Florea Andrei Sparta

Sparta a fost înființată în secolul al VIII-lea î.Hr. de dorieni în regiunea Laconia.

[2] Era organizată ca stat militar, având o armată terestră puternică. Societatea
era alcătuită din: perieci (locuiau în jurul orașului Sparta și se ocupau cu
agricultura, meșteșugurile, negustoria), hiloți (făceau parte din populațiile
cucerite de spartani), aristoi („aristocrați”, cei care dețineau puterea și
participau la conducerea statului), spartani (cetățenii originari din Sparta).
Statul spartan era condus de doi regi (considerați șefi militari supremi și preoți),
de „Sfatul bătrânilor” (Gerusia) și de „Adunarea poporului” (Apella), formată
din spartanii majori. Organul cel mai important al statului spartan era „Colegiul
celor cinci efori”, având drept de control asupra tuturor activităților.
Sparta era caracterizată de o cultură războinică. Pământurile din Sparta erau
cultivate de sclavi (hiloții) și perieci, supravegheați intens, dat fiind că erau mai
numeroși decât spartanii, ceea ce a dus la diverse revolte. Spartanii erau
caracterizați prin mantia roșie și barba stufoasă. Nou-născuții bolnavi sau cu
diferite deficiențe erau uciși, fiind acceptați numai copiii capabili de a face față
războiului.
O problemă a Spartei era lipsa marinei, motiv pentru care în războiul contra
perșilor a fost nevoită să recurgă la inamicul său, Atena. Prima înfrângere a
spartanilor a fost cea înregistrată în bătălia de la Termopile, contra Imperiul
Persan. Sparta nu a trimis decât câteva sute de războinici, sprijiniți de marina
ateniană.
Tradiția antică spune că 300 de spartani au reușit să țină în frâu mai mult de
1.000.000 de persani timp de 3 zile și 3 nopți. Această ispravă a dat curaj
grecilor, care au reușit ulterior să învingă imensa armată persană.
Sparta și Grecia clasică
După al doilea război messenian, Sparta devine o putere locală în Peloponez.
De-a lungul secolelor, Sparta își formează o reputație de mare putere militară
terestră. În 480 î.Hr., un mic contingent format din aproximativ 300 de spartani,
700 de tespieni și 400 de tebani, conduși de regele spartan, Leonidas, a
înfruntat o uriașă armată persană în bătălia de la Termopile, provocând mari
pierderi oștii ahemenide, curajul lor fiind un exemplu pentru ceilalți greci.
Armamentul, tacticile și armurile de bronz de calitate superioară ale hopliților
greci și-au spus cuvântul în bătălia de la Plateea, unde o armata grecească îi
spulberă pe persani și planurile lor de expansiune în Grecia și Europa.
În perioada clasică târzie, Sparta, Atena, Teba și Persia vor fi puterile ce se vor
lupta pentru supremația asupra celorlalte state elene. În urma războiului
peloponesiac, Sparta a devenit o putere navală, supunând multe polisuri
importante, ca într-un final să înfrângă chiar Atena și flota sa experimentată. La
sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., odată cu supunerea Ligii de la Delos și a Atenei,
Sparta a ajuns cea mai mare putere a Greciei și Mării Egee.
În Războiul Corintic, Sparta a trebuit să facă față unei alianțe între Teba, Atena,
Corint și Argos. Alianța a fost sprijinită inițial de Imperiul Persan, ce dorea să își
recupereze teritoriile ioniene ocupate de spartani și să stopeze expansionismul
acestora. Sparta a obținut o serie de victorii terestre, dar mare parte a navelor
sale de război au fost distruse în bătălia de la Cnidus, unde a înfruntat o flotă
ateniano-persană. Acest insucces a clătinat poziția ei de putere navală, dar nu a
oprit aspirațiile spartane de a invada Persia. Însă Conon, un atenian, a făcut
ravagii de a lungul coastei Spartei și a provocat o revoltă a hiloților.
După câțiva ani de lupte înverșunate, în 387 î.Hr. se semnează Pacea lui
Antalcidas, prin care toate orașele ioniene sunt reocupate de perși. Finalul
războiului a însemnat reafirmarea capacității Persiei de a influența polisurile din
Grecia. Câțiva ani mai târziu, declinul Spartei a devenit inevitabil după
dezastruoasa înfrângere din bătălia de la Leuctra contra Tebei. Aceasta a fost
prima înfrângere a unei mari armate spartane într-o bătălie terestră.

Sparta elenistică și romană

Sparta va continua să existe doar ca putere locală, neputându-se reface total
după bătălia de la Leuctra și revoltele hiloților. A fost inclusă în sfera de
influență a Macedoniei în timpul lui Filip al II-lea. După asasinarea regelui
macedonean de către căpitanul propriei gărzi de corp, Pausanis, Sparta
(precum tracii, ilirii și celelalte polisuri grecești) se va revolta împotriva
Macedoniei. Totuși nu va fi asediată și distrusă de Alexandru, cum a fost cazul
Tebei.
În timpul campanilor lui Alexandru din Persia, regele spartan Agis al III-lea va
trimite o oaste în Creta în 333 î.Hr. pentru a o ocupa. Apoi Agis, în fruntea unei
armate grecești, va ataca Macedonia, unde a obținut, inițial, o serie de succese.
Dar o armată macedoneană condusă de generalul Antipater înfrânge oastea
spartană, într-o bătălie în care pier 5.300 de spartani și aliați și 3.500 de
macedoneni. Agis este ucis de o suliță, iar Sparta este obligată să se alăture Ligii
de la Corint
Deși declinul cetății continua, Sparta nu a renunțat la titlul de „apărător al
elenismului”. Când Filip a creat Liga de la Corint sub pretextul apărării Greciei în
fața Persiei, spartanii au ales să nu se alăture, pe motivul că liga nu era condusă
de Sparta.
În timpul războaielor punice, Sparta a fost un aliat al Republicii Romane.
Independența ei politică e lichidată când este obligată să intre în Liga Aheană.
În 146 î.Hr. Grecia a fost cucerită de generalul roman Lucius Mummius. După
cucerirea romană, orașul a devenit o atracție turistică pentru elita Romei care
dorea să cunoască la fața locului cultura spartană.

Sparta medievală și modernă

De a lungul Evului Mediu și Epocii Moderne, Sparta a fost sub ocupația
imperiilor bizantin, latin de Constantinopol și otoman. Conform surselor
bizantine, parți ale regiunii Laconia au rămas păgâne până în secolul al X-lea
d.Hr., iar dialectul doric a supraviețuit în Tsakonia. În Evul Mediu, Mystras a fost
centrul politic a Laconiei. Municipalitatea Sparti a fost reînființată în 1834, prin
decretul regelui Otto al Greciei.