1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Selectează o Pagină
a

Ioan 1,1-18
„Și Cuvântul s-a făcut trup”. Prologul lui Ioan ne spune ce se întâmplă în cel care
citește Evanghelia cu atenție și cu inima deschisă: Îl vede pe Dumnezeu și
devine fiul lui Dumnezeu! De fapt, Cuvântul ni-L arată pe acel Dumnezeu pe
care niciun om nu L-a văzut vreodată și care, după cum s-a făcut trup în Isus,
tot la fel se face trup și în noi, dându-ne puterea să devenim fiii lui Dumnezeu.

Cuvântul, așa cum a creat omul, tot astfel îl re-creează constant după chipul
Său, pentru că omul devine cuvântul pe care îl ascultă.

Ps. 119 (118), 105-112

Primul verset devine o mulțumire, dar și o cerere pentru ca Cuvântul Domnului să

fie o făclie pentru pașii noștri și o lumină în calea noastră.

Mai înainte de a explica Evanghelia după Ioan – vom începe cu Prologul – vă fac
o mică mărturie: de treizeci de ani am tot amânat citirea acestei Evanghelii
pentru că mi-a creat o anume teamă. Și mă întreb: de ce? Pentru că după o
primă lecturare, am putea spune că-i cea mai fascinantă dintre evanghelii, cea
mai clară, vorbind despre lucruri elementare: despre sărbătoare, despre
căsătorie, despre pâine, despre vin, despre apă, despre viață, despre iubire,
despre moarte… Despre cele mai elementare lucruri ale existenței, care
imediat pot fi înțelese. Însă apoi, după o citire mai atentă, mi-am dat seama că
cu cât am dorit să o aprofundez mai mult, cu atât mai puțin am înțeles… Este la
fel ca viața, care este adevărat că este iubire, e bucurie, e vin, dar este și foame,
întristare, greutăți, egoism și moarte… Și-i ceva foarte complex… Iar acest fapt
m-a îndepărtat puțin de aprofundarea acestei evanghelii, căci m-a
înspăimântat. Un alt lucru care înspăimântă este dat de faptul că este o

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 1/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

evanghelie atât de sublimă (măreață) și atât de simplă, încât se pare că nu ar fi

nimic de explicat: adică ori o înțelegi, ori nu o înțelegi.

Celelalte evanghelii oferă povestiri, iar povestirile sunt puțin explicate, înțelegi
ce mesaj vor să transmită: sunt precum vitraliile, dacă le iluminezi, arăți ce-i
pictat în ele…

Însă Ioan nu povestește aproape nimic, deci în evanghelia sa nu-i nimic de

explicat, pentru că el, prin tot ceea ce scrie, doar explică… Și este dificil să
explicăm explicația… După cum este greu să iluminăm lumina. Fapt pentru care
avem o oarecare dificultate în a explica Evanghelia după Ioan. Pentru că
această Evanghelie nu trebuie explicată, ci trebuie privită, ascultată și
contemplată.

Evanghelia după Ioan este o dramă în care protagonistul este „cuvântul” – vom
vedea deja acest fapt în Prolog, în această cateheză – și în această dramă există
diferite personaje, care suntem noi așezați înaintea cuvântului, adică felul în
care noi reacționăm înaintea cuvântului.

Citind Evanghelia, îmi dau seama că în ea se povestește exact ceea ce se

întâmplă în mine în timp ce citesc. Cuvântul scris, care este în text, este exact
acel Cuvânt care se naște în mine în acel moment; de aceea nu avem ce explica
despre această Evanghelie, ci doar trebuie să vedem și să auzim. De fapt, este
drama omului în raport cu Cuvântul Său. Iar destinul nostru se joacă în raportul
nostru cu Cuvântul, cu Cuvântul pe care-L trăim sau Îl refuzăm…

Simbolul lui Ioan este vulturul. Vulturul zboară foarte sus și de acolo vede totul.
Este tipic lui Ioan faptul că în fiecare parte mereu se vede întreaga Evanghelie.
Fiecare detaliu mic este un ecou al totalității și, în același timp, la fel cum
vulturul are capacitatea să fixeze un detaliu în vasta panoramă și să-l mărească
la infinit, tot la fel în textul lui Ioan chiar și un detaliu mic ocupă tot orizontul.
Aceste surprize le avem citind Evanghelia după Ioan.

