Căsătoria în Vechiul Testament
1. Căsătoria lui Isaak cu Rebecca Facere 24
(1) Καὶ Αβρααμ ἦν πρεσβύτερος προβεβηκὼς
ἡμερῶν, καὶ κύριος εὐλόγησεν τὸν Αβρααμ
κατὰ πάντα. (2) καὶ εἶπεν Αβρααμ τῷ παιδὶ
αὐτοῦ τῷ πρεσβυτέρῳ τῆς οἰκίας αὐτοῦ τῷ
ἄρχοντι πάντων τῶν αὐτοῦ Θὲς τὴν χεῖρά σου
ὑπὸ τὸν μηρόν μου, (3) καὶ ἐξορκιῶ σε κύριον
τὸν θεὸν τοῦ οὐρανοῦ καὶ τὸν θεὸν τῆς γῆς, ἵνα
μὴ λάβῃς γυναῖκα τῷ υἱῷ μου Ισαακ ἀπὸ τῶν
θυγατέρων τῶν Χαναναίων, μεθ’ ὧν ἐγὼ οἰκῶ
ἐν αὐτοῖς, (4) ἀλλὰ εἰς τὴν γῆν μου, οὗ
ἐγενόμην, πορεύσῃ καὶ εἰς τὴν φυλήν μου καὶ
λήμψῃ γυναῖκα τῷ υἱῷ μου Ισαακ ἐκεῖθεν. (5)
εἶπεν δὲ πρὸς αὐτὸν ὁ παῖς Μήποτε οὐ
βούλεται ἡ γυνὴ πορευθῆναι μετ’ ἐμοῦ ὀπίσω
εἰς τὴν γῆν ταύτην· ἀποστρέψω τὸν υἱόν σου
εἰς τὴν γῆν, ὅθεν ἐξῆλθες ἐκεῖθεν; (6) εἶπεν δὲ
πρὸς αὐτὸν Αβρααμ Πρόσεχε σεαυτῷ, μὴ
ἀποστρέψῃς τὸν υἱόν μου ἐκεῖ. (7) κύριος ὁ
θεὸς τοῦ οὐρανοῦ καὶ ὁ θεὸς τῆς γῆς, ὃς
ἔλαβέν με ἐκ τοῦ οἴκου τοῦ πατρός μου καὶ ἐκ
τῆς γῆς, ἧς ἐγενήθην, ὃς ἐλάλησέν μοι καὶ
ὤμοσέν μοι λέγων Σοὶ δώσω τὴν γῆν ταύτην
καὶ τῷ σπέρματί σου, αὐτὸς ἀποστελεῖ τὸν
ἄγγελον αὐτοῦ ἔμπρο- σθέν σου, καὶ λήμψῃ
γυναῖκα τῷ υἱῷ μου Ισαακ ἐκεῖθεν. (8) ἐὰν δὲ
μὴ θέλῃ ἡ γυνὴ πορευθῆναι μετὰ σοῦ εἰς τὴν
γῆν ταύτην, καθαρὸς ἔσῃ ἀπὸ τοῦ ὅρκου
τούτου· μόνον τὸν υἱόν μου μὴ ἀποστρέψῃς
ἐκεῖ. (9) καὶ ἔθηκεν ὁ παῖς τὴν χεῖρα αὐτοῦ ὑπὸ
τὸν μηρὸν Αβρααμ τοῦ κυρίου αὐτοῦ καὶ
ὤμοσεν αὐτῷ περὶ τοῦ ῥήματος τούτου (10)
Καὶ ἔλαβεν ὁ παῖς δέκα καμήλους ἀπὸ τῶν
καμήλων τοῦ κυρίου αὐτοῦ καὶ ἀπὸ πάντων
τῶν ἀγαθῶν τοῦ κυρίου αὐτοῦ μεθ’ ἑαυτοῦ καὶ
ἀναστὰς ἐπορεύθη εἰς τὴν Μεσοποταμίαν εἰς
τὴν πόλιν Ναχωρ. (11) καὶ ἐκοίμισεν τὰς
καμήλους ἔξω τῆς πόλεως παρὰ τὸ φρέαρ τοῦ
ὕδατος τὸ πρὸς ὀψέ, ἡνίκα ἐκπορεύονται αἱ
ὑδρευόμεναι. (12) καὶ εἶπεν Κύριε ὁ θεὸς τοῦ
κυρίου μου Αβρααμ, εὐόδωσον ἐναντίον ἐμοῦ
σήμερον καὶ ποίησον ἔλεος μετὰ τοῦ κυρίου
1. Avraam era acum bătrân şi vechi de zile şi
Domnul binecuvântase pe Avraam cu de
toate.† 2 Atunci a zis Avraam către sluga cea
mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte
avea: «Pune mâna ta sub coapsa mea†
3 Şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi
pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac
nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în
mijlocul cărora locuiesc eu,† 4 Ci vei merge în
ţara mea, unde m-am născut eu, la rudele mele,
şi vei lua de acolo femeie lui Isaac, fiul meu».
5 Iar sluga a zis către el: «Dar poate nu va vrea
femeia să vină cu mine în pământul acesta;
întoarce-voi, oare, pe fiul tău în pământul de
unde ai ieşit?»
6 Avraam însă a zis către el: «Ia seama să nu
întorci pe fiul meu acolo! 7 Domnul
Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului,
Cel ce m-a luat din casa tatălui meu şi din
pământul în care m-am născut, Care mi-a grăit
şi Care mi S-a jurat, zicând: ţie-ţi voi da
pământul acesta şi urmaşilor tăi, Acela va
trimite pe îngerul Său înaintea ta şi vei lua
femeie feciorului meu de acolo.† 8 Iar de nu
va voi femeia aceea să vină cu tine în pământul
acesta, vei fi slobod de jurământul meu, dar pe
fiul meu să nu-l întorci acolo!» 9 Şi punându-
şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul
său, i s-a jurat pentru toate acestea.
10 Apoi a luat sluga cu sine zece cămile din
cămilele stăpânului său şi tot felul de lucruri
scumpe de ale stăpânului său şi, sculându-se, s-
a dus în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
11 Şi, într-o zi, spre seară, când ies femeile să
scoată apă, a poposit cu cămilele la o fântână,
afară din cetate.
12 Şi a zis: «Doamne Dumnezeul stăpânului
meu Avraam, scoate-mi-o în cale astăzi şi fă
milă cu stăpânul meu Avraam!†
13 Iată, eu stau la fântâna aceasta şi fetele
locuitorilor cetăţii au să iasă să scoată apă.
μου Αβρααμ. (13) ἰδοὺ ἐγὼ ἕστηκα ἐπὶ τῆς
πηγῆς τοῦ ὕδατος, αἱ δὲ θυγατέρες τῶν
οἰκούντων τὴν πόλιν ἐκπορεύονται ἀντλῆσαι
ὕδωρ, (14) καὶ ἔσται @1 ἡ παρθένος, ᾗ ἂν ἐγὼ
εἴπω Ἐπίκλινον τὴν ὑδρίαν σου, ἵνα πίω, καὶ
εἴπῃ μοι Πίε, καὶ τὰς καμήλους σου ποτιῶ, ἕως
ἂν παύσωνται πίνουσαι, ταύτην ἡτοίμασας τῷ
παιδί σου Ισαακ, καὶ ἐν τούτῳ γνώσομαι ὅτι
ἐποίησας ἔλεος τῷ κυρίῳ μου Αβρααμ. (15)
καὶ ἐγένετο πρὸ τοῦ συντελέσαι αὐτὸν
λαλοῦντα ἐν τῇ διανοίᾳ, καὶ ἰδοὺ Ρεβεκκα
ἐξεπορεύετο ἡ τεχθεῖσα Βαθουηλ υἱῷ Μελχας
τῆς γυναικὸς Ναχωρ ἀδελφοῦ δὲ Αβρααμ
ἔχουσα τὴν ὑδρίαν ἐπὶ τῶν ὤμων αὐτῆς. (16) ἡ
δὲ παρθένος ἦν καλὴ τῇ ὄψει σφόδρα·
παρθένος ἦν, ἀνὴρ οὐκ ἔγνω αὐτήν. καταβᾶσα
δὲ ἐπὶ τὴν πηγὴν ἔπλησεν τὴν ὑδρίαν καὶ
ἀνέβη. (17) ἐπέδραμεν δὲ ὁ παῖς εἰς
συνάντησιν αὐτῆς καὶ εἶπεν Πότισόν με μικρὸν
ὕδωρ ἐκ τῆς ὑδρίας σου. (18) ἡ δὲ εἶπεν Πίε,
κύριε. καὶ ἔσπευσεν καὶ καθεῖλεν τὴν ὑδρίαν
ἐπὶ τὸν βραχίονα αὐτῆς καὶ ἐπότισεν αὐτόν,
(19) ἕως ἐπαύσατο πίνων. καὶ εἶπεν Καὶ ταῖς
καμήλοις σου ὑδρεύσομαι, ἕως ἂν πᾶσαι
πίωσιν. (20) καὶ ἔσπευσεν καὶ ἐξεκένωσεν τὴν
ὑδρίαν εἰς τὸ ποτιστήριον καὶ ἔδραμεν ἔτι ἐπὶ
τὸ φρέαρ ἀντλῆσαι καὶ ὑδρεύσατο πάσαις ταῖς
καμήλοις. (21) ὁ δὲ ἄνθρωπος κατεμάνθανεν
αὐτὴν καὶ παρεσιώπα τοῦ γνῶναι εἰ εὐόδωκεν
κύριος τὴν ὁδὸν αὐτοῦ ἢ οὔ. (22) ἐγένετο δὲ
ἡνίκα ἐπαύ- σαντο πᾶσαι αἱ κάμηλοι πίνουσαι,
ἔλαβεν ὁ ἄνθρωπος ἐνώτια χρυσᾶ ἀνὰ δραχμὴν
ὁλκῆς καὶ δύο ψέλια ἐπὶ τὰς χεῖρας αὐτῆς, δέκα
χρυ- σῶν ὁλκὴ αὐτῶν. (23) καὶ ἐπηρώτησεν
αὐτὴν καὶ εἶπεν Θυγάτηρ τίνος εἶ; ἀνάγγειλόν
μοι· εἰ ἔστιν παρὰ τῷ πατρί σου τόπος ἡμῖν
καταλῦσαι; (24) καὶ εἶπεν αὐτῷ Θυγάτηρ
Βαθουηλ εἰμὶ ἐγὼ τοῦ Μελχας, ὃν ἔτεκεν τῷ
Ναχωρ. (25) καὶ εἶπεν αὐτῷ Καὶ ἄχυρα καὶ
χορτάσματα πολλὰ παρ’ ἡμῖν καὶ τόπος τοῦ
καταλῦσαι. (26) καὶ εὐδοκήσας ὁ ἄνθρωπος
προσεκύνησεν κυρίῳ (27) καὶ εἶπεν Εὐλογητὸς
κύριος ὁ θεὸς τοῦ κυρίου μου Αβρααμ, ὃς οὐκ
ἐγκατέλιπεν τὴν δικαιοσύνην αὐτοῦ καὶ τὴν
ἀλήθειαν ἀπὸ τοῦ κυρίου μου· ἐμὲ εὐόδωκεν
κύριος εἰς οἶκον τοῦ ἀδελφοῦ τοῦ κυρίου μου.
14 Deci fata căreia îi voi zice: Pleacă urciorul
tău să beau şi care-mi va răspunde: «Bea! Ba şi
cămilele toate le voi adăpa până se vor sătura»,
aceea să fie pe care Tu ai rânduit-o robului Tău
Isaac şi prin aceasta voi cunoaşte că faci milă
cu stăpânul meu Avraam. 15 Dar nu sfârşise el
încă a cugeta acestea în mintea sa, când iată că
ieşi cu urciorul pe umăr Rebeca, fecioara care
se născuse lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui
Nahor, fratele lui Avraam.†
16 Aceasta era foarte frumoasă la chip,
fecioară, pe care nu o cunoscuse încă un
bărbat. Şi venind ea la fântână, şi-a umplut
