Charles Spurgeon(1834-1892)58 ani.

Un slujitor sfânt în mâna lui Dumnezeu este o armă de

temut. A te apuca de lucrul acesta cu o inimă împărţită este o insultă la adresa lui Dumnezeu şi a
oamenilor. Mai degrabă să vă piară somnul decât să-i lăsaţi pe oameni să piară. Studenţii pot juca
rolul fecioarelor neînţelepte.

„FII CU LUARE AMINTE ASUPRA TA ŞI ASUPRA ÎNVĂŢĂTURII ....”ITimotei 4:16

Va fi cu putinţă să facem cel mai mare bine, când ne vom găsi în cea mai bună stare
duhovnicească. Cultivarea puterii mele vocale, educarea facultăţilor mele intelectuale şi
emoţionale.

Pot plânge şi mă pot ruga pentru suflete numai în puterea firii mele înnoite(propria mea
cultivare). Duhul sufletul şi trupul meu sunt maşinăria cea mai apreciată pentru slujba sfântă.
Facultăţiile mele duhovniceşti şi viaţa mea lăuntrică sunt spada şi armele mele de luptă.

Dumnezeu nu binecuvânteează atât de mult talentele mari cât mai ales asemănarea cu
Hristos. Chemarea la sfinţenie „Mâna care trebuie să cureţe pe alţii, nu trebuie să fie murdară”-
Sf.Grigore.

Sine qua non-condiţie unică: întoarcerea la Dumnezeu, este un sine qua non pentru lucrător.

Un păstor sufletesc lipsit de har, este un orb ales să fie profesor de optică, filozofând despre
lumină şi vedere, ţinând altora discursuri şi dându-le lămuriri despre culorile unei raze de lumină
trecută printr-o prismă, în timp ce el însuşi este complet în întuneric. El este un mut pus să înveţe
pe altul muzica, un surd care vorbeşte cu uşurinţă despre simfonii şi armonii. El este o cârtiţă
care pretinde să educe puii de vultur, un melc pus să înveţe pe îngeri să zboare.

Păstorul de suflete nenăscut din nou, ajunge groaznic de vătămător.

A te pierde la umbra unui amvon(ascultătorii din sală) este îngrozitor, cu atât mai mult să te
pierzi pe el(predicatorii).

Nu trebuie să fi mulţumit să egalezi pe credincioşii obişnuiţi. Un caracter moral foarte înalt

trebuie menţinut cu sârguinţă,efort,perseverenţă şi hărnicie.

Trebuie să fim înarmaţi cu toată armătura lui Dumnezeu, gata pentru fapte de vitejie care nu sunt
de aşteptat de la alţii. Pentru noi, lepădarea de sine, abnegaţia, răbdarea, stăruinţa terbuie să fie
virtuţiile vieţii noastre de toate zilele. Trebuie să trăim foarte aproape de Dumnezeu , dacă vrem
să ne arătăm vrednici de chemarea noastră. Cuvântările dumneavoastră vor da pe faţă declinul
dumneavoastră, se va simţi că aţi pierdut puterea duhovnicească.

Nicio pozitie nu este mai asaltată de ispite ca aceea a lucrătorului Evangheliei. Cea mai
rea dintre acestea este ispita de a nu citi BIBLIA!!!!

Nimeni nu predică bine altora dacă nu-şi predică mai întâi inimiii sale!!!!John Owen
 „-OOOO.....NU-I DAŢI SATISFACŢIA LUI satan NU LĂSAŢI SĂ VĂ
FOLOSEASCĂ AŞA CUM AU FĂCUT FILISTENII CU SAMSON:ÎNTÂI SĂ VĂ IA
PUTEREA ŞI APOI SĂ VĂ SCOATĂ OCHII, SPRE A DEVENII ASTFEL OBIESCTUL
TRIUMFULUI ŞI BATJOCURII LUI!!!!!!!” satan vă va încerca cu cele mai subtile şiretlicuri,cu
ispite zilnice şi cu atacuri violente.

Căutaţi să obţineţi înţelepciunea de la Cel Înţelept, puterea de la Cel Atotputernic.

Să ne ferească Domnul, să fim preoţi ai lui Dumnezeu la altar şi fii lui Belial la uşa Cortului
Întâlnirii, ci , dimpotrivă, cum spune Grigore de Nazians despre Vasile cel Mare, „să tunăm
când predicăm şi să fulgerăm când trăim”. Faptele sunt mai grăitoare decât
cuvintele. Adevăraţii lucrători lucrează totdeauna.

Sfinţenia pentru un predicator este, deopotrivă, necesitatea lui cea mai mare şi podoaba lui cea
mai frumoasă.

Ad majorem Dei gloriam-A face ceea ce aduce mai multă slavă lui Dumnezeu!!!!

Steaua care a călăuzit pe magi la Hristos, stâlpul de foc care i-a călăuzit pe israeliţi în pustie spre
Canaan nu numai că a strălucit, ci a şi mers înaintea lor în pustie(despre predicator).

Glasul lui Iacov ne va face prea puţin bine dacă mâinile sunt ale lui Esau.

„Preoţii cu învăţătura lor zidesc, iar cu faptele dărâmă”Sf. Augustin.

Să ne purtăm în aşa fel încât să nu ne pese niciodată dacă cerul, pământul sau iadul ar mări
numărul spectatorilor.

În ce priveşte moralitatea,onestitatea şi integritatea, lucrătorul Evangheliei nu trebuie să eşueze;

purtându-se altfel, nu face decât să dezonoreze cauza lui Dumnezeu şi să-şi pricinuiască propria
sa ruină.

El n-a alergat mai înainte ca Domnul să-l cerceteze în mod special şi să-l fi făcut destoinic pentru
misiunea lui. „Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici
zi, nici noapte!” ieremia 15:19-să deosebiţi ce este de preţ de ceea ce este fără preţ şi astfel să fiţi
ca gura lui Dumnezeu.

Semne ale chemării cereşti:

-o dorinţă adâncă, o dorinţă copleşitoare pentru lucrare.(Nu te apuca de lucru pentru Domnul
pentru că poţi să-l faci!!!!!!!!!!!!!).