ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL AL XVI-LEA

I. Context internațional
- trăsătura esențială a acestei perioade este instaurarea hegemoniei otomane în Europa
Central-Răsăriteană
- evenimentul care a influențat profund evoluția Țărilor Române în veacul al XVI-lea a fost
bătălia de la Mohacs (29 august 1526). Înfrângerea și moartea regelui Ludovic al II-lea a
deschis problema succesiunii la tronul Ungariei și a dezechilibrat profund balanța de forțe din
regiune.
- au existat doi candidați la tron: arhiducele Austriei, Ferdinand de Habsburg (fratele soției
defunctului rege, Ludovic al II-lea) și voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya. Ungaria a fost
practic ruptă în două între cei doi. Ferdinand a controlat zonele vestice, în timp ce Ioan
Zapolya a stăpânit regiunile răsăritene și Transilvania. (diapozitiv2)
- Ioan Zapolya a fost în scurt timp recunoscut de Poartă ca rege al Ungariei; cum însă
Ferdinand I de Habsburg nu a dorit să renunțe la coroană, a urmat un conflict de 15 ani
aproape neîntrerupt pentru tronul Ungariei.
- inițial succesul a aparținut lui Ferdinand ceea ce a impus intervenția sultanului. În 1529 o
oaste otomană ajunge până sub zidurile Vienei. A urmat o perioadă de zece ani de eforturi
militare ale otomanilor în Ungaria.
- în 1538 Ferdinand și Ioan Zapolya au ajuns la un acord. Ferdinand urma să îi succeadă lui
Ioan Zapolya la moartea acestuia. Acordul a fost la scurt timp invalidat de otomani care au
cucerit capitala Ungariei, Buda și au transformat mare parte a Ungariei în provincie otomană
(pașalâcul de la Buda) (diapozitiv3). Doar teritoriile nordice ale fostului regat au revenit lui
Ferdinand I plus o parte din Croația și Slovenia. Teritoriile răsăritene ale vechiului regat și
Transilvania au rămas autonome, dar tributare Porții. La moartea lui Ioan Zapolya, i-a
succedat fiul său, Ioan Sigismund Zapolya. Teoretic „rege” acesta a fost de fapt principe al
Transilvaniei.
- Principatul Transilvaniei a preluat politic și instituțional rolul Ungariei, dar a fost un
principat vasal Porții otomane asemenea Țării Românești și Moldovei cu un rol minor în
planul relațiilor internaționale comparativ cu Ungaria medievală
- Europa Central-Răsăriteană va fi dominată între 1541 și până către sfârșitul secolului al
XVII-lea de disputa între habsburgi și otomani pentru hegemonie în Europa Centrală. Până la
la ultimul asediu al Vienei din 1683 inițiativa a aparținut otomanilor.
- evenimentele din 1541 au desăvârșit transformarea Dunării în linie strategică a Imperiului
Otoman între Buda și Marea Neagră.
- dispariția Ungariei a diminuat considerabil capacitatea de acțiune politică și militară a
domnilor munteni și moldoveni. După noi confruntări cu Poarta în timpul domniilor lui Radu
de la Afumați (Țara Românească), respectiv Petru Rareș (Moldova) domnii celor două țări s-
au resemnat cu statutul de vasali ai sultanului.

II. Trăsăturile hegemoniei otomane

- domnii celor două țări au fost numiți sau confirmați de sultan. Chiar dacă în anumite situații
alegerea a fost făcută de o grupare boierească, acordul Porții era indispensabil pentru
stabilitatea domniei.
- însemnele puterii erau acordate tot de sultan. Steagul de domnie capătă o importanță tot mai
accentuată în secolul al XVI-lea.
- instituțiile laice și ecleziastice rămân cele autohtone.
- Țările Române au pierdut dreptul de a mai bate monedă ceea ce a favorizat penetrația
masivă a monedei turcești (akçe sau aspru) (diapozitiv 4). În secolul al XVI-lea moneda
otomană a cunoscut câteva devalorizări masive ceea ce s-a răsfrânt negativ asupra economiei
Țărilor Române.