urciorul şi a pornit înapoi.† 17 Atunci sluga
lui Avraam a alergat înaintea ei şi i-a zis: «Dă-
mi să beau puţină apă din urciorul tău!»† 18
Iar ea a zis: «Bea, domnul meu!» Şi îndată şi-a
lăsat urciorul pe braţe şi i-a dat să bea apă până
a încetat de a mai bea. 19 Apoi a zis: «Şi
cămilelor tale am să le scot apă până vor bea
toate». 20 Şi îndată şi-a deşertat urciorul în
adăpătoare şi a alergat iar la fântână să scoată
apă şi a adăpat toate cămilele. 21 Iar omul
acela se uita la ea cu mirare şi tăcea, dorind să
ştie de i-a binecuvântat Domnul călătoria sau
nu.
22 Şi dacă au încetat toate cămilele de a mai
bea, a luat omul acela şi i-a dat un inel de aur,
în greutate de o jumătate siclu, şi două brăţări
la mâinile ei, în greutate de zece sicli de aur.
23 Apoi a întrebat-o şi a zis: «A cui fată eşti
tu? Spune-mi, te rog, dacă se află în casa
tatălui tău loc, ca să rămânem?» 24 Iar ea i-a
zis: «Sunt fata lui Batuel al Milcăi, pe care ea
l-a născut lui Nahor». 25 Apoi i-a mai zis:
«Avem şi paie şi fân mult şi la noi este şi loc,
ca să rămâneţi».
26 Atunci s-a plecat omul acela şi s-a închinat
Domnului şi a zis: 27 «Binecuvântat să fie
Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam,
Care n-a părăsit pe stăpânul meu cu mila şi
bunăvoinţa Sa, de vreme ce m-a adus Domnul
drept la casa fratelui stăpânului meu».
28 Iar fata a alergat acasă la mama sa şi a
povestit toate acestea.
(28) Καὶ δραμοῦσα ἡ παῖς ἀπήγγειλεν εἰς τὸν
οἶκον τῆς μητρὸς αὐτῆς κατὰ τὰ ῥήματα ταῦτα.
(29) τῇ δὲ Ρεβεκκα ἀδελφὸς ἦν, ᾧ ὄνομα
Λαβαν· καὶ ἔδραμεν Λαβαν πρὸς τὸν
ἄνθρωπον ἔξω ἐπὶ τὴν πηγήν. (30) καὶ ἐγένετο
ἡνίκα εἶδεν τὰ ἐνώτια καὶ τὰ ψέλια ἐπὶ τὰς
χεῖρας τῆς ἀδελφῆς αὐτοῦ καὶ ὅτε ἤκουσεν τὰ
ῥήματα Ρεβεκκας τῆς ἀδελφῆς αὐτοῦ λεγούσης
Οὕτως λελάληκέν μοι ὁ ἄνθρωπος, καὶ ἦλθεν
πρὸς τὸν ἄνθρωπον ἑστηκότος αὐτοῦ ἐπὶ τῶν
καμήλων ἐπὶ τῆς πηγῆς (31) καὶ εἶπεν αὐτῷ
Δεῦρο εἴσελθε· εὐλογητὸς κύριος· ἵνα τί
ἕστηκας ἔξω; ἐγὼ δὲ ἡτοίμακα τὴν οἰκίαν καὶ
τόπον ταῖς καμήλοις. (32) εἰσῆλθεν δὲ ὁ
ἄνθρωπος εἰς τὴν οἰκίαν καὶ ἀπέσαξεν @1 τὰς
καμήλους. καὶ ἔδωκεν ἄχυρα καὶ χορτάσματα
ταῖς καμήλοις καὶ ὕδωρ νίψασθαι τοῖς ποσὶν
αὐτοῦ καὶ τοῖς ποσὶν τῶν ἀνδρῶν τῶν μετ’
αὐτοῦ. (33) καὶ παρέθηκεν αὐτοῖς ἄρτους
φαγεῖν. καὶ εἶ- πεν Οὐ μὴ φάγω ἕως τοῦ
λαλῆσαί με τὰ ῥήματά μου. καὶ εἶπαν
Λάλησον. (34) Καὶ εἶπεν Παῖς Αβρααμ ἐγώ
εἰμι. (35) κύριος δὲ εὐλόγησεν τὸν κύριόν μου
σφόδρα, καὶ ὑψώθη· καὶ ἔδωκεν αὐτῷ πρόβατα
καὶ μόσχους, ἀργύριον καὶ χρυσίον, παῖδας καὶ
παιδίσκας, καμήλους καὶ ὄνους. (36) καὶ
ἔτεκεν Σαρρα ἡ γυνὴ τοῦ κυρίου μου υἱὸν ἕνα
τῷ κυρίῳ μου μετὰ τὸ γηρᾶσαι αὐτόν, καὶ
ἔδωκεν αὐτῷ ὅσα ἦν αὐτῷ. (37) καὶ ὥρκισέν
με ὁ κύριός μου λέγων Οὐ λήμψῃ γυναῖκα τῷ
υἱῷ μου ἀπὸ τῶν θυγατέρων τῶν Χαναναίων,
ἐν οἷς ἐγὼ παροικῶ ἐν τῇ γῇ αὐτῶν, (38) ἀλλ’
ἢ εἰς τὸν οἶκον τοῦ πατρός μου πορεύσῃ καὶ εἰς
τὴν φυλήν μου καὶ λήμψῃ γυναῖκα τῷ υἱῷ μου
ἐκεῖθεν. (39) εἶπα δὲ τῷ κυρίῳ μου Μήποτε οὐ
πορεύσεται ἡ γυνὴ μετ’ ἐμοῦ. (40) καὶ εἶπέν
μοι Κύριος, ᾧ εὐηρέστησα ἐναντίον αὐτοῦ,
αὐτὸς ἀπο- στελεῖ τὸν ἄγγελον αὐτοῦ μετὰ σοῦ
καὶ εὐοδώσει τὴν ὁδόν σου, καὶ λήμψῃ
γυναῖκα τῷ υἱῷ μου ἐκ τῆς φυλῆς μου καὶ ἐκ
τοῦ οἴκου τοῦ πατρός μου. (41) τότε ἀθῷος
ἔσῃ ἀπὸ τῆς ἀρᾶς μου· ἡνίκα γὰρ ἐὰν ἔλθῃς εἰς
τὴν ἐμὴν φυλὴν καὶ μή σοι δῶσιν, καὶ ἔσῃ
ἀθῷος ἀπὸ τοῦ ὁρκισμοῦ μου. (42) καὶ ἐλθὼν
σήμερον ἐπὶ τὴν πηγὴν εἶπα Κύριε ὁ θεὸς τοῦ
κυρίου μου Αβρααμ, εἰ σὺ εὐοδοῖς τὴν ὁδόν
29 Rebeca însă avea un frate, anume Laban. Şi
a alergat Laban afară, la fântână, la omul acela,
30 Căci el văzuse inelul de aur şi brăţările la
mâinile surorii sale Rebeca, şi auzise vorbele
Rebecăi, sora sa, care spusese: «Aşa şi aşa mi-
a vorbit omul acela!» Şi ajungând la el, l-a
găsit stând cu cămilele la fântână.
31 Şi i-a zis: «Intră, binecuvântatul Domnului!
Pentru ce stai afară? Eu ţi-am gătit casă şi sălaş
pentru cămilele tale!»†
32 Şi a intrat omul acela în casă. Iar Laban a
luat povara de pe cămile şi le-a dat paie şi fân,
iar lui şi oamenilor, care erau cu el, le-a dat
apă, ca să-şi spele picioarele.
33 Apoi le-a adus de mâncare. Eliezer însă a
zis: «Nu voi mânca până nu voi spune la ce am
venit». Zis-a Laban: «Spune!»
34 Atunci Eliezer a zis: «Eu sunt sluga lui
Avraam. 35 Domnul a binecuvântat foarte pe
stăpânul meu şi l-a mărit şi i-a dat oi şi boi,
argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi asini.†
36 Iar Sarra, femeia stăpânului meu, fiind
acum bătrână, a născut stăpânului meu un fiu,
căruia el i-a dat toate câte are.† 37 Şi m-a jurat
stăpânul meu, zicând: «Să nu iei femeie
feciorului meu din fetele Canaaneilor, în
pământul cărora trăiesc,
38 Ci să mergi la casa tatălui meu, la rudele
mele şi să iei de acolo femeie pentru feciorul
meu!» 39 Iar eu am zis către stăpânul meu:
«Dar de nu va vrea femeia să vină cu mine?»
40 El însă mi-a răspuns: «Domnul Dumnezeu,
înaintea Căruia umblu, va trimite cu tine pe
îngerul Său, va binecuvânta calea ta şi vei lua
femeie pentru feciorul meu din rudele mele şi
din casa tatălui meu.† 41 Atunci vei fi slobod
de jurământul meu, când te vei duce la rudele
mele şi de nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de
jurământul meu. 42 Deci, ajungând eu astăzi
la fântână, am zis: «Doamne, Dumnezeul
stăpânului meu Avraam, de este să mă faci să
izbutesc în calea ce fac,†
43 Iată, eu stau la fântână; şi fata căreia eu îi
μου, ἣν νῦν ἐγὼ πορεύομαι ἐπ’ αὐτήν,
(43) ἰδοὺ ἐγὼ ἐφέστηκα ἐπὶ τῆς πηγῆς τοῦ
ὕδατος, καὶ αἱ θυγατέρες τῶν ἀνθρώπων τῆς
πόλεως ἐξελεύσονται ὑδρεύσασθαι ὕδωρ, καὶ
ἔσται ἡ παρθένος, ᾗ ἂν ἐγὼ εἴπω Πότισόν με
μικρὸν ὕδωρ ἐκ τῆς ὑδρίας σου, (44) καὶ εἴπῃ
μοι Καὶ σὺ πίε, καὶ ταῖς καμήλοις σου
ὑδρεύσομαι, αὕτη ἡ γυνή, ἣν ἡτοίμασεν κύριος
τῷ ἑαυτοῦ θεράποντι Ισαακ, καὶ ἐν τούτῳ
γνώσομαι ὅτι πεποίηκας ἔλεος τῷ κυρίῳ μου
Αβρααμ. (45) καὶ ἐγένετο πρὸ τοῦ συντελέσαι
με λαλοῦντα ἐν τῇ διανοίᾳ εὐθὺς Ρεβεκκα
ἐξεπορεύετο ἔχουσα τὴν ὑδρίαν ἐπὶ τῶν ὤμων
καὶ κατέβη ἐπὶ τὴν πηγὴν καὶ ὑδρεύσατο. εἶπα
δὲ αὐτῇ Πότισόν με. (46) καὶ σπεύσασα
καθεῖλεν τὴν ὑδρίαν αὐτῆς ἀφ’ ἑαυτῆς καὶ
εἶπεν Πίε σύ, καὶ τὰς καμήλους σου ποτιῶ. καὶ
ἔπιον, καὶ τὰς καμήλους μου ἐπότισεν. (47) καὶ
ἠρώτησα αὐτὴν καὶ εἶπα Τίνος εἶ θυγάτηρ; ἡ δὲ
ἔφη Θυγάτηρ Βαθουηλ εἰμὶ τοῦ υἱοῦ Ναχωρ,
ὃν ἔτεκεν αὐτῷ @1 Μελχα. καὶ περιέθηκα
αὐτῇ τὰ ἐνώτια καὶ τὰ ψέλια περὶ τὰς χεῖρας
