ARBATEL FILOTHEANU

DEOCAMDATĂ TOAMNA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
FILOTHEANU, ARBATEL
Deocamdată toamna / Arbatel Filotheanu. - Iaşi :
Stef, 2022
ISBN 978-606-028-892-3

821.135.1

Arbatel Filotheanu: Deocamdată toamna

Copyright Arbatel Filotheanu, 2022
Pentru prezenta ediţie în limba română, toate
drepturile ediţiei aparţin autorului. Reproducerea prin
orice mijloace, chiar şi parţială, a textului cuprins în
acest volum, fără acordul scris al autorului, constituie
o încălcare a Legii drepturilor de autor şi se
sancţionează potrivit prevederilor acesteia.
 ARBATEL FILOTHEANU

DEOCAMDATĂ TOAMNA
Poet este cel…

Poet este cel ale cărui cuvinte

Sapă fîntîni, ci nu morminte;
Poet este cel ale cărui cuvinte,
Chiar dintre cele banale,
Sînt varii petale
Pe drumurile bătătorite sau colaterale;
Poet este cel ale cărui sentimente,
Oricît de modeste,
Devin flori în urma paşilor săi,
Ca într-o poveste
Şi ne conduc spre tainicele Căi Făgăduite…

Poet este cel ale cărui cuvinte,

Chiar şi cele mai obişnuite,
Devin poezii dinaintea năvălitorilor barbari,
Cu sau fără torţionari,
Creînd din foneme mantre succinte…

Poet este cel ale cărui veşminte

Sînt sfinte, prea sfinte cuvinte !

5
Verde la dreapta

Verde la dreapta lîngă bursuc,

Pasăre dalbă pe umbră de nuc,
Verde la stînga, în dreapta un miel,
Blîndă făptură înspre Acel...

Drumul cîrmeşte aşa sau defel,

Departe pădurea şi sus e altfel,
Mai ′nalt decît norii lui menestrel,
Gîndul străbate înspre Acel...

Drumul coboară cînd urcă molîu,

Galben la stînga prin lanul de grîu,
Facem din versuri un pod peste rîu,
Verde la dreapta pînă la brîu...

Drumul coteşte cumva, nu cum sper,

Pasăre dalbă cu alb ca reper,
Străbate o umbră strîmbă pe cer -
Verde pe Calea înspre mister !

6
Într-o gnoză lină

Într-o gnoză lină

La adînc nivel,
Adîncimea fină
A lui arbatel
Intră şi suspină
Ca un brebenel
Într-o zi de toamnă
Cu violoncel.

Intră dinspre seară

Noaptea în pătuc
Ochii întrebară:
Unde să mă duc
Molipsit de taină
Şi puţin uituc ?

7
Fie ca noi

Fie ca eu
Din rouă să curg
La ceas de amurg
Spre inima ta.

Fie ca tu
Cu miere să-mi ungi
Nopţile lungi
Din inima mea.

Fie ca noi
Liberi şi goi
Spre Cer să fugim
Să ne îngerim
De-a pururea !

8
Strigătură de iubit

Dacă astăzi nu mă vrei...

Îmi tai Dorul pe din două
Şi-l înec în bob de rouă,
Îmi tai Dorul pe din trei
Şi-l arunc la porumbei,
Îmi tai Dorul pe din patru
Ca să vezi că nu joc teatru,
Îmi tai Dorul pe din cinci
Şi-l cos nasturi la opinci,
Îmi tai Dorul pe din şase
Şi-l învălui în mătase,
Îmi tai Dorul pe din şapte
Ca să te visez la noapte,
Îmi tai Dorul pe din opt
Şi din el fac praf de copt ,
Îmi tai Dorul pe din nouă
Şi-l sfinţesc cu stropi de rouă,
Îmi tai Dorul pe din zece
Pînă cînd durerea trece …

Şi apoi de nu-s dorit,

Mă arunc în infinit
Să iubesc nemărginit !

9
Roua

Roua
Care se prelinge
Pe pleoapa dimineţii
Să fie oare seva
Deplinei încîntări
Izvorînd gingaş
Din sînul tău,
Iubito ?

10
Verde

Verde cald şi verde crud

Să te văd, să te aud,
Să îţi mîngîi cerul ud,
Să te cresc dacă eşti lud,
Să te laud şi aplaud,
Să te celebrez din sud,
Să te-admir, să te conclud...

Verde drag şi verde crud

Căţărat într-un agud,
Să te cîntăresc în prud
Şi cu rouă să te ud...

Verde cald şi verde lud,

Să te-alint ca pe un dud,
Mîngîindu-ţi cerul nud
Şi apoi să te includ -
Verde drag şi verde crud !

11
Ecuaţia inimii

Radical din inimi - două

Fac iubirile să plouă,
Nu cu lacrimi, ci cu rouă,
Dăruindu-vi-se vouă !

Două inimi la pătrat

Cu iubire în substrat,
Învelite în candoare
Şi-nmulţite cu ardoare,
Fac nevolnicii să zboare
Peste tot ceea ce doare...

Inimile unor devoţi

Împărţite la noi toţi,
Scăzute din Nu se poate,
Supra Tot şi peste Toate,
Adunate cu Putere
Şi-nmulţite în Tăcere,
Dau ceva indefinit
Şi care este numit
Radical din infinit !

12
Cine sînt ?

Nu sînt virgulă, sînt punct,

Nu sînt mort şi nici defunct;
Nu sînt semn de exclamare,
Dar mă mir adesea tare...

Nefiind doar însemnare,

Mă întreb: ce oi fi oare ?...
Nu sînt sigur pus la punct,
Nici cu virgulă defunct
Şi mă-ntreb a exclamare:
Cine-oi fi eu, Doamne, oare ?

Dacă eu fonemă nu-s,

Nici în alte limbi tradus
Şi nu am nimic în plus,
Atunci cine sînt Acolo Sus ?

13
Dintr-o zare

Dintr-o zare, dintr-un Cer,

Dintr-o mare de Eter,
Dintr-un gînd, dintr-un aster
M-am născut a fi mister.

Sînt sclipire de luceafăr,

Sînt şi apă, sînt şi nufăr,
Sînt tot ce nu pot să sufăr
Şi lumina dintr-un cufăr.

Sînt o taină anumită

Dintr-o carte necitită,
Într-o limbă nerostită
Şi posibil infinită.

Iar în sine am mister,

Pînă să devin alter,
Nenăscut a fi eter
Într-un semn aflat în Cer.

14
 Plinire

Ce mireasmă de prea,
De prea multă femeie
Se cuprinde în ea,
În adîncu-i de zeie
Şi ce farmec subtil,
Dimprejur a scînteie,
Se degajă tiptil
Din femeia femeie,
Că îmi vine de prea,
De prea multă femeie
Să-i plinesc zariştea
Şi adîncul de zeie !

15
De toamnă

Dar hai să vedem cum scad

Umbrele zilei din gînduri
În liniştea verde de brad
Înveşmîntată cu rînduri
De slove atent şiruite
Celor ce văd într-un vad
Poeme prelung oferite
De frunzele toamnei cînd cad
Pe multele doruri sfîrşite.

16
Ca toate cele

Ca toate cele care se-ntîmplă

Şi liniştea morţii are o tîmplă,
Pe care obrazul fin al plăcerii
Îşi află odihna în pragul tăcerii.

