Amaleciții în Vechiul Testament

Amalec este nume generic pentru Amaleciți, popor descendent din Edom ( vezi
Facerea 36, 1-12). Așezați la nord de Cadeș, ei probabil își revendicau, oaza de la Rafidim,
pentru care se războiau 1.
Despărţindu-se de fraţii lor la o dată timpurie, se pare că ei au ajuns un trib arab care
trăiau în deșertul Paran, conducător în partea nordică a peninsulei Sinai. Deşi seminţie
înrudită cu Israel, ei au privit cu suspiciune ocuparea păşunilor lor de către evrei, şi au fost
porniţi spre totala lor nimicire. Începând cu această întâlnire de la Refidim, o lungă şi amară
duşmănie de moarte s-a dezvoltat între cele două naţiuni. Un an mai târziu, izraeliţii au fost
înfrânţi de Amaleciți, care şi-au unit forţele cu canaaniţii la Cadeş-Barnea (Numeri 14,45). În
timpul perioadei judecătorilor, amaleciţii au căutat să subjuge pe Israel, dar au fost înfrânţi de
Ghedeon (Judecători 6,33). Saul şi David i-au înfrânt de asemenea de mai multe ori (I Samuel
14,48; 15,7; 27,8; 30,17.18; II Samuel 8,12) şi, în cele din urmă, au fost nimicite ultimele
rămăşite ale naţiunii de către simioniţi în timpul domniei regelui Ezechia (I Cronici 4,42-43).

Evreii și Amaleciții

Lupta aceasta a început cu un atac perfid asupra celor din coada lungii coloane a
evreilor „Și cum te-a întâmpinat el în cale și a ucis în urma ta pe toți cei slăbiți, când erai
ostenit și obosit, netemându-se de Dumnezeu” (Deuteronom 25,18). Acest atac mârșav a fost
privit de Dumnezeu ca o insultă personală şi, deşi răsplata finală a fost mult timp amânată, ea
n-a fost niciodată uitată, pentru că la timpul cuvenit Dumnezeu a însărcinat pe Saul să-i
nimicească (I Samuel 15, 2,3). Din cauza murmurării de la Refidim a izraeliţilor, Dumnezeu
le-a îngăduit amaleciţilor să-i atace la Refidim (Iesirea 17, 1-3). Iată vedem aici cauza pentru
care Dumnezeu a îngăduit ca Izraeliții să fie atacați, vedem cum indiciul Sfântului Siluan
Athonitul se confirmă și anume faptul că aceștia nu au fost ascultători și răul, războiul a venit
peste ei în urma răzvrătirii lor.
Succesorul lui Moise şi conducătorul de mai târziu al lui Israel apare aici în istorisire
pentru prima dată. Iosua (Navi), al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este salvare”, sau
„Dumnezeu ajută”, a fost un prinţ al seminţiei lui Efraim care a intrat în serviciul personal al
1
Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, „Biblia sau Sfânta Scriptură”, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod,
versiunea diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, p 97.
lui Moise fie înainte, fie curând după lupta cu amaleciţii (vezi Numeri 13,8; Ieșire 24,13).
Când a fost ales de Moise, numele lui era Hoşea sau Oşea, care înseamnă „salvare”. Numele
lui mai plin de înţeles, Iahve (este mântuire) sau Iosua, „Dumnezeu este salvare”, sau
„Dumnezeu ajută”, i-a fost dat de Moise mai târziu (Numeri 13, 8-16) 2.
După cum Biblia ne spune, Moise l-a încredințat pe Iosua cu alegerea luptătorilor
pentru că „Legea” nu putea alege bărbați voinici; acesta o v-a face Iisus (Iosua), prin Legea
nouă. Numele Iisus este echivalentul grecesc al numelui Iosua (vezi Evrei 4,8) 3.

2
Origen, „Omilii la cartea Iosua”, Scrieri alese I trad. T. Bodogae și N. Neaga, PSB 6, EIB, București, 1981, p
81.
3
Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, „Biblia sau Sfânta Scriptură”, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod,
versiunea diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, p 97.