Profetul Isaia

.4. ISAIA

2.4.1. Contextul istoric

Profetul Isaia este cel mai mare profet al poporului
ales. Pentru a-i înţelege mesajul, este absolut necesară
cunoaşterea cadrului istoric în care el şi-a îndeplinit misiunea
profetică.
Profetul s-a născut la Ierusalim, prin anul 765 î.C.; erau
vremuri de prosperitate pentru Regatul de Nord, datorită
priceperii şi competenţei regelui Osia. După moartea lui
Ieroboam al II-lea (743 î.C.), regele lui Israel, şi a lui
Osia (742 î.C.), regele lui Iuda, asupra celor două regate
se abat perspective sumbre. Asasinatele din Regatul de
Nord, ca şi creşterea puterii militare a Asiriei neliniştesc,
pe drept cuvânt, Regatul de Sud.
Într-adevăr, sub influenţa partidului pro-asirian, ajunge
rege, în Regatul lui Iuda, Ahaz, care, neascultând de profetul
Isaia, va încheia alianţă cu Asiria; urmările acestei
alianţe vor fi mai rele decât tot ce s-a întâmplat în Iuda
de la moartea lui Solomon şi dezbinarea poporului ales
(931 î.C.). Ahaz a ajuns să introducă cultul asirian chiar
în Templul din Ierusalim. Astfel, Ahaz, în loc să apere
independenţa regatului, a devenit vasalul Asiriei.
Doar urcarea pe tronul regatului a regelui Ezechia
(anul 715 î.C.) a mai îndreptat situaţia politică a ţării,
pentru că acesta, prin iscusinţa sa, a redobândit o anumită
autonomie. El a iniţiat şi profunde reforme religioase: a
reparat şi a purifi cat Templul; a invitat pe toţi evreii de la
Beer-Şeba până la Dan să-l cinstească pe Dumnezeu în
sanctuarul unic de la Ierusalim. Bun strateg, a construit fortifi
caţii pentru apărarea regatului; de asemenea, a construit
tunelul Siloam pentru a asigura aprovizionarea cu apă a
capitalei în cazul unui asediu prelungit. Urmând sfaturile
înţelepte şi potrivite ale profetului Isaia, a scăpat ţara de
pericolul asirian în anul 701 î.C.
În acest context istoric învolburat şi-a împlinit misiunea
profetul Isaia.
2.4.2. Titlul şi autorul
Isaia s-a născut într-o familie de seamă din Ierusalim.
Legăturile strânse cu casa regală, independenţa şi libertatea
manifestată faţă de ea, felul de a critica clasele dominante
din Ierusalim, vasta sa cultură literară şi politică
arată că profetul făcea parte din aristocraţie.
Trăind în Iudeea, a fost profet la Ierusalim pe timpul
următorilor regi: Osia (783-742 î.C), Iotam (742-735 î.C.),
Ahaz (735-715 î.C.) şi Ezechia (715-687 î.C.). A primit
vocaţia profetică în anul 742 î.C., anul morţii regelui
Osia, când s-a terminat şi perioada de prosperitate materială
din Israel. Căsătorit, tată a doi copii, cărora le-a pus
nume simbolice, Isaia a primit de la Domnul misiunea de
a călăuzi Iudeea într-unul din cele mai grele momente ale
istoriei sale. Şi aici, ca şi în Israel, corupţia, ipocrizia şi
nedreptatea ameninţau integritatea spirituală a Regatului
de Sud. Isaia intervine în viaţa politică pentru a o călăuzi
spre o politică realistă şi potrivită cu credinţa în Iahve.
Activitatea lui poate fi împărţită în trei etape:
– în timpul domniei regilor Iotam şi Ahaz, cu momentele
de criză din anii 735-733 î.C. – când a avut loc războiul
siriano-efraimit; atunci Iudeea era gata să fi e târâtă într-o
revoltă împotriva Asiriei ( 1-12);
– în timpul regelui Ezechia, care a simţit presiunea
Egiptului şi a Filisteei, pentru o revoltă împotriva regelui
asirian Sargon;
– ultima etapă cuprinde campaniile din Palestina ale regelui
Sennaherib, care a urcat pe tronul Asiriei în anul
705 î.C.