Ca toate cele care se schimbă

Şi liniştea morţii are o limbă,
În care gustul plin de misterii
Se tălmăceşte cu graiul tăcerii.

Ca toate cele care aşteaptă

Şi liniştea morţii este o treaptă
Către adîncul deplin al Puterii
Care sporeşte taina-nvierii.

17
Poema rară

A venit poema rară

Din adîncul de departe
Să ne dăruie aparte
Măiestria literară...
E mai mult decît sonet
Ce aspiră spre Înalt,
Mai degrabă un verset
Din Tărîmul Celălalt.
Iar sub straiul lui discret
Luminează aurie
Inima unui poet
În smerita bucurie !

18
Transformare

Primeşte-mă ca pe un fulg
La sfat de taină să-ţi divulg
Secretul unui blînd amurg
În adormitul nostru burg.

În lumea noastră toate curg,

Dintr-un Mister ele decurg,
Spre un Mister ele se scurg
Şi Devenirea o parcurg.

Aevea unui dramaturg

Spre care Lumile concurg,
Cel mai sublim taumaturg
Să mă transforme-n Demiurg !

19
Strigătură de iubit (2)

Foaie verde strop de rouă

Îmi caut giugiucă nouă…
Hop-şa !
Foaie palidă de prună
Îmi caut giugiucă bună…
Hai-da !
Foaie orişicum să fie
Îmi caut giugiucă vie…
Hai, tu !
Foaie verde rostopască
În pat să mă-nveselească
La suflet să mă vrăjească
Şi la mine să iubească…
Hai, vino !

Dacă nu eşti tu aceea,

Nu sta-n drum
Că pierd ideea !
Hai, du-ti !

20
Eu sînt Lumina Lumii

Eu sînt Lumina Lumii

Ascunsă sub obroc,
Eu sînt ca Piatra Lunii
La tainicul soroc.

Eu sînt Lumina Vieţii,

Precum o criptogramă
Aflată-n umbra ceţii
Care se destramă.

Eu sînt cel ce încă nu-s,

O posibilitate,
Sînt versul autoinclus
În imortalitate.

Eu sînt Sămînţa Mumii

Adînc predestinată
Să fiu Lumina Lumii
Din moarte înviată.

21
Mysterium fascinosum

Această cea mai dintre toate

Prea îndelungi Desăvîrşiri
A Frumuseţii-ntruchipate
Cu negrăite străluciri,
N-a fost să fie doar o dată
Prilej de ample uluiri,
Ci mai cu seamă destinată
Unei profunde tăinuiri
A celor care niciodată
Nu sînt cuprinse-n glăsuiri !

22
Draga dragii

Draga dragostelor mele,

Nu e floare şi nici duşcă,
Nu e zînă, nici răţuşcă,
Ci un fel de tandreţuşcă !

Draga dragostelor mele

Dăruită să mă-mpace
Cu tot ceea ce nu-mi place
Pentru cît mai multă pace.

Draga dragostelor mele

Hărăzită să m-afunde,
Nu ştiu cum şi nu ştiu unde
În savorile profunde.

23
Toamna mea

Toamna mea fără pricină

Dinspre miezul Timpului,
A venit să îmi arate
Felul meu de-a fi lumină
În culori îmbucurate;
Dăruirea arhiplină
A rodirilor curate,
Despre care presupui
Că place la orişicui !

Toamna mea fără pricină

Din Lăcaşul Cerului,
A venit să ne descalţe
Fudulia palatină
Şi adînc să ne înalţe
Cu tot felul de nuanţe
Mai presus de orice vină,
Despre care poţi să spui
Că place la nimănui !

24
Doamne !

De mă-nveţi să pot cinsti

Pe oricare om ar fi,
Să-mi dai din Puterea Ta
De-a Iubi şi a Ierta !

Doamne, de mă-nveţi să pot iubi

Tot ce este şi va fi,
Să-mi dai din Puterea Ta
De-a Înţelege şi-ndura !

Doamne, de mă-nveţi să pot zbura

În cel mai înalt Eter,
Să-mi dai din Ştiinţa Ta
Cheia oricărui mister !

Doamne, de mă iei în Oastea Ta

Chiar şi simplu condeier,
Să faci din fiinţa mea
Imnul Tău de Slavă-n Cer !

25
Pohta ce-am pohtit-o noi

Aurorei Amarandei, in memoriam

Pohta ce-am pohtit-o noi

Avea gust de dor aprins
Şi miros de mir prelins
Peste suflet de omoi.

Pohta ce-am pohtit-o noi

Ne lăsa un dor nestins
Într-un fel de neatins
Ca şi cum am fi fost goi.

Pohta ce-am pohtit-o noi

Cuprindea în necuprins
Tot elanul dinadins
De-a ne mistui în toi !

26
Sînt

Sînt nicicum şi sînt niciunde,

Sînt aici şi sînt oriunde,
Mă strecor printre secunde
Înspre sensuri mai profunde.

Şi mă caut pe o Cale
Peste dealul după vale,
Peste rîpele mentale
Într-o pauză de jale.

Sînt oricum şi sînt nicicum,

Sînt un vers citit acum
Dintr-un mult mai vast volum
Care se scrie antum !

Nu sînt fum nici cînd mă doare,

Nu-s carcasă umblătoare
Şi mă-ntreb a nemirare:
Cine sînt cînd lumea moare ?

27
Povestea noastră

Povestea noastră a început astfel:

Eu eram toamna şi tu un stînjenel,
Tu m-ai fi vrut altcum, eu te-aş fi vrut altfel
Şi amîndoi tînjeam... spre antiparalel.

Povestea noastră a continuat astfel:

Eu eram cîrma şi tu prolegomena mea,
Eu căutam sensul, iar tu o minciunea
Şi amîndoi doream ceva ca un pastel.

Povestea noastră s-a încheiat astfel:

Eu eram versul şi tu aversa mea,
Eu căutam reversul, iar tu diversul prea,
Astfel că universul invers ne despărţea !

28
Strigătură de ursit

Dacă nimeni nu mă vrea,

Îmi leg karma asta grea
De un stîlp de cafenea
Şi o tai ca pe purcea !

Dacă nimeni nu mă cere

Cît mai am încă putere,
Am să lepăd orice vrere
Şi-am să beau un suc de mere !

Dacă nimeni nu mă cheamă

Dintre cele ce-mi plac mie,
Mă dezic de melodramă
Şi m-apuc de comedie !

29
 Mirări

Ce lung albastru
Zboară măiastru
Dinspre un astru
Spre nicăieri ?

Ce parte de verde
Molcom se pierde
Cînd să dezmierde
Niscai dureri ?

Ce pasăre clară
Cîntă diseară
Pre limba rară
A vastei tăceri ?

30
Modest, modest, da’ să se ştie !

Cînd respir
Parcă-s Şekspir,
Cînd mă-ndoi
Parcă-s Tolstoi,
Cînd visez
Parcă-s Marquez...
Cînd mi-e mov
Parcă-s Cehov,
Cînd sînt gol
Parcă-s Gogol,
Cînd nu tac
Parcă-s Balzac,
Ci nu e un apropo
Dar semăn cu Allan Poe...
Şi neluînd nimic cu japca
Tot aduc un pic cu Kafka !

