acord în câteva
aspecte majore. Sarcina mea devine comunicarea
diferenţei dintre a avea o religie bazată pe fapte şi a
avea o relaţie cu Cristos bazată pe har.
222
 Când vorbesc la o conferinţă pastorală, deseori îmi
spun unii pastori că bisericile lor sunt „exact ca
Saddleback.” Când îi întreb la ce se referă, ei răspund:
„Păi, ne concentrăm asupra evanghelizării celor
nemântuiţi.” Eu le spun „Minunat! Ce fel de oameni
nemântuiţi evanghelizaţi?” Până la urmă, cei
nemântuiţi nu sunt toţi la fel! A spune că ţinta ta sunt
cei „nemântuiţi” este o descriere incompletă.
Intelectualii nemântuiţi din Berkeley sunt foarte
diferiţi de fermierii din Fresno sau de imigranţii
nemântuiţi din Los Angeles.
Definirea ţintei evanghelistice a bisericii tale cere
timp şi un studiu serios. Însă odată ce ai terminat
cercetarea cei înţelege de ce unele metode
evanghelistice dau rezultate în zona ta şi de ce altele
nu dau. Te poate scuti de irosirea unui efort şi bani
considerabil cu abordări evanghelistice care nu vor da
nici un rezultat.
La început anilor 80 unele biserici au încercat să
folosească teleshopping-ul ca pe o unealtă în
evanghelizare. Saddleback nu s-a alăturat nici o dată
acestui curent. De ce? Pentru că în sondajele pe care
le-am făcut am descoperit două lucruri: în primul
rând, că cel mai supărător lucru în Orange County
erau „străinii care sunau la telefon ca să vândă ceva.”
În al doilea rând, ştiam că mai mult de jumătate din
comunitatea noastră aveau numere de telefon
nepublicate! Asta a rezolvat problema. Este uimitor
223
pentru mine că bisericile cheltuiesc mii de dolari pe
proiecte evanghelistice fără să-i întrebe pe oamenii
pentru care sunt intenţionate dacă cred că vor da
rezultate.

Presonalizează-ţi ţinta

Odată ce ai strâns toate informaţiile despre

comunitatea ta, te încurajez să creezi un profil al
persoanei nemântuite tipice pe care biserica ta vrea să
o evanghelizeze. Combinând caracteristicile
locuitorilor din zona ta într-o singură persoană fictivă,
va face mai uşor pentru membrii bisericii să înţeleagă
cine este ţinta bisericii. Dacă ai strâns bine
informaţiile, membrii tăi ar trebui să recunoască în
această persoană mitică pe vecinul de vizavi.
În biserica Saddleback i-am pus acestui profil
numele „Sam Saddleback.” Majoritatea membrilor
noştri nu ar avea nici o dificultate în a-l descrie pe
Sam. Îl discutăm în detaliu la fiecare curs pentru
membri.
Sam Saddleback este bărbatul nemântuit tipic care
trăieşte în zona noastră. Vârsta lui este între treizeci şi
patruzeci de ani. Este licenţiat şi se poate chiar să aibă
studii aprofundate. (Valea Saddleback are unul dintre
cele mai ridicate nivele de instruire din America.)
Este căsătorit cu Samantha Saddleback, şi au doi
copii, Steve şi Sally.
224
 Sondajele arată că lui Sam îi place slujba pe care o
are, îi place unde locuieşte, şi crede că se bucură de
viaţă acum mai mult ca în urmă cu cinci ani. Este
satisfăcut, chiar rigid în ce priveşte statutul lui în
viaţă. Este fie specialist, manager sau un antreprenor
de succes. Sam este din rândul celor mai înstăriţi
americani, are însă multe datorii, în special datorate
preţului casei sale.
Sănătatea şi condiţia fizică sunt priorităţi pentru
Sam şi familia lui. Poţi să-l vezi de obicei pe Sam
alergând în fiecare dimineaţă, iar pe Samantha
frecventează un curs de aerobic de trei ori pe
săptămână la Family Fitness Center. La amândoi le
place să asculte muzică contemporană pop şi country,
în special când lucrează afară.
Când e vorba de relaţii sociale, Sam şi soţia lui ar
prefera să fie într-un grup mare mai degrabă decât
într-unul mic. De ce? Într-o mulţime Sam poate să se
ascundă şi să-şi păstreze anonimatul şi intimitatea pe
care le păzeşte cu atâta gelozie. Sam are un număr de
telefon nepublicat şi se poate să locuiască într-o
comunitate închisă. (Acesta este motivul principal
pentru care în primii ani ai bisericii Saddleback am
folosit în principal poşta pentru a ne face cunoscuţi.
Acesta era singurul mod prin care puteam contacta
multe din familiile din zona noastră.)
O altă caracteristică importantă a lui Sam este
scepticismul său faţă de aşa numita religie
225
„organizată.” El spune: „Cred în Isus. Pur şi simplu
nu-mi place religia organizată.” Ne place să
întâmpinăm acest răspuns glumind: „Atunci o să vă
placă biserica Saddleback. Noi suntem religie
dezorganizată!”
Sam, pentru că este din California de sud, preferă
întâlnirile ocazionale, neoficiale, în locul celor
oficiale sau rigide. Îi place să se îmbrace lejer,
corespunzător cu clima blândă din California. ţinem
cont de acest lucru atunci când planificăm servicii
pentru a-l atrage pe Sam. De exemplu, nu port nici o
dată costum şi cravată când vorbesc la serviciile din
Saddleback. Mă îmbrac în mod intenţionat mai lejer
pentru a mă potrivi cu gândirea celor pe care încerc
să-i ating. Urmez strategia lui Pavel dată în 1
Corinteni 9:20: „Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu,
ca să câştig pe Iudei.” În situaţia mea sunt sigur că
Pavel ar zice: „Când sunt în sudul Californiei devin ca
şi californian din sud pentru a-i câştiga pe cei din
sudul Californiei!” Nu cred că modul în care oamenii
se îmbracă contează aşa de mult pentru Isus. Am
prefera ca să intre un păgân în biserică îmbrăcat în
pantaloni scurţi şi în pantofi de tenis decât să nu intre
pentru că are costum.
Sam Saddleback îşi foloseşte la maximum atât
timpul, cât şi banii. Cartea lui de credit este folosită
până la limită. Este foarte materialist, şi totuşi sincer

226
când recunoaşte că bunăstarea lui nu i-a adus fericire
durabilă.
De ce atâta efort pentru a defini persoana tipică pe
care încercăm să o evanghelizăm? Pentru că cu cât
înţelegi mai bine pe cineva, cu atât îţi este mai uşor să
comuni cu el.
Dacă ar fi să creezi profilul locuitorului tipic din
zona ta, ce caracteristici i-ai da? Cum i-ai pune
numele? Merită să te gândeşti la asta. Odată ce ai
definit şi ai dat un nume ţintei evanghelistice a
bisericii tale, fă-mi o favoare: trimite-mi o copie. Am
un hobby, acela de a colecţiona profile evanghelistice
ale bisericilor. Am un dosar cu personaje ca Dalls
Doug, Memphis Mike şi Atlanta Al.
Îţi poţi imagina un fotograf care face fotografii fără
a-şi focaliza obiectivul? Ce vânător ar sta în vârful
unui deal şi ar trage la întâmplare în vale, fără să
ţintească nimic? Fără o ţintă eforturile noastre
evanghelistice sunt deseori doar gânduri frumoase.
Bineînţeles că e nevoie de timp pentru a te concentra
şi ţinti, dar există totuşi o răsplată. Cu cât este mai
focalizată ţinta ta, cu atât e mai sigur că o vei şi lovi.

10. Stiind pe cine poţi atinge cel mai bine

„El (Andrei), cel dintâi, a găsit pe fratele său

Simon, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia.”
Ioan 1:41
227
 „Pe când şedea Isus la masă, în casă (la Matei),
iată că au venit o mulţime de vameşi şi „păcătoşi”, şi
au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui.”
Matei 9:10

Chiar şi în timpul unei citiri ocazionale a Noului

Testament poţi observa că Evanghelia s-a răspândit
în principal prin intermediul relaţiilor. Când Andrei a
auzit despre Cristos a mers şi i-a spus fratelui să,
Simon Petru. Filip a contactat imediat un prieten, pe
Natanael. Matei, un vameş, a ţinut o cină
evanghelistică pentru alţi vameşi. Femeia de la
fântână a spus tuturor din sat despre Cristos. Lista
poate continua.
Cred că cea mai eficientă strategie de evanghelizare
este atingerea în primul rând a celor cu care ai deja
ceva în comun După ce ai descoperit toate grupurile
ţintă posibile din comunitatea ta, asupra căruia dintre
ele ar trebui să te concentrezi prima dată? Răspunsul
este să mergi la cei pe care a-i şanse mai mari să-i
atingi.
După cum am discutat deja, fiecare biserică este
potrivită în evanghelizarea unui anumit tip de oameni.
Bisericii tale îi va fi mai uşor să evanghelizeze un
anumit fel de oameni şi îi va fi mai greu să
evanghelizeze alte feluri de oameni. Sunt şi tipuri de
oameni pe care biserica ta nu-i va câştiga niciodată,
228
pentru că ei au nevoie de un stil total diferit de slujire
decât cel pe care îl oferiţi.
Sunt mulţi factori care îi fac pe oamenii să se opună
frecventării bisericii tale: bariere teologice, bariere
relaţionale, bariere emoţionale, bariere legate de stilul
de viaţă şi bariere culturale. Cu toate că primele patru
sunt foarte reale, în acest capitol aş vrea să mă
concentrez asupra barierei culturale. Oamenii pe care
biserica ta are şanse mai mari să-i câştige sunt cei care
se potrivesc culturii tale existente din biserică.