O altă surpriză a acestei evanghelii este dată de faptul că, în timp ce celelalte
evanghelii povestesc Schimbarea la față situând-o în centrul vieții lui Isus, ca
fiind episodul fundamental al existenței Sale, Ioan nu povestește Schimbarea la
față, după cum nu povestește multe alte lucruri… Și nu o povestește pentru că
întreaga viață a lui Isus este văzută cu ochiul „transfigurat” (schimbat la față).
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 2/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Ioan este ultimul evanghelist care a scris după ce au trecut mulți ani… El se
adresează persoanelor care deja Îl cunosc pe Domnul, Îi cunosc viața, și
dorește să le ofere o viziune mai amplă și profundă despre viața lui Isus, dar nu
prin povestirea faptelor, ci prin contemplație, astfel încât să se vadă ce se
întâmplă în noi în urma impactului nostru cu Cuvântul.

Dacă celelalte evanghelii – Cuvântul este ca o sămânță – sunt ca o sămânță ce

intră în noi, Ioan ne arată felul în care această sămânță crește în noi, până la a
deveni o plantă, însuși pomul gloriei lui Dumnezeu.

După această introducere la întreaga evanghelie citim Prologul, care ne indică

temele ce apoi vor fi dezvoltate de-a lungul evangheliei.

Se citește Io. 1, 1-18

1
 La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era
2 3
Dumnezeu.   Acesta era la început la Dumnezeu.   Toate au luat fiinţă prin
4
el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există.   În el era viaţa şi viaţa
5
era lumina oamenilor,   iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu
6
a cuprins-o.   A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era
7
Ioan.   Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre
8
lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.   Nu era el lumina, ci a venit să dea
9
mărturie despre lumină.   [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în
10
lume, luminează pe orice om.   Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar
11 12
lumea nu l-a cunoscut.   A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.   Însă
celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a
13
deveni copii ai lui Dumnezeu,   care nu din sânge, nici din voinţa trupului,
14
nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.   Şi Cuvântul s-a
făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului
15
născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.   Ioan a dat mărturie despre el şi
a strigat: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a
16
ajuns înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”.   Într-adevăr, noi
17
toţi am primit din plinătatea lui har după har.   Pentru că Legea a fost dată
18
prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.   Nimeni nu l-a
văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre pieptul Tatălui, el l-a
revelat.
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 3/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Prologul, pus la începutul cărții, ne prezintă protagonistul evangheliei:

Cuvântul.

Acest pasaj este un imn adus Cuvântului care, cu multă probabilitate, exista
înainte ca Ioan să-l redacteze… Ioan l-a luat, l-a modificat și l-a așezat la
începutul Evangheliei, aproape ca o introducere a temelor pe care le va
dezvolta în Evanghelie; mai mult decât un indice, este un imn, o poezie…
Despre Dumnezeu se vorbește mai bine în poezie (în versuri) decât în indice…
Însă, mai mult decât o poezie, acest imn de la început aș spune că este o
introducere în care sunt atinse toate acele teme care apoi vor fi dezvoltate în
Evanghelie: tema vieții, tema luminii, tema primirii, tema mărturiei, tema
harului, a plinătății, a vederii gloriei, a a transformării în fii ai lui Dumnezeu…

Toate cuvintele care apoi în Evanghelie vor fi tratate, cu toate sensurile lor, sunt
amintite aici în motivele fundamentale.

Din punctul de vedere al istoriei și al teologiei, Prologul este „o mină”, o mină

din care au extras elemente toate ereziile, dar a extras elemente și întreaga
teologie a Treimii și a întrupării.

Așadar, Prologul este un concentrat frumos, dar dificil de explicat.

Vom oferi o scurtă explicație ca să putem apoi pătrunde în conținutul

Evangheliei și, pe măsură ce vom înainta, toate temele pe care în această
cateheză le vom atinge, vor fi tratate mai amănunțit în diferitele cateheze…

În mod concret, în acest imn ni se prezintă Cuvântul: și vom vedea ce este;

apoi Cuvântul în raportul său cu Dumnezeu; Cuvântul în raportul său cu
creația; Cuvântul în raportul său cu omul și cu istoria omului până când
Cuvântul devine trup și, în Cuvântul devenit trup, noi Îl vedem pe Dumnezeu
față în față.