Aşadar, mărturisiţi
Că atunci cînd mă citiţi
Am talent cît cei vestiţi !

31
 Într-un fel

Într-un fel şoptit Cuvîntul

Se înalţă din Tăcere,
Ca şi cum ar fi veşmîntul
Spaţiilor de veghere.

Într-un alt fel Legămîntul

Ne zideşte întru vrere,
Tot aşa cum Mult Preasfîntul
Se învăluie-n mistere.

Mai apoi şi nerostirea

Se ascunde în esenţe,
Precum însăşi infinirea
Face tainei reverenţe !

32
Florile paşilor tăi

Florile paşilor tăi

De-a lungul strîmtelor văi,
Spre zările Înaltelor Căi
Să fie, să fie văpăi !

Harul cuvintelor tale,

Cuprins în versuri regale,
Prin varii armonici tonale,
Să-mbie, să-mbie pe Cale !

Credinţa ta din grăunte

Tăind cărări înspre munte,
Furtunile mari şi mărunte
Să ştie, să ştie să-nfrunte !

33
Nu ştiu

Nu ştiu cînd şi nu ştiu cum

Să îţi ies cumva în drum,
Nu poimîine, nici postum,
Nu altfel şi nu altcum,
Ci oricînd este ACUM !

Nu ştiu cum şi nu ştiu cît

Să mă-nalţ mai sus de gît
Şi apoi chiar hotărît,
Cu măsură orişicît,
Să iubesc numaidecît !

34
Floarea Zorilor Cereşti

Floarea Zorilor Cereşti

Ascunsă la cotitură
Cu petale îngereşti
Şi culori de sfinţitură
Ne întreabă ca-n poveşti:
Cine sînt şi cine eşti ?

Floarea florilor ce eşti

Ascunsă sub aparenţe
În mai multe existenţe:
Oare cînd mă îngereşti
Într-un rai fără fisură -
Tu, Esenţa mea Cea Pură ?!

35
 Înainte de-a fi vers

Înainte de-a fi vers,

Am fost lacom de plăcere,
Am fost doar un fapt divers
Într-o lume care cere.

Înainte de-a fi vers,

Am fost inimă de murg,
Am fost propriul meu revers
Într-un altfel de amurg.

Înainte de-a fi vers,

Am fost strigăt de durere,
Am fost capătul invers
Pe un drum către Tăcere !

36
Muza

La o margine de deal
Stă o muză pe un cal
Și privind spre Sensul Vieții,
Mă întreabă capital,
Cu surprinderea blîndeții:

“Mișcați ți-s poeții

De la versul colosal ?”

Ce să-i spun ?... Că nu-s mortal ?

Că mă uit pe toții pereții
După versul genial ?...
Sau că Duhul Frumuseții
Mă surprinde ritual
Doar în vidul cel din urmă,
Dacă mintea mea de turmă
Tace ferm și magistral ?

Atunci taci !...mi-ar putea spune,

Taci în vers de rugăciune
Şi poeme oportune,
Taci în versuri cumpătate,
Și uimiri aprofundate,
Taci cînd limba te mănîncă
Și în liniștea adîncă,
Taci acum… și încă, încă !

37
 Aham

Murmurînd cum murmuram

Și eram și nu eram
Gîndul murmur rourat
Al unui poem mirat
Și privindu-mă pe geam,
Chiar eu însumi mă miram
Dacă sînt cine credeam:
Aspirant la sfîntul hram
Al extaticei Aham ?…

Să mă vezi cum mă visam

Încă murmur rourat
Într-un vers abia schițat,
Scris de rouă pe un ram
Într-o toamnă de bărbat,
Despre care nu știam
Dacă plînge tresăltat
Sau rostește murmurat
Mantra tainicei Aham !

38
 Sfinte

Sfinte şi Preasfinte Duh

‘Nalţă-mă întru văzduh
Ca din cel ce am fost buh,
Să devin un magic... uh !

Sfinte şi Preasfinte Duh

’Nalţă-mă întru văzduh,
Să te preamăresc în duh
Şi să mă cuprinzi în ...uh !

Sfinte şi Preasfinte Duh

’Nalţă-mă în alt văzduh,
Ca iubind mereu în duh,
Să fiu alt pentateuh !

Sfinte şi Preasfinte Duh

’Nalţă-mă în Cerul...uh,
Ca smerindu-mă în duh,
Să fiu Zării alt văzduh !

39
 Mă primeşti

Mă primeşti sub haina ta

Să merg seara în pădure
După izvoraşe pure
Care te slăvesc cumva ?

Mă primeşti în vraja ta
Să-ţi ating mai înspre seară
Cu un sunet de vioară
Sufletul cu umbra mea ?

Mă primeşti sub taina ta

Să mă caute poeţii
În extazul frumuseţii
Ca şi cum aş fi deja ?

40
 Pastel de toamnă

Fluturi albi îşi flutură

Aripi care scutură
Dinspre vîntul mai zglobiu
În versuri care se scriu.

Lent de tine mă apropiu

Şi în taină şi la propriu
Cu mai multe zeci de rime,
Care vor să te anime.

Ci să mă auzi vioară
Cînd te ţin la subţioară
Şi te cînt nemîngîiat
Într-o noapte de bărbat,
Dorului ce i-am lăsat
Lîngă suflet de fecioară,
Visul meu neterminat
Într-un vers, odinioară !

41
Întocmai

Întocmai cum roua plînge pe foi,

Aşa plîng cu mine, aşa plîng cu voi;
Întocmai cum roua plînge tiptil,
Aşa plîng a munte, aşa plîng subtil;
Întocmai cum roua plînge spre zi,
Aşa plîng a noapte, aşa plîng de-ai şti;
Întocmai cum roua plînge în floare,
Aşa plîng a lună, aşa plîng a soare...

Întocmai cum floarea plînge a rouă,

Aşa rîd a plînge şi plîng pe din două;
Soră şi frate, copil şi părinte,
Aşa plînge roua la cele prea sfinte !

42
Un rînd de lacrimi

Un rînd de lacrimi şi-au propus

Din cea mai ‘naltă stratosferă
Să-L preamărească pe Iisus
În orice clipă efemeră,
În orice suflet descompus
Sau rătăcit pe emisferă !

Un rînd de lacrimi şi-au propus,

Din cea mai tainică durere,
Să-L preamărească pe Iisus
În suferinţa fără vrere,
În Adevărul cel de sus,
În Calea înspre Înviere
Şi Viaţa morţilor ce nu-s !

Un rînd de lacrimi şi-au propus,

Din cea mai chinuită sferă,
Să-L preamărească pe Iisus
În orice timp, în orice eră,
În inimă, în minte şi în public,
Atunci cînd reuşesc să public
Poemul meu în atmosferă !

43
Eu sînt Cuvîntul

Eu sînt Cuvîntul de pe cruce

Care te cheamă, te seduce,
Te împresoară, te descalţă,
Şi către Ceruri te înalţă.

Eu sînt Cuvîntul la răscruce,

Cel răstignit ca vers pe cruce,
În cea mai sfîntă armonie
Din fiecare Poezie.

44
Ai văzut

Ai văzut aseară noaptea

Cum se căţăra pe pleoape,
Pe furiş să ne îngroape
Milosteniile de-Aproape ?

Ai văzut azi-noapte Zorii

Vremilor ce va să vină,
Fără panică şi vină,
Peste lumea egoină ?

