Imaginație

Imaginația ocupă o poziție aparte pe continuumul activității de cunoaștere. Pe de o

parte, ea vine în continuarea reprezentării, bazându-se direct pe memorie, pe de
altă parte, ea deviază traiectoria care merge spre gândire, făcând o buclă.

În psihologie, imaginația se definește ca proces intelectual (cognitiv) de

selectare și combinare în imagini noi, elemente din experiența anterioară sau de
generare de imagini fără corespondent în această experiență. Produsul activității
imaginative nu se reduce doar la imagini singulare, disparate, ci el presupune
proiecte și planuri complexe, care se obiectivează în diferite forme – inovații,
invenții, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice etc.

Imaginația joacă un rol esențial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă

componentă centrală a creativității. Ea aduce un spor considerabil la cunoașterea
realității date și a viitorului, a posibilului.

Spre deosebire de gândire, care se încapsulează în reguli și norme riguroase, ce-i

impun întotdeauna congruența sau compatibilitatea cu realitatea obiectivă,
imaginația este liberă de canoane, ea putându-se mișca nu numai pe tărâmul realului
perceptibil, ci și pe cel al fantasticului și fantasmagoricului. Ea nu are așadar
limite, ceea ce-i conferă întotdeauna o notă de inedit, de noutate.

În cursul vieții, imaginația traversează o traiectorie complexă: exuberantă,

irezistibilă și nearticulată în copilărie, devine structurată, persistentă și
orientată finalist constructiv în adolescență, productivă și instrumentală în
tinerețe și slabă, rigidă, la vârstele avansate. Pe măsura dezvoltării și
consolidării structurilor gândirii, imaginația se mulează din ce în ce mai mult pe
probleme reale, integrate activităților sociale actuale în domeniul artei,
tehnicii, științei.

Din punct de vedere al mecanismelor interne prin care se realizează, imaginația se

organizează în adâncime pe câteva niveluri funcționale, și anume: nivelul oniric,
nivelul reveriei și nivelul intențional orientat, în cadrul căruia se delimitează
imaginația reproductivă, imaginația creatoare și visul de perspectivă.

Conținutul informațional al imaginației

Imaginația este procesul psihic cognitiv, complex, de reflectare mijlocită,
constructivă și transformatoare a datelor experienței, a cunoștințelor,
informațiilor stocate la nivelul memoriei sau a situațiilor și evenimentelor trăite
în prezent.

Imaginația își extrage conținuturile în cea mai mare parte din stocul memoriei.
Imagini, idei, cunoștințe sunt supuse unui proces de combinatorică imaginativă în
vederea elaborării de noi imagini, idei, concepții. De asemenea, imaginația își
extrage conținuturile și din zonele profunde ale inconștientului, supunându-le în
timpul visului la combinări și transformări dintre cele mai variate.

În concluzie, imaginația exploatează datele trecutului și experiența prezentă și

realizează o reflectare constructivă și anticipativă.

Funcțiile imaginației
Imaginația are o funcție cognitivă, ea având roluri importante în lărgirea sferei
cunoașterii, explorând zone noi și căutând soluții noi la problemele existente.
Dacă gândirea adâncește sfera cunoașterii, imaginația lărgește această sferă și
oferă astfel gândirii noi teritorii.

Imaginația are o funcție adaptativ reglatorie, care exprimă locul și rolul

imaginației în sistemul psihic uman, ea constituind procesul predilect al
creativității. Imaginația conferă conștiinței dimensiunea explorativă și creatoare.

Structurile operatorii ale imaginației

În calitate de proces cognitiv, imaginația dispune de o serie de procedee de
combinatorică imaginativă. Sunt operații, procedee de lucru mintal, prin
intermediul cărora imaginația intervine asupra conținuturilor sale și produce
modificări, transformări, aglutinări, tipizări, schematizări, rearanjări,
substituții, analogii, adaptări, etc.

