Recenzie

Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul – Cuvinte Duhovnicești – Viața de Familie – Vol. IV

Introducere
Volumul IV „Viața de familie” cuprinde cuvintele fericitului Stareț Paisie Aghioritul,
care s-a născut în Farasa Cpadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, este unul dintre cei mai
iubiți părinți care au viețuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, și-a dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit
dorințelor sale.
În volumul de față sunt cuprinse subiecte ce privesc familia, dar și încercările prin care
trece o familie. Sfântul Părinte spunea că cele mai multe scrisori le primea de la oameni cu
probleme în familie. Părintele spunea că problemele aveau ca și cauză depărtarea omului de
Dumnezeu.
Acest volum cuprinde 311 pagini și este format din șase părți, fiecare partea cuprinzând
între unu și trei capitole, cartea este structurată sub forma de întrebări si răspunsuri.
La începutul acestui volum ca și introducere a fost așezat și un capitol care se cheamă
„Tinerii în fața celor două căi ale vieții”, în acest capitol se dezbat frământările cu care se
confruntă un tânăr care este derutat și nu știe ce cale să aleagă monahismul sau viața de
familie. Sfântul Paisie spune că ambele căi trasate de către Biserică sunt binecuvântate,
monahismul sau viața de familie au același țel, mântuirea sufeltului, îndumnezeirea omului
prin har. Monahismul este scurtătura spre țină, iar viața de familie este un drum mai lung dar
care are aceeași țintă, potrivit cu chemarea fiecăruia.
Părintele spunea că există și o condiție de bază pentru a spori în cele două căi pe care un
tânăr vrea să o urmeze, și anume să trăiască o viață neprihănită și duhovnicească. Adesea
Părintele era întrebat de către tineri ce cale să urmeze, acesta le spunea să aleagă ce îi
odihnește mai bine, refuza să dea un răspuns concret, deoarece un răspuns de genul, alege
călugăria, sau tu ești pentru viața de familie mai târziu putea să aducă multă frământare in
sufletului unui tânăr, care nu se aștepta să primească un astfel de răspuns.
Partea I
În prima din cele șase părți ale acestui volum sunt fixate ca temelie a familiei dragostea
și respectul reciproc dintre soți. În dragoste există respect și respectul se află în dragoste, căci
cel pe care îl iubesc, îl și respect. Și cel pe care îl respect, îl și iubesc. Adică nu este altceva

1
una și altceva cealaltă, ci amândouă sunt una și același lucru. Dumnezeu pe toate le-a rânduit
cu înțelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel.
Bărbatului i-a dat bărbăție, pentru ca să se descurce în situațiile dificile și pentru ca femeia să
se supună lui. Căci, dacă ar fi dat femeii aceeași bărbăție, nu s-ar fi putut menține familia.
Oamenii zilelor noastre s-au depărtat de armonia lui Dumnezeu, înțelegând greșit
Evanghelia. Bărbatul spune femeii sale: „Trebuie să te temi de mine”, iar femeia spune: „De
ce să mă tem de bărbat, ce fel de religie este asta?”. Astăzi vedem acest duh al egalității pe
care femeia îl cere, femeia își uită rolul si menirea de soție și mamă, se pune accent mai mult
pe carieră și bunăstare materială.
Scenele neplăcute în familie apar deoarece bărbatul nu își iubește femeia, iar femeia nu-
l respectă pe bărbat. Temelia pentru o viață armonioasă în familie este dragostea, prin jertfirea
de sine, recunoștință și răbdare. Astăzi mai mult ca oricând familia, care este celula de bază a
societății se destramă din cele mai mici motive, uneori greutățile, lipsa banilor sunt un motiv
principal de despărțire, uită că răbdarea greutăților în familie, atunci când este însoțită de
rugăciune izbăvește familia de la destrămare. Soții trebuie să se completeze unul pe altul, să
se șlefuiască în așa fel încât să ajungă în același gând.
Partea II
Partea a doua se referă la obligațiile și responsabilitatea părinților pentru o educație
corectă a copiilor lor, se pune accentul în mod deosebit asupra importanței pe care o are
exemplul părinților „dojana lor tăcută” făcută copiilor precum și asupra rolului pe care îl are
mama, mama având rolul în educarea pruncului încă din burtă. Împlinirea femeii se găsește în
nașterea și creșterea pruncilor, nașterea de prunci este rodul dragostei într-o familie. Prin
nașterea de prunci participăm la creație alături de Dumnezeu, conlucrăm cu Dumnezeu.
Părinții sunt instrumente prin care lucrează Dumnezeu, copii sunt ai lui Dumnezeu și nu ai
noștri așa cum tindem să credem.
Cu toate acestea, există oamenii în ziua de astăzi care refuză să fac copii, amână
momentul iar mai târziu nu pot să facă, alții fac avorturi atrăgând mare necazuri asupra lor,
alții dacă fac se rezumă doar la un copil, spunând că și pe acela abia îl pot crește. Părintele
Paisie spunea că este un mare păcat a nu face copii, un mare păcat a refuza conlucrarea cu
Dumnezeu.
Vedem astăzi un avânt foarte puternic după animalele de companie, deși auzim oameni
care spun că nu fac copii deoarece nu au cu ce să îi crească, dar au unul sau doi căței,
sacrificând timp și bani pentru aceste animale, încât unii sunt în stare să crească si șoareci
pentru a face conserve pentru animalele lor. Vedem astăzi legi care protejează pe animal mai

