Imaginația și creativitatea – Comparație

Procesele psihice se împart în procese cognitive și procese reglatorii. Procesele cognitive sunt
procesele prin care omul descoperă lumea înconjurătoare și cu ajutorul cărora poate să o înțeleagă.
Acestea se pot clasifica în procese senzoriale (senzațiile, percepțiile și reprezentările) și procese
logice (gândirea, memoria și imaginația). Procesele reglatorii sunt procesele prin care omul se pune
în relație cu tot ce-l înconjoară. Acestea sunt voința, atenția, motivația și imaginația.

Multă vreme imaginația a fost definită ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se

potrivește numai imaginației artistice. Dar, de imaginație dă dovadă și coregraful, aceasta putându-se
observa chiar în comportamentul unor sportivi, astfel că, azi putem defini imaginația ca fiind acel
proces psihic al cărui rezultat îl constituie obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan
cognitiv, afectiv sau motor.

În psihologie, imaginația se definește ca proces intelectual (cognitiv) de selectare și

combinare în imagini noi, elemente din experiența anterioară sau de generare de imagini fără
corespondent în această experiență. Produsul activității imaginative nu se reduce doar la imagini
singulare, disparate, ci el presupune proiecte și planuri complexe, care se obiectivează în diferite
forme – inovații, invenții, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice, etc.

Imaginația joacă un rol esențial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă componentă

centrală a creativității. Ea aduce un spor considerabil la cunoașterea realității date și a viitorului, a
posibilului.

Rădăcinile imaginației sunt adânc înfipte în natura ființei umane, în „instinctul libertății”, în
„trebuința individualizării și afirmării Eului”, în „trebuința de nou, de schimbare”, în „trebuința de
securitate afectivă internă”, în „reacția la saturație, la monotonie, repetabilitate”. Omul este capabil
de o performanță unică, aceea a realizării unității dintre trecut, prezent si viitor, imaginația fiind
legată mai ales de ce va fi. Dispunând de imaginație, poate să-și elaboreze mintal scopul și planul
desfășurării activității, pe baza căruia să se conducă, să-și regleze permanent acțiunile, să evite
erorile și să aibă mai mare eficiență. Mai mult chiar, omul poate interveni activ, transformativ, creativ
în ambianță, poate obține mereu ceva nou, ceea ce l-a făcut să fie și creator de cultură. În plan
istoric, imaginația era atotputernică pentru omul primitiv și devine palidă și secundară pentru omul
contemporan, iar în plan ontogenetic, ea atinge cotele cele mai înalte la vârsta copilăriei și
adolescenței și scade semnificativ pe măsura înaintării în vârstă.

Spre deosebire de gândire, care se încapsulează în reguli și norme riguroase, ce-i impun
întotdeauna congruența sau compatibilitatea cu realitatea obiectivă, imaginația este liberă de
canoane, ea putându-se mișca nu numai pe tărâmul realului perceptibil, ci și pe cel al fantasticului și
fantasmagoricului. Ea nu are așadar limite, ceea ce-i conferă întotdeauna o notă de inedit, de
noutate.

Imaginația se leagă strâns de creativitate, ca trăsătura globală a organizării personalității.

Capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluența ideilor, o inteligență generală
superioară, sensibilitatea la probleme, legată de un mai pronunțat spirit de observație și de o mai
bună receptivitate sau „deschidere la experiență”, curiozitate, încredere în sine, dispoziția de a-și
asuma scopuri îndepărtate și autoimpuse, perseverența în urmărirea lor, nevoia de a realiza ceva,
independența în gândire sunt câteva din trăsăturile de personalitate mai des asociate cu capacitatea
creativă. Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres
în plan social. Componenta principală a creativității o constituie imaginația, dar creația de valoare
reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea nu
se obține cu ușurință, o alta componentă este voința, perseverența în a face numeroase încercări și
verificări.

Imaginația, deci și creativitatea, presupun trei însușiri: fluiditatea-posibilitatea de a ne

imagina în scurt timp un mare număr de imagini, idei, situații etc; plasticitatea-constă în ușurința de a
schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme când un procedeu se dovedește
inoperant; originalitatea este expresia noutății, a inovației; ea se poate constata când vrem sa testăm
posibilitățile cuiva, prin raritatea statistică a unui răspuns, a unei idei. Fiecare dintre aceste însușiri
are însemnătatea ei, dar caracteristica principală rămâne originalitatea, ea garantând valoarea
rezultatului muncii creatoare.