Tipuri
Imaginația reproductivă
Este acea formă a imaginației care, pe baza descrierilor verbale și a asocierii cu
imagini deja cunoscute, construiește mental imaginea unui obiect, fenomen,
situație, existentă în realitate, dar niciodată percepută direct anterior de acea
persoană. Citești un text despre junglă și-ți imaginezi jungla în toate ale ei
elemente, deși nu ai fost niciodată în vreo junglă.

Cu ajutorul acestei forme de imaginație lecturile literare, științifice capătă

viață. Liublinskaia, psiholog rus afirma: elevii care nu au atracție pentru
literatură au un nivel slab de dezvoltare a imaginației reproductive. Ei nu „văd”
tablourile descrise în carte, eroii prezentați, scenele, ei nu pot transforma
conținutul lecturii în film pe care să-l proiecteze pe ecranul conștiinței lor și
să-l vizioneze așa precum se vizionează un film la TV, computer sau cinema și de
aceea lor nu li este interesantă lectura.

Imaginația productivă
Sau creatoare este forma cea mai înaltă și complexă a imaginației care elaborează
în plan mental un produs nou, inexistent în prezent, dar posibil în viitor. Exemple
de imaginație productivă din viața școlară: născocirea de către elev a unei
istorii, basm, poveste, mit … În viața practică imaginea unui aparat nou pe care o
elaborează un constructor. Acad. Corolev a inventat și construit rachete..

Imaginația productivă este o componentă a creativității. Tehnicile de stimulare a

creativității sunt valabile și în cazul imaginației productive.

După criteriul relației cu viața reală și a implicării subiectului în rezolvarea

unei sarcini de viață distingem: 1) imaginația activă și 2) imaginația pasivă.

Imaginația activă
Este imaginația ce răspunde unor nevoi de adaptare sau de transformare a mediului
în care subiectul trăiește și activează, cum ar fi elaborarea de scopuri, proiecte,
programe de acțiune, transpunerea în locul altcuiva etc. Această imaginație îi
permite subiectului să fie un element activ al vieții și să acționeze în condiții
de bună cunoaștere a situației.

Imaginația pasivă
E imaginația prin care subiectul fuge de realitate (de obicei, din cauza că nu o
acceptă sau nu-l satisface), își formează o altă lume (imaginară, evident) mult mai
comodă și mai atractivă decât cea reală. E cazul reveriilor (în rusește грезы), al
viselor diurne, al visării cu ochii deschiși.

După criteriul prezenței intenției și a efortului depus de subiect în vederea

realizării actelor imaginative distingem: 1) imaginație voluntară și 2) imaginație
involuntară.

Imaginația voluntară
Presupune declanșarea intenționată a procesului imaginativ, subiectul și-a pus în
gând să realizeze anumite imagini sau să și le proiecteze și depune efort întru
efectuarea acestor acțiuni (elaborarea unui plan sau program, de exemplu).
Imaginația involuntară
Refuză participarea conștiinței subiectului la proiectarea actului imaginativ și la
realizarea lui. Actul imaginativ se declanșează de la sine și derulează după o
proprie logică. Visul nocturn poate servi drept exemplu de imaginație involuntară.
Nimeni nu-și planifică înainte de culcare să vadă vise și, cu atât mai mult, nu le
determină conținutul. Visul se întâmplă de la sine. Apare, se derulează, iar
persoana este mai degrabă martor, decât agent activ.

Produsul imaginației
Finalitatea subiectiv comportamentală a imaginației este proiectul, o imagine nouă,
o nouă idee, un nou aranjament, o nouă configurație. Fiecare dintre formele
imaginației se finalizează în plan subiectiv într-o manieră proprie.

Astfel, visul din timpul somnului este trăit ca o derulare haotică de imagini,
emoții, pulsiuni, dorințe. Reveria este trăită ca o derulare de imagini animate de
proiecte, ipoteze și aspirații. Imaginația reproductivă este trăită ca o
desfășurare de imagini despre realități și situații pe care le-am perceput.
Imaginația creatoare este trăită ca proiect, ca model, cu un anumit coeficient de
originalitate. Visul de perspectivă este trăit ca un proiect mintal al drumului
propriu sau al drumului propriu al unui proiect de la imaginare la realizare.