- numărul mare de pretendenți la tron care au solicitat sprijinul sultanului a avut ca efect
implicarea tot mai accentuată în succesiunea la tron a avut ca principal efect mărirea
accentuată a obligațiilor față de Poartă.
- tributul datorat sultanului a sporit considerabil pe parcursu sec. XVI
a) Țara Românească
- 10.000 de galbeni la mijlocul sec. XV
- 14.000 de galbeni în timpul lui Radu cel Mare (1495-1508)
- 50.000-60.000 de galbeni în jurul lui 1560
- 150.000 înainte de urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul
b) Moldova
- 4.000 de galbeni la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare
- 8.000 de galbeni în timpul lui Bogdan al III-lea (1504-1517)
- 10.000 de galbeni în prima domnie a lui Petru Rareș (1527-1538) și 12.000 în
timpul celei de-a doua domnii (1541-1546)
- la sfârșitul secolului al XVI-lea suma atingea 65.000 de galbeni
c) Transilvania: tributul inițial fixat în 1541 a fost de 10.000 de galbeni și a fost mărit
la 15.000 de galbeni în 1575.

- în afara tributului cele două țări erau obligate la plata unor sume suplimentare („peșcheșuri”)
plătite mai ales cu ocazia numirii în domnie. Obținerea tronului nu se putea face fără
cumpărarea sprijinului celor mai importanți dregători otomani
- în a doua jumătate a sec. XVI aceste peșcheșuri se puteau ridica la cca 30.000 de galbeni
care se adăugau tributului.
- pe lângă sumele în bani domni erau datori să ofere daruri de preț sultanului și vizirilor (cai
de luptă, șoimi, blănuri, stofe prețioase) (diapozitiv 5). Cu timpul numărul demnitarilor
otomani care trebuiau să primească daruri a sporit semnificativ.
- Țările Române au jucat un rol important și în aprovizionarea Imperiului Otoman cu grâne,
bovine și oi. Cantitățile puteau varia în funcție de necesități și creșteau semnificativ în cazul
în care Poarta se afla angajată într-un război. În unele situații Poarta putea interzice domnilor
români exportul de produse agricole în alte direcții (Polonia, Transilvania). Creșterea
solicitărilor s-a făcut și în perioade de recolte proaste în Imperiul Otoman precum anii 1560-
1562 sau 1565-1566.
- puteau fi solicitate și alte produse precum seu, lemn, materiale de construcție, pânză. După
înfrângerea flotei otomane la Lepanto (1571) de către o flotă creștină, refacerea în mai puțin
de un an a flotei otomane s-a făcut cu lemn din regiunea Mării Negre o bună parte provenind
din Țările Române.
- obligațiile în bani și în produse erau dublate de sprijinul militar pe care Țările Române
trebuiau să îl acorde sultanului.
- Țara Românească a îndeplinit această obligație încă din secolul al XV-lea. Dacă participarea
unui corp de oaste muntean la bătălia de la Ankara (1402) este îndoielnică, în mod cert oastea
țării condusă de Vlad Dracul l-a însoțit pe sultanul Murad al II-lea în expediția în Transilvania
din 1438.
- pentru Moldova primele acțiuni comune s-a produs în timpul lui Ștefan cel Mare în 1462 și
1497-1499, dar în aceste cazuri otomanii sunt cei care l-au sprijinit pe domnul Moldovei.
Primele participări cu trupe la chemarea sultanului datează din timpul lui Petru Rareș și au
avut ca țintă Transilvania.
- de regulă efectivele trimise variau între 3.000 și 10.000 de oameni. Efectivele depindeau de
amploarea campaniei și de eventuala participare a sultanului la expediție. În acest ultim caz
domnul trebuia să comande personal trupele țării.
- ajutorul militar viza doar teritorii situate în apropierea Țării Românești și Moldovei:
Ungaria, Polonia, Transilvania. Între 1540-1568 aproape în fiecare an domnii celor două țări
au fost solicitați să fie gata pentru o intervenție în Transilvania. În mod excepțional un corp de
oaste din Țara Românească a însoțit în 1473 oastea otomană care, angajată în război cu Persia,
a ajuns pe malurile Eufratului. O asemenea situație va rămâne unică în istoria cooperărilor
româno-otomane.