2
mult ca pe om, iar omul acela din burtica mamei, care este om chiar din momentul concepției,
nu-l protejează nimeni.
Părintele a lăsat sfaturi și pentru cei care nu pot să facă copii, pe aceștia îi sfătuia să
ajute copiii altora, pe cei orfani, pe cei neajutorați și să se ocupe mai mult cu viața
duhovnicească.
Părintele spunea că părinții care îi nasc pe copii și le dau trupul, trebuie să contribuie, pe
cât posibil și la renașterea lor duhovnicească. Părinții trebuie să ducă o viață duhovnicească
încă de când pruncul este în burtica mamei, să se roage și să postească, De asemenea se mai
subliniază că afecțiunea și dragostea față de copii sunt condițiile de bază pentru dezvoltarea
firească a copiilor. Părintele Paisie spunea că mama este cea care are un rol foarte important,
rol care nu poate să fie înlocuit de nimeni, spunea adesea că împlinirea unei femei se află în
nașterea de prunci. Procedând astfel părinții vor insufla cele bune copiilor.
Partea III
Partea a treia se referă la copii, la bucuriile și greutățile lor de la vârsta pruncească până
la maturitate lor, precum și obligațiile față de părinți. Părintele spunea că pruncii sunt într-o
permanentă legătură cu Dumnezeu, deoarece nu au griji. Uneori în somn râd, deoarece văd pe
îngerul păzitor care este mereu alături de el, dar Părintele spunea că atunci când se întâmplă să
plângă înseamnă că îl vede pe diavolul sub diferite forme sau chipuri, Părintele spunea că
astfel pruncul este ajutat să caute protecția mamei.
Cuviosul Părinte spunea că îngrădirea copiilor este necesară până la vârsta maturității,
un copil trebuie să perceapă sfaturile ca pe o mare necesitate, mai ales în perioada
adolescenței, deoarece în această perioadă există riscul să alunece pe povârnișul dulce al
plăcerilor. Copilul trebuie să intre în ascultare și să înțeleagă că ascultarea aceasta are în spate
propriul lor interes. Desigur sunt unii care spun că trebuie să dăm libertate copiilor, dar
libertatea deplină dată copiilor îi duc la distrugere. Părintele spunea că copiii trebuie să dicute
cu părinții lor frământările care le au, Părintele spunea că un copil trebuie să se mărturisească
o dată mamei și apoi părintelui duhovnic.
Părintele avea sfaturi și pentru cei care erau cuprinși de frică în timpul facultății,
deoarece mulți studenți foarte ageri la minte, care învățau chiar bine erau cuprinși de frică în
fața unui examen, astfel frica îi chinuia foarte tare, părintele spunea ca acestora le lipsea
smerenia.
Tot în acest capitol este atinsă și problema respectului față de părinți a copiilor, copilul
atunci când ajunge la maturitate dacă nu înțelege câte eforturi și greutăți s-au făcut pentru el,
aceasta este foarte grav. Mai de mult, atunci când un copil face vreo boacănă acesta era