În concluzie, produsul imaginației îl constituie proiectul, modelele anticipative

ale realității.

Note
Bibliografie
Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, vol II, Editura Fundației România de mâine,
București, 2002
Fabiani, Paolo "The Philosophy of the Imagination in Vico and Malebranche". F.U.P.
(Florence UP), Italian edition 2002, English edition 2009

I. DEFINIREA IMAGINATIEI. ACCEPTIUNI

Activitatea umana nu se limiteaza la prelucrarea, inregistrarea si prelucrarea

informatiilor prezente. Pentru a fi eficienta, activitatea psihica trebuie sa
anticipeze, sa prevada viitorul existential. Acest lucru este posibil datorita
intrarii in functiune, pe langa celelalte procese psihici, a imaginatiei care are
rolul de a transforma, a modifica informatiile actuale si trecute, si mai mult de a
crea noi informatii.

Studiile intreprinse in domeniul cercetarii imaginatiei, au impus cateva acceptiuni

ale termenului avut in vedere:

Ø Imaginatia ca formare sau producere de imagini: imaginatia este capacitatea

omului de a produce imagini, ea insemnand fie simpla reproducere a senzatiilor in
lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatia libera a fanteziei umane:
"Termenul de imaginatie desemneaza, in limba franceza, o activitate mintala de
productie de imagini, reprezentari sensibile, care se disting atat de perceptiile
exterioare, cat si de conceptualizarea ideilor abstracte." (Wunenburger, 1995, p.3)
In aceasta acceptiune, imaginatia este redusa la simpla senzatie sau la
transpunerea informatiilor intr-o realitate care nu provine din simturi, dar
conserva raporturile de situatie si de calitate.

Ø Imaginatia ca mobilitate a spiritului: Gaston Bachelard in lucrarea "Aerul

si visele", referindu-se la imaginatie spunea: ".cercetarile asupra imaginatiei
sunt tulburate de falsele lumini ale etimologiei. Vrem totdeauna ca imaginatia sa
fie facultatea de a forma imagini. Or, ea este mai curand facultatea de a deforma
imaginile oferite de perceptie, ea este 656h71g mai ales facultatea de a ne elibera
de primele imagini, cea de a schimba imaginile. Daca nu exista schimbare de
imagini, unire neasteptata de imagini, nu exista imaginatie, nu exista actiune
imaginanta." (Bachelard, 1997, p. 5) Ceea ce exista, sustine autorul, este
perceptie, amintirea unei perceptii, memoria familiara, obisnuinta. Imaginatia este
mobilitatea spiritului si nu doar simpla construire de imagini, deoarece imaginile,
o data constituite, se fixeaza, se stabilizeaza, se incheaga, inlaturand
posibilitatea imaginatiei de a actiona. "Pentru o psihologie completa, imaginatia
este , inainte de toate, un tip de mobilitate spirituala, tipul celei mai mari
mobilitati spirituale, al celei mai vivace, al celei mai vii (Bachelard, 1997, p.
6)

Ø Imaginatia ca experimentare mintala: Jeanne Bernis considera ca imaginea

trebuie interpretata in dublu sens: pe de o parte, sub forma ei cea mai simpla,
saracacioasa, debarasata de calitatile obiective, in cadrul perceptiei individuale,
caz in care este lipsita de originalitate, iar pe de alta parte, sub forma ei
complexa, implicata in momentul creatiei mintale si practice sub forma intelegerii,
actiunii si inventiei. "Imaginatia este experimentarea mintala, spiritul orientat
catre previziunea apropierilor sau a excluderilor pe care el are puterea sa le
prezinte inainte de a le justifica." (Bernis, 1958, p. 97)

