Imaginația ocupă o poziție aparte pe continuumul activității de cunoaștere.

Pe de o parte, ea
vine în continuarea reprezentării, bazându-se direct pe memorie, pe de altă parte, ea deviază
traiectoria care merge spre gândire, făcând o buclă.

În psihologie, imaginația se definește ca proces intelectual (cognitiv) de selectare și

combinare în imagini noi, elemente din experiența anterioară sau de generare de imagini fără
corespondent în această experiență. Produsul activității imaginative nu se reduce doar la
imagini singulare, disparate, ci el presupune proiecte și planuri complexe, care se obiectivează
în diferite forme – inovații, invenții, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice etc.

Imaginația joacă un rol esențial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă componentă

centrală a creativității. Ea aduce un spor considerabil la cunoașterea realității date și a
viitorului, a posibilului.

Spre deosebire de gândire, care se încapsulează în reguli și norme riguroase, ce-i impun
întotdeauna congruența sau compatibilitatea cu realitatea obiectivă, imaginația este liberă de
canoane, ea putându-se mișca nu numai pe tărâmul realului perceptibil, ci și pe cel al
fantasticului și fantasmagoricului. Ea nu are așadar limite, ceea ce-i conferă întotdeauna o
notă de inedit, de noutate.

În cursul vieții, imaginația traversează o traiectorie complexă: exuberantă, irezistibilă și

nearticulată în copilărie, devine structurată, persistentă și orientată finalist constructiv în
adolescență, productivă și instrumentală în tinerețe și slabă, rigidă, la vârstele avansate. Pe
măsura dezvoltării și consolidării structurilor gândirii, imaginația se mulează din ce în ce mai
mult pe probleme reale, integrate activităților sociale actuale în domeniul artei, tehnicii,
științei.

Din punct de vedere al mecanismelor interne prin care se realizează, imaginația se

organizează în adâncime pe câteva niveluri funcționale, și anume: nivelul oniric, nivelul
reveriei și nivelul intențional orientat, în cadrul căruia se delimitează imaginația reproductivă,
imaginația creatoare și visul de perspectivă

Imaginația este procesul psihic cognitiv, complex, de reflectare mijlocită, constructivă și

transformatoare a datelor experienței, a cunoștințelor, informațiilor stocate la nivelul
memoriei sau a situațiilor și evenimentelor trăite în prezent.

Imaginația își extrage conținuturile în cea mai mare parte din stocul memoriei. Imagini, idei,
cunoștințe sunt supuse unui proces de combinatorică imaginativă în vederea elaborării de noi
imagini, idei, concepții. De asemenea, imaginația își extrage conținuturile și din zonele
profunde ale inconștientului, supunându-le în timpul visului la combinări și transformări
dintre cele mai variate.

În concluzie, imaginația exploatează datele trecutului și experiența prezentă și realizează o

reflectare constructivă și anticipativă

Tipuri:
Imaginația reproductivă]
Este acea formă a imaginației  care, pe baza descrierilor verbale și a asocierii cu imagini deja
cunoscute, construiește mental imaginea unui obiect, fenomen, situație, existentă în realitate,
dar niciodată percepută direct anterior de acea persoană. Citești un text despre junglă și-ți
imaginezi jungla în toate ale ei elemente, deși nu ai fost niciodată în vreo junglă.

Cu ajutorul acestei forme de imaginație lecturile literare, științifice capătă viață. Liublinskaia,
psiholog rus afirma: elevii care nu au atracție pentru literatură au un nivel slab de dezvoltare a
imaginației reproductive. Ei nu „văd” tablourile descrise în carte, eroii prezentați, scenele, ei
nu pot transforma conținutul lecturii în film pe care să-l proiecteze pe ecranul conștiinței lor și
să-l vizioneze așa precum se vizionează un film la TV, computer sau cinema și de aceea lor
nu li este interesantă lectura.

Imaginația productiva sau creatoare este forma cea mai înaltă și complexă a imaginației
care elaborează în plan mental un produs nou, inexistent în prezent, dar posibil în viitor.
Exemple de imaginație productivă din viața școlară: născocirea de către elev a unei istorii,
basm, poveste, mit … În viața practică imaginea unui aparat nou pe care o elaborează un
constructor. Acad. Corolev a inventat și construit rachete..

Imaginația productivă este o componentă a creativității. Tehnicile de stimulare a creativității

sunt valabile și în cazul imaginației productive.

După criteriul relației cu viața reală și a implicării subiectului în rezolvarea unei sarcini de
viață distingem: 1) imaginația activă și 2) imaginația pasivă.