Evanghelia va fi prezentarea Cuvântului devenit trup, pe care-L întâlnim în Isus,

în raportul nostru față în față cu Isus. Iar aderarea la Isus – la Persoana Sa- este
aderarea la Cuvântul care a făcut lumea și care reprezintă destinul lumii; adică
este plinătatea vieții și a fericirii, pe care omul le dorește din veac.

Mai înainte de a explica textul, oferim câte ceva despre semnificația

Cuvântului…
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 4/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Frederic al II-lea al Prusiei a vrut să facă un experiment: a vrut să știe care a fost
limba originară a omului, prima limbă care s-a vorbit. A luat șapte prunci de-
abia născuți, i-a dat la șapte doici, poruncindu-le să-i hrănească și să-i
îngrijească, dar să nu le spună niciun cuvânt. Când vor crește, limba pe care o
vor vorbi, înseamnă că-i limba originară a omului. Rezultatul a fost că toți acei
prunci au murit. Nu numai că nu au vorbit nicio limbă, dar au murit după puțin
timp… Pentru că omul trăiește cu cuvântul. Nu doar cu lapte trăiește pruncul, ci
cu fiecare cuvânt care iese din gura mamei… Cuvântul este cel care-i dă
existență omului, existență ca persoană. În această lumină să citim acum
Prologul.

vv. 1-2 
1
 La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era
2
Dumnezeu.   Acesta era la început la Dumnezeu.

Ceea ce este la început, se află și la sfârșit. Dacă în izvor există apă, la robinet
vom avea apă; dacă în izvor avem apă otrăvită, la robinet vom avea apă
otrăvită.

Ce era la început? Mai mult, ce era înainte de început, căci se folosește cuvântul
„era”… Nu era haosul, întâmplarea și dezordinea! Numai după vor exista
haosul, întâmplarea și dezordinea… La început nu exista acțiunea,
constrângerea, necesitatea sau faptul, însă după, nu va mai fi nicio libertate,
nicio inteligență, ci va fi numai faptul…

„La început era Cuvântul”. Ce este Cuvântul? Noțiunea de cuvânt derivă din
„parabola”, para-ballo, care înseamnă aruncă afară; așadar, cuvântul este ceva
care „aruncă afară”. Și-i tipic omului faptul că cu ajutorul cuvântului el „se
aruncă afară”, se propune, se expune, se oferă, se dăruiește, astfel încât celălalt
să-l poată primi, să poată dialoga, să-i fie un interlocutor.

Iar omul este cuvânt ascultat și cuvânt la care apoi răspunde. Acest fapt
deosebește omul de animal; acesta este principiul (începutul) culturii, al științei
și al tuturor lucrurilor.

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 5/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Dumnezeu însuși este Cuvânt. Cuvântul indică (desemnează) inteligență,

libertate, comuniune, comunicare, iubire… Căci dacă nu te interesează
persoanele din jur, tu nu vorbești… La urma urmei, un om care vorbește nu
comunică lucruri, ci se comunică pe sine, dacă spune adevărul.

Pentru a spune că două persoane se iubesc, în multe dialecte se spune: „Își

vorbesc”. A-și vorbi este comuniunea cea mai mare și mai profundă. Și-i
adevărat că, atunci când cei doi nu-și mai vorbesc, este o tragedie.

„Dumnezeu este Cuvânt”, adică este comunicare, este dar. Există Unul care
vorbește – Tatăl – Unul care ascultă și răspunde – Fiul – și Iubirea dintre cei doi.
Acesta este principiul (începutul) tuturor… Iar ceea ce stă la început, va fi și
după. Pentru că ceea ce derivă din început are însușirile începutului… Așadar, a
spune că „Dumnezeu este Cuvânt” este o alegere precisă de a se exprima a lui
Ioan; căci înseamnă a spune că omul este destinat inteligenței, libertății, iubirii,
comuniunii, darului, comunicării.

Iar apoi, de aici pot veni și toate relele, pentru că cuvântul poate fi mincinos, în
loc să fie adevărat; poate fi întuneric, în loc să fie lumină; poate fi moarte
(ucide), în loc să fie viață (să dea viață). Acest fapt îl deducem din felul în care
noi folosim cuvântul în societatea noastră. Societatea depinde de felul în care
omul folosește cuvântul. În ce scop întrebuințează omul cuvântul? Pentru a
stăpâni sau pentru a comunica? Pentru a elibera sau pentru a subjuga? Pentru
a lumina sau pentru a înșela?