Cine frecventează deja biserica noastră?

Cum determini cultura bisericii tale? Pune-ţi

întrebarea: „Ce fel de oameni frecventează deja
biserica noastră?” Acest lucru poate descuraja pe
mulţi pastori, dar este adevărat: felul de oameni pe
care îi ai deja în adunare este felul de oameni pe care
îi vei atrage mai mult. Este puţin probabil ca biserica
ta să atragă şi să păstreze oameni foarte diferiţi de cei
care frecventează deja biserica.
Când intră vizitatori în biserică prima întrebare pe
care şi-o pun nu este un religioasă, ci una culturală. În
timp ce ochii lor analizează sala plină de feţe ciudate
îşi pun în mod inconştient întrebarea: „Este aici
cineva ca mine?” Cu cuplu de pensionari ce vizitează
biserica va căuta să vadă dacă sunt şi alţi oameni în
vârstă prezenţi în adunare. Un militar va căuta pe
229
cineva care să poarte uniformă sau care să aibă o
tunsoare de militar. Cuplurile tinere ce au copii mici
vor analiza imediat încăperea să vadă alte cupluri cu
bebelaşi sau copii mici. Dacă vizitatorii vor găsi
oameni care să le semene în biserică, este mai mult ca
sigur că vor mai veni.
Care este probabilitatea ca o biserică plină de
pensionari să câştige atragă adolescenţi? Nu prea
mare. Ce ziceţi de o biserică plină de cadre militare
care să atragă luptători pentru pace? Puţin probabil!
Sau care este probabilitatea unei biserici compusă în
principal de muncitori care să-i atragă pe cei cu putere
executivă? Este imposibil, dar nu paria pe asta.
Bineînţeles, ca şi credincioşi trebuie să dorim şi să
acceptăm tot felul de oameni în familia bisericii
noastre. În cele din urmă, cu toţii suntem la fel în
ochii lui Dumnezeu. Dar, aduceţi-vă aminte, faptul că
o biserică nu are succes în atragere unor anumite
feluri de oameni nu e o problemă de corect sau greşit,
ci o problemă simplă legată de respectarea varietăţii
minunate a oamenilor pe care Dumnezeu i-a lăsat pe
pământ.

Ce fel de lideri avem?

A doua întrebare pe care trebuie să ne-o punem

când căutăm să descoperim pe cine poate biserica
noastră să atragă cel mai bine este: „Care este
230
fundalul cultural şi personalitatea conducerii
bisericii?” Caracteristicile personale ale conducerii
tale, atât a celor angajaţi, cât şi a liderilor laici, au un
impact enorm asupra lucrării bisericii. Liderii lasă
umbre lungi. Multe studii au arătat că primul motiv
pentru care oamenii aleg o biserică este pentru că ei se
identifică cu pastorul. Nu mă înţelegeţi greşit: nu
pastorul atrage vizitatorii de prima dată, dar el este un
motiv major pentru care vizitatorii se mai întorc (sau
nu). Când vizitatorii se identifică cu pastorul, este
foarte posibil ca ei să se mai întoarcă.
Dacă eşti pastor, trebuie să te întrebi sincer: „Ce fel
de persoană sunt? Care este fundalul meu cultural? Cu
ce fel de oameni mă relaţionez în mod natural şi cu pe
cine înţeleg mai greu?” Trebuie să faci o analiză clară
a cine eşti şi a felului de oameni cu care te relaţionezi
cel mai bine.
Pe când eram student, am slujit ca şi pastor
interimar într-o biserică mică formată aproape în
întregime de şoferi de tir şi mecanici auto. Din
moment ce nu aveam nici o legătură cu mecanica, îmi
era greu să ţin o conversaţie inteligentă cu mulţi
dintre membrii bisericii. Chiar dacă îi iubeam, eram
ca un peşte pe uscat, şi ei ştiau asta. Erau foarte
politicoşi cu acest predicator tânăr, dar nu eram deloc
ceea ce avea nevoie acea biserică. Ei aveau nevoie de
un lider care se potrivea cu ce erau ei.

231
 Pe de altă parte, mă simt ca acasă între antreprenori,
oameni de afaceri, manageri, specialişti. De fapt, am
observat că şi ei sunt atraşi de lucrarea mea. Nu este
nimic planificat, este pur şi simplu modul în care m-a
înzestrat Dumnezeu.
Cred cu tărie că Dumnezeu ne-a chemat şi ne-a
modelat pe fiecare în feluri diferite pentru a atinge
oameni diferiţi. Tu poţi să atingi oameni pe care eu nu
voi nici odată în stare să-i ating pentru Cristos, iar eu
poate pot să atinge pe cineva faţă de care tu nu te poţi
relaţiona. De aceea este nevoie de noi toţi în trupul lui
Cristos.
Dacă Dumnezeu te-a chemat la lucrare, atunci cine
şi ceea ce eşti trebuie să fie totodată parte a acelui
plan. Nu slujeşti fără a ţine cont de tine însuţi, ci prin
personalitatea pe care Dumnezeu ţi-a dat-o. Ai fost
făcut de Dumnezeu cu un scop. Dacă El te-a chemat
să fii pastor, asta înseamnă că există oameni undeva
în lume pe care tu poţi să-i evanghelizezi cel mai
bine.
Există două principii pe care trebuie să le ţinem
minte când căutăm să aflăm direcţia lui Dumnezeu
pentru noi în lucrare.
Îi vei câştiga cel mai bine pe cei faţă de care te
relaţionezi. Oamenii pe care îi poţi câştiga cel mai
uşor pentru Cristos sunt cei care seamănă cu tine.
Asta nu înseamnă că nu poţi câştiga oameni care nu
sunt ca tine. Bineînţeles că poţi. Este însă ceva mai
232
greu. Unii pastori se relaţionează cel mai bine la
intelectuali cu studii înalte, alţii la oameni simpli,
obişnuiţi. Ambele grupuri au nevoie de Cristos, şi
ambele au nevoie de un pastor care îi înţelege şi îi
place să petreacă timp cu ei. Contribuţia ta cea mai
mare se va vedea atunci cânt te potriveşti cu ţinta ta.
Atunci poţi să ai un impact prin faptul că eşti tu însuţi.
În al doilea rând, ca lider vei atrage pe cei care sunt
ca tine, nu pe cei pe care vei vrea tu. Când am început
biserica Saddleback aveam douăzeci şi şase de ani.
Indiferent de cât de mult am încercat, n-am putut
convinge pe nimeni mai bătrân de patruzeci şi cinci
de ani să se alăture bisericii noastre; adunarea se
potrivea în mare măsură grupului de vârsta mea. Nu
am atras adulţi mai învârstă până nu am avut personal
mai învârstă. Acum că am intrat în vârsta a doua,
trebuie să adaug personal tânăr pentru a ne putea
relaţiona celor mai tineri decât mine.
Uneori, pastorii, pentru că vor să atingă un anumit
grup ţintă, nu sunt realişti cu privire la cine sunt ei.
Am cunoscut un pastor cu un fundal de fermier, care
s-a decis să înceapă o biserică pentru a câştiga pentru
Cristos cuplurile tinere ce aşteptau primul copil
pentru că văzuse o altă biserică făcând-o şi părea
foarte interesant. Biserica a eşuat mizerabil. A
recunoscut mai târziu: „N-am putut să mă relaţionez
la ideile lor.”

