1.

Profetul Osea
a. Viaţa şi chemarea profetului
- numele Osea derivă de la rădăcina verbală „iaşa” şi înseamnă mântuire
- tatăl său, numit Beeri, nu este cunoscut
- nu se ştie din care trib şi din care regat se trage profetul
- s-a născut pe la începutul sec. VIII
- îşi dezvoltă misiunea profetică în regatul de nord motiv pentru care se presupune că este originar de
acolo - începe a profeţi pe la sfârşitul domniei lui Ieroboam II, deci pe la 750 î. H. și activează sub aceiaşi
regi ca şi Isaia - profetul istoriseşte întâmplări din viaţa sa, şi anume căsătoriile sale, care aveau să
simbolizeze moartea lui Israel - Osea a vieţuit şi activat în timpuri tulburi și îşi vede patria mergând de la
culmea gloriei, cu paşi repezi, spre prăbuşire
- în timpul lui Ieroboam II, Regatul de Nord se afla într-o situaţie prosperă, dar situaţia interioară/morală a
ţării nu corespundea celei exterioare: mai-marii şi fruntaşii se dedau la vicii, îi apăsau pe cei săraci şi
trăiau în desfrâu; chiar şi preoţii cădeau în aceleaşi vicii. Pretutindeni se practica idolatria.
- după moartea lui Ieroboam II se iscară tulburări interne, care sfâşiară regatul şi-l duseră la ruină -
profetul primeşte sarcina să anunţe ruinarea regatului şi a regilor, precum şi judecata universală. El
trebuia să arate poporului că pedeapsa este justă şi că trebuie primită cu încredere şi resemnare
- în cartea lui Osea se regăsesc toate elementele propovăduirii profetice:
- ideea despre căsătoria lui Dumnezeu cu poporul Său
- ideea de necredincioşie conjugală şi de adulter
- ideea despre restaurarea viitoare a regatului şi a unităţii întregului popor sub dinastia davidică -
despre un nou legământ şi despre convertirea popoarelor, care-L vor căuta pe Domnul şi pe David,

b. Cuprinsul şi interpretarea cărţii

Se deosebesc două părţi distincte:
Partea I
- profetul primeşte ordin de a lua în căsătorie o femeie cu numele Gomer, care era odinioară desfrânată -
această căsătorie simbolizează necredincioşia lui Israel. Numele copiilor din această căsătorie
simbolizează soarta casei regale şi a poporului. Schimbarea acestor nume anunţă o nouă uniune cu
Dumnezeu. Prin simbolul căsătoriei cu femeia păcătoasă, necredincioşia lui Israel faţă de Dumnezeu este
condamnată.
- totuşi, Dumnezeu cheamă poporul la pocăinţă şi încheie cu el un nou legământ
- o a doua căsătorie a profetului anunţă captivitatea: această pedeapsă va duce poporul la pocăinţă

Partea a II-a
- se poate desface în două secţiuni:
- profetul mustră crimele poporului
- vesteşte pedeapsa pentru ele
a) prima mustrare – conţine enumerarea fiecărui păcat al poporului biblic şi arată cauzele lui: lepădarea
de lege şi idolatria
b) a doua mustrare – arătarea fărădelegilor conducătorilor şi pedeapsa lor inevitabilă
- celor pocăiţi le promite mântuirea
c) a treia mustrare – în zadar Dumnezeu a lucrat pentru îndreptare
- cei păcătoşi caută mântuirea acolo unde n-o pot afla
d) mustrarea a patra – anunţarea pedepselor inevitabile pentru Israel, din cauza gravităţii
păcatelor - pedeapsa duce la mântuire
- se aminteşte exemplul patriarhului Iacob, ca să se arate cât de mult se deosebesc de dânsul
urmaşii lui, şi să recunoască pedeapsa meritată
- neîndreptându-se prin nenorocirile prime, păcătoşii vor suferi pedepse şi mai grele
- celor convertiţi li se promite mântuirea
Epilogul
- cel înţelept observă căile Domnului
1
Caracteristici ale cărții profetului Osea:
- potrivit lui Osea totul se rezumă în iubire: Dumnezeu iubeşte poporul Său – îl iubeşte în tot timpul, îl
iubeşte şi acum, şi-l va iubi totdeauna, chiar în timpul necredincioşiei şi părăsirii sale
- iertarea este ceva de esenţă divină; Dumnezeu iartă pentru că este Dumnezeu
şi nu om - propria lui viaţă i-a servit drept lecţie
- Osea este un orator şi un scriitor de prim rang, dar şi un suflet de elită şi un precursor al
Evangheliei - în felul de a scrie iubirea lui Dumnezeu, el se aseamănă cu Sfântul Apostol
Ioan Evanghelistul