- hegemonia otomană a influențat și situația drumurilor comerciale care străbăteau Țările
Române. Acestea continuă să funcționeze dar sunt tot mai mult integrate rețelelor comerciale
otomane. Odată cu produsele pe aceste drumuri sporește semnificativ numărul de supuși
otomani fie musulmani, fie creștini dar supuși ai sultanului.

III. Țara Românească

- După criza din primele decenii ale celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea când tronul
Țării Românești a cunoscut dese schimbări de domn, a existat o perioadă de stabilitate
inaugurată de domnia lui Vlad Călugărul 1482-1495 (un fiu al lui Vlad Dracul a cărui poreclă
se datorează faptului că, în tinerețe, îmbrăcase rasa monahală) și Radu cel Mare (1495-1508),
fiu al lui Vlad Călugărul.
- este o perioadă de consolidare a puterii domnești care, în a doua jumătate a secolului al XV-
lea, abandonează politica de echilibru între Ungaria și Imperiul Otoman, întemeindu-se tot
mai mult spre o politică filo-otomană.
- Radu cel Mare a jucat un rol important în politica regiunii mediind un acord de pace ungaro-
otoman în 1503. Importanța domnului muntean este rezumată de un discurs al sultanului
Baiazid al II-lea adresat ienicerilor în 1511 (diapozitiv 6)
- Radu cel Mare a reușit să restabilească pacea în relația cu Moldova în timpul domniei lui
Bogdan al III-lea punând capăt unui conflict intermitent care izbucnise în primele decenii ale
sec. XV și se re-aprinsese în 1462 odată cu asediul Chiliei de către Ștefan cel Mare.
- totodată, a reușit să impună un regim comercial mai echitabil în relațiile comerciale cu
orașele săsești din Transilvania.
- în plan artistic și cultural domnia sa s-a remarcat prin realizări remarcabile. A fost ctitor al
mănăstirii Dealu și a refăcut mănăstirea Govora (ctitorită de bunicul său Vlad Dracul);
totodată a fost protector al Locurilor Sfinte ale ortodoxiei (Mt. Athos, măn. Sf. Ecaterina de la
Sinai). Remarcabilă este icoana sa ca donator la măn. Vatoped de la Muntele Athos
(diapozitiv 7)
- dispariția lui Radu cel Mare a rupt evoluția spre stabilitate internă și consolidare a puterii
domnești; timp de patru ani țara a cunoscut frecvente schimbări de domnie care au favorizat
ascensiunea grupărilor boierești. Cea mai importantă familie a acestei perioade este cea a
Craioveștilor. Având relații importante în cercul de putere de la Istanbul (erau rude chiar cu
marele vizir Frenk Ibrahim pașa/ Ibrahim pașa „Frâncul”, adică „occidentalul”), Craioveștii
au jucat un rol esențial în impunerea pe tron a lui Neagoe Basarab și a succesorilor acestuia.
- în paralel cu familiile boierești din Oltenia, din rândul cărora cea mai importantă este cea a
Craioveștilor, un rol tot mai important îl vor juca în conducerea țării boierii din regiunea
Buzău-Râmnic; pentru un imp aceștia au reușit să impună pe tronul țării un candidat propriu
în persoana lui Vlad Vintilă (1532-1535)
- puterea politică a familiilor boierești s-a întemeiat pe o proprietate funciară în continuă
expansiune în secolul al XVI-lea. Sub presiunea unei fiscalități tot mai apăsătoare, țărănimea
liberă își pierde loturile de pământ. Sate întregi sunt cumpărate de cei mai importanți boieri ai
țării. Odată cu pământul țăranii îți pierd și calitatea de om liber. Țăranii dependenți apar în
documentele timpului cu numele de vecini (Moldova) sau rumâni (Țara Românească).
Dependența echivala cu anularea dreptului de liberă strămutare de pe o moșie pe alta.
- evoluțiile economice și sociale coroborate cu o conjunctură externă nefavorabilă au făcut
posibilă implicarea tot mai accentuată a Porții otomane în luptele pentru putere din Țara
Românească
- după patru ani de instabilitate politică, tronul Țării Românești a fost ocupat de Neagoe
Basarab sprijinit de puternica familie a Craioveștilor și de intervenția militară a Mehmed pașa
de Nicopol.
- domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521) a fost una cu remarcabile realizări în plan cultural,
dar cu o discretă manifestare în planul politicii externe.
- a fost ctitorul mănăstirii Curtea de Argeș (diapozitiv 8), un monument artistic de excepție și
i se atribuie elaborarea lucrării Învățăturile lui Neagoe Basarab pentru fiul său Teodosie o
colecție de sfaturi și exemple destinate unei bune cârmuiri a țării. (diapozitiv 9)
- la moartea lui Neagoe Basarab i-a succedat fiul nevârstnic, Teodosie, ceea ce a favorizat
reaprinderea conflictelor pentru putere. Implicarea pașei de Nicopol, Mehmed în aceste lupte
și intenția acestuia de a dobândi pentru sine tronul Țării Românești a dus la regruparea
facțiunilor boierești în jurul unui fiu a lui Radu cel Mare, Radu de la Afumați (diapozitive 10-
11).
- deși în cele din urmă noul domn a fost nevoit să recunoască suzeranitatea sultanului și să
reia plata tributului importantă a fost păstrarea autonomiei țării. Chiar dacă luptele pentru tron
rămân o constantă a secolului al XVI-lea până în 1595 Poarta nu a mai luat în calcul
transformarea țării în provincie otomană.
- lupta pentru putere a căpătat adeseori un caracter violent ducând la ciocniri nu numai între
pretendenți la tron, dar și între domni și boieri. Domnia lui Mircea Ciobanul (1545-1552;
1558-1559) a fost una dintre cele mai sângeroase din acest punct de vedere domnul
dezlănțuind o adevărată prigoană împotriva boierimii.
- un efect al luptelor pentru putere și al dominației otomane l-a reprezentat și pătrunderea
elementelor greco-levantine în structura socială a țării. Domnii numiți de Poartă au încercat să
se înconjoare cu un număr de persoane loiale; cum stăpânirea pământului depindea de
calitatea de supus al țării, noii veniți s-au împământenit și au intrat în rândurile elitei boierești
autohtone.
- situația va lua amploare în secolul al XVII-lea când boierii „pământeni” (mulți descendenți
ai familiilor greco-levantine stabilite în Țara Românească în secolul al XVI-lea) vor cere
limitarea accesului „străinilor” la dregătorii.
- în plan cultural deși tradiția slavonismului este continuată în sec. XVI, limba română începe
să fie folosită în cancelaria domnească proces care va continua în veacul al XVII-lea. Primul
text păstrat redactat în limba română îl reprezintă scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung
(1521) prin care conducătorii Brașovului erau informați de mișcările oștilor otomane pe linia
Dunării. Se consideră că progresele reformei lutherane, care s-au resimțit și în spațiul
românesc au accelerat considerabil procesul de folosire a limbii române în cârmuirea țării.

III. Moldova
- Primii urmași ai lui Ștefan cel Mare au părut să continue linia politică a ilustrului predecesor
din ultimii săi ani de domnie. Dominantă a rămas relația tensionată cu Polonia, Moldova
rămânând un stat tributar al Imperiului Otoman.
- puterea autoritară a domniei afirmată în timpul îndelungatei domnii a lui Ștefan cel Mare a
părut să fie contestată în timpul domniei lui Ștefan cel Tânăr (1517-1527) domnul intrând în
conflict cu o importantă facțiune boierească al cărei fruntaș era portarul Sucevei, Luca
Arbore.
- situația a părut să se restabilească în favoarea domniei în timpul primei domnii a lui Petru
Rareș, un fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare, care a încercat să urmeze, asemenea tatălui său,
o politică extrem de activă.
- la solicitarea sultanului Suleyman Magnificul a intervenit de mai multe ori în Transilvania în
conflictul între cei doi pretendenți la tronul Ungariei, Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya,
sprijinindu-l pe cel din urmă, care era favoritul Porții.