Ø Imaginatia ca o combinatorica mintala: Paul Popescu - Neveanu considera ca

abordarea imaginatiei trebuie sa porneasca de la "dinamismul ei, potentialul
combinatoric si transformativ ce duce la aparitia de noi imagini" (Popescu -
Neveanu, 1977, p. 359) Una din functiile importante ale combinatoricii imaginative
o reprezinta functia analitico - sintetica. Astfel, imaginatia reuneste stimulii
dispersati, coreleaza diferite laturi ale vietii psihice umane si proiecteaza noi
dimensiuni ale acesteia. Prin caracteristicile ei (depasirea necunoscutului si a
limitelor posibilului, construirea anticipata a viitorului etc), imaginatia "se
instituie ca o zona a libertatii si disponibilitatilor, ca o latura constructiva
inovatoare, creatoare a sistemului psihic uman, ca un mod de a fi al personalitatii
umane. " (Popescu -Neveanu, 1977, p. 382)

Sintetizand cercetarile realizate in spatiul psihologiei romanesti privind

imaginatia, M. Zlate arata ca trei definitii ale imaginatiei se detaseaza:

Prima definitie apartine lui P. Popescu- Neveanu dupa care: "Imaginatia este
procesul psihic de operare cu imagini mintale, de combinare sau constructie
imagistica tinzand spre producerea noului in forma unor reconstructii imagistice, a
unor tablouri mintale, planuri iconice sau proiecte." (Popescu -Neveanu, Dictionar
de psihologie, p. 324). Celelalte doua definitii apartin cercetatorilor de la
universitatea din Bucuresti, si anume: imaginatia este procesul de combinare si
recombinare a datelor din experienta anterioara in vederea dobandirii unor imagini
noi fara un corespondent in realitate sau in experienta noastra personala sau
imaginatia este procesul de creare a noului in forma ideala.

Sintetizand, cele trei definitii fac referire la: tipul de actiune psihica implicat
de imaginatie( acesta fiind constituit din combinarea, recombinarea, crearea
informatiilor, spre deosebire de gandire, unde actiunile psihice sunt reprezentate
de operatiile ei, sau de memorie, unde actiunile psihice sunt reprezentate de
memorarea, stocarea si reactualizarea informatiilor ), forma rezultata ( obtinerea
noului, spre deosebire de memorie unde forma rezultata este de ordin reproductiv),
sensul formei rezultate (noul obtinut poate fi nou atat pentru individ cat si
pentru societate; de aici avem -imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare).
Definitiile formulate depasesc modul de concepere a imaginatiei in psihologia
traditionala, care o leaga direct de actul elementar al reprezentarii reproductive,
si unde imaginatia aparea doar ca fixare si evocare vie a unei experiente in forma
imaginilor.
II. CARACTERISTICILE IMAGINATIEI

Desi exista unii cercetatori care afirma ca imaginatia este un proces psihic
intalnit si la unele specii animale (vezi A. Cosmovici, 1996!), marea majoritate a
psihologilor afirma caracterul profund uman al imaginatiei aratand ca:

Ea este trasatura distinctiva a reflectarii constiente, intalnita numai la om,

indeosebi a laturii proiective si creatoare a constiintei;

Se realizeaza cu instrumente specific umane (gandirea si limbajul). Ribot considera

imaginatia creatoare si gandirea ca fiind procese solidare si analoage, iar pana la
un anumit punct, chiar identice. Wallon nu putea concepe imaginatia in afara unor
operatori verbali. Exemple convingatoare despre imposibilitatea conceperii
imaginatiei in afara limbajului sunt aduse de Vigotski. El arata ca acei copii la
care dezvoltarea limbajului este intarziata sunt inapoiati si in ceea ce priveste
imaginatia. La fel, copiii la care dezvoltarea limbajului urmeaza o cale anormala
(este vorba de surzi, care din aceasta cauza sunt si muti, incapabili de a comunica
prin limbaj) manifesta o pronuntata saracie, limitare, iar uneori un caracter
rudimentar al imaginatiei. Concluzia lui Vigotski este aceea ca imaginatia este
legata nu numai de aparitia propriu -zisa a limbajului, ci si de momentele de
dezvoltare ale acestuia.

