1

Războaiele medice - o parte a grecilor vs perşi (grecii nu îi deosebesc pe mezi

de perşi); oprirea înaintării asiatice spre Occident, dezvoltarea unei libertăţi a
grecilor favorabile dezvoltării civilizaţiei care a influenţat în mod durabil lumea
mediteraneană.
Informaţiile privind aceste războaie - doar din surse greceşti şi sunt
posterioare victoriei grecilor (! Învingătorii pot fi tentaţi să exagereze primejdia,
pentru ca victoria să fie mai remarcabilă)

1. Cauzele conflictului
- 498 - intervenţia Atenei şi Eretriei de partea ionienilor răsculaţi care au
incendiat oraşul Sardes
- 492 - expediţia terestră şi navală condusă de Mardonios de-a lungul coastei
Traciei, în N M Egee şi eşuând datorită unei furtuni în largul muntelui Athos -
restabilirea prezenţei persane în Tracia şi supunerea Macedoniei
Politica lui Darius - crearea în fiecare stat grec a unui partid favorabil alianţei cu
perşii. Acest lucru explică inconsistenţa politică a unor cetăţi:
eg: 494 - Căderea Miletului îi bulversează pe atenieni
- un an mai târziu, autorul - Phrynicos, e condamnat la plata unei amenzi
pentru că i-a făcut pe cetăţeni să plângă.

2. Primul război medic - 490

Iniţial are loc trimiterea unor solii persane în Grecia, pentru a cere "pământ
şi apă" în semn de supunere. Herodot: doar Atena şi Sparta refuză - lucru puţin
plauzibil; e drept totuşi că numeroase cetăţi greceşti se supun. Totuşi, nici Sparta
nu prea pare dornică de lupta cu perşi - bătălia de la Marathon are loc în absenţa
lecedemonianilor (scuza: Platon menţionează o revoltă a hiloţilor).
Dinspre flota Feniciei vine flota persană, traversând M.Egee în 490. Era
comandată de Datis şi Artafernes, însoţită de fostul tiran al Atenei, Hippias
(spera că îşi va restabili autoritatea în Attica, graţie ajutorului persan) şi reunea
importante forţe de infanterie şi cavalerie (aprox. 25.000 oameni): Delos e cruţat,
dar Naxos e incendiat, fiind supus prin forţă; sunt supuse Cicladele, devastat
teritoriul cetăţii Caristos din Eubeea, apoi trupele ajung la Eretria. Aceasta cere
ajutorul Atenei - useless (oraşul cade în urma unei trădări, după un asediu de
şase zile). Trupele de invazie acostează apoi în Attica şi debarcă în golful de la
Maraton, în faţa Eubeei. În operaţiile lor, perşii erau sfătuiţi de Hipias.
În faţa pericolului iminent, Atena trimite un alergător la Sparta pentru a
cere ajutor. Lacedemonienii nu pleacă înainte de a fi lună nouă - când ajung,
totul e gata. Adunarea poporului atenian hotărăşte să accepte lupta în câmp
deschis îl loc să primească asatlul în spatele zidurilor cetăţii.
Hopliţii atenieni sunt conduşi de Miltiade (fostul tiran din Chersones) şi
sprijiniţi doar de contingentul trimis de plateeni - îi atacă pe perşi în zorii unei zile
de septembrie 490. Ajutaţi de o mie de soldaţi veniţi de la Plateea, aliată
credincioasă a Atenei, hopliţii atacă în pas alergător infanteria persană, cel puţin
de două ori mai numeroasă decât ei şi au adus-o în stare de derută, după o grea
luptă corp la corp; aşadar, obţin victoria; DAR grosul flotei persane - pleacă spre
 2