αὐτῆς· (48) καὶ εὐδοκήσας προσεκύνησα
κυρίῳ καὶ εὐλόγησα κύριον τὸν θεὸν τοῦ
κυρίου μου Αβρααμ, ὃς εὐόδωσέν μοι ἐν ὁδῷ
ἀληθείας λαβεῖν τὴν θυγατέρα τοῦ ἀδελφοῦ
τοῦ κυρίου μου τῷ υἱῷ αὐτοῦ. (49) εἰ οὖν
ποιεῖτε ὑμεῖς ἔλεος καὶ δικαιοσύνην πρὸς τὸν
κύριόν μου, ἀπαγγείλατέ μοι, εἰ δὲ μή,
ἀπαγγείλατέ μοι, ἵνα ἐπι- στρέψω εἰς δεξιὰν ἢ
εἰς ἀριστεράν. (50) Ἀποκριθεὶς δὲ Λαβαν καὶ
Βαθουηλ εἶπαν Παρὰ κυρίου ἐξῆλθεν τὸ
πρόσταγμα τοῦτο· οὐ δυνησόμεθα οὖν σοι
ἀντειπεῖν κακὸν καλῷ. (51) ἰδοὺ Ρεβεκκα
ἐνώπιόν σου· λαβὼν ἀπότρεχε, καὶ ἔστω γυνὴ
τῷ υἱῷ τοῦ κυρίου σου, καθὰ ἐλάλησεν κύριος.
(52) ἐγένετο δὲ ἐν τῷ ἀκοῦσαι τὸν παῖδα τὸν
Αβρααμ τῶν ῥημάτων τούτων προσεκύνησεν
ἐπὶ τὴν γῆν κυρίῳ. (53) καὶ ἐξενέγκας ὁ παῖς
σκεύη ἀργυρᾶ καὶ χρυσᾶ καὶ ἱματισμὸν ἔδωκεν
Ρεβεκκα καὶ δῶρα ἔδωκεν τῷ ἀδελφῷ αὐτῆς
καὶ τῇ μητρὶ αὐτῆς. (54) καὶ ἔφαγον καὶ ἔπιον,
αὐτὸς καὶ οἱ ἄνδρες οἱ μετ’ αὐτοῦ ὄντες, καὶ
ἐκοιμήθησαν. Καὶ ἀναστὰς πρωὶ εἶπεν
Ἐκπέμψατέ με, ἵνα ἀπέλθω πρὸς τὸν κύριόν
μου.
voi zice când va veni să scoată apă: «Dă-mi să
beau puţină apă din urciorul tău!»
44 Iar ea îmi va zice: «Bea şi tu, şi cămilele
tale le voi adăpa», aceea să fie femeia, pe care
Domnul a rânduit-o pentru Isaac, robul Său şi
fiul stăpânului meu, şi prin aceasta voi
cunoaşte că Te milostiveşti spre stăpânul meu
Avraam. 45 Dar nu isprăvisem eu încă a grăi
acestea în mintea mea, când iată a ieşit Rebeca,
cu urciorul pe umăr; se pogorî la fântână şi
scoase apă, şi eu i-am zis: «Dă-mi să beau!»
46 Şi ea şi-a lăsat îndată urciorul de pe umăr,
zicând: «Bea tu şi cămilele tale le voi adăpa».
Şi am băut şi mi-a adăpat şi cămilele.
47 Apoi am întrebat-o şi am zis: «A cui fată
eşti tu? Spune-mi te rog!» Şi ea a zis: «Sunt
fata lui Batuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a
născut Milca». Atunci i-am dat un inel şi
brăţări la mâini. 48 După aceea m-am plecat şi
m-am închinat Domnului şi am binecuvântat
pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu
Avraam, Care m-a povăţuit de-a dreptul, ca să
iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul
lui. 49 Acum deci spuneţi-mi de vreţi să
arătaţi milă şi bunăvoinţă stăpânului meu; iar
de nu, să caut alta în dreapta şi în stânga».
50 Şi răspunzând Laban şi Batuel au zis: «De
la Domnul vine lucrul acesta şi noi nu-ţi putem
spune nimic nici de bine, nici de rău.
51 Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o şi du-te şi
să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit
Domnul!» 52 Şi auzind cuvintele lor, sluga lui
Avraam s-a închinat Domnului până la pământ.
53 Apoi a scos sluga lucruri de argint şi
lucruri de aur şi haine şi le-a dat Rebecăi. Dat-
a de asemenea daruri şi fratelui şi mamei ei.
54 După aceea au mâncat şi au băut, el şi
oamenii cei ce erau cu dânsul şi au rămas
acolo. Iar dacă s-a sculat dimineaţa, a zis:
«Lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!»
55 Iar fratele şi mama Rebecăi au zis: «Să mai
rămână fata cu noi măcar vreo zece zile şi apoi
te vei duce!» 56 El însă le-a zis: «Nu mă
zăboviţi! Căci Domnul m-a făcut să izbutesc în
(55) εἶπαν δὲ οἱ ἀδελφοὶ αὐτῆς καὶ ἡ μήτηρ
Μεινάτω ἡ παρθένος μεθ’ ἡμῶν ἡμέρας ὡσεὶ
δέκα, καὶ μετὰ ταῦτα ἀπελεύσεται. (56) ὁ δὲ
εἶπεν πρὸς αὐτούς Μὴ κατέχετέ με, καὶ κύριος
εὐόδωσεν τὴν ὁδόν μου· ἐκπέμψατέ με, ἵνα
ἀπέλθω πρὸς τὸν κύριόν μου. (57) οἱ δὲ εἶπαν
Καλέσωμεν τὴν παῖδα καὶ ἐρωτήσωμεν τὸ
στόμα αὐτῆς. (58) καὶ ἐκάλεσαν Ρεβεκκαν καὶ
εἶπαν αὐτῇ Πορεύσῃ μετὰ τοῦ ἀνθρώπου
τούτου; ἡ δὲ εἶπεν Πορεύσομαι. (59) καὶ ἐξέ-
πεμψαν Ρεβεκκαν τὴν ἀδελφὴν αὐτῶν καὶ τὰ
ὑπάρχοντα αὐτῆς καὶ τὸν παῖδα τὸν Αβρααμ
καὶ τοὺς μετ’ αὐτοῦ. (60) καὶ εὐλόγησαν
Ρεβεκκαν τὴν ἀδελφὴν αὐτῶν καὶ εἶπαν αὐτῇ
Ἀδελφὴ ἡμῶν εἶ· γίνου εἰς χιλιάδας μυριάδων,
καὶ κληρονομησάτω τὸ σπέρμα σου τὰς πόλεις
τῶν ὑπεναντίων. (61) ἀναστᾶσα δὲ Ρεβεκκα
καὶ αἱ ἅβραι αὐτῆς ἐπέβησαν ἐπὶ τὰς καμήλους
καὶ ἐπορεύθησαν μετὰ τοῦ ἀν- θρώπου, καὶ
ἀναλαβὼν ὁ παῖς τὴν Ρεβεκκαν ἀπῆλθεν. (62)
Ισαακ δὲ ἐπορεύετο διὰ τῆς ἐρήμου κατὰ τὸ
φρέαρ τῆς ὁρά- σεως· αὐτὸς δὲ κατῴκει ἐν τῇ
γῇ τῇ πρὸς λίβα. (63) καὶ ἐξῆλθεν Ισαακ
ἀδολεσχῆσαι εἰς τὸ πεδίον τὸ πρὸς δείλης καὶ
ἀναβλέψας τοῖς ὀφθαλμοῖς εἶδεν καμήλους
ἐρχομένας. (64) καὶ ἀναβλέψασα Ρεβεκ- κα
τοῖς ὀφθαλμοῖς εἶδεν τὸν Ισαακ καὶ
κατεπήδησεν ἀπὸ τῆς καμή- λου (65) καὶ εἶπεν
τῷ παιδί Τίς ἐστιν ὁ ἄνθρωπος ἐκεῖνος ὁ
πορευ- όμενος ἐν τῷ πεδίῳ εἰς συνάντησιν
ἡμῖν; εἶπεν δὲ ὁ παῖς Οὗτός ἐστιν ὁ κύριός μου.
ἡ δὲ λαβοῦσα τὸ θέριστρον περιεβάλετο. (66)
καὶ διηγήσατο ὁ παῖς τῷ Ισαακ πάντα τὰ
ῥήματα, ἃ ἐποίησεν. (67) εἰσῆλθεν δὲ Ισαακ εἰς
τὸν οἶκον τῆς μητρὸς αὐτοῦ καὶ ἔλαβεν τὴν
Ρεβεκκαν, καὶ ἐγένετο αὐτοῦ γυνή, καὶ
ἠγάπησεν αὐτήν· καὶ παρεκλήθη Ισαακ περὶ
Σαρρας τῆς μητρὸς αὐτοῦ.
Elementele căsătoriei din Facere 24:
1. Căutarea soţiei,
2. Găsirea ei,
3. Dăruirea de daruri
4. Masa comună
5. Binecuvântarea soţiei
6. Alaiul de nuntă şi ducerea soţiei la casa mirelui
calea mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul
meu!»
57 Răspuns-au ei: «Să chemăm copila şi s-o
întrebăm ce gânduri are ea».
58 Şi au chemat pe Rebeca şi i-au zis: «Vrei să
te duci oare cu omul acesta?» Şi ea a zis: «Mă
duc!» 59 Atunci a lăsat Laban să plece
Rebeca, sora sa, şi doica ei, şi sluga lui
Avraam şi cei ce erau cu el.
60 Şi au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis:
«Sora noastră, să se nască din tine mii şi zeci
de mii şi să stăpânească urmaşii tăi porţile
vrăjmaşilor lor!» 61 Atunci, sculându-se
Rebeca şi slujnicele ei şi suindu-se pe cămile,
s-au dus cu omul acela, şi sluga lui Avraam,
luând pe Rebeca, a plecat.
62 Isaac însă venise din Beer-Lahai-Roi, căci
el locuia în părţile de miazăzi.†
63 Iar spre seară a ieşit Isaac la câmp să se
plimbe şi, ridicându-şi ochii, a văzut cămilele
venind.
64 Rebeca însă, căutând, a văzut pe Isaac şi s-a
dat jos de pe cămilă
65 Şi a zis către slugă: «Cine este omul acela
care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?»
Iar sluga i-a zis: «Acesta-i stăpânul meu!»
Atunci ea şi-a luat vălul şi s-a acoperit.†
66 Şi sluga povesti lui Isaac toate câte făcuse.
67 Şi a dus-o Isaac în cortul mamei sale Sarra
şi a luat pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia
lui şi a iubit-o. Şi s-a mângâiat Isaac de
pierderea mamei sale, Sarra.†
2. Căsătoria lui Booz şi Rut, Cartea Rut