233
 O excepţie la cele două principii apare când ai ceea
ce eu numesc „darul de misionar.” Abilitatea de a
sluji trans-cultural cere un dar special, o abilitate de la
Duhul Sfânt pentru a putea comunica cu oamenii din
contexte foarte diferite de al tău.
Apostolul Pavel avea în mod evident darul de
misionar. Creşterea lui la făcut să fie „evreu din
evrei” (vezi Fil. 3:5), şi totuşi Dumnezeu l-a chemat
să planteze biserici între neamuri. Cunosc câţiva
pastori care au fost crescuţi într-o zonă rurală, dar
slujesc foarte eficient în oraş. Am văzut totodată
pastori născuţi în sud care au fost folosiţi în mod
deosebit de Dumnezeu în oraşele din nord-est. Aceştia
pastori binecuvântaţi sunt o excepţie de la regulă.
Creşterea explozivă apare când tipul de oameni din
comunitate se potriveşte cu tipul de oameni care sunt
deja în biserică şi ambele tipuri se potrivesc cu cel al
pastorului. Dar dacă membrii şi pastorul nu se
potrivesc, s-ar putea să existe explozie fără creştere!
Multe conflicte bisericeşti sunt cauzate de
nepotrivirea dintre conducători şi biserică. Punerea
greşită de lideri într-o biserică este ca şi cum ai pune
invers cablurile de la bateria maşinii – scânteile sunt
garantate.
Am avut multe ocazii să văd pastori care aveau
dificultăţi în slujirea lor pentru că nu se potriveau cu
oamenii din punct de vedere cultural. Problema nu

234
este dedicare, ci contextul! Un om evlavios într-un loc
greşit va duce doar la rezultate mediocre.
Personal, nu am nici o îndoială că sunt multe locuri
din ţară unde aş fi falimentat ca şi pastor pentru că nu
m-aş potrivi niciodată culturii. Dumnezeu m-a făcut
să slujesc exact unde mă aflu. Vieţile schimbate din
familia bisericii noastre dovedesc acest lucru.
Uneori cel mai înţelept lucru pe care îl poate face
un pastor este să admită că nu este potrivit cu
comunitatea bisericii şi să se mute în altă parte. Cu
mai mulţi ani în urmă Saddleback a început o nouă
biserică în apropiere, în Irvine, California. Un prieten
de-al meu s-a mutat din Atlanta pentru a păstori
această nouă biserică. El începuse o biserică în
Atlanta care crescuse până la 200 de participanţi, aşa
că ştiam că are darurile necesare unui plantator de
biserici. După vreo opt luni, biserica din Irvine încă
nu o luase din loc.
L-am întrebat pe John care credea el că e problema.
Mi-a răspuns: „Este evident că nu e locul meu aici.
Această zonă din Irvine este formată din cupluri de
vârstă medie cu o condiţie materială bună şi cu copii
adolescenţi.”
L-am întrebat atunci: „Pe cine crezi că poţi atinge
cel mai bine?”
John a răspuns: „Cred că pot atinge cupluri tinere
cu copii preşcolari şi adulţi tineri necăsătoriţi care

235
sunt pe cont propriu pentru prima dată. Le înţeleg
problemele.”
„Atunci trebuie să te mutăm într-o parte din
Huntington Beach!” am spus. L-am mutat pe John în
Huntington Beach, a început din nou cu o nouă
biserică şi într-un singur an biserica lui a ajuns la o
frecvenţă de peste 200 de participanţi.
Am un alt prieten care păstoreşte o aduunare afro-
americană în Long Beach, California A venit într-o zi
la mine foarte descurajat de lipsa de creştere a
bisericii sale. Am descoperit repede că nu se potrivea
cu nivelul educaţional al adunării. EL avea câteva
diplome de studii avansate şi un vocabular foarte
sofisticat, însă majoritatea membrilor comunităţii şi
bisericii sale erau în mare absolvenţi de liceu. Stilul
său de vorbire îi deranja pe oameni. După ce am
descoperit că exista o întreagă comunitate de
specialişti afro-americani ce locuiau la patru mile
depărtare, i-am sugerat să demisioneze de la biserică
şi să planteze una nouă în acea parte din Long Beach.
A făcut acest lucru şi după doi ani ne-a spus că noua
sa biserică avea peste 300 de participanţi la fiecare
serviciu religios de Duminica.
Dacă eşti un pastor care se luptă cu o lucrare ce nu i
se potriveşte, şi nu te potriveşti cu zona în care
locuieşti, ştii exact despre ce am vorbit. Poate ai avut
un sentiment ciudat de la început. Nu te simţi prost.
Nu e un păcat că nu te potriveşti cu o anumită zonă.
236
Mută-te! Dacă Dumnezeu ţi-a dat darul şi te-a chemat
la lucrare, El are un loc tocmai potrivit pentru tine.

Ce se întâmplă dacă biserica ta nu se potriveşte

comunităţii tale?

Deseori comunităţile se schimbă, dar formatul unei

biserici nu se schimbă. Ce faci dacă slujeşti într-o
biserică care nu se potriveşte comunităţii?

Zideşte pe punctele tari

Nu încerca să fii ceea ce nu eşti. Dacă biserica ta

este făcută în principal din oameni mai învârstă,
decide să devii cea mai eficientă lucrare cu cetăţenii
mai bătrâni. Nu încerca să devii o adunare de tineri.
Întăreşte ceea ce faci deja şi nu te îngrijora de ce nu
poţi face. Continuă să faci lucrul la care te pricepi, fă-
l tot mai bine. Există şansele ca în comunitatea ta să
fie un număr de oameni pe care doar biserica ta îi
poate atinge.

Reinventează-ţi adunarea

Reinventarea adunării se referă la situaţia în care

schimbi în mod intenţionat formatul bisericii tale
pentru a se potrivi unui nou grup ţintă. Înlocuieşti

237
complet vechile programe, structuri şi stiluri de
închinare cu unele noi.
Vreau ca să fie clar: Nu încurajez asta! Este un
proces dureros care ar putea dura ani de zile. Oameni
vor părăsi biserica datorită unor conflicte enorme,
inevitabile. Dacă intri în acest proces s-ar putea să fii
defăimat de unii membrii mai vechi ca încarnare a lui
Satan numai dacă nu cumva eşti cel mai vechi
membru. Am văzut lucrul acesta făcut cu succes, dar
nu fără o mare perseverenţă şi rezistenţă la critici. E
nevoie de un pastor foarte iubitor, răbdător şi cu
daruri de la Dumnezeu pentru a conduce o biserică
prin acest proces de reformare.
Nici să nu vă gândiţi la această opţiune într-o
biserică cu peste o sută de participanţi dacă nu vă
spune Dumnezeu. Este o cale spre martiraj. Cu toate
acestea, dacă eşti pastorul unei biserici de cincizeci da
oameni sau mai puţin, ar putea fi o opţiune viabilă
pentru tine. Avantajul unei biserici mici este că se
poate schimba complet prin plecarea unor familii
vechi şi venirea unora noi. Însă cu cât este mai mare o
biserică, cu atât mai puţi ai posibilitatea să faci lucrul
acesta.

Începe o nouă adunare

Această a treia opţiune este cea pe care îmi place s-

o recomand. Există câteva modalităţi de a începe o
238
nouă adunare pentru a atinge un grup ţintă nou din
comunitatea ta. În primul rând poţi adăuga un alt
program de închinare cu un stil de închinare diferit
pentru a atinge pe cei ce nu sunt atinşi prin stilul
actual din serviciile de închinare. În toată America
bisericile încep un al doilea sau al treilea program de
închinare pentru a oferi diferite opţiuni şi pentru a
creşte înaintarea bisericii.
O a doua abordare este aceea de a începe o misiune,
pe care intenţionezi să o transformi într-o adunare
autonomă. Începerea de noi adunări este cea mai
rapidă modalitate de a împlini Marea Trimitere.
S-ar putea să-ţi aminteşti că ai fost învăţat în liceu
la ora de biologie că principala caracteristică a
maturităţii biologice este capacitatea de reproducere.
Cred că acelaşi lucru este adevărat şi în cazul
bisericii, la care Biblia se referă ca şi „trup.” Semnul
unei biserici cu adevărat mature este că are copii:
începe alte biserici.
Nu trebuie să fii o biserică mare pentru a începe
adunări noi. Biserica Saddleback a început prima
biserică fiică când biserica noastră avea doar un an. În
fiecare an de atunci am început cel puţin o nouă
biserică fiică. După cum am menţionat în capitolul
anterior, până la a cincisprezecea aniversare
începuserăm deja douăzeci şi cinci de biserici.

239
 Recunoscând receptivitatea spirituală din comunitatea
ta

Isus învăţa în pilda semănătorului (vezi Matei 13:3-

23) că receptivitatea spirituală diferă de la un fel de
pământ la altul, oamenii răspund diferit la Vestea
Bună. Unii sunt foarte deschişi pentru a asculta
Evanghelia, alţii sunt foarte închişi. În pildă
semănătorului Isus explica că există inimi tari, inimi
superficiale, inimi tulburate şi inimi receptive.
Pentru a avea o eficienţă maximă în evanghelizare
trebuie să plantăm sămânţa într-un pământ bun –
pământul care produce un rod însutit. Nici un fermier
n toate minţile nu ar irosi sămânţa, un produs preţios,
într-un pământ neroditor. La fel, o vestire
neplanificată, neatentă a evangheliei dă dovadă de o
proastă isprăvnicie. Mesajul lui Cristos este prea
important pentru a irosi timp, bani şi energie cu
metode şi pământuri neproductive. Trebuie avem o
strategie în atingerea lumii, să ne concentrăm
eforturile acolo unde vor avea un mare impact.
Chiar şi în cadrul grupului ţintă de oameni vor fi
diferite grade de receptivitate. Receptivitatea
spirituală este ceva ce vine şi merge în vieţile
oamenilor ca şi mareea oceanului. În anumite
momente ale vieţii oamenii tind să fie mai deschişi
faţă de adevărul spiritual decât în altele. Dumnezeu

240
foloseşte o varietate de unelte pentru a înmuia inimi şi
pentru a pregăti oamenii pentru mântuire.
Care sunt cei mai receptivi oameni? Cred că putem
vorbi despre două categorii mai largi: oameni în
tranziţie şi oameni sub tensiune. Dumnezeu foloseşte
atât schimbarea cât şi suferinţa pentru a atrage atenţia
oamenilor şi pentru a-i face receptivi la evanghelie.