Ai văzut/simţit îndemnul
Fluturilor de sulfină,
Pentru care tu eşti semnul
Că te-ndrepţi înspre Lumină ?

Ai văzut azi Nevăzutul,

Nefiinţa, Neştiutul,
Umbra celei care curmă,
Că eşti Taina de pe urmă ?

45
Zile şi nopţi

Nu s-au sfîrşit zilele de om bun

Şi nopţile de infinitate,
După cum nici frunzele de gorun
Nu mor de singurătate.

Nu s-au sfîrşit zilele de om bun,

Nici nopţile de încercare
Şi ar fi foarte oportun
Să renunţi la separare.

Nu s-au sfîrşit zilele de om bun,

Nici nopţile de orfelin,
Aşa că într-o dimineaţă de alun
Gustă din vidul arhiplin !

46
Omul

Omul, pasăre divină,

Fără partea lui de vină,
Fără partea lui de trup
Care încă este zdup.

Visul, pasăre măiastră,

Fără gratii la fereastră,
Care cîntă în eter
Calea omului spre Cer.

Visul-om şi omul-vis,
În poemul care-i scris
Pe florile de cais
Din Înaltul Paradis,
Scuturate pe Pămînt
Spre a fi versuri ce sînt
Aripile de mister
Ale Omului spre Cer !

47
La trei paşi

La trei paşi de infinit

Am rămas neîntregit,
Într-un vis de trandafir
Din poemul lui Kabir.

Cu trei lacrimi şi un crin

Mă apropii de deplin,
La un ceas şi jumătate
De Marea Eternitate !

Unde sînteţi voi poeme

Geniale şi supreme,
Ca scriindu-le în carte
Să trec dincolo de moarte ?

48
 Rătăciţi

Ne-am rătăcit în rinoceri

Noi cei de azi şi cei de ieri,
Purtînd adîncile poveri
A unor silnici prizonieri.

Şi cei mai mulţi dorm parcă duşi

Ca nişte stranii pescăruşi,
Cu aripi prinse în ţăruşi
Şi orizontul nicăieri.

Ne-am rătăcit în rinoceri

Noi cei de azi în cei de ieri,
Ca nişte stranii temniceri,
Orbecăind printre cenuşi !

Ne-am rătăcit alaltăieri

Ca pescăruşi în rinoceri,
Cu aripi smulse de hingheri-
Să mori puţin, să zbori acuşi !

49
Iubitei mele, Poezia

Să îţi mîngîi cerul ud

Cu o rană de agud,
Să-ţi dezmierd partea gustoasă
Cu o floare prea sfioasă,
Să mi te cuprind în scris
Cu mireasma unui vis,
Să te dănţuiesc în vers
Cu arome de neşters
Şi pe arii necuprinse
Să te-nrourez cînd plouă
Cu metafore surprinse
Dintr-o nerostire nouă...

Să-mi fii nimb,

Să-mi fii prescură
Inefabilă şi pură,
Să mă vizitezi în limb
Pe o plajă de mirare,
Fiindcă nu te dau la schimb
Nici dacă mă dor fecioare...

Setea ta de duioşie
În vers alb să mă tresalte
Şi din sferele înalte
Să mă-mbăt cu armonie,
Iubind tot ce va să fie !

50
Măsurînd

Măsurînd nemăsurarea
Cu vas mare sau vas mic,
Am găsit că încîntarea
Se obţine dintr-un pic !

Măsurînd nemăsurarea
Cu dor mare sau dor mic,
Am descoperit savoarea
Bucuriei unui pic !

Măsurînd nemăsurarea
Cu pas mare sau pas mic,
Mă împac cu acceptarea
Multului din ce-i nimic !

51
Total

Într-o vale de la deal,

Pe cînd hoinăream pe mal
Am sărit peste total
Cu un vers cvasi-mortal !

Dintr-un car fără de rîncă

Am sărit peste o stîncă
Într-o cauză adîncă,
Să devin ce nu sînt încă !

Că nu sînt poate mortal

Şi nici lecţie adîncă,
Însă vreau să fiu total,
Mai presus de orice încă !

52
Cel mai Mare Poet

Cel mai Mare Poet

La Începutul tuturor Începuturilor
A creat cea mai splendidă Armonie
Şi de atunci toţi poeţii inspiraţi
Din toate lumile posibile
Primesc cîte un vers
Pentru a duplica în sine
Magnifica poezie
A întregului Univers !

53
 Visul meu

Visul meu să strîngă

Partea ta nătîngă,
Iar în partea dreaptă
Oblic se îndreaptă
Cerul meu de lîngă
Partea înţeleaptă,
Gata să răsfrîngă
Sufletul ce-aşteaptă
Florilor să plîngă
Partea lui ne-stîngă,
Inflorită lîngă !

54
 Dintr-un vers

Visul meu neterminat

Dintr-un vers, odinioară,
Într-o noapte de bărbat
Ocolită de fecioară,
Pare că s-a preschimbat
Într-o căutare rară
A ceva neafectat,
Nici de trenul fără gară,
Nici de ritmul sincopat
Al jocului predestinat
Sau de geamătul de-aseară
Dintr-un vers împerecheat !

55
 Să-mi fii

Să-mi fii cruce la răscruce

Şi lumină cînd mă dori,
Ca oriunde te voi duce,
Să răsară-n urmă flori !

Să-mi fii mir întru mirare

Ca atunci cînd te respir,
Să trăiesc o încîntare
Dacă va să te inspir.

Să-mi fii faţă la prefaţă

În Cartea de Căpătîi,
Ca atunci cînd ies în faţă,
Să te aflu Cea Dintîi !

56
 Niciodată

Niciodată să nu vinzi
Aparenţa din oglinzi,
Niciodată să nu plîngi
După fluturii nătîngi
Care urcă din stomac
Ca un fel de basamac,
De te clatină divers
În suspinul unui vers...

Niciodată să nu frîngi
Ceea ce nu poţi să strîngi,
Niciodată să nu cerţi
Ceea ce nu poţi să ierţi,
Mai degrabă să desfoi
Aripă de cintezoi
Care zboară după leac
Pe o ramură de veac !

57
 Ninge

Ninge cu fuioare
Dinspre cel ce plînge,
Înspre cel ce moare,
Înspre tot ce frînge
Orice nepăsare...

Ninge cu duioasă,
Tandră murmurare,
Liniştea sfioasă,
Ca un fel de boare
Dinspre iarna deasă,
Peste flori în casă !

Ninge a pustie,
Lungă întristare,
Peste sărăcie,
Peste limitare
Şi mie nu-ţi pasă
Şi lor nu ne pasă !

58
Mai devreme sau tîrziu

Mai devreme sau tîrziu

Am să scriu într-un verset
Despre cum este să fiu
Cel mai nu ştiu cum poet !

Mai devreme sau tîrziu

Am să reuşesc deplin
Să devin ce vreau să fiu,
Cel mai nu ştiu cît divin !

Mai devreme sau tîrziu

Am să încropesc o carte
Despre ce simţi cînd eşti viu,
Dincolo de orice foarte !

59
Recunosc

Recunosc că vreau să fiu

Mai întîi decît pe urmă,
Mai altcum decît mă ştiu
Şi mai mult decît o urmă !