Rut 1, 15-22
Şi a zis Noemina către Rut: «Iată cumnata ta s-a întors la poporul său şi la dumnezeii săi.
Întoarce-te şi tu după cumnata ta!» 16 Iar Rut a zis: «Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la
tine; căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău
va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;† 17 Unde vei muri tu, voi muri şi eu
şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine!»† 18
Văzând Noemina că este aşa de hotărâtă să meargă cu ea, a încetat de a o mai îndemna să se
întoarcă. 19 Şi au plecat amândouă şi au venit la Betleem. Iar dacă au sosit aici, s-a zvonit de ele
în toată cetatea şi se zicea: «Oare aceasta este Noemina?» 20 Iar ea zicea: «Nu mă mai numiţi
Noemina, ci numiţi-mă Mara, pentru că amărăciune mare mi-a trimis Atotţiitorul.† 21
Îndestulată am ieşit eu de aici, iar Domnul m-a întors cu mâinile goale. La ce să mă mai numiţi
Noemina, când Domnul m-a făcut să sufăr şi Atotţiitorul mi-a trimis necaz?»† 22 Aşa s-a întors
Noemina cu nora sa Rut moabiteanca, venind din şesul Moabiţilor şi au intrat în Betleem pe la
începutul secerişului orzului.
Capitolul 2 Rut adună spice în ţarina lui Booz. 1 Noemina avea rudă după bărbatul său pe un om
foarte bogat, din neamul lui Elimelec, al cărui nume era Booz. 2 Şi a zis Rut moabiteanca
Noeminei: «Mă duc în ţarină să adun spice pe urma aceluia la care voi afla trecere». Şi aceasta a
zis către ea: «Du-te, fiica mea!»† 3 Şi plecând ea, s-a dus în ţarină să adune spice de pe urma
secerătorilor. Şi s-a întâmplat că acea parte de ţarină era a lui Booz, din neamul lui Elimelec.† 4
Şi iată a venit Booz de la Betleem şi a zis către secerători: «Domnul să fie cu voi!» Iar aceştia i-
au răspuns: «Domnul să te binecuvânteze!»† 5 Apoi a zis Booz către sluga sa, care era pusă
peste secerători: «Cine este această femeie tânără?» 6 Iar sluga care era pusă peste secerători a
răspuns şi a zis: «Această femeie tânără este moabiteanca aceea care a venit cu Noemina din ţara
Moabiţilor. 7 Ea m-a rugat: «Voi culege şi voi aduna spice printre snopi pe urma secerătorilor»
Şi se află aici de azi dimineaţă şi acasă şade foarte puţin». 8 Atunci Booz a zis către Rut:
«Ascultă, fiica mea, să nu te duci să strângi în altă ţarină şi să nu te depărtezi de aici, ci rămâi
aici cu slujnicele mele; 9 Să ai înaintea ochilor tăi ţarina unde seceră ele şi să mergi după ele.
Iată am poruncit slugilor mele să nu te atingă. Când vei vrea să bei, mergi şi bea de unde beau
slugile mele». 10 Şi a căzut ea cu faţa la pământ şi s-a închinat până la pământ şi a zis către el:
«Cu ce am dobândit eu milă înaintea ta de mă primeşti, cu toate că sunt străină?»† 11 Răspuns-a
Booz şi i-a zis: «Mie mi s-au spus toate cele ce ai făcut tu cu soacra ta, după moartea bărbatului
tău, că ţi-ai lăsat pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara ta de naştere şi ai venit la poporul pe care nu l-
ai cunoscut nici ieri, nici alaltăieri. 12 Să-ţi plătească Domnul pentru această faptă a ta şi să ai
plată deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la care ai venit, ca să te adăposteşti sub aripile
Lui!»† 13 Iar ea a zis: «Domnul meu, fie să am milă înaintea ochilor tăi! Tu m-ai mângâiat şi ai
vorbit după inima roabei tale, deşi nu sunt măcar ca una din slujnicele tale!»† 14 Atunci Booz a
zis către ea: «E vremea prânzului; vino de mănâncă pâine şi-ţi moaie bucătura în oţet». Şi a şezut
lângă secerători, iar el i-a dat pâine şi ea a mâncat şi sa săturat şi i-a mai şi rămas.† 15 Apoi s-a
sculat şi s-a apucat de strâns. Iar Booz a dat poruncă slugilor sale, zicând: «Lăsaţi-o să adune şi
printre snopi şi să nu o stânjeniţi! 16 Ba şi din snopi să aruncaţi şi să lăsaţi pentru ea; lăsaţi-o să
adune şi să mănânce; să n-o ocărâţi».† 17 Şi aşa a adunat ea în ţarină până seara şi a bătut cele
adunate şi i-a ieşit aproape o efă de orz.† 18 Şi luând aceasta, s-a dus în cetate şi soacra sa a
văzut ce adunase. Apoi a scos Rut din sân şi i-a dat ceea ce-i rămăsese după ce se săturase. 19 Şi
a zis soacra sa către ea: «Unde ai adunat tu astăzi şi unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a
primit!» Şi Rut a spus soacrei sale la cine a lucrat şi a zis: «Pe omul acela, la care am lucrat
astăzi, îl cheamă Booz».† 20 Şi a zis Noemina către nora sa: «Binecuvântat este el de Domnul,
Care n-a lipsit de mila Sa nici pe cei vii, nici pe cei morţi!» Apoi Noemina a adăugat: «Omul
acela e aproape de noi, e una din rudeniile noastre».† 21 Şi a zis Rut moabiteanca soacrei sale:
«El chiar mi-a zis: «Rămâi cu slujnicele mele până când vor isprăvi secerişul meu». 22 A zis
Noemina către nora sa Rut: «Este bine, fiica mea, că ai să umbli cu slujnicele lui şi nu vei fi
stânjenită, ca în altă ţarină». 23 Şi aşa a rămas ea cu slujnicele lui Booz şi a adunat spice până
când s-a isprăvit secerişul orzului şi secerişul grâului. Trăia însă la soacra sa.
Capitolul 3 Făgăduinţă pentru căsătorie. 1 După aceea a zis către ea Noemina, soacra sa: «Fiica
mea, n-ar fi bine oare să-ţi cauţi un adăpost, ca să-ţi fie bine?† 2 Iată Booz, cu ale cărui slujnice
ai fost, îmi este rudă şi iată el în noaptea aceasta treieră orzul la arie.† 3 Spală-te şi te unge,
îmbracă-ţi hainele tale cele bune şi du-te la arie, dar nu te arăta lui până nu va fi isprăvit de
mâncat şi de băut.† 4 Iar după ce se va culca să doarmă, află locul unde este culcat şi fă-ţi loc la
picioarele lui şi te culcă, şi el îţi va spune ce să faci». 5 Atunci Rut a zis: «Voi face tot ce mi-ai
grăit».† 6 Ducându-se deci la arie, a făcut toate cum îi poruncise soacra sa. 7 Iar Booz a mâncat,
a băut, s-a veselit inima lui şi s-a dus de s-a culcat lângă un stog. Iar ea a venit încetişor, şi-a
făcut loc la picioarele lui şi s-a culcat acolo. 8 Pe la miezul nopţii însă a tresărit el şi s-a ridicat;
şi iată la picioarele lui o femeie culcată. 9 Şi a zis Booz către ea: «Cine eşti tu?» Iar ea a zis: «Eu
sunt Rut, roaba ta. Întinde-ţi aripa ta peste roaba ta, că îmi eşti rudă!»† 10 Zis-a Booz:
«Binecuvântată eşti tu de Domnul Dumnezeu, fiica mea! Această de pe urmă faptă bună a ta este
încă şi mai frumoasă decât celelalte, căci nu te-ai dus să cauţi oameni tineri, săraci sau bogaţi.†
11 Deci, fiica mea, nu te teme, îţi voi face tot ce ai zis, căci în toate părţile poporului meu se ştie
că eşti femeie vrednică. 12 Adevărat e că îţi sunt rudă, dar mai ai o rudă încă şi mai aproape
decât mine. 13 Rămâi noaptea aceasta aici şi mâine, de va vrea acela să te răscumpere, bine, să
te răscumpere; iar de nu va vrea să te răscumpere el, te voi răscumpăra eu; viu este Domnul!
Dormi aici până mâine!» 14 Şi a dormit ea la picioarele lui până dimineaţa. Apoi s-a sculat
înainte de a se fi putut ei cunoaşte unul pe altul. Şi a zis Booz: «Să nu se ştie că a venit femeia la
arie!»† 15 Iar către ea a zis: «Dezbracă-ţi haina ta cea de deasupra şi ţine-o». Şi ea a ţinut-o, iar
el i-a măsurat şase măsuri de orz şi i le-a pus pe umăr şi s-a dus în cetate. 16 Atunci a venit Rut
la soacra sa şi i-a zis: «Ce e, fiica mea?» Şi ea i-a povestit tot ce i-a făcut omul acela şi a zis: 17
«Aceste şase măsuri de orz mi le-a dat el, zicându-mi: «Să nu te duci la soacra ta cu mâinile
goale!» 18 Iar soacra a zis: «Ai răbdare fiica mea, până vei afla cum se va isprăvi lucrul acesta;
căci omul acela nu se va linişti până nu va isprăvi chiar astăzi lucrul acesta».†

