UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

FACULTATEA DE ISTORIE
Învăţământ la distanţă

Lucrare la
ORIENTUL MIJLOCIU ŞI MEDITERANA ÎN ANTICHITATE

“Războaiele medice”

Coordonator,
Prof. Univ.Dr. Lucreţiu Ion Bârliba Student,
Gherasă Gabriel-Andrei

Iaşi, 2018
 Epoca clasică (500-366 î.H.) a reprezentat în întregime o perioadă presărată de profunde
schimbări sub toate aspectele prin care a trecut civilizaţia greacă, modificări care s-au aflat sub
incidenţa unor factori externi inevitabili. Unii dintre aceştia au fost simbolizaţi de războaiele medice
(500-449 î.H.),moment in care pentru prima dată lumea greacă a intrat in contact cu influenţele
orientale ale lumii persane.
Importanţa acestor confruntări s-a regăsit atât în consecinţele lor cât şi în izvoarele scrise ce
relateaza despre campanii ce au ancorat in desfăşurarea acestor ex-
pediţii circa 5 283 220 de oameni 1.

In ceea ce priveşte cauzalitatea acestor războaie, trebuie luate în considerare atât situaţia
Imperiului Persan cât şi a cetăţilor greceşti. Din perspectiva orientală, politica externă a lui Darius I,
ca şi a predecesorilor săi, avea drept scop expansiunea teritorială, prin noi cuceriri. Astfel planurile
lui Darius cuprindeau ţărmurile europene ale Mării Egee, respectiv Peninsula Balcanică şi Peninsula
Greciei; pe lângă acestea regele persan incerca să apere printr-o barieră sigură graniţele de nord-vest
ale statului său.ameninţate de incursiunile triburilor din bazinul Dunării şi de pe ţărmurile nordice
ale Mării Negre şi nu în ultimul rând să supună regiunile din jurul Pontului Euxin,bogate in grâne şi
în materii prime.
Drept consecinţă a puterii persane,nici un oraş elin de pe ţărmurile Hellespontului şi
Bosforului Tracic nu a putu face faţă presiunii perşilor. Deasemenea şi Macedonia a fost nevoită să
accepte dependenţa de Imperiul Persan.

In asemenea condiţii era de aşteptat ca expansiunea teritorială să continue în plină forţă şi

pretextul pt aceasta l-au constituit revoltele polisurilor ioniene de pe coasta apuseană a Asiei Mici.
Acestea erau oraşe comerciale şi instaurarea regimului persan a sucombat negoţul grecesc din Marea
Neagră,mai ales datorită politicii tiranice promovate de unii conducători persani. Drept urmare
sprijinitorii democraţiei au incercat diferite aversiuni cu scopul de a aboli stăpânirea persană. Un
bun exemplu îl reprezintă lovitura de stat din iarna anului 500-499, în Insula Naxos,unde aristocraţia
care conducea insula fusese răsturnată.