Oameni în tranziţie

De fiecare dată când cineva experimentează o

schimbare majoră, fie ea pozitivă sau negativă, se
pare că aceasta creează o foame după stabilitate
spirituală. Chiar acum există un mare interes în ce
priveşte lucrurile spirituale datorat schimbărilor
masive ce se petrec în lume şi care îi sperie şi tulbură
pe oameni. Alvin Toffler spune că oamenii caută
„insule de stabilitate” când schimbarea ajunge
copleşitoare. Acesta este un val pe care biserica
trebuie să-l prindă.
În Saddleback am descoperit că oamenii sunt mai
receptivi la evanghelie când se confruntă cu schimbări
ca: o nouă căsătorie, un nou copil, o nouă casă, o nouă
slujbă sau o nouă şcoală. De aceea bisericile cresc în
general mai repede în comunităţi noi unde apar
continuu oameni noi, decât în comunităţile stabile,
vechi, în care locuiesc aceiaşi oameni de patruzeci de
ani.
241
 Oameni sub tensiune

Dumnezeu foloseşte tot felul de suferinţe

emoţionale pentru a atrage atenţia oamenilor: durerea
unui divorţ, moarte unei persoane iubite, şomajul,
problemele financiare, problemele în căsătorie şi
familie, singurătatea, resentimentele, vina şi stresul.
Oamenii temători şi neliniştiţi deseori încep să caute
ceva mai mare decât ei înşişi care să le uşureze
durerea şi să umple golul pe care-l simt.
Nu pretind că am cea mai bună intuiţie, dar pe baza
experienţei mele de cincisprezece ani de pastoraţie vă
ofer următoarea listă cu primele zece cel mai
receptive grupuri de oameni pe care le-am urmărit în
Saddleback:
1. Vizitatori ce vin a doua oară la
biserică
2. Prieteni apropiaţi sau rudenii ale
noilor convertiţi
3. Oameni ce trec printr-un divorţ
4. Cei care simt nevoia unui program de
recuperare (din alcool, droguri,
probleme sexuale, etc.)
5. Noi părinţi
6. Cei cu boli terminale şi familiile
acestora

242
 7. Cupluri cu probleme majore în
căsătorie
8. Părinţi cu copii problemă
9. Noi şomeri sau cei cu probleme
financiare majore
10. Noi locuitori ai comunităţii
Un scop posibil pentru biserica ta poate fi
dezvoltarea unui program specific pentru
evanghelizarea celor mai receptive grupuri de oameni
din comunitatea voastră. Bineînţeles că dacă vei
începe asta cineva s-ar putea să spună: „Pastore, cred
că înainte de a evangheliza noi oameni ar trebui să-i
aducem la biserică pe membrii mai vechi ce au încetat
să mai vină.” Aceasta este o strategie garantată pentru
declinul bisericii! Nu merge, pur şi simplu. E nevoie
de obicei de cinci ori atâta energie pentru a reînvia un
membru firesc sau nemulţumit decât pentru a câştiga
un necredicios receptiv la evanghelie.
Cred că Dumnezeu a chemat pastorii să prindă peşti
şi să hrănească oile, nu să închidă într-un ocol
caprele! Membrii tăi inactivi probabil au nevoie să
meargă altundeva din mai multe motive. Dacă vrei ca
biserica să crească, concentrează-te asupra oamenilor
receptivi.
Odată ce ştii care îţi este ţinta, care sunt oamenii cel
mai posibil de atins, care sunt cei mai receptivi
oameni din grupul tău ţintă, eşti gata pentru următorul

243
pas: stabilirea unei strategii de evanghelizare pentru
biserica ta.

11. Dezvoltându-ţi strategia

Oricum ar fi cineva, încerc să găsesc un teren

comun cu el ca să îmi permită să-i spun despre
Cristos şi să-L lase pe Cristos să-l salveze.
1 Corinteni 9:22 (LB)

Isus i-a chemat „Veniţi cu mine şi vă voi arăta cum

să pescuiţi suflete! Matei 4:19 (LB)

Tatăl meu este cel mai bun pescar pe care l-am

întâlnit. Dacă într-un lac sau un râu ar fi un singur el
l-ar prinde. Acest lucru m-a uimit întotdeauna.
Puteam pescui zece în acelaşi lac că tatăl meu oricum
prindea tot peştele. Cum o făcea? Era ceva magic? Îl
plăcea Dumnezeu mai mult?
Când am crescut mi-am dat seama de secretul lui:
tatăl meu înţelegea peştele. Putea „citi” un lac şi îşi
putea da seama exact de locul unde se afla peştele;
ştia exact momentul din zi când le plăcea să mănânce;
ştia ce momeală să folosească în funcţie de peşte; ştia
când să schimbe momeala în funcţie de temperatură;
părea chiar să ştie exact cât de adânc să arunce firul în

244
apă. Făcea aşa de atractiv cârligul pentru peşti încât îl
înghiţeau. Prindea peşti pe seama lor.
În contrast, eu n-am avut niciodată nici o strategie
când mergeam la pescuit. Aruncam pur şi simplu
undiţa oriunde în lac sperând ca vreun peşte să muşte.
Rareori muşca peştele din momeala mea datorită
atitudinii indiferente cu care pescuiam. Eram
întotdeauna mai interesat de a mă simţi bine decât de
a prinde ceva. În timp ce tatăl meu se strecura printre
tufişuri sau se uda până la brâu pentru a ajunge acolo
unde era peştele, locul meu de pescuit era cel mai
adesea determinat de ce era cel mai confortabil pentru
mine. Nu aveam nici o strategie, fapt pe care îl arătau
şi rezultatele mele.
Din nefericire multe biserici au aceeaşi atitudine
mofturoasă faţă de pescuitul de oameni. Ele nu caută
să înţeleagă oamenii pe care vor să-i evanghelizeze,
nu au nici o strategie. Vor să câştige oameni pentru
Cristos atâta timp cât aceasta se poate face într-un
mod confortabil.
Secretul unei evanghelizări eficiente nu este doar
împărtăşirea mesajului lui Cristos, ci şi urmarea
metodologiei lui Cristos. Cred că Isus ne-a dat nu
numai ce să spunem, ci şi cum să o facem. El a avut o
strategie. El a pus la punct principii eterne de
evanghelizare care funcţionează şi astăzi dacă le
aplicăm.

245
 Matei 10 şi Luca 10 sunt două relatări care ne
revelează strategia lui Isus de evanghelizare. Înainte
ca Isus să-şi trimită ucenicii să evanghelizeze le-a dat
nişte instrucţiuni specifice cu privire la cei cu care
trebuiau să-şi petreacă timpul, cei pe care trebuiau să-i
ignore, ce trebuiau să spună şi cum trebuiau să spună
aceste lucruri. Nu avem loc în acest capitol să
prezentăm detaliat toate instrucţiunile pe care le-a dat
Isus. În schimb, vreau să identificăm cinci linii
călăuzitoare pentru evanghelizare găsite în
instrucţiunile lui Isus adresate ucenicilor. Am
construit strategia de evanghelizare a bisericii
Saddleback pe baza acestor cinci principii.

Cunoaşte ce pescuieşti

Felul de peşte pe care vrei să-l prinzi va determina

fiecare parte a strategiei tale. Pentru a pescui biban,
somn sau somon ai nevoie de echipamente, momeală
şi un timp diferit. Nu prinzi o balenă aşa cum prinzi
un păstrăv. Nu există o singură metodă pentru pescuit.
Fiecare fel de peşte cere o strategie unică. Acelaşi
lucru este adevărat şi în cazul pescuirii de oameni – te
ajută să ştii ce anume pescuieşti!
Când Isus şi-a trimis ucenicii în prima lor campanie
evanghelistică, El a definit ţinta foarte specific:
trebuiau să se concentreze asupra compatrioţilor lor.
„Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus,
246
după ce le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi
pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a
Samaritenilor; ci să mergeţi mai de grabă la oile
pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:5-6).
Se poate să fi exista mai multe motive pentru care
Isus a îngustat ţinta, un lucru este însă sigur: El a
stabilit felul de oameni pe care ucenicii aveau
posibilitatea să-i atingă – oameni ca ei înşişi. Isus nu
avea prejudecăţi, avea o strategie. După cum am
menţionat în capitolul 9, Isus le-a definit ucenicilor
ţinta ca ei să poată fi eficienţi, nu pentru a fi
exclusivişti.

