ÎNTRUPAREA FIULUI LA „PLINIREA VREMII”!

1. Introducere:
Evanghelia după Matei stă asemenea unei ferestre între cele două testamente. Se
leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui
Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie a lui
Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu. Autorul este Matei a fost un vameş
convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre Mesia. În limba greacă numele
este Malthias,este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor.
Devine ucenicul lui Iisus, iar Tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a
mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia
2. Ideea principală:
Matei prezintă planul lui Dumnezeu. Expresia „Împărăţia cerurilor” este
caracteristică acestei Evanghelii. Împărăţia era aproape în persoana Regelui. Venirea
împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit
scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe
Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu
Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13).
Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui
Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv
îngerii.
Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Iisus În
anul 4 î.H. (după unii specialiști) numit şi „Anno Domini” sau în anul Domnului”, s-a
născut Iisus în Betleem. Patru sute de ani a fost un moment de tăcere din partea lui
Dumnezeu între Vechiul Testament şi Noul Testament. Cu toate că această perioadă este
marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea
pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman şi mulţimea
clarvăzătorilor Orientului, toţi erau pregătiţi pentru venirea unui Mântuitor, în aşa fel încât
aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca
fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4). Iisus Hristos împarte istoria omenirii în două
: î.H. şi d.H., El fiind punctul central.
Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai
vorbeşte prin proroci, ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat
o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea lui Dumnezeu dată prin Moise şi
prorocii, în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile
Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite.
Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo - Persan, la
începutul Evangheliilor Imperiul Roman era noul conducător.

3. Scurtă prezentare a istorie dintre cele două Testamente:

În480 î.H., Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a
fost înfrânt în bătălia de la Salamina. Aceasta a fost ultima încercare a Estului de a domina
lumea. În333 î.H., Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la
victorie împotriva persanilor la Issos. - 332 î.H.. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I
s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. În
323 î.H., Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru
generali ai săi.
În 320 î.H., Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter. În
312 î.H, Selucius /Seleukos I fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de
bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. În 203 î.H, Antioch cel Marecucereşte
Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic
(Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti. În 166 î.H, preotul
Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei
macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au
comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit „ciocanul”, a
fost cel care a organizat revolta.
În 63 î.H, Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei
noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Iisus. În 40 î.H,
Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.
În 37 î.H., Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot
macabean. În 31 î.H, Cezar Augustus devine împăratul Romei. În 19 î.H, începe
construirea templului lui Irod.În anul 4 î.H s-a născut Iisus în Betleem.
În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea Domnului Iisus sunt
:
1.Fariseii - fariseii s-au ridicat pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva
influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau
naţionalişti în politică.
2. Saducheii - erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de
tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau
supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci.
3. Cărturarii - erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele
lui Ezra. Ei au devenit „despicători ai firului în patru”, care se preocupau mai mult de litera
legii decât de spiritul legii.
4. Irodienii - erau un partid din zilele lui Iisus, care a apărut ca un grup de oportunişti
politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron
Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.
Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de
şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică
şaptezeci. Pe timpul lui Iisus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for
conducător în domeniu social şi religios era Sanhedrinul.

4.Redactarea cărții:
A fost făcută cam prin anii 50, iar Matei a dorit ca evreii să înţeleagă Evanghelia lui
Iisus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii evreilor faptul că, Iisus Hristos este Mesia cel
promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui
Iisus din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu.

Puncte de repere:
În Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Iisus învăţa
norodul Matei 4:17: „ De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să
zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează
o altă etapă din viaţa lui Iisus. Matei 16:21: „ De atunci încolo, Iisus a început să
spună ucenicilor Săi că Eltrebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult
din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea
cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură
Iisus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În Evanghelia după Matei avem 8
pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara,
Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului. Legăturile între Evanghelia după Matei și
Vechiul Testament au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Iisus Hristos ca fiind
Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Iisus, David respectiv Avram.
De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea
din fecioară a lui Iisus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea
Lui din Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Iisus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3),
vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea
triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)”. Iisus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între
care cărturarii, iudeii şi fariseii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au
recunoscut în Persoana lui Iisus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în
termenii lor, care să îi scape de jugul roman.
Evanghelia după Matei ne prezintă în capitolele 5-7, „ portretul cetăţeanului” care
va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Iisus trece dincolo de Litera Legii, în
adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi
se situează deasupra Legii lui Moise.