1
5 283 220 de oameni- număr precizat de către istoricul Herodot in “Istorii II”,Cartea a VII-a. Mulţi istorici consideră
această cifră ca fiind fantasmagorică.
 In aceste răscoale un rol important l-a deţinut Aristagoras,succesor al lui Histieu cel reţinut
la Suza de către rege.In toamna anului 499,acesta a ajuns în Grecia pentru a cere ajutorul Spartei si
Atenei spre a inăbuşi asuprirea persană. Situaţia politică în Sparta nu era însă una favorabilă
planurilor lui Aristagoras, cetatea fiind consumată de conflictul cu Corintul şi Argosul, pe de o parte,
şi pe de altă parte rivalitatea dintre regii spartani Cleomene şi Demarate. Astfel,propunerile sale
fiind respinse de Sparta, acesta apelează la Atena,unde se aflau la putere sprijinitorii lui Clistene.In
urma discursului ţinut de Aristagoras, atenienii decid să le vină în ajutor trimiţând ionienilor
douăzeci de triere,la care se adaugă şi cinci triere trimise de Eretria cubeică.”Aceste corăbii fură
începutul nenorocirilor ce se abătură asupra elinilor,ca şi asupra barbarilor”2.
Ulterior, datorită lipsei de unitate de acţiune dintre oraşele ioniene,perşii avură timp să
concentreze trupele în regiunea occidentală a Asiei Mici. Atenienii, în drum spre Efes au fost
surprinşi de trupele persane şi zdrobiţi, anihilând astfel orice altă participare a Atenei la răscoalele
ioniene. Un avantaj al armatei persane a constat în faptul că încă din anul 496, perşii izolaseră
dinspre sud şi nord Ionia şi sub conducerea satrapului Artaferne,trupele persane puseră stăpânire şi
pe Clazomene şi Kyme.
După căderea oraşului Sardes, Miletul rămăsese principalul centru de rezistenţă
grecească.Totuşi o cauză a lipsei de unitate o reprezintă si lipsa unor conducatori demni şi
capabili,întrucât atât Aristagoras cât şi Histieu au incercat să folosească aceste răscoale în interes
propriu.Infrângerea flotei greceşti de lângă insula Lade a hotărât şi soarta Miletului.Asediat pe mare
şi pe uscat,orasul a fost luat cu asalt şi distrus, o parte din locuitori fiind ucişi,o parte colonizaţi pe
malurile Tigrului.Astfel căderea Miletului a pus capăt răscoalei, în vara anului 493, perşii cucerind
ultimele oraşe răsculate şi în toate polisurile ocupate a fost introdusă din nou administraţia persană şi
darea pe care oraşele greceşti o plătiseră înainte de răscoală. In ciuda faptului că a fost
înfrântă,răscoala grecească a jucat un rol deosebit de important în derularea viitoare a conflictelor
greco-persane,lupta îndârjită a ionienilor a prefigurat războaiele viitoare ce vor aduce victoriile
grecilor.
In acelaşi timp răscoala ioniană a determinat creşterea pericolului persan,regele dorind să
răzbune participarea Atenei si Eretriei la răscoală.In ceea ce priveşte situaţia statelor greceşti,la
Atena luptele politice reîncepură; Alcmeonizii,care insitaseră să se acorde ajutor răsculaţilor,au fost
înlăturaţi de sprijinitorii Pisistraţilor. Deasemenea exista o noua credinţă prinvind salvarea pe cale

2
Herodot,”Istorii”,Cartea a V-a; Istoricul grec nu considera drept necesitate implicarea atenienilor în răscoala grecilor
din Ionia.
maritimă a Atenei de expansiunea persană,opinie promovată cu precădere de către Temistocle,fiul
lui Neocles,care fuses arhonte în anul 493-492. Pe lângă cele două grupări (una oglindind partea
populaţiei ateniene ce pierduse legăturile cu pământul şi se indeletnicea cu meşteşuguri şi negoţ pe
mare,iar cealaltă reprezentând interesele categoriilor cu proprietăţi funciare) la Atena exista şi o
parte a populaţiei care-şi punea increderea in perşi; foşti sprijinitori ai Pisistraţilor menţineau
legături cu Hippias, conducator persan şi chiar intrun timp Alcmeonizii nutreau dusmănie pentru
Miltiade.
Asemeni Atenei, Sparta era prinsă în vâltoarea confruntătilor cu Argosul.Intrun final acesta
este înfrânt de puterea militară a Spartei,străduindu-se ulterior să-şi recupereze autoritatea
pierdută.In esenţă atât Atena cât şi Sparta erau măcinate de lupte interioare, fapt ce va slăbi
rezistenţa statelor greceşti în confruntarea cu perşii: Egina se confrunta cu acelaşi pericol
oriental.Grecii din vest nu putea participa la această luptă întrucât se aflau în conflict cu Etruria şi
Cartagina.Astfel majoritatea comunităţilor greceşti,fiind cufundate în problemele locale,rămâneau
indiferente faţă de pericolul iminent al perşilor care ameninţa “intreaga Eladă”3.