Recunosc că vreau să scriu

Mai profund ca cel dintîi,
Mai altfel decît sălciu
Şi carte de căpătîi !

Recunosc că vreau să fiu

În Aici decît niciunde
În Acum decît tîrziu,
Şi în Inimă oriunde !

60
Călător

Călător printre morminte

Între spaţii de tăcere,
Sap fîntîni din ne-cuvinte
În adîncuri de mistere.

Călător înspre sorginte

Între valuri de păreri,
Sap tăceri întru cuvinte
Neştiutelor dureri.

Sufletul celui trezit,

Pelerin spre înviere,
Îmbrăcat în strai smerit,
Miezul liniştii îl cere !

61
Nici

Nici de foame nu mi-e sete

Cînd compun niscai sonete,
Nici de sete nu mănînc
Cînd mi-e foame de Adînc !

Nici de aripi nu mi-e zbor

Cînd aş vrea să te ador,
Nici aproape nu-s departe
Naşterii de după moarte !

Nici de sete nu mi-e foame

La pomul fără de poame,
Nici de foame nu mi-e salt
Cînd mi-e sete de Înalt !

62
 Limba tăcerii

Să faci gaură cînd taci

Într-un cer plin de rumoare,
Presupune să desfaci
Liniştea dintr-o mirare !

Să faci nod unei tăceri

Într-un fluviu de cuvinte,
Presupune să oferi
Trepte pentru luări aminte.

Se prefaci neprefăcutul
Într-un fel care să placă,
Presupune renăscutul
Celor care vor să tacă !

63
Lumile, plînsele
„Curg în ele însele”.
Nichita Stănescu.

Lumile, plînsele,
“Curg în ele însele”
La capăt de Cer Înalt,
Într-o floare de bazalt,
Cu noi umbre peste ape,
Peste văi şi peste pleoape,
Peste ochii adormiţi
Între norii risipiţi…

Lumi de Piatră răsucită

Într-o Apă nepăzită,
Lumi de Foc răscolitor
Cu un Aer visător,
Lumi subtile de Eter
Şi prea pline de mister,
Ne aşteaptă, ne conţin,
Dinspre gol întru Prea Plin !

64
 Muzei

Dezmiardă-mă cu dulce grai,

Să mă caute esteţii
În tărîmul frumuseţii,
Ca şi cum aş fi serai...

Alintă-mă oriunde stai,

Să se tulbure poeţii
În adîncul dimineţii,
Ca şi cum mă preferai...

Uimeşte-mă cu mistic trai,

Să mă caute asceţii
La Izvoarele Blîndeţii,
Ca şi cum aş fi un Rai !

65
 Asta este ...

Să redai în versuri mute

Toate cele ce-s tăcute;
Să presari în imanenţă
Picături de transcendenţă
Şi din valuri de tristeţe
Să faci vals de frumuseţe;
Să prefiri stropi de lumină
Într-un dans de balerină
Şi din orice bucurie
Să faci poartă aurie,
Iar misterul din femeie
Să-l dezlegi cu blîndă cheie;
Să te-nalţi în ne-uitare
Cu eternul dintr-o floare,
Ca din ramură de veac
Să dai orbilor un leac;
Să extragi dintr-o otravă
Imne Domnului spre slavă;
Să dai sens la „nebunie”
Într-un strop de Armonie...

Asta este Poezie !

66
În egală măsură

În egală măsură sînt cal şi trăsură,

Sînt tot ce sînt şi cel ce nu par,
În egală măsură sînt candelă pură,
Puţin din mult şi Totul în Dar...

În egală măsură sînt sfinţitură,

Adînc de Înalt şi capăt de Cer,
În egală măsură sînt fără măsură
Şi picătură din vastul Mister !

67
Criptică

Rostul dintr-o Parte se cuprinde-n Tot,

Vastul cel adînc îl pătrund de pot,
Îngheţînd părerea fiecărui val,
Ca şi cum aş fi liniştea la mal !

Mugure de vers saltă din fîntînă,

Izvorînd de Sus, curge dintr-o mînă,
Peste cîmpul alb, tainic să evoc,
Zborul mai înalt Păsării de Foc !

Împreună dulce, amăruiul trai,

Răspîndind savoarea fiecărui grai,
Lasă omenirii tîlcul să-l priceapă:
Multe vălurele, dar aceeaşi apă !

68
Sortitul

A venit sortitul iară

În pădurea dinspre seară,
Avea inima arară
Celui de întîia oară...

Se îndepărta de burg
Cu blîndeţea unui murg
Peste nodul unde curg
Lebedele în amurg...

Căci acolo e o fată,

Nu oricum şi nici deodată,
Care e neadorată
Mai demult ca niciodată !

69
 Socotind la socoteli

Socotind că socoteala
Se socoate-n socoteli,
Tot aşa cum este fala
Multora din scofîlceli,
Te întrebi care-i morala
Feluritelor sminteli ?

Socotind că socoteala
Se măsoară-n nimereli,
Tot aşa cum e brodeala
Multora din aiureli,
Te întrebi care-i scofala
La atîtea sclifoseli ?

70
Nicăieri

Nicăieri nu este zare

Mai înaltă decît cerul,
Care să reflecte-n mare
Din adîncuri, tot misterul !

Nicăieri nu e avere
În oricare prisosinţă,
Precum tainica Putere
Din profunda umilinţă !

Nicăieri nu este munte

Mai înalt decît zenitul,
Care poate să înfrunte
Dragostea şi Nesfîrşitul !

71
Foame

Mi-e foame de Sete, mi-e foame de Vînt,

Mi-e foame de Focul acestui Pămînt...
De Vîntul din Apă şi Focul din Cer,
Mi-e foame de crapă pofta-n cuier !

Mi-e foame de aripi, mi-e foame de zbor,

Mi-e foame de pace pînă să mor,
Mi-e foame de taina oricărui Cuvînt,
Mi-e foame de Dorul Eternului Sfînt !

Mi-e foame de Aer, subtil cum e prana,

Mi-e foame de Vidul ştiut ca Nirvana,
Mi-e foame de setea de-a şti ce nu ştiu,
Mi-e foame de foamea de-a fi veşnic Viu !

72
 Pseudo-gramaticală

Substantive, substantive !

Leagă-ţi Verbul de un ţel

Şi Adverbul de motive
Care te vor înălţa niţel
În trăiri superlative !

Substantive, substantive !

Caută un Epitet
Cît mai foarte emotiv,
Care să fie verset
Pînă la infinitiv !

Substantive, substantive !

Ia un Verb şi îl conjugă,
Nici a lene, nici a fugă,
În poeme expresive
Să devii un rug în rugă !

73
Cum - nici

Cum rana imundă

N-o legi cu o fundă,
Nici partea murindă
N-o legi de o grindă...

Cum pacea profundă

N-o pierzi cînd abundă,
Nici mintea plăpîndă
N-o duci la izbîndă...

Cum parcă nicicum

Nu trăim în Acum,
Nici clipa de-apoi,
Nu încape în noi !

74
Mai degrabă

Nicidecum nu vreau să fiu

Lacrimă de om pustiu,
Nicidecum nu vreau să par
Substantiv la singular,
Mai degrabă să despic
Sîmbure de vers peltic
Şi să-l plămădesc măiastru
Într-o rugă de sihastru,
Ca din aparent nimic
Să irumpă un triptic,
Avînd centru-n orice loc
Şi marginile la mijloc !