Capul Sunion; vrea să-l ocolească şi să ajungă în Atena înaintea apărătorilor, dar
planul eşuează.
Herodot dă numărul de 192 morţi pentru partea ateniană şi 6.000 pt cea
persană, dar tumulii cercetaţi la Marathon nu confirmă un aşa mare număr de
morţi de partea perşilor.
În ochii lui Darius - operaţia putea trece drept pe jumătate izbutită. Atena
scăpase de răzbunarea Marelui Rege, dar Eretria (celălalt oraş care i-a ajutat pe
ionienii răsculaţi ) a fost aspru pedepsită.
Darius reia pe o scară mai mare proiectul de invazie, dar revolta Egiptului
întârzie punerea lui în aplicare. Regele moare în 486 - urmaşul său, Xerxes,
restabileşte mai întâi ordinea în Egipt, înainte de a plănui o nouă expediţie în
Europa.
Poate că pentru perşi a fost doar un eşec lipsit de importanţă, această
bătălie de la Marathon, dar pentru atenieni a fost o mare victorie - dobândeşte un
prestigiu fără egal. Expediţia lui Darius i-a făcut pe greci să devină conştienţi de
ceea ce înseamnă elenismul în faţa puternicului imperiu asiatic - expediţia
colonială a lui Daris şi Artafernes poate apărea drept o încercare de a impune
Greciei nu doar dominaţia străină, ci şi o filosofie politică, cea a marilor state
orientale, unde trăiesc nu cetăţeni, ci supuşi!

3. Al doilea război medic - 480-479

Pregătirile lui Xerxes: adună importante forţe terestre şi navale, execută

lucrări importante (străpungerea printr-un canal a istmului de la Acte - pen.
Muntelui Atos), în Calcidica - pt a evita ca flota să înconjoare periculosul cap
(unde corăbiile lui Darius suferiseră grele pierderi în 492, cu ovazia operaţiilor pe
coastele de nord ale Egeei).
La Atena, Temistocle - conducătorul politic cel mai ascultat - prevăzuse
pericolul şi mijloacele de apărare: fuseseră alocate construirii unei flote de 200
trireme veniturile suplimentare ale minelor de argint de la Laurion.
Se pune capăt războaielor interne şi se reunesc la Istm reprezentanţii
diverselor state; se discută strategia de urmat şi se încredinţează comanda
supremă şefilor lacedemonieni. Argos, Ahaia, Etolia, Creta - rămân neutre.
Gelon, tiranul Siracuzei, refuză să participe deoarece nu fusese recunoscut drept
şef al coaliţiei.
Xerxes, succesorul lui Darius, reia înaintarea spre V în 480 - forţe mult
mai importante decât acum 10 ani. Flota persană navighează de-a lungul coastei
(aprox. 1200 corăbii acopereau operaţiunile de uscat şi asigurau aprovizionarea
trupelor), iar armata persană de invazie trece Helespontul - utilizând poduri de
vase, aruncate peste strâmtoare între Abydos şi Sestos - şi înaintează prin
Tracia, Macedonia.
Toate provinciile imperiului au trimis contingente; forţele navale - escadre
feniciene, egiptene, ciliciene, cipriote + 300 corăbii greceşti ale ionienilor şi
insularilor supuşi regelui.
Încercarea de a-i opri pe perşi la gurile râului Tempeus - eşec. O a doua
încercare - la Termopile (Leonida şi cei 300 de spartani). Termopile era punct de
 3

trecere obligatoriu între mare şi bariera muntoasă a Calidromului, socotită

imposibil de străbătut pentru o armată. La începutul lui aug. 480 perşii forţează
apărarea grecilor, o coloană inamică înconjurând-o printr-un drum de mune.
Trupele greceşti află şi se repliază pe istmul de la Corint, lăsând la faţa locului
doar pe regele Leonida şi pe cei 300 de spartani
Lupta din dreptul Capului Artemision (în cazul flotei) - la extremitatea
nordică a Eubeei. Corăbiile egiptene şi asiatice fac faţă în mod onorabil vreme de
2 zile de lupte indecise. La vestea abandonării Termopilelor, flota grecească s-a
retras către sud, aruncând ancora near Salamina - de aici putea apăra flancul
fortificaţiilor de la Istm.
Perşii ajung în Attica prin Focida şi Beoţia (care i-a primit ca aliaţi).
Atenienii ascultă sfatul oracolului şi îşi abandonează oraşul, refugiindu-se pe
flotă, care îi va evacua la Salamina şi la Troizen. Mica garnizoană lăsată pe
Acropole s-a apărat cu curaj înainte de a fi masacrată - Xerxes răzbună
incendierea de către ionieni a sanctuarelor de la Sardes, incendiind Atena.

