Ridicarea mâinilor lui Moise ca tipologie a Vechiului Testament

Ridicarea în sus a mâinilor este privită în general de vechii cercetători ebraici, de

părinţii bisericii, de reformatori şi de mulţi alții ca semn sau poziţie de rugăciune. În decursul
vremurilor biblice, obiceiul ca cineva să ridice mâinile în rugăciune era respectat de
închinătorii serioşi şi evlavioşi. Câţiva comentatori privesc poziţia lui Moise cu mâinile lui
ridicate ca atitudinea unui comandant care supraveghează şi conduce lupta, dar părerea
aceasta trebuie să fie respinsă, deoarece Moise nu a funcţionat în calitate de comandant sau
șef. El îi transferase comanda lui Iosua, precum reiese din versetul 9. El însuşi s-a angajat în
rugăciune serioasă spre Dumnezeu pentru ajutor şi biruinţă. S-a pus întrebarea de ce n-a
continuat Moise să se roage şi atunci când mâinile îi erau trudite. Numai aceia care au încercat
să se roage continuu o lungă perioadă ştiu cât de grea este o astfel de lucrare. Probabil că
atunci când îşi lăsa mâinile în jos din cauza oboselii, Moise se odihnea şi în ce priveşte
concentrarea sa mintală necesară pentru rugăciune. Pentru a imprima asupra lui Israel
importanţa rugăciunii de mijlocire, Dumnezeu a îngăduit în mod alternativ succes şi eşec. În
acelaşi timp, Dumnezeu a dorit ca poporul să afle că succesul lor trebuia să fie în conlucrare
cu conducătorii aleşi de El 1.

1
Sf. Grigorie de Nyssa, „Despre viața lui Moise”, Scrieri I, trad. Ioan Buga, PSB 29, EIB, București 1982, p
114.