 Primul război medic(491-180)

Amploarea acestei campanii poate fi uşor sesizată prin preocuparea regelui cu privire la
pregătirile necesare.Unul dintre principalii reformatori este comandantul Mardonius care a infăptuit
reorganizarea politică a polisurilor aflate sub stăpânire persană(Ionia, Sardes).Intrun final,
preparativele au fost finalizate în primăvara anului 492 şi Mardonius,căruia I se încredinţase
conducerea operaţiunilor militare,putea începe expediţia.Herodot susţine că această expediţie avea
drept scop supunerea unui număr cât mai mare de polisuri greceşti.Planul prevedea atât acţiuni de
uscat cât şi pe mare:armata urma să înainteze de-a lungul litoralului Traciei, cu sprijinul şi sub
acoperirea flotei.Expediţia a avut un început norocos insă armatele tracice au pricinuit pierderi
serioase trupelor de uscat în cursul marşului prin Tracia şi Macedonia.
Insuccesul campaniei din 492 nu-l determină pe Darius să renunţe la planurile de a ocupa
Grecia,în anul următor începând pregătirile pentru o nouă expediţie.Astfel în primăvara anului
490,armata persană, gata de atac, având drept conducători comandanţii Datis şi Arteferne, a fost
3
Herodot,”Istorii”,Cartea a VII-a; istoricul susţine importanţa acordată acestei expediţii datorită faptului că implica
toate polisurile si statele greceşti,”intreaga Eladă”.
concentrată în Cilicia. S-a hotărât deplasarea trupelor persane de-a dreptul în Atica, pe mare pentru a
zădărnici tacticile adversarului. Pentru transportarea trupelor a fost pusă la dispoziţie o flotă, pe care
Herodot o apreciază la şase sute de triere, cifră evident exagerată.Armatei persane I se alătură si
tiranul Hippias care a contribuit la uşurarea operaţiunilor perşilor. La începutul verii anului 490,
flota persană a pornit din Cilicia şi se indrepta prin Rhodos spre insula Naxos pe care o
recucereşte,prin Delos,către extremitatea de sud a Eubeei. Datorită aristocraţiei susţinătoare a
perşilor, este cucerită o importantă cetate, Eretria, fiind astfel transformată într-o excelentă bază de
operaţiuni persane. Drept urmare, persanii, la insistenţele lui Hippias debarcă pe câmpia din
apropiere de Marathon, la 40 de kilometrii de Atena.
La aflarea acestei ameninţări directe, atenienii nu putură împiedica această operaţie întrucăt
nu dispuneau de flotă; chiar şi Sparta are o atitudine reticentă susţinând imposibilitatea iniţierii unei
campanii militare înainte de a fi lună plină. In această situaţie atenienii nu se puteau bizui decât pe
forţele proprii si un mic detaşament trimis de la Plateea. După consultarea Adunării poporului, s-a
hotărât că bătălia se va desfăşura în loc deschis, Miltiade insistând asupra unei acţiuni imediate din
partea Atenei pentru a suprima pericolul înaintării armatelor persane. Cât priveşte efectivul armatei
ateniene, e vorba probabil numai de forţa principală a Atenei, hopliţii 4 şi un număr oarecare de
soldaţi uşor înarmaţi şi de sclavi.
Câmpia de la Marathon, unde urma să se desfăşoare confruntarea, este înconjurată dinspre
sud,vest şi nord de culmile muntoase ale Pentelicului şi Parnasului,iar la răsărit se invecinează cu
marea:această câmpie este lungă de 9 km şi lată de 3 km. Partea de nord este pe trei sferturi
acoperită de mlaştini,iar partea de sud formează o terasă ce coboară lin spre mare. Perşii au debarcat
în nordul câmpiei, pe îngusta limbă de pământ situată între mare şi mlaştini, poziţie foarte
favorabilă. Locul debarcării grecilor nu a fost precis stabilit de cercetările ştiinţifice.Herodot ne
oferă o singură informaţie cu privire la acest lucru, arătând doar că atenienii şi-au dispus forţele în
apropierea templului lui Heracle, indicaţie iluzorică întrucât nu s-a putut indentifica locul existenţei
acestui templu.Tabăra perşilor se afla mai la nord de cea ateniană, dincolo de mlaştini,astfel câmpia
fiind locul care despărţea cele două armate.
Confruntarea de la Marathon a avut loc la 13 septembrie 490. Un rol covârşitor în izbânda
Atenei l-a avut Miltiade, care, aducând armata grecească rânduită în linie de luptă, loveşte cu
puterea în armata persană pe o distanţă de 1-1.50km:acest fapt este inglobat în relatările lui
Herodot5.

