Sintez IBU an 1/sem1 (Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifr) 1. Persoana Mntuitorului Iisus Hristos.

Mrturii oferite de autorii romani i iudaici n legtur cu persoana istoric a Mntuitorului. (pg 26-30, manual Istoria Cretinismului, Nicolae Chifr) DOVEZI ISTORICE ALE EXISTENEI LUI IISUS HRISTOS. (surs complet [Link] extern manualului) 1)Mrturia filosofilor pgni - Thallus este printre primii scriitori pgni care l menioneaz pe Hristos (aprox 54 [Link]). Iulius Africanus i citeaz lucrarea istoric, spunnd: Thallus, n a treia carte a istoriei sale, explic ntunericul ce a avut loc atunci nu ca o eclips de soare pentru c o eclips solar nu poate avea loc n timpul unei zi cu lun plin, tiind c n timpul Patelui iudaic este lun plin (Cronografia, 18,1) - Un adept al stoicilor, sirianul Mara (73-160), ntr-o scrisoare ctre fiul su Serapion spunea: "Ce a folosit atenienilor c l-au osndit la moarte pe Socrate, samienilor c l-au ars pe Pytagora, evreilor s-l chinuiasc pe regele lor nelept. Pe drept, Dumnezeu i-a rzbunat pe aceti trei nelepi" (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, "un rege nelept care fu osndit la moarte de poporul evreiesc". Este o mrturie foarte veche. - Pe la anul 178, filosoful neopitagoric Celsus (un Voltaire al veacului II) public mpotriva cretinilor un pamflet virulent. Portretul lui Hristos se aseamn cu cel din Talmud. - Cam n aceeai vreme nva celebrul orator i sofist Lucian din Samosata (125-192). Nici acesta nu-i cru sarcasmele fa de Hristos i de cretini. Aluziile lui se gsesc n lucrarea Moartea lui Peregrinus (cam n anul 170). (aflm de la Origen, Contra Celsum, C.I. no. 28,32,33). - Porphyrios, n marele su Tratat mpotriva cretinilor (anul 270), pstreaz n polemica sa un ton mai puin agresiv, iar atitudinea sa fa de Hristos este remarcabil. Nu-L trateaz ca magician sau impostor; el i acuz numai pe apostoli i evangheliti. Figura Sa i impune respect. - Scriitorul pgn Lampridius spune despre mpraii romani Hadrian i Alexandru Sever: "Alexandru a voit s fac templu lui Hristos i s-L numere printre zei". Iar despre Hadrian, "c a vrut s fac n toate oraele temple fr idoli... " (Aelius Lampridius, Historicae Augustae Scriptores rex, Biponti, 1787, vol. I. p. 278). 1 din 22

- Phlegon (sec. II), dup ce spune c Hristos a fost profet, fiindc s-a mplinit profeia despre nimicirea Ierusalimului, eclipsa solar, cutremurul de pmnt, la moartea Domnului, continu astfel: "n anul al patrulea al Olimpiadei a 202-a a avut loc eclipsa solar" (Origen, Contra Celsum, lib. II, edit. cit. p. 579, Hist. Olymp, lib.13). 2)Mrturia marilor scriitori i istorici antici - Iosephus Flavius (37-100 d. Hr.), evreu de origine, din familie preoeasc, a trecut de partea romanilor i a stat n slujba lor ca istoric. El descrie evenimentele din istoria evreilor veacului I n De Bello Iudaico (anii 77-78) i n De Antiquitatibus Iudeorum (anii 93-94). n De Antiquitatibus Iudeorum face pomenire de Irod Antipa, Sfntul Ioan Boteztorul i uciderea lui (XVIII, V.2 Nr. 116-119). Nimeni nu contest autenticitatea acestui pasaj. De pe timpul lui Irod Agripa II, povestete uciderea lui Iacob cel Tnr (sau cel Mic): "Marele preot, judecnd momentul favorabil..., adun Sanhedrinul judectorilor i face s se prezinte naintea acestui tribunal pe fratele lui, Iisus, supranumit Hristos (Iacob era numele su) i ali civa sub acuzarea de ilegalitate, i-i ddu s fie ucii cu pietre" (De Antiquit., XX, IX, l, n. 200). - Plinius Secundus cel Tnr(+114). De la acest scriitor latin avem cel mai vechi text care face mrturie despre existena lui Hristos, bineneles, afar de Evanghelii. El este legat imperial i guvernator al Bitiniei. El adreseaz , ntre anii 98-112 mpratului Traian, care-i era prieten, un raport cu privire la conduita pe care a avut-o fa de cretini, care s-au nmulit fr msur. Cultul oficial este, prin urmare, n declin. De aici se ivete necesitatea de a-i stopa pe cretini, trimindu-i la moarte. "Crima lor principal este c se adun ntr-o zi anumit, nainte de rsritul soarelui; c nal pe rnd cntece de laud lui Hristos, ca unui Dumnezeu" (Pliniu Sec., Epist. 96 i 97, trad. C. Popa-Lisseanu, Casa c., Buc., 1917, p. 131-134). mpratul Traian i rspunde ntr-o scrisoare. Din mrturia lui Pliniu reiese c Hristos este ntemeietorul sectei christianilor, adic a cretinilor. Documentul este de o covritoare importan, att pentru vechimea lui, ct i pentru faptul c nimeni nu i-a contestat autenticitatea. - Cornelius Tacitus, istoricul cel mai bine i mai temeinic informat cu privire la evenimentele pe care le descrie, c n expunerea sa nu s-a rezumat niciodat la versiuni orale, tradiii, legende i poveti, ci s-a bazat exclusiv pe documente oficiale. Mrturia lui Cornelius Tacitus despre Hristos este cuprins n Annales, 1. XV, c. 44, dintre anii 115 i 117.E vorba de incendierea Romei, de care era fcut rspunztor Nero, dup zvonul care circula n public, care de fapt era adevrat, fiindc el era vinovat. Iat ce spune Tacit: "Ca s nimiceasc aceast rumoare, el 2 din 22

