IMPERIUL ROMAN

1. Imperiul
 la întoarcerea din Egipt, Octavianus introduce o nouă formă de organizare a statului roman:
imperiul;
 istoria Imperiului Roman se împarte în două etape:
 principatul;
 dominatul;
a. Principatul (27 î. Hr. – 284 d. Hr.)
 a păstrat de formă instituțiile republicii pentru a nu intra în conflict cu adepții acesteia;
 a primit puteri nelimitate, dar le-a refuzat;
 a primit următoarele titluri:
 imperator – comandantul suprem al armate, deținea puterea judiciară și legislativă;
 princeps senatus – primul dintre senatori;
 pontifex maximus – mare pontif;
 Augustus (cel venerabil) – l-a primit de la Senat în 27 î. Hr.;
 Pater Patriae – părintele patriei;
 consul;
 tribun;
 succesorii poartă titlul de Imperator Caesar Augustus;
 transmiterea puterii și a tronului se făcea pe baza principiului ereditar natural sau fictiv
(adopție);
 în aparență principele împarte puterea cu Senatul: ca Imperator guvernează provinciile de
graniță și pe cele nepacificate, iar Senatul pe cele din interior;
 Senatul avea atribuții administrative;
 se introduce cultul imperial;
 la conducerea statului roman au fost patru dinastii:
 Iulia Claudia;
 Flavilor;
 Antoninilor;
 Severilor;
 este o epocă de mare stabilitate politică și prosperitate „ pax romana – pacea romană”;
 Imperiul a atins maxima întindere în timpul lui Traian (98 – 117);
 în anul 235 – a murit ultimul împărat din dinastia Severilor (Sever Alexander) =>o perioadă de
anarhie militară (235 – 284);
 armata devine atotputernică și își impune voința în stat;
b. Dominatul (284 – 476)
 acestei perioade de anarhie militară îi pune capăt Dioclețian (284 – 305):
 adoptă reforme ce vizează instituțiile statului și economia;
 a pus bazele unei monarhii absolute, dominatul;
 a introdus tetrarhia: guvernarea în patru doi Augusti și doi Cezari;
 Constantin cel Mare (306 – 337):
  a renunțat la tetrarhie;
 a mărit numărul provinciilor și al diocezelor, a organizat patru prefecturi;
 prin Edictul de la Milano (313) a recunoscut creștinismul ca religie oficială, dar nu va
interzice cultele păgâne;
 Teodosius (Theodosius)
 a interzis cultele păgâne;
 în anul 395 – a împărțit imperiul în două părți:
o Imperiul Roman de Apus – decade în 476;
o Imperiul Roman de Răsărit – este cucerit de turci în 1453;
2. Romanizarea
a. Definiția romanizării
Este un proces complex și îndelungat prin care civilizația romană pătrunde în toate compartimentele
vieții unei provincii, încât duce la înlocuirea limbii populației cucerite cu limba latină.=>componența
esențială a romanizării este cea lingvistică.
b. Factorii romanizării sunt:
 administrația;
 armata;
 veteranii;
 coloniștii;
 religia – sincretismul religios se îmbină „interpretațio romana”;
 urbanizarea;
 viața culturală – limba latină devine limbă oficială în Europa de Vest, iar în Europa de Est
limba greacă;
 dreptul roman;
c. Consecințele romanizării
 formarea popoarelor romanice: român, francez, italian, spaniol și portughez;
 formarea limbilor romanice.