Mergi acolo unde peştii trag la momeală

E o pierdere de timp să pescuieşti într-un loc unde

peşti nu muşcă. Pescarii înţelepţi merg mai departe. Ei
înţeleg că peştii se hrănesc în diferite locuri în
momente diferite ale zilei. Ei nici nu sunt flămânzi tot
timp.
Acesta este principiul receptivităţii pe care l-am
explicat în capitolul anterior. În anumite momente,
necredincioşii sunt mai sensibil faţă de adevărul
spiritual decât alteori. Această receptivitate deseori
ţine puţin timp, de aceea le-a spus Isus să meargă
acolo unde oamenii ascultă. Profită de inimile
sensibile pe care Duhul Sfânt le pregăteşte.

247
 Observaţi instrucţiunile lui Isus din Matei 10:14
(NCV): „Dacă o casă sau un oraş refuză să vă
primească sau să vă asculte, părăsiţi acel loc şi
scuturaţi-vă praful de pe picioare.” (sublinierea ne
aparţine). Aceasta este o afirmaţie foarte importantă
pe care nu ar trebui să o ignorăm. Isus a spus
ucenicilor că nu trebuiau să stea cu oameni
insensibili. Nu trebuie să culegem fructe verzi, ci să le
găsim pe cele coapte şi să le culegem.
Înainte de a începe biserica din Saddleback am
condus cruciade şi treziri evanghelistice în multe
biserici. Deseori pastorul local şi cu mine petreceam
după-masa mergând din casă în casă şi chemând
oamenii la evanghelizare. De multe ori pastorul mă
ducea la acel caz încăpăţânat pe care evangheliştii
anteriori eşuau să-l câştige. Era o pierdere de timp.
Înseamnă o bună isprăvnicie să cicăleşti continuu
pe cineva care l-a respins pe Cristos de mai multe ori
când există o întreagă comunitate de oameni receptivi
care aşteaptă să asculte evanghelia pentru prima dată?
Cred că Duhul Sfânt vrea să ne călăuzească la oameni
care deja au fost pregătiţi să răspundă. Isus ne-a spus
să nu ne îngrijorăm cu privire la cei nereceptivi.
Scuturaţi-vă praful de pe picioare şi mergeţi mai
departe.
Strategia apostolului Pavel a fost aceea de a intra
prin uşile deschise şi de a nu-şi pierde timpul la cele
închise. La fel, nici noi nu ar trebui să ne concentrăm
248
eforturile asupra celor care nu sunt gata să asculte.
Sunt mult mai mulţi oameni în lume gata să-L
primească pe Cristos decât credincioşi gata să le
mărturisească.

Învaţă să gândeşti ca un peşte

Pentru a prinde peşte este bine să le înţelegi

obiceiurile, preferinţele şi modul lor de hrănire. Unui
anumit fel de peşte îi place apa lină, liniştită, altuia îi
place să înoate în râuri repezi. Unii peşti stau pe
fundul apei, alţii se ascund între stânci. O pescuire
reuşită necesită abilitatea de a gândi ca un peşte.
Deseori Isus ştia ce gândeau necredincioşii (vezi
Matei 9:4; 12:25; Marcu 2:8; Luca 5:22; 9:47; 11:17).
El era eficient în relaţia cu oamenii pentru că
înţelegea şi putea înlătura barierele lor mintale.
Coloseni 4:5 (NCV) spune: „Fiţi înţelepţi în modul
în care vă purtaţi cu cei ce nu sunt credincioşi,
folosind la maximum orice oportunitate.” Trebuie să
învăţăm să gândim ca necredincioşii pentru a-i
câştiga.
Problema este cu cât eşti un credincios mai vechi cu
atât gândeşti mai puţin ca un necredincios. Interesele
şi valorile tale s-au schimbat. Pentru că sunt creştin de
249
când mă ştiu, gândesc ca un creştin. Nu gândesc în
mod normal ca un necredincios. Mai mult decât atât,
am tendinţa să gândesc ca un pastor, şi asta e chiar şi
mai departe de felul de gândire a unui necredincios.
Trebuie să schimb în mod intenţionat tot
echipamentul intelectual când caut să mă relaţionez la
un necreştin.
Dacă vă uitaţi la majoritatea afişelor bisericeşti este
evident că ele au fost scrise dintr-o perspectivă
credincioasă şi nu pornind de la gândirea unuia care
nu merge la biserică. Luaţi ca exemplu o biserică şi
anunţul ei: „Predicând Cuvântul inerant al lui
Dumnezeu!” O astfel de afirmaţi nu stârneşte
interesul nici unui necredincios. Personal consider
ineranţa Scripturii ca o credinţă nenegociabilă, dar un
necredincios nici măcar nu înţelege termenul.
Terminologia spirituală cu care sunt familiari creştinii
este un jargon pentru necredincioşi. Dacă vrei să faci
publicitate bisericii tale în rândul celor ce nu merg la
nici o biserică trebuie să înveţi să gândeşti şi să
vorbeşti ca ei.
Am auzit deseori pastori plângându-se că
necredincioşii sunt mai închişi faţă de evanghelie
astăzi decât în trecut. Nu cred că este deloc adevărat
lucrul acesta. Mai degrabă închiderea lor se datorează
unei proaste comunicări. Ei pur şi simplu nu înţeleg
mesajul. Bisericile trebuie să înceteze să spună că
oamenii sunt închişi faţă de evanghelie şi să înceapă
250
să caute modul în care să comunice pe lungimea de
undă a necredicioşilor. Indiferent de puterea de a
schimba vieţi a mesajului, dacă nu transmitem pe
canalul pe care-l ascultă necredincioşii aceasta nu are
nici un efect.
Cum înveţi să gândeşti ca şi necredincioşii?
Vorbeşte cu ei! Una dintre cele mai mari bariere în
evanghelizare este că majoritatea credincioşilor îşi
petrec tot timpul cu alţi creştini. Nu au nici un prieten
necredincios. Dacă nu petreci deloc timp cu
necredincioşii nu vei reuşi să le înţelegi gândirea.
După cum am mărturisit în capitolul 1, am început
biserica din Saddleback mergând din uşă în uşă timp
de douăsprezece săptămâni şi chestionându-i pe
necredincioşii din zona mea. Cu şase ani înainte
citisem cartea lui Robert Schuller Zour Church Has
Real Possibilities (Biserica ta are posibilităţi reale) în
care povesteşte cum a mers din uşă în uşă în 1955 şi a
întrebat sute de oameni: „De ce nu mergeţi la
biserică?” şi „Ce aşteptaţi să fie într-o biserică?” Am
crezut că e o idee bună, dar am simţit că întrebările
trebuiau reformulate pentru mai scepticii ani 80. Mi-
am scris în caiet cinci întrebări pe care le-am folosit în
a începe biserica Saddleback:

1. Care credeţi că e cea mai mare nevoie din această

zonă?

251
 Această întrebare deschidea pur şi simplu
conversaţia.
2. Frecventaţi în mod activ vreo biserică?
Dacă răspundeau da, le mulţumeam şi mergeam la
următoarea casă. Nu mai puneam celelalte trei
întrebări pentru nu doream ca sondajul să fie
influenţat de opiniile credincioşilor. Observaţi că nu
am întrebat „Sunteţi membru?” Mulţi oameni care nu
au mai intrat de douăzeci de ani într-o biserică încă
pretind că sunt membrii uneia.
3. De ce credeţi că majoritatea oamenilor nu merg
la biserică?
Aceasta pare o formulare mai puţin ameninţătoare
şi ofensatoare decât a spune „De ce nu mergeţi la
biserică?” Astăzi mulţi oameni ar răspunde la această
întrebare spunând: „Nu-i treaba ta de ce nu merg!”
Când întrebi ce cred ei despre motivul altor oameni de
a nu merge la biserică, îmi dau de obicei propriile lor
motive.
4. Dacă ar fi să cauţi o biserică la care să mergi
regulat, ce lucruri ai căuta la ea? Această întrebare m-
a învăţat mai mult despre modul în care gândesc
necredincioşii decât toată instruirea mea de la
seminar. Am descoperit că majoritatea bisericilor
ofereau programe în care cei necredincioşi nu erau
interesaţi.

252
 5. Ce aş putea face pentru dumneavoastră? Ce sfat
aţi da unui lucrător care vrea cu adevărat să îşi ajute
comunitatea?
Aceasta este întrebarea fundamentală pe care ar
trebui s-o pună biserica comunităţii. Dacă studiaţi
evangheliile veţi vedea de câte ori a întrebat Isus pe
cineva: „Ce vrei să-ţi fac?” El pornea de la nevoile
oamenilor.
Când am făcut acest sondaj, m-am prezentat
spunând: „Bună, numele meu este Rick Warren. Fac
un sondaj de opinie în comunitatea noastră. Nu am
venit să vând nimic sau să vă cer să vă înscrieţi
undeva. Pur şi simplu vreau să vă pun cinci întrebări.
Nu există răspunsuri bune sau rele, şi durează doar
două minute.”
Câteva mii de biserici au folosit aceste cinci
întrebări în propriile lor comunităţi. O denominaţiune
pe care am consultat-o a folosit aceste întrebări pentru
a începe 102 de biserici noi într-o singură zi! Dacă nu
aţi sondat niciodată opinia celor ce nu frecventează
nici o biserică din comunitatea voastră, vă recomand
cu tărie să o faceţi.