a aplicat chinuri rafinate acelora crora abominaia i fcea urgisii i pe care vulgul i numea cretini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, n timpul domniei lui Tiberiu, de ctre procuratorul Pontiu Pilat. Reprimat pe un moment, aceast execrabil superstiie, a izbucnit din nou, nu numai n Iudeea, unde luase natere rul, ci nc i n Roma, unde tot ce este infam i ruinos se lete i are sectatori" (Taciti, Annalium, lib. XV, Cap.44). - Caius Suetonius Tranquillus (117-138) este secretarul mpratului Hadrian. Prin anul 120 scrie istoria vieii celor dinti doisprezece mprai romani. n Viaa lui Nero, cap. XVI, vorbete despre cetini i viaa lor nou i rufctoare: affecti supplicii christiani, genus humanum superstitionis novae et malificae. n Viaa lui Claudius face aluzie la Hristos, raportnd c mpratul "alung din Roma pe evrei care, aai de Chrestus, nu ncetau s se agite" Iudeas impulsante Chreste assiduae tumultantes Roma expulit (Vita Claudii, 25). Pe Hristos l numete "Chrestus", dup cum L-au numit romanii pn mai trziu, care cretinilor le spuneau "Chrestiani" (Tert., Apolog., 3). 3) Talmudul (scriitorii evrei vorbesc, n felul lor, despre Iisus. Mrturii uneori pline de ur, amestecate cu legende scornite, inepii sacrilege, ns cu valoare istoric). Mischna nu-l numete niciodat direct pe Iisus, cele dou pasaje (Iabamoth, IV, 13 i Sanhedrin, X, 2) unde ar putea fi vorba despre Iisus, sunt interpretate ndoielnic. Tosephtha nu transmite despre Iisus informaii ru-voitoare, cci numirea de Ben-Pandera (Chullin, II, 22-24) nu are nc un caracter injurios, iar cnd e vorba de Ben-Stada (Schabb, XI, 15; Sauhed, X, 11) nimic nu dovedete c ar fi vorba despre Iisus. Talmudul Palestinian este mai puin favorabil. Hristos este prezentat de obicei ca un abil personaj care se numete Dumnezeu, care a fcut de rs nvtura doctorilor lui Israil (Thaanith, 65 b; Sauh., 25 c). ns n Talmudul Babilonic i n Midraschin-uri se gsesc despre Iisus povetile cele mai grosolane (Schaabalh, 104 b; Gittiri, 56 b, 57 a). Pe Minimi (cretinii de neam evreiesc) i blestem n rugciunile zilnice. Legendele cele mai pline de ur iau natere mai trziu, n evul mediu. Grosolniile cele mai nenchipuite, ruinea durabil a iudaismului anticretin se cuprind n Toledoth Jeschu, povetile cele mai dezgusttoare (S. Krauss, Das Leben Jesu nach Judischen |uellen, Berlin, 1902). Voltaire se inspir din Toledoth Jescu. 4) Gnosticii confirm existena lui Hristos. - Prin anii 120-140 ai erei cretine, n capitala Egiptului nva Basilides. Despre acesta spune Hypolit: "n ce privete persoana 3 din 22

Mntuitorului, dup ei, totul s-a petrecut dup cum st scris n Evanghelii" (Philosophumena,VII 27). -Valentin, n Roma anilor 135-160, recunoate valoarea istoric a Evangheliilor; nu le sfrtec, ci brodeaz n jurul lor nvtura sa (Tertullianus, De Prescriptione, XXVII). 5) Nu n ultimul rnd, Manuscrisele de la Marea Moart, descoperite n 1947, n Peterile de la Qumran, au scos la iveal numeroase documente datate nainte de anul 68 [Link]. Dintre acestea, o parte fac referire la scrierile Noului Testament i la Persoana lui Iisus Hristos.

2. Persecu ii. Persecu iile locale i generale. mp ra i i martiri: Nero, Marc Aureliu, Septimius Sever, Valerian, Deciu, Diocleian. (pg 48-70, manual Istoria Cretinismului, Nicolae Chifr) Surse externe manual ([Link] %C3%AEmpotriva_cre%C5%9Ftinilor#Persecu.C5.A3iile_locale)

Persecuiile locale
Nero (54-68)
Nero Claudius Caesar s-a nscut n anul 37 i cstorit cu Octavia. Din anul 60 se ia dup modelul lui Caligula (despotismul orientalo-elenistic). Persecuia contra cretinilor a cunoscut momente crude i nemaivzute: cretinii erau dai la fiare n arene, alii erau ari pe rug, sfiai de animale, i martirizai multe alte feluri. Martiri: nu este cunoscut numrul mucenicilor, dar se apreciaz a fi fost muli, printre care - dup Tacitus i Clement Romanul martirizarea Sfinilor Apostoli Petru i Pavel.

4 din 22

Nefiind cunoscui martiri i n alte orae, este considerat c persecuia s-a limitat numai asupra cretinilor din Roma. Decretat de senat hostis publicus (lat. "duman public") i condamnat la moarte la 9 iunie 68, Nero se sinucide rostind cuvintele Qualis artifex pereo (lat. "Ce mare artist piere").

Domitian (81-96)
Titus Flavius Domitianus s-a nscut n anul 51 din Vespasian si Flavia Domitilla i este desemnat succesor la tron n 79 de fratele mai mare, Titus. Este caracterizat ca fiind un om ambiios i foarte gelos, dar mai ales rzbuntor. Domitian se autointituleaz dominus et deus i guverneaz pe baza despotismului lui Caligula i Nero. Victime: el a persecutat i rude cum ar fi vrul su Flavius Clemens i soia acestuia Flavia Domitilla, consulul Acilius Glabrio i muli alii, iar dup tradiie Sfntul Ioan Evanghelistul a fost exilat n insula Patmos anul 96. Persecuia lui a fost scurt cznd victim unui complot organizat de Phartenius, comandantul grzii palatului i de soia sa Domitilla Longina. Dup el senatul a proclamat mprat pe Nerva (96-98) care nu a dat curs acuzaiilor asupra cretinilor.

Traian (98-117)
Marcus Ulpius Traianus s-a nscut n sudul Spaniei n anul 53 fiind un foarte bun militar, administrator i cel mai nsemnat cuceritor roman dup Caesar. Cu toate ca era drept i cinstit, el a fost un persecutor al cretinilor realiznd primul rescript referitor la ideile sale despre cretini. Rescriptul a fost emis datorit unei scrisori din partea lui Pliniu cel Tnr n 111-112 din care Traian afla c datorit cretinilor templele se goleau, nu se mai respectau srbtorile, iar animalele nu se mai cumprau pentru sacrificii. Traian hotrte ca s fie persecutai cei care sunt dovedii i denunai, iar cei care nu apostaziaz s fie pedepsii. n concluzie cretinii nu erau pedepsii datorita faptului c nclcau legile ci datorit numelui de cretin.

5 din 22

Ca martiri mai nsemnai erau sfinii Ignatie al Antiohiei murind aruncat la fiare n anul 107 i Simeon al Ierusalimului de 120 ani.