La Salamina - neînţelegeri între conducătorii greci. Spartanul Eurybiade vs

atenianul Temistocle (socotea că bătălia trebuia să se dea fără întârziere în
apele Salaminei, unde lipsa de spaţiu l-ar împiedica pe adversar să-şi
desfăşoare forţele). Oricum, perşii au barat cu o escadră ieşirea vestică din golful
Eleusis - bătălia trebuia să aibă loc.
Într-o domineaţă de la sf lui sept. 480, flota Marelui Rege, cu navele
feniciene, pătrunde în strâmtoarea largă de doar 1 kn dintre Salamina şi coasta
attică. Vasele greceşti, f mobile, biruie. Bătălia de la Salamina = victorie
nesperată a flotei elene. Flota persană e trimisă direct spre Helespont.
Dar, armata persană era încă intactă; e lăsat în Tesalia generalul
Mardonios, împreună cu forţe considerabile. În 479, la înc. lui iulie, el invadează
Attica, pe care locuitorii o evacuează din nou, refugiindu-se la Salamina. Se dă
lupta de la Plateea - armata grecească era condusă de spartanul Pausania,
nepotul regelui Leonida. Victoria de la Plateea - opreşte înaintarea infanteriei; tot
acum are loc victoria grecilor la Capul Mycale, pe coasta Ioniei - flota persană e
izgonită din M Egee.
Atena a jucat un rol capital în această victorie, dar comandanţii
lacedemonieni conduc expediţiile. Sparta - face din nou apel la Pausanias şi la
contingentul său de soldaţi; în urma acestei retrageri, Atena va conduce alianţa
statelor greceşti pt alungarea garnizoanelor persane. Se încheie o alianţă militară
în jurul atenei (în greceşte Symmachia) numită în mod tradiţional şi eronat Liga
din Delos.
Şi în timpul acestui război, multe state greceşti s-au aliat cu perşii
(constrânse - regatul macedonean; de bunăvoie - Teba din Beoţia), iar altele s-
au declarat neutre (corcyrienii, siracuzanii). Războiul are efecte asupra evoluţiei
ulterioare:
 în Atena se aplică legea ostracizării în cazul reprezentanţilor partidului
tiranilor (prietenii lui Hippias) şi al Alcmeonizilor
 tebanii sunt acuzaţi de statele greceşti pt că au colaborat cu inamicii şi
nu sunt iertaţi un sfert de secol
 4

 în Atena se afirmă clasa vâslaşilor - care a favorizat victoria de la

Salamina

Războaiele medice nu putem spune că s-au încheiat. În toată prima

jumătate a sec V - stare de beligeranţă (eg: bătălia de la Eurimedon; expediţia
atenienilor în Egipt - 454). Pacea lui Callias - sfârşitul oficial al războaielor
medice.

Imperiul atenian în timpul lui Pericle

477 - Sparta se retrage de la conducerea expediţiilor în Grecia asiatică

(Sparta îl cheamă înapoi pe regentul Pausanias) - întreprinse pentru a îi pedepsi
pe agresorii perşi şi pt a îi elibera pe grecii de pe ţărmul E al M Egee. Grija
războiului rămâne în sarcina atenienilor.

1. Liga din Delos - alianţă militară (o Symmachia); numele oficial fiind

"atenienii şi aliaţii lor" - preocupare comună pentru apărarea statelor greceşti în
faţa perşilor. În a doua jumătate a sec Vi - "lacedemonienii şi aliaţii lor" - o alianţă
peloponesiacă. Cele două grupuri erau unite prin alianţa vs mezii - lucru stabilit
în cadrul congresului de la Corint (ajunul celui de al doilea război medic - 461).
Iniţial, alianţa formată în jurul Atenei reuneşte cetăţi sau state egeene de
coasta europeană şi din insule; în urma bătăliei de la Eurimedon (468 - victorie
persană) vor adera şi cetăţile de pe coasta asiatică. Unii membri furnizau chiar ei
trireme (eg: Thasos, Samos, Naxos, Chios, Mitilene din Lesbos), alţii plăteau
tribut (fixat iniţial de Aristide la 460 talanţi pe an). Tezaurul comun e transferat de
la Delos la Atena în 454/453 - se reţinea acum a 60-a parte din tezaurul cetăţilor
aliate.
Existau instituţii specifice: un consiliu comun şi un tezaur comun.