Evanghelia ne povestește drama Cuvântului adevărat al omului.

„La început era”. Deja mai înainte de început: Ioan face un zbor de vultur, căci
merge dincolo de început, încă de la începutul textului…

Ce există la începutul fiecărei deveniri?

Cuvântul!

Și acest Cuvânt este îndreptat spre Dumnezeu: există dialogul în interiorul lui
Dumnezeu; Dumnezeu este Cuvânt, iar Cuvântul este Dumnezeu.

Acestea sunt primele două versete…

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 6/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

vv. 3-4 
3
 Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce
4
există.   În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor,

După ce a vorbit despre Cuvântul din Dumnezeu, descoperă Cuvântul din El

însuși, acum vorbește despre Cuvânt în raport cu creația.

O povestire ebraică spune că lumea a fost creată cu literele alfabetului și-i un

mod inteligent pentru a spune că întreaga lume este inteligibilă… pentru că cu
alfabetul alcătuiești cuvintele… Și înseamnă că fiecare lucru este
comprehensibil cu ajutorul cuvintelor. De fapt, mentalitatea ebraică este tipic
științifică, iar cea greco-romană este mult mai puțin științifică: natura este
câmpul necesității. Nu! Natura este creată cu literele alfabetului, deci poți să-i
înțelegi toate aspectele. Iar dacă poți înțelege natura, înseamnă că poți
interveni, deci avem principiul culturii și al istoriei. Natura însăși este locul
culturii și al istoriei. De ce? Pentru că a fost creată cu Cuvântul. Așadar, totul se
întâmplă prin Cuvânt. Iar omul este cel care dă Cuvântul fiecărui lucru.
Dumnezeu, încă din prima zi a spus: „Să fie lumină. Și a fost lumină”, iar în ziua
a șasea l-a creat pe om, iar omul este depozitarul (păstrătorul) Cuvântului. De
fapt, acest Cuvânt, care este viața a tot ceea ce există, căci dă viață la tot ceea
ce există, în om devine lumină, pentru că omul Îl înțelege. Altfel spus, omul este
cel care știe că citească creația. Dacă există un tablou frumos, dar nimeni nu-l
vede, înseamnă că nu-i un tablou frumos… Dacă există o muzică minunată, dar
nimeni nu o ascultă și nimeni nu o interpretează… Omul este interpretul
creației, este cel care-i descoperă sensul, care știe să citească creația, care știe
să dea creației Cuvântul.

Creația este un cuvânt obiectiv, inconștient, dar în om acest cuvânt capătă

conștiință. Fapt pentru care, prin Cuvânt, omul îndumnezeiește întreaga
creație.

Am putea spune că viața care este răspândită de Dumnezeu în creație capătă

conștiință, în om devine o conștiință lucidă.

v. 5 
5
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 7/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice
5
 iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.

Acest verset este o surpriză…

S-a spus că Cuvântul era de la început, că a creat toate lucrurile, că este viața a
tot ceea ce există, că pe toate le luminează, că este lumina oamenilor… și vine
în întuneric, dar întunericul nu o cuprinde (apucă, prinde)…

Ce înseamnă?

Înseamnă că există o rezistență (o împotrivire) față de Cuvânt, față de lumină și

față de adevăr… Și-i ceea ce toți experimentăm: există muțenia, obscuritatea,
minciuna, există în noi o frică ce nu acceptă (apucă, prinde, afferra, în limba
italiană) Cuvântul.

Noțiunea „a cuprinde, a apuca” (afferrare, în limba italiană) are o dublă

însemnătate. În Evanghelia după Ioan există multe cuvinte cu dublă
semnificație, și vom vedea din ce cauză. Așadar, a apuca înseamnă a apuca cu
mintea, adică a înțelege (a cuprinde), dar înseamnă și a întemnița, a ține în
mână, a strivi.

Prin urmare, întunericul nu cuprinde (nu înțelege) lumina, dar nici nu reușește
să o sufoce. Niciun întuneric nu poate înghiți lumina. Căci dacă întunericul
mănâncă lumina, o devorează și rămâne iluminat.