Adrian (117-138)
Publius Aelius Hadrianus s-a nscut n Italia n anul 76. Acesta a fost ales la insistenele soiei lui Traian, pe patul de moarte. Este caracterizat printr-o pasiune de a cunoate ct mai multe fiind un iubitor de cultur si ordine i poate din aceast cauz el a ncercat s liniteasc furia maselor preciznd ca oamenii s nu fie deranjai ns dac denuntorii cretinilor au dreptate s fie acuzai in faa tribunalului.

Antonin Piosul (138-161)

Antonin Piosul s-a nscut n anul 86 i provine dintr-o familie senatorial din Galia. n timpul domniei sale a asigurat statului o bogie financiar, o bun administraie fiind considerat tipul mpratului ideal. Cu toate c el nu a persecutat cretinii, totui au existat martiri datorit unor guvernatori provinciali. Cea mai cunoscut persecuie din timpul su este cea de la Smirna unde au murit 11 cretini, unul apostaziind. Aici cade victim i episcopul Policarp (23 februarie, 155) fiind strpuns cu pumnalul i apoi ars pe rug. Important este faptul c Antonin Piosul i-a adresat o Apologie Sfntul Iustin Martirul i Flosoful.

Marcu Aureliu (161-180)

Marcus Annius Verus s-a nscut 121 n Peninsula Iberic. Numele lui este schimbat n Marcus Aelius Aurelius Verus de ctre Antonin Piosul cstorindu-se cu fiiva lui Antonin, Faustina. Acesta era preocupat de filosofie, de cultur i n general de nvmnt. Din cauza filosofiei stoice i a raiunii de stat declaneaz persecuia dup principiul neronian : "non licet esse vos" ("nu avei voie s existai").

6 din 22

Martiri: tnra nobil roman Cecilia i filosoful cretin Iustin mpreun cu 6 cretini denunai de Crescens n 165. O alt persecuie este cea din Galia n Lugdunumul (Lyon) i Viena, pe valea Ronului n 177 unde au murit 48 martiri majoritatea de origine oriental. Cei mai cunoscui sunt: Blandiana, Ponticus, minori: diaconul Sanctus, medicul Alexandru, Maturus, Attalus, Vivliada, Vettius, Epagathus i marele episcop al Lugdunumului (Lyon), Potin n vrst de 90 ani. Trupurile lor au fost arse i aruncate n rul Ron. Ali martiri: episcopul Publius (Atena), Sagaris (Laodicea) i Carpus, diaconul Papylus i cretina Agayhoniki (Pergam). Lui Marcu Aureliu i se atribuie un edict de toleran pentru cretini datorit victoriei romanilor asupra quazilor i macromanilor n 174 , victorie atribuit legendar rugciunilor cretinilor care au scpat armata de secet. La 17 martie 180 mpratul a murit, probabil de cium ridicndu-se n memoria sa o column cu scene din primul rzboi cu macromanii.

Comod (180-192)
Lucius Aelius Aurelius Commodus Antonius este fiul lui Marcu Aureliu i al Faustei. Spre deosebire de tatl su care i oferise o educaie aleas, el triete o via dezorganizat i scandaloas. Historia Augusta ([Link], 2) l caracterizeaz ca "neruinat, necinstit , spurcat la gur, murdar i desfrnat, mai crud dect Domiian, mai necurat dect Nero". Fa de cretini s-a artat tolerant, dar totui au fost 12 martiri scilitani n anul 180, actul lor martiric fiind primul document cretin n limba latin. Ali martiri: senatorul roman Apollonius care este decapitat n 181 la 21 aprilie, alii n Asia Proconsular, Frigia i Siria. Sfritul domniei s-a artat mai tolerant fa de cretini datorit soiei sale Marcia care simpatiza pe cretini.

Septimiu Sever (193-211)

Septimiu Sever s-a nscut n anul 146 n oraul Leptis Magna i cstorit cu fiica unui preot sirian Iulia Domna. La nceput era
7 din 22

indiferent datorit faptului c, spune Tertulian, avea la palat un cretin, Proculus Torpacion, care-l vindecase de o boal. n 197 izbucnete o puternic persecuie n Africa datorit unor revolte n Orient. Ca martiri: n Alexandria era Leonida, tatl lui Origen i unii elevi i catehumeni cum ar fi Plutarh Sarenus, Heraclide i Heron, Sarenus, Potamiana i mama acesteia Marcela, Herais i un soldat Basilide care a ncercat s o protejeze pe Potamiana i pentru aceasta i s-a tiat capul. n Cartagina: Perpetua i scalva acesteia Felicitas i nc 4 cretini: Saturnius, Secundus, Saturus i Revocatus. i n Capadocia i Frigia s-au nregistrat victime aici intrnd i Irineu, episcopul Lugdunumului (Lyon). Moare n 4 februarie 211 la Eburacum n Britania lsnd conducerea Imperiului fiilor si: Caracalla i Geta.

Alexandru Sever (222-235)

Marcus Aurelius Severus Alexander provenea din Fenicia i ctig simpatia Romei fiind declarat mprat n 222. El favoriza cultele orientale, iar Hristos aprea ca un zeu alturi de ceilali zei. n camera unde se nchina n fiecare diminea se gseau scris versetul de la Luca 7, 13 i Matei 7, 12 ("Precum voii s v fac vou oamenii, facei-le i voi asemenea") numit "regula de aur". Cretinii aveau de revendicat un teren de la crciumari, iar mpratul le d ctig cretinilor: "Vreau mai bine ca Dumnezeu s fie adevrat ntr-un chip oarecare pe acest loc, dect s-l dau crciumarilor". Alexandru Sever avea ca mam pe Iulia Mammaea care dialoga cu Ipolit la Roma i cu Origen n Antiohia. n anul 235 Alexandru i mama sa sunt ucii la Mogontiacum (Mainz) datorit unor nemulumiri.

Maxim Tracul (235-238)

8 din 22

Caius Iulius Verus Maximianus a fcut o strlucit carier militar avnd o puternic for fizic, Maxim Tracul este declarat "hostis publicus" de Antonius Gordianus Sempronianus din care cel dinti iese nvingtor la Cartagina. El este omort de soldaii din Italia ncercnd s cucereasc Aquileea. El declaneaz o persecuie mpotriva clerului cretin. Eusebiu din Cezreea spune c Maxim a poruncit uciderea "conductorilor Bisericii, vinovai de nvtura cea dup Evanghelie" (Istoria bisericeasc, VI, 28). Martiri: la Roma sunt exilai doi episcopi rivali Ponian (230-235) i Ipolit (235) care au murit n Sardinia. n Orient: preot Protoctist, diacon Ambrozie i muli ali cretini din Capadocia.