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte
noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

Creativitatea este un concept multidimensional și se poate manifesta în multiple domenii.

Conceptul de creativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie,
psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligență artificială, filozofie, economie, management etc.
și deci la multe niveluri distincte: cognitiv, intelectual, social, economic, artistic, literar etc.
Dificultatea definirii creativității rezidă în asocierile particulare ale acestui concept cu artele, în natura
complexă a creativității și în varietatea teoriilor care au fost dezvoltate pentru a o explica. Mulți
oameni asociază creativitatea în special cu artele: muzica, teatrul, dansul, literatura etc. care sunt
deseori denumite "arte creative". Așa cum s-a precizat mai sus, creativitatea nu este proprie numai
pentru arte, ci este la fel de fundamentală pentru progresele din științe, din matematică, tehnologie,
politică, afaceri și în toate domeniile vieții cotidiene.

Caracteristicile proceselor de creație sunt clasificate, de regulă, în patru categorii. În primul

rând, creativitatea implică totdeauna gândirea sau comportarea imaginativă. Activitatea imaginativă
este un proces de generare a ceva original: oferirea unei alternative la ceea ce este convențional, de
așteptat sau de rutină. în al doilea rând, în mod general, această activitate imaginativă are un scop
precis: adică este direcționată spre atingerea unui anumit obiectiv sau rezolvarea unei probleme
centrale. Uneori, obiectivul se modifică, atunci când apar noi idei și posibilități: uneori, de exemplu în
procese de invenții sau descoperiri sunt identificate noi scopuri când produsul sau ideea inițială au
apărut. In al treilea rând, aceste procese trebuie să genereze ceva original. Originalitatea poate fi de
mai multe categorii: individuală (în raport cu rezultatul anterior al persoanei), relativă (față de grupul
de care aparține) sau istorică (rezultatul este original în raport cu orice realizare anterioară în
domeniul particular). În al patrulea rând, rezultatul trebuie să fie de valoare în raport cu obiectivul.
"Valoarea" este aici o apreciere a unei anumite proprietăți a rezultatului. Există multe judecăți
posibile ale valorii, în funcție de domeniul de activitate în chestiune: eficient, util, agreabil, valabil,
durabil.

Persoanele creative posedă multe caracteristici/trăsături distincte care le diferențiază

semnificativ de persoanele mai puțin creative sau chiar noncreative. Davis (1999) a "inventariat"
peste 200 trăsături de personalitate și adjective ale atitudinii creative, găsite în literatură asupra
creativității, și le-a împărțit în trăsături pozitive, social dezirabile și trăsături negative, potențial
supărătoare. Dintre acestea, în ordinea caracteristicilor importante sunt: imaginația, sensibilitatea la
probleme, curiozitatea, intuiția, descoperirea ideilor, toleranța pentru ambiguitate, independența,
originalitatea etc.
 Imaginația constituie o aptitudine importantă și se bazează pe anumite predispoziții
ereditare, pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Imaginația creativă desemnează capacitatea unui
individ de a efectua o activitate creatoare, adesea generalizată la întreaga capacitate inventivă (Henri
Piėron, 2001). Dezvoltarea imaginației presupune însă multă muncă în procesul de creație. De
exemplu, Thomas Alva Edison, inventatorul american, susținea că geniul este 99% transpirație și 1%
inspirație. Dar teza lui Edison nu se aplică deloc în cazul lui Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să
compună o sonată în câteva zile. Imaginația creativă este un mod de gândire în esență generativ (de
noi idei, conexiuni, analogii) și a devenit sinonimul conceptului de "creativitate".

Imaginația are o funcție adaptati-reglatorie, care exprimă locul și rolul imaginației în sistemul
psihic uman, ea constituind procesul predilect al creativității. Imaginația conferă conștiinței
dimensiunea explorativă și creatoare.

O legătură foarte puternică există între gândire și imaginație. Cele două procese se și
aseamănă, se și deosebesc și, totodată, se află în interacțiuni reciproce. Prin gândire, omul cunoaște
și înțelege ceea ce este esențial, necesar, general din realitatea existentă sau ceea ce este ipotetic,
posibil, dar fundamental logic. Imaginația reprezintă o premisă și o sursă de alimentare a gândirii.
Immanuel Kant sublinia că imaginația este o condiție a cunoașterii, printr-o sinteza ce „constituie
principiul transcedental al posibilității tuturor cunoștințelor în genere”. Aceasta apare ca o
dimensiune indispensabilă pentru înțelegere, oferind o viziune unificatoare asupra relației dintre idee
si lucru.