2. Activitatea Ligii
- 476 - Cimon, fiul lui Miltiade, alungă perşii rămaşi la gura râului Strymon şi
întemeiază Eionul - putea controla minele de aur din muntele Pangeu
- Skiros primeşte cleruhi (=membrii acelor colonii care rămâneau dependente
de Atena) atenieni, oraşul Carystos din Eubeea e obligat să adere la alianţă
- Unii aliaţi vor să părăsească liga - ciocniri violente, victorie ateniană (eg:
470/69 - Naxos; 465-463 - Thasos); vom avea cetăţi supuse, nu doar
voluntari
- 454-446 - criză gravă; întărirea autorităţii Atenei; - lupte cu 2 adversari:
lecedemonienii şi aliaţii lor + lupte cu Marele Rege în Egipt (454 - dezastrul
de la Memfis…)
- de teama unei intervenţii persane în M Egee - atenienii mută tezaurul alianţei,
iar în 440, între Atena şi perşi - Pacea lui Callias.

3. De la alianţă la Imperiul atenian

- 446 - Atena îi cheamă la ordine pe cei care nu mai prea plătiseră tributul (pt
că luase sfârşit războiul vs mezi…)
 5

- cetăţenilor unora dintre cetăţi (eg: Colofon, Chalcis) li se impune jurământul

că nu se vor retrage din alianţă + li se subminează autonomia
- decret privind monezile, greutăţile, unităţile de măsură - le impune aliaţilor
utilizarea unităţilor atice şi a monezii ateniene; se interzice baterea de monezi
de argint în cetăţile aliate (aprox. 450 sau chiar din perioada războiului
peloponesiac)
- 431 - începutul războiului peloponesic - Tucidide e conştient de cauza
conflictului: puterea Atenei devenise intolerabilă (după Pericle - Atena nu mai
poate da înapoi, să-şi schimbe politica)
Atena s-a transformat dintr-o cetate de mici ţărani proprietari, într-o cetate
de comercianţi ale căror pieţe se întind în toate mările înconjurătoare. Atena
poate trăi ca o insulă, apărată de fortificaţiile sale şi de Marile Ziduri care o leagă
de Pireu - datorită flotei are aprovizionarea asigurată şi poate duce lupta pe terit.
Adversarilor, prin intermediul marinei de război.

Sparta şi aliaţii ei

1. Lacedemonienii şi aliaţii lor - alianţă mai continentală şi mai veche

(mijlocul sec VI - primul acord între Sparta şi oraşul Tegeea din Arcadia). E
cuprinsă întreaga peninsulă, minus Argos (rivala Spartei). Conducerea acestei
organizaţii militare - unuia dintre cei doi regi ai Spartei sau înlocuitorului
său. ! fiecare aliat furnizează propriul contingent, deci nu e nevoie de un
tezaur comun! Până în 410 nu există flotă peloponesiacă, doar forţe terestre.
Corintul e singura cetate care ar putea rivaliza oarecum cu Sparta. În
507/506 intervine pt a îl tempera pe regele Cleomene ce vroia să înceapă
ofensiva vs Atena, dar în 431, tocmai Corinul îndeamnă la război. Însă unele
colonii corintiene aderă la Liga de la Delos (eg: Potideea).

2. Cetatea spartană
Oganizarea socială: perieci (oameni liberi - din satele de la periferie;
participă şi la apărarea cetăţii, furnizând contingente de soldaţi), hiloţi (depind de
cetatea lacedemoniană - înfură dispreţul cetăţenilor; lucrează pământul pt a
asigura hrana; uneori se revoltă - esp. în Mesenia). Cetăţeni ai Spartei sunt fiii de
cetăţeni; sunt admişi încă de la naştere de Bătrânii tribului. Educaţie predominant
militară şi fizică - dacă nu faci faţă, ajungi în corpul Inferiorilor. Cetăţenii sunt o
castă militară care participă la război, asigură ordinea interioară - sunt max. 9000
(sec. VI).
Instituţiile: 2 regi aleşi din două familii diferite ale cetăţii (Agizii şi
Euripontizii), asistaţi de Gerusia (28 membri), supravegheaţi de 5 Efori (aleşi în
fiecare an). Cea care consfinţeşte hotărârile - adunarea populară.
Slăbiciuni:
a) oligantropia - scăderea nr cetăţenilor, din cauza supramortalităţii masc.
datorate războiului; se recurge la cei care nu sunt cetăţeni pt a se reconstitui
armata
b) inegalitatea socială
 6

c) cutremurul din 464 - f multe victime; hiloţii din Mesenia profită de prilej pt a se
răscula