4
Hopliţi -din gr.Hoplon, infanterişti dotaţi cu armură grea,cu scut şi lance.
5
Herodot -în “Istorii”,Cartea a VI-a, p. 108-117
 Herodot redă fidel contribuţia importantă a lui Miltiade, căruia îi atribuie următoarea
afirmaţie: “Dacă nu vom da lupta,sunt convins că o nespusă turburare va pune stăpânire pe minţile
atenienilor şi ii va face să încline de partea perşilor;dacă vom porni însă la luptă mai înainte ca
vrajba să se întindă printre atenieni,atunci,cu ajutorul zeilor celor drepţivom putea ieşi învingători.” 6
In esenţă motivele centrale pentru care atenienii au raspuns afirmativ confruntării cu perşi pe câmp
deschis,sunt de ordin politic. Pierderile ateniene se ridicau la 192 morţi la care trebuie adăugaţi şi cei
câteva sute de răniţi-număr verosimil indicat de catre Herodot. Dealtfel, istoricul a incercat sa
menţină un anumit grad de obiectivitate, în ciuda sentimentelor patriotice. Astfel după o luptă
înverşunată purtată de către hopliţi în frunte cu Miltiade, perşii sunt înfrânţi, o parte din armata
persană retrăgându-se spre corăbii. Deşi înfrânţi, perşii au iniţiat noi operaţii: plecând de la
Marathon, flota persană înconjură capul Sunion şi se indreptă direct spre Atena. Comandanţii
atenieni au ghicit însă, planurile retrăgăndu-se spre cetate unde au întărit rândurile de apărare. Drept
urmare, perşii, pentru a nu risca alte pierderi, făcură cale întoarsă spre ţărmurile Asiei.
Lupta de la Marathon s-a dovedit a fi un succes de partea grecească, fapt ce a întărit puterea
armatelor ateniene şi a arătat faptul că superioritatea armatelor persane poate deveni o simplă
legendă.

 Al doilea război medic(481-478)

In urma înfrângerii persane în bătălia de la Marathon,se produc schimbări importante în

sistemul de conducere persan; în anul 486 î.H.,regele Darius I moare,an care marchează revolta din
Egipt şi venirea la tron a fiului său cel mare, Xerxes. Acest a continuat politica de expansiune anti-
grecească iniţiată de tatăl său. După înfrângerea revoltei din Egipt, Xerxes a început preparativele
pentru campania grecească.Aceste pregătiri s-au desfăşurat pe două planuri:militar şi diplomatic.
Din perspectivă militară, acestea au durat trei ani(483-480),timp în care au fost recrutaţi
ostaşi din tot imperiul. In această privinţă,Herodot ne arată că “aceste sute de mii,alăturate celor
aduse din Asia, ajungeau împreună la un număr de 2 640 000 oameni.” 7 Tot de la Herodot aflăm şi
despre lista celor 46 de populaţii ce alcătuiesc armata de uscat a lui Xerxes, însumând şi 29 de