Imaginatia este un mecanism psihic absolut necesar pentru viata, cunoasterea si

activitatea omului;

Prin imaginatie omul proiecteaza, anticipa produsul activitatii inainte de

realizarea lui efectiva, concreta, fapt care elimina sau diminueaza incercarile si
erorile, prescurtand procesul activitatii;

Imaginatia permite elaborarea unor planuri sau ipoteze in mersul rezolvarii

problemelor; fara asemenea ipoteze activitatea subiectului ar fi la intamplare.
Prin ipotezele sale realizabile individul se apropie de nemarginirea cunoasterii,
se adapteaza anticipativ la ceea ce va urma, creandu-si posibilitatea de a primi
confirmarea din partea practicii sociale;

Prin intermediul imaginatiei omul isi proiecteaza in viitor traiectoria propriei

sale vieti, isi stabileste in legatura cu ea o imagine care capata valente
mobilizatoare si stimulatoare pentru activitatea practica;

Imaginatia adauga o noua dimensiune vietii psihice -reflectarea viitorului, a

posibilului -contribuind in felul acesta la desavarsirea contituitatii ei; daca
procesele senzoriale reflecta prezentul, cele mnezice trecutul, imaginatia, prin
reflectarea viitorului, inchide ciclul temporal. (De stabilit relatia dintre
imaginatie ca proces psihic si conceptia lui C. G. Jung privind functia psihica a
intuitiei!!! )

Imaginatia, prin toate functiile ei ne adapteaza la realitate. John Dewey considera

ca imaginatia nu se preocupa de ireal, de fictiv, ci ea serveste la extinderea si
completarea realului. Permitandu-i individului elaborarea de solutii noi, dandu-i
posibilitatea de a se incadra in contexte noi, imaginatia contribuie la dezvoltarea
capacitatilor adaptative ale personalitatii umane. Astfel, prin imaginatie, omul se
poate adapta nu numai la realitatea actuala, prezenta, ci si la realitatea
posibila, viitoare, nu numai la modificarile produse deja, ci si la cele care
urmeaza a se produce intr-un viitor apropiat. In acest context, merita a aminti
trasaturile adaptative stabilite de Jeanne Bernis:
Compensarea -instinctele si tendintele care nu pot fi realizate in viata reala se
descarca in starile de vis si reverie aflate la marginea vietii constiente;

Autismul -prin refuzul de a comunica, de a-si schimba opiniile, visatorul inchis in

propriile sale vise devine un caracter dificil si atipic; totusi, refugiul gasit in
reverie procura placerea naturala care se ataseaza jocului de imagini. Daca viata
fictiva ramane subordonata vietii reale, ea serveste ca aparare si eliberare a
efortului cotidian al psihismului ramas normal;

Iluzia dorintelor zadarnice -dand o anumita forma obiectelor dorintelor, prin

imaginatie putem anticipa dificultatea lor, si totodata, posibilitatea de depasire
a lor;

Inventia morala -imaginatia il detaseaza pe individ de restrictiile cu caracter

moral, il orienteaza spre o viziune superioara celei pe care morala pozitiva o
declara ca fiind cea mai buna;

Intentia -este o forma de imaginatie care presupune iesirea din sine a eului si
amplasarea in fata lui ca obiect; pentru artist, proiectul este izvorat din propria
sa inspiratie si se impune ca opera ce trebuie realizata;

Arta posibilului -imaginatia ii pune subiectului problema valorii, fiind conditia

esentiala a succesului; cei care au o imaginatie slaba sunt defavorizati deoarece
au sentimentul de a fi inchisi in propriile lor limite, pierzand gustul de a-si
incerca aptitudinile sau de a le cultiva;

Epurarea pasiunilor -un asemenea proces are loc mai ales prin arta: pasiunile
inceteaza a mai fi virulente, purificandu-se de elementele perverse si plasandu -se
sub semnul eternitatii;

Sursa de bunatate -viata imaginativa intensa il face pe om mai bun, ii ofera

posibilitatea de a se raporta la altul cu simpatie, de a empatiza;

Influentarea personalitatii -imaginatia exercita o puternica influenta asupra

formarii diferitelor componente ale personalitatii, si chiar asupra personalitatii
ca intreg. (Exemplificati modul in care utilizati aceste mecanisme adaptative ale
imaginatiei in viata personala!)