c. Autenticitatea şi autoritatea divină a cărţii

- autenticitatea şi autoritatea divină a cărţii sunt sigure, întemeiate pe mărturiile Sfintei Scripturi şi ale
Tradiţiei - mărturii în Noul Testament:
- Matei îl citează pe Osea: „Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu”
- Mântuitorul recomandă fariseilor unele cuvinte ale lui Osea: „Milă voiesc, iar nu jertfă”
- Sf. Ap. Pavel îl numeşte expres pe profet
- căsătoriile profetului au fost folosite de profet drept simbol pentru înfăţişarea unor idei religioase mai
înalte - numele soţiei Gomer şi a copiilor profetului servesc în acelaşi timp ca tipuri (Loami = nu-i
poporul meu; Lo Ruhama = fără milă; Izreel = Dumnezeu l-a împrăştiat pe el)

2. Profetul Ioil
a. Numele profetului
- numele Ioil este sinonim cu Ilie = El este Iahve = Dumnezeu este Iahve
- numele era foarte întrebuinţat între iudei
- numele tatălui său era Petuel
- despre viaţa profetului nu ştim nimic
- probabil că el a fost născut în regatul sudic şi aici şi-a desfăşurat şi activitatea profetică (afirmă Fericitul
Ieronim) - Ioil se adresează mai ales locuitorilor din Ierusalim pentru că vorbeşte către preoţi şi face
aluzie la sacrificii şi la rituri sfinte
- nu există nici un mijloc sigur pentru a determina epoca profetului
- părerea tradiţională îl situează pe Ioil în sec. VIII, sub domnia lui Ioas (836-796 î. H.), care era minor în
vremea rostirii profețiilor

b. Cuprinsul şi împărţirea cărţii

- cartea cuprinde două cuvântări
1. Prima cuvântare – îndemn spre căinţă
- descrie invazia unei mari mulţimi de lăcuste, care pricinuieşte o mare calamitate
pentru popor - descrie amănunţit devastarea ţării
- în legătură cu descrierea plăgii lăcustelor, care este o prevestire, profetul descrie groaza „Zilei
Domnului”, când vor apare răzbunătorii dreptăţii
2. A doua cuvântare – anunţă celor ce se căiesc nu numai abundenţă în bunuri materiale, ci şi prisosinţă
în daruri spirituale
- Dumnezeu le promite celor care au făcut căinţă:
- pentru timpul prezent: victorie asupra duşmanilor şi restituire în toate
- pentru timpul mesianic: daruri spirituale din abundenţă, răzbunarea şi judecata împotriva duşmanilor şi
a tuturor popoarelor, în valea lui Ioasaf
- Sionul va fi locuinţa Domnului

c. Interpretarea ideilor eshatologice

- deşi este mică, cartea lui Ioil este bogată în idei mesianice şi eshatologice

2
- la Ioil, descrierea evenimentelor viitoare este supusă „legii lipsei de perspectivă” (intervalele care
separă aceste evenimente, fie între ele, fie de timpul profetului, nu sunt determinate cu precizie, astfel
că ceea ce se referă la un viitor îndepărtat se pare că este aproape de timpul profetului)
1. Interpretarea alegorică
- este poate prima în exegeza creştină reprezentată de Fericitul Ieronim
- în cele patru feluri de lăcuste de la Ioil se înţeleg patru popoare: asirienii, babilonienii, medo-
perşii şi macedonenii, împreună cu succesorii lor
- după Ieronim, lăcustele ar fi nişte metafore pentru duşmanii poporului Israel
- Sfinţii Părinţi, în general, acceptă interpretarea alegorică, dar, în privinţa aplicării ei, nu sunt de acord
între ei 2. Interpretarea literară
- stilul şi felul istorisirii, arată că este vorba despre o descriere şi interpretare literară realistă -
profetul descrie cu exactitatea unui martor ocular ravagiile pricinuite de această calamitate
groaznică - cuvântul calamitate nu este o exagerare, ci o realitate
- lăcustele care s-au abătut asupra Palestinei la începutul anului 1915 au făcut aceleaşi ravagii ca în
timpul lui Ioil, deci calamitatea descrisă de Ioil este o invazie reală de lăcuste, în sensul propriu al
cuvântului 3. Interpretarea apocaliptică
- lăcustele nu ar trebui înţelese ca o calamitate actuală (prezentă), ci ca un element sau o
reprezentare tipică a catastrofelor viitoare care anunţă sosirea „zilei lui Iahve”
- această interpretare nu se deosebeşte în chip esenţial de cea alegorică. În loc de a descrie venirea
unor duşmani istorici, profetul, sub învelişul acestei figuri (apocaliptice), ar anunţa catastrofele cele din
urmă - Ioil descrie:
- ziua lui Iahve
- judecata universală asupra popoarelor
- aşteptarea fermă a lui Dumnezeu, ca eliberator
- accentuează adevărata căinţă: „Rupeţi-vă inimile şi nu veşmintele”
- punctul culminant al cuvântării lui Ioil este profeţia despre revărsarea spiritului lui Dumnezeu

d. Autoritatea divină e adeverită prin mărturiile Noului Testament:

