Gladiatorii 

In general, primii gladiatori folositi in cadrul spectacolelor erau sclavi, prizonieri de razboi sau

condamnati la moarte care, odata cumparati de catre „ianista”(proprietarii scolilor de gladiatori)
erau antrenati pentru a satisface dorintele multimii avide de astfel de intreceri.

In ciuda conceptiilor preconcepute, existente astazi, numarul razboinicilor care mureau in

timpul luptelor era extrem de scazut. In fapt, doar 10% dintre gladiatori isi gaseau sfarsitul in
arena. Si asta pentru ca, de obicei, pretul platit pentru a vedea o lupta pe viata si pe moarte
era de cel putin 100 de ori mai mare decat cel al unei competitii in care ambii combatanti
scapau cu viata. Faptul ca, uneori, amfitrionul intrecerilor ceda vointei multimii si incuviinta
ca un gladiator sa fie ucis, acest lucru trebuia privit ca un semn al generozitatii sale.

In realitate, gladiatorii erau antrenati sa nu isi aplice lovituri fatale desi, o parte importanta a

procesului de pregatire o reprezenta aceea in care ei erau invatati sa isi accepte moartea cu
demnitate. Nimic nu nemultumea mai mult spectatorii decat imaginea unui gladiator las, iar
repercusiunile unei reprezentatii jalnice puteau fi dezastruoase pentru proprietarii scolilor de
antrenament.

Chiar daca spectrul mortii plana permanent asupra lor iar umilintele indurate in timpul
pregatirilor erau, de cele mai multe ori, inumane, multi dintre gladiatori duceau o viata cu
mult peste standardele plebei romane. Acestia se bucurau de asistenţă medicala, haine
curate si trei mese consistente pe zi, mese ce erau menite sa le ofere surplusul de energie
necesar antrenamentelor si luptelor dar si sa ii ajute la dobandirea straturilor suplimentare de
grasime care impiedicau patrunderea armelor catre organele vitale.

Poate acestea au fost motivele pentru care tot mai multi cetateni romani renuntau de buna
voie la propria libertate pentru a deveni gladiatori, asa numitii auctoratii. In fapt, in perioada
de sfarsit a Republicii, peste jumatate din numarul gladiatorilor era format din fosti oameni
liberi. Acestia proveneau din toate paturile sociale, atrasi probabil de mirajul luptelor si de
premiile consistente pe care le primeau in cazul victoriilor.

Chiar si Imparatul Traian a organizat, odata cu cucerirea Daciei, 123 de zile de jocuri
neintrerupte. Atat de mare fusese numarul prizonierilor de razboi, incat numele de gladiator
devenise, in acea perioada, sinonim cu cel de dac.

O conceptie destul de raspandita despre etimologia termenului de gladiator este aceea ca

numele ar deriva din gladius, cuvant ce desemna sabia scurta folosita atat de legionari cat si
de unii gladiatori.