Sunteți pe pagina 1din 2

Iubire cu miros de cer

AAA
Autor: Delia Winkels  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DeliaW in 28/08/2022

Iubire cu miros de cer

De unde vii şi cine te-a creat?


Unde te duci şi ce ai de lucrat?
Eşti nepătrunsă ca şi un mister,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Unde-i acel izvor din care vii?


Vreau să-l găsesc şi eu, iar tu îl ştii...
Eşti mai frumoasă ca un colier,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Oare de ce la oameni ai ajuns


Şi ce mesaj ai astăzi de transmis? ...
Căci strălucirea ta-i ca un reper,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

În clipa-aceasta, inima-ţi deschid,


De orice teamă vreau să mă desprind,
Tu porţi în tine viaţă şi-adevăr,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Orice tristeţe-n bucurii tu schimbi


Şi ura pleacă-atunci când mă atingi,
Eşti mai presus de orice-i efemer,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

O pace sfântă-n suflet tu îmi pui


Şi siguranţă cum alta-n lume nu-i,
Odihna ta n-o aflu nicăieri,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Puterea ta nicicând n-are sfarsit,


Tu-mi dai speranţă când mă simt pierdut,
Căldura ta mă-alintă când e ger
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Nici soarele la răsărit şi-apus,


Nici stelele, chiar cât ar fi de sus
Nu pot avea tăria ta de fier,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

În prag de seară-aduc dorinţa mea,


Înalţ-o către El cu-aripa ta
Şi altceva, eu azi n-o să-ţi mai cer,
Iubire sfântă, cu miros de cer...

Iar când din lumea asta voi pleca


Aş vrea să vii, să-mi întinzi mâna ta,
Căci îmi doresc, spre Dumnezeu să zbor
Ce-mi dă iubirea cu miros de cer...

S-ar putea să vă placă și