6
Ibidem, p. 118
7
Ibidem, p. 118
generali.In ceea ce priveşte flota persană, aceasta era compusă potrivit lui Eschil 8 dintr-o mie de
corăbii, iar după Herodot, din 1208.
Din perspectivă diplomatică, Xerxes a urmărit izolarea politică a Greciei; astfel a încheiat
trata cu Cartagina, duşman al Greciei, ce avea o poziţie prielnică înconjurării teritoriale a statelor
greceşti. Deasemenea, a încheiat tratare şi cu Thesalia şi Boeţia.Ocupând regiunea helespontică,
perşii au contribuit la ruperea legăturii comerciale a Atenei cu ţărmurile Mării Negre, principalele
surse de grâne.
In privinţa statelor greceşti, acestea erau conştiente de iminenţa pericolului persan, fapt
pentru care,la insistenţele “partidului maritim”, în frunte cu Temistocle, s-a hotărât construirea unei
flote de mari proporţii(fondurile erau obţinute din producţia de argint care a fost cedată de către
popor). Astfel s-a ajuns la construierea unei flote de până la 180 de triere, număr record pentru
lumea grecească. Totuşi cetăţile din Atica se confruntau cu probleme majore: lipsa unităţii,
dezorganizarea (Sparta încercase o alianţă cu Atena dar care nu a fost viabilă), drept pentru care în
toamna anului 481, Sparta invită aproape toate comunităţile greceşti să-şi trimită reprezentanţi la
templul lui Poseidon de pe Istmul Corint. Adunarea a avut loc şi în urma acesteia s-a hotărât
trimiterea unor iscoade la perşi (despre aceasta ne vorbeşte Herodot: trei iscoade trimise la perşi au
fost capturate de aceştia însă la insistenţele lui Xerxes, aceştia au fost plimbaţi printre rândurile
armatei, cruţaţi şi trimişi înapoi pentru a speria lumea grecească cu privire la numărul impresionant
al ostaşilor persani), pedepsirea cu asprime a celor care se alătură perşilor, crearea unei alianţe
defensive a statelor greceşti. Forţele armate greceşti de uscat însumau, după Herodot aproximativ 55
000 de hopliţi şi tot atâţia ostaşi uşor înarmaţi. Flota reprezenta 366 de corăbii dintre care 2 treimi
erau vase ateniene. O contribuţie importantă în buna organizare a grecilor a avut-o Temistocle. Prin
metodele sale si reformele propuse a înnoit sistemul de apărare grecesc: a trimis o iscoadă la Xerxes
pentru a-l informa cu privire la situaţia tragică a cetăţilor greceşti, determinându-l astfel pe regele
persan să acţioneze pe negândite şi să greşească, ulterior a propus mutarea centrului de greutate a
operaţiunilor,pe mare.
Fiind finalizate preparativele, în primăvara anului 480 armata persană începe marşul din
Sardes spre Grecia. In luna mai a străbat ţărmurile Hellespontului, pe poduri nou-construite. Apoi
trec pe malurile sudice ale Traciei recrutând şi din rândul lor destule neamuri: de altfel Herodot