Isaia a fost profet peste 40 de ani. În ciuda rolului său
crucial în istoria poporului ales, a fost ucis în timpul regelui
Manase, care s-a opus reformelor religioase începute
de tatăl său, Ezechia.
Nimeni nu se îndoieşte de existenţa istorică a profetului
şi că o parte a cărţii sale a fost scrisă chiar de el. Unii
atribuie profetului întreaga carte, dar analiza textului cărţii
arată că la redactarea ei au contribuit şi ucenicii săi;
ba mai mult, majoritatea exegeţilor oferind argumente
istorice, literare şi doctrinale18 au dovedit că e vorba de
18 Argumentele istorice sunt:
– destinatarii nu mai sunt locuitorii Ierusalimului, ci cei exilaţi în
Babilon (43,14; 48,20);
– Ierusalimul era deja distrus; acum se aştepta reconstruirea lui
(44,26-28; 49,14-23);
– Babilonul nu mai era un aliat (2Rg 20,12-13) pentru că a distrus
Ierusalimul şi i-a deportat locuitorii;
– profeţiile anterioare despre distrugerea Ierusalimului s-au împlinit
(Is 1,21-31; Ier 7,1-15), iar Israelul aştepta un viitor nou şi mai glorios
(41,21-23; 42,9-10; 54);
– în Trito-Isaia, Israelul este din nou în patrie, iar problemele sunt
autori diferiţi, care au trăit în timpuri diferite (întreaga
carte s-a format într-o perioadă lungă de timp: 742-450
î.C.). Aceste elemente i-au determinat pe exegeţi să împartă
conţinutul cărţii în trei părţi, pe care le-au atribuit
unor autori diferiţi pe care i-au numit:
– Proto-Isaia (1-39): parte atribuită profetului din secolul
al VIII-lea î.C.;
– Deutero-Isaia (40-55): parte atribuită unui autor anonim
care a trăit după anul 580 î.C. printre prizonierii din
Babilon; acesta, reflectând asupra scrierilor profetului
Isaia, descoperă în ele cheia interpretării evenimentelor
pe care au fost chemaţi să le trăiască. Acest autor e un
remarcabil cunoscător al VT.
– Trito-Isaia (56-66) – parte atribuită unui autor care
descrie condiţiile din Iuda în secolul al V-lea, înainte
diferite de cele prezente în Is 1-39
Argumentele literare sunt:
– tonul s-a schimbat: din ameninţări şi condamnări din Proto-Isaia
în mângâieri şi suferinţe în Deutero-Isaia, în suferinţe şi viziuni în
Trito-Isaia;
– stilul este diferit: Isaia este scurt, critic şi imperios, priceput în
folosirea contrastului şi a paradoxului şi are multe fragmente autobiografice, pe când
Deutero-Isaia şi Trito-Isaia nici măcar nu-şi dau
numele; stilul din Deutero-Isaia este expansiv, debordant, solemn şi
liric, pe când cel din Trito-Isaia e lipsit de originalitate şi nu reuşeşte
să susţină imaginile.
Argumentele doctrinare sunt:
– înainte de exil (Is 1-39) locuitorii Ierusalimului erau relativ bogaţi
şi preocupaţi de cele materiale; dimpotrivă, în Deutero-Isaia poporul
este descurajat şi sărac, tentat insistent de apostazie. Poporul din exil
trebuia mângâiat, nu pedepsit; credinţa poporului trebuia susţinută,
nu supusă încercării.
de întoarcerea din exil a grupului de iudei condus de
Nehemia (anul 445 î.C.).

2.4.3. Conţinutul şi structura

Conţinutul
Proto-Isaia (= Primul Isaia, profetul din secolul al
VIII-lea î.C.). În primele şase capitole, sunt menţionate
temele majore care vor fi dezvoltate în carte. Mai întâi
profetul se referă la decăderea morală a lui Iuda, care
l-a părăsit pe Domnul, devenind mai rău decât un bou
(boul îşi recunoaşte stăpânul său, pe când Israel nu-l mai
cunoaşte pe Domnul: 1,3); profetul denunţă apoi formalismul
religios care a făcut ca Iuda să fi e mai rău decât
Sodoma şi Gomora, astfel că jertfele lor sunt vrednice de
ura Domnului (1,11-15). Domnul e dezamăgit de aceste
„roade” ale „viei” sale (ale poporului său: 5,1-7).