- în 1529 oștile moldovene au înfrânt forțele lui Ferdinand de Habsburg în bătălia de la
Feldioara (22 iunie). Ca recompensă pentru sprijinul primit Ioan Zapolya i-a acordat ca
posesiuni Ciceul și Cetatea de Baltă care, în trecut, aparținuseră lui Ștefan cel Mare.
- Petru Rareș a reaprins conflictul cu Polonia pentru stăpânirea Pocuției, dar a fost înfrânt la
22 august 1531 în lupta de la Obertyn.
- politica sa foarte ambițioasă, care a vizat obținerea unui statut preeminent în raporturile cu
Țara Românească și Transilvania, l-au adus în conflict atât cu o parte a boierimii. În plus
distanțarea față de politica otomană în Transilvania și urmărirea unor obiective proprii au
atras și nemulțumirea sultanului Suleyman Magnificul. În timpul expediției acestuia în
Moldova, Petru Rareș a fost părăsit de boierime fiind obligat să fugă în Transilvania. A
obținut 3 ani mai târziu iertarea sultanului care l-a repus pe tronul Moldovei. A doua domnie a
lui Petru Rareș (1541-1546) s-a remarcat printr-o politică mult mai prudentă și prin
remarcabile realizări în plan cultural. În timpul domniei sale a fost ctitorită mănăstirea
Probota (diapozitiv 12), gândită ca necropolă domnească și au fost pictate frescele exterioare,
o particularitate a mănăstirilor din Moldova.
- dispariția lui Petru Rareș a declanșat și în Moldova o perioadă de frământări interne agravate
de decizia fiului și urmașului lui Petru, Iliaș Rareș de a îmbrățișa Islamul. Convertirea
acestuia a declanșat în Moldova un val de persecuții religioase a celor de alte confesiuni
(diapozitiv 13).
- problemele confesionale au fost dublate, ca și în cazul Țării Românești, de frământări
politice datorate luptelor dintre diferiți pretendenți. Tronul Moldovei nu a mai fost ocupat
doar de descendenți ai dinastiei Mușatinilor, ci de simpli pretendenți suficient de abili și de
bogați pentru a obține tronul (Despot vodă, Ioan vodă). Deși pretindeau a fi descendenți ai
unor domni anteriori aceștia au fost doar personaje bogate și influente care au reușit să obțină
sprijin intern și extern pentru obținerea tronului.
- Alexandru Lăpușneanu (1552-1561; 1564-1568), fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea a
devenit domn cu sprijinul Poloniei și cu aprobarea Porții. A încercat să consolideze puterea
centrală în defavoarea marii boierimi. Ca și Petru Rareș, la solicitarea Porții, a intervenit în
Transilvania în favoarea lui Ioan Sigismund Zapolya, fiul și succesorul lui Ioan Zapolya. A
pierdut tronul în 1561 în favoarea unui aventurier, Iacob Heraclidul, care a obținut sprijin din
partea Habsburgilor, a unor magnați poloni și a unor boieri autohtoni. Refugiat în Imperiul
Otoman a revenit în domnie în 1564 dezlănțuind un adevărat măcel în rândul marii boierimi.
La porunca Porții a demantelat cetățile țării cu excepția Hotinului.
- Ioan Vodă (1572-1574), pretins fiu al lui Ștefan cel Tânăr, a fost un alt exponent al
domniilor autoritare luând măsuri aspre împotriva boierimii și a clerului ceea ce i-a atras
porecla „cel Cumplit” (diapozitive 14-15). Deși a încercat să păstreze relații bune cu cele
două puteri învecinate, Polonia și Imperiul Otoman nu a putut împiedica intrigile la Poartă ale
domnului Țării Românești, Alexandru al II-lea Mircea care a urmărit să obțină tronul
Moldovei pentru fratele său, Petru.
- la vestea înlocuirii sale, Ioan a declanșat o răscoală anti-otomană într-un context
internațional nefavorabil. Oștile Moldovei au pătruns în Țara Românească și l-au înfrânt pe
Alexandru al II-lea Mircea sprijinit de contingente otomane. Succesul inițial a fost de scurtă
durată. Confruntarea decisivă cu trupele otomane s-a dat la Roșcani (10-11 iunie 1574) Ioan
vodă fiind înfrânt și executat.