75
 Doleanţă

Ziua cînd e marţi spre joi

Aş fi vrut să fie toamnă,
Ca ştiindu-mă de soi,
Să mă caute o doamnă
Îmbrăcată-n purpuriu
Cînd mă strigă la fereastră,
Astfel că atunci cînd scriu
Poezia mea albastră,
Să tresară-n auriu
De cît este de măiastră !

76
Dacă mor

Dacă mor nemîntuit

În visul acestei vieţi,
Să faceţi din mine schit
Pentru cei mai buni poeţi.

Dacă mor cumva chiar mîine

Într-un mod biruitor,
Să faceţi din versuri pîine,
Şi din Pace un izvor.

Dacă mor în vîrf de munte

Înainte de-a muri,
Să faceţi din mine punte
Spre alt mod de-a nemuri !

77
 Dacă n-aş fi

Dacă n-aş fi cine sînt,

Aş face din mine pom
Să rodesc un simţămînt
Pentru foamea de-a fi om.

Dacă n-aş fi cine sînt,

M-aş face din nou ţărînă
Să răsară din pămînt
Setea de a fi fîntînă.

Dacă n-aş fi cine sînt,

Aş fi vrut să fiu savoare
Din aura unui sfînt
Cît mai foarte iubitoare !

78
Îndemn

El îmbrăcat în harurile sfinte

Pe drumul dinspre Cer la o răscruce,
Eu dezbrăcat de patimi în cuvinte,
L-am fost văzut cum merge cînd se duce !

Nu ştiu să spun ce grijă mă cuprinde,

Fiind mai multă noapte înspre zi
Şi cum mă caut pe oriunde
În sentimentul mistic de-a trăi !

Ci tăinuindu-şi Domnul darurile sfinte

Cum mă privea de-acolo din răscruce,
El mă-ndemna, dar fără de cuvinte,
Că-i rîndul meu să urc acum pe cruce !

79
Tăcîndu-şi Domnul

„Mergîndu-şi, Domnul, drumurile

sfinte.” Arghezi

Tăcîndu-şi, Domnul, ţelurile-ascunse,

Pe povîrnişul unui deal spre munte,
El îmbrăcat în taine nepătrunse
Eu căutînd credinţa din grăunte,
Am fost văzut cum straiul lui de Har
Mă scoate dintr-un ne-habar
Şi mă înseamnă înspre frunte
Cu gestul unui mistic Dar !

Nu pot să spun cîte secunde

Sau de cîţi ani mă tîrîi înspre Dar
Şi cîte griji îmi fac oriunde,
Că nu am parte de vreun Har,
Iar după ce mă zvîrcolesc o vreme
Prin colbul altui vis neclar,
Mă-ndemn cu mistice poeme
Înspre Eternul tăinuit Altar !

80
Să pătrund

Să pătrund fără risipă

Partea care nu e clipă,
Golul care se disipă
În bătaia de aripă.

Să pătrund pentru o rundă

Partea care nu-i secundă,
Răsfirată ca o undă
Într-o pace mai profundă.

Să pătrund fără zăbavă

Partea care e grozavă,
Într-o linişte suavă
Din cea mai Înaltă Slavă !

81
Cînd iubeşti

Cînd iubeşti de nu încapi

Între bască şi ciorapi,
Este semn că ai să scapi
De tot felul de satrapi.

Cînd iubeşti de nu mai poţi

Între bască şi saboţi,
Îi cuprinzi atunci pe toţi
Şi pe iude şi netoţi.

Cînd iubeşti de nu mai ştii

Dacă-i unul sau sînt mii,
Este semn că ai să fii
Cel mai cel dintre Cei Vii !

82
Pe cărarea care urcă

Pe cărarea care urcă

Mai presus de amăgire,
Două ceruri se bufurcă
Într-un strop de nesfîrşire;
Cerul meu şi un alt cer
Lîngă piscul mistuirii
Şi o umbră de mister
Din adîncul infinirii.

83
Comuniune

Să-mpart cu tine
Sensul de-a fi şi clipa de mîine,
Rostul deplin şi miezul de pîine,
Ziua de ieri şi cea de poimîine...
Să-mpart cu tine clarul de lună
Nestînjenit de rîul furtună,
Iubirea ferventă sau cea nebună,
Timpul destul şi spaţiul prezent,
Taina ştiută ca transcendent
Şi sentimentul evanescent.

Să-mpart cu tine ce este plin

Dinspre lumină, gestul umil care alină,
Partea nespusă din orice suspin
Ce ne conţine adamantină...
Să-mpart cu tine rîsul zglobiu
Fără regrete, sensul adînc dintre versete,
Partea din tine ca potpuriu
Învăluită în varii secrete,
Floarea din mine pe care n-o ştiu,
Şi poezia pe îndelete !

84
Deocamdată toamna

Deocamdată toamna frunzelor de timp

Felurite-n prispa altui anotimp,
Împresoară galben înspre ruginiu
Florile din mine care nu mă ştiu;
Se rotesc prin lume, se învederează
Sufletului nostru cînd se-mbucurează,
Pe cărări de munte la Mama Natură,
Frunzele de timp tainic ne cernură
Vise ofilite, doruri colorate,
Aşteptări măreţe sau înfrigurate,
Şi din luni de ani, săptămîni şi zile,
Mai păstrăm în traistă cîteva idile,
Amintiri de toamnă, inimii de leac,
Presărate blînd peste răni de veac,
Pînă cînd mă faur, laur într-un vis,
Într-o altă toamnă, în alt paradis !

85
Dacă ázimă nu sînt

Dacă nu găsesc avînt

Să mă-nalţ mai sus de lut,
Mai bine tresalt în vînt
Şi devin neprevăzut.

Dacă merite nu am
Să lumin precum un astru,
Mai bine deschid un geam
Şi devin cerul albastru !

Dacă ázimă nu sînt

Şi nici flautul tăcut,
Mai bine devin un cînt
Să te îmbii în neştiut !

86
Tu ai

Tu ai un necuprins al tău
Mult dincolo de minte,
În care curge un pîrău
Din bucuriile prea sfinte.

Tu ai un fel de nenumit
Misterios în sine,
Cum nu ştiu să mai fi trăit
Aproape de oricine.

Tu ai o gingăşie a ta
Dincolo de veşminte,
Pe care eu o voi cînta
În multe ne-cuvinte !

87
Aripa dreaptă a asfinţitului

Cînd te uiţi în ne-uitare

Precum marea într-o Mare,
Precum cerul înspre Cer,
Precum zarea într-o Zare
Şi eteru-n alt Eter,
Cu misterul mistuit
Într-un spaţiu infinit,
Afli că aripa dreaptă
Într-un zbor la asfinţit,
Ne cuprinde înţeleaptă
Dimpreună la sfinţit !

88
S-ar putea

S-ar putea să nu se poată,

Cîtă vreme n-am lopată,
Să dezgrop cît pot de bine
Adîncimile din mine.

S-ar putea să se socoată

Că deşi nu am lopată,
Tîrnăcoape sau hîrleţe,
Pot să dau de Frumuseţe.

S-ar putea ca dintr-o dată,

Fără plug şi nici lopată,
Să descoper foarte bine
Înălţimile din mine !