3. Politica externă
Din 478 - retragerea Spartei în Pelopones dat. slăbiciunii ei. Regentul
Pausanias încearcă să negocieze cu Xerxes şi să îi îndemne pe spartani să
constituie o flotă, dar degeaba.
În 471/470 - ostracizarea lui Temistocle, de către concetăţenii săi; se
stabileşte în Argos şi încearcă să ridice o forţă vs Sparta, dar fără succes. În 469,
Sparta îşi învinge adversarii, dar după cutremurul din 464, nu mai obţine sprijin
suficient de la aliaţii ei şi face apel la atenienii lui Cimon.
Atena se aliază cu Argosul, apoi cu Megara - în faţa ostilităţii Spartei.
Atenienii îi instalează la Naupact pe mesenienii exilaţi, ce se răsculaseră
împotriva Spartei. Creşte mânia Corintului (care era supărat şi pt că Megara
posedă câte un port pe ambele maluri ale istmului).
Primele conflicte între atenieni şi egineţi - când atenienii se angajează într-
o expediţie vs Egipt. 456 - Egina capitulează, fiind obligată să plătească tribut
alianţei ateniene (! O cetate membră a alianţei peloponesiace este silită să o
părăsească şi să adere la Liga din Delos!).
446/445 - Pacea de 30 de Ani încheiată între Atena şi Sparta -
soluţionează litigiul dintre cele 2 alianţe:
- Atena renunţă la Megara, Ahaia şi Trezena, dar păstrează Egina
- Alianţa peloponesiacă se impune în zona continentală: Pelopones + Beoţia
- Alinanţa din jurul Atenei - o întindere mult mai mare: de la M Ioniei la P.
Euxin; forţa ei se bazează pe supremaţia maritimă a flotei de război ateniene

Războiul peloponesiac (431-404)

Pentru Tucidide, acest război este cel mai dezastruos conflict care a lovit
lumea greacă. Se opun cele două mari blocuri; câteva state greceşti visează la
neutralitate, dar sunt obligate to join (eg: refuzul insulei Melos duce la devastarea
ei de atenieni în 416). În final, victoria nu înclină către una dintre tabere, decât
datorită intervenţiei Marelui Rege care pune practic la dispoziţia Peloponesului o
flotă capabilă să rivalizeze cu cea ateniană.
1. Cauzele războiului - evidenţiate f bine de Tucidide (distinge adevărata
cauză de pretextele ocazionale)
! Creşterea puterii ateniene i-a neliniştit pe lacedemonieni şi pe aliaţii lor!
Imperialismul Atenei - dominaţia pe mare care îi dădea posibilitatea să întrerupă
relaţiile comerciale ale oricărui stat care nu se supunea.
+ Îngrijorarea spartanilor în faţa zgudurii propriei lor alianţe (putem spune
că spartanii au dorit războiul peloponesiac tocmai pentru a evita prăbuşirea
propriei lor alianţe).
În 432, peloponesienii sunt cei care consideră anulat armistiţiul impus prin
Pacea de 30 de ani.

2. Forţele participante
 7

Atena dispune de reurse financiare fără egal - 2.000 de talanţi pe an.

Puteau echipa 300 de trireme + corăbiile aliaţilor din Chios, Lesbos, Corcyra.
Dar, armata de uscat a Atenei nu putea rivaliza cu cea a peloponesienilor -
strategia lui Pericle: de a nu accepta lupta în câmp deschis. Populaţia Atticei
urma să se refugieze în spatele fortificaţiilor oraşului, ale Pireului şi ale Zidurilor
Lungi, abandonând câmpia incursiunilor inamicului. Atena urma să menţină
libertatea negoţului prin Pireu şi să hărţuiască coastele Peloponesului - debarcări
şi atacuri prin surprindere.
În cazul peloponesienilor - situaţie inversă: flotă puţin eficace, dar o f
puternică armată de uscat (aprox. 40.000 oameni). ECHILIBRU - război de
uzură.