Capitolul 4 Căsătoria lui Booz cu Rut.

(1) Καὶ Βοος ἀνέβη ἐπὶ τὴν πύλην καὶ
ἐκάθισεν ἐκεῖ, καὶ ἰδοὺ ὁ ἀγχιστευτὴς
παρεπορεύετο, ὃν εἶπεν Βοος. καὶ εἶπεν πρὸς
αὐτὸν Βοος Ἐκκλίνας κάθισον ὧδε, κρύφιε·
καὶ ἐξέκλινεν καὶ ἐκάθισεν. (2) καὶ ἔλαβεν
Βοος δέκα ἄνδρας ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων τῆς
πόλεως καὶ εἶπεν Καθίσατε ὧδε· καὶ ἐκάθισαν.
(3) καὶ εἶπεν Βοος τῷ ἀγχιστεῖ Τὴν μερίδα τοῦ
ἀγροῦ, ἥ ἐστιν τοῦ ἀδελφοῦ ἡμῶν τοῦ
Αβιμελεχ, ἣ δέδοται Νωεμιν τῇ ἐπιστρεφούσῃ
1 În ziua aceea a ieşit Booz la poarta cetăţii şi a
şezut acolo. Şi iată trecea pe acolo ruda de care
grăise Booz; şi Booz i-a zis: «Vino încoace şi
şezi aici». Şi acela s-a dus şi a şezut.†
2 Şi a luat Booz zece oameni dintre bătrânii
cetăţii şi a zis: «Şedeţi aici!» şi ei au şezut.†
3 Apoi a zis Booz către ruda sa: «Noemina,
întorcându-se din şesul Moabiţilor, vinde
partea de ţarină, cuvenită fratelui nostru
Elimelec; şi eu m-am hotărât să fac cunoscut
ἐξ ἀγροῦ Μωαβ,
(4) κἀγὼ εἶπα Ἀποκαλύψω τὸ οὖς σου λέγων
Κτῆσαι ἐναντίον τῶν καθημένων καὶ ἐναντίον
τῶν πρεσβυτέρων τοῦ λαοῦ μου· εἰ ἀγ-
χιστεύεις, ἀγχίστευε· εἰ δὲ μὴ ἀγχιστεύεις,
ἀνάγγειλόν μοι καὶ γνώσομαι· ὅτι οὐκ ἔστιν
πάρεξ σοῦ τοῦ ἀγχιστεῦσαι, κἀγώ εἰμι μετὰ σέ.
ὁ δὲ εἶπεν Ἐγώ εἰμι ἀγχιστεύσω. (5) καὶ εἶπεν
Βοος Ἐν ἡμέρᾳ τοῦ κτήσασθαί σε τὸν ἀγρὸν
ἐκ χειρὸς Νωεμιν καὶ παρὰ Ρουθ τῆς
Μωαβίτιδος γυναικὸς τοῦ τεθνηκότος, καὶ
αὐτὴν κτή- σασθαί σε δεῖ ὥστε ἀναστῆσαι τὸ
ὄνομα τοῦ τεθνηκότος ἐπὶ τῆς κληρονομίας
αὐτοῦ. (6) καὶ εἶπεν ὁ ἀγχιστεύς Οὐ δυνήσομαι
ἀγχιστεῦσαι ἐμαυτῷ, μήποτε διαφθείρω τὴν
κληρονομίαν μου· ἀγχί- στευσον σεαυτῷ τὴν
ἀγχιστείαν μου, ὅτι οὐ δυνήσομαι ἀγχιστεῦσαι.
(7) καὶ τοῦτο τὸ δικαίωμα ἔμπροσθεν ἐν τῷ
Ισραηλ ἐπὶ τὴν ἀγ- χιστείαν καὶ ἐπὶ τὸ
ἀντάλλαγμα τοῦ στῆσαι πᾶν λόγον, καὶ
ὑπελύετο ὁ ἀνὴρ τὸ ὑπόδημα αὐτοῦ καὶ ἐδίδου
τῷ πλησίον αὐτοῦ τῷ ἀγχιστεύοντι τὴν
ἀγχιστείαν αὐτοῦ, καὶ τοῦτο ἦν μαρτύριον ἐν
Ισραηλ. (8) καὶ εἶπεν ὁ ἀγχιστεὺς τῷ Βοος
Κτῆσαι σεαυτῷ τὴν ἀγχιστείαν μου· καὶ
ὑπελύσατο τὸ ὑπόδημα αὐτοῦ καὶ ἔδωκεν
αὐτῷ. (9) καὶ εἶπεν Βοος τοῖς πρεσβυτέροις καὶ
παντὶ τῷ λαῷ Μάρτυρες ὑμεῖς σήμερον ὅτι
κέκτημαι πάντα τὰ τοῦ Αβιμελεχ καὶ πάντα,
ὅσα ὑπάρχει τῷ Χελαιων καὶ τῷ Μααλων, ἐκ
χειρὸς Νωεμιν· (10) καί γε Ρουθ τὴν Μωαβῖτιν
τὴν γυναῖκα Μααλων κέκτημαι ἐμαυ- τῷ εἰς
γυναῖκα τοῦ ἀναστῆσαι τὸ ὄνομα τοῦ
τεθνηκότος ἐπὶ τῆς κληρονομίας αὐτοῦ, καὶ
οὐκ ἐξολεθρευθήσεται τὸ ὄνομα τοῦ τεθνη-
κότος ἐκ τῶν ἀδελφῶν αὐτοῦ καὶ ἐκ τῆς φυλῆς
λαοῦ αὐτοῦ· μάρτυρες ὑμεῖς σήμερον. (11) καὶ
εἴποσαν πᾶς ὁ λαὸς οἱ ἐν τῇ πύλῃ Μάρτυρες.
καὶ οἱ πρεσβύτεροι εἴποσαν Δῴη κύριος τὴν
γυναῖκά σου τὴν εἰσπορευομένην εἰς τὸν οἶκόν
σου ὡς Ραχηλ καὶ ὡς Λει- αν, αἳ ᾠκοδόμησαν
ἀμφότεραι τὸν οἶκον Ισραηλ καὶ ἐποίησαν δύ-
ναμιν ἐν Εφραθα, καὶ ἔσται ὄνομα ἐν
Βαιθλεεμ· (12) καὶ γένοιτο ὁ οἶκός σου ὡς ὁ
οἶκος Φαρες, ὃν ἔτεκεν Θαμαρ τῷ Ιουδα, ἐκ
auzului tău şi să-ţi spun: Cumpăr-o în faţa
celor ce şed aici şi în faţa bătrânilor poporului
meu.† 4 De vrei s-o cumperi, cumpăr-o, iar de
nu vrei s-o cumperi, spune-mi, ca să ştiu şi eu.
Căci afară de tine n-are cine s-o cumpere, iar
după tine vin eu». Şi acela a zis: «O cumpăr!»†
5 Răspuns-a Booz: «De cumperi ţarina de la
Noemina, atunci trebuie să cumperi şi pe Rut
moabiteanca, femeia celui mort, şi trebuie să o
iei de soţie, ca să păstrezi numele celui mort în
moştenirea lui».†
6 Iar ruda aceea a zis: «Nu pot să o iau, ca să
nu-mi stric moştenirea mea; ia-o tu, căci eu nu
pot să o iau!»
7 Înainte, la facerea unei cumpărături sau a
unui schimb, pentru întărirea lucrului, era în
Israel obiceiul acesta: unul îşi descălţa sandaua
sa şi o da celuilalt, care primea dreptul de
rudenie mai apropiată şi aceasta era mărturie în
Israel.†
8 Şi a zis ruda aceea către Booz: «Cumpăr-o
pentru tine!», şi şi-a descălţat sandaua sa şi a
dat-o acestuia.
9 Iar Booz a zis către bătrâni şi către tot
poporul: «Voi sunteţi martori astăzi, că eu am
cumpărat de la Noemina toate ale lui Elimelec
şi toate ale lui Chilion şi toate ale lui Mahlon.
10 De asemenea şi pe Rut moabiteanca, femeia
lui Mahlon, o iau de soţie, ca să păstrez numele
celui mort în moştenirea lui şi ca să nu piară
numele celui mort dintre fraţii lui şi din poarta
locuinţei lui; voi astăzi sunteţi martori la
aceasta».†
11 Şi tot poporul care era la poartă şi bătrânii
au zis: «Suntem martori! Să facă Domnul pe
femeia care intră în casa ta ca pe Rahila şi ca
pe Lia, care amândouă au ridicat casă lui
Israel. Să câştigi avere în Efrata şi numele tău
să fie mărit în Betleem.†
12 Iar casa ta să fie cum a fost casa lui Fares,
pe care l-a născut Tamara lui Iuda, şi să se
τοῦ σπέρματος, οὗ δώσει κύριός σοι ἐκ τῆς
παιδίσκης ταύτης. (13) καὶ ἔλαβεν Βοος τὴν
Ρουθ, καὶ ἐγενήθη αὐτῷ εἰς γυναῖκα, καὶ
εἰσῆλθεν πρὸς αὐτήν, καὶ ἔδωκεν αὐτῇ κύριος
κύησιν, καὶ ἔτεκεν υἱόν. (14) καὶ εἶ- παν αἱ
γυναῖκες πρὸς Νωεμιν Εὐλογητὸς κύριος, ὃς
οὐ κατέλυσέ σοι σήμερον τὸν ἀγχιστέα, καὶ
καλέσαι τὸ ὄνομά σου ἐν Ισραηλ, (15) καὶ
ἔσται σοι εἰς ἐπιστρέφοντα ψυχὴν καὶ τοῦ
διαθρέψαι τὴν πολιάν σου, ὅτι ἡ νύμφη σου ἡ
ἀγαπήσασά σε ἔτεκεν αὐτόν, ἥ ἐστιν ἀγαθή σοι
ὑπὲρ ἑπτὰ υἱούς. (16) καὶ ἔλαβεν Νωεμιν τὸ
παιδίον καὶ ἔθηκεν εἰς τὸν κόλπον αὐτῆς καὶ
ἐγενήθη αὐτῷ εἰς τιθηνόν. (17) καὶ ἐκάλεσαν
αὐτοῦ αἱ γείτονες ὄνομα λέγουσαι Ἐτέχθη υἱὸς
τῇ Νωεμιν· καὶ ἐκάλεσαν τὸ ὄνομα αὐτοῦ
