Curs 7.V.T.

Antropogeneza biblică

Cartea Genezei ne prezintă concentrat toate elementele antropologiei. După ce în

prima parte a cap. I a fost prezentată cosmogonia și geogonia, se trece în mod logic și firesc
la prezentarea antropogenezei, apoi a condiției și a stării omului primordial. Aici, în referatul
biblic al Facerii, găsim răspunsuri cu privire la originea omului în ansamblul creației și la
poziția și menirea lui specială în cadrul întregii creații. Referatul biblic ne prezintă creația
omului ca una distinctă sau specială față de celelalte forme ale existenței create înainte.
Prima distincție, a omului de celelalte făpturi, este pusa în lumină de cartea Facerii, unde
crearea omului este prezentată ca un rod al unei hotărâri speciale din partea lui Dumnezeu,
respectiv a unei deliberări treimice: „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și
asemănarea Noastră” (Fc. I,26). Acest sfat înseamnă un act liber și gândit din partea lui
Dumnezeu.
Creația specială a omului consta în faptul că el a fost făcut printr-un act special „de
mâinile lui Dumnezeu”, cum citim și în cartea Iov: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”
(Iov X,8; Ps. CXVIII,73). Prin aceea că pe toate Dumnezeu le-a făcut prin cuvântul Său,
numai facerea omului o socotește vrednică de mâinile Sale (Teofil al Antiohiei), se arată că,
pentru creația omului se acordă un act special. Găsim în referatul biblic mai multe
antropomorfisme, în sensul că pe seama lui Dumnezeu sunt puse anumite acțiuni omenești.
Aceasta este doar o formă de exprimare a autorului, nicidecum nu reiese că Dumnezeu ar
avea o formă de om.
Superioritatea omului față de celelalte creaturi reiese și din această descriere
antropomorfică pe care ne-o prezintă referatul biblic. La fel și crearea femeii din coasta lui
Adam. Esențialul lui constituie adevărul că omul a fost creat direct de către Dumnezeu. De
aceea toate celelalte creaturi se află, din punct de vedere ființial, sub limita umanului. Între
om și restul creației este o demarcație clară. Toate celelalte etape ale creației primesc
calificativul de „bine”, iar crearea omului primește calificativul de „foarte bine”. Psalmistul,
impresionat de poziția deosebită pe care o ocupa omul între toate celelalte creaturi, se
întreabă și exclamă în același timp: „Ce este omul că-ți amintești de el, sau fiul omului, că-l
cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai numai cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai
încununat pe el” (Ps. VIII,4-6); „Te voi lăuda, Doamne, pentru că sunt o făptură atât de
minunată” (Ps. CXXXVIII,14). Omul a fost creat ca o încununare a creației, întrucât, pe de o
parte, în el se concentrează elementele lumii materiale și cele ale lumii spirituale, de aceea
omul mai este numit microcosmos, adică un univers în miniatură, iar, pe de alta parte, omul a
fost creat la sfârșit ca ființa cea mai aleasă, ca regele creației, ca el să fie așezat peste toate ca
stăpân.
 Măreția sau supremația omului în cadrul întregii creații se remarcă prin faptul că
acesta a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Chipul este de natură spirituală, adică se referă
la partea sufletească din om, la cele 3 facultăți ale sufletului: inteligența sau rațiunea,
sentimentul și voința. Toate aceste 3 facultăți sunt puse sub cupola conștiinței. La aceasta se
reduce chipul lui Dumnezeu în om. Chipul este un dat al creației, iar asemănarea este un
deziderat, pe care noi trebuie să îl realizăm, prin punerea în lucrare a chipului. Ființa umană
se compune din 2 elemente: trupul și sufletul (dihotomism).
Omul se prezintă ca o coroană a creației, ca un inel de legătură între lumea materială
și spirituală. Omul este o ființă de o valoare inestimabilă, fiecare reprezintă un unicat
biologic și psihologic. Din punct de vedere biologic, caracteristicile unui individ sunt
irepetabile: fața, amprentele, vocea, desenul vascular retinian, firul de păr, ș.a. Dacă aceasta
se întâmplă din punct de vedere trupesc, cu atât mai mult spiritual. Fiecare om își are
unicitatea inconfundabilă, o reflecție a infinității lui Dumnezeu.
O altă caracteristică esențială a genului uman este structura lui unitară, atât sub aspect
biologic, cât și psihic. Documentele scrise și tradițiile au păstrat și transmis conștiința unității
și fraternității umane. Cercetările antropologice, etnologice și filologice evidențiază unitatea
de origine a neamului omenesc. Filologia comparată reliefează existența unei limbi mame,
originare, la începutul omenirii. Între rase nu sunt diferențe anatomice.

BIBLIOGRAFIE
1. „BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ”, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată
de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.
2. BORCA Eusebiu, „Antropogeneza în folclorul românesc; o perspectivă biblică”, în rev. Buletin
Științific, Fascicula Filologie, 2017, pp. 229-242.
3. BORCA Vasile, „Omul, încununarea operei de creație. Natura și destinul său în lumina Revelației biblice
a Vechiului Testament”, Ed. Universității de Nord, Baia Mare, 2007.
4. BORCA Vasile, „Câteva considerații generale de antropologie creștină”, în Buletinul Științific al
Universității din Baia Mare, 1996, pp. 56-61.
5. BORCA Vasile, „Teologia în slujba Bisericii și a edificării umanului”, în O.MM., nr. 1/1996, pp. 79-85.
6. BORCA Vasile, „Câteva repere de remarcat și valorificat în universul ființei umane”, în Omagiul
profesorului septagenar Victor Iancu, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006, pp. 511-523 și în Omagiul profesorului
Nicolae Dură la 60 de ani, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2006, pp. 421-425.
7. BUDE Ioan, „Vechiul Testament despre structura și frumusețea ființei umane”, în A.B., nr. 7-9/1997, pp.
78-82.
8. CHIRILĂ Ioan, „Homo - deus”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997.
9. CIUDIN Nicolae, Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament. Manual pentru seminariile teologice”, Ed.
I.B.M.B.O.R., Buc., 1978, pp. 64-65.
10. CIUDIN Nicolae, Pr. Prof., „Studiul Vechiului Testament”, Ed. Credința Noastră, Buc., 1997, pp. 55-
56.
11. MATSOUKAS Nikolaos, „Cărțile Bibliei”, trad. Lect. Dr., Sabin Preda, Ed. Bizantină, Buc., 2017, pp.
...
12. MITROFAN Ioan, Pr. dr., „Introducere în Vechiul Testament. Note de curs (uz intern)”, Cluj-Napoca –
Blaj, 2001, pp. 53-55.