În acest context, apare vocaţia profetului. Chemat
fiind să fie purtătorul de cuvânt al Domnului, profetul,
conştient fi ind de păcatele sale, se cutremură, dar, curăţat
de Domnul, acceptă misiunea profetică (6,1-8) pentru
a ajuta la convertirea poporului. El trebuie să vestească
împărăţia lui Dumnezeu, care va veni, chiar şi când întâlneşte
păcatul omului, prin sosirea lui Mesia, care va fi
din neamul regelui David, se va numi „Emanuel” (7,14)
şi va fi „Dumnezeu puternic” (9,5) instaurând o împărăţie
universală (2,1-5).
Toate acestea se vor împlini pentru că Dumnezeu este
„Domnul oştirilor” şi el controlează evenimentele: judecata sa
nu e întâmplătoare, ci e conformă cu planul său de iubire;
mândria şi aroganţa sunt pedepsite indiferent că e vorba
de Israel, Iuda sau naţiunile păgâne (13-23). Acestor încercări
le va supravieţui „un rest sfânt” care va mulţumi
Domnului pentru ocrotire şi salvare (24-27).
Omul nu trebuie să se încreadă în om, ci în Domnul
care rămâne mereu fi del promisiunilor sale: el purifi că
poporul prin suferinţă şi credinţă. În acest fel, Sionul va
triumfa asupra tuturor naţiunilor (28-35). Pentru moment
însă, judecata Ierusalimului este amânată. Susţinut
de profetul Isaia, regele Ezechia, încrezător în Domnul,
e vindecat de boala sa şi salvează Ierusalimul de asediul
prelungit al regelui Sennaherib. Profetul prezice însă
exilul lui Iuda în Babilon (36-39).
Deutero-Isaia (= al doilea Isaia). Afl at în Babilon împreună
cu poporul său, Deutero-Isaia îşi dă seama că
ceea ce Proto-Isaia vestise s-a împlinit (= exilul). Dar
Isaia a vestit şi un mesaj de speranţă şi mângâiere: eliberarea
este sigură. Ea e rodul iubirii lui Dumnezeu care
este atotputernic, veşnic, infi nit de înţelept şi stăpân al
istoriei. El va elibera pe poporul său din robie, îi va ierta
păcatele şi va instaura împărăţia neprihănirii. Această
eliberare se împlineşte din voinţa Domnului prin misiunea
şi jertfa Slujitorului lui Iahve. De această eliberare
pot fi părtaşi toţi oamenii, dacă se convertesc şi părăsesc
calea păcatului (40-55).
Trito-Isaia (= al treilea Isaia). Dacă Dumnezeu restaurează
Ierusalimul, o face pentru că vrea să cheme la
mântuire toate popoarele (56,1-7). Fiecare om e chemat
să proclame dreptatea, iubirea şi milostivirea Domnului.
În acest plan, Sionul va deveni centrul şi desfătarea tuturor
naţiunilor. Domnul îşi va revela în Sion slava (60)
prin Unsul său (Mesia), care proclamă anul îndurării
Domnului, care vindecă pe cei cu inima zdrobită, care
redă vederea orbilor, şi mângâie pe cei întristaţi (61,1-2).
Atunci Domnul îşi va găsi bucuria în Sion. Slujitorii săi
vor primi binecuvântarea sa, deoarece un cer nou şi un
pământ nou vor lua fi inţă (65,17; 66,22); aceasta e soarta
celor buni; cei răi, în schimb, vor suporta o suferinţă veşnică
(66,6.15-16.24).

Structura
Proto-Isaia:
– 1-6: ameninţări şi promisiuni faţă de Iuda şi Ierusalim;
– 7-12: cartea lui Emanuel;
– 13-23: oracole împotriva naţiunilor;
– 24-27: apocalipsul lui Isaia;
– 28-33: oracole de ameninţare şi promisiuni faţă de Iuda
şi Israel;
– 34-35: Domnul răzbună Sionul;
– 36-39: apendice istoric: Isaia şi regele Ezechia.
Deutero-Isaia:
– 40-48: Israelul în Babilon;
– 49-55: restaurarea Sionului.
Trito-Isaia:
– 56-66: instaurarea împărăţiei universale a lui Dumnezeu.