Gordianes III (238-244) i Filip Arabul (244249)

Nu s-au nregistrat martiri n timpul lor, iar Fericitul Ieronim spunnd c Filip Arabul ar fi fost primul mprat roman cretin ("primus de regibus romanis christianus fuit" - De viris illustribus, 54).

Persecuiile generale
Deciu (249-251)
Caius Messius Quintus Decius se confrunt cu Filip Arabul la Verona pe care l ucide. l numete pe Valerian viitorul mprat roman (253-260) cenzor, iar cu privire la cretinism, acesta dorea distrugerea sa considernd c este un element dizolvant n distrugerea Imperiului. El horrte ca persecuia s devin general urm urmrind distrugerea cretinismului ca religie. El d un edict de persecuie n anul 249 prin care cretinii indiferent de vrst, stare social erau obligai s vin personal i s apostazieze. Cei care fugeau li se confiscau averile i cnd se ntorceau acas erau ucii, dar cel mai des se urmrea apostaziere lor i nu uciderea lor. Origen spunea c atunci cnd cretinul suporta toate torturile erau ntristai toi judectorii, iar cnd apostaziau se bucurau nespus de mult (Contra Celsium, VIII).

9 din 22

Erau foarte muli cretini care apostaziau mpreun cu episcopul Evdemon al Smirnei i acetia au fost mprii n patru categorii dup gravitatea lor:
1.

sacrificai erau denumii cei care sacrificau zeilor.

2. thurificai erau cei care sacrificau numai ardere de tmie 3. libellatici erau cei care obineau un certificat (lat. libellus) pe bani conform cruia au sacrificat zeilor, dar fr s sacrifice. 4.

acta facientes erau cei care declarau c nu sunt cretini.

Martiri: episcopul Fabian al Romei, Alexandru al Ierusalimului, Vavila al Antiohiei, Saturnin al Tolosei, preotul Pionius din Smirna, alii din Egipt, Grecia. Dup un an de persecuii, mpratul i-a dat seama c Biserica era foarte puternic i nu putea fi distrus. Deciu moare n 21 noiembrie 251 n luptele cu goii n Moesia.

Trebonius Gallus (251-253)

Acesta a fost influenat de fanatismul roman mportiva cretinismului, iar printre cei persecutai este i episcopul Corneliu al Romei.

Valerian (253-260)
Publius Licinius Valerianus s-a nscut n anul 218 i n timpul acestuia se face prima divizare geografic a Imperiului. Ca persoan era cinstit i onest, dar foarte influenabil. La nceput el a tolerat pe cretini, dar este influienat de Macrian, un pgn fanatic care l corupe pe Valerian s dezlnuie persecuia mportiva cretinilor considernd c va putea acoperi o parte din deficitul economic al averile lor. Acesta emite edictul din august 257 i din 258 obilgnd cretinii s sacrifice zeilor i confiscndu-le averile. Martiri: episcopul Sixt al II-lea al Romei, Ciprian al Cartaginei, Fructuosus al Tarragonei cu diaconul Laureniu i Dionisie al
10 din 22

Alexandriei. n Africa 153 de cretini sunt aruncai intr-o groap cu var nestins, alii sfiai i ari. Moare la Edessa ntr-un conflict cu Shapur I la 260 cznd prizonier, iar trupul su este umplut cu paie i aezat ntr-un tempu.

Gallienus (260-268)
El renun la persecuii mpotriva cretinilor datorit soiei sale Salonina, prietena cretinilor i datorit sorii tatlui su. Emite un rescript de toleran unde i se napoiaz Bisericii bunurile confiscate, iar cretinii i practic cultul n pace.

Aurelian (270-275)
Lucius Domitius Aurelianus s-a nscut la 214 n Moesia i i adopt titulatura de "Dominus et Deus" (Domn i zeu) datorit faptului c restabilete unitatea Imperiului i datorit cultului zeului Mithra pe care l practic. n 174 d un edict mportiva cretinilor, iar n 275 este asasinat la Caenophrurium aproape de Bizan.

Diocleian (284/285-305)
Caius Aurelius Valerius Diocletianus s-a nscut n Dalmaia la 240 dintr-o familie srac. Din momentul n care el devine mprat totul ncepe s fie strict i organizat. El inagureaz o alt form de guvernare i l asociaz pe Maximian ca cezar i august, iar dup aceasta cei doi i asociaz cte un cezar, Diocleian pe Galeriu Maximian, iar Maximian pe Constaniu Chlorus. La nceput Diocleian s-a artat tolerant cu cretinii, dar Galeriu era un fanatic anticretin. n 297 Galeriu obine o victorie mportiva perilor i declaneaz prigoane contra cretinilor. La Durostorum exist martiri precum Iuliu i soldaii Hesichius, Marcian, Valentinian, Nicandru i Pasicrate, iar pe braul Sfntul Gheorghe al Dunrii, preotul Epictet i Astion.

11 din 22

Diocleian cere s fie consultat oracolul de la Milet care se pronun mportiva cretinilor. Din aceast cauz la 24 februarie 303 d primul edict mpotriva cretinilor ce consta n interzicerea adunrilor, drmarea locaurilor, apostazierea. Galeriu o oblig s sacrifice zeilor i pe soia i fiica lui Diocleian tiindu-le c simpatiza pe cretini. n aprilie, Diocleian emite cel de-al doilea edict care consta n arestarea episcopilor, preoilor, diaconilor, exorcitilor i lectorilor, iar dac nu apostaziau erau ucii. La 27 septembrie 303 se d cel de-al treilea edict fiind obligai ca toi membrii clerului s apostazieze, iar dac refuzau erau ucii. n 304 se d cel de-al patrulea edict din iniiativa lui Galeriu declarndu-se rzboi cretinismului i aplicndu-se pedepse foarte aspre. Martiri: Antim, episcopul Nicomidiei, Sfnta Varvara (Egipt), cei doi medici Cosma i Damian (Cilicia), Margareta (Antiohia Pisidiei), Sfinii Gheorghe i Doroteea (Capadocia), sfintele Agapi, Irina i Hiona (Tesalonic), episcopul Irineu (Sirmium), diaconul Dimitrie, Secundus, Basilla, Anastasia, preotul Montanus (Singidunum), episcopul Victorin de Poetavio (Austria), "cei patru ncoronai", de fapt cinci, fiind sculptori. Pe o inscripie de la Cernavod atunci Axiopolis din sec. al IV-lea sunt menionate numele martirilor: Chiril, Tasios, Chindeas, Dasius de Durostorum. Au murit i cei patru martiri de la Noviodunum: Zotticos, Attalos, Kamasis, Filippos aflai la Niculiel i aezai la Mnstirea Coco. Diocleian i Maximian se retrag n 305, iar n 316 respectiv 310 mor, cel din urm se sinucide fiind nfrnt de Constantin cel Mare. Galeriu i Constaniu Chlor i asociaz cte un cenzor: Galeriu pe Valerius Maximianus Daia, iar Constaniu Flavius Valerius Severus. La moartea lui Constaniu Chlor n Britania este ales Constantin, iar Maximian reintrnd n viaa politic ncearc s-l atrag pe acesta de partea sa.