Ioan va folosi mereu noțiuni care au un dublu sens: unul este sensul normal,
adică „a prinde”, apoi celălalt sens este „a primi”. Ioan va folosi un alt cuvânt: „a
se naște de sus”, care înseamnă „a renaște” sau „a se naște din cer”, adică din
Dumnezeu. Cu același cuvânt va desemna „a vedea din nou” sau „a privi în sus”.
Căci viața noastră în totalitate este presărată cu un sens dublu… În ce sens?
Pentru că niciun cuvânt nu există în realitate, ci noi îi dăm Cuvânt (nume)
realității, și depinde de felul în care noi citim realitatea…

Cu alte cuvinte, fiecare realitate, dincolo de ceea ce apare (de ceea ce este
vizibil), are un alt sens, indică altceva…

Dăm exemplul „buchetului de flori”: dacă o femeie îl află în casă, pentru ea nu-i
doar un buchet de flori, ci acest buchet are pentru ea un alt sens, pe care ea îl
înțelege foarte bine: este ceea ce ea dorește, și care niciodată nu sosește…
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 8/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Viața mereu se joacă pe aceste sensuri duble: primul sens este lucrul material –
care în sine nu are niciun sens, căci este ceea ce este – iar al doilea sens este
sensul uman de relație, care este semn al iubirii, al relației. Iar acest sens dublu
este valabil în cazul fiecărui lucru, dacă nu, acel lucru nu are sens…

Iar Ioan se joacă continuu cu aceste sensuri duble… care sunt negative sau
pozitive în același timp. Spre exemplu „a prinde” (afferrare, în limba italiană)
înseamnă în sens pozitiv „a înțelege, a cuprinde”, iar în sens negativ înseamnă
„a distruge”. Și acesta este raportul nostru cu Cuvântul și cu adevărul: ori îl
înțelegem, ori căutăm să-l sufocăm.

Următoarele trei versete sunt o inserare…

vv. 6-8 
6 7
 A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan.   Acesta a
venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să
8
creadă prin el.   Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină.

În acest loc imnul despre Cuvânt este întrerupt, pentru ca să se vorbească

despre Botezătorul. De ce? Ioan era mărturisitor, iar Cuvântul trăiește în
mărturisitori.

Mărturisitorul este cel care amintește Cuvântul, iar dacă mărturisitorul nu

amintește altora Cuvântul, nu mai este mărturisitor… Mărturisitorul „amintește
și spune (vestește)” Cuvântul altora.

Mărturia este categoria fundamentală a Evangheliei (în special a Evangheliei

după Ioan), dar este și categoria fundamentală a relațiilor umane: dacă un om
nu amintește și nu spune (vestește) cuvântul, nu mai există cultură,
comunicare, nu mai există nimic…

Această temă a „mărturiei”, care se repetă de patru ori în Prolog, o lăsăm acum
de-o parte, pentru că următorul text biblic este în întregime despre mărturie.

Mărturia este cuvântul care trece de la unul la celălalt și fiecare se regăsește în

acel cuvânt, îl primește, se îmbogățește cu acel cuvânt, apoi îmbogățește acel

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 9/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

cuvânt cu experiența sa și îl transmite altuia… Așadar, cuvântul este locul în

care este mărturisită toată experiența umană.

Dar e important un lucru: că mărturia trebuie să fie despre lumină, dar nu ea

este lumina. Iar dacă un om este luminat – există multe persoane luminate pe
lume – și crede că el este lumina, cu siguranță este în întuneric… Cine crede că-i
în lumină, e în întuneric… Luminarea este cu totul altceva: înseamnă a aminti
un adevăr pe care nu eu l-am inventat – pentru că cine pretinde că inventează
adevărul, înseamnă că spune minciuni – pe care am căutat să-l trăiesc și apoi îl
transmit așa cum pot… Și aceasta este calea adevărului! Și-i mereu o căutare
constantă prin verificare, prin comuniune și prin comunicare, niciodată
încheiată; nu-i pretenția de a spune adevăruri veșnice la care alții trebuie să
adere pentru că eu sunt luminat… Înseamnă că mint și înșel.

Mărturia este ceva dificil, iar în limba greacă mărturia se numește „martiriu”,
adică omul care dă mărturie își pune viața în joc: viața condamnatului, dacă tu
condamni pe cineva, sau viața ta, dacă spui adevărul…

vv. 9-13 
9
 [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice
10
om.   Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a
11 12
cunoscut.   A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.   Însă celor care l-au
primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui
13
Dumnezeu,   care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa
bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.