5.Revelaţia în Hristos:
Este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. Prin incarnarea sau
întruparea Sa, El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la
folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6-8: 6.El, cu toate că
avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu
Dumnezeu, 7 ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se
asemenea oamenilor. 8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a
făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” si a devenit
supus Tatălui si in unele cazuri Duhului Sfânt. Matei 4:1 scrie: „ Atunci Iisus a fost
dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”.Această "dezbrăcare de
Sine" a fost voluntara si a durat până la înălţarea la Cer când Dumnezeu L-a înălţat nespus
de mult. Filipeni 2:9-10: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a
dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10 pentru ca, în Numele lui
Iisus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub
pământ”. Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Iisus; ca
Dumnezeu nu putea sa moara, de aceea a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a
renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi
au fost absolut esenţiale în personalitatea Domnului Iisus. Ca Om a putut muri, iar ca
Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita.

Semne pe ce Cer - Magii:

Steaua de pe Cer, care a fost călăuza magilor – s-au încercat multe explicaţii
ca: „Steaua ”ca şi conjuncţia planetelor Jupiter şi Saturn sau supernovă, o stea care
explodează, sau Cometă etc, dar fost un semn pe Cer. Încercând să explicăm supranaturalul
prin natural dăm dovadă de necredincioşie. Când magii au sosit la Ierusalim, Iisus avea
între 40 de zile şi 2 ani în momentul vizitei. Copilul nu era într-o iesle ci se afla într-o casă.
(Mat. 2:11). Magii erau oameni sus puşi, erau înţelepţi din Răsărit, au avut acces la Irod.
Împăratul era un om rău şi şi-a distrus familia doar pentru a-şi păstra tronul. Magii au venit
din Babilon, Iranul de astăzi de la 1500 km pentru a se închina Regelui nou născut. Au citi
harta cerului în spectrul vizibil. Azi o privim în infraroşu, ultraviolet, unde radio, etc, dar nu
vrem să îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator. În popor datorită celor trei tipuri de daruri,
aur smirnă şi tămâie se consideră că au fost doar trei persoane, dar credem că au fost mai
mulţi. Era periculos în deşert dacă nu aveai o caravană şi o escortă. Magii aveau un scop
precis acele de a se închina noului împărat. Ei au văzut steaua în Răsărit lucru profeţit
de Balaam (Numeri 24:17). Irod cel Mare, un om suspicios şi gelos pe oricine ar fi atentat
la poziţia lui, a vrut să ştie unde acea să se nască Hristosul. Cărturari au dat imediat
răspunsul „ Betleemul din Iudeea” şi au citat din prorocul Mica (Mica 2:6) . Irod le cere
date cu privire la naşterea lui Iisus Hristos, dar cunoaşterea lor cu privire la aceste lucruri se
rezuma la nivel intelectual, şi nu avea o semnificaţie practică, sau spirituală. Irod avea
planuri cum să-l găsească pe Iisus, ca să-l omoare şi invită magii să cerceteze şi să fie
anunţat şi el. Magii caută copilul, îl găsesc, au deschis visteriile, au dat darurile şi i s-au
închinat Lui. Ei erau plin de bucurie, au străbătut o distanţă mare, iar în contrast cărturarii
şi fariseii din timpul acela care nu au găsit de cuviinţă să facă câţiva paşi. Înştiinţaţi de
îngeri, magii se întorc pe alt drum acasă, iar Irod plin de mânie dă poruncă ca toţii copii sub
doi ani să fie omorâţi, „plânsul din Rama”.Dumnezeu ,care cunoaşte planurile şi inima
omului, îi trimite pa Maria, Iosif şi copilul în Egipt.
6. La plinirea vremii:
Cred că acesta este cel mai bun argument cu privire la momentul Naşterii lui Iisus
Hristos, anume Galateni 4:4: „Dar când a venit împlinirea vremurii,Dumnezeu a
trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, iar Dumnezeu a pregătit
condiţiile şi cadrul necesar. Cadrul pregătit era în plan material dar şi spiritual. Evreii aflaţi
sub stăpânirea romană aşteptau un Mesia care să îi salveze, o aşteptare mesianică fără
precedent. Roma prin cuceririle făcute a condus şi la un spirit al unităţii, era o stare relativă
de pace, iar creştinii aveau posibilitatea de a răspândi Evanghelia în teritoriul roman care
acoperea o suprafaţă mare de teritorii cucerite. Roma câştigat războiul în plan militar, dar
grecii au rămas biruitori în plan cultural, şi limba greacă era vorbită în tot imperiul roman,
iar comunicarea Evangheliei lui Hristos a fost posibilă. Popoarele cucerite care au crezut în
idolii lor s-au debusolat şi zeii lor au fost abandonaţi în majoritatea lor. Şi prin filozofia
greacă din timpul acela, în unele ţări mai avansate din punct de vedere cultural a rămas un
gol spiritual care trebuie umplut. De asemenea religiile din vremea aceea puneau accentul
pe un zeu salvator, care cerea un sacrificiu de sânge care să fie credibilă pentru ei.
Evanghelia lui Hristos oferea acest lucru. Pe de altă parte scopul Legii date poporului evreu
era acela de al face să înţeleagă adâncimea păcatului şi să-l accepte pe Mesia ca
Mântuitor, (Galateni 3:22-23, Romani 3:19-20) fiindcă nimeni nu avea putere să ţină
legea la modul desăvârşit. De asemenea Legea a fost dată „ în slujbă (Gal. 3:24)”, pentru a
conduce oamenii la Hristos.