3. Peripeţiile războiului
a) Războiul de 10 ani (431-421) (sau Războiul lui Arhimados - regele spartan
care a condus primele operaţii)
- 431 - tebanii atacă Plateea prin surprindere; asediu
- prima campanie a peloponesienilor în câmpia Aticii
- egineţii sunt alungaţi din insula lor; locul lor e luat de coloni trimişi de At.
- alianţa atenienlor cu Sitalce (regele tracilor) şi Perdicas II (reg. maced.)
- iarna 431/430 - discurs funebru ţinut de Pericle în cinstea celor morţi în război
- 430 - II invazie în Atica; epidemie de ciumă în Atena (concentrarea întregii
populaţii în zona urbană a favorizat epidemia care a durat mai mult de un an
şi a reapărut în 427; a pierit o treime din populaţie)
- 429 - moare Pericle; victoria de la Phormion vs flota corintiană; Potideea
capitulează
- 428 - Plateea e asediată de regele spartan Arhidamos; atenienii se războiesc
în Pen. Calcidică, spartanii în Acarnania; bătălia navală de la Naupact
- 427 - revolta Lesbosului; Mitilene e cucerită de atenieni; cade Plateea; revoltă
în Corcyra
- 426 - atenienii sunt înfrânţi în Etolia, dar dobândesc o victorie vs Ambracia
- 425 - atenienii ajung în Pilos, spartanii sunt încercuiţi în mica insulă
Sphacteria şi cer pace; Adunarea poporului atenian s-a arătat intransingentă,
fiind instigată şi de Cleon - demagog înclinat către măsuri extreme
- 424 - armata ateniană trece la invadarea Beoţiei, dar e înfrântă la Delion, în
câmp deschis (nu mai respectase strategia propusă de Pericle) Brasidas
(general spartan) cucereşte Amfipolis (în ciuda eforturilor atenianului
Tucidide, care comanda escadra staţionată aici; el va fi exilat şi în acea
perioadă va scrie istoria războiului); armistiţiu pe timp de un an
- 422 - Cleon şi Brasidas mor în faţa Amfipolisului; dispariţia simultană a celui
mai bun general spartan şi a comandantului atenian adept al războiului până
la zdrobirea duşmanului duce la încheierea păcii

b) Pacea lui Nicias - numele politicianului atenian ce a negociat-o (421-416)

- 421: pacea lui Nicias (armistiţiul de 50 de ani); Beoţia şi Megara refuză să o
recunoască; alianţă defensivă între Argos, Elis, Mantineea şi Atena
- 418 - înfrângerea de către Sparta a Argosului şi a aliaţilor săi la Mantineea
 8

c) Expediţia din Sicilia (415-413)

Siracuza - deţinea în Sicilia locul de frunte şi datorită politicii tiranilor

Gelon şi Hieron. Îi învinsese pe puni la Himera (480) şi pe etrusci în lupta navală
de la Cumae (474). Era în bune relaţii cu metropola Corint şi încă de la începutul
războiului peloponesiac a aderat la cauza Corintului şi Spartei. În 427-424 -
Atena i-a susţinut pe Leontini şi Camarini care luptau împotriva Siracuzei şi
aliatelor ei.
Segesta, aliata Atenei, îi cere ajutorul vs Selinunt, aliata Siracuzei. Nicias
îndeamnă la neangajare, dar Alcibiade convinge poporul de avantajele care ar
putea fi obţinute de aici. Expediţia porneşte la sf primăverii lui 415.
Alcibiade e acuzat că ar fi participat la o parodiere a Misterelor de la
Eleusis - se refugiază în Sparta unde îi determină pe lacedemonieni să oprească
ambiţiile Atenienilor în Siracuza.
Lacedemonienii trimit la Siracuza pe spartanul Gylipos, ca să conducă
rezistenţa împotriva invaziei şi redeschid ostilităţile în Grecia. După 2 ani,
atenienii eşuează în încercările de cucerire ale Siracuzei şi sunt atacaţi de
aceştia, conduşi de Gylipsos. În vara lui 413, Nicias şi Demostene sunt executaţi
de învingători.
- ocuparea Deceliei de către peloponesieni - de aici puteau exercita blocada pe
uscat a Ateniei; oraşul nu putea beneficia de resursele câmpiei attice şi nici
de resursele din minele de argint de la Laurion.