- Sfântul Apostol Petru, în cuvântarea de la pogorârea Sfântului Duh, se referă la cuvintele lui Ioil (Ioil a
prezis această răspândire a Duhului Sfânt
- Sfântul Apostol Pavel îl citează pe Ioil, în Epistola către Romani
- Sfântul Apostol Ioan, în descrierea plăgii lăcustelor, se pare că depinde de Ioil

e. Valoarea doctrinară a cărţii

- învăţătura morală propovăduită de Ioil contemporanilor săi are valoare şi pentru creştini - profetul
accentuează ideea că Iahve este drept şi de aceea este necesară căinţa sinceră pentru a fi mântuit -
câteva veacuri mai târziu, Sfântul Ioan Botezătorul şi Domnul nostru Iisus Hristos vor propovădui acelaşi
lucru: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”
- pentru a primi har de sus trebuie să fii drept şi să ai o pietate sinceră
- profetul descrie plastic „Ziua lui Iahve” şi semnele premergătoare, adică judecata universală. El vesteşte
Judecata din urmă asupra popoarelor şi exprimă cu mare putere speranţele mesianice ale credincioşilor
- Israel nu va pieri, el va ieşi victorios din marea încleştare, din valea lui Iosafat, vale unde Iahve va judeca
- Fericirea viitoare este descrisă cu metafore şi culori uzitate în descrierile eshatologice: „munţii vor picura
must, iar din dealuri va curge lapte”, dar nu trebuie să aşteptăm realizarea literară a acestor descrieri -
dintre speranţele mesianice, cea mai importantă este promisiunea revărsării Duhului Sfânt peste toate
clasele societăţii, fără deosebire
- prin aceasta se exprimă în forma cea mai clară universalitatea harului divin, care se va realiza în Biserica
creştină