7. Genealogia lui Iisus:

Atunci când evangheliştii abordează genealogia lui Iisus o fac în mod diferit. Matei
1:1-17 merge pe linia regească davidică : Avraam - David - Iosif, iar Luca 3:22-
38 face genealogia lui Iisus de jos în sus: „Iisus fiul lui Iosif, fiul lui David, fiul lui
Avraam, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”. Dar Ioan 1:1 vorbeşte despre Logosul
Întrupat şi ne aruncă în atemporalitate. Faptul că cele trei genealogii sunt diferite
reprezintă perspectiva diferită a autorilor care se completează reciproc. Dacă se
dezvoltă puţin ideea găsim trei motive. O explicaţie ar fi că Matei trasează linia genealogică
primară a lui Iosif în timp ce Luca înregistrează genealogia Mariei (rudele de sânge a lui
Iisus). Pe de altă parte Ioan ne prezintă un Hristos atemporal. Noi ştim că evreii erau stricţi
în scrierile lor, dar indiferent de abordare ca şi rezultat ne este prezentat Iisus ca Mesia,
descendent a lui David, respectiv Avram, sau Iisus fiul lui Iosif, fiul lui Dumnezeu, dar şi
mai mult Ioan face afirmaţia cea mai important - Ioan 1:1: „La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, un Hristos dincolo de
timp, care a venit şi s-a făcut Om. Mai departe avem Ioan 1:14: „Şi Cuvântul S-a făcut
trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui,
o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Nu avem niciun motiv să
credem că aceste genealogii se contrazic, ci din contră ne arată din perspective diferite pe
Mesia, Unsul în persoana lui Iisus Hristos.