12 din 22

Maximian Herculius se proclam a treia oar mprat, dar este nfrnt de Constantin i se ucide la Massalia n 310. Fa de cretini situaia nu se schimbase, iar printre martiri se numr i Sfnta Ecaterina canonizat n 307 n Alexandria. n 311 Galeriu se mbolnvete i d un edict de toleran prin care cretinii i pot desfura n linite cultul. Cu toate acestea Maximian Daia organizeaz pgnismul cunoscndu-se martiri: Petru (Alexandria), Phileas (Thumuis), preotul Pamfil (Cezareea Palestinei) i preotul Lucian (Nicomidia). Patru auguti rmn s conduc imperiul i anume: n Rsrit Licinius i Maximian Daia, iar n Apus: Constantin i Maxeniu. Constantin se lupt cu Maxeniu nvingndu-l n lupta decisiv la Pons Milvius n 29 octombrie 312 i moare necat n Tibru. Constantin atribuie victoria lui Dumnezeu artndu-i-se sfnta cruce pe cer alturi de cuvintele: "in hoc signo vinces" (lat. ntru acestea vei nvinge). Licinius l nvinge pe Maximian Daia la Adrianopol n 30 aprilie 313 rmnnd mprat al Orientului, iar Constantin al Occidentului. Cei doi se ntlnesc la Mediolanum n 313 dnd un edict prin care cretinii sunt favorizai. Acest act este redactat de Lactaniu n Despre moartea persecutorilor 48, 2-12 i menionat de Eusebiu de Cezareea n Istoria Bisericeasc X,5,2-14. Cretinii au cale liber fr restricii de a-i practica cultul anulnduse toate edictele anticretine. Acest edict recunotea Biserica drept o instituie organizat. Liciniu cedeaz lui Constantin Illyricum i din aceast cauz, Liciniu persecut cretinii, iar n 320 i 324 sunt ngheai cei 40 mucenici n lacul Sevatia. Liciniu este condamnat la moarte n 324, iar Constantin, convertit la cretinism, rmne singurul conductor al imperiului. Religia cretin ajunge spre sfritul sec al IV-lea "religie de stat".
3. mpratul Constantin cel Mare. Atiutudinea lui fa de biseric, msurile pentru biseric: Edictul de la 13 din 22

Mediolanum, moneda cu simboluri cretine, legiferarea Duminicii ca zi de odihb, Inaugurarea Constantinopolului, Sinodul 1 Niceea) (pg 71-76, manual Istoria Cretinismului, Nicolae Chifr) Surs extern manual ([Link] ul_de_la_Milan_22c45.html ) In urma infringerii suferite de Liciniu in lupta cu Constantin in 18 septembrie 324, la Chrysopolis, azi Scutari linga Calcedon, pe coasta apuseana a Asiei Mici, in fata Constantinopolului, si a unor uneltiri contra lui Constantin, Liciniu a fost condamnat la moarte si executat la Tesalonic in 324. De aceasta data, Constantin a ramas singurul imparat al vastului Imperiu roman pina la moartea sa in 22 mai 337. Ramas singurul stapinitor, Constantin lua fata de crestinism o atitudine binevoitoare, fara a jigni, insa, paginismul greco-roman, care avea numeroase si puternice radacini. Imparatul insusi pastra aproape tot timpul domniei demnitatea suprema pagina de pontifex maximus si nu se lepada de paginism decit prin Botezul savirsit cu citeva zile inainte de moarte, in mai 337. Trebuie sa recunoastem, insa, ca pastrarea titlului pagin de pontifex maximus ii da dreptul si posibilitatea de a supraveghea si tine in friu paginismul, in interesul crestinismului insusi. Daca imparatul ar fi renuntat atunci la el, isi ridica un rival periculos, care ar fi putut sa restabileasca situatia de mai inainte a paginismului, inca puternic prin numarul credinciosilor lui, prin influenta si situatia inalta a senatorilor a aristocratilor si functionarilor superiori. In luarea de masuri favorabile Bisericii, Constantin proceda treptat si cu mult tact. Politica lui religioasa este caracterizata mai ales prin citeva fapte de importanta majora: actul de libertate religioasa de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi resedinte imperiale si convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat dupa edictul din 313, imparatul scuteste pe clericii crestini de obligatia grea si costisitoare a functiunilor municipale. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagine, si-i inapoie tot ceea ce ii fusese confiscat, acordindu-i si dreptul de a primi legate si donatiuni. Totodata, el acorda ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El acorda Bisericii dreptul de eliberare a sclavilor si dadu episcopilor dreptul sa judece pe cei ce n-ar voi sa fie judecati dupa legile statului. Constantin cel Mare a intervenit si in dreptul penal, pe care a incercat 14 din 22