Despre acest Cuvânt, care este „lumină în fiecare om” – pentru că fiecare om,
lăsând de o parte cultura, religia, ceea ce crede, caută adevărul și nu se poate
minți pe sine – se spune că „nu este recunoscut”: este misterul răului (al
păcatului) pe care toți îl experimentăm.

Cum de există adevărul, iar eu nu-l primesc? Ce stă în spatele acestui fapt? Cum
de ignor adevărul?

Toată Evanghelia descrie drama raportului cu Cuvântul, cu adevărul pe care nu-

l primesc, pe care îl cunosc, dar nu-l recunosc…
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 10/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

„Celor care au primit Cuvântul, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu”,
pentru că omul devine Cuvântul pe care-L ascultă. Cuvântul „modelează” omul,
îi dă forma lui, îi dă modul de a gândi, de a lucra (de a se comporta) și-i dă
modul de a fi. Așadar, Cuvântul adevărului, al luminii, Cuvântul lui Dumnezeu
mă ajută să devin progresiv mai luminos, mai adevărat, mă face să devin ca
Dumnezeu; mai mult, însuși Dumnezeu… Pentru că Cuvântul ne transformă.
Altfel spus, principiul (începutul) îndumnezeirii omului este Cuvântul… Unul
dintre animalele simbol al divinului este papagalul, pentru că are darul
cuvântului… Iar omul, prin Cuvântul pe care-L ascultă, devine Dumnezeu;
pentru că omul este Cuvântul pe care-L ascultă, pentru că apoi gândește
precum Cuvântul pe care L-a ascultat, se comportă după acest Cuvânt și devine
la fel ca acest Cuvânt.

v. 14 
14
 Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui,
glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Acest verset este centrul imnului.

Acest Cuvânt care era la Dumnezeu, acest Cuvânt care a creat lumea, acest
Cuvânt care este în fiecare om, acest cuvânt vestit (mărturisit) de înțelepții din
toate timpurile, de profeți și de Ioan, acest Cuvânt devine (se face) trup.

Cuvântul se face trup, adică se schimbă economia Cuvântului.

Un Cuvânt care devine trup.

Cum poate un Cuvânt să se facă trup?

Omul trăiește prin Cuvânt. Isus este primul care trăiește prin Cuvântul Tatălui și
a trăit în trupul Său ființa Lui de fiu, de aceea Isus ne arată adevărul nostru de
fii și de frați. Și a venit să ne spună acest adevăr, și nimic mai mult, prin faptul
că s-a făcut trup. Și astfel noi începem să trăim trupul nostru – realitatea
noastră fizică – în limita, în fragilitatea și în materialitatea lui, în mod divin. Cum
adică în mod divin?

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 11/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Trupul este locul comuniunii mele cu alții. Trupul este începutul vieții mele, căci,
dacă nu, eu nu mă nășteam. Trupul – este începutul creșterii mele, dar și al
morții mele – va fi locul în care eu voi trăi starea mea de fiu, comuniunea mea
cu Tatăl care m-a creat și comuniunea mea cu Tatăl la care mă întorc și
comuniunea mea cu frații, fapt care deja este viață veșnică acum, în timp ce
trăiesc.

Așadar, a se face trup al Cuvântului – Evanghelia apoi ne va arăta acest Trup al

Fiului – nu-i nimic altceva decât faptul că ne revelează nouă calea pentru a
deveni Dumnezeu, pentru că iubirea face ca cei doi să fie egali: Dumnezeu s-a
făcut trup, iar noi – în trup – devenim Dumnezeu prin ascultarea de acel Trup
care este descris în Evanghelie.

Punctul principal (fundamentul) al creștinismului este trupul, nu este ceva fără

trup, nu înseamnă a arunca umanitatea sau dorințele omului, ci este trupul, cu
nevoile lui, cu limitele și dorințele lui. Acesta este locul în care trăim însăși
revelația lui Dumnezeu. O surpriză! Pe noi ne înspăimântă „gândirea slabă”: un
Dumnezeu slab, limitat, care este Trup, care moare… Ce fel de Dumnezeu este?