8. Dovezi istorice ale existenţei lui Isus Hristos:

Referinţe interne cu privire la existenţa lui Iisus Hristos există suficiente de multe,
în Bibliei, de acea voi prezenta acum, date cu caracter extern, care dovedesc existența
sa! Corenelis Tacitus a fost un scriitor roman, istoric din secolul unu, şi a făcut menţiuni
despre creştini ” superstiţioşi”, al căror nume venea de la Christus, care este numele
latin a lui Hristos, cu menţiunea că a avut de suferit în timpul lui Pontius Pilat, guvernator
al Iudeii sub împăratul Tiberius. La fel şi Suetonius, secretar al lui Hadrian aminteşte
despre Chrestus (Hristos) care a trăit în primul secol (Analele 15.44). Un alt istoric a
fost Flavius Iosefus, istoric evreu, care aminteşte în „Antichităţile iudaice” despre
Iacov, ca „fratele lui Iisus, numit Hristos”. Istoricul relatează lucruri pozitive despre Iisus,
bunătatea Sa, virtuţile Sale, şi faptul că mulţi evrei au fost discipolii Lui. Pilat l-a omorât
prin crucificare, dar că a treia zi a înviat, şi este viu, fiind probabil Mesia vestit de proroci şi
pe care evreii îl aşteptau. Iulius Africanus de asemenea citează pe istoricul Tallus, cu
referire la întunerecul care a urmat în perioada răstignirii lui Hristos. (Scrierile Extant,
18). La fel şi Plinius cel Tânăr în „Scrisorile 10:96” face referire creştinilor și riturile
lor (cu referinţă la Cina Domnului) și la faptul că, se închinau lui Iisus ca fiind Dumnezeu,
persoane cu o etică înaltă. Talmudul Babilonian (Sanhedrinul 43a), face referire la
Crucificarea lui Iisus, cu caracter negativ afirmând faptul că a încurajat vrăjitoria şi
apostazia evreilor. Lucian de Samosata, un scriitor grec din secolul doi, a admis că lui
Iisus, care a fost Crucificat, i se închinau creştinii, faptul că era o frăţietate între credincioşi,
exista convertire şi respingerea altor zei. Creştinii se considerau mântuiţi, aveau indiferenţă
faţă de moarte, aveau o dedicare voluntară şi renunţau la bunuri materiale în favoare altor
creştini. Mara Bar în lucrarea sa - „Serpion”, vorbeşte şi el la modul pozitiv despre
Iisus şi despre discipolii Lui. Mai există scrierile gnosticilor, evangheliile apocrife, care
îl au în centru pe Iisus. Există şi alte mărturii despre existenţa lui Iisus Hristos, cum sunt
cele ale lui Porphyrios, Lampridius, Phlegon (sec II); aceștia amintesc despre
evenimente sau personaje legate de Hristos şi creştinism.

9. CINE ESTE ISUS HRISTOS?

Întrebarea se referă la afirmația dacă Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, şi dacă
identitatea şi divinitatea Lui a fost una reală. Multe religii susţin că Iisus a fost profet
învăţător, a întemeiat o religie, dar Biblia spune în mod clar că este Fiul lui
Dumnezeu. Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă nu a fost aşa ci doar un
simplu om, lunatic, aiurit, lider, învăţător, rabin, etc, atunci poate fi tratat ca atare ( S.C.
Lewis „ Creştinismul redus la esenţă”). Posibilitatea de alegere este a omului: poţi
refuza să crezi acest lucru, sau să te închini Lui. Evreii nu au acceptat divinitatea lui Iisus şi
s-au revoltat împotriva Lui. Ioan 10:33: „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare
bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti
un om, Te faci Dumnezeu.” Evreii au înţeles exact ce a spus Iisus. Iisus mai face
o afirmaţie în care spune Ioan 8:58 „Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă
spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Din nou evreii reacţionează
dur şi vor să-l omoare cu pietre (Ioan 8:59). Afirmaţia pe care o face Iisus Hristos „Eu
Sunt”, este echivalentă cu ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament (Exod 3:14), şi
însemna o blasfemie pentru evrei, ca cineva să pretindă că este Dumnezeu. Dar în Ioan
1:1 se afirmă: „Cuvântul era Dumnezeu”, iar tot în Ioan 1:14: „Cuvântul s-a făcut
Trup”. Dacă se merge mai departe când Toma spune „Domnul meu şi Dumnezeul
meu” (Ioan 20.28), Iisus nu îl corectează sub nici o formă. Apostolul Pavel se referă la
Iisus Hristos folosind expresia „Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos” (Tit
2:13). Importanţa dumnezeiri lui Iisus Hristos sub aspectul de Mântuitor,
are însemnătate, valoare şi este importantă pentru că, numai Dumnezeul Întrupat prin
Jertfa de pe Cruce, avea posibilitatea să plătească pentru păcatele întregii omeniri
(1Ioan 2:2). Divinitatea lui Iisus Hristos este motivul prin care El este singura cale spre
mântuire.