sa-l umanizeze, inlaturind din legile penale dispozitii si pedepse contrare spiritului crestinismului, ca: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). S-a imbunatatit tratamentul din inchisori. S-au adus restrictii luptelor de gladiatori si s-au trimis condamnatii la mine, in loc de lupte. S-a modificat, in spirit crestin, legislatia referitoare la casatorie, la parintii fara copii, s-a ingreunat divortul, s-a pedepsit adulterul si siluirea, sau violul, s-a interzis aruncarea copiilor si vinderea lor, prin ajutoare date parintilor saraci. Sau luat masuri de protectie si ajutor pentru saraci, orfani, vaduve si bolnavi. Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Inca din 317, imparatul a inceput sa bata si monede cu monogramul crestin. In functiile inalte, el numea de preferinta crestini, dar a pastrat si pagini. Functionarilor pagini li s-a interzis sa aduca sacrificii. Cultul imparatului a pierdut sensul lui religios, pastrind mai mult semnificatia lui politica: cinstirea autoritatii imparatului ca exponent al puterii Imperiului roman; templele dedicate lui devin localuri publice, fara statui si fara sacrificii. In unele locuri, unde crestinii erau in majoritate, ei au luat templele pagine si le-au transformat in biserici, sau le-au inchis. Imparatul si membrii familiei sale mama sa, Elena, sotia sa, Fausta, sora sa, Anastasia, fiica sa, Constantina, au daruit episcopilor ajutoare pentru a repara bisericile sau pentru a construi altele noi. La Ierusalim, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, Roma si Constantinopol s-au ridicat biserici marete. La Constantinopol, a ridicat catedrala Sfintii Apostoli, care a devenit necropola imparatilor bizantini. In cadrul unor festivitati marete, s-a sfintit, la 14 septembrie 335, catedrala Sfintului Mormint Anastasis Invierea, ridicata prin rivna si cheltuiala lui Constantin. Cultul crestin si pelerinajul la Locurile Sfinte au luat o mare dezvoltare. Mama imparatului, Sfinta Elena, a descoperit la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mintuitorul. La Roma, imparatul a cedat episcopului fostul palat imperial Lateranul. Vointa lui Constantin cel Mare de a sustine crestinismul s-a vazut si in alegerea unei noi capitale pe tarmurile incintatoare ale Bosforului. Inca din timpul lui Diocletian (284-305), Roma nu mai era capitala unica a Imperiului roman, caci acesta o mutase la Nicomidia, in Asia Mica. Roma ramasese inca un oras pagin, in care templele, monumentele, senatul roman, aristocratia aminteau si pastrau vechea religie pagina. Constantin s-a hotarit sa paraseasca Roma pagina, spre marea nemultumire a episcopilor Romei, si sa intemeieze un nou oras ca resedinta imperiala. Acesta a fost Bizantul, pe Bosfor, care a primit 15 din 22

numele de Constantinopol = orasul lui Constantin, inceput in 324 si inaugurat la 11 mai 330. Constantin a facut din Bizant capitala unui Imperiu crestin, care trebuia sa arate aceasta prin bisericile, monumentele si atmosfera sa. Mutarea capitalei la Constantinopol a avut consecinte importante in istoria Impeiului roman si a Bisericii. Prin aceasta mutare s-au pus temeliile Imperiului roman de Rasarit care a durat pina la 29 mai 1453, cind Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451-1481). In Constantinopol, numit <<Roma cea noua>>, se ridica un oras cu mare viitor politic si bisericesc. Episcopii de Constantinopol devin egali in rang de cinste cu episcopii Romei, prin canonul al 3-lea al Sinodului al II-lea ecumenic de la Constantinopol, din 381, si canonul 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon din 451. Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 constituie unul din meritele deosebite ale imparatului Constantin. Vazind tulburarea crescinda provocata de erezia lui Arie din Alexandria, Constantin s-a decis sa convoace pe episcopii Imperiului intr-un sinod general sau ecumenic spre a defini impreuna adevarurile de credinta si a asigura unitatea crestinismului. Ca om de stat experimentat, Constantin si-a dat seama ca unitatea crestinismului si pacea si linistea Bisericii constituie elementul de viata si de rezistenta al Impeiului roman universal. In locul pluralitatii zeilor pagini, era de preferat existenta unei singure credinte in Imperiu, cea crestina, caci ea asigura si unitatea lui politica. Este interesant de constatat ca Constantin insusi, desi nu primise inca botezul, a deschis Sinodul I ecumenic printr-o cuvintare adresata episcopilor, asigurindu-i ca el se considera <<impreuna slujitor cu ei>> = (Eusebiu, Viata fericitului imparat Constantin, III, 13). Cu alt prilej, dupa marturia lui Eusebiu, el a spus ca se considra episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afara (ale Bisericii) - ' (Eusebiu, ibidem, IV, 24). Este adevarat ca politica religioasa inaugurata de Constantin cel Mare a avut si unele urmari defavorabile. Biserica a avut in persoana imparatului un ocrotitor, dar, in acelasi timp, si un stapin. Imparatii sau amestecat in chestiunile religioase, impunindu-si vointa. Unii au sustinut arianismul, monofizismul, monotelismul, au persecutat pe ierarhii ortodocsi, au inlaturat din scaune, exilindu-i, ierarhi merituosi. Desigur, ca om de stat, Constantin a facut si unele greseli, pe care istoria nu i le trece cu vederea. In unele din actele sale de suveran, el a pedepsit singeros pentru motive de infidelitate politica si acte de tradare de stat. Astfel, fiul sau, Crispus, mostenitorul de drept al tronului imperial, pe care Constantin si-l asociase la domnie in 317, cu titlul de <<Cezar>>, fiind implicat intr-un complot de stat, a fost ucis 16 din 22

in 325; la putin timp, sotia sa cea de a doua, Fausta, a fost ucisa in baia sa la Roma. In materie de politica bisericeasca, dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325 s-a lasat influentat de curtezani lingusitori si de arieni, ceea ce a provocat confuzie in sufletele credinciosilor. Cu toate aceste scaderi, este in general admis ca Constantin cel Mare a fost bine intentionat in actele sale si el a facut crestinismului, ca primul imparat crestin, cel mai mare serviciu dintre imparatii romani, asigurindu-i libertatea prin edictul de la Milan din 313. Convertirea sa la crestinism a dat un nou curs istoriei universale, prin incercarea sa de a armoniza interesele superioare ale Imperiului roman cu interesele Bisericii. Imbolnavindu-se grav, Constantin a fost botezat in vila sa de la Ancyrona, la marginea Nicomidiei, de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia si alti clerici, cu citeva zile inainte de Rusalii, in luna mai 337. El a murit curind dupa aceea, la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor si a fost ingropat cu mare fast in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa. Pentru meritele sale deosebite si mai ales pentru marile servicii aduse crestinismului, dupa lunga perioada de persecutii, Biserica l-a cinstit in chip deosebit, trecindu-l in rindul Sfintilor si numindu-l Cel intocmai cu Apostolii. Politica lui religioasa, in general, a fost urmata de fiii si succesorii lui, cu exceptia imparatului Iulian Apostatul (361-363), nepotul sau, care a reintrodus pentru scurt timp paginismul in situatia lui de religie favorizata in Imperiul roman, persecutind crestinsmul. Spre sfirsitul secolui al IV-lea, sub imparatul Teodosie cel Mare (379-395), crestinismul a ajuns din religie tolerata religio licita, religie de stat, iar Ortodoxia devine confesiunea oficiala a Imperiului. Din timpul lui Teodosie cel Mare, Imperiul roman devine imperiu crestin. Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Alte materiale i surse Constantin cel Mare: monarhia crestina si orientala Domnia lui Constantin cel Mare, care va transforma Imperiul pagan intr-unul crestin, iar Roma va fi deposedata de primatul ei in favoarea Constantinopolului, marcheaza inceputul istoriei bizantine. Trebuie insa mentionat faptul ca nu vom asista acum la o ruptura neta intre istoria romana si cea bizantina: timp de trei secole pana la esecul lui Justinian in incercarea sa de a reface unitatea Imperiului, el va aparea mai degraba ca o continuare a romanitatii. Timp de 300 de ani mostenirea Romei si a Greciei, amenintata de invaziile popoarelor barbare, a fost 17 din 22