89
Jumătate

Jumătate drum şi un sfert cărare

Dinspre cel de-acum, la cînd voi fi zare,
Jumătate pas şi un salt lejer
De la cel abstras, la cînd voi fi Cer;
Jumătate prins şi un rest priinţă
De la cel învins către biruinţă,
Jumătate sfert şi un strop smerit,
De la cum mă iert, către Preaiubit !

90
Noaptea dinaintea lunii

Darul Celui Mai Străin

Noaptea dinaintea lunii,
Ca o floare de smochin
În strînsoarea sfiiciunii,
Ne aşteaptă, ne îmbie,
Mult, puţin sau deodată,
Mai departe de robie
Şi mai sus ca vreodată,
Înspre ce am vrea să fie
Şi n-a fost decît o dată
La început de Poezie
Şi cuprins de Tot... odată !

91
Din toate

Din toate cîte n-am avut

S-a strîns o linişte smerită
În versuri care m-au bătut
Pe crucea mea neţărmurită.

Din toate cîte n-am trăit

Mă strigă o chemare mută
Întru misterul anumit
Dintr-o Prezenţă neştiută.

Din toate cîte am cules,

În setea unui gol flămînd,
Mă caută un Dor Ales
Nici pînă cînd, nici pînă cînd !

92
Aripa stîngă a infinitului

Din taina Focului

S-au creat ochii tăi, femeie;
Din savoarea fructelor
S-au născut coapsele tale, femeie;
După forma şi chemarea aripilor
S-au decupat veşmintele tale,
Din gingăşia căprioarelor
S-au creat sînii tăi, femeie;
După chipul şi asemănarea florilor
S-a creat sufletul tău,
Iar din splendoarea frumuseţii tale
S-a născut aripa stîngă a infinitului !

93
Inimii să-i fiu

Într-un spaţiu de mult timp,

Într-un loc de anotimp,
Într-o sferă de eter,
Cu un aer auster
Mă învălui în mister
Omului să-i fiu fereastră,
Cerului să-i fiu albastră
Zarişte de nerespins
Căutată dinadins
Şi cuprinsă-n Necuprins…

Inimii să-i fiu

Nimbul auriu !

94
Încredinţări

Aş încredinţa păunii
Adormirii raţiunii,
Ca simbol al ne-tristeţii
În tărîmul Frumuseţii.

Aş încredinţa gorunul
Unuia care-i Tot Unul,
Ca simbol al trăiniciei
Pe meleagul Veşniciei.

Aş încredinţa Puterea
Celor ce-au trăit durerea
Şi pot fi mereu oriunde
Umilinţa ce se-ascunde.

95
Păreri

S-ar părea că sînt pămîntul,

Neştiutul, separarea,
Rănile şi vindecarea;
S-ar părea că sînt mormîntul,
Cunoscutul, întîmplarea,
Strigătul şi tulburarea...

S-ar părea că sînt ne-sîntul,

Neştiinţa, căutarea;
O enigmă unde punctul
Exilează întrebarea.

S-ar părea că sînt avîntul,

Nefiinţa, închinarea
Care-şi află legămîntul
În tăcere... şi mirarea
De a fi precum e sfîntul,
Murmurul şi Depărtarea.

96
Să fiu

Să fiu pentru tine

Floarea din spin,
Chinul ce moare
În vidul prea plin.

Să fiu pentru tine

Dulce suspin,
Cum tu eşti în mine
Întregul deplin.

Să fiu pentru tine

Adîncul azur,
Cum tu eşti în mine
Vastul contur.

Să fiu în oricine
Culme senină,
Ca orbul de mine
Să afle lumină !

97
Întrebări cu miez

Mai e mult pînă tîrziu ?

A-ntrebat omul pustiu...
Mai e mult pînă departe ?
A-ntrebat omul pe moarte...

Îţi mai simţi singurătatea

Cînd trăieşti Eternitatea ?
Oare îţi mai simţi finitul
Cînd eşti însuşi Nesfîrşitul ?

Poţi tu omule pustiu

Să-l vindeci pe cel tîrziu
Şi din clipele deşarte
Să faci versuri fără moarte ?

98
Reţetă metafizică

Se dă o căciulă de pace
La tremur subţire de zebră
Şi liniştea cea mai încoace
Dintr-o sonată celebră,
Se umple adînc un pocal
Cu picuri de trudă sufită,
Se toarnă apoi ritual
Peste penumbra smerită
Un fin atribut zenital,
Pînă absoarbe uimită
Tot ce-o separă ca val.

99
Sensul tăcerii

Cum trupul flămînd din apă se ţese

Şi sufletul gol cu lumină se-mbată,
La fel în cuvinte din cele alese
Sensul tăcerii adînc se arată.

Cum dorul lumesc din vise-i cules,

Iar inima pură din lacrimi formată,
La fel şi versul cel bun e ales
Din liniştea minţii deloc tulburată.

Cum poartă la drum imboldul unirii

În visul acesta prea lung deodată,
La fel întregimea nespusă a firii
Nici însuşi poetul n-o ştie pe toată !

100
Eu sînt

Eu sînt cel care slăveşte,

Dar şi Cel ce e slăvit,
Sînt Acela ce sfinţeşte
Şi mereu neasfinţit.

Eu sînt pana care scrie

Şi suportul pentru scris,
Sînt Eterna Poezie
Într-un mod de nedescris.

Eu sînt Unicul multiplu

Ocultat ca Arhetip
Şi mă aflu în periplu
Cu alt vers şi sub alt chip !

101
Aripa dreaptă a eternităţii

Pe cerul dintru noi picură fecunde

Iubirile şuvoi de-acolo şi oriunde...

Nicicum nu ştiu a spune şi nici a presupune

Cum aripile noastre se strîng a rugăciune.

Ci poate într-o noapte cînd zorile mă prind

Să aflu veşnicia în care te cuprind !

102
Reverie

Părea că va veni o doamnă

Peste un ceas sau pe la toamnă,
Peste un an, peste un veac
Să-i fie dorului de leac,
Peste o lună nu chiar plină
Să-i fie inimii deplină,
Pe o cărare între nori
Odată cu întîii zori,
Sau pe o punte suspendată
Deasupra timpului durată...

Părea că va veni o doamnă

În spaţiul gol pînă la toamnă
Şi-atît de tare s-a simţit,
Că însăşi toamna s-a rănit
Cu dorul meu de infinit !

103
Asemenea mie

Asemenea mie şi toamna-i tîrzie

În visul acesta puţin auriu,
Unde nici Cerul nu pare să-mi fie
Imboldul destul spre răbduriu.

Asemenea mie şi toamna-i trimisă

Cu roade din cele mai variate,
Alături de poezia încă nescrisă
Ce le cuprinde în taină pe toate.

Asemenea mie nici toamna nu ştie

Cîtă putere dintru căinţă
Apare urmînd Calea cea Vie
Întru Treimea de o fiinţă !

104
Cum poate ?

De vreme ce nici amintirea,

Nici spaima, nici rîsul, nici faima
N-au formă deloc conturată,
Cum poate atunci infinirea
Să-ncapă în timpul durată ?

De vreme ce nici renunţarea,

Nici roaba plăcerilor duse
Nu merg pe aceeaşi cărare,
Cum poate atunci separarea
Să uite de Tine, Iisuse ?!