d) Rezistenţa ateniană (413-404)

- rolul perşilor devine determinant în evoluţia conflictului; războiul se va
desfăşura mai ales pe mare - va fi costisitor şi sângeros
- 412: Ionia şi Rodosul se răscoală; tratatul de la Milet dintre Sparta+Marele
Rege
- 411: Alcibiade revine în fruntea flotei Samosului. Revolta Eubeei. Dezastru
spartan la Cyzik
Până în 408, flota ateniană are succes, dar acum, este numit Lysandros
amiral al flotei peloponesiace şi corupe vâslaşii trierelor atenienie, oferindu-le o
soldă superioară.
- 406: victorie a atenienilor în bătălia de la Arginusa, în largul Lesbosului
- 405: flota ateniană e luată prin surprindere de către Lysandros la Aigos-
Potamos - e distrusă în întregime
- 405-404: asediul (din nov 405, Pireul era blocat iar populaţia asediată în oraş
suferea de foame) şi predarea Atenei (aprilie 404)

Consecinţe:
- Atena îşi pierde hegemonia şi aliaţii; e obligată să dărâme zidurile de incintă
şi să se supună conducerii celor 30 impuse de Sparta
- Prăbuşirea sistemului social tradiţional al Spartei - mulţi spartani sunt trimişi
în garnizoanele din fostul imperiu al Atenei, unde se îmbogăţesc
 9

- Sparta - 2 adversari: cel care a fost învins şi Marele Rege - vrea să-şi
restabilească autoritatea asupra grecilor din Asia
- Viaţa economică şi societatea sunt bulversate.

Thucydide şi războiul cetăţilor (pg 48-61, Bonnard III)

A fost neglijat în Renaştere, iar în sec XVI, era preferat Herodot. Doar în
sec XIX, secolul ştiinţei, Thucydide devine istoricul absolut, Obiectivitatea pură.
El era un istoric foarte imparţial, în măsura în care timpul său, caracterul său,
formaţia sa i-au îngăduit-o. Plus e un mare artist - "Războiul peloponesiac"=
asemenea unei drame în 3 acte; sunt 4-5 personaje în prim plan; figurile
expresive ale popoarelor zugrăvite cu trăsături de neuitat.
Ex - două dintre personajele ateniene, alese aî. să fie imagini simbolice
ale omului politic din toate democraţiile sau pseudodemocraţiile.
1. Nicia - şeful partidului conservator atenian; om mediocru - nu e pregătit
pentru a putea face neprevăzutului, mizează pe Întâmplare, care să ia în
locul său hotărâri, în faţa cărora el dă întotdeauna înapoi. E şef de partid, dar
e înfricoşat de atenienii al căror şef este. Acţionează mereu în contratimp -
eg: când ar fi trebuit să rămână în faţa Syracuzei şi să conducă asediul, cere
atenienilor rechemarea sa; când situaţia devine primejdioasă şi armata
ateniană reclamă să se plece, Nicias e de părere că ar trebui să se rămână
pe loc. Portretul pe care îl crează Thucydide ar putea să ne trezească
admiraţia din când în când, dacă nu ar apărea o notă de sarcasm: eg -
"Nicias era puţin cam mult înclinat spre superstiţie şi spre lucruri de acest fel".
Sfârşitul - o execuţie fără glorie, după ce şi-a lăsat armata capturată de
duşman. Concluzia: pentru a fi un mare general nu e destul să fii un om
cumsecade.
2. Cleon (sau Alcibiade) - ştie şi arată că un mare imperiu nu se întemeiază şi
nu se durează decât prin nedreptate. Când Mytilene se revoltă, Atena nu are
de ales decât între justiţie şi imperiu. Cleon propune zdrobirea Mytilenei. Însă
el este un doctrinar, are o inteligenţă rigidă şi sectară. Cleon are o energie de
necrezut, o îndrăzneală fără frâu. Cleon nu se teme nici să fie laş dacă asta i-
ar salva piele. Celon nu-şi pune darurile, fără plată, în slujba interesului
public. El iubeşte puterea mai mult decât cetatea - îi convine starea de război,
pt că în această confuzie îşi poate elimina adversarii politici şi îşi poate
consolida poziţia.
Scena în care Thucydide opune în faţa Adunării poporului pe Nicias şi pe
Cleon, aristocratul dispreţuitor vs omul din popor.