treptat transferata la Bizant, iar Imperiul a capatat caracterele esentiale ale Imperiului bizantin. De aceea fara sa ne hazardam putem spune ca istoria bizantina are un sfarsit sigur: cucerirea Constantinopolului de catre otomani pe 29 mai 1453. In schimb, actul fondator este crearea noii Rome decisa de catre Constantin ce Mare, pe malurile Bosforului si care va purta numele sau: Constantinopol, inaugurat pe data de 11 mai 330. Prin aceasta, imparatul urmarea apropierea de frontierele cele mai amenintate, Dunarea si Eufratul, fara a urmari neaparat crearea unui nou Imperiu. Noua capitala a Imperiului Alegerea anticului Bizantion de pe malul vestic al Bosforului drept viitoarea capitala a Imperiului se explica prin ratiuni strategice si economice. De aici se putea supraveghea frontiera cea mai amenintata a Dunarii de Jos si in acelasi timp dusmanul persan. Schimburile comerciale dintre orasele din bazinul Marii Negre si Grecia nu se puteau face decat pe aici; nici o corabie nu putea trece dintr-o parte in alta fara asentimentul locuitorilor din Bizant. Mai putin de 6 ani au fost necesari intre decizia de construire a noii Rome si inaugurarea din 11 mai 330. In jurul palatului, al bisericii si al hipodromului, zeci de mii de muncitori si artizani au lucrat zi si noapte pentru ca acest oras sa devina intr-o oarecare masura asemanator vechii capitale a Imperiului: Roma. Orasul va fi inchinat de catre intemeietorul sau Sfintei Fecioare, iar cu prilejul inaugurarii s-a savarsit o slujba in Biserica Sfanta Irina, in timp ce populatia pagana s-a rugat pentru prosperitatea lui in templele autorizate sa le foloseasca. Cu sase ani in urma, Bizantul nu era decat un orasel grecesc ca atatea altele. Acum, reconstruit si rebotezat, el era "Noua Roma", aceasta fiind noua denumire oficiala deja gravata pe unul din stalpii curtii de justitie recent construita. In vechea Roma, bineinteles ca cetatenii pastrau vechile privilegii, comertul era acelasi, portul Ostia ramanand deosebit de activ. Numai ca mai multe familii senatoriale romane incep sa ia drumul Bosforului, atrase de perspectiva locuirii intr-un palat somptuos in noua capitala, sau de marile domenii din Tracia, Bitinia si Pont. In plus, un Senat incomparabil mai luxos ii astepta in "Noua Roma". Succesul va fi deplin. La sfarsitul domniei lui Constantin in 337, orasul va numara deja mai multe zeci de mii de locuitori; la inceputul sec. al V-lea zidurile construite de Constantin, care cuprindeau o suprafata de 750 ha., se vor dovedi prea stramte; Teodosie al II-lea va dubla suprafata acestuia ajungand pana la 1.450 ha., o noua extindere avand loc in sec. al VII-lea prin includerea cartierului de N. al Vlahernelor in care se afla celebrul sanctuar al Maicii Domnului. Strada principala era plina de porticuri si forumuri. Din pacate contrastul era evident intre splendoarea palatelor si constructiilor publice si micile locuinte din 18 din 22

lemn. La inceput orasul va fi deosebit de aerisit, plin de gradini de agrement si de cele cu zarzavaturi, de terase cu vita de vie si livezi precum si de diverse culturi de camp. Aceste caracteristici ale noii capitale le vom gasi si in timpul lui Justinian, cand populatia va ajunge la aprox. 400.000 de locuitori.

In 330, Imperiul roman continua. Atunci cand valul invaziilor va acoperi partea occidentala a acestuia, iar vechea Roma va cadea in 476, Imperiul roman va continua in Orient: nu exista o alta solutie de continuitate. Constantinopolul a fost intemeiat pe locul anticului Bizant, dar locuitorii noii Rome ca si cei ai Imperiului nu-si vor lua numele de bizantini; ei vor fi in continuare romani, Imperiul lor va ramane Imperiul roman, iar imparatul va fi in continuare imparatul romanilor. Numai cativa pasionati de literatura antica vor avea constiinta acestei indepartate preistorii a orasului si il vor numi ocazional Bizant. Politica interna a imparatului Constantin cel Mare Grija deosebita pe care a manifestat-o Constantin pentru Biserica crestina, straduindu-se sa contribuie la asigurarea unitatii sale, pornea nu numai dintr-un adanc sentiment religios, ci si din necesitati practice, politice. El era convins ca unitatii Imperiului, trebuie sa-i corespunda unitatea de credinta. Apararea Imperiului, ordinea si unitatea sa interna, au fost teluri urmarite in tot cursul vietii sale de Constantin cel Mare. Pe plan administrativ si militar el a pastrat orientarile generale ale lui Diocletian (impartirea Imperiului in peste 100 de provincii, guvernate de conducatori laicipraesides si militariduces, apoi gruparea acestora in unitati mai mari numite dioceze). De aceea in literatura de specialitate toate acestea sunt cunoscute sub numele de reformele diocletianoconstantinopolitane. Tot lui Constantin cel Mare i se atribuie si infiintarea intre anii 318326 a prefecturilor praetorio, adica unitati administrative mai mari decat diocezele. La inceput au fost infiintate trei: a Orientului, care cuprindea tot Orientul (Armenia, Palestina, Siria si Egiptul), Asia Micasi Balcanii; a Italiei, in care intra Italia si Nordul Africii (Mauritania, Numidia si Libia); a Galiei, cu Spania, Galia, Britania si o parte buna a Germaniei. Dupa 326 au mai fost formate inca doua: prefectura Iliricului (partea de Vest a Pen. Balcanice) si prefectura Africii in Apus, desprinsa din cea a Italiei. Numarul prefecturilor a variat, iar la sfarsitul secolului al IV-lea (395) vor ramane stabile 4: Illiricum si Orientul care vor apartine Imparatului din Rasarit, Galia si Italia, subconducerea 19 din 22