3
dojenit de părinți, copilul accepta această dojană fără cârtire, astăzi însă copilul se
împotrivește. Părintele spunea, că în familie că copiii trebuie să aibă respect atât față de
părinți, cât și față de cei mai mari. Să simtă respectul, supunerea și recunoștința față de cel
mai mare ca pe o necesitate. Iar cei mai mari să aibă dragoste față de cei mai mici, să-i ajute și
să îi ocrotească. Atunci când cel mai mic îl respectă pe cel mai mare, iar cel mai mare îl
iubește pe cel mai mic, se creează o frumoasă atmosferă familială.
Respectul și dragostea față de părinți, nu numai la vârsta copilărească, ci și la
maturitate, le asigură binecuvântarea lui Dumnezeu.
Partea IV
În partea a patra se dau sfaturi simple și practice pentru o viață duhovnicească în
familie. Aici se arată cum copiii și părinții sunt ajutați să trăiască zilnic Evanghelia, fie că se
află acasă, fie la lucru, care trebuie, pe cât este cu putință, să contribuie la desăvârșirea lor,
cea după Dumnezeu, și nu să-i înece cu neîncetatul stres. În această parte Părintele Paisie ne
învață să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu și nu în propriile noastre puteri, tot părintele
ne spune că durerea pentru aproapele nostru, ajutorarea celui sărman aduce mult har de la
Dumnezeu asupra familiei, Părintele spunea că trebuie să rupem din puținul care îl avem și să
dăm și la cel ce nu are.
Părintele a lăsat sfaturi și în ce privește programul de rugăciune în familie, părintele
spunea că nu trebuie neglijată rugăciune, spunea că de ești bolnav sau ești obosit să zici măcar
un Tatăl Nostru, dar să nu o neglijezi cu totul. La programul de rugăciune trebuie angrenați și
copiii alături de părinți, la început cât sunt mai mici aceștia să nu fie siliți la multă rugăciune
deoarece se poate ca aceștia să se revolte.
Cuviosul Părinte tot în această parte ne vorbește și despre muncă și viața duhovnicească,
spunând că munca este o binecuvântare. Părintele spunea că astăzi oamenii se chinuiesc la
locul de muncă, deoarece nu își iubesc munca, se plictisesc sau mai grav sunt stresați și abia
așteaptă să meargă acasă. Părintele recomandă celor stresați ca înainte de a ajunge acasă de la
muncă să treacă pe la Biserică pentru 10-15 minute. Părintele spunea că stresul vine din cauza
faptului că nu își pun nădejdea în Dumnezeu în treburile lor.
Tot în partea a patra Părintele ne vorbește și despre înfrânarea zilnică, spunând că prin
asceză omul se imaterializează, punând accent pe cele trebuincioase sufletului. Atunci când
postește omul trebuie să aibă un scop duhovnicesc mai înalt, deoarece dacă omul postește
doar pentru a se dezintoxica tot de trup se îngrijește, înfrânarea lui fiind asemănată cu Yoga.
Din păcate asceza din zilele noastre este uitată, sau dacă totuși ea există este coborâtă la
rangul de o simplă dietă.