10. Concluzii:
În Evangheliile după Matei şi Luca ne este prezentat mai pe larg momentul
Naşterii lui Iisus Hristos, pe când Ioan ne aruncă direct în afara timpului. În Evanghelia
după Matei Iisus Hristos este prezentat ca şi Rege peste Împărăţia Cerurilor iar
în Predica de pe Munte, (cap 5-7) ne sunt prezentate relaţiile şi felul de a se purta,
comportarea, maniera pe care trebuie să o aibă cetăţenii care fac parte din Împărăţia
Cerurilor, relaţia lor cu divinitatea şi raportul de părtăşie pe verticală între credincioşi. Noi
ştim că între cele două Testamente a fost o perioadă de patru sute de ani în care Dumnezeu
nu a mai vorbit poporului prin profeţi; evreii, aveau Lege lui Moise dar şi tradiţia rabinică
suprapusă peste Lege. De asemenea condiţiile politice erau mult schimbate, poporul se afla
sub jugul roman, iar în perioada Naşterii lui Iisus Hristos erau mai multe partide politice şi
religioase. Exista cel de al doilea Templu şi sinagogileca loc de închinare. Ca rol de
conducere îl avea Sanhedrinul. Dar deşi Dumnezeu „a tăcut”, El a pregătit condiţiile
propice în care Cuvântul a devenit Trup, la „ împlinirea vremii”. Luca redă
o „scriere amănunţită” a lucrurilor care s-a întâmplat; el este un adevărat istoric pentru
că a cercetat în detaliu ceea ce s-a întâmplat prin martorii oculari care au văzut
evenimentele din perioada Domnului Iisus Hristos, respectiv şi momentul naşteri lui
Hristos. El începe cu Zaharia şi Elisabeta, oameni curaţi înaintea Domnului, cu referinţă la
naşterea lui Ioan Botezătorul. Şi Elisabeta care era mai în vrâstă şi Maria care era tânără, fac
o cântare în cinstea Domnului. Cuvântul din Luca ne spune că Maria avea preţ înaintea
Domnului dar în acelaşi timp a avut Har de la Domnul. Maria era nedumerită de ce îi spune
îngerul Domnului, pentru că era necăsătorită, dar Gabriel îi clarifică problema „ Duhul
Sfânt te va umbri”. Maria acceptă spusele îngerului. Nimeni nu poate nega Naşterea din
fecioară şi să creadă în învierea lui Iisus Hristos, fiindcă Învierea certifică Naşterea din
Fecioară şi anume divinitatea lui Iisus Hristos. Luca ne spune că Iisus a avut o copilărie
obişnuită.
Înainte ca Dumnezeu să devină Trup, înainte ca El să aleagă un om, şi un popor, prin
Revelaţia Generală în creaţie, natură şi fiinţa umană, El s-a descoperit omului, pentru a-l
salva de la moarte, şi a făcut un pas mai departe prin Revelaţia Specială, care a culminat cu
momentul când Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om, şi anume s-a născut Iisus
Hristos. De asemenea în perioada respectivă din partea poporului evreu din cauza
condiţiilor în care se găsea exista o aşteptare mesianică deosebită pe parcursul a trei sute de
ani, şi totuşi atunci când evenimentul se produce poporul evreu nu l-a recunoscut din cauza
tradiţiilor rabinice suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise, fapt prin care
poporul aştepta o izbăvire pământească, un mesia eliberator cu putere militară, dar exista şi
un număr mic de persoane care a perceput dimensiunea Spirituală a lui Mesia. Accentul
cade pe Mesia ca şi Miel şi Rob în ascultare, lucru pe care evreii de atunci nu l-au înţeles.
Evenimentul naşterii lui Iisus a avut rezonanţă cosmică prin steaua care a apărut pe cer. În
mod evident, a fost ceva supranatural iar Magii din Răsărit, au ştiut să citească cerul
înstelat, au făcut o lungă călătorie ca să se închine împăratului nou născut. Irod îşi temea
tronul şi a masacrat copiii sub doi ani pentru o siguranţă falsă a statutului său. Se vede bine
contrastul dintre bucuria magilor când l-au găsit pe Iisus şi teama paranoică a lui Irod. Dar
Iosif, Maria şi copilul erau deja în Egipt, sub protecţia lui Dumnezeu. Interesant este că şi
cărturarii vremii respective au rămas reci la vestea acesta deşi cunoşteau cu exactitate locul
în care urma să se nască Mesia. Momentul naşterii lui Iisus nu a fost la întâmplare.