105
Epifanie

In memoriam, Florica Steva

Ninge peste Infinit

Clipa de Eternitate
Şi EU SÎNT de Nenumit
Dincolo de Tot şi Toate.

Plouă peste Infinit

Pacea în Eternitate
Şi EU SÎNT mai nesfîrşit
Ca orice imensitate !

106
Cu mine în mine

Cu mine în mine pe Noapte călcînd,

Să-mi aflu Adîncul, Înaltul, negînd,
Că nu sînt acesta, nici cel ce am fost,
Nici trupul, nici mintea, nici traiul anost,
Nici grija, nici stresul, nici spaima de gol,
Nici visul acesta sau orice alt rol,
Nu sînt veşmîntul sărac ori bogat,
Nici valul de mare oricum înspumat,
Nu sînt amăgirea sau teama de fiare,
Nici bolovanul prea greu la testare,
Nu sînt durerea, orbirea, nici cîrjele mele,
Nici frămîntările multe, mărunte sau grele !

Cu mine în mine pre moarte călcînd,

Să-mi caut Adîncul, Înaltul oricînd,
Că sînt ce nu sînt, nicicum ce am fost,
Atît de eratic în tainicul rost,
Încît nici frica, nici rana, nici firea
Nu-mi curmă în veci infinirea !

107
Singură

Singură iubirea umple depărtarea,

După cum fiinţa tăinuieşte Cerul,
Sinele în sine parcă-i nemişcarea,
Pe cînd infinirea rîură misterul.

Singură iertarea mistuie eroarea,

După cum căinţa buruie prihana,
Liniştea fiind chiar încununarea
Totului în Tot, parte din Nirvana.

108
Mai vine o zi

Mai vine-o zi în care Cerul

Învăluie adînc misterul
A ceea ce, poate, nici luna
N-a dăruit întotdeauna.

Mai vine-o zi în care clipa

Dezvăluie subtil risipa
Acelor ani de preumblare,
Toţi petrecuţi în căutare.

Mai vine-o zi în care Cerul

Dezvăluie un pic misterul
A ceea ce, poate, doar luna
Ne-a tăinuit dintotdeauna !

109
Dăruind

Să mergi cu inima pe drum

Deschisă ca o cupă,
Cu cel mai preţios parfum
’Nainte să irupă,
Pe care-l dăruieşti Acum
Acelor ce-şi astupă
Lumina lor cu un Necum
Aici şi iarăşi după...

110
Toamnei mele

Astăzi mi-e atît de toamnă,

Îmbrăcat cu varii straie,
Încît aflu ce înseamnă
Liniştea de după ploaie.

Roadele nu-s toate dulci,

Unele puţin mai acre,
Ca-nainte să te culci,
Să rosteşti poeme sacre,
Care va să te închine
Toamnei mele prea puţine !

111
Nu e poftă

Nu e poftă în nesaţiu,
Cît mi-e foame de non-spaţiu
Şi nici sete în pămînt,
Cît mi-e dor de Necuvînt !

Nu e loc în mănăstire
Cît mi-e sete de iubire
Şi nici foame la flămînzi
Cît mi-e sete de izbînzi.

Nu e vrajă-n poezie
Cît mi-e dor de veşnicie
Şi nici spaţiu în Eter,
Cît mi-e foame de mister !

112
Elogiu frumuseţii

Nici cel mai simţămînt,

Oricît ar fi de breaz,
Nu umple un cuvînt
În starea de miraz,
Atunci cînd, vrei-nu vrei,
Sorbi frumuseţea Ei.

Nici cel mai ne-cuvînt

Nu-i pînă în rărunchi
Atîta de umil
Şi îndestul de sfînt,
Să cadă în genunchi
La frumuseţea lor...

A celor mai femei !

113
Prea vino

Prea vino tu şi mă sărută

Pe aripa neîncepută
Cu inima prin care curge
Savoarea lunii cînd amurge,
Îmbucurată printre pleoape
De tot ce-ţi este mai aproape,
Apoi mă află pricepută
În cea mai amplă şi tăcută
Poemă a iubirii blînde,
De toate cele mai flămînde !

114
Fiindu-se ca roua

Nu vei muri lumina zilelor

sau liniştea zăpezilor
cu frigul nopţilor tale
de singurătate,
fiindu-se ştiut
că Poezia cea mai pură
este aevea sclipirilor aurii
rămase pe aripile îngerilor
după ce se evaporă roua
Preasfintelor minunări !

115
CUPRINS:

Poet este cel… 5

Verde la dreapta 6
Într-o gnoză lină 7
Fie ca noi 8
Strigătură de iubit 9
Roua 10
Verde 11
Ecuaţia inimii 12
Cine sînt ? 13
Dintr-o zare 14
Plinire 15
De tomnă 16
Ca toate cele 17
Poema rară 18
Transformare 19
Strigătură de iubit (2) 20
Eu sînt Lumina Lumii 21
Mysterium fascinosum 22
Draga dragii 23
Toamna mea 24
Doamne ! 25
Pohta ce-am pohtit-o noi 26
Sînt 27
Povestea noastră 28
Strigătură de ursit 29
Mirări 30
116
Modest, modest, da’ să se ştie 31
Într-un fel 32
Florile paşilor tăi 33
Nu ştiu 34
Floarea Zorilor Cereşti 35
Înainte de-a fi vers 36
Muza 37
Aham 38
Sfinte 39
Mă primeşti 40
Pastel de tomnă 41
Întocmai 42
Un rind de lacrimi 43
Eu sînt Cuvîntul 44
Ai văzut 45
Zile şi nopţi 46
Omul 47
La trei paşi 48
Rătăciţi 49
Iubitei mele, Poezia 50
Măsurînd 51
Total 52
Cel mai mare Poet 53
Visul meu 54
Dintr-un vers 55
Să-mi fii 56
Niciodată 57
Ninge 58
Mai devreme sau tîrziu 59
Recunosc 60

117
Călător 61
Nici 62
Limba tăcerii 63
Lumile, plînsele 64
Muzei 65
Aste este… 66
În egală măsură 67
Criptică 68
Sortitul 69
Socotind la socoteli 70
Nicăieri 71
Foame 72
Pseudo-gramaticală 73
Cum-nici 74
Mai degrabă 75
Doleanţă 76
Dacă mor 77
Dacă n-aş fi 78
Îndemn 79
Tăcîndu-şi Domnul 80
Să pătrund 81
Cînd iubeşti 82
Pe cărarea care urcă 83
Comuniune 84
Deocamdată toamna 85
Dacă azimă nu sînt 86
Tu ai 87
Aripa dreaptă a asfinţitului 88
S-ar putea 89
Jumătate 90

118
Noaptea dinaintea lunii 91
Din toate 92
Aripa stîngă a infinitului 93
Inimii să-i fiu 94
Încredinţări 95
Păreri 96
Să fiu 97
Întrebări cu miez 98
Reţetă metafizică 99
Sensul tăcerii 100
Eu sînt 101
Aripa dreaptă a eternităţii 102
Reverie 103
Asemenea mie 104
Cum poate ? 105
Epifanie 106
Cu mine în mine 107
Singură 108
Mai vine o zi 109
Dăruind 110
Toamnei mele 111
Nu e poftă 112
Elogiul frumuseţii 113
Prea vino 114
Fiindu-se ca roua 115

119
120
121
122