Pentru Ioan, trupul este locul revelației lui Dumnezeu. Cine va fi acest
Dumnezeu care este trup la fel ca noi? Toată Evanghelia ne va arăta acest
adevăr…

vv. 15-18 
15
 Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat: „Acesta era cel despre care v-am
spus: Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea pentru că era mai
16
înainte de mine”.   Într-adevăr, noi toţi am primit din plinătatea lui har
17
după har.   Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au
18
venit prin Isus Cristos.   Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul,
care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Din nou se vorbește despre Botezătorul, care este mărturisitorul lui Isus, al
adevărului. Sărim peste mărturia sa, căci o vom relua în următoarea cateheză,
și ne vom opri asupra versetului final.

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 12/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

În final, Ioan spune cu simplitate că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut

vreodată. De fapt, în Biblie avem interzicerea de a ne face chipuri (imagini) ale
lui Dumnezeu. Iar prima încercare a omului este aceea de a-și constui un
Dumnezeu după chipul și asemănarea sa. Critica lui Feuerbach deja se află în
Biblie într-un mod radical: noi mereu ne construim un Dumnezeu după cum
vrem noi: este proiectarea dorințelor noastre… De aceea Biblia ne poruncește
să nu ne facem niciun chip despre Dumnezeu, pentru că niciun om nu l-a văzut
vreodată și niciunul nu-L v-a vedea. Pentru că Dumnezeu este Cuvânt, iar
cuvântul nu îl vezi, ci doar trebuie să-l înțelegi – păstrând mereu o anume
distanță – și să-l trăiești.

Apoi, Cuvântul ni-L povestește… Cum poate Cuvântul să ni-L povestească pe

Dumnezeu? Ni-l povestește pe Dumnezeu cu viața, adică tu trăiești ca fiu al lui
Dumnezeu! Prin urmare, Fiul – care trăiește Cuvântul Tatălui în trupul Său – îmi
povestește cine este Tatăl. Și întreaga Evanghelie va fi povestirea despre cine
este Dumnezeu-Tatăl -Tatăl Său și Tatăl nostru – prin trăirea, viețuirea Sa în
trup a fraternității cu noi.

Așadar, viața lui Isus – în totalitate dăruită fraților – va fi locul în care este
povestit Tatăl. În limba greacă „a povesti” este „exegeză” care înseamnă „a
scoate afară”. Viața lui Isus scoate afară, expune, explică adevărul cel mai
profund al omului: că omul este fiu și frate.

Și așa Îl vedem, în Fiul și în frați, pe acel Tată pe care nimeni nu l-a văzut
vreodată. Și astfel, acel Dumnezeu pe care noi toți căutăm să ni-l imaginăm,
făcând din El cuierul opiniilor și al aiurelilor noastre, ni se revelează în trup, în
umanitate, într-un mod particular de a trăi trupul și umanitatea, într-un mod
uman, prin a trăi ca fii și frați… Evanghelia va dezvolta acest discurs…

În loc să dăm multe explicații, am preferat să începem cu citirea Prologului.

Înțelegem că este cam greu acest început al textului, dar să reținem că la
început este Cuvântul. Cuvântul este comunicare și comuniune, schimb și
iubire. Și acest Cuvânt se face trup, se face istorie. Cuvântul trebuie trăit în viața
de zi cu zi. Și în acest Cuvânt trăit se joacă destinul omului și destinul lui
Dumnezeu.

Texte utile pentru a înțelege și aprofunda temele ascultate

Ps. 119
https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 13/14
1/26/22, 3:22 AM Ioan 1,1-18 | Cateheze biblice

Gen. 1-2, dubla povestire a creației;

Is. 55, 10 ș.u;
Prov. 8, 22-31;
Iov 28;
Baruh 3 și 4;
Isus Sirah 24;
Cartea Înțelecpiunii 6-9; ținând cont că Cuvântul și Înțelepciunea sunt Fiul veșnic
al Tatălui care devine Fiul omului.

Autor: pr. Silvano Fausti

Traducător: pr. dr. Mihai Valentin Tegzeș

Corectori: Cecilia Fratila

 Afișări 909

 Cuprinsul paginii
vv. 1-2
vv. 3-4
v. 5
vv. 6-8
vv. 9-13
v. 14
vv. 15-18

 Despre

© 2015-2020 CatehezeBiblice.ro

https://www.catehezebiblice.ro/ioan/c1-vv1-18/?fbclid=IwAR1EN5oJ3o1sf6mo3YyfoDaYNj5zJe9A_Cdj0HCKmkRi94Ga-PaemxlSO-E 14/14