Imaginația activa

Este imaginația ce răspunde unor nevoi de adaptare sau de transformare a mediului în care
subiectul trăiește și activează, cum ar fi elaborarea de scopuri, proiecte, programe de acțiune,
transpunerea în locul altcuiva etc. Această imaginație îi permite subiectului să fie un element
activ al vieții și să acționeze în condiții de bună cunoaștere a situației.

Imaginația pasivă este cea prin care subiectul fuge de realitate (de obicei, din cauza că
nu o acceptă sau nu-l satisface), își formează o altă lume (imaginară, evident) mult mai
comodă și mai atractivă decât cea reală. E cazul reveriilor (în rusește грезы), al viselor diurne,
al visării cu ochii deschiși.

După criteriul prezenței intenției și a efortului depus de subiect în vederea realizării actelor
imaginative distingem: 1) imaginație voluntară și 2) imaginație involuntară.

Imaginația voluntară[]

Presupune declanșarea intenționată a procesului imaginativ, subiectul și-a pus în gând să

realizeze anumite imagini sau să și le proiecteze și depune efort întru efectuarea acestor
acțiuni (elaborarea unui plan sau program, de exemplu).

Imaginația involuntara

Refuză participarea conștiinței subiectului la proiectarea actului imaginativ și la realizarea lui.

Actul imaginativ se declanșează de la sine și derulează după o proprie logică. Visul nocturn
poate servi drept exemplu de imaginație involuntară. Nimeni nu-și planifică înainte de culcare
să vadă vise și, cu atât mai mult, nu le determină conținutul. Visul se întâmplă de la sine.
Apare, se derulează, iar persoana este mai degrabă martor, decât agent activ.

Visul este o formă de imaginație involuntară cu conținut de material inconștient și expriență

subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care
apar, de obicei, în timpul somnului, dar mai ales în cazul tipului de somn în care ochii se
mișcă (somn paradoxal / REM - eng. "rapid eye movement"). Capacitățile cognitive, precum
gândirea și memoria, sunt secundare, persoana care doarme percepând psihic și emoțional
evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea. Există o ramură a
psihologiei care se ocupă cu studiul interpretării viselor petrecute în timpul somnului. S-a
observat faptul că în medie, o ființă umană petrece aproximativ 6 ani din viață visând (ceea ce
corespunde unei medii de 2 ore pe noapte). Încă nu s-a aflat care porțiune a creierului
generează visele, dacă există o singură regiune din creier care le generează, dacă sunt
implicate mai multe sau care este cu adevărat scopul viselor. În timpul somnului REM
(paradoxal), eliberarea anumitor neurotransmițători este complet suprimată. Drept rezultat,
neuronii motorii nu sunt stimulați, condiție cunoscută sub denumirea de relaxare nervoasă.
Această relaxare suprimă astfel mișcările necontrolate ale corpului în timpul somnului și
apare, adesea în cazul coșmarurilor, senzația de paralizie, neputință.

Evenimentele din vis sunt cel mai adesea imposibile sau foarte puțin probabile în realitatea
fizică din starea de veghe, fiind simultan în afara posibilității de control a persoanei care
visează. Singura excepție cunoscută este visul cunoscut sub terminologia de vis lucid, în care
cei ce visează sunt conștienți că visează, putând exercita controlul asupra diverselor aspecte
ale visului inclusiv a mediului din vis. Într-un vis lucid, mediul înconjurător este adesea mult
mai realist, iar acuratețea senzorială este mai ridicată decât în visele obișnuite. Pe langa vise
lucide exista si vise premonitorii care sunt un fel de deja vu.

Finalitatea subiectiv comportamentală a imaginației este proiectul, o imagine nouă, o nouă

idee, un nou aranjament, o nouă configurație. Fiecare dintre formele imaginației se finalizează
în plan subiectiv într-o manieră proprie.

Astfel, visul din timpul somnului este trăit ca o derulare haotică de imagini, emoții, pulsiuni,
dorințe. Reveria este trăită ca o derulare de imagini animate de proiecte, ipoteze și aspirații.
Imaginația reproductivă este trăită ca o desfășurare de imagini despre realități și situații pe
care le-am perceput. Imaginația creatoare este trăită ca proiect, ca model, cu un anumit
coeficient de originalitate. Visul de perspectivă este trăit ca un proiect mintal al drumului
propriu sau al drumului propriu al unui proiect de la imaginare la realizare.

În concluzie, produsul imaginației îl constituie proiectul, modelele anticipative ale realității.