Thucydide scrie într-un ritm binar, în construcţii simetrice - în care introduce

elemente asimetrice. Gândeşte şi scrie dialectic - un dialog interior, ce poate fi
urmărit de-a lungul frazelor (subiectul: nu istoria războiului dintre atenieni şi
adversarii lor, ci posesiunea sau pierderea unor bunuri care ne sunt cele mai
necesare - pâinea, libertatea, gloria).
Istoria sa se vrea utilă, opera sa constituie "un câştig pentru totdeauna". El e
convins că există legi ale istoriei şi că aceste legi sunt inteligible. Dacă le cunoşti
 10

- poţi acţiona asupra lumii fizice, asupra naturii. La baza istoriei lui Thucydide - o
ipoteză raţionalistă (s-a spus despre el că ar fi fost ateu). Face parte din
generaţia care concepe proiectul de a întemeia pe baze raţionale, o ştiinţă utilă a
omului.
Suferă influenţa lui Hippocrate şi a medicilor - eg: întrebuinţarea unei
terminologii medicale în descrierea pretinsei ciume din Atena. Originalitatea lui
Thucydide - pt că a transpus metodele şi spiritul ştiinţei propriu-zise în domeniul
istoriei, în care domnea încă miraculosul.
Cheia istoriei = omul, cu variaţiile sale în spaţiu şi timp. Doar stabilitatea
relativă a naturii ne îngăduie să stabilim legile devenirii istorice. Efortul său - de a
fonda istoria utilă - prevede îndreptarea viitorului.

Subiectul cercetării: istoria naşterii, formării, creşterii unui imperiu - al

Atenei. Îşi pune următoarele întrebări:
 Va reuşi Atena să devină conducătoare comunităţilor greceşti?
 Va realiza unirea grecilor fără a jigni mândria cetăţilor independente?
 Îi va convinge sau constrânge pe greci să o urmeze?
La un moment dat, Atena pretinde să-şi extindă în Sicilia imperiul pe care
îl poseda deja în Mediterana orientală - îşi aruncă toate forţele în luptă: corăbiile,
armatele - eşec total. Adversarii ei de totdeauna - din Pelopones, Boeţia, Corinth
- se năpustesc asupra ei, Atica e invadată, Atena e cucerită.
Thucydide - nu ştia când a început să culeagă documentele istoriei sale,
în 431, că Atena se va prăbuşi în 404 - la care a asista şi el. Războiul
Peloponesului este eşecul unităţii grecilor sub dominaţia Atenei, este eşecul
imperialismului atenian, ruina Greciei cetăţilor.

Interesul este mobilul care susţine orice activitate umană; toate celelalte
mobile îşi au rădăcinile în el. Cetatea, naţiunea, statul - sunt o asociaţie de
interese, o sumă de interese individuale. Statul nu e o entitate, ci locul unui
contract între interesele individuale, care se apără mai bine în cadrul cetăţii,
decât în orice alt cadru. Înseamnă că, asemenea indivizilor, cetatea vrea să
posede şi să dureze.
Aşadar, legea naturală: societăţile omeneşti vor să trăiască. Thucydide -
afirmă această lege, prin intermediul unui mare număr de personaje ale istoriei
sale.
eg: declaraţiile lui Pericles - a exercita tirania vs a dispărea (la Atena se
referă).
A învinge pe altul este singurul mod de a-ţi afirma superioritatea, pentru
un popor. Există totuşi o forţă capabilă să organizeze haosul acestor voinţe de a
trăi, care se ciocnesc între ele - acţiunea câtorva oameni mari, în stare să
mobilizeze mase mari de oameni.
Aşa se descompun cetăţile şi lumea cetăţilor - alte căi de salvare ale
cetăţii vor mai încerca să găsească Demosthene şi Platon (imaginea unei cetăţi
ideale).