Patru plângeri de bază

Am descoperit patru plângeri de bază la adresa

bisericilor în timpul sondajului din Saddleback
Valley.
253
 „Biserica este plictisitoare, în special predicile.
Mesajele nu au legătură cu viaţa mea.” Aceasta este
plângerea pe care am auzit-o cel mai mult. Este
uimitor cum bisericile pot plictisi până la lacrimi
oamenii cu cea mai captivantă carte din lume. El pot
transforma în mod miraculos pâinea în pietre!
Problema predicatorilor plictisitori este că ei îi fac
pe oameni să creadă că Dumnezeu este plictisitor.
Datorită aceastei plângere m-am hotărât să învăţ cum
să comunic Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod
practic şi interesant. Pentru ca o predică să fie biblică
nu trebuie să fie şi plictisitoare şi pentru a fi
doctrinară nu trebuie să fie uscată. Cei care nu
frecventează o biserică cu cer mesaje miraculoase, ci
doar mesaje practice. Ei vor să audă duminica ceva ce
pot aplica lunea.
„Membrii bisericii sunt neprietenoşi faţă de
vizitatori. Dacă merg la biserică vreau să mă simt
binevenit fără să mă simt stingher.” Mulţi oameni mi-
au spus că s-au simţit ca şi cum biserica ar fi fost o
clică. Pentru că nu cunoşteau terminologia, cântecele
sau ritualurile, se simţeau caraghios şi simţeau cum
toţi membrii îi priveau judecându-i. Cea mai mare
emoţie pe care o simte un necredincios când vizitează
o biserică este frica. Ca rezultat am decis că în
Saddleback vom face tot ce ne stă în putinţă să-i
facem pe vizitatori să se simtă bineveniţi şi doriţi fără
a se simţi urmăriţi.
254
 „Biserica este mai interesată de bani decât de
mine.” Datorită unui efort vizibil de strângere de
fonduri făcut de teleevanghelişti şi de alte organizaţii
creştine, cei necredincioşi sunt foarte sensibili la
apelul făcut pentru bani. Bill Hybels a aflat că aceasta
era cea mai mare plângere din zona lui când a făcut un
sondaj asemănător. Mulţi cred că pastorii nu vor decât
bani, iar clădirile opulente nu au făcut altceva decât să
pună paie pe foc. Am decis să răspundem acestei
plângeri făcând un anunţ la fiecare colectă. Explicăm
oamenilor că aceasta este doar pentru cei ce sunt parte
a bisericii. Vizitatorii nu sunt aşteptaţi să dea bani.
„Suntem îngrijoraţi de calitatea lucrului cu copiii
din biserică.” Saddleback Valley este plină de cupluri
tinere, aşa că nu am fost surprinşi să descoperim
această plângere. Biserica trebuie să câştige
încrederea părinţilor. Saddleback a adoptat şi a
publicat un set de principii riguroase pentru lucrarea
cu copiii pentru a asigura siguranţa şi calitatea
acesteia. Dacă vrei să atingi cupluri tinere trebuie s ai
un program excelent pentru copiii lor.
Isus le-a spus ucenicilor să aibă o strategie în
evanghelizare. „ Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în
mijlocul lupilor. Fiţi, deci, înţelepţi ca şerpii, şi fără
răutate ca porumbeii” (Matei 10:16). În fotbal. pentru
ca o echipă să aibă succes ea trebuie să înveţe „să
citească sistemul de apărare” al adversarului. Când
echipa adversă se aşează pe teren, mijlocaşii trebuie
255
să privească echipa adversă pentru a vedea aşezarea
acesteia în teren. Ei încearcă să îşi dea seama dinainte
modul în care va răspunde apărarea şi ce fel de
obstacole pot apărea în timpul jocului. Echipa care nu
face acest lucru, de obicei pierde!
În evanghelizare, „citirea sistemului de apărare”
înseamnă a înţelege şi a anticipa obiecţiile
necredincioşilor pe care aceştia le vor avea, înainte de
a fi exprimate. Înseamnă să înveţi să gândeşti ca un
necredincios.
Ce mi s-a părut cel mai interesant în sondajul nostru
a fost faptul că nici una din plângerile oamenilor din
zona noastră nu a fost teologică. N-am întâlnit nici o
persoană ca să-mi spună „Nu merg la biserică pentru
că nu cred în Dumnezeu.” Am întâlnit însă oameni
care au spus: „Cred în Dumnezeu, dar cred că biserica
nu are să-mi ofere nimic din ceea ce am eu nevoie.”
Majoritatea oamenilor care nu merg la biserică nu
sunt ateişti. Ei sunt prost informaţi, duşi în eroare sau
prea ocupaţi.
Folosind informaţiile strânse prin intermediul
sondajului, am trimis o scrisoare deschisă comunităţii
adresându-ne preocupărilor majore ale celor ce nu
merg la nici o biserică anunţând totodată un serviciu
în care să răspundem celor mai frecvente scuze pe
care ei le-au invocat.
Am scris această scrisoare prin credinţă. Când am
trimis-o nu ţinusem încă nici un serviciu religios. Prin
256
credinţă anunţam dinainte ce fel de biserică eram
hotărâţi să fim.
Ne-am definit ţinta din prima propoziţie a scrisorii
socotind biserica Saddleback ca o „biserică pentru cei
ce nu merg la nici o biserică.” Întregul ton al scrisorii
făcea apel la ceea ce căutau cei necredincioşi, şi nu
avea intenţia de a atrage creştini de la alte biserici. De
fapt, toate scrisorile critice şi mânioase pe care le-am
primit veneau ca răspuns la această primă scrisoare de
la creştini care se întrebau de n-am menţionat numele
lui Isus sau Biblia. Unii chiar se îndoiau de propria
mea mântuire! Nu înţelegeau ce încercăm să facem.
Datorită acestei scrisori, 205 oameni au participat la
primul nostru program, iar în următoarele zece
săptămâni optzeci şi doi dintre ei şi-au dat vieţile lui
Cristos. Rezultatele au meritat faptul că am fost
înţeleşi greşit de uni creştini. Trebuie să decizi pe cine
vrei să impresionezi.

20 Martie, 1980
Bună vecine!

În sfârşit!
O nouă biserică destinată celor care au renunţat la
serviciile tradiţionale de biserică! Să recunoaştem.
Mulţi oameni nu sunt activi în biserici astăzi.

257
 De ce?

Pentru că prea adesea ...

• predicile sunt plictisitoare şi nu au
nici o legătură cu viaţa de zi cu zi
• multe biserici par a fi mai interesat
de portofelul tău decât de tine
• membrii sunt neprietenoşi faţă de
vizitatori
• te îndoieşti de calitatea îngrijirii
copiilor tăi
Crezi că frecventarea bisericii poate fi plăcută?

Avem o veste bună pentru tine

Biserica Saddleback Valley Community este o

biserică nouă proiectată pentru a răspunde nevoilor
anilor 80. Suntem un grup de oameni prietenoşi şi
fericiţi care am descoperit bucuria unui mod de viaţă
creştin.
La biserica Saddleback Valley Community poţi:
• să întâlneşti prieteni noi şi să-ţi
cunoşti vecinii
• să te bucuri de o muzică plăcută cu o
tendinţă contemporană
• să asculţi mesaje pozitive, practice
cu încurajări pentru fiecare săptămână
258
 • să îţi încredinţezi copiii în grija unor
lucrători dedicaţi

De ce să nu vii duminica asta?

Te invit să fii musafirul meu special la primul

serviciu public în duminica de Paşti, 6 aprilie, la ora
11:00. Ne întâlnim la Teatrul Laguna Hills High
School. Dacă nu ai o biserică, dă-ne o şansă!
Descoperă diferenţele!

Cu sinceritate,
Rick Warren, pastor

Prinde peşti în condiţiile lor

Aceasta este inima strategiei de evanghelizare a

bisericii Saddleback: trebuie să prindem peştii ţinând
cont de propriile lor condiţii. După cum am arătat în
ilustraţia cu tatăl meu, o pescuire reuşită îţi cere să
faci lucruri care nu sunt aşa confortabile pentru a
ajunge unde se află peştele. ştiaţi că pescarul
mediocru nu se aventurează mai departe de jumătate
de kilometru de la şosea? Pescarul serios va merge
oricât pentru a prinde peşte. Cât de serios eşti cu
privire la Marea Trimitere? Eşti gată să mergi oriunde

259
şi să te simţi inconfortabil pentru a câştiga oameni
pentru Cristos?