Imparatului de Apus. La conducerea prefecturii pretorio se afla un prefect pretorio, iar o dioceza era condusa de un vicar. In domeniul economic Constantin ia o serie de masuri cu scopul de a consolida procesul de stabilizare a preturilor, initiat de Diocletian printr-un edict in anul 301, iar in domeniul financiar emite moneda de aur cunoscuta sub numele de aureus sau solidus, ce va ramane etalonul de schimb pentru lumea de atunci pana in vremea imparatilor Comneni. Tot Constantin va emite si o moneda noua de argint (siliqua) si una de bronz (follis), care vor reprezenta banii obisnuiti folositi in afacerile curente. In raporturile cu Licinius, Constantin a fost o vreme destul de apropiat cu atat mai mult cu cat sora sa Constantia era sotia acestuia. Cu toate acestea raporturile dintre cei doi s-au deteriorat dupa 320. Cauzele disensiunilor dintre ei sunt multiple, dar una dintre cele mai importante a fost atitudinea dusmanoasa adoptata de Licinius fata de crestini. Conflictul dintre cei doi va atinge punctul maxim in anul 324, cand la Chrysopolis, langa Calcedon, Licinius este infrant dupa o lupta crancena. Ramas singur imparat in anul 324 peste tot Imperiul, Constantin va instaura monarhia ereditara, asigurata pana in 361 de fiii sai. Astfel ia sfarsit sistemul colegial de conducere instaurat de Diocletian. Constantin cel Mare a murit in 337, fiind singurul dintre toti imparatii Romei care l-a preaslavit pe Dumnezeu, Imparatul a toate. Crestinarea Imperiului Prin Edictul de la Milan din 313, Constantin acorda crestinilor libertate de cult. La sfarsitul secolului al IV-lea Teodosie I va face din religia crestina singura religie autorizata: crestinismul inlocuia religia imperiala. Universalismul religios se adauga celui politic. Imparatia terestra era privita ca imaginea pamanteasca a Imparatiei lui Dumnezeu, iar imparatul devenea locotenentul lui Dumnezeu pe pamant; Bisericasi Stat se completeazasi se intrepatrund. In timp ce legislatia civila se va ocupa de organizarea materiala a Bisericii, decretele canonice devin legi civile. Biserica urmeaza ca organizare pe cea de Stat: se aplica asa-numitul principiu al acomodarii. Ea ia nastere in orase si se organizeaza in acest cadru: conducatorul comunitatii locale este episcopul iar orasul este administrat bineinteles prin episcopie. Biserica adoptasi modelul provinciei care regrupa mai multe orase ce deveneau provincie ecleziastica sau bisericeasca; episcopul principalului oras devenea episcop mitropolitan, inconjurat de principalii sai sufragani. 20 din 22

Adaptarea cadrului diocezan civil va fi ceva mai dificila. Astfel Antiohia era in mod firesc in fruntea diocezei Orientului, precum Alexandria pentru Egipt. In schimb importanta pe care o capata acum Cezareea in cadrul diocezei Pontului si Efesul in aceea a Asiei, umbreste intr-o oarecare masura Constantinopolul. In acest caz vedem cum functioneaza din nou foarte bine principul acomodarii: fiind vorba de noua capitala, va evolua din sufragan al Heracleei Traciei in mitropolie; notiunea de patriarhat se va degaja treptat, iar la Sinodul Ecumenic de la Calcedon din 451, se va fixa numarul de 5: Noii Rome se acorda rangul al doilea, vechea capitala isi pastreaza locul, organizarea globala incepand sa aiba un caracter politic. Raporturile dintre Bisericasi Imperiu vor depasi destul de repede cadrul administrativ. Episcopii sunt alesi din randul aristocratiei municipale, devenind in scurt timp membrii marcanti ai inteligentei oraselor. De fapt, crestinismul devine singura garantie a civilizatiei impotriva barbarilor: el salveaza Imperiul roman, filozofia si etica cetatii grecesti de la distrugere. Pentru aristocratia oraselor, episcopul elenofon este de preferat soldatului barbar latinofon; el devine misionarul unei culturi cu care se identifica. Un prim exemplu in acest sens este Eusebiu, episcopul Cezareei, care-si va pune pana in slujba lui Constantin cu atata entuziasm incat contrasta in mod evident cu atitudinea retinuta a retorilor greci cu privire la puterea imperiala. Astfel in multe situatii si locuri, misionarul va fi acela care incheia procesul de elenizare. Urmarile convertirii lui Constantin Pe la sfarsitul sec. al IV-lea, in timpul pastoririi Sf. Ambrozie, episcopul Mediolanului, se vorbea despre o calatorie facuta de mama lui Constantin cel Mare, Sf. Elena, la Locurile Sfinte. Cu acel prilej ea ar fi gasit si Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul, ingropata cu celelalte doua ale talharilor. Locul exact al descoperirii i-ar fi fost aratat de un evreu. Pentru a sti care este Crucea cea adevarata, a rastignirii Mantuitorului, Sf. Elena a facut sa se atinga de ea de trei ori trupul unui tanar bolnav. Aceea care l-a vindecat a fost considerata Crucea lui Iisus. O parte din cuiele Crucii au fost topite, iar materialul utilizat la o casca de fier a imparatului precum si pentru fraul calului. Sf. Elena ar fi murit la Constantinopol pe la varsta de 80 de ani, corpul ei fiind asezat intr-un sarcofag de porfirasi transportat la Roma. Astazi in Muzeul Vaticanului se poate vedea un sarcofag de porfira atribuit Sf. Elena. Revenind la fiul sau Constantin, convertirea sa a fost un act de o importanta capitala. Pana atunci crestinii constituiau o minoritate in Imperiu si apartineau mai cu seama populatiei modeste de la orase. 21 din 22

Aristocratia senatoriala era in marea ei majoritate pagana, in afara poate de Africa si Egipt. In aceste conditii sansele crestinilor de a avea un imparat dintre ei erau mici si fara un imparat crestin convertirea populatiei ar fi fost inca multa vreme amanata. Prin convertirea lui Constantin la crestinism sau modificat si raporturile dintre Bisericasi Stat. Socotindu-se slujitorul lui Dumnezeu, responsabil in fata Lui de buna randuiala in Biserica, el nu a ezitat niciodata sa intervina in treburile acesteia in mod hotarator cum a fost cazul cu convocarea Sinodului de la Niceea. El a creat precedentul dupa care numai imparatul putea sa convoace un Sinod Ecumenic, iar Biserica a acceptat autoritatea sa fara discutie.

22 din 22