 - pe tronul Moldovei a urcat pentru prima dată un reprezentant al dinastiei muntene, Petru
Șchiopul, un domn considerat foarte slab de istorici, dar prețuit în chip special de cronicarii
moldoveni din secolul al XVII-lea pentru modul în care a condus țara. (diapozitiv 16)
- în fapt sfârșitul secolului al XVI-lea corespunde, ca și în Țara Românească unei perioade de
accentuare a hegemoniei otomane și a creșterii obligațiilor economice față de Imperiul
Otoman.
- tocmai din cauza acestor cereri din ce în ce mai mari Petru Șchiopul va renunța la tron în
1591 plecând în pribegie în teritoriile austriece.
- în plan cultural secolul al XVI-lea a însemnat în Moldova maxima înflorire a culturii
ortodoxe de expresie slavonă. Cronicile sumare din timpul lui Ștefan cel Mare sunt continuate
de lucrări cu caracter istoric mult mai elaborate.
- cronicile lui Macarie, Eftimie și Azarie care acoperă aproape tot veacul al XVI-lea, mai
exant intervalul 1504-1574, păstrează perspectiva veacului anterior în care faptele oamenilor
sunt expresia voinței lui Dumnezeu, dar recurg la o argumentație mai elaborată copiată după
modelul unor cronici bizantine.
- în plan arhitectural domnii acestei perioade ctitoresc așezăminte ecleziastice al căror element
inovator de excepție este pictura exterioară. Deși primele semne ale acestei manifestări
artistice și spirituale datează din epoca lui Ștefan cel Mare, deplina maturitate a acestui gen se
va manifesta în timpul domniei lui Petru Rareș.

IV. Transilvania
- primele decenii ale secolului al XVI-lea au fost marcate de lupta pentru tronul Ungariei
dintre Ferdinand I și Ioan Zapolya. La moartea lui Ioan Zapolya pe tron i-a succedat fiul său
minor, Ioan Sigismund aflat sub tutela mamei sale, Isabella și a episcopului Gheorghe
Martinuzzi, inițial un personaj care s-a bucurat de încrederea Porții.
- Martinuzzi a fost guvernator al Transilvaniei timp de 10 ani; în 1551, în urma unui acord cu
Ferdinand I, Transilvania a fost cedată Casei de Habsburg. Trupele imperiale au pătruns în
Transilvania și au ocupat-o sub conducerea generalului Gian Battista Castaldo.
- implicată într-un dificil conflict în Orient cu Persia, reacția otomană nu s-a manifestat decât
în 1556 când Ioan Sigismund a fost repus în drepturi. Restabilirea echilibrului a durat până în
1565 când Ioan Sigismund a cedat Habsburgilor un număr de teritorii și a recunoscut
suzeranitatea împăratului Maximilian I de Habsburg.
- replica otomană a însemnat ultima campanie condusă de Suleyman Magnificul care și-a
propus să asedieze Viena. Campania s-a încheiat odată cu moartea bătrânului sultan în timpul
expediției; pacea habsburgo-otomană încheiată în 1568 menținea Transilvania ca teritoriu
subordonat Porții.
- situația politică tensionată și instabilă ce a urmat prăbușirii Ungariei a avut ca efect
consolidarea puterii stărilor privilegiate ale Transilvaniei; nobilii maghiari și secui împreună
cu patriciatul săsesc vor juca în sec. XVI un rol tot mai însemnat în conducerea țării. Dieta
Transilvaniei, continuatoare a congregațiilor (adunări generale) medievale.
- dieta avea ca atribut esențial alegerea principelui care era ratificată de sultan. Ca și în cazul
Țării Românești și Moldovei cuvântul padișahului era decisiv. De exemplu, în 1571, Ștefan
Bathory a fost numit de sultanul Selim al II-lea înainte ca alegerea de către Dietă să se
producă. Impunerea principiului electiv a fost încă un detaliu al consolidării puterii elitei
nobiliare în raport cu conducătorul țării.
- pe lângă rolul electiv, Dieta a avut și un rol legislativ foarte important toate legile
principatului fiind discutate și aprobate de membrii Dietei.
- pe lângă Dietă conducerea Transilvaniei era asigurată de un consiliu princiar compus din
membri desemnați de principe.