III. FUNCTIILE IMAGINATIEI

In analiza functiilor imaginatiei vom apela la trei criterii care sintetizeaza

punctele de vedere ale psihologiei traditionale, ale pespectivei psihanalitice si
ale psihologiei contemporane:

Din perspectiva psihologiei traditionale, Meyerson (in G. Dumas, Nouveau traté de

psychologie, 1932) traseaza functiile imaginatiei, tinand cont de dublul aspect al
imaginii: concret si semnificativ:

Ø Functia de ilustrare -imaginatia ilustreaza continuturile constiintei care

prin natura lor pretind figurarea concreta, intuitiva;

Ø Functia de realizare -consta in materializarea abstractului, astfel,

imaginatia intoarce gandirea spre concretul pe care conceptul il indeparteaza;

Ø Functia de indicare -imaginatia marcheaza un continut, il delimiteaza, il

asociaza cu altele, il opune unuia sau altuia;

Ø Functia de semnificare -imaginatia explica, rezuma, precizeaza, serveste

gandirii care generalizeaza, marcheaza fluiditatea gandirii, continuitatea
experientei personale, evoca, anticipa si retine ceea ce este semnificativ

Din perspectiva psihanalitica, Blazer (1964) identifica urmatoarele functii ale

imaginatiei:

Ø Descarcare tensionala

Ø Proiectare

Ø Substituire

Ø Compensare

Din perspectiva psihologiei contemporane sunt evidentiate urmatoarele trei functii:

Ø De expresie a realului, simtit sau gandit;

Ø De deformare a realului, fie pentru a-l stimula, fie pentru a-i explora
posibilitatile,

Ø De relevare a unui real ascuns. (Exemplificati functiile imaginatiei, avand

in vedere cele trei criterii avute in vedere!)

IV. PROCESELE IMAGINATIEI

In combinarea si recombinarea informatiilor, impresiilor, ideilor din experienta

anterioara, imaginatia utilizeaza o serie de procedee, cum ar fi:

Aglutinarea -contopirea intr-un intreg a diverselor elemente disparate. Acest

procedeu este intalnit in mitologie unde intalnim figuri precum: Sirena, Centaurul,
Ianus cu doua fete etc;

Amplificarea sau diminuarea unor trasaturi fizice sau morale. Procedeul este
intalnit in basme si literatura romantica in figuri reprezentative ca: Fat -Frumos,
Zmeul cel rau, Ileana Cozanzeana, pitici etc;

Diviziunea sau rearanjarea -impartirea in elemente a unor obiecte, procese sau

schimbarea ordinii lor (asa cum se intalnesc acestea in arta);

Adaptarea unui obiect sau principiu functional la situatiile concrete (de exemplu,
in domeniul instrumentelor electro -casnice);

Modificarea unor insusiri -forma , marime, culoare;

Substitutia -inlocuirea unor obiecte cu altele (in domeniul constructiilor);

Schematizarea din domeniul stiintelor exacte sau din domeniul artei -de exemplu
caricaturile;

Analogia -tranpunerea solutiei gasite intr-un domeniu de activitate, in alt

domeniu; (Gordon a descris urmatoare le forme de analogie: personala -identificarea
creatorului cu obiectul de studiu, proiectarea lui in datele problemei; directa -
raportarea obiectului cercetat la un altul, dintr-un domeniu invecinat; simbolica -
considerarea problemei sub forma de imagini globale; fantastica -inlocuirea
realului cu fantasticul, magicul);
Multiplicarea si omisiunea elementelor componente (balaurul cu sapte capete,
trenurile suprapuse);

Tipizarea -redarea generalului prin intermediul individualului (se intalneste in

literatura, unde se propun personaje -tip).