2.4.4. Teologia
Mesajul teologic al cărţii profetului Isaia este foarte
bogat.
a) Din Proto-Isaia reţinem:
– Sfinţenia lui Dumnezeu. Mesajul dominant al profetului
Isaia, din secolul al VIII-lea, este sfinţenia lui
Dumnezeu, creatorul şi stăpânul lumii. Domnul este
„Sfântul lui Israel”. Această convingere s-a întipărit profund
în conştiinţa profetului chiar din momentul vocaţiei
sale (6,1-8). Viziunea avută l-a făcut pe profet să înţeleagă
mai bine răutatea păcatului şi consecinţele sale.
Păcatul omului a contaminat universul întreg. De aceea,
şi pedeapsa divină era universală. Totuşi, Isaia ştia
că Domnul nu va distruge tot poporul, pentru că el şi-a
păstrat un „rest sfânt”, în care promisiunile divine se vor
împlini.
– Restul sfânt. Doctrina despre „restul sfânt” se bazează
pe adevărul că Dumnezeu este stăpânul istoriei.
Domnul va purifi ca „restul sfânt”(o parte a poporului său
care i-a rămas fi del chiar şi în mijlocul încercărilor şi
care va fi cel în care promisiunile divine se vor împlini),
prin focul suferinţei; dar mântuirea restului sfânt nu e
automată, ci ea recere şi colaborarea omului, adică presupune
convertirea (= faptul de a-l căuta pe Dumnezeu
şi întoarcerea la el).
– Mesianismul. Iahve este fi del promisiunilor sale,
pentru că el va ridica din neamul regelui David un rege
care va instaura dreptatea şi pacea; peste el se va odihni
Duhul Domnului „duhul înţelepciunii şi al înţelegerii,
al sfatului şi al tăriei, duhul cunoaşterii şi al fricii de
Domnul”(11,2). Această fi gură mesianică regală îşi va
găsi împlinirea, după câteva secole, în persoana Fiului,
pe care Tatăl îl va trimite pentru a instaura împărăţia păcii
şi a dreptăţii nu numai în Israel, ci în tot universul.
b) Pentru Deutero-Isaia şi Trito-Isaia reţinem:
– Noul exod. Aceasta este tema dominantă a lui Deutero-
Isaia. Eliberarea din Egipt este retrăită prin reîntoarcerea
în ţara promisă datorită edictului regelui persan Cirus,
care este numit „slujitorul Domnului”; eliberarea nu e rodul
bunăvoinţei regelui Cirus, ci e rodul lucrării Domnului.
– Monoteismul. Nicăieri în Sfânta Scriptură nu sunt
afi rmate atât de categoric, clar şi insistent monoteismul
şi măreţia Dumnezeului unic (40,12-17.21-26; 43,10-13).
Iahve este singurul Dumnezeu; în afară de el nu există alt
Dumnezeu. El este unicul stăpân al istoriei universale,
Unicul care a creat toate. El e cel care garantează eliberarea
lui Israel şi prosperitatea lui. Întoarcerea lui Israel
din exil este văzută ca o nouă creaţie, lucrare specifi că lui
Iahve. Numai el poate crea (verbul bārā’ = a crea, atribuit
numai lui Dumnezeu, apare în Deutero-Isaia de 16 ori).
– Dreptatea lui Dumnezeu. Promisiunile divine sunt gata
să se împlinească; de aceea, Deutero-Isaia şi Trito-Isaia laudă
dreptatea lui Dumnezeu, (41,2.16; 61,3; 62,11-12), care,
după ce a pedepsit poporul, îl restaurează. Importantă nu
este puterea oamenilor, nici alianţele politice, ci încrederea
în Dumnezeu, care nu dezminte niciodată (8,13;
28,16; 30,15). Această încredere o căuta Proto-Isaia în
regele Ahaz, dar nu a găsit-o decât în regele Ezechia.
– Puterea cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult decât
orice alt autor sacru, Deutero-Isaia, de la început până la
sfârşit, afi rmă puterea cuvântului lui Dumnezeu (55,10-
11). Acest cuvânt nu constă atât în mesaje scrise sau vorbite,
cât mai ales în fapte minunate.
– Ierusalimul. Atât în Deutero-Isaia, cât şi în Trito-Isaia,
Ierusalimul ocupă un loc central. Uneori, profetul vede
Ierusalimul ca pe un loc al întoarcerii lui Israel prin deşert
spre propria ţară (40,9-10), alteori ca pe o văduvă
care va deveni, singură, mama fericită a multor fi i (54,1-10;
65,17-25).