8
Eschil-autor care participase activ la război, la bătăliile de la Marathon şi Salamina; a redactat un poem cu subiect
istoric, Perşii,în 472 î.H, piesa în care se regăsesc o serie de informaţii cu privire la aceste confruntări.
menţioneaza care sunt popoarele prin ţinutul cărora ducea drumul-paiţii, ciconii, bistonii, sapeii,
edonii, satrii, derseii cei care locuiau la marginea mării.
O primă confruntare are loc în Thesalia unde armata ligii greceşti este nevoită să se retragă,
lăsând pradă ţinuturile bogate ale acestei ţări. A doua confruntare se desfăşoară la Termopyle, o
trecătoare din graniţa dintre Thesalia şi Grecia centrală.Aici grecii au fost înfrânţi datorită
superiorităţii numerice a perşilor, însă un rol legendar l-au avut Leonidas şi cei 300 de spartani care
au luptat vitejeşte. In urma acestei înfrângerii, armata grecească se retrage lăsând zona nordică
descoperită: Boeţia (văzând în perşi o ocazie de a reprima revoltele din interiorul ei) oferă drum de
înaintare armatelor persane care pustiesc totul exceptând oracolul din Delphi.
In paralel cu înaintarea trupelor persane spre sudul Greciei în Atena, la insistenţele lui
Temistocle este declarată amnistie generală, tuturor celor ostracizaţi permiţându-li-se sa se întoarcă
în ţară. Sub supravegherea Areopagului, bărbaţii sunt recrutaţi în flota ateniană în timp ce femeile
împreună cu bătrânii şi copiii sunt transportaţi la Salamina, Egine sau Terezen. Celor îmbarcaţi li se
oferea un mic ajutor ce consta în 8 drahme 9. Potrivit lui Herodot, deşi oracolul din Delphi semnala
prima dată mari distrugeri pentru lumea grecească 10, grecii totuşi, încurajaţi puternic de Temistocle,
au ţinut piept atacurilor perşilor. In ceea ce-l priveşte pe Temistocle, Herodot are o atitudine ostila
faţă de acesta, fiind de părere că el ordonase amnistia generală, trimiţând populaţia “aiurea” şi mai
ales datorită faptului ca scriitorul frecventa atunci cercul prietenilor lui Aristide, rivalul lui
Temistocle care, după căderea acestuia, îi va lua locul la conducere.
Intre timp Xerxes ajunge la Atena, ancorând în portul Phaleron; imediat pustieşte Akropola
( în două săptămâni). După căderea Atenei, grecii re reunesc pentru a decide abandonarea Salaminei
şi Eginei însă la insistenţele lui Temistocle, liga panhellenică ia poziţie lângă Salamina. In acest loc
se va prefigura una dintre cele mai hotărâtoare lupte din intregul război medic. După relatările lui
Herodot, au existat unii strategi care au incercat sa renunţe la luptă,dar în urma strategiilor de
manipulare a regelui persan de către Temistocle,balanţa câstigului a înclinat spre partea grecească.
Adevărata confruntare a avut loc pe 28 septembrie 480 î.H., când, odata cu ivirea zorilor flota
grecească deschide lupta printr-un atac direct provocând spaimă în rândurile persane;strâmtoarea
fiind îngustă şi adâncă,şirurile din spate ale vaselor stinghereau mişcările celor din faţă,imensa flotă
9
informaţie oferită de către Adelina Piatkovski în O istorie a Greciei Antice.
10
acest lucru este evidenţiat în pasajele: “Nefericiţilor,ce staţi? Fugiţi spre-al pământului capăt/ Casa lăsând şi piscul
cetăţii voastre rotunde”,“O,Salamina,pe fiii născuţi din femei îi vei pierde!/ Fie că-nsămânţat sau cules e darul
Demetrei”.
transformându-se într-o îngrămădire de vase. Intre timp Aristide, care beneficiase de amnistie, a
debarcat în Psyttalia şi a nimicit perşii aflaţi acolo. Intr-o singură zi flota persană a fost înfrântă,
Xerxes retrăgându-se în Asia. Cei 60 000 oameni care-l însoţiseră, au fost trimişi înapoi în
Grecia,unde comanda trupelor de uscat a fost încredinţată lui Mardonius.
După luptă nici o parte nu era victorioasă: Temistocle propune ca flota grecească să
continuie atacul direct spre a alunga total armata persană,însă este refuzat. La Istm sunt premiate
popoarele contributive la victorie:pe primul loc egineţii,urmaţi de atenieni; s-au construit columne în
cinstea celor 300 de spartani. Cât priveşte tabăra persană, Mardonius a încercat să dezbine puterile
greceşti, trimiţând,dupa cum ne relatează Herodot, pe Alexandros al Macedoniei la Atena, cu
propuneri avantajoase,însă a fost respins:comandantul persan trimite solii şi în alte state greceşti însă
fără succes.
La sfârşitul lunii iunie a anului 479,Mardonius ocupă Atica,însă la această ameninţare
spartanii îşi intorc flote spre Grecia,aflând despre acestea de la o solie extraordinară formată din
Cimon, fiul lui Miltiade.Intrun final,perşii sunt înfrânţi în urma bătăliei de la Plateea din august 479,
fapt ce marchează încheierea conflictelor greco-persane.

BIBLIOGRAFIE:
Adelina Piatkowski, O istorie a Greciei Antice, Ed. Albatros, Bucureşti, 1988.
Eschil, Perşii, Ed. Garamond, Bucureşti 1999.
Francois Chamoux, Civilizaţia Elenistică, vol I-II, Bucureşti, 1985
Herodot, Istorii, Cărţile V,VI (p.108-117), VII (p.232-239), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1964.
Victor Struve, Grecia Antică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1958.
Zoe Petre, Civilizaţia greacă şi originile democraţiei, Ed. Erasmus, Bucureşti, 1993