Înţelegerea şi adaptarea la cultura lor

Isus le-a spus ucenicilor: „În oricare cetate veţi intra

şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va
pune înainte” (Luca 10:8, sublinierea ne aparţine).
Spunând asta Isus le dădea mai mult decât un simplu
sfat legat de dietă, le poruncea să fie sensibili la
cultura locală. Le spunea să se adapteze la cei pe care
vroiau să-i atingă Trebuiau să se adapteze la
obiceiurile şi cultura locală, când aceasta nu încălca
principiile biblice.
Când am slujit ca şi student misionar în Japonia a
trebuit să învăţ să mănânc ce mi se punea înainte. Nu
mi-a plăcut tot ceea ce gustam, dar îi iubeam pe
japonezii pe care vroiam să-i câştig pentru Cristos,
aşa că m-am adaptat obiceiurilor lor.
Prea adesea permitem diferenţelor culturale dintre
credincioşi şi necredincioşi să devină bariere în
transmiterea mesajului. Pentru unii creştini orice
discuţie despre „adaptarea la cultura lor” sună ca şi
liberalismul teologic. Nu este o nouă teamă asta. De
fapt, acesta a fost şi motivul pentru care apostolii au
ţinut în Ierusalim conferinţa din Fapte 15. În zilele
acelea problema era: „Trebuie credincioşii dintre
neamuri să urmeze obiceiurile şi cultura iudaică
260
pentru a fi consideraţi creştini adevăraţi?” Apostolii şi
bătrânii bisericii au răspuns cu un foarte clar „Nici
gând!” Din acel moment, creştinismul a început să se
adapteze la fiecare nouă cultură în mijlocul căreia se
răspândea din întreaga lume.
Evanghelia este întotdeauna comunicată în termenii
unei culturi. Singura întrebare este, care cultură? Nici
o biserică nu poate fi neutră din punct de vedere
cultural. Ea va exprima o anumită cultură pentru că
este formată din fiinţe umane.
De 2 000 de ani creştinismul s-a adaptat de la o
cultură la alta. Dacă nu s-ar fi adaptat, a fi şi acum o
sectă a iudaismului! Când insistăm asupra faptului că
propria noastră expresie culturală a crediţei este mai
bună sau mai biblică decât oricare alta ignorăm de
fapt 2 000 de ani de istorie a bisericii.
Am observat că de fiecare dată când merg la pescuit
peştele nu sare în mod automat în barca mea sau nu se
aruncă pe mal pentru mine. Cultura lor (sub apă) este
foarte diferită de mine (aer). E nevoie de un efort
intenţionat din partea mea să iau legătura cu peştele.
Trebuie să găsesc cumva modalitatea de a le pune
momeala chiar în faţa nasului în cultura lor.
Bisericile care se aşteaptă ca cei ce nu merg la nici
o biserică să intre înăuntru doar pentru că au construit
o clădire pe care au atârnat semnul „Deschis” se
înşeală singure. Oamenii nu vor sări din propria lor
iniţiativă în barca ta. Trebuie să le penetrezi cultura.
261
 Pentru a penetra o cultură trebuie să fii gata să faci
mici concesii în probleme de stil ca să le câştiga
atenţia. De exemplu, biserica noastră a adoptat stilul
de îmbrăcăminte ocazional, neoficial al comunităţii
din sudul Californiei în care slujim. Pentru că plaja e
doar la câteva mile distanţă şi pentru că vremea e
însorită şi blândă cea mai mare parte a anului,
oamenii nu se îmbracă aşa de elegant ca şi în alte părţi
ale ţării. Aşa că am făcut ca programele noastre să
reflecte acelaşi stil neoficial. Dacă vezi oameni
îmbrăcaţi în costum şi cravată în Saddleback, ei sunt
aproape sigur vizitatori.

Lasă ca ţinta ta să-ţi determine abordarea

A prinde peşte în condiţiile lui înseamnă să laşi ca

ţinta ta să-şi determine abordarea. Când mergi la
pescuit, foloseşti acelaşi fel de momeală pentru
fiecare tip de peşte? Bineînţeles că nu. Foloseşti aceea
mărime de cârlig pentru fiecare fel de peşte. Nu.
Trebuie să foloseşti momeala şi cârligul care se
potriveşte cel mai bine cu peştele pe care vrei să-l
prinzi.
Pavel lăsa întotdeauna ca ţinta sa să-i determine
abordarea. El îşi descrie strategia în 1 Corinteni 19-
22:
Căci, cu toate că sunt slobod faţă de toţi, m-am
făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu
262
Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei;
cu cei ce Sunt sub Lege, m-am făcut ca şi când aş fi
fost sub Lege (măcar că nu Sunt sub Lege), ca să
câştig pe cei ce Sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără
Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar
că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub
legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am
fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am
făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii
din ei.
Unii critici ar putea spune că Pavel a fost un
cameleon, acţionând diferit faţă de diferite grupuri era
de fapt făţarnic în lucrarea sa. Nu este aşa. Pavel avea
o strategie. Îmi place parafrazarea făcută de Living
Bible în 1 Corinteni 9:22-23: „Da, oricum ar fi
cineva, încerc să găsesc un teren comun cu el ca să
îmi permită să-i spun despre Cristos şi să-L lase pe
Cristos să-l salveze. Fac asta pentru a le duce
evanghelia şi totodată pentru binecuvântarea pe care o
primesc atunci când văd oameni venind la Cristos.”
Am citi odată în evanghelii căutând să găsesc o
abordare standard folosită de Isus în evanghelizare.
Ce am aflat a fost că nu a avut una! Nu a avut nici o
abordare standard în mărturisire. El începea pur şi
simplu de acolo de unde se aflau oamenii. Când se
afla cu femeia la fântână a vorbit despre diferite ape;
când era cu pescari le vorbea despre pescuit, când
erau cu fermieri le vorbea despre semănatul seminţei.
263
 Începe cu nevoile simţite de necredincioşi

Când Isus întâlnea o persoană pornea de la rănile,

nevoile şi interesele ei. Când şi-a trimis ucenicii le-a
spus să facă la fel: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe
morţi, curăţiţi pe leproşi şi scoateţi afară draci. Fără
plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8).
Observaţi accentul pus pe nevoile şi durerile
simţite. Când treci prin suferinţă, fie ea fizică sau
emoţională, nu te interesează sensul cuvintelor
greceşti şi ebraice. Vrei să te faci bine. Isus a răspuns
întotdeauna nevoilor şi durerilor oamenilor. Când a
venit un lepros la Isus, Isus nu s-a lansat într-un lung
discurs asupra legii despre curăţire din Levetic. El l-a
vindecat! Când a întâlnit un bolnav, un îndrăcit sau pe
cineva tulburat, s-a ocupat de ei pornind de la durerea
lor. Nu le spunea: „Îmi pare rău, asta nu se potriveşte
cu programul meu de predicare. Astăzi vom continua
seria noastră de studii din cartea Deuteronom.”
Dacă biserica ta este serioasă în dorinţa de a
evangheliza pe cei ce nu merg la nici o biserică
trebuie să fii gata să faci faţă la oameni care au o
mulţime de probleme. Pescuitul este deseori plin de
mizerie şi tot felul de mirosuri. Multe biserici vor ca
peştele pe care îl prind să fie deja gata curăţat, tăiat şi
gătit. De aceea nu reuşesc să atingă pe nimeni cu
evanghelia.
264
 Înţelegând şi răspunzând refuzurilor
necredincioşilor

În Saddleback luăm foarte în serios refuzurile celor

ce nu frecventează nici o biserică, fie şi atunci când
ele se bazează pe neştiinţă. Necredincioşii au anumite
reţineri cu privire la bisericile care le cer bani, cu
privire la bisericile care folosesc vina sau frica pentru
a motiva, cu privire la bisericile care le cer să
participe la toate programele pe care le ţin şi cu
privire la bisericile care-i fac pe vizitatori să se ridice
în picioare pentru a se prezenta.
Strategia noastră este de a contracara aceste refuzuri
cât de repede posibil. De exemplu, în sondajul nostru
am descoperit că etichetele denominaţionale aveau o
mare încărcătură negativă pentru mulţi dintre cei din
sudul Californiei ce nu frecventau nici o biserică.
Asta ne-a făcut să alegem numele neutru „Biserica
Saddleback.”
Nu mi-e ruşine de moştenirea mea baptistă şi
explicăm foarte clar la cursul nostru pentru noii
membri afilierea teologică şi financiară la Convenţia
Baptistă de Sud. Când i-am întrebat pe cei ce nu merg
la nici o biserică din sudul Californiei „Ce înseamnă
pentru tine termenul de baptist de sud?” am fost
surprins de percepţia lor greşită. Mulţi necredincioşi,
în special cei ce aveau un fundal catolic, mi-au spus
265
că nu s-ar fi gândit niciodată să meargă la o adunare a
baptiştilor de sud.
Asta m-a lăsat cu două opţiuni: fie aceea de a
petrece câţiva ani încercând să învăţ comunitatea ce
însemna cu adevărat Convenţia Baptistă de Sud
înainte ca ei să-mi viziteze biserica, sau puteam
lămuri înţelegerea greşită după ce îl primeau pe
Cristos. Am ales cea de-a doua variantă.
Am fost criticat pentru alegerea făcută? Ce credeţi?
Unii oameni bine intenţionaţi m-au acuzat de tot felul
de erezii şi lipsă de integritate, dar oricum, nu ei erau
ţinta mea. Nu încercam să atrag creştin sau alţi
baptişti. Unii dintre aceştia mi-au devenit prieteni
după ce au înţeles pe cine vroiam să atingem.
Alegerea unui nume neutru a fost o strategie de
evanghelizare, nu un compromis teologic.
Un scrutin din 1988 a arătat că 33 la sută dintre
protestanţi şi-au schimbat afilierea lor
denominaţională în timpul vieţii. Sunt sigur că acum
acel număr este chiar mai mare. Datorită popularităţii
crescânde a unor produse generale, este evident că
generaţia de astăzi are o puţină loialitate faţă de
„marcă.” Pentru majoritatea oamenilor, valoare atrage
mai mult. Puţini oameni aleg pe baza unei etichete
denominaţionale. Ei aleg biserica ce slujeşte cel mai
bine nevoilor lor.