Dumnezeu a pregătit cadrul necesar din punct de vedere politic, filozofic şi religios pentru
momentul naşterii lui Iisus dar a fost şi o „împlinire a vremii” dar tot hotărâtă de
Dumnezeu, în care Iisus s-a născut, a crescut şi şi-a îndeplinit Lucrarea de Ispăşire, iar mai
târziu după Învierea lui Iisus, Evanghelia a fost dusă mai departe, mulţi soldaţi romani
primind şi ei Vestea Bună. Dovezile că Iisus Hristos a fost Mesia au fost atestate de Învierea
lui Iisus Hristos, care s-a arătat multora după Înviere. De asemenea este important cum
evangheliştii prezintă în mod diferi linia genealogică a lui Iisus pe linia maternă, pe linia
paternă, pe linia regească a lui David, iar Ioan spune că Iisus este atemporal. De asemenea
s-a dezvoltat o doctrină care se ocupă de Persoana lui Iisus Hristos denumită Cristologie.
Această doctrină a fost dezvoltată mai târziu de către Biserică, datorită valurilor de
persecuţie şi timpului necesar pentru clarificarea ei. Având o bază biblică ea susţine că Iisus
Hristos este o persoană care face parte din Trinitate, este egală în esenţa ei cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt, iar Întruparea a fost necesară pentru că o divinitate nu poate să moară, de
aceea Hristos s-a făcut Om, dar păstrându-şi şi divinitatea, Jertfa de pe Cruce, a fost
universală şi a avut capacitatea să răscumpere păcatele întregii omeniri. De asemenea
există o serie de mărturii despre existenţa istorică a lui Iisus Hristos, extrabiblice, a unor
scriitori, filozofi, sau conducători păgâni care amintesc despre Hristos în mod pozitiv sau
negativ. Nu reluăm numele lor dar într-o perioadă în care scrisul era o raritate, şi
distrugerile romanilor au fost imense, (piatră pe piatră) mărturiile lor au o mare importanţă
pentru apologetică şi apărarea credinţei în Iisus Hristos. De asemenea se ridică întrebarea
ce a spus Iisus Hristos despre sine, cu cine s-a identificat, motiv pentru care evreii l-au
Crucificat. Problema este că toţi prorocii adevăraţi a spus : Aşa vorbeşte Domnul. Iisus
vine şi face afirmaţii pe care un popor monoteist cum erau evreii, nu le pot accepta deoarece
în multe cazuri Iisus face afirmaţii de genul că, Tatăl l-a trimis, dar şi mai mult el se
identifică cu Dumnezeu prin formula „ Eu Sunt”, cunoscută din Vechiul Testament, Nume
prin care Dumnezeu s-a prezent. De asemenea Iisus face afirmaţia că există dinaintea lui
Avram. La fel evanghelistul Ioan spune Ioan 1:1: „La început era Cuvântul, şi
Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, şi ne aruncă pe în
atemporalitate, iar Iisus îşi afirmă divinitatea în numeroase versete din Biblie din care
menţionăm versetul Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl una Suntem.”
Prin faptul că Duhul Sfânt a contribuit la concepţia lui Iisus, - „a umbrit-o”, pe
Maria, s-a înlăturat şi evitat transmiterea păcatului strămoşesc de la Adam, mai departe în
specia umană, astfel Iisus a fost şi Om şi divin în acelaşi timp. Doar în acest fel era posibilă
salvarea omenirii prin ceea ce a făcut mai târziu Isus Hristos prin Jertfa de pe Cruce.
Nu se cunoaşte ziua sau luna în care s-a născut Iisus, data de 25 decembrie fiind o
sărbătoare venită din păgânism, dar dacă ne gândim la ciobani şi păşunat se estimează ca
anotimp fie primăvara, fie toamna.
Întruparea este un eveniment nerepetabil. Naşterea lui Iisus a fost Revelaţia cea
mai completă al lui Dumnezeu, pentru oameni. Prin prezenţa magilor se dovedeşte că şi
neamurile au acces la închinare. Punctele de vedere al evangheliştilor privind genealogia lui
Iisus sunt în armonie. Au fost profeţii şi aşteptări aşteptări mesianice în istoria evreilor ca
Unsul, Mesia. Mielul, Leul. Evreii nu au înţeles, din păcate, „anul de îndurare”, diferenţa
dintre Miel şi Leu. Conform spuselor lui Pavel, o vor înțelege în timpurile Antihristului!