- armata și politica externă erau teoretic dirijate de principe, dar și în acest caz elita nobiliară a
avut un cuvânt de spus mai ales în situația în care era vorba de un conflict cu Imperiu
Otoman.
- Transilvania a avut un statut superior în raport cu Țara Românească și Moldova ilustrat nu
numai de ridicarea țării la rang de principat, dar și de tributul sensibil mai mic în raport cu
celelalte două țări.
- la acest statut a contribuit și alegerea principelui Ștefan Bathory ca rege al Poloniei în 1575.
Noul rege a plecat în Polonia, Transilvania fiind guvernată de fratele său, Cristofor Bathory.
- tendința spre impunerea dinastiei Bathoreștilor la conducerea Transilvaniei a fost întreruptă
de un nou conflict între habsburgi și otomani (1593-1606) care a afectat profund viața
principatului.
- consolidarea poziției nobilimii s-a manifestat și în plan social prin înrăutățirea situației
țărănimii dependente care este obligată să muncească nelimitat în folosul stăpânilor de
domenii. Agravarea s-a accentuat după înfrângerea Războiului țărănesc condus de Gheorghe
Doja (1514).
- declanșarea acestuia a fost urmarea unei chemări generale la oaste în pregătirea unui război
cu Imperiu Otoman care, din necesități financiare a fost urmată de impunerea unor noi taxe.
Drept urmare țăranii mobilizați și înarmați s-au ridicat la luptă. După câteva succese inițiale
oastea țărănească a fost înfrântă sub zidurile Timișoarei de voievodul Transilvaniei, Ioan
Zapolya.
- înfrângerea răscoalei a fost urmată de o represiune foarte violentă și de introducerea unui
cod de legi Tripartitum elaborat sub conducerea juristul Ștefan Werbőczy în 1517. (diapozitiv
17)
- în secolul al XVI-lea istoria Transilvaniei este marcată de progresele reformei, progrese
favorizate de situația critică ce a urmat înfrângerii de la Mohacs și a dispariției Ungariei.
- reforma lutherană s-a difuzat în special în rândul orășenimii săsești din Transilvania, în timp
ce nobilimea maghiară a adoptat fie varianta calvină, fie pe cea unitariană.
- sașii au fost primii care au îmbrățișat reforma, un rol important în acest proces jucându-l
învățatul brașovean Johannes Honterus format la universitățile din Viena, Cracovia și Basel.
Grație lucrărilor și activității sale comunitățile săsești din Transilvania au decis adoptarea
unanimă a lutheranismului. Din punct de vedere organizatoric comunitățile lutherane săsești
din Transilvania erau puse sub autoritatea unui episcop. (diapozitiv 18)
- în schimb, nobilimea maghiară a optat pentru varianta reformată în varianta propagată de
Jean Calvin. Dieta principatului a decis în 1564 adoptarea calvinismului; o parte a populației
maghiare a optat pentru varianta radicală a unitarianismului. Toate cele trei variante ale
Reformei au primit statut legal în Transilvania.
- adoptarea curentelor spirituale reformate a întărit identitatea grupurilor etnice din
Transilvania. Românii au rămas atașați ortodoxiei în ciuda prozelitismului reformat care a
încercat să-i atragă de partea noii confesiuni.
- astfel de tentative au existat și în spațiul extra-carpatic. În Moldova încercarea lui Despot
vodă de a impune noua credință a stârnit adversitatea elitei locale și a contribuit la înlăturarea
sa violentă din domnie. Forme violente împotriva „ereticilor” de altă credință se manifestaseră
în Moldova și după convertirea la Islam a lui Iliaș Rareș.
- sub influența Reformei se produce și publicarea primelor cărți tipărite la Târgoviște sub
inițiativa diaconului Coresi (diapozitiv 19). Avântul a fost temperat de suspiciunea
autorităților otomane față de cuvântul tipărit, Coresi desfășurându-și cea mai mare parte din
activitate la Brașov. În total a publicat un număr de 35 de cărți de cult în limba română. Acest
proces a avut consecințe importante contribuind la generalizarea folosirii limbii române în
secolul următor.