Schimbă metodele când trebuie

266
 Dacă ai pescuit vreodată o zi întreagă, ştii că uneori
trebuie să schimbi momeala pe măsură ce trece ziua.
Se pare că momeala la care trăgeau dimineaţa nu o
mai bagă în seamă dup-masa. Problema multor
biserici astăzi este că încă încearcă să folosească
momeala şi cârligele anilor 05 în anii 90 – şi peştii nu
mai muşcă. Cel mai mare duşman al succesului nostru
din viitor este deseori succesul pe care l-am avut în
trecut.

Foloseşte mai multe cârlige

Acolo unde am copilărit pescuitul cu mai multe

cârlige se numea „pescuit cu mai multe cârlige.”
Această metodă însemna să legi mai multe cârlige o
singură undiţă. Ideea era că cu cât ai mai multe cârlige
în apă, cu atâta poţi prinde mai mult peşte.
Datorită avansului în tehnologie, oamenii din
America au mai multe opţiuni decât au avut vreodată.
Mai demult erau trei staţii de televiziune, acum pot
prinde peste cincizeci de canale pe televizorul meu, şi
dacă aş avea cablu din fibră optică aş prinde de trei
ori atâtea. Era mai demult un singur fel de Coke;
acum există Diet Coke, Cherry Coke, Clasic Coke,
Diet Cherry Coke, Caffeine-Free Diet Coke, şi aşa
mai departe.

267
 Anul trecut am văzut un reportaj despre opţiunile
disponibile acum consumatorilor. Documentarul
estima că săptămânal intră pe piaţă 200 de noi
articole, în fiecare sunt publicate 300 de reviste noi.
Doar corporaţia Levi are 70 000 de produse de
diferite mărimi, forme, tipuri şi materiale. Trăim într-
o lume cu opţiuni multiple.
Aceste schimbări au produs o generaţie care
aşteaptă oferte în fiecare domeniu. Din nefericire,
când ajungem să vorbim despre servicii închinare
majoritatea bisericilor oferă doar două opţiuni: fie
accepţi, fie pleci! Dacă nu poţi participa la serviciul
de la 11:00, n-ai noroc.
Nu înseamnă să depinzi de filozofia consumatorului
oferind servicii multiple sau chiar stiluri diferite de
închinare. Este un lucru ce ţine de strategie şi de
altruism, şi este o afirmare a faptului că suntem gata
să facem orice pentru a atinge oameni pentru Cristos.
Obiectivul nu este de a face cât mai greu pentru un
necredincios să audă despre Cristos, ci cât mai uşor.
Bisericile ce cresc oferă programe multiple şi
uneori chiar şi localizări multiple. Ele îşi dau seama
că e nevoie de tot felul de abordări pentru a ajunge la
tot felul de oameni. Jerry Falwell numeşte această
abordare „evanghelism satura”: folosind toate
mijloacele disponibile pentru a atinge fiecare
persoană disponibilă în orice moment disponibil.

268
 De ce pescuim de obicei cu un singur cârlig? De ce
majoritatea bisericilor au puţine sau chiar nici un
program adresat celor nemântuiţi? Cred că din cauza
întrebărilor greşite pe care le punem. Prea adesea
prima întrebare pusă este „Cât va costa?” Întrebarea
corectă este „Pe cine va influenţa?” Cât valorează un
suflet? Nu merită să cheltuieşti cinci sute de dolari
pentru o revistă care să atingă un necredincios pentru
Cristos?

Costurile evanghelizării comunităţii tale

Dacă biserica ta este serioasă în dorinţa ei de a

dezvolta o strategie comprehensivă de evanghelizare,
asta va costa bani. Având asta în minte dă-mi voie să
concluzionez capitolul cu câteva gânduri despre
partea financiară a strategiei tale.
În primul rând, banii cheltuiţi în evanghelizare nu
sunt nici o dată o cheltuială, ci întotdeauna sunt o
investiţie. Oamenii pe care îi atingi vor înapoia mai
mult decât costul investiţiei tale. Înainte de a ţine
primul serviciu în Saddleback, oamenii din micul
nostru grup de studiu biblic au intrat într-o datorie de
6 500 de dolari pentru pregătirea acestui program. De
unde am luat banii? Ne-am folosit cărţile personale de
credit! Am crezut că darurile oamenilor pe care îi vom
atinge pentru Cristos vor face ca în cele din urmă să-şi
plătească fiecare datoria.
269
 Una dintre minunile petrecute în timpul repetiţiei
finale a fost că un om care nu a participat la grupul
nostru de studiu biblic a venit la acel program şi ne-a
dat un cec de o mie de dolari în timpul colectei. După
ce am terminat repetiţia, femeia responsabilă de
număratul colectei a venit şi ne-a arătat cecul. Am
spus atunci „Va merge!” În patru luni de zile fiecare a
putut să-şi plătească datoria. Vă rog să înţelegeţi că nu
pledez pentru folosirea cărţilor de credit în finanţarea
lucrării bisericii. Încerc să arat cât de hotărâţi am fost
să plătim costul atingerii oamenilor pentru Cristos.
Când o biserică stă prost cu banii primul lucru pe
care îl taie de pe listă sunt cheltuielile pentru
evanghelizare şi publicitate. Acesta este ultimul lucru
la care ar trebui să renunţaţi. Este sursa de viaţă a
bisericii tale.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l înţelegem atunci
când ne gândim la partea financiară a bisericii este că
oamenii dau pentru o viziune şi nu pentru o nevoie.
Dacă nevoia ar motiva o biserică să dea, fiecare
biserică ar avea o mulţime de bani. Nu instituţiile cu
cele mai mari nevoi atrag contribuabili, ci cele cu cele
mai mari viziuni. Bisericile care fac cel mai mult cu
ce au sunt bisericile care atrag cele mai multe daruri.
De aceea a spus Isus „E totdeauna adevărat că cei ce
au, primesc mai mult, iar cei ce au puţin, în curând
vor pierde şi acel puţin” (Luca 19:26 LB).

270
 Dacă biserica ta stă întotdeauna prost cu banii,
verifică-ţi viziunea. Este clar? Am comunicat
eficient? Banii curg spre ideii date de Dumnezeu şi
inspirate de Duhul Sfânt. Bisericile cu probleme
financiare deseori au de fapt o problemă de viziune.
În al treilea rând, când cheltuieşti mărunţiş în
evanghelizare, şi rezultatele vor fi mărunte. În Matei
17 Isus i-a spus lui Petru să meargă şi să găsească
bani în gura unui peşte pentru a plăti taxele romane.
Versetul 27 spune că Isus i-a spus lui Petru: „du-te la
mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni
întâi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă.” Cred
că există o lecţie importantă în această relatare: Banii
sunt întotdeauna în gura peştelui. Dacă te vei
concentra asupra pescuitului (evanghelizarea),
Dumnezeu îţi va plăti cheltuielile.
În cele din urmă, adu-ţi aminte de faimosul motto al
marelui misionar strateg Hudson Taylor: „Lucrarea
lui Dumnezeu făcută după metoda lui Dumnezeu nu
va duce lipsă de sprijinul lui Dumnezeu.”

Pescuirea este un lucru serios

Mi-a plăcut întotdeauna asemănarea pe care a făcut-

o Isus dintre evanghelizare şi pescuit, dar am avut o
singură ezitare: pescuitul este un simplu hobby pentru
majoritatea oamenilor, uneori o fac în timpul lor liber.
Nimeni nu vede pescuitul ca o responsabilitate. Totuşi
271
pescuitul de oameni este un lucru serios. Nu este un
hobby pentru creştini, trebuie să fie stilul nostru de
viaţă.

272