Ωβηδ· οὗτος πατὴρ Ιεσσαι πατρὸς Δαυιδ.
3. Căsătoria lui Tobie şi Sara, Tobie 7 şi 8
(1) Καὶ ἦλθον εἰς Ἐκβάτανα καὶ παρεγένοντο
εἰς τὴν οἰκίαν Ραγουηλ, Σαρρα δὲ ὑπήντησεν
αὐτοῖς καὶ ἐχαιρέτισεν αὐτοὺς καὶ αὐτοὶ αὐτήν,
καὶ εἰσήγαγεν αὐτοὺς εἰς τὴν οἰκίαν.
(2) καὶ εἶπεν Ραγουηλ Εδνα τῇ γυναικὶ αὐτοῦ
Ὡς ὅμοιος ὁ νεανίσκος Τωβιτ τῷ ἀνεψιῷ μου.
(3) καὶ ἠρώτησεν αὐτοὺς Ραγουηλ Πόθεν ἐστέ,
ἀδελφοί; καὶ εἶπαν αὐτῷ Ἐκ τῶν υἱῶν Νεφθαλι
τῶν αἰχμαλώτων ἐν Νινευη.
(4) καὶ εἶπεν αὐτοῖς Γινώσκετε Τωβιτ τὸν
ἀδελφὸν ἡμῶν; οἱ δὲ εἶπαν Γινώσκομεν.
(5) καὶ εἶπεν αὐτοῖς Ὑγιαίνει; οἱ δὲ εἶπαν Καὶ
ζῇ καὶ ὑγιαίνει· καὶ εἶπεν Τωβιας Πατήρ μού
ἐστιν. (6) καὶ ἀνεπήδησεν Ραγουηλ καὶ
κατεφίλησεν αὐτὸν καὶ ἔκλαυσε καὶ εὐλόγησεν
αὐτὸν καὶ εἶπεν αὐτῷ Ὁ τοῦ καλοῦ καὶ ἀγαθοῦ
ἀνθρώπου· καὶ ἀκούσας ὅτι Τωβιτ ἀπώλεσεν
τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ, ἐλυπήθη καὶ ἔκλαυσεν.
(7) καὶ Εδνα ἡ γυνὴ αὐτοῦ καὶ Σαρρα ἡ
θυγάτηρ αὐτοῦ ἔκλαυ- σαν καὶ ὑπεδέξαντο
αὐτοὺς προθύμως. (8) καὶ ἔθυσαν κριὸν
προβάτων καὶ παρέθηκαν ὄψα πλείονα. (9)
Εἶπεν δὲ Τωβιας τῷ Ραφαηλ Αζαρια ἄδελφε,
λάλησον ὑπὲρ ὧν ἔλεγες ἐν τῇ πορείᾳ, καὶ
slăvească prin sămânţa ce ţi-o va da Domnul
din această femeie tânără».† 13 Şi a luat Booz
pe Rut şi ea s-a făcut soţia lui. Şi intrând el la
ea, Domnul i-a dat ei sarcină şi a născut un
fiu.†
14 Şi ziceau femeile către Noemina:
«Binecuvântat este Domnul, că nu te-a lăsat
fără moştenitor! Slăvit să fie numele lui Israel!
15 Acesta îţi va fi bucurie şi hrănitor la
bătrâneţile tale, căci l-a născut nora ta, care
este mai bună pentru tine decât şapte fii».† 16
Şi a luat Noemina pe copilul acesta şi l-a purtat
în braţele sale şi i-a fost doică.
Capitolul 7
Raguel, din îndemnul îngerului, dă pe Sara,
fata sa, soţie lui Tobie. 1 Şi sosind ei la
Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara
i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei,
şi ea i-a dus în casă. 2 Şi a zis Raguel către
Edna, femeia sa: «Cât de bine seamănă acest
tânăr, cu Tobit, fratele meu!» 3 Şi i-a întrebat
Raguel: «De unde sunteţi voi, fraţilor?» Iar ei
au răspuns: «Noi suntem fiii lui Neftali, care
sunt robi la Ninive». 4 Şi i-a mai întrebat
Raguel: «Cunoaşteţi voi pe fratele nostru,
Tobit?» Şi ei au răspuns: «Cunoaştem». Apoi
el i-a întrebat: «E sănătos?» 5 Şi ei au răspuns:
«Este în viaţă, este sănătos». Şi Tobie a
adăugat: «El este tatăl meu». 6 Atunci Raguel
s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a plâns.
7 Apoi a vorbit şi a zis: «Binecuvântat să fii
copilul meu! Tu eşti fiul unui om foarte bun şi
cinstit». Auzind însă că Tobit a pierdut
vederea, s-a întristat şi a plâns. 8 Şi a plâns şi
Edna, femeia lui, şi fata lui, Sara. 9 Şi aşa i-a
primit foarte bine, şi au junghiat un berbec şi
le-au dat mâncare din belşug.
τελεσθήτω τὸ πρᾶγμα. (10) καὶ μετέδω- κεν
τὸν λόγον τῷ Ραγουηλ. καὶ εἶπεν Ραγουηλ
πρὸς Τωβιαν Φάγε καὶ πίε καὶ ἡδέως γίνου·
σοὶ γὰρ καθήκει τὸ παιδίον μου λαβεῖν· πλὴν
ὑποδείξω σοι τὴν ἀλήθειαν. (11) ἔδωκα τὸ
παιδίον μου ἑπτὰ ἀνδράσιν, καὶ ὁπότε ἐὰν
εἰσεπορεύοντο πρὸς αὐτήν, ἀπεθνῄσκοσαν ὑπὸ
τὴν νύκτα. ἀλλὰ τὸ νῦν ἔχων ἡδέως γίνου. (12)
καὶ εἶπεν Τωβιας Οὐ γεύσομαι οὐδὲν ὧδε, ἕως
ἂν στήσητε καὶ σταθῆτε πρός με. καὶ εἶπεν
Ραγουηλ Κομίζου αὐτὴν ἀπὸ τοῦ νῦν κατὰ τὴν
κρίσιν· σὺ δὲ ἀδελφὸς εἶ αὐτῆς, καὶ αὐτή σού
ἐστιν· ὁ δὲ ἐλεήμων θεὸς εὐοδώσει ὑμῖν τὰ
κάλλιστα. (13) καὶ ἐκάλεσεν Σαρραν τὴν θυγα-
τέρα αὐτοῦ καὶ λαβὼν τῆς χειρὸς αὐτῆς
παρέδωκεν αὐτὴν τῷ Τωβια γυναῖκα καὶ εἶπεν
Ἰδοὺ κατὰ τὸν νόμον Μωυσέως κομίζου αὐτὴν
καὶ ἄπαγε πρὸς τὸν πατέρα σου· καὶ εὐλόγησεν
αὐτούς. (14) καὶ ἐκάλεσεν Εδναν τὴν γυναῖκα
αὐτοῦ· καὶ λαβὼν βιβλίον ἔγραψεν συγγραφήν,
καὶ ἐσφραγίσαντο. καὶ ἤρξαντο ἐσθίειν. (15)
καὶ ἐκάλεσεν Ραγουηλ Εδναν τὴν γυναῖκα
αὐτοῦ καὶ εἶπεν αὐτῇ Ἀδελφή, ἑτοίμασον τὸ
ἕτερον ταμίειον καὶ εἰσάγαγε αὐτήν. (16) καὶ
ἐποίησεν ὡς εἶπεν καὶ εἰσήγαγεν αὐτὴν ἐκεῖ,
καὶ ἔκλαυσεν· καὶ ἀπεδέξατο τὰ δάκρυα τῆς
θυγατρὸς αὐτῆς καὶ εἶπεν αὐτῇ (17) Θάρσει,
τέκνον, ὁ κύριος τοῦ οὐρανοῦ καὶ τῆς γῆς δῴη
σοι χάριν ἀντὶ τῆς λύπης σου ταύτης θάρσει,
θύγατερ.
8. (1) Ὅτε δὲ συνετέλεσαν δειπνοῦντες,
εἰσήγαγον Τωβιαν πρὸς αὐ- τήν. (2) ὁ δὲ
πορευόμενος ἐμνήσθη τῶν λόγων Ραφαηλ καὶ
ἔλαβεν τὴν τέφραν τῶν θυμιαμάτων καὶ
ἐπέθηκεν τὴν καρδίαν τοῦ ἰχθύος καὶ τὸ ἧπαρ
καὶ ἐκάπνισεν. (3) ὅτε δὲ ὠσφράνθη τὸ
δαιμόνιον τῆς ὀσμῆς, ἔφυγεν εἰς τὰ ἀνώτατα
Αἰγύπτου, καὶ ἔδησεν αὐτὸ ὁ ἄγγε- λος. (4) ὡς
δὲ συνεκλείσθησαν ἀμφότεροι, ἀνέστη Τωβιας
ἀπὸ τῆς κλίνης καὶ εἶπεν Ἀνάστηθι, ἀδελφή,
καὶ προσευξώμεθα, ἵνα ἡμᾶς ἐλεήσῃ ὁ κύριος.
(5) καὶ ἤρξατο Τωβιας λέγειν Εὐλογητὸς εἶ, ὁ
θεὸς τῶν πατέρων ἡμῶν, καὶ εὐλογητὸν τὸ
ὄνομά σου τὸ ἅγιον καὶ ἔνδοξον εἰς τοὺς
αἰῶνας· εὐλογησάτωσάν σε οἱ οὐρανοὶ καὶ πᾶ-
σαι αἱ κτίσεις σου. (6) σὺ ἐποίησας Αδαμ καὶ
10 Iar Tobie a zis către Rafael: «Frate Azaria,
grăieşte de cele ce mi-ai spus pe cale şi să se
tocmească şi lucrul acesta».† 11 Şi el a spus
vorba aceasta lui Raguel, şi Raguel a zis către
Tobie: «Mănâncă, bea şi te veseleşte, că ţie ţi
se cuvine să iei pe fata mea! Dar am să-ţi spun
adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu şapte
bărbaţi şi când intrau la ea, mureau chiar în
noaptea aceea. Dar tu fii vesel acum». Şi a zis
Tobie: «Nu voi mânca nimic aici, până când nu
vă tocmiţi şi nu vă învoiţi cu mine!» Iar Raguel