– Slujitorul lui Iahve - Mesia. Slujitorul lui Dumnezeu
desemnează când pe Israel, când o persoană istorică – fi -
gură profetică a lui Isus Cristos. Misiunea acestui slujitor
e exprimată explicit în patru poeme sau cântări (42,1-7;
49,1-9; 50,4-9; 52,13-53,12); în ele, dar mai ales în a
patra cântare, creştinii au văzut cea mai clară prefi gurare
a lui Cristos în Vechiul Testament (Mt 8,17; 12,18-21; Lc
22,37; Fap 8,32-33; 1Pt 2,24). Slujitorul lui Iahve, neobosit,
va vesti cuvântul Domnului şi va impune peste tot
judecata, în timp ce insulele aşteaptă legile sale drepte,
pentru că el este rânduit să fi e „alianţa poporului şi lumina
neamurilor” (42,4.6); va întâmpina opoziţie, dar nu se
va da înapoi, căci Dumnezeu este tăria lui (50,5-7); el va
fi un om al durerilor (nu pedepsit de Dumnezeu), căci el
purta suferinţele noastre şi durerile noastre le suporta, în
rănile sale se găsea vindecarea noastră (53,3-5).
Bogăţia ideilor teologice trebuie să ne facă să vedem ce
lucruri minunate a făcut Dumnezeu în sânul poporului
său prin profetul Isaia care s-a îngrozit că e „un om cu
buze necurate şi locuieşte în mijlocul unui popor cu buze
pătate” (6,5), dar care, purifi cat de Domnul (6,6-7), a fost
un profet cum n-a mai fost altul afară de el.
2.4.5. Texte alese
 1,10-20: cultul adevărat voit de Dumnezeu;
 5,1-7: cântul viei Domnului;
 6,1-13: vocaţia profetului;
 7,1-16: necredinţa lui Ahaz şi semnul lui Emanuel;
 9,1-6: Mesia e lumină pentru poporul care umbla în
întuneric;
 11,1-9: Mesia e din neamul regelui David; Duhul
Domnului e peste el;
 25,1-10: Domnul este scăpare sigură; banchetul de pe
Muntele Sionului;
 30,8-17: pericolele care ameninţă poporul dacă-l părăseşte
pe Domnul;
 36-38: regele Ezechia şi profetul Isaia;
 40,1-11: misiunea încredinţată profetului (= Deutero-
Isaia);
 42,1-7: Domnul îl prezintă pe servitorul său – prima
cântare;
 43,22-44,23: numai Iahve mântuieşte;
 49,1-7: misiunea încredinţată slujitorului-profet – a
doua cântare;
 50,1-11: încrederea slujitorului profet – a treia cântare;
 52,13-53,12: slujitorul profet prin suferinţă răscumpără
poporul – a patra cântare;
 55,10-11: puterea cuvântului lui Dumnezeu;
 58,1-14: postul adevărat;
 61,1-11: plin de Duhul Domnului, Mesia mângâie şi
eliberează pe cei oprimaţi.

2.4.6. Teme
 Mesianismul în cartea profetului Isaia;
 Sunt slujitorul Domnului;
 Comentaţi cântările slujitorului lui Dumnezeu;
 Implicaţiile textului Is 5,1-7 în viaţa mea;
 Căutaţi în Noul Testament aceste texte din cartea profetului
Isaia:
$ „Iată fecioara va zămisli şi va naşte un fi u şi îl vor
numi Emanuel” (7,14);
$ „Cu auzul veţi auzi, şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă,
vă veţi uita, dar nu veţi vedea, că s-a învârtoşat inima
poporului acesta” (6,9-10);
$ „Templul meu lăcaş de rugăciune se va chema
pentru toate popoarele” (56,7);
$ „Duhul Domnului este peste mine, pentru că
Domnul m-a uns să binevestesc săracilor, m-a trimis să
vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc celor închişi
eliberarea, şi prizonierilor libertatea” (61,1);
$ „Un glas strigă: «Pregătiţi în pustiu calea Domnului,
neteziţi în loc neumblat drumul pentru Dumnezeul nostru!
»” (40,3).