V. FORMELE IMAGINATIEI.

In clasificarea imaginatiei sunt utilizate mai multe criterii. Dintre acestea

enumeram:

1. Dupa prezenta sau absenta intentiei, a efortului voluntar in actul imaginativ

avem: imaginatia voluntara, cu scop si imaginatia involuntara, fara scop.
Imaginatia voluntara este superioara celui involuntare, este mai productiva
deoarece determina focalizarea si concentrearea constiintei intr-o directie
prestabilita. Dar, in acelasi timp, imaginatia voluntara este mai saracacioasa, mai
schematizata deoarece tinde sa urmareasca modelele cognitive standardizate
(apeleaza mai ales la procedeele algoritmice ale gandirii). Din aceasta cauza este
mai putin originala fiind constransa in respectarea regulilor, normelor impuse de
gandire si de domeniul de activitate in care ea se manifesta. Imaginatia
involuntara se caracterizeaza prin spontaneitate, aplelarea la resursele
inconstientului, are un grad mai mare de flexibilitate si libertate.

In imaginatia voluntara avem urmatoarele forme: imaginatia reproductiva (in care

produsul obtinut este nou doar in raport cu experienta individului); imaginatia
creatoare (produsul creat este nou pentru societate); visul de perspectiva (visare
activa cu ochii deschisi, dirijata prin proiecte realizabile, in acord cu puterile
subiectului si cu cerintele societatii).

In imaginatia involuntara avem: visul din timpul somnului (bazat pe slabirea

reglajelor constiente si pe asociatii care au la baza structura inconstientului
personal) si reveria (visarea pasiva cu ochii deschisi, relaxarea gandirii,
proiectarea fantezista in viitor).

2. In functie de calitatea produsului imaginativ, Osborn (1959) stabileste trei

forme principale , si anume:

Formele absurde sau imaginatia deviata : halucinatiile, delirul, complexul de

inferioritate, complexul de martir, visul din timpul somnului, reveria, frica
anxioasa. (Vezi intr-un dictionar de psihologie semnificatia conceptelor enemerate
anterior!)

Formele abia constructive: imaginea vizuala (imaginea mentala a dorintelor),

imaginatia speculativa (sau intuitiva), imaginatia reproductiva (reconstruirea
spontana a unor imagini din trecut), vizualizarea structurala (constituirea unei
imagini cu sens pornind de la un desen), imaginatia substitutiva (transpunerea in
locul sau in rolul altora, avand la baza relatia simpatetica).

Formele foarte constructive: imaginatia anticipativa (incearca sa prevada ceea ce

se va intampla in viitor, pe baza datelor de care dispune), imaginatia expectativ -
creatoare (anticipatia realizata tinde de a fi pusa in aplicare), imaginatia
creatoare propriu -zisa ( inventia).

3. In functie de domeniul de activitate in care este implicata putem delimita

urmatoarele forme imaginative: imaginatia artistica, literara, stiintifica,
tehnica, muzicala etc.
VI.BIBLIOGRAFIE:

Bachelard, G., Aerul si visele. Eseu despre imaginatia miscarii, Ed. Univers,
Bucuresti, 1997;

Berbis, J., L' imagination, P. U. F., Paris, 1958;

Cosmovici, A., Psihologie generala, Ed. Polirom, Iasi, 1996;

Marcus, S., Empatia -cercetari experimentale, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971;

Marcus, S., Imaginatia, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980;

Osborn, A. F., L' imagination Constructive, Dunod, Paris, 1959;

Popescu -Neveanu, P., Curs de psihologie generala, Tipografia Universitatii,

Bucuresti, 1977;

Vigotski, L. S., Opere psihologice alese, Ed. Didactica si Pedagogica, Buceresti,

1971;

Wunenburger, J. -J., L'imagination, P. U. F., Paris, 1995;

Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iasi, 1999.