a zis: «Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti
fratele ei şi ea este sora ta! Milostivul
Dumnezeu să vă facă parte de toate cele
bune!»† 12 Şi a chemat pe Sara, fiica sa şi,
luând-o de mână, a dat-o lui Tobie de femeie şi
a zis:† 13 «Iată, după legea lui Moise, ia-o şi
du-o la tatăl tău!» Şi i-a binecuvântat. 14 Şi
chemând pe Edna, femeia sa, şi luând o hârtie,
a scris învoiala şi a pecetluit-o; apoi au început
a mânca.† 15 Şi a chemat Raguel pe Edna,
femeia sa, şi a zis: «Pregăteşte, soro, cealaltă
cameră de culcare şi du-o acolo». 16 Şi făcând
cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns,
şi împărtăşind şi ea lacrimile fiicei sale, i-a zis:
17 «Îndrăzneşte, fiică! Domnul cerului şi al
pământului îţi va da bucurie în locul întristării.
Îndrăzneşte, fiică!»
Capitolul 8 Căsătoria lui Tobie cu Sara;
1 Şi după ce au sfârşit cina, au condus pe
Tobie la Sara, în cameră. 2 Iar acesta,
mergând, şi-a adus aminte de cuvintele lui
Rafael şi a luat căţuia şi a pus inima şi ficatul
peştelui şi a afumat. 3 Şi simţind demonul
mirosul acesta, a fugit în părţile de sus ale
Egiptului, şi îngerul l-a legat.
4 Iar când au rămas numai amândoi în cameră,
Tobie s-a sculat din pat şi a zis: «Scoală, soro,
să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!»
5 Şi a început Tobie a zice: «Binecuvântat eşti
Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi
binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit
întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine
cerurile şi toate făpturile Tale!
6 Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva,
ἔδωκας αὐτῷ βοηθὸν Ευαν στήριγμα τὴν
γυναῖκα αὐτοῦ· ἐκ τούτων ἐγενήθη τὸ ἀνθρώ-
πων σπέρμα. σὺ εἶπας Οὐ καλὸν εἶναι τὸν
ἄνθρωπον μόνον, ποιή- σωμεν αὐτῷ βοηθὸν
ὅμοιον αὐτῷ. (7) καὶ νῦν, κύριε, οὐ διὰ πορ-
νείαν ἐγὼ λαμβάνω τὴν ἀδελφήν μου ταύτην,
ἀλλ’ ἐπ’ ἀληθείας· ἐπίταξον ἐλεῆσαί με καὶ
ταύτῃ συγκαταγηρᾶσαι. (8) καὶ εἶπεν μετ’
αὐτοῦ Αμην. (9) καὶ ἐκοιμήθησαν ἀμφότεροι
τὴν νύκτα. (10) Καὶ ἀναστὰς Ραγουηλ
ἐπορεύθη καὶ ὤρυξεν τάφον λέγων Μὴ καὶ
οὗτος ἀποθάνῃ. (11) καὶ ἦλθεν Ραγουηλ εἰς
τὴν οἰκίαν ἑαυτοῦ (12) καὶ εἶπεν Εδνα τῇ
γυναικὶ αὐτοῦ Ἀπόστειλον μίαν τῶν παιδι-
σκῶν, καὶ ἰδέτωσαν εἰ ζῇ· εἰ δὲ μή, ἵνα
θάψωμεν αὐτὸν καὶ μηδεὶς γνῷ. (13) καὶ
εἰσῆλθεν ἡ παιδίσκη ἀνοίξασα τὴν θύραν καὶ
εὗρεν τοὺς δύο καθεύδοντας. (14) καὶ
ἐξελθοῦσα ἀπήγγειλεν αὐτοῖς ὅτι ζῇ. (15) καὶ
εὐλόγησεν Ραγουηλ τὸν θεὸν λέγων Εὐλογητὸς
εἶ σύ, ὁ θεός, ἐν πάσῃ εὐλογίᾳ καθαρᾷ καὶ
ἁγίᾳ, καὶ εὐλογείτωσάν σε οἱ ἅγιοί σου καὶ
πᾶσαι αἱ κτίσεις σου, καὶ πάντες οἱ ἄγγελοί
σου καὶ οἱ ἐκ- λεκτοί σου εὐλογείτωσάν σε εἰς
πάντας τοὺς αἰῶνας. (16) εὐλογητὸς εἶ ὅτι
ηὔφρανάς με, καὶ οὐκ ἐγένετό μοι καθὼς
ὑπενόουν, ἀλλὰ κατὰ τὸ πολὺ ἔλεός σου
ἐποίησας μεθ’ ἡμῶν. (17) εὐλογητὸς εἶ ὅτι
ἠλέησας δύο μονογενεῖς· ποίησον αὐτοῖς,
δέσποτα, ἔλεος, συντέ- λεσον τὴν ζωὴν αὐτῶν
ἐν ὑγιείᾳ μετὰ εὐφροσύνης καὶ ἐλέους. (18)
ἐκέλευσεν δὲ τοῖς οἰκέταις χῶσαι τὸν τάφον.
(19) Καὶ ἐποίησεν αὐτοῖς γάμον ἡμερῶν δέκα
τεσσάρων. (20) καὶ εἶ- πεν αὐτῷ Ραγουηλ πρὶν
ἢ συντελεσθῆναι τὰς ἡμέρας τοῦ γάμου
ἐνόρκως μὴ ἐξελθεῖν αὐτόν, ἐὰν μὴ
πληρωθῶσιν αἱ δέκα τέσσαρες ἡμέραι τοῦ
γάμου, (21) καὶ τότε λαβόντα τὸ ἥμισυ τῶν
ὑπαρχόντων αὐτοῦ πορεύεσθαι μετὰ ὑγιείας
πρὸς τὸν πατέρα· καὶ τὰ λοιπά, ὅταν ἀποθάνω
καὶ ἡ γυνή μου.
Elementele căsătoriei în Tobie 7-8
Anunţarea şi încheierea căsătoriei 7,12
Dăruirea mânii miresei, 7,13
femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din
ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: «Nu
este bine să fie omul singur; să-i facem un
ajutor asemenea lui».† 7 Şi acum, Doamne, nu
plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu
inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de
ea şi de mine şi a ne duce împreună până la
bătrâneţe!» 8 Şi a zis şi ea cu el: «Amin!» 9
Apoi au dormit amândoi liniştiţi în noaptea
aceea. 10 Iar Raguel, sculându-se, s-a dus şi a
săpat o groapă, zicând: «Nu cumva va muri şi
acesta?» 11 Şi, venind în casă, Raguel a zis
către Edna, femeia sa: 12 «Trimite pe una din
slujnice să vadă de este viu; iar de nu, să-l
îngropăm fără să ştie nimeni». 13 Şi,
deschizând slujnica uşa, a intrat şi a văzut că
dorm amândoi. 14 Şi ieşind, le-a spus că este
viu. 15 Şi a binecuvântat Raguel pe
Dumnezeu şi a zis: «Binecuvântat eşti Tu,
Dumnezeule, cu tot felul de binecuvântare
curată şi sfântă! Să Te binecuvânteze pe Tine
drepţii Tăi şi toate făpturile Tale şi toţi îngerii
Tăi, şi toţi aleşii Tăi să Te binecuvânteze în
veci! 16 Binecuvântat eşti Tu că m-ai bucurat
şi nu mi s-a întâmplat cum socoteam, ci ai
făcut cu noi după mila Ta cea mare! 17
Binecuvântat eşti Tu, că ai miluit pe doi copii,
singuri la părinţii lor! Miluieşte-i pe ei,
Stăpâne, şi dă-le să-şi termine viaţa cu
sănătate, cu veselie şi cu milă!» 18 Apoi a
poruncit robilor săi să astupe groapa. 19 Şi le-
a făcut ospăţ de nuntă, paisprezece zile. 20 Şi
a zis Raguel către el cu jurământ, înainte de a
se isprăvi zilele ospăţului de nuntă: «Nu pleca
până nu se împlinesc aceste paisprezece zile
ale nunţii. 21 Şi atunci, luând jumătate din
avere, mergi cu sănătate la tatăl tău, iar cealaltă
jumătate o vei primi când voi muri eu şi femeia
mea».
 Contractul de căsătorie
Cina
Ducerea miresei la casa mirelui