3
3. Profetul Amos
a. Numele şi persoana profetului
- numele evreiesc Amos înseamnă „sarcină”
- titlul arată că Amos era un păstor din Tecua
- după originea sa, aparţinea de Regatul de Sud
- se îndeletnicea cu strângerea de sicomore (sicomor = un arbore care creşte şi se dezvoltă la o anumită
altitudine) - după exegeţii mai noi, Amos ar fi cel mai vechi profet scriitor
- timpul când activează el este sigur
- anul chemării îl indică exact: „În zilele lui Ozia, regele lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş,
regele lui Israel, cu doi ani înainte de cutremur”
- nu se ştie azi în ce an a avut loc acel cutremur
- începutul activităţii este fixat pe la 760 î. H.
- Amos era cetăţean al regatului Iuda, dar misiunea şi-a îndeplinit-o în Samaria, în Regatul de Nord, în
oraşul Betel - acolo a fost trimis din ordinul lui Dumnezeu:
- ca să biciuiască moravurile corupte (cultul viţelului, cei bogaţi îi apăsau pe cei săraci, iubeau desfrâul şi
plăcerile vinovate, dispreţuiau mustrările profeţilor)
- să predice căinţă şi îndreptare
- pe de altă parte, regatul era puternic şi în plin progres – în contrast puternic cu starea morală, în mare
decadenţă - cartea profetului se compune dintr-un fragment biografic şi cuvântări, reproduse mai mult în
rezumat - el singur şi-a adunat cuvântările în formă rezumativă, după ce a fost expulzat din Betel b.
Cuprinsul cărţii
- are un caracter ameninţător
- profetul biciuieşte şi mustră fărădelegile locuitorilor din Regatul de Nord şi le prezice
pedepse - la sfârşit, cartea se încheie cu o profeţie de mângâiere, vorbind despre
mântuirea mesianică Introducerea
- tratează despre judecata dumnezeiască, care se va îndeplini deopotrivă faţă de toate popoarele
vinovate - cuprinde profeţii de ameninţare împotriva Damascului, filistenilor, Tirului, Edomului,
Amonului, Moabului, împotriva lui Iuda şi împotriva lui Israel
Partea I
- cuprinde mustrările (profeţiile de ameninţare)
- prin mai multe cuvântări, profetul descrie certitudinea, necesitatea şi gravitatea pedepsei - profetul
deplânge ruina deplină a poporului şi explică cauzele ei: neascultarea de Dumnezeu şi lipsa de căinţă
Partea a II-a
- cuprinde cele 5 viziuni ale profetului
1. prin ruga profetului se înlătură pedepsele anunţate prin simbolurile lăcustelor şi ale focului mistuitor 2.
prin alte două viziuni se prezice căderea casei lui Ieroboam şi a regatului lui Israel; - viziunea a treia
(Însuşi Dumnezeu apare cu o cumpănă în mână) anunţă distrugerea lui Israel şi a dinastiei regale -
viziunea a patra (un paner cu fructe) arată simbolic sfârşitul regatului
3. viziunea a cincea (Dumnezeu stând pe altar), arată nimicirea poporului
Epilogul
- se prezice restaurarea casei lui David şi a poporului
- Amos este un scriitor de talent
- vorbirea sa e simplă şi sobră, remarcându-se prin eleganţă şi unitate
- stilul e colorat, imaginile şi figurile pe care le foloseşte dau vioiciune cuvintelor
- deşi păstor, profetul nu era lipsit de cunoştinţe istorice şi geografice
- Amos avea oarecare cultură, puţin obişnuită la un locuitor de la ţară, în sec. VIII î. H. - uimeşte faptul că
omul acesta, mânat de o forţă invizibilă şi irezistibilă, şi-a părăsit îndeletnicirea şi ţara, ca să meargă
dincolo de hotarele ţării, spre a înfrunta singur o mare mulţime şi a ataca moravurile şi instituţiile de acolo
- profetul e flămând şi însetat după dreptate
- deosebirile sociale, abuzurile, ipocrizia, zgârcenia şi desfrâul aprind indignarea lui
- profetul Amos aminteşte de înaintaşul său, Ilie Tesviteanul, înfruntându-l pe Ahab în ţarina lui Nabot şi
biciuind faptele Izabelei
4
- în felul său de predicator sobru, biciuind viciile şi anunţând pedepsele, Amos se aseamănă şi cu
Sfântul Ioan Botezătorul
- Amos nu este creatorul monoteismului etic, cum susţin unii exegeţi
- Amos n-a creat nimic nou, ideile:
 - despre sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu
- concepţia că şi relaţiile oamenilor între ei trebuie să se întemeieze pe virtute, dragoste, dreptate şi
îndurare, care formează bazele pentru raportul poporului Israel şi al fiecărui credincios în parte, faţă de
Dumnezeu, se presupun ca ceva cunoscut mai înainte
- meritul lui Amos: a adâncit tot mai mult aceste idei şi le-a difuzat în mase
- el a arătat că Dumnezeu este absolut drept – El nu părtineşte pe nimeni şi răsplăteşte fiecăruia după
faptele sale morale
- Amos se ridică energic, ca şi Ieremia, împotriva falselor concepţii ale poporului, care Îl consideră pe
Iahve numai ca un Dumnezeu al lui Israel, iar pe sine ca primul născut între popoare, Dumnezeu fiind un
fel de talisman împotriva nenorocirilor
- chemarea lui Israel nu este un privilegiu, ci un har de la Dumnezeu
- adevărata religie în ochii lui Iahve este împlinirea voii Lui
- Voia Lui cere un serviciu curat şi înainte de toate împlinirea dreptăţii sociale
- iubirea de aproapele şi îndurarea faţă de cel în suferinţă sunt virtuţi fundamentale
- A-L căuta pe Iahve înseamnă a căuta binele
c. Autoritatea divină a cărţii lui Amos
- este adeverită de Sfânta Scriptură
- Sfântul Ştefan şi Sfântul Iacob citează din Amos