4
 Partea V
În partea a cincea, care se referă la diferitele încercări prin care trec oamenii în viața lor,
se arată câtă mângâiere și putere dă Dumnezeu celor care le înfruntă nu numai cu răbdare, ci
și cu doxologie. Boala, infirmitatea, clevetirile sunt o binecuvântare pentru omul care a prins
sensul cel mai profund al vieții. Prin suferințele pe care le îndură își plătește păcatele, sau își
asigură răsplata cerească. Părintele spunea că încercările îi ajută pe oameni să-și revină
duhovnicește, mai înainte de încercare Dumnezeu încearcă să îndrepte pe om cu blândețe, dar
omul neînțelegând aceasta, îngăduie ispitirea. Părintele spune că viața creștinului implică și
suferință, deoarece prin suferință ne cercetează Hristos. Tot părintele spunea că o suferință
poate să fie asemănată cu un canon de rugăciune, care este ca un foc curățitor. O ispită poate
să fie un antibiotic pe care Dumnezeu îl dă celui care este în suferință.
Boala trebuie acceptată fără clevetire, cu răbdare, deoarece atunci când suntem bolnavi
sufletul se sfințește, ne doar trupul, dar sufletul se bucură.
Partea VI
În sfârșit, partea a șasea cuprinde subiecte care se referă la înfruntarea corectă a morții și
la pregătirea pentru ea. Părintele spunea că omul trebuie să se gândească la ziua în care va
muri și la marea călătorie care urmează. Firește există oameni azi care cu greu se pot despărți
de viața aceasta sau nu cred că vor muri, pentru aceștia moartea aduce o mâhnire foarte mare.
Totuși pentru persoanele de acest gen bătrânețea poate să fie un mijloc de smerenie, deoarece
odată ajuns bătrân și de ai vrea să faci un păcat nu mai poți să îl faci.
Părintele spunea că un om duhovnicesc, fie tânăr, fie bătrân, trebuie să se bucure și
pentru faptul că trăiește, dar și pentru că va muri, însă să nu caute cu dinadinsul să moară,
deoarece aceasta se numește sinucidere. Pentru un om care a murit lumii și a înviat
duhovnicește nu există frică și agonie atunci când moare, deoarece știe că merge alături de
Hristos.
Starețul lămurește care este adevărata mângâiere care ar trebui să o aibă cei care se
întristează pentru moartea persoanelor lor iubite. Părintele spunea că un om este luat de
Dumnezeu în clipa cea mai potrivită vieții lui, deoarece în acel moment moartea îi aduce
mântuirea sufletului. Desigur pentru părinți și rude momentele acestea sunt foarte grele și este
greu să înțeleagă acestea. Părintele spunea că atunci când moare un copil acesta este luat ca un
îngeraș în ceruri, părinții așa cum știm plâng și se tânguiesc, dar ar trebui să se bucure,
deoarece nu au de unde să știe ce ar fi devenit atunci când ar fi crescut. Părintele spunea că
dacă oamenii ar înțelege sensul cel mai adânc al vieții ar afla putere să înfrunte moartea,
pentru că o înfruntă duhovnicește. Cuviosul Paisie spunea că, trebuie să înțelegem că în

5
realitate omul nu moare, ci moartea este doar o trecere dintr-o viață în alta, este o despărțire
pentru o mică perioadă de timp.
Tot aici se subliniază cât de mult ajută parastasele, rugăciunile și milosteniile ce se fac
pentru cei adormiți. Părintele spunea că cei răposați nu se pot ajuta ei singuri și au nevoie de
rugăciune noastră. Rugăciunea și parastasul sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu
celor morți pentru a fi ajutații înainte de judecata de apoi. Dumnezeu suferă pentru pierzania
lor, iar prin rugăciunile noastre Dumnezeu are dreptul să intervină pentru aceștia și chiar să-i
scoată din iad deoarece parastasele au această putere.
Părintele înfățișează o imagine simplă și sugestivă a judecății viitoare, spunând că la
judecata de apoi va fi descoperită într-o clipită starea fiecărui suflet, fiecare va vedea ca la
televizor halul sufletului său și starea duhovnicească a celuilalt, plecând capul și mergând la
locul său.
Starețul Paisie ne descrie puțin și cum este viața veșnică, acesta povestea că cei care vor
fi în iad îi vor vedea pe cei care sunt în rai, deoarece cei din urmă sunt la lumină, dar cei care
vor fin în rai nu îi vor vede pe cei din iad, deoarece aceștia se află la întuneric, părintele
spunea nu numai că nu îi vor vedea dar nici măcar nu își vor aduce aminte că au avut frate,
soră sau părinte, dacă nu va fi cu ei în rai.
În rai spune părintele fiecare va avea cantitatea lui de bucurie, altul mai puțin, altul mai
mult, dar toți se vor simți deplini, neștiind câtă bucurie are cel de lângă el. Astfel a rânduit
bunul Dumnezeu ca aceștia să nu cunoască, deoarece nu ar exista Rai, ar fi existat
nemulțumire că celălalt are mai mult ca el. Cu alte cuvinte în Rai fiecare va vedea slava lui
Dumnezeu potrivit cu curăția ochilor sufletului său. Iar măsura cu care va vedea slava lui
Dumnezeu nu va fi hotărâtă de El, ci depinde de propria curăție.
Concluzie
Subiectele acestui volum pot ajuta pe deoparte pe cei se nevoiesc în lume, să ducă lupta
cea bună cu mai multă râvnă, iar pe de altă parte pot deștepta conștiințele oamenilor care se
chinuiesc departe de Dumnezeu, astfel încât să devină mădulare conștiente ale Bisericii și să
se bucure în mica comuniune a familiei lor de pace și odihna care le-o dă viața duhovnicească.