CĂSĂTORIA ÎN ANTICHITATE

Concepţia antică despre căsătorie a fost dominată de „fecunditate" împletită cu ideea de

procreare a neamului omenesc şi cu cea de creaţie - reminiscenţă a vocaţiei creatoare, împărtăşite
de Dumnezeu omului. Dominată de practici idolatre, antichitatea păgâna a pus întotdeauna
căsătoria şi mai ales darul femeii de a naşte prunci sub protecţia zeilor, mai cu seamă a celor care
- în concepţia lor - deţineau „puterea fecundităţii". Această concepţie este departe de revelaţia
dumnezeiască şi mai ales a Noului Testament; rămâne o realitate pur terestră, iar relaţia
conjugală dintre bărbat şi femeie nu are nici o perspectivă a transcendenţei, conferindu-i-se cel
mult un statut şi un rol social cu un scop imediat şi o finalitate în sine.
Singura care păstrează din valoarea ei dată prin creaţie este căsătoria în Vechiul
Testament;

Antichitatea iudaică
În Vechiul Testament, referitor la căsătorie, se întâlneşte ideea creaţiei - comună în tot
restul umanităţii; cu timpul, dată fiind Revelaţia Dumnezeiască şi promisiunea divină de a
mântui neamul omenesc prin „poporul ales" - Israel, căsătoria dobândeşte un nou statut.

Gândirea iudaică a Vechiului Testament plasa semnificaţia esenţială şi scopul căsătoriei

în procreare. Semnul cel mai evident şi necesar în acelaşi timp, în binecuvântarea lui Dumnezeu,
era continuarea neamului; ascultarea şi credinţa lui Avraam în Dumnezeu duc la făgăduinţa unei
descendenţe generoase: „De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea, si voi înmulţi
foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi va stăpâni
neamul tău cetăţile duşmanilor săi; şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele
pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu" (Fac. 22, 17-18). Această promisiune solemnă
făcută lui Avraam explică de ce o familie fără copii era considerată o familie uitată de Dumnezeu
Toate promisiunile făcute de Dumnezeu profeţilor, începând cu patriarul Avraam sunt
legate de făgăduinţa unei descendenţe numeroase, de undee şi importanţa primordială a
procreării.
Ceea marchează însă radical concepţia iudaică despre familie şi căsătorie este alianţa
încheiată de Dumnezeu cu poporul ales: căsătoria este înţeleasă ca o imagine ce revelează alianţa
între Dumnezeu şi poporul Său iar textele profetice fac mereu referire la această realitate.

Cartea lui Tobie descrie, în cadrul religios al Vechiului Testament, piscul vieţii conjugale
şi familiale, întru totul pus sub protecţia Proniei divine şi a voinţei mântuitoare a lui Dumnezeu
— Creator. Această literatură sapienţială dă mărturia unei concepţii nobile asupra căsătoriei, care
este punctul de convergenţă al tradiţiei referatului biblic al creaţiei, ce decurge din Cartea
Facerii, şi glasul profeţilor: unirea spirituală a lui Dumnezeu cu poporul Său.

În Israel, căsătoria era din punct de vedere social mai întâi de toate o tranzacţie, o
convenţie între două familii: doi părinţi (tatăl tânărului şi tatăl tinerei), de comun acord cu soţiile
lor, merg să discute şi să ia decizia finală în privinţa căsătoriei copiilor lor (Fac. 24, 1-4; 38, 1-2,
6-8; 29, 18; 26, 34-35; 27, 46; 34, 4 ş.a.).

Comparativ cu lumea greco-romană, în care consimţământul celor doi era foarte

important, în antichitatea iudaică acesta aparţinea părinţilor. În mod obişnuit, mirele trebuia să
plătească «moharul» tatălui fetei

(Fac. 34, 12; Ieş. 22, 16; Deut. 22, 29; Os. 3, 2.), adică un fel de cadou, o „dotă"; acest
gest marca încheierea „logodirii". Din acest moment, legătura cu a treia persoană sau repudierea
femeii era considerată adulter (Deut. 22, 23-27; Judec. 15, 6; Os. 2, 19-20.), deşi căsătoria nu era
deplin încheiată şi relaţiile conjugale nu erau încă permise logodnicilor. După Exil, căsătoria era
confirmată juridic printr-un contract scris (Tob. 7, 16).

Punctul culminant al festivităţilor consta în alaiul solemn care o conducea pe logodnică la

casa logodnicului ei (a se vedea detalii în Fac. 29, 22, Judec. 14, 11; I Mac. 9, 390; acesta era
momentul în care avea loc actul socotit juridic: tatăl fetei o dădea logodnicului pe fiica sa şi tatăl
logodnicului o lua pentru fiul său (Fac. 11, 29; 24, 51; 30, 4, 9; 34, 11; 38, 2; leş. 2, 21; 21, 4, 10;
34, 16).
Alaiul intona cântece de nuntă (Ps. 44), despre care Ieremia profeţeşte că vor fi curmate
din cauza păcatelor (Ier. 16, 9). În momentul în care logodnica părăsea casa părintească, tatăl
său, mama sa, rudele şi cunoscuţii îi dădeau binecuvântarea tradiţională (Fac. 24, 6, Tob. 7, 13).
Serbările durau cel puţin o săptămână (Fac. 29, 27-28, Judec. 14, 12).

Ceremoniile nunţii, descrise de literatura rabinică iudaica, se derulau astfel: după

înmânarea dotei (mohar) - o sumă de bani stabilită sau încheierea unui document (ketbuba), urma
actul conjugal. Atunci când căsătoria nu avea loc într-un cadru intim, festivităţile începeau la
părinţii mirelui, care era îmbrăcat de părinţi şi de prieteni în costumul nupţial.

La ora stabilită, mirele, însoţit de prieteni, venea la mireasă pentru a o lua la el acasă.
Tatăl miresei pronunţa asupra ei o scurtă rugăciune de binecuvântare. Mirii purtau câte o
coroană; când mireasa era fără reproş, purta coroana pe o litieră. Mirele era însoţit de un cavaler
de onoare (prietenul mirelui) şi de alţi prieteni; un număr mare de oameni participau la această
bucurie şi, în timp ce defila acest alai, erau interpretate cântece de nuntă.
Masa prilejuită de această sărbătoare avea loc la casa mirelui, care era luminata chiar şi în
plină zi.
În timpul mesei avea loc şi consacrarea religioasă, care consta într-o binecuvântare.
Talmudul babilonian (Keth a 8-a) citează sub numele lui Rabi Jehuda (299) următoarea formulă:
Rabi Jehuda a zis: Binecuvântat să fii Tu, Iahve, Regele nostru, Regele lumii, Care ai creat totul
întru slava Ta; Tu, Care i-ai făcut pe oameni după Chipul Tău, spre asemănarea Ta; Tu, Care ai
zidit pe femeie din bărbat pentru veşnicie. Binecuvântat să fii Tu, Iahve, Creatorul oamenilor!
Cea stearpă (Sionul lipsit de copiii săi) să se bucure şi să se veselească, atunci când copiii ei se
adună în juru-i cu voioşie. Binecuvântat să fii Tu, Iahve, Care eşti bucuria Sionului! Covârşeşte
de bucurie acest cuplu mult-iubit, aşa cum ai făcut odinioară în grădină pentru creaţia Ta, Chipul
Tău. Binecuvântat să fii Tu, Iahve, Care eşti bucuria mirelui şi a miresei! Binecuvântat să fii Tu,
Dumnezeul nostru, Regele lumii, Tu, Care ai făcut plăcerea şi bucuria, mirele şi mireasa, veselia,
bucuria inimii şi înfrăţirea, înţelegerea şi prietenia! Să se audă curând, o, Iahve, Dumnezeul
nostru, în oraşele lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului strigătul de desfătare şi strigătul de bucurie,
vocea mirelui şi vocea miresei, strigătele de desfătare ale mirilor în camera nupţială şi cele ale
tinerilor la masa de nuntă"

Aceste binecuvântări se dădeau asupra unei cupe de vin, de mai multe ori în timpul
festivităţilor, de către tatăl mirelui. La masă mirele avea locul de onoare, în timp ce mireasa se
aşeza lângă el. Dupa-masă, tinerii erau însoţiţi într-un cort sau un baldachin, ceea ce numim în
traducere greco-romană cameră nupţială. Serbarea dura şapte zile; în al doilea sabat după
căsătorie, avea loc o petrecere post-maritală (post-nupţială), de obicei la familia tinerei femei.