4. Profetul Avdia
a. Numele şi activitatea profetului
- numele Avdia înseamnă, în limba ebraică, sluga (servul) lui Dumnezeu
- numirea Iahve este numirea cea mai caracteristică dată lui Dumnezeu şi exprimă eternitatea Lui (Cel ce
este, Cel Etern)
- traducerea alexandrină (Septuaginta) transcrie numele: Avdias; Vulgata: Abadias
- în româneşte pronunţăm Obadia, după textul ebraic, iar după textul grecesc, Avdia
- titlul profeţiei care cuprinde două cuvinte: „Viziunea lui Avdia”, nu ne dă nici un fel de relaţii
despre personalitatea autorului, originea şi epoca lui
b. Subiectul şi cuprinsul cărţii
- cartea lui Avdia este cea mai scurtă din Vechiul Testament (21 versete)
- cuprinde o profeţie ameninţătoare împotriva Edomului
- în această profeţie se disting trei părţi:
1. se descrie pedeapsa exemplară aplicată edomiţilor, popor orgolios şi laş
- profetul anunţă planul lui Dumnezeu prin care s-a decretat distrugerea Edomului
- locuitorii Edomului se încred în castelele lor naturale, dar în zadar
- Edomul va fi pustiit şi părăsit
2. se arată cauza pedepselor
- profetul insistă asupra sentimentelor duşmănoase ale edomiţilor faţă de Israel
- se anunţă vestirea apropiată a „Zilei Domnului”, când Dumnezeu va pedepsi toate popoarele pentru
nedreptăţile săvârşite împotriva lui Israel
- Edomul va fi lovit îndeosebi
3. restaurarea regatului lui Israel
- când Dumnezeu va judeca popoarele şi pe edomiţi, mântuirea va fi pe muntele
Sionului - pe când Edomul va fi distrus, Israelul îşi va întinde teritoriul
- cei captivi se vor întoarce în patrie şi îşi vor lua în primire posesiunile lor
- cei restauraţi vor constitui împărăţia lui Dumnezeu
c. Timpul compunerii
- data compunerii cărţii este mult controversată, deoarece cartea nu ne oferă date destul de precise
5
- fixarea datei depinde de chipul cum se explică versetul 11, care vorbeşte despre o ocupare sau o
distrugere a Ierusalimului
- Sfânta Scriptură, în afară de cucerirea Ierusalimului din anul 586 î.H., aminteşte de încă trei cuceriri - cei
mai mulţi exegeţi tradiţionalişti fixează misiunea lui Avdia înainte de exil, pe timpul lui Ioram - după aceşti
exegeţi profetul s-ar referi la devastarea Ierusalimului de către arabi şi filisteni, pe când ar fi participat şi
edomiţii
- unii cred că Avdia ar fi scris cartea înainte de Ioil şi Amos, totuşi ar fi profeţit împreună cu ei, sub
regele Ozia, după ce a profeţit şi mai înainte sub Amasia
- cei mai mulţi exegeţi moderni cred că profetul se referă la catastrofa Ierusalimului din 586 şi că Avdia
ar fi trăit mai târziu, după exilul babilonian sau în timpul exilului
- toate aceste păreri sunt simple conjuncturi fără temeiuri raţionale
- pentru vechimea cărţii poate servi drept argument aşezarea cărţii în canon, între Amos
şi Iona - din punct de vedere literar este înrudire între:
- Avdia şi Ioil
- Avdia şi Ieremia (înrudirea se explică prin aceea că cele ce sunt comune la amândoi profeţii, la Avdia se
află într o legătură mai potrivită)
- Ieremia l-a folosit pe Avdia şi nu invers; se ştie că Ieremia, mai ales în privinţa profeţiilor împotriva
popoarelor păgâne, are obiceiul de a-i repeta pe predecesorii săi – acesta ar fi un argument despre
vechimea cărţii lui Avdia - stilul cărţii trădează o epocă apropiată de cea clasică
- limba e simplă şi lipsită de figuri de stil avântate
- vorbirea lui Avdia e viguroasă şi constituie un poem biblic frumos, în care adevărurile se exprimă
adeseori în forme de ziceri, în formă de sentinţe, de exemplu: „mândria duce la rătăcire”; „nu te uita la
ziua fratelui în ziua împotrivirii şi nu te-nveseli de fiii lui Iuda-n ziua nimicirii lor”; „cum ai făcut, aşa-ţi va
fi”; „cu ce-ai plătit, aceea se va-ntoarce în capul tău”
- însemnătate mesianică: - pune în legătură distrugerea Edomului şi pedepsirea popoarelor păgâne cu
instaurarea împărăţiei mesianice
- centrul acestei împărăţii spirituale va fi Ierusalimul
d. Doctrina cărţii
Profetul învaţă că:
- răul nu rămâne nepedepsit
- Dumnezeu este un Părinte bun şi ocrotitor al celor asupriţi
- păcatul aduce nenorociri
- în fruntea tuturor păcatelor stă mândria din care izvorăsc multe altele
- cei mândri se depărtează de Dumnezeu şi de aceea se îndreaptă spre prăpastie
e. Autoritatea divină
- deşi nu e demonstrată cu citări din Noul Testament, totuşi este întărită prin tradiţia continuă a
Sinagogii şi a Bisericii, care au admis-o în canon